Puntea suspinelor...

Se scufundă nefericirea în mare
Ca să înghită sare de lacrimi
Și s-o amestece cu sare de valuri
Fremătând a cântec de sirenă.
                                      (Ana Kos, Poezie)

Să ne mai tragem sufletul...

„Mi-e dor”, îți spun, „mi-e dor și mie!
Nu știu ce-ți sunt și nici de ce.
Alb arde trupul după versuri
Și dulci miresme-mprăștie.”
                                       (Ana Kos, Poezie pe piele)

Cele mai bune perne...

Am adormit cu tine-n gând adesea,
M-am trezit purtându-te în gând,
Te-am visat și zi și noapte,-ntruna,
Stând cuminte-n suflet să prind rând.
                                            (Ana Kos, Înțelepciune)

Navigând spre viitor...

Doar că praful de astre
Așezat pe buline
A gonit din cochilii
Dorul dezvăluit.
                        (Ana Kos, Melci cu buline)

Lumea de lângă noi...

Ești poezia mea
Și mă umplu de tine
Ca să curg în versuri
Și să ud rădăcina iubirii noastre.
                                               (Ana Kos, Poemul iubirii)

Îmbrățișare...

Pielea-i strânsă ca de teamă
Mintea-i goală de-ntrebări,
Trupu-mi tremură de parcă-i
Flacără de lumânări.
                           (Ana Kos, Îmbrățișare)

Când clipa devine eternă...

Clipa ține cât un sărut,
Ziua, cât o îmbrățișare.
                              (Ana Kos, Cât durează o iubire ?)

O felie de viață...

N-am mai știut când e ziua zi,
Când e noaptea noapte ori somnul somn;
                                             (Ana Kos, Perturbare magnetică)

În genunchi mă pun în fața ta...

Dar lebăda nu-i auzită
Decât în prag de trist sfârșit,
Când dansul ei nu mai contează,
Iar cântul nu-i mai este mut.
                                   (Ana Kos, Cântec de lebădă)

Povestea unui manechin...

Și din vitrina noastră dragă
Priveam spre trecători zâmbind
Ei nu știau ce strâns ne leagă
Povești șoptite cu-atât jind.
                                        (Ana Kos, Povestea unui manechin)

În căutarea țărmului etern...

Te-am atins
Dorind a te învolbura
Ca o mare tulburată în valuri nesfârșite,
Spre a mă căuta ca țărm etern.
                                           (Ana Kos, Ardere)

Dragoste trecătoare...

Ziua și noaptea sunt lunatice
Și plouă cald, parcă ar plânge.
                                       (Ana Kos, Închipuire)

Când sufletul nu îngheață...

Să-ți intru vârtej în viață
Să-ți risipesc îndoielile
Să nu-ți mai amintești decât
Numele meu!
                              (Ana Kos, Vânt de iubire)

În zborul unui gând...

Când plec aș vrea să mă găsești
Chiar dacă drumul nu îl știi.
                                   (Ana Kos, Dorință)

Mărșăluind cu ochii închiși...

De la mine la tine e-o lume.
Cuvintele mele le caută pe ale tale.
                                          (Ana Kos, Înstrăinare)

Să mai și lucrăm...

Mă doare frumusețea unor vise drepte
Și le caut haotic prin realități strâmbe.
                                                (Ana Kos, Baba-Oarba)

Viața în ritm de tango...

Se scrie o poezie:
Se înmoaie o pană în licurici
Și se presară în toate umbrele
Se toarnă în forme cioburile
Și se face din ele telescop
Apoi se spionează stelele
În cămăși de noapte străvezii.
                                          (Ana Kos, Poezie)

Despre iubire...

Și ai adormit toate visele cu iluzia zilei,
Dând peste cap ceasul rotației Pământului.
                                   (Ana Kos, Perturbare magnetică)

Greutăți cotidiene...

Când m-am trezit totul era neschimbat,
Doar degetele mele frânte.
                                     (Ana Kos, Lapalisadă)

Când ea îi scrie lui...

Tăceri se zbat să-mi sfâșie timpanul,
Iluzii mor zdrobite rând pe rând.
                                            (Ana Kos, Cântec)

2...

Mă agăț de coada cometelor

Și mă rostogolesc mii de ani lumină
Printre roiuri stelare și nebuloase 
Mă împrăștii în zeci de meteoriți
Și cad în ploaie peste tine.

                                     (Ana Kos, Joc noptatic)

Stăpânul pălăriilor de vară...

Îmi sparg de tâmple așteptarea mută,
Mă lupt din vise tulburi să cobor.
                                    (Ana Kos, Cântec)

Supraveghere...

Se prăbușește lumea în jurul nostru astăzi
Mi-e teamă că ne-nghite și n-o să te mai văd.
                                (Ana Kos, Frică de moarte)

Stări determinate de flori...

E-atât de scurtă viața și atât de greu ne-nvață
Că orice clipă trece, nimic nu repetăm.
                                                (Ana Kos, Frică de moarte)

Prăpastia sufletelor...

Am rădăcina-nfiptă-n amintire
Și mă hrănesc cu dor flămând din ea.
                                           (Ana Kos, Fantasmă)

Vechiul refugiu...

Am visat într-o noapte
Niște melci cu buline
Ce-nchideau în cochilii

Dor de zbor, nerostit.

Și cu grabă febrilă

I-am ascuns de lumină
Să-i arunc printre stele:
Dor de zbor împlinit.

                            (Ana Kos, Melci cu buline)

Când ziua se naște...

Zorile se varsă și îneacă întunericul,
Soarele-l urcă pe cerul speranțelor nemărturisite.
                                    (Ana Kos, Zâmbește, Ană !...)

Nălucire...

Ca vis trece visul, trezirea e crudă,
Zadarnic te lupți nălucirea s-atingi.
                                          (Ana Kos, Nălucire)

Ce mirare că ești...

Te rup din mine și te-arunc în stele
Să le mai spulberi liniștea și lor !
                                      (Ana Kos, Cântec)

Drumul nimănui...

Ce faci la ora când mi-e dor de tine ?
Am reușit să uit să mai aștept...
Mi-au amorțit cuvintele pe buze
Și le-am ascuns pe toate-n piept.
                                          (Ana Kos, Cântec)

Când timpul își țese povestea...

Știu că-ntr-o zi îmi va muri iubirea,
(...) Nu va muri de dor sau drag prea mare,
Nici de durere, nici de mână rea.
O vom ucide doar cu nepăsarea,
Indiferența ta și-a mea, prea grea.
                                          (Ana Kos, Când va muri iubirea)