Se afișează postările cu eticheta rezervatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rezervatii. Afișați toate postările

miercuri, 1 ianuarie 2025

Cum a fost anul Let's Do It Romania

Dragul nostru #DOER,

Pe măsură ce încheiem acest an, privim înapoi cu recunoștință și mândrie la ceea ce am realizat împreună. 2024 a fost un an al solidarității, al acțiunii și al transformării, un an în care am demonstrat, din nou, că fiecare dintre noi poate contribui la construirea unei Românii mai curate și mai responsabile. Cu ajutorul vostru, al voluntarilor, al partenerilor și al susținătorilor noștri, am reușit să aducem schimbări semnificative, să educăm, să mobilizăm și, mai presus de toate, să inspirăm. Împreună, am făcut un pas important în direcția unui viitor mai bun pentru țara noastră și pentru planeta noastră!

 

Ziua de Curățenie Națională este acum LEGE!

Pe 29 octombrie, România a adoptat oficial Ziua de Curățenie Națională! Proiectul de lege a fost promulgat de Președintele României și a devenit astfel Legea nr. 266/2024. Acest moment marchează un pas important în călătoria către un mediu mai curat și mai sănătos pentru toți!

Obiectivele acestei legi includ:

 

- Mobilizarea comunităților pentru a participa activ la ecologizare.

- Promovarea educației ecologice în școli.

- Combaterea poluării prin stimularea colectării selective a deșeurilor și prin limitarea depozitelor ilegale.

- Încurajarea parteneriatelor între autorități și organizații non-guvernamentale.

 

Ziua de Curățenie Națională va fi sărbătorită anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie! Aceasta este o ocazie perfectă pentru a ne alătura eforturilor comunității, autorităților și ONG-urilor în organizarea de acțiuni care să ne aducă mai aproape de un mediu mai curat.

Ora reciclării x Returo

În perioada 20 mai - 14 iunie, aproape 2.000 de copii din București, Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Prahova, au învățat despre colectarea selectivă, în cadrul proiectului „Ora Reciclării”. Acesta și-a propus să inspire noua generație să adopte comportamente sustenabile pentru o Românie mai curată, prin conștientizarea de la vârste fragede a impactului pe care îl au ambalajele nereciclate asupra mediului și prin fundamentarea conceptului că o gestionare corectă a ambalajelor reprezintă atât un câștig imediat, cât și un câștig continuu și mult mai valoros pe termen lung.

 

Pentru a încuraja aplicarea noțiunilor dobândite în timpul proiectului „Ora Reciclării”, copiii au primit câte un kit care include un săculeț de pânză pentru ambalaje, un sticker sheet și un carnețel cu informații despre SGR și pentru adulții de acasă.

Marcare trasee montane și montarea panourilor informative

Cu sprijinul a două companii dedicate schimbării, anul acesta am realizat două proiecte importante pe  trasee montane. Unul dintre trasee, numit Țâcla Găvrii, situat în județul Cluj, a fost omologat în circuitul turistic montan național, iar pentru acesta am montat panouri informative pentru turisti, realizate din plastic reciclat.Proiectul a fost realizat cu sprijinul Broadridge Trading and Connectivity Solutions. Cel de-al doilea traseu numit Dârste - Vârful  Crucurul Mare situat în Masivul Postăvarul,  județul Brașov, unde alături de Booking Holdings am refăcut marcajele montane pentru a îmbunătății experianța celor care îl parcurg. Peste 300 de voluntari au luat parte la aceste acțiuni, contribuind nu doar la promovarea unui turism responsabil, ci și la protejarea naturii. Fiecare pas pe aceste trasee este acum o amintire a efortului comun pentru o Românie mai curată și mai verde.

 

Lansarea aplicației Let's Do It, Romania!

Anul acesta a fost lansată aplicaţia "Let's Do It, România!", disponibilă pe iOS şi Android. Aplicaţia permite utilizatorilor să semnaleze în mod gratuit prezenţa deşeurilor sau a ambroziei, iar notificările vor fi transmise autorităţilor competente pentru a asigura curăţarea acestor zone. Această soluţie digitală reprezintă un element esenţial în eforturile de protejare a mediului, facilitând implicarea cetăţenilor în mod direct şi rapid. De la lansare și până în prezent au fost raportate peste 500 de zone care necesită ecologizare și peste 120 din sesizările trimise către autorități au fost deja soluționate. 

Descarcă aplicația pentru iOS sau Android

Ziua de Curățenie Națională

Anul acesta, de Ziua de Curățenie Națională s-au alăturat peste 250.000 de voluntari din toate colțurile țării. Împreună, am strâns 240.000 de saci, adunând un total de 2.500 de tone de deșeuri din natură, în cadrul unor acțiuni desfășurate în toate cele 41 de județe și în Municipiul București.

Let's Do It, Corporate!

Anul acesta, 27 de companii s-au alăturat misiunii noastre pentru a aduce un impact pozitiv asupra naturii. Împreună, am mobilizat aproape 2.000 de voluntari în cele 41 de acțiuni de curățenie realizate. Am descoperit zone poluate cu deșeuri, iar obiectele întâlnite ne-au spus o poveste tristă: lipsa informării și conștientizării, dar și efectele devastatoare ale deșeurilor aruncate în natură. Acestea erau frecvent întâlnite pe malurile râurilor, în lizierele pădurilor și chiar în interiorul acestora. La final, am colectat 5.515 saci de deșeuri din acțiunile organizate.

 

 

Traininguri și workshop-uri

Anul acesta, am susținut 5 workshopuri și traininguri în companii, având ca temă principală importanța colectării selective și reciclarea textilă. Aceste sesiuni au fost o oportunitate de a educa și implica angajații în procesele esențiale pentru protejarea mediului, ajutându-i să înțeleagă impactul pe care îl au alegerile lor zilnice asupra naturii și importanța reciclării corecte.

Ce trebuie să știi despre Let’s Do It, Romania!

Let's Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România și face parte din comunitatea internațională Let`s Do It, World!, cu un total de 198 țări și 60 de milioane de voluntari implicați în organizarea Zilei de Curățenie Globală, care împreună au strâns 303 000 tone de deșeuri.

 !! România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea Let`s Do It, World!, încă din 2010, care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este astăzi un model de bune practici pentru alte ţări de pe întreaga Planetă.

 

duminică, 17 noiembrie 2024

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

 


Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului

 

Septembrie 2008


sursa foto: speologie.org 

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeți pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniți din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina.  O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate" în şisturi cristaline (roci metamorfice, cu structura şistoasă, precum foile unei cărți și cu mineral de mică).

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, mergeți pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case. Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiuni intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situați în sudul acesteia (altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, ci doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară, Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc (nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din această cauză este bine să întrebați pe la țăranii din zonă). Vă sugerez să lăsați mașinile cu garda mică la sol undeva la ultima casă și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri. Peisajul este super,  puteți mânca mure sau zmeură pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera. Deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe porțiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre), iar stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine și par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos de care, sincer, nu auzisem. Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).

Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate. Acestea  sunt întâlnite cu precădere în Apuseni, iar cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni. Se poate campa lângă lac, noi am găsit acolo șapte corturi. Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt, o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este cumva ascuns, aproximativ jumătate din suprafața sa aflându-se în gura unei peșteri numită -cum altfel- Peștera Dracului. Are în jur de 200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni. Atenție, vara, în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comună, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic (Euscorpius Carpaticus) a cărui înțepătură, din fericire, nu este letală.

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

 

Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană

sursa foto: alba24.ro 


Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metaliferi, Grupa Apuseni, Țara Moților

 

Septembrie 2010

 

Scriu cu ceva tristeţe despre Detunate, pentru că la reîntâlnirea cu ele (după 10 ani de la terminarea facultății!) ceaţa a fost amanta perfidă care ne-a separat și tulburat emoțiile. Mi-au plăcut mult aceste stânci ciudate, cu alura lor de tuburi de orgă, ce cântă cu pocnete şi tunete în imensa catedrală a naturii. Sunt poetic, atins metaforic de febra scrisului, sau mi se pare mie(?), dar la asta mă îndeamnă zona aceasta splendidă din Munţii Metaliferi.

Ce sunt Detunatele?

Zona Munţilor Metaliferi situati în sudul Grupei Apuseni, se evidenţiază prin prezenţa unor urme de activitate vulcanică- bazalte în acest caz- într-o masă de sedimente calcaroase şi şisturi cristaline. Lava bazică, ceva mai vâscoasă, urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice. Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; astfel de coloane mai întâlnim în Defileul Oltului  la Racoş, în Munţii Perşani.

            De ce se numesc Detunate?

În vremurile străvechi, din cauza îngheţ-dezgheţului, apa mărea crăpăturile dintre coloane, iar acestea cădeau cu zgomot asurzitor la poalele muntelui, din acest motiv localnicii buciumeni le-au numit detunate sau detunături, după pocnetele pe care le provocau. Aşa povestește Baciul Vețălău, acolo sus pe vârf de munte, cel ce spune că este strănepotul Fefelegii. Un baci atipic, cu o căsuță pe post de popas… rustic-turistic.

            Câte Detunate sunt?

Sunt două vârfuri situate foarte aproape unul de altul, cu nume sugestive date tot de moţii din zonă. Una se numeşte Detunata Goală şi o puteti vedea în  toate pozele din regiune (dar nu în ale mele, pentru că pe mine m-a prins ceaţa/flama) care are o altitudine de 1042 m, iar cealaltă care este acoperită de pădure se numeşte Detunata...Flocoasă, şi are 1258 de metri.Un fenomen interesant se produce sub stâncile de bazalt, apa nu se dezgheaţă vara datorită aceluiaşi fenomen de la Scărişoara, unde aerul rece odată intrat rămâne captiv între stânci, astfel că poți întâlni mici acumulări de gheață sub pietre, chiar și în mijlocul verii. Ajungeţi la Detunate mergând din Abrud spre Zlatna, după ce ieșiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna  Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică și luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede și nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unesc. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie, dacă vremea este umedă.

P.S. Pe traseul cu bandă galbenă şi roșie întâlniţi locul de popas și izvorul, unde s-au adunat revoluţionarii lui Avram Iancu, în tulburările sociale de la mijlocul secolului al XIX lea..


Bonus: mai multe poze din arhiva personală și textul original -AICI

duminică, 17 septembrie 2023

Giardino di Boboli Firenze

Grădinile Boboli din Florența oferă o experiență extraordinară. Ascultați precizările din videoclip, cu scuze pentru micile greșeli de poziționare urban-geografică sau de pronunție. Bucurați-vă de Giradino di Boboli Firenze! Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 11 iunie 2023

Douăzeci de locuri unice în România- 1000 de postări

 La aniversarea celei de-a 1000 a postări de pe blogul meu (deschis în 2008!) am ales un text cu ponturi de locuri faine de vizitat din România, locuri unice care sper să vă inspire pentru vacanța asta care va să vină negreșit.

Bonus, un clip cu cetățile dacice din patrimoniul mondial, de pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=6bhRC_7z0Lo

,, Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești. Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice, pe unele din ele le veți regăsi în poate într-o viitoare carte.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;



2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu, alte minuni...antropice, dar care cadrează cu peisajul
.


3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru (168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat, Munții Retezat și Munții Godeanu;




12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței( nu mai puțin de trei trepte înșiruite spectaculos), cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice;


20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică''.

vineri, 10 martie 2023

Delta Dunării-caracterizare fizico-geografică

 

Poziție geografică: în E ţării

Limite/vecini: N – Granița cu Ucraina( pe brațul Chilia); S – Podișul Dobrogei;E – Platforma continentală a Mării Negre; V – Podișul Dobrogei

Caracteristici ale reliefului:

-         Câmpie aluvionară(încă) în formare

-         Relief pozitiv cu altitudinea medie de 0,5 m și altitudinea maximă de 12,4 m în Grindul Letea

-         Ostroave (insule joase, alungite formate prin depuneri de aluviuni pe cursul râului/brațului/canalului)

-        Grinduri (forme de relief pozitiv situate în deltă sau pe marginile ei): maritime – s-au format prin acțiunea curenţilor marini + aluviunile aduse de Dunăre(Letea cu relief de dune, Caraorman, Săraturile), fluviale – în lungul braţelor Dunării, continentale – rămăşiţe de uscat predeltaic (Chilia, Stipoc)

-         Formare- într-un fost golf al Mării Negre prin depuneri succesive de aluviuni, după topirea ghețarilor 

-         Cuprinde trei braţe semnificative: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe/ Tulcea mai mic de 17 km

-         Chilia cuprinde cea mai mare parte din debitul fluviului (60%) cu multe ostroave şi are o deltă secundară pe teritoriul Ucrainei.

-         Sulina este cel mai scurt şi cel mai navigabil braţ şi cuprinde 18% din apele Dunării

-         Sf. Gheorghe are multe meandre pe cursul acestuia – 22% din debitul Dunării- insule la vărsare( Sacalin)

CLIMA:

factorii ce influenţează clima în această zonă sunt:

-         Marea Neagră, relieful jos, poziția extrem estică 

-         temp.medie anuală -peste 11° C

-         precipitații medii anuale –sub 400 mm/an

-         Vânturile: crivăţul şi brizele marine

-         Etaj de climă: de deltă şi litoral

-         Influenţă/nuanță climatică: pontică

LACURILE:

-         Dranov, Lumina, Roşu, Puiu, Matița, Merhei

VEGETAŢIE:

-         vegetaţie de luncă – stuf, papură,nuferi, sălcii, plopi, arini

-         pădure de stejari termofili pe Grindul Letea

FAUNA:

șacali, bursuci, lupi, câinele enot, vidra, pelicani, cormorani, lebede, sturioni

SOLURI: de luncă-aluvionare, 
nisipoase

 

marți, 1 noiembrie 2022

Postojna Jama- peștera minunată din Slovenia


Situată în inima Sloveniei, peștera Postojna oferă vizitatorului surpriza unei locații turistice de primă mână. Un orășel format în jurul acestei minunății carstice, susține practic din punct de vedere turistic acest obiectiv uriaș, aflat de ani buni în patrimoniul mondial al celor mai faimoase peșteri.

Filmulețul cu trenulețul de acces în peșteră-AICI

Relativ aproape de granița cu Italia (Trieste) pestera se poate vizita cu bilete luate în avans pe internet, cu rezervare prealabilă, dar se pot procura și de acolo. Există grupuri mari împărțite pe tipurile de limbi alese, cu ghizi simpatici și pregătiți (ca și la Skocjan). Grupuri pe italiană, slovenă, engleză, franceză, germană, spaniolă. Recomand să vă lăsați fotografiați la intare și să luați pentru 7 Euro, poza la ieșire.O amintire palpabilă de care vă veți bucura oricând.

Peștera are mai bine de 20 de kilometri de galerii, una mai fruoasă și mai bogat ornamentată decât alta, cu trei mari săli pe care le-au numit după culoarea carbonatului de calciu scurs din tavanele cu stalactite imense, sala albă, cea roșie și cea cu multe decorațiuni zisă ,,spaghetti,,! Interesant este tritonul de peșteră descoperit aici care a devenit simbolul zonei, un fel de sopârliță cu ochii mari dar opaci, pentru că trăiește în apele întunecoase de acolo. O veți vedea sub formă de simbol peste tot în toate magazinele și pe toate gardurile din zonă.


Accesul în peșteră este unul spectaculos pentru că se  pleacă dintr-o mică gară cu un trenuleț adaptat, foarte gălăgios și rapid, dar descoperit adică fără tavan, astfel că experiența este una deosebită. Am făcut un filmuleț de două minute cu traseul până la zona de mers pe jos, pe care îl pun în link-ul de început.

După ce vă delectați o oră și ceva cu vizitarea imensei cavități subterane, cu sutele de metri de galerii cu alei betonate special pentru a preveni alunecarea, la ieșire aveți ocazia să luați suveniruri simpatice sau să mâncați la cele peste 20-30 de magazine și terase. Cam scump totuși, ca de altfel în toată Slovenia.

În speranța că v-am oferit câteva minime informații despre un obiectiv turistic carstic uriaș, vă invit să vizitați la pachet cele două peșteri exponențiale ale acestei țări micuțe, dar minunate, Skocjan- sălbatică, aflată în patrimoniul UNESCO  și această Postojna Jama, mai comercială, mai amenajată și mult mai vizitată. Se apreciază că a fost vizitată până acum de peste 40 milioane de turiști.





duminică, 25 septembrie 2022

Forest Adventure Germany

O experiență inedită am trăit într-un mic parc din sudul extrem al Bermaniei, la Fussen. Un habitat împădurit cu traseele aflate la înălțime, deasupra copacilor. Da, te plimbi la 20-25 de metri înălțime! Se numește Forest Experience & Adventure Ziegelwies și vă recomand experiența. Pe film am și explicat puțin unde mă aflu și cum este acolo. Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 28 august 2022

Povestea lotusului termal de la Felix

Vă invit să vizionați un nou filmuleț despre povestea tristă a nufărului termal de la stațiunea 1 Mai, care a fost relocat la Băile Felix. Un exemplu despre cum se produc dezastrele ecologice. În fine, veți vedea cum au fost salvate toate aceste relicte. Nu uitați să dați subscribe! Vă pupă proful Irașcu!

miercuri, 30 martie 2022

Germania pur și simplu inspirație

  

Bogăția istoriei și culturii sale, arhitectura captivantă și farmecul orașelor sunt doar câteva dintre lucrurile care fac din Germania o destinație uimitoare.

Cel mai mare ceas cu CUC  din lume: 

Aici bate inima Germaniei
Orașele fermecătoare ale Germaniei: aici vă vor primi clădirile cuceritoare fachwerk în contrast cu arhitectura industrială sau castelele magnifice în comparație cu Bauhausul modern. Germania oferă, de asemenea, meșteșuguri vechi și design nou, precum și specialități culinare locale și experiențe gastronomice contemporane - toate acestea așteaptă să fie descoperite. Germania oferă atât de mult dincolo de rutele obișnuite!

Miner ca ghid
„Mina unește trecutul, prezentul și viitorul!” - spune Peter Thiemann, un fost miner care lucrează acum ca ghid turistic la mina Zollverein din Essen. Fosta cea mai mare mină din lume a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO în 2021. Ca monument industrial, punct cultural și muzeu, astăzi mai vie ca niciodată.

Muzică clasică în fața fundalului grandios
Festivalul de muzică de la Dresden este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică din Europa. Concerte ale orchestrelor, muzică de cameră și spectacole ale unor soliști celebri alcătuiesc programul de top în fiecare an la începutul verii. Istoria orașului Dresden este, de asemenea, unică.
Varietate îmbietoare de produse de patiserie
De la covrigei la pumpernickel (un tip de pâine neagră): o parte indispensabilă a culturii din Germania este pâinea, iar diversitatea ei face chiar parte din patrimoniul cultural imaterial. În Germania se vând în fiecare zi peste 3.000 de tipuri de pâine și produse de patiserie, şi fiecare regiune are propriile sale specialități.
Păduri sălbatice și romantice
Parcul Național Harz este format aproape în întregime din pădure și găzduiește 10.000 de specii de animale și plante, ceea ce îl face o zonă naturală importantă, dar și un loc unic de relaxare. Cel mai înalt punct al peisajului sălbatic de păduri de foioase și conifere, mlaștini și pâraie de munte este Brocken, la 1.141 de metri deasupra nivelului mării.

Miros de hamei proaspăt
Hallertau din Bavaria este cea mai faimoasă și cea mai mare zonă din lume de cultivare a hameiului. În această regiune hameiul se cultivă încă din secolul al VIII-lea, iar satele sunt încă împodobite cu clădiri caracteristice asemănătoare turnurilor în care se usucă hameiul. În luna septembrie, în perioada recoltării, berea spumantă și răcoritoare din hamei verde, se servește în grădinile rustice ale cramelor de bere.

duminică, 28 noiembrie 2021

Sfânta Ana vs Mohoș sau de ce să preferi o mlaștină unui lac

Multă lume a mers la lacul vulcanic Sfânta Ana, dar câți dintre voi ați vizitat Tinovul Mohoș, o mlaștină acidă uriașă unde vegetează și o plantă carnivoră, de fapt insectivoră, pe numele ei Roua Cerului( Drosera rotundifolia). O minune naturală prea puțin pusă în valoare din craterul dublu al Muntelui Ciomatu. 

vineri, 24 septembrie 2021

Miniprezentare cu 20 de locuri unice din România

Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești.

 Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. 

Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru( 168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței, cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Regiune cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice care a început de curând să organizeze un mic festival rustic de tradiții și gastronomie din zonă;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică. Din păcate sărăcia locurilor își pune amprenta și asupra trenului și asupra celor două orașe depopulate.

miercuri, 28 iulie 2021

5 adevăruri despre bujori care te vor face să te îndrăgostești de aceste plante - Experiența unui client Gradinamax

Tot timpul mi-au plăcut plantele cu flori, dar bujorii i-am descoperit mai târziu.

Aveam destul de multe plante cu flori în grădină și mi-era mai mare dragul să le văd înflorite, deși trebuie depus puțin efort pentru a le îngriji așa cum trebuie. Apoi am descoperit oferta de la Grădinamax. Apropo, a cumpărat cineva de la Grădinamax? Eu cel puțin am rămas cu gura căscată când am văzut câte minunății au. Nici nu știam unde să le pun pe toate, atâtea mi-aș fi luat.

Dar, să ne întoarcem la bujori. Aceste plante cu flori colorate, parfumate, de-ți fură privirea, sunt foarte populare. Gândește-te doar la aranjamentele sofisticate pentru evenimente și buchete de mireasă. Sunt destul care au bujori, nu? Având în vedere toate acestea, mai este nevoie de motive pentru a iubi aceste flori? Eu am descoperit câteva aspecte foarte interesante care m-au făcut să iubesc bujorii și mai mult decât înainte.

Istoria lor dăinuie de secole

Bujorii au fost preferați încă din timpuri străvechi pentru a înfrumuseța grădinile împăraților. În China, dinastia Tang a început să crească bujori în secolul 7 înaintea erei noastre. În secolul al 2-lea popularitatea lor a ajuns în Japonia, iar în Franța și Anglia frumoasele plante au ajuns abia în secolul 18. Mă trece un sentiment foarte interesant când mă uit la bujorii din grădină și îmi imaginez cu arătau curțile împărătești cândva, pline de aceste flori.


Sunt disponibili într-o varietate copleșitoare

Este imposibil să nu găsești un bujor care să-ți placă, atâtea varietăți poți găsi pe piață. Am căutat ceva cifre și rezultatul întors a fost că sunt nu mai puțin de 6,500 de varietăți de bujori. Mai mult, noi varietăți apar tot timpul, ca rezultat al muncii pasionaților de plante. Toate aceste varietăți se încadrează în trei mari grupe: bujori erbacei, tip arbore și tipul itoh, ce este o combinație între cele două. Deși majoritatea bujorilor se descurcă bine în plin soare, unele tipuri arbore apreciază mai multă umbră.

Numele lor are rădăcini în mitologia greacă

Cuvântul bujor, în engleză “peony”, vine de la un student pe nume Paeon, a lui Asclepsius, care a fost zeul medicinei și al vindecării. Legenda spune că Paeon, cunoscut ca fiind vindecătorul zeilor, a folosit flori de bujori pentru a-i trata lui Zeus o rană. Când Asclepsius a devenit foarte gelos pe învățăcelul său, Zeus l-a salvat pe Paeon transformând-ul într-o floare de bujor.

Bujorii au proprietăți medicinale

Sunt studii care au arătat că bujorii au proprietăți de stimulare a sistemului imunitar și pot îmbunătăți starea unei persoane. De asemenea, ar putea fi folosiți cu succes ca și antiinflamator, împotriva durerilor generale și a cheagurilor de sânge. Medicina chinezească tradițională folosește de secole rădăcinile și semințele de bujori pentru a trata dureri de cap, astm, convulsii, boli ale ficatului, și alte afecțiuni. În medicina europeană bujorii au fost folosiți pentru probleme ale rinichilor și vezicii urinare. Totuși, consumul în cantități mari ai plantei poate provoca probleme intestinale atât la oameni cât și la animale. Plus că doar anumite specii dețin astfel de proprietăți, nu toate varietățile.

Simbolistica florilor de bujori este foarte variată

Pe lângă parfumul lor și disponibilitatea ca și flori tăiate, în buchete și aranjamente, bujorii sunt foarte apreciați de mirese și pentru simbolistica lor. Bujorii reprezintă romantism și iubire, și sunt văzuți ca o prevestire bună a unei căsătorii fericite. Bujorii sunt și florile tradiționale pentru ce-a de-a 12-a aniversare a căsătoriei. Interesant este faptul că bujorii au reprezentat rușine și timiditate în Era Victoriană. Dar, în Japonia și China ei au reflectat virtuți puternice precum curajul, onoarea, respectul, norocul și prosperitatea.

Așa că, dacă ai puțin loc în grădină, cu siguranță îți va face plăcere să privești florile de bujor odată ce au înflorit. Ca răspuns la întrebarea dacă a cumpărat cineva de la Grădinamax, să știi că eu am cumpărat, nu doar bujori, dar și alte plante care cresc foarte frumos pe lângă casa mea. Au o gamă foarte diversă și mie îmi place acest lucru, pentru că îmi lasă creativitatea să se manifeste liber.

Profesori cu har

Oameni buni, de unde scoateți ,,profesorii,, ăștia? Băiețașii ăștia trebuie să predea ceva pe tik-tok, ar fi mai credibili. Cred că s-a uita...