Zvonuri, știri, istorie; câteva exemple

• ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI (SERIE NOUĂ) ISTORIE TOM LX 2014 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi CUPRINS Dănuţ Prisecaru, Implicaţii sociale ale producerii de materii textile în epoca bronzului ............................................................................................................. Iulian Moga, This shall fall upon their children’s children! Some considerations regarding funerary curse formulas in Roman Imperial Anatolia ...................... Nelu Zugravu, Exempla regum în breviariile latine târzii. Tarquinius Priscus ....... Octavian Bounegru, La mission du Marcus Valerius Maximianus pendant les guerres marcomanniques ................................................................................... Violeta-Maria Răileanu, Consideraţii privind ofiţerii de instrucţie din garda pretoriană din perspectiva izvoarelor epigrafice ............................................... *** Andrei Sălăvăstru, Theology, disease and body politic during the Middle Ages and Early Modern period .......................................................................................... Alexandru Pînzar, „Formaţiuni prestatale” în nordul Moldovei. O nouă analiză ..... Iulian Marcel Ciubotaru, Eremiţi şi schimonahi în Moldova medievală. Observaţii cu privire la receptarea canoanelor .................................................................. Ovidiu Cristea, Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple ............................................ Bogdan-Petru Maleon, O dimensiune puţin explorată a vieţii monahale moldoveneşti în Evul Mediu: producţia şi schimbul de bunuri ......................... Daniel Mirea, Theodosie voievod, Dragomir Călugărul şi un document îndoielnic „din vremea lui Vlad cel Tânăr” ....................................................................... Ştefan S. Gorovei, Genealogie dinastică: familia lui Alexandru vodă Lăpuşneanu .. Gheorghe Lazăr, Mănăstirea Strâmba şi ctitorii ei. Noi contribuţii documentare ..... Cătălina Chelcu, Mărturii documentare despre robie în Moldova (1655-1670) ........ Mihai-Bogdan Atanasiu, „Unul din ultimii cavaleri ai secolului al XVII-lea” – Vasile Bainschi ................................................................................................... *** Ioan-Augustin Guriţă, Completări, adăugiri şi îndreptări la biografiile unor membri ai familiei Callimachi ........................................................................... Mihai Mîrza, Din corespondenţa episcopului Ioanichie al Romanului (1747-1769) . Iuliana Stavarachi, Consideraţii cu privire la cercetare structurilor socio-spaţiale din oraşul Iaşi. Mahalaua Muntenimii pănă la 1800. Timp şi spaţiu ............... Laurenţiu Rădvan, Mihaela Rădvan, Locuri şi oameni din Iaşi. Consideraţii cu privire la începuturile Podului Roş ................................................................... Sorin Grigoruţă, Din viaţa şi activitatea unui „spiţer” botoşănean: Johann Gorgias (1768-1841) .......................................................................................... Maria Magdalena Székely, Portrete târzii de ctitori în biserici din judeţul Suceava . Petronel Zahariuc, Oraşe vechi, oraşe noi, în ţinutul Dorohoi. Catagrafia locuitorilor din târgurile Dorohoi, Târgul Nou (Mihăileni) şi Săveni din 1831 11 21 33 47 53 61 79 91 119 137 151 181 205 231 239 247 275 307 321 351 369 383 Cuprins *** Gabriel Leanca, Velléités impériales, occupations militaires et modernité: les principautés de Moldavie et de Valachie à la veille de la construction nationale Simion-Alexandru Gavriş, Grigore Mihail Sturdza:„elefantul tuturor posesorilor din toată lumea” ................................................................................................. Mircea-Cristian Ghenghea, „A fost sau n-a fost?” Evenimentele din martie 1848 de la Iaşi: acţiune boierească sau mişcare revoluţionară? ................................... Ligia Andrada Manole, Preocupările şi intervenţiile ambasadorului Stratford Canning în raport cu Principatele Române (1848-1858) .................................. Irina Gafiţa, Nicolae Ionescu. Profesor al Universităţii din Iaşi ............................... Adrian-Bogdan Ceobanu, Din scrisorile personale ale diplomatului Dumitru Perticari ............................................................................................................. Liviu Brătescu, Politică şi simboluri în societatea românească (sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX). Statuia lui Alexandru N. Lahovary .................. Claudiu-Lucian Topor, Sensibilităţi religioase în vremea Marelui Război. Românii, bulgarii şi moaştele Sfântului Dimitrie .............................................................. *** Cătălin Botoşineanu, Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. Recrutarea corpului profesoral în primul deceniu interbelic ........................... Dorin-Demostene Iancu, Relaţii muzicale româno-germane în perioada interbelică: cazul muzicienilor George Georgescu şi Richard Strauss ................................ Ion I. Solcanu, Mărturia colonelului Dimitrie D. Chirescu privind asasinarea şi înmormântarea Profesorului N. Iorga, socrul său ............................................. Adrian Viţalaru, Anuar diplomatic şi consular 1942 – concretizarea unui proiect editorial uitat ...................................................................................................... *** Paul Nistor, Ridicarea drapelului României la ONU. Activităţi de acomodare ale diplomaţiei române cu instituţia mondială (1956) ............................................. Alexandra Toader, Contribuţia agitaţiei vizuale la amplificarea cultului personalităţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ....................................................... Marian Hariuc, Istoricul Andrei Oţetea şi noile proiecte istoriografice ale regimului comunist în anii destinderii ideologice (1956-1960) ....................... Cristina Preutu, Premise şi direcţii ale dezvoltării Televiziunii Române în anii ’70 .. Ruxandra Alexianu, România postdecembristă, „problema Basarabiei” şi evoluţiile din stânga Nistrului (1990 – martie 1992) ........................................................ *** Recenzii şi note bibliografice ...................................................................................... Dan Aparaschivei, Healthcare and Medicine in Moesia Inferior, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (Bibliotheca Classica Iassiensis IX), 2012, 262 p. (Nelu Zugravu); Victor Spinei, Principii martiri Boris şi Gleb. Iconografie şi canonizare, ediderunt Victor Spinei et Virgil Mihailescu-Bîrliba, Brăila, Editura Istros (Bibliotheca Archaeologica Moldaviae, XVII), 2011, 213 p. (Andreea-Daniela Moraru); Grzegorz Jawor, Aşezările de drept valah şi locuitorii lor din Rutenia Roşie în Evul Mediu târziu, traducere Gabriela Gavril-Antonesei, Iaşi, Editura Unuversităţii „Alexandru Ioan Cuza” (Scripta Archaeologica et Historica Dacoromaniae, IV), 2012, 273 p. (Florin-Viorel Vasilică); Gabriel 413 433 455 475 493 509 521 551 557 593 617 631 641 653 669 697 709 719 Cuprins Herea, Mesajul eshatologic al spaţiului liturgic creştin. Arhitectură şi icoană în Moldova secolelor XV-XVI, Suceava, Editura Karl A. Romstorfer, 2013, 507 p. (Petronela Podovei); Ionel Cândea, Mănăstirea Măxineni, ediţia a II-a, Brăila, Editura Istros, 2012, 299 p.+152 planşe (Petronela Podovei); Lumea animalelor: realităţi, reprezentări, simboluri, volum îngrijit de Maria Magdalena Székely, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 534 p. (Petronel Zahariuc); Penser le XIXe siècle: nouveaux chantiers de recherché, sous la direction de Silvia Marton, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 315 p. (Cosmin Mihuţ); Gh. Cliveti, Adrian Bogdan-Ceobanu, Adrian Viţalaru, Ionuţ Nistor (ed.), Romanian and European Diplomacy. From Cabinet Diplomacy to the 21st Century Challenges, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Beit, Casa Editrice Trieste, 434 p. (Mihaela Gheorghiu); O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti 1862-1947, ed. Dinu C. Giurescu, Rudolf Dinu, Laurenţiu Constantiniu, Bucureşti, Monitorul Oficial, 2011, 344 p. (Ancuţa Vlas); Ion I. Solcanu, Şcoala românească în judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail pe durata reîntrupării la Principatele Române (1857-1878), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2013, 464 + 4 p. (Mircea-Cristian Ghenghea); Mircea-Cristian Ghenghea, Presă şi naţiune: mişcarea naţională a românilor din Transilvania (1859-1865) reflectată în presa românească a vremii, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, 306 p. (Mihai Cojocariu); Sorin Iftimi, Aurica Ichim, Alexandru Ioan Cuza. Memorabilia, Iaşi, Editura Palatului Culturii, 2013, 203 p. (Cătălin Botoşineanu); Universitatea din Iaşi – Universitatea din Bucureşti. Mobilitate academică (1864-1948), editori Ion Toderaşcu, Bogdan-Petru Maleon, Cătălin Botoşineanu, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, 144 p. (Iulian Marcel Ciubotaru); Gabriel Constantinescu, Crime înfiorătoare şi tâlhării îndrăzneţe din a doua jumătate a secolului XIX în România, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 379 p. (Cosmin Mihuţ); Ovidiu Buruiană, Construind opoziţia. Istoria politică a Partidului Naţional Liberal între 1927-1933, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 613 p. (Cătălin Botoşineanu); Ovidiu Buruiană, Liberalii. Structuri şi sociabilităţi politice liberale în România interbelică, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 692 p. (Andi Mihalache); Vlaicu Bârna, Între Capşa şi Corso, ediţia a III-a adăugită, prefaţă de Z. Ornea, notă asupra ediţiei de Nicolae Bârna, Iaşi, Polirom, 2014, 444 p. (Georgiana Leşu); Paul Nistor, Propagandă şi politică externă românească în secolul XX, Iaşi, Institutul European, 2013, 353 p. (Ionuţ Nistor); Stan Stoica, Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1956), Bucureşti, Editura Meronia, 2012, 334 p. (Marian Hariuc); Alastair J. L. Blanshard, Kim Shahabudin, Classics on Screen. Ancient Greece and Rome on Film, London, Bristol Classical Press, 2011, 264 p. (Florentina-Cristina Gîlcă); Aurelia Vasile, Le cinéma roumain dans la période communiste. Représentations de l’histoire nationale, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011, 580 p. (Florentina-Cristina Gîlcă); Zamfira Mihail, 155 de cărţi într-o carte, Chişinău, Editura „Promoteu”, 2010, 530 p. (Ina Chirilă). Abrevieri ..................................................................................................................... 765 Ovidiu CRISTEA Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple* „Gazeta opoziţiei zice: «la această întrunire a noastră, alergaseră peste 6000 de cetăţeni tot ce are capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianţi, proprietari....» Gazeta guvernului zice «...la această întrunire a lor deabia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălaţi, derbedei, haimanale...». Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3000 şi ceva de oameni, fel de fel şi mai aşa şi mai aşa”. I. L. Caragiale, Atmosferă încărcată „Din sorginte oficială aflăm că nu a fost niciun incendiu ieri în Dealul Spirii. Sinistrul cel grozav este o pură invenţiune ieşită din fantazia nesecată şi din bogatul arsenal de calomnii al adversarilor noştri (Un ziar oficios)” I. L. Caragiale, Temă şi variaţiuni ....„se aude că”, „din câte se spune”, fama est, rumor est, „se zice”, audivi communi fama, per quanto si dize, s’era sparsa voce..... Toate aceste expresii şi multe altele asemănătoare anunţă în secolele XV-XVI inserarea unui zvon într-un text. Zvonul este considerat, pe bună dreptate, „un phénomène fuyant”1; se pretează greu observaţiei, poate lua mai multe forme şi poate împrumuta din atributele veştilor. Se diferenţiază de acestea nu atât prin conţinut sau gradul de veridicitate, cât printr-o lipsă de „legitimitate”, mai precis prin absenţa unei trimiteri explicite la emitentul originar. Din acest motiv, zvonul îşi păstrează mai mereu o doză de ambiguitate. Poate fi crezut sau poate stârni mari îndoieli, poate precede un eveniment sau poate lua naştere după aceea, se poate adeveri sau se poate dovedi lipsit de temei. Originea ambiguă este trăsătura din naştere a zvonului. „Se spune” nu indică o sursă precisă; de fapt, sintagma reprezintă, potrivit sociologului Jean-Noël * Acest articol a fost elaborat în cradrul proiectului de cercetare CNCS-UEFISCDI, PN-II-ID-PCE2011-3-0309, Ţările Române ca societăţi frontieră şi cruciada târzie (sec. XV-XVI). 1 J. N. Kapferer, Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume, trad. Marina Vazaca, Bucureşti, 1993, p. 26-32 ; Cl. Gauvard, Rumeur et stéréotypes à la fin du Moyen Age, în vol. La Circulation des nouvelles au Moyen Âge. XXIVe Congrès de la S.H.M.E.S. (Avignon, juin 1993). Roma, 1994, p. 158. Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s.n., Istorie, LX (2014), p. 119-135. 120 Ovidiu Cristea Kapferer, o „non-spunere”, fie „pentru că zvonul devansează sursa oficială (...), fie pentru că o contrazice”2. „Se spune” maschează originea unei informaţii. Expresia se referă, mai degrabă, la receptor, la grupul de dimensiuni variabile care acordă credit respectivei informaţii3. O altă trăsătură o constituie difuzarea pe cele mai variate căi. Claude Gauvard a comparat difuzarea zvonului cu cea a unei epidemii; potrivit istoricului francez, există o perioadă de incubare, urmată de contaminare, propagare şi generalizare4. Totuşi, modelul „epidemic” este departe de a fi perfect; o epidemie izbucneşte spontan atunci când sunt întrunite o serie de condiţii favorabile. Zvonurile, în schimb, nu apar din senin; ele sunt lansate de indivizi care au, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, interese clar precizate – politice, economice sau de altă natură. În plus, dacă bolile îi fac pe oameni să-şi ia măsuri de protecţie, zvonul este, dimpotrivă, căutat cu pasiune. Difuzarea lui rapidă este în bună măsură o consecinţă a curiozităţii umane înnăscute. Odată lansat, zvonul circulă cu repeziciune prin viu grai în pieţe, hanuri, crâşme, deopotrivă în rândurile elitei sau ale oamenilor de rând. La distanţe mari poate circula şi în scris dacă se găseşte cineva care să considere că informaţia în chestiune este demnă interes pentru un corespondent îndepărtat. În acest caz, expeditorul ţine să îşi avertizeze destinatarul că informaţia respectivă trebuie să fie verificată, că are nevoie de o confirmare. Aceasta este cu atât mai necesară cu cât zvonul respectiv poate influenţa în chip decisiv luarea unor decizii. De aceea, oamenii epocii aşteaptă mai mereu o adeverire, o metamorfozare a lui „se aude” în „altfel nu este”. Uneori, în aşteptarea acestei autentificări, personajele implicate într-o relaţie epistolară ţin să adauge că sursa zvonului este „o persoană de încredere” sau „o persoană bine informată” sau chiar „un prieten”. În acest fel, deşi persoana de referinţă rămâne încă imprecisă, zvonul capătă o anume consistenţă prin raportarea la o autoritate care, în ciuda anonimatului, pare greu de contestat. Prin invocarea persoanelor de încredere, a celor bine informate sau a prietenilor, se sugerează implicit că informaţia merită a fi crezută pentru că persoana care a transmis-o nu poate fi suspectată de manipulare. În lumea ştirilor, relaţia de încredere sau de prietenie se construieşte în timp şi este strâns legată de calitatea informaţiei. Alteori, emitentul ţine să certifice veridicitatea unor afirmaţii nu prin referinţa la o autoritate sau la caracterul demn de încredere al sursei, ci prin folosirea unor sintagme precum aliter non est – „altfel nu este”5. Ştefan cel Mare a utilizat această expresie într-o epistolă adresată solilor săi trimişi la curtea Ungariei, pentru a întări informaţiile privitoare la cucerirea Crimeei de către otomani. „Altfel nu este” constituia un sigiliu de autenticitate greu de contestat. Cuvintele aveau menirea de a transmite emisarilor Moldovei că nu exista nicio umbră de îndoială asupra 2 J. N. Kapferer, Zvonurile, p. 39. Ibidem, p. 35 şi 81. 4 Cl. Gauvard, Rumeur, p. 159. 5 Ioan Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în secolele XV-XVI, Bucureşti, 1905, doc. 217, p. 263. 3 Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 121 veridicităţii informaţiilor transmise şi că erau datori, la rândul lor, să îl convingă pe regele Ungariei, Matia Corvin, de aceasta6. Există însă şi expresii cu rol contrar. Sintagma ce apare uneori în documente veneţiene – „tamen e mal avisata” – are scopul să avertizeze asupra caracterului îndoielnic al conţinutului, cu toate că expeditorul era demn de încredere7. În acest caz, nu era pusă sub semnul întrebării buna intenţie a transmiţătorului, ci doar valoarea informaţiilor culese. Se poate întâmpla însă ca, simultan, să coexiste, în numeroase situaţii, mai multe interpretări ale aceloraşi fapte, toate la fel de greu de verificat şi toate la fel de credibile sau de neverosimile. Această lipsă de concordanţă ar fi provocată, în opinia sociologilor, de ciocnirea dintre logici sociale divergente8, însă sunt posibile şi alte explicaţii. Artistul bolognez Giovanni Maria Mitelli sugera, într-un pamflet publicat în 1690, că oamenii care discută despre zvonuri şi ştiri ajung inevitabil să se certe pentru că înţeleg prea puţin subiectele despre care vorbesc; în loc de a contribui la cunoaştere şi la comunicare, zvonurile şi ştirile ar ilustra doar incapacitatea oamenilor obişnuiţi de a exprima judecăţi politice riguroase9. Intervenţia autorităţii şi manipularea ştirilor poate constitui o altă explicaţie. Aflat în 1562 în Moldova, agentul imperial Ioan Belsius a inclus în rapoartele sale adresate lui Maximilian al II-lea formule precum „aici sunt fel de fel de zvonuri” sau „aşa variau zvonurile între nădejde şi teamă”10. Aparent, astfel de expresii ar indica doar existenţa simultană a mai multor versiuni asupra unor fapte; însă continuarea raportului pare să indice drept sursă a feluritelor vorbe chiar pe domnul Moldovei. Potrivit lui Belsius, Despot vodă a risipit îndoielile după o discuţie între patru ochi cu emisarul imperial. Belsius relatează că domnul l-a chemat deoparte şi „m-a întrebat ce i-aş da drept mustuluk sau dar pentru veşti bune”11. Altfel spus, Despot însuşi ar fi făcut să circule versiuni divergente asupra unor evenimente şi a transmis versiunea „corectă” doar unor oameni de încredere. Totodată, extremele între care a variat starea de spirit a agentului imperial ne indică principala problemă a zvonului ca „subiect”, dar şi ca obiect de studiu. Zvonul este un produs al oralităţii şi îşi păstrează acest caracter şi după fixarea sa în scris. După cum remarca Violeta Barbu, „ca procedeu literar, consemnarea 6 Idem, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913, doc. 144, p. 325. Ioan Bogdan considera, foarte probabil cu îndreptăţire, că textul latin este în fapt o traducere a unui original slavon pe care traducătorul l-a tradus în unele locuri defectuos. Se poate presupune însă că expresia „altfel nu este” urmează destul de aproape versiunea originală. 7 I Diarii di Marino Sanuto, vol. 37, Venezia, 1879 (reimpr. anastatică Bologna 1969-1970), col. 29. 8 Cl. Gauvard, Rumeur, p. 159 care citează în acest sens un studiu elaborat de Elisabeth Rémy. 9 Filippo De Vivo, Public Sphere or Communication Triangle? Informations and Politics in Early Modern Europe, în Massimo Rospocher (ed.), Beyond the Public Sphere. Opinions, Publics, Spaces in Early Modern Europe, Bologna-Berlin, 2012, p. 116. 10 Călători străini despre Ţările Române, vol. II ed. Maria Holban, Maria Matilda AlexandrescuDersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Bucureşti, 1970, p. 163 şi 169. 11 Ibidem, p. 169. 122 Ovidiu Cristea zvonului este o practică a construirii unei pluralităţi de sensuri”12. Cronicarii recurg adeseori la un astfel de artificiu pentru a sugera că despre un anumit personaj sau despre o anumită întâmplare au putut circula simultan mai multe păreri. Aşternute pe hârtie, informaţiile care au circulat prin viu grai nu pun mai puţine probleme. Pe de o parte pentru că, în ciuda inserării într-un izvor narativ, acestea au continuat să circule în epocă şi au putut să îşi schimbe o parte dintre atribute13. Pe de altă parte pentru că, prin fixare în scris, zvonul este „în chip obligatoriu filtrat, raţionalizat şi (...) cel mai adesea îmbrăcat în haină moralizatoare”14. În acest fel, zvonul îşi pierde o parte dintre atributele definitorii, căpătând adeseori forma judecăţii celui care l-a fixat în scris. Avem astfel doar unul dintre nenumăratele chipuri ale zvonului, fără a şti dacă este cel din urmă15, dacă este cel mai reprezentativ, dacă a suferit ulterior modificări. Nu ştim care a fost traseul informaţiei orale şi nici felul în care a fost şlefuită de diferiţii actori sociali până la inserarea într-un text16. De ce ar mai fi nevoie atunci de studiul zvonurilor? Răspunsul este dat de principala trăsătură a acestora – oralitatea –, de îmbinarea între zvonuri şi ştiri, precum şi de strânsa legătură între comunicare şi acţiunea politică. Într-o carte remarcabilă despre informaţie la Veneţia în epoca modernă timpurie, Filippo de Vivo a subliniat puternica legătură existentă între comunicare şi lupta pentru putere chiar şi într-o perioadă în care cercurile conducătoare tindeau să nu acorde niciun rol politic oamenilor de rând17. Într-un astfel de context politic şi social, zvonul a fost unul dintre elementele de legătură între diferitele niveluri ale societăţii, a fost „punctul de contact şi tensiune dintre public şi privat”18. Veneţia, potrivit lui Filippo de Vivo, trebuie privită ca o uriaşă cutie de rezonanţă (resonating box) care a atras sute de ştiri din întreaga lume, multiplicându-le în mii de zvonuri19. Comunicarea orală a însoţit-o la tot pasul pe cea scrisă, a amplificat-o şi adeseori a modelat-o. A fost nu numai atributul elitei politice, dar şi al oamenilor de rând. În ciuda repetatelor încercări ale autorităţilor veneţiene de a interzice circulaţia unor informaţii considerate secrete, multe dintre acestea au ajuns să fie cunoscute şi dezbătute în pieţe şi alte spaţii „publice”. Iar în alte situaţii, atunci când canalele „oficiale” de transmitere a ştirilor s-au prăbuşit, funcţia lor a fost 12 Violeta Barbu, De la zvon la informaţie: naşterea opiniei publice în ţările române, RIS, VIII-IX (2003-2004), p. 127. 13 Ibidem. 14 Cl. Gauvard, Rumeur, p. 158: „obligatoirement filtrée, rationalisée et (...) le plus souvent moralisée”. 15 Violeta Barbu, De la zvon, p. 127, observă cu îndreptăţire că inserarea unui zvon într-o cronică închide un cerc care, în epocă, se va învârti în continuare. 16 Cl. Gauvard, Rumeur, p. 161. 17 Filippo de Vivo, Information and Communication in Venice. Rethinking Early Modern Politics, Oxford University Press, mai ales capitolul introductiv p. 1-17. 18 Peter Burke, Early Modern Venice as a Center of Information and Communication, în John Martin, Dennis Romano (eds.), Venice Reconsidered. The History and Civilization of an Italian City State, 1297-1797, The John Hopkins University Press, Baltimore-London, 2000, p. 391. 19 F. De Vivo, Information, p. 6. Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 123 preluată de negustori, soldaţi, călători, oameni de tot felul20. Ar fi imposibil să concepem istoria politică a Serenissimei Republici făcând abstracţie de zvon şi de diferitele chipuri în care acesta s-a manifestat, pentru că informaţia a fost una dintre temeliile pe care s-a construit puterea Veneţiei. S-ar putea obiecta că un astfel de model are prea puţine şanse să dea rezultate semnificative pentru spaţiile în care chiar şi informaţia scrisă este insuficientă. Totodată, ar fi greu de aplicat modelul unei Republici aristocratice cu un mecanism politic complex, a cărui funcţionare se întemeia pe comunicarea dintre diferitele instituţii, cu sisteme mult mai puţin sofisticate cum ar fi şi cazul Ţărilor Române. Argumentele sunt doar în parte valide. Deosebirile nu pot fi, cu siguranţă, negate. Însă mai importantă decât diferenţele existente mi se pare asemănarea indiscutabilă. Oriunde şi oricând, comunicarea orală a fost indispensabilă funcţionării sistemului politic. Pornind de la o astfel de premisă, multe dintre documentele foarte bine cunoscute ale Evului Mediu românesc ar putea deschide noi direcţii de analiză. O cercetare recentă a abordat celebrul schimb epistolar dintre Ştefan cel Mare şi boierii din Brăila, Buzău şi Râmnic dintr-o perspectivă nouă. Până în prezent, în centrul analizei istoricilor se aflase problema datării episodului şi a identificării pretendentului pe care domnul Moldovei intenţiona să-l impună pe tronul Valahiei. Nimic nefiresc într-o astfel de abordare, numai că, în lipsa unor date sigure, discuţia se poate prelungi inutil cu o multiplicare şi mai puţin folositoare a ipotezelor formulate. La limită, continuarea unui astfel de demers ar fi asemeni unei cronici teatrale care s-ar strădui să ghicească cine sunt personajele şi care este intriga unei piese, fără a acorda nici cea mai mică atenţie replicilor schimbate. În chip analog, axarea analizei pe textul propriu-zis al scrisorilor şi pe ideile în jurul cărora a fost structurată argumentaţia celor două părţi, poate scoate la lumină aspecte importante. Astfel, oralitatea răzbate la tot pasul din duelul epistolar. Spre această interpretare pledează nu numai utilizarea vocativului pentru numele domnului Moldovei în textul boierilor munteni –Ştefane!–, dar şi o serie de expresii precum „ai tu minte”, „ai tu creieri”, „copil de curvă”, „până în ruptul capetelor noastre”, obişnuite în vorbirea curentă. Stilul direct, neprotocolar, adăuga astfel un plus de forţă unui mesaj extrem de dur la adresa domnului Moldovei21. Oralitatea, transpunerea în scris a modului verbal de comunicare, era în contextul respectiv un indicator al lipsei de deferenţă la adresa unui vecin ale cărui pretenţii erau considerate inacceptabile. Textul este interesant pentru că ambele tabere utilizează zvonul, încercând să impună ideea că ceea ce „se spune” constituie un adevăr incontestabil. Pentru Ştefan, legitimitatea pretenţiilor candidatului său, Mircea, la tronul Ţării Româneşti nu avea nevoie de 20 Ibidem, p. 91. O. Cristea, M. Coman, A Late Fifteenth Century Controversy on the Moldavian–Wallachian Frontier: An Incident Analysis, în Martin Rady, Alexandru Simon (eds.), Government and Law in Medieval Moldavia, Transylvania and Wallachia, University College of London, 2013, p. 101-119 versiunea în limba română O scrisoare pierdută. Ştefan cel Mare şi boierii de margine ai Ţării Româneşti, AP, IX (2013), 1, p. 23-51. 21 124 Ovidiu Cristea prea multe argumente. „Asta o ştie Dumnezeu şi o ştiţi şi voi”22, se adresează domnul Moldovei vecinilor săi, părând să sugereze că nu mai e nevoie de niciun fel de argument sau de dovadă, cât timp toată lumea pare să cunoască la ce se referă. De partea cealaltă, replica boierilor din Brăila, Râmnic şi Buzău recurge, de asemenea, la zvon, la oralitate, prin referirea la originea umilă a mamei pretendentului. Zvonului susţinut de Ştefan cel Mare i se opune un contra-zvon al boierilor munteni, care face apel la un alt fapt unanim acceptat şi care, în cele din urmă, reflectă refuzul de a accepta dialogul, argumentele şi soluţia propusă de Ştefan. Alte exemple ne apropie mai mult de „modelul veneţian”, prin legătura existentă între comunicare, zvonuri/ştiri şi acţiunea politică. Bine-cunoscutul schimb de scrisori între domnii moldoveni şi munteni, pe de o parte, respectiv cârmuitorii saşi ai oraşelor comerciale din sudul Transilvaniei, pe de altă parte, oferă numeroase puncte de sprijin pentru o istorie a informaţiei în secolul al XV-lea. Aparent, este o poveste dezamăgitoare cu prea puţine personaje clar conturate, cu multe incertitudini, cu destule episoade cu final incert. În ciuda acestor lacune, analiza merită întreprinsă pentru că, la capătul ei, se poate întrezări dacă şi în ce măsură ştirile au fost un instrument al puterii. Există o mulţime de întrebări care aşteaptă un răspuns: de la felul în care era colectată informaţia, la maniera în care era utilizată, de la miza schimbului de ştiri cu un vecin, până la controlul informaţiei interne. Din acest punct de vedere, se cuvine remarcată o deosebire majoră între Ţara Românească şi Moldova. În timp ce boierii munteni întreţin o corespondenţă relativ numeroasă cu saşii din Transilvania, pentru Moldova lui Ştefan cel Mare exemplele sunt extrem de puţine. Cu titlu de ipoteză, ne-am putea pune întrebarea dacă nu cumva domnul Moldovei a impus un control riguros al schimburilor de scrisori cu exteriorul. Drept consecinţă, o astfel de iniţiativă venită din partea unor boieri ar fi putut atrage bănuiala organizării unui complot. Corespondenţa cu saşii din Transilvania este interesantă nu numai prin conţinut, ci şi prin puternica amprentă a oralităţii. De multe ori, domnii fac referiri la mesajul pe care emisarul era obligat să-l transmită prin viu grai; multe dintre documente nu sunt datate sau sunt datate parţial, iar această situaţie nu a primit până acum o explicaţie satisfăcătoare. Aceasta s-ar contura dacă am privi textele în discuţie drept „instrumente” folosite pentru rezolvarea unei situaţii de moment. Numeroase scrisori conţin ştiri despre turci sau informaţii de interes imediat, de la pagubele provocate unor negustori până la nemulţumiri provocate de găzduirea unor pretendenţi la tron (în cazul Ţării Româneşti). În alte situaţii, mesajul este extrem de sumar şi are ca scop doar confirmarea statutului de emisar domnesc al celui care urma să se prezinte în faţa sfatului oraşului. Scrisorile adresează rugăminţi sau ameninţări, formulează promisiuni sau solicită respectarea unor angajamente într-o manieră foarte puţin afectată de formulele protocolare. Aşa cum gesturile însoţesc de multe ori cuvintele, documentul scris pare în acest context un simplu „auxiliar” al vorbelor rostite. 22 Ioan Bogdan, Doc. Ştefan, II, doc. 162, p. 363. Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 125 Tema devine şi mai atrăgătoare dacă privim schimbul de scrisori între munteni, moldoveni şi saşi drept parte a unei reţele mult mai vaste în care au fost implicaţi şi alţi factori politici precum Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia, hanatul Crimeei, pentru a ne limita doar la puterile învecinate. Este de domeniul evidenţei presupunerea că informaţia a circulat în tot acest spaţiu, mai important este însă de ştiut cum. Ca şi în cazul Veneţiei, zvonurile şi ştirile au mers mână în mână. Această întrepătrundere poate fi explicată printr-un complex de factori. Trebuie luat mai întâi în calcul modul în care un centru de putere a încercat impunerea unei anumite interpretări despre un eveniment. Apoi trebuie avute în vedere modelarea percepţiei de către diverşi actori politici şi, nu în ultimul rând, felul în care diferiţi receptori au înţeles mesajul transmis. Relatând încoronarea lui Despot ca domn al Moldovei, Johann Sommer aminteşte de o stratagemă a noului principe. A doua zi după încoronare, un slujitor a pretins că ar fi văzut în iatacul domnesc „trei tineri în veşminte de in strălucitor, aşa cum vedem că sunt zugrăviţi îngerii şi că fiecare dintre ei purta în mână o coroană şi după mişcările trupului parcă l-ar fi salutat pe principe şi apoi îndată s-au făcut nevăzuţi”23. Folosind un limbaj anacronic, am putea vorbi de o „strategie de comunicare” a lui Despot, ce a vizat captarea adeziunii supuşilor, sublinierea în ochii acestora a caracterului divin al alegerii sale. Ar fi fost vorba, prin urmare, de un artificiu, însă de unul riscant cât timp reacţia supuşilor putea fi cel mult anticipată, nu însă şi controlată. Autorul relatării, deşi nu îşi ascunde câtuşi de puţin dezaprobarea faţă de o astfel de înscenare, recunoaşte totuşi că manevra domnului a avut un oarecare succes. „Răspândindu-se în lung şi în lat, cum se întâmplă de obicei, zvonul unui lucru atât de neobişnuit, a izbit pe toţi în chipurile cele mai deosebite, după cum se dădea mai mult sau mai puţin crezare acestor născociri şi cei mai deştepţi au simţit vicleşugul, deşi nu lipseau nici dintre cei care să susţină morţiş că acea povestire e adevărată şi să tălmăcească această minune, cum că domnia lui se va întinde peste trei ţări. Şi dintre aceştia unul a fost episcopul Lusinius, bărbat altminteri de treabă, care pe când mergeam împreună în aceeaşi căruţă, când l-am întrebat despre acest lucru ca de ceva puţin probabil, a declarat cu toată gravitatea că el crede lucrul neîndoios....”24. Fragmentul constituie un bun exemplu despre felul în care se naşte un zvon. Johann Sommer se miră de succesul înregistrat de „vicleşug”, dar el este explicabil. Cei care au comentat şi au difuzat evenimentul nu au fost martori ai întâmplării, ci doar au auzit relatări ale ei. În acest fel, opţiunea între a crede sau a se îndoi a depins de o mulţime de factori subiectivi. A contat prea puţin ce s-a întâmplat şi mai mult ceea ce s-a crezut că s-a întâmplat25. Ajungem astfel la una dintre problemele centrale ale zvonului în cauză, cea între intenţie şi percepţie. Se poate remarca cum Despot a dorit să dea un înţeles anume ceremoniei încoronării 23 Călători străini, II, p. 262. Ibidem. 25 J. N. Kapferer, Zvonurile, p. 53, observa că „zvonul nu porneşte atât de la întâmplarea în sine, cât de la perceperea ei”. 24 126 Ovidiu Cristea prin crearea unui eveniment căruia a ţinut să-i dea o interpretare precisă. Aspiraţia de a domni în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania26 a fost transpusă într-o viziune în care trei îngeri, purtând fiecare câte o coroană, i s-ar fi închinat domnului. Primul obiectiv pare să fi fost atins. Potrivit martorului, vestea s-a întins „în lung şi în lat”, figură de stil ce ne îndeamnă să presupunem un spaţiu mai larg decât cel al palatului domnesc şi al apropiaţilor lui Despot. A intervenit apoi a doua problemă, cea a receptării. Chestiune spinoasă, întrucât zvonurile pot fi create şi împrăştiate, dar sunt mai greu de ţinut sub control27. Sau, adaptând o sintagmă a lui Philippe Buc, un zvon se putea dovedi periculos în măsura în care reacţia declanşată putea fi contrară aşteptărilor28. Şi din acest punct de vedere, Despot pare să-şi fi atins, măcar în parte, obiectivul fixat. Potrivit lui Sommer, deşi unii au înţeles „vicleşugul”, au existat destui care să dea crezare poveştii şi să o împrăştie mai departe. Nu se ştie ce efecte ar fi putut avea o asemenea ambiţie în afara hotarelor ţării, iar textul nu menţionează nimic în această privinţă. În acest punct intervine problema eficienţei, aspect greu de cuantificat al zvonului. Parcurgând sursele, putem să identificăm tot soiul de informaţii care au circulat şi care, la momentul respectiv, păreau destul de credibile. Ulterior s-au dovedit a fi vorbe fără noimă, însă ar fi de ştiut cine le-a lansat şi în ce scop. În anumite situaţii, „vinovatul” este uşor de depistat pentru că manipularea veştilor s-a făcut cu prea puţină pricepere şi nu numai că nu şi-a atins scopul, dar a avut chiar efecte contrare. A fost cazul cumnatului lui Suleyman Magnificul, Ferhat paşa. În decembrie 1524, acesta a fost chemat la Adrianopol pentru a da socoteală de felul în care condusese o expediţie împotriva Ungariei. Ferhat a încercat să se disculpe, prezentându-se drept victimă a uneltirilor marelui vizir, Ibrahim paşa. Replica padişahului a fost însă implacabilă: „Ibrahim nu te-a vorbit de rău. Ai fost înfrânt de unguri şi ai scris că ai obţinut victoria...”29. Verdictul sultanului a fost necruţător pentru că Ferhat se făcea de trei ori vinovat. A fost înfrânt, a minţit în această privinţă şi a încercat să dea vina pe un terţ pentru starea de dizgraţie în care căzuse. Exemplul este interesant din mai multe puncte de vedere. Putem presupune că, după ciocnirea cu ungurii, vizirul a trimis un raport oficial la Poartă. Foarte probabil, acest raport a fost însoţit de zvonuri concurente care au contrazis varianta oficială. Astfel, în ochii sultanului, Ferhat a apărut deopotrivă nepriceput în ale 26 Pentru această problemă Ştefan Andreescu, Restitutio Daciae. Relaţiile politice dintre Ţara Românească, Moldova şi Transilvania în răstimpul 1526-1593, I, Bucureşti, 1980, I, p. 155; Ileana Căzan, Habsburgii şi lupta diplomatică pentru controlul spaţiului extracarpatic între 1561-1564, în Naţional şi universal în istoria românilor. Studii oferite prof. Şerban Papacostea cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1998, p. 348. 27 Violeta Barbu, De la zvon, p. 127-128. 28 Ph. Buc, Dangereux rituel: de l'histoire médiévale aux sciences sociales, P.U.F., Paris, 2003; cf. Violeta Barbu, De la zvon, p. 128: „...zvonurile pot fi lansate, dar nu pot fi controlate. Traseele lor sunt imprevizibile, iar rezultatele pot fi negative, dacă intersectează reţele de interese potrivnice”. 29 I Diarii di Marino Sanuto, vol. 37, col. 485: „Imbrain non ha ditto mal de ti; ma le tue operation parlano. Tu fosti rotto da ungari et scrivesti haver auto victoria ...”. Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 127 războiului şi necinstit. În lumina acestui episod, putem trage concluzia că nu întotdeauna ştirile „oficiale” au fost adevărate şi nu de fiecare dată zvonurile care au circulat în paralel au fost lipsite de temei. Eroarea de calcul a lui Ferhat a fost dublă. Şi-a minţit augustul cumnat şi a dat dovadă de ceea ce Jonathan Walker a definit drept „unselfconscious credulity”30. Altfel spus, vizirul nu a conştientizat că minciuna sa nu avea nicio şansă cât timp nu reuşise să impună un control al zvonurilor ce au luat naştere în urma luptei cu ungurii. O eroare asemănătoare, dar cu consecinţe mai puţin tragice, a comis Mircea Ciobanul în 1559. În acel an, a transmis la Poartă vestea falsă că Habsburgii se pregătesc să atace Timişoara. Domnul Ţării Româneşti încerca astfel să-l determine pe sultan să nu-şi transfere toate trupele în Anatolia. Vestea a fost contrazisă însă la puţin timp după aceea de un mesager sosit de la Buda pentru a anunţa un alt eveniment, anume moartea lui Toygun paşa. Odată cu această ştire, emisarul „îi certificase lui Rustem paşa că cele scrise de Mircea nu erau adevărate”31. Cele două situaţii exemplifică manipulări prea puţin izbutite ale unor fapte. În alte cazuri, efectele puteau fi mult mai serioase. Nu ştim cum s-a soluţionat o situaţie amintită de un raport al bailului veneţian Matteo Zane, care, în noiembrie 1592, îşi anunţa superiorii că ambasadorul englez Edward Barton împrăştiase vestea că supuşilor Elisabetei I care făceau comerţ în insula veneţiană Zante li se refuza înmormântarea şi că, din această pricină, trupurile defuncţilor erau transportate în teritoriul otoman32. Motivul difuzării unui astfel de zvon, care probabil că nu era lipsit de temei, se datora – în opinia lui Zane – ostilităţii ambasadorului englez. Aparent minor, faptul putea duce la o tensionare suplimentară a relaţiilor dintre Veneţia şi Poartă într-o epocă în care Serenissima Republică încerca să-şi păstreze prin orice mijloace neutralitatea. Este posibil însă ca, uneori, distorsiunile să nu fi fost consecinţa unei intervenţii directe asupra conţinutului, ci doar urmarea unei neînţelegeri sau a suprapunerii unor veşti. Un bun exemplu de acest tip poate fi cel al războiului dintre sultanul Mehmed al II-lea şi hanul Ak Koyunlu, Uzun Hassan. În 1473, unele ştiri ajunse la Ragusa, graţie unei scrisori a negustorului ragusan Iovan Propinovici, dădeau ca sigură înfrângerea şi chiar moartea sultanului33. Cum ulterior s-a aflat că sultanul ieşise învingător, unii contemporani au presupus că 30 Jonathan Walker, Lies and Errors pe site-ul http://jonathanwalkervenice.com/pdf/LiesAnd Errors.pdf (ultima accesare 7.07.2013), p. 1. 31 Hurmuzaki, Documente II/1, doc. 341, p. 361: „Alli 20 di detto [= iunie] viene un homo da Buda et porto nova dela morte de Toygon Bassa de Buda, il qual homo ha certificato Rustan Bassa che non e vero quele che Mirze ha scritto; se iudica che havendo Mirze molti inimici, se dubita che come il Turcha sara in Natolia non gli vengano adosso et pensando ch’il Turcho sapendo tal aparato facimente restaria de passar in Natolia, pero ha scrito tal invention”; comentariul episodului la Şt. Andreescu, Restitutio Daciae, I, p. 198. 32 Calendar of State Papers and Manuscripts related to English Affairs existing in the Archives and Collections of Venice and in other libraries of Northern Italy, vol. IX (1592-1603), ed. by Horatio Brown, London, 1897, doc. 114, p. 51. 33 Monumenta Hungariae Historica. Acta Extera vol. V, doc. 173, p. 248-249. 128 Ovidiu Cristea prima versiune a faptelor a fost rezultatul unei mistificări şi i-au indicat pe veneţieni drept autori ai falsului. În realitate, Veneţia a fost doar victima unei erori datorate succesiunii rapide în timp între două lupte. La 4 august, Uzun Hasan învinsese avangarda otomană condusă de Hass Murad paşa. Moartea în luptă a comandantului otoman a putut naşte zvonul că sultanul însuşi ar fi murit. O săptămână mai târziu însă, la Başkent, Mehmed al II-lea ieşea biruitor. Ştirile mai târzii (precum o scrisoare din 29 octombrie 1473)34 au făcut diferenţă clară între cele două evenimente. Veştile rapide s-au referit doar la cea dintâi luptă şi au putut întreţine speranţa înfrângerii otomane. Rapiditatea pare să fi creat probleme şi domnului Ţării Româneşti, Basarab cel Tânăr. Ioan Bogdan menţiona câteva ştiri false pe care Basarab Ţepeluş le trimitea braşovenilor, probabil în 1480, în legătură cu ciocniri între unguri şi otomani. Potrivit lui Ioan Bogdan, Ţepeluş a dorit să prezinte evoluţia conflictului într-o lumină prea puţin favorabilă pentru regatul Ungariei. Ipoteza nu poate fi respinsă, dar dă naştere unor întrebări. Cât de mult succes putea să aibă o astfel de strategie? Subiectul era prea important pentru ca braşovenii şi, prin mijlocirea lor, voievodul Transilvaniei, Ştefan Báthory, să se bazeze pe o singură sursă de informaţie. În acest caz, după un timp oarecare, distorsionarea lui Ţepeluş ar fi devenit evidentă, iar daunele produse în planul relaţiilor cu Braşovul şi cu Transilvania ar fi fost mult mai mari. E mult mai probabil că, aşa cum menţiona chiar Ioan Bogdan, eroarea s-a datorat faptului că Basarab Ţepeluş a rezumat primele veşti sosite despre confruntările ungarootomane din acel an, care nu au fost favorabile celor dintâi35. În alte cazuri, identificarea celui/celor care lansa/lansau zvonurile este imposibilă, pentru că este greu de desluşit câştigul ce ar fi putut fi obţinut. De multe ori, erau împrăştiate zvonuri despre moartea unor capete încoronate sau a unor personaje de vază. După victoria lui Ioan de Hunedoara la Belgrad în 1456, circulaseră veşti despre moartea lui Mehmed al II-lea în timpul luptei şi alungarea turcilor din Constantinopol. Deşi cel care le amintea adăuga un mare semn de întrebare prin sintagma „non lo credo bene”, nu se putuse abţine totuşi să nu le amintească36. Interesant este că astfel de veşti nu s-au difuzat doar în spaţiul italian. În Burgundia, ducat puternic implicat în proiectele de cruciadă ale veacurilor XIV-XV, mai multe cronici au inserat câteva pagini despre deruta care ar fi urmat în tabăra otomană după înfrângerea de la Belgrad. Cronicarii Jehan de Wavrin, Jean Chartier şi Jacques du Clerq enumeră o serie de succese ale taberei creştine, ce ar fi avut drept rezultat cucerirea a 400 de castele şi 160 de oraşe, precum şi uciderea a nu mai puţin de 200 000 de turci. Pentru a împrăştia posibilele îndoielile provocate de astfel de cifre uriaşe, cronicarii ţineau să precizeze că faptele nu erau simple 34 Ibidem, doc. 174, p. 249-250. Ioan Bogdan, Braşov, doc. 132, p. 163. 36 Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, Rapports italiens sur les affrontements de l’année 1456 en Europe Centrale-Orientale, în RRH, 51 (2012), 1-2, p. 3-26, în special p. 20. 35 Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 129 zvonuri, ci fuseseră adeverite sub jurământ pe Sfintele Evanghelii de venerabile feţe bisericeşti37. Veşti exagerate au circulat şi în alte perioade. În 1538, unele zvonuri îl considerau pe Petru Rareş mort în urma expediţiei sultanale, în timp ce alte voci pretindeau că sultanul Suleyman Magnificul pierduse în Moldova „floarea oştirii sale” (la flor de su imperio)38. Ştim astăzi că ambele afirmaţii erau nefondate, însă în epocă existau premise pentru a da crezare unor astfel de vorbe. Părăsirea Moldovei de către Petru Rareş alimentase zvonurile cu privire la soarta sa, în timp ce, pentru a doua opinie, putea fi invocat precedentul rezistenţei Moldovei din timpul lui Ştefan cel Mare. Episoade similare se pot regăsi, câteva decenii mai târziu, în timpul „Războiului cel Lung” (1593-1606). Şi pe durata acestui conflict, evenimentele militare sau diplomatice au fost reflectate în chip felurit de oamenii timpului. Ca de obicei, pierderile suferite de taberele angajate într-o bătălie variau de la o sursă la alta, iar în anumite cazuri chiar rezultatul luptei putea constitui subiect de controversă. De pildă, o ciocnire în apropiere de Vidin între Hassan paşa şi trupele creştine, ce avusese loc la 23 iulie 1595, estima pierderile celor din urmă între un minim de 500 de oameni şi un maxim de 10 000; în funcţie de cifră, bătălia era considerată fie drept un succes al lui Hassan paşa, fie drept o victorie a creştinilor39. Ca şi în cazul luptei de la Belgrad, au existat situaţii în care vestea unei victorii a taberei creştine s-a difuzat în paralel cu cea despre dispariţia comandantului otoman. Tot în 1595 s-a vorbit, pe rând, de moartea unor demnitari otomani (Sinan paşa, Hassan paşa, fiul lui Mehmed Sokollu) sau creştini. Sinan a fost „omorât” de câteva ori în timpul campaniei din Ţara Românească, iar acest lucru s-a datorat probabil întâmplărilor mai puţin plăcute prin care a trecut şi care au putut genera o oarecare confuzie. Din motive neclare, veşti similare au circulat şi despre Hassan paşa, „despre care s-a spus că este mort şi nu este adevărat”40. 37 Jehan de Wavrin seigneur de Forestel, Recueil des Chroniques et Anchiennes istories de la Grant Bretaigne à present nommé Engleterre, ed. by sir William Hardy and Edward L.C.P. Hardy, London, 1891, V, p. 366-367; Jean Chartier, Chronique de Charles VII roi de France, ed. Vallet de Viriville, Paris, 1888, III, p. 36-39; Jacques du Clerq, Mémoires sur le regne de Philippe le Bon duc de Bourgogne, ed. Reiffenberg, Bruxelles, 1835, II, p. 233-236. 38 Al. Ciorănescu, Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancas, Bucureşti, 1940, doc. 28, p. 28. Veştile au ajuns la curtea spaniolă de la Ragusa (30 oct. 1538) via Napoli. 39 Nicolae Bănescu, Adaos la relaţiile bailului Marco Venier cu privire la campania din 1595 a domnilor noştri, „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, IV (1926-1927), p. 133: „ma di numero di morti e presi delle bandiere e delle artellarie vien portato cosi diversamente, che la diversità leva la fede dell’aviso, dicendo alcuni che le Cristiani morti siano 10 m(ille), altri 5 m(ille) et altri 500. I piu sensati credono che vi possa essere stata alcuna cossa, ma però di non grand momento, anzi che alcuni vogliono che dopò questo succeso di Assan siano sopragionti i Christiani in gran numero et gli habbino levata la vittoria fresca di mano con suo estremo danno...”. Raportul aparţine bailului veneţian Marco Venier. 40 Hurmuzaki, Documente, III/1, doc. 199, p. 215, scrisoare a lui Pietro Mariani din 14 decembrie 1595 către Alessandro Bonacolto în Veneţia. 130 Ovidiu Cristea Mult mai curioasă este povestea din jurul „morţii” cancelarului şi hatmanului polon Jan Zamoyski, în 1594. Ea ilustrează cât de dificilă este separarea între ştire şi zvon, cât de firavă este linia de demarcaţie între cele două fenomene41. Moartea lui Zamoyski apare într-un raport al ambasadorului englez la Poartă, Edward Barton, adresat lordului Burghley42. Vestea îi fusese adusă de un dragoman (drogueman) al său ce fusese trimis cu treburi în Moldova. Trecând pe drumul de întoarcere prin Ţara Românească, dragomanul a fost bine primit de Mihai Viteazul, care, între alte ştiri, i-ar fi spus că „<Zamoyski> cancelarul Poloniei a fost ucis”. Barton făcea unele comentarii pe marginea ştirii, punând-o totuşi sub semnul incertitudinii („if it be true”). Ambasadorul englez presupunea că acţiunea fusese rezultatul manevrelor Casei de Austria, care vedea în cancelar principala piedică în calea aderării Poloniei la Liga Sfântă. Este de observat că „asasinarea” cancelarului pare să fi fost acceptată în anumite cercuri constantinopolitane. În orice caz, ambasadorul englez i-a dat crezare din cauza relaţiilor pe care le avea cu Mihai Viteazul („as having received divers great favours of me”)43. Dar nu numai Barton a acordat credit informaţiei. Bailul veneţian Marco Venier a inserat zvonul, la rândul său, într-un raport adresat dogelui la 10 decembrie. Sursa zvonului era aceeaşi, dragomanul ambasadorului englez, dar veneţianul omitea să spună cine şi în ce loc transmisese această informaţie personajului. În comparaţie cu mesajul trimis de Barton, care păstra o umbră de îndoială, cel al veneţianului pare că nu lasă loc dubiilor. Informaţia era considerată sigură (cosa certa)44, iar motivele – deşi par asemănătoare – erau totuşi diferite. Nobilimea polonă l-ar fi tăiat în bucăţi nu ca rezultat al instigării Habsburgilor, ci în urma înţelegerii pe care Zamoyski o avea cu turcii şi mai ales cu Sinan paşa45. Două săptămâni mai târziu, această versiune nu numai că nu era infirmată, dar primea un plus de confirmare. Moartea cancelarului fusese consecinţa permisiunii acordate tătarilor de a traversa sudul regatului în drum spre frontul din Ungaria. Astăzi ştim că informaţia era cu totul nefondată şi că efectele în plan politic ale zvonului nu au fost foarte importante. Impresia este că la originea lui s-a aflat chiar Mihai Viteazul. Raportul lui Edward Barton menţionează că domnul muntean a transmis informaţia dragomanului, iar scrisorile lui Venier indică tot Ţara Românească drept sursă a unor „confirmări.” Desigur, nu ar fi exclus ca Mihai să fi fost, la rândul său, victima unui zvon. Trebuie totuşi observat că l-a transmis mai 41 J. N. Kapferer, Zvonurile, p. 37. E. D. Tappe, Documents concerning Romanian History 1427-1601, London, 1964, p. 72-74; Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, I, Bucureşti, 1982, doc. 6, p. 72-73. 43 Ibidem. 44 Ceva mai jos, Venier rectifică uşor această concluzie: „Et quando questa morte sia veramente succesa” v. Hurmuzaki, III/1, Apendice, doc. 33, p. 466. 45 Ibidem: „Alcuni di questi ritornati di là et in particolar un Dragomano dell’Ambasciator dell’Inghilterra raccontano per cosa certa la morte dell Cancilliero di Polonia seguita per mano di quella nobiltà che sollevata l’avea tagliato a pezzi, dicono per intelligenza strettisima che egli teneva con Turchi e particolarmente con Sinan con disegno di Far grande sè stesso con la depressione di quel Regno”. 42 Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 131 departe. Fie că l-a crezut, fie că nu, a pus în circulaţie o informaţie pe care a considerat-o de folos, altminteri ar fi tăinuit-o. Ce efecte a sperat să producă zvonul cu pricina? Aici supoziţiile pot fi nenumărate. Probabil, a sperat să re-tensioneze raporturile polono-otomane, care fuseseră până de curând pe punctul să degenereze într-un conflict. Alte zvonuri aflate în circulaţie în epocă converg spre aceeaşi ipoteză. La 16 iunie 1595, la Constantinopol se afla că valahii uniţi cu polonii au trecut Dunărea cu intenţii ostile la adresa turcilor. Vestea contopea ceea ce se ştia despre răscoala Ţărilor Române cu ceea ce se zvonea despre pregătirile polone de război. Este însă greu de desluşit dacă a fost vorba de o „intoxicare”, menită să stârnească îndoieli la Poartă în privinţa intenţiilor polone, sau, pur şi simplu, de o neînţelegere. Prezenţa unor detaşamente de cazaci în oştile Valahiei şi Moldovei a putut genera confuzia că Polonia s-a alăturat coaliţiei anti-otomane46. Revenind la zvonul despre moartea lui Jan Zamoyski, efectul său, în lipsa unor detalii despre răspândire şi despre consecinţele pe care le-a produs, nu poate fi măsurat decât prin perspectiva durabilităţii. De la prima atestare făcută de Barton la 30 noiembrie, până la 24 decembrie zvonul a persistat în cercurile ambasadorilor creştini aflaţi la Constantinopol, dând naştere presupunerii că Polonia se va adăuga listei de adversari ai Porţii pentru anul care urma. Din păcate, nu ştim când a ajuns la Stambul o dezminţire a zvonului şi nici dacă Barton şi Venier au făcut vreo rectificare. Următoarele lor rapoarte sunt din luna februarie a anului 1595 şi nu mai includ nicio referinţă la episod. Dacă povestea cu moartea cancelarului polon nu a avut efecte semnificative, în alte cazuri zvonul s-a putut dovedi extrem de periculos. Pe timp de război, împrăştierea de zvonuri false putea pune tabăra adversă într-o situaţie dificilă. În timpul unuia dintre numeroasele conflicte între Veneţia şi Genova pentru hegemonie în Mediterana, veneţienii au suferit daune însemnate în urma împrăştierii unor zvonuri de către adversari. În 1264, cunoscând faptul că un convoi de nave comerciale veneţiene ce se îndreptau spre Ţara Sfântă era escortat de un număr de galere, amiralul genovez Grillo a împrăştiat zvonul că a pornit cu flota sa pentru a ataca cartierul comercial veneţian de la Acra. La aflarea veştii, navele de luptă ale Veneţiei au pornit pentru a preîntâmpina atacul, lăsând fără apărare navele de comerţ. Acestea au devenit o pradă uşoară pentru genovezi, care au capturat o pradă bogată, profitând de absenţa galerelor adverse47. Un alt mod în care zvonurile se puteau dovedi o armă periculoasă este ilustrat de un document adresat de regele Matia Corvin secuiului Mihail Fancsy. Scrisoarea regală îi poruncea lui Fancsy să pornească cu 300 de oameni în sprijinul lui Ştefan cel Mare. Era un mod de răscumpărare a unor repetate ocări, între care împrăştierea „zvonurilor sigure” potrivit cărora regele ar fi încetat din viaţă. Astfel de vorbe iscau tulburări în ţinutul secuiesc şi, în ultimă instanţă, zvonurile şi 46 Nicolae Bănescu, Adaos, p. 131: „[valahii] unitamente con i Polachi, passato il Danubio, era venuti a Baba terra grossa et mercantile et molto populata (...) et l’havevano presa et sacchaggiata (sic)”. 47 Frederic C. Lane, Venise une république maritime, Flammarion, Paris, 1985, p. 123. 132 Ovidiu Cristea frământările îi împiedicau pe secui de la slujbele cuvenite regelui48. Textul pune faţă în faţă două tipuri de autoritate; una formală, în care cuvântul regelui ar trebui să fie literă de lege pentru toţi supuşii din regat, şi una „infomală”, inversată, în care un personaj aparent fără anvergură se impune în mijlocul unei colectivităţi prin mijlocirea zvonului. Chiar dacă exemplul nu trebuie exagerat, Matia Corvin a considerat suficient de gravă ofensa pentru a-i cere lui Mihail Fancsy să-şi răscumpere greşeala prin participarea la o luptă cu turcii. Zvonurile par să fie, în lumina documentului menţionat, o armă periculoasă ce nu poate fi anihilată decât prin îndepărtarea celui care o mânuieşte. În sfârşit, un al treilea exemplu ilustrează reacţiile în lanţ pe care le putea provoca un zvon, o ştire insuficient verificată. Cazul în speţă este o situaţie deopotrivă de neînţelegere şi de umor involuntar. Personajele principale ale episodului sunt Ştefan Báthory, principe al Transilvaniei şi proaspăt ales rege al Poloniei, domnul Moldovei, Petru Şchiopul, şi nunţiul apostolic în Polonia, Andrea Bolognetti, căruia îi datorăm relatarea. În fapt, avem de-a face cu o poveste în poveste, pentru că nunţiul reproduce versiunea regelui despre un episod petrecut cu ceva vreme în urmă, dar a cărui rememorare fusese impusă de întâmplări petrecute recent. Bolognetti insera, într-un raport din 7 decembrie 1582, un lung post-scriptum referitor la sosirea unui ceauş otoman de la Înalta Poartă. Acesta anunţase înlocuirea domnului Moldovei, Iancu Sasul, cu Petru Şchiopul şi solicitase regelui polon alungarea cazacilor, care intraseră în principat cu gânduri potrivnice noului domn49. În dialogul ce a urmat între rege şi nunţiu, Ştefan Báthory a admis că Moldova fusese atacată de cazaci, care aduceau cu ei un alt pretendent. Se întâmplase însă ceva mai puţin aşteptat; în loc de a-i întâmpina cu foc şi sabie, Petru voievod le-a trimis invadatorilor daruri. Drept răspuns, cazacii nu numai că au renunţat să mai atace Moldova, dar l-au predat şi pe cel pe care îl aduseseră spre a-l pune pe tron50. Cum nunţiul a rămas probabil mirat de natura paşnică şi de soluţia cârmuitorului Moldovei, regele a ţinut să depene o amintire personală derulată cu şase ani mai devreme, în 1576: „mi-a povestit Majestatea Sa că, atunci când a trecut prin Moldova pentru a ajunge în Polonia cu cca. 2 000 de infanterişti veterani şi cu un număr redus de călăreţi, acela [= Petru Şchiopul] care se găsea în tabără cu un număr mai mare de călăreţi şi cu aproape 6000 de pedestraşi şi-a pregătit trăsurile pentru a o lua la fugă crezând că Majestatea Sa vine pentru a pune pe tron un nou voievod. Apoi, când l-a 48 Hurmuzaki, Documente, III/1, doc. 206, p. 228. Conţinutul soliei la Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolele al XVI-lea, Bucureşti, 1979, doc. 183, p. 352-353. 50 Monumenta Poloniae Vaticana. Series Nuntiaturae Polonae, t. V: Alberti Bolognetti nuntii apostolici in Polonia epistolarum et actorum partem I aa. 1581-1582, Cracoviae, 1932-1933 doc. 495, p. 587: „Inoltre mi disse la Mtà Sua esser vero ch’i cosachi erano andati per scacciar il nuovo vaivoda, conducendo con loro un figliuolo d'un certo palatino, qual (disse) non sapeva chi si fosse, et credeva che cosi havessero finto essi cosachi per dar colore al lor dissegno, ma che Pietro, il presente vaivoda, mando ad offerir loro danari quali essi accettarono, et non solamente si pacificarono con lui, ma gli diedero anco nelIe mani quel giovane che conducevano con loro, per farlo vaivoda”. 49 Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 133 făcut să înţeleagă că nu vine ca duşman, ci ca prieten pentru a ajunge în propriul regat al Poloniei, unde avea să-i fie bun vecin şi din partea aceea [de ţară], acela [=Petru] i-a mulţumit, iar supuşii săi au făcut o mare sărbătoare în cinstea eliberării stăpânului lor ca şi când acela fusese făcut mai înainte prizonier”51. Povestea se doreşte a fi o explicaţie pentru atitudinea lui vodă Petru faţă de invazia cazacilor, deşi contextele în care s-au derulat şi mizele puse în joc au fost sensibil diferite. În mod deloc întâmplător, Ştefan Báthory ignoră faptul că întâmpinarea cazacilor cu daruri fusese o rezolvare favorabilă nu numai domnului Moldovei, dar şi Poloniei. Altminteri, regele ar fi trebuit să găsească o modalitate de a potoli nemulţumirea provocată la Poartă de incursiunea cazacilor. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, incursiunile căzăceşti stârniseră nu o dată iritarea otomanilor, care le priveau drept o încălcare făţişă a tratatelor existente. Aşa cum a fost relată, întâmplarea nu aruncă o lumină prea favorabilă asupra lui Petru Şchiopul. Totul pare să fie împotriva sa. El apare drept un stăpân care strânge oaste, dar nu ştie ce să facă cu ea, drept un domn care nu e în măsură să distingă între prieteni şi duşmani şi care, în ciuda superiorităţii numerice, o rupe la fugă atunci când crede că se află în pericol; în sfârşit, drept un cârmuitor ce nu pare să pună vreun preţ pe informaţie de vreme ce evenimentele par să-l surprindă cu totul nepregătit. Dacă admitem că personajul care a fixat în scris povestirea nu a intervenit în modelarea ei, atunci se cuvine observat că Ştefan Báthory a influenţat în mare măsură felul în care a fost consemnată istoria. Poate că memoria i-a fost extrem de selectivă sau poate că a lăsat la o parte o mulţime de detalii în încercarea de a-i demonstra ceva interlocutorului său. Gestul lui Petru Şchiopul de a-şi abandona oamenii în faţa trupelor ardelene trebuia să întărească impresia slăbiciunii domnului Moldovei şi să explice recenta decizie de a trimite daruri cazacilor ce îi invadaseră ţara. Nimic nu pare să justifice fuga, rezultat al fricii şi al zvonului neîntemeiat că Ştefan Báthory aducea cu sine un alt pretendent la tron. Retragerea precipitată a domnului Moldovei era, pentru proaspăt alesul rege al Poloniei, mai periculoasă decât o ciocnire cu trupele moldovene. Dacă Petru voievod trecea Dunărea anunţând că a fost alungat de vecinul său din Transilvania, Ştefan Báthory ar fi avut destule neplăceri şi ar fi trebuit să-l convingă pe sultan că la mijloc a fost doar o neînţelegere. Zvonurile ce îl puseseră pe fugă pe Petru Şchiopul ar fi provocat, prin ricoşeu, necazuri regelui polon. Însă alte documente de epocă retuşează substanţial imaginea. Alegerea lui Ştefan Báthory ca rege al Poloniei fusese primită cu satisfacţie la Poartă, dar cu mare nemulţumire la curtea 51 Ibidem, p. 587-588: „mi racconto S. Mta che, quando ella passo per Moldavia per venir in Polonia con circa 2 m. fanti veterani et alcuni pochi cavalli, esso che si trovava in campagna con maggior numero di cavalli et con forse 6 m. fanti, apparecchiava i carri per fugirsene, credendo che S. Mta andasse per metter in stato un nuovo vaivoda. Poi, quanto essa gli fece intender che non veniva come nemico ma come amico, per passar al suo Regno di Polonia, dove gli sarebbo stato buon vicino anco da questa parte, esso lo ringratio, et i suoi facevan festa della liberatione del lor signore, come se prima fosse stato prigione”. 134 Ovidiu Cristea Habsburgilor. Temându-se că va fi atacat, regele abia ales a împrăştiat înainte de plecarea sa spre Cracovia o mulţime de zvonuri în privinţa itinerariului pe care dorea să îl urmeze52. Se spunea că urma să plece prin Chioar, Sătmar şi Munkacs, dar – de fapt – intenţiona să treacă prin Moldova. Ne putem oare imagina că Petru nu fusese înştiinţat? Ipoteza este puţin probabilă. Principele îşi pregătise plecarea solicitând Porţii ajutorul tătarilor şi al beilor de Timişoara şi Buda, care ar fi fost datori să-i supravegheze pe imperiali53. În plus bailului Veneţiei la Poartă, Giovanni Corraro, menţiona explicit că Ştefan Báthory solicitase ajutorul domnului Moldovei54. Dar chiar dacă am admite că Ştefan Báthory dorea să păstreze cât mai mult secretul plecării sale şi că, drept consecinţă, nu şi-ar fi anunţat vecinul de la răsărit, este de presupus că turcii trimiseseră porunci domnilor din Moldova şi Ţara Românească de a-i acorda sprijin noului rege al Poloniei. Aşa s-ar explica de ce, la intrarea în Moldova, Ştefan Báthory îl găsise pe Petru Şchiopul în tabără. Toată pregătirea diplomatică a plecării spre Polonia face ca episodul fugii lui Petru Şchiopul să fie lipsit de sens. La fel de absurdă este şi teama resimţită de Báthory despre o tensionare a relaţiilor cu Imperiul Otoman. Morala istorioarei are mai puţină legătură cu Petru Şchiopul cât cu zvonul, personajul principal al acestui capitol. Regele Poloniei a dorit să spună o poveste în care un domn al Moldovei s-a speriat de un simplu zvon; a sfârşit prin a ne spune o istorie despre felul în care se poate difuza o imagine prin exploatarea punctelor slabe din portretul „celuilalt”55 şi despre cât de puternic putea fi un zvon atunci când era difuzat de o sursă cu o autoritate incontestabilă. În 1582 istorioara trebuia să-l convingă pe nunţiul papal că Petru Şchiopul era un domn prea slab, cu totul dependent de sprijinul otomanilor. Bolognetti a dat crezare celor spuse de regele Poloniei pentru că ele confirmau anumite evenimente recente şi pentru că nu avea nici motive de a pune la îndoială povestirea şi nici modalităţi de a o controla. Astăzi, miezul anecdotei pare să stea în altă parte. Aflăm mai puţin despre frica lui Petru voievod şi mai mult despre temerile lui Ştefan Báthory în raport cu noua lui calitate dobândită în 1575; aflăm câte ceva despre cât de importantă era comunicarea şi cât de subţire era diferenţa între ştire şi zvon; în sfârşit, aflăm că domnul Moldovei apela la daruri pentru a rezolva o situaţie tensionată şi că regelui Poloniei îi plăceau poveştile cu tâlc56. În sfârşit, găsim în povestirea nunţiului Bolognetti o dovadă că zvonul se putea dovedi o armă extrem de periculoasă, cu efecte, uneori, greu de controlat. 52 Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, II, doc. 78, p. 100-105. 53 Ibidem, doc. 82, p. 109. 54 Ibidem, p. 113. 55 Am adoptat formulele lui J. N. Kapferer, Zvonurile, p. 241. 56 Vezi în acest sens relatarea unor episoade din relaţiile Transilvaniei cu Poarta în 1571. Báthory pretinde că l-ar fi convins pe Sultanul Selim al II-lea să nu-i atace pe imperiali şi că, din acest motiv, şi-ar fi atras preţuirea padişahului. Acelaşi document relatează povestea unui transfug otoman care ar fi revenit în imperiu pentru a-şi oferi serviciile la aflarea ştirii înfrângerii de la Lepanto v. Monumenta Poloniae Vaticana, V, doc. 411, p. 429 şi urm. Zvonuri, ştiri şi istorie: câteva exemple 135 Rumors, news and history: some examples Abstract In the past, as much as in the present, rumors and news were everyday life habitual elements. Thus, one of the historian’s challenge is to discern in what measure our ancestors were able to distinguish between the false and the credible information. It is also necessary to perceive as correct as possible the manner in which such information were used in the communication process and, consequently, shaped the political decision. The present paper focuses rest on some case studies which present a large variety of situations: from false information which was spread in order to produce a certain effect, to news which equally include veridical elements and plain fabrications, up to to misunderstanding of genuine, veridical news. The examples suggest how difficult it can be to accurately understand some medieval documents and how necessary is to consider the context in which those texts were actually drafted. Keywords: rumors; news; communication; political decision. ABREVIERI AARMSI AARMSL AB ACNSAS AE AIR AIIAC AIIAI AIIC AIINC AIIX ALIL ALMA AmAnthr AMM AMN AMR ANB ACNSAS AMAE ANDMB ANI ANIC ANSMB ANV AO AP APH AR ArhGen „Arhiva” ArhMold ASRR AŞUI ATS AUB BAR BArchB BAR int. ser. BBR BCIR BCMI BCU-Iaşi = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Istorice = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Literare = Arhivele Basarabiei = Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii = L'Année Epigraphique = Arhiva Istorică a României = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, Iaşi = Anuarul Institutului de Istorie Cluj = Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj = Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi = Anuarul de Lingvistică şi Istorie Literară, Iaşi = Archivum Latinitatis Medii Aevi. Genève. = American Anthropologist, New Series, Published by Wiley on behalf of the American Anthropological Association = Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui = Acta Musei Napocensis = Arhivele Militare Române = Arhivele Naţionale, Bucureşti = Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii = Arhiva Ministerului Afacerilor Externe = Arhivele Naţionale. Direcţia Municipiului Bucureşti = Arhivele Naţionale, Iaşi = Arhivele Naţionale Istorice Centrale = Arhivele Naţionale. Serviciul Municipiului Bucureşti = Arhivele Naţionale, Vaslui = Arhivele Olteniei = Analele Putnei = Acta Poloniae Historica, Varşovia = Arhiva Românească = Arhiva Genealogică = „Arhiva”. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare, Iaşi = Arheologia Moldovei = Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune = Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi = Ancient Textile Series, Oxbow Books, Oxford şi Oakville = Analele Universităţii „Bucureşti” = Biblioteca Academiei Române = Bundesarchiv Berlin = British Archaeological Reports, International Series = Buletinul Bibliotecii Române = Buletinul Comisiei Istorice a României = Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice = Biblioteca Centrală Universitară, Iaşi 766 BE BF BMI BNB BNJ BOR BS BSNR CA CAI CB CC CCAR CDM CDŢR CI CIL CL CT Cv.L „Dacia”, N.S. DANIC DGAS DI DIR DOP DRH EB EBPB EpigrAnat Gerión GB „Hierasus” HU HUI IDRE IGLR IILPecs ILAfr ILB ILLPRON ILS IN ISM JGO JL Abrevieri = Bulletin Epigraphique = Byzantinische Forschungen, Amsterdam = Buletinul Monumentelor Istorice = Biblioteca Naţională Bucureşti = Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher = Biserica Ortodoxă Română = Balkan Studies = Buletinul Societăţii Numismatice Române = Cercetări arheologice = Caiete de Antropologie Istorică = Cahiers balkaniques = Codrul Cosminului, Suceava (ambele serii) = Cronica cercetărilor arheologice din România, CIMEC, Bucureşti = Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhivele Centrale de Stat, Bucureşti, vol. I-V; supl. I. = Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Bucureşti, vol. II-VIII, 1974-2006 = Cercetări istorice (ambele serii) = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin = Cercetări literare = Columna lui Traian, Bucureşti = Convorbiri literare (ambele serii) = Dacia. Nouvelle Série, Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Bucureşti = Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale = Direcţia Generală a Arhivelor Statului = Diplomatarium Italicum = Documente privind istoria României = Dumbarton Oaks Papers = Documenta Romaniae Historica = Études Balkaniques = Études byzantines et post-byzantines = Epigraphica Anatolica, Münster = Gerión. Revista de Historia Antigua, Madrid = Glasul Bisericii = Hierasus. Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, Botoşani = Historia Urbana = Historia Universitatis Iassiensis, Iaşi = Inscriptions de la Dacie romaine. Inscriptions externes concernant l'histoire de la Dacie, I-II, Bucarest, 1996, 2000 = Inscripţiile greceşti şi latine din secolele IV-XIII descoperite în România, Bucureşti, 1976 = Instrumenta Inscripta Latina. Das römische Leben im Spiegel der Kleininschriften, Pecs, 1991 = Inscriptions latines d'Afrique (Tripolitaine, Tunisie, Maroc), Paris, 1923 = Inscriptiones Latinae in Bulgaria repertae. Inscriptiones inter Oescum et Iatrum repertae, Sofia, 1989 = Inscriptionum Lapidarium Latinarum Provinciae Norici usque ad annum MCMLXXXIV repertarum indices, Berlin, 1986 = Inscriptiones Latinae Selectae, 1892 = „Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului Municipal Iaşi = Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine, Bucureşti, vol. I-III, 1983-1999 = Jahrbücher für Geschichte Osteuropas = Junimea literară Abrevieri JRS LR MA MCA MEF MI MM MMS MO MOF NEH OI OPEL RA RC RdI RER RESEE RHSEE RI RIAF RIB RIR RIS RIU RITL RJMH RM RMM-MIA RRHA RRH Rsl SAI SCB SCIA SCIM SCIV/SCIVA SCŞI SEER SJAN SMIM SOF RdI ST StAntArh TV ZB ZPE ZSL 767 = The Journal of Roman studies, London = Limba română = Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ = Materiale şi cercetări arheologice = Moldova în epoca feudalismului, vol. I-XII, 1961-2012, Chişinău = Magazin istoric = Mitropolia Moldovei = Mitropolia Moldovei şi Sucevei = Mitropolia Olteniei = Monitorul Oficial al României = Nouvelles études d’histoire = Opţiuni istoriografice, Iaşi = Onomasticon provinciarul Europae latinarum, vol. I-IV, Budapesta-Viena, 1994-2002 = Revista arhivelor = Revista catolică = Revista de istorie = Revue des études roumaines = Revue des études Sud-Est européennes = Revue historique de Sud-Est européen = Revista istorică (ambele serii) = Revista pentru istorie, arheologie şi filologie = Roman Inscriptions of Britain = Revista istorică română = Revista de istorie socială = Die römischen Inschriften Ungarns, Budapest, 1972-1984 = Revista de istorie şi teorie literară = The Romanian Journal of Modern History, Iaşi = Revista muzeelor = Revista muzeelor şi monumentelor, seria Monumente istorice şi de artă = Revue roumaine de l’histoire de l’art = Revue roumaine d'histoire = Romanoslavica = Studii şi Articole de Istorie = Studii şi cercetări de bibliologie = Studii şi cercetări de istoria artei = Studii şi cercetări de istorie medie = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie) = Studii şi cercetări ştiinţifice, Istorie = The Slavonic and East European Review = Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale = Studii şi materiale de istorie medie = Südost-Forschungen, München = Revistă de istorie = Studii Teologice, Bucureşti = Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi = Teologie şi viaţa, Iaşi = Zeitschrift für Balkanologie = Zeitschrift für Papyralogie und Epigraphik = Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde