Ce este imagistica medicala?

• Definitie: totalitatea metodelor ce au rolul de a permite studiul “in vivo” a morfo-structurii

organelor si sistemelor corpului omenesc in stransa corelare cu functionalitatea acestora –
diagnosticul imagistic

• Alte roluri?

• Ghidarea/pregatirea unor proceduri terapeutice

• Forensic radiology – radio-imagistica “post-morten”

Metode radio-imagistice

• IMAGISTICA CU RAZE X

• Radiografia standard (analog + digitala)

• Tomografia computerizata – Dental CT

• Cone Beam CT – CB CT

• IMAGISTICA PRIN REZONANTA MAGNETICA

- Rol limitat, in special in studiul articulatiei temporo-mandibulare

IMAGISTICA CU RAZE X
- radiatia electromagnetica –

Radiaţia electromagnetică – formă de transport a energiei; ( undă transversală, în care câmpurile

electric şi magnetic oscilează perpendicular pe direcţia de propagare a undei);

Este caracterizată prin:

– lungimea de undă (λ) – distanţa dintre două unde succesive (măsurată în metri);

– Amplitudinea – intensitatea, - înălţimea undei;

– Frecvenţa (f) – numărul de oscilaţii în unitatea de timp; se măsoară în hertz-i (Hz);

– Viteza c = f x λ (m/s); viteza de deplasare a radiaţiei electromagnetice este de 3x108 m/s

(viteza luminii în vid);

PRODUCEREA RAZELOR X
- Aparatul Roentgen –

◼ Monoblocul conţine:

◼ tubul radiogen,

◼ transformatorul de înaltă tensiune,

 ◼ transformatorul de joasă tensiune.

Razele X sunt produse în tubul radiogen

Acesta converteşte energia electrică în raze X, cu producerea concomitentă de căldură.

l Electronii furnizaţi de catod prin încălzirea unui filament – focalizaţi şi acceleraţi către anod prin
aplicarea unei diferenţe de potenţial de ordinul zecilor de kV;

l Anodul de Cu (bun conducător de căldură) – pe suprafaţa sa o pastilă de tungsten (focar), care

produce razele X în urma “bombardamentului” cu electroni;

l anodul – static / rotativ (3600-10000 rpm) – previne deteriorarea focarului de către fasciculul de
electroni;

l suprafaţa anodului este înclinată (7-20) – controlează lărgimea fasciculului generat (aceasta influenţând
netitatea geometrică a imaginii);

l suprafaţa focarului: mică (0,3-0,6 mm) sau mare (1-1,2 mm) funcţie de aplicaţie; tuburile pentru
fluoroscopie şi radiografie au în general două focare;

l Întregul ansamblu e situat într-o incintă vidată care la rândul ei este plasată într-o cupolă plumbată
conţinând un fluid schimbător de căldură (ulei).

• Fasciculul de raze X obţinut este policrom (conţine fotoni cu energie variabilă) fiind mai departe
filtrat (sunt reţinuţi fotonii cu energie joasă) şi colimat printr-un sistem de diafragme (fascicul
util) pentru a minimiza expunerea la regiunea de interes.

• Căldura este disipată prin intermediul anodului de cupru şi a fluidului de răcire

l Electronii furnizaţi de catod prin încălzirea unui filament – focalizaţi şi acceleraţi către anod prin
aplicarea unei diferenţe de potenţial de ordinul zecilor de kV;

l Anodul de Cu (bun conducător de căldură) – pe suprafaţa sa o pastilă de tungsten (focar), care

produce razele X în urma “bombardamentului” cu electroni;

l anodul – static / rotativ (3600-10000 rpm) – previne deteriorarea focarului de către fasciculul de
electroni;

l suprafaţa anodului este înclinată (7-20) – controlează lărgimea fasciculului generat (aceasta influenţând
netitatea geometrică a imaginii);

l suprafaţa focarului: mică (0,3-0,6 mm) sau mare (1-1,2 mm) funcţie de aplicaţie; tuburile pentru
fluoroscopie şi radiografie au în general două focare;

l Întregul ansamblu e situat într-o incintă vidată care la rândul ei este plasată într-o cupolă plumbată
conţinând un fluid schimbător de căldură (ulei).
 • Fasciculul de raze X obţinut este policrom (conţine fotoni cu energie variabilă) fiind mai departe
filtrat (sunt reţinuţi fotonii cu energie joasă) şi colimat printr-un sistem de diafragme (fascicul
util) pentru a minimiza expunerea la regiunea de interes.

• Căldura este disipată prin intermediul anodului de cupru şi a fluidului de răcire

• Fasciculul de raze X (fascicul incident) – trece prin regiunea anatomică de examinat, este
absorbit diferenţiat în funcţie de compoziţia chimică a structurilor (numărul atomic Z al
atomilor componenţi), densitate (ρ), grosime (d)

• La ieşirea din pacient, fasciculul de radiaţii (emergent) este atenuat energetic, neomogenitatea
sa exprimând diferenţele de absorbţie ale organelor/ţesuturilor străbătute;

• Fasciculul emergent întâlneşte apoi suportul (film radiologic, ecran fluorescent, detectori) care
transformă – pe baza efectelor ionizat şi fotochimic - informaţia latentă transportată de fotonii
X în imagine structurată, utilă.

•
Intensitatea – scade cu pătratul distanţei;

• Penetrabilitatea – exprimă calitatea radiaţiei; este dependentă de lungimea de undă (funcţie de

diferenţa de potenţial aplicată tubului – cu cât mai mare cu atât raze mai “dure”, lungime de
undă mică);

• Atenuarea – diminuarea intensităţii radiaţiei ce străbate un corp material prin absorbţie şi

difuziune (împrăştiere);

• Absorbţia – cantitatea de radiaţii “sustrasă” radiaţiei incidente:

absorbţia=Z4xλ3xρxd

• Efectul de luminiscenţă – emisia unei radiaţii optic vizibile albastru-verde de către unele
materiale când sunt expuse la raze X (foliile întăritoare, ecranul fluoroscopic);

• Efectul fotochimic – utilizat în radiografie.

- EFECTUL FOTOCHIMIC-

◼ razele X determină reducerea bromurii de argint la argint metalic

◼ cantitate mare de raze X – cantitate mare de argint liber oxidabil – negru

◼ cantitate mică de raze X – cantitate mică de argint liber oxidabil – alb

◼ contrastul: nuanţe de gri

- legile formării imaginii radiologice -

◼ legea proiecţiei conice

 ◼ legea incidenţelor tangenţiale

◼ efectul de sumaţie

◼ paralaxa

• Proiecţia conică: fasciculul de raze X fiind conic, dimensiunile şi forma corpului radiografiat
variază în raport cu:

• poziţia corpului în fascicul

• distanţele focar (F)-film (f), obiect (O)-f, F-O

• Sumaţia (şi substracţia) planurilor: imaginea radiologică este o imagine bidimensională a unui
corp tridimensional, fiind în acelaşi timp o sumaţie a tuturor straturilor – dacă sunt opace =
sumaţie pozitivă, dacă sunt şi structuri transparente = substracţie

• Paralaxa: proiecţiile a două elemente structurale suprapuse, dar situate la adâncimi diferite în
corpul de radiografiat se suprapun sau sunt vizualizate separat funcţie de înclinarea fasciculului
faţă de planul corpului, obţinută:

• Incidenţele tangenţiale: conturul unei imagini este net atunci când raza incidentă este
tangenţială la conturul structurii respective (scizură, tăblie osoasă);

• Incidenţele tangenţiale: conturul unei imagini este net atunci când raza incidentă este
tangenţială la conturul structurii

– IMAGISTICA CU RAZE X
- radiografia -
Standard

• imaginea obţinută este analogică;

• suportul utilizat pentru imagine – filmul radiologic:

• expunere directă (intraorale)

• expunere indirectă / cu ecrane întăritoare (extraorale) -

teleradiografii, ortopantomografii şi radiografii cranio-faciale.

Filme radiologice dentare

filme periapicale: nr.0,1,2
filme "bite-wing": nr.3

filme ocluzale: nr.4

Caracteristicile filmelor radiologice dentare

Filmul radiologic dentar are unele caracteristici particulare privind:

dimensiunile,

densitatea,

sensibilitatea,

contrastul

definiţia filmului.

Densitatea filmului este una din caracteristicile suprafeţei filmului şi reprezintă capacitatea filmului de a
se înnegri în urma iradierii. Această caracteristică este dependentă de concentraţia de bromură de
argint a filmului radiologic dentar care este de obicei de 25 g/m², mult mai mare decât pentru filmul
radiologic obişnuit care are o concentraţie de 6,5 g/m². Diferenţa de concentraţie explică gradul de
sensibilitate şi contrast al filmului radiologic dentar.

Contrastul filmului constituie capacitatea filmului radiologic de a oferi diferenţe de tentă între zonele
filmului care au recepţionat mai multe radiaţii şi zonele care datorită atenuării au recepţionat mai puţine
radiaţii. Această caracteristică este dependentă de densitatea şi mărimea granulelor de bromură de
argint.

O densitate mare a granulelor de bromură de argint permite obţinerea unui contrast mai mare. De
asemenea, cu cât granulele de bromură de argint sunt mai mari cu atât se obţine un contrast mai bun.

Sensibilitatea filmului reprezintă capacitatea acestuia de a se înnegri la doze mici de radiaţie. Ea este
dependentă de mărimea granulelor de bromură de argint aflată în emulsia fotosensibilă şi de densitatea
filmului.

grupa C – filme cu sensibilitatea cea mai mică ,

grupa D – filme cu sensibilitate medie

(ex. Kodak ultra-speed D)

grupa E – filme cu sensibilitate mare care reduc expunerea cu 50% faţă de filmele din

(ex. Ektaspeed E Kodak, AGFA Dentus M2)

grupa F – filme cu sensibilitate foarte ridicată (ex. In Sight Kodak)

Definiţia filmului radiologic reprezintă capacitatea filmului de a permite realizarea unor imagini în care
structurile explorate să fie bine conturate şi delimitate. Această caracteristică depinde de:

fineţea granulelor de bromură de argint

grosimea suportului de poliester.

Pe lângă aceste caracteristici ale filmului radiologic, definiţia imaginii radiografice obţinute este
influenţată şi de:

mărimea focarului anodului

cantitatea de radiaţii secundare

imobilitatea pacientului şi a filmului în timpul expunerii.

Realizat din poliester, mai rar din carton, ambalajul (învelişul) protector al filmului are următoarele
funcţii:

găzduieşte filmul şi anexele sale,

protejează filmul de lumină,

protejează filmul împotriva umezelii,

protejează filmul împotriva zgârieturilor şi îndoirilor,

asigură o poziţionare stabilă în interior a filmului şi anexelor

Anexe protectoare din interiorul ambalajului

Foiţă de hârtie sau carton subţire de culoare neagră aşezată de o parte şi de alta a filmului având rolul:

de a proteja filmul împotriva solicitărilor mecanice

de a proteja filmul împotriva acţiunii luminii

uşurează scoaterea filmului din ambalaj în vederea developării şi îl protejează împotriva zgârieturilor.

Foiţă de plumb de dimensiunile filmului cu rolul:

de a proteja filmul în timpul expunerii de radiaţiile secundare care au sens retrograd,

de a proteja părţile moi intraorale şi structurilor contralaterale de acţiunea radiaţiilor directe care trec
prin filmul radiologic

– Radiografia digitală

• Imaginea obţinută este digitală;

• Suportul pentru imagine este o placă cu diode fotosensibile acoperite de un

material scintilator, incluse într-o peliculă fină de silicon, fiecare din acestea
fiind răspunzătoare pentru un pixel din imaginea afişată pe monitorul
computerului (direct digital radiography – dDR);

– imaginea radiologică digitală este afişată pe monitorul computerului;

aceasta poate fi salvată pe HDD, CD-R/RW, MOD sau printată pe diverse
dispozitive hardcopy;

Aparat roengen dentar digital Heliodent DS

Aparat roengen dentar digital Heliodent DS: a) vedere generală şi b) panoul de comandă (document
SIRONA).

Senzorii

Cei mai des folosiţi senzori sunt de tip CCD cu dimensiuni diferite, de exemplu senzorul Sidexis (Siemens,
Bensheim, Germania) are 18.5 x 29.7 x 5 mm, mult mai puţin decât filmele dentare numărul 1
(24x40mm) sau numărul 2 (31 x 41 mm). Aceştia se ataşează cu un cablu la computer.

În ultimul timp au apărut şi senzori de tip CCD care au dimensiuni variabile. De exemplu, firma Sirona
comercializează senzorul pentru adulţi cu dimensiuni de 30,1 x 40,2 mm având suprafaţa activă de 26 x
34 mm şi senzorul pentru copii şi pacienţi cu particularităţi anatomice cu dimensiuni de 24 x 35 mm şi o
suprafaţă activă de 20 x 30 mm

Senzorul este o garanţie a calităţii imaginii, a reducerii dozei de iradiere şi a unei poziţionări uşoare
datorită marginilor rotunjite şi a firului flexibil.

Acest senzor este conectat printr-un adaptor la portul USB al calculatorului

Toate aceste sisteme digitale se bazează pe utilizarea unui calculator, care preia imaginea de la senzor

Cu ajutorul softului furnizat de firma producătoare permite afişarea imaginii pe monitorul calculatorului

Softul permite de asemenea stocare imaginilor şi prelucrarea acestora

Softurile comercializate permit achiziţia imaginii, memorarea ei, procesare care permite ameliorarea
imaginii, segmentarea imaginii, analiza şi interpretarea imaginii radiografice digitale.

Calculatorul oferă posibilităţi de arhivare şi comunicare la distanţă a imaginilor radiografice digitale.

Se pot utiliza discuri magnetice, magneto-optice, (CD/DVD) sau dischete (floppy disc).

Ameliorarea imaginii - urmăreşte corecţia defectelor inerente captatorilor şi aplicarea diferitelor metode
în vederea îmbunătăţirii calităţii imaginilor (mărirea contrastului şi eliminarea zgomotului).

Modul de segmentare urmăreşte reducerea cantităţii de informaţii în vederea păstrării doar a datelor
necesare tratării următoare.

• Computer tomografia (CT) este o tehnică imagistică care generează imagini secţionale în plan
axial prin baleierea unui fascicul de raze X în jurul corpului de examinat;

• CT se bazează pe determinarea coeficienţilor de atenuare (absorbţie) liniară în ţesuturi –

densitate – a unui fascicul de raze X ce străbate corpul, imaginea CT fiind astfel o “hartă” a
distribuţiei densităţilor tisulare în volumul secţiunii examinate;

– Un fascicul colimat (îngust) de raze X străbate corpul pacientului iar intensitatea

fasciculului emergent este măsurată de către o coroană de detectori, dispuşi diametral
opus faţă de tubul de raze X;

– pentru o poziţie dată a tubului radiogen valoarea măsurată a intensităţii fasciculului

emergent se numeşte proiecţie;
 – imaginea obiectului din fascicul este RECONSTRUITĂ de computer prin analiza
matematică a multiplelor sale proiecţii.

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ

• Gantry (tunel) – având o deschidere cu un diametru de 54 – 70 cm şi putându-se înclina cu 15-

40°, conţine:

– Tubul de raze X

– Detectorii; sistemul de achiziţie a datelor (DAS)

– Circuitele de răcire

– Sistemele de colimare (la ieşirea din tub şi la intrarea în detectori)

• Masa mobilă

• Generatorul de raze X

• Computer (reconstruieşte pe baza datelor furnizate de detectori şi a software-ului imaginea CT);

stochează datele pe HDD;

• Consola cu monitorul TV

• Sistemul de stocare/arhivare a imaginilor (HDD, CD-R/RW, MOD, dispozitive hardcopy pe filme

de imagistică – cu developare umedă sau uscată – sau hârtie).

IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia –

• CT este o metodă imagistică secţională; secţiunile se realizează în plan axial, grosimea lor fiind
de 1-10 mm;

• CT a eliminat sumaţia planurilor;

• CT lucrează cu noţiunea de densitate, derivată din coeficientul de atenuare;

• Unitatea de măsură a densităţii este denumită Unitate Hounsfield (UH), după numele
iniţiatorului metodei; prin convenţie apa are densitatea de 0 UH, aerul de – 1000 UH, osul +1000
UH.

• Imaginea obţinută este formată din pixel-i (picture elements); dimensiunea pixel-ului este
obţinută împărţind diametrul ariei examinate la dimensiunea matricei;

• Aria secţiunii – FOV (field of view) – diametrul ariei examinate (25 cm pt. cap, 38-45 pt. corp,
etc.);

• Matrice – obişnuit 512x512

 • Voxel – este elementul de volum al secţiunii (grosimea secţiunii x aria pixelului);

Ce este CBCT?

- Tehnologie similara cu CT-ul

- Foloseste un fascicul conic de raze X

- Detectorul este plat

- Achizitie in volum

Avantaje CB CT

Doza de radiatie mai mica fata de CT spiral

Design mai compact

Imagini superioare celor panoramice clasice

Pret mai scazut fata de

un CT spiral

Doza:

Panoramic: 6-20 µSv

CBCT: 20-70 µSv

CT: 200-350 µSv

Aplicatii ale CBCT

Perfect pentru pregatirea implanturilor

“Virtual Surgery”

Detectie tumori(la o doza a radiatiilor de doar 1/5 fata de CT conventional)

Vizualizare sinusuri

Inconveniente

Mai multe artefacte

Contrast mai scazut

Timp de scanare mai lung – artefacte de miscare

Calitatea imaginilor usor mai scazuta fata de CT-ul conventional

Cncluzii CB CT

CBCT mai putin radiant decat CT

CBCT imagini si informatii superioare celor panoramice clasice

Mai practic decat CT

Notiuni de protectie
a pacientului si a personalului medical
in radiogia dentara

Doua aspecte principale:

 PROTECTIA IMPOTRIVA RADIATIILOR

 PROTECTIA IMPOTRIVA INFECTIILOR

Protectia impotriva radiatiilor

 1. Efectele biologice ale razelor X

 2. Justificarea examenelor cu raze X

 3. Reducerea dozei de radiatie absorbita de pacient

 4. Protectia personalului medical

1.Efectele biologice ale razelor X

❑ Natura razelor X

❑ Efectul ionizant

❑ Doza de radiatie – metode de masurare

❑ Riscul expunerii la radiatiile ionizante

❑ Natura razelor X

❑ Razele X sunt unde electromagnetice, alaturi de undele radio, microunde, lumina, undele gama,
etc.

❑ Unda electromagnetica este o forma de trasport a energiei (“pachete de energie” sau “fotoni” )
– cele mai importante caracteristici fiind lungimea de unda si frecventa de oscilatie

❑ Cu cat frecventa este mai mare cu atat energia undei este mai mare
 ❑ Efectul ionizant

 Razele X sunt radiatii ionizante , adica au suficienta energie de a smulge un electron al unui
atom dintr-o structura moleculara, formand un ion pozitiv (atomul ce a pierdul un electron) si un
ion negativ (electronul detasat)

 Acest fenomen poarta numele de ionizare

Undele electromagnetice pot fi impartite in:

 ionizante – au suficienta energie de a produce fenomenul de ionizare (razele X, razele

gama)

 neionizante – au energii scazute si nu pot produce ionizari ale materiei vii (undele radio,
microundele, ultravioletele, infrarosiile, lumina)

 Modificarile biologice produse la nivelul materiei vii sunt:

 La nivel subcelular – afectarea ADN-ului ce de cele mai multe ori este refacut imediat;
uneori, cromozomii pot fi afectati ireversibil (mutatie genetica - ce pot fi transmise la
descendenti

 La nivel celular – moartea mitotica a celulei la un nivel ridicat de radiatie

 La nivelul tesuturilor – efectul iradierii este dependent de ritmul de diviziune – cu cat

acesta este mai mare (ex. tesuturi hematopoietice) cu atat efectele sunt mai importante

 La nivelul organelor – toleranta organelor la iradiere este direct dependenta de

toleranta tesutului vasculo-conjuctiv – astfel peste o anumita doza tolerata, se produc
modificari ireversibile prin degenerarea fibroasa a tesuturilor conjunctive si alterarea
ireversibila a tesuturilor vasculare

 Modificarile biologice pot fi clasificate in:

 Efecte Somatice Deterministice

 Efecte Somatice Stocastice

 Efecte Genetice Stocastice

 Efectele somatice pot fi subdivizate in:

 Acute sau imediate (apar la scurt timp dupa expunere, ca rezultat al unei doze
importante de radiatie ionizanta)

 Cronice sau pe termen lung (apar dupa o lunga perioada de timp)

 Efecte Somatice Deterministice:

  Modificari biologice ce vor fi produse cu siguranta ca urmare a actiunii unei doze mari
specifice de radiatie

 Exemple: dermatita radica, depilare, cataracta

 Severitatea patologiei este proportionala cu doza absorbita

 In cele mai multe cazuri exista o doza de siguranta sub care efectele biologice nu vor
aparea

 Efecte Somatice Stocastice:

 Sunt modificari biologice ce e posibil sa se produca

 Producerea acestora este aleatorie, si poate fi determinata de orice doza de radiatie

 Exemple: leucemie, unele tumori

 Severitatea patologiei nu este legata de nivelul dozei absorbite

 Nu exista o doza de siguranta, si de aceea orice expunere poarta cu ea posibilitatea de a

induce un efect stocastic

 Efecte Genetice Stocastice:

 Iradierea organelor reproductive pot produce modificari la nivelul cromozomilor

gonadelor. Acest fapt poate determina modificari congenitale la descendenti

 Totusi, nu exista certitudinea ca aceste efecte vor aparea – astfel, modificarile genetice
pot fi descrise ca stocastice

 Nu exista o doza de siguranta, si de aceea orice expunere poarta cu ea posibilitatea de a

induce un efect stocastic

❑ Doza de radiatie

❑ Pentru a masura nivelul modificarilor biologice produse de radiatiile ionizante trebuiesc intelesi
urmatorii termeni:

❑ Doza ABSORBITA (DA)

❑ Doza ECHIVALENTA (H)

❑ Doza EFECTIVA (E)

❑ Doza Absorbita (DA)

❑ Reprezinta energia totala a radiatiilor ionizante absorbite de unitatea masa de

substanta iradiata
 ❑ Unitatea de masura actuala este Grey-ul (Gy) ce reprezinata doza absorbtiei energiei de
un Joule de catre un kg de materie

❑ 1 Gy = 1 J / Kg

❑ NU depinde de tipul de radiatie ionizanta

❑ NU depinde de tipul tesutului iradiat

 Doza Echivalenta(H)

 Necesitatea introducerii acestui termen a fost in special datorita existentei diferitelor

tipuri de radiatie ionizanta care produc efecte biologice diferite pentru acelasi nivel de
Doza Absorbita (DA)

 Astfel echivalenta dintre diferitele tipuri de radiatie ionizanta se face prin introducerea
unui factor de echivalenta (fE)

 Doza Echivalenta(H) = Doza Absorbita (DA) x factorul de echivalenta (fE)

 Unitatea de masura este Sivertul (Sv) (cu subunitatile mili si microSv)

 Pentru Razele X , fE=1, astfel Doza Echivalenta(H) = Doza Absorbita (DA)

Radiatie ionizanta Factor de echivalenta

Raze X, gama 1

Particule alfa 20

 DOZA EFECTIVA(E)

 Introducerea acestui termen a fost necesara datorita faptului ca radiatia ionizanta

produce efecte biologice diferite in tesuturi diferite pentru acelasi nivel de Doza
Absorbita (DA)

 Corectia pentru diferitele tipuri de tesuturi se face cu ajutorul unui factor de tesut(fT) ce
a fost reglementat la nivel international

 DOZA EFECTIVA(E) = ∑H x fT

 Pentru razele X , E= ∑DA x fT (suma dozei absorbite(DA) de fiecare tesut iradiat

multiplicata cu factorul de tesut fT )
  Unitatea de masura este Sivertul (Sv) (cu subunitatile mili si microSv)

 CONCLUZII

 Doza Efectiva este cel mai precis si corect termen pentru a masura efectele biologice
produse de radiatiile ionizante

 Tine cont atat de tipul de radiatie cat si de tipul de tesut expus

 Pentru razele X, Doza Efectiva (E) = ∑DA x fT

 Riscul expunerii la radiatiile ionizante

 Colectivitatea umana este supusa anual unei iradieri determinata atat de fondul natural cat si de
surse artificiale

 In Romania fondul natural de iradiere este de 1,25 mSv

 In Franta 2,4 mSv

Doza Efectiva pe tip de investigatie

Riscul in relatie cu varsta
Comparatii privind expunerea la radiatii

• O radiografie panoramica(10-30 μSv) este echivalenta cu 1-5 zile de iradiere terestra

• Doua radiografii “bitewing”(7-8 μSv) = o zi de iradiere terestra

• O radiografie toracica standard (PA) = trei zile de iradiere terestra

Daca am compara de exemplu cu un zbor Brussels - Singapore doza efectiva de radiatie naturala
(cosmica) ar fi de aproximativ 30 μSv = 8 radiografii “bitewing”

❑ Razele X sunt raze ionizante si pot produce modificari biologice importante in functie de doza de
iradiere

❑ Nivelul modificarilor biologice produse de radiatiile ionizante este caracterizat prin masurarea
Dozei Efective

❑ Riscul expunerii la radiatiile ionizante in radiologia dentara este destul de redus ( in special
pentru metodele radiologice clasice)

2.Justificarea examenelor cu raze X

❑ Chiar daca doza efectiva in radiologia dentara este minima, orice expunere aduce cu sine o doza
de risc

❑ Toate examinarile cu raze X trebuiesc justificate pentru fiecare pacient in parte in functie de
beneficiul anticipat ce trebuie sa depaseasca mult potentialul risc

❑ Beneficiul anticipat al metodelor de diagnostic trebuie sa adauge noi informatii ce vor

imbunatatii managementul terapeutic al pacientului

❑ NU se vor efectua examinari cu raze X inainte de anamneza si examinarea clinica

❑ NU se executa radiografii de “rutina”

❑ Examinarile solicitate trebuiesc alese sa fie inalt specifice si sensibile pentru patologia suspectata
in urma examinarii clinice

3. Reducerea dozei de radiatie absorbita de pacient

❑ Folosirea unor parametri de expunere corespunzatori

❑ Evitarea folosirii unui kilovoltaj mic (sub 50 kv)

❑ Kilovoltajul optim in radiografierea intraorala este 65-70 kv

❑ Filtrarea radiatie produse (filtru de aluminiu) – inlaturarea radiatiilor “moi” , ce nu au beneficiu

diagnostic
 ❑ Specificatii privind fasciculul de radiatii

❑ Acesta trebuie sa fie colimat suficient si centrat corect pe regiunea de examinat

❑ Colimarea rectangulara este de preferat fata de colimarea conica

❑ Daca nu e posibila colimare rectangulara, diametru maxim al conului sa nu depaseasca 6

cm

❑ Folosirea unde este posibil de diafragme ce limiteaza campul expis doar la zona de
interes

❑ Alegerea suportului radiografic

❑ Pentru radiografia intraorala folosirea filmelor de inalta sensibilitate (clase D/E/F)

❑ S-a demonstrat ca suportul digital scade doza de radiatie

❑ Folosirea protectiei plumbate

❑ Normele europene actuale nu impun folosirea sorturilor plumbate abdominale si pentru

protectia gonadala; totusi se recomanda in special pentru scaderea anxietatii generate
de examinarea cu raze X

❑ Gulerul plumbat trebuie folosit in special atunci cand tiroida intra in campul de
examinare, si la copii

4. Protectia personalului medical

❑ Folosirea unei pozitionari corecte si a unei distante de siguranta

❑ Atenuarea razelor x este invers proportionala cu patratul distantei

❑ Pozitionarea in spatele tubului generator

❑ Folosirea ecranelor de protectie

❑ Folosirea unei camere de comanda

❑ In situatia cand un pacientul trebuie sustinut (copii, persoane cu handicap) , adultul insotitor va
fi echiapt cu sort de protectie, si va sustine pacientul avand grija ca nicio parte a corpului sa nu
interfere cu raza principala

FILMUL RADIOLOGIC

Generalităţi

 suport:
 › subţire

› transparent

› material plastic (0,15-0,25 mm)

› rezistent la îndoire,

 două straturi de emulsie de gelatină radio-fotosensibilă de bromură de argint.

 straturi adezive

 straturi transparente de gelatină / celuloză (la suprafaţă)

Filmul radiologic folosit în radiologia dentară:

 expunere directă (intraorale)

 expunere indirectă / cu ecrane întăritoare (extraorale) - teleradiografii, ortopantomografii şi

radiografii cranio-faciale.

Filmul dentar

 filmul propriu-zis,

 anexe

› hârtie neagră

› foiţă subţire de plumb

 înveliş exterior – rezistent la umezeală

Caracteristicile filmelor radiologice dentare

 dimensiunile,

 densitatea,

 sensibilitatea,

 contrastul

 definiţia filmului.

Densitatea filmului

 capacitatea filmului de a se înnegri în urma iradierii.

  concentraţia de bromură de argint a filmului radiologic dentar

 25 g/m² vs. 6,5 g/m²

 grad ridicat de sensibilitate şi contrast al filmului radiologic dentar.

Sensibilitatea filmului

 capacitatea acestuia de a se înnegri la doze mici de radiaţie.

 dependentă de:

› mărimea granulelor de AgBr

› amestecuri radiosensibile

› densitatea filmului.

 grupa C

 grupa D – filme cu sensibilitate medie

(ex. Kodak Ultraspeed D)

 grupa E – filme cu sensibilitate mare care reduc expunerea cu 50% faţă de filmele din grupa D
(ex. Ektaspeed E Kodak, AGFA Dentus M2)

 grupa F – filme cu sensibilitate foarte ridicată (ex. In Sight Kodak)

Contrastul filmului

 capacitatea filmului radiologic de a oferi diferenţe de tentă între zonele filmului care au
recepţionat mai multe radiaţii şi zonele care datorită atenuării au recepţionat mai puţine
radiaţii.

 este dependent de densitatea şi mărimea granulelor de bromură de argint.

Definiţia filmului

 capacitatea filmului de a permite realizarea unor imagini în care structurile explorate să fie bine
conturate şi delimitate.

 depinde de:

› fineţea granulelor de bromură de argint

 › grosimea suportului de poliester.

› mărimea focarului anodului

› cantitatea de radiaţii secundare

› imobilitatea pacientului şi a filmului în timpul expunerii.

Învelişul filmului

 poliester, mai rar din carton, ambalajul (învelişul)

 roluri:

› găzduieşte filmul şi anexele sale,

› protejează filmul de lumină,

› protejează filmul împotriva umezelii,

› protejează filmul împotriva zgârieturilor şi îndoirilor,

› asigură o poziţionare stabilă în interior a filmului şi anexelor

Anexe

 foiţă de hârtie sau carton subţire de culoare neagră aşezată de o parte şi de alta a filmului

 roluri:

› protejează filmul împotriva solicitărilor mecanice

› protejează filmul împotriva acţiunii luminii

› uşurează scoaterea filmului din ambalaj în vederea developării şi îl protejează împotriva

zgârieturilor

 Foiţă de plumb de dimensiunile filmului

 roluri:

› protejează filmul în timpul expunerii de radiaţiile secundare care au sens retrograd,

› protejează părţile moi intraorale şi structurilor contralaterale de acţiunea radiaţiilor

directe care trec prin filmul radiologic

› oferă un grad de fermitate pachetului

Filmul radiologic extraoral este alcătuit din:

 filmul propriu-zis (un suport subţire transparent),

 accesorii care protejează filmul: casetele şi ecranele întăritoare.

Caracteristicile filmului extraoral

 sensibilitate mai scăzută (din cauza concentraţiei de bromură de argint pe unitate de suprafaţă
(6,5-11g /m2).

 acest inconvenient este compensat de folosirea ecranelor întăritoare care însumează efectul
direct al razelor X asupra filmului cu efectul luminos al fosforescenţei foliilor.

Filme extraorale folosite în diagnosticul maxilo-facial

 13/18 cm radiografii de mandibulă,

 18/24 cm radiografiilor neuro şi viscerocraniului,

 24/30 cm teleradiografiilor,

 15/30 cm ortopantomografiilor.

Accesoriile filmului extraoral

Caseta port- film

 are rolul de a proteja filmul radiologic de lumină, plieri, înţepături, zgârieturi, stropirea
accidentală cu substanţe lichide.

 pot fi metalice sau din material plastic.

 Indiferent de materialul din care sunt realizate casetele prezintă:

› corpul cutiei cu un perete anterior permeabil pentru radiaţii (confecţionat de regulă din
aluminiu) şi un perete posterior cu rol de a opri radiaţiile de difuziune, retrograde
(confecţionat din plumb).

› foliile întăritoare specifice pentru peretele anterior şi posterior al casetei.

Foliile (ecranele) întăritoare.

 au rolul de ameliora randamentul expunerii de 7-20 de ori în funcţie de substanţa luminescentă

care intră în alcătuirea lor: gadoliniu, europiu, terbium.
Prelucrarea filmului radiologic dentar

3 metode de developare a filmului radiologic dentar:

 developarea manuală,

 developarea automată,

 developarea cu soluţii existente în ambalajul filmului (film autodevelopant).

 În primele două situaţii filmul se scoate din ambalaj doar în camera obscură sau în interiorul
maşinilor de developare automată parcurgând următoarele etape:

› deschiderea fermă ambalajului la nivelul clapetei superioare libere,

› desprinderea foiţei negre,

› fixarea filmului în clamă,

› developarea filmului în soluţiile de revelator şi apoi în fixator, sau în maşina automată.

Camera obscură

 o suprafaţă adecvată,

 o izolare perfectă faţă de razele X necesară pentru protecţia personalului şi a filmelor

radiologice,

 o climatizare între 18-24º C,

 surse de apă rece şi apă caldă

 sursă de lumină roşie

 ventilaţie adecvată,

 posibilităţi de păstrare în siguranţă a filmelor,

 etanşeitate perfectă faţă de razele de lumină exterioare.

 o masă "uscată" unde se realizează descărcarea filmelor din ambalaj

 o "masă umedă" unde se fac operaţiile de developare şi fixare.

Lumina de siguranţă

 filmele radiologice sunt sensibile la lumina verde şi albastră

  puţin sensibile faţă de lumina roşie şi galbenă

ROGVAIV

 timp de maxim 5 – 8 minute,

 distanţă minim 1,3 m

 lumină portocalie – filme intraorale, NU şi filme panoramice

Developarea automată

 Se realizează cu diverse aparate construite special numai pentru developarea filmelor dentare
sau atât pentru developarea filmelor dentare cât şi a ortopantomografiilor, tomografiilor şi a
radiografiilor masivului facial.

Componentele aparatelor de developare automată

 Compartiment ce permite încărcarea filmului la lumina zilei (nu mai este necesară o cameră
obscură).

 Rulouri şi benzi rulante care conduc filmul de la fanta de intrare în băile de developare,

 Băi de developare

 Băi de apă

 Dispozitivul de uscare.

Ciclul de developare în cazul acestor aparate este de 4 minute la o temperatură de 20º C cu filmul uscat
la ieşirea din aparat sau 2 minute când filmul este umed la ieşire.

Avantajele aparatelor de developare automată

 Timp scurt de developare ce variază între 2 şi 4 minute.

 Eliminarea necesităţii camerei obscure

 Condiţiile de realizare a developării sunt standard şi uşor de obţinut.

 Înlocuirea soluţiilor de developare şi fixare este uşoară.

Dezavantajele aparatelor de developare automată

 Necesită respectarea unor norme stricte de întreţinere şi verificare periodică.

 Echipamentul este relativ scump.

  Maşinile sunt specializate uneori pentru developarea exclusiv a filmelor dentare

Filme autodevelopante

 Au ambalajul filmului dentar mai larg decât ambalajele individuale, în spaţiul suplimentar
existent fiind plasate în compartimente separate soluţiile de developare.

 După expunerea filmului, aceste soluţii sunt eliberate pe rând în compartimentul în care se află
filmul prin intermediul unor tije. Pentru ca soluţiile să acţioneze cât mai bine şi mai uniform se
recomandă masarea zonei în care se află filmul.

 Variante a acestor tipuri de filme folosesc o singură soluţie care constituie un amestec de
revelator şi fixator.

 După încheierea developării, filmul este scos din ambalaj şi se spală sub jet de apă aproximativ
10 minute.

Avantajele filmelor autodevelopante

 Nu necesită cameră obscură sau maşină de developat.

 Filmul este developat în timp scurt (aproximativ 1 minut).

 Filmul poate fi folosit în diagnosticul de urgenţă.

 Deoarece soluţiile chimice se îndepărtează o dată cu ambalajul, sistemul este relativ ecologic.

Dezavantajele filmelor cu autodevelopare

 Calitatea imaginii obţinute este în general mai slabă decât în cazul filmelor developate prin
celelalte metode.

 Imaginile nu au stabilitate în timp, apare rapid deteriorarea calităţii imaginii.

 Lipsa foliei de Pb nu asigură protecţia filmului în timpul expunerii la radiaţiilor secundare ce au

sens retrograd şi nici părţile moi intraorale şi structurile contralaterale de acţiunea radiaţiilor
fascicolului direct.

 Aceste filme nu pot fi utilizate sau sunt utilizate cu greutate în sisteme de fixare a filmelor
folosite în tehnica planurilor paralele.

 Filmele sunt relativ scumpe.

TEHNICI DE RADIOGRAFIE INTRAORALĂ

 • Periapicale (Retrodentoalveolare - RDA)

• Bitewing

• Ocluzale

Dimensiunile filmelor intraorale

• “00” şi “0”: radiografii periapicale & bitewing pentru copii;

• “1”: radiografii periapicale (şi uneori bitewing) la adulţi şi adolescenţi;

• “2”: radiografii periapicale şi bitewing la adulţi şi adolescenţi; radiografii ocluzale la copii mici;

• “3”: radiografii bitewing posterioare;

• “4”: filme ocluzale la adulţi şi adolescenţi

1.Radiografii periapicale

• Prezintă coroana si rădăcinile dinţilor dintr-o anumită zonă

• Trebuie să includă regiunile apicale

• Trebuie să includă cel puţin 2 mm din osul periapical

Principii de bază pentru realizarea radiografiile periapicale

• anatomia dinţilor şi a maxilarelor

• poziţia capului pacientului

• angularea razei X

– angulaţia verticală

– angulaţia orizontală

• punctul de intrare al razei X

• plasarea filmului

Anatomia dinţilor şi a maxilarelor

• axele lungi ale dinţilor

– maxilar
 – mandibulă

• localizarea apexurilor dentare

Poziţia capului pacientului

• ortostatism / şezut

• planul ocluzal al arcadei de radiografiat – orizontal

• planul sagital vertical

• linia de orientare maxilară:

tragus – aripioara nasului

• linia de orientare mandibulară

tragus - colţul gurii (uşoară extensie a capului

Angularea razei X

• Înclinare verticală

– tehnica paralelismului: forma arcadei şi poziţia dinţilor

– tehnica bisectoarei: linie imaginară

– bitewing: + 10o

• Înclinare orizontală

• Ortoradialitatea: tangentă la punctele de contact dentar – forma arcadei şi poziţia dinţilor

Înclinarea orizontală

• Diferită la maxilar şi mandibular

• Canini mandibulari 45o vs canini maxilari 70o.

• Premolari şi molari mandibulari cu 5o mai puţin decât PM şi M maxilari

• VARIAŢII INDIVIDUALE

Punctul de intrare al razei X

• centrul zonei de radiografiat

• defecte de tehnică: imagine parţială

Tehnica de preferat

• Tehnica paralelismului

– Raza centrală perpendiculară pe receptor

– Raza centrală perpendiculară pe dinte

– Receptor paralel cu dintele

– Distorsionare mai scăzută

Modalităţi de prindere a receptorului

• XCP (Extension Cone Paralleling).

• Stabe.

• Precision.

• Hemostat.

• Snap-A-Ray.

Tehnica bisectoarei

• Raza centrală este perpendiculară pe bisectoarea imaginară dintre axul dintelui şi axul
receptorului

• Tehnica Cieszynski-Dieck

RC este direcţionată pe mijlocul dinţilor de explorat, perpendicular la bisectoarea unghiului format de

planul axului lung al dintelui cu planul filmului

• Izometrie

• Distorsionare selectivă

• Folosită când spaţiul este insuficient pentru tehnica paralelismului

Tehnica Cieszynski-Dieck

RC perpendiculară pe axul dintelui = dinte alungit

RC perpendiculară pe axul filmului = dinte scurtat

A – axul dintelui; B – planul bisectoare; C – planul filmului

(după Langland şi Langlais – Principles of Dental Imaging, 1997)

Ortoradialitatea = centrarea pe orizontală, pentru

fiecare grup de dinţi exploraţi.

Se obţine prin orientarea fasciculului de radiaţii în

lungul razei de cerc a dintelui examinat, considerând

hemiarcada dentară ca fiind un semicerc.

Principiului ortoradialităţii pentru diferite regiuni dentare maxilare şi mandibulare, cu unghiurile

corespunzătoare; (după Langland şi Langlais – Principles of Dental Imaging, 1997)

Elemente ce influenţează corectitudinea imaginii:

- poziţia capului;

- poziţia filmului;

- angulaţia verticală a RC a fasciculului;

- angulaţia orizontală a RC a fasciculului;

- punctul de intrare a RC a fasciculului.

Poziţia capului:

- Planul ocluzal al dinţilor de radiografiat trebuie să fie paralel cu podeaua

- Planul sagital al capului trebuie să fie perpendicular pe podea în cazul proiecţiei maxilare

Poziţia capului:

În cazul proiecţiei mandibulare, capul trebuie să fie

uşor în extensie pentru ca planul bazal mandibular să

fie paralel cu podeaua când gura este deschisă.

Linia care uneşte comisura bucală cu tragusul este

paralelă cu podeaua.
Poziţia filmului:

1. Dintele explorat este centrat pe filmul dentar aflat în spatele său.

2. Filmul trebuie să fie menţinut cu policele/ indexul de la mâna opusă regiunii explorate.

3. Filmul nu trebuie îndoit excesiv în momentul expunerii pentru a evita distorsionarea imaginii.

Angulaţia verticală a RC a fasciculului este

dependentă de:

- variaţiile de poziţie, înclinare şi angulare a

dinţilor pe arcadă;

- unghiul format de planul filmului şi axul lung al

dinţilor pentru fiecare regiune a arcadei dentare;

- tipul de aparat şi tipul de con localizator.

Angulaţia orizontală = RC este perpendiculară la

media tangentelor feţelor vestibulare ale dinţilor

examinaţi.

Capătul conului este paralel cu planul orizontal al

filmului.

Punctul de intrare a razei centrale este în mijlocul

ariei de radiografiat pentru a acoperi complet

filmul.

Ca repere pentru determinarea angulaţiei verticale se pot folosi:

Pentru incisivii superiori – capul conului este

poziţionat direct în faţa pacientului şi direcţia

RC este între incisivii centrali.

Ca repere pentru determinarea angulaţiei verticale se pot folosi:

Pentru caninii superiori - bisectoarea este

aproape de o linie ce uneşte vârful cuspidului

caninului cu pupila ochiului opus părţii de

examinat.

Ca repere pentru determinarea angulaţiei verticale se pot folosi:

Pentru premolarii superiori - bisectoarea este aproape de o linie ce uneşte alare (punctul cel mai
extern al aripii nasului) cu vârful cuspidului vestibular al premolarului

Ca repere pentru determinarea angulaţiei verticale se pot folosi:

Pentru molarii superiori – filmul este poziţiont şi menţinut la fel ca pentru premolarii superiori, dar
marginea posterioară a filmului depăşeşte uşor tuberozitatea. Marginea anterioară a filmului se
plasează la nivelul mijlocului PM2.

Incisivi inferiori

- Filmul se plasează vertical

- Raza centrală este direcţionată între incisivii centrali şi perpendiculară pe bisectoarea dintre
film şi axul lung al dintelui

- Marginea conului localizator este paralelă cu bisectoarea unghiului dintre dinte şi film

Caninii inferiori

- Filmul este plasat vertical

- Angulaţia se stabileşte la fel ca pentru radiografierea incisivilor inferiori

Premolari inferiori

- filmul este plasat orizontal, cu marginea anterioară a filmului la mijlocul caninului

- marginea superioară a filmului trebuie să fie paralelă cu cuspizii, depăşindu-i cu 2 mm

Premolari inferiori

- unghiul dintre film şi axul dintelui este mic, bisectoarea fiind aproape verticală
- raza centrală este uşor înclinată cranial

Molari inferiori

- Similar cu premolarii

- Marginea posterioară depăşeşte faţa distală a M3.

- Capul conului localizator poate fi poziţionat paralel cu faţa vestibulară a molarilor inferiori.

Avantaje:

• Radiografiere rapida

• Mentinerea filmului intraoral in general nu pune probleme deosebite pacientului

• ! Centrarea RC implica o buna manualitate din partea executantului radiografiei

Dezavantaje:

• Fascicolul de raze X este oblic in raport cu filmul si structurile dento-alveolare

• Lipsa de paraleleism dintre dinte si film

• Lipsa de suprapunere pe radiografie a segmentelor oral si vestibular ale rebordului alveolar

Dezavantaje:

• Reprezentarea deficitara a smaltului aproximal-ci

• Prezentarea decalata a teritoriului oral si vestibular a crestei septului alveolar-! Pms

• Mascarea cu material de obturatie a cariei recidivate sau secundare

• Dificultati in identificarea jonctiunii smalt –dentina- ! ci+pm

Dezavantaje:

• Suprapunerea osului zigomatic peste radacinile molarilor superiori

• Suprapunerea crestei oblice externe peste radacina molarilor mandibulari

• Mentinerea intraorala a filmului de catre pacienti

Bitewing
 • Se realizează pentru studiul zonelor de contact dintre dinţii adiacenţi de la nivelul unei arcade

• Raza centrală trebuie să fie tangentă la zonele de contact şi perpendiculară pe receptor

• Ar trebui să prezinte o minimă suprapunere orizontală a dinţilor

• Film orizontal / vertical

Incidenţe cu film ocluzal

• metoda Belot

• metoda Simpson

Metoda Belot

• centrare pe „bisectoarea” unghiului format de axul dintelui (din centrul zonei de radiografiat) şi
planul filmului (planul ocluzal);

• înclinaţiile vor fi diferite pentru diversele grupe de dinţi.

Metoda Simpson

• centrare în lungul axului dintelui de radiografiat, dar de obicei, cu centrare perpendiculară pe

film;

• principalele indicaţii: aprecierea extinderii spaţiale a unei leziuni, existenţa şi localizarea

calculilor salivari, leziuni palatinale etc.

RADIOANATOMIE
TEHNICI INTRAORALE

Principii

 Normalitate = interval

 Aspectul unor repere anatomice depinde de proiecţie şi de contrast

 Radiotransparenţe vs radioopacităţi

 Radioopacitatea este relativă

 Legile formării imaginii

 penumbra

 proiecţia conică

 legea incidenţelor tangenţiale

  legea sumaţiei

 paralaxa

Dinţii şi structurile de suport

 Smalţ (radioopac)

 Dentină şi cement (radioopac)

 Spaţiu pulpar (radiotransparent)

 Lamina dura (radioopac)

 Spaţiul ligamentului periodontal (radiotransparent)

 Osul alveolar (radioopac)

Morfologia dentară

 Tipul dintelui (incisivi, canini, premolari, molari; temporari sau definitivi; ...)

 Morfologia rădăcinilor (ex. dinţi monoradiculari; poliradiculari ...)

 Stadiul de dezvoltare

Stadiul de dezvoltare

 Dentitie temporara sau definitiva

 Molari de 6, 12 and 18 ani.

 Formarea rădăcinilor se termină la aprox. 3 ani după erupţie

Osul

 Densitatea minerală diferă

 Trabeculaţia osului maxilar este relativ rotundă şi fină

 Aspectul spaţiului ligamentului periodontal depinde mult de tangenţă

IMPORTANT

 Radiografiile reprezintă imagini bidimensionale ale unor structuri tri-dimensionale

 Structurile vestibulare, centrale şi linguale / palatinale sunt suprapuse.

  NU întotdeauna se observă toate reperele anatomice

Incisivii centrali (Maxilar)

 Sutura premaxilară / palatinală mediană (radiotransparentă).

 Fosa şi gaura incisivă (radiotransparente).

 Orificiile nazale (radiotransparente).

 Septul nazal (radiopac).

 Spina nazală anterioară (radiopac).

 Ţesuturile moi ale nasului şi buzei superioare (radiopacă).

 Fosa incisivă se poate suprapune pe apexurile incisivilor centrali

Canini maxilari

Premolari (maxilar)

 Sinus maxilar (radiotransparent).

 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).

 Canale nutritive (radiotransparente).

 Ocazional: peretele lateral al orificiului nazal (radiopac).

 Umbra ţesuturilor moi ale buzelor / obrajilor

Primul/al doilea molar (Maxilar)

 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).

 Sinus maxilar (radiotransparent).

 Canale nutritive (radiotransparente).

 Apofiza zigomatică a osului maxilar (radioopacitate cu formă de “U”).

 Arcada zigomatică/osul zigomatic (radiopace).

 Rar: peretele lateral a orificiului nazal (radiopac).

Al doilea/al treilea molar (maxilar)

 Apofiza coronoidă a mandibulei (radiopacă).

 Tuberozitatea maxilară (radiopacă).

 Peretele posterior al sinusului maxilar (radiopac).

 Sinusul maxilar (radiotransparent).

 Hamulus/cârlig pterigoidian (radiopac).

 Lamă pterigoidiană laterală (radiopac)

Incisivi (Mandibulă)

 Foramen lingual (radiotransparent).

 Tuberculi genieni / apofize genii (radiopac).

 Umbra ţesuturilor moi ale buzei (radiopac).

 Creste mentale (radiopac).

 Canale nutritive (radiotransparent).

Canalele nutritive pot fi observate în toate oasele, dar sunt remarcate mai frecvent la nivelul
mandibulei anterioare la bătrâni. HTA este frecvent asociată, dar poate fi o coincidenţă

Canin / Premolari (Mandibulă)

 Orificiu mental / mentonier (radiotransparent) – de obicei situat între sau sub nivelul rădăcinilor
premolarilor.

 Umbra ţesuturilor moi ale obrajilor (radiopace).

 Canal mandibular (radiotransparent).

Regiunea caninilor mandibulari nu prezintă prea multe repere anatomice

Uneori se poate observa radiotransparenţa orificiului mental / mentonier

Regiunea premolară mandibulară

Molari (Mandibulă)

 Canal mandibular (radiotransparent).

 Creasta oblică externă (radiopacă).

 Creasta milohioidiană – creasta oblică internă (radiopacă).

 Foseta submandibulară (radiotransparent).

 Cortexul marginii bazilare (radiopac).

Variante anatomice

 Torus mandibular

 Torus palatinal

 Canal mandibular înalt vs coborât.

 Canale mandibulare duble*

 *de obicei se observă pe radiografiile extraorale

Ortopantomografia

⚫ evaluare globală, unitară, comparativa dreapta-stanga a structurilor dento-maxilare

⚫ ORTO – raza centrala perpendiculra pe film

⚫ PAN – tehnica panormica

⚫ TOMO – din greaca - sectiune

Proiecţia verticală

⚫ uşoară angulaţie negativă a RC

⚫ unghi de -4 ° până la -7°

Concepţii privind anatomia panoramică normală

⚫ OPT= proiecţie unică, panoramică, a mai multor structuri anatomice pe aceeaşi imagine

⚫ 7 concepte:
 – 1: structurile anatomice sunt alungite şi răsfirate

– 2: structurile liniei mediane se pot proeicte ca imagini unice sau duble

– 3: formarea imaginilor fantomă

– 4: se vizualizează umbra ţesuturilor moi

– 5: se vizualizează spaţii aerice

– 6: se observă radiotransparenţe şi radiopacităţi relative

– 7: radiografiile panoramice sunt unice

Conceptul 1

⚫ structurile anatomice sunt alungite şi răsfirate

Conceptul 2

⚫ Structurile liniei mediane pot fi proiectate ca o imagine dublă sau simplă

Conceptul 3

⚫ Se formează imagini fantomă

Conceptul 4

⚫ Pe OPT pot apare unele ţesuturi moi

Conceptul 5

⚫ Pe OPT sunt vizibile spaţii aerice

Conceptul 6

⚫ Pe imagini pot apare zone radiotranspa-rente şi radioopace

Conceptul 7

⚫ Ortopantomografia este unică

Zone explorate OPT

⚫ 1. Dentiţia

⚫ 2. Nas si sinusuri

⚫ 3. Os mandibular

⚫ 4. ATM

⚫ 5. Mandibulă şi coloană

⚫ 6. Hioid

Etape în realizarea OPT

⚫ Etapa 1. Muşcarea piesei orale în dreptul şanţului de referinţă sau, utilizarea dispozitivului de
sprijin al bărbiei la pacienţii edentaţi

⚫ Etapa 2. Închiderea elementelor de ghidare laterale

⚫ Etapa 3. Poziţionarea bărbiei pacientului pe dispozitivul de sprijinire

⚫ Etapa 4. Asigurarea verticalităţii poziţiei pacientului

⚫ Etapa 5. “Înghite”, “Nu mişca”, expunere

Erori în realizarea OPT

⚫ Etapa 1, Eroarea 1 : Colţul gurii plasat anterior planului lateral

⚫ Zona 1: Dentiţia – dinţii centrali sunt îngustaţi, uneori coroanele apar “fracturate”

⚫ Zona 5: Coloana se suprapune peste mandibulă

⚫ Sinusuri şi fose nazale bine vizibile

⚫ Etapa 1, Eroarea 2 : Pacient poziţionat prea în spate

⚫ Zona 1: Dentiţia – dinţii centrali sunt lărgiţi

⚫ Zona 2: Vârful nasului suprapus peste cartilajul nazal

⚫ Zona 3: Simfiză mentonieră intens radioopacă

⚫ Zona 4: Condili în afara filmului şi lobul urechii vizibil

⚫ Zona 5: Imagini fantomă ale ramului mandibular peste molarii posteriori

⚫ Etapa 2, Pacient rotit în dispozitivul de fixare

⚫ Zona 1: Dinţii posteriori lăţiţi şi suprapuşi; de partea opusă dinţii îngustaţi

⚫ Zona 2: Nas şi sinus deformate unilateral

⚫ Zona 4: ATM- un condil în afara filmului

⚫ Zona 5: Mandibula, coloana modificate unilateral

⚫ Pacient înclinat

⚫ Zona 1: dinţii posteriori pot fi mult lărgiţi pe o parte şi cu gol interocluzal în cealaltă parte

⚫ Zona 3: Corpul mandibulei orizontal, unilateral

⚫ Zona 4: ATM, condili largiţi unilateral

⚫ Etapa 3: Bărbia pacientului poziţionată prea jos

⚫ Zona 1: Apexul centralilor mandibulari tăiat şi centralii maxilari bine vizibili

⚫ Zona 3: Mandibula lărgită vertical anterior cu osul hioid suprapus

⚫ Zona 4: ATM, condilii la marginea superioară a filmului

⚫ Vizibilitate bună a dinţilor centrali ai maxilarului superior

⚫ Etapa 3: Bărbia prea ridicată

⚫ Zona 1: Apexul dinţilor maxilarului tăiat cu plan de ocluzie plat

⚫ Zona 2: Imagine dublă a palatului suprapusă peste apexurile dentare

⚫ Zona 4: Condilul la extremitatea laterală a filmului

 ⚫ Imagine bună a dinţilor centrali mandibulari şi ai simfizei

⚫ Etapa 4: Bărbia pacientului în afara suportului

⚫ Zona 2, 4: Nasul, sinusurile şi ATM-ul sunt în afara filmului

⚫ Zona 3, 6: Corpul mandibulei şi hioidul apar treimea inferioară a filmului dar fără structuri nete

⚫ Pacientul este aplecat

⚫ Zona 1: Dinţii anteriori suprapuşi cu opacitatea coloanei

⚫ Zona 3: Imaginea fantomă a coloanei se suprapune peste mandibulă

⚫ Pacientul are gura deschisă şi limba nelipită de palat

⚫ Zona 1: Coroanele dinţilor inferiori şi superiori sunt mascate de aerul din gură

⚫ Regiunea apicală a dinţilor maxilarului e mascată de zona aerică din spaţiul palato-glos

⚫ Zona 2: Aerul din spaţiul palatoglos se suprapune peste osul alveolar

⚫ Etapa 5: Pacientul s-a mişcat

⚫ Zona 1: Dentiţia are modificări mici

⚫ Zona 3: Osul mandibular poate fi întrerupt în aria molarilor apărând distorsiuni în partea
interioară

⚫ Modificarea dispozitivelor de poziţionare

⚫ Fără piesa orală, dinţii nu sunt separaţi

⚫ Pacientul este prea în spate, rotit şi cu bărbia ridicată

Artefacte

⚫ Poziţie incorectă a şorţului de protecţie cu suprapunere peste imagine

Artefacte tehnice

⚫ Caseta execută o rotaţie incompletă cu obţinerea unei OPT incomplete

⚫ Ansamblu casetă-film suferă o întrerupere a expunerii la nivelul umărului pacientului cu

apariţia unei zone radiotransparenţe neexpuse

Artefacte de manipulare

⚫ Zgârierea filmului în timpul procesării

⚫ Utilizarea incorectă a ecranului interior al casetei cu deteriorări ale imaginii

⚫ Casetele flexibile din plastic se pot rupe cu apariţia de artefacte radioopace

⚫ Fricţiunile între aerul uscat şi suprafaţa filmului duc la imagini electrostatice

⚫ Scăderea densităţii imaginii cu un aspect gri uniform apare prin procesare incorectă