Este locul și pensiunea ideală pentru cei ce doresc liniște, energii pozițive, peisaj și mâncare bună, bună.
Gazde calde, primitoare și muncitoare, doi oameni extraordinari care dețin pensiunea de foarte mulți ani, și care se pot lăuda cu produse ecologice.
La sau de la sursă ecologică, ei au carne proaspătă de pui, ied, miel, curcan, ouă curate, brânză de toate felurile, smântână, legume din solar, gemuri, dulcețuri și compoturi din fructe de pădure, plus că doamna este și o bucătăreasă excelentă.
Spațiul de joacă pentru copii include o căsută din bârne, un spațiu verde întins, un foișor imens și mult aer curat asezonat cu talanga vitelor care vin în asfințit la muls, către fânețaa din spatele foișorului.
Știu că pare că sunt plătit pentru promovare, dar la casa Hunea, nu se ajunge așa ușor pe internet pentru că nu prea își mai doresc promovare, mizând pe clienții fideli care revin aici cel puțin odată pe an. Așadar, dacă v-a plăcut sunați din timp și faceți rezervări.
La final, după ce mâncați, veți fi surprinși să constatați că ați mâncat mult, foarte mult, pe bani puțini, doamna fiind extrem de rezonabilă când vine vorba de stabilit prețurile la cele trei mese zilnice.
În concluzie, căutați pensiunea ecologică Hunea din Panaci, aflată la câțiva kilometri de Vatra Dornei, într-o depresiune de la poalele Călimanilor, unde puteți merge la hribi, în Parcul Național, sau mai aproape, la mănăstirea Piatra Tăieturii.
Telefonul îl dau doar după mesaj pe fb la Plecat de acasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu