CAP 1 - introducere -

1 CONCEPTUL DE PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE. OPERAŢIUNI BANCARE 1.1. CARACTERISTICILE PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR BANCARE Intr-o formă arhaică dar pragmatică, băncile erau cunoscute ca instituţii de credit care fac comerţ cu bani, atrăgând resursele disponibile şi plasându-le sub formă de produse şi servicii, potrivit cerinţelor economiei, la preţuri care să acopere costurile şi riscurile şi să asigure un profit. În esenţă, acestă concepţie este valabilă şi astăzi, numai că produsele şi serviciile bancare s-au diversificat extrem de mult, au apărut tipuri noi, în special ca urmare a progreselor tehnologice în informatică şi comunicaţii, ceea ce a produs profunde transformări în relaţia bancă-client, în organizarea şi conducerea sistemului bancar. Caracteristici. Produsele şi serviciile bancare au unele particularităţi care le diferenţiază faţă de celelalte produse şi servicii, astfel: - sunt imateriale, adică nu au un suport fizic, dar satisfac anumite cerinţe indispensabile societăţii, facilitând circulaţia bunurilor materiale; - sunt condiţionate de reglementări bancare care stabilesc anumite condiţii de funcţionare, risc, garantare etc; - produsele (creditele) dau acces la monedă, iar serviciile (plăţile interbancare) asigura transferurile monetare între participanţii la tranzacţii; - produsele şi servicile se valorifică prin reţeua proprie de unităţi bancare şi nu se pot redistribui, închiria; - produsele şi serviciile se valorifică numai clientelei care are relaţii cu bnaca (au conturi deschise la bancă). Din punct de vedere al gestiunii bancare, produsele (creditele) angajează capitalurile băncilor şi fondurile atrase care se avansează sub formă de împrumuturi, în timp ce serviciile (plăţile interbancare) transferă fondurile clientelei de la un partener la altul. Raporturile juridice care se crează între bancă şi client plasează banca, în cazul produselor (creditelor), în pozitia de creditor şi clientul de debitor, iar al depozitelor, clientul devine creditor (pentru depozitele pe care le deţine la bancă) şi banca debitor; în ce priveşte serviciile, banca este în poziţia de creditor şi clientul de debitor. Aceste raporturi în care clientul poate fi în unele cazuri creditor, iar în altele debitor sunt destul de complexe şi sunt specifice numai sistemului bancar. Produse şi servicii. Principalele produse şi servicii pe care băncile le furnizează clientelei sunt următoarele: Produse Servicii - credite pe termen scurt, mijlociu şi lung; - transferuri inter/intrabancare - garanţii bancare; - plăţi inter/intrabancare; - produse derivate; - schimb valutar; - carduri; - încasări şi plăţi în numerar; - certificate depozite; - colectare numerar; - depozite la termen; - păstrare valori în tezaur; - depozite la vedere; - compensări interbnacare; - custodie; - plăţi prin canale electronice; - credite sindicalizate; - decontare tranzacţii pe piaţa bursieră; - transferuri internaţionale Valutare (Western Union, MoneyGram); - private banking, cash management - consultanţă bancară. Relaţia bancă-client. Produsele şi serviciile bancare implică o relaţie bancă-client cu multiple semnificaţii care a evoluat diferit în timp. Până către sfârşitul secolului XX, în centrul atenţiei se situa banca care urmarea să asigure produsele şi serviciile cerute de piaţă şi mai puţin modul de deservire al clienţilor, după principiul “cine are nevoie de mine mă găseşte”. În această perioadă, clienţii se deplasau la bancă pentru operţiuni “faţă la faţă”, iar băncile erau preocupate să inspire încredre, sa asigure onorabilitate, să dispună de sedii impunătoare şi de personal bine calificat. Lupta de concurenţă a determinat ca băncile să se apropie din ce în ce mai mult de clientelă, mai întâi prin extinderea reţelei de unităţi bnacare, iar după apariţia plăţilor electronice în anii 1980-1990 prin plăţile de la distanţă şi restrângerea activităţii din sediile bancare, pâna la apariţia self-bank, adică a băncilor complet automate (fără personal bancar) cu produse şi servicii electronice. In această a doua perioadă, în centrul atenţiei se situează clientul care este atras prin produse şi servicii de o calitate cât mai bună, rapiditate în execuţie şi costuri mai scăzute. Istoria ultimilor 30 de ani a demonstrat că evoluţia cerinţelor clienţilor pentru produse şi servicii bancare este extrem de diferită şi tendinţa de ai îndepărta pe clienţi de bancă nu a fost cea mai bună. Concluzia care s-a desprins în urma unor studii de specialitate efectuate de firme de prestigiu (IFS - Institute of Financial Services împreună cu alţi parteneri, 2001) a fost că nu trebuie neglijat niciun canal de distribuţie – reţeaua bancară, cardurile, internetul, telefonia fixă sau mobilă – ci oferta de produse şi servicii să se adreseze diferenţiat pe segmente de clientelă în functie de cerinţele acestora şi cultura bancară. Ca urmare, se revine în bună parte la reţeaua bancară, dar restructurată, în sensul extinderii şi mai mult, apariţia de noi unităţi specializate pe diferite produse şi servicii (credit consum, credit ipotecar, credit de dezvoltare, garanţii bancare, plăţi electronice la distanţă) care pot acoperi toată gama de clientelă cu cerinţele acesteia. 1.2 TIPURI DE ACTIVITĂŢI BANCARE Produsele şi srviciile bancare sunt oferite unei unei clientele destul de diversificate care în funcţie de amploarea activităţilor desfăşurate se grupează în două mari categorii: persoane juridice (corporate) şi persoane fizice (retail). Produsele şi serviciile sunt identice indiferent de categoria de clientelă care le foloseşte, dar ceea ce le diferenţiază este preferinţa clientelei pentru anumite produse şi servicii care corespund mai bine specificului activităţii desfăşurate şi marimea acestora. Separarea în cele două categorii se face după cifra de afaceri a clientelei, pragul fiind diferit de la ţară la ţară şi destul de mobil. Persoane juridice (corporate). Activitatea corporatistă cuprinde produse de genul creditelor de trezorerie, credite ipotecare, credite de dezvoltare, credite sindicalizate, garanţii bancare, produse derivate, depozite la termen şi la vedere, precum şi plasamente pe piaţa de capital (investiţii financiare), iar în domeniul serviciilor, transferuri şi plăţi electronice (plăţi profesionale), compensări interbancare, colectări de numerar, decontări tranzacţii pe piaţa bursieră, cash management, multicash, consultanţă bancară. In aceste activităţi sunt necesare aptitudini profesionale de specialitate, întrucât produsele sunt mai complexe şi de valori mai mari iar clienţii sunt companii mijlocii şi mari, iar uneori foarte mari (grupuri, holdinguri). Din aceste motive, calitatea serviciilor, personalizarea produselor, gradul de risc asumat de bancă, relaţia bancă-client şi reputaţia băncii sunt de cele mai multe ori determinante pentru opţiunile clienţilor. Activitaea cu persoane juridice aduce venituri substanţiale băncilor din care cauză acestea sunt interesate în atragerea clienţilor mari dar şi riscurile asumate de bancă sunt destul de mari şi necesită un nivel profesional de management superior altor activităţi. Pe de altă parte, persoanele juridice sunt mult mai stabile, mai fidele, iar băncile devin mai flexibile şi caută soluţii pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor companiilor. Persoane fizice (retail). In această categorie se incadrează activităţile destinate persoanelor fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dar sunt admise şi companiile mici ca cele comerciale, prestări servicii, cabinetele medicale, avocatură, consultanţă etc. Produsele de retail sunt reprezentate de creditul de consum, creditul ipotecar, garanţii bancare, depozitele bancare la vedere şi la termen, precum şi de serviciile de plăţi electronice, plăţi prin carduri, canale alternative (internet, telefonie mobilă), schimb valutar, păstrarea valorilor în seifurile băncilor, transferuri internaţionale gen Western Union. Persoanele fizice, în general, sunt mult mai sensibile la orice schimbare în caracteristicile produselor şi serviciilor care induc influenţe în structura preţului sau a facilităţilor şi de accea piaţa este mult mai volatilă. Diversitatea tot mai mare a caracteristicilor produselor şi serviciilor accentuează acestă volatilitate şi băncile trebuie să fie tot mai imaginative cu ofertele lor pentru a fi tot mai atractive. În opţiunea clienţilor pentru selectarea ofertelor avansate de bănci, câteva caracteristici rămân esenţiale, precum preţul, facilităţile, rapiditatea şi calitatea produselor şi serviciilor, la care se adaugă şi încrederea în bancă. Într-o piaţă satbilă, diferenţierile cantitative nu pot fi mari şi la un volum mai redus de produse sau servicii influenţele nu sunt semnificative, aşa că opţiunile se bazează mai mult pe facilităţi şi calitate, în schimb la volume mai mari accentul se pune pe preţ (dobândă sau comision) întrucât diferenţele sunt semnificative. Pentru bănci, preţul produsului/serviciului este cel mai important şi acesta trebuie să fie cât mai competitiv. Actvitatea de retail s-a dezvoltat ca o alternativă la cea corporatistă dar mult timp a stat în umbra acesteia. În ultimii 30 de ani a avut loc o dezvoltarea accentuată a retail-ui bancar şi a rezultat că poate fi la fel de rentabil ca activitatea corporatistă şi cu riscuri mai mici. Potrivit unui studiu al KPMG, în prezent, în Europa, are loc un proces de consolidare şi de concentrare în bănci mari sau în grupuri financiare care cuprind bănci de retail, societăţi de asigurare şi de investiţii financiare şi de expansiune pe pieţele în formare din Europa Centrală şi de Es. Intrucât unele experienţe de transfer a activităţii de retail bancar dintr-o ţară în alta nu au dat rezultatele aşteptate, adică cele din ţara de origine, s-a adoptat strategia alianţei unor bănci de nivel mondial cu bănci regionale sau naţionale şi cu o prezenţă locală mult superioară. Pentru următorii ani KPMG estimează dezvoltarea activităţii de retail bancar şi continuarea concentrării în bănci mari sau grupuri financiare. 1.3 BĂNCI COMERCIALE PENTRU PRODUSE ŞI SERVICII Produsele şi servicile bancare sunt oferite de băncile comerciale sau de băncile internaţionale (BIRD, BERD, IFC), dar pe lângă acestea mai există şi alte agenţii/instituţii nonbancare care acordă credite (ex. Agenţia Naţională pentru Locuinţe) sau agenţii nonbancare pentru servicii de plăţi sau transferuri de fonduri (agenţii de decontări, SWIFT şi Western Union pentru transferuri de fonduri) ori instituţii (poşta), toate autorizate de băncile centrale. Concurenţa a determinat evoluţia băncilor comerciale, ca profil, cel puţin în două direcţii mari: bănci universale şi bănci specializate Bănci universale. Băncile universale sunt acelea care acoperă toată gama de produse şi servicii bancare. Acestea sunt cele mai numeroase în sistemul bnacar, dispun de o reţea bancară de sucursale şi agenţii dispersate teritorial şi se adresează tuturor categoriilor de clienţi. În fiuncţie de volumul activităţii, băncile universale se structurează în bănci mici, mijlocii, mari si bănci de primă mărime (prime banks) care operează pe plan regional sau mondial. Băncile universale se pot adresa clintelei sub forma de companii (corporate) sau persoane fizice şi companiilor mici (retail) cu toată gama de produse şi servicii specifice acestor segmente de clientelă. Cele mai multe bănci universale sunt bănci mijlocii şi mari cu o putere financiară considerabilă, capabile să prezinte produse şi servicii intr-o gamă largă şi de calitate. In prezent, se desfăşoară un proces de concentrare a capitalului bancar în bănci mari care pot să facă faţă in mai bune condiţii cerinţelor de modernizare tehnologică, de adaptare la cerinţele pieţei de produse şi servicii pe grupe de clienţi ca putere financiară (companii mari şi foarte mari, companii mici şi mijlocii, clienţi persoane fizice), de îmbunătăţire a calităţii şi de reducere a costurilor şi bineînţeles de creştere a profiturilor. Bănci specializate. Băncile specializate sau băncile de “nişă” sunt profilate pe anumite produse şi servicii care sunt cerute cu prioritate de piaţă şi care în condiţiile băncilor universale nu ar putea satisface în mod opertaiv clientela. Asemenea bănci sunt băncile ipotecare (morgate banks), băncile de dezvoltare (development banks), băncile de leasing, băncile de ramură (agricole, industriale, construcţii), băncile pentru anumite produse cu largă desfacere (bănci pentru autoturisme) sau bănci penru servicii bancare care deservesc alte bănci care nu au o reţea de unităţi pentru a efectua propriile operaţiuni de încasări şi plăţi. Băncile specializate în creditare necesită un capital mai mare, întrucât finanţările sunt pe termen mijlociu şi lung şi viteza de recuperare a capitalului investit este mai mică, din care cauză ele aparţin, de cele mai multe ori, unor grupuri financiare cu un potenţial mai mare decât al unei singure bănci. În ce priveşte agenţiile de plăţi, capitalul acestora este destul de mic, întrucât efectuează servicii contra comisioane care se incasează imediat şi viteza de rotaţie este destul de mare, riscurile sunt reduse, dar şi rata profitului este mai mică. Tendinţa pe plan mondial este de a se menţine asemenea bănci care acoperă sectoare strict specializate pe anumite produse şi servicii şi care asigură o productivitate şi un randament al capitalului mai mare decât s-ar realiza în cadrul unei bănci universale. Bănci self service. Băncile self service (bănci cu autoservire sau bănci automate) sunt de fapt sucursale bancare, complet automatizate şi informatizate, fără personal bancar, la care clienţii pot, prin intermediul terminalelor PC, să efectueze plăţi electronice, transferuri între conturi (ex. încărcarea contului de card), să constituie depozite prin transferul de fonduri din contul curent, să obţină extrasul de cont şi satrea financiară, să primească răspunsuri cu privire la accesul la credite şi orice alte informaţii cu privire la produsele şi serviciile bancare oferite de bancă. Asemenea unităţi bancare sunt, de regulă, deschise non stop şi reprezintă o facilitate pentru clienţii instruiţi în tehnica electronică, în sensul că pot efectua operaţiuni şi în afara programului de lucru al băncii. În unele sucursale bancare, există amenajate în spaţiile pentru clienţi locaţii pentru operaţiuni self service şi locaţii pentru lucru cu personalul băncii, “face to face”, ca o modalitate de a satisface cerinţele divese ale clientelei. Grupul bancar. Grupul bancar reprezintă o alianţă între mai multe entităţi – băncă, societate de asigurare, societate de investiţii financiare sau de managementul activelor şi pasivelor bancare – care oferă pentru clienţii băncii un lanţ de produse şi servicii legate de activitatea bancară în scopul satisfacerii cerinţelor multiple ale clienţilor în cadrul unui grup financiar în care actionarul principal este banca. Aceste entităţi efectuează servicii intre ele legate de activitatea bancară, ca de exemplu banca acordă credite şi efectuează servicii, societatea de asigurare face servicii de asigurări pentru credite, în special pentru creditele de consum, transportul şi depozitarea numerarului dacă nu sunt tezaure, asigurări pentru bunurile imobile şi tehnica de calcul ale băncii şi alte tipuri de asigurări, societatea de management active şi pasive face operaţiuni de trezorerie – plasează excedentul şi cumpără de pe piaţă sumele pentru acoperirea deficitului, cumpără/vinde titluri şi alte active, sindicalizează credite pe piaţa de capital, emite/vinde acţiuni pentru bancă – societatea de investiţii plasează resursele disponibile băncii şi cumpără titluri, acţiuni etc. Tranzacţiile se efectuează atat pentru bancă cât şi pentru clienţii băncii, însă totul se invărteşte într-un cerc în care există încredere reciprocă şi profiturile rămân în cadrul grupului. Asemenea grupuri apar tot mai des şi reprezintă o formă de concentrare a capitalurilor cu o tendinţă de extindere multinaţională. 1.4 SERVICII BANCARE LA DISTANŢĂ Progresele tehnologice au permis apariţia plăţilor electronice şi posibilitatea efectuării operaţiunilor bancare de la distanţă fără a mai fi necesară prezenţa umană în bancă. Canalele prin care se efectuează plăţile electronice sunt următoarele: cardul, internetul şi telefonia mobilă. Instrumentele de plată pe suport hârtie au fost înlocuite aproape în totalitate cu instrumente pe suport magnetic sau electronic şi s-a simplificat considerabil circuitul transferurilor. Efectul acestor noi tehnologii a fost fluidizarea transferurilor bancare, reducerea duratei de decontare de la câteva zile la câteva secunde şi apariţia plăţilor în timp real, creşterea volumului de decontări, minimizarea riscului şi asigurarea unui management bancar performant în acest sector. Aceste tehnologii au necesitat investiţii foarte mari din partea sistemului bancar care se recuperează numai după atingerea unui anumit prag de tranzacţii procesate, destul de înalt, şi afectează băncile mai mici care nu au capacitatea financiară să suporte aceste costuri şi ca urmare nu vor putea rezista luptei de concurenţă. Plăţile electronice au adus însă şi riscuri noi determinate de rapiditatea cu care se realizează transferurile şi de posibilităţile de interceptare a transmisiei şi de deturnare a fondurilor, ceea ce a făcut ca toate transferurile să fie codificate din ce în ce mai sofisticat şi să se introducă semnătura electronică. Instrumentul cel mai performant s-a dovedit a fi cardul care s-a generalizat şi a devenit de “masă”, înlocuind numerarul şi în acelaşi timp stă la baza plăţilor prin internet şi telefonia mobilă. Dotarea cardului cu memorie electronică – smart cardul (cardul inteligent) l-a transformat în cel mai sigur instrument electronic de plată şi cu o largă gamă de aplicaţii. De asemenea, ordinul de plată electronic a devenit instrumentul de bază pentru plăţile în monedă scripturală, în schimb pentru cecul electronic nu s-a găsit o tehnologie de succes din care cauză este folosit destul de puţin. 1.5 OPERAŢIUNI BANCARE PRIVIND PRODUSELE ŞI SERVICIILE Operaţiunile bancare sunt determinate de activităţile care se desfăşoară în cadrul băncii privind relaţiile cu clienţii şi sunt active sau pasive după poziţia bilanţieră. Cele mai multe operaţiuni generează relaţii patrimoniale care determină modficări de sume în conturile clienţilor şi sunt cunoscute sub denumirea de operaţiuni bilanţiere (active şi pasive). Celelalte operaţiuni reflectă numai obligaţii ale clientelei sau băncii, potenţial patrimoniale, care nu se înregistrează în conturile bilanţiere şi se numesc operaţiuni extra bilanţiere (de comision, de mandat, garanţii, obligaţii anticipate, credite neperformante expirate, sume în litigiu aflate la instanţele de judecată etc). Operaţiunile pasive. Acestea sunt operatiunile de constituire a resurselor şi se referă la: operaţiuni de trezorerie şi interbancare, operaţiuni cu clientela, operaţiuni cu titluri de valori şi operaţiuni de capital, rezerve şi provizioane. Ponderea cea mai mare, 60%-80% din pasivul bilanţier, ar trebui să o deţină operaţiunile cu clientela (depozitele). Principalele operaţiuni de pasiv sunt următoarele: Depozitele bancare reprezintă principala sursă de finanţare pentru o bancă iar volumul acestora ar trebui să fie cel puţin egal cu volumul plasamentelor în credite şi titluri de valori. Depozitele bancare sunt de două feluri: la vedere şi la termen. Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilităţile clienţilor aflate în conturile curente din care se pot face plăţi în orice moment, deci sunt foarte volatile. Depozitele la termen reprezintă sumele atrase pe diverse termene de la clientelă sau alte bănci şi sunt mai stabile având o perioadă determinată. Dobânile bonificate la depozite se numesc dobânzi pasive. Împrumuturile. Băncile comerciale apelează la piaţa monetară pentru împrumuturi care să acopere lipsa temporară de lichiditate sau pentru asigurarea unor resurse pe termen mai lungi sub forma unor împrumuturi pentru finanţarea de proiecte sau linii de finanţare. În ultimă instanţă, băncile pot apela la banca centrală pentru refinanţare sub forma creditelor intraday (pe parcursul zilei) pe baza unor garanţii cu titluri de valori. Titluri de valori. Operaţiunile cu titluri de valori reprezintă emisiuni de obligaţiuni în scopul de a atrage resurse, în special valută. Totodată, prin aceste emisiuni băncile îşi verifică atractivitatea pe piaţă, in special pe piaţa internaţională, şi pentru aş menţine prezenţa pe această piaţă pentru noi emisiuni în nume propriu sau pentru clienţi. Capitalul. Operaţiunile de capital privesc formarea acestuia (capitalul social) la constituirea băncii, majorarea pe parcurs şi diminuarea cu pierderile înregistrate. Sunt asimilate capitalului rezerva generală de risc de credite şi provizioanele de risc care se modifică frecvent pe parcursul anului. Banca centrală stabileşte, din timp în timp, limite minime pentru capitalul propriu al băncii, care sunt obligatorii. Operaţiunile active. Sunt operatiunile de folosire a resurselor şi se refră la: operaţiuni de trezorerie (operaţiuni cu numerar, depozite constituite la banca centrală şi la alte bănci, conturi de corespondent, credite de trezorerie acordate băncilor), operaţiuni cu clientela (credite curente de toate tipurile, credite restante, creanţe ataşate, operaţiuni cu titluri, operaţiuni cu active imobilizate (corporale). Operaţiunile cu clientela şi cele cu titluri ar trebui să deţină ponderea principală în activul bilanţier. Principalele operaţiuni de activ sunt următoarele: Operaţiuni cu numerar reprezintă incasările şi plăţile în numerar, în lei şi valută, efectuate la cererea clienţilor. Excedentul sau deficitul de numerar în moneda locală se tratează cu banca centrală, iar valuta cu băncile din străinătate, în special din Elveţia. Creditele neguvernamentale (acordate clientelei) reprezintă portofoliul cel mai important de active pentru o bancă comercială şi în acelaşi timp forma principală de folosire a resurselor. În structură, creditele pentru trezorerie sunt cele mai solicitate şi reprezintă peste 50% din creditele neguvernamentale. Acestea se acordă pentru activitatea curentă de exploatare sub forma creditelor globale de exploatare, liniilor de credite şi creditelor pe obiect. Din punct de vedere al beneficiarilor peste ¾ din credite se acordă unităţilor corporatiste şi mai puţin de ¼ populaţiei, ceea ce reflectă gradul încă scăzut al activităţii de retail. Activitatea de creditare aduce cele mai importante venituri băncilor din dobânzi, comisioane şi alte speze bancare, precum şi din serviciile bancare de cont curent, operaţiuni cu numerar, carduri şi alte servicii (garanţii, evaluări etc). Creditele guvernamentale (titluri de valori) se acordă de bănci in baza bonurilor de tezaur sau a obligaţiunilor emise de entităţile guvernamentale care sunt purtătoare de dobândă. Acestea sunt pe termen mijlociu şi se pot valorifica pe piaţa secundară pentru obţinerea de lichidităţi. Portofoliul de titluri al băncilor se poate constitui prin scontarea cambiilor, primirea titlurilor în garanţie pentru creditele acordate, achiziţionarea titlurilor de pe piaţa de capital. Titlurile, cu exceptia celor guvernamentale, detin o pondere destul de scăzută în activul băncilor comerciale. 1.6 CONTURILE BANCARE PENTRU OPERAŢIUNI CU PRODUSE ŞI SERVICII Relaţiile care se stabilesc între bănci şi clienţii acestora materializate în operaţiunile bancare se reflectă în sistemul conturilor bancare şi intr-o formă agregată în bilanţul contabil al acestor instituţii. Principala utilizare a conturilor este aceea de înregistrare a operaţiunilor la momentul efectuării lor şi de a reflecta drepturile şi obligaţiile băncii faţă declient. Contul este organizat de un custode al clientului, de reulă o bancă şi de aceea se numeşte cont bancar. Conturile care se pot deschide clienţilor se pot grupa în patru categorii: conturi curente, conturi de depozite, conturi de împrumuturi şi conturi de dobânzi şi comisioane. Conturile curente se deschid clienţilor pentru înregistrarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar, transferul fondurilor între băncile clienţilor şi alte operaţiuni generate de acordarea şi derularea creditelor, constituirea şi retragerea depozitelor. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, intrucât prin el se desfăşoară intreg fluxul monetar al clientului şi permite o informare operativă asupra lichidităţii imediate a acestuia. În credit, contul curent reflectă disponibilităţile clientului iar în debit plăţile efectuate, astfel că la sfârşitul zilei soldul creditor reprezintă disponibilităţi sau dacă este debitor reflectă creditul datorat. În cursul zilei, contul curent poate avea sold creditor sau debitor, funcţionând ca o suveică care asigură folosirea mai întâi a fondurilor proprii şi apoi a celor împrumutate. Conturile de depozit sunt conturi de pasiv care reflectă obligaţiile băncii faţă de client şi se creditează cu sumele constituite ca depozite şi se debitează cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului. La scadenţă, depozitul şi dobânda aferentă se transferă în contul curent dacă nu există o clauză de reînoire automată. Conturile de credite sunt conturi de activ care reflectă obligaţiile clienţilor faţă de bancă şi se debitează cu valoarea creditelor trase, creditându-se cu sumele rambursate. Pentru fiecare fel de credit se deschide căţe un cont de împrumut. Toate conturile de împrumut funcţionează numai prin intermediul contului curent. Conturile de dobânzi se deschid pentru fiecare depozit şi credit şi funcţionează în relaţie cu contul curent. 1.7 CONTUL CURENT LA BANCA CENTRALĂ Pentru îndeplinirea funcţiilor sale banca centrală deschide conturi curente centralizatepentru băncile comerciale în care acestea îşi ţin disponibilităţile băneşti şi efectuează plăţile. Băncile deţin un singur cont curent centralizat cu două subconturi, unul pentru efectuarea decontărilor şi altul pentru rezerva minimă obligatorie. Pentru banca centrală scopul principal este ca decontările să dobândească caracterul de finalitate şi irevocabilitate şi cu aceasta să se încheie ciclul financiar al tranzacţiilor. De fapt, banca centrală joacă rol de intermediar financiar prin care se asigură transferul fondurilor de la o bancă la alta. În ce priveşte rezerva minimă obligatorie, contul centralizat asigură constituirea resurselor şi utilizarea acestora potrivit politicii monetare a băncii centrale. Pentru bănci aplicarea măsurilor iniţiate de banca centrală inseamnă majorări sau reduceri a rezervei minime obligatorii şi majorări sau reduceri a dobânzii cu care este remunerată rezerva. Prin conturile curente centralizate, banca centrală deţine controlul asupra disponibilităţilor băncilor comerciale şi a transferurilor interbancare de fonduri şi influenţează evoluţia creditului bancar. PAGE 22 PAGE 23