Patrick Süskind - Despre Iubire Și Moarte (Extras)
Patrick Süskind - Despre Iubire Și Moarte (Extras)
Patrick Süskind - Despre Iubire Și Moarte (Extras)
Patrick Süskind
Über Liebe und Tod
Copyright © 2005 by Diogenes Verlag AG Zürich
All rights reserved.
EDITuRA HuMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
7
banii etc. sunt absolut secundare.) Dacă lucru-
rile ar sta altfel, n-ar mai exista poezii, romane,
piese de teatru etc., ci doar comunicate oficiale.
Ceva enigmatic pare inerent iubirii, ceva ce
nu poate fi cunoscut exact şi nici explicat în-
destulător. E drept că toate acestea se potrivesc
şi în cazul Big Bangului sau al stării vremii de
peste două săptămâni. Teoria Big Bangului şi
prognoza meteo îi tulbură însă pe poeţi (şi pu-
blicul lor) cu mult mai puţin decât tot ce ţine
de iubire. Prin urmare, iubirea e mai mult de-
cât un simplu mister. Se pare că fiece individ
în parte înţelege iubirea drept ceva care-l pri-
veşte în modul cel mai personal, ca pe o ches-
tiune de cea mai mare însemnătate pentru
existenţa sa, astfel încât nici măcar astrofizici-
anului, atunci când i s-au aprins călcâiele, nu-i
mai pasă câtuşi de puţin de originea universu-
lui – darămite de vremea de-afară.
Dar oare nu se poate spune acelaşi lucru şi
despre a respira, a mânca sau a bea, despre di-
gestie şi defecaţie? Copil fiind, mi-am pus dese-
ori întrebarea de ce în romane oamenii nu merg
8
niciodată la toaletă. nici în basme n-o făceau,
nici în opere, piese de teatru, în filme, tablouri
sau sculpturi. una din cele mai importante ac-
tivităţi ale omului, care poate fi uneori foarte
presantă, ba chiar vitală, era de negăsit în artă.
În schimb, aceasta din urmă s-a preocupat con-
stant, cu lux de amănunte şi nesfârşite varia-
ţiuni, de plăcerile ori suferinţele iubirii, de toate
tatonările şi jocurile ei, la care, credeam eu pe
atunci, ar fi putut foarte bine să şi renunţe. De
ce nu a existat în istoria omenirii un cult al ex-
crementelor, dar a existat, în schimb, un cult al
sânilor, al vaginului şi al falusului? Acest gând
pueril nu e însă întru totul eronat. Medicul
Eriximah din Banchetul lui Platon vede în jus-
ta umplere şi golire a trupului o manifestare a
înrâuririi lui Eros nu mai puţin decât în afini-
tatea dintre două suflete. Dar, între cei şapte
cheflii care se întind la vorbă despre esenţa ero-
sului, Eriximah e cel mai naiv orator. Pentru el,
ca om de ştiinţă, erosul nu e altceva decât un prin-
cipiu armonizant, un fel de constantă fizică ce
rânduieşte lumea, iar asta în toate domeniile
9
imaginabile, de la agricultură la ritmul anotim-
purilor şi de la muzică până la sughiţ. În zilele
noastre, unul de teapa lui ar defini probabil iu-
birea drept una dintre nenumăratele manifes-
tări ale efectelor enzimelor, hormonilor sau
aminoacizilor. ni se pare banal. Deloc edifi-
cator. În plus, nu clarifică mai nimic. Pentru
că a defini nu înseamnă a generaliza, ci, dim-
potrivă, a mărgini şi a delimita universalul.
Dacă vrem să vorbim despre iubire, despre care
bănuim totuşi că e ceva cu totul special, nu
ieşim mai câştigaţi dacă ne spune cineva că ea
reprezintă un principiu universal, căruia ano-
timpurile şi aparatul digestiv i se supun în ega-
lă măsură. La fel de bine ar putea să ne spună
că moartea e un fenomen termodinamic care
afectează tot atât de mult o amibă şi o gaură
neagră din constelaţia Pegasus; şi cu asta n-ar
spune nimic.
Se prea poate ca şi iubirea să-şi aibă propri-
ile aspecte fizice şi chimice, mecanice şi vegeta-
tive; undeva, Stendhal o numeşte „cristalizare“,
în alt loc „o febră“. iubirea, spune Socrate în
10
Phaidros, e un delir, a fi îndrăgostit e o boală, o
nebunie. Dar, adaugă el, nu un delir nefast, ci,
dimpotrivă, cel mai plăcut delir din câte exis-
tă; totodată, nu avem de-a face cu o boală ce
perverteşte şi, de fapt, nici cu o nebunie ome-
nească în sens patologic, ci cu o mania inspi-
rată de zei, râvnind la tot ce e divin, o nebunie
divină care dă aripi sufletului încorsetat în teres-
tru. Eros însuşi nu e un zeu, nu e bun ori rău,
frumos sau urât, ci un mare daimon, un mijlo-
citor între oameni şi zei, un pisălog care le ino-
culează oamenilor dorinţa de ceea ce le lipseşte:
frumosul, binele, fericirea, perfecţiunea – toate
acestea, atribute divine a căror răsfrângere în-
drăgostitul o vede în persoana iubită – şi, în cele
din urmă, chiar şi nemurirea. Eros este „iubi-
rea [...] pentru zămislirea şi naşterea întru fru-
mos“, spune Diotima, „cea mai înţeleaptă dintre
femei“, despre care vorbeşte Socrate în Ban-
chetul.* iar această „zămislire şi naştere“, cea
11
fizic-animalică, mai mult însă cea spirituală,
pedagogică, politică, filozofică – pe scurt, tot
ceea ce numim noi creativitate –, constituie
partea de nemurire ce-i revine omului, întrucât
acţionează şi dăinuie dincolo de moartea lui.
Textul spune: „întru frumos“ – un adaos nu
lipsit de importanţă –, „zămislire şi naştere în-
tru frumos“, adică de dorul acelor atribute di-
vine care nouă, oamenilor, ne scapă.
În toate astea persistă un aer tare, a cărui
adiere nu s-a domolit în ultimele două milenii
şi jumătate. De la şlagărul siropos şi până la Fi-
delio sau Flautul fermecat, de la romanele de ta-
rabă la Amphytrion de Kleist, toţi cei ce scriu sau
cântă acolo încearcă să dea glas convingerii că
iubirea e ceva sublim, ceresc, mântuitor; iar ter-
menii în care e cântată sau descrisă au păstrat
până în zilele noastre o încărcătură religioasă.
Şi astfel, iubirea se deosebeşte suficient de mult
de excremente.