ETOLOGIE

Comportamentul animalelor

1
 GENERALĂ

- noţiuni introductive
- bazele fiziologice ale comportamentului
- comunicarea la animale
- relații de dominanță – subordonare la anim.
ETOLOGIE - competiția și teritorialitatea la animale
- aspecte generale privind relația pradă-
prădător

SPECIALĂ

- comportamentul unor specii de animale

domestice si marine
2
 DEFINITIE
ETOLOGIA - ramura de ştiinţă a biologiei care studiază comportamentul.

• Ethos (grec.) = caracter, deprindere, obicei

Prin comportament animal se înţelege modul de exprimare faptică al unui
animal.
3
Organismul animal = sistem cibernetic deschis

- receptionează informaţii care tind să afecteze homeostazia

- informaţiile sunt modelate, codificate, stocate şi prelucrate, astfel, încât
organismul să reacţioneze în mod adecvat pentru păstrarea:

– autonomiei
- mişcări
- atitudini
– integrităţii Activităţi
- posturi
- emisii sonore (manifestări)
- emisii chimice comportamentale
– echilibrului funcţional

4
 C

C = COMPORTAMENT

5
 ROLUL BIOLOGIC al comportamentului

Constă în mai buna acomodare/adaptare (optimizarea mecanismelor

homeostatice) a organismului animal la condiţiile specifice mediului său de
viaţă.

Ca ştiință recentă şi ramură a biologiei, etologia studiază:

- comportamentul animalelor în mediul lor natural,
- comportamentul animalelor de rentă în diferite sisteme de creştere şi
exploatare
în vederea, obținerea unor parametrii productivi optimi, și care este
posibil numai prin adaptarea comportamentului animalelor la
tehnologiile de exploatare, şi invers).

6
SCURT ISTORIC

7
• Aristotel (384-322 î.Hr.) a observat că activităţile animalelor sunt într-o
anumită măsură intenţionale, intuind: necesitatea studierii instinctelor

8
 Ch. Darwin -1872
• Originile etologiei sunt, descrise în lucrarea lui Ch. Darwin, „Expresia
emoţiilor la om şi animale“.

9
 I.P. Pavlov -1905

• I.P. Pavlov a descris condiţionarea „clasică” în 1905

10
Întemeietorii etologiei moderne

K. Lorenz,
(1903, Viena - 1989)

J. Tinbergen
(1903 Haga–1994 )

K. von Frisch
(1886 Viena – 1982)

11
 • K. LORENZ a descris comportametul de întipărire lucrând pe
gâsca cenusie

Cercetările l-au dus la concluzia că:

- unele comportamente sunt înscrise în genomul animalelor (sunt
instinctive),
- iar altele sunt rezultatul adaptării la mediu (reacţii la stimuli externi).
12
- bobocii care ieşeau din ou, se ataşau de primul obiect «mişcator» pe
care îl întâlneau în natură,
- dacă «părinţii» erau ţinuti departe de cuib şi erau înlocuiţi cu un alt animal,
fiinţă sau obiect, puii urmau “părintele artificial”.

Acest tip de comportament, Lorenz l-a numit IMPRINTING si l-a explicat

prin faptul că, natura “automatizase” comportamentul păsărilor, în
scopul asigurării conservării speciei.
13
 J. TINBERGEN ŞI K. LORENZ

Colaborarea lui Konrad Lorenz cu zoologul olandezo-britanic, Nikolas

Tinbergen a dus şi la contribuţii esenţiale la etologia umană.

14
Karl von Frisch – a descifrat „limbajul dansului“ la albine

- limbaj cu care acestea se înștiințează

unele pe altele în privința direcţia si
distanţa până la surselor de hrană și a
posibilităților de lucru din împrejurimile
stupului.

https://www.youtube.com/watch?v=1lhVBNQ-Ik8
https://www.youtube.com/watch?v=-7ijI-g4jHg 15
Dansul circular al albinelor indică faptul că hrana se află la 50-75 m de
stup,
- în timp ce, dansul în forma cifrei opt indică o distanță mai mare.

16
În 1949, Frisch a stabilit că albinele, prin percepția luminii polarizate,
folosesc Soarele ca busolă.

17
- consacrarea internațională a etologiei a survenit în anul 1973, când premiul
Nobel pentru fiziologie şi medicină a fost acordat lui Konrad Lorentz,
Nicolaas Tinbergen şi Karl von Frisch - drept recunoaştere a valorii şi
importanței cercetărilor lor pentru studierea comportamentului animal şi
uman.

18
 Eibesfeldt
(1928 Viena)

EIBESFELDT, fondatorul etologiei umane care a utilizat metodele

etologiei animale (ex.: supravegherea cu ajutorul camerelor de luat
vederi) în studiul comportamentului uman.

- studiat numeroase comportamente umane înnăscute studiind

limbajul semnelor

19
METODELE CERCETĂRII ETOLOGICE

În studiile etologice se urmărește comportamentul unui animal în

anumite situații;
- stabilindu-se importanţa respectivul comportament
pentru supraviețuirea individului şi perpetuarea speciei sale.

20
 METODELE CERCETĂRII ETOLOGICE

flux continuu şi neomogen de evenimente, stări

fenomene
Comportamentul
care se succed în spaţiu şi timp, într-o anumită
ordine, sub formă de structuri complexe

Activitatea de cercetare științifică etologică presupune realizarea de către

ETOLOG a unor:
- observații,
- descrieri,
- determinări cantitative
- dar şi efectuarea unor experiențe.
21
 Scopul cercetărilor etologice = întocmirea ETOGRAMEI

• Ca primă etapă a cercetării etologice este stabilirea inventarului

(catalogului) tuturor activităţilor ce formează repertoriul
comportamental al unei specii.

• Acest inventar (catalog), poartă denumirea de ETOGRAMĂ.

stabili relaţii logice între diferitele

categorii de manifestări comportamentale

Scopul cercetărilor etologice

identificarea cât mai exactă a cauzelor
care determină:
- un anumit tipar comportamental sau
- a unor vicii de comportament
22
 ETOGRAMĂ

În vederea întocmirii etogramei, pentru creșterea preciziei, la descrierea

fiecărui element comportamental relevant, se vor asocia elemente
cuantificabile, raportând o anumită acțiune - la unitatea de timp:
– masticații/minut
– pași/minut
– distanța parcursă/oră
– durata unei reprize de rumegare

Comportamentul locomotor poate fi decris, în funcție de specie, prin

următorii termeni:
- mers (la pas)
- alergare (trap, galop)
- înot, zbor, târâre, cățărare

23
 Întocmirea etogramei

Presupune parcurgerea următoarelor etape:

- determinarea precisă a categoriei taxonomice din care face parte

grupul sau individul studiat (specie, subspecie, rasă, familie);

- decuparea fluxului comportamental în unităţi relevante, în funcţie de

anumite criterii ce depind de scopul cercetării;

- descrierea activităţilor comportamentale;

- colectarea și înregistrarea datelor experimentale

- prelucrarea statistică şi interpretarea datelor obţinute. 24

 În vederea întocmirii unei etograme
cercetătorul efectuează:

• 1. descrierea textuală (prin cuvinte) a comportamentului și a

evenimentelor comportamentale în succesiunea lor – care de obicei
este dificilă și incomplet realizată

• 2. înregistrarea pe camere de luat vederi – asigură reproducerea

obiectivă a comportamentului animalelor.

25
3. fixarea unor emiţătoare pe corpul animalelor permite:
- studierea comportamentului teritorial la animalele sălbatice,
marine,
- evidenţierea traseelor de migraţie fiind posibilă prin utilizarea
unor mijloace moderne de poziţionare a animalelor în spaţiu (GPS).

26
Ex. ETOGRAMA

27
28
 CONCLUZII

COMPORTAMENTUL este reprezentat de totalitatea mişcărilor şi

activităţilor executate de un animal, organizate în spaţiu şi timp, prin
care organismul animal realizează schimburile de informaţii, substanţă şi
energie cu mediul ambiant, adaptându-se la mediu, asigurându-şi în
acest fel, supravieţuirea şi reproducerea (perpetuarea speciei).

29
 Sintetic:

Etologia studiază:
• 1. cauzalitatea (fiziologia) comportamentului
• 2. dezvoltarea filogenetică a comportamentului (în decursul evoluției
speciilor)
• 3. dezvoltarea ontogenetică a comportamentului (în decursul vieții
individului)
• 4. valoarea de supraviețuire (funcția adaptativă) a comportamentului

autoconservarea

Acțiunile comportamentale supraviețuirea individului

ale unui individ, vizează
perpetuarea speciei
reproducerea

30
CAUZALITATEA COMPORTAMENTULUI

31
• Înţelegerea şi explicarea diferitelor manifestări comportamentale
presupune identificarea precisă a cauzelor care declanșează un
anumit tipar comportamental.

EXTERNĂ

CAUZALITATEA
COMPORTAMENTULUI

INTERNĂ

32
 A. CAUZALITATEA EXTERNĂ A COMPORTAMENTULUI

Organismele vii nu pot trăi, nu pot exista, decât în relaţie cu mediul

extern prin intermediul unor schimburi permanente şi dinamice de
informaţii, substanţă şi energie.

Animalele iau cunoştinţă (iau act) de fenomenele ce se petrec în mediul

lor de viaţă prin intermediul unor informaţii recepţionate din mediul natural
sub forma unor stimuli (DECLANȘATORI).

DEFINIȚIE
Un stimul poate fi definit ca fiind o modificare
(reversibilă), care produce o excitaţie senzorială şi,
consecutiv acesteia, se declanşează un act
comportamental
33
Stimulii - semnal, activează elementele receptoare ale arcului reflex,
de unde excitaţia se propagă pe căi aferente, ajung la centrii nervoşi,
sediul de analiză şi sinteză, care după decodificare:

- le poate transforma într-un act comportamental prin

transferul lor către organele de execuţie sau
- le tezaurizează în memoria individului, îmbogăţindu-şi
astfel experienţa proprie.

34
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

POTENȚIALI

EFECTIVI (EFICIENȚI)
STIMULI EXTERNI

SEMNIFICATIVI

CHEIE

35
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

1. STIMULI POTENȚIALI

• fiecare specie percepe realitatea înconjurătoare într-un mod diferit.

• prin intermediul organelor sale de simţ, fiecare specie percepe,

doar o anumită parte din mediul extern de viaţă, trăind într-o lume
perceptuală proprie „LUMEA SEMNALELOR”.

• Această lume a semnalelor este alcătuită din stimuli recepţionaţi de

o anumită specie şi care se deosebesc de lumile tuturor celorlalte
specii

36
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

EXEMPLE
- albinele (şi alte insecte) percep lumina
ultravioletă şi pot face distincţia între lumina
polarizată şi cea nepolarizată (mamiferele nu
sunt capabile);

- acuitatea vizuală a păsărilor de pradă

este excepţională, acestea putând cerceta,
din zbor şi de la mare înălţime, prada;

- liliecii, se orientează în zbor şi pentru

capturarea prăzii cu ajutorul ultrasunetelor
(produse, emise şi recepţionate de organe
strict specializate).
37
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

CONCLUZII

1. Stimulii potenţiali = fragmente (fracţiuni, porţiuni) limitate din mediul

extern - alcătuite din fenomene perceptibile (sesizabile) ce poate
determina un răspuns comportamental.

2. Prin intermediul organelor de simţ, animalele au capacitatea de a:

- efectua analiza spaţială a ambianţei,
- să recunoască şi să localizeze obiectele,
- să le integreze cu alte elemente din natură şi, în final,
- să reacţioneze adecvat situaţiei date.

38
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

2. STIMULI EFECTIVI

• ORGANELE DE SIMŢ ale animalelor nu sunt simple organe de recepţie

a unor stimuli, ci FILTRE ACTIVE care selectează numai o parte din
totalitatea stimulilor potenţiali recepţionaţi, respectiv pe aceia care la
momentul respectiv prezintă o importanţă deosebită pentru animal.

• Filtrarea şi selectarea stimulilor recepţionaţi depinde de tipul de

comportament care, la momentul respectiv, prezintă cea mai mare
importanţă pentru supravieţuirea individului

• Exemplu: imprinting-ul

39
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

3. STIMULI SEMNIFICATIVI

• Dacă anumiţi STIMULI POTENŢIALI DEVIN, pentru perioade variabile

de timp, = purtători de informaţie adaptativă, dobândind în acest fel
semnificaţie biologică se numesc STIMULI SEMNIFICATIVI.

• Aceste fenomene au fost puse în evidenţă şi demonstrate de biologul

german J.v. Uexkull (1934) care a studiat şi descris comportamentul
alimentar al căpuşei (Ixodex ricinum).

40
 - căpuşa femelă, lipsită de văz, dar care percepe radiaţia luminoasă
- rămâne nemişcată în mediu înconjurător, în aşteptare, până când apare
un animal cu sânge cald.
- căpuşa percepe mirosul specific al acidului butiric emanat de
secreţiile cutanate ale animalului şi devine activă, și ajunge pe animalul-
gazdă.
- se deplasează cu rapiditate printre firele de păr până când vine în
contact cu o zonă a tegumentului lipsită de păr.
- îşi introduce rostrul adânc în tegument şi se hrănească cu sânge.

41
CONCLUZIE: radiaţia luminoasă, mirosul acidului butiric, temperatura
corpului animalului-gazdă şi contactul cu tegumentul lipsit de păr
constituie stimuli naturali semnificativi care declanşează, fiecare în
parte, acte comportamentale specifice

42
 CLASIFICAREA STIMULILOR EXTERNI

4. STIMULI - CHEIE

Stimulul-cheie este reprezentat de un stimul extern a cărui

semnificaţie nu a fost dobândită în cursul vieţii animalului ci în cursul
evoluţiei speciei, reprezentând o ADAPTARE FILOGENETICĂ.

Existenţa stimulilor-cheie acustici

Reacţia unei găini-cloşcă la chemarea de alarmă a unui pui (după N.
Tinbergen, 1951)

43
• Existenţa stimulilor-cheie VIZUALI
Modele utilizate K. Lorenz şi N. Tinbergen pentru testarea reacţiei de
salvare la păsările de curte faţă de păsările de pradă

44
CONCLUZII
• animalele dispun de un mecanism neurosenzorial prin intermediul
căruia acestea recunosc, localizează şi selectează din mediul
eficient respectiva combinaţie de stimuli-cheie, capabilă să determine
acel răspuns comportamental.
• Acest mecanism a fost denumit, de K. Lorenz, mecanism declanşator
înnăscut (MDI).

- De ex., prezentarea penelor cozii de către păun declanşează reacţii

comportamentale ale sexului opus care favorizează împerecherea.

45
 EXTERNĂ

CAUZALITATEA
COMPORTAMENTULUI

INTERNĂ

46
 B. CAUZALITATEA INTERNĂ A COMPORTAMENTULUI
(Spontaneitatea comportamentului)

În etologie, spontaneitatea comportamentului reprezintă expresia acţiunii

factorilor cauzali interni în determinarea comportamentului.

Motivaţia, dispoziţie de acţiune = FACTORI INTERNI care determină

motivaţia internă a unui animal, respectiv,

disponibilitatea animalului de a efectua un anumit act comportamental.

47
 Exemple:

1. Rolul hormonilor – ca factori cauzali interni - este semnificativ în

determinarea comportamentului animalelor.
Hormonii influenţează semnificativ unele tipare comportamentale:
• agresivitatea, comportamentul sexual, matern, comportamentul de îngrijire
al progeniturii, apărarea teritoriului etc

2. Modificările mediului intern (umoral) sunt capabile să determine

răspunsuri comportamentale la animale.

- Receptori interni, pot depista modificările mediului intern (variaţii ale concentraţiei
de glucoză şi CO2 din sânge, starea de plenitudine a stomacului, temperatura
corporală, presiunea osmotică etc.).
- Aceste modificări vor determina, sub coordonarea sistemului nervos central,
declanşarea unor acte comportamentale specifice (hrănirea, adăparea, adăpostirea).
48
DEZVOLTAREA COMPORTAMENTULUI

49
 FILOGENETICĂ

Reprezentată de interacţiunea
dintre organism şi mediu în
decursul evoluţiei speciei.
DEZVOLTAREA
COMPORTAMENTULUI

ONTOGENETICĂ
Reprezentată de interacţiunea
dintre organism şi mediu în cursul
vieţii individului.
50
 DEZVOLTAREA FILOGENETICĂ
COMPORTAMENTULUI

Cauza principală care a determinat evoluţia speciilor este SELECŢIA

NATURALĂ:

- între membrii unei specii există o mare variabilitate a caracterelor;

- anumite caractere se transmit ereditar, descendenţilor
- anumiţi indivizi, dotaţi cu însuşiri favorabile, se adaptează mai uşor la
modificările mediului intern (modificări climaterice, prezenţa prădători,
boli)
- indivizii mai puţin adaptaţi vor fi treptat eliminaţi de cei mai bine
adaptaţi mediului în care trăiesc.

51
 În cursul procesului de evoluţie speciilor s-au modificat atât:
- structurile morfologice şi
- fiziologia organismelor cât şi
- comportamentul acestora.

- !!!! comportamentele înnăscute (instinctive) se supun legilor selecţiei

naturale, fiind variabile şi ereditare.

52
 DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ
COMPORTAMENTULUI

În acest caz, sistemul biologic implicat în recepţionarea şi achiziţia

informaţiei adaptative este organismul individual, iar procesul de
achiziţie al informaţiei are o durată echivalentă cu existenţa individului.

Pe parcursul procesului dezvoltării ontogenetice a unui individ,

comportamentul acestuia se modifică, îmbogăţindu-se continuu,
fiind implicate mecanisme neuro-fiziologice complexe.

53
 Dezvoltarea ontogenetică a comportamentului debutează încă din
perioada prenatală/preeclozională a individului, astfel că la
naştere/ecloziune un anumit număr de tipare comportamentale sunt
funcţionale.

Astfel, în cursul vieţii individului are loc o maturare progresivă a

aparatelor efectoare, dar şi a mecanismelor senzoriale care
declanşează actul motor.

54
Clasificarea COMPORTAMENTELOR

55
 EREDITAR (datorat codului
genetic), care cuprinde
întreaga experienţă
filogenetică a speciei
= 1. comportamente
INSTINCTIVE - se bazează pe
Toate fiinţele îşi desfăşoară
reflexe înnăscute
viaţa după un scenariu impus de
două programe:

PROGRAM „ÎNVĂŢAT”, care

reprezintă volumul cuno-
ştinţelor acumulate de un
individ în urma confruntării
sale cu mediul înconjurător -
= 2. comportamente
ÎNVĂŢATE - se bazează
pe reflexe condiţionate 56
Comportamentul are, aşadar, o dublă cauzalitate, exogenă şi endogenă,
fiind dependent de factori stimulatori externi dar şi de factori interni,
capabili să declanşeze şi să „justifice” în acelaşi timp, apariţia unei
manifestări motivate biologic.

În dezvoltarea ontogenetică a unui organism, comportamentul suferă,

modificări importante, datorate:
- atât maturării şi perfecţionării tiparelor neuromotorii înnăscute, cât
mai ales,
- unor procese complicate de învăţare.

57
• În esenţă, comportamentele sunt procese fiziologice controlate prin
mecanisme nervoase şi umorale.

Alături de structurile nervoase, ansamblul hormonal

joacă un rol participativ deosebit în formarea
comportamentului animal.

58
1. Comportamentele INSTINCTIVE

59
 1. Comportamentele INSTINCTIVE

!!!! Omul acţionează raţional

!!! Animalele acţionează ca

simple automate – instinctual.

ACTUL INSTINCTIV este un act motor, stereotip, automat şi înnăscut

(ereditar). 60
DEFINIŢIE

INSTINCTELE = comportamente orientate spre conservarea speciei.

= constau într-o succesiune ordonată de acte
comportamentale
= sunt mai complexe decât reflexele.

61
 Comportamentele instinctive prezintă următoarele
proprietăți :

- se transmit ereditar şi sunt supuse modificărilor şi selecţiei naturale

- sunt manifestate de toţi indivizii aceleiaşi specii.
– Ex.:
• toate rândunicile construiesc cuibul la fel,
• toţi porcii se scladă în nămol.
• toţi păianjenii ţes pânză,
(https://www.youtube.com/watch?v=4Y9K1H6Yn6o)

62
 - nu necesită învăţare sau experienţă anterioară pentru manifestarea lor,
- sunt condiţionate de anumiţi factori interni (spre exemplu instinctul
sexual, strict determinat de vârsta şi de activitatea funcţională a glandelor
sexuale);
- prezintă un grad înalt de stereotipie şi specificitate de specie (doar
păianjenii țes pânză)
- prezintă mici variaţii de la un individ la altul: toţi păianjenii ţes
asemănător.

63
• Unele comportamente instinctuale, deşi foarte complexe şi în
aparenţă învăţate, au la bază un determinism genetic.
– Comportamentul de construire a cuibului la rândunică de exemplu: o
rândunică îşi construieşte cuibul destul de corect chiar daca face aceasta
pentru prima dată şi nu a mai văzut acest fapt la alţi congeneri.

64
CLASIFICAREA COMPORTAMENTELOR INSTINCTIVE

După natura complexităţii lor, reflexele necondiţionate se împart în

1. reflexe necondiţionate complexe = grupa instinctelor

majore la care s-au identificat atât centrii nervoşi cât şi procesele
neurofiziologice ce coordonează aceste comportamente:
– reproducerea,
– hrănirea,
– somnul.
2. reflexe necondiţionate simple = instincte subordonate
instinctelor majore:
- social,
- teritorial,
- de excreţie

65
I.P. Pavlov a arătat că între instinct şi reflexul necondiţionat complex nu
există nici o deosebire.

La manifestarea reflexelor necondiţionate complexe participă, de

regulă, un lanţ întreg de acte reflexe necondiţionate simple.

Exemplu:
- REFLEXUL NECONDIŢIONAT ALIMENTAR se realizează chiar şi la
animalul nou-născut, cu participarea unui şir întreg de reacţii reflexe
necondiţionate simple:
- suptul,
- activitatea glandelor salivare,
- deglutiţia.

!!! In această situaţie, un singur act reflex necondiţionat

constituie un stimul pentru manifestarea reflexului următor.
66
• Reflexele necondiţionate complexe nefiind individuale, ci
caracteristice la o întreagă specie sau grupuri de animale,
intensitatea lor, precum şi forma de manifestare poate fi diferită de la
individ la individ.

• Ex. – reflexul necondiţionat de apărare

formă de apărare ACTIVĂ - atac

PASIVĂ – frică și fugă

67
 CONCLUZII

1. reflexele necondiţionate reprezintă fundamentul, pe care se

dezvoltă întregul comportament al animalului.

2. reflexele necondiţionate sunt însă insuficiente pentru supraviețuirea

animalului.

68
2. Comportamentele ÎNVĂŢATE

69
 Definiţie

• ÎNVĂŢAREA este un proces de modificare şi adaptare a

comportamentului individual, ca rezultat al experienţei dobândite
(acumulate) de către un individ în cursul existenţei sale.

!!!! Efectele procesului de învăţare se suprapun întotdeauna peste

tiparele comportamentale înnăscute,

modificându-le mai ales mecanismele de declanşare şi mai puţin forma

de manifestare.
70
 Comportamentele ÎNVĂȚATE se bazează pe reflexe condiționate

• Reflexul condiţionat este legătura nervoasă temporară a unui

stimulului exterior cu activitatea de răspuns a organismului, dobândit
în cursul vieţii şi format în anumite condiţii de experienţă individuală.

!!!
Animalele pot învăţa să execute un tip de comportament, cu condiţia
ca acesta să fie înscris ca model parental în structura lor genetică.

71
 2. Comportamentele ÎNVĂŢATE

COMPORTAMENTELE ÎNVĂŢATE AU URMĂTOARELE

CARACTERISTICI:

- necesită învăţare sau experienţă anterioară pentru manifestarea lor

- nu se manifestă la toți indivizii speciei, ci doar la aceia care au avut o
experiență anterioară
- nu se transmit ereditar
- nu prezintă specificitate de specie
- pot să dispară pe parcursul vieţii (prezintă proprietatea de „stingere“)
- formarea lor se bazează pe reflexe necondiţionate;

- arcurile reflexelor condiţionate nu sunt preexistente ci se formează în

procesul de învăţare pe baza legăturilor temporare între diferiţi centri
nervoşi
72
 CONCLUZII

• Aceste reflexe sunt dobândite, ele apar, se fixează şi se sting,

dispărând în cursul vieţii – dacă aceste comportamente nu se mai
manifestă o perioadă lungă de timp

• Ele sunt strict individuale, dar sunt variabile, iau naştere uşor şi
dispar de asemenea uşor.

• Sediul actelor reflexe condiţionate este scoarţa cerebrală, iar la

formarea lor participă centrii nervoşi superiori.

Reflexele condiţionate stau la baza dresajului animalelor

73
Dobândirea a cât mai multor şi diverse reflexe condiţionate este pentru
animal o necesitate biologică obiectivă, care îl ajută în decursul vieţii:

- să cunoască şi să menţină legătura cu mediul înconjurător,

- să-şi formeze un comportament adecvat condiţiilor de
existenţă şi
- să contracareze acţiunea nocivă a factorilor de mediu.

74
În condiţii naturale de viaţă, procesul de
învăţare este facilitat:

- atât de comportamentul de explorare

(comportament de curiozitate)
- cât şi de comportamentul de joacă
(comportamentul ludic).

Modificarea şi adaptarea ontogenetică a

comportamentului n-ar fi posibile fără ca
anumite informaţii să poată fi stocate, pe o
durată variabilă de timp.

75