Drag îmi e să fac armata

TUDOR COLAC

DRAG ÎMI E SĂ FAC ARMATA

Editura Litera

Editura Litera © 2011

ISBN: 978-606-600-315-5

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

CUVÂNT ÎNAINTE

La temelia acestei culegeri de folclor stau cercetările de teren pe care le-am efectuat în ultimele două decenii în localităţi din Republica Moldova, în special din stânga Nistrului, regiune denumită tradiţional Transnistria, precum şi din Bucovina. O bază solidă o constituie materialele păstrate în arhiva Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, informaţii colectate şi depozitate în anii de după cel de-al doilea război mondial. De un real folos ne-au fost colecţiile de folclor îngrijite şi publicate de cercetători din ţară precum şi înregistrările făcute în cadrul Festivalului folclorului ostăşesc ce se desfăşoară la Chişinău, la ale cărei cinci ediţii am participat până acum. O parte însemnată din aceste materiale, cum ar fi legende, povestiri orale, snoave, basme, cântece epice, eroice, istorice, lirica populară în marea sa diversitate, creaţii din complexul ceremonial de familie şi calendaristic etc. au văzut anterior lumina tiparului în ziare şi reviste, în volume tematice, culegeri zonale şi monografii folclorice ale unor localităţi. În context menţionăm că este salutabilă mai ales această din urmă acţiune de alcătuire în ultimii ani a unor studii şi culegeri etnofolclorice ale satelor din stânga Prutului, chiar dacă unii autori sunt mai puţin avizaţi.

De remarcat că în culegerile de folclor editate la Chişinău, Tiraspol, Cernăuţi au fost rezervate spaţii — fie şi modeste — şi pentru tematica ce ne interesează, au fost făcute primele încercări de a sistematiza aceste materiale. Însă până la o etapă, care a întârziat mult, până prin anii ‚80 ai secolului douăzeci, folclorul ostăşesc sau de cătănie a fost tratat în special prin prisma liricii populare, a cântecului. O viziune mai completă, ce ar viza alte genuri şi specii folclorice cu această tematică, este abordată în continuare de cercetătorii Efim Junghietu la Chişinău şi cunoscutul exeget Alexandru Dobre la Bucureşti. Însă articolele şi studiile apărute la Chişinău în perioada de până la anii nouăzeci ai secolului douăzeci sunt dominate de ideologia timpului, oferind concluzii confuze, texte redactate ce îl derutează pe cititor. Astfel că mai multe creaţii ce ţin de perioada celui de-al doilea război mondial, fiind consultate astăzi de interpreţi profesionişti sau amatori, de învăţători, de nespecialisti pentru a se manifesta la festivaluri ale creaţiei populare şi spectacole, îi dezorientează lesne. Numai un specialist ştie greutăţile pe care le parcurge în efortul de a aduna între coperte chiar şi o parte mai mică din tezaurul nostru folcloric naţional.

Am avut de înfruntat la întocmirea acestei culegeri mai multe probleme de ordin teoretic, dar şi tehnic. Am apelat la exemple ce depăşesc în timp circa două secole de fixare în scris a informaţiei şi care sunt raportate la diferite scoli folcloristice, la diferite sisteme şi modalităţi de colectare şi transcriere. De la libera exprimare a realităţii unei culturi tradiţionale arhaice de factură orală, când normele şi preceptele de colectare şi notare erau încă departe de principiile documentării ştiinţifice, şi până la modul modern de aplicare savantă a acestora la nivel sincronic şi diacronic este o cale anevoioasă şi lungă.

Ne exprimăm certitudinea că şi prin această modestă încercare mai clădim o treaptă care va contribui la o mai bună cunoaştere a folclorului românesc.

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă vine să împlinească un deziderat, anunţat în folcloristica noastră de mai multe decenii. Conştienţi de faptul că în cultura populară orală întotdeauna va mai rămâne loc pentru o mai completă abordare şi realizare a acestei teme atât prin informaţie, cât şi prin sistematizare, ne-am propus încercarea de a însuma într-o viziune pe cât posibil unitară ceea ce am considerat mai reprezentativ.

Ideea unei atare lucrări a apărut mai mulţi ani în urmă, când autorul, în postură de membru, apoi preşedinte al juriului Festivalului folclorului ostăşesc, s-a convins „pe viu" de lipsa acută a repertoriului adecvat mediului ostăşesc pentru soldaţii şi ofiţerii ce-şi satisfac serviciul în termen. Se pare că anume pentru a alimenta această nevoie de interpreţi şi formaţii din rândul civililor de la sate care aduceau cu ei zestrea unor vetre de înaltă probă valorică. Însă civilii reveneau acasă cu tot cu zestre... Iar căutarea unor cântece de gen prin biblioteci este foarte dificilă, aproape inaccesibilă ostaşilor, mai ales pentru că aceste creaţii sunt împrăştiate prin zeci de lucrări, iar o culegere aparte, sistematizată în domeniul respectiv, lipseşte.

M-am simţit onorat să particip în anul 1994 la o prestigioasă reuniune ştiinţifică având genericul Folclorul taberei militare şi semnificaţiile sale istorice, organizată în cadrul Zilelor Academice clujene de către Institutul-arhivă de Etnologie Ion Muşlea şi Cercul militar Cluj. Comunicările prezentate cu acest prilej de etnologi prestigioşi, printre care Ion Cuceu, Alexandru Dobre, Ion H. Ciubotaru, Grigore Botezatu, Ion Şeuleanu, Maria Bocşe, Ioan T. Florea, Petre Florea şi alţii mi-au întărit gândul cu privire la necesitatea prezentei lucrări. O altă punte de îndemn a fost şi realizarea de către colegii clujeni a unei sinteze în scris a celor mai valoroase piese de la Festivalul cântecului de cătănie organizat de Cercul militar Cluj la 1997, pentru care ne exprimăm recunoştinţa.

Ulterior, în timpul întâlnirilor de lucru, la seminare şi consfătuiri cu participarea deopotrivă a militarilor şi folcloriştilor la Chişinău, Bălţi, Ungheni, Mărculeşti, Cahul, ne-am convins de importanţa excepţională şi interesul deosebit pe care îl prezintă această tematică pentru procesul instructiv-educativ al premilitarilor şi ostaşilor în termen. Trebuie să le exprim sentimentele mele de omagiu şi preţuire specialiştilor în domeniul culturii din Armata naţională pentru înţelegere şi susţinere adecvată.

Suntem datori să constatăm că dintre criteriile ce definesc folclorul ostăşesc — ne referim la trăsăturile sale tematice, funcţionale şi interpretative — la ora actuală chiar şi specia considerată mai răspândită şi mai mult cercetată, cântecul ostăşesc, este cunoscută doar sub aspectul său tematic. Ca ocazie de realizare şi ca modalitate de existenţă se întâlnesc două categorii de creaţii:

1. Cântecele celor recrutaţi / mobilizaţi şi cântecele de război cu descrierea circumstanţelor şi consecinţelor fenomenelor în cauză, creatorii şi interpreţii lor fiind bărbaţii ca personaje folclorice principale;

2. Creaţii aparţinând familiei rămase acasă, în special mamei ori soţiei, tatălui, surorilor şi fraţilor, copiilor şi nu în ultimul rând fetei iubite.

Inclusiv până prin anii şaizeci ai secolului trecut folclorul ostăşesc a cunoscut şi un ceremonial special al plecării la armată, din care făceau parte cântecul ceremonial de recrutare, dansuri şi un repertoriu propriu de cântece, precum şi momente pregătitoare plecării la armată. Obiceiul în complexul său ceremonial-ritual era condiţionat social de faptul că până la o etapă anumită în istorie armata a impus o serie de elemente, a căror motivaţie socială rezidă în termenul de lungă durată al serviciului militar, ceea ce în perioada de după al doilea război mondial nu-şi mai avea o explicaţie acceptabilă; modificarea în genere a sistemului de recrutare, prin renunţarea la mai vechile metode de „prindere la oaste cu arcanul, „tragerea la sorţi etc. şi aşa-zisa umanizare a vieţii sociale şi promovarea unor principii morale noi se voiau axate pe respectarea demnităţii şi exprimarea patriotismului din partea tinerilor recrutaţi etc. Astfel cântecul ceremonial de recrutare intră în faza sa de uzură sub presiunea unor pretexte de ordin ideologic, cum ar fi „i-a trecut timpul, este vetust, nu se înscrie în actualitate" etc. Cu anii starea de deteriorare îşi spune cuvântul, astăzi el mai păstrându-se doar în memoria unor oameni în vârstă rarisimi şi în repertoriul pasiv al unor femei din comunităţile săteşti mai conservatoare.

Şi în zilele noastre la sate se practică petrecerea flăcăilor care sunt recrutaţi. Însă cântecele interpretate nu reprezintă un repertoriu propriu-zis ocazional, deci nu sunt încadrate într-o ceremonie alături de alte elemente ce concură.

În existenţa sa multiseculară acest ceremonial a suferit mutaţii funcţionale în directă relaţie cu metamorfozele cadrului axiologic valorificator, acesta fiind caracterizat de nediferenţierea până la un timp a sincretismului valorilor şi mijloacelor de expresie polivalente traduse în diverse categorii, specii, genuri folclorice. Relaţiile interpersonale din comunitatea sătească tradiţională au fost însă afectate radical în contextul factorilor istorici, culturali şi social-economici. Acest fapt a atras după sine şi redimensionarea funcţională a întregului complex ceremonial. Astăzi nu mai trăim în epoca romantismului, deşi, să recunoaştem, încă nu am depăşit deplin nici perioada totalitarismului. În pofida faptului că relaţiile de rudenie şi de vecinătate au fost periclitate esenţial, familia ca păstrătoare şi continuatoare a spiritualităţii populare mai încearcă, prin rezistenţa sa, să menţină echilibrul moral-educaţional în mediul rural, deşi cedează treptat din poziţii.

Care ar fi criteriile comportamentale noi şi parametrii mutaţiilor intervenite în procesul de actualizare a ceremonialului luat în dezbatere? Rămâne să căutăm împreună răspunsul la aceste semne de întrebare. Cert este că primele imagini ale viitorului ostaş le întâlnim încă de la naşterea copiilor, când băieţilor li se cântă creaţii adecvate.

Într-o serie de cântece de leagăn dorinţa mamelor de a asigura copiilor o viaţă fericită este exprimată prin incantaţii şi urări asemănătoare cu cele din folclorul obiceiurilor. În aceste cântece de leagăn urarea este exprimată clar, direct, iar sentimentul dragostei materne include, în circuitul său firesc, atât dorinţa ca acesta să crească mare, să-i fie de ajutor la muncă, să înveţe carte, să se căsătorească, dar şi să facă armata, dând dovadă de cele mai alese virtuţi:

Să te faci un viteaz mare

Ca Domnul Ştefan cel Mare,

Să fii vrednic la război,

Să scapi ţara de nevoi. ¹

* * *

Ţi-am pus în leagăn busuioc,

Ca să fii iute la joc

Şi în lupte cu noroc! ²

* * *

Să creşti mare-mărişor,

Să fii mamei de-ajutor,

Că tătuţu-i la război

Şi se bate pentru noi...

... Să creşti mare, să creşti tare

Pentru ţară de-apărare,

Mare, sănătos să creşti

Neamul să ni-l ocroteşti,

De păgâni să ne păzeşti. ³

* * *

... Să te ieie la cătane,

Să mănânci prifont cu carne

Şi-apoi, mamă, să te-nsori,

Să fii mamii de-ajutor. ⁴

Cititorul poate descifra fără echivoc în aceste exemplificări de viziune folclorică asupra vieţii acel sentiment de mare încărcătură şi condiţionare socială totodată — predestinaţia copilului de parte bărbătească, rolul lui în societate.

Sistemul de imagini metaforice în cântecul liric se relevă ca un ansamblu de asemănări, analogii între fenomenele reale din viaţă şi corespondentele lor emotive. Fiind raportate la cadrul social, motivele cele mai frecvente generează respectiv şi o multitudine de variante, pe măsura sensibilităţii şi intensităţii stării emotive exprimate în contextul psihologiei etnice. Astfel, vom întâlni la nivel simbolic o panoramă motivică destul de vastă: cucul sau altă pasăre, murgul sau calul în genere, stejarul, bradul şi plopul, cămaşa, batista, rufele sau hainele, dorul ca stare tipică, izvorul, fântâna, Prutul şi Nistrul, traista şi cufărul, norii, trenul sau vaporul, patru boi cu lanţu-n coarne etc. Aceste forme diferite sunt generate şi identificate de tonalităţi aparte ale universului intim.

Am depistat peste o sută de imaginea cucului semnifică starea de înstrăinare, despărţire, singurătate prin modele de cea mai largă circulaţie:

... Mie cucu mi-a cântat,

Nebăut şi nemâncat,

La armată de plecat...

Mie cucu mi-a horit

La regiment de pornit.

* * *

Cântă, cuce, nu-i cânta,

Că-n cătane m-or lua...

* * *

Cântă cucu pă fântână,

Că mai am o săptămână,

* * *

Cântă cucu pă găleată,

Săptămâna mi să gată. ⁵

Modelul poetic al integrării ostaşului în natură, atât de cunoscut din lirica păstorească, unde a apărut şi s-a cristalizat cu mult înainte, conservă, la fel ca şi în balada ciobanului, elementele componente principale devenite simboluri: muntele cu brazii şi păsările, luna şi soarele, vântul şi ploaia... Variantele ce exprimă cunoscutul motiv al existenţei dincolo de mormânt ca o continuare imaginară a vieţii telurice abundă în aceste elemente, doar că unele dintre ele, cum ar fi fluierul, câinii, stâna s. a., sunt înlocuite cu tunuri, mitraliere, câmpul de luptă etc.

Iată o variantă a subiectului păstoresc din baladele tradiţiona le Ciobănaş de la miori:

— Frunză verde de trei flori,

Ciobănaş de la miori,

Moartea un’ ţi-a fost să mori?

— Sus în vârful muntelui,

În bătaia vântului,

La cetina bradului.

— De ce moarte ai murit?

— De-un trăsnet când a trăsnit.

— D-apoi cine te-a jelit?

— Păsările-au ciripit.

— De scăldat cine te-a scăldat?

— Ploile când au plouat.

— De păzit cine te-a păzit?

— Luna când a răsărit.

— Lumânarea cine ţi-a pus?

— Soarele când a fost sus.

— De-ngropat cine te-a îngropat?

— Trei brazi mari s-au răsturnat.

— Fluieraşul unde l-ai pus?

— În creanga bradului de sus

Şi când vântul a sufla,

Oile s-or bucura

Şi pe mine m-or căta. ⁶

În cele circa 100 de variante depistate ale motivului Unde ţi-a fost dat / scris ca să morii? ostaşul are acelaşi destin ca şi al ciobănaşului de la miori:

— Măi soldati vânători,

Un’ ţ-o fost moartea sî mori?

— Sus pe vârful muntelu

În bătaia vântulu.

— Di jelit, cini te-a jeli?

Tunurili or bubui.

— Di-ngropat, cini te-a-ngropa?

— Obuzu cân’ a chica,

Groapî mari el a face

Şi în ea m-a arunca. ⁷

O altă variantă a fost înregistrată în cadrul Festivalului folclorului ostăşesc de la Chişinău, ediţia a III-a, anul 1999, de la Ludmila Stiharu din satul Lopatnic, judeţul Edineţ:

— Măi soldate puişor,

Un’ţi-a fost moartea să mori?

— În bătaia armelor, În văpaia zorilor.

— Un-ţi-a fost moartea să mori?

— În Comrat lâng-un izvor,

Că n-am dat duşmanului

Ţara moldovanului.

— Cini pi tine te-a’ngropat?

— Moartea când m-a secerat.

— Cini pi tine te-a bocit

Când pământul te-a-nvelit?

— M-a-ngropat cu ura sa

Duşmanul când secera,

M-au bocit cu lacrima

Izvorul şi maică-mea.

De remarcat că, deşi sistemul mijloacelor de realizare poetică este identic în subiectele păstoreşti şi în cele ostăşeşti la care am recurs pentru exemplificări, ele reprezintă de fapt stadii evolutive diferite. Între balada păstorească şi doina, iar ulterior bocetul pentru ostaşul căzut în luptă stau secole bune. Ceea ce le deosebeşte esenţial este arhitectonica tiparelor melodice deosebită de la un mediu folcloric la altul şi stilul de interpretare. Şi aceste două elemente exprimă de fapt etape diferite în timp şi spaţiu. Pe când conţinutul şi imagistica poetică au cunoscut o circulaţie generală pe întreg arealul folcloric românesc.

Prinderea la sorţi, luarea la oaste în condiţii când acest fenomen era expresia unor interese ale guvernanţilor, străine de cele ale poporului, nici nu puteau fi privite altfel. Tânărul era legat plenar de pământ, de uneltele agricole şi animalele domestice, de casă şi familie, de obiceiurile şi datinile din satul tradiţional. Cântecele recruţeşti surprind cu durere acest impact — întreruperea cursului firesc, normal al vieţii cu toate relaţiile sale încadrate într-un sistem de echilibru şi armonie naturală:

... Eu din sat când am plecat

Rămas bun eu mi-am luat:

De la strat cu tămâiţă,

De la tată şi măicuţă,

De la grădina cu flori,

De la fraţi, de la surori,

De la strat cu viorele,

De la prietenele mele,

De la strat cu cănăcei,

De la prietenii mei. ⁸

În acest cântec al recrutului structura segmentului dedicat celui plecat să slujească printre străini este construită paralel cu simbolul poetic al despărţirii miresei de casă, familie, sat în ceremonialul nupţial. Această analogie intensifică şi mai mult sentimentul înstrăinării şi al dorului, al părerii de rău, al regretului tragic, toate elementele cadrului intim convergând spre simbolul liric principal în viaţa rustică — plugul:

Nu-mi pare rău că mă duc,

Da-mi pare rău după plug,

După plug şi după boi,

După părinţii — amândoi;

După plug, după rotile,

După dragile copile;

După plug, după tânjală,

După mândra de-astă-vară. ⁹

Categoria tematică a folclorului ostăşesc în genere este dominată de acest sentiment al jalei şi înstrăinării, constatând acea inegalitate socială a tânărului, acea nedreptate a destinului, ce îl desparte de ce îi este drag, de năzuinţele sale paşnice şi idealurile erotice. Repertoriul circumscris distinge la nivel de conţinut această delimitare prin atitudinea şi starea sufletească a personajului folcloric.

... Nu mi-i grea arma-n spinare,

Ci mi-i dor de casă tare!

C-am lăsat boii înjugaţi

Şi părinţii supăraţi!

C-am început la arat

Şi-o rămas neterminat!

C-am lăsat cal nechezând

Şi surorile plângând! ¹⁰

Acelaşi personaj folcloric îşi aminteşte cu nostalgie de viaţa sa de până a fi recrutat:

Frunză verde foaie lată,

Bine mi-a mai fost odată

Când eram la mine-acasă:

Pâinea-n traist-o luam

Şi la lucru mă duceam,

Iar sara când mă-ntorceam

Cina gata mi-o găseam;

Şi cinam şi mă culcam,

Grija puştii n-o aveam. ¹¹

Pentru a reda mai accentuat viaţa grea a ostaşilor în trecut Poetul anonim recurge la contrastul „ciobănie-cătănie. Viaţa relativ liberă a ciobanului, ataşamentul lui faţă de munca îndrăgită, armonia din natură vine în opoziţie cu blestemul celor luaţi la oaste. Această stare de lucruri poate fi înţeleasă adecvat dacă încercăm să pătrundem în esenţa unor creaţii ce invocă motivul „Cine-a stârnit cătănia / moscălia...

... Cine-a stârnit cătănia,

Nu l-ar mai răbda urgia,

Nu l-ar mai afla norocul

Şi l-ar arde pradă focul. ¹²

Bată-l norocul să-l bată

Cine m-a scris la armată!

M-a scris cu cerneală neagră,

Când mi-era lumea mai dragă;

Şi m-a scris cu de cea verde,

Când eram drăguţ la fete;

Şi m-a scris cu de cea-albastră,

Când eram drăguţ la nevastă. ¹³

Cine-o făcut cătănia,

Să-l mănânce sărăcia,

Calul lui să nu se-nhame,

La duşmani să taie lemne,

Vaca lui să nu se mulgă,

La duşmani să fie slugă!

Să îmble cerşind prin porţi,

Păn’ i-o trece os prin os! ¹⁴

Impactul dureros al tânărului prins la oaste, evident putea fi tradus doar în imprecaţiile de invocare a nenorocirilor asupra acelora ce cătănesc feciorii. În cântecul folcloric transilvănean această stare de spirit este şi mai pronunţată:

Bată-l Doamne, şi-l trânteşte,

Pe maiorul de la noi,

Că m-a luat de la oi,

Mi-a luat bâta ciobănească,

Mi-a dat puşcă-mpărătească;

Mi-a luat taşca cu bumbii,

Mi-a dat patronaşi cu plumbii;

Mi-a luat cojoc frumos,

Mi-a dat laibăr ruginos. ¹⁵

Valorificarea folclorului având ca temă creaţia populară din anii celui de-al doilea război mondial în publicaţiile de la Chişinău ţine de cercetările întreprinse în perioada postbelică. Evident, în terminologia timpului vom întâlni expresii cum sunt „Marele război pentru apărarea Patriei, „regimul de ocupaţie burghezo-mosieresc, „sentimentele patriotismului sovietic, „umanismul revoluţionar şi morala comunistă etc. În acest sens publicaţiile de referinţă ne oferă o cantitate mare de articole şi studii, culegeri ce încearcă să promoveze o viziune vădit ideologizată asupra folclorului şi folcloristicii, în detrimentul calităţii, valorii şi autenticului. Este, credem, înainte de toate, un tribut destul de scump plătit epocii şi nicidecum poziţia şi convingerile folcloriştilor.

În lucrarea Studiu asupra folclorului moldovenesc din perioada războiului (1941—1945), autorul Efim Junghietu propune cititorului „analiza conţinutului de idei şi laturii artistice a cântecelor lirice, scrisorilor versificate, hăiturilor şi baladelor populare", fiind evidenţiată legătura lor cu tradiţia, evoluţia şi circulaţia, specificul lui şi motivele similare cu cele din folclorul rus, ucrainean, bulgar s. a. Autorul studiului atrage atenţia în special asupra poeticii şi trăsăturilor de stil ale creaţiilor despre război, asupra modalităţilor de realizare artistică a acestora. Consideraţiile generale pe care le emite autorul în legătură cu repertoriul folcloric al moldovenilor în anii războiului ne apar mai restrânse în comparaţie cu analiza cântecelor. Autorul, pentru prima dată în istoria folcloristicii noastre, propune o clasificare şi o tipologie a cântecelor în acest context. Astfel, cântecele ostăşeşti sunt împărţite în cinci categorii:

— cântece patriotice de mobilizare;

— cântece ostăşeşti despre luptele de pe front;

— cântece ale răniţilor;

— cântece ostăşeşti de dor;

— cântece despre sfârşitul războiului.

La rândul lor, cântecele populare din perioada ocupaţiei fasciste, privind modul de reflectare a realităţii în lirica populară, sunt clasificate după cum urmează:

— cântece despre primele zile ale războiului;

— cântece despre crimele fasciştilor pe teritoriul Moldovei;

— cântece despre deportarea ţiganilor;

— cântece antifasciste ale moldovenilor „mobilizaţi cu forţa în armata fascistă";

— cântece despre lupta partizanilor.

Deşi ar părea discutabile unele tangenţe din criteriile de tipologizare, cum ar fi „cântecele ostăşeşti şi „cântecul popular din perioada ocupaţiei fasciste, „cântecele patriotice de mobilizare şi „cântecele despre primele zile ale războiului sau „cântecele ostăşeşti despre luptele de pe front, vom constata că prin tematica şi conţinutul lor aceste creaţii s-ar vrea în primul rând ca documente ale timpului, deşi, trebuie să recunoaştem, în cea mai mare parte ele constituie versificări ocazionale, improvizări stângace, forme imperfecte ale unor texte adaptate, efemere, ce nu rezistă ca valori artistice. Autorul studiului la care ne referim, E. Junghietu, sugerează că „pentru identificarea acestui repertoriu (cântece despre lupta partizanilor — n. a.) ne putem servi de literatura memorialistică şi de lucrările folcloriştilor ruşi, ucraineni şi bieloruşi, dat fiind colaborarea strânsă a reprezentanţilor diferitelor naţionalităţi în cadrul detaşamentelor de partizani.

Unul dintre cântecele de mare circulaţie despre începutul celui de-al doilea război mondial este cel întitulat La douăzeci şi două iunie. Încă prin 1974 în arhiva de folclor a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova se păstrau 158 de variante ale acestui cântec. Vom remarca faptul că ulterior am avut posibilitatea să înregistrez cu prilejul celor cinci ediţii ale Festivalului folclorului ostăşesc şi să cunosc din culegerile de folclor editate după anii ‚80 alte circa 50 de variante şi versiuni ale lui. Multe dintre ele au apărut prin fenomenul contaminării sau inovaţiei parţiale, de asemenea prin completarea reciprocă a unor variante diferite de texte. Faptul că moldovenii au fost mobilizaţi atât în rândurile armatei române, cât şi în cele ale armatei roşii, a impus mai multe modificări ale detaliilor în procesul de creare a versiunilor cântecului: de la motivul mobilizării, apariţia blestemului şi altor imprecaţii similare la unele imagini şi simboluri de importanţă locală, detalii ale luptelor desfăşurate şi formele dezagregate. Prin procedeul aglutinării au apărut mai multe variante paralele ale cântecelor cu acelaşi motiv pe ambele maluri ale Prutului: Pe şoseaua din Vaslui, Pe şoseaua din Ţiganca, Ici în vale la Sinaia, De la Ţiganca la vale şi multe altele. Ca şi în multe alte motive, şi în acest caz este evidentă legătura strânsă cu tradiţia folclorică de circulaţie orală de pe ambele maluri ale Prutului.

Dintre cele mai răspândite motive basarabene ale cântecelor de război vom menţiona Cobori, Doamne, pe pământ, Neamţule, bată-te-ar sfântul, De te-i duce-acasă, vere, Vară, vară, primăvară, Ardă – te-ar focul, război şi altele.

Formula-invocare Scobori, Doamne, pe pământ o întâlnim în bocetele publicate de Simion Florea Marian. ¹⁶

Scobori, Doamne, pe pământ

Să vezi moartea ce-o făcut,

C-o luat frunza din fagi

Şi-o despărţit pe cei dragi...

Respectiva formulă a fost împrumutată de creatorii anonimi încă pe timpul războiului de independenţă de la 1877:

Frunză verde grâu mărunt,

Cobori, Doamne, pe pământ

Şi vezi turcii ce-au făcut!..

Şi o întâlnim ca variantă în colecţia L. Axionova, Cântecul popular moldovenesc, Chişinău, 1958, p. 124; de asemenea şi în folclorul de pe timpul primului război mondial. Arhiva de folclor a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova deţine şi variante în care această formulă devenită tradiţională este întâlnită în cântecele lirice de jale, ce reflectă calamităţi cum ar fi, spre exemplu, ravagiile făcute în diferite localităţi în urma epidemiilor de ciumă:

Frunzî verdi, arnăut,

Scobori, Doamne, pi pământ

Şi vezi ciuma şi-o făcut. ¹⁷

În cântecele din perioada celui de-al doilea război mondial formula este completată cu versul „să vezi nemţii ce-au făcut" şi conţine o descriere a imaginii pline de dramatism a masacrului săvârsit de armata germană şi a revoltei oamenilor simpli, ce invocă blestemul asupra violenţei, reactualizând unele variante mai vechi ale cântecului prin procedeul contaminării. Variantele locale, cu tendinţe evidente de a reda realităţi concrete prin detalii mai bine cunoscute de creatori concreţi, păstrează stabilă formula invocativă în partea expoziţională din introducere.

În doina intitulată Vară, vară, primăvară, de o largă circulaţie şi până în prezent, creatorul anonim realizează artistic, prin imagini de un pitoresc aparte, tabloul rustic al ieşirii la arat primăvara în contrast cu starea nefirească a satului în timp de război: „Ies plugurile la arat / Fără de nici un bărbat / Şi se – ndreaptă spre ogor / Moşii cu nepoţii lor. / Nu mai vezi feciori la plug, / Plugul două vaci îl duc / Şi-o nevastă supărată / Strigă la vaci câte-o dată... ". Acest motiv este înregistrat în Arhiva de Folclor a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, în diferite culegeri editate la Chişinău, precum şi în programele mai multor festivaluri de folclor la Orhei, Cahul, Edineţ, Soroca, Şoldănesti, Criuleni, Anenii Noi, Grigoriopol şi din alte localităţi, în circa 80 de variante şi versiuni. În anul 1946 culeg. M. Barcari a înregistrat o variantă de la Gh. Creţu de 30 ani din s. Jevreni— Criuleni. ¹⁸ Toate variantele sunt axate pe ideea că războiul întrerupe brutal mersul normal al vieţii, rupându-l pe plugar de la munca obişnuită a câmpului, despărţindu-l de familie, de copii, de cei dragi şi provocând o stare economică şi psihologică dezastruoasă în rândul celor rămaşi acasă.

În perioada celui de-al doilea război mondial se înregistrează un proces intens de reactualizare a unor imagini consacrate din fondul pasiv de imagini artistice al cântecelor tradiţionale cu tematică recruţească şi ostăsească, de asemenea al cântecelor de pe timpul războiului pentru independenţă din 1877 sau din anii primului război mondial. Aşa cum afirmă şi cercetătorul Efim Junghietu, „aceasta s-a întâmplat şi datorită mentalităţii folclorice tradiţionale a cântăreţilor din popor, care gândeau şi creau în imagini artistice cunoscute". ¹⁹

Folcloristul Al. Dobre analizează simbolurile cântecelor folclorice de război, contribuind considerabil la cercetarea uneia dintre problemele