RĂSPUNSURI PEDODONȚIE

1. Direcţia profilactică în stomatologie. Definiţia noţiunilor de profilaxie, dispensarizare şi sanare a cavităţii

bucale. Sanarea cavităţii bucale, scopul, ţelurile şi principiile. Organizarea sanării cavităţii bucale a copiilor,
formele şi metodele.

Orientarea profilactică în stomatologie este „un principiu de bază a cărui aplicare conxecventă în practica
stomatologică are menirea de a reduce considerabil prevalenţa principalelor boli buco-dentare şi a nevoilor de
tratamente stomatologice, de a depista și trata cât mai precoce leziunile şi bolile buco-dentare şi maxilo-faciale, de a
preveni accidentele și complicaţiile, frecventele leziuni sau boli iatrogene, de a crea condiții optime de muncă şi de a
transforma radical întreaga practică siomatologică, a cărei posibilitate de realizare a fost demonstrată stiinţific şi care
oferă perspective extraordinare pentru viitor. În anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de
prevenire a bolilor, precizând modul de înregistrare a afecţiunilor şi mijloacele cele mai
eficiente de prevenire a lor.

Promovarea sănătăţii reprezintă procesul prin care indivizii sau colectivităţile pot să-şi sporească controlul
asupra determinanţilor sănătăţii, îmbunătăţind starea de sănătate.
Prevenirea bolii reprezintă strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei
maladii, sau de întărire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boală, precum şi activitățile
destinate unor boli deja instalate.
Strategia stomatologiei preventive este complexă şi cuprinde: profilaxia primară,
secundară şi terţiară.
Profilaxia primară are drept scop evitarea apariţiei maladiilor şi vizează pe de o
parte creştera rezistenţei ţesuturilor cavităţii bucale la acţiunea factorilor nocivi şi pe de altă
parte – eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant în declanşarea afecţiunilor
stomatologice.
În cadrul profilaxiei primare trebuie să evităm apariţia bolilor prin:
- educaţie sanitară;
- alimentaţie corectă;
- raţionalizarea consumului de zahăr;
- igienă buco-dentară corectă;
- control periodic;
- profilaxia cu fluor;
- utilizarea agenţilor chimici de inhibare a plăcii bacteriene ş.a.
Toate aceste mijloace se adresează tuturor membrilor colectivitătii.
Profîlaxia secundară urmăreşte: depistarea şi diagnosticul cât mai precoce al
afecţiunilor buco-maxilo-faciale, vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente,
materiale, cu un volum de muncă redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului,
permiţând aplicarea unor metode curative cât mai conservatoare pentru toate structurile
teritoriului OMF.: dinţi, parodonţiu, rebord alveolar, maxilare şi părți moi.
Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul tratamentului curativ,
deci când afecţiunile stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul
evoluţiei lor. Aceasta include în esenţă:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a
personalului;
- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;
- analiza educaţiei sanitare;
- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.
O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă
şi pasivă a gravidelor, preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor
cronici.

2. Elementele de bază ale profilaxiei. Căile şi metodele de realizare a strategiei OMS în stomatologie.

Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are în vedere cele patru metode propuse de OMS:
- fluorizarea generală şi locală;
- igiena alimentaţiei;
- igiena buco-dentară;
- sigilarea şanţurilor şi gropiţelor.

1
Profilaxia primară a parodontopatiilor se referă la:
- îndepărtarea plăcii bacteriene prin igienă buco-dentară corectă şi apelarea la tehnicile profesionale caracteristice
stomatologiei preventive.
Profilaxia primară a cancerului din sfera B.M.F.:
- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);
- suprimarea iritaţiilor cronice: margini ascutite ale dinţilor cariaţi, obturaţii debordante, lucrări protetice
traumatizante.
Studii recente arată că 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie primară.
Profîlaxia secundară a cariei dentare include:
- examinare, depistare, tratament corect şi precoce;
- profilaxie locală cu fluor (clătiri, geluri, lacuri etc.);
- control periodic.
Profîlaxia secundară a parodontopatiilor include:
- examinare, depistare, tratainent corect şi precoce al gingivitelor şi parodontopatiilor marginale cronice superficiale;
- eliminarea factorilor de iritaţie cronică locală;
- control periodic.
Profîlaxia secundară a cancerului din sfera B.M.F. include:
- depistarea şi diagnosticul precoce al leziunilor precursoare ale malignităţii şi a leziunilor de debut ale cancerului
bucal. Prevenirea cancerului bucal este considerată de OMS obiectiv prioritar al stomatologiei. Prin profilaxia
secundară a cancerului bucal, încă o treime din cancerele cu aceste localizări pot fi salvate. Orice leziune ulcerativă
care nu are tendinţă de vindecare spontană, sau în urma unui tratament în decurs de 14-21 zile, necesită consultaţia de
urgenţâ la medicul specialist.
Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul trataimentului curativ, deci când afecţiunile
stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul evoluţiei lor. Aceasta include în esenţă:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a personalului;
- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;
- analiza educaţiei sanitare;
- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.
O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă şi pasivă a gravidelor,
preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor cronici.
OMS recomandă drept cerinţe obligatorii pentru medici în general - competenţa şi îndemânarea. Acestea, dublate de
conştiinciozitate şi de o înaltă conduită etică, sunt condiţiile esenţiale pentru o medicină stomatologică moderă,
orientată profilactic.

3. Nivelurile intensităţii cariei dentare propuse de OMS. Indicii frecvenţei şi intensităţii cariei dentare şi ale
afecţiunilor parodonţiului. Frecvenţa şi intensitatea cariei dentare şi a afecţiunilor parodonţiului la copii de
diferită vârstă din Moldova.

Pentru aprecierea gradului de afectare al dintilor prin carie Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recomanda
urmatorii indici: indicele de frecventa; indicele de intensitate si indicele de sporire a intensitatii (rata cariei). Acesti
indici necesita apreciere pentru fiecare grupa de varsta separat, iar in unele cazuri in functie de sex, nationalitate,
conditiile geografice si de viata, starea generala a sanatatii, caracterul alimentatiei etc. OMS recomanda ca
aprecierea in functie de varsta a acestor indici sa fie realizata la copiii de 6, 12 si 15 ani. Mai informative sunt
datele examinarilor epidemiologice ale copiilor la varsta de 12 si 15 ani. Afectarea dintilor prin carie la copiii de 12
ani si starea tesuturilor parodontiului marginal la varsta de 15 ani permit de a aprecia eficacitatea realizarii
programelor de profilaxie.

Indicele de frecventa (LF.) reprezinta procentul persoanelor afectate prin carie din cadrul unui grup de populatie.
OMS recomanda urmatoarele niveluri ale frecventei cariei dentare la copiii de 11 ani:
1. joasa (0-30%).
2. medie (31-80%).
3. inalta (81-100%).

Indicele de intensitate (LL) este alcatuit din numarul mediu de dinti cariati ©, obturati (O) si extrasi (E) ce revin la
o persoana. Valoarea indicelui COE exprima gravitatea (activitatea) procesului. Exista diferite adnotari ale acestui
indice: CER (C - carie, E - extractie, R - reconstituire prin obturatii); DMF (D - decay (carie); M - missing
(extractie); F - filling (obturatie)).S
 In notarea indicelui de intensitate pentru dintii permanenti se folosesc litere mari, iar pentru dintii temporari litere
mici (co, cr, dmf). Dintii temporari extrasi din cauza resorbtiei radiculare inaintea substitutiei lor cu cei permanenti
nu se noteaza.

Indicele de sporire a intensitatii (rata cariei, morbiditatea) reprezinta cresterea indicelui COE intr-o anumita
perioada de timp (6 luni, 12 luni, 18 luni etc.).
OMS (1980) a propus urmatoarele niveluri de intensitate a cariei dentare la copiii de 12
ani:
1. foarte joasa (0-1,1);
2. joasa (1,2-2,6);
3. moderata (2,7-4,4);
4. inalta (4,5-6,5);
5. foarte inalta (6,6 si mai mult).

Caria dentara are un nivel de intensitate foarte jos in Etiopia, China, Nigeria de Nord, Tuva, in unele localitati ale
Georgiei si Armeniei.

Un nivel jos s-a depistat in Mozambic, Uganda, Sri-Lanca, Birma, Indonezia, Elvetia, Danemarca, Belgia,
Uzbekistan, Tadjikistan, Rusia: regiunea Altai si Amur, Bureatia, Kolomna, Tambov, Cita.

Intensitate moderata a cariei dentare s-a stabilit in Republica Moldova, Romania, Marea Britanie, Suedia, Austria,
Cehia, Finlanda, Iordania, Argentina, Azerbaidjan.

Un nivel inalt al cariei se observa in Germania, Franta, Norvegia, Iran, Mexic, Cuba, Chili, in Rusia: regiunea
Kamceatka, Murmansk, Mahacikala, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Ekaterienburg, Smolensk, Tveri, Krasnodar,
Voronej, Moscova.

Intensitate foarte inalta s-a stabilit in Japonia, Canada, SUA, Italia, Lituania, Letonia, Estonia, in Rusia:
Arhanghelsk, Omsk, Soci, Nikolaevsk-pe-Amur.

Afectarea prin carie a populatiei, si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atat in limitele unei tari, cat si in
diferite regiuni si localitati ale tarii.

OMS considera ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii, in ; functie de necesitatile,
particularitatile si posibilitatile sale, conducandu-se derecomandarile si indicii unici in aprecierea sanatatii orale si
de sarcinile globale in acest domeniu.

4. Elementele minerale, microelementele (cu excepţia fluorului) în profilaxia cariei dentare. Vitaminele,
preparatele antimicrobiene şi vaccinele în profilaxia cariei dentare.
5. Rolul alimentării în profilaxia principalelor afecţiuni stomatologice.

Igiena alimentatiei este inclusa de OMS intre cele patru mijloace deprevenire a cariei dentare,
alaturi de fluorizarea generala si locala, sigilarea santurilor si fosetelor si igiena buco-dentala.
Educatia privind igiena alimentatiei are un rol important in mentinerea sanatatii orale.

Prin dieta se intelege totalitatea alimentelor solide si lichide ingerate care includ
componentele nutritive. Acestea vin in contact cu dintii, cu parodontiul si cu placa bacteriana.
Dintre constituentii dietei, intereseaza in mod deosebit hidratii de carbon cu rol deosebit in
etiopatogenia cariei dentare. Initial, cercetarile dadeau o pondere mare actiunii postrezorbtive
a hidratilor de carbon in perioada de formare a dintilor (SOGNAES, citat de OLTEAN si colab.,
1996), dar majoritatea cercetarilor ulterioare a demonstrat punctul de vedere a lui
MÜHLEMANN (1969), cum ca hidratii de carbon actioneaza in primul rand prerezorbtiv.
Hidrocarbonatele cele mai frecvent intalnite in alimentatie sunt: polizaharidice (amidonul,
dizaharidele, zaharoza, maltoza) monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza, galactoza).

6. Nivelurile de stat, de grup si individual de profilaxie a principalelor afectiuni stomatologice. Profilaxia

primara si secundara a afectiunilor stomatologice. Profilaxia principalelor afectiuni stomatologice in
colectivitati organizate de copii(gradinite, scoli)
La nivel de stat in RM programul de profilaxie stomatologica este coordonat prin urmatoarele reprezentati:
ministerul sanatatii,
ministerul invatamintului,
ministerul finantelor,
ministerul economiei si reformelor,
centrul national stiintific practice de igiena,
societati stiintifice a stomatologilor,
uficiul European OMS

Pentru realizarea programului la nivel national se folosesc urmatoarele metode

educatia sanitara
igiena orala prin minajarea salelor de igiena orala in toate institutile prescolare, scolare, sputale si policlinici
procesul de fluorizare centralizat si necentralizat
profilaxia primara: sunt 4 metode propuse de OMS pentru prevenirea primara a cariei dentare
fluorizarea generala si locala
igiena alimentatiei
igiena bucodentara
sigilarea santurilor si gropitelor
profilaxia secundara: urmareste depistarea s idiagnosticarea cit mai precoce a afectiunilor buco-dentare mai ales carie
si include:
1.examinarea . depistarea, tratament precoce si correct
2. profilaxia locala cu flor(lacuri, gelui) si clatituri cu antiseptice
3Control periodic

Profilaxia principalelor afectiuni stomatologice in colectivitati organizate de copii(gradinite , scoli)---- pentru

prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:
educatia sanitara
dispensarea
control profilactic de 2 ori pe an
formele de educatie sanitara
forma active: convorbiri,discursuri si cursuri
forma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi
radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitii
metode de educatie sanitara
1.educatie colectiv generalizata
Educatie in grup
Educatie individuala

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai aratam
emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune, auditie+explicatie)
educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele sau
deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau concursuri de
periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea informatiei cu 95%

7. Igiena cavitatii bucale in profilaxia afectiunilor stomatologice. Obectele si remedile de igiena orala. Metodele
periajului dentar.
Principalul obiect de igienă orală este periuţa de dinţi. Există o varietate foarte largă de periuţe, dar, indiferent de
preferinţele individuale, există un set de cerinţe faţă de orice periuţă dentară:
- să fie individuală. nu se admite untilizarea în comun a obiectelor de igienă orală cu alte persoane.
- să fie schimbată o dată la 3-4 luni, sau de fiecare dată când prezintă semne de deteriorare a firelor.
- periile cu fire sintetice sunt de preferat faţă de cele cu fire naturale, deoarece se supun mai uşor curăţirii.

De asemenea, periuţele dentare diferă după supleţea firelor, având pe mânere marcajul corespunzător: extrasoft, soft,
medium, hard şi extrahard. Periuţele medium se potrivesc cel mai bine pentru igiena zilnică. Cele soft şi extrasoft sunt
indicate pacienţilor cu afecţiuni parodontale, dinţi mobili, gingii subţiri care se traumează uşor. Periuţele hard şi
extrahard trebuie utilizate cu precauţie, deoarece pot provoca abraziuni ale ţesuturilor dentare. Ele se recomandă
fumătorile, persoanelor cu predispunere spre formarea tartrului dentar.Este binevenită dotarea periuţelor cu diverse
elemente din gumă, proeminenţe de forţă, suprafeţe pentru curăţarea limbii. Toate acestea măresc eficienţa periajului.
De o popularitate tot mai înaltă se bucură periuţele electrice. Acestea pot avea la bază 2 tehnologii de punere în
mişcare: prin vibraţie şi rotaţie-oscilaţie. Doar cele din urmă sunt considerate a fi mai eficiente, decât cele manuale,
deşi este demonstrat că o igienă corectă este asigurată, în primul rând, de tehnica periajului şi nu te tipul periuţei
utilizate. Totuşi, periuţele electrice pot fi de mare folos celor ce nu dispun de dexteritatea necesară unui periaj manual.

Arsenalul de obiecte de igienă orală mai poate include aţa dentară, scobitorile, flosete, periuţa interdentară,
stimulatorul gingival ş.a. Aţa dentară sau flosa este un obiect extrem de necesar pentru igiena dentară, deoarece este
unul din puţinele atribute de igienă, ce permite o curaţate optimă a spaţiilor interdentare. Este foarte important de a
curaţa aceste spaţii, deoarece depunerile dentare ce se acumulează aici, pot demineraliza smalţul , astfel provocând
cariile interdentare - o formă des întâlnită a cariei. Aţa dentară poate fi cerată ce îi permite să alunece mai bine în
spaţiile interdentare. De asemenea flosă poate fi impregnată cu diverse substanţe medicamentoase cu efect
antimicrobian sau remineralizant.

Scobitorile tot pot fi utilizate pentru igienizarea spaţiilor interdentare, însă aceasta necesită o atenţie sporită. Nu se
recomandă copiilor utilizarea scobitorilor, deoarece acestea pot trauma papila interdentară - porţiune de gingie dintre
dinţi. Odată ce se optează pentru folosire lor, trebuie de ţinut minte că nu se admite introducerea forţată a scobitorilor
în spaţiile interdentare.

8. Metode de periaj dentar

1.Metoda Bass:
Este eficienta pt indepartarea placii bacteriene, atat la marginea gingivala libera cat si din santul gingival. E
recomandata tuturor pacientilor,dar mai ales celor care au zone proximale deschise si retractie gingivala cu expunerea
radacinii. Se utilizeaza perii moi, cu cap rotunjit,si se introduce periuta in vestibule,parallel cu axul dintilor,apoi se
roteste la 45s, a.i. pilii sa fie pozitionati in zona cervicala,atat pe dinte,cat si pe gingie. Se executa miscari de vibratie
fata-spate,cu presiune pe dinte, de 10-20 ori pe acelasi loc. Se periaz 2-3 dinti o data. Perierea se executa vestibular si
apoi oral,atat la arcada superioara,cat si la cea inferioara. Pt zona frontala,palatinala si lingualaa peria se tine in axul
dintilor,in lungime si se executa miscari de rulare la fiecare dinte. Avantaje:usor de instruit,indeparteaza placa
bacteriana interdentara; e adresata pacientilor sanatosi si celor cu parodontopatii.
2.Metoda rularii:
Se recomanda pacientilor cu parodontiu integru; indeparteaza placa bacteriana si resturile alimentare,fara a pune
accent pe santul gingival. Gura este intredeschisa,periuta se pozitioneaza in vestibule parallel cu axul dintelui, a.i.
manerul sa fie in dreptul ului de ocluzie. Se realizeaza o miscare de rotire,insurubare.
3.Tehnica Stillman:
Se adreseaza curatarii gingiei si zonei cervicale dentare. Peria se aplica la 45s,intre gingie si zona cervicala,se preseaza
pe dinte pana albeste gingia si se executa o miscare combinata de rotire si vibrare in acelasi timp. Pt zona palatinala si
zona linguala se foloseste tehnica rularii.
3.Tehnica Charters:
Realizeaza indepartarea placii bacteriene,masajul,stimularea mecanica. Se utilizeaza periute tari. Periutele pot fi
pozitionate atat in unghi drept cu axul dintelui, cat si la 45s,a.i. pilii se angajeaza interdentar,cu portiunile terminale
catre ocluzal. Se adreseaza pacientilor cu spatii interdentare maari(treme,diasteme) sau pacientilor purtatori de punti
care trebuie igienizate special.
5.Metoda Fones:
Se realizeaza cu perii moi, periuta introducandu-se intre obraji si dinti,cu arcadele in contact si se realizeaza o rotatie
ampla,igienizand ambele arcade simultan. Se incepe de la molari spre frontali si dupa igienizarea zonei vestibulare, se
deschide gura si se spala palatinal si lingual.
6.Tehnica verticala Leonard:
Perie arcadele separat ,cu dintii frontali cap la cap; miscarea se face de sus in jos pe fetele dintilor, cu ousoara rotatie.
7.Tehnica orizontala:
Absolut contraindicate si nociva,pt ca miscarile pe orizontala in zona vestibulara, cu paste abrasive si presiune pe
dinti,abrazeaza aceste fete, nu curate spatiile interdentare si imping placa bacteriana in santul gingival.
8.Tehnica de periaj fiziologic Smith:
Periajul ar trebui sa fie facut in acelasi sens cu miscarea alimentelor(jos-sus,ocluzal-gingival). Tehnica nu poate
indeparta placa bacteriana interdentara si e adresata numai pacientilorcu parodontiu sanatos si fara anomalii.Peria se
miscadinspre ocluzal spre gingival.
PERIAJUL ELECTRIC:
Periutele electrice produc 4 tipuri de miscare al partii ctive;oscilatorin (de la gingia fixa spre ocluzal si incizal si
inapoi),deplasari orizontale(rectilinii-dus-intors),miscari combinate(oscilant+rectiliniu) si miscari de rotatie completa.
Au turatii diferite,in functie de sursa de alimentare(baterii-l000 turatii/min; cu acumulatori-2000 turatii/min; sursa de
current>3600t/min). Exista o controversa legata de utilizarea periutelor electrice. Ambele metode,daca sunt correct
utilizate,sunt la fel de bune.

9. Metodele si subectul instruirii igienice a populatiei. Formele instruirii sanitare a populatiei. Formarea
deprindelor igienice la copii in functie de virsta. Instruirea igienica a copiilor, periajul dentar sub control in
colectivitati organizate de copii.
Pentru prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:
educatia sanitara
despensarea
control profilactic de 2 ori pe an
formele de educatie sanitara
forma active: convorbiri,discursuri si cursuri
forma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi
radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitii

Metode de educatie sanitara :

1.educatie colectiv generalizata
Educatie in grup
Educatie individuala

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai aratam
emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune,
auditie+explicatie)toate acestea trebue sa fie memorizate de copii pina la 80% din totalul de informatie expus.
educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele sau
deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau concursuri de
periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea informatiei cu 95%
factori de risc in aparitia cariei dentare.

10.Factorii de risc in aparitia cariei dentare. Metode de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea acizilor.
Caria apare atunci cind intensitatea situatiei cariogene depaseste in CB rezistenta tesuturilor dure dentare.
Caria este un process patologic provocat in anumite conditii de factorii patogeni mai ales factori microbieni si igienici.

Pentru aparitia cariei este necesara prezenta unei conditii:

prezenta microorganismelor in placa dentara
insuficienta igienei cav. Bucala
dereglarea alimentatiei
factorul de timp

Factorii predispozanti pentru aprecierea cariei dentare:

in perioada antinatala ---influenta negative asupra gravidei si a fatului datorita factorilor nocivi:
toxicozele gravidelor.
intoxicatiile
boli endocrine, cardiovasculare, nefropatiile
deficitul de flor in apa potabila
alimentatia insuficienta si irationala
numarul sarcinilor
in perioada post-natala (in 1 an de viata)
maladii generale(rahitism, avitaminoze)
tipul alimentatiei: natural , artificial, mixt
eruptia dentara : precoce, tardiva
hipoplazia smaltului
igiena orala insuficienta
deficitul de flor in apa potabila
in perioada la copii si adolescenti
factorii sus mentionati
Anomalii de pozitie a dintilor
anomalii de ocluzie
hiposalivatia
mediul bucal acid
insuficienta de vitamine din grupul ABCD +insuficienta proteinelor si carenta ioniilor de F,P, Ca

Metode de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea acizilor:

inlaturarea placii bacteriene si izolarea dintilor frontali supeiori de actiunea salivei
aplicare unei picaturi de sol. HCL pe suprafata vestibulara a unui incesiv superior timp de 5 sec.
spalarea si uscarea suprafetei vestibulare
aplicarea unei picaturi de sol. 1% albastru de metilen
intensitatea culorii se apreciasa cu cheia de 10 culori unde fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncte
astfel se face un table pentru masurarea cario-rezistentei a smaltului
10-30= cario-rezistenta inalta
40-50= cariorezistenta moderata
60-70= cariorezistenta joasa
Peste 80 de puncte = cario-rezistenta foarte joasa
2.determinarea rezistentei smaltului la actiunea acizilor prin colorarea smaltului demineralizat si determinarea
intensitatii culorarii
-aplicarea solutii indigo-carmin in sol. Acid sulfuric
- portiunea de smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu
- intensitatea culorii se compara cu cheia de 10 culori(rezultatele ca la 1 metoda).

11. Factorii de risc în apariţia cariei dentare. Metodele de apreciere a rezistenţei smalţului la acţiunea acizilor.
Interactiunea a 4 factori cu actiune majora poate sa duca la aparitia cariei dentare: succeptibilitatea dintelui si mediul
bucal; placa bacteriana, substratul(alimentar) si timpul. Metoda se bazeaza pe colorarea smaltului demineralizant si
determinarea intensitatii colorarii. SE inlatura placa bacteriana si se izoleaza de actiunea salivei dintilor frontali
isuperiori, apoi pe suprafata vestibulara uscata a unui incisiv superior central se aplica cu ajutorul unei pipete o
picatura de diametrul 1,5 – 2, 0 mm a solutiei de indigocarmin (30 g;l) in sol. 0,2 M de acid sulfuric timp de 5 sec.,
imbinind astfel etapa de gravaj acid si coloratie a smaltului. Dupa aceasta colorantul se inlatura cu un tampon de vata.
Portiunea de smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu, intensitatea culorii se compara cu cheia de 10 culori(fiecare
nuanta se noteaza cu 10 puncte). Aprecierea rezult. se efec. prin evaluarea intensitatii coloratiei: 10-30 puncte:
cariorezistenta inalta; 40-50 – moderata; 60-70 – joasa; peste 80 – foarte joasa.

12. Depunerile dentare. Metode de depistare si inlaturare.

Pot fi clasificate astfel:
placa dentara sau bacteriana
pelicula dobindita –o pelicula acelulara formata cu saliva si lichidul gingival, se formeaza in citeva ore si nu se poate
elimina prin clatiri sau periaj
materia alba- complex de bacterii si cellule care acopera placa
resturi alimentare meniralizate
tartru dentar supra si sub gingival
depunerile dentare se depisteaza prin examenul clinic simplu(inspectie , sondare) si poate fi inlaturat prin detartraj
manual sau ultrasonic sau mixt si prin periaj.

13. Metodele de profilaxie a cariei dentare, aprecierea eficacităţii lor. Principalele remedii pentru profilaxia
cariei dentare şi mecanismele acţiunii lor.
Igiena bucala este cea mai importanta metoda de profilaxie, Are ca si scop indepartarea placii dentare. Periajul
profisional. Se efectueaza la cabinetul stomatologic. Este, practic, un periaj dentar realizat cu ajutorul instrumentelor
mecanice care are rolul de a indeparta placa dentara. Este foarte eficient dar are un mare dezavantaj : se poate efectua
doar la cabinetul stomatologic. Placa dentara se depune dupa fiecare masa de aceea, periajul mecanic trebuie sa fie
insotit de o igiena bucala corecta. Detartrajul reprezinta manopera de indepartare a tartrului dentar. Datorita faptului
ca, tartrul se formeaza prin calcifierea placii dentare acesta contine o cantitate foarte mare de microbi. Detartrajul se
efectueaza la cabinetul stomatologic, este nedureros, si se face cu ajutorul unor instrumente speciale bazate
pe ultrasunete. In mod ideal trebuie sa va faceti detartrajul de 2 ori pe an. Sigilarea santurilor si fosetelor Aceasta este
o metoda foarte eficienta prin care se preintampina stagnarea microbilor in santurile si fosetele molarilor si
premolarilor prevenind astfel aparitia cariilor la acest nivel. Practic se realizeaza niste obturatii speciale cu materiale
fluide care vor "inchide" santurile si fosetele dentare facandu-le mult mai greu accesibile pentru bacterii sau microbi.
Depistarea si tratarea cariilor incipiente: Este o metoda eficienta de profilaxie deoarece previne evolutia cariilor si
aparitia complicatiilor. Cariile mici sunt usor si relativ ieftin de tratat. Odata ce apar complicatiile datorita evolutiei
cariilor, tratamentul este atat mai complicat cat si mult mai scump. Metode de profilaxie pentru factorul alimentar:
Sunt mult mai greu de aplicat deoarece e foarte greu sa-i indici cuiva ( cu atat mai putin unui copil ) sa nu mai
consume dulciuri. De aceea, in cel mai bun caz, se poate indica o reducere a consumului de zaharuri, desi, si acest
lucru este de cele mai multe ori greu de dus la indeplinire. Metode de profilaxie pentru teren: Aceste metode se refera,
in principal, la cresterea rezistentei smaltului dentar. Cea mai importanta metoda este fluorizarea. Cea mai importanta
fluorizare este cea care se efectueaza incepand de la nastere pana la varsta de 12 ani adica in perioada de formare a
dintilor definitivi. Administrat pe o perioada mai lunga de timp, florul va intra in componenta smaltului dentar
facandu-l mai dur si mai rezistent.

14. Metodele şi remediile profilaxiei endogene a cariei dentare la copii în perioada de formare a ţesuturilor
dentare. Fluorarea apei potabile, indicaţiile, dozarea, eficacitatea. Fluorarea sării de bucătărie, indicaţiile,
dozarea, eficacitatea. Fluorarea laptelui, pâinii şi apelor minerale pentru profilaxia cariei dentare.

15. Preparatele pentru profilaxia exogenă a cariei dentare, indicaţiile, dozarea, metodica aplicării, eficacitatea.
Fluorlacurile, indicaţiile, dozarea, metodica aplicării, eficacitatea. Fluorgelurile, indicaţiile, dozarea, metoda de
aplicare şi eficacitatea.

16. Sigilarea fisurilor, indicatiile, tehnicile de sigilare, materialele si eficacitatea lor.

"Sigilarea se face atat la dintii temporari (de lapte) dar, mai ales, la cei permanenti, de obicei imediat dupa ce au erupt.
Imediat dupa eruptie, molarii prezinta o morfologie cu santuri si fosete adanci, locuri unde se acumuleaza resturi
alimentare si micro-organisme care initiaza caria dentara. Aceste santuri, mai degraba fisuri, au un diametru mai mic
decat firul periei de dinti si sunt profunde. Sansele atacului carios sunt astfel mai mari in ciuda igienei conventionale:
spalatul sau curatarea dintilor. Ambele metode sunt ineficiente in indepartarea resturilor acumulate. Astfel acoperirea
sau sigilarea acestor zone cu un material protector numit sigilant are un efect benefic si este considerata metoda cea
mai sigura de profilaxie primara in special la copii.
Materialele folosite - sigilantii - sunt rasini compozite transparente sau opace. Sunt preferati sigilantii fotoactivi (cei
care se intaresc cu ajutorul lampii cu ultraviolete).
Etapele de lucru pentru sigilarea dentara:
1) Curatarea suprafetei dintelui cu ajutorul unor periute rotative, neimplicand frezajul dintelui;
2) Gravarea dintelui (mordansare). Un gel cu consistenta fluida, in a carui concentratie intra si acid fosforic, este
aplicat prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete, fiind lasat sa actioneze 15-30s, dupa care spatiul de lucru
este spalat si uscat.
3) Aplicarea sigilantului se realizeaza cu instrumente speciale cu varfuri de unica folosinta. Sigilantul trebuie sa
acopere toate santuril. Acesta se mentine 10-15s pentru a permite penetrarea si saturarea smaltului mordansat in mod
optim, dupa care se fotopolimerizeaza.
4) Adaptarea functionala consta in refacerea morfologiei functionale a suprafetelor sigilate, indepartandu-se eventuale
contacte identificate cu ajutorul hartiei de articulatie prin utilizarea pietrelor diamantate.
5) Reevaluarea pacientilor - dintii sigilati trebuie controlati periodic de catre medic, ideal la fiecare 6 luni.
Incidenta cariei dentare in urma sigilarii dintilor se reduce cu pana la 80%. Aceasta reprezinta metoda ideala in
profilaxia cariei dentare la copii.

17. Factori de risc in afectarea tesuturilor parodontiului. Metodele si remediile de profilaxie a afectiunilor
parodontiului.
Raspindirea afectiunilor parodontiului la copii este in functie de mai multi factori, dintre care se pot mentiona: nivelul
social-economic al tarii; nivelul de cultura a populatiei; nivelul igienei cavitatii bucale; particularitatile alimentatiei.

Metode de profilaxie a afectiunilor parodontiului.

Periajul dentar corect, precum si prezentarea la controlul periodic stomatologic din 6 in 6 luni sunt modalitati
elementare, dar foarte eficiente de prevenire a aparitiei bolii parodontale. Periajul dentar trebuie executat de 2 ori pe
zi, dimineata si seara. De asemenea, e foarte importanta tehnica de periaj pentru ca un periaj incorect poate deveni
chiar nociv. De aceea, adresati-va unui medic stomatolog care va poate explica o modalitate corecta de periaj. Alaturi
de periajul zilnic este necesar un detartraj insotit de un periaj profesional, o data la sase luni.

18. Programul complex de profilaxie a principalelor afectiuni stomatologice. Aprecierea eficacitatii

programelor de profilaxie a cariei dentare si afectiunilor parodontiului. Experienta aplicarii practice a
programelor de profilaxie a afectiunilor stomatologice in diferite tari.
Afectarea prin carie a populatiei si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atit in limitele unei tari cit si in diferite
regiuni si localitati ale tarii. In ultimii 20 ani se manifesta tendinta de reducere a intensitatii cariei dentare in tarile
economic dezvoltate (Elvetia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia, SUA). Exista diferite opinii in legatura cu aceste
reduceri care in general se refera la conditiile de viata, alimentatie, rezistenta tesuturilor dentare, microflora. Evident
ca ele pot fi explicate prin aplicarea programelor de profilaxie a cariei dentare(florarea apei, igiena cavitatii bucale,
utilizarea larga a remediilor profilactice. OMS recomanda ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii
in functie de necesitatile, particularitatile si posibilitatile sale, conducindu-se de recomandarile si indicii unici in
aprecierea sanatatii orale si de sarcinile globale in acest domeniu. Caria dentara apare atunci cind intensitatea situatiei
cariogene in cavitatea orala depaseste rezistenta tesuturilor dure dentare. Interactiunea a 4 factori cu actiune majora
poate sa duca la aparitia cariei dentare: susceptibilitatea dintelui si mediul bucal; placa bacteriana,
substratul(alimentar) si timpul. Aparitia cariei dentare este in functie de anumite conditii: 1.prezenta
microorganismelor in placa dentara, 2.insuficienta mecanismelor specifice (immune) si nespecifice de aparare a
cavitatii orale, 3. Dereglarea alimentatiei, 4. Factorul de timp. Afectarea prin carie a dintilor temporari si celor
permanenti la copii si adolescent sunt in functie de factori geografici, de nivelul de viata, de virsta, de sex, de
ereditate, de caracterul alimentatiei, de gradul de igiena orala, de starea organismului.

19. Structura contemporana si scopurile serviciului de asistenta stomatologica a copiilor.

Policlinica stomatologica pentru copii este o institutie curative-profilactica care asigura diagnosticul, tratamentul si
profilaxia afectiunilor stomatologice la copii.
Sarcinile principale ale policlinicii stomatologice pentru copii:
- Profilaxia afectiunilor regiunii oro-maxilo-faciale la copii
- Organizarea si efectuarea masurilor pentru depistarea bolnavilor cu patologie oro-maxilo-faciala
- Asistenta stomatologica calificata

Policlinica stomatologica pentru copii:

- Efectueaza sanarea planificata a cavitatii bucale a copiilor din colectivitatile organizate de copii din sectorul
pe care il deserveste
- Acorda asistenta stomatologica copiilor care se adreseaza
- Duce evidenta si efectueaza analiza morbiditatii stomatologice la copii
- Apreciaza eficienta masurilor profilactice si curative aplicate copiilor
- Organizeaza educatia sanitara a copiilor si parintilor in problemele profilaxiei primare si secundare a
principalelor afectiuni stomatologice.

20Etapele de dezvoltare intrauterine si intramaxilara a dintilor

Perioda de dezvolatre intrauterina si intramaxilara

Dezvoltarea dintilor are citeva etape ,care coincid in timp cu delimitarea cavitatii bucale de la cav .nazala si formarea
vestibulului oral si anume ;
1 proliferarea –fondarea si formarea mugurilor dentari
2 Histodiferentierea –diferentierea mug dentari
3 Morfodiferentiere- histogeneza tesut.dentar
4Calcifierea

Proliferarea
La 6-7 saptamini de viata intrauterina se observa primele semne de dezvoltare a dintilor .Cellele epiteliale a cav bucale
primare se invagineaza in mezenchimul subiacent al primului arc bronhial , constituind lama dentara sub forma de
potcoava pentru fiecare maxilar aparte .Din lamele buco- labiala se va dezvolta ulterior vestibulul cav bucale .Iar din
cea dentara dintii .
Histodiferentierea
In aceasta etapa are loc diferentierea celulara a tesuturilor folicolului dentar .Epiteliulu adamantin intern si epeteliul
adamantin extern cu stratul intermediar si cel stellar.

Morfodiferentierea
In etapa morfodiferentiere (histogeneza ,de aparitie a matricilor organice), Celulele differentiate si specializate incep
sa functioneza , debuteaza procesul de dentinogeneza amelogeneza ,cementogeneza osteogeneza.
Calcifierea
Calciferea incepe in dentina si continua in smalt ,pentru smalt calcifierea are loc de la virful cuspizilor si marginile
incizale spre colet,din profunzime spre suprafata ,cind pentru dentina de la suprafata in profunzime .
Miniralizarea tesut dure ale dintilor permanenti incepe ; pentru 1 molar- in luna a 9-a de dezvolt. intrauterina ;pentru
incesivi- in luna a 6-a postnatala; pentru canin –in luna 9-a post natala ;pentru premolar 1-la 2.5 ani ;pentru
premolaru2 si molar2 – la 3.5 ani ;pentru molarul 3 – dupa virsta de 8 ani

21 Eruperea dentara si formarea radacinilor dintilor temporari si permanenti .Resorbtia radiculara .

Particularitatile structurale ale tesuturilor dure ale dintilor dintilor temporari si permanenti tineri

Eruperea dentara
Eruperea dentara constituie un proces fiziologic deosebit de complex .Este un indiciu de dezvoltare normal a
organizmului.Pentru eruptia dentara este caracterist urmatoarele etape ;
1Preeruptiva .
2Prefunctionala
3 Functionala
Etapa preeruptiva cuprinde migrarea dintelui din zona de formare pina la atingerea mucoasei cav bucale.
Etapa prefunctionala –deplasarea dintelui din cav bucala pina la atingerea dintilor antagonisti
Etapa functionala cuprinde -toata perioada ce urmeaza dupa atingere planului de ocluzie si intrarea in functiune
Termenele formarii complete a radacinilor dintilor temporari

Dinte temporar Termenul , anii

Incisivul central 1.5
Incisivul lateral 2
Molarul 1 4
Caninul 5
Molarul 2 4

Formarea radacinilor dintilor permanenti

Dintele permanent Termenul,ani

Primul Molar 9-10
Incisivul central 9-10
Incisivul lateral 9-10
Primul premolar 12-13
Caninul 12-15
Premolarul second 12-14
Molarul second 15

Resorbtia Radiculara
Paralel cu dezvoltarea folicolilor dintilor permanenti are loc resorbtia fiziologica a radacinilor dintilor temporari .
Resorbtia radacinilor dintilor temporary incepe de la radacina care adera la folicolul dintelui permanent .Intirzieri in
termenele de resorbtie radiculara sunt in caz de ; Lipsa a folicolul dintelul permanent , Rahitizm rubeola prenatala si
unele boli genetice
Pentru resorbtie patologica nu este tipica formarea tesutului osos in regiunea rizalizei ,spre deosebire de cdea
fiziologica

Particularitatile structurale ale dintilor temporari

Grosimea smaltului si dentinei este redusa la dintii temporari aproximativ cu ½ ,ceea ce se explica ca prin faptul ca
odon-toblastii dintilor temporari functioneaza 350 zile ,comparativ cu cei permanenti 700 de zile.Dintii temporari
contin mai mult apa si dubs.organice comparativ cu dintii permanenti .Stratul de dentina ,comparativ,este mai subtire
iar camera pulpara si dcanalele radiculare sunt mai voluminoase.Dentina are canalicule dentinare largi,relativ mai
scurte si mai putin sinuase .
Cementul formeaza un strat subtire ,cu reducere stratului celular .jonctiunea smalt cement se prezinta sub forme si in
proportii diferite fata de cea a dintii permanenti .

22 Caria dintilor temporari la copii .Clasificarea .particularitatile evolutiei clinice ,diagnosticului si tratamentul

Caria dentara este un proces patologic localizat ,multifactorial,care apare dupa eruptia dintelui ,caracterizzinduse prin
deminiralizarea si ramolismentul tesuturilor dure ,cu formarea ulterioara a defectului cavitar

Clasificarea dupa OMS

1 Caria adamantinei 9carie incipienta
2 Caria dentinei
3 Caria cimentului
4 Caria dentara stabilizata (stationata)
5 Odontoclazie, Melanodontie infantila .Meladontoclazie
6 Alte carii dentare precizate
7 carie neprecizate

Particularitatile ale evolutiei clinice a cariei dintilor tempor

 Cei mai rezistenti sunt incisiv inferiori .Evolutia cariei fisurale este facilitata de existenta fisurilor si gropitilor, unde
se mentin resturi alimentare .cariile cervicale se atesta frecvent dupa eruperea dintilor temporari mai ales a incisivilor
superiori ,la copii in primii ani de viata mai frecvent se depisteaza caria circulara caria cu evolutie acuta se intilneste
in special la virsta 2-3 ani .caria Acuta a dintilor temporari este multipla si semetrica ,progresind rapid in profunzime
,lipsa de aparare a pulpei dint temporari prin formarea dentinei tertiare

Diagnosticul Cariei dintilor temporari

Sondarea se retine in cariile fisurale patrunzind usor in dentina ramolita .
Percutia - In sens vertical si orizontal sint negative
Probele termice - La copii mici nu sunt concludente si se evita
Radiologic - permite de a depista si a aprecia profunzimea defectului carios , relatia sau Examenul cu camera
pulpara , Starea radacinii dintelui
Metoda de uscare – A suprafetei dentare permite vizualizarea petei carioase care are o suprafata fara luciu mata.
Colorometria vitala – este bazata pe marirea permeabilitatii tesuturilor dure dentare fata de coloranti .La contactul
cu solutiile de coloranti tip de un minut sectorul deminiralizat absoarbe colorantul iar smaltul neafectat nu se
coloreaza .
Transluminarea

Tratamentul cariei dentare

Tratamentul cariei incipiente - include terapia de remineralizare care este mai eficienta in perioada de formare
dentara. Pentru reaminiralizare sunt indicate Fluoruri,aminoflaruri,lacuri de floruri preparate de calciu
Metoda impregnarii tesuturilor dure dentare este folosita pe larg in tratamentul cariei superficiale iar in unele cazuri
si al cariei medii a dintilor temporari , in special in perioada resorbtiei radiculare ea costa in 2 etape ;
Slefuirea si impregnarea tesuturilor dure dentare ...1 Slefuirea suprafetelor afectate a marginilor defectelor carioase si
a fusurilor se efectueaza cu pietre sau discuri 2 .Impregnarea se efectuiaza dupa izolarea dintelui prepararea si
uscarea suprafetei afectate pe timpuri se folosea metoda de Argintare . sol Nitrat de argint 4-30%
Tratamentul cariei medii in dintii temporari si permanenti consta in prepararea cav carioase si obturarea ei ,restituind
forma anatomica ,functia .

24 Pulpitele dintilor temporari la copii .Clasificarea . Particularitatile evolutiei clinice ,diagnosticului si

tratamentului

Clasificarea pulpitelor dintilor temporari dupa T Vinogradova

1 Pulpita acuta :
a) seroasa ;
b) purulenta ;
c) cu afectarea paradontiului si a ganglionilor linfatici
2 Pulpita cronica
a) Simpla
b) Proliferativa
c)gangrenoasa
3 Exacerbarea pulpitelor cronice

Particularitatile evolutiei pulpit dintilot tempor

-evaluare asimptomatica a aprocesul inflamator
- Mai frecvent se depisteaza formele cronice ale pulpitelor
-Trecerea rapida din o forma in alta (acuta in cronica ;seroasa in purulenta )
- dereglarea starii generale in caz avansate
-afectarea paradontiului

Clinica pulpitelor dintilor temporari

Copii mici nu pot da informatie privind intensitatea durata , localizarea,si caracterul durerii.
Deobicei acesti copii sunt obositi speriati dupa o durere nocturna , fara a fi in stare sa indice concret dintele afectat ,nu
pot formula acuzele ,nu reactioneaza adecvat la testele de diagnostic efec de medic.

Metodele de tratament ale pulpitelor dintilor temporari

a) Vitale - metoda biologica a(coafajul pulpar direct si indirect);
– Amputatia (pulpotomia)
– Exterparea (pulpectomia)
b)Devitale - Amputatia (pulpotomia )
-Exterpatia (pulpectomia)

Coafajul pulpar indirect

Tratamentul conservator al procesului inflamator ,stimularea procesului de recuperare si de dentinogeneza in pulpa si
restabilirea funct dintelui
Indicatii
Pulpita seroasa , pulpita simpla se practic la copii sanatosi

Tehnica ; Vizita 1
- izolarea
- -inlaturarea tesut superfic efectuate cu excavatorul
- Prelucrarea medicamentoasa a cav cu sol neeritante ;
- Uscarea usoara a cavitatii cu aer sau bulete sterileaplicarea unei paste preg extempore

Vizita 2
- Controlul vitalitatii pulpei
- Izolarea
- Inlaturarea pansamentului provizoriu si a pastei curative
- Aplicarea pe planseul cavitatii carioase a prep odontotrope
- Obturarea permanenta a cav carioase .

Coafajul pulpar Direct

Indicatii ; Deschiderea accidentala a camerei pulpare de origine traumatica sau la prepararea cavitatilor carioase ale
dintilor in stadiu de form a radacinii

Tehnica;
-Izolarea dintelui,
-prepararea cav carioase
-prelucrarea cav cu solutie neeritanta Na Cl
-Dupa hemostaza se aplica preparate pe baza de hidroxid de calciu si obturatia provizorie pe termenul 3-6 saptamini

Amputatia Vitala a pulpei

Indepartare sub a nestez locala sau generala a pulpei coronare

Indicatii ; Deschiderea accident a camer pulpare ,Pulpita cronica simpla se aplica la dintii temporary in stadiile 1-2
de formare a radacin .
Tehnica
-Anest local sau generala
-Izolarea dintelui
-Prepararea cav carioase si tratarea medicamentoasa
-Deschiderea cam pulpare amputarea pulpei coronare cu un excavator sau freza rotunda sterile
Sect filetelor radic
-Hemostaza
-Cofajul bonturilor rad cu prep medicament
-aplicarerea bazei din ciment si a obtur definitive

Exterparea Vitala
Indepartarea completa a pulpei sub anestex locala sau generala
Aceasta metod este folosita mai rar pentru dintii temporary;

Indicatii ; Toate formele de pulpita a dintilor permanenti cu radacini formate

Tehnica
-Anestez locala
-Izolarea dintelui
Prepararea cav si tratarea medicamentoasa
-deschiderea cam pulpare
-ablatia pulpei coronare
Hemostaza
-exterparea pulpei radiculare
- prelucrarea medicamentoasa si instrumentala a canalelor
-uscarea canalelului rad
- Obturarea canalelor
-aplicarea bazei de ciment si a obturatiei definitive

Amputatia Devitala
Indepartarea pulpei coronare devitalizate in prealabil ,urmata de mumificarea pulpei radiculare.
Indicatii; Deschiderea accidentale ;toate formele de pulpita a dintilor temporary in afara de pulpitele acute seroase ,
complicate cu reactii periapicale

Tehnica Vizita 1
-Prepararea cav carioase si tratarea medicamentoasa deschiderea cornului pulpar aplicarea pe pulpa descoperita a
pastei devitalizate
-obturatia provizorie pe 24 ore la incisive, pe 48 ore la molari
Vizita 2
-Izolarea dintelui
-indepartarea obtur provizorie si verificarea efectului
- prepararea definit a cav carioase
-Inlaturarea plafonului cav pulpare cu o freza rotunda si a pulpei coronare
-tratarea medicamentoasa
-aplicarea in cav pulpara a buletei cu sol pentru mumificarea pulp Rezorcin –formalina 2-3 zile
Vizita 3
-Izolarea dint
-inlaturarea pansament proviz
-aplicarea pastei de impregnare rezorcin formalina
-obturarea cu material de baza
- obtur definitiva

25 Pulpitele dintilor permanenti la copii .Clasificarea .particularitatile evolutiei clinice diagnosticul si

tratamentul.

Pulpita dintilor permanenti .Etiopatogenia pulpitelor sunt indicate 3 cauze importante ;

1 caria dentara
2traumatism dentare
3 manoperel terapeutice

Clasificarea pulpitelor dintilor permanenti la copii dupa T.Vinogradova

1 Pulpite acute ; Pulpite Cronice
a)Seroase partiale a)simple
b)seroase totale b)proliferattive
c)purulente partiale c)proliferative hipertrofice
d)purulente totale d) gangrenoase

Particularitatile evolutiei clinice

Pulpita acuta
Evolutia clinica a procesului inflamator seros acut in aceaste perioada lipseste tabloul clinic obisnuit acestei forme .
La pulpita acuta seroasa copii acuza aparita spontana adureri slabe. aceasta durere de obicei nu se repeta spontan
posibilitatea scurgerii exudatului prin acanalicule dentinare.
La copii procesul debuteaza acut febra duri de cap ,oboseala slabic .
La pulpita acuta difuz apare un acces de dureri intensive care spre seara sau noapte se repeta sau se amplifica ei sunt
iritati durile se maresc pina devine permanenta si poate iradia in timpla ,reg occipitala ,sau suborbitala ,in ureche .
Pulpita cronica clinic se manifesta slab insa pot fi senz neplacute de greutate in dinti la trecere de o incapere calda
in alta rece ,apar dureri neinsemnate durerose la sondare .
Pulpite cronice in Exacerbare - se caracteriz printro evolutie lenta cu recidive repetate de durere acute din
anamneza se constata ca dintele reactioneaza la agentii termici insa durerea nu era intensiva perioade de remisiune
pot dura timp indelungat ..au caracter pulsativ care pot iradia .

Tratamentul pulpitelor dintilor permanenti la copii

 Perioada de formare a radacinilor dintelui permanent .Pulpitele dintilor permanenti cu radacini incomplete sunt tratati
prin Metoda biologica sau prin metoda de amputatie .
Coafajul direct
Este indicatla copii practidc sanatosi ; cu pulpit acuta de focar ,cu pulpita cronica simpla .
Coafajul indirect
Este indicat la pulpit accidentale mici ale camerei pulpare in timpul prepararii carioase ;fractura cdoronara cu
deschiderea cam pulpare
Folosirea preparatelor de arsen in dinti cu radacini incomplet formate este periculoasa prin posibilitatea lezarii zonei
de crestere

26 ................................................................................

27. Afectiunile parodontiului la copii, clasificare, particularitati generale ale procesului inflamatorii a
tesuturilor
parodontiului la copii. Gingivitele catarale. Tratament. Fix aceleasi ca si la stomatologia terapeutica. Nu ma mai
repet

28. Stomatita herpetica acuta la copii

Virusul herpex-siplex, Tabloul clinic:
In perioada prodromala starea generala este afectata, slabiciune inapetenta caopilul devine capricios. Se atesta frecvent
angina catarala sau simptomele altei infectii respiratorii. Febra pina la 37.5 ‘C ganglionii limfatici sunt mariti sau
durerosi la palpare. In perioada manifestarilor clinice: cefalee, greturi. Pielea este palida, temperature corpului atinge
39’C In cavitaea bucala in regiunea perioala pe u fond de hiperemie si edem, apar de la 5 la 25 de element herpetice
(afte). In aceasta perioada se observa gingivita acatarala medie si o sporire a salivatiei- hipersalivatie. Copilul refuza
sa manince, rau doarme, se intesnsifica simptomele toxicozei secundara. Deseori pot fi recidive de eruptii.
Epitelizirea elementelor dureaza pina la 4-5 zile. Un timp indelungat se mentin gingivita, hemoragia si limfadenita.
Analiza sangelui: leucopene VSH 20 mm/h.
Tratament: ntivirale, desensibilizante, dezintoxicarea organismului, vitamine. In czuri grave- metronidazol.
29. candidoza acuta:
Tabloul clinic: se caracterizeaza prin hyperemia mucoasei bucale, aparitia unor depuneri albe sau galbui. Poate evolua
in forma usoara medie si grava. Secaracterizeaza prin aparitia depunerilor pe o suprafta hiperemiata a unor pelicule
de culoare albicioasa pe unele suprafete ale limbii, buzelor, obrajilor. La detasarea depunerilor se observa o suprafata
hiperemiata, eroziune. Depunerile sunt asemanatoare cu brinza.
Tratament : antimicotic.

30. chelitele la copii: exfoliativa, glandular, de contact, meterologica si actinica.

Chelita exfoliativa: afectiune cronica cu lezarea numai a amerginii rosii a buzelor. In etiopatogenia un rol important
are determinarea genetic, modificarile imunoalergica, dereglarea functiei sistemului nervos.
La forma uscata: copii acuza aparitia scuamelor, pe care frecvent le musca, uscaciunea buzelor, uneori senzatie de
arsura. Se caracterizeaza prin uscaciunea buzelor, aparitila scuamelor pe una sau ambele buze, de culoare cenusie sau
cenusiu-glabena. Care sunt legate de epiteliu numai la un capat, celalalt fiind liber. Dupa inlaturarea scuamelor nu se
formeaza eroziuni dar ramine un sector de hiperemie. Evolutia acestei boli este indelungata cu remisiuni.
Forma exudtiva: copii acuza usturime, dureri, aparitia crustelor care pot sa impiedice vorbirea si alimentatia. Crustele
sunt de culoare cenusie-galbena, localizate mai frecvent in regiunea zonei Klein, apar pe fond de hiperemie si edem.
Este characteristic ca o fisie din marginea rosie a buzelor la hotar cu pielea si regiuneea comisurilor labiale nu se
afecteaza. Uneori procesele exudative sunt foarte prnuntate, de acea crustee atirna asemeana unui sort. Dupa
inlaturarea crustelor ramine o suprafata usor hiperemiata, edematiata si umeda, fara eroziuni.
Tratament: sedative, hiposensibilizante, antiseptic, antiinflamatorii.

31. Clasificarea anestezicelor la copii.

Anesteziile loco-regionale
1. Anesteziile erminale injectabile:
- fizice ( prin refrigeratie, cu ajutorul curentului electric)
- chimice ( prin aplicate)
- ionoforeza
2. Anestzia injectabila
- infiltratiem(locala, la distant, plexala , intrapapilara)
-regionala (periferica, bazala, prin acupunctura)
- Serpiginoasa infiltrative ( Visnevski);
3. Anestezia locala cu preanestezie
-pregatirea psihologica
- sustragerea psihologica
- pregatireamnarcopsihologica
4. Anestezia local combinata cu anestezie generala superficial.
Anesteziile generala
1. anestezia de surta duarata:
Inhalatorie
Intravenoasa
Mixtta

2. Anestzia de durata
Balansata de intubtie
Neuroleptanestezia.

32. Afecţiunile parodonţiului la copii, clasificarea, particularităţile generale ale evoluţiei proceselor inflamatorii
a ţesuturilor parodonţiului la copii. Gingivitele la copii. Tratamentul gingivitelor la copii.
La copii procesele patologice pot sa dispara fara consecinte ,cu sau far influenta unor factori ,sau pot progresa cu
tratamentul aplicat .Particularitatile –procesul incepe de la margina gingivala ,progresind spre apical ,nu este
limitatat , afecteaza mai multi dinti ,are caracter cronic ,cu tendinta permanenta de extindere .
Clasificarea afecțiunilor parodonțiului ASUS (1983)
1.Gingivita
-forma clinică -catarală , ulceroasă ,hipertrofică .
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă .
-evoluție-acută , cronică ,exacerbată.
-extindere –localizată , generalizată.
2 .Parodontita
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă.
-evoluție –acuta , cronică ,exacerbata ,abces și remisiune .
-extindere –localizată , generalizată.
3.Parodontoza
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă.
-evoluție –cronică , remisiune .
-extindere –generalizată.
4.Boli idiopatice cu distructie progresiva a tesuturilor parodontiului (parodontoliza)-sindromul Papillion
-Lefevre,neutropenie ,diabet zaharat decompensat , etc.
5.Parodontomul –tumefactii si afectiuni tumefiante (epulis ,fibromatoza ,etc )
GINGIVITELE
Etiologie –infectii bacteriene , virotice ,nerespectarea igienei bucale .traume mecanice ,chimice , reactii alergice
locale .
1.Gingivita catarala-cea mai frecventa la copii .
La examinare –hiperemia ,edemul papilelor si gingiei marginale ,depuneri moi sau dure .La sondare –hemoragie
,pungi parodontale lipsesc .
Diagnosticul –proba Schiuller –Pisarev pozitiva ,indice igienic –mai mare de 1, PMA mai mare de 0, CPITN-codul
1-2.
Tratamentul –inlaturarea cauzei ,igiena orala , terapie antiinflamatorie (antiseptice , fermenti , remedii vegetale ),
preparate antiedematoase (poliminerol, maraslavin ), cheratoplastice .Se recomanda lavaje ,hidromasaj,
electroforeza. In cazul gingivitelor simptomatice important este tratamentul maladiei generale .
2 Gingivita hipertrofica –se manifesta prin proliferarea tesutului fibros sau granulos al gingiei cu formare de
pungi false .La aceasta contribuie anomaliile dento-maxilare ,obturatii incorecte ,boli endocrine ,ale singelui .Se
intilneste la virsta pre –si pubertara.
Sunt 2 forme- edematoasa,caracterizata prin hipertrofie,edematiere si cianoza a gingiei, hemoragii evidente la
periaj, in timpul alimentatiei ,halena ,proba Schiuller –Pisarev pozitiva si forma fibroasa –caracterizata prin
hipertrofia gingiei ,fara singerare ,cu suprafata mata ,pot fi pungi false , proba Schiuller –Pisarev negativa .
Tratament
1 forma edematoasa –inlaturarea cauzei ,igiena orala,terapie antiinflamtoarie si antiedematoasa sub forma de
clatituri , lavaje unguente ,injectii gingivale .Doar dupa inlaturarea inflamatiei se administreaza terapia de
sclerotizare superficiala (maraslavina , fitodont ) si profunda (injectarea in papile sol .glucoza40%, H2O2 10%) .
2.fibroasa-igiena cav .bucale , terapie de sclerozotizare (lidaza , ronidaza , electroforeza cu heparina ),lasero-
criodistructie .
3.gingivita ulceroasa -apare pe fonul inrautatirii starii generale .Se caracterizeaza prin aparitia ulceratiilor
acoperite cu depuneri fibrinoase sau necrotice,halena fetida,dintii pot fi usor mobili ,ganglionii mariti ,
durerosi .
Tratamentul general- antihistaminice ,vitamine ,lichide in cantitati mari .
Tratam . local –sub anestezie aplicativa se aplica fermenti proteolitici si se inlatura depunerile .Apoi se iriga cu
solutii antiseptice .Se fac aplicatii cu prep. Antiinflamatoare si cheratoplastice . SE respecta ingiena orala riguroasa.

33.Afecţiunile parodonţiului la copii de vârstă pubertară. Gingivitele şi parodontitele generalizate şi localizate

la copii, tratamentul.
La copii in perioada pubertara pot aparea afectiuni ale parodontiului ca urmare a influentei hormonilor sexuali ,
care sunt in dezechilibru .Sub influenta progesteronului apare gingivita ulceroasa, estrogenului –hiperplastica .In
aceasta perioada cea mai frecventa forma este cea hipertrofica , urmata de forma catarala.Daca gingivita
evolueaza mult timp poate trece in parodontita marginala cu lezarea osului alveolar si ligamentelor .Aceasta mai
frecvent apare in caz de dezechilibru hormonal asociat cu o igiena defectuoasa,anomalii dento-maxilare .
Tratamentul ging .hipertrofice –inlaturarea depunerilor , aplicarea remediilor antiinflamatoare ,terapia de sclerotizare
.Se indica fizioterapie ,electroforeza , vaccum masaj .
Tratamentul gingiv erozive-igiena bucala ,terapie antiinflamatoare ,fermenti proteolitici ,keratoplastice.

34. Stomatita herpetică acută la copii. Tratamentul şi profilaxia

Este una dintre cele mai frecvente forme de stomatita in rindul copiilor (80%).
Etiologie –virusul Herpes Simplex.Mai receptive sunt copii de la 6 luni la 3 ani .Calea de patrundere –de la
mama , prin obiecte de uz casnic , jucarii , biberoane , aerogen .
Perioada de incubatie 2-17 zile .Se manifesta prin stare de intoxicatie generala si modificari la nivelul
mucoasei , in dependeta de gravitate.
Forma usoara-starea generala este satisfacatoare , febra 37.Gingia este hiperemiata ,,edematiata si prezenta
aftelor de forma rotunda sau ovala ,cu margini pronuntate , fund neted si acoperita de o pelicula alb –gri ,
inconjurata de un inel de hiperemie ,dureros .Apar aproximativ 3-5 afte.Durata perioadei 3 zile .
Forma medie –in perioada prodromala starea generala se agraveaza-slabiciuni ,inapetenta .Febra , ganglionii mariti
, durerosi .In perioada de manifestari clinice febra ajunge- 39 .In cavitatea bucala si regiunea periorala este o
hiperemie si edem ,unde apar de la 5- 25 de elemente herpetice (afte).In aceasta perioada este prezenta gingivita
catarala gravitate medie ,hipersalivatie .Epitelizare dureaza 4-5 zile .Un timp mai indelungat se mentine
gingivita , hemoragia si limfadenita.
Forma grava –rar intinita .In faza prodromala –adinamie , cefalee,artralgii,hemoragii nazale , voma , greata ,
limfadenita pronuntata a ganglionilor cervical si submandibulari , febra -39-40.Endobucal –mucoasa edematiata ,
hiperemiata .Apar eruptii nu numai in cav.bucala ,dar si pe pielea periorala , pleoape,miini ,brate. In cav bucala pot
fi observate pina la 100 eruptii in diferite faze de evolutie.Deseori aftele se contopesc formin zone mari de
necroza.
Tratamentul depinde de perioada evolutiei bolii ,gravitate , infectii asociate.
Trat .general –prep antivirale (Bonafton ,Virolex),terapie de dezintoxicare , antihistaminice , vitamina C.In forme
grave complicate cu fuzobacterioze-metronidazol sau antibiotice de spectru larg ,imunostimulatoare,
imunomodulatoare . Dupa necessitate se indica terapia simptomatica –antipiretice ,preparate cu actiune
cardiovasculara .
Tratamentul local-preparate antivirale-ung.Bonafton 0,5%,Aciclovir 5%,-interferon leucocitar .Aceste preparate de
aplica de 5-6 ori in zi pe mucoasa.
Sub aplicatii topice anestezina 5-10%se inlatura depunerile moi cu sol slab antiseptice , enzime proteolitice .In
perioada de vindecare ,prep antivirale se inlocuiesc cu keratoplastice .Metode fizioterapeutice –raze UV,laser heliu-
neon (numai pina la inceputul epitelizarii).
Profilaxie Izolarea bolnavilor ,copii care au avut contact cu bolnavul li se administreaza in scop profilactic
antivirale .Se va respecta igiena personala ,copilul bolnav va avea jucarii , vesela , lenjerie personala .
Se anunta telefonic gradinita sau scoala,apoi se viziteaza acest colectiv de copii ,se organizeaza masuri
antiepidemice . Se vor dezinfecta obiecttele ,jucariile cu cloramina 1-2%,iradierea incaperilor cu raze
ultaviolete.Cazul se declara la centrul de medicina preventive .

35.Candidoza acută a mucoasei cavităţii bucale la copii, tratamentul, profilaxia.

Mai numita si margaritarel ,muguet ,candidoza acuta se intilneste la sugaci ,mai rar la copii la o virsta mai
mare .
Tabloul clinic –hiperemia mucoasei bucale cu aparitia unor depunei ale , galbui .Poate evolua usor , mediu , grav
.
Forma usoara –pe mucoasa apar sectoare limitate de hiperemie (pe limba , obraji ,buze),depuneri punctiforme
,albe . Ulterior se maresc si se contopesc ,formind o pelicula asemanatoare laptelui coagulat .Acestea usor se
detaseaza ,pe locul lor ramine o suprafata hiperemiata .
Forma medie –depuneri sub forma de pelicule ,care nu intotdeauna se detaseaza ,iar in locul lor ramine o eroziune
ce singereaza.
Forma grava-afectarea difuza a mucoasei ,Pe limba,obraji , buze sunt depuneri cenusii,cu infiltrarea tesuturilor .
Deseori se asociaza cu cheilita angulara si limfadenita submandibulara .Bolnavii acuza –uscaciune , usturime ,
saliva e spumoasa.
Tratament –forma usoara –tratam .local(sol .bicarbonat de Na1-3% ,iodinol 1%,sol .Kastellani ).
Forme medii – se prescriu unguente antimicotice-levorina 5%,decamina 5%, nistatina .
I n forme grave se administreaza si prep antimicotice per os .Cura dureaza 7-10 zile .Se recomnda sugerea
caramelelor de Decamina .
Formele generalizate si viscerale sunt tratate in stationar .
Profilaxia
- la gravide-tratarea micozelor organelor genitale
-la nou nascuti pentru profilaxie la a 2-5 zi se administreaza suspensie de de nistatina per os .
-respectarea igienei orale
-la administrarea antibioticelor in paralel se iau si antimicotice
-respectarea regimului sanitaro-igienic in maternitati , crese de copii , spitale.

36.Cheilitele la copii. Particularităţile evoluţiei clinice, diagnosticului şi tratamentului

Dupa Maskileison si Kutin cheilitele se clasifica in –
1.independente (exfoliativa , glandulara ,de contact ,meteorological ,actinica )
2. simptomatice (atopica ,eczematoasa,macrocheilita in sindromul Melkersson –Rozenthal,hipovitaminoze ).
-Cheilita exfoliativa se manifesta in 2 forme –uscata si exudativa .
Forma uscata se caracterizeaza prin aparitia scuamelor ,care dupa inlaturarea lor nu se formeaza eroziuni , dar
ramine o zona hiperemiata .Copii acuza uscaciune , arsura durere.Boala are o evolutie indelungata , cu
remisiuni .
F.exudativa –apar cruste pe fonul unei mucoase hiperemiate , edematiate.La detasarea lor ramine o suprafata
umeda , edematiata , hiperemiata ,fara eroziune .
Tratament –tratamentu bolii generale ,terapie sedative ,polivitamine ,raze Bucky,laser heliu –neon.Local –
antiseptice , antiinflamatoare, unguente ,rujuri igienice .
-Cheilita meteorologica –apare in rezultatul actiunii factorilor meteorologici .SE caracterizeaza prin uscaciune ,
senzatie de constrictive .Marginea rosie a buzelor este hiperemiata , infiltrata, acoperira cu scuame .
Tratament –inlaturarea cauzei , vitamine grupul B. aplicare rujului igienic .
-Cheilita actinica
Apare ca urmare a actiunii razelor solare .Sunt 2 forme –uscata si exudativa .Forma uscata se caracterizeaza prin
aparitia unor scuame mici ,argintii –albii,insotite de uscaciune , usturimi , eritem .
Forma exudativa –pe fondul eritemului ,edemului apar vezicule mici , eroziuni acoperite cu cruste .
Copii acuza prurit , usturime , durere.
Tratam.-excluderea insolatiei ,local unguente corticosteroizi , bitamine gupul B, PP, folosirea cremelor de
protectiede arsuri solare .
-Cheilita de contact –apare ca urmare a unei reactiii alergice lente la diversi alegeni –rujuri ,paste de dinti ,unele
rasini din aparate ortodontice . Copii acuza prurit , uscaciune .SE afecteaza margina rosie a buzei ,poate fi
afectata si pielea ,si mucoasa buzelor .IN locul contactului este un eritem limitat si descuamare .In cazuri grave
-vezicule , eroziuni ,exudatie.
Tratament - inlaturarea cauzei ,local unguente cu corticosteroizi ,terapie de hiposensibilizare .
-Cheilita glandulara- apare mai frecvent pe buza inferioara ,ca urmare a hiperplaziei ,hiperfunctiei glandelor
salivare ale mucoasei buzelor .Cauza-trauma buzei cu dintii ,deprinderi vicioase , virusi .
Pe mucoasa sunt vizibile orificiile deschise ale canaleor gl.salivare sub forma de puncte rosii ,,prin care se
elimina saliva .Datorita umezirii permanente mucoasa se macereaza, erodeaza .Buzele pierd elasticitatea , apar
ragade.
Tratament –local , unguente cu corticosteroizi ,electrocoagularea glandei salivare , inlaturarea chirurgicala a
glandei.
Cheilita atopica
E un simptom al dermatitei atopice sau neurodermitei difuze .La copii apare dupa 7 ani .
Tabloul clinic- e afectata margina rosie a buzei si pielea ,mai ales din regiunea angulara.Maladia incepe cu
prurit , prin aparitia eritemului .Ulterior , margina rosie se infiltreaza si apar cruste mici ce se descuameaza , apar
fisuri . Evolutia e lenta cu acutizari toamna si iarna.Dupa 20 ani are loc autoinsanatosirea .
Tratament –terapie hiposensibilizanta .,vitamine grupul B,local unguente cu glucocorticosteroizi ,raze Bucky ,
excluderea alimentelor picante , sarate , citrice , dulci .
-Cheilita eczematoasa –simptom al eczemei .Are evolutie acuta si cronica.Cauza –alergeni din alimente ,
medicamente , pasta de dinti .Forma acuta –apare prurit ,usturime .Se caracterizeaza prin polimorfism , pe rind
apare eritem ,edem , vezicule , scuame ,cruste .Intotdeauna se afecteaza pielea din regiunea periorala .
Forma cronica-infiltrarea inflamatorie si comprimarea marginii rosii a buzei si pielii periorale ,apar scuame ,
cruste , fisuri .Uneor de asociaza cu flora microbian provocind eczema microbiana – edem , eritem ,vezicule cu
cruste cenusii –galbene .Ulterior se descuameaza.
Tratament –terapie hiposensibilizanta ,sedative ,local unguente corticosteroizi (lorinden C,dermozolon )

37. Etiologia periostitelor la copii. Clinica periostitelor acute și cronice la copii. Tratamentul periostitelor la
copii.
Periostita odontogenă (abcesul vestibular) e/e o afecțiune inflamatorie a periostului, cauzată de infecțiile țes.dentare
și parodontale. La copii pot evolua ca formă nozologică sau ca simptom în pulpita acută purulentă,chisturi purulente
odontogene,osteomielite acute odontogene. Periostita cronică însoțește periodontita cronică și e/e prezentă în
osteomielita cronică a maxilarelor. Periostitele se întîlnesc la toate vîrstele,însă cel mai rar pînă la 3 ani. Cel mai des
sunt implicate procesele infecțioase a molarilor.
Etiologia. De
regulă periostita e/e de origine dentară sau parodontală (50%). Flora microbiană e/e caracteristică gangrenei pulpare:
stafilococi(alb,auriu,66%) și β-streptococi(32%), enterococi, asocieri fuzospirilare, anaerobi, etc.
Patogenia –
debutează prin fenomene de periodontită apicală acută sau pulpită acută difuză; -
datorită faptului că apexul e/e în proces de formare, comunicarea pulpei cu țes.osos se realizează prin canalele
Hawers,determinînd răspîndirea rapidă a infecției; -
periostul e/e în stare de multiplicare, vascularizare accentuată. - vasele
sangvine sunt hiperemiate, diapedeză leucocitară, infiltrația și îngroșarea periostului, -
imaturitatea sistemelor imunitar,nervos și endocrin favorizează răspîndirea și alterarea stării generale a organismului;
- în perioada infecțiilor virale frecvența maladiei crește.
După evoluția clinică deosebim următoarele forme a periostitei: -
acute seroase(stadiul intraosos); - acute
purulente(stadiul subperiostal); - cronice;
Periostita acută seroasă (stadiul intraosos). - în
acest stadiu nu se recunoaște ca formă nozologică, ci se manifestă doar ca un simptom al
pulpitei acute, parodontitei acute sau cronice exacerbate, cu dureri spontane sau la atingerea dintelui,provocate de
distenzia periostului de către lichidul seros; -
mucoasa e/e congestionată, edemațiată, cu tumefiere a șanțului vestibular în dreptul dintelui cauză sau a doi dinți;
- la palpare dureroasă, fără delimitări precise;
- asimetrii faciale în funcție de localizare; -
nodulii limfatici regionali măriți, dureroși la palpare;
- uneori se dezvoltă tumefacția țesuturiilor moi,care se menține cîteva zile după extracție;
- starea generală : subfebrilitate, insomnie, agitație, anorexie, jenă la masticație.
Diagnostic diferențial, se face cu: -
pulpite acute difuze, periodontite acute, periostite acute supurative.
Tratament. Dinții cauză pluriradiculari se înlătură, iar cei monoradiculari cu radacinile formate se tratează.
Periostitele în pulpite acute difuze se tratează.Se indică antibiotice în pastile sau siropuri, sulfanilamide în doza
corespunzătoare vîrstei, gluconat de calciu, regim la pat,cantitate mare de lichid.
Periostita acută purulentă (stadiul subperiostal)
- evoluează din cea seroasă destul de rapid, doar în cîteva ore; -
lichidul purulent din regiunile periapicale dentare difuzează prin canalele osoase și țes.medular spre corticală,
erodînd-o și acumulîndu-se sub periost, formînd abcesul subperiostal.
– apoi puroiul erodează periostul și pătrunde submucos,ameliorînd fenomenele generale.
Clinica.
- Capul în poziție antalgică, limitarea funcțiilor, limfadenite sau periadinite regionale; -
Asimetrii faciale, edeme ale palpebrelor, plicei nazo-labiale, buzei superioare(,,buză de tapir,,), reg.submandibulare,
obrazului; în funcție de localizarea dintelui cauză.
- Șanțul vestibular bombat la nivelul a 2-3 dinți, fluctuent la palpare;
- Dintele cauză e/e mobil; procesul situat la unghiul mandib. provoacă trismus. –
Starea generală: insomnie, neliniște, febră 38-38,50C, VSH mărit(30-40mm), leucocitoză (20-25·109/l,
limfopenie,proteinurie.
Diagnostic diferențial. Furuncul al
feței; Adenoflegmon; Osteomielita acută odontogenă; Pulpită acută difuză.
Tratamentul. Este chirurgical și medicamentos,se efectuează în staționar sub anestezie generală. Dinții primari se
extrag în toate cazurile, iar cei permanenți doar atunci cînd coroana dintelui nu are rol funcțional. Se vor face incizii
mari pe plica de tranziție, cu decolare de periost la nivelul a 2-3 dinți. La maxilă se face cu multă atenție, ca să nu se
dezgolească mugurii dentari sau infectarea sinusului. Abcesul palatin se va trata prin excizia unei fîșii mucoperiostale.
Periostita cronică. –
e/e un proces lent, caracterizat prin tumefierea treptată, indoloră a osului; -
poate fi cauzat de tratament nerațional endodontic, periodontită cronică, tratament neadecvat al periostitelor acute și
formelor cronice de osteomielite, traumatism; - la copii se
întîlnește sub formele cronice simple (cedează după tratament endodontic) și productive (formarea hiperostozelor).
Clinica.
– deobicei sunt depistate în timpul controlului profilactic;
- se manifestă printr-o îngroșare cortico-periostală periferică localizată, asemenea chistului radicular; se determină la
palpare; - țes.moi
pot fi ușor tumefiate, tegumentele nemodificate în culoare; - mai frecv. se
localizează la niv. molarilor primari sau permanenți.
Diagnostic definitiv și diferențial.
-Diagnosticul definitiv se stabilește în baza anamnezei,examenului clinic și radiologic,uneori biopsie.
–Diferențial - Osteomielita cronică productivă; Tumorile benigne și maligne (sarcomul, osteomul, displazia fibroasă).
Tratamentul. –
lichidarea focarelor cronice periapicale, extracția dinților cauză primari, iar cei permanenți se tratează;
- antibioticoterapia nu influiențează semnificativ tratam.proces infecțios; -
se indică fizioterapia – ionoforeză cu tinctură de iodură de potasiu; comprese cu sol.dimexidă, sulfanilamide,
vitamine. –
tratamentul de lungă durată poate duce la sclerozarea osului în exces, formarea hiperostozelor.

38. Etiologia și patogenia osteomielitelor odontogene la copii. Tabloul clinic al osteomielitelor acute odontogene
la copii. Etiologia și clinica osteomileitelor cronice odontogene la copii. Etiologia și clinica osteomielitelor
hematogene la copii. Consecințele osteomielitelor hematogene. Principii de tratament.
Osteomielita- este o leziune infecțioasă ale oaselor maxilarelor, declanșate de pătrunderea germenilor patogenilor la
nivelul țesutului osos, provocînd procese supurative întinse (țes.cortical și medular) cu dezvoltarea zonelor de
osteonecroză. Se caracterizează prin simptome de intoxicație supurativă-necrotică, modificări radiologice, clinice și
de laborator.
După mecanismele de pătrundere a agentului patogen, osteomielitele se clasifică în: odontogene
(80%); hematogene (9%) și traumatice (11%). Pînă la 3 ani se întîlnesc mai des cele hematogene, de la 3 la 12 ani –
cele odontogene.
După evoluția clinică ele împart în: -
acute; -
cronice: - specifice (tuberculoase, sifilitice,actinomicotice)
- nespecifice (distructive, distructiv-proliferative, proliferative)
Osteomielita acută odontogenă.
Etiologia. Cauza este pătrunderea germenilor patogeni din focarele perialicale, în 80-87% a molarilor de lapte și
primii molari permanenți. Rareori în urma chisturilor radiculare supurative. Germenii patogeni pot fi de mai multe
specii: stafilococi, streptococi, grampozitivi și gramnegativi.
Patogenia. Există 3 ipoteze a declanșării osteomielitelor: Bobrrov și Lexer (ipoteza embolică infecțioasă); Derijanov
(ipoteza sensibilizării organismului); Semencenco(ipoteza dereglărilor neuro-reflectorii). În timpul epidemiilor virale
de iarnă și epidemiilor contagioase (rujeolă,scarlatină etc.) osteomielitele au o creștere sporită. La fel copiii mici,
copiii cu surmenaj fizic, procese cronice sunt dipuși la dezvoltarea leziunii.
Microscopic, procesul trece etapele de congestie, supurație, necroză, reparație. Prima etapa e/e o inflamație
reversibilă, caracterizată prin congestie accentuată, cu hiperemie și vasodilatație, edem inflamator, medular și
periostal, simultan se întinde spre țes.moi. La etapa de supurație osoasă, fluxul sangvin devine lent, favorizînd
dezvoltarea microbilor, tombozelor septice în capilare, urmate de de focare de necroză și microabcese, care
confluează în continuare. Prin canalele endoosoase puroiul străbate periostul spre părțile moi. Datorită schimbărilor
fiziologice ale osului în perioadele de creștere, erupere și schimb dentar procesul infecțios se răspîndește rapid.
Maxilarele sunt mai puțin mineralizate, predominarea subst.organice, structura țes.spongios fragil,corticala subțire. În
urma trombozelor vasculare apar necroze osoase și apar fistule pe mucoasă și pilele. Etapa de regenerare evoluează
rapid, apare după evacuarea procesulor patologice prin proliferarea fibroconjunctivă și neoosteogeneză, uneori
provoacă deformații osoase.
Tabloul clinic. –
debutul e/e brusc deobicei,depinde vîrsta copilului,cu cît mai mic e/e copilul, cu atît evoluează mai grav;
- sistemul imunitar imatur,reactivitatea scăzută a organismului favorizează evoluția rapidă cu intoxucații accentuate
(în 1-2 zile de la debutul pulpitei acute);
- Starea generală: neliniște,insomnie,anorexie,febră, frisoane, puls accelerat, slăbiciuni,adinamie,posibile
vome,convulsii, tulbur.GI., excitare a SNC.
– tumefacție difuză,tegumentele congestionate, lucioase, destinse, însoțite cu flegmoane a lojelor de
comunicare, sinusite, la mandibulă se afectează părțile moi și regiunea cervicali;
– adenite,periadenite;
- Endobucal: mucoasa tumefiată pe toată hemiarcada afectată, igiena bucală deficitară, hipersalivație, disfagie,
trismus. Dinții mobili,cu elimin.purulente din parodonțiu,dolori. Pot fi afectați mugurii d.permanenți;
- semnul Vincent d’Alger pozitiv(hipoestezia buzei); -
radiologic, peste 7 zile apar focare de demineralizare,desenul trabecular șters,spațiile medulare lărgite,opacitate
mărită,corticala subțiată și pealocuri erodată. – ex.de laborator:
9 9
leucocitoză(15.10 /l – 20.10 /l), neutrofilie(70-80%),limfopenie(>10%). În cazuri grave: HG scade(83-67g/l),
eritropenie(3.10-12/l), VSH – 40mm/h.
Diagnostic diferențial. Se face cu: periostite acute odontogene, parotidite, tumori.
Tratament.
Se tratează chirurgical și medicamentos. Dinții cauzali se extrag, sub anestezie generală, abcesele subperiostale se
deschid cu incizii și decolări largi a periostului. Uneori procesul trece în cronic.
Osteomielitele cronice odontogene.
-Este o leziune distructivă sau proliferativă a țes.osos. –se
dezvoltă peste 3-4 luni de la debutul osteomielitei acute, prezintă schestre sau lipsa semnelor de regenerare și apariția
modificărilor proliferative sau resorbtive;
Osteomielita cronică distructivă, e/e consecința celei acute odontogene, apar pe fondul stării generale(acutizări ale
bolilor de sistem, afecț.contagioase) sau locale (tratamente neadecvate a focarelor cronice de inflamație, extracții
tardive a dinților cauză) și neglijarea igienei bucale. – se întîlnește la copii de 7-
13 ani; - timp de 7-10 zile de la
debutul bolii se instalează perioada cronică, diagnosticul definitiv se stabilește peste 1-1,5 luni în baza ex.clinic și
radiologic.
Tabloul clinic. –
Starea generală: ameliorată, uneori subfebrilitate, leucocitoză, eozinofilie, scăderea monocitelor.
– Starea locală: ameliorată, tumefacția țes.moi se menține, indoloră. Gangl limf. măriți și dolori. Apar fistule pe
mucoasă și piele.Se percepe osul diminuat de periost, rugos, sechestrele s/t mobile, de diferite mărimi.Mugurii dentari
deseori devin sechestre,afectănd zonele de creștere. –
Radiologic: se depistează sechestrele,înconjurate de zonă de transparență, pierderea desenului trabecular, regenerare
scăzută.
Tratamentul. Se face în condiții de staționar sub anestezie generală. La copii sechestrectomia se indică în sechestre
mari, care nu au tendință de rezorbție și în prezența mugurilor mortificați. Pentru a evita lezarea zonelor de creștere
intervenția se face pe cale endobucală, cu păstrarea periostului. Este asociat cu terapie medicamentoasă rațională.
Complicații: abcese și flegmoane, sechestrarea totală a ramului, fractura sau tulb.de dezv. a mandibulei, necroza
mugurilor dentari, distrucții ale ATM (osteoartroză), deformații dento-alveolare, ocluzii patologice.
Osteomielita cronică destructiv-proliferativă. –
cea mai răspîndită formă, caracterizată prin procese de destrucție și proliferare. –
procese de distrucție sub formă de sechestre mici și multiple pe o supraf.întinsă, care la copii se resorb sau se
eliminină prin incizii de drenare; are loc și osteoregenerarea periostală stratificată. –
radiologic: la a 9-10 zi se depistează recuperarea endoosală în formă de alterare a sectoarelor de opacitate și
sclerozare.
Osteomielita cronică proliferativă ( osteomielita Garri, periostita osificantă, osteomielita pseudosarcomatoasă,
osteomielita cronică sclerozantă)
- e/e o formă rară, întîlnită la vîrsta erupției dentare, în perioada de creștere a maxilarelor(12-15 ani), mai des la
mandibulă; -
în 60-70% cazuri de origine odontogenă, iar etiologia ei nu este determinată definitiv. –
se presupune că leziunea poate fi cauzată de microbi atipici cu virulență scăzută (stafilococi,streptococi, bacterii tip
L), ca rezultat antibioterapiei neraționale, tratam. endodontic nerațional, eruperea dinților primari, imunitatea
deprimată.
Tabloul clinic.
– inițial evoluează cronic, fără afectare a stării generale și simpt.locale atenuate, rareori debutează cu dureri
neîntemeiate. –
deobicei se depistează în timpul examenului profilactic; -
evoluează cu perioade de acutizare și cronicizare timp îndelungat(1-2ani), cu fistule intra- sau extraorale, care se pot
închide spontan. – îngroșare
dură cortico-periostală periferică difuză a osului la nivelul corpului și ungh.mandib.; - GL nu sunt
afectați, leucocitele și VSH în normă, HG și eritrocitele scăzute. – radiologic:
îngroșare a periostului, modificări structurale și osteogeneză endoosală. Grosimea și desenul depinde de durata
procesului. Peste 2-3 luni apar semne de țes.osos tînăr, fără structură, între stratul periostal și marginea bazilară. După
6-8 săpt. Straturile periostale poros confluează cu corticala,care își pierde treptat densitatea, devenind și ea
poroasă,structura osului devine uniform trabeculară, fără a diferenția aceste 2 straturi. Apoi procesele productive se
intensifică, se formează în exces țesut fibros,apare un desen trabecular neordinar. După cîteva luni structura osului se
diferențiază, restabilind țes. cortical și spongios. În caz de exacerbare a proces.,apare o opacitate în formă de pete mici
și un strat nou periostal osificant.
Diagnostic diferențial. Osteita; Displazii fibroase; tumori.
Tratament. Este complex (chirurgical,stomatologic și terapeutic). Cel chirurgical prevede eliminarea focarelor
periapicale (rezecția apicală, înlăt.focarelor odontogene, a mugurilor dentari mortificați), țes.osos de pe corticală și a
modela relieful mandibular. Se indică antibioticoterapia, imunizarea pasivă și activă, asanarea focarelor cronice.
Osteomielita hematogenă.
-este un proces purulent care se instalează în os urma migrării infecției pe cale hematogenă; –
maxila este afectată mai des decît mandibula; - la
maxilar ea e/e localizată la apofizele frontală și malară,la mandibulă la procesul articular. –
poate afecta multiple oase faciale și a scheletului.
Etiologia. –
infecțiile umbilicale; piodermiile cutanate; afecțiunile contagioase; infecțiile respiratorii; otitele; etmoiditele;
traumatismele mucoasei; leziunile mucoasei faringiene; inflamații în organismul mamei(mastite).
– factori predispozanți: nașterea prematură, patologiile sarcinii, IRV acute, infecții contagioase. – în
65-91% cazuri agentul patogen e/e stafilococul auriu și alb.
Tabloul clinic. –
apare la copii în prima lună de viață, deseori pînă la 1 an și mai rar la 3-7 ani. –
se instalează brusc, rapid. – în
faza acută se inflamează parțile moi înconjurătoare (tumefiere, edem,hiperemie.),pot fi prezente fistule endo- și
exobucale. – radiologic:
primele 7 zile sărac, la a 7-a zi apar focare de resorbție. La a 3-a săpt.sechestre,deobicei la marg.anter. a orbitei,
palatul dur,oase nazale,condili articulari.
Diagnostic diferențial. La maxilă- cu infecții acute oftalmice, dacriocistite; La mandibulă- otite acute și cronice. Se
stabil. D-cul definitiv în baza ex.radiologic sau TC.
Tratament. Se face in secția de terapie intensivă. Chirurgical- evacuarea lichidului pururlent, sechestrectomia. Pe fon
de sepsis general si septicopiemie la copii mici poate surveni final letal.

39. Etiologia, patogenia adenitelor la copii în regiunea OMF. Clinica, diagnosticul adenitelor acute,
adenoflegmonului și a adenitelor cronice. Principii de tratament.
Etiologia. Patogenia. Afectarea nodulilor limfatici e/e secundară,infecția fiind drenată de la distanță. Se produce pe
cale directă sau indirectă(hematogenă). Cauzele pot fi: procese dento-parodontale cronice și acute, infecții ORL,
bronșite acute, piodermite, furunculi, inf.contagioase. Microflora patogenă: St.aureus,
Str.pyogenis(gr.A),Str.agalactiae(gr.B),anaerobi. În 50% cazuri sunt afectați g.l. submandibulari, iar în 25% cei
cervicali superiori. Caracteristic pentru copii,spre deosebire de adulți – afectarea a cîtorva grupe de g.l.din partea
opusă focarului infecț.
Adenitele se împat în: acute( seroase și supurative) și cronice(specifice și nespecifice)
Tabloul clinic.
-Adenita seroasă(crudă), se consideră prima fază(congestivă reversibilă),localizată în stroma g.l.
-Debutează sub forma unui nodul ușor mărit în volum, elastic, sensibil la presiune, fără elemente de periadenită ,
mobil; tegum. nemodificate, subfebrilitate. –
Peste 2 zile g.l. se mărește în volum, aderă la țesuturi (periadenită), apar dureri spontane, starea generală se
alterează( subfebril,insomnie, anorexie,frisoane.) -
Adenita supurativă – asimetrii evidente, tegum.hiperemiate, congestive, lucioase,tensionate, aderă la planurile
profunde, fluctuență. G.L. se ramolește,apar focare de supurație miliare.,care fuzionează. Predomină semnele clinice
generale la copii mici și în adenite a g.l profunzi. D-cul este ușor în adenitele g.l. superficiali, iar a celor profunde
necesită sonografia regiunii,puncția de diagnostic.
– Adenoflegmonul – procesul a difuzat în loja respectivă, se localiz. în regiunile geniană, submandibulară,
submentonieră, parotidiană. Mai des afectează copii de la 2 luni la 7 ani, mai grav evoluează pînă la 3 ani. Prezența
țes. adipos în reg.omf, vascularizarea densă și anastomozele, membrane fasciale subțiri favorizează răspîndirea.
Tumefacțiile se pot complica cu edeme cu pericol de asfixie. D-cul se face în baza anamnezei(debut nodular), lipsa de
trismus, absența focarului odontogen. –
Adenitele cronice nespecifice apar în cronicizarea celor acute sau a acutizărilor proces.inf. amigdalian sau dento-
parodontal.Starea generală slab afectată, astenie ușoară, VSH mărit, leucocitoză și limfocitoză moderate. G.L.
măriți,duri, indolori,tegum.normale, uneori sterg relieful anatomic. Se pot acutiza.
– Adenitele cronice specifice. Adenita tuberculoasă se manif. prin mărire în volum a g.l.,periadenită ușoară, sunt
indolori,aderenți, uneori abcedează, fistulizat, sunt prezente semne specifice: subfebrilitate,scăderea în greutate,
anorexie,transpir nocturn. Adenitele îndelungate fară factori etiologici loco-regionali pot fi un debut al SIDA, se
rocomandă testul HIV. Adenopatiile pot fi în mononucleoza infecțioasă, leucoze, tumori maligne toxoplasmoză, boala
Hodjkin care se stabilesc în baza examnelor srologice,citologice,histopatologice.
Tratamentul. Adenitele acute seroase regresează după antibioterapie,desensibilizante, vitamine,aplicații locale de
prișnițe și suprimarea focarului cauză. Colecțiile purulente se deschid și se drenează timp îndelungat. Uneori se face
chiuretajul focarului pentru elininarea țes.ganglionar. Adenitele cronice nespecifice vor ceda în urma tratamentului
antimicrobian nespecific și suprimarea factoirului cauzal.

40. Clasificarea sialoadenitelor la copii. Clinica și tratamentul sialodenitelor acute la copii. Parotidita
epidemică. Clinica și tratamentul sialoadenitelor cronice la copii.
Sialadenitele sunt procese inflamatorii ale parenchimului glandelor salivare. Gl.parotide la copii sunt afectate în 30%.
Gl.saliv.submandibulare se inflamează rar și evoluează ca și parotiditele. Cauze a parotiditelor pot fi:
-stomatogene (stomatite acute, excorițiia mucoasei bucale, pătrunderea corpilor straini în ducturile salivare);
- hematogenă (infecții generale grave); -
calea limfogenă (procesele inflamatorii în regiunea maxilarelor); -
de contact.
Clasificarea parotiditelor:
1.Parotidite acute: a) parotiditele nou-născuților; b)parotiditele acute virale: epidemică
(gripal,citomegalic,Herpes,etc); c)parotidite bacteriene (postoperatorii, pe fond de afecțiuni generale, limfogenă
Gherțenberg, de contact, de obturare a ducturilor.) 2.Parotidite
cronice: parenchimatoase, interstițiale, specifice(tuberculoase,actinomicetice,etc); 3.Sialolitiaza.
Clinica și tratamentul parotiditei acute.
-Starea generală: excitație, insomnie, frisoane, dureri intense în alimentare, xerodermii.
-Starea locală: extrabucal - tumefacția regiunii parotide uni- sau bilaterală, edem a regiunilor adiacente, tegumentele
hiperemiate,în tensiune. La palpare tumefiere a regiuni retromandib., unghiul mandib., doloritate spontană și
provocată. Endobucal: în forma catarală secreția salivară diminuează,la masare se elimină salivă vîscoasă,opalescentă
cu dopuri de fibrină, ostiumul can.Stenon edemațiat,congestionat. În forma supurativă: dureri pulsative,iradiază în
ureche,faringe,reg.temporală; tumefacția se mărește,eliminări de puroi din canal.
Diagnostic diferențial: parotidita epidemică, abces parotidian, adenita și pariadenita i/parotidiană, litiaza
salivară(colica salivară).
Tratamentul. În forma catarală se administrează antibiotice, desensibilizante, dezintoxicante, sialogoge, Bior-R (caps.
sau soluț.), antiinflamatoare,dietă. Local: prișnițe cu sol.dimexid, instilații endocanalicularecu tripsină,antibiotice,Bio-
R(3-5 ședințe). În stadiile supurative se indică evacuarea chirurgicală a puroiului, drenaj.
Parotidita epidemică (oreion). –
boală contagioasă de orig.virală, virusul din gr.Paramyxoviridae, se transmite pe cale aeriană; -
afectează în 70% gl.parotidă, în 10%- submandibulară, linguală în 4,9%. –
mai des afectați sunt copiii de 5-15 ani.
Clinica. După perioada de incubare de 16-20 zile, boala debutează brusc, cu intervale de 1-2 zile, bilateral. General:
febră,dureri. Local: tumefieri voluminoase, consistența moale,ușor dureroase, ele deplasează lobulul auricular;
tegumentele întinse, lucioase, congestive, cu edem colateral, trismus, orificiul can.Stenon hiperemiat, tumefiat,
salivația scăzută cu aspect normal. După 3-4 zile procesul se oprește,în a 8 zi cedează. Pot apărea orchite, ovarite,
pancreatite, prostatite, meningite, encefalite.
Tratament. Se face în secția de boli contagioase, izolarea pacientului 20 zile, repaus, lavaje antiseptice bucale,
sialogoge și vitaminoterapia.
Paritiditele cronice.
-la copii se întîlnesc în 14%, din care 88% afectează gl.parotidă. –
declanșarea are loc pe fondul imunității scăzute;
- concepțiile etiologie sunt diverse: congenitală, microbiană, odontogenă, rinogenă, parotidita epidemică, etc., însă nu
este definitiv determinată. - se
manifestă în perioada de exacerbare (10-14 zile), cu perioade de remisiune(1-2ani); Clinica. În
exacerbare starea generală alterată: insomnie, frisoane,excitare; Local: tumefacție unilaterală(rar bilaterală), doloră,
tegumente norm., duct.Stenon congestionat, hiperemiat, cu elimin.purulente vîscoase.
Diagnostic definitiv. Se face în bazaradiografiei de contrast. Siaolgrafiile arată pete opace
de diferite dimens.(1-4mm) la extremitățile canaliculelor salivare,avînd aspect de ,,pom înflorit,, sau ,,măr de
fructe,,Canalul Stenon apare dilatat.
Tratament. În perioada acută este același ca în parotidita acută, în remisie se indică preparate
imunostimulatoare. Local în remisiune se fac proceduri fizioterapeutice (raze ultrascurte, fonoforeză cu preparate
rezolutive), masaj, aplicații cu parafină, blocade cu novocaină, instilații endocanal. Consultația pediatrului,ORL.

46.Particularităţile clinice ale leziunilor traumatice oro-maxilo-faciale. Metode de tratament a leziunilor la

copii.

Traumatismele partile moi predomina la copii de pina la 7 ani. Leziunile fara solutii de continuitatea sunt insotetite
de edeme marcate, intinse, care pot masca bine traumatismele oaselor maxilo-faciale. Ele sunt cauzate de
particularitatile regiunii maxilo-faciale : elasticitatea tegumentelor, stratul adipos bine dezvoltat, reteaua bogata de
vase si noduli limfatici, schimbul metabolic accelerat si instabil. Leziunile partilor moi la copii deseori se asociaza
cu traumatismele dentare , ale apofizelor alveolare, ale oaselor faciale. Edemele posttraumatice deseori se
transforma in infiltrate infectate, care pot persista timp indelungat. Sunt frecvente leziunile produse prin muscaturi
de animale, rareori de om. De obicei, ele sunt localizate in regiunile extreme ale fetei – nas, urechi, buze. In plagile
muscate de animale este indicat tratamentul antirabic. Pentru copii sunt specifice plagile intraorale, care interesaza
mucoasa, diferite planuri ale cavitatii bucale si limba, plagile intepate provocate de obiecte ascutite (creioane, bete,
jucarii) tinute in gura in timpul caderilor. Plagile limbii si planseului bucal determina hemoragii abundente.
Deseori, la inspectia plagilor sunt gasite corpuri straine. Leziunile cavitatii orale la copiii mici se pot complica cu
edeme intinse, care pot cauza starii de asfixie. Datorita abundentei de tesut lax, bulei grasoase Bichat bine
dezvoltate, elasticitatii deosebite a tegumentelor, greutatii mici a corpului (pina la 3-5 ani), desi copii cad frecvent,
leziunile sunt fara solutii de continuitate, dar insotite de edeme marcate.

Tratamentul :

Cuprinde citeva etape ce se succed in ordinea prioritatilor sau sunt parcurse concomitent, in functie de posibilitatile
de rezolvare si timpul scurs de la accident. Principiile generale de tratament al leziunilor traumatice ale regiunii
OMF sunt impuse de particularitatile anatomo-functionale ale teritoriului.

1. Se vor ingriji de urgenta in primul rind leziunile care ameninta viata imediat (soc, asfixie, hemoragie) sau
in zilele urmatoare ( leziuni traumatice abdominale, toracice, cerebrale) care pot compromite organe de
imporatanta majora (globul ocular, maduva spinarii).
2. Intreaga conduita terapeutica trebuie sa respecte cerintele de refacere morfologica, functionala, estetica si
psihologica.
3. Inaintea oricarui act terapeutica definitiv se va igieniza si asana cavitatea orala si se va pastra o igiena
buco-dentara riguroasa pe tot parcursul tratamentului si dupa el.
4. Se va adopta o atitudine cit mai conservatoare fata de partile moi, osoase si dinti. a.Sunt contraindicate
extractiile profilactice de regualizare a marginilor plagii sau de sectionare a lambourilor cutanate care par
deviate. b.Se vor inlatura doar fragmentele osoase mici, fara periost, pastrindu-se fragmentele mari, chiar si
deperiostate. c.Se vor extrage numai dintii irecuperabili sau care defavorizeaza procesul de vindecare.
5. Plagile se vor sutura dupa reducerea si imobilizarea fragmentelor in relatie cu solutia de continuitate a
partilor moi si dupa rezolvarea leziunilor traumatice dento-parodontate.
6. Fixarea si suturarea marginilor plagii se vor face in pozitie anatomica, fixind in prealabil punctele-cheie ale
fetei : pliurile naturale, liniile cutaneo-mucoase (labiala, palpebrala), marginea narinara, santurile
vestibulare si paralinguale.

47.Clasificarea, clinica traumatismelor acute dentare la copii. Tratamentul chirurgical al traumatismelor acute
dentare la copii.
 Traumatismele acute apar dupa actiunea momentana a unei cauze asupra dintelui.
Clasificarea leziunilor traumatoce dento-parodontale:
1)Leziuni dentare : a)fisuri ale smaltului fara pierderi de substanta; b)fracturi coronare : -simple, nepenetrante in
camera pulpara; - complicate, penetrate in camera pulpara; c)fracturi radiculare : -in treimea cervicala; -in
treimea medie; -in treimea apicala; d)fracturi corono-radiculare: -nepene-trante; -penetrante; -cominutive.
2)Leziuni parodontale : a)contuzii parodontale : -in sens vestibulo-oral cu luxatie vestibulara sau orala; -in sens
meziodistal, cu luxatie laterala in spatiul unui dinte absent; -in ax, cu intruzie sau extruzie; b) luxatii dentare totale,
cu deplasarea completa a dintelui din alveola.

Evaluarea clinică a traumatismelor dentare:

 Istoricul medical : Este o istorie completă medicală, evaluează necesitatea pentru
profilaxia SBE imunocompromişi, unde se determină dacă copilul are o tulburare de
sângerare sau se administrează orice medicaţie actuală. Se întreabă părintele despre
alergii la medicamente şi un istoric despre orice intervenţii chirurgicale anterioare şi
dacă copilul a urmat o imunizare . Cel mai important este să se stabilească dacă copilul
a pierdut cunoştinţa din cauza prejudiciului.
 Istoricul dentar : Clinicianul ar trebui să stabilească cum, când şi unde prejudiciul a
avut loc. "Cum" este important, deoarece oferă informaţii cu privire la gravitatea
prejudiciului. "Când" este important, deoarece se agravează prognosticul pentru dintele
vătămat cu fiecare minut de întârziere a tratamentului. "În cazul în care" este
important, deoarece poate determina dacă este sau nu profilaxia tetanosului este
justificată.
 Control medical : O examinare aprofundată este necesară pentru a evalua măsura
completă a tuturor leziunilor. Informaţii importante ce se colectează pentru fiecare
pacient includ: semne vitale, de revizuire a tuturor sistemelor, capului şi gâtului, de
asemenea şi informaţii privind accidentul. Este important să se pronunţe în
traumatisme craniene, leziuni oculare şi a prejudiciului coloanei cervicale. O evaluare a
dimensiunii elev şi reacţie la lumină poate stabili prezenţa traumatismului cranian.
 Examinarea extraorala: Se examinează locaţia şi mărimea tuturor leziunilor
intraorale şi extraoral care trebuie să fie înregistrate. Se palpaează condilii
mandibulari, zigomă mandibulei, şi regiunea mastoidiană asigurându-ne că nici
maxilarul sau mandibula nu prezintă fractură şi se înregistrează orice leziune
extraorală, echimoze sau tumefacţie. În cazul în care este prezent o leziune în zona
orala sau extraorala (buza superioară), zona trebuie să fie inspectată de corpuri străine,
cum ar fi fragmente de dinte sau pietriş, îndepărtarea şi realizarea profilaxiei acelei
zone. Se verifică circulaţia maxilarului pentru limitele normale şi indicaţii ale fracturi
condilului care includ: un dialog deschis, o muşcătură anterioară, o anomalie sau o
deschidere limitată a mandibulei. Confirmarea de fracturi în zona condilului necesită o
radiografie panoramică cu cavitatea orală deschisă şi una cu cavitatea orală deschisă
pentru observarea neregularitaţilor în zona glenoidă.
 Examinare intraorală: Toate resturile şi cheagurile intraorale şi extraorale trebuie să
fie îndepărtate înainte de examinarea ţesuturilor moi şi dure orale. Se palpează alveola
pentru a detecta orice fractură alveolară şi fiecare dinte trebuie să fie examinat în
particular pentru determinarea gradului de mobilitate şi dacă prezintă leziuni.Mucoasa
labial, frenum maxilar, ţesuturi gingivale şi a limbii ar trebui să fie examinate pentru
vânătăi sau răni deschise. Toate laceraţiile intraorale trebuie să fie curăţate şi
explorate, căutând orice fel de organisme străine. Frenum orală, atunci când este rupt,
se va vindeca fără consecinţe pe termen lung. Leziunile linguale ar trebui să se
sutureze în cazul în care marginile tisular nu sunt apropiate. Cele mai multe leziuni
intraorale se vor vindeca de la sine - cu excepţia leziunilor ţesutului moale efectuate
prin smulgere.
 Examenele radiografice : Pentru evaluarea leziunilor la dinţii maxilari sau
mandibulari, se alege o radiografie ocluzala. Dacă se suspectează o fractură
radiculară,sunt necesare radiografiile realizate din două unghiuri diferite pentru un
diagnostic exact. Pentru dintii aflati în intruziune dentară, este nevoie de o radiografie
antero laterale suplimentare ce furnizează informaţii utile. O radiografie panoramică
ajută pentru evaluarea condilului şi al mandibulei suspectate de fractură.
 Fotografice documentaţia: Utilizarea de fotografie preoperator şi postoperator este
foarte util în scopul documentării.
 Tratamentul chirurgical : in dependenta de caz.

48.Particularităţile de etiologie, evoluţie, clinica şi diagnosticul proceselor tumorale la copii în regiunea capului
şi gîtului. Clasificarea OMS a tumorilor benigne ale ţesuturilor moi a regiunii capului şi gâtului.
Sarcoamele tesuturilor moi reprezintг un grup heterogen de tumori, atit din punct de vedere histologic, cоt si clinic-
evolutiv. Aceste tumori constituie aproximativ 1% din totalitatea de tumori maligne ale adultului. Preponderent sоnt
afectate persoanele cu vоrsta cuprinsг оntre 20-50 ani. Evoluюia agresivг a acestor tumori, єi varietatea mare a
substratului histologic, subliniazг importanюa unui diagnostic precoce al sarcoamelor de юesuturi moi.
Оn Republica Moldova sarcoamele юesuturilor moi constituie 2,5% dintre toate tumorile. Aceste tumori afecteazг, оn
special populaюia aptг de muncг (20-50 ani). Bгrbaюii sоnt afectaюi ceva mai des decоt femeile. Conform repartizгrii
topografice sarcoamele de юesuturi moi оєi iau оnceputul оn: membrele inferioare – 45%, membrele superioare –
15%, cap єi gоt – 10%, retroperitoneu – 15%, trunchi – 10%. Sarcoamele юesuturilor moi cu debut din viscere sоnt
foarte rare.
Etiologic: Factorul genetic pare a fi important оn dezvoltarea sarcoamelor de юesuturi moi. Astfel studiile citogenetice
au arгtat asocierea unor forme histologice de sarcoame cu diverse aberaюii cromosomiale.
Alюi factori implicaюi оn geneza sarcoamelor юesuturilor moi sоnt:
- radiaюia ionizantг - perioada de latenюг 10-15 ani
- limfedem cronic - poate aduce la apariюia limfangiosarcoamelor
- carcinogeni din mediu - s-a demonstrat riscul sporit de dezvoltare a angiosarcomului оn intoxicaюiile cronice cu
polivinilclorid, arseniu єi dioxid de toriu
- infecюia viralг - sarcom Kaposi asociat cu infecюia cu herpes virus tip 8 la
pacienюii imunocompromiєi (HIV).

Clasificarea OMS 2002 a tumorilor юesuturilor moi presupune repartizarea acestora оn patru grupuri:
• Benigne – Recurenюele locale dupг exereza tumorii sоnt rare. Dacг acestea, totuєi, apar ele sоnt perfect curabile
chirurgical. Au creєtere localг, nondistructivг. Cazuistic tumorile morfologic benigne metastazeazг la distanюг.
Determinarea acestui subgrup de tumori benigne prim metode de diagnostic contemporane este imposibilг.
• Intermediare (local agresive) – Aceste tumori au caracter de creєtere local distructiv, infiltrativ. Deєi recurenюele
locale sоnt mai frecvente, aceste tumori nu metastazeazг. Aceste tumori cer exerezг lгrgitг pentru a preveni
recurenюele.
• Intermediare (cu metastazare rarг) – Aceste tumori au crestere localagresivг, cu tendinюг de a produce metastaze la
distanюг (de regulг ganglioni limfatici sau pulmoni). Ricul este mic (<2%), dar nepredictibil din punct de vedere
histomorfologic.
• Maligne – Tumori cu creєtere local-distructivг, potenюial de recurenюe locale єi metastazare foarte оnalt. Оn
dependenюг de forma histologicг potenюialul de metastazare variazг de la 20% la 100%.

Clasificarea tumorilor юesuturilor moi (OMS 2002)

Tumori din adipocite – Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din fibroblaєti/miofibroblaєti – Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori fibrohistiocitare - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din celule musculare netede - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori pericitare (perivasculare) - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din muєchii scheletului - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori vasculare - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori osteo-cartilaginoase - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori de origine neclarг - Benigne/Intermediare/Maligne

49.Clasificarea hemangioamelor şi limfhemangioamelor la copii. Clinica diagnosticul şi metodele de tratament

ale hemangioamelor şi llimfhemangioamelor la copii.

Hemangiomul este o tumoare benigna foarte raspindita la copii : 1.1-2.6% la nou nascuti, 0.8-1.4% la copii de pina
la 1 an. De 3-5 ori mai frecvent la fetite decit la baieti, 30% sunt prezente la nou-nascuti, iar 70% apar in primele luni
de viata dint totalitatea tumorilor cu localizare in regiunea OMF. In
functie de dimensiuni, hemangioamele pot fi : mici(pina la 1cm/2), mijlocii(de la 1cm/2 pina la 10 cm/2), mari(de la
10cm/2 pina la 100cm/2), voluminoase(mai mari de 100cm/2).
Conform clasificarii G.A.Fiodorova, hemangioamele se impart in 2 grupe : adevarate(maligne) si false
(malformatii congenitale). Adevarate sunt hemangioamele capilare, cavernoase, racemoase, false-angioamele plane
(pete de vin, stelate, botriomicomul, petele mediale).
Angioamele maligne au aspect tumoral, apar in primele luni dupa nastere. Evolutia lor cuprinde 3 etape : pina la un
an- etapa de crestere accentuata, urmata de etapele de stabilizare si de involutie. Pot stationa o perioada, dupa care
incep sa creasca progresiv in volum prin proliferarea endoteliului si dilatarea vaselor care il compun, devenind uneori
monstruoase. Altele stationeaza, cu capacitatea de a regresa in timp. Angioamele maligne au o coloratie rosie-violacee,
bombeaza la nivelul tegumentelor sau mucoasei, au consistenta moale, elastica, reducinduse prin presiune, pentru ca
apoi sa revina la volumul initial. La aplecarea capului sau in timpul plinsului, de asemenea se maresc in volum.
Hemangiomul malign poate fi insotit de anemii,trombocitopenie, maceratii, ulceratii, hemoragii, inflamatii.
Hemangioamele capilare se caracterizeaza prin vase dilatate care formeaza tumori limitate, cu crestere endofita sau
exofita. Angioamele cavernoase au vase dilatate, care comunica intre ele, formind cavitati sangvine si difuze, fara
limite precise, cu evolutie rapida. Ele invadeaza tesuturile invecinate,pe care le disociaza sau chiar le distrug.
Angioamele plane, numite pete de vin, sunt superficiale. Ele cuprind o suprafata mai mare sau
mai mica de piele sau mucoasa, fra sa afecteze relieful si pilozitatea tesuturilor normale din jur. Coloratia difera : roz-
pal, rosu-violaceu, albastru inchis. Prin vitropresiune, coloratia dispare.
Tratamentul angioamelor variaza in functie de forma si de virsta copilului. Metodele de tratament folosite
sunt : crioterapia, electrocuagularea, terapia sclerozanta, terapia hormonalaintratumorala, terapia cu laser, radioterapia,
tratamentul chirurgical si cel combinat.
Linfhemangiomul este o tumora congenitala, cu caracter disembriogen, mai frecvent intilnita la copii de pina la 1
an, localizata in obraz, dar se poate extinde in planseu, inspatiul laterofaringian,, de-a lungul lojei marilor vase ale
gitului, in parotidita si limba. Microscopic, este alcatuit din multiple cavitati captusite cu endoteliu si umplute cu
lichidu serocitrin, asemanator cu limfa.
Limfhemangioamele pot fi : capilar (circumscris, difuz), cavernos (circumscris, difuz) si chistos. Clinica
limfhemangiomului depinde de virsta, localizare, dimensiuni, structura histologica. Totodata, toate
limfhemangioamele au semne clinice comune. Ele sunt cauzele deformatiilor anatomice ale masivului maxilo-facial
sau ale tulburarilor functionale. Limfagiomul difuz al limbii este cauza prognatiei inferioare si dezvoltarii in exces a
mentonului, condensarii osului la nivel de unghi, tulburarilor de ocluzie, disfunctiilor respiratorii, verbale, deglutitiei.
In perioadele infectiilor acute (tonsilite, stomatite) hemangioamele isi maresc volumul. Diagnosticul
diferential se face cu hemangioamele, neurofibromatoza, chisturile mediane si laterale cervicale, chisturile dermoide.
Limfhemangioamele localizate pe buza superioara se diferentiaza de sindromul Milkenton-Rosenthal. In perioadele de
inflamatie acuta diferentierea se face cu celulitele. Tratamentul se face in functie
de forma, volumul si localizarea tumorii, de virsta copilului. In majoritatea cazurilor este necesar de un tratament
complex, care include asanarea focarelor cronice, inclusiv cea stomatologica, tratamentul conservativ antiinflamator,
chirurgical, ortodontic, logopedic. Tratamentul chirurgical se face pe etape, cu extirpari limitate.

50.Clasificarea OMS a tumorilor oaselor faciale la copii. Metode de diagnostic şi tratament ale tumorilor
benigne osoase la copii.
Clasificarea OMS a tumorilor oaselor faciale la copii :
I. Tumori osteogenetice : a) benigne : osteomul, osteomulosteoid, osteoblastomul (osteoblastomul
benign), b) maligne : osteosarcomul (sarcomul osteogen), osteosarcomul fuzocelular.
II. Tumorile hondrogenetice : a) benigne : condromul, osteocondromul (exostoza osteocondrogenetica),
condroblastomul (condroblastomul benign, condroblastomul epifizar), fibromul, fibromul condromixoid, b)maligne
: condrosarcomul, condrosarcomul fuzocelular, condrosarcomul mezenchimal. III.
Tumora cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul).
IV. Sarcoame cu celule rotunde (toate maligne) : sarcomul Ewing, sarcomul reticular osos, limfosarcomul
osos, mielomul. V.
Tumori vasculare osoase : a) benigne : hemangiomul benign, limfangiomul, b) intermediare (agresive cu semne de
malignizare) : hemangioendoteliomul, hemopericitomul, c) maligne : angiosarcomul. VI. Tumorile
tesutului conjunctiv : a) benigne : fibromul benign desmoplazic, lipomul, b)maligne : fibrosarcomul, liposarcomul,
mezenchiomul malign, sarcomul nediferentiat. VII. Altele : a)
benigne : condromul, adamantinomul oaselor tubulare, nevrilemomul (nevrinomul), neirofibromul, b) maligne :
foarte rare. VIII. Tumori
neclasificate. IX.
Pseudotumorile osoase : chistul osos solitar, chistul anavrismal osos, granulomul euzinofil, displaziile fibroase.

Diagnosticul clinic.
Examenul clinic : examenul exobucal si endobucal (anamneza, antecedentele, inspectia, palparea, percutia),
simptoame de progresare a neoformatiunilor maligne.
Examenul paraclinic : explorarea imagistica a tumorilor benigne include : 1)explorarea radiografica, pune in
evidenta tumora si orienteaza diagnosticul, 2) tomografia computerizata- completeaza informatiile privind criteriile
de benignitate ale tumorii, 3) scintigrafia osoasa- pune in evidenta hipocaptarea la nivelul tumorii, datorita
vascularizatiei reduse tumorale, 4) imagistica prin rezonanta magnetica – depisteaza apartenenta leziunilor,
determina de implicare vasculara, benignitatea si malignitatea leziunilor. Radiologic tumorile
benigne au criterii generale specifice : contur net bine determinat, corticala osoasa suflata si subtiata, dar
 neintrerupta, cresc fara reactie periostala, modificari de structura (litice, osteosclerotice, mixte), tumora impinge
structurile moi din vecinatate, dar nu le infiltreaza, structura tesutului osos limitrof este normala.
Examenul morfologic. Biopsia este singura
metoda care poate preciza diagnosticul neoformatiunilor. Insa diagnosticul poate fi stabilit definitiv numai in baza
rezultatelor radiologice si clinice. Biopsia prin excizie este indicata in leziunile superficilale, pediculate sau
profunde, de dimensiuni reduse si bine delimitate, iar biopsia prin incizie – in leziunile intinse, voluminoase,
profunde, care necesita o interventie mai importanta. Biopsia prin chiuretaj se aplica in leziunile ulceroase,
profunde, exteriorizate. Biopsia prin aspiratiense practica in leziunile profunde, greu accesibile.
Tratamentul : consta in metode complexe si mixte cum ar fi :
chirurgical, radioterapii, chimioterapii.

51. Aparatele ortodontice mobile. Definiţie. Avantaje şi dezavantaje. Regulatorul funcţiei lui Frankel. Tipurile
existente. Elementele componente.

Sub aceasta denumire sunt cuprinse toate tipurile de aparate ortodontice care nu se ancoreaza la nivelul arcadelor
dentare, ele sunt mentinute in cavitatea bucala doar prin apropierea activa a arcadei inferioare de cea superioara
sub actiunea muschilor mobilizatori ai mandibulei.( ex: activatorul, aparatul Bimler, Bionator, scutul labial,
aparatul Frankel).
Avantaje:
-impiedica respiratia bucala, sugerea degetelor, interpunerea limbii.
-pot fi aplicate in perioada dentitiei mixte
- provoaca marirea secretiei salivare, ce duce la autocuratire favorabila, prevenirea cariei
- stimuleaza dezvoltarea armonioasa a tuturor elementelor constitutive ale aparatului dento-maxilar.
Dezavantaje:
- greu de suportat datorita volumului mare
- din cauza ca este purtat ori numai noaptea ori citeva ore ziua prelungeste mult tratamentul
- lipseste aparatul dento-maxilar de stimulul functional cel mai important- masticatia.
- bionatorul nu da rezultate in cazul cind fata are tendinta de dezvoltare verticala.

Aparatul Frankel: dispozitive ortopedice de exercitiu, ce ajuta la maturarea, antrenarea si reprogramarea sistemului
neuro-muscular oro-facial, sunt considerate mijloc de interferenta in relatia forma-functie, ele modificind
invelisul biomecanic in timpul dezvoltarii dentitiei.
Aparatul se compune din elemente acrilice:
- 2 scuturi vestibulare
- 2 pelote labiale superioare
Elemente din sirma:
Arc vestibular, suportul din sirma, arc lingual superior, un arc palatal, crosete ocluzale de sprijin, crosete de sprijin
maxilare.
Tipuri: Tip 1, tip 2 si tip 3.

52. Aparatele ortodontice mobilizabile. Elementele componente. Avantaje si dezavantaje.

Aparatele care sunt fixate la arcadele dentare cu ajutorul unor elemente de ancorare, putind fi indepartate in orice
moment.
Elementele componente:
- baza din acrilat
- elemente de ancorare
- elemente active(suruburi sau arcuri)
Exemple: placa palatinala, placa linguala, mentinatoare de spatiu.

Avantaje:
- se sprijina si pe dinti si pe parodontiu astfel pericolul suprasolicitarii este redus.
- Actiunea lor poate fi complexa, unele elemente active(surubul) pot fi activate de pacient
- Confectionarea tehnica si reparatii usor de facut
- Costul redus
- Purtarea aparatului permite o igiena bucala riguroasa.
- Desi concepute ca aparate active, li se pot adauga elemente de actiune functionala.
Dezavantaje:
- aparitia reactiilor alergice la acrilate
- din cauza indepartarii aparatului din cav buc de catre pacient, este ricul purtarii nu conform indicatiilor
- posibilitatea deformarii, ruperii diverselor arcuri, crosete.
53. Dizarmonia dento-alveolară cu înghesuire dentară. Cauzele. Manifestările clinice. Principiile tratamentului
înghesuirii dentare. Metodele de creare a spaţiului în arcada dentară.
Incongruenta dento-alveolara adevarata este expresia dezacordului intre marimea maxilarelor si marimea dintilor.
Incongruenta dento-alveolara secundara este consecinta unor tulburari de crestere la nivelul procesului alveolar sau
maxilar, cel mai adesea generata de pierderea timpurie a dintilor temporari de pe arcada, prin carie si complicatiile
ei.
Inghesuirea usoara: prezenta inghesuire la etapa de eruptie a grupului incisivo-molar, incis centr inf fiind in
linguopozitie.
Tratament: doctorul supravegheaza cresterea, anomalia se autoregleaza.
Inghe moderata : la aceeasi virsta eruptia centralilor inferiori dar cu incongruenta mai mare, incisiv lat tempor pot
prezenta mobilitate.
Tratament: este bine de asteptat eruperea completa a incisivilor, se poate apela la expansiune de maxilar utilizind
aparate mobileactiv-mecanice, functionale sau fixe, se poate asocia extractia.
Inghes severa: grade mari de inghesuire, lateralii pot fi expulzati de pe arcada..
Tratament: prin metode ortodontice(expansiune, distalizarea zonei laterale,extractie). Se practica cu succes terapia de
dirijare a eruptiei dintilor permanenti prin extractia dintilor deciduali.

54. Anomaliile de număr: hipodenţie şi hiperdenţie. Cauzele. Manifestările clinice. Diagnosticul. Metode de
tratament. Importanţa menâinătoarelor de spaţiu.

Tulburari produse in perioada de formare, de diviziune a lamei dentare si de evolutie a germenilor dentari.
Clinic se pune in evidenta prin persistenta unui dinte temporar peste timpul normal de eruptie si absenta dintelui
permanent.
Pot fi primare – lipsa mugurelui, secundare – dobindita.
Dintii supranumerari – pot aparea ca dintii care respecta morfologia unui anume tip dentar.Ei pot erupe sau ramine
inclusi in maxilar.
Cel mai des erupe intre incisivii cenrtrali superiori – meziodens.
Tratament – se practica extractia dentara, urmata de supravegherea atenta a cresterii, se impune recistigarea spatiului.

55. Malocluziile verticale. Definiţie, etiologie, forme clinice. Metode de diagnostic. Tratamentul. Perioada de
contenţie.
Ocluzia deschisa functionala se pune in evidenta clinic si pe model prin prezenta inocluziei verticale la nivel incisivo-
canin.(blocarea cresterii procesului dento-alveolar.
Ocluzia deschisa scheletala- modificari ce se produc la nivel de baza osoasa maxilara.
Sindromul de ocluzie adinca: tulburare caracterizata prin un grad mai mare de acoperire a incisivilor inferiori de catre
cei superiori, in unele cazuri si invers.
S-a demonstrat ca factorul genetic sta la originea acestor anomalii, la fel obiceiurile vicioase(respiratie orala,
deglutitie infantila, sugerea, interpozitia diferitor obiecte), caria dentara si consecintele ei, in special edentatie in
zona laterala in dentitia temporara.
In cadrul ocluziei adinci sunt 2 forme clinice:
- ocluzia adinca acoperita(clasele I, II-2 si III)
- ocluzia adinca in acoperis( clasa II-1)
Formele de gravitate:
-grad 1 – incisiv sup ii acopera pe cei infer cu 1/3 – 2/3, pina la 5mm
- grad 2 – incisic sup ii acopera pe infer cu 2/3 – 3/3, intre 5-9mm
- grad 3 – incisiv sup acopera pe inf mai mult de 3/3, 9mm si in sus.
Diagnosticul se pune pe baza ex clinic si complementare.
Tratament: profilactic si precoce( miogimnastica, combaterea obiceiurilor vicioase, trat cariei). Tratamentul – se face
prin ingresiune incisiva si egresiune molara.Aparate fixe care degajeaza forte cu directia incizala- apex.
Sindromul de inocluzie verticala – sindrom caracterizat prin lipsa contactelor dintre cele 2 siruri dentare antagoniste,
conturate si extinse in mod variat.
Etiologia – factori genetici, dismetabolici(rahitismul), functionali(deglutitia si tulburari fonetice), factori locali, factori
iatrogeni.

56. Malocluzie de clasa II Angle. Formele clinice, cauzele, tabloul clinic. Metode de diagnostic. Tratamentul.
Perioada de contenţie.
Cuprinde anomalii caracterizate prin rapoarte de distalizare la nivelul molarilor, exprimind o pozitionare posterioara a
mandibulei fata de maxilar.
2 subdiviziuni:
I) numita si tip respirator oral, in care este prezent un maxilar ingust si alungit, cu dintii frontali in protruzie.
II) tip respirator nazal, se caract prin prezenta unei retruzii a frontalilor superiori.
Clasa II-1 etiolog – ereditar, factori generali de dezvoltare, locali, patologici locali, obiceiuri vicioase, deglutitie
atipica, sugerea deget,limbii.
Aspect – facies adenoidian caracteristic leptoprosop, retrognatic cu profil convex, tegumente palide, fanta labiala
intredechisa, lasa sa se vada incisiv super.
Diagnosticul compresiuniii de maxilar se pune pe baza examenului clinic si exam complementare( ex radiologic,
studiu pe model, masurari antropologice).
Tratament profilactic si precoce. Tratamentul normal se efectueaza in prima si a doua perioada a dentitiei mixte. Se
utilizeaza activatoarele elastice, reglatorul functional Frankel tip 1 si tip 2, bionatorul Balters 1 si 2, activator
Andresen.
Perioada de contentie poate fi mai mica sau egala cu perioada tratamentului(1-5 ani).Pentru contentie se utilizeaza
placa tip Hawley, aparate fixe, tip arcuri gutiere.

57. Malocluzie de clasa III Angle. Cauzele, tabloul clinic, metode de diagnostic.Tratamentul malocluziei de clasa
III–a Angle la diferite vărste.
Cuprinde anomalii caracterizate prin rapoarte de mezializare la nivelul molarilor si ocluzi inversa frontala.
Unghiul SNA mai mic de 80 grade, SNB mai mare de 78 grade.
Profil concav, treapta buzelor inversata, aspectul infundat al pometilor obrajilor.
Tratament profilactic si preventiv: inlaturarea cauzelor ce duc la aparitia anomaliei atit etiologic cit si genetic,
dismetabolic si functional.Combaterea rahitismului, alimentatie naturala, educarea functiilor aparatului dento-
maxilar.
Tratamentul ortodontic biomecanic, corectarea ocluziei inverse frontale, corectarea relatiilor verticale.
Principiile tratamantului: se sistematizeaza astfel- tratamentul malocluziei cl 3 gravitate redusa – medie – extrema

58. Malocliziile transversale. Definiţie, etiologie, forme clinice. Metode de diagnostic. Aparatele ortodontice
folosite în tratamentul ocluziei încrucişate.
Malocluziile se pot manifesta si in plan transversal, caz in care intalnim ocluzia dentara incrucisata(crossbite), cand pe
o parte dintii superiori sunt situati la interior fata de cei inferiori ceea ce poate cauza asimetrii in dezvoltarea
maxilarelor si implicit a fetei.
Pentru tratarea acestor anomalii ale ocluziei denatre se indica conceperea unui plan de tratament individualizat care
poate sa includa: aplicarea de aparate ortodontice, purtarea de gutiere ocluzale, realizarea de restaurari protetice,
iar pentru cazurile severe interventii de chirurgie ortognatica.

59. Profilaxia anomaliilor dento-maxilare prenatale, postnatale. Obiectivele tratamentului profilactic.

Profilaxia prenatala incepe prin investigarea mostenirii genetice pe care viitoarea mama o cedeaza copilului,a bolilor
ereditare prezente la membrii familiei.
Profilaxia primara in perioada graviditatii vizeaza starea de sanatate, regimul de viata al femeii gravide si consta in
asigurarea unor conditii optime de viata si de munca, evitarea stresului fizic si psihic., evitarea mediilor de
munca cu risc de toxicitate, raze x, se vor elimina consumul de alcool,tutun.In timpul nasterii se evita travaliul
prelungit,aplicarea forcepsului si tractiunilor puternice.
Profilaxia postnatala – dupa nastere,profilaxia imbolnavirilor mucoasei orale, asigurarea unui aport alimentar
corespunzator in vederea dezvoltarii echilibrate a structurilor osoase, musculare si dentare.
Alimentatie naturala,alimente dure.legume, igiena corecta, combaterea viciilor: respiratie orala,suptul degetului,
deglutitie infantila, control stomatologic sistematic la f/e 6 luni.Leziunile odontale trebuie tratate, sunt utilizate
mentinatoarele de spatiu in scopul refacerii echilibrului morfofunctional al arcadei si al ocluziei dentare.

60. Contentia in ortodontie. Durata perioadei de contentie in functie de anomaliile dento-maxilare.

Ansamblu de masuri care se instituie in continuarea unui tratament activ si ce are scop stabilizarea rezultatelor
tratamentului activ.
Obiectivele:
- obtinerea echilibrului ocluzal permanent
- prevenirea sau limitarea unei patogenii care poate sa apara sau exista
- Realizarea stabilitatii dintilor
Durata contentiei depinde de felul anomaliei tratate, de virsta de crestere la care se intervine, de amploarea
dezechilibrelor tratate si de calitatea echilibrului la sfirsitul tratamentului activ.Suspendarea contentiei trebuie sa
se faca lent si cu observare permanta.
De obicei contentia tine cit durata tratamentului activ sau chiar mai mult.
61. Aspecte generale ale tratamentului ortodontic. Clasificarea aparatelor ortodontice.
In vederea atingerii obiectivului tratamentului (optimum functional si estetic) se impun urmat principii:
- ideal este tratamentul profilactic ortodontic care are la baza prevenirea anomaliilor
- indepartarea cauzei duce la anularea efectului
- cu cit diagnosticarea cauzei se face mai timpuriu, cu atit tratamentul prin indepartarea agentului cauzal va
avea mai mare succes
- directia si rata de crestere a structurilor scheletate pot fi modificate prin utilizarea mijloacelor
ortopedice,ortodontice,chirurgicale
- tratamentul ortodontic este strict individual
- durata tratamentului este in functie de finalizarea rezultatelor scontate

Clasificarea aparatelor :
Dupa modul de agregare la arcadele dentare:
- aparate mobile si mobilizabile(pot fi aplicate si scoase de pacient)
- aparate fixe (aplicate permant in gura de catre medic)
Dupa modul in care intervin asupra tesuturilor:
- aparate mecanice sau active
- aparate functionale
- aparate pasive sau de contentie.

RĂSPUNSURI OMF
1. Testele alergologice. biopsia
Biopsia este manopera medicala prin care se realizeaza prelevarea de celule sau probe (bucati mici) de
tesuturi. Probele prelevate sunt examinate microscopic de catre un anatomopatolog, cu scopul de a stabili
diagnosticul precis, sau de a stadializa o afectiune.
Cuvntul biopsie vine de la cuvintele grecesti bios = viata si opsis = imagine, ceea ce s-ar putea traduce prin
„examinarea tesuturilor vii”, sau „imaginea vietii”.
n afara de examinarea microscopica a tesuturilor (celulelor) prelevate, acestea pot fi supuse si unor analize
chimice sau imuno-histochimice.
Biopsiile se practica dintr-o leziune (cel mai frecvent formatiune tumorala) atunci cnd n urma examinarilor
de laborator si a explorarilor imagistice nu avem un diagnostic de certitudine. Examenul anatomopatologic
poate determina daca tumora este benigna sau maligna si despre ce tip de cancer este vorba (este singura
modalitate de a pune cu certitudine un diagnostic de cancer). Biopsiile se practica si din tesuturi
macroscopic normale (exemplu: biopsia de piele pentru a pune diagnosticul de vasculita, biopsia musculara
pentru a pune un diagnostic de miozita etc).
Biopsii pot fi prelevate din orice organ sau tesut al organismului uman. Pentru aceasta se folosesc o varietate
de tehnici, de la procedee simple care nu necesita nici macar anestezie locala (exemplu: punctia aspirativa cu
ac fin din tiroida, sn etc), pna la interventii chirurgicale majore (exemplu: splenectomia de stadializare n
boala Hodgkin).
Indicatiile biopsiei
Biopsia este o manopera invaziva si se practica numai atunci cnd examinarile de laborator si imagistice
(explorari neinvazive) au fost epuizate.
Indicatii:
Biopsiile sunt indicate pentru:
I. Stabilirea diagnosticului de certitudine (anatomopatologic) al unei afectiuni (benigne sau maligne);
II. Stabilirea naturii benigne sau maligne a unei leziuni (formatiune tumorala, exulceratie etc). n cazul n care
se confirma prezenta unui cancer, biopsia mai aduce si alte precizari utile:
1. stabilirea tipului de cancer (adenocarcinom, sarcom) si a
2. „grading”-ului = gradul de diferentiere tumorala (cu ct un cancer este mai putin diferentiat, cu att este
mai agresiv);
III. Stadializarea evolutiva a unei afectiuni :
1. maligne: exemplu – biopsia dintr-un ganglion superficial, daca arata prezenta metastazei, confirma un
stadiu de evolutie al cancerului corespunzator stadializarii;
2. benigne: exemplu: hepatita cronica;
IV.. Recoltarea de celule si tesuturi pentru cultura .
Indicatia de biopsie odata stabilita, aceasta se discuta cu bolnavul, caruia i se explica detaliat n ce consta
procedura, n ce scop se efectueaza, care sunt riscurile, accidentele posibile si cum poate sa modifice
rezultatul biopsiei tratamentul. Bolnavul va semna o declaratie prin care (complet informat) si da acceptul
pentru efectuarea manoperei .

Tehnici de biopsie
In cele ce urmeaza ne vom referi la biopsia formatiunilor tumorale (solide sau, mai rar, chistice). Aceasta
este situatia cea mai frecvent ntlnita n practica medicala.
In functie de localizarea profunda sau superficiala a tumorii, de tipul de organ din care face parte
(parenchimatos sau cavitar) si de cantitatea de tesut necesara pentruexamenul histopatologic, exista mai
multe tipuri de biopsii.

I. Punctia biopsie percutanata (prin piele), cuprinde:

1. Punctia biopsie aspirativa cu ac fin (urmata de examen citologic)
2. Punctia biopsie cu ac taietor (cu miez taietor = „core needle biopsy”)
II.. Biopsia laparoscopica (foloseste tehnica chirurgicala laparoscopica mini-invaziva pentru biopsierea unor
formatiuni tumorale mici, neevidentiabile imagistic)
III. Biopsia chirurgicala (deschisa), cuprinde:
1. Biopsia incizionala
2. Biopsia excizionala
IV. Biopsia endoscopica (pentru formatiunile tumorale dezvoltate n interiorul organelor cavitare accesibile
endoscopiei)

Testele alergologice consta in realizarea de teste cutanate sau sanguine pentru a determina
care substanta sau alergen este incriminata in declansarea reactiilor alergice.

Testele cutanate sunt de obicei realizate deoarece sunt rapide, exacte si in general mai ieftine
decat testele sanguine, dar poate fi folosit oricare test.

TESTELE CUTANATE
O cantitate mica din alergenul incriminat este amplasat pe piele sau subcutanat pentru a urmari
daca se dezvolta o reactie alergica. Exista 3 tipuri de teste cutanate:
- prick testul – acest test este realizat prin plasarea unei picaturi de solutie care contine un
posibil alergen pe piele si se efectueaza cateva gratari sau intepaturi care permit solutiei sa
patrunda in piele. Daca pe piele apare o roseata sau o zona mai elevata pruriginoasa numita
induratie inseamna ca persoana este alergica la alergenul respectiv. Aceasta reprezinta o reactie
pozitiva
- testul intradermic – in timpul testarii, o mica cantitate de solutie de alergen este injectata
intradermic. Testul intradermic poate fi realizat cand o substanta nu declanseaza o reactie alergica
la prick test, dar inca ramane valabila suspiciunea alergiei in cazul persoanei testate. Testul
intradermic este mai sensibil decat prick testul dar este mai des pozitiv in randul persoanelor
nealergice (rezultat fals pozitiv)
- testul patch – pentru acest test solutia de alergen este plasata pe un plasture care este aplicat
pe piele timp de 24-72 de ore. Acest test este utilizat pentru a depista alergia cutanata denumita
si dermatita de contact.

TESTELE SANGUINE
Testele alergologice detecteaza in sange prezenta substantelor denumite anticorpi. Testele
sanguine nu sunt la fel de sensibile ca si testele cutanate dar sunt adesea utilizate in cazul
persoanelor care nu pot efectua teste cutanate. Cel mai obisnuit tip de test sanguin este testul de
radioimunoabsorbtie (RIA). Este folosit pentru masurarea nivelului sanguin de anticorpi (denumiti
imunoglobuline E sau Ig E) pe care corpul le produce ca raspuns la alergenii specifici. Nivelul IgE
este deseori crescut la persoanele cu astm. Se utilizeaza pentru persoanele carora nu li se indica
testele cutanate, ca de exemplu persoanele care utilizeaza diferite medicamente ca si
antidepresivele, care reduc acuratetea testelor cutanate.

Alte teste de laborator, ca de exemplu testele de imunocaptare (ImmunoCAP, UniCAP sau

Pharmacia CAP) pot fi utilizate de catre medic pentru a furniza informatii suplimentare.

DE CE SUNT EFECTUATE TESTELE ALERGOLOGICE?

Testele alergologice sunt efectuate pentru a depista substantele (alergenii) care cauzeaza o
reactie alergica.
Testele cutanate
Prick testul poate fi realizat de asemenea pentru:
- a identifica alergenii inhalatori (aerieni) ca de exemplu: semintele, tutunul, praful, penele si parul
de animale
- identificarea alergenilor alimentari (ca de exemplu ouale, laptele, alunele, nucile, pestele, soia,
graul sau stridiile)
- a determina daca o persoana este alergica la un medicament sau la venin de insecte.
Testul sanguin
Un test sanguin al unei probe de sange poate fi realizat in schimbul unui test prick daca o
persoana:
- prezinta urticarie sau alta afectiune dermatologica, ca de exemplu eczema, ceea ce face mai
dificil de interpretat rezultatele testelor cutanate
- nu se poate opri administrarea de medicamente ca antihistaminice sau antidepresive triciclice,
care previn sau diminueaza reactia fata de o substanta, chiar daca o persoana este alergica la
acea substanta
- a prezentat o reactie alergica severa (anafilaxie)
- a prezentat teste cutanate pozitive pentru multe alimente. Testele de radioimunoabsorbtie (RIA)
pot indentifica alimentele fata de care persoana este cea mai alergica.
Testele alergologice sunt efectuate pentru a depista substantele (alergenii) care cauzeaza o
reactie alergica.

Asepsia si antisepsia

ASEPSIA sI ANTISEPSIA
Dezinfectia reprezinta totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice si farmacologice care urmaresc
îndepartarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu.
Sterilizarea, forma cea mai completa de dezinfectie, capabila sa distruga germenii chiar si în forma lor
sporulata, cuprinde doua componente: asepsia si antisepsia.

Asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) reprezinta un ansamblu de masuri prin care este împiedicat
contactul germenilor cu plaga operatorie (contaminarea plagii), fiind o metoda profilactica. Louis
Pasteur (1822-1895) este considerat parintele asepsiei moderne, alti savanti al c& 17117g613r
#259;ror nume se leaga de acest domeniu fiind rusul Elie Metchnikoff (1845 - 1916) si românul Victor
Babes (1854 - 1926).

Asepsia se adreseaza tuturor momentelor ce prezinta riscul contaminarii plagii chirurgicale; ea

presupune urmatoarele gesturi: spalarea mâinilor chirurgului si protejarea lor cu manusi sterile,
dezinfectia tegumentelor câmpului operator, sterilizarea tuturor instrumentelor, câmpurilor si
materialelor folosite într-o interventie chirurgicala, acoperirea plagii cu un pansament steril.

Asepsia foloseste urmatoarele metode fizice si chimice:

- mijloace mecanice: curatirea mecanica si spalarea (se adreseaza instrumentarului, materialului

moale, mâinilor chirurgului si câmpului operator);

- caldura uscata (flambare, calcare, încalzire la rosu, sterilizare cu aer cald - Poupinel) si caldura
umeda (fierbere, autoclavare);

- sterilizare la rece: mijloace radiante (raze ultraviolete, raze gamma, ultrasunete), sterilizare chimica
(formol sub forma de vapori la rece sau la cald, etilenoxid).

Antisepsia (anti = împotriva, sepsis = putrefactie) este alcatuita din totalitatea mijloacelor prin care se
urmareste distrugerea germenilor patogeni prezenti într-o plaga, pe tegumente sau în mediu; este deci
o metoda curativa. Sir Joseph Lister este considerat promotorul antisepsiei în chirurgie.

Antisepsia foloseste o serie de mijloace chimice denumite antiseptice sau

dezinfectante. Se obisnuieste sa se denumeascaantiseptic substanta cu
actiune bactericida sau bacteriostatica care se aplica pe tesuturi vii,
iar dezinfectant substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe diverse obiecte, produse septice
sau din mediul extern.

Pentru a putea fi folosita în conditii bune, o substanta antiseptica trebuie sa îndeplineasca

anumite conditii:

- sa aiba actiune rapida si durabila;

- sa distruga cât mai multi germeni în concentratii cât mai mici;

- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure mecanismele de aparare fa vori-

zând astfel o infectie bacteriana;

- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza sa fie dezinfectate;

- sa fie usor solubila în apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu-si modifice proprietatile în
timp);

- sa-si mentina proprietatile antiseptice în orice mediu.

Substantele chimice folosite ca antiseptice sunt reprezentate de:

1 - iod: tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu), solutie Lugol, iodofori (combinatii ale
iodului cu polivinilpirolidona, detergenti, etc, rezultând preparate mai putin iritante pentru piele:
Betadine, Septozol etc.); nu se pune în contact cu o plaga sau cu mucoase deoarece coaguleaza
proteinele; aplicat pe seroase, favorizeaza constituirea de aderente; în contact cu plagile secretante,
degaja acid iodhidric, iritant pentru tegumente;

2 - alcool 70%: nu se poate aplica direct pe plaga sau pe zone fara stratul cornos, deoarece produce
deshidratare si denaturare celulara (coagulare a proteinelor); nu actioneaza asupra formelor sporulate
si a bacilului Koch; folosit în afectiuni inflamator-infectioase, în aplicatii scurte (5-10 minute), pentru
efectul revulsiv (priessnitz alcoolizat);

3 - substante pe baza de clor: hipoclorit de sodiu, cloramine (actiune pe bacteriile G+ / G- si pe

bacilul Koch; solutia folosita pentru dezinfectia plagilor si mucoaselor se obtine prin dizolvarea
comprimatelor de cloramina B de 500 mg într-un litru de apa; solutiile folosite pentru dezinfectia
obiectelor sanitare ce vin în contact cu produse organice au concentratii mai mari), clorhexidine
(compus organic al clorului în solutie de alcool izopropilic, fara actiune asupra germenilor sporulati si a
micobacteriilor);

4 - substante care degaja oxigen: apa oxigenata (solutie apoasa ce contine 3% peroxid de oxigen [H2O2]
folosita pentru antisepsia plagilor si a mucoaselor; pe lânga efectul antiseptic, în primul rând îndreptat
împotriva germenilor anaerobi, prezinta otripla actiune: mecanica - de îndepartare a resturilor tisulare sau
corpilor straini din zonele profunde sau fundurile de sac ale plagilor delabrante prin efectul de spumare efer-
vescent al reactiei exoterme de eliberare a oxigenului, hemostatica - pe vasele mici si citofilactica -
favorizare a proliferarii si migrarii celulare cu aparitie a tesutului de granulatie; solutia de apa oxigenata ce
contine H2O2 3% se prepara din solutia de perhidrol ce contine H2O2 30% obtinuta prin dizolvarea tabletelor
de perogen ce contin 1 g H2O2 în apa si se pastreaza în sticle de culoare închisa astupate cu dop rodat), per-
manganat de potasiu (KMnO4 se prezinta sub forma de cristale de culoare violet si se foloseste sub forma de
solutie 0.1-0.5% pentru dezinfectia mucoaselor vaginala, vezicala sau bucala, ca si a plagilor infectate cu
anaerobi; nu se asociaza cu alcool sau apa oxigenata);

5 - acizi si baze: acid boric (în chirurgia generala este folosit ca pulbere formata din cristale albe pentru
antisepsia plagilor, fiind activ si pe piocianic; în plus, actioneaza asupra sfacelurilor, tesuturilor necrozate si
crustelor, pe care le macereaza, facilitând astfel eliminarea lor si dezvoltarea tesutului de granulatie prin care
se realizeaza vindecarea plagilor; în oftalmologie si ORL se folosesc solutii 2-3%), soda caustica (solutie 1-
10% folosita numai la dezinfectia obiectelor de mobilier si a spatiilor contaminate);

6 - derivati ai metalelor grele (mercur, argint): fenosept (borat fenilmercuric în solutie apoasa
2%o, rar folosit pentru dezinfectia mâinilor, a plagilor si a instrumentarului), nitrat de argint (cristale
folosite la cauterizarea de tesuturi aberante, solutie folosita pentru instilatii vezicale în urologie) etc.;

7 - detergenti: anionici (folositi la spalarea lenjeriei), cationici (actiune bactericida, fungicida si virocida; cel
mai folosit în chirurgie este bromocetul [cetazolin] = solutie hidroalcoolica de bromura de cetilpiridinium
utilizata pentru aseptizarea unor plagi, arsuri si a tegumentelor, ca si pentru dezinfectarea instrumentarului,
lenjeriei, veselei, încaperilor), amfolitici (Tego = detergent amfoter cu actiune bactericida);

8 - altii: formol (formalina = solutie de formaldehida 40%, întrebuintata ca dezinfectant si conservant

al tesuturilor; este bactericid si sporicid extrem de puternic, iritant însa pentru ochi si caile respiratorii;
utilizare spitaliceasca pentru dezinfectia periodica a încaperilor), fenol, acid fenic, violet de gentiana
(metilrozanilina = colorant derivat de trifenilmetan folosit ca antihelmintic în oxiuriaza si ca topic bac-
tericid si antifungic în dermatologie), rivanol (lactat de etoxi-diaminoacridina, cu eficacitate antiseptica
îndoielnica) etc..

1. Chirurgia OMF, specialitate stomatologică . Importanţa şi locul chirurgiei OMF în rîndul

celorlalte specialităţi stomatologice şi de medicină generală.
COMF- disiplină stomatologică clinică ce se ocupă de cercetarea și tratamentul afecțiunilor chirurgicale,
maladiilor dentare, a cavității bucale, a reg. feței și gâtului, oaselor scheletului facial. COMF se află în
strânsă legătură cu celelalte specialități stomatologice, precum și cu alte specialități medicale: ORL,
oftalmologie, terapie, chirurgie, neurologie, roentghenologie, radiologie. Afecțiunile COMF se împart în:
1.Afecțiuni inflamatorii.
2.Traumele reg.OMF.
3.Afecțiunile nervilor reg OMF și a ATM.
 4.Tumorile reg OMF.
5.Deformațiile și defectele înnăscute și dobândite ale reg OMF.
2. Asepsia şi antisepsia. Dezinfecţia în secţie (cabinet) de chirurgie OMF.
Asepsia- sistem de măsuri profilactice îndreptate spre împiedicarea pătrunderii infecției în câmpul operator
în timpul intervenției chirurgicale și preîntâmpinarea răspândirii infecției nozocomiale. Asepsia include un
complex de măsuri ce oferă sterilitatea instrumentariului, materialului de pansament și respectarea regulilor
de efectuare a intervențiilor chirurgicale.
Antisepsia- acțiunea preparatelor chimice sau biologice asupra microflorei, elementelor celulare ale plgii și
asupra organismului în întregime. Antisepsia chimică se efectuiază cu ajutorul preparatelor furanice,
metronidazolului, antisepticelor etc. Antisepsia biologică- cu ajutorul antibioticelor, fermenților proteolitici,
bacteriofagilor, preparatelor imune.

3.Anestezia în chirurgia OMF: serviciul anesteziologic, indicaţii şi contraindicaţii de anestezie

locală şi generală.
Anestezia în COMF se împarte în locală, generală și combinată.
Indicații la anestezia locală:
Orice intervenție în cavitatea bucală provoacă dureri, deci orice intervenție chirurgicală este indicație directă
a anesteziei.Unele categorii de bolnavi la care este contraindicată anestezia generală, pot fi operate de
urgență sub anestezie locală.
Contraindicațiile anesteziei locale:
Intervenții chirurgicale masive și de durată, alergii și sensibilitate sporită la anesteticele locale, starea psiho-
emoțională labilă a pacientului, unele operații plastice, când infiltrarea anesteticului modifică rapoartele
câmpului operator.
Indicații la anestezia generală:
1. generale: Reacții alergice la efectuarea anesteziei locale;
Sensibilitate sporită la anestezicii locali;
Neeficacitatea sau imposibilitatea efectuării anesteziei locale;
Pacienți cu labilitate psihică, psihoemotivi;
Bolnavi psihici;
Intervenții masive, traumatizante;
Intervenții chirurgicale la copii.
2. speciale: depind de caracterul procesului patologic, localizarea lui, traumei posibile în timpul
operației, durata operației, vârsta bolnavului, starea organismului acestuia,particularitățile
farmacologice a substanței anestezice. Toate în grup determină posibilitatea efectuării anesteziei
generale și substanța folosită în cadrul ei. Aceasta este în competența anesteziologului.
Contraindicații la anestezia generală: Maladii acute ale organelor parenchimatoase, Insuficiență cardio-
vasculară decompensată, Infarct miocardic și perioada postinfarctului până la 6 luni, Anemie severă,
Astm bronșic formă gravă, Ebrietate acută alcoolică sau narcotică, Afecțiuni ale suprarenalelor,
Administrarea îndelungată a corticoizilor, Infecții respiratorii acute a căilor respiratorii superioare,
Pneumonia, Tireotoxicoză pronunțată, Diabet zaharat necompensat, Accese frecvente de epilepsie,
Stomacul plin.

4.Clasificarea şi caracterizarea metodelor de anestezie folosite în chirurgia OMF. Caracteristica

farmaco-clinică a anesteticilor contemporani folosiţi în chirurgia OMF. Utilizarea preparatelor
vazoconstrictoare în anestezia locală.
Anestezia în COMF se împarte în:
1. generală: prin inhalare (cu protoxid de azot, ciclopropan, ftorotan, trichloretilen, pentan, chloroform), i/v
(hexenal, tiopental-Na, sombrevin, ketonal etc.), neuroleptanalgezia, ataralgezia, analgezia centrală,
audioanestezia, electronarcoza, prin acupunctură, hipnoza.
2. locală: Neinjectabilă (fizcă, chimică, fizico-chimică);
Injectabilă (infiltrativă cu toate varietățile sale, trunculară periferică și centrală);
3.combinată: locală+neuroleptanalgezie sau ataralgezie etc.
Perioada contemporană este epoca anesteticilor de categoria IV pe bază de ARTICAINĂ și sunt mai
inofensive și cu efect mai pronunțat față de cele din cat. II (procaina sau novocaina) și a III(lidocaina și
trimecaina).
Cerințele către substanța anestetică:
-solubilitate rapidă și adecvată în apă și soluțiile fiziologice;
-stabilitate în soluție;
-stabilitate în timpul sterilizării;
-toxicitate minimă;
-efect terapeutic maxim;
-pătrundere ușoară în țesuturi;
-blocare rapidă a impulsului nervos în terminațiunile nervoase;
-efect anestezicprofund, deplin și îndelungat;
-lipsa efectului iritant și destructiv asupra țesuturilor;
-metabolism fără formarea substanțelor toxice;
-reacții adverse minime;
-termen de păstrare îndelungat (2-3 ani).
La moment se folosesc anestezici pe bază de:
lidocaină 2% (Xylonor),
mepivacaină 2-3% (Scandonest), bupivacaină (Marcain)- din grupa amidelor
articaină 4% (Septanest, Ultracain, Ubistezin).
Pentru efect vazoconstrictor ce împiedică absrobția rapidă a anesteticului și în așa mod prelungește timpul
de acțiune și puterea lui, se folosește adrenalina (epinefrina) sau noradrenalina în diferite concentrații:
1:100000, 1:200000.

5.Complicaţiile locale ale anesteziei loco-regionale.

1. legate de acțiunea anesteticului: ischemia pielii, diplopia, pareza și paralizia mușchilor mimici.
2. legate de greșeli tehnice în efectuarea anesteziei: lipsa efectului anesteticului, traumarea nervului, vaselor
sanguine, mușchilor, ruperea acului, hematom, emfizem subcutanat.
3. complicații apărute după efectuarea anesteziei: abces purulent, trism, necroza țesuturilor, nevrie, nevralgii,
dureri postanestetice.

6.Complicaţiile generale în timpul anesteziei loco-regionale.

Precoce: Lipotimia, intoxicație cu sol. anestetică, colaps, reacții alergice (șoc anafilactic, edem Quincke,
acces astmatic, urticarie).
Tardive: reacții alergice tardive, hepatite virale, SIDA.
7 .Anestezia troncular periferica a nervului infraorbital. Calea endo si exobucala. Tehnica, zona de
anestezie , complicatii.
Indicatii ---anestezia dintilor frontali si parodontiul acestora, a mucoasei vestibulare si a osului alveolar a
acestora,a peretelui anterior a sinusului maxilar, a obrazului, a pleoapei inferioare, aripii nasului, buzei
superioare 1\2
Calea endo---tehnica—capul in extensie usoara, cu arcadele dentare in contact sau usor intredeschise.
Repere –orificiul orbital este situatla 8-10 mm sub maarginea inferioara a orbitei., la 5 mm inauntru liniei
medio- pupilare sau a verticalei care trece prin mijlocul marginii inferioare a orbitei,orificiul infraorbital se
gaseste pe aceeasi linie verticala cu orificiu mentonier si supraorbital.
Directia canalului ifraorbital este oblic in jos medial si anterior, astfel incit axele celor 2 canale se
intersecteaza pe linia mediana intre incisivii centrali superiori
Punctia anestezica se practica in fosa canina in mucoasa mobila, deasupra virfului radacinii caninului.
Directia acului este in sus, lateral si posterior(in afara).se traverseaza partile moi pina la contactul cu osul si
apoi se merge dea lungul fosei canine la 2 cm patrunzind in orificiul suborbital. Pentru a obtine anestezia
dintilor frontali e necesar ca acul sa patrunda in canal 1 cm si sa lase 1 ml de anestezic
Calea exobucala---punctia se face inferior si medial de orif. Infraorbital in dreptul aripii nasuluila 0.5-1 cm.
Directia acului este oblica, in sus, inapoi si inafara(distal). Dupa ce strabate tesuturile moi si strabate la os si
pastram aceeasi directie pina patrunde la orificiul infraorbital. Acul in orificiu devine fix si nu se deplaseaza
lateral. Patrundem cu acul in canal 0.5 mm pentru a nu leza globul ocular
Complicatii :
-injectarea globului oculrcare pot crea hemoragii, hematoame, diplopie, lipsa temporara a vederii, tulburari
de vedere.
8. Anestezia tronculara periferica a nervului alveolar superios. Calea endo si exobucala. Tehnica, zona
de anestezie , complicatii.
Zone anesteziate: -molarii 1, 2, 3 superiori (cu exceptia radacinii meziovestibulare a m. 1, care e inervata de
n. dentari supero-mojlocii).
-osul alveolar si periostul ce acopera molarii
-mucoasa vestibulara
-peretele lat. si post. si mucoasa sinusului maxilar corespunzator

Indicatii: -in terapia dentara si oasoasa corespunzator inervatiei

-cand anestezia plexala nu e eficienta
-cand e contraindicata anestezia plexala
-(la hemofilici se recomanda anestezia plexala sau intraligamentara.)

Avantaje: -este atraumatica (rar simtita de pacient, dat. ariei mari de tesut moale in care se depune AL., si
dat. faptului ca osul nu se atinge cu acul).
-reducerea unui nr. mare de intepaturi pt. anestezia plexala
-reducerea cantitatii de solutie anestezica
-eficienta este maxima.

Dezavantaje: -are cel mai mare risc dintre toate tipurile de anestezie , de a se produce un hematom (dat.
plexului venos pterigoidian). Prezinta aspiratie pozitiva frecventa.
-necesitatea celei de a 2-a intepaturi pt. tratamentul primului molar superior, pt. radacina mezio-vestibulara.

Alternativa: -anestezia plexala

-anestezia tronculara bazala a n. maxilar

Reperele orificiilor la tuberozitate: -pe peretele posteroextern al tuberozitatii

-la 20-30 mm deasupra marginii alveolare

-la tineri se afla pe tuberozitate ceva mai jos

-pe verticala inapoia ultimului molar

Tehnica (calea endobucala): - Este folosita curent in practica.

- Se utilizeaza ace de dimensiuni mici.
- Pacientul e cu gura intredeschisa (dat. procesului coronoidian).
- Se aplica anestezic local topic, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool
- Se repereaza creasta zigomato-alveolara cu degetul

- Locul de intepatura: la nivelul mucoasei mobile in fornixul vestibular superior, spre post., in dreptul
radacinii meziale a molarului 2 superior, la 1 cm. de creasta alveolara, inapoia crestei zigomato-alveolare.
- Directia acului este in sus, inapoi si inauntru, realinzand un unghi de 45° cu planul de ocluzie. (Acul
trebuie sa pastreze contactul cu osul, altfel existand riscul lezarii plexului venos pterigoidian.)
- Se intra in profunzime 16 mm., (la copii se intra 10-14 mm.), se aspira si se injecteaza 2-3 ml.
Anestezia se instaleaza in 5-6 min. si dureaza 60-90 min.
- Spre deosebire de anestezia n. suborbitar, la tuberozitate, pacientul nu poate preciza teritoriul anesteziat,
(doar daca acesta a avut dureri inaintea anesteziei si au disparut dupa efectuarea ei).

Tehnica (calea exobucala): - E folosita rar si numai atunci cand accesul endobucal este dificil (supuratii,
tumori).
- Se utilizeaza ace de dimensiuni mai lungi.
- Pacientul are gura inchisa, se dezinfecteaza pielea cu tra de iod si apoi cu alcool.
- Se repereaza marginea inferioara a osului malar, marginea ant. a m. maseter si destul de greu evidentiata
prin palpare, cresta zigomato-alveolara.
- Locul de intepatura: acul se introduce in obraz, sub unghiul inferior al osului malar, tangent- inaintea
marginii ant. a m. maseter si imediat inapoia crestei zigomato-alveolare.
- Directia acului: in sus, inauntru si usor inapoi.
- Acul trebuie sa fie in contact permanent cu osul la nivelul tuberozitatii si se introduce 3,5-4,5cm in
profunzime.

9. Anestezia troncular periferica a nervului nazopalatin. Calea endo si exobucala. Tehnica, zona de
anestezie , complicatii.
Zone anesteziate: -fibromucoasa palatina in 1/3 ant. a boltii palatine
-peretele alveolar palatin ant. corespunzator
-are anastomoze cu filetele plexului nervos dentar antero-superior

Indicatii:
-interventii chirurgicale in 1/3 ant. a fibromucoasei palatine
-in extractia incisivilor si caninului in combinatie cu anestezia tronculara sau plexala vestibulara

Dezavantaje: -e cea mai traumatizanta si dureroasa anestezie endobucala deoarece la marginea papielei,
unde e locul de intepatura, tesutul moale e dens, f. aderent si sensibil, si pt. ca trebuie patruns (5-6 mm) cu
acul in gaura incisiva (de partea opusa partii care dorim sa o anesteziem), aici sub presiunea anestezicului
durerea e f. accentuata.

Alternative:
-anestezia plexala
-anestezia topica nazala
-anestezia tronculara bazala a nervului maxilar

Repere:
- repere osoase pt. gaura incisiva:
-pe linia mediana palatina in port. sa ant.
-la 1 cm inapoia si deasupra marginii crestei alveolare frontale
- repere parti moi pt. gaura incisiva:
-la 1 cm inapoia si deasupra festonului gingival
-papila incisiva acopera gaura incisiva
- repere dentare pt. gaura incisiva:
-la 1 cm de coletul incisivilor centrali, intre incisivii centrali, pe linia mediana
palatina
- reperele traseului canalului nazo-palatin:
-canalul e paralel cu fata vestib. a crestei alveolare frontale din regiunea incisivilor centrali
-canalul e paralel cu axul incisivilor centrali
- reperele orificiilor nazale ale n. nazo-palatini: -la baza septului nazal, bilateral
-pe planseul foselor nazale, bilateral
-la 1,5 cm inapoia pragului narinar, bilateral

Tehnica (calea endobucala): - Calea endobucala e cea mai frecvent folosita.

- Pacientul are gura larg deschisa, se dezinfecteaza fibromucoasa cu alcool.
- Locul de intepatura: varful acului se plaseaza in marginea papilei retroincisive de partea
opusa partii pe care intervenim chirurgical, se introduce incet, se injecteaza lent cateva
picaturi, apoi se orienteaza acul paralel cu axul incisivilor centrali, si se patrunde 5-6 mm in
canalul nazo-incisiv, fara a ajunge insa in fosa nazala. Se injecteaza 0,2 ml AL.
Deoarece papila incisiva are o bogata inervatie si vascularizatie, punctia directa a acesteia
poate ocaziona hemoragie si dureri, chiar si postanestezic, de aceea se evita intepatura sa.
- Directia acului: in sus, inapoi si usor in afara spre partea pe care se intervine chirurgical.
- Precautii: nu se inteapa papila incisiva, ci marginea ei, anestezicul se va depune lent si in
cantitate mica, se va patrunde obligator in gaura incisiva si in canalul nazo-palatin.

Tehnica (calea exobucala): - Locul de intepatura e la 1,5 cm inapoia pragului narinar, la baza septului
nazal, in planseul nazal. Se patrunde cu acul 2-3 mm in profunzime si se lasa anestezicul la nivelul orificiilor
nazale.
Directia acului e inapoi, orizontal si usor in jos la baza septului nazal

10. Anestezia troncular periferica la spina spix Calea endo si exobucala. Tehnica, zona de anestezie ,
complicatii.
Nervii anesteziati: -n. dentar inf , -n. lingual

Zone anesteziate: -dintii mandibulari pe o hemiarcada

-corpul mandibulei si port. inf. a ramurii ascendente
-mucoperiostul vestibular de la molarul 1 spre linia mediana (n. mentonier)
-cele 2/3 ant. ale limbii si planseul bucal (n. lingual)
-tesuturile moi linguale si periostul de pe versantul lingual al fetei interne a ramurii orizontale a
mandibulei (n. lingual)

Dezavantaje: -anestezia buzei si limbii (disconfortul pacientului)

-posibil hemtom (e obligatorie aspiratia inainte de depozitarea A.L.)

Alternative: -anestezia n. mentonier, pt. tesuturile moi vestibulare anterior de molarul 1, a buzei inf. si a
barbiei
-anestezia n. incisiv, pt. dinti si os, anterior de gaura mentoniera
-anestezia plexala vestibulara a incisivilor si caninului
-anestezia intraligamentara a oricarui dinte mandibular
-anestezia nervului mandibular (tehnica GOW-GATES si AKINOS)
-anestezia tronculara bazala a n. mandibular la gaura ovala

Repere osoase:
-gaura mandib. se afla in centrul fetei interne a ramurii ascendente a mandibulei
-la mijlocul distantei dintre marginea ant. si marginea post. a ram. ascen. a mandib. (sau la unirea 1/3 post.
cu cele 2/3 ant. a fetei int. a ramurii ascendente)
-la mijlocul distantei dintre incizura sigmoida si marginea inf. a mandib.
-e marginita ant. de spina lui spix dentare:
-pe aceeasi linie orizontala cu planul de ocluzie al molarilor inf. (sau la 1 cm deasupra)
parti moi: -la mijlocul liniei drepte care uneste tragusul cu punctul cel mai inf. al marginii ant. a m. Maseter

Repere pt. anestezia endobucala la spix, parti moi: -ligamentul pterigomandibular (da insertie m. buccinator
si constrictorului superior al faringelui), intins intre carligul aripei interne a apofizei pterigoide si marginea
mediala a trigonului retromolar; apare endobucal ca si o plica situata medial de ramura ascendenta a
mandibulei.

osoase: -creasta temporala se desprinde din varful procesului coronoidian, merge pe fata mediala a ramurii
ascendente si pe masura ce coboara, se distantiaza de marginea ant. a ramurii ascendente, continuandu-se cu
linia oblica interna (=linia milohioidiana), (care se afla pe fata interna a ramurii orizontale a mandibulei si pe
care se insera m. milohioidian)
-marginea ant. a ramurii ascendente a mandibulei are forma unei creste osoase care coboara de la apofiza
coronoida si se continua cu linia oblica externa
-trigonul retromolar, e un spatiu triunghiular, acoperit cu mucoasa fixa, situat intre marginea ant. a ramurii
ascendente, creasta temporala si in jos de o linie orizontala inapoia ultimului molar inferior
-tuberculul mandibular, e o proeminenta osoasa situata deasupra si usor inaintea gaurii mandibulei dentare:
-planul de ocluzie al molarilor inferiori (anestezia se face la 1 cm deasupra liniei orizontale care continua
planul de ocluzie)
Anest. tronc. periferica a n. dentar inf. sau anestezia la spina lui SpixTehnica anesteziei directe la spix:
Tehnica poate fi sistematizata in 6 timpi:
1.Determinarea planului de inaltime al locului de intepatura (la 1 cm...)
2.Det. locului (vf. acului se plaseaza la intersectia planului ce trece la 1 cm deasupra planului ocluzal inf. si
a fundului zonei pterigomandibulare in afara plicii pterigomandibulare si inauntrul crestei temporale).
3.Plasarea corpului seringii pe premolarii inf. de partea opusa
4.Punctia: 2,5-3,5 cm profunzime (orizontal, inapoi si in afara)
5.Retragerea acului ca. 2-3mm si se aspira
6.Injectarea a 1-1,5 ml solutie anestezica f lent (1ml/min)

- Lungimea acului introdus in tesut depinde de latimea ant.-post. a ram. ascendente si de inclinarea planului
fetei interne a ram. ascendente. (Cand acul patrunde mai mult de 2,5-3,5 cm fara sa intalneasca un contact
osos e preferabil sa nu se depuna solutia anestezica. Se insista din nou, retragand acul si reorientand
seringa). Gaura mandib. la adulti se afla la 1 cm deasupra planului de ocluzie, la copii de 7-8 ani la acelasi
nivel cu planul de ocluzie, la edentati mai sus decat la adulti.

- Cand osul este contactat prea rapid prin tehnica indirecta, inseamna ca ne aflam cu acul in trigonul
retromolar. Cand acul e introdus prea mult si s-a pierdut contactul cu osul, ne aflam cu varful aculuidistal de
marginea post. a ram. ascendente (in glanda parotida: daca s-a depozitat anestezic apare pareza faciala
tranzitorie).

Calea exobucala: - Calea submandibulara:

Se foloseste ac lung de 8 cm. Locul de intepatura: la 1,5 cm de marginea post. a ramurii ascendente, la 1,5
cm de unghiul mandibulei, la 1,5 cm sub marginea inferioara a mandibulei. Directia acului: acul pastreaza
permanent contactul cu fata interna a ramurii ascendente. Acul trebuie sa ajunga mai sus de nivelul gaurii
mandibulare (4-4,5 cm). La 5,5 cm se va anestezia N. lingual si la 6,5 cm N. bucal.

- Calea retromandibulara Sicher

Se foloseste f rar. Locu de intepatura e sub lobul urechii, la jumatatea distantei dintre arcada
temporozigomatica si gonion, inapoia si inauntrul marginii post a ramurii ascendente. Directia acului:
orizontala si inainte, pastrand contactul cu osul. Se patrunde 2,5-3,5 cm in profunzime. Accidente:
pareza tranzitorie a N facial, inteparea arterei parotide externe si venei jugulare externe.

- Calea superioara
Se foloseste f rar, in caz de trismus. Locul de intepatura: sub arcada temporo-zigomatica, in
incizurasigmoida.
N. dentar inf., lingual si bucal se gasesc f. aproape unul de altul la nivelul tuberculului mandibular.

Tehnica anesteziei: - Bolnavul cu gura larg deschisa.

- Locul intepaturii: la dentati: in afara plicii pterigomandibulre, la 0,5 cm. sub planul ocluzal molar sup. la
edentati: in afara plicii pterigomandib., la 1,5 cm sub planul crestei alv. maxilare.
- Directia acului: perpendiculara pe mucoasa la locul intepaturii, corpul seringii fiind spre comisura de
partea opusa in dreptul premolarilor sau molarilor
- Profunzimea: 1,5-2 cm. (Pana cand acul intalneste osul la nivelul tuberculului mandibular, se lasa anestezic
pt. n. dentar inf. si n. bucal. Se retrage acul 5 mm si se depoziteaza anestezic pt. n. lingual.)

Tehnica anesteziei: - Bolnavul cu gura intredeschisa.

- Locul intepaturii: la 1 cm deasupra planului de ocluzie molar inf., in dreptul liniei oblice externe, in
continuarea marginii ant. a ramurii ascendente a mandibulei.
- Directia acului: inapoi, usor in afara si paralel cu planul de ocluzie inf.
- Profunzime: 3-4 mm pana la marginea ant. a ramurii ascendente, unde se depoziteaza AL pt. n. bucal.
- Directia acului apoi: orizontal, inapoi si in afara.
- Profunzime: 15 mm, unde se depoziteaza AL pt. n. maseterin.
- Directia acului dupa aceea: se retrage acul pana la marginea ant. (sau se scoate) si se repozitioneaza pt.
anestezia tronculara a n. dentar inf., la 1,5-2 cm profunzime, se retrage acul ca. 1 cm si se anesteziaza n.
lingual.
- Accidente si complicatii: ruperea acului, trismus, leziunea partilor moi prin miscari de directionare a
acului

11. Anestezia troncular periferica a nervului mentonier. Calea endo si exobucala. Tehnica, zona de
anestezie , complicatii.
Nervii anesteziati: -n. mentonier
-n. incisiv
Zone anesteziate: -tesuturile moi vestibulare ant. de gaura mentoniera
-tesuturile moi ale buzei inf.
-pielea buzei inf si a mentonului, pana la linia mediana

Indicatii:
-interventii chirurgicale mezial de gaura mentoniera, in zona ant a mandib si a structurilor moi pana la linia
mediana

Avantaje: -tehnica usoara, atraumatica

Alternative: -infiltratie locala
-anestezie intraligamentara
-anestezie intraseptala
-anestezia n. dentar inf.
-anestezia n. mandibular

Repere osoase: -gaura mentoniera e situata pe fata antero-externa a ramurii orizontale a mandibulei
-deasupra portiunii incipiente a liniei oblice externe
-la mijlocul distantei dintre marginea inferioara a mandibulei si marginea superioara a crestei alveolare
-pe verticala ce uneste gaura supraorbitara, gaura suborbitara si gaura mentoniera
dentare: -sub si intre radacinile celor 2 premolari inf.(in 50%din cazuri); (uneori se afla la nivelul radacinii
celui de al 2-lea premolar (25%), primului premolar (20%), distal de radacina premolarului 2 (5%), sau ant.
de radacina premolarului
parti moi: -pe linia verticala care trece prin comisura bucala, prin marginea interna a
corneei, la 5 mm inauntrul liniei verticale mediopupilare cand pacientul priveste inainte
-la edentati: repere osoase: dat. atrofiei crestei alveolare, gaura ment. e mai aproape de marginea sup. osoasa
mandibulara, uneori chiar pe creasta alveolara, sub mucoasa gingivala.
Reper mixt (osoase si parti moi) la jumatatea distantei dintre linia mediana si marginea ant. a
muschiului maseter.

Tehnica (calea endobucala): - E frecvent folosita.

- Gura pacientului e usor intredeschisa. Vestibulul inf. se dezinfecteaza cu alcool.
- Locul de intepatura: in mucoasa mobila, in fundul de sac vestibular inf., inapoia gaurii mentoniere, in
dreptul radacinii meziale a primului molar inf.
- Directia acului: in jos, inainte si inauntru
- Patrunderea: pt. anestezia n. mentonier nu e necesara patrunderea cu acul in gaura mentoniera. Pt. anestezia
n. incisiv e necesara patrunderea in gaura mentoniera si in canalul mentonier circa 5 mm. In acest caz si n.
mentonier se anesteziaza.
- Semne si simptome: furnicaturi sau anestezia buzei inf.
Anestezia bilaterala a n. dentar inf. se utilizeaza f rar dat. disconfortului.
- Pt. anestezia n. incisiv nu e totdeauna obligatoriu patrunderea in gaura mentoniera, prin presiune
anestezicul se poate dirija in gaura mentoniera. Dezavantaje care pot aparea cand se patrunde in gaura
mentoniera: tehnica e mai grea, exista riscul traumatizarii nervului mentonier si/sau incisiv.

Tehnica (calea exobucala): - Se dezinfecteaza pielea cu tra de iod si alcool.

- Locul de intepatura: in obraz, pe o linie orizontala ce trece prin comisura bucala, aprox. la
1,5-2 cm inapoia comisurii bucale.
- Se patrunde cu acul la. 2-2,5 cm.
- Complicatii: hematom, care se rezolva prin compresiune locala cutanata.

12. Indicatiile si contraindicatiile operatiei extractiei dentare. Indicatiile extractiei dentare

Indicatii:
- Dinti ce prezinta distructie coronoradiculara intinsa, care nu pot fi reconstituiti
prinmijloace protetice; - Dinti inclusi, care nu mai au posibilitatea de a erupe in mod normal pe
arcada dentara;
- Dinti cu fracturi radiculare longitudinal;- Dinti care au provocat complicatii infectioase perimaxilare
severe precum flegmoane, abcese, adenite supurate; - Dinti izolati, ce sunt restanti la nivelul arcadei
maxilare si impiedica aplicarea unei
proteze mobile corespunzatoare;- Dinti cu gangrene complicate, care nu pot beneficia de tratament co
nservator endodontic; - Dinti supranumerari care produc tulburari functionale; - Dinti implantati in
procese tumorale maligne ce urmeaza a fi tratate prin radiatii
ionizante, in scopul prevenirii complicatiilor septic osoase sau premaxilare secundare;- Dinti cauzali ai
osteomielitelor de maxilare sau implantati pe sechestre osoase deja detasate;- Dinti cu procese
parodontale marginale cronice ce prezinta o mobilitate accentuata,resorbtie avansata a osului alveolar
si pungi adanci ce nu pot fi tratate prin metode
uzuale de tratament medical sau chirurgical;- Dinti in malpozitie ce nu pot fi aliniati prin metode orto
dontice sau dinti ceimpiedica anumite redresari ortodontice; - Dinti din focarele de fractura a
maxilarelor care nu pot beneficia de un tratament conservator
endodontic;- Dinti care genereaza tulburari severe de eruptie;-Dinti mult extruzati, ce prezinta devieri
importante ale axului de implantare,impiedicand astfel aplicarea unui tratament protetic corect;-
Dinti care intretin procese patologice infectioase acute sau cornice sinuzale sau ganglionare;- Dinti cu
procese patologice periapicale sau parodontale, care provoaca
manifestarisevere la distanta in cadrul bolilor de focar
Contraindicatii: -Factori generali: afectiuni sanguine ale aparatului cardiovascular, afectiuni
hepatice renale, endocrine, sindroamele hemoragipare, afectiuni reumatice, leucozele acute.
Factori locali: supuratiile perimaxilare de cauza odontala, sinuzitele acute maxilare de cauza nazala.

13. Instrumentariul p-u extractia dentara, constructia, clasificarea, etapele extractiei dentare cu
ajutorul clestelor si elevatoareleor.

Pregatirea instrumentarului necesar

- Instrumentar destinat examenului cavitatii orale: pensa, oglinda, sonda
dentara;- Instrumentar utilizat pentru anestezie: seriga si ace de marimi potrivite;- Instrumentar
pentru extractie: clesti si elevatoare adecvate dintilor sau radacinilor ce vor urma sa fie extrase.
Principii generale utilizate in tehnica extractiei dentare
1. Largirea alveolei, pentru a permite radacinii sa iasa din locul sau anatomic;
2. Coroanele mici, fara convexitati bine reprezentate, necesita folosirea elevatoarelor, urmata apoi de
aplicarea clestelui de extractie pe suprafata dintelui;
3. Dupa dilatarea alveolei, dintele este extras prin ruperea fibrelor ligamentareperiodontale;
4. Instrumentele folosite pentru aceasta tehnica de extractie dentara sunt de obicei
cestii si elevatoarele. Aceste instrumente sunt confectionate astfel incat sa actioneze in axul lung al
dintelui, iar partea lor activa sa se adapteze perfect pe gatul
dintelui si pe portiunea cervicala a radacinii.
5. Cu ajutorul clestilor se extrag: dintii a caror coroana este integra sau distrusa partial, radacinile
dentare care
prezinta o portiune extraalveolara suficient deproeminenta, radacinile dentare care se gasesc la limita
peretelui alveolar
Tehnica extractiei cu ajutorul clestilor
Aceasta tehnica are avantajul ca nu produce leziuni ale tesuturilor peridentare,nu fractureaza osul
si nu sfasie mucoasa gingivala.
Clestii au diferite forme, in functie grupele de dinti si arcadele pentru care sunt destinati, astfel incat
sa se poata actiona cu el in axul lung al dintelui. Deschizatura clestelui este si ea diferita deoarece
dimensiunile coroanelor este variabila de la unindivid la altul.
Timpii operatori parcursi in aceasta etapa:
- Sindesmotomia;
- Aplicarea, insinuarea, fixarea, luxatia dintelui;- Extractia propriu-zisa.

EXTRACŢIA CU AJUTORUL ELEVATOARELOR

Extracţia resturilor radiculare mici, situate profund în alveolă
Indicaţii:
restul radicular poate fi vizualizat pe fundul alveolei
Dacă metoda nu permite extracţia restului radicular restant, se indică alveolotomia.

14. Principiile generale de tehnica a extractiei dentare. Extractia dintilor ale arcadelor superioare.
Tehnica.Principii generale utilizate in tehnica extractiei dentare:
1. Largirea alveolei, pentru a permite radacinii sa iasa din locul sau anatomic;
2. Coroanele mici, fara convexitati bine reprezentate, necesita folosirea elevatoarelor, urmata apoi de
aplicarea clestelui de extractie pe suprafata dintelui;
3. Dupa dilatarea alveolei, dintele este extras prin ruperea fibrelor ligamentare periodontale; 4.
Instrumentele folosite pentru aceasta tehnica de extractie dentara sunt de obicei clestii si
elevatoarele. Aceste instrumente sunt confectionate astfel incat sa actioneze in axul lung al dintelui,
iar partea lor activa sa se adapteze perfect pe gatul dintelui si pe portiunea cervicala a radacinii. 5. Cu
ajutorul clestilor se extrag: dintii a caror coroana este integra sau distrusa
partial, radacinile dentare care prezinta o portiune extra alveolara suficient de
proeminenta, radacinile dentare care se gasesc la limita peretelui alveolar
Extractia incisivilor centrali superiori
Radacina incisivului central superior este dreapta si are forma conica rotunjita. Se realizeaza
anestezie plexala prin infiltratie submucoasa. Ca si instrumente vor fi folosite sindemotoame sau
elevatoare drepte „in jgheab” sau „in flacara”. Pentru etapa de extractie propriu-zisa se va utiliza un
cleste drept cu falci de dimensiuni convenabile,
care se vor adapta perfect axial si circular la coletul dintelui.Cu ajutorul indexului de la mana stanga,
se va indeparta buza superioara, fixand totodata vestibular, creasta alveolara la nivelul dintelui ce
urmeaza a fi extras. Se realizeaza decolarea gingiei si sectionarea ligamentului circular cu ajutorul
sindesmotomului sau elevatorului. Are loc adaptarea clestelui. Extractia lui se realizeaza dupa ce s-
au efectuat miscari de basculare vestibulo-palatinale si miscarea de tractiune finala.
Extractia incisivilor laterali superiori
In acest caz este indicata anestezia plexala sau tronculara periferica, efectuata la
gaura infraorbitara sau incisiva. Sunt utilizate elevatoarele drepte sau sindesmotoamele, dar nu
trebuie uitat si clestele drept cu falcile mai subtiri, care permite o adaptare perfecta la coletul dintelui.
Cu ajutorul sindesmotomului se va realiza decolarea gingiei, iar apoi prin aplicarea clestelui pe
suprafata dintelui, acesta se va luxa prin miscari de basculare vestibulo- palatinale.
Extractia caninilor superiori
Acest dinte prezinta cea mai lunga radacina si are o pozitie verticala, apexul avand
frecvent o curbura orientata distal sau vestibular. Gingia este decolata cat mai profund cu ajutorul
sindesmotomului sau elevatorului, iar apoi se aplica falcile clestelui, urmarindu-se in acelasi timp o
insinuare cat mai profunda a acestuia. Luxatia se realizeaza prin efectuarea unor miscari de
bascularein sens vestibulo-palatinal, urmata apoi de extractia dintelui printr-o miscare de tractiune.
Extractia primilor premolarilor superiori
Acest dinte prezinta doua radacini in mod frecvent, orientate una spre vestibular, iar
cealalta spre palatinal, avand o directie divergenta spre apex.
Se realizeaza decolarea gingiei cu ajutorul sindesmotoamelor sau elevatoarelor, urmata
apoi de aplicarea clestelui si efectuarea de miscari de basculare in sens vestibulo-palatinal.
Extractia premolarilor doi superiori
Acest dinte prezinta o singura radacina. Decolarea gingiei trebuie sa se efectueze cat mai profund, ca
mai apoi falcile clestilor
sa fie aplicate pe suprafata dintelui in vederea luxatiei dintelui prin miscari de
basculare in sens vestibulo-palatinal.
Extractia molarilor unu si doi superiori
Acesta se numara printre cei mai voluminosi si prezinta trei radacini dintre care
una este palatinala si doua vestibulare.
Anestezia se realizeaza la nivelul tuberozitatii, completata apoi de o infiltratie vestibulara.
Instrumentele utilizate sunt reprezentate de elevatoare drepte „in jgheab”, „ in baioneta”, si
sindesmotoame, precum si clesti pentru molari care sunt indoiti pe lat, avand falcile foarte
voluminoase. Clestii sunt pereche, se pozitioneaza cu pintenul
prezent la varful falcii pe fata vestibulara a dintelui intre cele doua radacini vestibulare. Creasta
alveolara se fixeaza intre index si police, iar decolarea gingiei se realizeaza
cu ajutorul elevatoarelor sau sindesmotoamelor drepte.
Luxatia dintelui se face prin miscari de basculare vestibulo-palatinale, crescand
progresiv amplitudinea miscarilor.
Extractia molarilor de minte superiori
Acest dinte prezinta o mare varietate de forme atat in ceea ce priveste forma
coroanei cat si numarul de radacini. Instrumentarul utilizat in extractia acestui dinte este reprezentat
de elevatoare „inbaioneta” si cleste cu dubla curbura si falci rotunjite. Cu ajutorul elevatorului se va
decola gingia de pe suprafata dintelui, iar apoi cleste seva aplica in axul dintelui realizand luxatia lui
prin miscari de basculare in sensvestibulo-palatinal. Extractia este insotita de miscari de tractiune
lente evitand astfel fracturarea varfurilor efilate ale radacinilor

15. Extractia dintilor arcadie inferioare. Tehnica. Extractia radacinilor dentare cu ajutorul clestelelor
si elevatoarelor.
Extractia incisivilor centrali si laterali inferiori
Acestia reprezinta dintii cei mai mici din cavitatea orala. Instrumentele utilizate sunt elevatoarele
curbe cu cioc lateral sau sindesmotoame curbe si clesti pentru incisivii inferiori.
Se decoleaza gingia cu ajutorul elevatorului, urmata apoi de aplicarea falcilor clestelui pe suprafata
dintelui in scopul realizarii luxatiei dintelui prin miscari de basculare in sens vestibulo-lingual.

Extractia caninilor inferiori

Caninul inferior este un dinte foarte puternic si prezinta o radacina robusta si lunga. Pacientul trebuie
sa ocupe o pozitie care sa-i favorizeze operatorului accesul facil la acest dinte: cu capul drept si gura
larg deschisa. Anestezia este realizata troncular periferic la spina lui Spix.
Instrumentele utilizate sunt elevatoarele cu cioc lung pentru mandibula, cleste indoit pe muchie.
Gingia este decolata cu ajutorul sindesmotoamelor sau elevatoarelor apoi falcile clestilor se vor
insinua cat mai profund adaptandu-se perfect la coletul dintelui.
Urmeaza apoi luxarea dint. prin efectuarea miscarilor de basculare in sens vestibulo-lingual.
Extractia premolarilor inferiori
Acesti dinti au o singura radacina ce este puternica si foarte lunga. Instrumentarul utilizat este acelasi
ca si in cazul caninilor, anestezia realizandu-se tot la spina Spix.
Tehnica de extractie este intocmai ca si la canini, urmand aceeasi pasi.
Extractia molarilor 1 si 2 inferiori
Sunt dinti pluriradiculari, prezentad o radacina situata mezial si una distal. Pacientul va avea o
pozitie ce ii confera operatorului un acces cat mai facil la dinte: capul va fisprijinit in tetiera, iar in
functie de hemiarcada la care se lucreaza, capul va fi rotat spre dreapta sau spre stanga. Anestezia se
va realize la spina lui Spix a nervului lingual si al nervului alveolar inferior. Instrumentarul utilizat va
fi reprezentat de: sindesmotoame curbe, elevatoare curbe mandibulare cu cioc lateral, cleste cu falcile
indoite pe muchie. Se initiaza decolarea gingiei cu ajutorul elevatoarelor, apoi falcile clestelui se vor
insinua cat mai profund, mai intai cea linguala urmata apoi de cea vestibulara.
Se luxeaza dintele efectuandu-se miscari de basculare in sens vestibulo- lingual.

Estractia molarilor 3 inferiori (de minte)

Acest dinte poate prezenta o varietate de forme atat coronare car si
radiculare,astfel ca poate prezenta una, doua, trei sau chiar patru radacini. Pentru extractia acestui
dinte, pacientul va ocupa o pozitie relaxata, cu capul usor inextensie
si gura larg deschisa.Instrumentarul necesar acestei manopere este: elevator Lecluse, „limba de crap”,
cleste indoit pe lat, a carui falci pot prezenta sau nu pinteni. Se decoleaza gingia cu ajutorul
elevatorului, apoi se insera falcile clestelui cat mai profund, fiind in contact strans cu suprafata
dintelui. Se luxeaza apoi prin efectuareade miscari in sens vestibulo-lingual. Extractia trebuie sa se
realizeze prin tractiune in ax insotita de o usoara inclinatie in ax

16. Extractia prin alveolotomie (extractia atipica).

Indicatii: in cazurile radacinilor ramase intraalveolar care nu pot fi extrase cu clestii sau luxate cu
elevatoarele, fie ca radacinile nu sint vizibile, datorita profunzimii la care sa produs fractura fie datorita unei
hemoragii abundente.
a) resturi radiculare profunde intraosoase ramase dupa extractii vechi, b) resturi radiculare situate sub punti
dentare c) radacini situate in zone unde spatiul sa ingustat prin migrarea dintilor vecini d) radacini foarte
recurbate care ar risca sa se fractureze in cursul tentativei de extractive cu clestele sau elevatoarele e)
radacini inportiunea apexiana in ,,limba de clopot” datorita unor procese de hipercimentoza f) radacini
deformate prin procese tumorale (odontoame, cementoame) g) radacini sudate la peretele alveolar realizind
asa numitele anchiloze dento-alveolare, h) radacini cu carii profunde care submineaza foarte mult substanta
cementodentinara, scazindui rezistenta.
Alveolotomia cu lambou este tehnica cel mai frecvent folosita intrucit prin descoperirea larga a peretelyi
alveolar ofera o vizibilitate foarte buna asupra cimpului operator , permitind ca rezectia osoasa sa se faca atit
cit este necesar pentru descoperirea si indepartarea radacinii dentare.
Incizia: In functie de localizarea si dimensiunea restului radicular alveola va fi descoperita pe o arie mai
redusa sau mai intinsa folosindu-se mai multe tipuri de incizii: a) incizie trapezoidala formata din doua
incizii vertical-oblice de o parte si de alta a alveolei, prelungite pina la nivelul mucoasei mobile, divergente
catre fundul de sant vestibular si unite printr-o incizie orizontala la nivelul orificiului alveolar. Prin aceasta
incizie se creaza un lambou de forma unui trapez, cu baza mare orientate catre fundul santului vestibular.
Forma trapezoidala a lamboului are avantajul de a asigura o irigatie buna; b) incizie in L realizind un lambou
triunghiular- o incizie orizontala la nivelul limitei meziale a alveolei. Incizia verticala poate depasi cu 1-
2mm limita alveolei, catre fundul de sant vestibular incizia va fi prelungita pina la nivelul mucoasei mobile.
Lamboul triunghiular realizat astfel va avea o baza de implantare distala care-i asigura o buna irigatie; c)
incizie curba la limita dintre mucoasa fixa si cea mobila, cu cnvexitatea orientate catre fundul de sant
vestibular. Aceasta incizie se foloseste in cazul radacinilor mici situate profund intaalveolar, ramase dupa
extractii vechi si urmareste descoperirea osului strict la nivelul apexului.
Decolarea lamboului periosteomucos. In cazul inciziei trapezoidale si al inciziei in L se introduce un
decolator fin intre mucoasa si os la nivelul marginii libere a alveolei. Decolarea se face prin miscari blinde
de insinuare a instrumentului, desprinzind periosteomucoasa de os. In cazul invciziei curbe decolarea se face
mai mult catre fundul santului vestibular, mucoasa fixa fiind indepartata atit cit sa permita o buna
evidentiere a osului in dreptul apexului radacinii respective. Lamboul de mucoasa realizat va descoperi
peretele vestibular a alveolei in dreptul dintelui care urmeaza sa fie extras atit cit este necesar.
Trepanarea osului: se va face urmarind ca radacinile sa fie descoperite si luxate sacrificind cit mai putin din
table vestibulara. In raport cu marimea si profunzimea la care se gasesc radacinile se pot folosi 3 procedee
de trepanaresi rezectie osoasa: a) rezectia marginala partiala a tablei vestibulare; b) rezectia totala a peretelui
alveolar vestibular; c) rezectia partiala a peretelui alveolar vestibular la nivelul apexului este indicate in
cazul resturilor radiculare mici, profunde, ramase dupa extractii vechisau a radacinilor situate sub punti
dentare.
Luxatia radacinii: In timpul trepanarii se urmareste sa se creeze cu dalta sau cu freza santuri in jurul
radacinilor in care sa poata fi insinuate elevatorul. Luxatia se face cu elevatorul adecvat introdus fie pe fetele
laterale a radacinii, fie sub radacina daca apexul este deformat globulos. In timpul trepanarii osoase si al
luxarii radacinilor se va evita la maxilar deschiderea sinusului, iar la mandibular deschiderea canalului
mandibular sau lezarea pachetului vasculo-nervos mentonier. Dupa extractia radacinii se controleaza alveola
inlaturinduse cu ajutorul chiuretei eventualele tesuturi patologice. Se face apoi regularizarea osului,
rezecindu-se cu o pensa ciupitoare si cu chiureta, toate ciocurile si marginile osoase proeminente. Plaga se
spala cu sol. de ser fiziologic caldut sau cu apa oxigenata, pentru a indeparta eventualele eschile osoase; se
controleaza singerarea plagii osoase si a plagii mucosae.
Sutura: Se aplica lamboul periosteomucos peste os carte este necesar sa fie complet acoperit. Daca lamboul
de mucoasa este insuficient pentru acoperirea alveolei se va incerca o decolare a bazei sale de implantare
catre mucoasa mobile si apoi alunecarea lui catre mucoasa versantului oral. Aceasta metoda prezinta
dezavantajul ca poate produce o micsorare a santului vestibular. Se aplica fire de sutura separate ,
nerezorbabile aprontind cit mai correct marginile plagii, astfel incit osul sa fie complet acoperit. Pentru ca
vindecarea sa se produca fara complicatii, sa nu se formeze hematoame care s-ar putea infecta este necesar
ca lamboul periosteomucos sa adere cit mai bine la suprafata osoasa, acoperind-o cit mai complet. In acest
scop peste lambou se aplica p/u 24-48 ore un pansament iodoformat usor compresiv care suprima eventual
spatiul mortcare s-ar forma intre os si lambou. Firele de sutura se suprima dupa 5-7 zile de la interventie.

17. Evolutia alveolei dupa extractie si ingrijirea ei. Complicatiile locale in timpul extractiei dentare.
Cauzele, tratamentul si profilaxia.
In cazurile in care extractia a decurs fara incidente, radacinile au iesit integre, in alveola nu a ramas elemente
patologice si traumatismul operator nu a provocat leziuni extinse ale osului si mucoasei se observa deobicei
o singerare redusa care prezinta o tendinta manifesta si rapida de organizare a chegului.Daca dintele a iesit
complet iar perpendicular nu exista procese infectioase sau tumorale chistice, chiuretarea alveolei este
contraindicate. Prin chiuretarea membrane parodontale se desfiinteaza o bariera de protectie a osului
intirziindu-se aparitia vaselor de neoformatie si cicatrizarea alveolei. Sint contraindicate in aceste cazuri
spalaturile intraaalveolare cu substante antiseptic, introducerea in alveola a substantelor caustice sau
antiseptic de tip iodoform, a meselor. Iodoformul introdus in alveola nu se resoarbe ci este eliminate ca orice
corp strain si in loc sa previna favorizeaza producerea de alveolite prin dezorganizarea structurii fibrilare a
cheagului. In cazul extractiilor obisnuite atitudinea fata de plaga postextractionala va fi cit se poate de
simpla: se evacueaza din cavitatea bucala single si secretiile cu ajutorul unor tampoane sterile sau cu
aspiratorul, daca secretiile sunt abundente bolnavul este rugat sa-si clateasca gura usor fara forta, se palpeaza
marginile alveolei cu pulpa degetului pentru a depista ciocuri osoase proeminente care trebuie netezite cu
ajutorul unei chiurete, intre index si police se string marginile alveolei apropiind cit mai mult tablele osoase
si gingivomucoasa vestibulara de cea orala astfel deschiderea plagii va fi cit mai mica, evitindu-se tendinta
de ectropionare a gingiei, peste alveola se aplica un tampon de comprese sterile avind grija ca
gingivomucoasa sa fie rasfrinta inauntru peste plaga osoasa astfel incit marginile plagii sa nu ramina
dehiscente, se recomanda bolnavului sa inchida gura muscind peste tampon. Tamponul aplicat trebuie sa fie
usor compresiv realizind pe linga protectia plagii si o hemostaza, bolnavul va fi tinut in observatie cel putin
30min dupa extractie cind se va controla plaga pentru a depista daca singerarea continua sau s-a oprit si daca
in alveola s-a format deja un cheag. Tamponul se indeparteaza dupa 2 ore.
Complicatiile locale: 1.Accidente dentare: a)fracturarea coroanei sau a radacinii, b)luxatii ale dintilor vecini
c)fracturarea dintilor vecini sau antagonisti, d)smulgerea sau lezarea mugurilor dintilor permanenti 2.
Leziuni ale partilor moi perimaxilare: a)plagi gingivale liniare se produc prin deraparea elevatorului sau prin
aplicarea falcilor clestelui peste mucoasa, b)plagile intinse cu denudari mari ale osului se produc in
extractiile laborioase, traumatizante, c) plagi ale mucoasei palatinale se produc prin deraparea elevatoarelor,
d) plagi ale limbii se produc prin deraparea elevatoarelor curbe ascutite sau a elevatorului ,, limba de crap”
in timpul extractiei molarilor de minte inferiori, e)plagi ale planseului bucal se produc prin inteparea
mucoasi cu virful elevatorului care derapeaza. 3. Leziuni osoase: a)fracturile alveolare sint fracturile limitate
de obicei la alveola dintelui extras, interesind unul dintre pereti, b) fractura tuberozitatii maxilarului superior
se produce in luxatia distala cu elevatoarele a molarului de minte superior. c) fractura mandibulei se produce
in timpul extractiei molarului de minte inferior, d) luxatia mandibulei este un accident care se produce
deobicei la bolnavii cu laxitate capsuloligamentara accentuata aparind in timpul extractiei dintilor inferiori
prin deschiderea exagerata a gurii si tractiunea inainte a mandibulei, e ) accidente sinusale: deschiderea
sinusului – se poate produce chiar dupa extractia cu clestele a unui dinte sinusal; impingerea radacinilor in
cavitatea sinusala- se produce daca in timpul extractiei cu elevatoarele a radacinilor premolarilor si molarilor
superiori se actioneaza cu instrumentele catre fundul alveolei, 4. Leziuni ale nervilor- prin perforarea
tavanului canalului mandibular in timpul extractiei radacinilor sau al chiuretajului profund alveolar poate fi
lezat nervul alveolar inferior, la nivelul gaurii mentoniere nervul poate fi lezat prin incizia mucoasei sau in
timpul trepanarii osoase practicate in vederea alveolotomiei.Pentru a preveni acest incident in timpul
inciziilor vertical va fi evitat spatiul dintre cei doi premolari. In cazul fracturarii peretelui oral al alveolei
molarului de minte cind se realizeaza indepartarea fragmentului ososdetasat si regularizarea osoase, poate fi
lezat nervul lingual. 5. Aspirarea fragmentelor dentare sau osoase.

18. Perforatia sinusului maxilar in timpul extractiei dentare. Cauzele si tratamentul.Indicatiile catre
spitalizarea bolnavilor cu complicatii dupa extractii dentare.
Deschiderea sinusului se poate produce chiar dupa extractia cu clestele a unui dinte sinusal. Alteori
sinusul se deschide in timpul chiuretajului alveolar. De multe ori deschiderea accidental a sinusului maxilar
poate trece neobservata; se produce o singerere ceva mai abundenta a alveolei respective, singele avind
uneori un character aerat. Daca se exploreaza cu un stilet butonat se constata ca fundul alveolei este complet
disparut, stiletul patrunzind in cavitate. In aceste cazuri este bine ca explorarea cu stiletul sa fie cit mai putin
traumatizanta pentru a nu infecta sinusul. Este contraindicate manevra Valsava care in aceste cazuri va mari
bresa mucoasa favorizind infectarea sinusului prin alveola postextractionala. Atitudinea terapeutica va
urmari cicatrizarea alveolei fara incidente favorizind inchiderea per primam a comunicarii bucosinusale. Se
va face toaleta plagii urmarind ca alveola sa fie acoperita complt cu gingivomucoasa. In cazul in care alveola
este mare cu pereti ososi indepartati nepermitind alunecarea si suturarea gingivomucoasei nu pot fi complt
afrontate se vor aplica 1-2 fire de sutura care vor apropia cit mai mult gingia vestibulara de cea palatinala,
micsorind gura alveolei. In ambele situatii se va urmari aplicarea cit mai intima a gingivomucoasei pe osul
subiacent aplicind pentru o perioada de 7-8zile un tampon iodoformat care va fi mentinut cu ligature de
sirma in 8 trecute in punte peste alveola respective. Se recomanda pacientilor ca timp de 2-3 saptamini sa
nu-si sufle nasul si sa mentina o igiena bucala si antisepsie nazala riguroasa.
Impingerea radacinilor in cavitateasinusala se produce daca in timpul extractiei cu elevatoarele a radacinilor
premolarilor si molarilor superiori se actioneaza cu instrumentele catre fundul alveolei. Operatorul constata
ca radacina a disparut din alveola. Pot exista 2 posibilitati: fie radacina a fost impinsa sub mucoasa sinusala,
fara ca acesta sa fie perforate; fie s-a produs o perforare a mucoasei sinusale, radacina fiind proiectata in
plina cavitate. In momentul in care s-a produs un asemenea accident este necesar sa se precizeze sediul
radacinii prin radiografii cu film retroalveolar si radiografia sinusului maxilar. Radacinele dentare impinse
sub mucoasa sinusala se extrag pe cale alveolara largita, dupa tehnica descrisa de Wasmundt. De o parte si
de alta a alveolei se fac 2 incizii vertical-oblice divergente pina in fundul santului vestibular. Se decoleaza
periosteomucoasa cit mai sus pina la podeaua sinusului, descoperindu-se restul radicular. Cu o pensa sau
chiureta se prinde restul radcular si se extrage. In timpul manoperelor de trepanare si extractive se va avea
grija sa nu se perforeze mucoasa sinusala sis a nu se impinga radacina in plina cavitate de unde nu mai poate
fi extrasa pe aceeiasi cale. Marginile osoase se regularizeaza cu o chiureta iar lamboul periosteomucos este
readus peste plaga si suturat. Pentru a mentine lamboul intim adherent la os se aplica o mesa iodoformata de
protective mentinuta fie prin ligature de sirma in8 fie cu o placa de protective din acrilat confectionata de
urgenta in cazurile in care nu exista dinti vecini. Resturile radiculare impinse in plina cavitate sinusala este
necesar sa fie extrase cit mai urgent, in maximum 48 ore de la producerea accidentului prin trepanarea
sinusului la locul de electie (metoda Caldwel Luc) , pentru a nu determina infectarea mucoasei sinusale.
19. Profilaxia complicatiilor la efectuarea extractiei dentare.
O buna parte din accidente pot fi evitate printr-un examen minutios , clinic si radiologic facut inainte de
extractie, alegindu-se in functie de datele obtinute tehnica operatorie si utilizind manoperele cele mai
potrivite cazului repectiv.
20. Clasificarea proceselor inflamatorii regiunii o.m.f.
Procesele inflamatorii in regiunea omf pot fi odontogene si neodontogene; infectioase - specifice si
nespecifice si washpe neinfectioase, adica alergice, traumatice, stiti voi de la fizpat, acute si cronice.
Inflamatiile neodontogene au drept sursa alte structuri ale cavitatii bucale, faciale sau la distanta:
tonsilogene, rinogene, otogene (di la urechi nna), etc.. Inflamatiile odontogene detin un loc major in chir.
OMF. Cele mai frecvente afectiuni inflamatorii sunt: limfadenitele, flegmoane si abcese, chisturile
(inflamatie productive), periostitele, osteomielitele, periodontitele, sinusite, granulom subcutan [odontogene
majoritar] frunculi si carbunculi, sialoadenite si mai putin agresive; stomatite, glosite, dermatite, foliculite,
ateroame suprainfectate i.t.d.i.t.p. Da' nu uitati ca ne intereseaza mai mult cele odontogene!
Sharkgorodski (1985) clasifica astfel:
Infla. OMF : -Odontogene
 -Stomatogene :
Periodontita: acuta & cronica;
Periostita: acut – seros & cronic, cronic;
Osteita: acut – forma reactiv_tranzitorie & cronic – rarefiant & hiperplastic (shi contrast! );
Osteomielita maxilara: acut, subacuta, cronica & cronica de novo;
Abcese si flegmoane: acut & subacut;
Limfadenita: acuta, cronica – productiva, productiva in acutizare;
Sinusitele: acute & cronice.
- Altele (''inflamatia'' de la morfopat)

Au fost multi savanti medicali care au propus diverse si diverse clasificari, ca pina la urma Robustova sa
concluzioneze o clasificare unica si fundamentala (tipa necopieta de Sharkgorodski):
Periodontita: acuta, cronica & cronica in acutizare;
2.Periostita: acut – seros & cronic, cronic;
Osteita: a disparut din clasificare;
3.Osteomielita maxilara: acut, subacuta, cronica & cronica de novo;
4.Abcese si flegmoane: acut & subacut;
Limfadenita: acuta, cronica – productiva, productiva in acutizare;
Sinusitele: acute & cronice.

21.Etiologia proceselor inflamatorii regiunii o./m./f.

In producerea infectiilor regiunii maxilo-faciale avem mai multi factori favorizanti si
determinanti.Factorii favorizanti sunt :locali si generali.Factorii favorizanti locali sunt:leziunile traumatice
osoase (de obicei fracture deschise in cavitatea bucala) 2.Tumorile maxilarelor,mai ales chisturile
suprainfectate 3.Corpii straini patrunsi accidental prin mucoasa 4.Complicatiile anesteziei loco-
regionale,nerespectarea asepsiei ,antisepsiei 5.complicatiile extractiei dentare(extractii
traumatizante,alveolite,chiuretaj insufficient 6.Complicatiile diferitor tratamente stomatologice:obturatii cu
mortificari pulpare,obturatii de canal cu depasire dupa apex,coroane incorect adaptate cu iritari a
parodontiului marginal,tratamente ortodontice cu exercitari de presiune ce duc la mortificarea lenta a
dintelui.
Factori favorizanti generali:1.Varsta,2.Reactivitatea diminuata a organismului,imunodefienta 3.Starile de
emaciere,casexie,starile de denutritie din bolile cronice si carentiale 4.Afectiunile neurologice sau
neuropsihice(nu se asigura igiena cav. bucale) 5.Tratamentul indelungat cu antibiotice sau corticosteroizi
Factori determinant:1.Leziunile dentoparodontale intre care mai frecvente sunt:a)gangrene pulpare
complicate cu parodontite apicale acute sau cronice in acutizare b)pungi parodontale adanci c)fracturi
dentare d)accidente de eruptie ale dintilor temporari si permanenti 2.Exacerbarea virulentei germenilor
patogeni in urma capatarii a acestor agenti a rezistentei la antibiotic.

22.Evolutia clinica a proceselor inflamatorii ale regiunii OMF

Inflamatia este o reactie complexa a tesuturilor la actiunea unor stimuli nocivi cu implicarea mulotor
mecanisme de aparare si compensare, adaptare a intregului organism. Etiologia :
 Microorganism patogene (baterii, virusuri)
 Agenti parazitari
 Agenti chimici (acizi, baze)
 Traumatisme mecanice
 Corpi straini
 Agenti fizici (caldura, electricitate, radiatie)
  Produsi endogeni ai metabolismului (cholesterol, acis uric, calciu)
Inflamatia poate fi acuta( exsudativa) si cronica (proliferativa).
Inflamatia acuta – semnele principale calor, rubor, dolor, tumor si functia lesa. Se caracterizeaza prin
reactii vasculare, exsudative si alterative. Reactii vasculare – dupa o scurta vasoconstrictie initiala urmeaza
o vasodilatare arteriolo-capilara cu hyperemia active si cresterea permeabilitatii capilare. Aceste fenumoene
sunt declansate de stimuli nervosa si de mediatorii chimici (histamine si serotinina). Are loc diapedeza
leucotitelor, ce vor migra spre focarul inflamator. Reactiii exsudative – formarea edemului inflamator.
Exsudatul e constituit din component lichida (plasma ) si celulara (polimorfonucleare, monocite si
macrofage) din cauza cresterii permeabilitatii vasculare. Are loc fagocitoza. Reactii alterative – degenerarea
si necroza celulelor si a substantelor intersitiale determinate de agentul pathogen sau de tulburarile
circulatorii. Materialul cerotic este un corp strain, irritant ce poate intensifica reactiile inflamatorii.
Dupa natura caracterului exsudatului inflamator se deosebesc inflamatii: seroase, fibrinoase,
pseudomembranose(pe suprafata mucoaselor sunt depozite alb cenusii formind pseudomembrane),
hemoragica, catarala (character seromucinos sau muco-purulent), supurativa.
Caile de diseminare a infectiei din focarul inflamator – limfatica sau hematogena, calea directa(punctii
septic, corpi straini), transosoasa si submucoasa.
Modalitati evolutive ale inflamatiei acute:
1. Rezolutia – revenirea la normal a tesutuirlor inflamate
2. Repararea – inlocuirea tesutului distrus prin tesut de granulatie, cu formarea de cicatricii fibrinoase
3. Inflamatia cronica
Inflamatia cronica
Poate avea caracter proliferativ si granulomatos( de corp strain sau infectii de focar). Caracterul
proliferativ este dat de popularea focarului cu infiltrate celulare de origine somatic si tisulara(limfocite,
plasmocite, mononucleare, celule polinucleare, fibroblasti). Leucocitele polimorfonucleare sunt reduse sau
absente. Reactiile vasculare, exsudative si alterative sunt discrete si nu ating intensitatea celor din inflamatia
acuta.

23. Bolile de erupţie a dinţilor: etiologia, diagnosticul, tratamentul .

Accidente de eruptie ale dintilor temporari.
Etiologie :
- terenul, starea de hiperreflectivitate naturala a copilului mic, marita in cursul diferitor boli care
diminua in aceleasi timp rezistenta organismului. Un rol important ii revine eriditatii , disendocriniilor ,
rahitismuluii, hipovitaminozelor.
- Iritatia filetelor gingivoalveolare ale trigemenului
- Infectia pericornara directa sau indirecta
Accidente si complicatii locale:
- Eruptia precoce
- Eruptia tardiva sau intirziatat pericoronarita congestiva
- Pericoronarita supurativa
- Gingivostomatita
- Chistul de eruptie

Accidente regionale:
- sialoree ,rinoree, epifora, congestie, conjunctiva, fotobie .

Accidente generale
- tulburari digestive
- tulburari respiratorii
- tulburari urinare
- tulburari de crestere

Tratament:
Profilactic : local – spalturi bucale cu sol antiseptice slabe, badejonarea mucoasei gingivale cu sol
analgezica
general- administrarea de sedative si vit. C,A,D2
 Tratament Ghirurgical in pericoronarita supurata: sub anestezie de contact sau analgezie generala, se
incizeaza abcesul.

24 Pericoronarita
inflamaţia ţesuturilor moi pericoronare. Este cea mai frecventă şi cea mai importantă complicaţie a
erupţiei molarului de minte inferior.
Are la origine impulsul de erupţie a molarului 3 inferior, care, în ascensiunea sa, pune în tensiune
capişonul de mucoasă pe care îl fisurează, şi traumatismul ocluzal al antagonistului, la care se adaugă
infecţia din mediul bucal. Pătrunderea infecţiei în sacul folicular se face fie prin efracţia mucoasei datorită
traumatismului ocluzal provocat de către antagonist, fie consecutiv, prin desprinderea capişonului de faţa
distală a molarului 2.
Flora microbiană este cea întâlnită în cavitatea bucală: streptococi, stafilococi şi fuzospirili. Nu sunt
excluşi însă nici ceilalţi microbi cunoscuţi, care pot ajunge fie prin cale directă, fie mai rar, indirectă. Ca
orice proces inflamator, pericoronarita se prezintă sub formele acută şi cronică. Pericoronarita acută, la
rândul ei, în ordinea gravităţii, îmbracă două aspecte: con- gestiv şi supurată.
25.Periostita odontogena:
periostita debuteaza prin fenomene de periodontita acuta sau cronica exacerbate cu dureri spontane sau
provocate la tingerea dintelui cauza. Periostita acuta evolueaza cu un lichid purulent a regiunii periapicale
dentare care traverseza osul prin canalele osoase si tesutul medular. Erodind corticala lichidul purulent se
depoziteaza subperiostal.
Clinic: tumefactia umple santl vestiblar bombindul in dreptul a 2 sau 3 dinti pe partea vestibulara a apofize
alveolar. La palpare se percepe fluctuenta. Dintele cauza este mobil. Limfadenite si periadenite regionale.
Extriot procesul se manifesta prin tumefactii u asimetrii accentuate, ademe ale partilor moi palpebrale,
plicei nazo-labiale, buzei superioare, regiunii submandibulare. Starea generala este alterata, insomnia,
neliniste, febra 38-39, intoxicatie, vsh 20-30, leucocitoza.
Diagnosticul dif. se face cu: furunculul fetei, adenoflegmonul, osteomielita odontogena acuta, pulpita acuta
difuza.
Tratament: chururgical si complexul de medicamente.

26. oteomielita. Clasificare

Otiomielita dupa factorul etiologic:
Osteomielite de cauza dentara (odontogene)
Osteomoielita hematogena
Ost. Traumatic- arma de foc, arma alba, truma actinica
Ost. Cu character specific: actinomicoza, sifilitica, tuberculoasa
Ost. De contact
Ost. Toxica
Clasificarea oteomilitei odontogene
Complicate, necomplicata;
Dupa fazele inflamatiei: acuta, subacuta, cronica.
Etiologia : microorganism din cav bucala: stafilococi streptococci, enterococi, diplococi, bacilli G-, G+,
micoplasme protozoare.
Patogenie: 3 teorii: Bobrov si Lexter, Derjanov, neurotrofica.
Evolutiaclinica

30.Caracteristica generala a abceselor si flegmoanelor reg. OMF:

ABCESUL = forma localizata a unei colectii purulente,delimitat de memebrana piogena. Clinic :
tumefactie,hiperemie,fluctuenta, curbatura,febra,frisoane,durere locala
FLEGMONUL = forma difuza,necrozanta,buloasa cu sfacele. Clinic : tumefactie difuza,tegument si
mucoasa livide, infiltrat indurat,dureros, aspect toxico-septic.

31.Abces a santului mandibulo-lingual:topografia,etiopatogenia , clinica si tratamentul:

ANATOMIE
anterior: mucoasa
posterior: m miloh
Medial: genioglos,geniohiloidian si hioglos
Latero-ant: fosa sublg
Comunicari : loja sublg controlat si submand
Contine : gl sublg, port sublg Warthon,MVN sublg,XII
ETIOPATOG
Pm + Minf, pericoronarite supurate M3 inf.
Supuratii se datoreaza : litiaza inf Warthon,punctii septice sau corpi straini,difuzare din loja
controlat+submand
CLINIC
congestie+tumefactie sublg unilat, plica sublg acop de depozite fibrinoase=“creasta de cocos:
Consistenta indurata
Stare generala alterata,durere pulsatila in planseu,tulb functionale
TRATAMENT
Deschiderea cutanata
Anestezie generala sau loco-reg+bazala,incizie 4-5cm, paramedian intre marg baz mentoniera si hiod
Se sect tegumentul,platysma si facsia cerv, se perforeaza m miloh cu o pensa Pean sub control palpatoriu
endobucal
Drenaj cu 2 tuburi de cauciuc 24-48h
Calea endobuc – colectia superficiala,incizie 2-3 cm sub anestezie Spix intre cr sublg-os pe bombarea
maxima stric mucozal, drenaj cu o lama de cauciuc.
Complicatii : difuzare spre lojile vecine

32.Abces si flegmon a lojei submandibulare: topografia,etiopatogenia ,clinica si tratamentul:

ANATOMIE
- localizare: planseu bucal posterior
- delimitata sup-median de mucoasa, milohiodian si hioglos; infero-lateral de fascia,platysma si
tegumente. Peretele lateral = fata int a corpului mandib, peretele
medial=digastric,stiloh,miloh,hioglos,stiloglos si fasc faringoglos al constrict sup faring.
- interstitiul hiogloso-miloh : duct Warthon,MVN lg si XII
- loja : gl submand,duct Warthon,n lg,a si v fac, a si v lg,tes lax
- comunic : loja sublg,parot,trigon carotic,loja paraamigd
ETIOPATOG
Procese septice punct de plecare M inf
Adenite supurate submand
Sialolitiaza submand inf
Propagare inf din loji vecine
CLINIC
i.i. 1/3 distala a corpului mand, tumefactie importanta
Tegumente congestionate,impastare tisulara
Trismus,congestia muc pl buc+pilier ant
Palpare orala dureroasa,fluctuenta sau impastare
Dureri spontane lancinante
Stare generala alterata
TRATAMENT
- Anestezie
Incizie curba 5-6cm, 1/3 post submand, 2 cm inauntrul marg baz
Sect teg,platysma si fascia cerv, se patrunde cu pensa Pean
Explorare atenta cu indexul pt a evita decolararea inutila a periostului
Drenaj cu 2 tuburi de cauciuc taiate in bizou, asezate la nivele diferite,fixate cu fir nerezorbabil 48-72h
Incizie exofac : supuratii masive
Indicatie incizie endobucala : supuratie in reces submand. Cu bombare in jumat distala a santului
mandibulo-lg
- Infiltratie prin inciz sigm pt trismus
- Incizie de 2cm in dreptului bombarii maxime
- Se patrunde in loja submand cu vf pensei pean
Drenaj lama cauciuc 24-48h

33.Abces si flegmon a lojei maseteriene: topografia,etiopatogenia ,clinica si tratamentul:

ANATOMIE
Fata ext ram mand-fascia maset
Sup : arcada zig
Inf : 1/3 post a marg baz+gonion
Ant : marg ant maseter
Post : marg post ram mand
2 compartimente : profund ram-muschi
superf muschi-fascie
- Contine : muschi+prelung parot+Stenon,MVN maset+VII
ETIOPATOG
- Osteomielita ram, suprainfect chist de ram, M3 inf, agenti traumatici
CLINIC
Tumefactie unghi-arcada zig
Teg congestionate
Impastare dureroasa sau fluctuenta
Stare gen alterata
Trismus puternic
TRATAMENT
Exobuc : superf si prof extensive
anest loc/gen
incizie arcuata 5-6cm
se introduce pensa Pean supero-anterior sau profund pana la os
drenaj lama/tub 48-72h
Endobuc : evol submucos
anest loc
incizie vertic retromolara
se introduce Pean
drenaj 3-4z lama/tub
EVOLUTIE – extindere spre lojile invecinate, constrictie mand

34.Abces si flegmon a lojei pterigomandibulare topografia, etiopatogenia ,clinica si tratamentul:

Topografie:
spatiul intre suprafata anterioara a ramurei mandibulei si suprafata exterioara a muschiului pterigoindian
intern .
Etiologie:
sursa infectiei -procese in.f a dt. de minte inf. ,ostiomielita mandibulei in reg unghiului si a ramurei,
nerespectarea sterilitatii in timpul anesteziei mandibulare, lezarea vaselor cu formarea hematoamelor care
apoi se infecteaza.
Clinica:
durere la deglutitie,deschiderea gurii limitata si dureroasa, cefale,e slabiciuni .
Exobucal: nu-s asimetrii, rar pielea sub marginea mandibulei din reg unghiului e umflata si hiperemiata,
palpator sub unghiul mandibulei si in interior e infiltrat dureros si solid.
Se extind rapin in zonele invecinate
Tratamentul:
deschiderea, incizie exo si endo bucala, endo- incizia pe traiectul santului pterigomandibular ,extravazam
puroiul si efectuam drenaj;
exobucal- din partea unghiului mandibulei
35. Abces si flegmon a lojei laterofaringiene: topografia, etiopatogenia, clinica si tratamentul.
Spatiul laterofaringian (parafaringian), limitele: ramul ascendent mandibular, loja parotidiana, peretele
faringelui, fascia prevertebrală si baza craniului. Este împărțit de buchetul lui Riolan în 2 compartimente:
1)prestilian - aici se gasește prelungirea faringiană a gl.parotide; 2)retrostilian – în care se găsesc carotida
externă, jugulara internă,ganglionul simpatic cervical superior, perechile IX;X;XI;XII de nervi cranieni.
Acest spatiu comunică cu: zona pericoronară a M3, loja parotidiană, loja submandibulară, loja
infratemporală,se deschide inferior în loja marilor vase ale gîtului (bogată în ţesut celular lax)
Etiologie : infecţii O.R.L. (amigdalite), diseminare din lojile vecine,pericororonarita M3, procese septice
dentare.
Clinic: debutează ca amigdalitele cu disfagie.
Exobucal: ușoară tumefacție dureroasă retromandibulară, de-a lungul m.sternocleidomastoidian.
Endobucal: se constată o tumefacție unilaterală voluminoasă a peretelui faringian, cu împingerea spre linia
mediană a amigdalei și a pilierului amigdalian, astfel încît istmul gîtului apare aproape complet închis. Lueta
este congestionată, tumefiată și împinsă către partea sănătoasă. La palpare bimanuală, cu un deget în faringe
și degetele celeilalte mîini retro- și sub unghiul mandibular, se percepe o împastare sau chiar fluctuență
(acest examen nu poate fi facut întotdeauna din cauza durerilor mari și trismusului). Ggl submandibulari şi
jugulocarotidieni palpabili f. dureroşi. Toate simptomele s/t însoțite de tulburări funcționale: disfagie foarte
accentuată,deglutiția fiind imposibilă chiar p/ru lichide; Jenă în respiraţie; trismus, mai puternic în supurație
laterofaringiana odontogenă, moderat în cele de cauză amigdaliană; tortocolis dureros cu înclinarea capului
de partea bolnavă.
Starea generală: febră mare, tahicardie, cefalee, agitație, curbatură, insomnia.
Diagnostic diferențial. Se face cu:
Flegmon amigdalian: amigdala e/e hipetrofică,nu numai împinsă,dar prezintă și cripte purulente
Abces de lojă submandibulară: nu e/e prezentă bombarea faringelui.
Tumorile laterofaringiene: au o evoluție mai lentă.
Evoluția.
Netratate→difuzează→septicemii, septicopiemii→exitus;
Hemoragii ale vaselor mari (erodare) tromboze ACI VJI, tromboza de sinus cavernos, meningite suppurate,
Tulburări nervoase IX, X, XI, XII;
Vase mari, retrofaringian (C7, T1)→mediastin→mediastinite supurate →sepsis;
Edemul şi spasmul glotei (împingerea ant. a peretelui post. faringian)→ asfixie →exitus;
Ruptura abcesului→aspiraţie→asfixie→exitus.
Tratament.
Tratamentul local prevede deschiderea chirurgicală a abcesului(flegmonului), care poate fi pe cale orală sau
cutanată, în funcție de evoluție și tulburări funcționale.
Calea endobucală se folosește cînd proc.inf. s-a superficializat în faringe,acoperit numai de mucoasa în
tensiune.Se face incizia de 1-1,5cm cu bisturiul dozat,unde nu se simt pulsaţiile vasculare, cât mai decliv
posibil imediat înăuntrul şi la mijlocul pilierului amigdalian. Se introduce o sondă canelată sau pensă cu vîrf
bont la o adîncime de 1cm,puroiul evacuîndu-se deobicei sub tensiune.Prin deschderea blîndă a ramurilor
pensei se lărgește plaga. Se drenează 24 ore cu un tub sau cu o lamă de cauciuc. Uneori puroiul se elimină
prin contracția mușchiului constrictor superior al faringelui.
Calea cutanată se folosește în supurațiile care cuprind toată loja și se exteriorizează sub- și
retromandibular,de-a lungul m.St-Cl-Mast.Se face o incizie submandibulară lungă de 5-6cm.,unde se
introduce o pensă Kocher,care traversează loja submandibulară,apoi e/e orientată în sus,înăuntru și ușor de
înapoi pe o adîncime de 6-7cm.Cu degetul introdus în plagă se poate controladacă este deschis spațiul
laterofaringian,palpînd vîrful apofizei stiloide.Se drenează p/ru 24 ore cu 2 tuburi de cauciuc.Dacă supurația
s-a superficializat la tegumente se fac incizi pre- sau retro- sternocleidomastiodian.
Tratamentul general. Se administreză antibiotice cu spectru larg de acțiune,tonice cardiace, perfuzii cu
sînge, vitamine, oxigenoterapie.
36.Abces și flegmon a lojei infraorbitale: topografia,etiopatogenia,clinica și tratamentul.
Topografie: În țesut adipos subcutanat situat intre:
Superior: marginea inferioara a orbitei.
Inferior: fundul de sac vestibular.
Medial: partea laterala a nasului.
Lateral: osul zigomatic (malar)
Etiologie.
Focare purulente de la dinții frontali superiori (canini, primii premolari, incisivii laterali, mai rar premolarul
doi și incisivii centrali);
Trauma;
Chisturi suprainfectate;
Sinusite;
Flebite, tromboflebite;
Factori dermatogeni.
Tabloul clinic.
Dureri,acute,tumefactia țesuturilor regiunii infraorbitale,asimetrie facială
Examenul clinic: edem și hiperemie în regiunea fosei canine care se răspîndește spre partea laterala a
nasului, regiunea zigomatică, palpebrală inferioară și buza superioară. Pleoapa inchide fisura orbitală.
Unghiul gurii de pe partea bolnavă se situează mai jos decît de partea sănătoasă. Vîrful nasului se situează
către partea sănătoasă Plica nazolabială ștearsă pe partea afectată. În cazuri grave apare edemul pleoapei
superioare. Palpator se determină infiltrate dur, brusc dolor, fluctuient în regiunea fosei canine. Dacă
procesul se situează mai aproape de vestibulul cavității bucale se determină ștergerea plicii vestibulare.
Evoluție.
De obicei flegmonul infraorbital apare ca complicația abcesului regiunii date. Patologia decurge brusc,cu
ferbră, dureri puternice în reguinea infiltratului insomnia, inapetență, cefalee..
Complicații.
-Osteomielita marginii infraorbitale și a osului zigomatic..
-Sinusita;
-Trombofletita venei angulare, a sinusului cavernos. Meningită.
-Pătrunderea infectiei în sinusurile etmoidale.
Tratament
Incizia se efectuează mai des endobucal sau pe calea cutanată. Incizia exobucală se efectuează în cazul
situarii abcesului mai aproape de marginea infraorbitală. Drenarea plagii. Se indică tratament general.
37. Abces și flegmon a lojei temporale: topografia, etiopatogenia, clinica și tratamentul. Reprezintă
localizarea procesului infecțios la nivelul lojei temporale. Loja temporală este regiunea laterală și pereche,
formată din ansamblul părților moi.care acoperă regiunea laterală deprimată a bolții craniene, cunoscută
în osteologie sub numele de fosa temporală. Regiunea temporală cuprinde următoarele planuri anatomice de
la suprafață spre profunzime: pielea, țesutul celular subcutanat, mușchiul temporal, periostul, planul
scheletic. Colecția purulentă va putea fi localizată între mușchi și piele sau între mușchi și os.
Etiologie.
–procese dentoparodontale, mai ales cu punct de plecare de la molarii superiori;
-ințepături de natură diversă a regiunii temporale;
-corpi străini în retenție la nivelul regiunii temporale;
-propagarea infecțieii de la nivelul lojilor din vecinătate.
Clinica.Starea generală poate fi influențată, bolnavul prezentind febră, frison, indispoziție.Pe plan local,
bolnavul prezintă o tumefacție la nivelul regiunii temporale, cu pielea congestionată, netedă, lucioasă; este
constant prezent edemul regiunilor înconjurătoare. Palparea este dureroasă, evidențiază infiltrația în cazul
colecțiilor profunde și fluctuența în cazul celor superficiale (localizate intre mușchi și tegument).
Diagnosticul diferențial. Se va face cu:
-plăgile ințepate ale regiunii temporale, sînt de obicei insoțite de edem marcat, nu prezintă caracterele unei
colecții purulente;
-abcesul fosei infratemporale este de obicei localizat inferior în raport cu cel temporal, are o
simptomatologie locală și generală mult mai severă;
-tumorile temporale au o evoluție mult mai lentă, nu prezintă semnele inflamației.
Tratamentul
Tratamentul chirurgical constă din incizie și drenaj. Incizia va fi făcută la polul cel mai decliv al formațiunii
purulente, va avea un caracter vertical sau ușor oblic, descendent, pentru a fi evitată lezarea vaselor și a
nervilor din profunzime. Ulterior se pătrunde cu o pensă în colecție între mușchi și piele sau între mușchi și
os. Drenajul se va face cu o lamă cauciuc pentru 24-48 de ore.
38. Abces și flegmon a lojei infratemporale: topografia, etiopatogenia, clinica și tratamentul.
Topografia.
Loja infratemporală sau groapa zigomatică este limitată:
-lateral de ramul ascendent mandibular şi arcada temporozigomatică,
-înăuntru de apofiza pterigoidă mediană, constrictorul superior al faringelui şi peretele faringian,
-în sus de baza craniului, cu aripa mare a sfenoidului înăuntru şi osul temporal înafară,
-anterior de tuberozitatea maxilarului,
-posterior de glanda parotidă.
Fosa infratemporală e/e separată de m.pterigoidian intern și fascia interpterigoidiană în 2 compartimente:
pterigomandibular(extern) și pterigomaxilar(intern),deci prosesele infecțioase pot fi localizate în unul sau
ambele. În această fosă se găsesc trunchiurile nervoase maxilar și mandibular,ramurile terminale ale arterei
maxilare interne, țesut lax în abundență.
Etiologie.
-Procesele septice dentare, osoase, sinuzale;
-Infecţia de la dinţii superiori (în deosebi molarul III);
-Lojile vecine infectate cu care comunică(orbită, l.submandibulară,spaț.laterofaringian, gl.parotidă, fosa
temporală)
-Traumatismele;
-Puncţia septică în cazul anesteziilor la tuberozitate şi spina Spix;
-Puncţiile sinuzale defectuoase.
Clinica.
Simptome locale:
-Edem genian discret dedesubtul şi înapoia osului malar;
-Edem in regiunea temporala si jugala sau asa numitul simptom “ceas de nisip”
-Plica de tranzitie edematiata, stearsa, hiperemiata
-Infiltrat dureros perituberozitar sau de-a lungul ramului ascendantmandibular;
-Tumefacţia obrazului, ce se poate extinde în regiunea temporală parotideomaseterină şi submandibulară;
-Dispariţia reliefului arcadei temporozigomatice, sau apariţia unui şanţ in acest loc;
-Trismus puternic;
-Tesuturile sunt împăstate;
-Palparea foarte dureroasă,iradiind în globul ocular.
Simptome generale: -Starea generală foarte gravă; -Dureri cu caracter
nevralgiform care iradiază în tot hemicraniul (cefalee pronunţată); -Agitaţie; Frisoane; Febră pâna la
40; Jenă dureroasa la masticaţie şi deglutiţie; ------Stare septică, cu dureri spontane,
exacerbate la palpare, care nu cedează la analgezicele uzuale; -Apar semne oculare precum: edem
palpebral, mai ales inferior,chemosis, uşoară exoftalmie, globul ocular dureros la presiune; vederea este
pastrată; -În urină şi sânge sunt devieri pronunţate.
Tratamentul.
Va fi chirurgical, asociat cu cel madicamentos. Deschiderea exo- sau endobucală se face în funcție de
localizarea și extinderea procesului.
Pe cale endobucală pterigomandibulară se deschid supurațiile din compartimentul respectiv, printr-o incizie
de 3-4 cm de-a lungul marginii anterioare a ramului mandibulei, se introduce pensa Kocher între
m.pterigoidian intern și fața internă a a ramului mandib., se drenează cu o lama de cauciuc.
Calea endobucală retromaxilară este folosită în supurațiile spațiului pterigomaxilar, se face o incizie
perituberozitară în fundul șanțilui vestibular superior,se introduce pensa cu directia în sus, înapoi și înăuntru
cu 2-2,5 cm. Se drenează cu lama de cauciuc pe 3-4 zile.
Calea cutanată se utiliz. în supurațiile ambelor compartimente a fosei infratemp.,și în cele asociate cu
regiunile vecine.Inciziile cutanate pentru deschiderea abceselor de fosa infratemporală - incizii temporale,
suprazigomatice, subzigomatice si submandibulare.Deseori ele se asociază cu incizii endobucale. În caz
dacă supurația este de origine sinuzală(empiem sinuzal), se trepanează pereții sinuzali anterior și posterior,
urmată de drenaj.

Farmacoterapia
Se administrează i/v sistema de perfuzie, serfiziologic, sol. Natriu clorid 0,85%, glucoză 5-5,5%,
sol.Calciu clorid 2,5%, Ghexametilentetramină 5-10ml.40% (cu actiune antimicrobiană şi neutralizantă
atoxinelor);
Antidoloranţi: Analgin, Dexalgin, Melox, Ketanov,Brustan;
Antibiotice cu spectru larg de actiune: Cefazolin,Augmentin, Lincomicin, Accef;
Antihistaminice: Dimedrol, Suprastin, Diazolin
Se administrează hormonii suprarenalelor: Prednizol,Prednizolon;
Complex de vitamin injectabile: B1, B6, B12, C;
Alimentatie bogată în vitamine: fructe, lactate, etc.
39. Flegmon al planșeului bucal: topografia, etiopatogenia, clinica și tratamentul.
Cunoscut sub numele de angina Ludwig,constituie un proces infecţios gangrenos, hipertoxic, difuz
аl planseului bucal (1oji1e submandibulare, sublinguale, regiunea submentonieră), difuzînd către limbă,
spatiul laterofaringian, fosa infratemporală, regiunea anterocervicală şi torace. Cel mai frecvent, flegmonul
dе planşeu are cа punct dе plecare abcesul lojei sublinguale.
Etiologie.
-procese dentoparodontale ale dinţilor mandibulari ;
-litiaza infectată а canalului Wharton;
-înţepături septice sau corpi străini localizati 1а nivelul planşeului anterior;
-furuncule сu 1ocalizare în jurul etajului inferior а1 feţei.
Clinica.
Afecțiunea debutează prin tumefactia lojii sublinguale,apoi sint prinse de procesul inflamator si lojile
submandibulară si submentonieră, procesul trecînd de partea opusă. La tumefactia difuza care cuprinde
intregul etaj inferior al feței se adaugă un edem al regiunilor geniană bilaterală și a regiunilor anterocervicala
și anterotoracica.Tegumentele nu au seme de inflamatie acută, sunt cenusii-violacee,marmorate, prezintă
flictene si sfacele . La palpare apare duritate lemnoasă,fară semne de fluctuientă.
Examenul endobucal evidentiază mucoasa sublinguală proeminentă “in creasta de cocoș”,poate depăși
marginea incizală a d.infer. ; mucoasa apare in tensiune, de culoare rosietic-violacee, acoperită de depozite
alb-cenusii fibrinoleucocitare. Limba este tumefiată in totalitate, pe marginile ei laterale se văd amprentele
dinților. Pacientul prezintă trismus,hipersalivație,halena fetidă.Tulburări funcționale: masticatie, deglutitie ,
fonatie, respiratie.
Starea generală toxico-septică se instalează în primele 2 zile. Bolnavul e/e agitat,facies
pămîntiu,subicteric,cianotic, febra 39-400 C..Apoi pulsul devine tahicardic(120/min) greu perceptibil, febra
scade la 37-37,50. Dacă nu se intervine urgent, fenomenele toxico-infectioase generale si starea clinica locală
devin critică, putînd apărea accidente acute care grabesc sfirșitul letal: edem sau spasm al glotei, sincope
toxice bulbare, colaps cardiac.
Tratament.
Va fi efectuat cît mai precoce.Drenajul chirurgical va fi asociat cu un tratament medicamentos intens. Sub
anestezie general sau locală infiltrativă se face o incizie în potcoavă, dedesubtul și înăuntru arcului
mandibular, mergînd parallel cu marginea bazilară de la un gonion la celălalt. Se secționează pe straturi
țesuturile(tegumente, platisma, fascia cervicală superficială, m.digastrici și m.miliohioidian), care sunt
infiltrate cu o serozitate murdară foarte fetidă, rău delimitate de cele sănătoase; sunt prezente sfacele. Cu
pensa Kocher se disociază țesuturile, se supun aeresirii. La fel se deschid fosa infratemporală și
sp.laterofaringian.Cînd procesul gangrenos implică și limba, pensa Kocher se introduce pe linia mediană,
sub control palpatoriu,disociind parenchinul lingual infiltrate.Toate lojile deschise vor fi drenate cu tuburi de
cauciuc perechi, p/ru a permite o irigare cu soluții antiseptic,sol.Dakin, H2O2, cloramină etc. Evoluția
favorabilă a bolii se manifestă prin apariția în plagă a puroiului,apariția febrei,dispariția semnelor toxico-
septice.
Farmacoterapia
Se administrează i/v sistema de perfuzie, serfiziologic, sol. Natriu clorid 0,85%, glucoză 5-5,5%,
sol.Calciu clorid 2,5%, Ghexametilentetramină 5-10ml.40% (cu actiune antimicrobiană şi neutralizantă
atoxinelor);
Antidoloranţi: Analgin, Dexalgin, Melox, Ketanov,Brustan;
Antibiotice cu spectru larg de actiune: Cefazolin,Augmentin, Lincomicin, Accef;
Antihistaminice: Dimedrol, Suprastin, Diazolin
Se administrează hormonii suprarenalelor: Prednizol,Prednizolon;
Complex de vitamin injectabile: B1, B6, B12, C;
Alimentatie bogată în vitamine: fructe, lactate, etc.
 45.Parotidita acută (formele): etiopatogenia,clinica, tratamentul.
Se cunosc : -parotidita acuta epidemica(oreionul)
-parotidita inflamatorie simpla,catarala
-parotidita supurata
-parotidita gangrenoasa
Etiopatogenie :
Cauzele favorizante sint numeroase si variate : igiena bucala defectuoasa, patrunderea de corpi straini
pe canalele excretorii, boli cronice ale glandelor salivare, diminuarea secretiei salivare consecutiv
administrarii unor medicamente, infectii grave si in mod deosebit stari casectice si postoperatorii.
Cauza determinanta o reprezinta speciile microbiene banale : stafilococul auriu, pneumococul. Unele
virusuri au un tropism selectiv pentru glandele salivare(virusul parotiditei epidemice, gripei, rujeolei)
In patogenia sialadenitelor acute intervin : tulburarile functiei de secretie salivara (hipo- sau asialite),
tulburarea functiei de eliminare a salivei prin blocarea ostiumului si invadarea glandei de catre agentii
patogeni pe una din urmatoarele cai(canaliculara, interstitiala, hematogena, directa)
Tratament :
Tratamentul profilactic- prin asanarea cavitatii bucale, igiena bucala, rehidratarea bolnavilor operati,
convalescenti sau cu infectii grave, cresterea activitatii functionale a glandelor salivare.
Tratamentul curativ – In perioada de debut si presupurativa radioterapie antiinflamatoare de urgenta
asociata cu antibioticoterapie, analgezice, vitaminoterapie, rehidratare intensa, sustinerea starii generale,
stimularea secretiei salivare prin sialogoge, masticoterapie, tratament rezolutiv local, injectii
intracanaliculare cu tripsina sau antibiotice In stadiu supurativ, incizie si drenaj. Se fac incizia la marginea
anterioara a sternocleidomastoidianului, incizii mici orizontale, la nevoie multiple sau incizie
subangulomandibulara.
46.Parotidita cronică (formele): etiopatogenia, clinica, tratamentul.
Formele : Pot fi specifice(Tuberculoza, Actinomicoza primitiva, sarcoidoza), nespecifice (simpla,
recidivanta) sau alergice.
Parotidita cronica simpla.Bolnavul este un vechi parotidian care acuza uscaciunea gurii, jena dureroasa in
regiunea parotidiana si care la intervale variabile a prezentat crize usoare de tumefiere parotidiana. Glandele
parotidan sunt marite in volum in totalitate sau partial,uni- sau bilateral, cu planurile superficiale
nemodificate, consistenta elastica sau renitenta. Prin orificiul canalului Stenon edematiat, congestionat , iese
la presiune pe glanda o cantitate redusa de saliva viscoasa, opalescenta, mucopurulenta. In formele scleroase
secretia salivara este absenta.
Parotidite cronice recidivante se intilnesc atit la copii de la 8 luni la 12 ani cu o virsta medie de 3-4ani, cit si
la adulti la care pot prelungi o evolutie din copilarie sau se instaleaza ulterior. Tumefierile parotidiene, uni-
sau bilaterale, au durata variabila, de la citeva zile la citeva luni. Secretia salivara este mai redusa si
modificata . Intre episoadele acute persista uneori un grad de parotidomegalie. Exista o mare tendinta la
infectie secundara.
Tratament :
Este dificil si consta in : asanarea cavitatii bucale si igiena bucala riguroasa : administrarea de
sialogoge si dezinfectante salivare , permiabilizarea in unele cazuri a canalelor excretorii prin injectii
intracanaliculare cu enzime proteolitice, administrarea de antibiotice intracanicular sau hidrocortizon +
antibiotice, vitaminoterapie A si C in doze mari, tratament general prelungit cu antibiotice in unele cazuri.
Cind tratamentele precedente nu dau rezultate se recomanda suprimarea functionala sau anatomica a glandei.
47. Sialodenita glandei submandibulare: etiopatogenia, clinica, tratamentul.
Este datorita cel mai adesea unei cauze locale, pe cale canaliculara sau interstitiala. Starea generala este
alterata, cu febra, dureri subangulomandibulare, jena la deglutitie, hiposialie. Regiunea
subangulomandibulara este tumefiata fara limite precise, pielea rosie, intinsa. Glanda submandibulara marita
de volum, dura, dureroasa, face repede corp comun cu loja. Mucoasa sublinguala este edematiata,
congestionata, prin orificiul canalului wharton intredeschis, tumefiat, iese puroi la presiune pe glanda.
Evolutia este frecventa spre supuratie si fistulizare. Diagnosticul diferential se face cu supuratia odontogena a
loji submandibulare si cu adenoflegmonul submandibular.
Tratament :
Tratamentul profilactic- prin asanarea cavitatii bucale, igiena bucala, rehidratarea bolnavilor operati,
convalescenti sau cu infectii grave, cresterea activitatii functionale a glandelor salivare.
Tratamentul curativ – In perioada de debut si presupurativa radioterapie antiinflamatoare de urgenta asociata
cu antibioticoterapie, analgezice, vitaminoterapie, rehidratare intensa, sustinerea starii generale, stimularea
secretiei salivare prin sialogoge, masticoterapie, tratament rezolutiv local, injectii intracanaliculare cu
tripsina sau antibiotice In stadiu supurativ, incizie si drenaj. Se face incizia la un lat de deget dedesubtul
marginii bazilare a mandibulei.
48 Traumatismele dento-paradontale: clasificarea, formele clinice, etiologia, patogenia, tabloul clinic,
diagnostic şi tratament.
Au o frecventa crescuta in zona frontala maxilara si determina tulburai fizionomice, psihice si
sociale.Etiopatogenia – caderi, lovituri, accidente sportive si de circulatie.

Factori predispozanti
– inocluzia sagitala mare cu protruzia ICS si inocluzia labial
– malpozitii dentare
– H/hipo calcificari dentare
– Tulburari de vedere
– Obezitatea - prin lipsa de indeminare
– Starea dintilor frontali (carii +/- obturatii mari)
– Handicap psific (lipsa de coordonare)

Factori determinant
- accidente de joaca/ sport/ rutiere/ masticatie (alimente dure)
- agresiuni
- iatrogenii in extractii sau in timpul intubarii –pentru anestezia generala
- 34,6% - sport
- 9,6% - violent
- 4,2% - accidente de munca
- 27,2% - joaca
- 7,5% - accidente rutiere
- 1,6% - nespecific
- 15,3% - accidente casnice
- accidentele sportive au o incidenta maxima in a 2-a decada de viata
- cele casnice si de jocT prima decada
- accidente rutiere in a 3-a decada (37,7%)

Mecanism de producere – traumatism direct (lovituri pe dinti/buza) sau indirect prin inchiderea brusca a
arcadelor dentare cind arcada inferioara circumscrie pe cea superioara.

Clasificarea OMS:

1. leziuni dentare:
- fisuri smalt
- fracturi smalt
- fracturi amelo-dentinare necomplicate
- fracturi amelo-dentinare complicate
- fracturi corono-radiculare necomplicate
- fracturi corono-radiculare complicate
- fracturi radiculare

2. leziuni parodontale:
- contuzia
- subluxatia
- luxatia+intruzia
- luxatia+extruzia
- luxatia laterala
- avulsia
 3. leziuni ale suportului osos
- fractura cominutiva de alveola
- fractura peretelui alveolar
- fractura procesului alveolar
- fracturi mx/md
4. leziuni ale gingiei si mucoasa orala:
- dilacerarea
- contuzia
- lipsa de substanta

Clasificarea Ellis:
I. fracturi smalt/sm+dentina in mica masura
II. fracturi sm+dentina fara expunerea pulpara
III. sm+dentina+expunerea pulpara
IV. fracturi ale tesuturilor dure coronare+necroza pulpara
V. avulsia dentara
VI. fractura rd cu/fara fracturi de tesuturi dure coronare
VII. luxatii partiale a dintelui cu/fara fractura coronara sau rad
VIII. fractura coronara integral.

EPIDEMIOLOGIA
- fracventa maxima intre 5-20ani
- afecteaza in general baietii pe 1-mai multi dinti
- localizare frecventa ICS, apoi ICI, ILS

Diagnostic
– anamneza:
- cum s-a produs accidentul
- unde
- cind
- exista leziuni traumatice anterioare
- efectuarea altor tratamente anterioare
- existenta pierderii cunostintei: cit, prezenta durerilor de cap, greturi, vars; daca DA se va cere
consult neurologic
- stare generala: alergii, hemofilii

Subiectiv:
- exista dureri spontane (leziuni pulpare/ ligamente)
- reactii la stimuli termici
- dureri in masticatie/ocluzie: apare in luxatii, fracturi maxilare, fracturi corono-radiculare

Obiectiv:
- parti moi – inspectie mucoase si gingii
- palparea contururi osoase
- examenul tesuturilor dentare: fisuri, fracturi, marimea expunerii pulpare, aspectul pulpar+
modificarea de culoare
- modificarea de pozitie ale dintilor: directia si distanta de deplasare
- modificari de ocluzie
- teste de mobilitate – V-O/axial. Se face Dg diferential cu mobilitatea fiziologica a dintelui si
mobilitatea din perioada permutarii dentare
- fractura dentara mai aproape de apex – mobilitate dentara scazuta. Poate apare mobilitatea
dintilor vecini cu care se face dg diferential
- Se face palparea procesului alveolar/ contururi osoase
Percutia: se face manual la copiii mici ci nu cu instrumentarul
 Paraclinic:

1. teste de vitalitate:
- mecanice (zgirieturi cu sonda pe S dentara)
- termice
- electrice

2. Radiografii extraorale pentru fracturile de maxilar, cind exista plagi se fac pentru determinarea de
corpi straini.(film pentru mucoasa jugala+ centrare tangentiala).

Tratament:

I. DE URGENTA
In prima sedinta se va face profilaxia antitetanica, antiinfectioasa – igienizarea plagii si administrarea de AB,
antiinflamatoare

- combaterea durerii
- reducerea si imobilizarea fracturilor osoase

- extractia dintilor irecuperabili

- protectia + extirparea pulpara
- reastaurarea provizorie/definitive

II. INTERMEDIAR
- temporizarea tratamentului – urmarirea reactivitatii dento-parodontale, sau rezultatul unor tehnici
ortodontice/ protetice.

III. DEFINITIV
- tratament conservativ odontal (obturatii simple, armate, fatetari)
- tratament protetic: incrustatii/ reconstituiri/ coronae

49. Fracturi de mandibulă: formele clinice, etiologia, patogenia, tabloul clinic, diagnostic şi tratament.
 Cauze traumatice (accidentale)
agresiuni-barbati 20-40 ani
caderi accidentale-femei
accidente de joaca-copii
accidente rutiere
accidente de munca
accidente sportive
accidente provocate de animale
accidente iatrogene
fracturi prin arme de foc
 Cauzele patologice
boli inflamatorii - osteomielita, tbc, lues
tumori - chisturi, tu parenchimatoase, tu maligne
boli degenerative - distrofii sau displazii osoase
fracturi in os patologic
 Cauzele chirurgicale
planificate – osteotomii
iatrogene – extractii dentare, extirpari chisturi sau tumori
 Zone de rezistenta scazuta
apofiza condiliana
unghiul mandibulei
 foramenul mentonier
parasimfiza mentoniera
apofiza alveolara
Factori ce tin de varsta
 mugurii dentari in copilarie
 edentatia si rezorbtia accentuata la varstnici
 incluziunile dentare
 Dupa locul de aplicare al traumatismuluifracturile pot fi
- directe
- indirecte
Clasificare
 Dupa mecanismul de producere
- flexie
- tasare
- forfecare
- smulgere
- torsiune
 Gradul de interesare a latimii osoase
fracturi partiale
fracturi totale
 Numarul liniilor de fractura
fracturi unice
fracturi duble
fracturi triple
fracturi cominutive
 Fracturi
- inchise
- deschise
 Gradul de cointeresare al periostului
fracturi complete
fracturi incomplete “in lemn verde”
 Relatia focarului de fractura cu mediul extern
simple
compuse

Semne si simptome comune

Exooral
 Edemul partilor moi
 Echimoze / hematoame
 Escoriatii / plagi
 Deformatiile fetei (infundare os / stergere relief)
 Miscari mandibulare anormale
 Trismus
 Palparea
 Durerea – manevrele Le Bourg/ semn aproape sigur
1. presiune antero-posterioara pe menton
2. presiune verticala pe unghiul mandibular
3. compresiune spre medial pe ambele < mandibulare
 Palparea
 Parestezia sau anestezia

Semne si simptome comune

Endooral
 - semne comune: saliva amestecată cu sânge
 sialoree reflexă
dificultăţi de deglutiţie
hemoragii
halena
modificarea conturului arcadei/planului ocluzal
- semne particulare: echimozele şi hematoamele mucoase

Fracturile ramurii orizontale ale mandibulei:

Fracturi simfizare (sau ale simfizei mentoniere) putând fi mediane (mediosimfizare) şi paramediane
(parasimfizare)
Fracturi laterale
Fracturile regiunii unghiului mandibular:
Înaintea inserţiei musculare
În plină inserţie musculară
Fracturile ramurii ascendente:
Ale ramurii propriu-zise
Ale apofizei condiliene
Ale apofizei coronoide

Fracturile mediane (mediosimfizare)

- linia de fractură porneşte dintre cei doi incisivi centrali inferiori orientându-se în jos, nu urmăreşte simfiza
de cele mai multe ori, trece pe lângă ea şi ajunge în final parasimfizar
Clinic
Endooral - se constată leziunile mucoase, plaga gingivală dintre cei doi incisivi centrali
- este prezent hematomul planşeului oral în zona papilelor Wharton
 mişcare în armonică
 un fragment ascensionat şi celălalt coborât şi lingualizat / decalaj ocluzal

Fracturile paramediane (parasimfizare)

- fragmentul lung în jos şi înapoi (m. suprahioidieni)
- fragmentul scurt în sus (m. ridicători)

Fracturile duble paramediane

 grupul incisiv răsturnat spre labial/orizontalizarea marginii bazilare a fragmentului intermediar
- bonturile laterale în sus şi înăuntru

Fracturile laterale (ale corpului mandibular)

- fragmentul mare, anterior, este tras de către musculatura suprahioidiană în jos, înapoi şi spre focarul de
fractură
- fragmentul mic, distal, este tras în sens invers de către muşchii ridicători

Fracturile duble laterale

 liniile pot fi situate de aceeaşi parte a mandibulei
 câte o linie pe fiecare parte (dreapta şi stânga) a ramurii orizontale (fracturi duble bilaterale)

Fracturile unghiului mandibular

Molarul de minte are rol important
- dacă linia de fractură este situată înaintea inserţiilor musculare ale maseterului şi pterigoidianului intern,
fragmentele osoase suferă deplasări importante
- dacă linia de fractură trece în plină masă musculară, nu se produc dislocări ale celor două fragmente
întrucât masa musculară menţine bonturile în legătură unul cu celălalt, realizând un hamac
 fractura îşi are sediul înaintea inserţiilor musculare
 fragmentul mare ― proximal ― este tras în jos şi înapoi de muşchii suprahioidieni şi lateral de partea
fracturată de către pterigoidianul extern al părţii sănătoase
 fragmentul mic ― distal ― este tras în sus şi înainte de către ridicătorii mandibulei.
Fracturile duble ale regiunii unghiului mandibular
 etajul inferior al feţei este alungit prin căderea mandibulei
 lipsă de contact interdentar pe tot întinsul arcadei dentare
 fragmentele mici ― posterioare ― proemină submucos sau se văd libere în cavitatea bucală prin
intermediul plăgilor mucoase
 tulburările funcţionale sunt foarte accentuate

Fracturile ramurii ascendente a mandibulei

 Verticale sau orizontale

Fracturile apofizei coronoide

 Cele mai rare
 diagnosticul se stabileşte numai pe baza radiografiei în incidenţă defilată sau Hirtz

Fracturile apofizei condiliene

 fracturile de condil apar, în majoritatea cazurilor, ca urmare a loviturilor indirecte aplicate pe menton
sau unghi
 se disting fracturi subcondiliene joase, înalte şi de cap condilian

Fracturile subcondiliene joase

 sub acţiunea pterigoidianului extern (lateral) care deplasează fragmentul scurt în jos, înăuntru şi înainte,
în opoziţie cu muşchii ridicători, maseter, temporal şi pterigoidian intern care tracţionează fragmentul
lung în sus şi înapoi, scurtând ramura ascendentă

Fracturile subcondiliene înalte

 corespund fracturii colului anatomic al condilului mandibular
 poate fi o fractură extra sau intracapsulară
 inserţia muşchiului pterigoidian extern pe condil influenţează deplasarea fragmentului scurt în jos şi
înăuntru
 fragmentul lung suferă o ascensiune şi retropoziţie care determină scurtarea ramurii ascendente şi
devierea mandibulei spre partea lezată
 în fracturile însoţite de luxaţii condiliene, capul articular părăseşte cavitatea glenoidă putând, în funcţie
de direcţia şi amploarea luxaţiei, să păstreze relaţia cu aparatul discal sau să rupă şi să părăsească capsula
Obiectiv
 urmele traumatismului facial
 tumefacţia preauriculară şi exagerarea sau declanşarea durerii prin palparea directă a articulaţiei sau prin
manevrele Le Bourg
 mişcările condilului nu se mai transmit în conductul auditiv extern sau preauricular
Examenul endooral
 tulburări ocluzale
 fractură unilaterală - o scurtare a ramurii ascendente - contact ocluzal prematur la nivelul ultimei perechi
de dinţi antagonişti, inocluzie frontală, ocluzie în doi timpi şi o deviere a mentonului de partea fracturată
 în fractura bilaterală - o ocluzie prematură bilaterală posterioară, fără devierea liniei mediane, şi ocluzie
deschisă frontal
 etajul inferior al feţei este uşor alungit

Fracturile partiale de condil

- polul medial al condilului
- ocluzia rămâne nemodificată
- nu se impun măsuri speciale terapeutice întrucât funcţionalitatea este menţinută prin suprafaţa articulară a
bontului restant
Fracturile cominutive de condil
- zdrobiri ale capului condilian
- se asociază cu fracturi ale cavităţii glenoide sau conductului auditiv extern şi importante leziuni ale
meniscului
- discul articular poate fi deplasat, pliat, strivit sau rupt în articulaţie
Subiectiv
- dureri în articulaţia temporo-mandibulară
Obiectiv
- tumefacţie sau un hematom situate deasupra articulaţiei temporo-mandibulare
- la palpare - sensibilitate
- palparea în conductul auditiv extern este dureroasă
- fractura trebuie confirmată radiologic
- radiografiile articulaţiei - incidenţa transorbitară Beal, Parma sau Hofrat, tomografiile computerizate
- leziunile meniscului (discului) articular sunt evidenţiabile prin rezonanţă magnetică nucleară (R.M.N.)
- duble, triple sau multiple
- una dintre fracturi este produsă prin mecanism direct, celelalte prin mecanism indirect

Fracturile paramediane combinate cu fracturi laterale sau de unghi

- rezultă un fragment intermediar asimetric şi alte două fragmente distale
- fragmentul intermediar supus muşchilor suprahioidieni, ce îl vor coborî şi vor răsturna vestibular sau oral
- inocluzia va apărea în sens vertical cât şi orizontal, cu ocluzie încrucişată sau oralizată

Fracturile mediane sau paramediane combinate cu fracturi ale ramurii verticale sau ale apofizei
condiliene
- lovituri mediane, paramediane sau laterale
- importantă modificare posttraumatică a faciesului, în sensul lărgirii acestuia
- lărgire sau deschidere a arcului mandibular prin îndepărtarea de linia mediană a celor două unghiuri
mandibulare
- aspectul clinic constă în lărgirea etajului inferior al feţei şi turtirea proeminenţei mentoniere
- “faţa lăţită”
- vestibulo-poziţia molarilor
- ocluzie încrucişată în zona posterioară
- treaptă sagitală în zona frontală

Tratamentul fracturilor de mandibulă - se desfăşoară în următoarele etape:

- tratamentul de urgenţă sau provizoriu
- tratamentul primar sau definitiv
- tratamentul secundar sau de întreţinere
- tratamentul tardiv sau al complicaţiilor tardive
Tratamentul de urgenţă
 Reducerea fracturilor
 metode de reducere închise - nesângerânde
 metode de reducere deschise - sângerânde
Reducerea închisă
imobilizarea sau fixarea mandibulei la maxilarul superior
 Reducerea manuală
 - în fracturile recente
 - anestezie tronculară periferică
 - anestezie de bază
 - se prind fragmentele de fractură între degetele celor două mâini de o parte şi de cealaltă a liniei de
fractură
Reducerea închisă
 Reducerea ortopedică
 - prin tracţiune elastică mandibulo-maxilară
 - prin cuie, şuruburi sau prin broşe osoase transcutane
 Reducerea prin tracţiune elastică mandibulo-maxilară
 - la pacienţii dentaţi
 - la pacienţi - instalarea spasmelor musculare şi organizării cheagului
 - angrenări multiple şi cu tendinţă la consolidări
 - politraumatizaţi maxilo-facial cu fracturi combinate
 - inelele de cauciuc fixate pe cârligele ataşate pe dinţii celor două arcade
Pregătiri preoperatorii
 - asanare
 - extracţia rădăcinilor inutilizabile şi cu focare de infecţie periapicale -
drenajul dinţilor gangrenoşi, dacă ei vor fi utilizaţi în sistemul de reducere şi imobilizare
 - tratamentul cariilor cu obturaţii provizorii şi/sau definitive
 - materialului pentru reducerea fracturii constă - atele sau bare arcuite din oţel inoxidabil moale
 - sârmă simplă rotundă, semirotundă sau aplatizată - grosime de 0,7―0,8 mm
 - atelă laminată ştanţată
Reducerea deschisă
- poate fi instrumentală şi/sau chirurgicală
- urmată de imobilizare (fixare) prin osteosinteză
Reducerea instrumentală
- introducerea instrumentului între fragmentele osoase încălecate
Reducerea chirurgicală
- se execută sub controlul direct al vederii
- cutanat (exooral) sau mucos (endooral).

 Imobilizarea fracturilor de mandibulă

Imobilizarea în urgenţă imediată sau provizorie
 - reduce riscul hemoragic, asfixic, şocogen şi septic
 - reduce durerea şi spasmele musculare
 - asigură condiţiile necesare până când bolnavul ajunge într-un serviciu calificat
 Imobilizarea sau fixarea mandibulo-craniană
 - imobilizarea mandibulei folosind sprijinul cranian pentru aplicarea ei pe maxilar (doar la pacienţii
dentaţi)
 1. Bandajul mento-cefalic
 - bandajul Barton
 - bandajul cu patru capete sub formă de praştie
 2. Fronda mentonieră cu capelină
 - au tendinţa de a deplasa mandibula spre posterior
 - ele nu pot fi utilizate în fracturile bilaterale (duble sau triple) - întrucât contribuie la accentuarea
deplasării
 - nu pot fi utilizate la bolnavii edentaţi şi cu atât mai puţin la bolnavii în stare de inconştienţă
 Imobilizarea mandibulo-maxilară (intermaxilară)
 Imobilizarea rigidă
 - se poate realiza prin ligaturi interdentare mandibulo-maxilare
 a) ligatura Leblanc
 - ligatură individuală de sârmă care leagă împreună o pereche de dinţi antagonişti
 b) ligatura Ernst
 c) ligatura Ivy
 d) ligatura cu fir continuu de sârmă
 Imobilizarea monomaxilară
 - imobilizarea monomaxilară
 - numai în fracturile ramurii orizontale a mandibulei
 1. Ligaturile simple interdentare mandibulare
 a) ligatura hipocratică
 b) ligatura în scară Ponroy
 c) ligatura în punte
 2. Atelele metalice sau barele arcuite monomaxilare
 a) atela metalică simplă sau bara arcuită vestibulară
 b) atela metalică dublă, vestibulo-orală
 c) atela cu braţ de extensie şi pelotă Kazanjian
 d) arcul Pont
 e) şina Bracket

Imobilizarea definitivă sau în urgenţă amânată a fracturilor de mandibulă

 Mijloacele ortopedice - nesângerânde
 Mijloacele chirurgicale
 Mijloacele chirurgical-ortopedice

2. Dispozitivele mandibulo-maxilare (intermaxilare)

- sunt reprezentate de blocajul elastic şi de cel rigid intermaxilar
- blocajul rigid mandibulo-maxilar se realizează pe aceleaşi atele prin înlocuirea inelelor de cauciuc cu
sârmă de 0,1―0,2 mm grosime trecută în zig-zag de pe atela mandibulară pe cea maxilară, de-a lungul
arcadelor dentare şi prin diversele ligaturi mandibulo-maxilare de sârmă
Durata imobilizării
 pentru copii este de 3―4 săptămâni, pentru adulţi 4―6 săptămâni, iar pentru pacienţii în vârstă şi
pentru cei taraţi este de 6―8 săptămâni.
- prezenţa sau absenţa dinţilor în focarul de fractură este un criteriu important în stabilirea duratei
- alimentaţia bolnavilor blocaţi mandibulo-maxilar trebuie să fie normo-calorică sau chiar hipercalorică

Metodele chirurgicale de imobilizare a mandibulei

1. Imobilizarea cu fixare indirectă (parafocală)
- materialul destinat imobilizării este introdus şi acţionează la distanţă de focarul de fractură = parafocal =
sau în vecinătatea lui, în jurul lui = perifocal =
- dispozitivele parafocale
cerclajul mandibular sau ligaturile de sârmă circummandibulare
suspensiile interne scheletice de tip Adams
 dispozitivele perifocale imobilizarea cu fixatori externi
Imobilizarea monomaxilară cu fixatori externi
- dispozitive metalice din material inert (titan sau tantal) sub formă de cuie, şuruburi şi bare metalice
Imobilizarea monomaxilară cu tije intramedulare
- preluată din ortopedia generală
 pentru fracturile din zona arcului mentonier
 fracturile cominutive şi îndeosebi cele cu lipsă de substanţă beneficiază în mod expres de această
metodă datorită deperiostărilor foarte limitate
 broşa Kirschner cu 2 mm diametru, fie cea Steinmann
2. Imobilizarea mandibulei prin fixare directă – intrafocală
- intervin în focarul de fractură, descoperindu-l şi expunându-l privirii directe
 manopera este cunoscută sub numele de osteosinteză
osteosinteza cu fir metalic
osteosinteza cu tutore bazilar şi fir metalic
osteosinteza cu: ― plăcuţe şi şuruburi;
― cu miniplăcuţe;
― cu macroplăcuţe;
― cu plăcuţe tridimensionale;
― cu plăcuţe şi şuruburi resorbabile
 osteosinteza cu plase metalice;
 osteosinteza cu benzi circumferenţiale din Nylon
- calea de abord este extra şi intraorală

50. Fracturile etajului mijlociu a feţei: clasificarea, formele clinice, etiologia, patogenia, tabloul clinic,
diagnostic şi tratament.
Etiologie
 1/3 din totalul celor mandibulare
 fracturile traumatice au cea mai mare frecvenţă, în raport cu cele în os patologic sau cele produse
iatrogen
 cauze rutiere, agresiunile, accidentele de muncă, accidentele sportive, căderile accidentale, loviturile
produse de animale sau de arme de foc
Patogenie
 fracturile etajului mijlociu al feţei se produc ca rezultat al impactului dintre agentul efector şi cel
receptor
 arhitectura etajului mijlociu al feţei, organizată în zone de rezistenţă maximă şi minimă, influenţează
traiectele şi formele anatomo-clinice ale fracturilor
 mecanismul de producere este cel direct
 fracurile pot fi sau nu asociate cu leziuni ale părţilor moi şi ale organelor senzoriale cuprinse în
masivul facial
 mecanismul indirect de producere a fracturilor etajului mijlociu are loc ca urmare a loviturilor sau
căderilor pe menton cu gura închisă.
 efectul - fractura sagitală sau fractura orizontală joasă (Le Fort I).

Forme anatomo-cliniceFracturi ale masivului facial

 Fracturi ale complexului zigomatic
 Fracturile parţiale ale masivului facial
- procesul alveolar
- tuberozitatea maxilară
- bolta palatină
- peretele antero-lateral al sinusului maxilar
- apofiza ascendentă (montantă) a maxilarului
- porţiuni limitate din osul zigomatic

 Fracturile procesului alveolar

- frecvente în zona frontală: la copii, în cursul căderilor accidentale şi la adulţi prin agresiune sau accidente
diverse
- pot fi provocate şi iatrogen, în cursul extracţiilor intempestive
- fracturile crestei alveolare în zona laterală sunt mai rar întâlnite

Anatomopatologic
- cu fragmente unice sau multiple, chiar şi sub formă de zdrobiri ale procesului alveolar sau creastă
 asociat - fracturi sau expulzii ale dinţilor vecini, temporari sau permanenţi
 fragmentul extins în zona frontală superioară, interceptaza fosa nazală, iar când este extins spre zona
laterală, linia de fractură poate intercepta sinusul maxilar

Clinic
 leziuni ale părţilor moi labiale, jugale, gingivale, sub forma echimozelor, hematoamelor,
excoriaţiilor sau plăgilor sângerânde, impregnate sau nu cu corpi străini sau cu fragmente dento-
osoase
 gingia poate fi decolată sau zdrobită, franjurată sau cu lipsă de substanţă. După câteva ore, este
decolată, retractată şi rulată, devenind mai scurtă
 fragmentul osos mobil poate fi deplasat spre oral sau spre vestibular. Deplasările verticale,
determină modificări ale planului şi rapoartelor de ocluzie.
  fragmentul osos mobil poate fi deplasat spre oral sau spre vestibular. Deplasările verticale, determină
modificări ale planului şi rapoartelor de ocluzie.
 poate fi prezentă hemoragia prin deschiderea foselor nazale sau a sinusului maxilar
 ortopantomografia oferă imagini privind traiectul liniei de fractură, relaţia ei cu dinţii sau cu
sinusul maxilar şi informaţii privind starea dinţilor şi/sau a mugurilor dentari
Fractura tuberozităţii maxilare
 - este rareori rezultatul unui traumatism accidental
 - adesea, este provocată iatrogen, prin:
* aplicarea greşită a elevatorului
* extracţia unui molar de minte
* extracţia în cazul anchilozelor dento-dentare sau dento-alveolare
* extracţia intempestivă, prin aplicarea braţelor active ale cleştelui pe osul alveolar
* odontectomia molarilor de minte incluşi în poziţie înaltă

Clinic
 - senzaţie de rupere osoasă
 - deplasarea dintelui se face în bloc cu tuberozitatea
 - interdentar apare o spaţiere prin care se scurge o cantitate abundentă de sânge aerat, mai mare decât
în cazul extracţiei necomplicate
 - fragmentul osos tuberozitar rămâne ataşat pe dintele extras
 - modificări în relaţiile ocluzale, ocluzia în doi timpi
 - relaţii ocluzale de lateralitate.
Fractura bolţii palatine
 accident întâlnit la copii care se joacă cu creioane, beţe sau tuburi ţinute în gură
 fractura bolţii palatine care este rareori lineară, de cele mai multe ori fiind rotundă sau ovalară,
luând forma corpului contondent
 asociat fracturii, apar plăgi ale fibromucoasei palatine şi/sau ale vălului palatin. Ele sunt zdrobite,
decolate, cu lipsă de substanţă
Clinic
 dureri şi hemoragie orală şi nazală
 apare vocea nazonată şi refluarea alimentelor pe nas în timpul deglutiţiei
 obiectiv, pe lângă soluţia de continuitate a fibromucoasei palatine, la cateterizarea cu sonda butonată
sau cu un instrument bont se poate pătrunde în fosa nazală

 Fracturile apofizei montante (ascendente) a maxilarului superior

 se corelează cu fracturile piramidei nazale
Clinic
 deformare laterală prin înfundare a piramidei nazale, epistaxis, senzaţie de obstrucţie nazală, epiforă.
 după câteva ore posttraumatic, se instalează edemul şi hematomul care maschează depresiunea
osoasă posttraumatică
 în traumatismele violente, fractura se poate asocia cu plăgi ale părţilor moi şi cu fractura peretelui
anterior al sinusului maxilar

 Fracturile peretelui anterior sinusal

- înfundare a osului în fosa canină, urmată de hemosinus şi epistaxis
Evoluţia şi complicaţiile fracturilor parţiale
 în fracturile limitate, fără pierdere de substanţă osoasă sau de părţi moi, consolidarea are loc în 3-4
săptămâni de la imobilizare, la tineri, şi de 4-6 săptămâni
 în fracturile multiple, în care nu s-a obţinut o delimitare şi o repoziţionare corectă a fragmentelor sau
acolo unde reducerea, din diverse motive, nu s-a realizat la timp, este de aşteptat o întârzierea
consolidării
 apariţia infecţiei
  această infecţie se poate datora fracturii deschise în mediul septic oral şi proceselor septice
periapicale
 sinusul maxilar poate fi infectat de la focarul de fractură
 modificări ocluzale şi modificări ale câmpului protetic
 pierderea posttraumatică a tuberozităţii maxilare
 consolidarea vicioasă a ramurii montante a maxilarului antrenează tulburări fizionomice şi
funcţionale respiratorii şi de drenaj al secreţiei lacrimale (epiforă)

Tratamentul fracturilor parţiale

 imobilizarea în fracturile fără deplasare sau reducere şi imobilizare în fracturile cu deplasare
Reducerea fracturii
- se poate face manual, ortopedic sau chirurgical
Reducerea manuală este recomandată în fracturile simple ale procesului alveolar
 cu ajutorul instrumentului, se poate face reducerea apofizei montante a maxilarului, în condiţii de
anestezie
 reuşita reducerii se apreciază prin reconturarea piramidei nazale, prin reinstalarea pasajului aerian
transnarinar şi prin dispariţia epiforei
Reducerea ortopedică
- este utilizată în cazurile amânate
 condiţiile de aplicare sunt ca fragmentul osos de proces alveolar să fie dentat şi să existe dinţi
antagonişti cu care să se realizeze ocluzia
 prin tracţiunea elastică mandibulo-maxilară pe dinţii sănătoşi, de o parte şi de alta a focarului
 fracturile cu telescopare - reducerea se face prin tracţiune elastică la o atelă metalică vestibulară
 în fracturile tuberozităţii maxilare se recurge la reducerea ortopedică, prin tracţiune elastică
mandibulo-maxilară, cu condiţia ca pe fragmentul tuberozitar să existe dinţi
Reducerea chirurgicală
 fracturi cu deplasare accentuată
 evidenţierea focarului de fractură şi îndepărtarea obstacolelor
- timpi operatori:
*incizia mucoasei gingivale
*se eliberează de corpii străini, cheagurile sangvine sau părţile moi
*se va evita chiuretajul marginilor fragmentelor osoase
*repoziţionarea fragmentului
Imobilizarea fracturilor parţiale
 - imobilizarea ortopedică sau închisă, nesângerândă
 - imobilizarea combinată, prin mijloace ortopedice asociate cu mijloace chirurgicale prin tehnici de
osteosinteză
 - imobilizarea chirurgicală sau deschisă
Imobilizarea ortopedică
 în fracturile rebordului alveolar:
*ligatura circumdentară
*ligatura la atela vestibulară fixată pe dinţii sănătoşi şi completată cu osteosinteză
*când fractura este reductibilă - ligatura fragmentului dento-osos la o atelă vestibulară
*dacă fragmentul are tendinţa de a coborî - ligatură în hamac

- în fracturile rebordului alveolar în care lipsesc condiţiile de aplicare a atelei vestibulare

*placa palatinală acrilică, confecţionată pe modelul redus
*când fragmentul dentat are tendinţa de coborâre în plan ocluzal şi dispune de dinţi antagonişti -
imobilizarea prin blocaj rigid mandibulo-maxilar în ocluzie corectă
*orientarea corectă - prin tracţiunea elastică
*dacă nu există dinţi antagonişti - o placă acrilică mandibulară cu şablon de ocluzie - realizează
blocajul rigid

- fractura tuberozităţii maxilare

 * se poate imobiliza monomaxilar cu plăci acrilice palatine
 în fractura rebordului alveolar edentat
*imobilizarea se rezumă la aplicarea lambourilor şi sutura periostală şi mucoasă
- în fracturile bolţii palatine
*placă palatinală acrilică care acoperă orificiul de comunicare oro-nazală până la apariţia condiţiilor
de închidere plastică a orificiului
Imobilizarea chirurgicală
- descoperă focarul de fractură
- imobilizarea prin osteosinteză cu fir metalic cu plăcuţe şi şuruburi metalice
Imobilizarea combinată ortopedică şi chirurgicală
- se pot combina una din tehnicile de osteosinteză cu o tehnică ortopedică: atela metalică, placa acrilică,
gutiera sau bracket-uri
- dinţii controlaţi periodic după reducere din punctul de vedere al vitalităţii
- dacă dau semne de necroză, vor fi depulpaţi şi obturaţi pe canal
- tratamentul endodontic să se realizeze înainte de a suprima sistemul de imobilizare, deoarece acesta
protejează dinţii în cursul tratamentului

 Fracturile totale ale masivului facial

- interesează maxilarul în toată grosimea sa, trecând în teritoriul celorlalte oase
- în funcţie de direcţia de acţiune a forţei
*fracturi orizontale
*fracturi verticale sau oblice
*fracturi combinate
*fracturi cominutive

 Fracturile orizontale
Fractura orizontală inferioară
- fractura transversală joasă sau fractura de tip Le Fort I
 se produce prin mecanism direct în regiunea incisivă sau lateral, în regiunea premolar-molară
- prin mecanism indirect, prin aplicarea forţei pe menton (cădere sau lovire), pacientul fiind surprins cu gura
închisă
- linia de fractură porneşte bilateral de la aperturile piriforme spre posterior, pe deasupra procesului alveolar,
la tuberozitatea maxilară şi apofiza pterigoidă, în zona de unire a treimii inferioare
 în plan median, linia de fractură se poate extinde şi la vomer şi cartilagiul septal
 segment inferior al maxilarului superior se desprinde ca o proteză totală
Clinic
 hematoame, excoriaţii sau plăgi labiale sau nazo-genio-labiale
 echimoze la nivelul mucoasei vestibulo-jugale - înconjurând tuberozitatea
- hematomul de la nivelul joncţiunii velo-palatine exprimă fractura vârfului apofizei pterigoide
 în fracturile fără deplasare lipsesc tulburările de ocluzie
 în fracturile cu deplasare - o inversare mai mult sau mai puţin accentuată a ocluziei
- în fracturile cu deplasare laterală - ocluzia încrucişată
- durere de-a lungul fundului de şanţ vestibular, în punctele aperturii piriforme, crestei zigomato-alveolare ,
retrotuberozitar
 sensibilitatea marcată la palpare înapoia molarului de minte superior
- provocarea mobilităţii se poate face prin prinderea arcadei dentare între police şi index ca o proteză totală
 epistaxisul poate apărea fie consecutiv leziunii mucoasei nazale, fie hemosinusului
 edemul şi hematomul endonazal, ca şi cheagurile sangvine, antrenează dificultăţi respiratorii
- traumatismele dento-parodontale pot însoţi aceste leziuni osoase
 investigaţiilor complementare – ortopantomografia, radiografia în proiecţie semiaxială

Fractura orizontală mijlocie (Le Fort II)

- fractură transversală mijlocie
- produsă prin mecanism direct - traumatism pe piramida nazală
- linia de fractură se deplasează oblic în jos şi înapoi, pe următorul traseu: oasele nazale, într-o poziţie mai
înaltă sau mai joasă, osul lacrimal, apofiza ascendentă a maxilarului superior, rebordul orbitei la nivelul
găurii suborbitare, până la fisura sfeno-maxilară

 din acest loc, linia de fractură coboară oblic în jos şi în afară, întrerupând peretele antero-lateral al
sinusului, se înscrie pe sub osul malar, rupând creasta zigomato-alveolară şi ajunge la apofiza
pterigoidiană, în treimea ei medie
 maxilarul superior este desprins în cea mai mare parte de craniu sau chiar complet, dacă se rupe şi
septul nazal, vomerul şi peretele extern al fosei nazale, realizându-se astfel disjuncţia cranio-facială
joasă
Simptomele nazale
 Cutanate – edem, echimoze, hematoame, excoriaţii sau plăgi
 Osoase – discontinuitate cu treaptă sagitală sau laterală, cu înfundare în şa (scolioză), mobilitate
patologică
 Vasculare – epistaxis sau cheaguri sangvine narinare
 Respiratorii – obstrucţie nazală
Simptome orbitare
 Cutanate – hematoame palpebrale inferioare, chemozis conjunctivo-bulbar
 Osoase – discontinuitatea marginii infraorbitare
Nervoase
 parestezii, hipo sau anestezii în teritoriul nervului infraorbitar
Sinusale
 hemosinus şi epistaxis, emfizem
Scheletice
 facies turtit, cu înfundare între proeminenţele malare
 şi profil facial inversat, mobilitate patologică
Orale
 Modificări ocluzale - vertical, sagital, ocluzie deschisă
 frontal, retrognaţie prin deplasare primară, ocluzie funcţională în doi timp
Hipo sau anestezie - nervul palatin

Fractura orizontală superioară (Le Fort III)

- disjuncţie cranio-facială înaltă
- fractura acţiunii directe asupra glabelei sau asupra osului zigomatic
- fracturi fără deplasare
- deplasarea întregului etaj mijlociu al feţei
- linia de fractură : joncţiunea fronto-nazale
apofiza ascendentă a maxilarului
oasele lacrimale
peretele infero-intern al orbitei cu componenta etmoidală (osul planum)
fanta sfeno-maxilară
- traseul: apofiza frontală a malarului
apofiza pterigoidă
rupe vomerul
lama perpendiculară
arcada zigomatică
Clinic
 în fracturile uşoare, fără deplasare, simptomatologia obiectivă se conturează în jurul glabelei şi
orbitelor prin hematoamele palpebrale bilaterale (în ochelari)
- chemozisul conjunctivo-bulbar şi mobilitatea patologică discretă
- în accidentele grave, cu deplasări ale masivului facial

La examenul de ansamblu
  deplasarea înapoi şi în jos, între baza craniului şi mandibulă a etajului mijlociu facial, reproducând
un facies progenic.
 dacă se poate întreţine o conversaţie cu pacientul, se remarcă mobilitatea patologică a etajului
mijlociu facial, care se ridică şi coboară (în armonică) de câte ori închide şi deschide gura

 La examenul de detaliu
 - la joncţiunea nazo-fronto-orbitară soluţia de continuitate tegumentară şi osoasă, cu treaptă negativă
şi mobilitate patologică
 - provocată prin presiunile exercitate intraoral, în sens vertical, la nivelul grupului dentar frontal
maxilar
 epistaxisul abundent, uneori chiar fudroaiant, prin lezarea arterelor etmoidale
 edemul posttraumatic al mucoasei nazale, hemoragia şi cheagurile sangvine provoacă dificultăţi
respiratorii şi agitaţia pacientului în stare de conştienţă
 dacă s-a realizat hemostaza spontană, pe lângă cheaguri se poate remarca scurgerea lichidului
cefalo-rahidian, consecutivă ruperii lamei ciuruite a etmoidului
La nivelul regiunii orbitare
- edemele şi hematoamele masive, care închid fanta palpebrală
 hematoamele conjunctivo-bulbare
 enoftalmia poate reprezenta o consecinţă a expansiunii orbitei
 exoftalmia şi tulburările funcţionale ale globului ocular (diplopia, strabismul, cecitatea pasageră sau
definitivă) pot fi consecinţa hematoamelor retrobulbare şi, mai ales, a fracturilor pereţilor şi
planşeului orbitei, asociate cu ruperea ligamentelor şi muşchilor globului ocular sau cu incluziunea
(înglobarea) acestora între fragmentele osoase ale orbitei

La palparea arcadei zigomatice, se poate constata denivelarea conturului osos, sensibilitate şi, eventual,
mobilitate patologică
 - în unele cazuri, la nivelul conductului auditiv extern - otolicvoree
 - disfuncţia nervului facial poate să aibă aceeaşi semnificaţie
La examenul intraoral, se remarcă atitudinea bolnavului cu gura deschisă
 - ocluzia este modificată substanţial: inocluzie verticală şi sagitală în zona frontală când impactul a
avut loc la nivelul piramidei nazale sau ocluzie încrucişată când impactul a avut loc la nivelul osului
zigomatic
 - în zona distală a arcadei dentare apare contactul prematur prin coborârea în jos şi înapoi a
masivului facial
Prin palparea endoorală
- se poate provoca mobilitatea întregului masiv facial
- sensibilitate crescută în fundul de şanţ perituberozitar
 în cazurile grave, cu deplasări importante ale masivului facial, tulburările funcţionale de masticaţie,
deglutiţie şi fonaţie sunt remarcabile
 mai mult, şi respiraţia poate fi ameninţată prin poziţionarea posterioară a vălului palatin, prin
edemul şi hematomul perifaringian sau chiar prin hemoragia activă
 - aceste hemoragii diminuă substanţial sau chiar încetează imediat ce s-a realizat o reducere şi
imobilizare a maxilarului superior, fie ea şi provizorie, cu dispozitivul „zăbală“
 - incidenţa semiaxială este cea mai utilizată
 - se poate completa cu ortopantomografia
 computer tomografia
 - un traseu în plan sagital, interesând maxilarul parţial sau total
Mecanismul indirect apare atunci când lovitura este aplicată pe mandibulă, cu direcţie de jos în sus
 - despicarea mediană, paramediană sau chiar laterală a maxilarului
Mecanismul direct
 I. Fractura medio-sagitală sau disjuncţia intermaxilară
 - traversează creasta alveolară între incisivii centrali superiori
până la planşeul nazal
până la nivelul vălului, stabilind comunicarea cu fosa nazală
  - nu este strict median
Clinic
 - o creştere a spaţiului interdentar dintre incisivii centrali (diastemă), cu sau fără soluţia de
continuitate a mucoasei gingivale vestibulare dar întotdeauna prezentă palatinal, prelungindu-se sub
forma unei plăgi a fibromucoasei
 comunicarea oro-nazală
 arcada dentară superioară o poate circumscrie complet pe cea inferioară
- eventuale fracturi dentare, echimoze vestibulare şi ale vălului palatin, mobilitatea patologică
interfragmentară (orizontală)
- „mişcare în armonică” sau „în acordeon”, de apropiere şi îndepărtare a celor două fragmente
 modificările funcţionale sunt importante
 masticaţia este perturbată datorită tulburărilor ocluzale şi instabilităţii fragmentelor
 deglutiţia este dificilă datorită refluării pe nas a alimentelor
 provoacă iritaţia mucoasei nazale şi strănutul
 - fonaţia este complet modificată
 - rinolalie deschisă
 - respiraţia este şi ea îngreunată datorită edemului vălului palatin şi obstrucţiei nazale cu cheaguri
sangvine sau alimente
 - halenă fetidă datorită reziduurilor alimentare şi cheagurilor sangvine pe cale de descompunere
 - hematoame, excoriaţii şi plăgi labiale, nazale, mentoniere
 Fracturile verticale şi oblice
 Fracturile latero-sagitale
 în aria anatomică situată distal de canin
 rareori - o direcţie net verticală
 de cele mai multe ori - oblică

Fracturile multiple şi cominutive

- liniile de fractură cu diferite trasee
 se combină între ele
 rezultatul unor traumatisme violente
*prin arme de foc sau alte explozii
*accidente rutiere sau de muncă
*izbirile cu pietre rotative
*loviturile de copită de cal
 - zdrobiri ale masivului facial
 - pierderi de substanţă la nivelul părţilor moi şi osoase
 - deschideri ale cavităţilor naturale, hemoragii masive
 - se pot asocia cu fracturi de mandibulă
 cu fracturi ale neurocraniului
 - orientări diferite
Reducerea şi imobilizarea fracturilor
Imobilizarea de urgenţă
Bandajele mento-cefalice
bandajul Barton
bandajul cu patru capete sub formă de praştie
fronda mentonieră
- în fracturile verticale fără deplasare
- se poate utiliza fronda mentonieră
- în fracturile verticale cu deplasare mai importantă
- ligatura transversală
- imobilizarea cu atelă metalică vestibulară
- sistemul combinat dintre atela vestibulară butonată şi inelele elastice palatinale transversale

În fracturile orizontale medii şi înalte - tracţiunea elastică cranio-maxilară

Sistemele cranio-maxilare
- dispozitiv cefalic - preconfecţionat
- dispozitivul oral - dintr-o placă palatinală
 pe bare se aplică inelele elastice sau sistemele rigide care solidarizează sistemul oral de cel cefalic
 sisteme modernizate de fixare

la edentaţi - protezele adjuncte vechi

- gutiere sau şabloane de ocluzie
- atele Gunning
- în fracturile combinate orizontale şi verticale sau cominutive, se combină mijloacele de reducere şi
imobilizare

II. În fracturile cu deplasare

- durerea se accentuează odată cu mişcările de deschidere a gurii sau la mobilizarea globului ocular
- epistaxis
- anestezia în teritoriul nervului infraorbitar şi/sau zigomatic
dispariţia sau înfundarea proeminenţei malare, creând o asimetrie frapantă
 pot apărea zone de proeminenţă când, în cursul dislocării, malarul suferă şi mişcări de rotaţie
 aceste aspecte sunt sesizabile mai bine atunci când pacientul este aşezat în decubit dorsal simetric iar
medicul este plasat în spate
 - dacă traumatismul este violent, poate fi modificat întreg conturul orbitei
 - discontinuitate la nivelul marginii infraorbitare
 - când marginea infraorbitară este fracturată cominutiv, se pot palpa două sau mai multe fragmente
separate care la nivelul joncţiunii fronto-zigomatice - o depresiune osoasă care poate să dispară rapid
după instalarea edemului
 - la nivelul joncţiunii dintre arcada temporo-zigomatică şi malar
 - palparea intraorală poate evidenţia modificări în vestibulul superior
 - discontinuităţi a crestei zigomato-alveolare
Tulburările oculare
 hematomul palpebral inferior, infraorbitar sau periorbitar – în monoclu
- ptoza palpebrală, se poate datora edemului posttraumatic
- scurtarea pleoapei inferioare datorită deplasării în acelaşi sens a cantusului lateral
- evidenţierea exagerată a sclerei şi chiar ectropionul
- pierderea parţială a poziţiei anatomice a globului ocular
- enoftalmia
- relaţionate cu fractura planşeului orbitar („blow out”) când o parte din conţinutul orbitei coboară în sinus
- pierderea sau limitarea parţială a mişcărilor globului ocular, însoţită de diplopie şi/sau strabism
- când o parte din sistemul musculo-fibros şi ligamentar este încastrat între liniile de fractură sau când, în
procesul traumatic, sunt interesaţi şi nervii oculomotorii
- în fracturile cu deplasare medială a osului zigomatic orbita se micşorează, având ca rezultat exoftalmia
unilaterală

Tulburările funcţionale
- limitarea mişcărilor de deschidere a gurii
- când corpul malar este prăbuşit semnificativ către posterior, blocând mişcările apofizei coronoide
- datorită edemului extins în ariile musculare ale ridicătorilor
Fracturile partiale
- simple fisuri sau fracturi cu detaşarea unui fragment mic din marginile orbitei sau din planşeul orbitar
 la inspecţie: echimoze, hematoame, excoriaţii sau plăgi
 denivelări ale conturului osos orbitar, în sensul unor înfundări sau proeminenţe
 la palpare, denivelările sunt sesizabile numai în primele ore, înainte de instalarea edemului şi/sau
hematoamelor
- în fracturile planşeului orbitar - semne indirecte de edem, echimoză palpebrală sau chiar hematom,
chemozis şi eventual o uşoară diplopie care nu se manifestă imediat posttraumatic ci abia după retragerea
edemului
- în fracturile cu distrugerea planşeului orbitei, „blow out”
- o parte din conţinutul orbitei coborând în cavitatea sinusală
- lovirea globului ocular cu mingea de tenis sau cu pumnul
- imediat posttraumatic, apare enoftalmia, diplopia şi epistaxisul

Diagnosticul
- pe baza semnelor clinice
- examinări radiologice
- proiecţie semiaxială Hirtz
- gradul de dislocare a fragmentelor osoase
- computer tomografia în proiecţie coronală şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) - imagine „în picătură”
- conţinutul orbitei care herniază în sinus

Evoluţia fracturilor anterioare de complex zigomatic

- tratate la timp se consolidează rapid, în 15-20 zile
- nerecunoscute la timp se consolidează vicios
 deformări ale reliefului facial, enoftalmii sau exoftalmii, diplopie, strabism şi limitarea mişcărilor de
deschidere a gurii
 complicaţiile septice sunt rare

Tratamentul
 - fracturile fără deplasare nu necesită un alt tratament decât cel rezolutiv
 - fracturile cu deplasare - intervenţia precoce, în primele 5-6 zile
 deoarece secţiunile transversale ale oaselor sunt mici, iar interdigitaţiile marginilor se resorb rapid şi,
prin dispariţia lor, oasele nu îşi mai păstrează locul în poziţia redusă
Tratamentul
I. Calea cutanată suborbitară
Reducerea cu ajutorul cârligului Strohmeyer sau Ginestet
 în fracturile proaspete, reductibile
 introducerea cârligului sub malar
1. Calea cutanată suborbitară
-Reducerea directă şi imobilizarea prin osteosinteză
- prin sutură cu fir metalic sau cu ajutorul plăcuţelor şi şuruburilor miniaturizate

2. Calea temporala
 pentru reducerea fracturii osului malar, cât şi pentru cea a arcadei temporo-zigomatice
 printr-o incizie temporală, se pătrunde sub placa malară înfundată
- fragmentul osos se ridică în poziţie anatomică
- dacă osul zigomatic are tendinţa de recădere, instrumentul reductor se lasă pe loc pentru a sprijini osul timp
de 8-10 zile
3. Calea endoorală
- reducere manuală
- se pătrunde sub placa malară, căreia i se imprimă mişcarea inversă celei pe care ea a parcurs-o
- reducerea instrumentală prin metoda Friedel – Ginestet
- se pătrunde cu unul dintre instrumentele deja precizate sub marginea posterioară a plăcii malare

4. Calea rino-sinusală
- se recomandă în fracturile cominutive ale corpului malar sau ale planşeului orbitei
- incizie a mucoasei vestibulului superior
- se eliberează sinusul de hematom
- se ridică malarul sau planşeul orbitei prăbuşite în sinus
 imobilizarea oaselor în poziţie corectată
 se poate face cu:
- meşă iodoformată şi gomenolată care umple sinusul şi care oferă sprijin malarului repoziţionat timp
de 10-12 zile
- balonaş gonflabil

51.Metodele ortopedice şi chirurgicale utilizate în tratamentul fracturilor masivului maxilo-facial

Tratamentul de urgenta in fracturile maxilei
Fixarea provizorie-bandajele mentocefalice,fronta mentoniera,prastia,ligaturi interdentare
Atele monomaxilare-dispozitiv de zabala

Tratamentul difinitiv in fracturile maxilei

Reducerea fragmentelor de fractura a maxilarului superior se efectuiaza prin mai multe metode :
-Manuala…ortopedica…instrumentala..chirurgicala
Reducerea ortopedica se efectuiaza cu atele individuale cu diferite forme de cirlige
-se infaptueste tractiune elastica intermaxilara, intermaxilo-mandibulara, intercranio-maxilara
Manula—repunerea fragmentelor in pozitie anatomica

Indicatii si metode chirurgicale in tratamentul fractuilor maxilei

Indicatii:-edentatii,fracturi eschiloase,fracturi multiple,fracturi care nu se trateaza ortopedic -fracturi vicios
consolidate,mobilitate vadida,trauma prin arma de foc
Metoda parafocare:esenta consta in fixarea arcadei dentare superioare de partile fixe ale craniului cu fire
metalice trecute prin partile moi faciale
Metode intrafocare:cu fir metalic.cu placute cu suruburi, Cu brose transmaxilare si transnazale si metode
combinate

52.Accidente şi complicaţii în chirurgia OMF (asfixia, hemoragia).

Pot fi: immediate,secundare si tardive. Complicatiile imediate ca apar in primele ore dupa traumatism, sinte
grave si pot pune viata in pericol. Pe prim plan se sit: soc traumatic, hemoragia, tulburari respiratorii,
comotia cerebrala.
compl secundate: infectioase, pot aparea supuratii sinuzale sau ale obrazului. Osteoomielita maxilara
postraumatica este mai rar intilnit decit la mandibula si are o evolutie favorabila.
Tardive: sint date de consolidari vicioase (deformari faciale, asimetrii, malocluzii, tulburari de masticatie si
fonatie, comunicari buco-nazale)

Forme de afixie in OMF:

Formele (clasifi carea) de asfixie în traumatismele OMF (SKODA):
1. Stenotică.
2. Valvulară (Klapan).
3. Obturare.
4. Dislocare.
5. Aspirare.
1. Asfixia stenotică. Edem al faringelui, laringelui şi ligamentelor vocale ori obturarea cu un hematom sau
emfi zem. Tratamentul de urgenţă constă în intubarea orotraheală sau nazotraheală, dacă nu este sufi cient,
atunci se efectuează şi traheostomia.
2. Asfixia valvulară (Klapan). Lambou de ţesut al palatului moale, peretele posterior al laringelui sau limbii
ce obturează căile respiratorii superioare şi dereglează respiraţia. La expiraţie lamboul se deplasează
superior, la inspiraţie obturează căile respiratorii superioare şi din ce în ce în plămâni rămâne mai puţin
oxigen. Tratamentul trebuie să fi e cât mai urgent şi constă în ridicarea lamboului şi suturarea, fi xarea lui
sau incizăm lamboul.
3. Asfixia prin obturare. Obturarea căilor respiratorii cu corp străin (dinte, piatră, obiect metalic sau de mase
plastice, materie, bucăţi de proteze), chiaguri de sânge, mase vometante. Tratamentul: înlăturarea corpilor
străini, chiagurilor de sânge cu un tifon înfăşurat în jurul degetului ori cu un dispozitiv de aspiraţie.
Traheostomia.
4. Asfixia prin dislocare. În cazul fracturii mentoniere bilaterale ori a lezării muşchilor ce
fi xează limba (m. geniohioid, m. mylohioid, m. digastricus). Limba se deplasează posterior şi obturează
căile respiratorii superioare. Poziţia bolnavului fără cunoştinţă: culcat cu capul lateral pe partea afectată sau
cu faţa în jos. Bolnavul cu cunoştinţă în poziţie semişezândă ori semiculcată. Se fi xează limba cu diferite
mijloace: suturarea limbii, fi xarea limbii cu bold, ligaturarea, fi xarea cu fi xator de limbă. Repoziţia şi fi
xarea temporară a fragmentelor fracturate cu ajutorul pansamentului standard de transport.
5. Asfixia prin aspirare. Aspirarea corpilor străini în căile respiratorii superioare (masă vometantă, chiag,
eschilă, dinte). Tratamentul constă în aspiraţia cu ajutorul tubului introdus în trahee.
În urma acumulării de salivă, sânge şi chiaguri de sânge la bolnavii care se afl ă în comă, la care refl exele
protectoare (tuse, înghiţire) lipsesc ori ei nu pot să-şi găsească o poziţie pentru a elimina lichidele acumulate,
se blochează arborele respirator la diferite niveluri şi se instituie insufi cienţa respiratorie acută. Uneori
sângele este înghiţit, se acumulează în stomac, apoi este vometat şi aspirat în căile respiratorii. Exemplul de
mai sus demonstrează cum starea generală a organismului agravează insufi cienţa respiratorie acută,
determinând aşa-numitul „Simptomul agravării reciproce”.
Corpul străin, ajungând în căile respiratorii superioare, se manifestă clinic diferit, putând fi inofensiv (are
dimensiuni mici) sau deosebit de periculos când obturează orifi ciul glotic, expresia feţei devenind
alarmantă.

53. Maladiile articulaţiei temporo-mandibulare: artrita, artroza: diagnosticul,tabloul clinic şi

tratament
Artrite nespecifice acute

Etiopatogenia nespecifice se datoreaza patrunderii de germeni patogeni in cavitatea articulara (in urma unor
traumatisme,extinderea unor procese infectioase ca osteite mandibulare,furuncul,otite medii supurate,abcese
ale fosei temporale abcese parotidiene).Pe calea hematogena artrite din cursul bolilor
infectioase(scarlatina,febra tifoida, rujeola).
Anatomie patologica:procesul inflaator intereseaza la inceput sinovia,mai apoi meniscul articular,in unele
forme cartilagiile articulare.Initial aceste elemente sunt infiltrate,mai apoi apar leziuni ulcerative sau
proliferari.Meniscul si cartilagiile se altereaza,iar procesul septic purulent depaseste capsula si se extinde la
tesuturile periarticulare.
Simptome: triada simptomatica:dureri,limitarea miscarii mandibulei,semne de inflamatie acuta.Durerile sunt
spontane,intense,pulsatile,iradiaza in ureche,regiunea temporala si geniana.

Simptomatologia artritelor acute,diagnostic,evolutie si complicatii.

Simptome: triada simptomatica:dureri,limitarea miscarii mandibulei,semne de inflamatie acuta.Durerile sunt

spontane,intense,pulsatile,iradiaza in ureche,regiunea temporala si geniana,dureri mai puternice la miscarea
mandibulei.Miscarile in ATM la inceput reduse,apoi imposibile din cauza durerii si trismusului.La bolnavi
gura intredeschisa cu mandibula usor deviata spre partea bolnava.Masticatia imposibila,fonatia
dificila.Palparea in conductul auditiv extern extrem de dureroasa.
Evol,complicatii: formele usoare sunt reversibile in decurs de 10-15 zile.Formele purulente se extind in
tesuturile invecinate,pina la urechea medie,mastoida,osul temporal,parotida,etc.Complicatia cea mai de
temut este anchiloza temporo-mandibulara(mai ales la copii)
Diagnostic :Semne locale si generale.
in stadii avansate apar neregularitati si chiar erodari ale conturului condililor mandibulari sau ale peretilor
cavitatii glenoide,Punctia in scop diagnostic pentru a vedea dacva este puroi in articulatie si pentru
antibioticograma.
Diagnosticul diferential:foliculita sau furuncul pretragian,parotiditele nespecifice,otomastoidita.

Tratamentul artritelor acute: Aplicatii cu prisnite.Antibiotice de spectru larg,in formele

subacute,vaccinoterapia nespecifica.Articulatia este pusa in repaus aplicinduse o fronda mentoniera.In
formele purulente unde nu se vindeca pri tratament local este indicata artrotomia,Articultia se deschide prin
o incizie mica pretragiana si se dreneaza colectia purulenta.Trebuie efectuata retrocedarea activa si pasiva a
articulatiei pentru a preveni constrictia sau anchiloza.

Artrite cronice,etiopatogenie simptomatologie.

Etiopatogenie :Cel mai des incriiminat este microtraumatismele continue al ATM prin dezechilibru
ocluzoarticular produs de edentatii totale neprotezate sau protezate incorect,edentatii partiale terminale
molare,malpozitii dentare,migrari ale dintilor,proteze sau obturatii incorecte ce duc la contacte premature ale
dintilor.Din lipsa ghidajului articularii interdentare miscarile devin traumatizante,agresive,capsula articulara
devenind laxa in urma suprasolicitarii.Laxitatea capsulo-ligamentara atrage dupa sine suprasolicitarea
meniscului care la fel duc la modificari ale cartilajului articular
Simptome: Durere,cracmente,tulburari in mecanica articulara.Durerea variaza:poate fi numai in regiunea
articulatiei,declansata de miscarile mandibulei sau poate fi nevralgie faciala,fara localizare precias.Uneori
durerea iradiaza in ureche,timpla,limba,git.Cracmentele rareori sunt percepute numai de bolnavi,pocnituri
aspre,cel mai des la deschiderea gurii(cracmentul se produce datorita izbirii condilului mandibular de cel
temporal).Tulburaile in mecanica mandibulara se traduc prin limitarea si dedublarea miscarii de
deschidere ,dupa 5-15mm gura deschizinduse greoi.La fel poate fi:cefalee,migrena,senzatie de nas
infundat,rinoree.

Artrite cronice,diagnostic,evolutie,tratament.

Evolutie:
Poate duce la constrictii de mandibula sau luxatii ireductibile,deformatii pseudotumorale ale condilului
mandibular
Diagnostic:Novocainizarea periarticulara urmata de sedarea fenomenelor dureroase poate fi luata in
considerare in stabilirea diagnosticului.Diagnosticul diferential se face cu artropatiile specifice.Este foarte
important diagnosticul etiologic,investigate cauzele aparitiei.
Tratament: Se inlatura factorii ocluzoarticulari,se fac proteze corecte,inaltari sau coboriri de
ocluzie,aplicarea gutierelor ocluzale pun un timp articulatia in repaus si durerile se remit.Pot fi fi calmate
durerile si cu solutii de anestezic slabe infiltrate periarticular.Daca exista deja leziuni ale capetelor osoase se
pot practica injectii intraarticulare cu hidrocortizon si penicilina.

54 Contractura, trismul şi anchiloza temporo-mandibulară: etiologia, patogenia, tabloul clinic,

tratamentul.
Contractura
Este limitarea permanenta,totala sau partiala a miscarilor mandibulei,datorita imbolnavirilor sau sechelelor
dupa procese patologice.
Etiopatogenie:Poate fi de cauza periarticulara,musculara,cutaneo-mucoasa.
PERIARTICULARA:apare dupa supuratii sau traumatisme articulare,dupa interv chirurg pe ATM.Se
produce o transformare sclerocicatriceala a capsulei articulare si ligamentelor care devin inextensibile.
MUSCULARA apare prin scleroza muschilor ridicatori ai mandibulei,sau hipertonia lor.Scleroza apare in
urma unor traumatisme musculare,corpi straini intramusculari,fracturi de mandibula vicios
consolidata.Fibrele musculare isi pierd elasticitatea
CUTANEO-MUCOASA din cauza cicatricilor retractile,scleroase,ale tegumentelor obrajilor si regiunii
maseterine,ale tesutului subcutanat,mucoasei jugale.In urma traumatismelor cu pierdere de substanta ramin
cicatrice,bride scleroase care impiedica miscarile mandibulei.
Cel mai des sunt cele musculare,cutaneo-mucoase si periarticulare.

Simptomatologia constrictiei de mandibula,diagnosticul.

Sunt accentuate limitarea miscarilor de coborire,mai putin a celor de lateralitae si propulsie.Bolnavul simte
ca o piedica si nu poate deschide gura.Deschiderea fortata a gurii provoaca dureri.Mandibula deviaza lateral
de partea leziunii.Endobucal se pun in evidenta cicatricele sau bridele mucoasei bucale.Miscarile condilului
mandibular au o amplitudine redusa,in functie de gradul de constrictie.Apar dereglari de
masticatie,fonatie,lipsa de autocuratire,aparitia carii,halena fetida.Bolnavii se alimenteaza cu alimente moi.
Diagnosticul: Pe baza semnelor clinice si radiografice.
Radiografic nu se observa leziuni in ATM insa pot fi observate cauzele care au dus la constrictie(fracturi
vicios consolidate,corpi straini in partile moi).
Diagnosticul diferential se face cu trismusul si anchiloza tempor-mandib.
Tratamentul conservativ si chirurgical in constrictia mandibulei.
Conservativ:asuplisarea tesuturilor cicatriceale si mobilizarea mandibulei.Mecanoterapia cu agenti fizici si
enzime.Mecanoterapia-dispozitive care deschid gura,dilatarea se face lent progresiv,amplitudinea dilatarii se
creste cu 1-2mm pe zi timp de 30-40 zile.Injectii cu hialuronidaza,masaj raze ultrascurte.
Chirurgicale:Numai daca conservator nu-s rezultate si trebuie de inlaturat obstacolul.ex:-sectiunea simpla a
bridelor cutanate sau mucoase
-sectiunea transversala si sutura longitudinala
-dezinsertia muschiului maseter si pterigoidian intern in cazurile de scleroza cicatriceala a acestora
-sectiunea muschilor temporali de pe apofiza coronoida
Indiferent de metoda trebuie dupa asta mecanoterapia.

Anchiloza temporo-mandibulara.Etiopatogenie ,clasificare.

Limitarea permanenta a miscarilor mandibulei datorita organizarii unuii tesut osos care sudeaza mandibula
de osul temporal,practic dispare articulatia.
Apare mai des la copii,de obicei e unilaterala 85%.In mare parte e cauzata de traumatisme45%,infectii loco-
regionale 38%.Leziunile care duc sunt:fracturile intraarticulare ale condilului,fracturile cavitatii
glenoide,plagile articulatiei.
Cauzele anchilozei post-infectioase sunt supuratiile otomastoidiene,supuratii in jurul ramului ascendent
mandibular,scarlatina.Prin traumatisme se distrug elementele articulare.timpul minim de instalare este de 5
lui pentru traumatism direct si 18 luni pentru indirect.

Simptomatologia anchilozei temporo-mandibulare.

Absenta totala a miscarilor mandibulei.In anchiloze partiale arcadele pot fi indepartate pe 0,5-
1mm.Mentonul este deviat spre partea bolnava.Hemimandibula de partea bolnava este mai scurta.Linia
interincisiva este deviata de partea bolnava.In anchiloze bilaterale relieful mentonului este sters,bolnavii in
profil au “aspect de pasare” .Incisivii inferiori sunt vestibularizati.Lipsa igienizarii duce la form depozitelor
mari de tartru.Vocea este suierata printre dinti si are o intensitate redusa.Starea generala afectata din cauza
alimentatiei slabe.

Tratamentul anchilozei temporo-mandibulare.

Trebuie prevenita afectiunea:orice lovitura pe menton trebuie sa fie urmata de o examinare minutioasa a
ATM,in caz de fractura condiliana imobilizarea va fi urmata obligatoriu de mecanoterapie.In anchilozele
formate singurul tratament este cel chirurgical,se urmareste crearea unei noi articulatii pentru a reda
miscarea mandibulei.Artroplastia cu interpozitie de piele totala.Pielea introdusa intre cele 2 suprafete
singerinde opreeste formarea calusuui osos,induce metaplazia cartilaginoasa.Mecanoterapia este obligatorie.

55.Chisturile epiteliale odontogene de maxilare:etiologia, patogenia, tabloul clinic, diagnosticul

diferenţial şi tratament.
Definitie:
- Chistul de maxilar este o leziune patologica cavitara care se dezvolta in grosimea oaselor
maxilare
- prezinta un continut lichid (continutul poate fi si semifluid sau gazos)
- membrana epiteliala nu este prezenta in mod obligatoriu la toate cazurile.
CLASIFICAREA CHISTURILOR DE MAXILAR
I.Chisturi epiteliale
IA.Chisturi epiteliale odontogene
de dezvoltare
1.chist primordial (keratochist)
2.chist folicular (dentiger)
3.chist de eruptie
4.chist periodontal lateral
5.chistul gingival al sugarului
6.chist gingival al adultului
7.chist odontogen calcificat
inflamatorii
1.chist radicular
2.chist rezidual
3.chist inflamator lateral
4.chist paradental
CARACTERISTICI CLINICE GENERALE
-Evolutia este adesea asimptomatica
FAZA PRECOCE de dezvoltare (perioada de latenta)
- prezenta dintilor devitali, cu carii profunde, coloratii ale dintilor
- modificari de pozitie dentara
- persistenta dintilor temporari sau lipsa dinte definitiv
FAZA DE DEZVOLTARE
- deformarea osoasa, mai ales vestibular
- palpare
- a) consistenta dura, forma hemisferica
- b) consistenta elastica, senzatie “minge de celuloid”
- c) consistenta fluctuenta, margini de os deformat
-devieri ale pozitiei dentare
- mobilizare dentara
- vitalitatea dentara se poate mentine in: keratochist, chisturi globulomaxilare, solitare si e negativ in
radicular
COMPLICATII
1.COMPLICATII SEPTICE
2. FISTULIZARE
3. FrACTURA SPONTANA “IN OS PATOLOGIC”
4. DEGENELESCENTA MALIGNA

DIAGNOSTIC
SEMNELE CLINICE

-Ex. Radiologic – radiotransparenta uniloculara sau policiclica, cu contur radioopac

-Punctie aspirativa - lichid serocitrin cu cristole cholesterol continut hemoragic/purulent
-Ex. Histopatologic al membranei
-Teste vitalitate
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
-Tumori maxilar B/M -Displazii si distrofii osoase
-Osteomielita -Hemangioame

TRATAMENTUL CHISTURILOR OSOASE MAXILARE

Tratamentul este chirurgical
Obiective: - indepartarea tesutului patologic
- conservarea dintilor
- conservarea structurilor vecine
- restaurarea zonei afectate
Tehnici: - marsupializare(decompresie)
- cura radicala (enucleerea)
- cura radicala prin metoda rinologica
- decompresie prin drenajul continutului
lichidian (met. temporara de tratament)

56.Ameloblastomul: etiologia, patogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratament

Ameloblastomul este o tumora epiteliala odontogenica, cu caracter benign, ce se dezvolta din ameloblaste,
resturi epiteliale ale organului adamantin, de unde si denumirea de adamantinom.
Ameloblastomul reprezinta aproximativ 1% din tumorile orale epiteliale odontogenice.
Ameloblastomul se clasifica in :
-Ameloblastom solid, multichistic (cel mai des intalnit)
apare la adulti in jurul varstei de 30-40 ani dimensiuni variabile si forma multiloculara cu septuri distincte
care impart leziunea in compartimente; rar cu aspect in “fagure”, “baloane de sapun”margini bine definite,
netede si ondulate
Aspect radiografic: Radiotransparenta cu septuri interne radio-opace, asociata in 80 % din cazuri cu
un M3 inclus care deplaseaza dintii adiacenti, ii subtiaza sau determina rezorbtia lor
-Ameloblastom unichistic
Reprezinta 10-15% din totalul ameloblastoamelor, localizat in 90% din cazuri la mandibula, predominant
posterior. Radiotransparenta uniloculara, cu contur net, intens opac, cauzand expansiunea corpului si a
ramului mandibulei pana la creasta sigmoida si gatul condilului, deplasarea spre inferior a M2 mandibular si
rezorbtia radiculara a M1.
Diagnostic diferential: chist folicular, chist rezidual, chist osos posttraumatic, chist
esential, keratochist, granulom cu celule gigante. Prognostic: este o leziune care uneori este confundata cu
un chist periapical, care recidiveaza si trebuie urmarita multi ani.
-Ameloblastom desmoplastic
Este o varianta de ameloblastom cu aspect specific clinic, imagistic si
histopatologic, localizat la maxilar sau mandibula, predominant in regiunea anterioara a mandibulei.

Radiografic are un aspect mixt radiotransparent si radioopac cu margini difuze sugestive pentru o leziune
fibro-osoasa vizibila pe OPT, radiografii in incidenta de craniu “de fata” si in incidenta mandibula defilata .
Prognostic: este o leziune care recidiveaza si trebuie urmarita multi ani
-Ameloblastom extraosos periferic
Este omologul ameloblastomului multichistic solid intraosos Localizat la nivelul gingiei aferente dintilor
maxilari sau mandibulari sau la mucoasa alveolara a pacientului edentat; poate fi si multicentric.
Radiografic: aspect mixt radiotransparent si radioopac al crestei dentare care poate fi insotit de o depresie
sau o eroziune a acesteia
Diagnostic diferential: fibromul odontogenic periferic, tumora odontogenica scuamoasa
Prognostic: este o leziune care recidiveaza dupa multi ani, este agresiva local si poate maligniza
Majoritatea ameloblastoamelor (80%) se dezvolta la mandibula, in regiunea molarilor , dar se pot extinde
pana in zona simfizara. La maxilar, leziunile apar de obicei in zona molarului trei si se extind pana in sinusul
maxilar si planseul nazal.

Tratament
Cel mai des se practica rezectia chirurgicala, tinandu-se cont de tendinta tumorii de a invada tesuturile
osoase adiacente. CT si IRM permit determinarea exacta a extinderii tumorii.
In cazul tumorilor inoperabile, cum sunt cele maxilare posterioare, se utilizeaza terapia cu radiatii.

59.Tratamentul Chirurgical a paradontitelor marginale cornice.

Medicamentele indicate-1.Metronidazol 0,5 – 1comprimată 2 x zi, timp de 8-10-14 zile, în funcţie de
gravitatea procesului; doxaciclină 0,1 – I zi - 2 capsule în priză unică, în următoarele zile - 1 capsulă pe zi;
Mycosyst 150 mg – 1 capsulă în 5-7 zile. Pentru îmbunătăţirea troficităţii dereglate prin mecanismul
patogenic al inamaţiei în ţesuturile parodontale, a fost administrat un complex de vitamine şi minerale
„Duovit ”, timp de 15 zile sau BioR – 1 capsulă 2 x zi, cu 20 de minute înainte de masă, timp de 10 zile

N.B…Viorica Chetrus a scris teza de doctor- TRATAMENTUL PARODONTITEI MARGINALE

CRONICE PRIN UTILIZAREA MATRICEI ÎN BAZA DE BIOVITROCERAMICA SI COLAGEN.

Chiuretajul pungilor parodontale pe câmp închis. Procedura se realizează în lipsa vizibilităţii directe şi se
indică când sunt prezente pungi parodontale cu o profunzime ce nu depăşesc 4 mm. Se efectueaza cu un set
de chiurete (standard sau setul de chiurete Gracey) şi anestezie adecvată.
Una din condiţiile de bază estet lichidarea în prealabil a inflamaţiei (etapa tratamentului iniţial), înlăturarea
depozitelor dentare moi şi a tartrului dentar supra- şi subgingival – manual sau cu ultrasunetul. Detoxicarea
suprafeţelor radiculare – înlăturarea mecanică a cementului îmbibat cu endotoxine în unele cazuri a fost
combinată cu etapa de deepitelizare a peretelui moale ( gingival). După care a urmat şlefuirea şi lustruirea
suprafeţelor radiculare (surfasajul) cu diverse chiurete şi freze diamantate, cupe etc. Evitarea perforării
gingiei, înlăturarea epiteliului patologic de pe suprafaţa peretelui moale a pungii parodontale, se realizeaza
prin suportul digital din exterior. Chiureta este introdusă până la baza pungii, partea activă fiind orientată la
45 de grade spre peretele moale al PPr. Între etapele de lucru, pungile parodontale vor fi irigate cu soluţii
antiseptice (sol. clorhexidină 0,05%).

Metoda de tratament prin operaţii cu lambou mucoperiostal Tehnica de tunelare. Leziunile interradiculare
sunt reprezentate de defecte osoase atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical.Tehnica de tunelizare face
parte din categoria operaţiilor cu lambou mucoperiostal, însă cu un şir de particularităţi tehnice. Ea este
indicată numai la molarii inferiori cu leziune interradiculară, clasa III după Hump, resorbţie în plan orizontal
.

Deci unul dintre obiectivele de bază ale acestei tehnici este menţinerea dinţilor pe arcada dentară şi
funcţionalitatea lor şi, nu mai puţin important, crearea condiţiilor de igienizare a zonei tunelare obţinută
după vindecarea completă.

Ca tehnică, procedeul a fost realizat prin următorele etape chirurgicale:

anestezie;
o incizie intrasulculară şi două incizii verticale (pe suprafeţele orală şi vestibulară), cu păstrarea papilelor
interdentare la dinţii învecinaţi, în cazurile când ele erau prezente;
decolarea lamboului mucoperiostal;
înlăturarea ţesuturilor de granulaţie prin chiuretaj pe câmp deschis din zona furcaţiei;
surfasajul zonei furcaţiei:
repoziţionarea lamboului mucoperiostal şi suturarea în spaţiile interdentare;
pentru menţinerea spaţiului tunelar nou creat, noi am recurs la aplicarea unei suturi prin acest tunel în aşa
mod, încât nivelul osului interradicular restant să fie acoperit cu lamboul repoziţionat coronar. Important de
menţionat că pentru a obţine o acoperire mai bună a zonei tunelare cu aplicarea suturii spre vestibular,
lamboul mucoperiostal de pe partea orală va fi decolat mai profund;
pentru o vindecare mai rapidă şi menţinerea spaţiului tunelar în perioada postoperatorie (pe parcursul a 5-7
zile, după caz),este aplicată o meşă din tifon (5x20 mm), îmbibată cu iodoform, care era schimbată zilnic în
vizitele pentru pansament postoperatoriu. Suturile se înlăturau la a 8-10-a zi postoperatoriu (după caz).
Tehnica de tunelizare poate fi combinată şi cu tehnica de RTG în cazurile în care resorbţia ţesutului osos pe
verticală, în zona furcaţiei, este de 4-6 mm - clasa II, sau 7 mm şi mai mult – clasa III, după Tarnow D.,
Fletcher P., 1984.
Tehnica de regenerare tisulară ghidată. RTG reprezintă o tehnică de operaţie cu lambou, al cărei obiectiv este
regenerarea optimă a ţesuturilor lezate şi infectate cu bacterii. Ea constă în curăţarea suprafeţelor radiculare
de granulaţii, tartru, cement necrozat, cu aplicarea ulterior a unei membrane, având ca scop izolarea
suprafeţei rădăcinii de celulele epiteliale, astfel, contribuind la apariţia unei inserţii epiteliale noi.
Pungile parodontale supra- şi infraosoase pot fi lichidate numai prin tehnicile chirurgiei parodontale
(chiuretaj pe câmp deschis, operaţii cu lambou, tehnica RTG etc.). Deoarece PMC evoluează cu resorbţie
osoasă, atât orizontală cât şi verticală, cu formarea pungilor parodontale infraosoase (cratere osoase),
rezultate bune în refacerea acestor defecte osoase putem obţine numai prin tehnica de regenerare tisulară
ghidată. Această ipoteză corespunde obiectivului de bază al parodontologiei moderne: refacerea ţesuturilor
pierdute cu menţinerea şi funcţionalitatea dinţilor pe arcada dentara.
60.Tumorile Maligne,rolul stomatologului in diagnosticul precoce.
TUMORILE MALIGNE ALE PĂRŢILOR MOI ORO-FACIALE
Clasificarea tumorilor Maligne a pielei -cancer bazocelular, cancer plat, tumori pigmentate.
Concer bazo-celular varieteti- fibroasa,epiteliala,ulceroasa,sclera-dermala,pigmentata,primar multiplu,
infiltrative, metatipica, lenta,agresiva,nu da metastaza si nu afecteaza ganglioni limfatici
Cancer Plat varietati-cu keratinizare fara Keratinizare,slab diferentiat,nedeferentiat,glandele sebacee,
sudoripare… formele metatipice acro-speroma-maligna,hidrocistoma,seringoma,celinohoma.
Tumori pigmentate-Melanoma cu pigment si fara…simptome de malignizare schimba culoarea,eliminari
limfa, ganglioni mariti,hiperemie,forma umdeda si uscata.
ETIOPATOGENIA CANCERULUI ORO-FACIALFactori:
1. Tutunul şi alcoolul concentrat
2. Absenţa igienei orale
3. Agenţii industriali poluanţi 4. Agenţii virali 5. Factorii din mediul extern
6. Vârsta, ereditatea, felul alimentaţiei,anemiile etc
7. Tratamentele antitumorale 8. Factorii imunitari 9. Genele supresoare de tumori
LEZIUNI ORALE CU POTENŢIAL DE MALIGNIZARE ERITROPLAZIA
- diskeratoză rar întâlnită, cu o componentă displazică severă, evoluează cu regularitate spre malignizare
Etiopatogenia
- este necunoscută1

Clinica bolii
- afecţiunea este asimptomatică şi sub această formă poate evolua până la cancerizare1. forma hipertrofică2.
forma atrofică
Histopatologic
- caracterele unui carcinom “in situ”
Diagnosticul diferenţial
- stomatitele infecţioase, provocate de proteză şi de agenţi fizici sau chimici- enantemele medicamentoase-
lichenul plan (forma erozivă)- leziunile luetice sau tuberculoase- candidozele cronice
Evoluţia
- de lungă durată- cu timpul ajunge să se malignizeze un carcinom spinocelular - malignizarea - apariţia unor
eroziuni pe suprafaţa plăcii eritroplazice, care se acoperă de cruste
Tratamentul
- suprimarea factorilor presupuşi cauzali- instituirea unui tratament antiinflamator cu colutorii sau irigaţii cu
soluţii alcaline, timp de 7 -10 zile- tratament cu antibiotice şi corticoizi
 RĂSPUNSURI ORTOPEDIE
1.Arcadele dentare. Curbele ocluzale: sagitală (Şpee), transversale (Monson-Wilson). Ariile ocluzale.
Planul de ocluzie. Importanţa practică.
Arcadele dentare prezintă un sistem de organe strâns legate morfologic și funcțional. Arcada dentară
superioară la ocluzia ortognată are o formă semieliptică, iar cea inferioară- hiperbolică. Datorită acestui
fenomen a. d. Superioară o acoperă pe cea inferioară în așa mod ca cuspizii vestibulari ai dinților laterali
superiori să-i acopere pe cei inferiori omogeni, iar cei linguali ai a. d.inferioare să-i acopere pe omogenii
arcadei superioare. Unitatea de sistem a a. d. Este asigurată de punctele de contact interdentare, apofiza
alveolară și parodont. Coroanele dinților superiori au o înclinație vestibulară, iar rădăcinile- orală; la
mandibulă- coroanele au înclinație orală, iar rădăcinle-vestibulară.
Curba de ocluzie sagitală Șpee. Dacă trasăm o linie convențională pe aria ocluzală a mandibulei, care va
trece în zona dinților laterali prin vârfurile cuspizilor vestibulari sau prin fisura centrală a fiecărui dinte,
observăm că ea prezintă o curbă concavă cu profunzimea maximă la nivelul dinților 36, 46. La maxilă
această curbă este respectiv convexă. Se socoate că centrulcurburii e situat la 3cm posterior de crista Galli.
Prima dată a fost descrisă de savantul Șpee și-i poartă numele. El socotea că centrul ei se află în orbită și la
prelungirea ei, va trece la marginea anterioară a condilului articular al mandibulei. Crearea acestei curbe la
construirea arcadelor dentare artificiale este necesară pentru asigurarea stabilizării protezelor mobile.
Curba de ocluzie transversală Monson-Willson. Privind suprafața ocluzală a arcadelor dentare în plan
orizontal, observăm că în zonele laterale ea este înclinată, din cauza înclinării coroanelor dinților superiori
spre vestibular, iar a celor inferiori- spre lingual. Trasând linii imaginare ce unesc cuspizii dinților omogeni
de pe hemiarcadele stângă și dreaptă, căpătăm curba de ocluzie transversală descrisă de M.-W. Ele se
mainumesc curbe de compensare. Datorită lor se menține contactul dintre cuspizii dinților laterali la
mișcarea mandibulei în sens transversal. Rolul lor de compensare se manifestă la crearea arcadelor artificiale
a protezelor mobile.
Ariile ocluzale. Deosebim arie ocluzală a arcadei dentare superioare și a celei inferioare, care sunt formate
din succesiunea suprafețelor ocluzale ale fiecărui dinte în parte. În regiunea frontală prezintă o linie egală cu
lățimea marginii incizale a dț. Frontali,treptat se lărgește spre posterior, atingând dimensiunile maxime în
regiunea d. 16, 26. La mandibulă aria ocluzală este mai mică, dimensiunile maxime fiind în regiunea d. 36,
46. Ariile ocluzale potfi întrerupte de diasteme, treme, leziuni coronare, edentații parțiale. Pot avea diferite
dimensiuni; pot fi naturale, artificiale, mixte, iar la edentația totală- absente.
Planul de ocluzie. Dacă trasăm o linie ce unește cuspizii vestibulari ai d.34, 44 cu cei distali-vestibulari ai d.
38, 48, obținem un plan care în zona frontală trece pe marginea incisivală a d.11,21 , primind denumirea de
plan de ocluzie. Aria ocluzală este un plan real, iar planul de ocluzie este un plan imaginar. Fiecare dinte se
află într-un anumit raport față de planul de ocluzie, datorită curbelor sagitală și transversală. Determinarea
planului de ocluzie este necesară pentru a servi la montarea dinților artificiali în protezele mobile, din care
cauză a primit denumirea de plan protetic.
2.Ocluzia statică şi dinamică. Criteriile ocluziei funcţionale la mişcările mandibulei de
propulsie şi lateralitate. Importanţa practică.
Ocluzie din latină (occlusio) înseamnă a contacta, a închide. Prin ocluzie subînțelegem o relație de contact
static dintre arcadele dentare indiferent de raportul mandibulo-cranian. În timpul mișcărilor mandibulei se
vor crea diferite rapoarte mandibulo-craniene, iar arcadele dentare vor contacta realizând ocluzia.. Acest
contact interdentar actualmente e apreciat ca ocluzie dinamică. De aici reiese că ocluzia este un raport de
contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de relațiile dintre ele. Rapoartele interdentare
de ocluzie sunt multiple și depind de relațiile mandibulo-craniene. Deosebim 5 variante de relații ocluzale:
centrică (statică), anterioară, posterioară, laterale- din dreapta și din stânga (ocluzii dinamice).
E necesar să deosebim 2 corelații fundamentale: relația centrică și ocluzia centrică.
Relația centrică- raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează față de maxilă în așa
mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza
pantei tuberculului articular, indiferent de prezența sau absența dinților. Acest raport asigură o dimensiune
verticală optimă a etajului inferior a feței. Importanța: Relația centrică servește ca mijloc de determinare a
poziției de ocluzie centrică a mandibulei în restaurările protetice ale arcadelor dentare.
Ocluzia centrică- este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare ce rareori
coincide cu intercuspidarea maximă. Ocluzia centrică, fiind statică, poate fi definită ca un raport dintre
arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical, când mandibula ocupă o poziție centrică față de baza
craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a condililor în fosele articulare, la baza pantei
tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar manifestat de contracția bilaterală uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.
Semnele ocluziei centrice:1. Fiecare dinte contactează cu doi antagoniști, excepție d. 31, 41 și 18,28;
2.Liniamediană a feței se găsește într-un plan cu linia interincisivală dintre d 11, 21 și 31, 41 respectiv; 3.
Dinții 6 contactează formând cheia de ocluzie; 4.Arcada dentară superioară e mai mare și o acoperă pe cea
inferioară.
Ocluzia anterioră: mandibula în propulsie și contact interdentar al dinților frontali. În zonele laterale
contactul între dinți poate lipsi.
Ocluzia posterioară: mandibula deplasată posterior, contact interdentar numai în zonele laterale.
Ocluzia laterală: poate fi din stânga sau din dreapta în dependență de direcția deplasării mandibulei. La o
lateropropulsie a mandibulei la stânga, în această zonă secontactul interdentar depinde de gradul deplasării,
pe când în zona opusă el va lipsisau va fi în câteva puncte și invers. Liniile interincisivale nu vor coincide.
3.Caracteristica poziţiilor fundamentale mandibulo-craniene. Importanţa practică.
În rapoartele mandibulo-craniene e necesar de a deosebi 2 corelații fundamentale:
Relația centrică- raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează față de maxilă în așa
mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza
pantei tuberculului articular, indiferent de prezența sau absența dinților. Această relație mandibulo-craniană,
fiind echilibrată de toate componentele sistemului stomatognat în cele 3 planuri, crează un raport
intermaxilar care asigură o dimensiune verticală optimă a etajului inferior a feței, denumită și dimensiune
fiziologică. Din această poziție încep toate mișcările mandibulare și tot aici ele se finalizează. Importanța:
Relația centrică servește ca mijloc de determinare a poziției de ocluzie centrică a mandibulei în restaurările
protetice ale arcadelor dentare.
Ocluzia centrică- este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare ce rareori
coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact mandibula se deplasează din poziția
de relație centrică anterior, mișcând condilii articulari cu cca 0,1-1,5mm. Ocluzia centrică, fiind statică,
poate fi definită ca un raport dintre arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical, când mandibula
ocupă o poziție centrică față de baza craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a condililor
în fosele articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar manifestat de
contracția bilaterală uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție. Prin
urmare, pentru ocluzia centrică sunt caracteristice semnele: dentar, articular, muscular și faringo-glandular.
Însă în stare de repaos, datorită unei relaxări musculare echilibrate și sub influiența gravității, mandibula se
deplasează în jos oprindu-se la o anumită distanță față de maxilă. Acest fenomen a fost denumit poziție de
repaus fiziologic relativ sau de postură a mandibulei. În așa relații mandibulo-craniene între arcadele dentare
există spațiu denumit spațiu de inocluzie fiziologic, care variază între 1-6mm, media fiind 2-3mm. Din punct
de vedere fiziologic relația de postură acționează favorabil asupra mușchilor mobilizatori ai mandibulei (ei
se relaxează) și asupra parodonțiului (presiunile mari permanente influiențează negativ asupra lui).
4.Biomecanica mandibulei. Mişcările mandibulei (Costa). Diagrama Posselt. Fenomenul
Cristhensen. Caracteristica hemiarcadelor de balans şi lucrătoare. Ciclul mişcărilor mandibulare la
actul de masticaţie după Gyzi.
Biomecanica- știința ce studiază mișcările omului și animalelor din punct de vedere al legilor mecanice. E.
Costa grupează mișcările mandibulare în 2 grupe: 1. Mișcări care încep și revin în poziția de ocluzie
centrică, caracteristice pentru fazele actului de masticație; 2. Mișcări care încep și revin în poziția de repaos
fiziologic relativ (postură), caracteristice pentru alte funcții (fonație etc.).
1Mișcările ce încep din ocluzia centrică au loc în 3 direcții conform planurilor sagital, vertical și
transversal și în 10 sensuri: coborâre și ridicare, propulsie și revenire, retruzie și revenire, laterală dreapta și
revenire, laterală stânga și revenire.
2La mișcările ce încep din poziția de postură se mai adaugă mișcarea de ridicare și revenirea în poziție
inițială.
 După E.Costa toate mișcările mandibulare pot fi grupate în: 1.Mișcări cu sau fără contact interdentar;
2.Funcționale, care pot fi stereotipice și voluntare; 3.Simetrice și asimetrice; 4.Reduse, extreme sau forțate.
Diagrama lui Posselt oglindește dinamica mandibulei nu numai în sens sagital dar și vertical.

Fenomenul Cristhensen: la deplasarea anterioară a mandibulei, între dinții antagoniști se crează cel puțin3
puncte de contact în formă de triunghi: frontal și câte unul în zonele laterale (după Bonwill). Însă s-a dovedit
că în asemenea cazuri în zonele laterale deseori apare un spațiu de inocluzie completă, numit fen.
Cristhensen-sagital. La deplasarea de lateralitate a mandibulei pe partea activă se stabilesc puncte de contact,
iar pe partea de balans deseori apare un spațiu de inocluzie laterală, numit fen. Cristhensen-lateral.
La mișcările laterale, din partea unde a avut loc contracția mușchilor, între dinții laterali se creează un
contact intercuspidian omogen: cuspid vestibular superior cu cuspid vestibular inferior și cuspid palatinal cu
cuspid lingual (parte activă). În cealaltă parte contactul intercuspidian e neomogen, pot contacta cuspid
palatinal cu cuspid vestibular inferior (parte pasivă sau de balans).
La masticație mandibula îndeplinește un ciclu de mișcări care au fost împărțite în 4 faze de către Gysi:
Faza 0- fiecare fază începe din poziția de ocluzie centrică
Faza 1- mișcare de deschidere a gurii și de propulsie a mandibulei
Faza2- mișcări de lateralitate Faza
3- mișcare de închidere a cav. buc. cu formarea hemiarcadelor active și de balans Faza
4- mișcare de alunecare cu revenire în ocluzia centrică.
5.Biomateriale. Materiale de construire. Cerinţe medico-biologice. Caracteristica titanului şi
aliajelor, acrilatelor, ceramicei. Bimateriale- un capitol al proteticii dentare sau stiinta ce studiaza
provenirea compomenta, insurirele materialelor, mod insusirilorin timpul utilizarii si metoda de utilizare cit
si elaborarea materialelor noi. Materiale de construire, metalele si aliajele lor, acrilatele si compozitele,
ceramica. Cerinte medicobiologice: sa nu fie toxice, sa fie biologic tolerate, sa aiba o reactie neutra la
actiunea salivei si a alimentelor, sa mi produca senzatii gustatize si miros neplacut, sa nu provoace alergii.
Aliajele- aliajele metalelor nobile(aur, platina), aliajele met neminobile(argint, paladiu) aliaj inobile(nichel
crom, crom-cobalt. Cupru, aliminiu, nichel) ele au o str cristalina avind cristali de diferite dimensiuni. Acesti
cristali se pot vedea cu ochiul liber cind aliajul e supus ruperii, calitatea chimica a lor este: rezustenta la
coroziune, oxidare, dizolvare, temp innalta. Acrilatele: prezinta sub sintetice obtinute prin procesul de
polimirizare sau condesare. Se impart in 3 grupe: -termoplastice; -termoreastive; -termostabile. Ele sint
prezentate de monomer si polimer. Dupa modul de polimerizare avem: termopolimerizabile(etacril, acril,
torax, duracril) autopolimerozabile(protracril, carbodent, acrilaxid). Mai sint acrilate injectabile si elastice.
Ceramica- un produs de origene minerala obtinut prin tehnologia arderii. Dupa destinatie sint 2 categorii: -p-
u lucrarile pur ceramice; - p-u lucrari mixte; Componenta de baza: cualinul sau lut alb, feldspat sau silicat de
potasiu si cuart. Se adera dupa o tehnica speciala in cuptoare speciale. Componenta ceramicii: opac, dentina,
smalt.
6. Biomateriale. Materiale amprentare moderne, denumiri. Cerinte medicobiologice. Materiale
auxiliare:ceara dentara , abrazivele
 Materialul utilizat trebue sa redea fidel contururile partilor moi si dure a cimpului protetic.
 Sa nusi modifice volumul in procesul de priza si nici ulterior,pina la realizare3a modelului
 Sa nu se deformeze la inlaturarea de pe cimp. Protetic,transportare si turnarea modelului
 Sa fie dur, casabil sau elastic, sa posede rezistenta la presiune, si sa revina la pozitia initiala dupa
incetarea presiunii.
 Timpul de priza sa fie redus in conditiile umeditatii si temper. A cav. Bucale.
 Usor sa se preseze pe cimp. Protetic si sa se desprinda de pe el.
 Sa nu actioneze nociv asupra tesut cimpului protetic ca rezultat a proceselor chimice si termice ce se
declanseaza in timpul prizei
 Sa nu manifeste proprietati toxice
  Sa nu adere la materialele utiliz, la turnarea modelelor, si usor sa se desprindaq de ele.
Clasificarea materialelor amprentatre dupa NAPADOV”
1. elastice, 2. termoplastice, 3 dure. Toate pot fi reversibile sai ireversibile

Clasificarea dupa POSTOLACHI

elastice si dure, cu proprietati reversibile sau ireversibile
MATERIALE AMPRENTARE ELASTICE
1Hidrrocoloizii reversibili-----au la baza agar agatul (gelin, dentacol, deelastic, tonpson)
Hidrocoloizi ireversibili-----derivati ai acidului alginic ,alginatul de sodiu, sau de potasiu. Se fabprica sub
forma de pulbere care la amestec cu apa seface stare coloida viscoasa (stomalgin, tropicalgin,novalgin
cromopan, elastic)
2Elastiomeri de sinteza----(siliconice, polisulfidice, polieterice)
Siliconice ----pe baza de polimeri siliconici(zeta plus, sielast, xantopren, dentaflex, reprosil, prezident)
polisulfidice----sunt materiale asemanatoare cauciucului natural (tiodent, monflex,surflex)
polieterice------sunt formate din pasta de baza polieteri, pasta catalizator si pasta diluante (polygel si
impregnum)
MATERIALE DE AMPRENTARE DURE
Materiale dure reversibile -----substante termoplastice -----stens, ortoplast,termomasa,acrodent. Ele sunt
comercializate in forma de placi dure , care punindule in apa calda ele se plastifica apoi in cavitatea bucala
se intaresc
Materiale ireversibile----gipsul, pastele de oxid de zinc si eugenolul.(dentloc, plastodent, alston)
Ceara dentatra:
ceara de origine naturala-----1 ceara de origine animaliera: de albine, de lina, de china
2 de origine vegetala: ceara japoneza, ceara candelil
3 minerala: parafina, de Montana,Cerezit
Ceara sintetica (avaxul, duravax, epolon acrosol)
Cerintele cerii ---- 1 sa aiba un coefecient de dilatare redus,
2 sa posede proprietati plastice la temp cav bucala,
3sa fie dura si nedeformabila la temp. Camerei
4 sa aiba forma plastica cu faza de trecere dintro stare lichida in alta stare solida de scurt timp
5sasi pastreze forma dupa ce a fost supusa prelucrarii necesare,
6 sa nu fie farmicioasa in procesul de lucru
7sa devina omogena la topire,si sa nu lase reziduri dupa topire,
8 sa se modeleze usor

ABRAZIVELE---abrazive pentru slefuire si abrazive pentru lustruire

Abrazive pentru slefuire --- de origine naturala,(diamantul, corundul,piatra ponce, oxizii de aluminiu, de
fer,) si artificiali |(carboruntul si electrocorundul)
Exista abrazive pentru prelucrarea tesuturilor dure, . aliaje, pentru acrilat si pentru ceramica. Ele sunt
comercializate diferit sub forma de pietre, discuri, freze
Abrazive de lustruit------pulbere fina de piatra ponce, cuart, felsdpat, creta cu apa,perii cu puf de bumbac,
par de capra, pentru lustruirea electrochimica se folosesc lichidele electrochimice, si aparate de lustruire
galvananice . se foloseste acid ortofosforic, sulfuric, apa distilata
7 .METODOLOGIA EXAMENULUI CLINIC SI PARACLINIC IN PROTETICA DENTARA.
FORMULAREA DIAGNOZEI.
Date de pasaport. Examenul subectiv:motivatia, istoricul actualei boli, istoricul vetii.
Examenul obectiv: examenul exobucal:inspectia , percutia , palpatia si ascultatia .
Examenul edobucal :raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor orbiculari,
dintii, arcadele dentare, raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie), mucoasa cavitatii bucale,
apofizele alveolare si maxilarelor
Examenul paraclinic: examenul radiologic== radiografia intraorala, dentoparodontala, extraorala=
radiografia panoramica,tomografia artrografia,cineradiografia,. Analiza modelelor de studiu,,
electroodontometria,termometria, eficacitatea masticatorie.
Diagnosticul se formuleaza in baza examenului clinic si paraclinic . el este compus din:1. afectiunea
principala, 2 complicatile provocate de afectiunea principala, 3 afectiuni concomitente.
8. Etiologia ,tabloul clinic si terapia leziunilor odontale coronare. Indicatii catre terapia restaurativa.
Etapele pregatirii si cerintele pentru cavitatea pentru inlay.
LOC prezinta diverse manifestari de structura,forma, volum, sediu si directia coronara.etiologia este cauzata
de factori endogeni sau exogeni(dobinditi). Din cele dobinditi fac parte caria , hipoplazia smaltului, defecte
cuneiforme,floroza, abraziunile patologice, trauma, eroziuni chimice.
Tabloul clinic-simptomele subective: durerea, tulburari fizionomice,tulburari masticatorii, fonatie
Simtomele obective –dinte modificat in culoare, forma , volum , apsenta punctului de contact,cavitati
carioase... pot fi depistare :complicatii locale, locoregionale si generale.
Indicatii catre terapia restaurativa
1 la restaurarea morfologiei coronare dentarecu LOC provocate de carii, fracruri coronare, abraziuni la care
tratamentul prin opturatii este imposibil sau neeficient
2 ca element de agregare
3 ca dispozitiv de sinare a dintilor mobili
4 ca element de echilibrare a ocluziei,, realizind stopuri ocluzale .
Etapele pregatirii 1. deschiderea cavitatii,2 crearea formei de contur,3 indepartarea dentinei ramolite,4
largirea cavitatii in limitele dentinei sanatoase,5 crearea punctelor de retentie,6 bizotarea marginii
cavitatii,7finisarea, protejarea plagii dentinare.
Adincimea cavitatii trebue sa fie de 1.5-2 mm, bizotarea 45 grade,
cerintele pentru cavitatea pentru inlay cavitatea trebue sa fie preparata in limitele smaltului si dentinei,
peretii verticali trebue sa fie paraleli sau usor divergenti, planseul cavitatii trebue sa fie paralel cavitatii
pulpare,prepararea trebue sa fie in limetele tesuturilor sanatoase pentru a evita caria secundara,trebue de
creat puncte de retentie pentru o adeziune mai buna,marginele cavitatii trebue sa fie bizotate, toate
suprafetele trebue sa fie bine finisate
9. Etiologia, tabloul clinic,si terapia LOC cu coroane metalice intreg turnate. Indicatii, etapele clinico
tehnice
LOC prezinta diverse manifestari de structura,forma, volum, sediu si directia coronara.etiologia este cauzata
de factori endogeni sau exogeni(dobinditi). Din cele dobinditi fac parte caria , hipoplazia smaltului, defecte
cuneiforme,floroza, abraziunile patologice, trauma, eroziuni chimice.
Tabloul clinic-simptomele subective: durerea, tulburari fizionomice,tulburari masticatorii, fonatie
Simtomele obective –dinte modificat in culoare, forma , volum , apsenta punctului de contact,cavitati
carioase... pot fi depistare :complicatii locale, locoregionale si generale
Indicaţii: Indicaţiile generale au dublu scop:
a) în scop morfo-funcţional şi profilactic:
 pe dinţi cu carii însoţite de pierderi mari de substanţă dentară, când nu mai sunt posibile
reconstituiri prin obturaţii sau inlay-uri;
 pe dinţi cu obturaţii întinse sau multiple, care predispun coroana dentară la fracturi, situaţii în
care coroanele de înveliş se utilizează pentru consolidarea rezistenţei mecanice a dinţilor;
 în pierderi de substanţă dentară prin traumatisme, când reconstituirea prin alte mijloace nu
mai este posibilă
 în abrazii patologice când, prin aplicarea coroanelor de înveliş este posibilă reconstituirea
reliefului ocluzal;
 pe dinţi cu modificări de formă, volum, poziţie şi culoare, atunci când acestea pot fi corectate
prin aplicarea coroanelor de înveliş; la tineri, din considerente de ordin fizionomic, la vârstnici, mai
ales în scop paradontoprofilactic.
 pentru refacerea punctelor de contact, când spaţiul interdentar este sub 2mm, el poate fi închis
printr-o singură coroană; în distanţe de peste 2mm, se cer aplicate două coroane pe dinţii învecinaţi, în
timp ce în spaţiile ce depăşesc 4mm, este necesar ca să se interpună între cele două coroane un
element de înlocuire
 din considerente profilactice se indică aplicarea coroanelor de înveliş în carii secundare şi de
colet sau multiple, ca şi în perturbări neuromusculare cu bruxism, în prevenirea unor leziuni rapide şi
de amploare ale substanţei dentare;
 se aplică în scop profilactic, pentru a preîntâmpina procesele de uzură a dinţilor date de
fricţiunea exercitată de elementele de menţinere ale protezelor mobilizabile. De notat că se impune o
atitudine selectivă din partea practicienilor în sensul de a nu utiliza în mod obligatoriu şi în toate
cazurile microproteze de protecţie;
  în situaţiile în care dinţii prezintă o mare diferenţă între diametrul transversal coronar maxim
şi cel cervical, cazuri care ar necesita rezecţii prea întinse de ţesut dentar, cu pericolul afectării pulpei
dentare si a diminuării sau a compromiterii rezistenţei mecanice a bontului;
 coroanele turnate cu grosime totală sunt indicate în special pentru dinţii laterali cu dimensiuni
reduse în sens cervico - ocluzal;
 coroanele turnate cu grosime dirijată sunt indicate pe coroanele dinţilor laterali cu dimensiune
cervico - ocluzală mare.
b) în scop protetic:
 pentru realizarea elementelor de agregare, de care se leagă corpurile de punte în restaurările
edentaţiilor parţiale intercalate;
 pentru ancorarea protezelor parţiale mobilizabile, în cazul coroanelor prevăzute cu convexităţi
pentru croşete, cu locaşuri pentru sprijinul ocluzal, cu culise etc.;
 pentru imobilizarea dinţilor în paradontopatii; prin solidarizarea unei suite de coroane, se
formează un sistem rigid, cu rol de şină de contenţie;
 în tratamentul disfuncţiei ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal şi a planului de ocluzie,
când, în urma necesităţilor de nivelare, se şlefuiesc dinţii care, ulterior, necesită acoperirea cu
coroane;
 pentru reconstituirea zonelor de sprijin, când, prin intermediul coroanelor se pot reface
condiţiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii modificărilor rapoartelor
intermaxilare, consecutive distrucţiilor coronare din zonele laterale.
Etapele clinico tehnice clinic:prepararea dintilor, ampremtarea si protectia plagii dentinare
Laborator-realizarea modelului de lucru si cel auxiliar,modelarea machetei din ceara, turnarea.
Clinic—proba coroanei turnate, laborator—prelucrarea mecanica, slefuire si lustruirea, clinic – proba
defenitiva si cimentarea
Prepararea dintilor consta in sflefuirea unui strat de tesut dur de o grosime de 0.5-0.7 mm . prepararea la
colet poate fi cu prag circular, fara prag sau mixt(partial cu prag, sau fara prag).
10. Etiologia, tabloul clinic,si terapia LOC cu coroane fizionomice acrilice, compozite. Indicatii,
etapele clinico tehnice
LOC prezinta diverse manifestari de structura,forma, volum, sediu si directia coronara.etiologia este cauzata
de factori endogeni sau exogeni(dobinditi). Din cele dobinditi fac parte caria , hipoplazia smaltului, defecte
cuneiforme,floroza, abraziunile patologice, trauma, eroziuni chimice.
Tabloul clinic-simptomele subective: durerea, tulburari fizionomice,tulburari masticatorii, fonatie
Simtomele obective –dinte modificat in culoare, forma , volum , apsenta punctului de contact,cavitati
carioase... pot fi depistare :complicatii locale, locoregionale si generale
Indicatii tratamentul LOC a dintilor frontali si premolarilor in caz de lipsa a marginii incizale si a
unghiurilor, in caz de dereglari de culoare, prezenta distrofiilor tesuturilor dure, floroza, anomalii de
pozitie,volum, directie
Coroana dintelui trebue sa fie voluminoasa , inalta ceea ce necesita o slefuire mai pronuntata a tesuturilor
dure.
etapele clinico tehnice clinic--- prepararea dintilor, amprentarea si stabilirea culorii
laborator(tehnica clasica) ----realizarea modelului, modelarea machetei din ceara, ambalarea machetei in
chiuveta pentru realizarea tiparului,pregatirea acrilatului si introducerea lui prin presare in
tipar,polimerizarea acrilatului,si dezambalarea coroanei din chiuveta,prelucrarea ei,
clinic----proba in cav. bucala. Latorator---prelucrarea, finisarea si lustruirea,. Clinic—proba defenitiva si
fixarea.
Tehnica moderna costa in aceea ca se foloseste acrilat sau compozit autopolimerizabil, si se modeleaza
coroana strat cu strat pe bont mobilibabil din material,(aici nu se foloseste ceara)este asemanatoare cu cea de
modelarea a ceramicii, dintii stratul bazal, dentina, smaltul, de colet, si incizal
Particularitati---- dintele se prepara o profunzime de 1.5-2 mm de tesut dur,, pot fi cu prag, sau fara prag
cervical (o slefuire tangentiala sub forma de margine perduta), Daca se face prag atunci el va fi la nivelul
juxt sau supragingival paralel festonului gingival. Latimra pragului este de 0.5 mm
11. Indicatii si etapele clinico-tehnice in terapia leziunilor odontale coronare cu coroane fizionomice
integral ceramice, particulatitatile prepararii dintilor stilpi.
Indicatii: Terapia LOC ale dt frontali si premolarilor in caz de lipsa de substanta a marginilor incisivale si a
unghiurilor, cind alte metode de restaurare nu sint posibile sau eficace, in caz de leziuni ale altor suprafete,
dereglari de culoare, prezenta distrofiilor tesuturilor dure, fluoroza, anomalii de pozitie, volum, directie.
Clinic:
Examenul pacientului
Stabilim diagnoza
Preparam dintii stilp (Cream la colet prag cu o latime 0.3-0.8 la dinti cu volum mic, si, 0.5-1.5 la dinti mai
mari in volum. Pragul creat parallel cu festonul gingival sau subgingival, la decizia medicului.)
Laborator:
Realizarea modelului du dinti mobilizabili
Confectionam capacelul din platina
Depunem si ardem stratul de ceramika
Clinic;
Proba coroanei
Laborator:
Corectarea si glazurarea coroanei
Clinic:
Proba definitive si fixarea coroanei in cav buc.

12. Indicatii si etapele clinico-tehnice in terapia leziunilor odontale coronare cu coronae mixte m-c.
Indicatii: restaurarea morfofunctionala a dintilor frontali si premolarilor; Coroane mixte metaloceramice:
Partial fizionomice
Total fizionomice
Metaloceramica e constituită dintr-o carcasă metalică, pe care se aplică un strat foarte subţire de ceramică.
Combinarea acestor două materiale a permis crearea unor construcţii ideale: care după aspectul lor exterior -
practic sunt identice cu cel al unui dinte sănătos, iar după rezistenţă chiar îl depaşesc.
Etapele
Clinic:
Examenul pacientului
Stabilirea diagnosticului
Prepararea dintilor stilpi cu prag in zona coletului cu crearea spatiului pt ceramica
Amprentarea
Protectia dintilor
Laborator;
Realizarea modelului cu dinti mobilizabili
Fixarea in simulator si modelarea componentei metalice din ceara
Nu formam elemente de retentive iar grosimea machete e de 0.4-0.5 mm
Turnarea
Clinic:
Proba componentei metalice
Determinarea culorii
Laborator:
Prelucrarea mecanica a componentei metalice cu abrasive
Prelucrarea termica la temperatura de 900 grade 2-3 min creinduse pelicula de oxizi metalici necesar la
consolidarea ceramicii
Sablarea componentei metalice cu un jet puternic de nisip aluminos Al2O3 cu particule de 250 Mm
,bombardam suprafata capacelului
Consolodarea chimika
Degrasarea cu acid acetic
Depunerea stratului de ceramic si arderea
Clinic
Proba coroanei in cav buc
Laborator
Glazurarea
Clinic
Proba definitive si cimentarea coroanei metaloceramice in cav buc

13. Indicatii si etapele clinico-tehnice in terapia leziunilor odontale coronare cu coronae de substitutie
compuse(Ilina-Marcosian).
Indicatii: LOC subtotale sau totale, deseori cu prezenta partii radiculare; In caz de fracturi considerabile a
coroanelor dt ; LOC subtotale sau totale, ca urmare a abraziunilor patologice; Ca element de agregare a pt
dentare si protezelor dentare mobilizabile.
Clinic : prepararea intra si supraradiculara a radacinii dintelui afectat;
Amprentare.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
Modelarea machete dispozitivului coronoradicular si transformarea ei in aliajul soliciatat;
Prelucrarea componentei metalice si proba pe model.
Clinic: Proba componentei metalice a dispozitivului coronoradicular in cavitatea bucala;
Determinarea culorii materialului;
Laborator: aplicarea materialului fizionomic pe supraf dispozitivului coronar;
Prelucrarea si lustruirea.
Clinic: proba definitive a coroanei de substitutie si fixarea in cavitatea bucala.

14. Indicatii si etapele clinico-tehnice in terapia leziunilor odontale coronare cu coronae 3-4 4-4 si
ecuatoriale.
Indicatii 34, 44: dintii frontali si laterali cind suprafata vestibulara a dt nu este lezata
Clinic: preparea dt stilpi, aprentarea si protectia plagii dentinare
Laborator: realizarea modelelor si efectuarea etapelor corespunzatoare; A doua etapa clinica include proba
coroanei de invelis, iar cea tehnica slefuirea si lustruirea. A trea etapa clinica prevede fixarea dintelui pe dt
preparat.
Indicatii ecuatoriale: acopera coroana naturala pina la ecuator; molari, cind tesuturile dure ale dt din zona
subecuatoriala nu sint lezate, iar indicatiile clinice nu ne permit prepararea cuvenita a dt fara
devitalizare(migrari dentare, atrofia apofizei alveolare cu dezgolire radiculara)

15. Instrumente abrazive si tehnici de preparare a dintilor stilpi sub coroane de invelis. Complicatii
posibile. Profilaxia. Metode de retractie gingivala.
Instrumentar:Instrumentar:
pietre diamantate de turbină de diferite forme: Cilindrică, cilindroil—conică, cu vârf rotunjit,,efilată
Granulaţie standard, medie, granulaţie fină
Dimensiuni: diametrui părţii active: 0,8i--1,21,2--1,5 mm1,5 mm
Freze din tugsten --carbid pentru finisarea preparaţieiiei
Etapele preparării
Ocluzal Vestibular şi orali oral
Separaţia proximală (desfiinţarea contactului cu dintele vecin)area
Proximal Limita cervicală
Finisarea Controlul preparaţiei
Metode de retractie gingivala: Chimica, mecanica

16. Varietati de materiale de amprentare si tehnici de amprentare in terapia leziunilor odontale

coronare cu coroane de invelis. Coplicatiile posibile. Profilaxia.
În funcţie de datele pe care le transferă şi de etapa de tratament în care se utilizează amprentele se
clasifică în :
1. amprente preliminare - folosite în etapele intermediare şi amprente finale-utilizate pentru
realizarea lucrării protetice finale.Transferă informatii morfologice ;
2. supraamprente sau amprente de poziţie-dau informaţii de poziţie relativă a elementelor
cuprinse de amprentă ;
3. amprente funcţionale-comunică informaţii dinamice-funcţionale ;
4. amprente de orientare sau ghidaj-orienteazǎ alte etape ale tratamentului protetic
17. Tehnica probei coroanei de invelis: metalice stantate, intreg turnate, Jaket acrilice, ceramice.
Tactica medicului. Cimenturile de fixare a lucrarilor protetice fixe. Tehnica cimentarii. Complicatii
posibile. Profilaxia.
Coroana stantata –proba – cind se efectueaza proba se atrage o atentie deosebita raportului dintre marginea
coroanei si parodontul marginal. Pentru a evita lezarea lui coroana trebuie miscata lent spre colet tinind cont
de raportul ce se creaza . Acele sectoare care ajung primele la nivelul parodontului marginal se supun
slefuirii.
Deosebim 3 tipuri de raporturi a marginii coroanei de invelis stantate cu parodontul marginal: a)marginea
coroanei trebuie sa patrunda in sulcusul dentogingival cu 0,2-0,3mm; b)marginea coroanei trebuie numai sa
ajunga la marginea gingivala; c) marginea coroanei sa nu ajunga la cea gingivala cu 1,5-2mm.
Dupa adaptarea marginala a coroanei urmeaza verificarea contactului ocluzal, care se determina visual cu
ajutorul hirtiei de articulatie sau cu o folie de ceara, atragind atentie la contactul cuspizilor la fel si cu dintii
vecini.
Coroana Jaket- proba – se atrage atentia la adaptarea cervicala si ocluzala. Locurile care impiedica
asamblarea coroanei pe bontul preparat se scot la iveala cu hirtie de articulatie. Slefuirea acestor puncte se
va face cu freze sferice pentru a preveni lezarea marginii cervicale. La fel va fi corectata coroana si in
raporturi ocluzale.
Materiale utilizate la fixarea temporara: Provicol, Repin, P-cem, Dentin Pasta.
Materiale utilizate la fixare permanenta: Unifas 2- fosfate p/u stantate, Fugi – 1, Meron, Ketac, Visfat,
Unicem.
Tehnica cimentarii- Fixarea se efectueaza cu ajutorul cimenturilor fosfat sau visfat preparat intr-o pasta
omogena, fara bule de aer avind aspectul unei paste cremoase. Cementul preparat se va aplica in coroana
tapetind peretii ei pe toata suprafata. Indepartarea surplusurilor de cement se efectueaza dupa priza. Se va
acorda o atentie deosebita curatarii resturilor de cement la nivelul Nisei papilei interdentare si al zonei
parodontului marginal. Pacientului I se va recomanda cat imp de 2 ore sa nu se alimenteze pentru acrea
conditii favorabile in vederea prizei definitive a cimentului de fixare.
18. Metoda de protectie a plagii dentinare dupa prepararea dintilor sub coronae de invelis. Tehnica
Scutan de confectionare a coroanelor provizorii.
Obtinerea amprentei folosind o masa amprentara elastica sau ghips, urmeaza slefuirea dintelui, prepararea
unui acrilat autopolimerizabil ce ar corespunde dupa culoarea dintilor restanti, introducerea acestui acrilat in
amprenta care apoi se reaplica peste dintele slefuit si acoperit in prealabil cu un stat subtire de ulei de
vaselina ce preintimpina influenta nociva a monomerului asupra pulpei. Inainte de polimerizarea completa a
acrilatului amprenta se indeparteaza din cavitatea bucala, apoi se scoate coroana din amprenta, se
prelucreaza, se efectueaza proba, se lustrueste si se fixeaza cu ajutorul unei mase amprentare de tip Repin,
Dentol sau Hidroxid de Ca.
19. Caracteristica complicatiilor posibile in terapia leziunilor odontale coronare cu coronae de invelis:
pe parcursul tratamentului, imediat dupa tratament, tardive. Tactica medicului.
La prepararea tesuturilor dure ale dintilor pot aparea diverse accidente, care conditional pot fi grupate in:
accidente pe parcursul prepararii, dupa preparare pina la fixarea microprotezei si dupa fixarea lucrarii. Cel
mai frecvent chiar la inceput apare durerea care depinde de sensibilitatea individuala. Deaceea in cazul
prezentei dintilor vitali se va aplica in mod obligatoriu anestezia. Daca nu vom fi atenti sau nu vom avea un
punct bun de sprijin a miinii din cauza derapajului instrumentelor abrasive va fi posibila traumarea
tesuturilor moi a cavitatii bucale. Daca totusi au fost provocate asemenea trauma in raport cu gravitatea
leziunii se aplica badijonari cu H2O2, compresiuni pentru hemostaza sau chiar si sutura chirurgicala.
In cazurile cind nu se tine cont de topografia camerei pulpare, de pozitia dintelui sau grosimea tesuturilor
dure camera pulpara poate fi deschisa, fapt ce va inpune deacum devitalizarea dintelui. In caz de neatentie
poate fi traumatizat dintele adiacent sau antagonist iar manevrarea gresita a instrumentului cind coroana
dintelui este slabita printr-un process pathologic poate provoca fractura coroanei.
Nerespectarea regulilor de preparare poate provoca hiperemia vaselor sangvine pulpare, hemoragii sau chiar
combustii, leziuni care in timpul apropiat dupa aceasta internentie chirurgicala se vor manifesta prin aparitia
pulpitei, iar mai terdiv-necroza, gangrena pulpara insotite de complicatii.
20. Varietatile raportului marginii coroanei de invelis cu parodontul marginal. Conceptia moderna.
Deosebim 3 tipuri de raporturi a marginii coroanei de invelis stantate cu parodontul marginal: a)marginea
coroanei trebuie sa patrunda in sulcusul dentogingival cu 0,2-0,3mm;
b)marginea coroanei trebuie numai sa ajunga la marginea gingivala; c)
marginea coroanei sa nu ajunga la cea gingivala cu 1,5-2mm.
Noi consideram ca raportul marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie sa fie apreciat individual
reiesind din particularitatile tabloului clinic si ca marginea coroanei trebuie sa cuprinda strins dintele unde
ea nu se va termina. In vedere respectarii acestui criteriu p/u efectuarea controlului respective se foloseste
sonda in unghi.
21. Etiologia si tabloul clinic a edentatiei partiale. Clasificari (Kennedy, Kenndy – Appligate) Indicatii
si etapele clinico- tehnice in terapia puntii dentare din doua bucati.
Etiologia: Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale , conditional pot fi repartizati in 2 grupe:
1)factori congenitali, 2)factorii postnatali.
Edentatia partiala congenitala se caracterizeaza prin lipsa mugurilor dentari sau a distructiei lor in stadiile
incipiente de dezoltare. Daca lipsesc toti dintii avem o anodontie iar daca citiva o hipodontie (oligodontie).
In litratura de specialitate aceste varietati de lipsa a dintilor se mai numesc edentatii primare, la care se
refera si dereglarile procesului de formare si situare a mugurilor dentari si de eruptie a dintilor care conduc
la retentia dintilor in profunzimea osului si ca rezultat la aparitia edentatiei partiale, aceasta varietate de
edentatie se mai numeste si falsa. Edentatia partiala provocata de factori postnatali (dobindita) care se mai
numeste edentatie secundara apare ca urmare a afectiunilor odontale, parodontale, a proceselor
inflamatoare(osteomielita), interventiilor chirurgicale (inlaturarea tumorilor benigne sau maligne),
traumatismului.
Tab clinic in caz de edentatie partiala va fi individual si se va gasi in dependenta de numarul dintilor lipsa,
de localizarea bresei si rolul dintilor pe care l-au indeplinit in arcada dentara, starea tesuturilor dure si a
parodontiului dintilor restanti, de tipul de ocluzie, timpul care s-a scurs de la pierderea dintilor, factorul
etiologic, virsta, starea generala a organismului. Simptomele edentatiei partiale se impart in exobucale si
endobucale.
Clasificarea Kennedy.
Clasa I – edentatie partiala bilaterala adica marginita de dinti numai mezial
Clasa II- edentatie partiala unilaterala adic amarginita de dinti numai mezial Clasa
III- prezenta obligatori a bresei laterale intercalate adica marginita si mezial si distal de dinti Clasa IV –
edentatie partiala cu localizarea bresei numai in zona frontal
Clasificarea Kennedy- Applegate
Clasa I – edentatiile terminale bilaterale ale arcadei in cadrul caeia toti dintii restanti sint plasati anterior fata
de spatiile edentate si este identica clasi I Kennedy
Clasa II – edentatiile terminale unilaterale in care dintii restantii sunt plasatianterior fata de spatiul edentate
si corespunde clasi a IIa Kennedy
Clasa III – edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori
deficitari din punct de vedere functional, incapabili sa suporte o lucrare protetica fixa
Clasa IV- edentatiile in regiunea frontal a arcadei dentare care poate sa se intinda din ambele parti a liniei
mediane, dintii restanti fiind capabili sa nu ofere sprijin protezei fixe
Clasa V – edentatiile laterale intercalate , bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori, dar
limita anterioara este reprezentata de un dinte care din punct de vedere functional nu poate oferi sprijin
sufficient de rezistenta unei constructii protetice fixe.
Clasa VI – edentatiile laterale intrercalate cu brese marginite de dinti restanti anteriori si posteriori capabili
sa suporte sprijinul protezei fixe.

22 Particularitatile examenului clinic si paraclinic a pacientilor cu edentatie partiala.Indicatiile si

Etapele clinico tehnice in terapia cu punti dentare intreg turnate
Examenul Clinic include ;examen subiectiv si obiectiv
Subiectiv
Datele personale :Stabilirea indentitatii pacientului,domiciliu ,sexul ,profesia,locul de munca.
Examenul subiectiv include Motivatia ; include istoria actualei maladii ,istoria vietii,
Istoria actualii maladii – urmareste scopul de a studia evolutia maladii si eficienta tratamentului daca a avut
loc
Istoria vietii –in cadrul anamnezii vietii luam in consideratie ,locul nasterii si de trai
Examenul Obiectiv
Cuprinde examenul exobucal si endobucal si complimentar
A)examen .Exobucal – se executa prin inspectia reg.maxilo faciale din fata si profil atragind atentia la
starea si culoarea pielii,a mucoasei buzelor,prezenta ssau lipsa asemetriei faciale,la linia de contact si pozitia
buzelor, obrajilor,comisurilor gurii ,gradul de exprimare asanturilor perilabiale
Examen Endobucal
Se executa prin inspectia cav bucale ,cu ajutorul instrument ,oglinda pensa dent ,sonda etc.
Examenul endobucal se executa intro anumita ord :
1 Raportul dintre buze ,grad .de deschidere a gurii si mobilit.muschiului orbic.a buzelor .
2Dintii
3Arcadele dentare
4 raportul dintre arcadele dentare 9tip de ocluz
5mucoasa cav bucale
6 apofizele alveolare si maxilarele
Examenul paraclinic
Se va reduce la aplicarea diverselor examinari locale ,generale sau si unul si altul
Examenul Radiologic- este unul din examenele complimentare de baza la precizarea modif,tesuturilor
osoase , rapoartele dintre diferite segmente si elemente ale scheletului stomatognat
Radiografia intraorala - filmul radiografic capatat prin metoda intraorala ne da posibilitate de a preciza
starea tesuturilor dure ala dintilor
Radiografia Panoramica
-acest tip se efectuiaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin proiectia desfasurata de una si aceeasi
pilicule a acelor 2 arcade dentare ,Vom studia aceeasi partic de structura a paradontului si tesut osos , si
studierea lor in asamblu
Tomografia
Radiografia extraorala

Indicatiile
-Din consideratii fizionomice coroanele metalice turnate sunt indicate pe dintii laterali ;
-Coroana naturala a dint. trebuie sa aiba o inaltime sufficient pentru efectuarea prepararii str necesar din
tesut dure
-Tesuturile dure in zona coletului dintelui – stilp nu treb sa fie lezate
Etapele clinico –Tehnice
1 Clinica Prepararea dintilor stilpi,
2 2amprentarea si protectia plagii dentare
3 In Laborator ;realizarea modelului de lucru si auziliar ,modelarea machetei coroanei din ceara ,
turnarea
4 Clinica ; Proba coroanei turnate
5 In laborator ;prelucrarea mecanica ,slefuirea si lustruirea lucrarii
6 In clinica ; Proba si fixarea coroanei .
23 Consecutivitatea Examenului clinic subiectiv a pacientilor cu edentatii partiale .
Indicatii,contraindicatii si etapele-clinici-tehnice la aplicarea puntilor dentare din acrilate si
compozite moderne
Examenul Clinic include ;examen subiectiv
Subiectiv
Datele personale :Stabilirea indentitatii pacientului,domiciliu ,sexul ,profesia,locul de munca.
Examenul subiectiv include Motivatia ; include istoria actualei maladii ,istoria vietii,
Istoria actualii maladii – urmareste scopul de a studia evolutia maladii si eficienta tratamentului daca a
avut loc
Istoria vietii –in cadrul anamnezii vietii luam in consideratie ,locul nasterii si de trai
Indicatii
1 Coroanele de invelis fizionamic sint indicate in terapia leziunilor odontale coronare ale dintilor frontali si
premolarilor in caz de lipsa de supstanta a marginilor incisivale si a unghiurilor cind alte metode de
restaurare nu sunt posibile sau eficiente
Contraindicatii
1 Coroanele fizionomice nu pot fi aplicate pe dinti cu coroane mici ,cind dupa prepararea bontul capatat nu
ne va asigura o buna fixare a viitoarei coroane .
Asemenea coroane sunt contraindicate cind tesutur dure ale dintelui sunt fragile
Pe dintii laterali din cauza fortelor mari de presiune si rezistenta mica a materialului
Etapele clinico- Tehnice a puntii dentare din acrilat sau compozit
1 Prepararea dintilor stilpi
7 amprentarea si protectia plagii dentare
8 In Laborator ;realizarea modelului de lucru si auziliar ,modelarea machetei din ceara si schibul ei in
acrilat
9 Clinica ; Proba puntii dent din acrilat
10 In laborator ;prelucrarea mecanica ,slefuirea si lustruirea lucrarii
11 In clinica ; Proba si fixarea puntii dentare
24. Examenul clinic obiectiv al pacientilor cu edentatii partiale .Indicatii ,Contraindicatii si etapele
clinico tehnice la aplicarea puntilor dentare integral ceramice si adezive
Examenul Obiectiv
Cuprinde examenul exobucal si endobucal si complimentar
A)examen .Exobucal – se executa prin inspectia reg.maxilo faciale din fata si profil atragind atentia la
starea si culoarea pielii,a mucoasei buzelor,prezenta ssau lipsa asemetriei faciale,la linia de contact si pozitia
buzelor, obrajilor,comisurilor gurii ,gradul de exprimare asanturilor perilabiale
Examen Endobucal
Se executa prin inspectia cav bucale ,cu ajutorul instrument ,oglinda pensa dent ,sonda etc.
Examenul endobucal se executa intro anumita ord :
1 Raportul dintre buze ,grad .de deschidere a gurii si mobilit.muschiului orbic.a buzelor .
2Dintii
3Arcadele dentare
4 raportul dintre arcadele dentare 9tip de ocluz
5mucoasa cav bucale
6 apofizele alveolare si maxilarele
Indicatiile
-catre tratamentul cu punti dentare din acrilat si ceramica avem nuumai in cazul edentatiilor unidentare –sau
cind lipsesc cel mult 2 dinti in zona frontala a arcadelor dentare ,Iar dintii stilpi permit confectionarea
acestor constructii
Contraindicatii
-Sunt determinate de particularitatile acestor punti care au o duritate comparativ mica si deci nu pot fi
utilizate pentru zonele laterale ale arcadelor dentare
-La fel sunt contraindicate in caz de prezenta a tipurilor de ocluzie adinci ,traumatizante, la fel cind dintii
stilpi rezulta bonturi prea scurte ,ce nu pot asigura prezenta protezei
-In cazul abraziunii dentare avansate
25. Particularitatile prepararii dintilor stilpi in terapia edentatiei partiale cu punti dentare. Ind, cont,
etapele clinico-tehnice la conf puntilor metal a si met ceramice. Prepararea- obtinerea unei forme corecte
specifice p-u tipul de microproteza si obtinerea paralismului dintilor stilpi. Idicatii: lipsa de la 1-4 dinti, brasi
intercalate, dt limitrofi bresei cu coroane innalte cind la preparare se poate obtine paralelismul.
Condraindicatii: prezenta bresei terminala, lipsa mai mult de 5 dt, dinti cu mobilitate de gr 3, pina la 18 ani.
Etapele clinico-tehnice: Clinic: examen c a pacientului, stabilirea dg si planul de tratament, prepararea dt
stilpi, obt amprentei, inregistrarea ocluzie centrice, protectia plagii dentare; Laborator: obtinerea modelelor,
pozitionarea lor in articulator, confectionarea machetei din ceara, turnarea, prelucrarea mecanica chimica a
coroanei. Clinic: broba puntii in cav buc, idividualizarea cervicala, ocluzala, apecierea culorii; Laborator:
mod machetei din ceara, schimbarea cerii in acrilat(sau se depun straturile de ceramica), slefuirea, luctruirea.
Clinic: proba definitiva , fixarea.
26. Migrari dentare, Etiopatogenia tobloul clinic. Sindromul molarului de 6 ani .Fenomenul
Tieleman . Metode de tratament
Etiopatogenie – cauzele migrarii dentare sunt ;Leziunile odontale coronare intinse ,refacerea incorecta in
supra liniei sau subocluziei a suprafetelor ocluzale, edentatiile partiale starea patologica a tesuturilui
paradontului unor abiceiuri vicioase ca muscarea limbii ,buzelor obrajelor ,deglutitia infantila .prin urmare
factorii ce provoaca migrari dentare se inpart in 2 grupe ; factori locali si generali
Tabloul clinic
Simptomele clinice a migrarilor dentare depinde de numarul dintilor pierduti , durata perioadei de timp dupa
extractie .cu cit mai mult timp sa scurs de la momentul extractiei si cu cit edentatia e mai intinsa cu atit mai
grave, mai exagerate vor fi migrarile dintilor restanti.Dupa perderea unui sau mai multor dinti, antagonistii
migreaza vertical spre spatiului edentat .Tratamentul Lichidarea dezichilibrului dintre arcadele dentare in
urma edentatiilor partiale .Slefuirea tesuturilor dure Aceasta metoda este mai des folosita la lichidarea
dereglarilor interocluzale slefuind suprafetele ocluzale ale dintilor migrati verticali si fetele laterale ale
dintilor inclinati . Slefuirea ocluzala are scop de a micsora inaltimea coroanei dintelui migrat, Nivelarea
planului de ocluzie .
Rezectia dentara Ca masura de lichidare a dereglarilor interocluzale se folosesc la pacienti cu dereglari
verticale sau inclinari orizontale exagerate , Tratamentul ortodontic Un rol important in tratament
ortodontic il are alegerea dispozitivului pentru inaltarea dimernsiunii verticale de ocluzie si deplasarea
dintilor migrati ,precum si modul de fixare a lui Repozitionarea mandibulei – Cind migrarile dentare sunt
insotite de deplasarea distala a mandibulei, micsorarea spatiului alveolar si micsorarea etajului inferoir al
fetei Tratamentul chirurgical Este considerata ca o masura extrenma si urmareste extractia dintelui migrat
ce nu poate fi recuperat prin metoda conservativa Tratamentul protetic Este indicat pacientilor cu migrari
dentare orizontale exagerate,care nu accepta alte metode
27. indicatii la tratamentul cu punti dentare cu extensie
Clinic: Prepararea dintilor stalpi; amprentarea campului protetic
Laborator: Modelarea machete punti din ceara, turnarea
Clinic: proba puntii in caV. Bucala
Laborator: lustruirea si poleirea puntii dentare
Clinic: proba puntii si fixarea ei.
Complicatii: modificari parodontale ale dintilor stalpi, mobilitate dentara.
28.Influenta edentatiei subtotale asupra ATM si musculaturii.
Are loc subtierea meniscului articular, subtierea corticalei procesului condilar, laxitatea sau sublaxitatea
ligamentelor articulatiei cu aparitia mobiltatii exaggerate ce duce la artrite si artroze.Tuberculul articular se
atrofiaza. Apare sindromul dureros Costen. Musculatura suprahioidiana se extinde si se alungeste. Limba
pierde contactul cu dintii si participa la masticatie ceea ce duce la hipertrofia ei. Muschii masticatori se
scurteaza. Apar dureri si spasme musculare.

29. caracteristica componentelor campului protetic in edentatiile partiala intinse. Indicati la protezare
cu partial mobilizabile
Edentatii partiale ale campului protetic, cu mucoasa si procesul alveolar atrofiat, dintii restanti abraziati, pot
prezenta mobilitate din cauza suprasolicitarilor. Indicatiile protezarii: toate tipurile de edentattii de la lipsa a
1 dinte pina la 15 dinti.
30. pregatirea cavitatii bucale catre terapia edentatiei partiale:
Pregatirea preprotetica: asanarea cavitatii bucale, tratamentul maladiilor generale; Pregatirea proprotetica:
psihica a pacientului, terapeutica, chirurgicala : 1.extractia dintilor si radacinilor, 2.recuperarea chirurgicala a
dintilor si radacinilor 3.interventiile chirurgicae la nivelulu parodontului 4. Nivelarea apofizei alveolare cu
redarea unei forme necesare necesare 5. Plastia apofizei alveolare 6. Crearea unei alveole artificial 7.
Transplantarea dentare 8. Implantarea aloplastica 9. Pregatirea boltei palatine 10. Inlaturearea cicatricilor si a
surplusurilor fibromucoasei din zona campului protetic. 11. Adincirea vestibulului si a planseului bucal.
31. Conceperea protezei partiale mobilizabile acrilice si principiile alegerii dintilo stalpi sub crosete.
Amprentarea preliminara. PPMA- sint considerate drept o metoda de tratament unuversal, dearece ele
pot fi aplicate in diverse situatii clinice, de la lipsa unui singur dinted in arcada-prezenta unui singur dinte.
Acest tratament poate fi utilizat in scopul unui tratament de lunga durata cit si in scopul restaurarii
provizorii. Zona cuprinsa intre ecuatorul dintelui si colet- zona sub ecuatoriala, ea este partea retentiva a
coroanei,, unde vor fi aplicate bratele elestice alre crosetelor, iar intr ecuator si marginea ocluzala z- zona
subecuatoriala si care prezinta partea neretentiva, vor fi aplicate bratele rigide ale crosetelor. Proteza e
alcatuita din baza protezei ( limitele bazei protezei la maxilla si mandibula), dintii artificiali si crosetele.
Crosetele sunt pozitionate in linia diaginala, transversale si in suprafata. Amprentarea preliminara se
efectueaza cu lingura standart( fara careva pregatiri ale mucoasei sau teste functionale), dupa care se
efectueaza lingura individuala si amprenta functionala.
32.Indicatii la amprentarea anatomica si functionala in terapia edentatiei partiale cu prot.mobiliz
Amprentele realizate penru confectionarea ppm trebuie sa redea cu o mare fidelitate forma si intinderea
cimpului protetic.se folosesc:amprente anatomice si functionale .
Amprenta anatomica reproduce negative copia tuturor elementelor topografo-anatomice ale cimpului
protetic si este realizata cu ajutorul lingurilor standarde universale .aceasta amprenta nu reda cu precizie
relieful fibromucoasei cimpului protetic din zona trecerii fibromucoasei immobile in active mobile din cauza
supraextinderii sau micsorarii marginilor amprentei in zona mucoasei pasiv mobile.proteze realizate dupa
astfel de amprente adeseori necesita retusari la nivelul suprafetei mucozale si ca rezultat in unele cazuri este
nevoie de a le reface.
Amprenta functional ,reprezentind copia negativa a cimpului protetic ,reda cu mare fidelitate forma si
intinderea lui in dependent de functia tesuturilor moi.
Amprentele functionale se realizeaza prin doua tehnici:in doi timpi,si intr-un singur timp.
Amprenta functional in doi timpi este realizata dupa tehnica amprentelor duble,iar dintr-un timp prevede
amprentarea dupa confectionarea unei linguri individuale din acrilat sau alt material pe modelul realizat
dupa amprenta anatomica.dupa metoda amprentarii se clasifica in:
a)amprenta functional necompresiva ,ce se recomanda in edentatiile partiale cl I,II dupa kennedy,la
tratametul careia se prevede realizarea bazei protezei cu captuseala elastic.pentru realizarea ei se recomanda
material elastic de o fluiditate marita,care nu va permite exercitarea presiunilor pe suprafata cimpului
protetic.
b)amprenta functional compresiva,ce se recomanda in edentatii partiale,in care fibromucoasa cimpului
protetic are un grad de rezilenta marit.se realizeaza prin exercitarea presiunilor digitale asupra lingurii
individuale sau ocluzale , de la bordurile de ocluzie,confectionate pe o baza rigida,care concomitant
inregistreaza si relatiile intremaxilare.

33.Caracteristica etapelor clinico-tehnice la confectionarea protezelor acrilice partial mobilizabile.

1.clinic.examinarea pacientului si amprentarea cimpului protetic
2.laborator.realizarea modelelor.daca amprenta a fost obtinuta cu o lingura standard,ulterior pentru a realize
proteza,se vor confectiona din ceara sabloanele cu bordurile de ocluzie.daca tabloul clinic reclama o
amprentare functional(edentatii subtotale,temrinale etc)dupa realizarea modelelor de pe amprenta obtinuta
cu o lingura standard,se confectioneaza lingura individuala.se realizeaza modelul si se confectioneaza din
ceara sablonul cu bordure de ocluzie.
3.clinic.determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intremaxilare.
4.laborator.fixarea modelelor in ocluzor sau articulator si montarea dintilor artificiali.
5.clinic.proba machete protezei in cavitatea bucala
6.laborator.modelarea definitive a machete,ambalarea in chiuveta si relaizarea tiparului,introducerea
acrilatului in tipar si polimerizarea,dezambalarea si prelucrarea protezei.

34.Caracteristica metodelor de determinare a DVO

o deosebita atentie se atrage la examenul DVO in cazurile relatiilor intermaxilare fara dinti antagonisti
folosidu-se teste fizionomice si fiziologice.se utilizeaza testele functieii fonetice,propunin pacientului sa
pronunte sunetul fonemei ‘’S’’ cind se stabileste cea mai mica distant intre arcadele dentare si care adduce
mandibula in stare de repaus fiziologic relative(postura).

35.Edentatie partial intinsa- lipsa unitatilor odonto-parodontale ,a mai mult de 3 dinti consecutive.
Tablou clinic:
1.fenomen dureros :disfunctie cranio mandibulara,durere muscular
2.insuficiente functionale,masticatorii,estetice,fonetice,de deglutitie.
Semne obiective: endoorale-prezenta breselor,migrari dentare,abraziuni patologice,modificari parodontale.

Indicatii PPMS:
Edentatii partiale
Component:
1)seile protezei
2)conectorii principali(placa palatinala,bara lingual)
3)conectori secundari(bare secundare)
4)elemente de mentinere,sprijin ,stabilizare
5)dinti artificiali
6)crosetele
Varietati :
1(din elemente fabricate pentru diferite parti ale protezei(bare ,arcuri,crosete ,sei)sau modelate separate si
dupa aceea lipite intre ele
2)prin turnarea intrebului schelet metallic.
Crosete :Ackers(croset circular turnat),Bonwill(croset circular din 6 brate,doua retentive,doua opozante,doi
pinteni ocluzali bidentari),Roach(situarea bratului retentive in zona subecuatoriala a dintelui
stilp),Ney(combinare intre crosetele circulare si divizate,sint in numar de 6)

36.Paralelograful
Daca modelul de studio este confectionat din ghips obisnuit ,atunci cel definitive-din ghips special,
dur(superghips) modelul definitive este studiat la paralelograf.
El este alcatuit din soclu stabilizator reprezentat de un dispozitiv metallic,ce confera stabilitate
aparatului,support pentru modelul din ghips cu articulatia reglabila multidirectionala cu o masuta de lucru
reglabila inzestrata cu sisteme pentru fixarea modelului.suportul este asezat pe dispozitivul soclului
stabilizator si permite plasarea lui in toate directiile pe toata suprafata dispozitivului,stilpul vertical
solidarizat lateral al soclului stabilizator ,printr-un dispozitiv special permite realizarea miscarilor in plan
verticalla diferit nivel.la extremitatea superioara a stilpului vertical este solidarizat bratul orizontal,la cealalta
extremitatea a bratului orizontal,este articulate tija vertical fiind paralela cu stilpul verticalsi inzestrata cu un
system de menghina,in care sunt fixate piesele anexe:1.tija detectoare2.tija portcreion3.tije
retentivometre4.tija razusa.
Cu ajutorul paralelografului se fac operatiunile:
1.determinarea axului de insertie si dezinsertie a protezei
2.fixarea pozitiei alese a axului de insertie si dezinsertie al protezei pentru reproducerea ei
3.determinarea si trasarea ecuatorului protetic
4.determinarea zonelor retentive unde vor fi situate extremitatile bratelor elastic ale crosetelor
5.alegerea constructiei protezei si trasarea proiectului pe model
37. Conceperea PPM scheletate în edentațiile parțiale cl. I-IV Kennedy la maxilă și mandibulă.
Alegerea dinților de suport și a tipurilor de croșete.Biomecanica.
Conceperea și realizarea PPMS depind de forma clinică a edent.parț.,starea parodontului dințilo-stîlpi, a
fibromucoasei cîmp.protetic, ținînd cont biomecanica PPMS. Proteza în final trebuie să posede o stabilitate
statică și dinamică pe cîmp.protet.
În edent. de cl. I-II Kennedy proteza va fi realizată:
-cu sprijin mucoosos(cl.I) sau mixt (mucoosos și dentoparodontal).
-Echilibrarea presiunilor masticatorii este realizată prin conectorii secundari (rigizi, semilabili sau labili) în
dependență de starea parodonțiului dinților stilpi, fibromucoasei și întinderii edentației. Se realizează pe
suprafața care suportă mai ușor presiunile.
-Dacă parodontul e/e afectat,se recom. solidarizarea dinților restanți cu croșete cu pinteni ocluzali,croșeta
continuă cu gheruțe ocluzale și incizale, microproteze pe 2-3 dinți, punți dentare. – În
reziliența fibromucoasei crescută – se fac conexiuni rigide, în cea normală – semilabili. –
limitele șeilor: la mandibulă- 1/3 anterioară a tuberculului piriform, la maxilă tuberozitățile în totalitate.
– în cl.II Kennedy, se folosesc pe partea opusă edentației croș.Jackson,Adams(cu pinteni ocluzali), sau
Bonwill.
În edent. de cl. III Kennedy : -
pot fi cu sprijin mucoosos, dentoparodontal și mixt. –
sprijinul mucoosos nu se recomanda, doar în caz dacă conectorul principal se va face în formă de plăcuță,
care va prelua presiunile asupra sa și va preveni atrofia apof.alveolare. – cînd
dinții stîlpi au parodont săsătos – se face sprijinul dentoparodontal, dacă parodontul e/e afectat – mixt.
– Pe dinții de pe partea opusă breșei se pot aplica croșetele Jackson, Adams sau Bonwill.
- Ca elemente de menț.,sprijin și stabiliz. Pe dinții distali limitrofi brșei se recomandă croșetele
meziodistale(uni-,bidentare), inelare, continuu, Ney nr.6.
În edent. cl. IV Kennedy:
- proteza prezintă o șa de la care pornesc barele sau placuțele mucozale;
- ca contrabasculante se indică elemente atît pe dinții limitrofi breșei.cît mai posteriorpe ambele hemiarcade;
- pe dinții limitrofi croșete Ackers, bidentare, divizate Roach în forma de S,T, pe cei laterali:
croș.circulare,Bonwill,culise.. Sisteme speciale: Dolders, bare cu călăreți.
Alegerea dinților de suport în PPMS.
Depinde de numărul, forma și localizarea dinților restanți. După numărul de dinți pe care se-au aplicat
croșete ,ancorarea poate fi:
-punctiformă – în edent.subtotale (un singur d.restant), cel mai puțin eficientă biomecanic; –
liniară – linie imaginară (linia croșetară) care unește dinții-stîlpi pe care s-au aplicat croșete, cea mai
avantajoasă direcție a liniei e/e cea care trece prin centrul de greutate al protezei. Cu cît linia se abate mai
tare de la centru,cu atît stabilitatea e/e mai rea. Poate fi transversală,diagonală(cele mai favorabile), sagitală.
– în suprafață – cea mai favorabilă.
- dinții restanți grupați oferă condiții mai puțin favorabile decît același număr de dinți repartizați în diferite
locuri ale arcadei dentare.
– se ține cont de gradul de implantare a dintelui, raportul coroană-rădăcină, morfologia radiculară.
– morfologia coronară a dinților restanți are rol improtant în stabilizarea și menținerea protezei. Coroanele
neretentive sau poziția de implantare nefavorabilă se acoperă cu microproteze.
Biomecanica PPM.
-Forțele masticatoare acționează în 3 direcții: vertical, orizontal și rotativ.
– cele verticale sunt: de desprindere(alimente lipicioase, limitele incorect realizate,gravitația), de
înfundare(forța de masticație,deglutiția, parafuncții,echilibrare incorectăa ocluziei, DVO mărită);
- în sens orizontal: mezializarea, distalizarea,deplasări laterale.
– rotațiile: bascularea prin desprinderea extremității distale a șeii, bascularea prin înfundarea
extremității meziale a șeii, bascularea laterală.

38. Conceperea PPM scheletate în edentațiile parțiale cu sisteme specile de fixare: culise,sistem
Rumpel-Dolder.
Aceste sisteme prezintă dispozitive mecanice complexe din 2 componente: una fixată la dinții stîlpi,, iar alta
la proteza scheletată.Există un număr mare de sisteme speciale, care sunt divizate în categorii: culise, capse,
bare cu călăreți, telescoape, disjunctori de forță (balamale), magnetice.
Culisele.
-Sunt alcătuite din 2 părți: matrice(un tub de diferite formepe secțiune) și patrice(culisează în ineriorul
matricei,avînd aceeași formă). –
una din parți se va aplica la microproteza ce acoperă dintele stîlp ,iar cealaltă parte va fi (prin
lipire,supraturnare,prefabricată acrilat), iar alta va fi inclusă în scheletul metalic al PS. –
După raportul cu microproteza culisele pot fi: intracoronare, intra-extracoronare, extracoron.;
- După forma lor în secțiune: H, T,Y, trapez,circulare,ovale.
– menținerea PS se datorează fricțiunii realizate între aceste 2 părți ce culisează cu precizie mare. –
se opun deplasării protezelor, nu sunt vizibile(estetice), permit imobilizarea a dințilorplasați in planuri
diferite.
Sistemul Rumpel-Dolder. Face parte din categoria bare cu călareți, sunt compuse din piese dentare fixe
alcătuite dintr-o bară solidarizața la coroanele care acoperă dinții sîlpi sau la dispozitivele radiculare a
acestira și o gutieră aplicată în șaua protezei, care încalecă bara. Bara poate fi rotundă, ovoidală,
dreptunghiulară etc. Grosimea de la 1,5 la 4mm, lungimea depinde de breșă, trebuie să fie distanțată de
apof.alveolară la 1-2mm. Gutiera se mai numește călăreț, este o copie de formă și dimensiune a barei,
Dolder descrie 2 variante: 1)sistem rigid, contact intim între gutiră și bară,indicat în proteze cu sprigin
dento-parodontal; 2)sistem rezilient, cu spațiu între bară și gutieră,dependent de gradul de rezilență a
fibromucoasei, sprigin mixt,dentomucozal. Se indică în: edentații frontale, laterale și subtotale, cu înălțimea
spațiului protetic suficientă petru plasarea barei, calărețului și d.artificiali. Pot fi mixte,adică cu culise sau
capse.
39. Metode de corectare a bazei protezei mobilizabile, ocluziei, croșetelor. Indicații, tehnica rebazării.
Complicații. Profilaxia.
Leziunile PM pot interesa toate componentele acesteia și pot suveni din următoarele motive:
- erori la etapele clinico-tehnice de confecționare a PM;
- materialele acrilice nesatisfăcătoare; -
neglijarea regulilor de utilizare de către pacient a PM (fracturări);
- modificări morfologice a cîmpului protetic în timp (atrofia suportului osos, extracția dinților restanți).
Rebazarea PM- metodă de corectare a bazei protezei, caracterizată prin adaosul de pastă de acrilat la
suprafața mucozală a protezei cu restituirea unei zone (segment) al bazei împreună cu d.artificiali. Poate fi
realizată prin 2 tehnici: directă și indirectă ( în laborator, cu acrilat termopolimerizabil după amprenta
funcțională). –
Tehnica directă: de pe fața mucozală se îndepărtează un strat de acrilat de 0,5-1mm cu freza. Se obține o
suprafață aspră pe fața mucozală și marginile protezei. Fețele laterale a șeilor se protejează cu emplastru,se
prepară pasta din acrilat,se umezesc suprafețele preparate cu monomer și se indroduce acrilatul în șei. Cînd
acrilatul devine de consistență de aluat vîscos, proteza se introduce în gură, medicul apăsînd ferm cu
degetele pe pintenii de sprijin.
-Tehnica indirectă: în laborator, cu acrilat termopolimerizabil după amprenta funcțională a cîmpului protetic.
Proteza va servi ca o portamprentă.
Reparația croșetelor. Se obține o amprenta împeună cu proteza mobilizabilă, se realizează modelul din
ghips. Pe dintele sîlp de pe model se confecționează croșetul. După traectul segmentului de fixare se creează
un locaș în baza protezei cu adîncimea de 2 mm în care se introduce acrilat autopolimer. Croșetele deformate
sau inactive se vor corecta de către medic,adaptîndu-le întîii pe modelul din ghips a cîmpului protetic cu
ajutorul cramponului.
Corectarea ocluziei. Prevede reconstituirea dinților artificiali fracturați sau desprinși din proteză. Se
efectuează în laborator. Se alege dintele lipsă după culoare,formă,dimensiune corespunzătoare celor
restanți.Dintre locașul dintelui și bază trebuie sa fie un strat de 1-1,5 mm acrilat.
Complicații. –
aspirarea vaporilor de monomer, pastei de acrilat; -
reacții alergice la masele acrilice; -
goluri sau pori in acrilatul polimerizabil, linii de demarcație între acrilatul nou și vechi; -
mărirea DVO, bascularea protezei, PM nu se adaptează pe cîmpul protetic.
40. Abraziunea patologică localizată a dinților. Etiopatogenia. Tabloul clinic (Broca,Gavrilov).
Particularitățile tratamentului protetic a formei compensate si decompensate.
Etiologia. Afara de abraziunea fiziologica exista diferite forme patologice care se caracterizeaza printr-
o abrazie rapida si intensiva a smaltului si dentinei intr-un timp comparativ scurt. Etiologia acestui
proces este multiplă si abraziunea poate aparea ca rezultat al actiunii factorilor endogeni si exogeni
sau a imbatranirii lor. Din factorii endogeni fac parte : dereglarile metabolismului , a procesului de
mineralizare a tesuturilor dure, a functiei glandelor endocrine, strucura deficientă a tesuturilor dure cu
caracter congenital ,ce poate aparea ca urmare a maladiilor mamei si copilului sau a ereditatii,
procesele neurodistrofice ale tesuturilor dure. Factorii exogeni importanta o are suprasolicitarea
functional a dintilor. Aceasta poate fi influentata de edentatia partială in raport de numarul dintilor
absenti si functia mixta a celor restanti, de tipul de masticatie, hiperfunctia muschilor, caracterul
alimentelor, scrisnitul nefunctional de dinti(buxism), parafunctii musculare., maladii a TGI,SCV,SNC.
A.Scerbacov a sistematizat factorii ce duc la abraziunea dentara patologica:
1. Insuficienta functionala a tesuturilor dure, conditionata de morfologia lor deficintă: congenitală - ca
urmare a dereglarilor de amelo- si dentinogeneza; ereditara - de tipul maladiei Capdepond; dobandită -
ca urmare a proceselor neurodistrofice, dereglari ale sistemului cardiovascular si a aparatului
endocrinic dereglari ale metabolismului de diferita etiologie.
2. Suprasolicitarea functională a dintilor conditionata de edentatia partiala (micsorarea dintilor
antagonisti in ocluzie, functia mixta , parafunctiile musculare .
3. Factorii profesionali nocivi (necrozele acidice si alkaline). Unele din ele pot provoca abrazie
generalizata iar altele – locala. Mecanismul dezvoltarii sporirii si caracterul abraziei tesuturilor dure va
depinde de etiologia, varietatile si particularitatile individuale de ocluzie influentate de contactele
dento-dentare in miscarile functionale de propulsie si retropulsie.
Broca imparte abraziunea in 5: • Gradul
0-fara abraziune • Gradul 1-
intereseaza smaltul • Gradul 2- dinti la
care dentina apare punctiform • Gradul 3-dinti cu relief
ocluzal sters ,smaltul ramine ca un inel periferic • Gradul 4-coroana scade in
inaltime pina la colet
Gavrilov deosebește 2 forme:
1) cînd înălțimii coroanelor dinților e/e compensate de creșterea apofizelor alveolare;(DVO,ATM în normă)
 2)cînd micșoraea înălțimii coroanelor nu e/e însoțită de hipertrofia
apof.alveol.(DVO micșorat, spațiul interocluzal mărit cu 1-1,5cm, modificări a ATM)
Tabloul clinic. Depinde de etiologie, tipul de ocluzie, localizare, gradul de abraziune, prezența sau absența
breșelor dentare. În abraziile de gradul I clinica poate fi puțin simptomatică, iar în cele mai avansate apare
hiperestezia țes.dent.dure, dereglări funcționale,estetice (mai ales în zona frontală), apar zone de dezocluzie.
Pot fi asociate cu edentații parțiale.
Tratamentul. Va fi efectuat în raport cu tabloul clinic. În forme compensated gr.I tratamentul va fi orientat
la restabilirea țes.pierdute prin acoperire sau incrustații. Abraziile de gr.I și II cînd contactele dentodentare
sunt păstrate(compensare) e/e necesară o pregătire proprotetică pentru a crea spatiul interdentar necesar
pentru restituirea coroanei(aparate ortodontice și ortopedice). Se pot aplica gutiere,proteze dentare mobile
sau fixe(rar). După 3-6 luni de suprasolicitare funcțională a zonei de dezocluzie va apărea spațiul necesar
pentru restituirea morfologică a coroanelor.
41. Abraziunea patologică generalizată a dinților. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Particularitățile
tratamentului protetic a formei compensate si decompensate.
Afara de abraziunea fiziologica exista diferite forme patologice care se caracterizeaza printr-o abrazie
rapida si intensiva a smaltului si dentinei intr-un timp comparativ scurt. Etiologia acestui proces este
multiplă si abraziunea poate aparea ca rezultat al actiunii factorilor endogeni si exogeni sau a
imbatranirii lor. Din factorii endogeni fac parte : derglarile metabolismului , a procesului de mineralizare a
tesuturilor dure, a functiei glandelor endocrine, strucura deficientă a tesuturilor dure cu caracter
congenital ,ce poate aparea ca urmare a maladiilor mamei si copilului sau a ereditatii, procesele
neurodistrofice ale tesuturilor dure. Factorii exogeni importanta o are suprasolicitarea functional a
dintilor. Aceasta poate fi influentata de edentatia partială in raport de numarul dintilor absenti si
functia mixta a celor restanti, de tipul de masticatie, hiperfunctia muschilor, caracterul alimentelor,
scrisnitul nefunctional de dinti(buxism), parafunctii musculare., maladii a TGI,SCV,SNC.
A.Scerbacov a sistematizat factorii ce duc la abraziunea dentara patologica:
1. Insuficienta functionala a tesuturilor dure, conditionata de morfologia lor deficintă: congenitală - ca
urmare a dereglarilor de amelo- si dentinogeneza; ereditara - de tipul maladiei Capdepond; dobandită -
ca urmare a proceselor neurodistrofice, dereglari ale sistemului cardiovascular si a aparatului
endocrinic dereglari ale metabolismului de diferita etiologie.
2. Suprasolicitarea functională a dintilor conditionata de edentatia partiala (micsorarea dintilor
antagonisti in ocluzie, functia mixta , parafunctiile musculare .
3. Factorii profesionali nocivi (necrozele acidice si alkaline). Unele din ele pot provoca abrazie
generalizata iar altele – locala. Mecanismul dezvoltarii sporirii si caracterul abraziei tesuturilor dure va
depinde de etiologia, varietatile si particularitatile individuale de ocluzie influentate de contactele
dento-dentare in miscarile functionale de propulsie si retropulsie.
Tabloul clinic.
-Exobucal: va fi în funcție de gradul leziunii. În formele avansate etajul inferior al feței micșorat,plicile
nazolabiale și mentonieră pronunțate, comisurile gurii coborîte, buzele prăbușite. -Endobucal: prezenta
abraziunii avansate a tesuturilor dure ale dintilor, care a dus la dereglarile de structura anatomica
a coaroanelor. Din cauza abraziuniii progresive dispar cuspizii dintilor laterali, marginile incisive ale
dintilor frotali, iar inaltimea coroanei este micsorata(conform tipului de ocluzie)
Broca imparte abraziunea in 5: • Gradul
0-fara abraziune • Gradul 1- intereseaza
smaltul • Gradul 2- dinti la care dentina
apare punctiform • Gradul 3-dinti cu relief ocluzal sters
,smaltul ramine ca un inel periferic • Gradul 4-coroana scade in inaltime pina la colet
Gavrilov deosebește 2 forme:
1) cînd înălțimii coroanelor dinților e/e compensate de creșterea apofizelor alveolare;(DVO,ATM în normă)
2)cînd micșoraea înălțimii coroanelor nu e/e însoțită de hipertrofia apof.alveol.
(DVO micșorat, spațiul interocluzal mărit cu 1-1,5cm, modificări a ATM)
Tratamentul -in
forma compensată poarta un caracter complex, orientat spre lichidarea hipersteziei tesuturilor dure,
utilizarea masurilor de profilaxie locală și generală, intesificarea proceselor de remineralizare și
prevenirea avansării procesului de abrazie generala, restabilirea continuității arcadelor dentare prin
protezare(punți dentare,PPM), restabilirea tonusului muscular.
-Tratamentul formelor decompensate e/e dificil și prevede restabilirea DVO, stării funcționale a ATM. La
micșoarea DVO pînă la 4mm se utilizează tratamentul cu corane de înveliș(M/C,M/A, lateral punți
metal.turnate), în cazuri de deformare a arcadelor dentare se va efectua în 2 etape: la prima etapă – șlefuirea
selective, aparate ortodontice, nivelarea planului de ocluzie; la etapa 2 – proteze dentare. În cazurile cînd
DVO este mai mult de 4mm, se efctuează în 2 etape: 1) aparate ortopedice(gutiere, PPM) cu scopul adaptării
funcționale a mușchilor, ATM. Dacă această majorare a DVO nu a provocat dureri și a restabili 1/3
inferioară a feței se recurge la a doua etapă- tratament protetic. În cazurile mai grave de micșorare a DVO cu
modificări severe a ATM, se va restabili în cîteva ședințe. La fiecare ședință se va majora cu 1,5 – 2.0mm.
Apoi urmează protezarea conform tabloului clinic.
42. Etiologia maladiilor paradontiului . Rolul ocluzie traumatice in declansarea insuficientei
functionale paradontiului. Etiologie- locali: mecanici(proteze), chimici, toxici, fizici(fortele, ocluzia
dento-dentara) Generali: deregrari endocrine, maladia SN, maladii CV, maladia tractului digestiv. Ocluzia
traumatica- modificari morfologice, LOC, dereglari de continuitatea a arcadelor dentare. Contactele
anormale duc la suprasolicitatrea dintilor ce provoaca lez a paradontiului ca deregrala de circulatiei si
nutritie, distrugerea ligamentelor si largirea spatiului periodontal. Toate acestae duc la mobilitatea dintelui si
migrarii lui. Ocuzuia traumatica este un sindrom disfunctional caracterizat prin solicitari nefiziologice a
dintoilor capaboli sa regenereze lezali paradontale. Gravitatea leziunii depinde de intensitatea, durata,
frecventa si sensul solicitarii, obturatiile si incrustatiile pot provoca resorbtia tesutului osos. Stilman si Brok
in dependenta contactelor premature deosebesc: ocluzie traumatica secundara, primara, mixta.
43. Tabloul clinic al paradontitei cronice marginale generalizate. Sarcinele tratamentului ortopedo-
protetic. Indicatii si metode de slefuire selectiva a dintilor, metode de sinare provizorii. Tab clinic:
inflamagia gingiei, periodontiului si septurilor interdentare insotite de proliferarea epiteliului gingival cu
formarea pungilor, singerarea gingiei, depuneri moi, tartru, distructia septului interdentar, retractia gingiei,
mobilit patologica, aparatia tremelor si diastemelor, cresterea temperaturii si oboseala. Se intilneste mai des
la persoane de peste 40 ani. Sarcinile: repartizarea fortilor masticatorii egale asupra dintilor restanti,
reechilibrarea fortelor ocluzale de pe paradontul dt afectati pe cei sanatosi, lichidarea spatiului interdentare,
protectia dt de fortele masticatorii orizonatle cu caracter traumatic, restabilirea ed partilec cu restaurari
protetice. Idicatii: ocluzii traumatica secundara numai dupa inlaturarea procesului inflamator, suprasolicitari
functionale dupa sau in timpul tratamentului chirurgiacal al pungilor, mobil patologiaca inainte sau o data cu
tratamentul antiinflamator. Metode: Jankelsonn, Schegler, Ramford, Burlui. Sinarea – restabileste
capacitatea functionala a dt restanti prin legaturi simple de matasa sau nailon, metal care se fixeaza cu un
nod in fiecare spatiu interdentar. Sirma are un diamentru de 0, 2- 0, 5 mm. Avem sini dupa Novatuy,
Kopeikin, Kurlianski(gutiera)
44. Proteze dentare imediate in terapia coplexa a maladiilor paradontului. Sinele permanente. Proteza
imediata este o metoda provizorie constituita din imbinarea de tratament protetic, chirurgical, medicamentos
cu restabilirea schimbului morfofunctional, fizionomic, fonetic. Ele pot fi fixe si mobile. Metoda I: dt ce
urmeaza sa fie extrasi, sint rezectati la nivelul coletului curazuirea unui strat de gips (2-3 mm) de pe apofiza
alveolara dindu-i o forma rotunda. Metoda II- are 2 etape. In prima se confectioneaza baza viitoarei proteze
dupa o amprenta preextractionala. Dupa adaptarea bazei in cav buc, se efectueaza amprenta impreuna cu ea.
Se rezecteaza dintele care trebuie extras cu un mm deasupra apofizei alveolare. Metoda III- daca rezectarea
dintilor ce vor fi extrasi apofizei alveolare frontale li se da oforma ovala, iar cele laterale trapezoidala.
Stratul razuit de pe model este 2-3 mm. Sinele permanente- un coplex rigid capabil sa asigure functia
Sstomatognat, distribuirea fortei pe dintii inclusi in sinare si netralizarea fortelor orizontale. Se realizeaza
atunci cind prin alte mijloace nu e posibila repartizarea uniforma a presiunii masticatorii. Ea se realizeaza
prin sine mobile, fixe si mixte.
45. Edentatie totala. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Caracteristica zonelor functionale si de sprijin ale
cimpului protetic. Clasificarea Schroder, Keller, Sangiolo, Suplle, Liund. Examenul fibromucoasei. Ed
totala se manifesta prin lipsa tuturor dt la unul sau ambele maxilare. Cauzele: caria dentara si compli ei,
afect paradontiului, traumatisme, suprasolicitatea functionala a dt, anitaminozele, mal glandelor endocrine,
maladii ale sist cardiovascular. Rar se intilnesc ed tot congenitale. La pierderea totala a dt are loc agravarea
dereglarilor functionale. Corpul mand si ram ascendente devin mai subtiri iar unghiurile mand mai obtuze.
Se atrofiaza apof alveolare, prabusirea obrajilor, buzelor, evidentierea mentonului, deplasarea treimii infer a
zonei medii in jos si innauntru, la max atrifia apofizei alveolare duca deformarea aperturii nazale, ca rezulatt
ozul nazal se deplas in jos, coborind virful nasului. Zonele funtionale a cimpiluim protetic la mand sint sit
periferic fata de suprafate de sprijin. Sint 3 perechi de zone: zona tuberc piriform, zona linguala laterala,
zona vestibulara laterala si 2 zone impare: -zona vestibulara centrala – linguala centrala. Zonele de sprij la
mand -apofiza alveolara. La max-apofiza alveolara si bolta palatina. Clasific dupa Schorder: la mand: tip I
-apofiza alv prezita o innaltime bine exprimata egala pe toata intinderea, resorbtia producind intr-o mica
masura, Tip II – Atrofia este uniforma pe toata intinderea insa destul de avansata afectind in unele cazuri si
corpul mandibulei, Tip III – Atrofia este initial in sens lateral si mai putin frontal, Tip IV – atrofia este
accentuata in zona frontala si mai putin exprimata in reg laterala; la maxila: Tip I – apofiza alveolara innalta
acoperita uniform de mucoasa densa, tuberozitati maxilare bine exprimate, bolta balatina adinca, lipseste
torusul palatin, mucoasa in zona glandulara bine exprimata; Tip II - grad de atrofie mediu, tub maxilara sint
putin exprimata sau lipsesc, bolta palatine de innaltime medie, torusu bine exprimat, rezistenta mucoasei in
zona glandulara bine exprimata. Tip III – lipsa aproape totala a apofizei. Dms corpului maxilei sint
micsorate, tuberoz putin exprimate, palatul dur in plan sagital este micsorat, bolta palatina-plata, torusul
palatin este putin exprimat si lat. Clasif dupa Kellor: Tip I - apofizele la max si mand sint bine exprimate cu
h egala pe toata intinderea, bolta palatine bine exprimata, tuber la max innalte. Tip II – atrofia medie a
apofizelor, adincimea boltii palatine medie. Tip III – atrofia pronuntata a apofizelor si tub maxilare. Tip IV _
atrofia neuniforma a intregii apofize la max si mandibula.
46. Lingurile amprentare individuale. Tehnica corectarii lingurii amprentare individuale conform
testelor functionale Herbst. Aprentarea functionale in ed totale. Lin ind se foloseste la ed totale si sint
confect din acrilat. Ea poate fi confectionata prin metod de laborator sau in cav buc. Probele functionale
Herbs: -1. la deschiderea gurii maximal lingura se deplaseaza atunci lungimea marginii este redusa de la
locul din opartea distala a tubercului piriformi pila la linia sublinguala. Pacientul este rugat sa deschida lent
gura, daca lingura se misca din partea distala atunci ea se reduce de la tuberculii periformi pina in zona unde
se va afla molarul 2 – 2. Pacientul este rugat sa plaseze virful limbii la buza sup si cea inferioara- lungimea
marginilor se reduce treptat la nivelul muschilor milohiloidieni. 3- Virful limbii se aseaza pe suprafata
interna a obrajilor, gura intredeschisa, corectarea se face aproximativ la un cm de la frenul limbii in zona
premolarilor. 4 – virful limbii se orienteaza spre buna inf si virful nasului, daca se observa o ridicare a
lingurii in zon aanterioara se impune o scurtare a marginii lingurii in reg frenului limbii 5- miscari active ale
mus mimici. La sugerea brajilor daca lingura se deplaseaza atunci se reduce in regiunea dintre canini. Daca
vom apasa cu degetele extraoral intre canini si premolar 2 si lingura se va deplasa, atunci acest sector al
marginii se scurteaza. La maxila: 3 probe: 1- deschiderea max a gurii, daca ling se deplaseaza atunci
marginea se reduce incepind cu sectorul plicii pterigomandibulare pina la locut unde va fi situat primul
molar. 2- sugerea obrajilor, daca ling se deplaseaza atunci marginea se scurteaza bilateral in zonele plicelor
gingivobucale 3 – miscarea buzelor anterior, daca ling se misca este necesar de a scurma marginea ei in
zonele anterioare. Amprenta functionala trebuie sa redea fidel starea functionala a mucoasei. Aprenta func
poate fi realiz numai cu ajut ling individuale folosind probele functionale speciale. Probele functionale
reprezinta un complex de miscari car eprevad miscar buzelor, limbii, deschiderea gurii, deglutitiei.
47.Caracteristicele etapelor consecutive la determinarea relatiilor intermaxilare centrice in edentatia
totala.
Exista 2 metode de determinare a relatiilor intermaxilare a)cu ajutorul sabloanelor cu bordure de ocluzie
denumita si conceptia ocluzala si b)cu ajutorul arcului facial sau a inregistrarii pantomografice a pozitiilor
condililor mandibulari in cavitatea articulara.
Etapele de determinare a relatiilor intermaxilare centrice dupa 1 metoda:
1. Modelarea curburii vestibulare a sablonului cu bordure de ocluzie la maxilla.(Curbura vestibulara a
bordurii de ocluzie a sablonului superior constituie reperul pe care il modeleaza medical, iar tehnicianul
dentar il foloseste pentru situarea suprafetelor vestibulare ale dintilor frontali. In cazul unei proeminente sau
a prabusirii buzelor sau a obrajilor se vor face corectarile necesare prin inlaturarea sau adugarea unui strat
subtire de ceara atit cit este nevoie. Curbura vestibulara a bordurii confectionata din ceara la maxilla se afla
putin mai vestibular, fata de central apofizei alveolare)
2.Stabilirea inaltimii bordurii de ocluzie la maxilla.(Se determina odata cu determinarea nivelului si directiei
planului de ocluzie.Ca regula, marginea bordurii de ocluzie la maxilla trebuie sa fie cu 1.0-1.5mm mai jos de
marginea buzei, iar la mandibula –tot cu aceeasi marime si tot mai jos de marginea buzei inferioare.Acest
element este relative, depinde de gradul de atrofie a apofizelor alveolare ,activitatea functional a buzelor si
deci este individuala)
3.Stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie(Locul de intilnire a suprafetelor orizontale ale
bordurilor de ocluzie reprezinta planul de ocluzie, unde vor fi situate marginile incizale a dintilor frontali
superiori si suprafetele ocluzale ale dintilor laterali. Nivelul si directia planului de ocluzie este stability
individual avind o orientare specifica pentru zona frontal si cea lateral. Nivelul planului de ocluzie : zona
frontal-in functie de lungimea buzei inferioare; zona lateral- a)Bonwil-la mijlocul distantei dintre cele doua
creste alveolare; b)Sears-mai aproape de creasta cu atrofie cea mai accentuate c) la o distant de aproximativ
26mm de linia Kamper. Directia planului de ocluzie : zona frontal-paralela cu linia bipupilara; zona
lateral–paralel cu planul Kamper. a)profil drept-paralel cu planul Kamper; b)profil convex-ascendent,
convergent spre distal cu planul Kamper; c)profil concave-usor divergent distal de planul Kamper)
4.Determinarea dimensiunii vertical de ocluzie (Pentru determinarea dimensiunii vertical de ocluzie trebuie
de determinat relatia de postura – spatial de inocluzie fiziologic. Pentru determinarea DVO trebuie de gasit
asa unraport in plan vertical dintre maxilarele edentate, care ar fi mai eficace pentru activitatea muscular si a
ATM in limite fiziologice ce ar putea sa asigure functia optima a protezelor totale. Metode de determinare a
DVO : a)intraorale; b)extraorale; c)antropometrice; d)anatomice; e)anatomo-fiziologice; f)functionale)
5.Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice(La aceasta manopera se va folosi metode si
teste care asigura o instalare a mandibulei fata de maxilla in relatie centrica.Metode : M.unimanuala-
Kantorovici; M.bimanuala-Betelman; M.reflexului molar-Sear; M.de impingere a mandibulei inainte si de
efectuat totodata inchiderea gurei; alte teste functionale sunt : actul de deglutitie; miscarea capului spre
posterior inchizind gura. Inregistrarea sau fixarea relatiei centrice prin metoda clasica prin intermediul
sabloanelor cu bordure de ocluzie se produce prin doua metode: a)m.fierbinte(DVO este apreciata cu 1-2mm
mai inalta decit cea adevarata); b)m.rece
6.Determinarea reperilor pentru alegerea si montarea dintilor frontali : linia mediana, surisului, caninilor,
aceasta are o mare importanta in restabilirea morfofunctionala si esteticul fetei pacientului.
7.Determinarea culorii dintilor(Calitatea fizionomica a protezelor in mare masura depinde de culoarea
dintilor care necesita o armonie cu culoarea fietii, parului si care trebuie sa corespunda virstei pacientului)
8.Determinarea formei dintilor(Acest criteriu se determina dupa tipul fetei)
48.Proba machetelor protezelor totale.Greseli posibile la etapa determinarii DVO. Simptoame, clinica,
tactica medicului.
Proba machete protezelor reprezinta o etapa clinica importanta, deoarece in cadrul ei are loc aprecierea
calitatii operatiunilor indeplinite la etapele anterioare in clinica si laborator.Initial medical supune unui
examen executia tehnica a machetelor-controlul exobucal si apoi verificarea machetelor in cavitatea bucala-
controlul intrabucal. In cadrul controlului exobucal se determina calitatea modelelor, se atrage atentie daca
nu sint trauma se controleaza daca au fost indeplinite indicatiile medicului, concomitant se atrage atentie la
gradul de ocluzie, la respectarea limitelor bazei machete si contactul cu modelul. Dupa examenul exobucal
machetele vor fi detasate de pe modele,prelucrate cu alcool si introduce in cav. Bucala, initial la mandibula
apoi la maxilla. Se controleaza daca a fost determinate correct DVO, precum si relatiile intermaxilare
centrice. La fel se controleaza culoarea, forma, dimensiunile, topografia, dintilor montati in proteza.Se
controleaza restabilirea fizionomiei fetei si a functiilor de fonatie si masticatie
Greselile cele mai des intilnite la determinarea DVO sint micsorarea sau marirea acestei dimensiuni.La o
supraevoluare fata pacientului capata o expresie de uimire : plicele nazolabiale si mentoniere sint netezite,iar
in timpul vorbirii se aud lovituri de dinti.Spatiul de inocluzie va fi mic sau complect absent la pozitia de
postura a mandibulei. Lichidarea acesteigreseli se efectuiaza prin 2 metode : A)daca dintii in arcada dentara
superioara se afla in pozitie satisfacatoare fata de pozitia buzei superioare si planul protetic, se inlatura toti
dintii artificiali de pe arcada inferioara, apoi pe sablonul de ceara inferior se confectioneaza o bordure noua
si se determina a doua oara DVO si relatiile intermaxilare centrice. Dupa aceasta unul din modele se inlatura
din ocluzor sau articulator, se suprapun in pozitia noua si dupa fixare se realizeaza montarea dintilor arcadei
inferioare. B)daca montarea dintilor superiori a fost efectuata incorrect, atunci dintii artificiali sint inlaturati
de pe ambele machete, se confectioneaza noi sabloane cu bordure de ocluzie si se repeta din nou etapa
precedent in intregime, apoi se confectioneaza arcadele dentare.
DVO micsorat se manifesta printr-o expresie a fetei caracteristica edentatului total. In asa caz se determina
din contul carei machete este micsorata DVO. Daca dintii superiori prezinta o montare corecta, pe arcada
dentara inferioara se aplica o bandoleta de ceara ramolita si se determina din nou DVO. Alta metoda prevede
inlaturarea dintilor de pe arcada dentara inferioara si confectionarea unei bordure de ocluize noi. In
continuare unul din modele se inlatura din ocluzor sau articulator si se suprapune in pozitie noua. Daca
micsorarea DVO este din contul arcadei dentare superioare, atunci este necesar de repetat din nou etapa
determinarii relatiilor intermaxilare centrice.
49. Idicatii si etapele clinic-tehnice la confectionarea protezelor totale cu captuseala elastic sau baza
metalica.
 Protezele totale cu baza metalica sunt indicate in cazurile cind are loc fracturarea frecventa a protezelor din
acrilat, uneori ca o metoda de ingrelare a protezelor de pe mandibula pentru a asigura o fixare mai efectiva,
la pacientii ce sufera de bruxism, in cazurile de alergii la acrilat. Totodata baza metalica este un bun
conductor de temperature ceea ce face ca receptorii mucoasei sa-si pastreze functiile. Baza din metal poate fi
confectionata prin metode de stantare din placi de otel inoxidabil cu grosimea de 0.3-0.4mm sau turnate din
aliaje de tip crom-cobalt, aur, platina. In present se utilizeaza metoda turnarii : se efctuiaza dublarea
modelului cu masa refractara de tip Silamin, modelarea bazei din ceara creind pe central apofizei alveolare
puncte de retentive in forma de T, anse, butoane. Concomitent la mijlocul versantelor orale a apofizelor
alveolare se creaza un sant care ne va da posibilitatea sa asiguram o trecere lenta a acrilatului din zona
dintilor artificiali spre baza metalica. Dupa modelare se efectuiaza turnarea si realizarea protezelor conform
proceselor clinic-tehnice cunoscute.
Protezele ce prezinta captuseala elastica au avantaje ca presiunea masticatorie se repartizeaza uniform,
amortizind presiunile in zonele necesare. Asemenea proteze sunt indicate in cazurile cind avem o
fibromucoasa cu rezilienta scazuta, la o atrofie exprimata a apofizelor alveolare, in temei la mandibula sau la
o forma atipica a lor (piriforma, ascutita)’ prezenta exostozelor, proeminentelor sau a formatiunilor
anatomice exprimate (torusul palatin, tuberozitati exaggerate) la o intolerant a fibromucoasei la acrilatul
obisnuit, la o sensibilitate marita a fibromucoasei catre presiunile masticatorii, in maladiile cornice a
fibromucoasei cav. Bucale.
50. Indicatii catre rebazarea protezei totale. Tehnica, metode directe si indirect.
Rebazarea reprezinta schimbarea intregii baze acrilice a protezei, pastrinduse doar dintii artificiali.
Rebazarea se realizeaza atunci cind proteza are fisuri si/sau reparatii multiple si nu se mai potriveste corect
pe cimpul protetic, insa dintii artificiali sunt intr-o buna conditie.
Tehnica directa a reebazarii cu material acrilic moale-se realizeaza in cabinetul stomatologic de catre medic
ce utilizeaza material biodegradabile, care isi pastreaza flexibilitatea. Aceasta metoda este folosita ca una
temporara deoarece pe parcursul a 2-3 luni materialul sintetic isi pierde capacitatile si devine o sursa nou de
leziuni. Tehnica
indirecta necesita amprentarea cimpului protetic impreuna cu proteza si se trimite in laborator de tehnica
dentara.Inainte de amprenta se indeparteaza o portiune din suprafata mucozala a protezei si se plaseaza un
material special, cu care se va lua amprenta spatiului dintre arcadele dentare si proteza.
51. Maladiile ATM. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Clasificarea Hvatova, Kalamkarov-Petrosov.
Particularităţile examenului clinic.
Conform datelor (Green, Cuvein, Burlui) de la 15-24% din pacientii care se adreseaza la medicul stomatolog
prezinta diferite maladii a ATM. Etiopatogenie. Factorii implicati in dezvoltarea maladiilor ATM sunt diversi.
Conform autorului Costen (1934) disfunctia ATM apare in urma traumei elementelor ATM provocata de
distalizarea condililor articulari ai mandibulei ca urmare a pierderii dintilor. Astfel apar tulburati articulare,
dureri, nevralgii, etc. Ackermann consideca drept cei mai frecventi si importanti factori ce duc la dezvoltarea
disfunctiilor ATM sunt edentatiile partiale, totale si abraziunea patologica a dintilor. Astfel ca patogenie,
datorita micsorarii DVO si a etajului inferior al fetei are loc distalizarea condililor articulari ai mandibulei in
fosele articulare, distonii musculare. Conform opiniei altor autori (Postolachi, Kalamkarov, Petrosov,
Kopeikin, Hvatova, Burlui) in dezvoltarea afect. ATM un aport direct il are ocluzia traumatica aparuta sub
influienta factorilor directi (migrari dentare, ed. partiale, anomalii dentomaxilare, abraziunea dentara) care duc
la suprasilicitarile functionale a elementelor ATM si microtraumatizarea lor, provocind tulburari fuctionale ale
SS, si factori indirecti ca traumatismul, interventiile chirurgicale din aceasta zona, maladiile sistemului nervos
si a glandelor endocrine. Alti autori (Schwartz, Hoffer) considera ca in majoritatea cazurilor tulburarile
disfunctionale a ATM sunt de natura musculara. Astfel dezechilibrul muscular duce la o suprasolicitare a
elementelor ATM dezvvoltind treptat disfunctii articulare. ATM poate fi afectata si de diferite maladii
specifice, procese inflamatorii, degenerative s.a.
Tabloul clinic este complicat variind in functie de factorul etiopatogenetic, elementul lezat, localizarea,
profunzimea si intinderea procesului, tipmul ce s-a scurs de la debut, prezenta complicatiilor, virsta etc.
Simptomele clinice articulare sunt prezentate de: durerea articulara, cracmente si crepitatii, saltul articular,
subluxatia condililor articulari, gradul de deschidere a gurii si blocajul articular.
Clasificarea Hvatova(1982) : 1. Artrite (acute, cronice); 2. Artroze: sclerozante, cu deformatii a componentelor
osoase articulare (cronice, exacerbate); 3.Disfunctii articulomusculare; 4.Anchiloze, tumori.
Clasificarea Kalamkarov, Petrosov(1982) : 1. Sindromul disfunctional: a) sindromul neuromuscular; b)
sindromul ocluzio-articular; c) subluxatiile obisnuite (mandibulare, ale meniscului). 2. Artrite: a) acute
infectioase (specifice, nespecifice) si alergice; b) acute traumatice; c) cronice de sistem (reumatice,
reumatoide) si infectio-alergice. 3. Artroze: a) postinfectioase (neoartrite); b) posttraumatice (osteoartroze); c)
osteoartroze miogenice; d) metabolice; e) anchiloze (osoase, fibroase). 4. Forme mixte. 5. Afectiuni tumorale
(benigne, maligne) si displaziile.
Examenul clinic a ATM se va face prin inspectie, palpare si auscultare. La inspectie se atrage atentie asupra
prezentei sau absentei asimetriei dintre ambele articulatii; culoarea pielii; caracterul deschiderii si inchiderii
gurii care poate fi limitata, cu deviere sau fara;, provocind sau nu durere in articulatie. Palparea se executa
bilateral plasind indexul ambelor miini in zona anterioara de tragusul auricular cu scopul de a depista prezenta
durerilor si de a evidentia caracterul excursiilor mandibulare. Se efectuiaza in momentul contactului dintre
arcadele dentare si la deschiderea gurii pentru a determina momentul aparitiei durerilor. Palparea se mai poate
efectua si introcucind degetele mici in conductele auditive externe apreciind astfel aparitia durerilor la
presiuniea digitala si modul de alunecare a condililor atriculari. Auscultatia ATM se efectuiaza in timpul
palparii si diverselor excursii mandibulare, evidentiindu-se: frecaturile, crepitatiile si cracmentele, salturile si
subluxatiile condililor articulari. Se executa prin intermediul fonendoscopului. Se atrage atentia la momentul
aparitiei zgomotului, evidentierea caracterului salturilor condiliene.
52. Particularităţile tratamentului protetic al pacienţilor cu maladii cronice ale mucoasei cavităţii
orale.

53. Influienţa materialelor şi a protezelor dentare asupra ţesuturilor cavităţii orale şi a organismului:
toxică, alergică, traumatică, fizică. Tactica medicului.
Metalele din grupa platinei, respectiv platina-Pt, iridiul-Ir, paladiul-Pd, rodiul-Ro, ruteniul-Ru, şi sărurile lor
minerale, au efecte toxice reduse la oameni. Sensibilizarea la aceste metale are loc doar în rarele cazuri de
expunere prelungită, care pot apare în rafinăriile de platină. Cel mai studiat metal este paladiul,
deoarece acesta apare în aproape toate aliajele dentare. Din fericire, s-a demonstrat că toxicitatea orală a
paladiului este foarte mică, comparabilă cu cea a molibdenului.
Titanul-nu este considerat a fi un element esenţial vieţii, -concentraţia lui tisulară normală fiind de 0,2 ppm.
- este biologic inert şi nu induce efecte toxice sau inflamatorii
-e un bacteriostatic şi nu afectează semnificativ enzimele specifice. Comportamentul excelent în mediu
biologic, remarcabila rezistenţă la coroziune şi elasticitatea asemănătoare cu cea a osului, justifică pe deplin
utilizarea tot mai frecventă a titanului pentru execuţia implantelor pentru ţesuturile dure umane
Zirconiul este considerat cel mai compatibil material cu ţesuturile organismului uman,nu provoacă reacţii
alergice.Închiderea marginală exactă a coroanei exclude inflamaţia gingiei.Scheletul din zirconiu este alb şi
posedă o transparenţă naturală,de asemenea transluciditatea lui este apropiată cu cea a dintelui
natural.Coroana ceramică pe suport de zirconiu este mai rezistentă cu 50% decît coroanele ceramice
tradiţionale.Termenul ei de purtare creşte pînă la 20 de ani.Spre deosebire de aliaj obişnuit, zirconiul nu se
deformează cu timpul.Rezistenţa mare permite aplicarea coroanelor pe suport de zirconiu pe implante cu
bontul protetic din ceramică
Nichelul este unul dintre cele mai studiate elemente în relaţie cu efectele asupra organismului uman. El este
omniprezent în mediul în care trăim şi este absorbit pe căi digestive, respiratorii, cutanate sau implanturi
metalice, prin inhalare, implantare, ingestie, injecţii intraperitoneale, intramusculare sau intravenoase.
Nichelul este considerat cel mai sensibilizant metal pentru ţesuturile moi. El conduce la dermatita
alergică de contact, producând mai multe reacţii alergice decât toate celelalte metale la un loc.
Fierul e un element esenţial, omniprezent în organism. El are un rol central în transportul oxigenului.
Ţesuturile umane conţin 50 de ppm (părţi pe milion) de fier, legat în sistemele enzimatice. Fierul este toxic
doar prin expunere la nivele foarte mari. Fierul rezultat prin procesele de oxidare nu se acumulează şi este
rapid metabolizat.
Manganul nu are efect toxic decât în cazuri extreme de expuneri profesionale. Manganul este un antagonist
al fierului şi excesul de mangan diminuează absorbţia fierului, deci şi producţia de hemoglobină
54. Stomatitele traumatice toxice şi alergice declanşate de materialele protezelor dentare. Tabloul
clinic.Diagnosticul diferenciat şi tratamentul.
Stomatitele proteice Stomatitele protetice pot fi datorate unor factori locali sau generali si pot aparea imediat
dupa aplicarea protezelor in cavitatea bucala sau la distanta de acest moment.
Factorii generali ce ar putea fi incriminati ar cuprinde unele boli generale (ca diabetul zaharat,
arteroscleroza, boli vasculare) sau scaderea reactivitatii generale si locale datorate vârstei pacientului.
Tratamentul bolilor generale este de competenta medicului de medicina generala. Dintre factorii locali s-ar
 putea enumera: scaderea autocuratirii, microporozitatile acrilatului care permit dezvoltarea germenilor mai
ales in conditiile unei igiene precare, imperfectiuni in realizarea protezei, cauze ocluzale ce produc
microtraumatisme timp indelungat. In functie de momentul aparitiei, stomatitele pot fi imediate sau tardive
Dintre cele imediate, leziunile care apar in zonele de contact dintre marginea protezei si mucoasa sunt cele
mai frecvente. Aceastea apar ca zone congestive, insotite sau nu de ulceratie. Intensitatea variaza de la jena
la durere violenta. Pacientul trebuie sa stie ca pot aparea aceste leziuni dupa aplicarea protezei si ca trebuie
sa se prezinte imediat la medic. Tratamentul consta in depistarea leziunilor si reducerea din proteza, urmata
de lustruirea acesteia. Astfel de leziuni pot aparea si sub baza protezei in cazul existentei unei exostaze.
Tratamentul este identic. Dupa aplicarea protezei este posibila aparitia unei reactii alergice sau mai frecvent
stomatita este produsa de excesul de monomer liber sau de temperatura degajata in cazul captusirilor directe
ale protezelor. Pacientii acuza dureri vii de tip arsura iar mucoasa este congestionata pe toata zona acoperita
de proteza. In mod exceptional se manifesta ca un soc anafilactic. Se recomanda indepartarea imediata a
protezei si spalaturi cu solutii antiseptice. Se pot administra antihistaminice daca se banuieste o reactie
alergica. Se recomanda evitarea captusirilor in cavitatea bucala. Pot aparea leziuni marginale si la distanta de
momentul aplicarii protezei. Acestea pot aparea tot ca si ulceratii asemanatoare cu cele imediate, dar mai
frecvent apar hiperplazii ale mucoasei. Este recomandata excizia formatiunii, urmata de biopsie si
modificarea marginii protezei. La nivelul bazei protezelor leziunile tardive pot fi produse de porozitatile
protezei, accentuate de o igiena necorespunzatoare. Pacientul trebuie instruit la aplicarea protezei pentru a
mentine o igiena corespunzatoare a protezei si pentru a se prezenta la medic la orice modificare a mucoasei,
explicându-se ca tratamentul nu a fost incheiat in momentul aplicarii protezei ci este necesara prezentarea
periodica la control pentru prevenirea aparitiei unor astfel de leziuni
55. Galvanoza. Etiologia. Tabloul clinic. Diagnosticul diferenciat. Tratamentul.
Galvanoza- o boală cauzată de acțiunea curenților galvanici care apar ca urmare a apariției proceselor
electrochimice în cavitatea bucală între proteze metalice. Acesta este caracterizat de un simptom patologic:
un gust metalic în gură, senzație de acizi, perverdirea gustului, limba in ardere, modificarea fluxului salivar
(uscat). Au existat schimbări în starea neurologică: iritabilitate, dureri de cap, cancerophobia, slăbiciune, etc
Tabloul Clinic- gust metalic în gură. Acest sentiment neplăcut amplificat în mod constant la unele alimente
acide.. Este cunoscut faptul că efectul gustul unei substanțe depinde de compoziția sa chimică. Valoare H și
concentrația de ioni da o senzație de gust acru . Acizi organici penetrează celulele mult mai ușor decât uleiul
mineral. Gustul alcalin se datorează prezenței OH.
Curenți galvanici sunt diferite în putere (până la 50 mV), irita terminatiile nervoase sistem receptor al limbii.
Pacientii raporteaza, de asemenea, gura uscata. Acest lucru le face să clătiți în mod constant, gura umedă.
Xerodermia în Galvanoza cauzeaza afectarea funcției sistemului nervos central și vegetativ.
De examinare a cavitatii orale de multe ori nu a detecta schimbari in membranele mucoase, cu excepția
limbii. Suprafețele laterale ale limbii și congestionate la fel putem depista umflarea limbii.
Diagnostic diferential-Sindromul gurei arzinde.
Tratament-Inlaturarea protezei in cauza, dar efectul nu o să apară imediat, dar după 1-6 luni după tratament.
56. Tabloul clinic şi particularităţile tratamentului mixt a pacienţilor adulţi cu anomalii de ocluzie.

57. Indicaţii şi contraindicaţii la aplicarea implantelor. Clasificarea implantelor. Mecanismul

osteointegrării. Biomecanica punţilor dentare pe implante
Indicatii: 1. edentatiile unidentare cind se poate evita prepararea dintilor sanatosi; 2. ed. intercalate, diferite
dupa marimea bresei; 3. ed. terminale care transfera/modifica rezolvarea problemei- proteza partiala VS
proteza fixa. 4, ed. totale, dupa implantare se va efectua o protezare fixa sau in alte cazuri se va asigura o
imbunatatire sau o fixare satisfacatoare a protezei mobilizabile.
Contraindicatii generale: 1. afectiuni cronice in stadiu de decompensare; 2. dereglari in coagulare si
hemostaza; 3. SIDA si alte infectii seropozitive; 4. diferite afectiuni imunodeficitare; 5. cardiopatii majore; 6.
pacienti diabetici, insulino-dependenti; 7. ciroze hepatice; 8. afectiuni pulmonare cronice; 9. utilizare in
tratament a steroizilor; 10. chimioterapia; 11. maladii endocrine; 12. abuz de droguri.
Contraindicatii locale: 1. igiena orala deficitara; 2. prezenta unor resturi radiculare; 3. afectiuni acute sau
cronice ale mucosei cavitatii bucale; 4. procese inflamatorii locale; 5. oferta osoasa nesatisfacatoare, os
deficitar calitativ si cantitativ; 6. statul orofacial post radioterapeutic.
Clasificarea implantelor: transdentare, submucozale, subperiostale, intracorticale, intraosoase.
58. Particularităţile confecţionării protezelor dentare fixe pe implante. Igienizarea punţilor dentare.
 Misch imparte viitoarele restaurari implanto-protetice fixe in 3 clase. FP-1 este o lucrare fixa ce inlocuieste
numai coroana si avind aspectul unui dinte natural. Se executa doar la prezenta unei oferte osoase adecvate,
care sa permita o plasare ideala a implantului, similara pozitiei dintelui natural. FP-2 este o restaurare
implanto-protetica fixa, ce inlocuieste atit coroana cit si o parte din radacina. Se indica in atrofii verticale a
osului disponibil. FP-3 restaurari implanto-protetice care inlocuiesc atit coroana cit si o parte a gingiei fixe
retrase in urma resorbtiei osoase. Igienizarea puntilor dentare cu sprijin implantar trebuie sa fie riguros,
conform tuturor cerintelor OMS.
59. Defectele şi deformaţiile, posttraumatice şi postchirurgicale, parţiale sau totale ale oaselor maxilare
fără şi cu lezarea ţesuturilor moi, etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi particularităţile
tratamentului protetic.
Etiologie. Congenitala, traumatica, chirurgicala(dupa rezectie de tumori), infectioasa(osteomielita, osteita
specifica si nespecifica), toxica(fosfor, mercur, arsenic), agenti fizici(osteonecroza cu raze X sau radiu) si sunt
insotite de deficiente functionale, estetice si tulburari psihice consecutive. Solutia protetica va depinde de
situatia clinica, de tipul de leziune si reprezinta confectionarea unei proteze-obturator. De regula, se disting
trei momente in realizarea protezei-obturator: o proteza imediata (proteza-obturator chirurgicala), una
provizorie si proteza-obturator de durata. La mandibula dispozitivele care pot restaura pierderile de substanta
mandibulara sunt grupate in aparate de preventie, de contentie si de substitutie. Grefele metalice deasemena
sunt folosite in reconstructia de mandibula confectiunate din aliaj crom-cobalt si mai recent din titan. Un alt
tip de proteze-obturator folosite in reconstructii de pierderi osoase sunt protezele-obturator su sprijin
implantar.
60. Leziunile şi defectele palatului dur, etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi partic. tratamentului
protetic.
Etiologie. Congenitale sau dobindite (ca urmare a traumelor, maladiilor specifice(lues) a proceselor
inflamatorii, interventii chirurgicale).
Tablou clinic. Cele congenitale sunt insotite de lezari ale buzei superioare si deformati ale nasului. Apare
deformarea maxilei prezentata printr-o comprimare in plan transversal, scurtari si deformari ale arcadei
dentare superioare; dintii frontali ca regula nu ocupa locul lor, sunt inghesuiti, iar multi din ei sunt rotati in
jurul axului , in multe cazuri are loc retentia dintilor. O data cu cresterea si dezvoltarea scheletului maxilo-
facial, a muschilor mimici si masticatori, deformatia maxilei progreseaza. Bresele congenitale au o localizare
tipica(in zona suturii palatinale mediane) si fobromucoasa marginala este lipsita de cicatrici; bresele dobindite
pot fi localizate in orice zona a palatului dur si pe marginea lor sunt prezente cicatrici ale fibromucoasei. Sunt
dereglari functionale esentiale ca tulburari de alimentatie masticatie, fonatie, respiratie. In tipmul alimentatiei
alimentele patrund in cavitatea nazala, provocind procese inflamatorii ale mucoasei.
Diagnosticul. Se pune in baza examenului clinic si paraclinic minutios.
Tratamentul. Scopul este izolarea cavitatii orale de cea nazala prin intermediul diferitor dispozitive protetice.
La copii se confectioneaza obturatoare, pe cind la adulti tratamentul protetic va fi in dependenta de localizarea
bresei, numarul dintilor prezenti si starea lor. Astfel in cazul breselor palatului dur (mediana, laterala, frontala)
cu prezenta dintilor pe ambele hemiarcade ale maxilei se va confectiona o placa palatinala obisnuita cind
arcada maxilara este integra, sau o PPMA cu placa la prezenta breselor arcadei dentare. La pacientii cu brese
ale palatului dur cu prezenta dintilor numai pe o hemiarcada a maxilei fixarea protezelor se va efectua prin
intermediul sistemelor crosetare, a sistemului de succiune functionala, a scheletelor metalice intreg turnate cu
arcuri sau placute metalice situate pe apofiza alveolara, sisteme telescopice. La pacientii cu brese ale palatului
dur cu lipsa totala a dintilor la maxila dispozitivul protetic in forma de proteza totala se confectioneaza cu
crearea a doua supape sau proteza superioara se va uni cu cea inferioara prin diferite dispozitive speciale. La
pacientii cu brese ale palatului moale sau dur si moale se utilizeaza obturatoare Ilina-Markosian, Urbanskaia
sau proteze obturatoare. Deasemenea pot fi aplicate arcuri de respingere sau sistemul cu magneti. Se mai
folosesc: obturatorul pergament, Kiez, Ciasovskaia, placuta palatinala de delimitare si de largire.

RĂSPUNSURI TERAPIE
 1.Dispensarizarea în stomatologia terapeutică. Grupele de pacienţi supuşi dispensarizării.

Dispensarizarea- sistem de activitate curativ-profilactică a instituțiilor, în procesul căreiase află sub

observație activă întreaga populație sau o anumită categorie, cunoscându-se modul de viață și activitatea ei
profesională, precum și preîntâmpinarea îmbolnăvirilor prin organizarea de acțiuni profilactice igienico-
sanitare și sociale. Baza dispens.- ținerea sub observație activă a sănătății populației. Dispens. bolnavilor
stom. prevede depistarea timpurie a afecțiunilor dento-parodontale, a mucoasei bucale, tratarea și suprimarea
cauzelor acestora (modul de viață, condițiile de muncă etc.)
Sarcinile: a) depistarea activă a bolnavilor; b) examinarea clinică complexă; c) tratamentul ambulator și
spitalizarea; d) observarea dinamică a stării sănătății a bolnavilor; e) educația sanitară; f) generalizarea
datelor despre eficiența dispens.
Asistența de dispens.- 2 etape: 1) selectarea contingentuluipentru ținerea sub observație; 2) observația
directă unde bolnavii se împart în 2 grupe: -bolnavi ce au fost tratați; -bolnavi aflați sub observația
medicului.
Aprecierea cantitativă a dispens.:-ponderea absolută a cazurilor noi luate în observație; -procentul
persoanelor scoase de la evidență pe parcursul anului; -nr. de examinări pentru un pacient timp de un an;
-ponderea absolută a pacienților ce nu s-au prezentat la examinare.
Aprecierea calitativă: -reducerea nr. de recidive; -durata remisiei; -procentul bolnavilor cu remisie;
-reducerea frecvenței perioadelor de incapacitate de muncă.
Bolnavii sunt împărțiți în 4 grupe: 1- persoane practic sănătoase, aflate înprocesul de compensare persistentă
bună (examen 1 dată/an); 2-bolnavi cu o evoluție bună a bolii,aflați în proces de compensare, cu rare cazuri
de agravare (ex. 2-3 ori/ an); 3-bolnavi cu evoluția bolii subcompensată, agravări frecvente și incapacitate
temporară de muncă în timpul agravărilor (ex. 3-4 ori/an); 4-bolnavi cu evoluție decompensată a bolii,
dereglarea funcțiilor altor organe și capacitate de muncă redusă (ex.lunar).
2.Metodele de investigaţii în diagnosticul afecţiunilor odonto-parodontale.

- interogatoriul (anamneza) începe cu acuze, anamneza vieții, a bolii. Simptomul durerii (C,P,Pt),
gingivoragie, funcția gl. Salivare, halena fetidă; -exam.obiectiv (exobucal și endobucal). Ex. Endobucal
începe cu inspecția vestibulului oral, starea gingiilor: -indicele de solicitare a tratamentului afecț.
Paradonțiului (CPITN); -estimarea stării igienice a cav. buc. (Fiodorov-Volodkin, Green-Vermillion);
-indicele depozitului dentar (IDD) și a tartrului dentar (ITD) ISI=IDD+ITD;ex. limbii, planșeului bucal,
dinților (sondarea, percuția, termodiagnosticul, electroodontometria); investigațiile radiologice. În
afecț. Parodontale se apreciază codul gingivitei (CG), codul parodontal (CP), mobilitatea dinților,analiza
clinica al singeleui si biochimica ,examinarea cantitati lichidului gingival,reoparodontografia,probele
fuctionare.

3.Structura şi funcţiile tunicii mucoase a cavităţii bucale. Modificările ei în cadrul unor afecţiuni
generale.
Tunica mucoasă a cav buc.este alcătuită din 3 straturi:
a) epitelial; b) mucos propriu-zis; c) submucos.
a)Epiteliul este plat multistratificat alcătuit din stratul bazal și spinos. În unele zone există porțiuni de
cornificare parțial sau total. Procesul de cornificare a epiteliului poartă caracter protector.
b)Tunica mucoasă propriu-zisă prezentată de țesut conjuctiv dens alcătuit din: -substanță bazală,
-structuri fibroase și -celule. Stratul mucos propriu-zis pătrunde ondulat sub formă de papile în stratul
epitelial. În el se află o rețea capilară.
-Baza substanței intercelulare a țes. conj. E formată din glicoproteide și mucopolisaharide. Funcția de
protecție-formarea de bariere mecanice.
-În țesutul conjictiv distingem 3 tipuri principale de elemente principale: fibroblasti, macrofagi,
mastocite
fibroblaştii- produc procolagen, proelastină; macrofagii- execută funcția de protecție (fagocitoza);
mastocitele- participă la inflamație, au proprietatea de a acumula și secreta materii bioactive, participă
la reacțiile de hipersensibilitate de tip trenant.
-Structurile fibroase se prezintă prin fibre de colagen (mai fine ca în piele; deosebit de dense în gingii și
palatul dur) și argentafine (sunt mai multe ca în piele).
c)Stratul submucos format din țesut conjunctiv mai lax.
Funcțiile mucoasei cav. buc.:-f. de protecție; -f. plastică; -f. senzitivă; -f. de absorbție.
Modificările mucoasei cav. buc. Distingem elemente lezante primare și secundare ale mucoasei.
Primare: Macula-porțiune limitată de mucoasă schimbată în culoare.Sunt de origine inflamatorie și
catarală. <1,5cm-rozeolă, >1,5cm-eritem. Cauza: agenți termici traumatizanți, rujeolă, scarlatină,
hipovitaminoza B12.
Papula-element necavitar de origine inflamatorie, dimens. Sub 5mm, ce proieminează de asupra
mucoasei și cuprinde straturile superficiale a mucoasei propriu-zise. Cauza: Lichen roșu plan.
Nodozitatea- mai mare ca papula și cuprinde toate straturile tunicii mucoase. La palpare-infiltrat ușor
dureros.
Tuberculul- etiologie inflamatorie, cuprinde toate staturile tunicii mucoase, la palpare- dur, dureros,
mucoasa hiperemiată și edemațiată. La dezintegrare formează ulcerație și cicatrice. Cauza: tuberculoza.
Urticația- edem limitat și pronunțat almucoasei propriu-zise. Cauza: edemul Quincke.
Vezicula- formațiune cavitară ovală <5mm, proiemineaza de asupra mucoasei, umplută cuconținut seros
sau hemoragic. Se rupe ușor. Cauza: Zona Zoster, febra aftoasă, herpes simplex.
Pustula- veziculă cu conținut purulent.
Bula- diferă de veziculă prin dimensiuni mai mari.Este localizată intraepitelial (Pemfigusul acantolitic)
sau subepitelial (Eritem exudativ polimorf, alergii etc.). În cav. buc. ele nu se obsevă fiindcă se rup
repede și apar eroziuni. Conținutul bulei este seros, mai rar hemoragic.
Chistul- formațiune cavitară tapetată cu epiteliu și membrană de țesut conjunctiv.
Secundare: Eroziunea- leziune a mucoasei în limitele epiteliului, ce apare în urma ruperii veziculei, bulei
sau se instalează în urma unei papule, plăci sau traumatism. Se vindecă fără cicatrice.
Afta- eroziune acoperită cu o membrană fibrinoasă, circumscrisă într-un inel de hiperemie.
Ulcerul- defect ce cuprinde toate straturile mucoasei bucale. Are fund și pereți. Apare în urma
traumatismului, tuberculozei, sifilisului, dezintegrării unei neoformațiuni. După vindecare rămâne
cicatrice.
Fisura- defect liniar apărut într-un țesutce își pierde elasticitatea.
Scuama- formațiuni ale epiteliului ce apar în urma tulburării proceselor descuamative.
Crusta- exudat uscat apărut în locul fisurilor și eroziunilor.
Cicatricea- defect al mucoasei înlocuit cu țesut conjunctiv.
Pigmentația- modificarea culorii mucoasei la nivelul procesului patologic în urma depunerii melaninei
sau altui pigment. Poate fi fiziologică și patologică (când în organism nimeresc săruri de Pl, Bi;
melanomul).
Schimbările mucoasei în cadrul unor maladii generale:
Spongioza- acumulare de lichid între cel. stratului malpighian.
Degradație balonantă- perturbarea stratului malpighian ce duc la repartizarea haotică a unor grupuri de
celule în exudatul veziculelor formate (în formă de baloane).
 Acantoliza- modificare degenerativă a cel. Stratului malpighian manifestat prin dispariția legăturilor
citoplasmatice intercelulare.
Acantoza- tumefierea cel. Stratului malpighian, caracteristică pentru inflamație.
Hiperkeratoză- cornificarea în exces legată de dereglarea procesului de descuamație.
Parakeratoză- cornificarea incompletă a cel. Superioare a stratului malpighian.
Papilomatoză- proliferarea spre epiteliu a stratului mamelar al mucoasei.

4.Structura histologică, compoziţia chimică şi funcţia adamantinei. Rolul adamantinei în evoluţia

cariei dentare şi în tratamentul ei.
Formatiunea structurala fudamentala a adamantinei o constitue prismele de smalt,lungimea prismei
este indentica cu grosimea stratului de adamantina ori il depaseste deorece fiecare prisma are un
traseu sinos ,prismele in fascicule stins se incurbeaza in forma de S pe sectiuni adamantina se opserva o
densitate optica neuniforma( straturi intunecate si deschise ) pe o portiune a prismei sunt taiate in sens
longitudinal pe altele in sens trasversal. In afara de aceasta la tratare cu acid se vad linele orentate oblig
lini Retzius aparitia lor explica caracterul ciclic de mineralizare pe parcusul dezvoltarii ei.prisma
adamantinei are o striatie trasversala, care reflecta ritmul nectemerial de depunere a sarurilor
minerale. Insa prisma pe sectiune trasversala in majoritatea cazurilor are o forma arcuata sau o forma
de solzi de si poate fi poligonala, ovata sau hexagonala.
In adamantina dentara pe linga formatiunele mentionate mai intilnim lamele, fasciculile si
fisuri.Lamelele patrund in adamantina la marea profunzime, fasciculele de adamantina la o profonzime
mai mica,fisurile de adamantina sint niste prelungiri ale odantoblastelor care penetyreaza adamantina
prin joctiunele dento adamantina;le.Unitatea structurala o prezinta crestalele de natura apatidoida
care adera unu prismele dispuse triunghiular.Se presupune ca demensiunile cristalelor se modifica
odata cu virsta acestea devin mai masive.Structura cristelor e conditionata de demensiunele alviolei.
Ca/P element fudamental al adamantinei

Substantele minerale sunt repartizate în felul urmtor:

Ca - 28,2-35,3%;Mg-1,2%;F - 0,017%;P-13,5-17,1%; Na - 0,2-0,75%;S-0,2%;C02- 3%;K - 0,07%;Zn - 0,018%.CI - 0,03-
0,39%;Raportul Ca/P = 1,62

Fuctiile adamantinei. Studind compozitia chimica si structura relevam o serie de particularitati printer care
si faptul ca ea constituie tesut nevascularizat sic el mai dur din oprganism pe linga acestea adamantine
ramine neschimbata pe parcusul vetii. Aceste proprietati se explica prin fuctia care ii revine .Adamantina
apara dentina si pulpa de agenti mecanici chimici si termici externi.Gratie adamntinei dintele isoi poate
realiza fuctia de decupare si triturare a alimentelor.Adamantina este cel mai mineralizat si mai dur tesut din
organism.Adamantina este permiabila la apa ,ioni,substante,adamantine este permiabila din ambele parti de
la suprafata adamantine spre dentina si pulpa si invers. Pe parcursul maturizarii adamantinei si sporiri
continutului de component minerale solubilitatea stratului superficial al adamantinei estimate dupa indicia
de esire a calciului si fosfarului in bioptat se reduce .S-a constatat o relatie inversa inre continut de Ca si F
este afecta mult mai rar de carie unde adamantine contine mult mai putin aceste substante este mai afectata

5. flora microbiana in cavitatea bucala.rolul ei in evolutia cariei., gingivitei si parodontitei

Cantitatea florei microbiene depinde de intensitatea salivei,de consistenta si caracterul alimentelorsi de
starea igienei orale, de strarea tesuturilor si organelor din cavitatea bucalasi de perzenta sau apsenta unor
boli somatice.
Microflora cav bucale este destul de variata si e compusa de reprezentatii tuturor grupurilor de
microorganisme:bacterii, actinomicete, fungi, protozoare, spirochete, rikettsii, virisuri.
Lotul major il constitue –cocii-80-90 % din totalul specilor. Ei descompun glucidele, sicindeaza proteine cu
formarea de hidrogen sulfurat. Streptococii sunt cei mai populati in cav bucala. Ei fermenteaza glucidele si
formeaza acid lactic. In tartrul dentar si pe gingie populeaza streptococul epidermidis si aureaus.
Lactobacterile,leptrotrichiile produc acid lactic. De asemenea intilnim si fungi levuriformi din genul candida
albicans, tropicalis. Ele produc disbacterioza,candidoza sau lez locale in cav bucala. Spirochetele incep sa
populeze cav. Bucala in momentul eruptilod primilor dinti temporari la copil si din acest timp devin
habituali in cav bucala. Toate spirochetele sunt gram negativ . Spirochetele se depisteaza in cantitati mari in
afectiunile mucoasei bucale(stomatita ulceroasa, angina vincent,)in pungi parodontale, in focare cariase si in
pulpa gangrenoasa. La 50% din populatie in cavitatea bucala se pot vegeta protozoare Entomoiba
gingivala,Tricomonas, mai ales in tartrul dentar, in criptele amigdalelor, in continutul purulent al pungilor
parodontale. Multiplicarea lor se realizeaza cind nu se pastreaza igiena bucala. Numarul lor atinge valori
inalte in gingivita si parodoatita
6. mecanismele de protectie a cavitatii bucale
Mecanismele de protectie a cavitatii bucale se impart in 2 grupe:
factori de protectie nespecifici- factori mecanici si chimici
factori de protectie specifici
Factorii de protectie nespecifici- din protectia mecanica fac parte functia de bariera a mucoasei intacte,
evaluarea microorganismelor de catre saliva, purificarea mucoasei in procesul de alimentatie
Lizozimul-este o proteina bazica cu efect mucolitic.. functia lui consta in a exercita influenta asupra
membranelor unor microorganisme, mai ales, gram pozitive. Lizozimul stimuleaza activitatea fagocitara a
leucocitelor, participa la regenerarea tesuturilor biologice.. in saliva umana au fost depistate peste 50 de
enzime cu efecte variate. Cele mai active enzime salivare sunt proteazele, si enzimele glicolitice, care
scindeaza proteinele acizii nucleici si glucidele.
B-lizinele sunt factori bactericizi fata de anaerobi si aerobi sporogeni
Complementul- stimuleaza fagocitoza
Fagocitoza – este cea mai veche forma de protectie nespecifica. In saliva sint totdeauna prezente leucocite,
limfocite, care imigreaza in cavitatea bucala din pungile gingiilor.. rolul fundamental ial fagocitozei revine
granulocitelorneutrofile si macrofagilor. Ele capteaza microbii si le expune digestiei cu ajutorul enzimelor
lizozomale:proteaze, peptide, nucleaze.
Factori de protectie specifici.- este reprezentata de imunitatea mucoasei bucale. Factorul principal al
protectiei antimicrobiene specifice il constitue imunoglobulinele.. imunoglobulinele sunt proteine ce se
contin in serul sanguin sau in secretii si au functia de anticorpi, facind parte din fractia globulinica.distingem
6 clase de imunoglobuline: Ig A, Ih G , Ig M, Ig E, IgD, Ig U.
Factorul principal in protectia specifica din cavitatea bucala il constitue Ig A.
Ig A se sintetizeaza in celulele plasmatice ale mucoasei bucale si in glandele salivare.. Ig A poseda caractere
bactericide pronuntate, activitate antivirotica, antitoxica, stimuleaza complementul, fagocitoza, joaca un rol
important in realizarea rezistentei antiinfectioase.
7. Metode de examinare a pacientilor cu afectiuni a mucoasei bucale.
Date de pasaport. Examenul subectiv:motivatia, istoricul actualei boli, istoricul vetii
Examenul obectiv:inspectia , palpatia, percutia,. La mucoasa tragem atentia la culoare si gradul de
umectare.. se ia in consideratie prezenat elementelor lezante primare si secundare.
Elemente primare:macula-o portiune a mucoasei care sia schimbat culoare. Exista macula inflamatorie si
catarala,
papula-este un element necavitar de origine inflamatorie de diametru sub 5mm care proemineaza deasupra
nivelului mucoasei, cuprizind epiteliu si stratul subiacent de corion.
nodozitatea-diferade papula prin dimensiuni mai mari si prin antrenarea tuturor straturilor tunicii mucoase
in proces inflamator, la palpare se determina un infiltrat usor dureros,
tuberul-ca etiologie inflamatorie, antreneaza toate straturile tunicii mucoase, are 5-7 mm, la palpatie e
dur,dureros, mucoasa e hiperemiata si edematiata,
vezicula-o formatiune cavitara de forma ovala, cu diametru mai mic de 5 mm care proemineaza deasupra
nivelului mucoasei,si este umpluta cu continut seros sau hemoragic,
pustula- seamana cu vezicula, insa are continut purulent, se intilneste pe pele si buze,
bula- ea difera de vezicula prin dimensiuni mai mari. Poate fi localizata intra sau sub epitelial, are continut
seros sau hemoragic,
chist- prezinta o formatiune cavitara cu tapet epitelial si membrana de tesut conjuctiv,
 urticatia-un edem limitat si pronuntat al corionului, observat in reactii alergice
Elementele secundare:eroziunea- este o lez, a mucoasei ce nu depaseste limitele epiteliului, se vindeca fara
cicatrice. Apare dupa vezicula, bula, papula, placa traumatism,
afta-constitue o eroziune de forma ovala acoperita cu o membrana fibroasa si circumscrisa intrun inel de
hiperemie,
ulcer-un defect ce cuprinde toate straturile mucoasei. Ulcerul lasa cicatrice,
fisura*(ragada)- este un defect liniar ce apare intrun tesut ce isi perde elasticitatea,
scuama—sunt niste formatiuni ale stratului de epiteliu ce apar de pe urma tulburarii procesului de
descuamare,
crusta-este un exudat uscat ce apare in locul fisurilor sau eroziunilor,
cicatrice—daca un tesut este substituit de tesut conjuctiv, la cest nivel se formeaza o cicatrice,
pigmentatia-modificarea culorii mucoasei, pelei la nivelul procesului patologic de pe urma depunerii de
melanina
probe functionale asupra mucoasei :
proba hidrofiliei tisulare---- se frace cu sol, de clorura de sodiu . metodica consta in aprecierea vitezei de
resorbtie a sol fiziologice
proba cu histamina— se determina sensibilitatea la histamina.(pentru reactile alergice),
diagnosticul luminiscent cu raze Wood, luminiscenta histologica, citologica
metoda citologica, biopsia, examenul bacteriologic

8. Modificari patologice in tesuturile ale dintilor, aparute in perioada dezvoltarii lui

Hipoplazia dentara
Numite și displazii, anomaliile de structură dentară constituie o serie de afecțiuni ale țesuturilor componente
ale dinților (smalț, dentină) . Acestea se pot instala în perioada dezvoltării embrionare sau, după naștere,
cele din urmă fiind provocate de anumiți factori exogeni perturbatori.
Hipoplazia este un deficit de dezvoltare al dintelui în sine sau a țesuturilor dure: smalț șidentină. Poate fi
sistemică (afectează dinții care se dezvoltă aproximativ în aceeași perioadă) sau de focar (interesează un
grup de dinți alăturați) sau localizată (un singur dinte) . Dinții afectați oferă informații despre perioada în
care a intervenit factorul etiologic. Astfel, un deficit la nivelul incisivilor centrali și al molarilor de 6 ani
presupune că într-un interval de până la vârsta de 5-6 luni (când începe formarea acestor dinți) a existat o
afecțiune care a deranjat procesul lor de creștere. În funcție de gravitatea ei, hipoplazia se poate manifesta de
la prezența unor pete albicioase și pâna la absența în totalitate a smalțului (aplazie) . Este de menționat faptul
că, hipoplazia de smalț nu presupune afectarea exclusivă a smalțului, dar și alterarea consecutivă a structurii
dentinare, acești dinți fiind predispuși la carie și incomodând psihologic pacientul datorită aspectului
inestetic.
Etiologia hipoplaziilor dentare:
1. Hipoplazia dinților temporari (de lapte) poate fi rezultatul unor dereglări ale organismului mamei,
Asemenea boli ca rubeola, toxoplasmoza, infecții sau diverse intoxicații suportate în timpul sarcinii
interferează negativ cu procesul de mineralizare corectă a dinților; ;
4. La nivel local, orice traumă sau proces infecțios ce interesează unul sau mai mulți foliculi dentari.
5. Hipoplazia dinților permanenți este mult mai frecventă fiindcă procesele de mineralizare și dezvoltare ale
lor corespund unei perioade în care copilul este foarte vulnerabil, imunitatea- scăzută și majoritatea
afecțiunilor pot avea impact negativ: rahitismul, infecțiile acute, bolile gastro-intestinale, endocrinopatiiile,
sifilisul congenital.
6. Hipovitaminozele și aportul scăzut de minerale si proteine, care nu permit constituirea matricii organice
sau desfășurarea corectă a mineralizării ei.
Aspecte clinice:
-Petele cretoase, mai rar galbene, bine delimitate și de mărimi aproximativ egale - detalii ce nu se modifică
în cursul vieții pacientului respectiv. În asemenea cazuri, stratul de smalț este de grosime normală, iar
examenul radiologic nu pune în evidență modificări patologice;
-În forme mai grave suprafața de smalț apare cu denivelări sau depresiuni punctiforme care se pigmentează
în timp, sau striații paralele cu marginea incisivă or cu planul ocluzal. Este posibil ca unii pacienți să
prezinte toate aceste forme de hipoplazie chiar pe un singur dinte.
-Aplazia de smalț este cea mai mai gravă și presupune absența în totalitate a smalțului sau a unei porțiuni din
smalț, cu expunerea directă a dentinei, fapt ce va determina durerea dinților în prezența factorilor iritativi
chimici sau termici (dulce, rece) .
Forme clinice speciale de hipoplazie:
Dinții Hutchinson - incisivii centrali superiori în formă de butoiaș, cu o margine incizală concavă în formă
de semilună acoperită sau nu de smalț, fac parte din triada de simptome a sifilisului congenital, alături de
keratita interstițială și surditatea înnăscută;
Dinții Fournier- incisivi centrali superiori asemanători dinților Hutchkinson, însă fără marginea în
semilună.
Dinții Pfluger- molarii de formă conică: la care suprafața coroanei la baza coletului depășește suprafața
ocluzală, iar relieful ocluzal este foarte slab dezvoltat, pus pe seama infecției sifilitice.
Dinții Turner- (hipoplazia localizată) dinții, foliculii cărora au suferit trumatisme, inflamații și prezintă pete
albe sau gaben-brun bine sau imprecis delimitate, la care smalțul poate lipsi parțial sau în totalitate. Cel mai
frecvet sunt afectați premolarii permanenți.
Tratamentul si profilaxia:
În scop profilatic, se va preveni pe cât posibil apariția bolilor implicate amintite mai sus, atât la gravide, cât
și la copilul aflat în primul său an de viață (studiile arată că aproximativ 60% din hipoplaziile sistemice
debutează în primele 9 luni), urmărind asigurarea lor cu totă gama de vitamine și minerale necesare pentru o
dezvoltare normală a organismului.
Modalitatea de tratament se alege în funcție de situația clinică în cauză. Dacă localizarea leziunilor este
vizibilă și afectează estetic, se pot confecționa fațete sau se restaurează prin obturații fizionomice cu
materiale compozite (se consideră mai puțin eficiente deoarece aderența compozitului la țesutul compromis
nu este foarte bună) . Dacă defectele sunt minore, se poate fluoriza local în scopul diminării riscului apariției
cariilor. În cazuri grave, poate fi necesar și un tratament ortodontic.
Displazia dentinară
Rară, cu transmitere ereditară autosomal-dominantă, prezintă 2 forme:
1. Când afectează dentina rădăcinii, se păstrează forma și culoarea coroanei dentare. Doar uneori asemenea
dinți pot apărea ușor opalescenți sau cu o tentă albăstruie, din cauza deficitului de dentină ce nu transpare
prin stratul de smalț; criteriu de diagnostic- imaginea radiologică a unor rădăcini foarte ascuțite. Frecvent
mobilitate și predispoziție la fractură.
2. Când afectează dentina coronară (porțiunea vizibilă a dintelui) . În acest caz, vom avea dinți de lapte
opalescenți, cei permanenți nu suferă modificări de culoare.

Hiperpazia dentara
Constă în producerea exagerată de smalț în cursul dezvoltării. Sub forma de picături sau perle de smalț cu
diametrul între 1 și 2-4 mm, localizate în zona coletului (spre gingie) sau în regiunea de bifurcație a
rădăcinii, smalțul hiperplazic este delimitat de smalțul normal printr-o arie de cement. Uneori, perlele pot
conține în interior, dentină și cavități minuscule cu pulpă dentară. Vizibile pe radiografii, dar și în recesiuni
gingivale și extracții. Nu determină tulburări funcționale, însa pot retenționa alimentele, favorizând
parodontopatii.
Fluoroza dentara
floroza este o afectiune ce se explica prin intoxicatia cu flor aparuta de pe urma continutului sporit de flor in
apa potabila. Floroza este o boala endemica. Aportul nicteral de flor impreuna cu alimentele la om matur
este de 0.5-1.1 mg. Floroza se manifesta in primul rind pe incisivii superiori si premolari, mai rari pe
incisivii mandibulari si molari
Tabloul clinic. Floroza afecteaza dintii permanenti la copii si mai rar pe cei deciduali. Un surplus usor
afecteaza doar incisivii, in caz de hiperfloroza toti dintii.
In functie de gravitatea fluorozei distingem urmatoarele forme :
1. forma hasurata = prezenta hasururilor situat in straturile superficiale a smaltului. Forma hasurata se
depisteaza mai frecvent pe fata vestibulara a incisivilor superiori
2. forma maculata = prezenta maculei cretoase bine pronuntate , fara hasuri. Maculele cretoase sunt
multiple si diseminate pe toata suprafata dintilor. Uneori ele se conflueaza formina o macula de
dimensiuni mari. Adamantina in regiunea maculei este neteda si lucioasa.
3. forma granular-cretoasa= adamantina are o nuanta mata, cu incluziuni pigmentate bine conturate..
uneori adamantina e de culoare galbue cu numeroase macule punctiforme.. in unele cazuri i loc de
macule se formeaza leziuni superficiale cu perdere de adamantina.
4. forma eroziva= pe fondul adamantinei pigmentate se exista portiuni extinse nepigmentate si defecte de
forma variata-eroziuni. In forma eroziva se manifesta abraziunea adamantinei si dentinei.
5. forma destructiva= se caracterizeaza prin deformare coronei dintilor din cauza distructiei erozive si
abraziunii tesuturilor dure. Rofma destructiva se inregistreaza in raioanele unde continutul florului
depaseste5 mg/l.
Tulburari eriditare in dezvoltarea tesuturilor dentare (amelo si dentinogeneza imperfecta, displazia
capdepont, boala de marmura(osteoporoza))
Amelogeneza imperfecta—constitue o tulburare in dezvoltarea adamantinei cu manifestari variate ce
depind de severitatea patologiei.
Tabloul clinic – 4 forme
1. forma –dintii sint de forma si dimensiuni normale, adamantina este neteda, lucioasa, insa are nuanta
galbue sau brun
2. forma – eruptia dintilor se produce la timp si coroanele lor au o culoare normala.. peste 1-3 ani
adamantina capata o nuanta opaca, apoi bruna deschisa, devine rugoasa, apar fisuri, apoi adamantina se
perde partial. Dentina este dura de culoare deschisa.
3. forma - adamantina este de culoare alba, insa comporta fisuri multiple orientate haotic. Adamantina
incepe sa dispara de pe toti dintii, degajind dentina bruna, de structura normala.
4. forma- in momentul eruptiei dintilor adamantina este cretoasa , fara luciu, pe alocuri lipseste. La cel
mai mic efort mecanic ea se detaseaza de pe dentina.
Sindromul capdepont – este o modificare patologica a dintilor care se exprima prin schimbarea culorii
coroanei, pierderea timpurie a adamantinei si abraziune ruinanta.
Sint afectati atit dintii de lapte cit si cei permanenti.
Tabloul clinic- majoritatea dintilor sint lipsiti de adamantina, au o culoare galben bruna, sint ruinati de
abraziune, dentina e diafana si lasa frecvent sa se intrevada contururile pulpei, desi pacientii nu acuza
dureri. Dintii sunt foarte fragili. Radacinile dintilor sunt scurte si subtiri.. in regiune apicala deseori pot fi
depistate focare de rarefiere a tesutului osos,, pot prezenta chisturi, canale fisurle. Primii sunt
antrenati in proces incisivii si molarii 1 apoi molarii 2.
Termeniii de eruptie a dintilor sint diferiti, uneori precoce, uneori tardivi.
Dentinogeneza imperfecta este o tulburare eriditara in dezvoltarea dentinei. Boala se caracterizeaza in
subdezvoltarea radacinii, lipsa lor sau formarea de radacini acuminate. Coroana dintilor au o forma si
dimensiume si culoare normala. De obicei pacientii acuza mobilitate si perderea precoce a lor. Radiologic-
lungimea scurta a radacii tuturor dintilor, precum si lipsa a cavitatii dintelui si a canalelor radiculare.
Boala oaselor de marmura- este o osteocleroza congenitala familiara..distingem osteocleroze benigne si
maligne. Adamantina dintilor imediat dupa eruptie are o nouacretoasa,apoi se petrifica si dispare. Dintii se
ruineaza curind.

9. patologia tesuturilor dentare dure care apar dupa eruptie. Clinica.diagnosticul. tratament,
profilaxie
Leziunile traumatice- distingem traumatisme acute sau cronice.
Traumatismele acute – contuzia dintelui, luxatia dintelui,fractura dintelui
Traumatisme cronice- deprinderi vicioase, ruperea atei cu dintii, la fumatori, la
Abraziunea tesuturilor dentare dure-poate fi fiziologica sau patologica,.poate fi la un dinte, la un grup de
dinti sau la toti dintii.
Etiologie – starea ocluziei, suprasolicitarea dintilor, proteze incorecte, noxe profesionale, in caz de
edentatie partiala, la persoanele cu tulburari endocrine
Se disting 3 grade de abraziune: 1. abraziune a cuspizilor si a marginii transante
2. denudarea dentinei de pe urma abraziunii smaltului pe cuspizi
3. baraziune adamantinei si dentinei pina la nivelul cavitatii dintelui.
Tratament este ortopedic prin crearea stopurilor ocluzale pe m1 cu incrustatii sau coroane de invelis. In
caz de abraziune de gradul 3 dintii se restabileste coraportul mandibula-maxila, pentru a evita durerile in
ATM. Apoi urmeaza etapa de protezare.
Mecroza acida se intilneste la lucratorii care lucreaza in mediu acid(uzine). Primele semne sunt
hiperestezia la agenti termici si macanici, apoi ruinarea adamantinei si dentinei de pe dinti.. tratament-
crearea conditilor acidorezistente, folosirea pastelor florate , aplicatii cu compusii florului
 Defectul cuneiform notiunea acestei e conditionata de forma defectului in tesuturi dentare dure.
Defectele cuneiforme se localizeaza preponderent la coletul dintilor, cel mai des la canini si la molari,
caci ei se expun mai tare in afara arcadei dentare. Ca factor etiologie este considerat factorul mecanir, si
anume periuta de dinti.. in majoritatea cazurilor defectul cuneiform nu este insotit de durere. Pacientul
indica doar locul defectului la coletului dintelui. Defectul progreseaza foarte lent, nusi schimba
conturul,nu produce necroza sau ramolisment, rareori poate sa apara o durere pasajera la excitani termici
sau chimici. Peretii defectului sunt duri, luciosi si netezi.. defectul cuneiform poate sa progrezeze atit de
tare ca la o forta mecanica sa se fractureze . tratament- remineralizare cu paste de flor si obturatii
cavitatilor, depinde de profunzimea ei
Necroza tesuturilor dure manifestarea clinica debuteaza cu pierderea luciului si aparitia unormacule
cretoase,care apoi devin bule inchise.in centrul focarului de afectare survine ramolisment si firmare de
defect. Adamantina devine fragila si poate fi ruinata de exavator. Dentina de asemenea se pigmenteaza.
In proces sunt antrenati numerosi dinti. Bolnavii acuza dureri de la excitanti termici chimici si mecanici,
care dispar dupa inlaturarea acestora. Etiologia: dereglarea functilor endocrine . diagnosticul diferential
cu eroziuni tesuturilor dure. Tratament: remineralizare si obturatie
Eroziunea tesuturilor dure ale dintilor eroziune dintelui este o perdere progresiva calciforma de
adamantina si dentina pe fetele vestibulareforma portiunii afectate este oval neregulat. In primul rind
sufera incisivii de pe arcada superioara, caninii si mai rar premolarii. Se intilneste la persoanele de virsta
medie, si evolueaza in 10-15 ani. Odata cu virsta in proces se includ mai multi dinti. De regula in proces
sunt antrenati mai multi de 2 dinti dispusi simetric. Dupa profunzime distingem eroziuni de smalt si
eroziuni de dentina, precum si stadiu activ si stadiu de stabilizare. La eroziuni sunt prezente senzatii
dureroase pronuntate provocate de aer rece si agenti chimici. Pacientii indica modificarea dintelui in
culoare . Tratament : remineralizatre si obturatie
Hiperestezia tesuturilor dure ale dintelui este sensibilitatea sporita a tesuturilor la agenti mecanici
chimici si termici . hiperestezia se imparte in locala si de sistem. Clinica: de obicei bolnavii acuza
dureri intense dar pasagere de la excitanti termici, chimici, mecaniri. Uneori este greu de determinat
caci durerile pot sa iradieze. Tratament: terapia remineralizanta.
10. Caria dentara. Conceptie moderna in etiologia si patogenia cariei denatare.
CD-un proces patologic infectios care se manifesta dupa eruptia dintelui si este insotit de
mineralizarea si ramolirea tesuturilor dentare dure cu formarea ulterior al cavitatii. Nu toate suprafetele sint
afectate , mai des: in reg fisurilor, grobitelor oarbe, in reg. Sup. De contact mai jos de ecuator, in reg.
Coletului dentar, acolo unde este slab mineralizata adamantina. Foarte rar in reg. Cuspizilor, marg. Incizale,
si pe suprafetele bombate
11. Clasificatiile cariei. Simtomatologie si adiagnosticul diferential al cariei denatre.
Clasificarea dupa OMS K.02.Carie dentara: K.02.0. Caria adamantinei (carie incipienta).
K.02.1.Caria dentinei. K.02.2.Caria cementului. K.02.3.Carie dentara stabilizata (stationata).
K.02.4.Odontoclazie. Melanodontie infantila. Melanodontoclazie. K.02.8.Alte carii dentare precizate.
K.02.9.Cam dentare neprecizate.
Clasificarea morfologica dupa Black: I.Clasa I - lezarea fisurilor si gropitelor suprafetelor ocluzale ale
molarilor si premolarilor, de pe suprafetele vestibulare ale molarilor si cele palatinale ale incisivilor. II.Clasa
II - lezarea suprafetelor aproximale ale molarilor si premolarilor. III. Clasa III - lezarea suprafetelor
aproximale ale incisivilor si caninilor, cu mentinerea unghiului incizal. IV.Clasa IV - lezarea suprafetelor
aproximale ale incisivilor si caninilor, cu pierderea unghiului incizal. V.Clasa V - lezarea suprafetei
vestibulare la nivelul coletului tuturor dintilor. Clasa VI - lezarea marginii incizale, varfului de cuspid, ca
urmare a defectelor de structura sau leziunilor traumatice.
Clasificarea cariei dintilor temporari dupa L. Zarnea 1.caria simpla superficiala: cu interesarea smaltului si
limitata a dentinei cu pastrarea unui strat gros de dentina integra; 2.caria simpla profunda: cu interesarea
extinsa a stratului dentinar si mentinerea unui strat redus de dentina integra.
Clasificarea cariei dintilor definitivi dupa L. Zarnea 1.Gradul I - leziunile limitate in smalt; 2.Gradul II -
leziunile care au atins jonctiunea amelo-dentinara; Gradul III - cu interesarea limitata a stratului de dentina;
3.Gradul IV - cu interesarea extinsa a stratului de dentinar.
Clasificarea cariei dentare la copii dupa T. : I.Gradul activitatii procesului carios: activitate de gradul I
(carioactivitate redusa); activitate de gradul II (carioactivitate medie); activitate de gradul III (carioactivitate
sporita). II. Localizarea procesului carios: fisurala; aproximala; cervicala; circulara. III. Profunzimea
afectarii tesuturilor dure: incipienta; superficiala; medic profunda. IV.Succesiunea aparitiei procesului
carios: carie primara; carie secundara. V.Patomorfologic: carie maculoasa; caria smaltului (incipienta); _
caria medie* caria medie aprofundata (corespunde manifestarilor clinice ale cariei profunde);
Caria dentara nu determina simptome decat dupa ce este prezenta cavitatea sau infectia. Simptomele
includ:
- durere (cel mai comun simptom) - infectia sau iritarea pulpei dentare produce de obicei durere
- respiratie urat mirositoare si gust neplacut in gura
- pete albe, gri, maro sau negre pe dinte
- dinte fracturat sau sensibil la presiune
Durerea poate deveni violenta cand:
- se consuma dulciuri
- se ingera bauturi fierbinti, alimente reci sau calde, lichide acide (limonada)
- se mesteca guma sau mancare
- se inspira aer rece
- se periaza dintii
Caria dentara se poate complica cu un abces (o punga de puroi) format in os, la varful radacinii dintelui.
Simptomele abcesului sunt:
- febra
- ganglioni inflamati
- umflarea obrazului
- durere profunda, pulsatila.
12. Metode de tratament ale cariei dentare (instrumente, preparate medicamentoase).
Tratamentul cariei are loc după scheme individuale care sunt elaborate pentru fiecare pacient în parte,
în dependenţă de stadiul procesului de dezvoltare a cariei. Tratamentul cariei, inclusiv a celei adânci sunt
efectuate folosind materiale şi metode moderne ceea ce permite să se menţină maxim arhitectura dintelui.
Caria de suprafaţă se caracterizează prin zone de demineralizare, un volum mic al cavităţii carioase, în
legătură cu care, măsurile terapeutice constau în aplicarea de preparate în componenţa cărora sunt
prezenţi calciul, fluorul şi fosforul. Preparatele se aplică pe suprafaţa dintelui, garantând astfel o protecţie
suplimentară. Cavitatea carioasă se prelucrează cu o unealtă specială şi se plombează.
Altfel însă arată tratarea cariei adânci. Acest stadiu al bolii se caracterizează prin afecţiuni extinse ale
ţesutului dentar, un volum mare al cavităţii, adesea în proces este implicat nervul (pacientul se confruntă cu
o durere de dinţi, apare inflamarea gingiilor, arii supurare. Tratamentul cariei adânci este mai îndelungat şi
include în sine curăţirea mecanică a cavităţii carioase, proceduri de tratament în canalele dintelui, plombarea
lor şi restaurarea arhitactirii dintelui.
Precizarea unui diagnostic corect şi elaborarea unui plan de tratament eficient necesită prezenţa în cabinetul
stomatologic a unei variate game de instrumente care în general poate fi împărţită astfel:
instrumentar utilizat la examenul obiectiv(oglinda, sondele dentare rigide, pense dentare,
instrumentar utilizat pentru prepararea cavităţilor(dalti, toporisti de smalt, bizotatoare de prag gingival, piese
de mina, instrumentar rotativ utilizat în prepararea cavităţilor: freze, pietre dentare abrasive)
instrumentar utilizat pentru restaurarea dinţilor( spatule, fluare, netezitoare, freze de finisat, discuri
si benzi abrazive din plastic sau plastic, perii, gume)
13. Materiale moderne de obturatie a cavitatii carioase. Clasificarea. Particularitatile de aplicare.
I. Materiale p-u obturatii definitive-p-u restabilirea formei anatomice a functiilor. 1. Materiale p-u obt
directa a dintilor: cimenturi(minerale, polimerice) mat de obt metalice(amalgame, coezive) mat de obt
polimerice (mase plastice, compozite, compomere, ormocere)
2. Materiale p-u obt indirecta a dintilor: metalice, ceramice, polimerice
II. Materiale p-u obturatii coronare provizorii- p-u plombarea temporara a cavitatii dentare.
III. Materiale p-u obturatii: curative, izolatorii.
IV. Materiale p-u umplerea canalelor radiculare: mat p-u obt provizorii, paste.sealere., filler
V. Adezive: Autopolimerizabile, fotopolimerizabile, dual cure.
VI. sigilanti superficiali: fisurali, radiculari, p-u obturatii

14. Sisteme adezive. Clasificarea. Compozitia si rolul sistemului adeziv.

In stomatologie sunt distinse 2 tipuri de adeziune: mecanica si chimica
Sisteme adezive de generatia a IV prevad tehnica de aplicare in 3 etape: gravajul, aplicarea primer-ului,
aplicarea adezivului; Sisteme adezive de generatia a V reprezinta preparate ligande monocomponente, in
care primerul si agentul bonding sunt reunite intr-o singura etapa. Tehnica cu 2 pasi de aplicare: Gravajul,
aplicarea unui adeziv monocomponent.
15. Materiale folosite in restaurari estetice.
Materialele folosite in restaurarile directe (obturatii) -Amalgamul de argint este folosit de mai bine de un
secol. Este dur, usor de folosit, rezista mult in timp si ieftin in comparatie cu alte materiale. Din aceasta
cauza este inca unul din materialele destul de des folosite. Datorita faptului ca este foarte rezistent la forte
mari ale masticatiei, este folosit in special pe molari. Dezavantajul acestuia este ca poate produce o
sensibilitate la cald si rece, dupa ce este aplicat in cavitate, deoarece este un bun conducator termic. In
acelasi timp, culoarea acestuia nu este satisfacatoare din punct de vedere estetic, este vizibil atunci cand
pacientul rade sau vorbeste. Si, nu in ultimul rand, pentru realizarea restaurarilor cu amalgam este necesar
un sacrificiu destul de mare de substanta fata de celelalte materiale. Compozitul este o mixtura intre o rasina
acrilica si fine particule de sticla, ce realizeaza o restaurare la culoarea dintelui. Este rezistent, excelent din
punct de vedere estetic si nu necesita un sacrificiu la fel de mare de substanta ca in cazul amalgamului,
datorita faptului ca acesta adera de peretii cavitatii cu ajutorul unor substante speciale. Duritatea acestuia se
apropie de cea a amalgamului. Costul nu este foarte mare si depinde de marimea cavitatii. Timpul necesar
realizarii unei obturatii din compozit este putin mai mare decat in cazul celei de amalgam de argint.
Dezavantajul unor asemenea restaurari este ca, in cazul anumitor tipuri de rasini compozite, culoarea se
poate modifica in timp. Ionomerii de sticla reprezinta o mixtura intre metacrilat si fine particule de sticla,
folosit in special in cavitatile profunde, apropiate de pulpa dentara. Acestea elibereaza si o cantitate mica de
fluor care este benefica in special pacientilor cu risc mare de carie, dar si copiilor. Este indicat, in general, in
zonele care nu sunt foarte solicitate, din cauza rezistentei mai scazute, si in cavitatile dintre dinti
biocompatibile cu gingia. Din punct de vedere estetic, ionomerii de sticla se apropie destul de mult de
calitatile compozitului.
16. Pulpita. Clasificare. Patogenie.
Proces inflamatoriu in pulpa- pulpita – constituie o urmare a reactiei tesuturilor la diferiti excitanti.
Clasificarea lui E. M.Gofung 1927
1. Pulpita acuta: -Partiala ,Generala, Purulenta
2. Pulpita cronica: - simpla; hipertrofica; granuloasa
Clasificarea Institutului de Medicina si Stomatologie din Moscova
1. Pulpita acuta: - focala; difuza
2. Pulpita cronica:- fibroasa; gangrenoasa; hipertrofica
3. Acutizarea pulpitei cornice
4. Stari dupa depulparea partiala sau totala
Clasificarea dupa M. Gafar si C. Andreescu Bucuresti 1990
1. Pulpite acute:
a) serosae
- cu leziuni morfopatologice limitate (pulpit acute, serosae partiale sau coronare
- cu leziuni morfopatologice in intreaga pulpa (pulpit acute, serosae totale sau corono-
radiculare b) purulente
- cu focare limitate (pulpit acute, purulente partiale sau coronare
- cu focare in toata pulpa(pulpit acute, purulente totale sau corono-
radiculare. 2. Pulpite cronice
a) inchise-fara comunicare cu exteriorul
- pulpita cronica inchisa propriu-zisa
-pulpita cronica granulomatoasa
b) deschise
-ulceroase
-granulomatoase (polipoase)
Patogenia pulpitei: la inceput inflamatia poarta un character de pulpit acuta. Timpul de evolutie a pulpitei
acute nu depaseste 14 zile.
Stadiul de inflamatie acuta: semnele: alterarea; exudarea; proliferatia; tulburari metabolice. Mecanismul de
declansare il constituie afectarea componentelor pulpei: celulelor; subs. Interstitiale; fibrelor; vaselor.
Se deregleaza permeabilitatea structurilor de tesut conjuctiv ceea ce duce la formarea de exudat. La inceput
exudatul poarta un character seros. Microscopic: pulpa hiperemiata si edematiata, fenomene de staza si
microhemoragii. Daca exudatul seros nu se transforma in purulent el poate sa se resoarba, insa e foarte rar.
Mai frecvent peste 6-8 ore inflamatia seroasa trece in inflamatie purulenta. Aceasta trecere se observa in
primul rind in zona de inflamatie care adera la cavitatea carioasa. Aici are loc migrarea interna a leucocitelor
din vase cu concentrarea lor in focar. Acumularea exudatului duce la hipoxie care brutalizeaza tulburarile
metabolice in pulpa amplificind glicoliza anaeroba. Ulterior apare acidoza ce duce la oprimarea activitatii
fagocitare a celulelor pulpei; se inregistreaza histoliza pulpei in acest focar adica se formeaza un abces
pulpar.
17. Manifestarile clinice si diagnosticul diferential al pulpitelor (acute si cronice)
Simptoamele caracteristice formelor acute de pulpita.
Dureri vii spontane in acces care apar sau se intensifica in cursul noptii si sunt provocate de excitanti, in
special termici. Durerile pot fi localizate sau iradiaza pe traseul ramurilor n.trigemen. Durerile spontane in
acces uneori dispar pe un timp indelungat, apar perioade ,,senine” fara dureri. In faza initiala a inflamatiei
accesul este de scurta durata iar perioadele indolore (intermisiile) pot avea o durata de la 2-10 pina la 24 ore;
in faza dezvoltata durerile sunt indelungate si se alina numai pe un timp scurt, devin mai usoare( remisie)
Simptoamele caracteristice formelor cronice de pulpita.
Elementul comun p/u toate aceste forme il constituie caracterul –trenant – de la citeva saptamini pina la
citeva luni si chiar ani, gradul inalt de distrugere a tesuturilor dure a dintelui. Cavitatea e/e situata intr-un loc
putin accesibil p/u excitanti, simptomul dolor poate ramine neobservat. P/u formele cronice de pulpita e
caracteristica o senzatie de lunga durata de discomfort in cav bucala aparitia unei dureri dentare trenante in
timpul alimentatiei, inspirari de aer rece dificultatea procesului de masticatie in partea unde se afla dintele si
pulpa afectata din cauza durerii sau singerarii.
18. Metode conservatoare de tratament a pulpitelor. Coafajul direct si indirect. Tehnica de efectuare,
preparate medicamentoase.
Coafaj direct: - aceasta metoda prevede aplicarea unei obturatii curative. Suprafata pulpei denudate este
irigata atent cu apa sterila sau cu sol izotonica de clorid de natriu cu indepartarea ulterioara a excesului de
umiditate cu un tampon, preintimpinind prin aceasta singerarea. Apoi pe pulpa denudate si nu pe cheagul de
singe se aplica hidroxid de Ca si o obturatie izolatorie din ciment ionomer care este acoperit cu obturatie de
durata. Dupa finalizarea tratamentului pacientii sunt luati la evidenta de dispensarizare.
Coafaj indirect: -pe fundul cavitatii carioase e/e lasata o oarecare cantitate de dentina pathologic schimbata
care este acoperita cu hidroxidul de Ca . El este aplicat cu ajutorul unei sonde butonate pe portiunea cea mai
profunda a planseului cavitatii dupa uscarea ei cu un jet de aer. Apoi fundul cavitatii este acoperit cu adeziv,
ulterior fiind aplicata o obturatie permanenta. Hidroxidul de Ca – efect bactericid,normalizeaza echilibrul
acido-bazic a pulpei inflamate, actioneaza antiinflamator si deshidratant,stimuleaza procesele de
remineralizare a dentinei ramolite si formarea dentinei secundare
19. Tratamentul chirurgical a pulpitelor. Tehnici, instrumente, medicamente
Extirparea vitala – indepartarea operativa (intr-o sedinta) a pulpei coronare si radiculare sub anestezie locala
fara utilizarea prealabila a remediilor devitalizante.
Tehnica efectuarii: dupa toate etapele efectuate la tratarea prin metoda de amputatie vitala (anestezia locala,
prepararea cavitatii carioase, amputatia pulpei coronare, largirea infundibulara a ostiumurilor canalare si
amputarea pulpei ostiale) se trece la urmatoarea etapa. Extirparea pulpei radiculare se efectueaza cu
pulpoextractorul, care fiind apucat cu degetul mare sic el indicator, este inserat atent in canalul radicular pina
la o senzatie usoara de rezistenta din partea peretilor canalari, apoi instrumental se retrage cu 1-2mm spre
inapoi. Cind pulpoextractorul este adus la adincimea potrivita el este rotit digital prin 1-2-3 rotatii in jurul
axului sau, si apoi este evacuate din canal impreuna cu pulpa. La instrumentarea unor canale radiculare
inguste pulpoextractorul urmeaza a fi introdus nu mai mult de 2/3 din lungimea canalului, adica neajungind
la apex cu 3-4mm. L a imposibilitatea insertiei pulpoextractorului in canale inguste si sinuoase extirparea
pilpei se realizeaza cu K-files sau K-reamere ascutite noi, trecind ulterior la H-files.
Prelucrarea medicamentoasa a canalelor radiculare. La tratarea pulpitelor se utilizeaza substante
medicamentoase cu actiune antiseptic sau antibacteriana drastica. Sol antiseptic : (sol. Hipoclorit de sodiu de
3%, sol.de clorhexidina de 0,2%, sol. Cloramina de 1% si preparate ce contin EDTA) care difuzeaza in
canale si exercita o actiune dezinfectanta, iar pe de alta parte aceste substante sunt capabile sa dizolve
resturile organice si produsele de descompunere a pulpei.
Extirpatie devitala a pulpei –este o metoda de indepartare completa a pulpei dupa devitalizarea ei prealabila.
Esenta metodei de extirpatie devitala este similara cu extirpatia vitala, singura diferenta fiind aceea, ca
indepartarea pulpei este efectuata dupa devitalizarea ei prealabila – necrotizarea pulpei. Extirpatia devitala
este facuta in 2 sau mai multe vizite: in prima- pulpa este devitalizata, iar in a 2-a –este efectuata
indepartarea completa a acesteia-extirpatia. Dupa toate etapele , care sunt efectuate in tratamentul prin
metoda de amputatie devitala( adica prin aplicarea arsenicului, prepararea cavitatii, amputatia pulpei, dupa
largirea infundibulara a ostiumurilor canalelor), incepe etapa urmatoare- extirpatia pulpei. Pulpa radiculara
este indepartata cu pulpoextractorul lungimea si marimea caruia trebuie sa corespunda cu dimensiunile
canalului radicular a dintelui tratat. Prelucrarea medicamentoasa a canalelor radiculare- dupa extirpatia
pulpei devitalizate cu pasta arsenicoasa sunt utilizate sol.de iod sau unitiol pentru inactivarea resturilor de
arsenic. Apoi canalele sunt irrigate cu sol. de 0,5% furacilina, cu sol. de 0,1%clorhexidina s.a. Mesele de
vata sterile pregatite pe acul radicular sunt muiate in sol antiseptice si enzime pentru a fi folosite la spalarea
canalului radicular. Hemoragia aparuta este stopata prin tamponada strinsa a canalului cu mesa de vata
imbibata cu sol de 3% de peroxide de hydrogen, burete hemostatic sau prin diatermocoagulare.
20. Structura spatiului endodontic in diferite grupuri de dinti. Crearea accesului la spatiul endodontic
in diferite grupuri de dinti. Crearea accesului la spatiul endodontic. Instrumente. Etape de lucru.
1. Camera pulpara se localizeaza intotdeauna in centrul dintelui, iar limitele ei in proportii reduse repeat
contururile externe ale dintelui la nivelul jonctiunii cement-adamantine (JCA).
2. Ostiumurile canalare se localizeaza intotdeauna la limita dintre fundul intunecat a cavitatii dintelui si
peretii ei de culoare deschisa, de obicei in regiunea colturilor planseului. Accesul se cosidera adecvat doar in
cazul delimitarii clare intre fundul intunecat si peretii de culoare deschisa a cavitatii dintelui. Lipsa unei
asemenea delimitari indica rezecarea incomplete a tavanului cavitatii dentare , argumentind necesitatea de a
continua extensia. Dupa largirea satisfacatoare a accesului, ostiumurile canalelor radiculare pot fi reperate cu
o sonda endodontica cu virf ascutit la colturile fundului cavitatii dintelui.
3. La dintii multiradiculari ostiumurile canalelor radiculare se localizeaza simetric unul fata de altul.
Decelind canalul radicular pe o parte si trasind pe fundul cavitatii dintelui o linie imaginara in sens mezio-
distal, de cealalta parte se poate depista la aceeasi distanta de linie un alt ostium.
La etapele tratamentului endodontic se efectueaza deschidederea si extensia cavitatii dintelui. Extensia
cavitatii dintelui- inlaturarea marginilor cozoroace de smalt cu scop de a face cavitatea mai accesibila, de a
crea un acces liber catre cimpul operator principal. Crearea accesului catre pulpa inflamata se face prin
penetrarea tavanului cavitatii dintelui intr-un punct, cu ajutorul unei freze sferice nr.1 sau cu virful sondei. In
acest caz se simte prabusirea in cavitatea dintelui. Dupa deschiderea cavitatii dintelui, se recomanda extensia
cavitatii dintelui cu ajutorul frezei sferice sau fisurale. Freza sferica este introdusa in cavitate si se rezeca
tavanul cavitatii dintelui. Freza fisurala este introdusa prin orificiul de trepanatie si prin miscari circulare de-
a lungul peretilor cavitatii carioase se realizeaza inlaturarea plafonului cavitatii dintelui. Extensia
insuficienta a cavitatii dintelui cu rezecarea incompleta a cozoroacelor duce la amputatia partiala a pulpei
necrozate, si insertia dificila a instrumentului in canalul radicular, ceea ce poate duce la fracturarea
instrumentului endodontic. Prepararea excesiva a camerei pulpare duce la fragilizarea coroanei ceea ce poate
contribui la fracturarea eiin cazul unei presiuni masticatorii intense.
21. Apexul anatomic ,fiziologic si radiologic .Determinarea lungimii de lucru a canalului radicular
metode
Apexul anatomic – se localizeaza la nivelulzonei de trecere adentineicanalului radicular in cementul
radicular , unde se terminacanalul radicular .
Apexul fiziologic- estelocalizat in regiuneaingustariiapicaleinterioare,la o distanta de 1-1,5 mm de la apex
radiologic
Apexul radiologic –este cel maiindepartatpunct de pevirfulradacinii ,carepoate fi vazut radiologic
Metodele de determinare a lungimii de lucru a canalului radicular
1 Metoda tactile-se bazeaza pemasurarea lungimii instrumentului introdus pina la intuirea constrictiei
apicale prins enzatia de rezistenta in canalul radicular.
2 Metodaconurilor de hirtie – se bazeazapeintroducereaconului de hirtieintr-un canal radicular
uscatpinacindvirfulconuluinu se vaumezi de la fluidultisular .Aparitiasemnelor de umezire a
conuluispunedespreaducerealuipina la orificiuluiapical,astava fi lungimealucru a canaluluiradic.
3 Metodaradiologica- sebazeazaperealizareauneiradiografii cu introducerea in canalul radicular a unui
instrument endodontic cu stopper,Lungimeacanaluluiradiceste fixate pe instrument cu stopper.
Dupadeterminarearadiologicaacul se extrage din canalul radicular si se determina lung.de lucru a
canaluluiinmilimetri.
Metodaelectrometrica – Permitedeterminarealungimii de lucru cu ajutorullocalizatoarelorelectronice
aleapexului-apex locator
22 Tratamentul medicamentos al spatiului endodontic . Remedii . Mecanism de actiune
Sunt citeva modalitati de prelucraremedicamentoasa a canalelor radiculare :
1 Prelucrarea antiseptic cu ajutoruluneimese devata ,infasuratepe ac radicular sau cu conuri de hirtie
,imbibate cu solutie de substantamedicamentoasa.
2 Irigareacanalului radicular cu solutie de substmedicamentoasadintr-o seringa deirigatieprintr-un ac
endodontic special
3 pansamente antiseptic
4 obturarearadicularaprovizorie
5 metode fizice

Irigatiaesteprincipalul mod de prelucraremedicamentoasa a canalelorradiculare,elibereazacanalulradic de

resturi org ale pulpeisaumateriilordecompusePrelucrarea antiseptic cu mesa de vatainfasuratape ac radicular
imbibate cu sol medicamentoasaaceastametodeeste insufficient de eficienta ,e greu de respect reguli de
asepsie
Remediimedicamentoase la prelucrare
1 Peroxid de hydrogen -oxigenulatomarcontribuie la curatireamecanica a canalului de
masenecroticesirumegusuri de dentina
2 PreparatececontinClor ;Cloramina.Hipoclorid de sodium –care actioneazaatit in lumenulcanaluluicitsi in
tubuliidentinari ,dezinfectinduisidistrugindresturi org.
3 PreparatececontinIod ;Iodinol ,Tinctura de iod, Sol Lugol –Exercita o actiunebactericida , fungicida,
4PreparateNitrofuranice
Solutie de Furacilina de 0,5% ;Sol de Furagina,Furazolidon
5 Dimexid –exercita o actiuneantisepticaantinflamatoarebacteriostatica
6 Enzimeproteolitice –ChemopsinaTripsina,chemotripsinaactiuneantiinflamatoare ,
disociazamaselenecrotizate

23 Erori si complicatii in diagnosticul si trtamentul pulpitelor

Erori si complicatii in tratamentul pulpitelor
-Nedeschidereacamereipulpare a dintelui( eroare de trepanare)
-camera pulparaprealargdeschisa
-Deschiderea incomplete a camereipulpare
-Perfaratieitraradiculara
-practurareafrezei
-prelucrareainsuficientamedicamentoasa
-Fracturareainstrumentului in canalul radicular
-Obturarea partial incomplete a canalului radicular
Erori in diagnostic …- estediagnosticarea de Pulpitaacuta de focar se vadiferentia de carieprofunda
;pulpitacutadifuza , cronicafibroasa , eroare de diagnostic incorrect.
Pulpit gangrenoasa se vadeferentia de pulpit fibroasacronicaperiodontitaapicalacronica
Pulpita fibroasa cronica se vadeferentia de pulpit acut de focar , pulpitcronicagangrenoasa ,carieprofunda
Pulpita acuta difuza de se vadeferentia de pulpit acuta de focar , ronicaacutizata,periodontitaacutaapicala ,
nevralgii nerv trigemen

24. particularitatile anatomo-fiziologice ale periodontiului.

Periodontiul este alcatuit din tesut conjunctiv care contine multe fibre de collagen si reticulare, cellule
( mastocite, fibrocie, cementoblaste, osteobleste si osteoclaste) vase si nervi .
Grupele principale de fibre ale periodontiului:
1 fibrele crestei alveolare; 2 fibrele orizontael 3. Fibre oblice 4. Fibre apicale
Functiile periodotului: de support, de repartizare a presiuii, plastic, trofica, senzoriala si de pretectie.
27. tratamentul periodontitelor acute, instrumente endodontice, prelucrrea biomecanica a canalului
radicular
Deschiderea camerei pulpare si permebializarea canalului radicular, desciderea apexului, prelucrarea
medicamentoasa cu clorhexidin, betadin, enzime proteolitice, hipoclorit de sodium. Prelucrarea mecanica
conform tehnicii Steep-back, daca lucram cu endomotorul efectuam prelucrarea conform tehnici Crown-
down.
Dintele se lasa deschis 2-3 zile pentru drenare, dupa disparitia simptomelor de inflamatie, miros fetid, se
prelucreaza canalul medicmentos, si se otureaza pina la apexul anatomic.
Instrumente endodontice: pentru deschiderea camerei pulpare- freza sferice; pentru largirea ostiumului -
freza beuterlock, reemer. Pentru extirparea pulper- pulpoextractor; pentru permeabilizare- acele K-rimer.
Pentru largirea canalului – H-file, K-file. Pentru determinarea lungimei de lucru: Apex-locator.
28. Tratamentul periodontitelor cornice prin metode conservativ- chirurgicale.
Rezectia apicala, separatia coronoradiculara, hemisectia, amputarea radacinei, replantarea dintilor.
25. Etiologia, clasificara si caracteristica clinica a periodontitelo
26. Diagnosticul diferential al periodontitelor. Tabloul radiologic
29. Tehnici de preparare a canalului radicular prin tratament mecanic.(Traditionale, Step-back,
Crown-down).
Tehnica standarda.
Este prepararea consecutiva a canalului radicular, folosind instrumente endodontice cu diametrul crescand
succesiv pana la marirea necesara.
Tehnica: Canalul rad este trecut in lungime pana la apexul fiziologic cu un K-reamer de dimensiuni mici(de
ex. Nr 10). Apoi canalul rad este prelucrat cu K-reamere cu marimi crescande succesiv ( nr 15,20,25 etc.)
Dupa fiecare nr de K-reamer canalul rad este largit ca diametru cu K-file si H-file de aceeasi dimensiune. In
consecinta , trebuie realizata o forma de canal identical ultimului reamer.

Metoda Step-back
Particularitatea acestei metode este prepararea conica a can rad cu folosirea miscarilor de du-te-vino ale
unor files de marimi mai mari, decat cele utilizate in metodele obisnuite.
Tehnica:
Determinarea ultimii marimi de instrument(reamer), care trece liber pe toata lungimea can rad pana la
orificiul apical, si instalarea limitatorului de lungime(stopper)
Prelucrarea peretilor canalari cu alte tipuri de instrumente endodontice (K-file, H-file) pe aceeasi marime.
Irigarea can rad
Repetarea punctelor 1,2,3 cu utiliz instrum cu o marime mai mare de cele anterioare.
Revenirea la intrumentul de marime anterioara.
Astfel, largirea canalului este efectuata minim cu trei marimi de intrumente, dar nu mai putin decat marimea
25
Trecerea la prelucrarea canalului radicular cu urmatoarea marime a instrumentelor si cu lungimea de lucru
fiind cu 2-3 mm mai mica decat cea anterioara.
Irigarea can rad
Revenirea la instrumental, care ultimul a ajuns pana la orificiul apical, curatirea cu acesta(H-file) a
lumenului can rad de rumegusul dentinar present in el.
Repetarea punctelor 6,7,8 cu urmatoarea marime a instrum si cu lungimea de lucru fiind cu 4-5 mm mai
mica decat cea initiala.
Repetarea punctului 9 cu urmatoarea marime a instrum si cu lungimea de lucru fiind cu 6-8mm mai mica,
decat cea initiala.
Repetarea punctului 9 cu urmatoarea marime a intrumentelor si cu lungimea de lucru fiind cu 8-10 mm mai
mica, decat cea initiala, sau prelucrarea treimii superioare a canal rad cu instrum tip Gates Glidden.

Metoda Crown-down
Scopul aplicarii acestei tehnici este indepartarea strat cu strat a continutului canalului radicular de la ostium
pana la oriciul apical cu folosirea succesiva a instrumentelor de la marimea mai mare la una mai mica.
Etapele:
Determinarea lungimii de lucru cu 3mm pana la apexul radiologic al radacinii
Determinarea adancimii patrunderii instrumentului
Drept instrument optim este considerat File-ul nr. 35 pt prelucrarea treimii coronare si celei medii ale
canalului
Determinarea lungimii de lucru definitive cu ajut cliseului radiologic
Repetarea etapelor cu instrum nr 40 pana se ajunge la lungimea de lucru a dintelui
Repetarea etapelor pana cand can rad va fi preparat pana la diametrul dorit.

30. Remedii medicamentoase pentru sterilizarea canalelor radiculare

NESPECIFICE
Peroxidul de hydrogen (sol. De apa oxigenata de 3%)
Preparate halogene - ce contin clor: Sol de cloramina de 1-2%; sol de digluconat de clorhexidina de 0,2%;
sol de hipoclorit de sodiu de 3-5%.
Preparate ce contin iod: sol de iodinol de 1% - compus complex de iod cu alcool polivinilic
Preparate nitrofuranice: sol de furacilina de 0,5%
Compusi cuaternari de amoniu: sol apoasa de decamina de 0,1%, sol apoasa de Salvizol de 1%
DMSO: sol de 20% de Dimexid
Enzime proteolitice: chemopsina, tripsina, chemotripsina
Antiseptice de origine vegetala: sol alcoolica de clorofilipt de 1%, sol alcoolica de salvina de 1%, pojarnita,
Frunze de eucalypt, salvie.
SPECIFICE
Remedii antibacteriene: Metronidazol in forma de pasta pt obtur tempor a can rad
Antibiotice pasta Septomixine forte
SPECIALE
Solutii, geluri EDTA, acid citric, acid propionic.

31. Tehnica de obturare a canalelor radiculare cu gutaperca

Etapele de obturare a canalelor prin metoda condensarii laterale a gutapercii
1.Prelucrarea mecanica a can rad
2. Prelucrarea can cu antiseptice, uscarea lui
3.Alegera conului primar de gutaperca
4.Aplicarea pe peretii can rad uscat a sealerului preparat ( cu Lentulo)
5.Aplicarea pe varful conului primar a unei cantitati de sealer si introducerea conului in canal
6.Condensarea conului(cu spreaderul)
7.Introducerea si condensarea conurilor auziliare de gutaperca
8.Topirea(indepartarea, retezarea) surplusului de gutaperca
9.Pregatirea cavitatii,restaurarea partii pierdute a coroanei dentare.

Etapele de obturare a canalelor prin condensarea vertical a gutapercii la cald

1.Uscarea canalului cu un con de hartie si verific orif apical
2.Ajustarea conului pana la orificiul radiologic
3.Indepartarea conului si retezarea 0.5-1.0mm din apex. Insertia repetata si verificarea retentiei
4.Pregatirea pluggerelor de 3 dimensiuni
5.Irigarea si uscarea canalului
6.Introducerea unei cantit neansemnate de sealer cu lentulo manual si reartizarea lui fin ape pereti
7.Acoperirea treimii apicale a conului cu un strat fin de sealer
8.Introducerea conului
9. Indepartarea surplusului de con din ostiumul canalar cu ajutorul unui excavator fierbinte sau a unui
plugger incalzitor
10.Inceputul condensarii
11.Crearea unei calde secundare 2-3 sec
12.Presarea verticala si laterala cu pluggerul mediu
13.A doua incalzire cu plugger incalzitor
14.Condensarea vertical cu cel mai fin plugger
15.Finalizarea obturarii verticale(indepart rest)
16.Umplerea backpacking cu fragmente retezate de gutaperca
17.Curatarea cavitatii dintelui pana la jonct smalt dentina si restaurarea ei provizorie.

32. Erori si complicatii in endodontie

1. Erori si complicatii care pot aparea in regiunea coronara a d.
Erori si complicatii mecanice
Nedeschiderea camerei pulpare a dintelui(eroare de trepanare);
Camera pulpara prea larg deschisa;
Deschiderea incomplete a cam pulpare;
Perforare a coroanei cu afectarea parodontiului marginal;
Perforatie intradiculara;
Fracturarea frezei.
Erori si complicatii chimice
Parodontita marginala arsenicala;
Parodontita marginala aparuta in urma folosirii acidului tricoracetat, sulfuric, clorhidric etc.
2.Erori si complicatii, care pot aparea la nivelul radacinii dintilor.
- Crearea pragurilor;
- Cai false;
- Fracturarea instrumentelor in canalul radicular;
- Obturarea partial a can rad.
3. Erori si complicatii posibile in parodontiul apical
- Hemoragie in can rad;
- Trauma mecanica a parodontiului apical;
- Afectarea parod apic de origine chimica;
- Refularea maselor putride dupa apex;
- Afectarea formatiunilor anatomice inconjuratoare(sinusuri, enfizemul tes moi, refularea materialului dp
apex)
4.Erori generale
- Aspirarea corpilor straini
-Inghitirea instrum endod.
-Lesin, colaps.

33. Materiale si metode de restaurari coronare.

1.Tehnica de lucru cu materiale de obturare composite fotopolimerizabile
2.Tehnica de lucru cu cimenturi glasionomere autopolimerizabile
3.Tehnica de lucru cu Vitremer-ul(un cement glasionomer hibrid cu polimerizare tripla)
4.Tehnica SANDWICH de obturare
34. Paradontiul. Structura componentelor parodontale . Date radiologice.
Paradontiul sau amfodontiul este complexul de tesuturi care inconjoara dintele ,legate intre ele.
Complexul morfofuncțional include: gingia, țes.osos alveolar și țes.odontale (periodonțiul, cementul).
STRUCTURA .
Gingia. Deosebim gingia interdentara (papilla interdentara), gingia marginala si gingie
aderenta . Papila interdentara ocupa spatiul dintre dintii invecinati. Ea prezinta vestibular si oral cate o
proeminenta numite papilla vestibulara si orala. Papila interdentara are forma unei piramide
triunghiulare al carei varf este indreptat spre suprafata masticatorie a dintilor si cuprinde spatiul
dintre dintii invecinat. Gingia aderenta (alveolara) acopera osul alveolar de care adera intim,are
aspectul de ,,coajă de portocală,,. Ea se continua spre fundul de sac vestibular cu mucoasa mobile, iar
palatinal si lingual cu mucoasa boltei si a planseului bucal. Gingia marginala inconjoara coletul dintilor
spre vestibular si oral ca un guler. Gingia interdentara si gingia aderenta sunt de culoare
roz-pala intrucat mucoasa gingivala este lipsita de submucoasa. Uneori culoarea gingiei se modifică în
albăstie sau maronie, datorită depunerii de melanină.
Histologic gingia e/e alcătuită din corion(lamina proprie) și epiteliu. Nu are submucoasă. (excepție: la
incisivii superiori). Epiteliul e/e pluristratificat ,compus din stratul bazal și spinocelular. În 50% cazuri e/e
keratinizat, în 40% - parakeratinzat. Datorită mitozelor succesive ea regenerează intens. Între gingia
marginală și dinte se formează sulcusul gingival,acoperit de epiteliu sulcular și joncțional, conține lichid
format în urma permeabilității sporite a v/s. Corionul gingival constă din structuri
fibroase(collagen,elastice), elemente celulare și subst.intercelulară, conține rețea sangvină,nervoasă și
limfatică.
Periodonțiul. E/e un țes.conjunctiv dens care umple spațiul între cementul radicular și lamina compactă
alveolară. Are forma de clepsidră, dimens. De 0,20-0,25 mm, în reg cervicală-0,38mm. Conține fascicule
fibroase (f.collagen, f.reticulare, f.oxitalanice), celule (fibroblaste, cementoblaste, osteoblaste, histiocite, cel
epiteliale), subst.fundamentală (mucopolizaharide), v.sangv., nervi. Complexul ligamentar (desmodonțiul)
este prezentat de fascicule de fibre principale, care au funcția de a menșine dintele în alveolă și amortizare a
forțelor exercitate asupra lui. Sunt 5 grupe principale de fibre: f.crestei alveolare, f.orizontale, f.oblice,
f.apicale, f.interradiculare. În periodonțiu se află insulițele epiteliale Malassez,rămase din teaca Hertwig.
Tesutul osos ala apofizei alveolare. E/e format dintr-
o subst.compactă și una spongioasă. Subst.compactă e situate formează pereții alveolei vestibulari și orali,
între ei se afla țes. spongios alcătuită din trabeculi osoși pline cu maduva osoasă. Compacta ee/e străbătută
de canale prin care pătrund v.sagv. în periodonțiu. Cementul.
Țes.ce acoperă radăcina dintelui, se aseamena cu os. Are culoare gălbuie,aspect mat, fără trasluciditate.
Compoziția chimică: 65% subst.anorganice, 23% s.organice, 12% apă. În cement se conține cea mai mare
cantit. de fluor, comparative cu dentina și smalțul. Deosebim 2 starturi: 1.cementul acelular, fibrilar (primar),
2.cementul cellular (secundar). Cel celular se află preponderant în z.apicală,
Imagini radiologice: pe cliseul radiologic vedem tesutul osos alveolar, spatiul periodontal in care este
situate periodontiul (ligamentele dento-alveolare) si cementul radicular.
Osul alveolar. Corticala apare ca o structură radioopacă densă(linie albă), septurile
alveolare în zona frontală sunt ascuțite, iar la nivelul premolarilor și molarilor de piramidă bontă. Apofiza
alveolară e/e paralelă cu rădăcina dintelui, vărful ei de regulă e/e situat cu 1-3mm mai jos de epiteliul
joncțiunal. Spațiul
periodontal are aspectul radiografic în formă de o linie întunecată, cu lățimea ușor variată.
Cementul e/e radioopac, conturează rădăcina dintelui și e/e puțin mai alb decît dentina.
Deosebim cateva tipuri de examinare radiografica: radiografie de contract (realizata in interiorul
cavitatii bucale), radiografia panoramică care permite evaluarea de ansamblu a arcadelor dento-alveolare
si ortopantomografia. Toate tipurile de radiografii se completeaza reciproc permitand obtinerea unei
imagini complete a situatie tesuturile osoase ale maxilarelor ,normale si patologice.
35. Conceptia moderna despre etiologia si patogenia leziunilor inflamatorii ale parodontiului.
Se cunosc la ora actuala factorii etiologici care permit desfasurarea unei profilaxii si tratarea cu
precadere a proceselor inflamatorii. Convetional factorii cauzali au fost grupati in factori locali si
factori generali. Dar se stie ca inflamatiile sunt determinate de f. chimici, mecanici,
imunologici,precum si alti factori. Dupa OMS cauza primara o constituie placa bacteriana, microbiana.
În 1mm3 de placă se conțin 200-300 mln de microorganisme și viruși. .Microorganismele din placa se
instaleaza conform unei anumite legitati dupa 2-3 zile pot fi determinate cocii Gram-pozitiv si
Gram-negativ peste 4-6zile apar fusobacteriile iar dupa 7-8zile spirilii si spirochetele.O deosebita
importanta se acorda Str. Sanguis, Str.mutans, Actinomyces viscosus, fusobact, nucleatum. Cauzele
secundare care pot fi implicate în parodontite sunt: anomaliile de forma,poziție a dinților, ocluziile
patologice, anomaliile de dezv.a țes.moi (vestibul redus, frenul scurt sau hipertrofiat), iatrogeni ( obturațiile
și protezele traumatice, inelele de cauciuc ortodontice, scăderea rezistenței organismului), stresul,fumatul,
ereditar.
36. Afectiunile paradontiului. Clasificare. Tabloul clinic al gingivitelor.
In cadrul bolilor paradontiului se include afectiunile unui tesut sau ale tutor tesuturilor
paradontale cu character inflamator distrofic si tumoral.
Clasificare.
1.Gingivita - inflamatia gingiei generate de actiunea daunatoare a factorilor locali si generali care
evolueaza fara a afecta ligamentele gingivo dentale .
Forma: catarala, ulceroasa si hipertrofica.
Forme de manifestare: usoara, medie si grava.
Forme de evolutie: acuta, cronica si exacerbată.
Grad de extindere: localizata si generalizata.
2.Parodontita - este inflamatia tesuturilor paradontiului caracterizata prin distructia progresiva a
paradontiului si oaselor alveolare .
Forme de manifestare: usoara, medie, grava.
Evolutie: acută, cronica si exacerbate, abces si remisiune.
Suprafata afectata: localizata si generalizata.
3. Parodontoza – e/e afecțiunea distrofică a parodonțiului.
Forme de manifestare: ușoară, medie și gravă.
Evoluție: cronică, remisiune.
Suprafața afectată: generală.
4. Bolile idiopatice cu distrucția progresivă a parodontului (parodontoliza) - sindr.Papillon-Lefevre,
neutropenia, a-gama-globulinemia, diabetul zaharat decompensat,etc.
5. Parodontomul – tumefacții și afecțiuni tumefiante (epulis, fibromatoză).
Tabloul clinic al gingivitelor.
Gingivita catarală, ulceroasă,hipertrofică.
– În f.ușoară e/e afectată gingia interdentară, în cea medie – interdentară și marginală, iar în cea gravă –
toată gingia. – deseori sunt prez. pungi
parodotale, prin urmare va fi parodontita; - Se folosesc
probele funcționale Shiller-Pisarev, PMA, reoparodontograma(Kulajenco), imunologice, analize a
sîngelui(generală,biochimică)
Gingivita catarală acută:
- acuze: săngerări la periaj, în timpul alimentației, senzația de usturime; forma și culoarea
papilelor gingivale schimbată, miros neplăcut din gură;
- examenul endobucal: gingia hiperemiată, cianotică, papilele ging. dilatate,rotungite,
foarte dureroase la atingere, prezența depunerilor moi uneori și dure. La sondare gingia sîngerează, sunt
pungi parodontale. Papilita poate fi provocată de factori locali traumatici(obturații, proteze) sau pe fon
general.
Gingivita catarală cronică: debutează fără dureri, din care cauză bolnavii nu se adresează medicilor; se
depistează în timpul examenului profilactic. Acuze: sîngerări la periaj, care dispar de la sine, papilele
schimbate în culoare,formă. Se poate acutiza.Depuneri moi dentare.
Gingivita ulceroasă:
predomină alterația, se manifestă prin necroză și ulcerație. Poate fi sinestătătoare sau ca simptom în
parodontită, leucemii, SIDA. Debutează brusc, acut, cu un prurit și usturime a papilelor, dureri pronunțate,
hemoragii, miros fetid. Factorii etiologici: IRVA, stresul, surmenaj fizic și psihic, hipovitaminoza C, erupții
dificile a d.8, multiple carii, igiena deficitară.
Endobucal: sectoare de necroză difuze sau limitate, care începe de la
papile, miros putrid din gură, depuneri dentare mari moi și dure. Gingia hiperemiată, la periferia ei se oservă
o membrană gri necrotică. În formele medie și gravă coletele dinților sunt descoperite, provocînd senzația de
mărire a dinților. Progresarea procesului adîncește necroza uneori chiar în os. Forma acută poate evolua în
cea cronică, cu scleroza stromei.
Starea generală: t 37-39, cefalee, inapetență, slăbiciune, indispoziție, leucocitoză, creșterea VSH.
Gingivita hipertrofică: proces inflamator cronic, care se manifestă prin hiperlpazia (proliferarea)
țes.conjunctiv și a celulelor stratului bazal. Deosebim 3 forme: inflamatoare (edemică), granulomatoasă și
fibroasă. Factorul etiologic: igiena
proastă, traumă, anomalii de ocluzie, dinților, dereglări hormonale ( sarcina, pubertate, diabet zaharat),
prep.medicam.(difenin, ciclosporin, contraceptive), hipovit.C, leucemii.
Clinic: hiperplazie gingivală, preponderent în z.frontală. se apreciază după manifestare: 1/3 din coroana
dent., 1/2 și mai mult de ½. Forma edemică – edem pronunțat,gingiile mărite în volum, cianotice, hiperemie
pronunțată, hemoragie, pungi false, defecte estetice. Forma fibroasă: hipertrofie, formarea țes.noi, hemoragia
lipsește. Forma granuloasă: gingia hipertrofiată în formă de zmeură, hemoragii, edem.
37. Parodontitele. Tabloul clinic și anatomo-patologic al parodontitelor.
Proces infalamator al parodontului, dezvoltat în urma extinderii gingivitei asupra țesuturilor profunde
(periodont, țes.osos) cu destrucția lor progresivă.
Semne diagnostice:
- afecteaza preponderent persoanele de 30-40 ani ;
- săngerări gingivale timp de cățiva ani;
- prezența pungii gingivale sau parodontale;
- inflamația gingiei catarală, ulceroasă sau hipetrofică;
- distrucția țes.osos, septului interdentar depistateradiologic;
- mobilitate dentară, deplasarea lor, dereglarea funcțiilor;
- deepuneri dentare însemnate;
Deosebim 3 forme de gravitate:
1. Ușoară: - adîncimea pungii parodontale 3,5mm, distrucția septului pînă la 1/3
(gr.I), dinții imobili. Starea generală norm.
2. Medie – adînc.pungii parodontale 5mm, distrucția septului ½ (gr.2) din înălțime,
focare de osteoporoză, mobilitate dent. de gr.II.
3. Gravă – pungi parod. de 5-6mm, distrucția sept.osos peste ½ sau chiar în
întregime, mobilitate de gr.II-III.
Formele medie și gravă deseori sunt însoțite de supurații și abcese.
Parodontita acută.
– se întîlnește rar și e/e de focar;
- apare în urma traumelor mecanice (obturații, coroane, ap.ortodontice) ce cauzează ruperea ligamentului
circular al dintelui,afectează gingia și periodonțiul.
 – Acuze: dureri acute puternice spontane, săngerări gingiv.,
- Clinic : hiperemie gingiv., pungi gingiv., edem, săngerare.
Parodontita cronică.
– Acuze: sîngerări ging. la periaj, miros neplăcut, depuneri de tartru; mobilitatea dentară în
funcție de gravitaea procesului.
- Clinic: hiperemie de stază a ging. interdentare și alveolare, in formele grave
gingia sîngerează la orice atingere, prezintă eliminări seroase sau purulente, exulcerații sau proliferări, aderă
fragil la dinte; adîncimea pungilor parodontale, resorbția verticală a septurilor interdentare și mobilitatea
dentară vor fi prezente în funcție de gravitatea procesului. Radiologic în formele medie și gravă fanta
peridontală e/e largită, mai pronunțat în zona coletului;septurile interdentare lipsite de compactă in regiunea
vărfurilor și părțile laterale; prezența osteoporozei. În forma gravă dinții sunt deplasați sub formă de
evantai, rotiți în jurul axului. Masticația devine imposibilă, dureroasă.
– Starea de remisie survine după un tratament complex, simptomele caracteristice parodontitei diminuează
sau dispar. –
Exacerbarea parodontitei cronice are o evoluție mai activă, simptomele devin mai accentuate, pot apărea
abcese, fistule.
– În f.ușoară crește cantit.lichidului gingival la 0,52mg, f.medie și gravă – 1,53 (norma
0,06mg) - Schimbări a vaselor sangvine: plasmoragie, scleroză, reducerea microcirculației,
fleboectazii, hematome,dilatarea venelor.
– În toate zonele inflamate ale ging. și osului se află infiltrate leucocitare, limfo-
histiocitare, plasmocite, mastocite, granulații.
– Sunt prezente toate tipurile de resorbție a țesut.osos: osteoclastică, oncoză, resorbția netedă de
macrofage; resorbția cementului se manifestă diferit cu schimbări în periodonțiu: disfacerea f.colagen,
infiltrație.
– modificărea factorilor de apărare sangvini(prezența Ig) și salivari (lizozim,β-lizine etc).
38. Parodontoza. Clinica. Diagnosticul diferențial a gingivitelor, parodontitelor, parodontozei.
Parodontoza - e/e afecțiunea parodontului cu caracter primar distrofic.
Semne diagnostice:
- absența inflamației, gingia de culoare roz-pală;
- atrofia gingiei cu retracția ei și dezgolirea coletului,rădăcinii;
- nu e/e caracteristică placa dentară;
- dinții nu sunt mobili chiar și în atrofie a sept.dentare de gr.II-III;
- radiologic: absența semnelor de distrucție inflamatorie, conturul septurilor e/e clar, reducerea
înălțimii lor fără focare de osteoporoză, fanta period. normală. Structura profundă a osului cu dezarmonii –
alterarea focarelor de osteoporoză și osteoscleroză, sunt posibile schimbări structurale a altor oase
scheletale. – afecțiuni ale sistemului
CV, endocrine, metabolice. – indicii
funcționali( Shiller-Pisarev,Kulajenco,Iasinovski) sunt în normă; lichidul ging. în cantit.norm.
Formele clinice:
-ușoară: nu se manif.subiectiv, unii acuză ușor prurit a gingiei. Culoarea ging.e/e norm sau
puțin palidă. Placa, săngerări, pungi lipsesc, poate fi puțin tartru. Coletele incisivilor și caninilor dezgolite.
Radiologic: scadere a 1/3 din înălțimea sept.interdent.
–medie: acuze – dezgolirea canin.,incis. cu 1/3 (estetice), deseori
au culoare gălbuie, apare hiperestezia țes.dent., dureri a dinț.intacți la agenți termici,chimici. Radiologic:
scade ½ a înălț.sept.os.
– gravă: dezgoliri a rădăc.dinț. ½ și mai mult , defect estetic accentuat.
Morfopatologic: schimbări ditrofice, întîrzieri de substituțiee a țes.osos, desenul osos neuniform, liniile de
forță accentuate, trabeculele osoase îngroșate, virfurile sept osoase s/t dure, predomină resorbția netedă
(orizontală). Vasele sangvine: hiperplazia endoteliului, hialinoză, scleroză, micșorarea sau obliterarea
lumenului.
Diagnostic diferential.
Gingivitele se vor diferenția prin unele trăsături diagnostice: apar mai des la copii și tineri, lipsa pungilor
gingivale, prezența depunerilor dentare lipsa modificărilor septurilor osoase, fenomenul distructiv sau atrofia
nu apar pe clișeuil radiologic.
Parodontitele – apar preponderent la 30-40ani, în anamneză sîngerări de cîțiva ani, prezența pungilor
gingivale sau parodontale, modificări distructive ale sept.osos (verticale) depistate radiologic, lipsa
modificărilor în zonele profunde, prezența eliminărilor seroase sau purulente, depuneri dentare însemnate,
mobilitatea dentară.
Parodontoza – spre deosebire de caracterul inflamator distructiv a paradontitelor și gingivitelor, aici e/e
caracteristică atrofia. Atrofia gingiei cu retracția ei și dezgolirea coletului,rădăcinii,
nu e/e caracteristică placa dentară, dinții nu sunt mobili chiar și în atrofie a sept.dentare de gr.II-III,
radiologic: absența semnelor de distrucție inflamatorie, conturul septurilor e/e clar, reducerea înălțimii lor
fără focare de osteoporoză, fanta period. normală. Structura profundă a osului cu dezarmonii – alterarea
focarelor de osteoporoză și osteoscleroză,

39. Tratamentul local al parodontitelor.

Momentul decisiv în tratarea afecțiunilor parodontului e/e depistarea și înlăturarea factorilor, care
au provocat sau mențin inflamația.
Tratamentul local al parodontitelor va fi complex și prevede următoarele etape:
- Instruirea igienică a pacientului;
- Asanarea cavității bucale: înlăturarea depunerilor supra- și subgingivale, obturarea cariilor, înlăturarea
factorilor traumatici (construcții protetice necorespunzăt., anomaliile de ocluzie, dezvoltare);
- Tratamentul medicamentos;
- Tratamentul chirurgical;
– Tratamentul protetic.
Înlăturarea depunerilor dentare moi și dure se va face prin detartraj (manual, ultrasonic sau mixt). În unele
cazuri în urma detartrajului procesul inflamator se poate stopa.
Tratamentul medicamentos are ca scop lichidarea gingivitei simptomatice, stimularea imunității locale și a
proceselor reparative în parodonțiu. Preparatele se selectează în funcție de formă, gravitate, agresivitate a
procesului. Se administrează atît local, cît și general.
Metodele de utilizare a preparatelor medicamentoase sunt: aplicații pe ging.;
instilații în pungile parodontale; injecții în papilele gingivale, plica jugală; pansamente pe gingie;
fizioterapie. Antiinflamatoare și antimicrobiene: ung.acid acetilsalicilic 3%, ung.salicilat de sodiu 3%,
ung.heparină, cotrimoxazol, triada(lincomicină+dexametazon+lidocaină), Bior.
Antiseptice: peroxid de hidrogen
3%, permanganat de potasiu, rivanol, nitrofural. Antimicotice: sol.Lugol, sol.iodinol
1%, sol.bicarbonat de sodiu 1-%. Antitrihimonade: sol.metronidazol
1%, macmiror. Enzime proteolitice: tripsină,
chimotripsină.
Tratamentul chirurgical. Tactica depinde de tabloul clinic. Toate intervenţiile chirurgicale asupra
parodonţiului pot fi divizate în două grupe: de lichidare a pungilor parodontale și modelare a osului alveolar
cu restaurare adiţională. Acestea includ:
1. Chiuretajul pungilor parodontale pe câmp închis.
2. Chiuretajul pungilor parodontale pe câmp deschis.
3. Gingivectomia.
4. Operaţii cu lambou.
5. Lambou deplasat apical.
6. Regenerarea tisulară ghidată a ţesuturilor parodontale.
În forme ușoare (punga de 3,5mm) de parodontită se va realiza churetajul închis a pungii sub anestezie, cu
tratarea minuțioasă a rădăcinii dintelui și înlătutarea epiteliului de pe pereții interiori ai pungii.
În forma medie (punga pînă la 5mm) se realizează chiuretajul deschis. După o anestezie se face incizia la
nivelul vîrfului papilelor gingivale, apoi ele se decolează și se realizează detartrajul subgingival și curățarea
granulațiilor. Dacă marginea gingivală este modificată, se taie cu foarfecele 1-1.5mm, lăsînd festonul
gingival. Se spală cu apă oxigenată și ser fiziologic,se face hemostaza prin tamponare, după ce se aplică un
pansament pentru 2-3 ore.Intervenția se realizează pe 3-6 dinți.
În forma gravă (pungi mai mari de 5mm) metoda de elecție e/e plastia cu lambouri. Prezintă crearea a 2
incizii verticale de-a lungul osului alveolar în zona a 3-6 dinți, și una orizontală ce secționează papilele
gingivale, decolînd laboul mucoperiostal. Plaga se spală bine, se înlatură tot conținutul patologic, se face
hemostaza. În prezența defectelor osoase se poate utiliza regenerarea tisulară ghidată (grefe, membrane). Se
modelează marginea gingiei și se suturează.
Tratamentul ortopedic. Este orientat spre suprimarea mobilității dentare, reechilibrare funcțională a
arcadelor dentare, reparare a defectelor arcadelor. Se folosesc proteze imediate, punți, șine, implante
endoosoase și combinarea acestora.
45.Eritemul exudativ polimorf.tabloul clinic, diagnostic diferential, tratament.
Este o boala cutaneo-mucoasa, care se caracterizeaza prin debut brusc si polimorfism al elementelor de
leziune (macule, papule, placi urticariene). Mai apoi boala capata un character cronic recidivant. Mucoasa
bucala se afecteaza la 25-60% din numarul bolnavilor suferinzi de eritem exudativ polimorf
Etiologie si patogenia
Este o boala polietiologica. Se presupune ca e de origine virotica, desi virusul
nu este izolat. Cea mai verosimila pare a fi originea alergica a bolii ca o manifestare a alergiei infectioase
sau neinfectioase. Distingem 2 forme de eritem exudativ polimorf : alergico-infectioasa(idiopatic adevarat)
si toxico-alergica (simptomatic). In forma alergico-infectioasa se constata reactive alergica la alergene
bacteriene, mai ales stafilococice si streptococice. La baza formei toxico-alergice sta alergia, mai frecvent
cea de intolerant fata de medicamente.
Tabloul clinic.
Afectiunea debuteaza in majoritatea cazurilor ca o boala infectioasa acuta, cu astenie generala, febra,
dureri reumatide. Pe fondul acesta peste 1-2zile apar eruptii pe mucoasa si piele. Eruptiunile cutanate sint
polimorfe, insa predomina desenul cocardei-pete roze,cianotice cu un diametru de 1-2 cm, cu partea central
de o culoare cianotica-cafenie, care prezinta o vezicula rupta sau o crusta. Localizarea leziunilor cutanate
este caracteristica cu predilectie pentru miini, antebrate, picioare, mai rar git,fata. Elementele cutanate sint
insotite de prurit usor, formicatii, sau nu-I aduc pacientului nici un discomfort.
Modificarile in mucoasa bucala de obicei sint foarte dureroase, de la orice miscare a limbii, buzelor.
Mai des sint afectate partile anterioare ale cav. bucale : buzele, obrajii, limba, palatal dur. In cazurile grave in
process e antrenata toata mucoasa bucala si marginea rosie a buzelor. Marginea gingiei si papilele gingivale
raminintacte sau sint usor hiperemiate.
Mucasa bucala si buzele sint tumefiate, apare hiperemie. In primele ore ale bolii pe mucoasa bucala
se pot observa leziuni asemanatoare cu cele cutanate mai des placi urticariene sau bule cu continut seros sau
hemoragic,Ele se sparg curind,ceea ce creaza un tablou destul de monomorf:pe fondul tumefierii si a
hiperemiei apar multiple eroziuni mari deseori confluente, cu depuneri dense de culoare galbuie.
Pentru forma afecuasa alergica a eritemului exudatif polimorf sint caracteristice recidile de forma
acuta cu icidenta sezoniera.Ele apar 1-2 pe an,citeodata mai des pe parcursul mai multor ani.In perioada
dintre recidive pe mucoasa bucala si piele modificarile lipsesc,pentru forma simptomatica(toxicoalergica)a
eritemului exudativ polimorf e caracteristica recidiva cauzata de administarrea medicamentului alergen.
Diagnosticul diferential: se face in primul rind intre cele doua forme ale eritemului polimorf apoi cu
penfigusul, penfigoidul, stomatita herpetica acuta,sifilisul secundar.
Forma toxico-alergica a eritemului exudativ poimorf, provocata de medicamenti si de alte alergene
neinfectioase, poate pastisa in evolutie forma infectioasa alergica.
De la pemfigus eritemul exudativ polimorm se deosebeste prin evolutia acuta, prin faptul ca
fenomenele de inflamatie sint mai pronuntate si epitelizarea eroziunilor e de durata mai scurta, cu depuneri
pe eroziuni mai tenace, simptomul Nicolski este negative, lipsesc cellule acantolitice in frotiurile-amprente
de pe fundul bulelor si eroziunilor. De la pemfigoid eritemul exudativ polimorf se deosebeste prin evolutie
mai acuta, simptoamele generale , recidive periodice, in timpul carora mucoasa este curate(fara eruptii)
De la stomatita herpetica acuta eritemul exudativ polimorf se deosebeste prin eroziuni mai mari, lipsa
sau numarul redus al leziunilor marginii gingivale si prin alte simptoame cutanate, recidive, prin absenta in
frotiurile-amprente a celulelor polinucleare.
In sifilisul secundar eroziunile au o forma de lizereu ingust si nu hiperemie difuza, dureri usare in
unele erziuni se deceleaza treponeme palide, reactiile serologice ale luisului sint positive. Se vor lua in
cnsideratie manifestarile extrabucale ale sifisului. Eruptiile buloase bucale sint posibile in lichenul rosu plan,
lupusul eritematos, boala Duhring.
Tratament : Se va suspenda numaidecit medicamentul care provoaca intoleranta.In perioada acuta
tratamentul este indreptat spre combaterea fenomenelor inflamatorii, micsorarea durerilor, stimularea
epitelizarii defectelor mucoasei. In aceste cazuri se administreaza mijloace desensibilizante si
antiinflamatoare,vitamine. In formele mai grave se administreaza tiosulfat de sodium, preparate
corticosterioide, antibiotic cu spectru larg de actiune Tratamentul local se face dupa principiul symptomatic.
Se face anestezie cu solutii de 1-2% trimecaina, aplicatii cu solutie de 1% dimedrol, solutie de 2%
suprastina, solutie de 2,5% pipolfen. Cavitatea bucala se prelucreaza cu dezinfecttante cu actiune usoara, pe
depuneri necrotice se aplica solutii de enzyme proteolitice. Crustele de pe buze se trateaza cu solutie de apa
oxigenata sau cu unguente ce contin antibiotic. Apoi se aplica unguente continind corticsterizi si antibiotic
sau remedii keratoplastice. Local prelucrarea pielii se va face in fiecare 3-3.5 ore.
46.Stomatita aftoasa cronica recidivanta. Clinica, diagnostic, tratament.
Stomatita aftoasă cronică recidivantă (RAS) este o afecțiune inflamatorie cronică a mucoasei bucale,
caracterizată prin ulcerații recurente sub formă de afte, ce evoluează timp
îndelungat. Mecanismele producerii acesteia sunt încă necunoscute, principalii factori implicați în apariția ei
fiind de natură imunologică, infecțioasă, alimentară, etc. Nici tratamentele aplicate nu dau rezultate bune,
RAS fiind periculoase prin consecințele destul de severe pe care le pot produce.

Frecvența acestei boli în rândurile populației este destul de mare și poate atinge până la 60%. Riscul este mai
important la indivizii cu vârsta de peste 20 ani, în special de sex feminin. Există o coerență între aftele RAS
și multiple afecțiuni generale ale organismului, în cadrul cărora pot constitui un simptom caracteristic.

Factori implicați în etiologia RAS

1. Viral – virusul herpetic-6 și herpes-zoster, citomegalovirusul și multe altele se consideră a avea un rol
esențial în apariția aftelor;
2. Bacterian – există teorii care descriu RAS drept o manifestare autoimună, din cauza unor antigene proprii
atât mucoasei bucale, cât și unor bacterii, structura proprie nemaifiind recunoscută, este atacată de
autoanticorpi (Streptococi). Pe de altă parte, Helicobacter Pylori – bacteria incriminată în apariția ulcerului
gastric, poate favoriza ulcerații și la nivelul cavității orale. Contraargumentele se bazează pe faptul că aftele
nu pot fi combătute prin medicamente care omoară bacteriile, ci prin substanțe care stimulează sistemul
imunitar, deci nu pot fi tratate ca infecții.
3. Hormonal – estrogenul și progesteronul, nivelurile cărora oscilează în funcție de perioada ciclului
menstrual, pot sensibiliza stratul superficial al mucoasei bucale, predispunându-l la pierderea integrității
sale;
4. Traumatic – orice traumatism produs prin care rezultă o plagă superficială în cavitatea bucală (înțepare,
rănire în timpul masticației, traumatizare prin periaj sau injecții cu anestezice) se poate complica cu RAS.
Excepția o reprezintă persoanele în vârstă, la care procesele de cheratinizare sunt mai importante, dar și
traumatismele însemnate de tipul intervențiilor chirurgicale;
5. Genetic – predispoziția genetică de transmitere a bolii este discutabilă;
6. Deficitul de vitamine și/sau minerale – Fe, complexul de vitamine B, Zn, care sensibilizează sistemul
imunitar;
7. Alimentar – anumiți conservanți, aditivi sau alimente cu potențial alergenic – mierea, căpșunile, ciocolata,
etc
8. Imunologic – pacienții cu HIV, de exemplu, prezintă afte într-un procent destul de mare;
9. Stres, medicamente – anumite antiinflamatoare nesteroidiene sau blocante ale canalelor de calciu pot
cauza afte. Stresul favorizează apariția și recurența ulcerațiilor.

RAS poate fi o manifestare a unor boli precum:

- Stomatita Setton;
- Sindromul Reiter;
- Angina herpetică;
- Boala Behcet;
- Anemie;
- Boala Crohn;
- Stomatita medicamentoasă;
- Neutropenia ciclică, etc

Manifestări clinice
Debutul leziunii aftoase se prezintă sub forma unei zone hiperemice, pe suprafața căreia începe un proces de
eroziune. Pacientul are o senzație de arsură sau furnicare ce se va transforma în durere pe parcursul evoluției
ulcerației. Afta are contur rotund-ovalar și este acoperită de o masă fibrinoasă gălbuie, delimitată de o zonă
roșiatică, iar mucoasa vecină este hiperemică. După 24 - 48 ore, depozitele de fibrină dispar și începe un
proces de epitelizare. Simultan, pot să apară 1 - 2 formațiuni, uneori asociate cu alte elemente patologice.
Foarte rar, se depistează o reacție din partea nodulilor limfatici și febră. Din punct de vedere topografic,
zonele afectate sunt: mucoasa labială, jugală (a obrajilor), marginile limbii, fornixul vestibular, planșeul,
palatul moale, rar gingia fixă. Leziunea instalată se vindecă fără a lăsa cicatrice, în termen de maxim două
săptămâni. Reacutizările pot apare la intervale variabile de timp: de la căteva zile la cîțiva ani, sub influența
unor agenți precum: traumatismele, stresul, frigul etc.

1. Aftele minore
- au prevalența maximă în rândurile celor afectați;
- prezintă una/ câteva afte cu diametru sub 1 cm;
- au contur regulat;
- se vindecă în maxim 10 zile;
- nu lasă cicatrici.
Trebuie deosebite de forma herpetică sau alte forme aftoase virale (de ex., Coxakie).

2. Aftele majore
- se întălnesc mai rar;
- aftele au diametrul de peste 1 cm;
- conturul neregulat și edemul țesuturilor vecine îi conferă un aspect caracteristic de crater, pe fundul căruia
se por observa depozitele gălbui de fibrină;
- de cele mai multe ori apar singure, dar pot exista și câte 2 - 3;
- o caracteristică importantă este durerea mare, ce îngreunează alimentația sau chiar și fonația bolnavilor;
- vindecarea poate dura și luni întregi, lăsând în urmă cicatrici retractile.

3. Aftele herpetice
- apar sub forma unor erupții „în buchet”, însă sunt de tip ulcerativ, și nu veziculos;
- diametrul este sub 3 mm;
- diagnosticul diferențial – cu herpangina, eritemul poliform etc.

Diagnosticul diferențial se face cu

- Boala Behcet, în care sunt afectate simultan și pielea, ochii, organele genitale, articulațiile. Vindecarea se
produce foarte lent.
- Aftele Setton – ulcerațiile sunt adânci, au margini îngroșate.
- Herpesul cronic recidivant – multiplele vezicule grupate, se localizează la limita roșului buzelor cu pielea
sau cu mucoasa bucală. Sunt precedate de episoade de infecții acute respiratorii sau de simptome de răceală.
- Leziunile traumatice – după îndepărtarea factorului traumatic se inițiază vindecarea leziunilor, etc.

Tratament
Deoarece nu se cunoaște etiologia acestei boli, este necesar un examen minuțios pentru a găsi posibilele
cauze ce determină afecțiunea. Se va face o analiză hematologică pentru a depista eventuale deficite de fier
sau acid folic, dar și pentru a infirma infecțiile de tip HIV, sifilis. Când se presupune existența unui/unor
factori alergeni, se va consulta un alergolog. În celelalte cazuri, este recomandabil consultul medicilor de
specialitate de gastroenterologie, ORL, reumatologie etc. Odată elucidată cauza, este posibilă aplicarea unui
plan de tratament țintit, în restul cazurilor, se vor folosi tratamente topice mai mult sau mai puțin eficiente.
Scopul celor din urmă este să accelereze vindecarea, să combată durerea și să prevină recidiva.

Tratamentul local:
- clătiri bucale cu soluții anestezice locale de tipul xilinei sau benzocainei pentru diminuarea durerilor,
urmărind indicațiile medicului;
- folosirea de ape de gură ce conțin antiseptice, în special Clorhexidina, de două ori/ zi. Dezavantajele
acestei substanțe sunt colorarea dinților și iritarea țesuturilor moi cu senzația că sunt „arse” la folosirea lor
îndelungată;
- aplicarea de soluții speciale cu fermenți pentru a îndepărta depozitele necrotice de pe suprafața aftelor;
- se folosesc corticoizi (clobetazol propionat) pentru a reduce inflamația, doar când diagnosticul este cert și
este exclusă posibilitatea ca formațiunea patologică să fie malignă (pre- sau canceroasă);
- aplicarea de unguente sau uleiuri epitelizante;
- proceduri de fizioterapie, hirudoterapie.
Este foarte importantă igienizarea cavității orale în pofida disconfortului creat. Se poate renunța la periuța de
dinți, urmând ca pasta să fie aplicată pe o compresă de tifon cu care să se curețe atent dinții. Igiena asigurată
corect contribuie în mod deosebit la vindecarea RAS, de aceea sunt indicate toate măsurile necesare de
asanare și îndepărtare a posibilelor focare de infecție.

Tratament sistemic:
Se instituie doar dacă RAS apare în contextul unor boli complexe, este gravă sau tratamentul local nu dă
rezultatele scontate.
- Vitamina C, acid folic, sau B12;
- Medicația imunoterapică;
- În scopul pofilaxiei recidivelor se va renunța la fumat, bauturi alcoolice, alimente exagerat condimentate.
47. Modificari ale mucoasei bucale in cadrul leucemiei.
Leucoza este boala maligna ce se caracterizeaza prin dereglarea brusca a hematopoiezei. Substratul
patomorfolgic al bolii sint celulele blastice leucemice ce corespund elementelor de origine ale unuia din
germenii hematopoiezei. Exista citeva teorii referitoare la aparitia imbolnavirii :
Infectioasa (inclusive virotica), tumorala (neoplazica), teoria de natura sistemo-proliferativa. Patogenia
leucozelor poate fi lamurita pri teoria de clone fara control, care au pierdut capacitatea de diferentiere si
maturizare, caracteristice pentru celulele sanatoase. Agentul leucozogen poate afecta una din celulele
premergatoare ale leucopoiezei, care este un mechanism de declansare a formarii clonului celulelor
leucozice. Deosebim leucoza acuta si cronica. Pe baza tabloului clinic-morfologic si citochimic clasificam
citeva variante ale leucozei acute : mieloblastic, promielocitar, nediferentiat. Manifestarile clinice ale
leucozei acute sunt o urmare a acumularii celulelor blastice maligne. Debutul leucozei imita
tabloulclinic al gripei, angineii, diareei in combinare cu ridicarea temperaturii si ale altor maladii. La 10%
din bolnavi boala se incepe cu hemoragii profuse (din nas, hemoragii uterine, din alveola dintelui extras, din
gingii) si cu stomatita ulceroasa. Deja in perioada incipienta sint posibile dureri in oase (acuze de
rheumatism, neurita, poliartrita cu caracter metabolic)
Tabloul clinic de baza constituie 4 sindroame principale : hiperplastic, hemoragic, anemic, toxic
Manifestarile sindromului hiperplastic sint diferite. Se observa exces indolor de volum al
ganglionilor limfatici la 50% de bolnavi, al ficatului, splinei, amigdalelor la 25%. Hiperplazia gingiei se
determina la 5% bolnavi, de obicei I stadiul grav al procesului. Deseori hiperplazia e asociata cu modificari
ulcero-necrotice in cavitatea bucala. Baza sindromului hemoragic care se constata la
50-60% bolnavi este trombocitopenia brusca. In cavitatea bucala cele mai caracteristice manifestari ale
acesteui sindrom sint singerarea brusca a gingiilor numai la atingerea lor, prezenta petesiilor pe mucoasa
obrajiilor , pe linia de angrenare a arcadelor, limba si alte sectoare. Uneori se constata hemoragii si
hematoame massive. Afectarea mucoasei bucale intilnita relative frecvent in leucoze se lamureste prin
traumatism extins, favorizat de modificarile distrofice grave ce se dezvolta in leucoza acuta, scaderea
reactivitatii generale a organismului si factorilor de aparare locali, slabirea apararii leucocitare, dereglarea
circulatiei sangvine locale. S-a observant aparitia durerilor in dintii intact si in maxilare de rind cu durerile in
alte oase in urma antrenarii oaselor in procesul leukemic. Deseori se dezvolta afectiuni micotice la ¼ din
pacienti. Tratament. Tratamentul bolii de baza se efectuiaza in sectia in
sectia de hematologie sau cea terapeutica. Terapia locala. Asanarea cavitatii bucale s efectuiaza in
corcondanta cu hematologul in conditii de stationar. Se folosec solutii antiseptic slabe, analgezice. Toate
aceste preparate se prescriu in cazul mdificarilor ulcero-necrotice ale mucoasei bucale. Daca se depisteaza
boli micotice , herpetice si alte simptome se efectuiaza tratamentul necesar. Leucoza cronica se imparte
in mieloleucoza si limfleucoza. In cavitatea bucala predomina manifestari hemragice, dar de o intensitate
mai mica decit in leucoza acuta.
48. Glosalgia. Glosadenia. Clinica, diagnostic, tratament.
Glosalgia (glosalgia) sau glosodinia,parestezia limbii,glosopirozis-boala,ce se caracterizeaza prin
arsura,impunsaturi,mai rar dureri in diferite sectoare ale mucoasei limbii fara schimbari vizibile locale.Mai
rar ca in limba asemenea senzatii apar in buze,pe palatal dur sau pe toata mucoasa cavitatii bucale.In asa
cazuri boala se numeste stomalgie sau parestezie a mucoasei buzelor,cavitatii bucale,sindromul arsurii
cavitatii bucale.
Printre bolnavii de glosalgie predomina femeile mai in virsta de 40 ani, barbatii se imbolnavesc de 5-6 ori
mai rar.Aparitia la ei a bolii se asociaza cu traumele produse de un corp strain,marginile ascutite ale
dintilor,protezelor,alimente excitante,de asemenea pot contribui fixatia protezelor,extractia dintelui sau alte
operatii in cavitatea bucala,traumele psihice.Glosalgia si stomalgia pot sa se inceapa fara pricini vadite.
Etiologie si patogenie.
Actualmente existe motive de a socoti glosalgia o boala polietiologica.In patogeneza rolul principal il
joaca patologia sistemului nervos vegetative,care e sustinuta de excitarea lantului neuro-reflector la diferite
niveluri aceste dereglari sunt functionale mai rar organice.
Glosalgia cel mai des se dezvolta pe fondul bolilor tractului digestive si ficatului,patologiilor
vasculare,maladiilor SNC si periferic,dereglarilor endocrine.Glosalgia intr-o oarecare masura se refera la
nervoze provocate de diferite cause:nevroza propriu zisa,patologia organelor obdominale,patologie
vasculara,hipovitaminoza endogena B, hiposideroza,dereglari endocrine.Mai rar glosalgia apare din cauza
SNC.Unii specialist privesc glosalgia din punct de vedere al sistemului bulbar viscera-reflector.In concluzie
glosalgia e una din simtomele multor boli generale,iar factorii nocivi locali contribuie la aparitia ei,
intesficarea senzatiilor neplacute , pot fi punct de plecare al noilor recidive.
Tabloul clinic:
Bolnavii acuza arsura permanenta sau periodica,usturime,furnicatii in limba,simtul oboselii dupa
vorbire,rareori acuza dureri in limba si parestezie.In cadrul stomalgiei senzatii asemanatoare apar sip e alte
sectoare ale mucoasei cavitatii bucale.Mai bine din 30% din bolnavi acuza uscaciune in gura.Senzatiile
neplacute se inteifica dupa discutii,dupa emotii,seara. E caracteristica disparitia lor in timpul mesei.Toate
aceste sschimbari se localizeaza mai des pe virful limbii si portiunile laterale,mai rar pe dorsul limbii sau la
radacina.Sectorul acestor senzatii nu are granite concrete,localizatia lor se poate schimba. Fara tratament
boala cu diferita intesitate decurge luni si ani in sir. In cadrul glosodeniei (stomalgiei) schimbarile obiective
ale mucoasei lipsesc sau sint neinsemnate. Sensibilitatea superficial a sectorului dureros poate sa se
micsoreze,mai rara sa se mareasca.Salivatia,de regula scade.
Diagnosticul diferential.
Glsalgia se va deosebi de bolile organice ale limbii sau altor sectoare ale cavitatii bucale,de durerile
traumatice,de nevralgie,nevrita,de durerile odontogene.E necesar de a semena de evidentiat glosalgia ca
manifestare a sindromului ocluziunii patologice(Sindromul Casten),a ostiocondrozei sectorului cervical,al
coloanei vertebrale. Deosebirile principale de patologiile organice(procesele inflamatorii,tumori)
consta in aceea ca la glosolgie lipsesc schimbari obiective in limba sau ele sunt neinsemnate,nu corespund
senzatiilor subiective,expressive. In afara de aceasta trebuie exclusa durerea ca rezultat a traumelor acute sau
cornice,deseori al microtraumei,durerea si arsura in asa cazuri sunt destul de permanente si se localizeaza in
unul si acelasi loc,o data cu inlaturarea factorului traumatic durerile dispar.
Nevralgia se deosebeste de glosalgia prin accese de dureri bruste si de scurta durata,care aproape
totdeauna se localizeaza lateral in zona de inervatie a uneia din ramurile nervilor trigemen si glosofarengian
in afara acceselor dureri nu sunt.Durerile sunt calauzite, de obicei de dereglarile,vasomotoare,de miscarile
convulsive ale muschilor fetii. Existenta “zonei de pornire”,atingerea de care provoaca un nou acces,e
caracteristica pentru nervalgie si nu pentru glosalgie.
Pentru nervita e caracteristica localizatia durerilor strict corespunzatoare nervului atacat si totodata
pierderea sensibilitatii in aceasta zona.Asa la neurita nervului lingual durerile sunt unilateral si se localizeaza
in primele 2/3 ale limbii.In aceasta regiune dispar complet sau slabeste sensibilitatea speciala,ceea ce se
manifesta prin parestezie si amortire,iar uneori prin scadere sau denaturarea gustului.Durerile se intesifica la
miscarile limbii in timpul mesei.
Tratament:
Se iau in consideraie factorii nocivi. In primul rind se face sanatia cavitatii bucale,actiunea
etiologica,patogenetica,sintomatica.E necesar de a tine cont de inaltimea muscaturii,de prezenta protezelor
in cavitatea bucala si excluderea galvanizmului.Totodata se fa examina examinarea apoi tratarea afectiunilor
depistate la specialist de alt profil: terapeut, neuropotalog, psihiatru, ginicolog, endocrinolg. Influenta asupra
patogenii presupune aplicarea de remedii medicamentase si actiuni curative indreptate spre normalizarea
homeostaziei,spre inriurirea mecanismelor periferice si central ale sistemului dolor,cit si asupra tulburarilor
neuropsihice associate.In acest scop se administreaza peroral preparate de brom ,valeriana,tranchilizati
mici(elenium,tazepam,finazepam), vitamine din grupul B(B 12, B6, B1,PP)in injectii.Se administreaza
blocante de trimecaina sau novacaina ale nervului glosic(6-10 blocade cu 1% trimecaina peste o zi sau in
fiecare zi alterindzonele de injectare.Un rezultat bun se obtine in urma tratarii paresteziilor mucoasei cu
preparatele fierului (hemostimulin,fleroplex,fierocal). Se obtine un anumit success si de la
fizioterapie:galvanizarea ganglionilor simpatico cervical superiori sau electroforeza cu clorura de
calciu,novocaina,ganglioblocante,electroforeza limbii cu solutii 0,9% clorura de sodium,sau de 0,5% clorura
de cobalt,masaj in zona cervical,electrosomn.Pe parcursul tratamentului o atentie deosebita se acorda
psihioterapiei.
49.Modificari ale mucoasei bucale in cazul unor dermatoze(lichen rosu, lupus eritematos)
Lichenul rosu plan este maladie inflamatorie a pielii si mucoaselor, pentru care e caracteristica eruptia de
papule marunte cornificate. Aceasta boala se intilneste mai cu seama la femei de peste 30 ani. Evoluiaza
treptat, mai rar acut. La 40% din bolnavi se afecteaza concomitent pielea si mucoasa cavitatii bucale, fiind
cea mai raspindita boala ale mucoasei cavitatii bucale.
Etiologie :
Nu este cunoscuta. Teoriile existente neurogena, virusologica si toxicoalergica nu au argumente vadite.
Lichenul rosu plan, de regula, se combina cu bolile cronice, ce reduc proprietatile de aparare ale
organismului (bolile tubului digestiv, diabetul, boala hipertensiva, necroza). La majoritatea bolnavilor e
micsorata reactivitatea generala nespecifica, e sporita permiabilitatea vaselor. Un rol deosebit in
gravitateabolii, poate chiar si in aparitia ei, revine traumatismului local.
Tabloul clinic :
Elementul morfologic de baza este papula cornificata de forma rotunda sau poligonala de marimea 0,2-5mm.
Pe mucoasa cavitatii bucale papulele lichenului rosu plan din cauza maceratiilor permanente au o culoare
alb-roza sau alb-cenusie, evidentiinduse pe fondul normal sau hiperemiat al mucoasei. O caracteristica a
LRP este tendinta papulelor spre contopire in forma de desen sinuos, dantelar, arborescent, inelar sau striat.
Papulele proemina usor pe nivelul mucoasei, conferindu-i rugozitate. Pe limba zona LRP aminteste
leuclopazie, papilele in focarele patologice sunt nivelate. La fumatori papulele sunt mai pronuntate, mai
masive, mai masive, pe ele deseori se suprapunmaculele de leucoplazie. LRP se localizeaza in cavitatea
bucala cu predilectie pe suprafata jugala in locurile contactului ei cu molarii si pe plicele de trecere, pe
suprafetele laterale ale limbii cu trecerea pe dorsul si partea ei inferioara in regiunea molarilor. Buzele,
gingiile, palatul dur si moale, planseul bucal sint rar afectate. LRP pe marginea rosie si mucoasa buzelor
deseori aduce la aparitia cheilitei glandulare secundare.
Se deosebesc 5 forme clinice de LRP pe mucoasa cavitatii bucale si marginea rosie a buzelor: tipica,
exudativ-hiperemiata, eroziv-ulceroasa, buloasa, hipercheratozica.
Forma tipica :
E cea mai frecventa. Papulele se localizeaza pe mucoasa aparent intacta. Bolnavii se pling de senzatii de
constrictie, de arsura, rugozitate, ariditate a mucoasei cavitatii bucale si a marginii rosii a buzelor. Dar
deseori boala evolueaza asimptomatic si se depisteaza intimplator sau cu ocazia unui examen medical.
Forma exudativ-hiperemiata :
Se intilneste mai rar decit forma tipica. Papulele se localizeaza pe mucoasa inflamata, de culoare rosie
aprinsa. Bolnavii acuza dureri mai cu seama in timpul consumului de bucate picante si vorbirii. In cazul unei
inflamatii pronuntate desenul papulelor poate pierde din claritate si chiar partial sa dispara.
Forma eroziv-ulceroasa :
E cea mai grava din toate formele, se caracterizeaza prin existenta de eroziuni, rar ulcere de forma
neregulata in centrul focarelor patologice. Eroziunile sint acoperite cu depozit fibrinos sau ramin denudate.
Procesul inflamator e foarte expresiv, eroziunile si ulcerele se infecteaza secundar cu flora cavitatii bucale,
sunt foarte dureroase, usor singereaza.In jurul lor se pastreaza desenul tipic al LRP. In aparitia eroziunilor si
ulcerilor un rol mare il joaca trauma. In cadrul acestei forme uneori poate sa apara simptomul decolarii
subepiteliale perifocale. Existenta indelungata a eroziunilor si ulcerelor poate sa aduca la atrofia si
cicatrizarea superficiala a mucoasei.
Forma buloasa :
Se intilneste foarte rar. Particularitatile ei caracteristice consta in aparitia de vezicule sau bule cu diametrul
de 1-10mm in focarele LRP sau in apropierea lor. Bulele cu continut seros sau hemoragic crapa curind. Spre
deosebire de forma eroziv-ulceroasa eroziunile in forma buloasa repede se epitelizeaza.
Forma hiperkeratozica :
Se intilneste rar. Ea se caracterizeaza pritr-o hipercheratoza pronuntata, cind papulele se contopesc in placi
mari si proemina considerabil pe nivelul mucoasei. Placile au contur foarte clar, sunt acoperite cu mase
cornificate plicate. Se localizeaza cu predilectie pe mucoasa jugala, pe dorsul limbii. In jurul focarelor
hipercheratozice pot exista eruptii papulase, tipice pentru LRP.
Lupusul eritematos (LE):
Deosebim LE cronic si acut. Se imbolnavesc mai ales femeile. Boala debuteaza ca regula in virsta de 20-40
ani. In cadrul ambelor forme ale LE pot fi atacate marginile rosii a buzelor si mucoasei bucale. Leziuni
izolate ale mucoasei practic nu se intilnesc.
Etiologie si patogenie :
Conform conceptiilor moderne, lupusul eritematos face parte din colagenoze, boli autoimune, in cadrul
carora apare sensibilizarea fata de agentii infectiosi. Factorii predispozanti sint alergia la razele solare, la
injectii, la traume, temperaturi joase.
LE cronic :
De obicei este atacata pielea de pe fata, urechi, partea pieloasa a capului, marginea rosie a buzelor. Procesul
se poate localiza izolat pe marginea rosie a buzelor. Mucoasa cavitatii bucale este atacata foarte rar.
Simptoamele clinice principale ale LE cronic : eritem, hiperkeratoza, mai tirziu atrofia, din centru treptat
acoperind intregul focar, eritemul si hiperkeratoza persista. E posibil aparitia infiltratiei focarului,
teleangiectaziei si pigmentatiei. Toate formele LE cronic pe marginea rosie a buzelor si mucoasei cavitatii
bucale sunt insotite de durere si arsura, mai ales in timpul alimentatiei.
Deosebim 4 forme clinice ale LE cronic pe marginea rosie a buzelor : tipica, fara atrofie manifestata clinic,
eroziv-ulceroasa si profunda.

Forma tipica :
Marginea rosie a buzelor e infiltrata, cu pete difuze sau in focar, de culoare rosie inchisa. Focarele ovale sau
in forma de banda sint acoperite cu scoame hiperkeratozice tenace. La incercarea de a le detasa apare
singerare si durere. In centrul focarului se constata atrofie.
Forma fara atrofie manifestata clinic :
Se deosebeste de cea tipica prin lipsa de atrofie.Sectoare separate au infiltratie slab exprimata si
teleangiectazie
Forma eroziv-ulceroasa :
Se caracterizeaza prin inflamatie expresiva, eroziuni, ulcere, fisuri, in jurul carora se observa hiperkeratoza.
E forma cea mai dureroasa.
Forma profunda :
LE Kaposi-Irgang focarul aminteste o formatiune nodoasa, proeminenta pe marginea rosie a buzelor. Pe
suprafetele ei se constata eritem si hiperkeratoza.
LE al marginii rosii a buzelor se transforma in cancer dupa o existenta indelungata, aproximativ in 6%
cazuri. In cavitatea bucala cel mai des sunt afectate in afara de buze mucoasa jugala pe linia de angrenare a
arcadelor dentare, mai rar palatul, limba si alte sectoare.
Pe mucoasa cavitatii bucale in cazul formei tipice apar focare putin proeminente cu hiperemie de staza si
hiperkeratoza in forma de opacifiere a epiteliului; la periferiile focarului se observa un lizereu de
hiperkeratoza, in centru o suprafata atrofiata, acoperita cu puncte si linii albe fine situate aproape una de alta,
mai apoi pot aparea si pe la periferiile focarului. In inflamatiile pronuntate tabloul hiperkeratozei si atrofiei
nu este clar. La o inflamatie, traumatizare de focar avansate apare forma eroziv ulceroasa, in centrul ei
forminduse oeroziune sau un ulcer foarte dureros. Dupa regenerarea ulcerilor si a eroziunilor ramin de obicei
atrofie si cicatrizari. Unele forme ale LE decurg fara keratoza si atrofie pronuntate, altele fara hiperemie si
atrofii manifeste.
LE acut :
E o boala de sistem grava, de evolutie acuta sau subacuta. Se caracterizeaza prin stare grava, deseori cu
febra, cu afectarea organelor interne cu leucopenie cu marirea brusca a VSH-lui. Schimbarile cutanate pot
avea forma de hiperemie nu prea mare in forma de pete sau amintind erizipel, uneori eruptiile sunt
multiforme.
In cavitatea bucala se observa schimbari asemanatore cu cele de pe piele, notamente : pete edematiate si
hiperemiate, hemoragii, eruptii de vezicule si bule, care repede trec in eroziuni, acoperite cu depuneri
fibrinoase.
50. Cheilitele. Clasificare. Cheilitele independente (glandulară, exfoliativă etc. ). Clinică, diagnostic,
tratament.
Cheilita reprezinta leziuni inflamatorii ale buzelor, cheilitele reunind un ansamblu de afectiuni inflamatorii
superficiale localizate la nivelul semimucoasei labiale. Keratina de la nivelul vermillonului isi pierde
plasticitatea, buzele devenind crapate, descuamate, dureroase. Pacientii au tendinta sa-si umezeasca buzele,
sa-si detaseze scuamele, ceea ce agraveaza leziunile. Forme clinice: 1. Cheilita de contact- poate fi
declansata de urmatorii factori: - parfumuri, coloranti, conservanti prezenti in rujuri, balsamuri pentru buze;
- pasta de dinti (in special cea care contine propolis), apa de gura, materialele din care sunt confectionate
lucrarile dentare; - alimente (in special citricele); - obiecte: piese ale unor instrumente musicale, etc.
Debuteaza cu prurit local, urmat de aparitia eritemului si, uneori, chiar a edemului si veziculelor la nivelul
buzelor. Leziunile se pot extinde la nivelul pielii din jurul buzelor si, mai rar, la nivelul mucoasei.
Diagnosticul se stabileste pe baza aspectului clinic; se pot utilize patch-testele pentru depistarea factorului
declansator. Tratamentul consta in administrarea de corticoizi local si evitarea contactului cu agentul
declansator. 2. Cheilita atopica este o manifestare a dermatitei atopice, fiind prezenta atat la copii, cat si la
adulti. Apare sub forma unui eritem al semimucoasei, ce se poate extinde la nivelul pielii din jurul buzelor
sau leziunile sunt scuamoase, asemanatoare celor intalnite in cheilita exfoliativa. 3. Cheilita infectioasa: a)
Virala: virusul herpes simplex este agentul declansator cel mai frecvent implicat in aparitia cheilitei
infectioase. Debuteaza printr-o gingivita eritematosa, apoi apar vezicule la nivelul semimucoasei si, uneori,
la nivelul tegumentului peribucal; acestea se rup si determina formarea unor cruste. b) Bacteriana: este
datorata unei infectii cornice de origine gingivala sau dentara, fiind dificil de identificat bacteriile
responsabile datorita florei saprofite numeroase. c) Micotica: agentul patogen cel mai frecvent incriminat
este Candida albicans, localizarea labiala fiind precoce si constanta in cadrul candidozei cutaneo-mucoase.
Se poate asocia perlesul candidozic. 4. Cheilita angulara: reprezinta o inflamatie acuta sau cronica a
comisurilor bucale. Factorii implicate in aparitia sa sunt: a) Infectiosi: - Candida albicans este cel mai
frecvent implicata in aparitia cheilitei angulare; - stafilococii, streptococii, enterococii sunt mult mai rar
implicate, dar uneori infectiile pot fi mixte (candidozice si bacteriene). b) Mecanici: - prognatismul; -
edentatia; - periajul agresiv al dintilor, etc. c) Deficiente nutritionale ale: - riboflavinelor; - folatilor; -
fierului, etc. d) Afectiuni ale pielii: s-a constatat aparitia cheilitei angulare in cadrul dermatitei atopice,
dermatitei seboreice. Clinic, se prezinta sub forma unei zone triunghiulare aspre, eritematoase si/sau
edematoase, localizata la nivelul ambelor si, mai rar, a uneia dintre comisurile bucale. In formele mai severe
se observa fisuri ce radiaza de la nivelul comisurilor (ragade). Tratamentul consta in corectarea factorilor
declansatori. 5. Cheilita actinica: Cheilita actinica reprezinta o keratoza premaligna a buzei produsa de
expunerea cronica la radiatiile solare. S-a constatat o incidenta crescuta in zonele calduroase, la muncitorii
care lucreaza in aer liber, la persoanele cu fototip I si II. Debuteaza printr-o senzatie de usturime si eritem,
apoi buzele devin uscate si se descuameaza. Buza inferioara este afectata predominant. Epiteliul devine
subtire, apar placi mici alb-gri, fisuri verticale, uneori vezicule ce se rup, producand eroziuni si cruste.
Leziunile pot evolua spre transformare malign ace trebuie suspectata in cazul in care se dezvolta o ulceratie,
apare o pata rosie sau alba cu o margine neregulata la nivelul vermillonului, atrofie generalizata cu o zona
centrala albicioasa, subtire, persista scuamele sau crustele. Tratamentul consta in aplicatii locale cu 5-
fluorouracil 5%, vermilionectomie, excizie laser. 6. Cheilita glandulara: Exista o divergenta de opinii cu
privire la patogenia cheilitei glandulare unii autori considera ca se caracterizeaza printr-o hipersecretie
salivara si modificari inflamatorii ale glandelor salivare din structura buzelor, avand uneori un caracter
familial; alti autori considera ca este datorata unor glande salivare heterotopice din structura buzei,
afectiunea nu are o componeneta erditara si s-a observat o frecventa mai ridicata la tropice. Poate debuta la
orice varsta, fiind localizata aproape exclusiv la nivelul buzei inferioare. Buza este usor ingrosata si prezinta
numeroase orificii prin care saliva se poate exteriorize. In formele mai severe, buza este mult marita,
suprafata este acoperita cu scuame si cruste, sub care se pot observa orificiile ductale salivare. In formele
foarte severe infectia se extinde in profunzime, cu formare de abcese si traiecte fistuloase. Unii autori
considera ca apare o transformare maligna, in carcinom scuamos in 20-30% din cazuri, in timp ce alti autori
neaga existenta transformarii maligne. Tratamentul consta in vermilionectomie sau excizie eliptiaca atunci
cand buzele sunt mult marite. 7. Cheilita granulomatoasa: Cheilita granulomatoasa se caracterizeaza prin
marirea de volum a buzei superioare si/sau inferioare, datorata unei inflamatii granulomatoase de cauza
necunoscuta. Se poate insoti de febra, cefalee, tulburari de vedere. Edemul se poate extinde si la nivelul
obrajilor si se pot asocial limba scrotala si paralizia de nervi cranieni. La inceput, leziunile dispar in cateva
ore/zile, pentru ca dupa mai multe episoade recurente, sa devina permanente. Cheilita granulomatoasa poate
constitui o manifestare in cadrul altor afectiuni: sindromul Melkersson-Rosenthal, sarcoidoza, boala Crohn.
Tratamentul consta in administrarea intralezionala a corticoizilor (triamcinolon acetonid), tratament
chirurgical (cheiloplastie). 8. Cheilita exfoliativa: reprezinta o inflamatie cronica a buzelor, caracterizata prin
descuamare persistenta. Trebuie diferentiata de cheilita de contact, de cea indusa de radiatiile UV sau de
cheilita factice. Poate reprezenta debutul unei dermatite atopice. Este intretinuta de umezitul frecvent al
buzelor, mestecatul gumei sau alte obiceiuri. Apare uneori la subiectii cu probleme psihice, inhibati,
dependenti de mediul familial sau profesional, depresivi sau, uneori, agresivi, care isi situeaza cheilita in
centrul preocuparilor lor. Tratamentul consta in administrarea locala de keratolotice usoare, corticoizi si
tratament anxiolitic atunci cand este necesar.

51. Diagnosticul diferenţial al afecţiunilor precanceroase ale mucoasei bucale şi marginei roşii a
buzelor (leucoplazia, lichenul roşu plan, lupusul eritematos).
Leucoplazia
Leucoplazia reprezinta aparitia unei leziuni albicioase, ferm atasata de mucoasa orala, care nu poate fi
indepartata prin stergere. Este o leziune cu potential de malignizare, ceea ce inseamna ca prezinta un risc
crescut de transformare in cancer.
Diagnosticul diferential se face cu lichenul plan bucal, maladia Bowen, candidoza cronica, leucoplazia
paroasa, leziunile cauzate de traumatisme cronice, keratoza, leucoedemul, arsurile chimice, unele
genodermatoze, si cu lupus eritematos discoid
Lichenul plan este o afectiune cutanata inflamatorie.
Se prezinta sub foma unei eruptii papulare liniare, pruriginoasa, cu suprafata neteda, lucioasa, distribuita pe
trunchi si membre. Uneori, in lichenul plan pot fi afectate si mucoasele, mai ales mucoasa bucala si cea
genitala, producand durere, inflamatie sau o senzatie de arsura.
Lichenul plan nu este o boala infectioasa si nu este contagios.
Diagnosticul diferentiat se face cu lupus eritematos discoidal, candida, limba geografica, leucoplazia,
pemfigus.
Lupus eritematos e o afectiune imunologica cronica de etiologie autoimuna. Se cunosc doua forme,
discoidala si sistemica. Leziunea orala e caracterizata prin leziunea periorala de culoare rosie, cu limite
evidente in forma de fluture.
Diagnosticul diferentiat: lichen plan, limba geografica, eritroplakia, sifilis.
52. Diagnosticul diferenţial al ulcerului decubital, şancrului dur, ulcerului canceros şi tuberculos.
Ulcerul decubital e o leziune orala frecvent intilnita, si poate fi cauzata de diferiti agenti traumatizanti.
Clinic apare ca o leziune singulara, este prezeta o ulceratie cu o suprafata de culoare rosie sau alb-galbuie si
margini eritematoase. Diagnosticul diferentiat se face cu ulcer aftos, sifilis, tuberculoza, cancer.
Sancrul dur e liziunea primara caracteristica pentru sifilis care apare in regiunea site-ului de inoculare.
Leziunile orale apar sub forma unor ulceratii cu suprafata neteda, margini ridicate si baza indurata.
Limfadenita regionala e un semn frecvent intilnit.
Tuberculosa e o afectiune infectioasa cronica care afecteaza mai intii plaminii. Leziunile orale sunt rae, si cel
mai des secundare manifestarilor pulmonare. Ulcerul tuberculos este indolor, iregular, cu margnini greu
depistabile, acoperite cu un exudat gri-galbui. Partea dorsala a limbii este cel mai frecvent afectata, urmata
de limba, mucoasa bucala si palat.
Ulcerul canceros reprezinta 90% din cancerul oral si este de etiologie multifactoriala. Apare mai frecvent la
barbatii dupa 40 ani. Ulcerul are o forma neregulata, suprafata papilara, margini ridicate, si baza dura la
palpare. Margnea laterala a limbii, suprafata ventrala a limbii si buzele sunt zonele cel mai frecvent afectate
urmate de planseul bucal, gingii, mucoasa alveolara si palat.
53. Tratamentul complex al afecţiunilor parodonţiului marginal.
Etapele tratamentului complex:
Etapa de terapie sistemică
Etapa iniţială (sau de igienizare) a terapiei parodontale.
Etapa de terapiei de corecţie, în care se pot lua masuri suplimentare precum chirurgie parodontală, inserarea
de implante, tratamente endodontice, restaurative, ortodontice sau protetice.
Etapa de menţinere, care presupune terapie parodontală de menţinere.

54. Tratamentul general al parodontitei.

Tratamentul general al parodontitei presupune administrarea de antibiotice pe cale sistemica. Se recomanda
cele din spectrul tetraciclinelor deoarece au o specificitate mai mare catre santul gingival.
55. Cimenturile ionomere de sticlă. Compoziţie. Mecanism de priză. Clasificarea.
Cimenturi ionomere de sticla (CIS)
CLASIFICARE:A.
Dupa utilizarea.
CIS de cimentare a lucrarilor protetice (CIS clasa I) b.
CIS de restaurare coronara (CIS clasa a-II-a)
Refacerea dintilor temporari-
Restaurari provizorii-
Refaceri de bonturic.
CIS pentru obturatie de baza (clasa a-III-a)(propriu-zisa, intermediar)
Tehnica sandwich
Dupa mecanismul de prizaa.
Autopolimerizare b.
FotopolimerizareC.
Dupa modul de prezentare:a.
sistem bicomponent-
clasic: lichid: solutie apoasa a copolimerului acidului acrilic pulbere: silicat dublu de aluminiu si calciu-
anhidru: lichid: apa (acid tartric) pulbere: silicatul clasic + copolimerul liofilizat si amestecatcu silicatul b.

56.Tratamentul estetic al discromiilor dentare.

Modificarile culorii coroanelor se pot produce in urma unor dereglari structurale conditionate de
tesuturile dentare sau a patrunderii in acestea a unor coloranti. Pot fi: congenitale si dobindinte
(intrinsec si extrinsec)
Exemple: dinti cu pulpa devitala, discromie de tetraciclina, hipoplazie locala, fluoroza etc. (
Tratament:
Pentru tratarea discromiilor dentare este nevoie de coroborarea mai multor factori pentru stabilirea
conduitei terapeutice optime: stabilirea cu exactitate a factorilor etiologici pentru eliminarea lor, apoi
stabilirea uneia sau mai multor solu¡ii terapeutice punând în balanta avantajele si dezavantajele lor,
având ca scop final obtinerea unor rezultate estetice optime, cu efecte secundare si costuri minime si
stabilitate în timp mare.
Tratamentul preventiv reprezintå prima conduita terapeutica pentru coloratiile extrinseci produse de
alimente, bauturi, sau de diverse obiceiuri, precum fumatul, ceea ce implica renuntarea la consumul lor.
aplicarea de fatete dentare; - folosirea unor metode avansate de albire a dintilor in cadrul unui cabinet
dentar (interventii chirurgicale cu peroxid sau tratament cu laser) – sistema de bonding. În situațiile mai
puțin grave, discromiile dentare pot fi tratate și acasă chiar de persoana în cauză. Astfel, periajul dinților
de cel puțin două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură, folosirea unei paste de dinți cu efect
de albire și a gumei de mestecat fără zahăr sunt metodele cele mai simple care duc la eliminarea
discromiei dentare.

57.Metode de albire a dinţilor. Indicaţii.

Albirea dintilor este un proces de decolorare a petelor smaltului si ale dentinei. Procesul de albire este
cel mai eficace pentru dintii patati moderat. Albirea actioneaza numai pe dintii naturali, astfel ca daca
pacientul are coroane sau punti acestea i-si vor pastra culoarea. Cauzele colorarii dintilor - inaintarea in
varsta ( dintii devin mai inchisi la culoare ) - consumul de substante care pateaza ( alimente ce contin
coloranti, fumatul, etc.) - trauma ( pierderea vitalitatii dintelui ) - fluorizarea excesiva - degenerarea
nervilor si restaurari invechite. Cine beneficiaza de metoda de albire ? Toti, cu cateva exceptii.
Candidatii ideali sunt pacientii cu dinti naturali care au pete galbene, maro sau portocalii si pacientii
care au dintii patati ca urmare a fumatului, a inaintarii in varsta sau a altor cauze extrinseci. Petele
puternice, de exemplu, cele cauzate de consumul de tetraciclina, vor raspunde intr-un timp mai
indelungat la tratament si cu rezultate mai slabe. Materialul de albit nu afecteaza obturatiile ,
coroanele ori puntile. Gradul de albire a dintilor naturali va depinde de la pacient la pacient, in functie
de structura dintilor fiecaruia si de durata de folosire a sistemului de albire.. Durata mentinerii efectului
tratamentului de albire depinde si de structura dintilor si de substantele colorate consumate (tutun,
cafea, ceai, bauturi tip cola). Pentru cei mai multi pacienti, efectul dureaza cativa ani. Albirea nu este
indicata copiilor de pana la 14 ani, femeilor insarcinate sau femeilor care alapteaza, deoarece nu s-au
facut cercetari asupra acestora. Unii pacienti pot simti o sensibilitate crescuta la rece sau un usor
disconfort in zona dintilor. Aceste simptome dispar insa in decursul a 1-3 zile de la terminarea
tratamentului. Procesul chimic care sta la baza albirii este simplu Peroxizii si peroxizii tamponati sunt
adusi in contact intim cu dintele, oxigenul fiind eliberat din aceste materiale si descompus in partile sale
componente. Oxigenul se combina cu moleculele de culoare depuse la nivelul structurii reticulare a
smaltului si canaliculelor dentinare, crescandu-le gradul de solubilizare. Produsii de degradare rezultati
in urma albirii includ: oxigen, apa si amoniac, produsi existenti in mod normal in organismul uman.
Acelea care contin acizi (acetic, citric, etc.) pot, in timp, sa dizolve structurile dure dentare, crescandu-le
predispozitia la carie, colorare si hipersensibilitate. O parte din acesti agenti de albire ieftini pot contine
particule de dioxid de titan care imbraca temporar smaltul, dand impresia ca dintele este mai alb,
pentru o perioada de scurt timp. Produsele care presupun gutiere de albire realizate de pacient prin
incalzirea lor la domiciliu sunt de asemenea o problema, pentru ca pot produce iritatii si distructii ale
tesuturilor gingivale. Pacientii care aleg in mod constient sa evite diagnosticul, tratamentul si
supravegherea personalului medical specializat prin trucuri de albire ieftine se expun unui risc crescut
de imbolnavire ulterioara a tesuturilor dentare

Metode de albire: Sunt doua metode de albire, ambele cer vizita la medicul stomatolog:

Albirea acasa Aceasta este cea mai populara tehnica de albire, procedeu oferit de mai mult de 75%
dintre stomatologi. Pacientului i se va confectiona in laboratorul de tehnica dentara o gutiera (mulajul
dintilor in care se va pune substanta de albit )Aceasta va fi numai pentru dintii dumneavoastra. In
urmatoarea sedinta, primiti in cabinet cele 2 gutiere precum si gelul cu care se face albirea dintilor.
Gelul se aplica in cantitate redusa in gutiere iar acestea se aplica pe dinti. Cele 2 gutiere le veti purta
numai noaptea.

Albirea in cabinetul stomatologic Tratamentul este realizat sub directa supraveghere a personalului
medical. In etapa de pregatire se aplica pe suprafata dintilor un gel a carui substanta activa este
Peroxidul de Hidrogen.Urmeaza apoi etapa de albire in care aparatul proiecteaza o lumina care
activeaza substanta din gel, aceasta va patrunde la suprafata dintelui si usor in profunzime albind zonele
cu probleme si eliminand petele de pe smalt si dentina.

58.Particularităţile preparării cavităţilor cariei la utilizarea compozitelor.

La indepartarea completa a tuturor tesuturilor necrotice dentare, prepararea cavitatii carioase este
facuta cu pastrarea maxima a tesuturilor dintelui.

Principii generalea → timpi de lucru necesari in prepararea unei cavitati (care sunt aceeasi indiferent de
tipul de cavitate);
sunt:
1. Deschiderea cavitatii;
2. Escavarea;
3. Extensia preventiva a cavitatii;
4. Asigurarea rezistentei peretilor cavitatii;
5. Stabilirea retentiei cavitatii;
6. Prelucrarea marginilor cavitatii;
7. Verificarea cavitatii preparate;

59.Faţetarea directă cu materiale compozite. Indicaţii. Tehnica de lucru.

In cazurile In care nu se poate realiza o fateta ceramica, dintele poate fi reconstruit cu un compozit.
Fatetarea directa presupune aplicarea artistica a unui compozit de culoarea dintelui pentru a inbunatatii
culoarea, forma, dimensiunea. Fatetarea dentara constituie una dintre aceste aplicatii, utila in egala
masura pentrutratamentul patologiei dentare (leziuni odontale coronare si anomalii de pozitie, forma,
culoare) cit si pentru ameliorarea aspectului fizionomic.
AVANTAJELE FATETARII cu compozite:
- estetice - reabiliteaza fizionomia
- biologice - mai putin invazive
- functional - nu modifica ghidajul anterior
- mecanic - pericol mai mic de reducere a &rezistentei dintelui
- ergonomic - timp mai redus de lucru
- economic - mai ieftin pentru pacient
METODA DIRECTA DE FATETARE
-repararea minima a dintelui – inchidere diastema
-modificari de culoare a dintilor:
* preparare 0,3 mm – 1/3 gingivala
* preparare 0,5mm – in rest
-modificari de culoare accentuate de tetraciclina:
* preparare 0,5mm – 1/3 gingivala
* preparare 1mm – in rest, subgingiva

60.Regenerarea tisulară ghidată în tratamentul parodontitelor.

Regenerare tisulara ghidata. Aceste interventii chirurgicale au ca scop inlocuirea tesuturilor moi sau
dure pierdute cu materiale biocompatibile care sa stimuleze regenerarea tisulara. Pentru tesuturile moi
se utilizeaza diferite tipuri de membrane bioabsorbabile sau care vor trebui sa fie eliminate ulterior, iar
pentru tesutul osos se utilizeaza grefe din propriul os al pacientului sau materiale sintetice.

Este o procedura chirurgicala de stimulare si crestere osoasa a tesuturilor parodontale profunde prin
implantarea unor substante sau produse
fie cu rol de bariera sau de stimulare fie de control a repopularii celulelor in zona locala de
defect,ramasa,intr-o forma avansata de parodontopatie.
Regenerarea parodontala reprezinta restaurarea structurilor de sustinere ale dintilor într-o zona care
anterior a fost afectata; câștig de atașament clinic la sondare și umplerea spatiului respectiv cu os, însa
adevrata regenerare nu poate fi demonstrata decât printr-o investigaie histologica. Materialele de
blocare pot fi de trei tipuri: neresorbabile, biodegradabile și bioresorbabile.

Янушевич (1996) recomandă utilizarea în restabilirea pereților vestibulari și orali ai alveolelor a unui
amestec de hidroxiapatită cu colagen – așa-numitul Коллапан, care contribuie la păstrarea osului
restant și la regenerarea lui. Rezultatele clinico-experimentale au constatat că cele mai eficiente remedii
pentru restabilirea structurilor osoase ale organismului uman sunt ceramicile hidroxiapatite poroase.
Materialele ceramice nu posedă capacități osteoinductoare, dar cele cu conținut de hidroxiapatită sunt
osteoconductoare. Hidroxiapatita este ușor suportată de țesuturile limitrofe și se încapsulează în țesutul
conjunctiv. Ea nu provoacă reacții alergice și adverse. Calciul în hidroxiapatită este de afinitatea osului și
de aceea implantatele, mai ales cele din ceramică poroasă, se integrează ușor cu structura osului nou-
format. Numeroase lucrări științifice sunt consacrate utilizării hidroxiapatitei în înlăturarea defectelor
osoase ale țesuturilor parodontale. Pentru umplerea pungilor osoase cercetătorii au utilizat
hidroxiapatita poroasă. Ea stimulează osteogeneza și facilitează formarea joncțiunii dento-gingivale.
Profunzimea pungii osoase tratate cu hidroxiapatită se micșorează cu 0,5 mm și 0,42 mm mai mult
decât în aplicarea grefelor osoase, însă radiologic osul format în urma acțiunii hidroxiapatitei era mai
puțin structurat. În același timp, în aplicarea grefelor osoase osul regenerat era bine structurat.
Aplicarea hidroxiapatitei pure este legată de unele dificultăți – particulele nu au capacitatea de
adeziune la țesuturile limitrofe și migrează. În scopul lichidării acestui neajuns au fost propuse mai
multe modalități de fixare a particulelor de hidroxiapatită: cu autogrefă și ghips, cu ghips, clei din fibrină
sau colagen, granule de hidroxiapatită cu o membrană din gelatină. Pe scară largă se utilizează
hidroxiapatita cu colagen.
1.Definiţia noţiunii “ Stomatologie ortopedică”. Compartimentele. Metodele
de tratament.
“ Sistemul stomatognat”. Componentele sistemului stomatognat.
Stomatologia ortopedica este un compartiment al Stomatologiei generale si
Ortopediei generale, sau stiinta care se ocupa de studiul etiologiei (cauzelor),
patogeniei ( mecanismul de dezvoltare a maladiei), tabloul clinic, avind in vedere
metodele de diagnostic, profilaxie si tratament ale leziunilor sistemului stomatognat.
Ea dispune de urmatoarele metode de tratament: functionale (mioterapia,
mecanoterapia), de aparataj (aparate ortodontice cu caracter curativo-diagnostic, de
imobilizare), protetice si mixte.
Sistemul stomatognat reprezinta un ansamblu de orgare si tesuturi situate in
regiunea maxilo-faciala, care direct sau indirect participa la realizarea functiilor de
baza ale organismului: masticatie, deglutitie, respiratie, fonatie. Sistemul stomatognat
este alcatuit din urmatoarele componente principale: 1) scheletul maxilo-facial; 2)
dintii, care formeaza arcadele dentare; 3) muschi mobilizatori 4)buzele si muschii
orofaciali 5)limba,palatul moale si dur 6)fibromucoasa 7)vasele sangvine limfatice si
nervi 8)glandele salivare 9)ATM

2.Factorii ce dirijează dezvoltarea sistemului stomatognat. Legătura

reciprocă dintre funcţie şi morfologie după exemplul ATM. Două etape în
morfologia postnatală a dinţilor.
Funcţiile proprii şi auxiliare ale SS.
Factorii de dezvoltare a SS: 1) biologic; 2) genetic; 3) neuro-endocrin; 4) functional.
Legatura reciproca dintre functie si morfologie- la animalele de prada ATM este
prezentata printr-o imbinare unica a fosei articulare cu condilii articulari ai mandibulei.
Astfel mandibula se poate deplasa numai in plan vertical iar dintii au cuspizi inalti si
ascutiti. La rumegatoare mandibula executa numai miscari de lateralitate deoarece
condilii articulari au o forma concava, iar fosa articulara este de forma convexa; dintii
laterali au suprafete ocluzale mari. La rozatoare, structura articulatiei permite
deplasari mandibulare in plan sagital datorita formei cilindrice a condililor articulari
situati in plan sagital, iar incisivii sunt bine dezvoltati si ascutiti. La om mandibula
executa miscari in toate planurile datorita faptului de imbinare a elementelor din toate
articulatiile mai sus descrise. In concluzie schimbarile de functie au dus la modificari
de structura a dintilor, rolul principal fiind caracterul alimentelor.
Etapele de de morfologie postnatala a dintilor: 1) de la eruptie pina la instalarea
ocluziei (pina la 16 ani), se mai numeste morfologie primara si este considerata ca
norma; 2) morfologia secundara (de la 16 ani pina la sfirsitul vietii); sub influienta
functiei sau altor factori (endogeni sau exogeni) are loc modelarea si schimbarea
structurii coroanei dintelui.
Functiile proprii:
Masticatia-cea mai importanta functie ce influenteaza SS,aproximativ 2 ore zilnic
mestecam
,fonatia-cea mai esentiala functie a omului in mediu vorbeste 8-10 ore
Fizionomia-da posibilitate omului sa fie individual sa isi exprime dispozitia
Functia de automentinere
Functiile auxiliare:respiratia,deglutitia

3.Indicaţi caracterele morfo-funcţionale generale şi de grup ale dinţilor.

Enumeraţi semnele anatomice de deosebire ale dinţilor.
Caractere morfo-functionale generale
Fiecare dinte este alcatuit din coroana si una sau mai multe radacini. Coroana este
acoperita cu smalt iar radacina cu un strat de cement.
Coroana anatomica este numit segmentul dintelui acoperit de smalt. Coroana
clinica este partea extraalveolara a dintelui, coincide cu cea anatomica. Raportul
mediu dintre radacina si coroana este de 2:1, din care cauza dintele se considera
pirghie de gradul I. Micsorarea inaltimii coroanei anatomice in rezultatul abraziunii,
influienteaza pozitiv asupra stabilitatii dintelui. Pe cind cresterea coroanei clinice
influienteaza negativ asupra stabilitatii dintelui.
Raportul dintre suprafata radiculara a dintelui si suprafata coronara. Acest raport
creste spre distal- adica suprafata radiculara a dintilor este mai mare decit cea
coronara (creste de la incisivi la molari).
Suprafetele verticale sunt convexe- asigurind protectia gingiei. Ecuatorul anatomic
reprezinta o linie trasata imprejurul coroanei unind convexitatile maxime de pe toate
suprafetele verticale.
Fiecare dinte are o portiune activa care direct participa la actul de masticatie. La
frontali suprafata activa este orizontal redusa, pe cind cea verticala este intinsa; iar la
dintii laterali invers.Particularitatea raportului dintre portiunea coronara
mediana care este mai voluminoasa si portiunea distala care este mai redusa. Coletul
dintilor prezinta o circumferinta festonala care corespunde cu festonul gingival si este
convexa pe suprafetele vestibulo-orale si concava spre apex pe suprafetele
proximale.Caractere morfo-functionale de grup
Din grupul dintilor frontali fac parte incisivii si caninii.Functia de incizie si sfasiere si
contur asemanator al suprafetelor vestibulare.Deosebim 4
forme:patrata,dreptunghiulara,ovala,triunghi
Din grupul dintilor laterali :premolarii si molarii.Functia de zdrobire si
farimitare,suprafetele ocluzale in sent VO au contur mai redus decat conturul
ecuatorului.Semnele anatomice de deosebire ale dintilor:
Semnul radicular:gradul de inclinare a radacinii spre distal
Semnul unghiului coroanei :Unghiurile marginilor incisive ale dintilor frontali :unghiul
medial este drept,distal obtuz.Exceptii incisivii centraili inferiori cu unghiuri drepte.
Semnul suprafetei vestibulare:mai convexa spre mezial
Dimensiunea coroanelor consta ca incisivii centrali superiori sint mai masivi ,cei
laterali mai mari ca cei inferiori,iar laterali inferiori mai mari ca centrali.Numarul de
cuspizi premolar 2.
4.Particularităţile implantării dinţilor la maxilă şi mandibulă. Formele
fiziologice şi patologice ale arcadelor dentare. Factorii ce asigură unitatea
funcţională a arcadei dentare. Aria ocluzală. Planul de ocluzie. Rolul biologic
al curbelor de ocluzie.
Coroanele dintilor S au o inclinatie vestibulara ,meziala putin pronunta.Radacinile au
inclinare palatinala.Coroanele dintilor inferiori au inclinatie linguala,iar radacinile
vestibulara.
Formele fiziologice si patologice ale arcadelor dentare:Forme
fiziologice:superioara-semieliptica,inferioara-hiperbolica,patologice:V,U,M lira
trapezoid
Ariile ocluzale: arie ocluzală a arcadei dentare superioare şi a celei inferioare, care
sînt formate din succesiunea suprafeţelor ocluzale ale fiecărui dinte în parte. Aria oc-
luzala a arcadei dentare superioare în regiunea frontală prezintă o linie egală cu
lăţimea părţii incisivale a dinţilor frontali, lărgindu-se treptat posterior, atingînd cele
mai mari dimensiuni în regiunea primului molar. Aria ocluzală a mandibulei este mai
mică în regiunea dinţilor frontali şi mai mare la fel la nivelul primului molar.
*Planul de ocluzie-dacă trasăm o linie convenţională care ar uni cuspizii vestibulari
ai primilor premolari inferiori cu cei distali vestibulari ai ultimilor molari, obţinem un
plan, care în zona frontală trece pe marginea incisivă a incisivilor centrali superiori.
Datorită curbării arcadelor dentare în plan sagital şi transversal fiecare dinte se află
faţă de planul de ocluzie într-un anumit raport. Aşa, la închiderea arcadelor dentare în
ocluzia centrică, dinţii laterali superiori întretaie acest plan, iar cei inferiori nu-1 ating.
In zona frontală a arcadelor dentare incisivii centrali şi caninii superiori ating planul de
ocluzie, iar cei inferiori îl întretaie.Prin urmare, acest plan de ocluzie este alcătuit din
trei segmente: unul frontal şi două laterale. S-a constatat că segmentul frontal este
curbat şi paralel cu linia bipupilară, iar cele laterale — cu planul orizontal Camper,
care trece de la spina nazală anterioară şi pînă la centrul conductelor auditive
externe. ocluzale.
Curba de ocluzie sagitala Spee-daca vom trasa o linie conventionala pe aria
ocluzala a mandibulei care va trece in zona dintilor laterali tangential virfurilor
cuspizilor vestibulari sau prin fisura centrala a fiecarui dinte,prezinta o curba concava
maxima la nivel molar 1. Bonwill, studiind profunzimea curbei de ocluzie sagitală
Spee, a ajuns la concluzia că ea depinde de gradul de supraacoperire frontală. Cu cit
gradul de supraacoperire este mai mare, cu atît mai adîncă este şi curba de ocluzie
sagitală Spee. După Bornvill datorită curbei de ocluzie sagitali Spee, în caz de
deplasare a mandibulei în sens anterior, între arcadele dentare şi între dinţii
antagonişti se creează cel putin treipuncte de contact, situate în formă de triunghi: un
contact în zona dinţilor frontali şi cîte unul în zonele laterale. Acest fenomen a primit
denumirea de contactul a trei puncte după Bonwill .*Rolul biologic- protectia
parodontului dintilor laterali ( curbura transversala), dintilor frontali (curbura sagitala).
*Curba de ocluzie transversala Monson-Wilson: in plan transversal ,datorita
inclinarii dintilor laterali (coroana dintilor laterali mandibulari inclinati oral, a dintilor
laterali maxilari –vestibular), daca unim cuspizii dintilor omogeni de pe hemiarcada
stinga si dreapta obtinem curba de ocluzie transversala Monson-
Wilson.**Importanta: -pastrarea contactelor dintre cuspizii coroanelor dintilor
laterali la deplasarea mandibulei in sens transversal. -biologica: protectia
parodontului dintilor laterali in acest motiv se mai numeste si “curbura de profilaxie
parodontala”. -rol de compensare in crearea arcadelor dentare artificiale,deoarece la
miscari de propulsie si lateralitate intre arcadele dentare se pastreaza contact
interdentar cel putin in trei puncte asigurind fixare stabile a protezelor mobile.
5.Definiţie “Ocluzie”, “ocluzie statică”, “ocluzie dinamică “, “Relaţii de
ocluzie”. Varietăţile de ocluzie dinamică. Indicaţi 4 semne ale ocluziei
centrice.
*Ocluzie-raport de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indifferent de
relatiile dintre ele.
*Ocluzie statica- reprezintă o relaţie de contact dento dentar dintre arcada dentară
inferioară şi arcada dentară superioară.
*Ocluzie dinamica- se realizeată în timpul funcţiei mandibulare efecctuate prin
intermediul muşchilor mobilizatori realizînduse diverse rapoarte mandibulocraniene,
cînd arcada dentara inferioară va contacta cu cea superioară, realizînd diverse
contacte dentodentare.
*Relatii de ocluzie- raport mandibuloerariian în cadrul căruia mandibula se
instalează faţă de maxilă în aşa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă
în fosele articulare o poziţie de retruzie neforţatâ faţă de baza pantei
tuberculului articular, indiferent de prezenţa sau absenţa totală a dinţilor.
*Varietati de ocluzie dinamica:
-ocluzia anterioară: propulsia mandibulei şi contactul interdentar al dinţilor
frontali. In aşa poziţie a mandibulei uneori poate lipsi contactul dintre dinţi în
zonele laterale ale arcadelor dentare. Prin urmare, intercuspidarea maximă a
arcadelor dentare va lipsi, condilii articulari ai mandibulei vor fi deplasaţi
anterior şi se vor situa undeva pe panta tuberculului articu lar, iar muşchii
mobilizatori nu se vor găsi într-o stare de contracţie maximă şi echilibrată.
-ocluzia posterioară: apare în caz de deplasare a mandibulei în direcţia
posterioară, fapt posibil datorită aplicării unei forţe, de exemplu, în momentul
determinării ocluziei centrice cînd medicul apasă pe mentonier în direcţie
distală. Mandibula fiind deplasată distal, arcada dentară inferioară va con tacta
cu cea superioară numai în zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa în
fosele articulare o poziţie distalizată.
-ocluzia laterală :poate fi din stînga sau din dreapta, La o latero- propulsie
mandibulară la stînga, în această zonă a arcadelor denta re, contactul dintre
dinţi depinde de gradul deplasării, pe cînd din partea dreaptă el va lipsi sau se
va crea în cîteva puncte, şi invers.Semnele ocluziei centrice:1.fiecare dinte
contacteaza cu 2 antagonisti,inafara de incisivii inferiori si ultimii molari
superiori2.linia mediana a fetei se gaseste intrun plan cu linia interincisiva3.primul
molar superior contacteaza cu primul inferior pe primul acopera 2/3 pe al doilea cu
½4.arcada superioara este mai mare ca cea inferioara

6.Definiţie “ Relaţie de postură mandibulară”. Enumetraţi elementele active

şi pasive ce asigură această poziţie. Spaţiul Donders. Ce numim şi cu cît este
egal spaţiul liber de vorbire. Testele Wild, Silverman şi Robinson. Importanţa
practică.

*Relatie de postura mandibulara-starea de echilibru dintre muschii ridicatori si

coboritori ai mandibulei cind ei se gasesc intr-o stare de relaxare fiziologica relative,
care se evidentiaza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie
individualizat egal in mediu cu 2-3mm.
*Elementele passive:
-complexul muschi-tendon;
-complexul ATM;
-spatiul Donders.
*Elementele active:
-tonalitatea complexului muscular;
-tonalitatea complexului motoric al ATM.
*Spatiul Donders: in pozitia de repaus fiziologic a mandibulei ,cind intre arcadele
dentare apare un spatiu de ocluzie fiziologica, limba se desprinde de la palatul dur si
se aranjeaza in zona arcadei dentare inferioare, iar intre palatul dur si suprafata
dorsala a limbii apare un spatiu numit spatiul Donders.
*Spatiul liber de vorbire-in timpul fonatie spatiul de inocluzie fiziologica variaza in
dependenta de pronuntarea vocalelor si consoanelor , in mediu e egal cu 2-3 mm.
*Importanta practica- pentru ca sa se relaxeze muschii in timpul repaosului, în plus
ne mai ajută şi la determinarea DVO.
-Testele Wild,silverman si robinson.
-Wild-pronuntarea cuvintelor cu litera “a”
-Silverman-pronuntarea cuvintelor ku litera “s”
-Robinson-pronuntarea cuvintelor cu litera ‘f”,sau numararea de la 60 la 70.
Rolul:asigura pozitionarea mandibulei in relatie de postura

7.În ce planuri şi în ce sensuri au loc mişcările mandibulare. Două grupe din

care pornesc mişcările mandibulei după Costa. Mişcările mandibulare în plan
sagital, indicaţi valorile unghiurilor traiectoriei sagitale articulare şi
incisivale.

Miscarile sint in 3 directii:vertical,sagital si transversal;si in 10 sensuri

(ridicare,coborire;propulsie,revenire;retruzie,revenire;misc.laterala-dreapta si stinga si
revenire;)
Dupa Costa:1miscari care incep si revin in pozitia de ocluzie centrica,caracteristice
pentru fazele actului de masticatie.
2miscari care incep si revin in pozitia de repaus fiziologic,caracteristice pentru alte
functii.
miscarile mandibulare in plan sagital,indicati valorile unghiurilor traiectoriei sagitale
articulare si incisivale.
Sagital: Este miscare de propulsie a mandibulei,cu in care linia parcursa de incisivii
inferiori pe suprafata palatinala a celor superiori pina la contact cap la cap. Aceasta
linie cu planul okluzal formeaza un unghi de 40grade.(unghiul traiectoriei incisivale)
-Traiectorie articulara sagitala este distanta parcursa de condilii articulari pe panta
tuberculilor articulari.aceasta linie cu planul okluzal formeaza o linie de 33 grade si e
numit unghiul traiectoriei articulare sagitale.
8.Mişcările mandibulare în plan vertical şi transversal. Diagrama Posselt.
indicaţi valorile unghiurilor traectoriei transversale articulare şi incisivale.
Caracteristica hemiarcadei de balans şi celei active. Importanţa practică. 4
faze ale actului de masticaţie după Gysi.

Miscarile inplan vertical ale mandibulei corespund gradului de deschidere a cavitatii

bucale. Valoarea de la minimum la pronuntarea ,,S,, pina la 5cm si mai mult.Rolul
principal muschii coboritori.
Miscarile transversale ale mandibulei sint miscari de lateralitate datorate prin
contractia unilaterala a m.pterigoizi externi si coboritori.Din partea unde a avut lok
kontractia,dintii laterali formeaza un contact intercuspidian omogen: cuspidul vestib.al
dintilor superiori vin in okluzie cu cuspizii vestibulari ai celor inferiori. Aceasta se
numeste hemiarcada dentara active.contactul intercuspidian neomogen,cind cuspizii
vestibulari ai dintilor inferiori vin in contact cu cuspizii palatinali ai celor superiori a
primit denumirea de hemiarcada dentara balansa.
Unghiul traiectoriei transversale,sau unghiul benet,in miscarea condilului in mijlociu
are 15-17 grade.in zona incisivala acest unghi atinge 100-110 grade.
Caracteristika a 4 faze a actului de masticatie dupa gysi.
1-prima faza corespunde deschiderii gurii si de propulsie a mandibulei.
2-faza corespunde miscarii de lateralitate
3-faza corespunde inkiderii cavitatii bukale,cind o hemiarcada este balansa,iar cealata
active intre cuspizii arcadei inf.de cele superioare.
4-faza de alunecare a cuspizilor si repozitionare in ocluzie centrika.

9.Definiţie “ Tehnica dentară” şi “ Biomateriale”. Cerinţele medico- biologice

către materiale. Aliajele metalice. Componenţa. Clasificarea după destinaţie.

Tehnica dentara-esta stiinta care studiaza procesele tehnologice de confectionare a

protezelor dentare si aparatelor ortopedice.
Biomateriale-un compartiment al stomatologiei si proteticii dentare care studiaza
provenienta materialelor, component, insusirile, procesele tehnologice de utilizare,
elaborarea materialelor noi.
Catre toate materialele utilizate sint urmatoarele cerinte medico-biologice : 1. Sa
fie nevatamatoare; 2. Sa nu actioneze toxic si chimic; 3.sa fie biocompatibile cu
tesuturile cavitatii bucale si sa nu produca alergii; 4. Sa aiba o reactive neutra cu
saliva si produsele alimentare; 5. Sa nu aiba gust si miros neplacut; 6. Usor sa se
supuna curatirii igienice; 7. Insusiri satisfacatoare: mecanice, fizice, chimice.
Aliajele nobile utilizate in protetica dentara: component aliajului aurului cu titlul 900 si
750 cu platina.
Aliajele metalelor nobile sunt divizate in 2 subgrupe: 1. Aur-argint: 2. Aur-
platina.
Aliajele din aur au calitati tehnologice mult mai superioare decit ale aurului pur. In
general aurul se aliaza cu argintul, cuprul si platina, iar pentru lipituri se aliaza si cu
cadmiul, alama si zincul. Aliajul aurului cu titlul 900 contine: aur pur 90%, argint 4%
si cupru 6%.
circa 1000-1040gr. C
Aliajul din aur cu titlul 750. Acest aliaj contine aur pur 75%, argint- 3%, cupru-
9,7%, cadmiu- 12 % si diverse impuritati , Temperatura de topire- 790-810gr. C.
Platina. Este unicul metal care in protetica dentara se utilizeaza in stare pura la
confectionarea unor proteze dentare, insa datorita insusirilor fizice si tehnologice este
folosit rar ( incrustatii, coronae stantate, piese turnate).
Aliajele seminobile si inobile
liajele seminobile: Aliajele din argint si paladiu. Dupa calitatile fizico-mecanice aceste
aliaje corespund aliajelor din aur. In cavitatea bucala produc curenti electrici foarte
mici(nu mai mult de 1-5MA). Dintre aceste aliaje fac parte:
PD-250 care contine argint 72,1 %, paladiu 24,5%,
PD-190 care contine argint 78%, paladiu 18,5 %;
PD-150 care contine argint 84,1%, paladiu 13,5%;
Aliajele inobile:
Otelurile inoxidabile. Sunt aliaje multicomponente alcatuite din: Fe -64-72%; Cr-14-
25%; Ni-4-19%; Mn- 0,8-1,5%; Si-0,9-3%; C-0,02-0,2%; Ti- 0,8-1,2%,.

10.Acrilatele. Componenţa acrilatelor utilizate în protetica dentară.

Clasificarea după procesul de polimerizare şi destinaţie. Caracteristica
monomerului.
Acrilatele- sunt substanţe sintetice macromoleculare obţinute în urma reacţiei
chimice de polimerizare sau condesare. Ele au o vasta utilizare in confectionarea
protezelor dentare fixe si mobile.
Componenţa acestora este: Monomerul si polimerul care derivă din eterul acidului
metacrilic. Acidul metacrilic împreună cu alcoolul metilic formează metilmetacrilatul,
reprezentat de o singură moleculă si este lichid numit în practică monomer, care este
fasonat si comercializat în flacoane de sticlă întunecată închise ermetic.
După procesul de polimerizare acrilatele se impart în:
1. termopolimerizabile ( reactia necesita un anumit regim termic)Etacril,Ftorax
2. autopolimerizabile ( nu necesita, deoarece contin catalizatori specifici) Protacril

Dupa destinatie:
Caracteristica monomerului:
Un amestec de eteruri ai acizilor rindului acrilic, un lichid incolor, cu miros ţepător
usor se evaporă este inflamabil, toxic şi se furnizează în flacoane de sticlă întunecată
care nu sunt pline, pentru a preveni iniţierea reacţiei de polimerizare, care poate fi
iniţiată de razele luminii. Iar O2 este un inhibitor al reacţiei de polimerizare.

11.Ceramica. Componentele. Clasificarea după destinaţie. Utilajul necesar în

procesul tehnologic
Ceramica- este un produs de origine minerală.
Componentele de bază ale porţelanului:
Caolinul este cuvînt provenit din chineză de la localitatea Kaouling, de unde a fost
extras pentru prima dată. Este un lut de culoare albă sau deschis colorat, reprezentat
de hidrosilicatul de aluminiu. Temperatura de topire este de 1700-1800 grade C. La
amestecul cu apă caolinul formează o paste care-I conferă porţelanului plasticitate.
Cristalele de caolin micşorează transparenţa porţelanului, din care motiv este adăugat
în proporţii foarte mici 1-3 procente.
Feldspatul este substanţa de bază din componenţa porţelanului, reprezentînd 60-80
procente din toată masa şi asigură transparenţa materialului. Din punct de vedere
chimic este un silicat de diversă origine: silicatul de poatesiu, silicatul de sodium,
silicatul de calciu şi prezintă o rocă de origine vulcanică. Are temperature de topire de
1180-1200 grade C.
Cuarţul este un bioxid de siliciu cu temperature de topire de 1710 grade C. În
masele ceramice este introdus într-o proporţie de 15-30 procente. Cuarţul în timpul
arderii măreşte vîscozitatea felspatului topit, păstrînd forma modelată şi conferind
rezistenţa necesară masei ceramice.
1.Opacul (kern) , masa de baza aplicata ca prim strat in constructiile dento-ceramice.
Acest strat constituie un support rigid pentru celelalte straturi de ceramica,
mascheaza stratul de cement al tesuturilor dentare, cervicala a dintelui.
2.Dentina, care reprezinta stratul cel mai voluminos al constructiilor dento-ceramice,
determinind totodata culoarea lor si posedind o transparenta foarte mica. 3.Smaltul,
care poseda o transluciditate mai marita caracteristica dintilor naturali si care este
aplicat mai mult in treimea incizala si pe suprafata ocluzala, continuind in descrestere
pina la limita superioara a treimii cervicale.
După destinaţia ceramica se clasifică în:
1.pentru confecţionarea lucrărilor din porţelan pur, adică pentru confecţionarea
coroanelor fizionomice Jacket, a punţilor dentare în edentaţii unice în zona frontală, a
incrustaţiilor.
2.pentru placajul scheletelor la diverse lucrări, adică pentru acoperirea componentelor
metalice în scopul realizării protezelor dentare fizionomice sau parţial fizionomice.
Cele mai des utilizate mase ceramice sunt: Camma, White, Prisma, Dentsply,
Ceramico, Microbond, Duceram.

12.Materialele amprentare.Clasificarea după Oksman, Napadov, Postolachi-

Bîrsa. Exemple din fiecare grupă.
 Materialul utilizat trebue sa redea fidel contururile partilor moi si dure a cimpului
protetic.
 Sa nusi modifice volumul in procesul de priza si nici ulterior,pina la realizare3a
modelului
 Sa nu se deformeze la inlaturarea de pe cimp. Protetic,transportare si turnarea
modelului
 Sa fie dur, casabil sau elastic, sa posede rezistenta la presiune, si sa revina la
pozitia initiala dupa incetarea presiunii.
 Timpul de priza sa fie redus in conditiile umeditatii si temper. A cav. Bucale.
 Usor sa se preseze pe cimp. Protetic si sa se desprinda de pe el.
 Sa nu actioneze nociv asupra tesut cimpului protetic ca rezultat a proceselor
chimice si termice ce se declanseaza in timpul prizei
 Sa nu manifeste proprietati toxice
 Sa nu adere la materialele utiliz, la turnarea modelelor, si usor sa se desprindaq
de ele.
Oksman
1.cistalizabile(ghips)2.termoplastice(ortocol,dentafol) 3.elastice(stomalgin) 4.acrilate
auto
Gherman si Napadov
1.elastice 2.termoplastice 3.dure
Postolache-Birsa
1.elastice :a)hidrocoloizi-rever si irevers b)elastomeri de sinteza 2.dure(revers si
iereves)
MATERIALE AMPRENTARE ELASTICE
1.Hidrrocoloizii reversibili-----au la baza agar agatul (gelin, dentacol, deelastic,
tonpson)
Hidrocoloizi ireversibili-----derivati ai acidului alginic ,alginatul de sodiu, sau de
potasiu. Se fabprica sub forma de pulbere care la amestec cu apa seface stare coloida
viscoasa (stomalgin, tropicalgin,novalgin cromopan, elastic)
2.Elastiomeri de sinteza----(siliconice, polisulfidice, polieterice)
Siliconice ----pe baza de polimeri siliconici(zeta plus, sielast, xantopren, dentaflex,
reprosil, prezident)polisulfidice----sunt materiale asemanatoare cauciucului natural
(tiodent, monflex,surflex)polieterice------sunt formate din pasta de baza polieteri,
pasta catalizator si pasta diluante (polygel si impregnum)
MATERIALE DE AMPRENTARE DURE
Materiale dure reversibile -----substante termoplastice -----stens,
ortoplast,termomasa,acrodent. Ele sunt comercializate in forma de placi dure , care
punindule in apa calda ele se plastifica apoi in cavitatea bucala se intaresc
Materiale ireversibile----gipsul, pastele de oxid de zinc si eugenolul.(dentloc,
plastodent, alston)

13.Materialele pentru confecţionarea modelelor. Caracteristica. Tehnici de

realizare a modelelor în dependență de scopul urmărit.

Modelul din ghips poate fi realizat dupa toate tipurile de amprente cunoscute, insa
calitatea confection lui depinde de materialul utilizat la obtinerea amprenati.
Realizarea modelului.Modelul reprezintă copia pozitivă a campului protetic redat cu cea mai mare
exactitate. Esterealizat prin turnarea pastei de ghips in amprentă sau prin electroplacare.

Tehnici pentru obţinerea modelelor

1. Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.
2. Modelul cu bont mobilizabil după amprenta cu masă termoplastică in inel de cupru.
3. Modelul cu bont fix.
1) Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.
La această tehnică sunt utilizate tije metalice care sunt produse industrial şi
comercializate in
acest scop.Tijele sunt de două feluri, simple şi compuse.
2) Modelul cu bont mobilizabil, după amprenta cu masă termoplastică in inel de
cupru. Prezintă
două variante:
a) prima variantă: o buclă de ceară calibrată de 10 mm inălţime se infăşoară in jurul
marginii
cervicale a inelului de cupru, de care se lipeşte. Se obţine un conformator cilindric in
prelungireamarginilor acestuia.
b) a doua variantă: banda de ceară pentru conformator este mai lată, fiind de
20mm. In
amprenta cu acest conformator se depune, după tehnicile cunoscute, pasta de ghips
dur, se obţine
un bont coronar cu o prelungire radiculară cilindrică de 20 mm lungime. Această
prelungire
radiculară este prelucrată, prin tăiere şi şlefuire, să se obţină forma neretentivă
(cilindro-conică).
3) Modelul cu bont fix.
Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă. Pasta de ghips
dur este
depusă progresiv in zona cea mai inaltă a amprentei. Prin vibrare curge şi alunecă pe
suprafeţele
amprentei, pătrunde in toate detaliile inregistrate.
14.Indicaţi componentele de bază ale amestecurilor de ceară şi influenţa lor
asupra însuşirilor tehnice pentru machetarea construcţiilor protetice.
Ceara dentatra:
ceara de origine naturala-----1 ceara de origine animaliera: de albine, de lina, de
china2 de origine vegetala: ceara japoneza, ceara candelil3 minerala: parafina, de
Montana,Cerezit
Ceara sintetica (avaxul, duravax, epolon acrosol)
Cerintele cerii ---- 1 sa aiba un coefecient de dilatare redus,2 sa posede proprietati
plastice la temp cav bucala, 3sa fie dura si nedeformabila la temp. Camerei4 sa aiba
forma plastica cu faza de trecere dintro stare lichida in alta stare solida de scurt
timp5sasi pastreze forma dupa ce a fost supusa prelucrarii necesare,6 sa nu fie
farmicioasa in procesul de lucru7sa devina omogena la topire,si sa nu lase reziduri
dupa topire,8 sa se modeleze usor
Ceara pentru modelarea protezelor scheletate. Pentru modelarea părţilor
componente ale protezei scheletate, este utilizată ceara având în componenţa sa 29%
—parafină; 65%—ceară de albine; 5% —ceară Carnauba şi unii modificatori. Este
ambalată sub formă de plăci cu dimensiuni de 60X60X10 mm, având culoare verde şi
cafenie. În ambalajul acestei varietăţi de ceară sunt incluse şi forme prefabricate din
material elastic cu imprimarea diferitelor figuri ale scheletului protezei în vederea
uşurării procesului de modelare a barelor, şinelor, croşetelor, şeilor şi a altor piese.
Ceara ambalată sub formă de discuri cu diametrul de 82 mm şi grosimea calibrată
de 0,4 şi 0,5 mmde culoare roză este utilizată atât pentru modelarea bazei metalice,
cât şi pentru crearea unui spaţiu de tranziţie la duplicarea modelului; mai poate fi
utilizată şi la modelarea machetelor coroanelor dentare.
Pentru confecţionarea plăcuţelor şi a bazei metalice cu relieful asemănător
mucoasei câmpului protetic se utilizează ceara ambalată sub formă de plăci cu
dimensiuni de 100X50X0,5 mm, de culoare verde sau roşie.
Ceara pentru realizarea macheteleor canalelolr de turnare,ceara lipicioasa,pentru
modelarea protezelor dentare fixe,pentru baza protezelor mobilizabile

15.Materialele abrazive utilizate în protetica dentară. Clasificarea după

provenienţă şi destinaţie. Instrumente abrazive pentru şlefuirea şi lustruirea
lucrărilor protetice.

Materialele de abraziune sunt substante microgranulare sub forma de pulbere sau

compacta de duritate mare folosite pentru prelucrarea suprafetelor
metalice,acrilice,ceramice.
Dupa utilizarea in procesul de finisare : 1.abrazive pentru slefuire 2.abrazice p/u
lustruire
Dupa provenienta-provenienta naturala (diamantul,corundul,cuartul,piatra
ponce,oxidul de AL,Fe) si si artificiala (carborundul)
Dupa destinatie:1.abrazive p/u prepararea tes dentare dure 2.abrazive pentru
slefuirea aliajelor in prot dent 3.pentru acrilat 4.pentru ceramica
Se gasesc sub forme de pietre,discuri,freze dentare
Abrazive pentru slefuire --- de origine naturala,(diamantul, corundul,piatra ponce,
oxizii de aluminiu, de fer,) si artificiali |(carboruntul si electrocorundul)
Exista abrazive pentru prelucrarea tesuturilor dure, . aliaje, pentru acrilat si pentru
ceramica. Ele sunt comercializate diferit sub forma de pietre, discuri, freze
Abrazive de lustruit------pulbere fina de piatra ponce, cuart, felsdpat, creta cu
apa,perii cu puf de bumbac, par de capra, pentru lustruirea electrochimica se folosesc
lichidele electrochimice, si aparate de lustruire galvananice . se foloseste acid
ortofosforic, sulfuric, apa distilata

Slefuirea şi lustruirea lucrărilor protetice.

Operaţia de planare şi netezire-instrumente abrazive rotative.P/u proteze acrilice-
diverse forme de freze metalice,carborund-pentur inlatura surplusul.P/u protezele
metalice sunt folosite instrumente reprezentate de discuri de carborund sau
diamantate, diverse freze din aliaje dure sau diamantate, pietre Netezirea
suprafeţelor protezelor metalice se efectuează cu gume abrazive (polipanturi), în
special a protezelor confecţionate prin tehnici clasice. In cazul utilizării protezelor
confecţionate prin tehnici contemporane, această operaţiune se efectuează cu
ajutorul sablatorului utilizînd corund cu o granulaţie fină ce nu depăşeşte 50
microni.Operaţia de lustruire a protezelor este efectuată pentru a reda suprafeţelor
protezei aspectei perfect netede, rezistente din punct de vedere chimic şi neretentive
pentru alimente. Lustruirea suprafeţelor protezelor acrilice şi metalice confecţionate
prin tehnici clasice se realizează la aparatul de şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt
utilizate diverse materiale de lustruit, care se depun pe filţuri sau perii. Lustruirea
finală se realizează cu ajuto¬rul pufului de bumbac obţinînd astfel un luciu maxim.
16.Definiţie “ incrustaţie”, “ Coroana de înveliş”. “ Coroana de substituţie”.
Clasificarea după destinaţie, material, tehnica confecţionării.
Incrustatie-o obturatie rigida ce are nevoie de o axa de insertie bine precizata si suprafete verticale ce ar
permite insertia si fixarea ei definitiva(inlay,onlay)

Coroana de invelis-microproteze ce acopera partial sau total coroana naturala a dintelui,refacand

morfologia si functia dereglata

Coroana de substitutie-mijloc de terapie protetica,cu ajutorul careia se restabileste morfologia si functia

coroanei naturale a unui dinte cu leziuni intinse in suprafata,dar mai ales in profunzime cand ca regula
este prezenta numai radacina

Clasificarea incrustatiilor:1.Destinatie :a)i.ce restabilesc morfologia si functia b)i.ca element de agregare

c)f/ie mixta 2.Material:a)metalice(aur,ag-pd,cr-co) b)acrilice c)portelan d)mixte 3.Tehnice
confectionarii :a)1 sedinta 2)mai multe (direct,indirect)

Coroane de invelis : 1.Destinatie : a)restituire b)element de agregare c)mixta d)provizorie 2.Material

:a)metalica(au,ag-pd,cr-co,cr-ni) b)acrilice c)compozit d)portelan e)mixte 3.Tehnica confectionarii :
a)stantare b)turnare c)2 bucati d)polimerizare e)ardere

Coroane de substitutie : 1.Destinatie : a)cds de restaurare morfofunctionala b)element de agregare c)cds

mixta 2.Material : a)metalice b)acrilice c)mixte d)portelan 3.Tehnice de confectionare a)monolite
b)ingrante sau intro sedinta si mai multe

17.Tehnici de confecţionare a coroanelor şi punţilor dentare fizionomice din

acrilat şi ceramică.
Pt coroane din acrilat:

Clinic;

Preparea dintelui stilp fara prag, daca facem prag atunci doar la nivel cu festonul gingival.

Amprentarea dubla

Laborator :

Realizarea modelului fara sau cu dinti mobilizabili din superghips

Ghipsarea in articulator

Modelarea machete din ceara a coroanei , incolor.

Sectionarea blocului din model impreuna cu coroana

Ghipsarea in chiuveta orizontal sau vertical

Schimbul cerii in acrilat

Clinik:Proba coroanei in cav buc.Laborator;Slefuirea si lustruirea coroaneiClinik :Proba definitive si fixarea

in cav buc.

Pt coroane din ceramic:

Clinic:Examenul pacientuluiStabilim diagnozaPreparam dintii stilpCream la colet prag cu o latime 0.3-0.8 la

dinti cu volum mic, si, 0.5-1.5 la dinti mai mari in volum. Pragul creat parallel cu festonul gingival sau
subgingival, la decizia medicului.Laborator:Realizarea modelului du dinti mobilizabiliConfectionam
capacelul din platinaDepunem si ardem stratul de ceramikaClinik;Proba coroaneiLaborator:Corectarea si
glazurarea coroaneiClinik: Proba definitive si fixarea coroanei in cav buc.

18.Tehnici de confecţionare a coroanelor şi punţilor dentare fizionomice

mixte din metalacril şi metalceramică.
Coroane mixte metaloceramice:
- Partial fizionomice
- Total fizionomice

Etapele

Clinic:

Examenul pacientului

Stabilirea diagnosticului

Prepararea dintilor stilpi cu prag in zona coletului cu crearea spatiului pt ceramica

Amprentarea

Protectia dintilor

Laborator;

Realizarea modelului cu dinti mobilizabili

Fixarea in simulator si modelarea componentei metalice din ceara

Nu formam elemente de retentive iar grosimea machete e de 0.4-0.5 mm

Turnarea

Clinic:

Proba componentei metalice

Determinarea culorii

Laborator:

Prelucrarea mecanica a componentei metalice cu abrasive

Prelucrarea termica la temperatura de 900 grade 2-3 min creinduse pelicula de oxizi metalici necesar la
consolidarea ceramicii

Sablarea componentei metalice cu un jet puternic de nisip aluminos Al2O3 cu particule de 250 Mm
,bombardam suprafata capacelului
Consolodarea chimika

Degrasarea cu acid acetic

Depunerea stratului de ceramic si arderea

Clinic

Proba coroanei in cav buc

Laborator

Glazurarea

Clinic

Proba definitive si cimentarea coroanei metaloceramice in cav buc

19.Proteza parţială mobilizabilă cu placă acrilică. Elementele componente.

Tehnici de confecţionare.
Proteza partiala mobilizabila acrilica este alacatuita din mai multe elemente
solidarizate intim care formeaza un corp solid,rigid,nedormabil,rezistent la presiunile
masticatorii.
Elemente componente :1) dintii artificiali 2)elementele de ancorare,mentinere si
stabilizare 3)baza protezei prezentata de seile protezei consolidate printro placa
acrilica

Clinic: examinarea pacientului şi amprentarea cîmpului protetic.

Laborator: confecţionarea modelului şi a lingurii individuale (dacă se obţine
amprentă anatomică) ; în caz că s-a obţinut am¬prentă funcţională pe modelul
realizat se vor confecţiona şablonul cu bordurile de ocluzie.
Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor inter- maxilare.
Laborator: montarea modelelor în simulator; confecţionarea elementelor de
ancorare, menţinere şi stabilizare; realizarea ma¬chetei protezei (montarea dinţilor
artificiali); modelarea machetei protezei mobilizabile.
Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală.
Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, amba¬larea în chiuvetă,
realizarea tiparului, introducerea acrilatului In tipar, polimerizarea, dezambalarea şi
prelucrarea protezei. Clinic: aplicarea şi adaptarea protezei la cîmpul protetic.
20.Proteza parţială mobilizabilă scheletată. Elementele componente. Tehnici
de confecţionare.
Este prezentata de baza protezei alcatauita din una sau mai multe sei,dinti
artificiali,elemente de legatura dintre sei(conectori principali),elemente de
ancorare ,mentinere si stabilizare si conectori secundari care in totalitate formeaza
scheletul protezei.
Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile scheletate
depind de tehnica de confecţionare a scheletului metalic, care poate fi realizat prin
două tehnici:
1.din elemente fabricate pentru diferite părţi ale protezei (bare, croşete, şei etc.) sau
modelate separat şi ulterior lipite între ele; procedeul este simplu şi poate fi
reprezentat ca o metodă clasică care în prezent practic este utilizată rar.
2. prin turnarea întregului schelet metalic considerată ca o metodă modernă.
În baza acestor particularităţi, în continuare vom reda tehnicile contemporane de
confecţionare a protezelor scheletate, care prevăd realizarea următoarelor etape
clinico-tehnice:
Clinic: amprentarea funcţională a câmpului protetic.
Laborator: realizarea modelelor din ghips dur.
Clinfc-laborator: analiza modelului în paralelograf şi schiţarea protezei scheletate;
reproducerea poziţiei modelului în para-lelograf în condiţii de laborator pentru
deretentivizarea zonelor retentive şi pregătirea modelului pentru duplicarea lui;
duplicarea modelului şi modelarea machetei scheletului; ambalarea şi turnarea
scheletului din aliajul solicitat; dezambalarea, prelucrarea, proba pe modei şi
lustruirea scheletului metalic.
Clinic: proba scheletului metalic în cavitatea bucală; determinarea ocluziei centrice
sau a relaţiilor intermaxilare.
Laborator: poziţionarea modelelor în simulator; montarea dinţilor artificiali în spaţiile
edentate.
Clinic: proba machetei protezei scheletate.
Laborator: ambalarea machetei protezei scheletate în chiuvetă, realizarea tiparului şi
introducerea acrilatului, polimerizarea; dezambalarea, prelucrarea şi lustruirea
acrilatului.
Clinic: aplicarea protezei parţiale mobilizabile scheletate pe câmpul protetic.

21.Proteza totală. Elementele componente. Tehnici de confecţionare.

Este alcatuita din baza si arcada dentara cu dintii artificiali..Baza este alcatuita este
alcatuita din sei unite cu o placa palatinala la maxila,iar la mandibula se ocnfunda cu
verstantul lingual al seii.
Clinic: examinarea pacientului şi obţinerea amprentelor preliminare.
Laborator: confecţionarea modelelor preliminare şi a lingurilor individuale; la
indicaţiile medicului, lingurile individuale pot fi realizate cu borduri de ocluzie.
Clinic: amprentarea definitivă (funcţională); dacă lingurile au fost confecţionate cu
borduri de ocluzie, la această etapă se vor determina şi relaţiile intermaxilare, iar dacă
au fost confecţionate fără borduri de ocluzie, relaţiile intermaxilare vor fi determinate
la următoarea vizită a pacientului.
Laborator: confecţionarea modelelor funcţionale (definitive) şi a şabloanelor cu
bordurille de ocluzie, dacă acestea n-au fost realizate o dată cu lingurile individuale.
Clinic: determinarea relaţiilor intermaxilare.
Laborator: fixarea modelelor în simulator; montarea dinţilor artificiali şi construirea
arcadelor dentare artificiale, modelarea machetei, protezei totale.
Clinic: proba machetei în cavitatea bucală.
Laborator: înlocuirea cerii, machetei protezei totale în acrilat; prelucrarea şi
lustruirea protezei totale.
Clinic: aplicarea protezei totale în cavitatea bucală.

22.Tipuri de bonturi protetice utilizate în tratamentul implanto-protetic.

Clasificarea după generaţia implantului, după forma acestuia, după axul
bontului, după material, după modul de agregare.

Dupa generatie: generatia 1- implant one stage este sudat la corpul impalntului,
facind corp comun cu acesta, este destnat incarcarii imediate.
Generatia a 2- two stage, bontul protetic este separat de implant si realizeaza legaruri
cu prin intermediul unui surub, ce se infileteaza cu ajutorul unei chei.
Dupa forma: conica, cilindrica, sferica
Dupa axul bontului: drept si angulat(nu depaseste 25*)
Dupa material:titan, dioxid de zirconiu pe suport din titan si zirconiu. Mai exista
bonturi provizorii din acrilat si calcinabile
Dupa modul de agregare a resataurarilor protetice: cimentare, insurubare
23.Varietăţile de conexiune a implantului cu bontul protetic: conexiunea
externă, conexiune prin înşurubare, conexiune internă.

Conexiunea externa- se va afla pozitionata deasupra extremitatii cervicale a

acesteia cu o inaltime de 2 mm.Are forma hexagonala, octagonala. Acest tip de
conexiune a fost utilizata la implantul Branemark.
Dezavantaje- exactitatea pozitiei bontului protetic, deteriorarea hexagonului
implantului, tensionarea surubului de fixare a bontului protetic in implant.
Conexiune prin insurubare: acest tip de conexiune e intilnit la bonturile protetice
alcatuite dintro singura piesa, dar si uneori la cele din 2 piese. Dezavantajul- nu
asigura o stabilitate antirotaionala, fiind circulara pe sectiune.
Conexiune Interna- conexiunea se afla in interior pe o distanta de pina la 5.5 mm,
imbininduse cu patricea de la nivelul extremitatii cervicale a bontului protetic. Are
diferite forme hexagonala, cilindricacu aripioare antirotationale, conica, sau
combinatia acestora. Avantaje- insertia mai facila a bonturilpr protetice in cav
bucala, asigurarea protectiei superioare impotriva ruperii surubului.

24.Biomecanica corelată cu restaurarea protetică susţinută pe implanturi:

raportul coroană-implant, diametrul implantului, topografia, numărul, tipul
de joncţiune implant-bont, utilizarea bonturilor angulare, materialul
restaurării protetice, morfologia suprafeţei ocluzale, extensiile restaurărilor
protetice

Raport coroana implant - trebuie sa fie mai mic decit 1. Fiecare 1 mm in plus creste
cu 4% efectul flexiunii asupra corpului implantar. Pentru evaluarea precisa a raportului
se va confectiona waxup preaoperator.
Diametrul implantului- diametrul se alege in corncordanta cu zona topografica in
care se va insera implanturile. In edentatii frontale se aleg implanturi inguste cu
diametru de 3.3- 3.5, iar in zona laterala 4.2-4.5. in bruxism se mai adauga inca 1mm.
Topografia- la nivelul coamei crestei trebuie sa corespunda centrul fetei ocluzale sau
cingulumului coroanei viitoarei constructii. In interiorul osului- axul de insertie trebuie
sa fie perpendicular cu planul de ocluzie
Numarul implanturilor -6 sus si 4 jos.
Morfologia- relief ocluzal atenuat si mai inguste in sens v-o.
Materialele restaurarilor protetice- materiale cu un grad de elesticitate mai
mare,, aliaje nobile, , acrilat, compozite,, ceramica.
Extensiile restaurarilor protetice:De câte ori este posibil se evită realizarea unor
extensii la restaurările implanto-protetice fixe.Totuşi, în cazurile în care sunt utilizate
este esenţială lungimea acestora. S-a observat că la fiecare 1 mm de pârghie duce la
o creştere cu 15% a flexiunii asupra implantului situat în vecinătatea
extensiei.Lungimea maximă a extensiei atât la restaurările fixe, cât şi la cele
mobilizabile va trebui să fie cel mult egală cu distanţa antero-posterioară dintre
implantele cele mai anterioare şi cele mai posterioare.

25.Biomecanica corelată cu restaurarea protetică susţinută pe implanturi:

restaurările protetice cu sprijin mixt, în edentaţia parţială, totală,
parafuncţii în antecedente.

În cazul unor edentaţii parţiale, tratamentul implanto-protetic se poate realiza prin

două variante:•Lucrări protetice susţinute exclusiv pe implante;•Lucrări protetice
susţinute atât pe implante, cât şi pe dinţi naturali (restaurări protetice cu sprijin mixt).
Majoritatea autorilor au reţinut în ceea ce priveşte tratamentul implanto-protetic prin
lucrări protetice cu sprijin mixt, reţineri datorate diferenţei de rezilienţă dintre implant
şi dinţi naturali.
Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe când cea a
unui implant este de aproximativ 8 microni. Mobilitatea implantelor se datorează
elasticităţii osului periimplantar şi este influenţată de diametrul, numărul şi geometria
implantelor incluse în lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor
aplicate.Diferenţa de mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la
apariţia unor probleme biomecanice.Înfundarea primară a dintelui în alveolă sub
acţiunea forţelor ocluzale este urmată de o înfundare secundară. În timpul aceste
înfundări secundare se produce şi înfundarea implantelor cu 5 microni. Această
înfundare reprezintă o mişcare fiziologică echilibrată a celor două tipuri de stâlpi de
punte.
În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un sistem special
(sistem de amortizare a forţelor) care să permită în timpul înfundării primare a dintelui
şi înfundarea lucrării protetice, evitându-se în acest fel transmiterea unor forţe
suplimentare la nivelul implantului. Pentru a-şi îndeplini acest rol, sistemele de
amortizatori de forţe reprezentaţi de culise şi balamale se vor monta lângă implant.
In edentatia totala,supraproteza la mandibula se va extinde in limetele cimpului
protetic ca o proteza totala conventionala ,pe cind la maxila nu se va realiza bolta
palatina daca nu sunt inserate mai multe de 4 implanturi,ca sa sustina constructia.
Sisteme speciale ale unei supraproteze:bare cu
calareti;capse,locatori,telescoape,magneti.Indiferent de tipul restaurarii implanto-
protetice definitive trebuie realizate citeva cerinte:o estetica adecvata,o rezilienta
mecanica corespunzatoare si o distributie fiziologica a fortelor asupra implanturilor si
a osului implantar.

26.Planificarea restaurării implanto-protetice. Clasificarea după Misch.

Edentaţia unidentară.

3 criterii clinice: cantitatea tesutului dur si moale ce va fi inlocuit de restaurarea fixa,

tipul de sprijin a viitoarei reastaurari mobilizabile, topografia si intinderea edentatiei.
Mich clasificare: in functie de cantitatea tesutului dur si moale sunt 3 categorii
FP1 o restaurare fixa ce inlocuieste numai coroana si avind aspectul unui dinte natural
FP2 reastaurare impatoprotetica fixa ce inlocuieste atit coroana cit si o parte din
radacina.
FP3 restaurare implanto protetica fixa va inlocui tatot coroana cot so o parte a gingiei
fixe retrase in urma resorbtiei osoase
Edentatia unidentara- este o restaurare implanto protetica printro restaurare cu
sprijin implantar. Latimea vestibulo orala a creste va trebui sa fie minim 6mm.,
dimensiunile meziodistala a coroanei trebuie sa fie minim 7mm. Implantul se insera in
dreptul centrului viitoarei coroane. In sens gingivo apical extremitatea cervicala a
corpului implantului va fi plasat minim cu 2mm. La lipsa a unui molar se va inlocui cu
2 implanturi.
27.Planificarea restaurării implanto-protetice. Edentaţia parţială la maxilă în
regiunea frontală şi posterioară, la mandibulă în regiunea frontală şi
posterioară.

*Trei mari categorii de criterii clinice ce directioneaza planificarea realizarii unei

restaurari implanto- protetice: -cantitatea tesutului dur si moale ce va fi inlocuita de
restaurarea fixa -tipul de sprijin al viitoarei restaurar -topografia si
intinderea edentatiei.
In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic
se masoara distanta de la suprafata proximala a dintelui pina la extremitatea laterala
a canalului incisiv. Daca distanta este mai mare sau egal cu 22mm se pot insera 3
implanturi. Daca este mai mare sau egal cu 15 se pot insera 2, iar daca este mai mic
de 15 se poate insera doar 1.
In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de
augumentare din cauza deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi
inserate,ideal ar fi ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit cu un implant. Nr de
implanturi posibile intr-o situatie clinica se calculeaza prin masurarea distantei de la
nivelul fetei distale a dintelui adiacent spatiului edentat,pina in dreptul locului unde
inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.
In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin
masurarea lungimii spatiului edentat.
In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de
10mm.Cind latimea crestei edentate deficitara necesita procedee de augumentare.
Spatiu edentatse analizeaza pe 2 segmente:-de la fata distala a dintelui adiacent
spatiului edentat pina la orificiu mentonier-de la or.mentonier pina unde limita
verticala a osului disponibil este de 12mm.

28.Planificarea restaurării implanto-protetice. Edentaţia totală la maxilă şi

mandibulă.

*Trei mari categorii de criterii clinice ce directioneaza planificarea realizarii unei

restaurari implanto- protetice: -cantitatea tesutului dur si moale ce va fi inlocuita de
restaurarea fixa -tipul de sprijin al viitoarei restaurar -topografia si
intinderea edentatiei.
Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:a.proteza detasabila
fixab.supraproteza cu sprijin :a)implanter b_mixt(implanturi si mucoasa)
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor
intermaxilare.Dintre variantele terapeutice implanto protetice se poate
instala:A)Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin
4,dar sunt preferate 6 implanturi.B)Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar)
care poate fi cu 2 sau cu 4 implante.
In edentatia totala la mandibula:
a.Proteza fixa detasabila:--se indica utilizarea a 5 implanturi--dispunerea colineara sau
insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe--pirghia maxima va fi de o lungime si
jumatate din distanta dintre cel mai anterior si cel mai posterior implant.--in structurii
metalice va fi de 6 mm
b.Supraproteza cu 2 implanturi
c.Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
d.Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal
29.Amprentarea câmpului protetic implantar cu lingura închisă în cazul
implanturilor two-stage şi one-stage. Amprentarea câmpului protetic
implantar cu lingura deschisă.

Se realizeaza dupa descoperirea implanturilor two stage, si utilizarea bonturilor de

cicatrizare.
Amprente cu lingura inchisa-(one stage) componentele de transfer sunt
reprezentate de capa de transfer, bontul analog si pmplantul analog. Se realizeaza
amprentarea si dupa indepartarea amprentei din cav buc , capa cu transfer va ramane
fixata in lingura.
In interiorul capei se ca fixa apoi bontul analog care are sudat si implantul analog si se
va turna modelul in laborator.
Etapele de lucru: (2 stages)
1.Pregătirea cavităţii bucale pentru amprentare: După descoperirea implantului, timp
de o săptămână pacientului i se va monta un conformator gingival, care ajută la
formarea corespunzătoare a gingiei periimplantare.
2. Amprentare :După regenerarea gingiei periimplantare (aprox 7-10 zile), se
îndepărteazã conformatorul, si în loc se fixeaza transferul pentru lingură închisă.
3. După ce a făcut priză materialul de amprentã, se îndepărtează portamprenta din
cavitatea bucală, iar transferurile se eliberează din implant, unul cate unul. După
aceea se repoziționeaza în implanturi conformatoarele gingivale.
4. Înainte de turnarea modelului, transferurile se prind cu șurub de implantul analog,
și în această variantă se reinseră in materialul de amprentă. Această manoperă se
poate executa atât în cabinet, cât și în laborator
Amprenta deschisa- Componenetele de transfer su reprezentate de surubul de
transfer, bontul analog si implantul analog. Dupa amprentaree transferuruile sunt
desurubate si inlaturate din cav buc impreuna cu amprenta. E necesara lingura
individuala sau din plastic perforata.

30. Încărcarea protetică a implanturilor: progresivă, graduală, imediat.

Mich propune incarcare progresiva a implanturilor constind in urmatoarele erape:
lucrarea protetica provizorie in inocluzie, lucrarea protetoca provizorie cu
contacte ocluzale punctiforme la nivelul elementelor de agregare , ... cit si
acorpului de punte, lucreare protetica provisorie cu contacte ocluzale complete,
lucrare protetica definitiva. Timpul destinat incarcarii prgrezive variaza intre 4 si 8
luni, fiind dependent de densitatea osoasa.
Graduala- punte provizorie, cu contacte numai in zonele alementelor de agregare, si
mai tiziu confecctionarea puntii definitive.
Imediata- one stage implante, se protezeaza indata dupa aplicarea implanturilor.

Noţiuni generale privind morfologia dinţilor permanenţi.Termenii de erupţie şi formare a rădăcinilor.

*Termen de mineralizare: *Termen de eruptie:Termen de formare:

-incisiv central permanent 6 luni 7-8 ani 10 ani
-incisiv lateral permanent 9 luni 8-9 ani 10 ani
-caninul permanent 9 luni 10-11 ani 13 ani
-premolarul I permanent 2,5 luni 9-10 ani 12 ani
-premolarul II permanent 3,5 luni 10-11 ani 12 ani
-molarul I permanent 9 luni 6 ani 10 ani
-molarul II permanent 3,5-8 ani. 11-13 ani 15 ani
S e m n u l d e c u r b u r ă a c o r o a n e i se manifestă prin faptul că convexitatea maximă a feţei
vestibuläre (dentale, jugate) in directive transversal e dispusă medial
S e m n u l u n g h i u l u i c o r o a n e i se manifestă prin faptul că faţa medială şi muchia incizală a
incisivilor şi caninilor formează un unghi mai ascuţit dectt cel format de muchia incizală şi faţa laterală
S e m n u l r ă d ă c i n i i e s t e e x a m i n a t i n norma vestibulara si consta in faptul ca axul
longitudinal al radacinii este inclinat spre distal, formina un unghi cu linia care trece prin mijlocul
coroanei. Respectiv:rădăcinile incisivilbr şi caninilor se înclină în sens postero- lateral, iar rădăcinile
premolarilor şi molarilor — în sens posterior de la axul longitudinal al rădăcinii

2.Structura histologică, compoziţia chimică şi funcţia adamantinei. Rolul adamantinei în evoluţia cariei
dentare.
Structura histologica:
Unitatea structurala fundamentala a adamanti nei este prisma.Prismele au fost descrie de
Retzius in 1835.Primul molar are circa 12 milioane frontalii circa 2 milioane.O prisma este
forma de 4 ameloblasti .Intre prisma este substanta interprismati ca.Directi a prismelor este
verti cala pe suprafata ocluzala ,oblica in santuri si pe fetele laterale,orizontal la
colet.Prismele formeaza fascicule care se incurbeaza in S.In secti uni histologice unele sunt
taiate in lungime altele in sens transversal.(fasii intunecate si clare).Benzile clare-
parazonii,intunecate-diazonii.Alterarea lor formeaza fenomenul Hunter-Schreger.
Compoziti a chimica: 95-98 % sc anorganice,2-5 % substante organice si apa
Sb Anorganice : hidroxiapati ta-75,carbonapati ta 12,clorapati ta 4.5,fl uorapati ta
0.06.Consti tuenti majori : Ca 36 P 16 CO2 1.9 Na Mg Cl Sb organice proteine,lipide,glucide-
emailinia
Fuctiile adamantinei..Adamantina apara dentina si pulpa de agenti mecanici chimici si termici externi.
--Adamantina este cel mai mineralizat si mai dur tesut din organism.----Adamantina este permiabila la
apa ,ioni,substante,adamantine este permiabila din ambele parti de la suprafata adamantine spre dentina
si pulpa si invers.

3.Modificările patologice în ţesuturile dure ale dintelui apărute în perioada de formare şi mineralizare a
ţesuturilor dentare.
Hipoplazia locală a dinţilor permanenţi la copii.
Etilogie.traumarii foliculelor,sub actiunea unui proces inflamator cronic in dintele temporar sau a unei
tumori a maxilarelor.Mugurele dintelui permanent poate fi lezat in caz de intruzie a dintelui temporar(mai
frecvent incisivii)..Trauma sau infectia deregleaza functia ameloblastilor,iar in cazuri grave si a
odontoblastilor-ca rezultat au loc modificari de forma sau de structura a dintelui.
Tratament: depinde de gravitatea afectarii dintelui,de localizarea lui.La hipoplazie de forma maculo-
cretoasa este indicata terapia de remineralizare,Daca maculele sunt pigmentate –inalbirea,urmata de
terapia de remineralizare.In cazul defectelor tesuturilor dure –obturarea cu composite. Daca este lezata
forma,dimensiunea,culoarea dintelui este indicat tratamentul ortopedic.
Dinţii de "tetraciclină" la copii.
Administrarea preparatelor de tetraciclina gravidelor si copiilor de virsta fragida poate modifica culoarea
dintilor temporari si permanenti in regiunea incizala,deoarece ele trec bariera placentara.Indicarea
preparatelor de tetraciclina in primele luni de viata duce la modificarea culorii regiunii pregingivale a
incisivilor si suprafetelor masticatorii ale molarilor temporari,la virsta de 6 luni –coloratia molarilor
temporari si molarilor de de 6 ani,la virsta de 2-3 ani coloratia regiunii coletului dintilor frontali
permanenti,iar de la 4 ani- coloratia premolarilor si molarilor 2 permanenti.
Tratament: dintii de tetraciclina greu se supun tratamentului prin inalbire.Se recomanda inalbirea dintilor
din partea canalului radicular (dupa depulpapare) cu apa oxigenata.Ca profilaxile se recomanda excluderea
administrarii tetraciclinii gravidelor si copiilor,prin inlocuirea cu alte antibiotice.
Fluoroza dentară la copii.
Clasificare:
--forma hasurata: --forma maculoasa: --forma granular--- forma eroziva: --forma distructiva: Tratament:
consta din reducerea dozelor excesive ale fluorului din apa potabila consumata si aplicarea diverselor
modalitati de inlaturare ale pigmentarii si ale defectelor dentare,majorarea rezistentei organismului
copilului,indicarea unei diete rationale si a unor remedii medicamentoase(Calciu,fosfor si vitamine) cu efect
asupra metabolismului mineral.
Metode:atraumatice:albirea dintilor (gradele 2-4), microabraziunea sm (gr.2-4), albire+restaurare cu
composite (3-5)
Traumatice:fatete adezive ( 3-5), coronae de invelis (4-5)
Albirea vitala
Amelogeneza imperfectă.
Patologie a smaltului de origine ereditara ,ca rezultat al dereglarilor patologice ale ectodermei.Factorii
genetici sau diferiti factori de mediu general sau local pot perturba procesul normal de amelogeneza
dukind la aparitia amelogenezei imperfecte,varietatea cea mai mare de forme clinice fiind generata de
mutatiile genetice.
Dentinogeneza imperfectă.
Dupa terminarea formarii radacinii la unii dinti practic lipseste cavitatea pulpara sau este foarte mica.La toti
dintii radacinile sunt scurte,cu apexurile ascutite,canalele radiculare nu se desting,uneori ele pot fi
observate numai in regiunea apicala si fiind foarte inguste.In cavitatea pulpara pot fi denticuli de diferite
dimensiuni.In regiunea apexului poate fi stabilita osteoporoza tesutului osos.Virfurile septurilor
interradiculare sunt situate mai jos de jonctiunea smalt-cement.
Sindromul Steinton Cap-de-Pont.
Tabloul clinic: dintii au forma si dimensiuni normale,erup in termene obisnuite,insa au culoarea coroanelor
schimbata.Tesuturile dure ,dupa erupere incep sa se distruga progresiv.Suprafata de abraziune este
lucioasa,plata si neteda.Dentina pare sa fie transparenta.Dintii reactioneaza slab la excitanti
mecanici,chimici si termici .Caria se depisteaza rar.Pot fi modificari in lungimea si forma radacinilor:
radacini scurte,subtiri sau groase.Cavitatea pulpara si canalele radiculare sunt obliterate.

4. Pulpa dentară: structura histologică şi funcţiile. Modificările morfologice în pulpă, în senescenţă, în

stările patologice.
Pulpa dentară (pulpa dentis) este situată în cavitatea şi se împarte în partea coronară şi partea radiculară.
Partea coronară e situată în cavitatea coronară și partea radiculară — în canalul radicular .La dinții
pluriradiculari între partea coronară şi partea radiculară, există o limită anatomică. În dinții uniradiculari
pulpa coronară trece în cea radiculară. În regiunea apicală a rădăcinii e situat un orificiu care constituie li-
mita dintre pulpă și periodonțiu.Imediat după erupția dintelui orificiul anatomic al apexului radicular cores-
punde celui fiziologic.
Structura pulpei dentare
Pulpa dentară reprezintă un țesut conjunctiv lax, alcătuit din substanță fundamentală (intercelulară), celule
și elemente fibroase și includevase și nervi.Substanța fundamentală a pulpei- mucoproteină, glicoproteină
șimucopolizaharide. Substanța fundamentală se află permanent în stare dinamică de polimerizare şi de
depolimerizare.Vitalitatea pulpei depinde de funcția mețabolică a substanței fundamentale. Fibrele pulpei-
fibre colagene și reticulare, fibrele elastice în ea nu au fost detectate.în pulpă există două tipuri de
orientare a fibrelor: difuz și fascicular.
Indiferent de vîrstă pulpa radiculară comportă mai multe fibre decît cea coronară.
Celulele pulpei. în pulpă trei straturi celulare: periferic (odontoblastic), subsuperficial (subodontoblastic) și
central.
S tr a t u 1 p e r i f e r i c format din odontoblaște.Odontoblastele reprezintă niște celule de structură polară:
ele au corp și prelungiri. Prelungirile, periferice sînt situate în predentină și dentină (în canaliculele
dentinale) și ajung pînă la:joncțiunea dentino-adamantină.Funcţiile odontoblaş telor constă în a structura
substanţa fundamentală şi fibrilele colagene
S t r a t u l s u b o d o n t o b l a s- ti c al pulpei conține numeroase pulpocite de formă stelată.
Stratul centra1 al pulpei sînt situate fibroblaste, histiocite, celule plasmatice, limfocite și monocite Vasele
sangvine (unul sau cîteva) pătrund în pulpă prin orificiul principal al apexului radicular. Vasele sangvine
principale (o arteră şi o venă însoţitoare) intră în rădăcina dentară din pericement.
Inervaţia pulpei. Paralel cu vasele sangvine prin orificiile apexului radicular In pulpă pătrund ramurile
nervilor maxilar şi mandibuiar.
Funcţiile pulpei dentare.: trofică, plastică, defensivă şi protectivă.
Funcţia trofică.prin intermediul fibrei Tomes transudatul pulpar alimentează dentina.
Funcţia plastică.Se formeze dentină secundară şi terţiară în cazuri de patologie în tesuturile dure Funcţia
defensivă. Funcţia de barieră
Funcţia protectivă. Este realizată de fibrele nervoase care fiind iritate produc senzaţii dolore şi reglează
fluxul sangvin în pulpă.Modificări de vârstă a pulpei dentare in n procesul de îmbătrînire are loc
diminuarea volumului cavităților dentare, mai ales a părţii radiculare,Inpulpă se reduce numărul de celule,
sporește numărul de elemente fibroase. Alte modificări pot fi repartizate în următoarele grupe:vacuolizarea
odontoblastelor,distrofia reticulară, petrificația.
Denticulii, mai ales cei înalt, organizați, pot fi observați în pulpa dinților intacți. în diferite stări patologice
numărul lor sporește. într-o serie de cazuri de pe urma strangulării fibrei nervoase denticulii pot deveni o
cauză de mari dureri, ce poartă deseori un caracter nevralgic.
5.Utilizarea corespunzătoare a materialelor şi instrumentarului din cabinetul stomatologic conform
principiilor ergonomice şi a normelor de protecţia muncii.
Ergonomiaeste o disciplină ştiinţifică complexă care se bazează pe datele psihologiei, anatomiei şi
fiziologie,igienii şi realizărilor ştiinţelor tehnice cu scopul de a crea condiţii optime de muncă, cu cu
păstrarea forţelor şi sănătăţii lui. Rolul ergonomiei în stomatologie este legat în primul rând cu organizarea
locului de munca a medicului şi personalului asistent, bazându-se pe realizările ştiinţei şi cerinţelor igienii
muncii.Este relaţia dintre om şi mediul său de muncă. Aceasta relaţie cuprinde şi echipamentul, materialele,
complexul de metode de lucru aplicate, sistemul organizaţional şi raţional creat în strînsă legătură cu fiinţa
umană.Organizaţia Internaţională a Muncii, for competent în domeniu, defineşte ergonomia ca fiind
aplicarea ştiinţelor biologice, umane în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă
optimă între om şi munca sa.Ergonomia reprezintă ştiinţa care implementează legi ce stabilesc
comportamentul omului în munca sa, în scopul optimizării acesteia şi a protejării omului.Rezultatele sunt
măsurate în indici de eficienţă şi stare de bună sănătate a omului. Se tinde sub aspect fizic şi emoţional la o
perfectă armonie, deoarece numai în asa mod este realizat confortul omului, fiind protejată sănătatea lui şi
garantată maxima eficienţă a muncii în dependenţă de caracterul intervenţiei curative medicul stomatolog
poate lucra în pozitie şezândă sau în picioare, sau să alterneze aceste poziţii de lucru pe parcursul zilei de
muncă. Cea mai mare parte din timpul lucrat medicul este nevoit să activeze şezând pe scaun, efectuând
manopere care necesită mişcări îndelungate şi precise. în picioare sunt efectuate operaţii de scurtă durată,
care necesită eforturi fizice considerabile. Cea mai co rectă este considerată postura de lucru "dinamică",
când medicul activează 60% din timpul delucru în poziţie şezândă, iar timpul rămas - stând în picioare sau
deplasându-se prin cabinet
Asistentul stomatologului lucrează şezând tot timpul, fixându-şi picoarele pe suportul podal al
scaunului.Incălţămintea de lucru a medicului trebuie să fie una de schimb, potrivită ca mărime, suficient de
largă şi liberă, cu călcâie late şi stabile, având înălţimea sub 3 cm. încălţămintea fără călcâie este neadecvată
activităţii de stomatolog terapeut, deoarece duce la platifus. Călcâiele înalte asociate cu o aflare îndelungată
în picioare provoacă rapid o oboseală deranjantă şi programează pentru viitor modificări patologice.

6.Particularităţile preparării cavităţilor în tratamentul cariei dentare(etape, metode, instrumente,

remedii medicamentoase).

Prepararea cav car = intervenție instrument, operativă, asupra țesuturilor dentare dure, efectuată în cîteva
etape. E efectuată cu scopul: a)exciziei totale a sm/dentinei patologic modificate cu scopul de a opri
progresarea în continuare a leziunii car b) crearea condițiilor optime p/u fixarea mat de obt și restabilirea
formei anat/funcției dint. Principii de prep: 1)marginile cav formate trebuie să fie netede, drepte, fără
zimți. marginile de smalț subminate, fără dent subiacentă, trebuie să fie înlăturate p/u a preveni fracturarea
lor. 2) îndepărtarea minuțioasă și completă a dent cariate; 3)extensia întru profilaxie – extinderea profilact
a limitelor cav car pînă la zone nereceptive cu scopul prevenirii cariei recidivante; 4)crearea unei cavit în
formă de casetă pentru o retenție și stabilitatea maximă a obt și dintelui față de solicitările apărute în
cadrul mastic. Pereţii şi fundul – un unghi de 90 grade; pereții cavit – preparate verticalizați și planizați;
fundul cavit – plat, și să crepiteze la sondare; trecerea unui perete în altul – sub un unghi; cavit formată –
formă triunghiulară, dreptunghiulară, halteriformă, cruciformă, ovală; marginile sm – drepte și netede.
Regulile de preparare: comoditate (medicul/pacientul în poziție comodă); iluminare satisf a cîmpuluide
lucru; instrum rotative – sterile, eficiente, fixate bine, formă/mărime corespunzătoare etapei efect;
mișcările frezei – intermitente, fără presiune, netezitoare; lucru cu freze la rotații mari cu răcirea
concomitentă a zonei de preparare a țesut;
Etapele: 1.deschiderea cav car (freză diamant. Sferică/fisurală de dimensiuni mici, turbină; mărimea frezei
nu trebuie să depășească mărimea orif de intrare în cav); 2.extensia cav car (p/u prevenirea recidivei cariei;
freză fisurală, con invers la viteze mari cu piesă de turbină și răcire apă-aer); 3.necretomia (freze
sferice/pară de mărime mare din aliaj dur/oțel; mișcări intermitente dinspre fund spre pereți lat la turații
mici); 4.formarea/modelarea cav (freze fisurale/con invers cu răcire apă/aer). 5.bizotarea (netezirea) marg
de smalț al cavit (freză de finisare din aliaj dur/piatră diamantată cu granulație fină la turații mici fără
presiune cu răcire apă/aer). Utilizarea locală a preparat remineralizante pe bază de fluoride, fosfați și
compuși activi de calciu previn în mare parte dezv cariei pe supraf netede ale dinților.

7.Materiale moderne de obturaţie a cavităţilor carioase: cerinţe, clasificarea, particularităţile de aplicare.

Destinaţia funcţionala:
1.1. Mat p/u obt definitive (de durată) – p/u restabilirea formei anatom/funcțiilor:
1.1.1. Mat p/u obt directă:

Cimenturi (minerale, polimerice)

Mat de obt metalice (amalgame, coezive)
Mat de obt polimerice (mase plastice, compozite, compomere, ormocere)
1.1.2. Mat p/u obt indirectă:Metalice;Ceramice;Polmerice.
1.2. Mat p/u obt coronare provizorii – p/u obt temporară
1.3. Mat p/u obturații (căptușeli):Curative,Izolatorii
1.4. Mat p/u umplerea canal radic:Mat p/u obt provizorii;Paste ( sealere);Filler.
1.5. Adezive:Autopolimeriz (cu polimeriz chimică);Fotopolim;Dual cure
1.6. Sigilanți superficialiFisurali;Radiculari;p/u obt.

Din punct de vedere al merceologiei

1. Cimenturi
2. Mat de obt metalice
3. Mat de obt din mase plastice și polimerice
4. Adezive și sigilanți stomat
5. Mater compozite

Cerinte:
1.Sa fie nedaunator fata de organism in general si indiferent de tes dentare si tes moi
2.Sa fie chimic stabil la actiunea fluidului dentinar si fluidului bucal
3.Sa posede o duritate mecanica aproximat egala cu cea a smaltului
4.Sa adere strans la peretii cavitari,asigurand obturatiei proprietati de etansare
5.Sa posede caracteristici de manipulre bune.
6.Sa posede conductibilitate termica joasa
7.PH aproape 7 in timpul si dupa priza materialului
8.Sa prezinte o stabilitate a culorii si sa nu coloreze

8. Sisteme adezive. Clasificarea. Compoziţia şi rolul sistemului adeziv.

Indiferent de tipul compozitului utilizat, e necesar gravajul, care se face prin aplicarea pe supraf bizotată a
smalț cu un lichid/gel, baza cărora – soluția de 35-37% acid fosforic.Apoi se aplică bonding-ul. Agenții
bonding – amestec de monomeri cu vîscozitate redusă, capabili să pătrundă între prismele smalț gravat.
Prin compoziție, seamănă cu matrice polimeră a unui compozit, sunt hidrofobi. Există 7 generații.
Generaţia 1 Cervident, Cosmic Bond – adeziune f redusă la dentină.
Generaţia 2 Bond Lite, ScotchBond dentin adhesit) adeziune redusp, înrăutățirea caract cu timpul
Generaţia 3 (Prysma Universal Bond, Scotchbond II, Tenure, Gluma, X-R Bond) bicomponent : primer și
adeziv; adeziune la metal, sensibilitate redusă
Generaţia 4 – (All Bond, Pro Bond, Scotchbond, MP, Tenure, Bond IT, Syntac) are 3 componente: condiționer
(acid fosforic în formă de gel p/u gravaj sm-nu mai puțin de 15 sec și dent – nu mai mult de 15 sec), primer
(amestec de compuși hidrofili cu greutate molec mică apți de polmeriz, pătrund în dentină, o îmbibă și
crează un strat hibrid 15-30 sec) și agent bonding (adezivul) (rășină fără umplutură asigură legătura sm cu
strat hibrid). Dezavantaje: prezența 2-mai multe componente; timp mare, necesar p/u aplicare.
Generaţia 5 (Bond 1, Glumma Comfort Bond, Prime & Bond NT, Single Bond, Excite, One step) – primerul și
agentul bonding într-un singură etapă. După compoziție – amestec de elastomeri și rășini hidrofile speciale
cu greut molec mică, dizolvate în alcool/apă/acetonă. Timp mai puțin, mai simplu de utilizat, dar forța de
adeziune mai mică. Tehnica: 1.gravajul – pe sm/dent – gel gravant (acid ortofosforic); spălare cu apă și puțin
uscată cu aer; ulterior, sm – microrugos, ”smear-layer” – dizolvat, complet îndepărtat. 2. Aplicarea unui
adeziv monocomponent: pe sm/dent, obt izolatorie , gravate în prealabil, 15-30 sec. Adezivul – uscat cu jet
slab de aer; supraf dentinei are aspect lucios. Sist adeziv pătrunde în sm gravat, în tuburile dentin deschise,
formează stratul hibrid. Apoi adeziv – polimerziat. Obt cu compozit.
Generaţia 6 (Prompt-L-Pop; Clearfill SE Bond, Clearfill Liner Bond 11) conține prep ligande autogravante
monopas bicomponente (self-etching all-in-one adhesive). După compoziție – amestec de eteri fosforici și
componenți adezivi.
Generaţia 7 (iBond) monocomponet, desensibilizator, fără gravaj, fără primer, fără malaxare, nu este critic
la umiditate, adeziune la metal, sensibilitate f redusă

9. Materiale compozite. Clasificarea, componenţa, mecanizmul de adeziune cu smalţul şi dentina.

Clasificare:
1. Dimensiunile particulelor umpluturii
(1) Comp macrofile (macroumplute, cu macroumplutură) Prismafil (Caulk), Concise, Valux (3M), Estilux
(Kulzer)
Componență: umpluturi anorg cu mărimea partic de la 2-30 µ, umplerea reprezentînd 60% din masă. Drept
umplutură: cuarțul, pulberea de sticlă, ceramica. Aceste mat – autopolimeriz. Sunt suficient de dure, dar
culoarea – instabilă, se șlefuiesc/lustruiesc greu, acțion iritantă asupra pulpei. Majoritatea nu se mai fabrică
(dezavantaje multe)
(2) Comp minifile (miniumplute, cu microumplutură) cu particule mici: Stomadent, Prizma TPH,
Herculit XRV, Microrest; mărime: 1-3-5µ, umplerea – 50-70%. Sunt fotopolim, Rezistente la abraziune, se
lustruiesc bine.
(3) Microfile – dimensiunea partic 0,04-0,4µ : Helioprogress (Vivadent), Heliomolar (Vivadent), Silux
Plus (3 M), Filtek A110 ( 3M) comp: umpluturi anorg cu mărimea 0.4-0.8µ, umplerea – 50%. Fotopolim.
Caract estetice bune, rezistență, supraf bine lustruite și abraziune redusă. Se recomandă la frontali
Hibride : Evicrol Molar, Polofill, TaLan; Prisma, Prismafil
Microhibride : Prisma TPH, Z-100, Tetric, Degufil Ultra, Brilliant : combinație de micro- și miniparticule
(mărime 0,04- 1-2 µ. Comp: umplutură hibrid ultrafină și matrice polmeră modificată. Se caract prin variate
umpluturi – 70-80%. Caract fizico-mecanice excelente, estetice, sunt netoxice. Indicate la toate 6 clase.
Microhibride neomogene
Total făcute – compoziție optim aleasă de particule ale umpluturii anorg de diferite dimensiuni: micro-,
mini-, macroparticule.
2. Modul de polimerizare:
Auto (chimică) alcătuite din lichid și pulbere (varianta învechită), sau din 2 paste. În comp pastei de bază:
monomerul, umplutura și acceleratorul aminic, iar în pasta catalitică: monomer, umplutura și inițiatorul
polimeriz( peroxid de benzoil BPO) Inițiatorul – activat de acceleratorul aminic cu formarea radicalilor liberi
ce inițiază polmeriz. Avantaj: polimerizare uniformă a întregului strat de material.
Foto – (cu lumină), cu radiaţie UV, cu radiaţie vizibilă incoerentă sau coerentă (laser)
Foto (cu lumină) sub formă de paste omogene, culoare, opacitate, transparență diferită, ambalate în seringi
sau capsule opace. Ca inițiator al racției de polimeriz – camforchinona, care se disociază sub acțiunea
luminii cu lungime de undă de 400-500 nm, 20-40sec, o grosime de 25mm.
Activarea pin acțiunea căldurii – în cond de laborator la confecț inlay, onlay, veneere.
Dublă (dual-cure, auto şi foto) p/u unele CD
3. Consistență:
Vîscoase (consist obișnuită) 1.8%. indic: obt cav car 1, 2, 3; obt cav cl 5; obt
Fluide (flowable, inferior modulare) dinților deciduali; șinarea dinților, conf restaurărilor
Compactabile (condensabile, packable) pe baza unei indirecete/inlay
matrici polimerici modificate ”dense” și umpluturilor Reprezent: Solitaire2, Filtek P60, Alert, Piramid
hibride cu mărimea pînă la 3,5 µ. Caract: rezist f Dentin, Sure Fil, Tetric Ceram HB
mare, consistență densă (nu curge, nu se lipește de 4. Tipul matricei organice
instrument); contracție de polimerizare joasă 1.6- Pe bază de Bis-GMA
Pe bază de uretandimetacrilaţi (UDMA),mixte
10.Refacerea pierderilor mari de substanţa coronară cu utilizarea mijloacelor suplimentare de ancoraj
şi retenţie
Se utilizează știfturi.numarul si grosimea stifturilor depind de urmatorii factori:
a) directia liniei de fracturii.
— in fracturile orizontale este necesar sa aplicam doua. stifturi cu directie axiala,unul mezial si altul
distal;
— in fracturile oblice care intereseaza unul sau ambele unghiuri incizale se pot aplica in functie de
gradul de distructie al соroanei unul pana la doua stifturi parapulpare.
b) gradul distructiei coronare
— in fracturile mici ale unghiului incizal este suficient un singur stift parapulpar, aplicat in directie axiala;
— in fracturile oblice cu pierderi mari de substanta sunt necesare doua stifturi unul cu directie axiala si altul
transversal, paralel cu marginea incizala.
c) tipul ocluziei
in ocluziile cap la cap, solicitarile restaurarilor fiind foarle mari,se vor aplica intotdeauna doua stifturi
Indiferent de gradul distructiei coronare.
d) volumul camerei pulpare
— la pacientii tineri care au о camera pulpara volummoasa se vorl aplica stifturi parapulpare cu diametrui
mai redus, pe cind la padentii mai virstnici se pot aplica stifturi mai groase,
Aplicarea stifturilor se face prin insurubare (filetare), frictriune, cimentare.
In aplicarea știfturiIor parapulpare trebuie tinut seama de citeva reguli:
— inainte de aplicarea stiftufrilor se va efectua examenul radiologic si testele de vitalitate;
— obturatia de baza este obligatorie in toate cazurile, iar ca material de protectie este preferabil sa
folosim substante cit mai putin iritante:, cimenturi cu ionomeri, sau cimenturi pe baza de hidroxid de calciu;
— stifturile de retentie se vor scurta sau indoi la 2 mm sub marginea incizala, pentru a evita
transparent stiftului prin materialele de obturatie, care ramane in strat destul de subtire in aceasta zona;
— In, cazul dintilor redusi de volum este necesar sa acoperim suprafata stiftului cu un material opac,
care mascheaza stiftul si impiedica astfel observarea metalului prin transparent materialului de obturatie
—> se indeparteaza excesul de material revarsat pe la margini la nivelul orificiilor de evacuare, dupa care se
asteapta intarirea materialului de obturatie

11.Metode de restaurări a dinţilor frontali prin faţetare .Clasificarea. Indicaţii.Tehnica de lucru.

Veneerul (laminatul, fațeta adezivă este o plăcuţă subţire din ceramică, masă plastică de polimerizare la
cald, sau din compozit, care acoperă toată suprafaţa vestibulară a dintelui şi imită aspectul natural al
acestuia, având drept scop corectarea culorii şi mărimii lui
Clasificarea faţetelor:
Dupăscop: corectarea culorii, formei, combinate.
După materialul de confecționare: acrilice, ceramice, compozite (microfile, macrofile, hibride).
După metoda de confecționare: standarde (garnitură), individuale, directe (consolidate), indirecte,
combinate.
După prepararea dintelui:cu preparare, fără preparare.
După mărime: totale, parţiale (semifaţete).
După durata utilizării : provizorii, permanente.
Indicaţii:
a) Corecţia formei şi culorii dintelui,dinţi de tetraciclină”.
b) Amelogeneză imperfectă,Fluoroza.Hipoplazia,Hiperplazia.
c) Eroziunea si abraziunea patologica
d) Defecte cuneiforme.
e) Cavitățile curioase de clasa a III ,IV.
f) Demineralizarea smalțului în urma tratamentului ortodontic după înlăturarea lacătelor-brackete.
g) "înghesuiri" dentare ; diastemelorşi tremelor.
h) Traumatisme dentare - dinţi fracturaţi, decalaţi;înlocuirea obturaţiilor voluminoasedin compozit.
Contraindicaţii:
1.Procese periapicale; structura dentară a fost pierdută în urma degradării sau fracturii, sau dacă a fost
dejă înlocuita printr-o obturaţie dentară, dintele s-ar putea să nu fie potrivit pentru veneere.
Tehnica: Cu o freză cilindrica se formează 3 sulcusuri verticale pe suprafaţa vestibulară a dintelui,
începând de la marginea incizală şi la 1/2 din înălţimea coroanei dentare (aproximativ până la ecuator).
Şanţurile (sulcusurile) realizate sunt continuate, menţinând orientarea lor verticală.
l. Dupa finalizarea preparării suprafața vestibulară este subțiată cu 0,75—1,50 mm, - în dependență de
restaurațiile necesare.Formăm un prag de-a lungul marginii gingivale cu o adâncime de cel puțin 2 mm.
Marginea incizală fiind scurtată cu cel puțin 1.5-2 mm.
Apoi marginile și suprafața sunt nivelate cu o freză diamantată cu granulație fină. .
Se consideră ideal ca dintele, iar în cazul nostru - veneerul, trebuie să prezinte 3 nuanţe în regiunea „colet
- corp - marginea dintelui".La colet - galben, la corp - mai deschis, iar la marginea incizală - nuanţe transparente
a compozitului.

12. Cimenturi ionomeri de sticlă. Clasificarea, compoziţia. Mecanizmul de priză.

Cimentul ionomer- sticlă alumosilicată cu adăugirea fluorizilor). poliacrilic/polialchenoic /polimaleinic.

Pulbere. In prezent, pulberea cimentului ionomer de sticlă reprezintă o sticlă (calciu)fluoralumo-silicată fin
măcinată, cu o cantitate mare de calciu și fluor, precum și o cantitate mică de fosfați și sodiu.
Componentele lui principale sunt dioxid de siliciu (Si02), oxid de aluminiu (Al2O3) și fluorură de calciu (CaF2).
Priza cimentului se face în 3 etape:
1. Dizolvarea (hidratarea, degajaarea ionilor, alcalinizarea ionilor)
2. Îngroşarea (gelificarea primară, solidificarea iniţială, instabilă)
3. Solidificarea (deshidratarea, maturarea, solidificarea finală.)
Proprietățilede bază ale cimenturilor glassionomere
a) Adeziunea chimică la țesuturile dure dentare fără gravaj acid
b) Adeziunea chimică la majoritatea materialelor
c) Efectul cariostatic fluor-dependent
d) Proprietățile antibacteriene
e) Biocompatibilitate bună şi netoxicitate
f) Tasarea (contracţia de întărire)
Indicații pentru utilizarea cimenturilor glasionomere tradiționale:

1. Obt cav car cl III și V ale dinților perm

2. Obt cav car cl I, în cîmp neocluzal
3. obturarea cavităţilor tuturor claselor carioase a dinţilor de lapte, şi sigilarea profilactică a fisurilor
şi geodelor dinţilor permanenţi;
4. tratamentul cariilor cu utilizarea unor tehnici de preparare prin tunelelizare
În mod tradițional, cimenturile ionomere de sticlă sunt împărțite(după G.J. Mount, Hume, 1988) în:
Tipul I - Glasionomeri de cimentare [de fixare, de lipire].
Tipul II - Glasionomeri de restaurare.
subtipul 2 – pentru restaurări estetice;
Subtipul 2- pentru restaurări armate;
Tip III - Lineri sau obturaţie de bază (cu priză rapidă)
Cimenturile glassionomere sunt autopolimerizabile – Fuji II (GC) și cu polimeriz dublă : Fuji LC (GC); Photas-
Fil (espe)
Glasionomeri de tipul I.: Aqua-Gem (Dentsply); Fuji-I (GC); Ketac-Bond (ESPE).
Glasionomeri de tipul al Il-lea.: Chemfil Superior şi Chemfil Flex (DentSply); Fuji-II şi Fuji-IX Glasionomeri de
tipul al III :Aqua Cenit; Aqua Ionobond (VOCO); Base Line (Dent Sply).
CIS hibride (hibrizii RDC - CIS):VitremerTC® (3M); Photac-Fil® (ESPE); Fuji II LC° (GQ.
13. Structura spaţiului endodontic în diferite grupuri de dinţi.Crearea accesului la spaţiul endodontic.
Instrumente. Etape de lucru.
Instrumente : freze, endofreze, excavatoare endod, sonde endod manuale (explorers) de forme.
Incisivul central superiorlățită în sens MD și turtită în sens VS. Prezintă 1 rădăcină, 1 canal.
Incisivul lateral superior.Ca si IC -1 rădăcină, 1 canal 100%
Caninul superior1 rădăcină, 1 canal 100%
Primul premolar superior2 canale(V mare,P mic)2 rădăcini 57%,1 rădăcini, 2 canale 16%
1 rădăcini, 2 canale, 1 foramen 12%3 rădăcini, 3 canale 6%
Premolarul doi superior1 canal 53%2 canale, 1 foramen ,2rădăcini -2 c ;3 rădăcini 3 canale .
Primul molar superiorCanalulP-cel mai mare,V-ingust,D-ingust.3 rădăcini - 3 canale sau 4.
Molarul doi superior3 rădăcini 60%; 1 canal meziobucal 70%; 2 canale meziobucale; 2 rădăcini 25%
Molarul trei1-5 radacini; 3 canale 50%
Incisivul central inferior1 canal 70 %2 canale, 2 foramene 5%2 canale, 1 foramen 25%
Incisivul lateral inferior1 canal 55 %2 canale, 2 foramene 15%2 canale, 1 foramen 30%
Caninul inferior 1 canal 70%2 canale, 1 foramen 20%2 canale, 2 foramene 10%
Primul premolar inferior1 canal, 1 foramen 74% canal: 1 foramen 4%; 2 foramene 25%
Premolarul doi inferior1 canal, 1 foramen 97%
Primul molar inferior 2 canale meziale 60%, 1 foramen 40%1 canal distal 70%
Molarul doi2 canale meziale 40%, 1 foramene 35%1 canal 25%1 canal distal 92% 2 canale,

Crearea accesului la camera pulpară la incisivii superiori

Accesul la camera pulpară la premolariLocul de elecție pentru trepanare este la mijlocul șanțului
intercuspidian în direcția cuspidului vestibular.
Accesul la molarii superioriLocul de elecție pentru trepanație este în mijlocul feței ocluzale în direcția
cuspidului mezio-vestibular.
Accesul la camera pulpară a incisivilor inferioriTrepanarea se efectuează în centrul feței linguale .
Accesul la camera pulpară a molarilor inferioriLocul de elecție pentru trepanație se află în partea mezială a
gropiței centrale a feței ocluzale și în direcția meziale-vestibulare.

14.Date topografice ale zonei apicale(apex anatomic, fiziologic şi radiologic). Determinarea lungimii de
lucru a canalului radicular
* Apexul fiziologic sau constrictia apicala localizat în regiunea îngustării (constricției) apicale interioare, la
o distanță de 1-1.5 mm de la apexul radiologic. Această constricție se află în interiorul canal anterior de
joncțiunea cemento-dentinară, și se mărește pe măsura maturației dintelui. Odată cu vîrsta, se
îndepărtează de apexul radiologic ca urmare a depunerii de dentină secundară.
* Apexul anatomic se afla la nivelul zonei de trecere a dentinei canal radicular în cementul radic, unde se
termină canal radic la vîrful rădăcinii (foramenul apical extern). Uneori foram apic extern se localizează
lateral, vestibular sau lingual – pe peretele radic și nu pe apex.
* Apexul radiologic este cel mai îndepărtat punct de pe vîrful rădăcinii,care poate fi văzut pe radiografie.

Metodele de determinare a lungimii de lucru a canalului radicular

1 Metoda tactilă-se bazeaza pe masurarea lungimii instrumentului introdus pina la intuirea constrictiei
apicale prin senzatia de rezistență în canalul radicular.
2 Metoda conurilor de hirtie – se bazeaza pe introducerea conului de hirtie intr-un canal radicular uscat
pina cind virful conului nu se va umezi de la fluidul tisular. Aparitia semnelor de umezire a conului spune
despre aducerea lui pina la orificiului apical,asta va fi lungimea de lucru a canalului radic.
3 Metoda radiologică - se bazează pe realizarea unei radiografii cu introducerea in canalul radicular a unui
instrument endodontic cu stopper, Lungimea canalului radic este fixate pe instrument cu stopper.
Dupa determinarea radiologica acul se extrage din canalul radicular si se determina lung.de lucru a
canalului in milimetri.
4 Metoda electrometrica – Permite determinarea lungimii de lucru cu ajutorul localizatoarelor electronice
ale apexului-apex locator. Se bazează pe măsurarea diferenței de impedanță electrică a membranei
mucoase a cav buc și a țesuturilor dintelui prin intermediul a 2 electrozi.
5 Metoda clinico-radiologică – formula Dieck : D=A*d/a, în care D- lung reală a dint, A – lungimea reală a
acului introdus în canal, d- lungimea aparentă (pe radiogr) a dint ; a – lungimea aparentă (radiografie) a
acului introdus în canal.

15.Pregătirea (instrumentarea) spaţiului endodontic prin tehnici variate(clasică, step- back, step-
down,crown-down).
Tehnica standardă doar la canale radic înguste cu secțiune transversală rotundă: prepararea consecutivă a
canal radicular, folosind instrumente endo cu diametru crescînd succesiv pînă la mărimea necesară.
Canalul radic este trecut în lungime pînă la apex fiziologic cu K-reamere de dimensiuni mici (Nr.10). apoi
canalul radicular este prelucrat cu K-reamare cu mărimi crescînde (15, 20, 25). După fiecare nr de K-reamer,
cana este laărgit ca diametru cu K-file și H-file de aceeași dimensiune. Canalul radic trebuie lărgit nu mai
puțin decît mărimea 25.
Metoda step-back (metoda conică): cea mai răspîndită. Constă în efectuarea preparării de la vîrful canal
radic către partea ostială în succesiunea utilizării instrum endod de la mărimea mică la una mai mare cu
mișcări de du-te –vino ale unor files de mărimi mai mari, decît cele utilizate în metode obișnuite.
ETAPE:1.determinarea ultimii mărimi de instrum, care trece liber pe toată lungimea can până la orif apic,
instalarea limitator pe lungimea de lucru; 2.prelucrarea cu alte tipuri de instrum endod (K-files, H-files de
aceeași mărime); 3.irigarea can; 4. Repetarea punctelor 1, 2, 3 cu instrumente cu mărime mai mare.
5.revenirea la instrum anterior. Lărgirea cu minim 3 mărimi, nu mai puțin de 25. 6. Prelucrarea can cu
următoarea mărime și cu lungime de lucru cu 2-3 mm mai mică ca ant. 7. Irigarea 8 reveinirea la ultimul
instrument; 9.repetarea 6, 7, 8 cu următoarea mărime și cu lungimea cu 4-5 mm mai mică 10.repetarea 9
cu următoare mpărime și cu lungime cu 6-8 mm mai mică/ 11.repetarea 9 cu umrăttoarea mărime și cu
lungime cu 8-10 mm mai mică ca inițială, sau efect prelucrării treimii sup cu instrum Gates-Glidden
Tehnica Crown-down este o tehnică de instrumentare segmentară de la ostium pînă la orif apical cu
folosirea succesivă a instrum de la mărimea mai mare la mai mică.
Etape:1.determinarea lung de lucru cu 3 mm pînă la apex radiologic; 2. Determinarea adîncimii pătrunderii
instrum. Drept instrum optim – file-ul nr 35 p/u prelucr treimii coron și medii ale canal; se introduce
instrum 35, pînă la prima rezistență, se fac 2 rotații complete fără presiune apicală; se repetă preparea cu
instrum cu mărime mai mică. Pe măsura avansării spre apex: K-files de mărimi tot mai mici. 3.determinarea
lung de lucru deifinitivă. 4. Repetarea etapelor; cu instrum nr 40; 5.repetarea etapelor anterior; etape de
prelucrare:a. lărgirea treimei ostiale pînă la mărimea calculată (Gates-Glidden, Largo); b.irigarea canal; c.
Mărirea lung de lucru cu 2-3 mm și lărgirea părții permeabilizate cu instrument cu mărime mai mică ca
anterioară; d.repetarea a, b, c mărind lung de lucru și micșorînd mărimea instrum.
Instrumentar:
-Freze Gates-Glidden nr.2 şi 3;
-Ace Kerr-Files seriate;
Tehnica Step-back- step down tehnica coronar-
apicală modificată
1. Se trece cu H-files 15, 20, 25 pînă la
adîncimea de la 16-18 mm, sau pînă la începutul
curburii can radic
2. Lărgirea ostiumului cu Gates-Glidden de
mărimea 1, 2, 3. Gates-glidden 3 trebuie introdus
doar cu 1-2 mm
3. Determ lung de lucru
4. Prepararea părții apicale după metoda
step-back
16. Tratamentul medicamentos al spaţiului endodontic. Remedii. Mecanismul de acţiune.

Prelucrarea medicam se face prin:

1. Prelucr antisept cu meșe de vată, înfășurate pe ac radic sau conuri de hîrtie, îmbibate în sol
medicament
2. Irigarea can cu subst medicam dintr-o seringă de irigare cu ac special
3. Pansamente antiseptice; Obturare radic provizorie; Metode fizice
1. Nespecifice
1.1. Prep ce conţin O2
1.1.1. Peroxid de hidrogen 3 %: propr bactericidă/hemostatică; folosită la stoparea hemoragiei;
1.2. Prep halogene:
1.2.1. Prep ce conțin clor:cloramină, hipoclorit de sodiu, digluconat de clorhexidină
Dozaj: sol de cloramină 1-2%; sol de digluconat de clorhexidină 0.2%, sol de hipoclorit de sodiu 3-5%; sol de
Parcan 3%, proposol CHX
1.2.2. Prep ce conţin Iod: Iodinol, iodonat, tinctură de Iod, sol Lugol
Mec: acț bactericidă, fungicidă, accelerează regenerarea țesut . iodinol 1%;
1.2.3. Prep nitrofuranice: Sol de furacilină 0,5%, sol de furagină 0,1-0,15%
1.2.4. Compuși cuaternari de amoniu
Mec: detergenți cationici, în lavaj endocanalar. Reduc tensiunea superficială , acțiune moderat bactericidă și
bacteriostatică contra microorg nesporogene, blastomicetelor
Dozaj: sol apoasă de decamină 0,1%, sol apoasă de decametoxină 0,15%, sol de 1% de clorură de benzalconiu;
sol de 1% de clorură de cetilpiridină; sol apoasă de Salvizol 1%
1.2.5. DMSO ( Dimexid, dimetilsulfooxid)
Mec:acț antisept, antiinflam, analgezică, bacteriostatică, fungicidă
Dozaj: sol de 20% dimexid
1.2.6. Enzime proteolitice Mec: acț antiinflamat, decongestivă, disociază masele necrotizate, diluează secreții
vîscoase, dozaJ: chemopsină, tripsină, chemotripsină
1.2.7. enzimă de origine proteică mec: acț antiiflam, nu e toxică, stimulează reactivitatea nespecifică a
organism. Dozaj: Sol de 0.1% lizocim
1.2.8. Ortofen (Diclofenac-Natriu) Mec: acț antiinflam puternică, decongestivă, analegezică
1.2.9. Antisept de origine vegetală Mec: acțiune antimicrob asupra streptococ anaerobi și aerobi, și asupra
stafilococ Dozaj:sol alcoolică de neoimanină 1 %, sol alcoolică de clorofilipt 1%; sol alcoolică de salvină 1%,
pojarniță. Frunze de eucalipt; salvie
II.Specifice
1. remedii antibact (Metronidazol, sin. Trichopol) în formă de pastă p/u obt temp a can radic ”Grinazole”
cu reînnoirea pastei la 1-2-3 zile
2. antibiotice și combinațiile cu Enzime proteolitice: Septomixine forte mec: acț antibact, antifungică
puternică dozaj: pastă p/u obt temp a canal ” Septomixine forte” cu reînnoirea paste la 2-7 zile

III.Speciale
Complexoane: sol, geluri EDTA, acid citric, acid propionic

171
17.Tehnici de obturare radiculară. Clasificarea.

Metoda de obturare a canalelor radiculare cu paste sau ciment

”Tehnica conului central”
Metode de obt cu paste și cîteva conuri de gutapercă: Condens laterală/verticală
Met de obt cu gutapercă încălzită în afara canal radic: sist Thermafille și sist de inject Obtura 2
Met de obt cu gutapercă la rece, ramolită chimic
Met de obt prin condensare termomecanică: umplere termoplastică/condensare ultrasonică
Paste aplicate în canal.(umplerea canalului cu ajutorul k-reamer sau lentulo cu material).
Tehnica conului central(Gutaperca de marimea canalului)
Obturare prin condensare lat a gutap la rece(metoda stepc-back cu spredarul )
Condensare verticală la cald (3 plugere de marimi diferite)
Met de condensare termo-mecanică instrument special: guta-compactor (McSpadden) asemănător ca formă
cu un H-file invers, fixat în piesa unghi. Metoda se bazează pe ramolirea gutapercei în can radic sub acțiunea
căldurii.
Metoda de condensare ultrasonică – constă în plastifierea unui con de gutapercă prin instrument – file, care
este inserat în can radic împreună cu pivotul. Gutaperca este condensată în canal, iar condensarea finală cu
plugger manual.
Metoda de obturare a canalelor radiculare cu Thermafille.
Tehnica Thermafill utilizează dispozitive sppecial din titan sau material plastic radioopac asemănătoare acelor
de canal de dimensiuni ISO seriate acoperite cu gutapercă faza alfa.
Tija se incalzeste,se introduce in canal si se sectioneaza mai sus de ostium.
Obt cu sist de inject ”Obtura-2” – injectarea în canal radicular a gutapercei, încălzite pînă la 160 grade, cu
ajutorul unei seringi speciale. Această temperatură permite material de a deveni fluid și să treacă prin ac. La
introducerea acului în canal, ea trebuie să nu ajungă pînă la orif apic cu 3,5-5 mm

18.Materiale de obturaţie a canalelor radiculare .Clasificarea, componenţa, tehnici de preparare.

Reieșind din starea fizică la momentul introducerii în canalul radic și starea fizică în care se păstrează materialul
( după Constantin Adreescu):
a)Paste plastice ce fac priză în canal:
Mat din grupa ciment pe bază de oxid de Zn-eugenol (Eugedent V, Endobtur – Septodont, Cariosan –
Chemapol);
Mat din gutapercă
Paste pe bază de oxid de Zn-eugenol (Eugedent, Endometazona – Spetodont)
Bachelite (pe bază de rezorcin – formalină – paracină, fluordent, resodent)
Paste ermetice pe bază de rășini epoxide – Ah-26, AH+, Termasil (Dentsply)
Paste cu hidroxid de Ca – Biocalex, Endocal, Apexid
b)Paste plastice, ce nu fac priză în canal
Paste cu acțiune antiseptică de durată: Iodoform, ROCLE”S, GIZI
Paste cu acț biologică (pe bază de hidroxid de Ca)
Materiale cu duritate : conuri de gutapercă/argint/ din rășini sintetice
Иванов, Овруцкий, Геманов:
1. Pe bază de rășină de rezorcin – formalină : paracină, foredent, preparatul ”Z”, bioplast, forfenan
2. Pe bază de rășini amino-epoxide: Endodent, AH-26, AH+, Epoxical, Termasil, Diaket
3. Paste pe bază de oxid de Zn-eugenol: Oxizinc+Eugenol, Pasta Grossman, Endometazona, Propilor
172
4. Paste pe baza de hidroxid de Ca: Biocalex, Endoflax
5. Ciment fosfat: ciment fosfat, adgezor, ciment hidrofosfat, ciment fosfat de Ag
6. Ciment pe bază de oxid de Zn-eugenol: Eugecent – B, Eugecent – P, Endoobtur, Cariosan, Calcinol
7. Mat pe bază de metilacrilate: Hydron
8. Ciment glassionomere: Ketac-Endo
Mat moderne p/u obt: fillere și sealere(pe bază de oxid de Zn-eugenol, rășini-epoxide, rezorcină-formalină,
hidroxid de Ca, ciment glassionomer)

19.Placa bacteriană. Compoziţie. Mecanismul de patogenitate bacteriană în boala parodontală.

PB - Reprezintă o agregare bacteriană aderentă pe suprafața dinților, care nu poate fi îndepărtată prin jet de
apă sau simplă clătire. Structura PB – complexă, în continuă schimbare și formată din: agregate bacteriene;
celule fagocitare; produse de metabolism celulare; celule epit. Descuamate; prot. Salivare și
serice,mycoplasme, protozoare și fungi, dar într-un procent mai mic. PB supragingivală și subgingivală.
Mecanisme de patogenitate Bacteriană în boala parodontală:
1. Mecanisme directe: include acțiunea nocivă a unor factori bact ce țin de struct celulară a acestora,
invazia țesuturilor, producerea de exotoxine, eliberarea endotox, elaborarea de enzyme cu rol de agresiune
asupra componentelor tisulare adiacente, metaboliți toxici.
2. Mecanisme indirect: includ răspuns immunologic al gazdei, care încearcă să se apere față de agresiunea
abact, mecanisme care însă pot devein ele însele factori de agravare și progresie ai leziunilor parodontale.

Metode de depistare a placii bacteriene.Relevatori de placa.

- fuxina bazica 0,2 – 0,3% - clatirea gurii 30 sec., urmata de clatirea cu apa curenta 30sec.
- eritrozina 5%
- verde de brilliant 2%
- albastru de metilen 2% - prin tamponare
- sol. Iodurata de Lugol – tamponament usor
- sol. Displac – placa recenta (2-3 zile) se coloreaza rosu, iar placa de 9-19 zile se coloreaza albastru
- “2-Tone” – placa recenta rosu, placa veche – albastru

20.Tartrul dentar. Compoziţie. Rolul tartrului dentar în declanşarea afecţiunilor parodontale.

Tartru dentar – complex organo – mineral adherent la suprafata dentara sau alte structure solide orale (lucrari
protetice, aparate ortodontice etc), rezultat din mineralizarea placii bacteriene.
Tartru supragingival (salivar) – un deposit organo-minera de culoare alb – galben, consistență redusă la
început; imediat după depunere este friabil, și de dislocă cu ușurintă. Se gaseste preponderant pe:
Suprafata lingual a incisivilor inferiori centrali, in dreptul orificiului canalului Warthon
Suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului Stenon
Suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti
În timp, consistența/aderența tartrului cresc, culoare – maroniu-negru, prin impregnare cu pigmenți din
alimente sau de hidrocarburi și nicotină la fumători.
Tartru subgingival (seric) – de culoare maroniu închis spre negru, dens, foarte adherent, greu de dislocate,
situate in santul gingival, sub marginea liberă sub forma de depozite lamelare cu o suprafata dura, neregulata,
sau depozite mici punctiforme.

173
Compoziţia tartrului dentar.
Conținut anorganic: Tartu supragingiv: 70-90% comp anorg: fosfat de Ca, Carbonat de Ca, fosfat de Mg, canități
mici de Na, Zn, Br, Cu, Mn, Al, Si, Au. Componentele anorg au struct crisatlină, dispusă în 4 forme:
hidroxiapatită, witlokita, fosfat octocalcic, brușita. Tartul subgin – compoziție similar cu particularități: raportul
calciu-fosfor este mai ridicat,si continultul de sodiu crescut;mai multa witlokita,mai putina brușită si fosfat
octocalcic.
Continutul organic este constituit din componente proteice 6-8%,lipide (fosfolipide colesterol, ac.grasi, lipide
neutre), carbohidrați 2-9%: glucoză, galactoză, galactozamine; leucocite,microorganism, cellule epiteliale
descuamate.
Rolul tartrului dentar în declanşarea afecţiunilor parodontale
Contrar unei idei larg raspindite ,tartrul dentar nu prezinta un factor etiologic determinant in imbolnavirile
parodontiului marginal de tip distructiv. Astfel:la om sunt frecvente cazuri de gingivita chiar si in absenta
tartrului. la virstnici asociatia tartru-gingivita,parodontita este mai crescuta dar se considera ca tartrul este mai
mult un efect decit cauza bolii parodontale.Din cele spuse putem spune ca tartrul este un factor favorizant al
inflamatiei parodontale,deoarece prezinta un rol mecanic de mentinere a placii bacteriene, în contact strîns,
chiar irritant, prin creșterea sa în volum, cu t.paradontiului marginal si impiedica curatirea artificiala cit si
autocuratirea placii bacteriene.

21.Şanţul gingival, noţiune. Importanţa clinică a joncţiunii dento- gingivale şi a şanţului gingival.

Este spațiul situat între suprafața dintelui și epiteliul care căptușește marginea gingivală de la creasta acesteia
pîna la epit joncțional: epit sulcular. Șanțul gingiv e delimitat de: peretele intern- dentar; perete extern:
gingival; baza șanțului: conturul coronar al epit joncțional. Adîncimea, măsurată clinic cu o sondă parodont,
variază în normă între 1-3 mm, fiind în medie de 1.8mm. Adîncimea clinică, nu corespunde cu adîncimea
histologică, fiind cu mult mai mare.
Epiteliul ce acoperă peretele moale al șanțului este slab keratinizat sau nekeratinizat. Această particularitate
histol trebuie bine cunoscută, fiind de o importanță esențiala în patogenia, evoluția și tratam formelor
incipiente de îmbolnăvire parodont: gingiv cronică, parodont margin cron superficială.
Joncțiunea dento-gingiv este singurul loc din organism uman, unde un țesut moale, vulnerabil (din punct de
vedere al rezistenței mecanice) se atașează în mod organic de o struct densă, hipermineralizată. Epit joncțional
– cea mai semnificativă structurp a JDG, se extinde în direcție apicală de la nivelul porțiunii celei mai declive a
ȘG și formează un manșon în jurul dint care în condiții normale, poate fi localizat: numai pe Sm; pe smalt și
cement; doar pe cement. Grosimea în plan trasnversal al epit Joncț - 3-4 straturi de celule în copilărie, dar
poate crește cu vîrsta la 10-12.
Pe măsură ce se extinde apical, înaltime variază intre 0.25-1.35mm (Glickmann). Din punct de vedere struct,
epit joncț este singura componentă a Epit gingiv cu 2 lamine bazele: externă – care se constituie ca lamina
bazala a epit sulcular și se conect cu țesut conjunctiv subiacent și internă – care fixează epit joncț direct pe
supraf dint.
Jonctiunea d-g asigura legatura dintre dinte si gingie astfel nupermite patrunderea bacteriilor in corionul
gingival,servind in calitate de bariera.
Santul gingival- profunzimea si latimea lui este un indicator al sanatatii sau a afectiunilor parodontale,aici se
afla lichidul gingival al carui flux e indicator al anumitor stari fiziologice si patologice.

22.Lichidul şanţului gingival. Raportul cantitativ al lichidului gingival în normă şi stări patologice.
Originea lichidului gingival : provine din venulele corionului gingival, situat sub epiteliul sulcular.
174
Proprietăți: -indepartarea mecanica din santul gingival a materialuilui fluid sau particulelor straine
-activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de protein plasmatice
-activitate antimicrobiana prin anticorpi, factori antimicrobieni, leucocite viabile
Compozitia chimca a lichidului gingival: nu este un simplu transsudat (filtrate fiziologic), ci și un exsudat
inflamator, produs ca un mechanism local de apărare activă, conține:
Celule: leucocite polimorfonucleare, limlfocite, monocite.
Aminoacizi
Alfa1, alfa2, beta și gamaglobuline cu fție de anticorpi, IgA, IgG, IgM
Fibrinogen, fibrinolizină, fractiuni proteice ale complementului C3, C4
Glucide (de 3-4 ori mai mult ca în serul sang)
sistem lactoperozxidazei (reglarea pH)
Enzime: fosfotaza acida, alcalina, catepsina, proteaze si lizozim
Electroliti: Natriu, caliu, fosfor, Ca
Fluxul fluidului gingival este un indicator clinic al anumitor stari fiziologice sau patologice
Creșteri ale volumului de lich: dimineața, în cursul masticației, prin masaj gingival, prin periaj, în sarcină, în
urma folosirii contraceptivelor, în cursul inflam gingivale, în perioada de vindecare după tratament chirurg
Se colecteaza cu ajutorul conurilor de hirtie de filtru ce se introduce pina la refuz in santul gingival, pe 3-5 min.
Apoi se pune hirtia in eprubeta cu ser fiziologic si se trimite la cercetare.
Metode alternative :
Colectarea cu micropipeta, cu mese de vata.
Raportul cantitativa al lichidului gingival:
In norma – 6-8 mg/kg
Parodontite – 4-5 mg/kg
In afectiuni grave – 0,52-1,55 mg/kg.

23.Chiuretajul gingival: indicaţii, contraindicaţii, instrumentar utilizat, tehnica.

Ch gingiv Se efect în șanțul gingival și pungile parodont false, fără a depăși nivelul de inserție a epit joncțional.
Ind: gingiv cron cu microulcerații, pe peretele moale al șanțului gingiv și sîngerări la cea mai ușoară atingere;
gingiv cron, parodont margin cron superficiale cu pungi false, care nu cedează tratam antimicrob și
antiinflamator.
ContraInd: gingiv alergice, gingiv fibroase cu aspect fibromatos.
Tehnica: anest de contact sau prin infiltrație. Instrument principal: chiurete fine de tip Gracey, se introduc cu
finețe în șanțul gingiv sau punga falsă și se retrag pe peretele moale, în timp ce cu mîna opusă se execută o
presiune moderată pe marginea gingiv liberă sau gingia fixă. Tracțiunile – cu blîndețe evitînd dilacerările gingiei
inflam. Se produce o sîngerare, care scade treptat odată cu îndepărtarea țes de granulație. șanțul se spală cu
ser fiziologic/ sol de gluconat de clorhexidină 0.12% cu o seringă. Gingia se aplică pe dinte, poate fi protejată cu
meșe iodoformate interndetar, peste papilele gingiv sau se poate folosi cement chirurg de protecție. Ch se face
după detartraj. Ch poate fi efectuat cu ultrasunet sau electrocauterizare. Aplicarea de subst chimice (sol de
ZnCl2 30%) doar în cazul unor șanțuri gingiv mici, cu pereții friabili.
Chiuretaj subgingiv: în pungi adevărate, dincolo de zona de inserție a epit joncțional.
Ind:pungi parodont mici 2-4mm adîncime; pungi parodont f adînci; pungi parodont adînci, pe 1-2 fețe ale
rădăcinii situate în zone accesibile sau care devin accesibile prin microlambou papilar; p/u a reduce riscul de
acutizare prin suprainfect a pungilor parodont și de apariție a abces parodont marginal; ca tratament al Abces
175
parodont margin la monoradic; fistule apico-gingiv; p/u temporizarea extr la bolnavi cu afecțiuni generale; în
recidive, după alte interv ch
ContraInd:la nivelul bi, trifurcației radic; la dinți cu mobilitate crescută și risc de de avulsie prin manevre de
chiuret.
Instrumentar: toate instrum p/u îndepărtarea țesut alterate și în cazul chiuret cu microlamb – instrum de
incizie/secționare
Chiuretajul inchis,fara decolari gingivale,cind papila interdentara este lasata in pozitie deasupra
limbusului alveolar si este tractionata pentru accesul instrumentului la pungile parodontale.
Chiuretajul deschis sau cu microlambouri papilare care consta in incizia intrasulculara cu bisturiul a
papilelor interdentare pina la dinte sau osul alveolar,urmata de indepartarea tesutului epitelial si
conjunctiv inflamat si necrozat.
Tehnica chiuretajului deschis.
Anestezie.Incizia se face aproape de baza papilei dinspre vestibular si oral cu bisturiul/forfecuța de
plastie. se indeparteaza papila aproape in intregime.Se efectueaza chiuretajul tesutului de granulatie
pina la oprirea singelui;planarea si netezirea radacinii;chiuretajul osului alveolar de consistenta moale
ramolit prin osteita pina la os sanatos;Dupa oprirea singerarii se face spalaturi cu ser fiziologic sau sol. de
gluconat de clorhexidina de 12%.;in interiorul pungilor se introduc implante de
biovitroceramica;protectia plagii cu meșe interdentare iodoformate ce se scot dupa 24 ore.Daca se
introduc implante se sutureaza iar atele se indeparteaza dupa 5-7 zile.

24. Chiuretajul subgingival: indicaţii, contraindicaţii, instrumentar utilizat, tehnici.

Chiuretaj subgingiv: în pungi adevărate, dincolo de zona de inserție a epit joncțional.

Ind:pungi parodont mici 2-4mm adîncime; pungi parodont f adînci; pungi parodont adînci, pe 1-2 fețe ale
rădăcinii situate în zone accesibile sau care devin accesibile prin microlambou papilar; p/u a reduce riscul de
acutizare prin suprainfect a pungilor parodont și de apariție a abces parodont marginal; ca tratament al Abces
parodont margin la monoradic; fistule apico-gingiv; p/u temporizarea extr la bolnavi cu afecțiuni generale; în
recidive, după alte interv ch
ContraInd:la nivelul bi, trifurcației radic; la dinți cu mobilitate crescută și risc de de avulsie prin manevre de
chiuret.
Instrumentar: toate instrum p/u îndepărtarea țesut alterate și în cazul chiuret cu microlamb – instrum de
incizie/secționare
Chiuretajul inchis,fara decolari gingivale,cind papila interdentara este lasata in pozitie deasupra
limbusului alveolar si este tractionata pentru accesul instrumentului la pungile parodontale.
Chiuretajul deschis sau cu microlambouri papilare care consta in incizia intrasulculara cu bisturiul a
papilelor interdentare pina la dinte sau osul alveolar,urmata de indepartarea tesutului epitelial si
conjunctiv inflamat si necrozat.
Tehnica chiuretajului deschis.
Anestezie.Incizia se face aproape de baza papilei dinspre vestibular si oral cu bisturiul/forfecuța de
plastie. se indeparteaza papila aproape in intregime.Se efectueaza chiuretajul tesutului de granulatie
pina la oprirea singelui;planarea si netezirea radacinii;chiuretajul osului alveolar de consistenta moale
ramolit prin osteita pina la os sanatos;Dupa oprirea singerarii se face spalaturi cu ser fiziologic sau sol. de
gluconat de clorhexidina de 12%.;in interiorul pungilor se introduc implante de
biovitroceramica;protectia plagii cu meșe interdentare iodoformate ce se scot dupa 24 ore.Daca se
introduc implante se sutureaza iar atele se indeparteaza dupa 5-7 zile.
176
25.Principii generale privind detartrajul. Tehnici de lucru şi accesorii.

Detartrajul este manopera de indepartare a tartrului de pe surpafețele dentare supra- și subgingiv. Detartr
supragingiv – cu seceri, chiurete de detartaj, ultrasunete. Detartraj subging- cu chiurete univers/speciale;
pile/răzușe subging, săpăligi și ultrasunet. Metoda mecanica este atunci cind cu ajutorul instrumentelor,se
inlatura tartrul dentar supragingival si subgingival.
Tehnica:se face anestezie locala; se detecteaza tartrul subgingival cu ajutorul unei sonde fine; se insera usor
chiureta, paralel cu axul dintelui; unghiul de inclinare al lamei trebuie sa fie mai mare de 45°, dar mai mic de
90°; se fac miscari scurte, ferme, de tip vertical, diagonal sau orizontal; dupa indepartarea tartrului subgingival
este necesara si netezirea radiculara; se examineaza din nou suprafata radiculara cu sonde dentare fine; se face
irigarea zonei instrumentate cu solutii de apa oxigenata, clorhexidina, in vederea eliminarii fragmentelor de
tartru; periajul poate fi intrerupt 24h.
Exista priza „tip creion“ ( nu ofera o buna stabilitate, existand doar 2 puncte de contact), „tip creion“ modificata
( realizeaza 3 puncte de contact, cel mai indicat in interventiile pe parodontiu) si priza palmara + police (este
cea mai putin indicata).
Metoda ultrasonica reprezinta un adjuvant al detartrajului manual.Metoda data foloseste ultrasunetul care
sunt niste vibratii mecanice.Se considera ca vibratiile au o actiune de imbunatatire a circulatiei locale si de
accelerare a metabolismului.Detartrajul ultrasonic foloseste jetul de apa,care este eficient in timpul
detartrajului.Aparatele pentru detartrajul ultrasonic sunt de 2 feluri:piezoelectric si magnetostrictiv.
Metoda chimica foloseste substante acide emoliente,insa ele nu sunt asa de eficiente si demineralizeaza
stratul protector al dintilor si indeparteaza tartrul doar in faza incipienta,fragila.
Instrumentarul pentru detartraj manual (specificarea instrumentarului, tehnica de
utilizare).Instrumentariul pentru examinare-sonde exploratorii si sonde de parodontometrie.Instrumente
de detartraj si chiuretaj radicular,seceri,sapaligi,razuse sau pile,chiurete.
Instrumente de netezire fina si lustruire dupa detartraj sunt perii rotative,benzi abrazive si de lustruit.
Tehinca detratrajului manual. Complicaţii.
Tehnica: se face anestezie locala; se detecteaza tartrul subgingival cu ajutorul unei sonde fine; se insera usor
chiureta, paralel cu axul dintelui; unghiul de inclinare al lamei trebuie sa fie mai mare de 45°, dar mai mic de
90°; se fac miscari scurte, ferme, de tip vertical, diagonal sau orizontal; dupa indepartarea tartrului subgingival
este necesara si netezirea radiculara; se examineaza din nou suprafata radiculara cu sonde dentare fine; se face
irigarea zonei instrumentate cu solutii de apa oxigenata, clorhexidina, in vederea eliminarii fragmentelor de
tartru; periajul poate fi intrerupt 24h.
Exista priza „tip creion“ ( nu ofera o buna stabilitate, existand doar 2 puncte de contact), „tip creion“ modificata
( realizeaza 3 puncte de contact, cel mai indicat in interventiile pe parodontiu) si priza palmara + police (este
cea mai putin indicata).
Complicatiile:
Ranirea partilor moi in momentul deraparii instrumentului;aparitia sensibilitatii crescute;dislocarea sau
fracturarea obturatiilor de la nivelul coletului.
26.Gingivectomia .Indicaţii,contraindicaţii.Tehnica operatorie.

Gingivectomia prevede excizia peretelui moale sau gingival al pungii parodontale

supraalveolare,indepartarea leziunilor de pe cementul radicular si modelarea conturului gingival astfel
incit sa permita o buna igiena buco-dentara.Aceasta interventie este urmata de sechele vizibile mari.

177
Indicatii:pungi supraalveolare cu un perete gingival fibros,de consistenta ferma ce nu poate fi
chiuretat;abcese gingivale in grosimea papilei interdentare;abcese marginale parodintale
recidivante;pungi parodontale de adincime medie;pungi parodontale cu exudat inflamator
recidivant;hiperplazii gingivale;abraziuni patologice ;indicata in zona dintilor laterali.
Contraindicatii:dinții frontali; gingivite alergice;hipertrofii gingivale reversibile prin tretament
antimicrobian;gingivite hiperplazice din leucoze;gingivite hiperplazice din cauze hormonale;pungi
parodontale adinci; pungi parodont osoase
Tehnica: Anestezia. Instrumentar: p/u marcarea adîncimii pungilor și efect inciziei.
Se marcheza portiunea cea mai decliva a pungilor parodontale cu o sonda gradata sau cu pensa CRANE-
KAPLAN,se introduce bratul neted al pensei pina intilneste rezistență, apoi se apropie bratele pensei iar bratul
extern creeaza un punct hemoragic.Se face incizia cu bisturiul nr.15 Kikland în bizou deschis extern la 45 grade
față de planul orizont, cu 1-2 mm mai apical de punctul hemoragic,aceasta incizie este primara,apoi se face
incizia secundara cu forfecuta de plastie sau cu bisturiul goldman-fox. Excizia gingiei cu instrumentul Kirkland,
cu pense anatom. Urmatorii pasi sunt:detartrajul minutios al radacinilor expuse,planarea
radacinii,indepartarea tesutului de granulatie epitelial si conjunctiv.Indepartarea singelui prin aspiratie sau prin
comprese de tifon.Modelarea fina a conturului gingiei se face cu forfecutele de plastie sau se face
electrocauterizare p/u corectarea conturului gingiv. Apoi toaleta plagii cu ser fiziologic sau sol.de guconat de
clorhexidina. Protecția plăgii cu ciment ch. Menținere cim în zona frontală – prin benzi adezive de staniol;dinții
lat – chei de acrilat.
La 14 zile – întreaga supraf a plăgii – acoperită cu epiteliu. Schimbarea mai des a ciment – grăbește vindecarea.

27.Gingivoplastia .Indicaţii speciale ,contraindicaţii.Tehnica operatorie.

Este o interv completă, în care gingivectomia e urmată de realizarea unui lambou mucozal/mucoperiostal,
repoziționat spre coronar.
Indic speciale: sechele gingivale rămase după gingivostomatita ulcero-necrotică; fibromatoza gingiv cu
îngroșare excesivă a margin gingiv; descoperirea unei porțiuni de rădăc în urma gingivect efectuate de
necesitate în zonele front.
ContraInd: gingie subțire, friabilă, slab vasculariz; involuții gingiv precoce, limitate la un dinte sau grup, datorită
gradului înalt de recidivă
Anestezia: prin infiltraţie.
Instrumentar: acelaşi ca pentru gingivectomie şi. în plus. instrumentar şi material de sutură.
Tehnica operatorie:cu bisturiul cu lama nr. 15 (preferabil) sau nr. 11 se realizează o incizie combinată:
-intrasulcular, la nivelul marginii gingivale libere dacă nu prezintă o îngroşare fibroasă excesivă;
-extrasulcular, pe versantul extern al marginii gingivale libere îngroşate şi la papilele interdentae excluse
funcţional, de stază, hiperplazice, friabile.
Incizia se face în bizou intern la 45° fată de planul orizontal.
Interdentar, incizia se completează cu bisturie de tip GOLDMAN- FOX sau cu forfecuţe de plastie. Această
incizie este proprie caracterului particular al gingivoplastiei (fată de realizarea unui lambou clasic sau
modificat) . Se îndepărtează piesa gingivală nerecuperabilă, îngroşată, fibroasă, cu pensa anatomică
,instrumente de detartraj “grele” (gheara de detartraj).
Mucoasa gingivală restantă se decolează cu grijă de periost
Chiar daca decolarea se face până la mucoasa alveolară, acoperirea defectului dento-alveolar nu este posibilă,
fiind o realitate lipsa de elasticitate a mucoasei gingivale; admiţând că repozitionarea la colet este posibilă prin
“întinderea" mucoasei, aceasta se retrage post operator.
178
De aceea, fată de tehnica gingivectomiei gingivo-plastice clasice se practică contraincizii orizontale sau uşor
curbate, cu convexitatea spre fundul de sac vestibular
Aceste incizii se proiectează pe suprafaţa osoasă denudata prin decolarea mucoperiostala. S-a creat un lambou
de mucoasă sau mucoperiostal care poate fi repozitionat, cât mai aproape de coletul dinţilor. Frenotomia este
necesară în cele mai multe cazuri.In această intervenţie se regăsesc elemente de gingivectomie,operaţie cu
lambou şi chirurgie plastică mucogingivala. In continuare se îndepărtează, cu grijă, ţesuturile alterate prin:
- chiuretajul ţesutului de granulase; - planarea rădăcină; - excizia modelanta a osului alveolar prin
înlăturarea zonelor osteitice, ramolite.
Se sutureaza porţiunea gingivala decolată în poziţie cât mai coronară, la coletul anatomic ai dintelui.Se
sutureazâ marginea caudală (apicală) a mucoasei alveolare a fundului de sac restant la periostul subiacent,
pentru a nu permite migrarea inevitabilă, prin tracţiuni şi prin metaplazia fibroasa din timpul vindecării, spre
coronar, cu reducerea consecutivă a adâncimii fundului de sac vestibular.
Perostul descoperit va fi protejat cu meşe iodoformate,schimbate în primele 3 zile,şi se va acoperi de epiteliu
în 12-14 zile. Firele de sutura se scot la 7-8 zile.Vindecarea clinica survine dupa 7-10 zile cu reducerea unui
aspect fizionomic corespunzator.
28.Leziuni interadiculare .Clasificare.Metode de tratament.
Clasa I – leziune debutantă - distrucție orizont a țesut parodont de susținere ce nu depășește 1/3 din lărgimea
dint. Septul interrad – aproape intact.
Clasa II – leziune parțială – cînd leziunea depășeste 1/3 din largimea dint, dar nu a ajuns pe partea cealaltă.
Clasa III – leziune completă – cînd lez cuprinde tot spațiul și se face comunicarea dintr-o parte în alta.
După Meyer: LIR infra-osoase, LIR juxta-osoase, LIR supra-osoase.
Tratament:
LIR clasa I: detartraj-surfasajul radicular (chiuretaj) cu sau fără plastia zonei de furcație (repoziționarea gingiei și
formarea unui contur adecvat întreținerii unei igiene corecte) (Lambou Widman – modificat; lambou de
repoziționare apicală)
LIR clasa II: regenerare tisulară ghidată; adiție de grefe osoase sau mat de substituție os; lambou repoziționat
coronar; grefă de țesut conjunctiv aplicată sub un lambou mucoperiostal, peste zona de furcație; plastia zone
de furcație; amputația radic/ sau corono-radiculară; hemisecția cu păstrarea celor 2 rădăc ale unui molar inf;
tunelizarea; extracția.
LIR clasa III: regenerare tisulară ghidată, amputație corono-radic; hemisecția; tunelizarea; extracția

Tunelizare: metoda prin care se expune total spațiul interradic. Lamboul se suturează mai jos în spațiile
interdent și interradic. Peste muc – pansament ch p/u a împiedica formarea excesivă de țesut de granulație.
Hemisecția – amput corono- radic, secțiunea și extracția unei răd cu partea coronară corespunzătoare.
Amputația radic – secțiunea și extr unei răd cu pastrarea părții coron. Decizia de amput/hemisecție se face în
funcție de: imposibilitea de acces în LIR, prezenta unei alveolize profunde în jurul rădăcinii; imposibilit de
tratam endod al răd; leziuni proximale asociate unei proximități radic a unui dinte adiacent. Hemisecția – la
mol inf, cu rad suficient de divergente. Amp – la mol sup cu răd diverg.

29.Recesiuni gingivale .Clasificare.Metode de tratament.

Recesiunile gingiv – leziuni parodont caract printr-o retracție progresivă, în direcția apicală a marg
ginigiv.Recesuiune gingivala-pierderea tesuturilor parodontale in regiunea apicala cu dezgolirea suprafetei
radiculare.
Cauze:
Printre factorii ce pot determina aparitia recesiunii gingivale se numara:
179
Factori cauzali:
* Periajul gingivo-dentar ,efectuat printr-o tehnica incorecta
* Placa bacteriana
Factori iatrogeni:
* Microproteze cu limite dento-protetice subgingivale care nu reperezinta spatiul biologic
* obturatii debordante
* crosetele protezelor partiale
* aparate ortodontice incorect confectionate
Factori predispozanti:
* malpozitiile dentare
* dehiscentele si fenestratiile osoase
* frenuri inserate aproape de marginea gingivala
* convexitatile radiculare ale caninilor
Clasificarea RG:
1. Sullivan și Atkins: în funcție de linia muco-gingiv și morfologia gingiei: cl I: R profunde și late; cl II : R
superfic și late; cl III: R profunde și înguste; cl IV: R superf și înguste.
2. Benque și colab: R în U (prognostic redus de reacoperire); R în V: prog favorabil; R în I: progn f favor
3. Miller:
a. cl I: R nu atinge linia muco-gingiv. Țesut parodontale proximale – sunt integre, fără pierderei de
atașament. Prog – 100%;
b. cl II: R atinge/depășește lingia muco-gingiv. țesut parodont proxim – integre, fără pierd de atașament.
Progn – 100%
c. cl III: R atinge sau depăș linia muco-gingiv. Țesut parodont proxim – ușor afectate. Reacoperirea
radiculară – parțiala.
d. Cl IV – R atinge/depăș linia muco-gingiv. țesut parodont proxim – sever afect. Progn – rezervat

Atitudini terap: prevenirea R, stabilizarea R, reacoperirea.

Tehn ch de reacoperire: aspect inestetic; hipersens radic persistentă; risc de carie radic, sîngerare gingiv
Tehn ch:grefe pediculate: lambou repoziționat lateral; lambou repoziționat coronar, lambou semilunar,
regenerare tis ghidată; utilizarea prot din matricea Smaltului
Grefe libere: grefă eptielio-conjuctivă; grefa de țesut conj; grefă conjunctivo-epitelio-conjunctivă

30.Frenotomii,frenectomii şi frenoplastii.Metode de tratament.

Frenurile buzei inf/sup situate în apropierea marg gingiv contribuie la apariția recesiunilor gingiv.
Frenotomia: disecția frenului de la vîrf la bază. Ind: frenurile labiale și ling – scurte/subțiri. Tehnica: anestezie;
tracțiunea buzei p/u punerea în tensiune a frenului. Incizie în V cu o lamă nr.15 permite îîndepărtarea fibrelor
musc. Sutura – cu fire 5/0. Pansament parodont nu e necesar. Firele de sutură se îndepărt la 8 zile.
Frenectomia: excizia totală a frenului de la inserția sa la nivelul papilei palatine sau ling. Ind: frenuri labiale
îngroșate. Tehn: anest; incizie orizont limitată de 2 incizii perpendiculare. Frenul – disecat și excizat. Marginile –
sutura cu fire 5/0. Dacă periostul – rămîne neacoperit – pansamnet parodont. Firle se îndepărt la 8 zile.
În cazul frenect labiale sup, disecția/excizia se fac pînă la spațiul interdent ant de papila retroincisiva. Dacă
periostul rămîne descoperit pe o supraf mai mare, se poate acoperi cu o grefă epitelio-conjunctivă.
Frenoplastia: Ind: frenurile ling/labiale sunt deosebit de scurte și frenotomia simplă nu realizează o eliberare
suficientă a buzei/limbii și nici adîncirea șanțurilor periosoase respective.

180
P/u alungirea frenurilor: 1.incizia transvers a frenului pus în tensiune, urmată de suturare perpendiculară a
marg plăgii;2. 2 incizii angulare de o parte și alta a bridei formate de frenul scurt, excizîndu-se o porțiune
romboidală; laturile acestui romb – eliberate prin decolare, apropiate și suturate pe linia mediană; 3.incizia în
”V”, cu vîrful la nivelul inserției pe creasta frenului; frenul e desprins și împins cu părțile moi ale buzei, spre
fundul șanțului vestib. Marginile muc se suturează, iar plaga ia forma de ”Y”, alungindu-se frenul și realizîndu-
se un șanț vestib adînc. 4.Plastia în ”Z” – constă în incizia mediană de-a lungul frenului și 2incizii orizont.
Lambourile triungh obținute sunt decolate și deplasate prin alunecare, obținîndu-se alungirea șanțului vestib.

181