Istoria Bisericii ortodoxe române

This is a survey (in Romanian with an English abstract) of the Antiochian patriarchs’ sojourns in Bucharest in the 17th-18th centuries, from Makarios III Ibn al-Zaʻīm (1647-1672) to Sylvester of Cyprus (1724-1766). The sources of this research are several sections of Paul of Aleppo’s Journal of his travels to Wallachia, part of his seven-years journey through Eastern Europe as a companion of his father Patriarch Makarios, and contemporary testimonies that document the visits of Athanasios III Ibn Dabbās and Sylvester to Bucharest. The salient moments that are evoked include the first consecration of the Sts Constantine and Helena Church, later to become the Patriarchal Cathedral of Bucharest (to this day), and the restoration and re-consecration of the St Spyridon Church, when granted by Prince Constantin Mavrocordat as a metochion to the Patriarchy of Antioch (1746).

The article outlines the biographical path of Bishop Vasile Flueraş, from the years of his childhood and studies, to those of his service in the Church. Both at the Orthodox cathedral in the metropolis of Transylvania, where he was ecclesiarch, as well as at the Nicula monastery and the Calvaria church, Father Vasile Flueraş found himself under the same blessed protection of the Mother of God and Ever-Virgin Mary, all these holy places being dedicated to the Dormition of the Theotokos, Father Vasile having a special veneration and affinity towards the Mother of God, sharing three of her virtues that particularly characterized him too: humility, gentleness and tenderness of soul. In 1998, at the proposal of Archbishop Bartolomeu Anania, he was appointed vicar bishop of the Archdiocese of Vad, Feleac and Cluj, for his qualities of “monk and father confessor of great dignity and influence, whose spiritual zeal was doubled by an indisputable missionary vocation.” The reason for the call to the hierarchy of Father Vasile Flueraş was the dynamization of the missionary-pastoral and social-philanthropic activity of the Archdiocese of Vad, Feleac and Cluj. He was like an embodiment of the image of gentleness, of warm smile, of humility and tenderness and of a discreet and selfless philanthropist. Bishop Vasile Flueraş Someşanul was and will remain in the memory and in the hearts of those who knew him the
man of God, the good shepherd, the father in the most authentic sense of the word.

Mergând pe drumul deschis de către maeştrii sfârşitului de secol XVII, Chrysaphes cel Nou, Ghermanos Neon Patron şi Balasie Preotul împreună cu ceilalţi, protopsalţii de după 1670 vor demara ample proiecte de modificare a stilisticii vechilor repertorii, în paralel cu introducerea unor noi formule în muzica bizantină.
Interesul principal al acestora a fost acela de a "actualiza" tradiţia muzicală a Bisericii având în vedere mai întâi de toate aducerea la zi a cântării, după normele esteticii contemporane şi simplificarea semiografiei în procesul de transcriere a melosului.
Dar mai trebuie adăugat un fapt deosebit de important, anume că, în lumina cercetării ştiinţifice se relevă interdependenţa dintre necesitatea liturgică şi tehnica de îmbunătăţire muzicală utilizată. Deci, pe lângă latura pur estetică, procedeele de îndreptare a cântării bisericeşti ortodoxe vin ca o parte vizibilă a necesităţii de a amplifica sau a celei de a restrânge slujba bisericească, la un moment dat sau altul din istoria Bisericii.

Moartea patriarhului Miron Cristea, prim-ministru în funcție al României, a condus la necesitatea desemnării, învestirii și întronizării unui nou patriarh. Departe de a fi rodul unor simple dezbateri din cadrul Sfântului Sinod sau al Parlamentului, alegerea mitropolitului Nicodim Munteanu a fost determinant legată de aprobarea și implicarea regelui Carol al II-lea. Ceremonia învestirii, desfășurată în 5 iulie 1939, deși fastuoasă și plină de emoție, a subliniat prin discursurile rostite de Patriarh și de Rege, redefinirea relației Biserică-Stat. Astfel, după o maximă apropiere și chiar subordonare a Bisericii de către regimul carlist în timpul păstoririi lui Miron Cristea, alegerea noului patriarh a marcat așezarea relațiilor într-o nouă cheie: colaborarea instituțională corectă și lipsită de excese.

Lucrarea de faţă, deşi nu este dedicată în mod special mitropolitului Andrei Şaguna, poartă în întregul ei cuprins, într-o mai mică sau mai mare măsură, pecetea faptelor şi a gândurilor acestuia. Autorul ne surprinde, în mod fericit, nu numai prin capitolele dedicate istoriografiei Bisericii Ortodoxe din Transilvania în epoca modernă şi biografiei culturale a mitropolitului, cât, mai ales, prin cele axate asupra relaţiilor ierarhului român cu mediul social-politic săsesc concitadin şi cu liderii de seamă ai Bisericii Evanghelice săseşti din Transilvania, capitole ce ilustrează în chip plenar înălţimea vocaţiei sacerdotale, marea capacitate de dialog, ascuţitul spirit diplomatic, înalta statură politică şi ampla viziune culturală, pe scurt, orizontul creştin, european, imperial şi ecumenic al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Suntem impresionaţi cum într-o societate ostilă, printre naţiuni şi confesiuni cu aspiraţii de stăpânire şi manifestări politice şi religioase intolerante şi discriminatorii faţă de românii ortodocşi, pe care adeseori i-au numit în mod ostentativ şi batjocoritor "valahi schismatici", marele nostru arhiereu a reuşit să obţină rezultate politice, sociale, naţionale şi bisericeşti, la care predecesorii săi nu putuseră nici măcar să viseze. Aşadar, ne încredinţăm, că într-adevăr el a fost nu un "chemat", ci un "trimis" al providenţei dumnezeieşti în Transilvania, un "Moise al românilor", cum aveau să-l perceapă şi să-l numească contemporanii şi primii săi biografi. † Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Prima oară a fost arestat la mănăstirea Tismana în 1952 … apoi la 26 octombrie 1952 în Craiova, când la vizitat pe preotul Iorga din Ohaba-Mehedinți, ce era arestat. Avea talonul de mutație de la mănăstirea Bogdana-Rădeana și mergea, cu ordin de repartiție, la catedrala din Cluj … În 1954 a fost arestat iarăși 38 de zile, iar la 3 ianuarie 1956 a fost arestat ultima oară în comuna Buhalnița-Neamț … și ținut 120 zile în închisoare.

Privitor la război, Creștinismul s-a plasat întotdeauna împotriva sa, demascându-l ca proveniență a lumii întunericului. Din punct de vedere creștin războiul este continuarea în plan terestru a clocotului acelei dimensiuni duhovnicești cunoscute sub numele de iad. Războiul, învelișul politico-militar al crimei, este invenția diavolului, primul ucigaș al omului: " Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii " (Ioan 8, 44). Conflictul militar, indiferent sub ce formă de manifestare, atât prin origine cât și prin mijloace, rămâne în antiteză ontologică față de doctrina creștină 2. Păstrând linia inițială a Creștinismului Biserica Ortodoxă a respins cu toată fermitatea, până în timpurile noastre, ideologia " războiului sfânt ". Indentificând sursa războiului în plan spiritual, adică în uneltirile duhurilor necurate, Biserica își concentrează întreaga energie pentru a o stopa prin mijloacele adecvate, duhovnicești: " Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh " (Efeseni 6, 12). În acest sens, războiul nevăzut se dovedește a fi unul a cărui încheiere-de care depinde, în mod cauzal, finalul oricărui conflict fizic – se prefigurează eshatologic în Cea de-a Doua Venire. (Articol publicat pe data de 13 august 2018 în ediția online a revistei eparhiale Tomisul Ortodox, ISSN-L 1223-8554: http://tomisulortodox.ro/o-problema-delicata-crestinii-si-razboiul/).

Parohia Sf.Nicolae Ciurchi datează de la începutul scolului XVIII,deși urmele de locuire sunt din secolul XVII.Studiul abordează istoria celor două edificii, numele slujitorilor bisericești, cărțile de cult , detaliile arhitectonice, personalitățile legate de istoria edificiului, donatorii de excepție.

The involvement of the Orthodox Church and priests in the Romanian national movement during the Austro-Hungarian monarchy was highlighted in the years of the First World War by the repressive measures taken by the Hungarian civil authorities against the Romanian clergy of Transylvania and Banat. These suppressions can be structured into three categories according to their hardness. Considered "subversive elements", some priests were under house arrest in their parishes, being under strict observation by local policemen. Others were arrested at certain more sensitive moments during the conflagration, and were imprisoned in various city prisons, and a third category that includes most of the priests targeted by the repression of the authorities and which were taken into custody during August and September 1916, immediately after Romania's entry into war against Austria-Hungary, and then deported and imprisoned in various camps in the county of Sopron in western Hungary until the spring of 1918. Despite these persecutions, the clergy did not recede from their national apostolate but they were actively and directly involved in organizing and leading the National Assembly in Alba Iulia on 1 December 1918, where the Union of Transylvania with Romania was decided. Our study makes a radiograph of the involvement of the Orthodox priesthood from the Bishopric of Arad in the Romanian national life in the regions of Arad, Bihor and Timiș during the First World War and in the autumn of 1918, presenting both the Orthodox priests who were arrested and imprisoned by the Hungarian authorities, as well as those who participated as elected deputies in the Great National Assembly from Alba Iulia.

Motivația acestei traduceri rezultă din necesitatea ei pentru cercetarea în diferite domenii științifice, de la Teologie, Filologie și Istorie (primele beneficiare) până la Relații Internaționale ori Științe Politice. Prea puține izvoare din perioada cruciadelor - nici unul din perioada Primei Cruciade - ne-au fost puse la dispoziție în limba română, până la momentul de față.
De aceea Cronica Anonimă nu este necesară numai specialiștilor. Aș putea spune liniștit că, în concordanță cu destinația ei inițială, Gesta se adresează mai ales cititorului obișnuit. Acest lucru se poate observa din impactul pe care îl poate avea cartea asupra cuiva capabil să discearnă, sine ira et studio, ceea ce i se oferă prin intermediul textului ei.
Subiectul traducerii este unul pasionant chiar și acum, după trecerea a aproximativ 920 de  ani de la apariția cărții. Atât pentru ostenitorul acestei traduceri, cât și pentru cititor, se va deschide o poartă a timpului spre o epocă a celor mai înalte virtuți - credința, vitejia, cumpătarea și setea de dreptate – dar și a celor mai josnice - semeția, ambiția, lăcomia și perfidia. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut. Prin aceasta, Gesta Francorum devine în ochii noștri o lucrare complexă, matură,  în care ne putem oglindi ușor. Ea conferă cititorului o perspectivă amplă, sinceră, încărcată de sentiment, fără a fi totuși orbită de acesta.

P rezent la primul congres al preoţimii Mitropoliei Ortodoxe Române din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, desfăşurat la Sibiu între 19 şi 21 martie 1919, Vasile Goldiş a declarat că era fericit să poată mărturisi că "neamul nostru românesc Bisericii noastre strămoşeşti are să-i mulţumească renaşterea sa şi învierea sa. Recunosc şi o spun fără înconjur, că ziua măreaţă de la 18 noiembrie anul trecut la Alba Iulia este răsplata suferinţelor de veacuri ale Bisericii Române şi încoronarea îndelung răbdării sale întru scutirea sufl etului românesc" 1 . Autorul textului rezoluţiei unirii Transilvaniei cu România recunoştea prin această afi rmaţie contribuţia majoră a Bisericii Ortodoxe în mişcarea de emancipare naţională şi politică a românilor transilvăneni în cursul secolului al XIX-lea şi ne ajută pe noi cei de astăzi să înţelegem participarea masivă a clerului în organizarea şi desfăşurarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.

Metropolitan Andrei Șaguna’s life and activity have been the subject of numerous researches, to him being dedicated five rich bibliographies written by Romanian theologians and historians. The purpose of this study is to underline a side which is less known to the academic historical research and to the orthodox ecclesial environment, namely the cultural dimension of the great bishop’s personality, on one side, through the presentation of his library – based on the manuscript of the inventory carried out by the archimandrite Ilarion Puşcariu between 1871-1873–, and on the other side, by recalling his vast linguistic knowledge and by reconfiguring the itinerary of his voyages in the Romanian and Central-Eastern European geographical space. Seen from the perspective of the scholar, the polyglot, the restless traveler, the personality of the Saint Hierarch Andrei Şaguna the Metropolitan of Transylvania reveals itself in a different light than the one used by historians and theologians to present him. The hierarch, theologian, leader of the country and church, the politician or astute diplomat embodied all these aspects, without being included in only one of them, his cultural profile presenting him as a real “homo europaeus”, with a horizon which is both ecumenical and imperial, as only few of his Transylvanian contemporaries had.

On January 13, 2020, father professor Mircea Păcurariu, member of the Romanian Academy, passed away. Born on July 30, 1932, in Ruşi,  Hunedoara County, he studied at the Decebal High School in Deva (1943-
1951), at the Faculty of History of the “Victor Babeş” University of Cluj (1951-1952) and at the University Theological Institute in Sibiu (1952-1956), then he had his doctorate at the Theological Institute in Bucharest (1956-1959), where he received the title of doctor in Theology in 1968. He had a long teaching career at the Orthodox Seminary of Neamţ Monastery (1959-1961), then at the University Theological Institute of Sibiu (1961-1992), which became the Faculty of Theology “Andrei Şaguna” of the University “Lucian Blaga” of Sibiu (1992-2011), where he taught the history of the Romanian Orthodox Church, classical languages, Byzantinology and Romanian paleography. He is also the author and coordinator of about 60 books and over 900 studies and articles in magazines and collective volumes, becoming the most famous and prolific historian of the Romanian Church in the last 50 years. For his didactic, academic, ecclesiastical and cultural merits, he was elected a corresponding member (1997) and full member of the Romanian Academy and was awarded numerous distinctions, titles, orders and dignities in ecclesiastical, civil, academic and cultural fields. The present text is meant to be a brief laudation, an appreciative evocation of his personality and activity shortly after his passing into eternity.

Ioan Lupaș is a well‐known figure in Romanian historiography and culture from the first half of the 20th century. His historiographical work drew the attention of Romanian researchers, but his church activity as archpriest of Săliște is less known in the Romanian theological and historical world. Our study presents a new light on the biography of the illustrious historical priest between 1909–1919, when Ioan Lupaș served as parish priest of Săliștei and archpriest of the Border of Sibiu. Our research is based on very rich original material recently discovered, during individual research projects, in the archives of the Romanian Orthodox Protopopiate Săliște, preserved inside the Museum of the Protopopiate and Săliște Parish, located in the center of Săliște in Sibiu County.

În timpul revoluţiei paşoptiste elita politică a românilor din Imperiul austriac şi din Principatele Române a nutrit un plan măreţ de emancipare naţională, socială, politică, economică şi bisericească a întregii "Românimi", cu alte cuvinte a tuturor românilor. Nicolae Bălcescu a exprimat cel mai limpede acest deziderat naţionalpolitic într-o lucrare programatică dedicată "stării de faţă, trecutului și viitorului patriei noastre" în care stipula: Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Naţională a Românilor. Unitate mai întâi în idei și în simţăminte, care să aducă apoi cu vremea Unitatea politică, care să facă din munteni, din moldoveni, din basarabeni, din bucovineni, din transilvăneni, din bănăţeni, din cuţovlahi, să facă un trup politic, o naţie românească, un stat de șapte milioane de români. La crearea acestei naţionalităţi, la o reformare socială a românilor, bazată pe sfintele principuri ale dreptăţii și ale egalităţii, trebuie să ţintească toate silinţele noastre. Românismul dar e steagul nostru, supt dânsul trebuie să chemăm pe toţi românii" 1 .

The cave monastery of Saint Simeon by the Roghi Village on the Dniester River near the Moldavian town of Dubossary is the most mysterious historical and archaeological site of the Bug-Dniester interfluves. It was
known at the end of the 18th century, but later scientists and villagers forgot about it. The article is devoted to the republishing of old works on this unique religious complex and the description of its objects (the church and the cell). Based on the analysis of images of stone crosses and a general historical situation in the Ottoman Ukraine,
the author suggested that the monastery dates 1710s - 1730s.

This research relates to a package of unpublished information from the Foreign Ministry of Italy’s Archives. These are documents stating that the former head of Romanian Freemasonry, Jean Pangal, was sent by King Carol II of Romania to negotiate at the Holy See the possibility of the religious union of the Romanian Orthodox Church with the Catholic Church. The information comes from the Italian Embassy to the Holy See and are extended over the years 1937–1939. The Italian Foreign Ministry is interested in this movement of religious union because it could move towards political solutions non approved by Mussolini’s regime due to Romania’s international position gained in this context. The Holy See did not provide any relevant information on this issue to the fascist authorities either in order to interfere not with Italian foreign policy or because the plan of religious union was too fragile and conditioned rather by the King Carol II’s policy than by the wishes of the Romanian Orthodox Church.
Keywords: Church union, Romania, Italy, Holy See, Freemasonry

This study illustrates the itinerary of the official and particular name of the Orthodox Church in the Habsburg Monarchy in general and the Diocese of Transylvania, in particular in the period between the 1848 Revolution and World War I, namely the union of Transylvania, Banat and Maramures with Romania. To this end we have been analyzed and interpreted a series of published and unpublished documents issued by both the Court of Vienna and the ecclesiastical authorities of the Catholic Church, as well as those by the hierarchy of the Orthodox Church, Serbian and Romanian, the jurisdiction of Metropolitan of Carlowitz, later of the Romanian Orthodox Metropolitan of Transylvania and Hungary. After a series of petitions, memoranda and requests addressed to the
Cabinet in Vienna and to the monarch personally, Emperor Franz Joseph decreed on November 29, 1864 to change the negative title of the Orthodox Church from “Ununited” in “Greek-Oriental” therefore fulfilling only partially the Orthodox episcopate wishes. This designation remained officially in effect until the dissolution of the Austro-Hungarian Monarchy in the fall of 1918.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania se confundă până spre mijlocul secolului XX cu istoria poporului român de pe aceste meleaguri. Or, dacă imaginea prin excelență a Bisericii, înțeleasă în cheie exegetică paulină, este reprezentată de întreaga obște, de întregul popor dreptcredincios botezat în numele lui Iisus Hristos (Coloseni I; Efeseni IV), tabloul ei ca instituție se contopește de cele mai multe ori cu portretul istoric al întâistătătorilor ei. În Transilvania datorită circumstanțelor politice vitrege pentru români, arhiereii noștri au jucat un rol hotărâtor nu numai în devenirea istorică a Bisericii ca instituție, ci și a organismului social și a corpului național al neamului. Astfel, aceștia au fost în același timp capi ai Bisericii și lideri ai națiunii, fiind percepuți și tratați în acest fel de către autoritățile politice și mai ales de către Curtea de la Viena în secolele XVIII-XIX. În cursul veacului al XIX-lea, cel ce a întruchipat în modul cel mai elocvent această dublă calitate a fost și rămâne fără-ndoială mitropolitul cel sfânt al Transilvaniei, Andrei Baron de Șaguna, de departe cea mai complexă personalitate a românilor ardeleni din vremea sa. Lucrarea noastră are drept scop prezentarea contribuției lui Andrei Șaguna la întemeierea "Asociațiunii transilvane pentru literatura și cultura poporului român" și a activității sale în timpul mandatului de președinte al acesteia.

The union of Transylvania, Banat, Crisana and Maramures with the Kingdom of Romania on the 1-st of December 1918 represented the sincere and democratic desire of the Romanians from this regions to be a part of Greater Romania, that emerged at the end of the First World War. Embraced by the entire Romanian nation, the decision of the Great National Assembly from Alba Iulia was rejected by the Hungarian government of Mihály Károlyi and then military fought by the bolshevik regime of Béla Kun, that had been installed in Budapest in March 1919. Thus this situation has turned into to a five months war between the Romanian and Hungarian army that ended with the defeat of the Hungarians, the collapse of Kun’s regime and the occupation of Budapest by the Romanian army on 4 August 1919. The Romanian troops were accompanied in the campaign against Hungary by ten military chaplains, three of them being from Transylvania. Some of them wrote log diaries, others have written and published their experiences later. Such was the case of Ioan Dăncilă, military chaplain in the austro-hungarian army during the First World War, and archpriest of the Romanian Army with the rank of a lieutenant-colonel in the interwar period. He is the author of an important theological, historiographical and memorialistical work published in several volumes between 1922 and 1947, unfortunately less known nowadays. Our paper shortly describes the life and activity of archpriest Ioan Dăncilă and presents, in the second part, his memorial notes from 1919 when he participated with the 90 Infantry Regiment of Sibiu, the first regiment of Transylvanian Romanians recruited in the Romanian Army after the Great Union, at the Romanian campaign in Hungary against the Bolshevik government.