Council of Crete

The topic of prayer with other Christian denominations or religious entities has been approached by Orthodox theologians from several perspec- tives: missionary, ecumenical, pastoral or canonical point of view, from con- servative or more liberal approaches. In the present study, I will attempt to analyse the existing positions from the perspective of the canonical tradition of the Orthodox Church regarding common prayer and its application in the current practice of the Autocephalous Orthodox Local Churches, especial- ly in the context of the challenges of ecumenical gatherings and dialogues. From the perspective of Catholic theology, especially a er the Second Vatican Council, there has been an intense academic concern to research situations of «communicatio in sacris».  e same interest has been shown by Orthodox research, but not with the same intensity. Orthodox research has o en been limited to a general exposition of the problem, without identifying practical solutions for the Orthodox Churches.

The mystery of woman and her purpose is a topic much discussed by world religions. However, it seems that women cannot find fulfillment in the marginal role that they are informed is recommended to them. But what is the role that the Orthodox Church actually considers women to have in the world? For fear of not reaching the ordination of women, Orthodox theologians have increasingly stopped discussing women, until recently. Orthodox women did not ask for ordination, they do not need it, nor do they want it. However, from here to considering that the only, or the most important role of the woman on earth is to give birth, is a long way. This article recalls and argues for the role of woman as the empress of silence, which transfigurates everything.

După învățătura Sfintei Biserici, Tainele și slujbele săvârșite în afara Bisericii Ortodoxe nu sunt Taine cu adevărat, nu sunt slujbe adevărate, deci nu sunt valide, sunt false. Învățătura aceasta are un puternic și nezdruncinat temei, căci harul sfințitor care se împărtășeste prin Sfintele Taine, nu sălășluieste pentru lume și nu se dăruiește decât în și prin Biserica adevărată. Această învățătură corespunde cu învățătura Sfinților Părinți, dupa care Tainele săvârșite în afara de Biserică nu sunt valabile, harul nelucrând mântuitor decât prin Biserică, căci Duhul Sfânt sălășluieste și lucreaza, sfințind, doar în Biserică. Aceasta rezultă din pregnanta formulă a Sfântului Irineu : "Căci unde este Biserica, acolo este și Duhul lui Dumnezeu; iar unde este Duhul lui Dumnezeu acolo negreșit este Biserica și tot harul", exprimând cu claritate esența cugetării patristice în această privință 1 .

Învățătura Bisericii Ortodoxe, definește Botezul ca fiind "taina instituită de Mântuitorul, în care, prin întreita afundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curățeste de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până la Botez, se naște la o viață spirituală și devine membru al trupului tainic al Domnului"1. Aceasta este definiția Tainei Botezului, privită din punct de vedere dogmatic2. Din punct de vedere canonic, "Botezul este condiția necesară pentru intrarea în

Fr Sorin Şelaru (Bucharest, Romania) takes up an expression often used by HB Patriarch Daniel of Romania in his writings which deepens the ecclesial vocation of theology as “the science of salvation and everlasting life.” For this purpose, the author underlines the theological mission of episcopal ministry as presented in the Church canons, confessions, and the Liturgy of the Church. He emphasizes the relationship between dogma and experience, the apophatic dimension, and the spiritual character of the theology lived as a humble exercise in expressing the inexpressible and directly linked to the experience of prayer, ascetic and sacramental life in the Church.

Începând cu anul 30 d. H. în fruntea Bisericii Ierusalimului s-a aflat Iacov, "fratele Domnului". Hegesip, evreu convertit la creştinism, care a trăit în generaţia imediat următoare apostolilor, renumit datorită călătoriilor întreprinse prin marile centre creştine, a relatat în Memoriile sale despre Iacov fratele Domnului că a fost primul episcop al Ierusalimului, fiind aşezat la conducerea Bisericii de către apostolii înşişi. 23 Mărturia dată de acesta pentru mesianitatea lui Hristos şi faptul că a desfăşurat o misiune deosebită convertindu-i pe mulţi conducători evrei la creştinism i-au atras ura iudeilor, care l-au ucis aruncând-l de pe aripa templului 24. În timp ce tronul său episcopal putea fi văzut încă în vremea lui Eusebiu de Cezareea 25 , mormântul său se poate vedea până azi în valea Chidronului, alături de cel al profetului Zaharia şi al lui Abesalom. Între anii 34-37, atunci când Apostolul Pavel a făcut prima vizită la Ierusalim, nu a întâlnit aici decât pe Petru şi pe Iacov fratele Domnului (Gal. 1, 18-19), pe care l-a vizitat şi după sosirea la Ierusalim din cea de-a treia călătorie misionară în anul 58 (F. Ap. 21, 18) 26. Prin urmare, ceilalţi apostoli nu se mai aflau în Cetatea Sfântă în vremea aceea, fiind împrăştiaţi deja printre neamuri spre a-L vesti pe Hristos. Moartea lui Iacov fratele Domnului s-a întâmplat cu puţin timp înaintea asediului lui Vespasian asupra Ierusalimului, aproximativ în anul 62, fiind iniţiată de către marele arhiereu Anania din partida saducheilor, care s-a folosit de dreptul de procurator în timpul vacanţei dintre procuratorii romani Porcius Festus şi Albinus, lucru care a dus la destituirea sa din funcţia sacerdotală 27. Războiul iudeo-roman izbucnit în mai 66 din cauza jefuirii casei templului de către procuratorul roman Florus urmărea eliberarea iudeilor de sub jugul romanilor, fiind iniţiat de zeloţi. Vespasian şi Tit au condus armatele romane, cucerind în anul 70 Ierusalimul, iar în 73 ultima fortăreaţă a zeloţilor, Masada 28. Templul a fost distrus, încetând astfel cultul jertfelor, evreilor nerămânându-le mai departe decât tora. Comunitatea creştină din Ierusalim, compusă din creştini dintre evrei, a părăsit cetatea înainte de izbucnirea războiului iudaic datorită unei "proorocii împărtăşite mai marilor acestei cetăţi" 29 , mutându-se la Pella, oraş păgân din Pereea. Nu se ştie mai nimic despre istoria posterioară mutării la Pella a comunităţii ierusalimitane. 23 Acesta este diferit de "Iacov al lui Alfeu" şi de "Iacov, fratele lui Ioan", ambii fiind fiii lui Zevedei. Fericitul Ieronim şi după el teologii romano-catolici îl identifică pe Iacov al lui Alfeu cu Iacov fratele Domnului, afirmând prin aceasta că este numai văr cu Mântuitorul, în timp ce răsăritenii, urmând lui Clement, Origen şi Epifanie, susţin că el este deosebit de apostoli. O prezentare a persoanelor cu numele de Iacov care apar în Evanghelie prezintă.

Starting from the investigation of the documents issued by the Bishops who participated in the Holy Pan-Orthodox Council held in June 2016 in Crete, the author speaks in this research about the way in which ecumenism is understood from the perspective of this important event. The article tries to answer the question ‘How did the event influence the Orthodox attitude towards ecumenism?’ analysing documents, Mission of the Orthodox Church in Today’s World and Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World, he shows that the dialogue entailed by ecumenism is perceived nowadays, according to the documents of the World Council of Churches, like a pilgrimage of justice and peace, and he highlights the main topics of this perception. Therefore, he shows that, according to the documents, a real and fruitful dialogue with other Christian faiths must be based on the Trinitarian witness, the Bible, the Tradition, the Creed and the teaching of the Seven Councils and that,...

În anul 1920, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol trimitea o scrisoare frăţească "către Bisericile lui Hristos de pretutindeni" 1 , în care îndemna toate confesiunile creştine să creeze o "Ligă a Bisericii", urmând exemplul "Ligii Naţiunilor" recent înfiinţate, în anul 1919. Nu este primul apel al Patriarhiei Ecumenice ce are în vedere întâlnirea creştinilor, indiferent de confesiune, în vederea unor discuţii. Enciclice asemănătoare au fost trimise şi de Patriarhul Ecumenic Joachim III 2. Despre Enciclica din 1920, Visser't Hooft, fost secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor, afirma că a reprezentat "[...] o iniţiativă fără precedent în istoria bisericii" 3. Au existat şi critici aduse acestei scrisori patriarhale, una dintre ele venind din partea lui Christos Yannaras: "Nu ne permitem să facem o critică teologică «în fugă» a acestei Proclamaţii, fiindcă o asemenea tentativă s-ar putea dovedi anevoioasă şi riscantă. În orice caz, Proclamaţia a fost primită cu entuziasm şi recunoscută în unanimitate de către analiştii istorici ortodocşi şi protestanţi ai mişcării ecumenice. Ne încumetăm, totuşi, să exprimăm din start o rezervă care ar trebui să dea de gândit: dincolo de faptul că intră în contradicţie-cel puţin aparentă-cu Circulara din 1902, precum şi cu poziţia romano-catolică fermă în ceea ce priveşte eclesiologia, Proclamaţia sinodală din 1920 pare că încearcă să substituie sau să suprime adevărul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi 1 "Unto the Churches of Christ Everywhere.

Starting from the investigation of the documents issued by the Bishops who participated in the Holy Pan-Orthodox Council held in June 2016 in Crete, the author speaks in this research about the way in which ecumenism is understood from the perspective of this important event. The article tries to answer the question ‘How did the event influence the Orthodox attitude towards ecumenism?’ analysing documents, Mission of the Orthodox Church in Today’s World and Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World, he shows that the dialogue entailed by ecumenism is perceived nowadays, according to the documents of the World Council of Churches, like a pilgrimage of justice and peace, and he highlights the main topics of this perception. Therefore, he shows that, according to the documents, a real and fruitful dialogue with other Christian faiths must be based on the Trinitarian witness, the Bible, the Tradition, the Creed and the teaching of the Seven Councils and that,...

An important moment in the history of the Orthodox Church is despite the withdrawal of local churches like the Bulgarian, Russian, Georgian and Alexandrian ones and the fear of Serbian Church to take part in it, the Pan-Orthodox Council of Crete remains an important meeting that influenced the history of Orthodoxy and shifted its conception to the world. The relevance of some of the topics discussed there explains why it can be found inside the important theological journals from the entire world chronicles of the event and articles dedicated to some of the topics investigated. Noticing this fact, we have tried to see the way the social thinking of the Orthodox Church is reflected in the documents released by the participants and its encyclical letter. Because of the fact that, until today, only the Russian Orthodox Church has a document that defines in an articulate way its social thinking and this one was published in 2002, when many challenges were not present in society, the ide...

Although the encyclical of Pope Francis Fratelli tutti does not speak directly about ecumenism, the category of fraternity developed in it can and should apply in the ecumenical movement, especially in the grassroots contacts of Christians from different Churches. Top-down ecumenism, i.e. doctrinal dialogues and meetings of Church leaders, by themselves – although necessary – are not able to bring about an effective reconciliation of Christians living in different Churches and Ecclesial Communities. The hermeneutical key proposed by Pope Francis in the form of the category of the fraternity has a wider application than ecumenical relations. The article examines the determinants of this category and its possible application to the ecumenical movement. An example of the successful application of the idea of ​​fraternity in the activities of the International Ecumenical Fellowship is also given.

The Ecumenical legacy of the Council of Crete convened in 2016 is extremely important because of the consistent discussions on this topic during the grounding of the Council, but mostly subsequent to that, when the process of reception of the Council began. The Holy and Great Council of Crete of 2016, known also as the Pan- Orthodox Council, issued six official documents plus a Message and an Encyclical. Among those documents, one is dedicated to the question of ecumenical relations. Inside various Orthodox Autocephalous Churches different groups denounced the Council because of its ecumenical approach, meaning that a good understanding of the ecumenical legacy of the Council of Crete is one of the most important keys in its reception. In this study I will try to inspect the ecclesiological theology found in the Document on Ecumenical Relations released in 2016 by the Council of Crete, thereby analyzing why some of the groups rejected this document. Comparing different forms of the documents with the final approved form will help us understand how the Orthodox approach to ecumenism evolved in time, since the beginning of the preparations for the Holy and Great Council of the Orthodox Church.

Romanian translation of my article https://www.academia.edu/42963649/Orthodoxy_and_Science_Insights_from_the_Holy_and_Great_Council Published in/Publicat în Biserica Ortodoxă și Provocările Viitorului, ed. Mihai Himcinschi and/și Răzvan Brudiu. Alba Iulia and/și Cluj Napoca: Reîntregirea, Aeternitas, Presa Universitară Clujeană: 293-308.

An important moment in the history of the Orthodox Church is despite the withdrawal of local churches like the Bulgarian, Russian, Georgian and Alexandrian ones and the fear of Serbian Church to take part in it, the Pan-Orthodox Council of Crete remains an important meeting that influenced the history of Orthodoxy and shifted its conception to the world. The relevance of some of the topics discussed there explains why it can be found inside the important theological journals from the entire world chronicles of the event and articles dedicated to some of the topics investigated. Noticing this fact, we have tried to see the way the social thinking of the Orthodox Church is reflected in the documents released by the participants and its encyclical letter. Because of the fact that, until today, only the Russian Orthodox Church has a document that defines in an articulate way its social thinking and this one was published in 2002, when many challenges were not present in society, the ideas presented there are not only important for their relevance and actuality (because there are approached topics like fundamentalism, terrorism, nuclear weapons, family crisis, persecution of Christians of migration crisis), but also for the fact that they became the official document that articulates the landmarks of social thinking of the Eastern Orthodox Church, seen as a federation of local churches that are in Eucharistic and doctrinaire communion. Therefore, we
have tried to see how the bishops presented to the Pan-Orthodox meeting, the way they understood and approached these topics and what represented the motivations of their conclusions.

Unele aspecte teologico-canonice referitoare la obligativitatea pregătirii sacramentului căsătoriei în CCEO, în Buzalic A., Luncan C. D., Popescu M. I. (editori), Identitate națională și spirit european, Presa Universitară Clujeana, 2018, 63-88. ISBN 978-606-37-0562-5 Alcuni aspetti teologici e canonici connessi all'obbligo di preparare il sacramento matrimoniale nel CCEO Riassunto: La Chiesa ha sempre prestato particolare attenzione alla celebrazione dei sacramenti imponendo una serie di norme canoniche per preservare la loro validità e liceità difronte agli abusi. Le odierne condizioni sociali e culturali tendono a mettere in dubbio il significato dell'istituzione famigliare, proponendo modi di vita confusi, lontani dal piano di Dio e contrassegnati dall'indifferenza, dalla sessualità disordinata e dalla mancanza di un costante e perpetuo impegno a costruire la propri vita matrimoni "nel Signore". L'uomo e la donna, che attraverso il matrimonio costruiscono una famiglia, sentono l'urgenza di confessare attraverso la propria vita quei valori che sono promossi dal Vangelo e dall'insegnamento della Chiesa. La Chiesa protegge la dignità e la sacralità del matrimonio, consapevole del fatto che il sacramento è garanzia di una vita ordinata che tende a valorizzare sia la dignità degli sposi, il loro bene, nonché il benessere della società. Di fronte ai pericoli che alterano l'istituzione del matrimonio, la Chiesa ha regolato non solo l'amministrazione del sacramento, ma anche la sua preparazione per sua valida e legittima celebrazione. La disciplina canonica che riguarda la preparazione prematrimoniale si presenta quindi come una necessità per sostenere uno stile di vita che trova le sue radici nella volontà di Dio, e che misticamente è prefigurato dalla mistica unione tra Cristo e la sua Chiesa. Lo studio intende rivedere la disciplina sulla preparazione del matrimonio, partendo dal contenuto del Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, e consiste in quattro parti che tentano di presentare sinteticamente la dottrina canonica e teologica di questo argomento. L'odierna disciplina canonica è presentata dopo una rassegna della disciplina antica, che informa e giustifica

This study aims to highlight the necessity of a new Romanian translation of the canons of the Ortho- dox Church through the critical, positive and negative, analysis of the previous translations. In this approach, we have attempted to see not only the accuracy of translating a word from a source lan- guage, in our case, Greek, into a target language, but also the way in which a translation can ease or obstruct the understanding of the canon, or even distort the entire meaning of the text. The analysis took into consideration the most important Romanian translations of the canons, including: the Pidalion, Andrei Şaguna’s translation, that of Nicolae Popovici from Nicodim Milaş’s remarks, as well as Constantine Dron’s and Ioan Floca’s translations.
KEYWORDS: translation, canons of the Church, canon law, Romanian Orthodox Canon law

Per la Codificazione canonica orientale, un'importante particolarità la presentano i canoni del primo millennio. Questi canoni ispirati dalla vita della Chiesa s'ispiravano dai vari testi stabiliti nei sinodi particolari o ecumenici, o da quei canoni che sono generalmente definiti come " canoni dei Santi Padri ". La fermezza delle norme che scaturiscono dunque da aspetti pratici della vita ecclesiale è stata sanzionata come valida da parte dei Concili ecumenici, essendone scartate invece quelle norme che non definivano l'ortodossia di queste norme. Il canone 2 Trullano (691-692) e poi il primo canone di Nicea II (787) stabiliscono tassativamente quali siano queste norme. L'articolo vuol mettere in evidenza tutti quei testi che servirono come fonte diretta per la redazione del Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. Anche se non viene detta alcuna parola al riguardo – le fonti sono comuni, dunque non si può pretendere da parte di nessuno che esse siano cattoliche o ortodosse – abbiamo presentato i testi del primo millennio, che essenzialmente stanno alla base del CCEO. I testi considerati spuri (i scritti pseudoapostolici) cominciano la nostra esposizione, dopo di che sono presentati i Concili ecumenici e topici che hanno stabilito delle norme che costituiscono fonti del CCEO, come anche i canoni dei " Santi Padri ". Finalmente sono presentate le più note collezioni di norme imperiali concernenti l'attività della Chiesa e alcune collezioni miste (nomocanoni), che si distinguono appunto per la loro importanza come fonti. I. Introducere Înainte de a menţiona structura unui astfel de corpus de documente, este util să subliniem faptul că în general izvoarele care sunt considerate fundamentale pentru buna desfăşurare a vieţii Bisericii sunt nemijlocit Sfânta Scriptură şi Tradiţia. În Sfânta Scriptură, putem descoperi fără prea mare dificultate o întreagă serie de dispoziţii normative 1 , care privesc buna derulare a vieţii poporului evreu în Vechiul Testament, şi a tuturor creştinilor în cel Nou. Aceste dispoziţii se referă nu doar la raportul dintre membrii respectivei societăţi, ci se referă şi la tipurile de raporturi pe care creştinul trebuie să le aibe faţă de Dumnezeu, faţă de autoritatea Bisericii în momentul în care aceasta incepe să se cristalizeze ca şi societate, dar şi faţă de necreştini. Din multitudinea de scrieri legate de această temă, rezultă cu claritate faptul că însăşi Cristos a stabilit diverse norme comportamentale care se inspirau din Vechiul Testament, dar a stabilit în acelaşi timp şi norme noi, inedite, care defineau raporturile colegiale dintre cei care îl urmau ca Învăţător. Nu trebuie să amintim decât o parte dintre acestea: instituirea colegiului apostolilor având ca şi cap pe Petru, indisolubilitatea căsătoriei, iertarea păcatelor, diaconatul ca serviciu, privilegiul paulin, normele stabilite în conciliul de la Ierusalim, normele care reglementau " cina " , calităţile specifice ale aspiranţilor la ordinele sacre, comportamentul în timpul actelor de cult, posturi, etc… Putem spune deci fără riscul de a greşi că Noul Testament, ca text inspirat, nu ne oferă doar Adevărul de crezut ca şi depozit de credinţă, ci ne furnizează în acelaşi timp şi normele comportamentale pentru a face ca această credinţă să fie vie. Aceste norme, în timp ce constituie de fapt o probă a caracteristicii externe a societăţii creştine, referindu­se deci la juridicitatea Bisericii, reglementează şi raportul care trebuie să se realizeze între creştini; din acest motiv, normele pot fi considerate pur şi simplu norme juridice. Însă, doar o parte din învăţătura lui Cristos a fost transmisă în scris posterităţii. Din izvoarele biblice ştim că Mântuitorul nu a scris nimic, şi mare parte din învăţătura pe care a propus-o s-a transmis oral sau prin însăşi practica Bisericii. La fel se poate spune şi despre învăţătura apostolilor sau despre practica Bisericii antice. Exista din acest motiv o întreagă serie de obiceiuri şi tradiţii referitoare la normele de viaţă ecleziastică ce se transmiteau din generaţie în generaţie, de la maestru la discipol. Chiar de la începutul existenţei sale, Tradiţia şi obiceiurile erau considerate în Biserică drept legi nescrise într­un întreg evantai de izvoare normative. Având un areal de desfăşurare strâns legat de o cultură care era inţial cea orientală, în materialul pe care încercăm să­l prezentăm nu ne vom opri decât strict la acele colecţii sau texte normative care au avut o oarecare 1 Decalogul este doar un exemplu în acest sens, el fiind în NT completat de acea " regulă de aur " care este legea iubirii (Mt. 7, 12).

Starting from the investigation of the documents issued by the Bishops who participated in the Holy Pan-Orthodox Council held in June 2016 in Crete, the author speaks in this research about the way in which ecumenism is understood from the perspective of this important
event. The article tries to answer the question ‘How did the event influence the Orthodox attitude towards ecumenism?’ analysing documents, Mission of the Orthodox Church in Today’s World and Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World, he
shows that the dialogue entailed by ecumenism is perceived nowadays, according to the documents of the World Council of Churches, like a pilgrimage of justice and peace, and he highlights the main topics of this perception. Therefore, he shows that, according to the documents, a real and fruitful dialogue with other Christian faiths must be based on the
Trinitarian witness, the Bible, the Tradition, the Creed and the teaching of the Seven Councils and that, among its main topics, one must definitely mention the witness, love, dialogue, the fight against discrimination or the care for the future of the Earth. The relevance of the ecclesiological background and of its understanding for the future of this dialogue is also mentioned. The documents are investigated in a deductive and comparative-analytic way by the author. If before the Council there was no official general attitude of the Orthodox space regarding ecumenism, nor an official document on this topic – although between 1968 and
1998 (the year when the Georgian and Bulgarian Orthodox Churches withdrew from the WCC), all the Orthodox Churches were members of the WCC – after this event, there is an official position and a list of main topics that could be developed and principles that should be
respected for a fruitful dialogue in the future, at least for the Churches that took part in the Council. By analysing the aforementioned topics, by correlating them with other texts dedicated to the Council of Crete, and also by emphasising the perception of the Orthodox Church about ecumenical dialogue and its developments starting from the aforementioned event, the research brings into attention a sensitive topic and highlights some of its important, but not enough highlighted, aspects.

1. Prolegomene. Definiţia dreptului canonic. Domeniul dreptului canonic şi particularităţile sale. 2. Izvoarele dreptului canonic. Canoanele apostolice, canoanele sinoadelor ecumenice, cutuma, nomocanoane, legislaţiile papale, conciliare, decretalii, legislaţiile moderne, coduri canonice. Capitolul II. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ ŞI FUNCŢIONAREA BISERICII 1. Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. 2. Organizarea şi funcţionarea Bisericii Catolice. Capitolul III. PERSOANELE ÎN BISERICĂ 1. Stările bisericeşti. Mireni (laici/fideli), Cler (episcopi, presbiteri, diaconi) -roluri şi atribuţii, actele intrării în cler, condiţii pentru intrarea în cler), Monahi (voturile călugăreşti, ordine) 2. Persoanele juridice în Biserică. Persoane morale, persoane juridice, clasificare, fundaţii.

An upsurge in Orthodox anti-ecumenical criticism in 2016 has raised the question of the current state of ecumenism. Examining this topic , the author describes a new form of ecumenical activity associated with the emergence of conservative Christian alliances in defense of traditional values. This " conservative ecumenism, " or " Ecumen-ism 2.0, " differs from the " classical ecumenism " that arose in the early twentieth century and that continues to be represented today by the World Council of Churches and other ecumenical institutions. The author considers the phenomenon of " ecumenical consciousness " and demonstrates that it can be found in both types of ecumenism. Some of the Orthodox anti-ecumenists who attack classical ecumen-ism, however, may eagerly opt for this new, conservative " Ecumen-ism 2.0. " This article discusses the possible competition between the two types of ecumenisms.

In this research, the author presents the composition of the Romanian Delegations to the most important Pan-Orthodox assemblies, starting from the one that took place in Constantinople in 1923 and until the Pan-Orthodox Synod of Crete. The purpose of this prosopographical study is to show that the Romanian Orthodox Church has always treated with seriousness and responsibility these meetings, entrusting the mission of its representation to personalities belonging to the fi rst rank of theology and church life such as Reverend Iuliu Scriban, Metropolitan Antonie Plămădeală, Patriarch Justin Moisescu, Metropolitan Nifon Mihăiţă, His Grace Visarion Bălţat of Tulcea, or Rev. Viorel Ioniţă, and always wanted to contribute to the proper functioning of inter-Orthodox relations and the good of the church life, but without betraying any faith.

Abstract:
The twentieth century represented for Catholic and Orthodox Canon law a theological revival, not only because of the publication of many books and studies that address different canonical issues, but primarily because in this period the very nature of Canon law was (re)questioned and therefore as well the nature and validity of the canons of the Church. In this article we try to emphasize how Nikodim Milas answered to the fallowing questions: What is canon law, what does „canon” mean and represent and what is the nature of the canon? At the same time, we will try to see that the basis of this revival was a real crisis in the articulation of the nature of canon law, considered most often, even today, as anachronistic, if not antithetical to the spirit and the theology of the Gospel.
Keywords: Orthodox Canon Law, canons, Nicodim Milas, 20th century Canon Law

Canonistul Nicodim Milaş, în comentariul său la canonul 58 apostolic, menţionează că datoria de a învăţa trebuie să premeargă pe cea de sfinţire şi de conducere (Matei 28, 18; Marcu 16, 15), căci credinţa nu există înainte şi fără învăţătură (Romani 10, 14) 9 .

Prima mărturie cu privire la slujirea diaconițelor o întâlnim în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, unde se vorbește de Febe, care era ”diaconiță a Bisericii din Chenhrea” și care ”a ajutat pe mulți” (Romani 16: 1-2). În anul 111 sau 112 d.Hr., Plinius cel tânăr, într-o scrisoare a sa către Traian, se referă la existența diaconițelor în Bitinia57. La diaconițe face referire și Clement al Alexandriei58, Origen, traducerea siriacă a ”Didahiei Apostolilor”, dar și Constituțiile Apostolice. În plus, în a 6-a Novelă a lui Iustinian se stabilește că în Biserica Sfintei Sofia trebuie să slujească 40 de diaconițe59. La fel și 3-a Nuvelă a lui Iustinian, cu titlul ”Despre numărul clericilor stabilit a sluji în Preasfânta Mare Biserică a Sfintei Sofia a atotfericitei cetăți”61, unde trebuie să slujească 60 de preoți, 100 de diaconi, 40 de diaconițe (”diaconi, bărbați 100 și 40 femei”), 90 de ipodiaconi, 110 de citeți, 25 de psalți. Numărul total al clericilor din Sfânta Sofia se ridica la 425.

Canonistul Nicodim Milaş, în comentariul său la canonul 58 apostolic, menţionează că datoria de a învăţa trebuie să premeargă pe cea de sfinţire şi de conducere (Matei 28, 18; Marcu 16, 15), căci credinţa nu există înainte şi fără învăţătură (Romani 10, 14) 9 .

Pericolul de conformismului este destul de mare și pândește îndeosebi religia, dar și însăși existența popoarelor. Istoricul Tucidide afirmă că atunci când un popor își uită sau își neagă istoria, mai devreme sau mai târziu acel popor va dispărea de pe hartă. Această afirmație poate fi confirmată cu ușurință dacă facem o retrospectivă a istoriei lumii.