36 37

Jocul fecioresc Ce este un pont?

Mai multe mişcări de dans la un loc formează un pont.
Pentru a înțelege cum este alcătuit jocul fecioresc putem compara dansul cu

Ce este: un tip de dans ţărănesc, tradiţional o cuvântare. Dansul întreg ar fi ca un discurs compus din câteva „paragrafe”
de dans. Într-un discurs, fiecare paragraf conține mai multe fraze, la rândul
Cine (îl practică): bărbaţii, mai ales tinerii (feciorii): români, maghiari, rromi lor acestea sunt formate din propoziții, iar propoziţiile din cuvinte. Ceea ce
sunt pentru cuvântare cuvintele, sunt pentru dans motivele de dans. De
Unde: în Transilvania regulă, patru motive alcătuiesc o figură de dans, iar figurile, la rândul lor,

Când: la jocul satului de duminică şi în sărbători, la nunţi, la târguri alcătuiesc pontul. Cele mai întâlnite ponturi sunt alcătuite din patru figuri,
una cu rol de introducere, două cu rol de temă și una cu rol de concluzie.
Desigur, această structură se poate modifica în funcție de imaginația
Jocurile fecioreşti sunt dansuri jucate în mod tradiţional de bărbaţi, în special de jucăușului, dar și de modul în care sunt construite dansurile feciorești
către feciori. Primul semn de recunoaştere este bătaia cu palmele pe picioare, în dintr-o anumită zonă etnografică. Ponturile pot fi foarte diferite, originale,
dialog cu ritmul muzicii. Este un gest simplu prin care se pot crea dansuri cu figuri și oglindesc creativitatea jucăușului.
și ritmuri diferite, variate de la o regiune la alta. Al doilea semn de recunoaştere este
acela că dansatorii nu se prind unul de altul în timpul jocului, cum se întâmplă
în alte dansuri românești, ca de pildă în brâuri. Dintre toate dansurile tradiționale
românești, fecioreștile sunt cele mai „atletice”, în sensul că solicită foarte multă
energie, elasticitate şi o condiție fizică bună. Dansatorii acestor jocuri se cheamă
jucăuşi.

Dansul se naşte prin zonă etnografică – regiune în care există

asemănări însemnate în ceea ce priveşte obiceiurile

mişcări:
ţăranilor. România cuprinde multe astfel de zone cu
elemente specifice, care pot fi lesne recunoscute după:
• din picioare – sărituri, pinteni (lovituri ale costum, dansuri, muzică, înfăţişarea caselor şi altele.
călcâielor pe pământ sau în aer), rotiri ale
gambei, pași încrucișați sau bătuţi
• din brațe – bătăi pe picior, rotiri, fluturări,
pocnituri din degete
• din trunchi – aplecări, îndoiri, răsuciri.

Vechime şi înrudiri
Istoria dansurilor fecioreşti coboară înspre secolul al XVI-lea, în vremea Renaşterii
din Apusul Europei. Feciorescul românesc se înrudeşte cu dansuri din zonele alpine
din Germania, Austria, Italia, precum și cu dansuri din Ungaria și Slovacia. În Tran-
silvania, jocurile feciorești se pot observa la români, la maghiari şi la rromi. Fiecare Renaştere – epocă din istoria Europei, dezvoltată
etnie a dat propria culoare acestor jocuri, după obiceiurile locului şi temperamentul în sec. XIV-XVI, caracterizată prin înflorirea științelor
oamenilor. De aceea, dansurile sunt foarte diverse. Cele mai spectaculoase jocuri și artelor, retrezirea interesului pentru cultura antică,
fecioreşti le găsim în centrul Transilvaniei. invenții și descoperiri geografice importante.
38 39

Jocul fecioresc: Nume de dansuri fecioreşti:

• Dans • Fecioresc În Ardeal erau, de regulă, trei muzicanţi: un ceteraș (cântăreț
• Bătăi cu palmele pe picioare • Feciorește la vioară), un contralău (cântăreț la contră, viola de azi) și un
• Ponturi • Bărbunc gordunaș (cântăreț la gordună, contrabasul de azi).
• Strigături • Târnăveană În zilele noastre, specialiștii numesc acest grup „trio transilvan”.
• Muzică • Ardeleană feciorește
• Improvizaţie • Pe picior
• Port de sărbătoare • Haidău
• Întâietate după vârstă

tureac sau carâmb – partea cizmei care acoperă

pulpa piciorului de la genunchi până la glezne.
jocul satului – era un fel de discotecă a țăranilor de
mai demult. El avea loc, de regulă, duminică după-amiaza,
după ce lumea ieşea de la biserică, și ținea până venea ciur-
da în sat, adică, până când animalele veneau de la păscut,
la lăsarea serii. Jocul satului mai avea loc și în sărbătorile
mari de peste an: la Paști, la Rusalii,
la Crăciun, de Sfântă Mărie.

Jocul fecioresc azi

Când şi cum se joacă? Spontan: în multe sate din Transilvania, mai ales, la nunţi
şi în sărbători, în continuitate cu unele obiceiuri locale
Dansurile fecioreşti erau practicate, mai ales, la jocul satului, în duminicile
îngăduite dintre posturi, în sărbători, la lăsatul secului, la șezători şi la nunți.
Fecioreştile deschideau jocul sau punctau jumătatea acestuia. Erau dansate şi la Pe scenă: ca dans de spectacol, jucat mai degrabă în grup,
târguri. Adunați pentru târguit şi pentru a afla veşti, bărbații și feciorii, unii veniţi cu o partitură învăţată şi redată întocmai. Păstrează doar
de la mare distanță, se întreceau în ponturi la jocurile care se organizau aici. În forme de dans, pierzând ceea ce face esența jocului fecio-
târgurile mari, existau uneori și zece-cinsprezece jocuri care însufleţeau aduna- resc: exprimarea creativității prin improvizarea ponturilor.
rea cu muzică și voie bună. Din târguri, mai ales, se ducea faima celor mai buni
pontăuși, până departe, peste sate. Uneori, jucăușii se întrec între ei în fața specta-
torilor (părinți, rude, cunoscuți). Feciorii ies, rând pe rând, în fața ceteraşului și se
întrec în ponturi. Aceasta este postura cea mai onorantă pentru jucăuş. În satele
în care tradiția jocului fecioresc era puternică, fiecare dansator avea un repertoriu
personal, căutând să iasă în evidență prin măiestria interpretării unor ponturi doar
de el știute. Rostul cel mai important al dansului la feciori era cucerirea fetelor de
măritat și a familiilor acestora. Flăcăii purtau la pălărie un însemn al statului lor,
numit pană (peană), făcut din flori și plante verzi, iar în unele zone din pene de
păun. Pentru bărbaţii însuraţi şi mai vârstnici, virtuozitatea dansului dinaintea
muzicantului era un motiv de recunoaştere şi prestigiu. Tinerii nu au voie însă să
joace înaintea celor mai în vârstă, decât cu acordul acestora sau dacă le venea rân-
dul să iasă în fața ceterașului. Pe lângă ritmul bătut cu picioarele şi cu palmele,
jocul se înveseleşte şi cu strigături,
spuse uneori chiar de jucăuş, dar mai adesea de cei care privesc. Sunt versuri haz-
lii, improvizate, uneori ironice la adresa celor prezenţi.

„Bate cizma la tureac,

Că la fete-așa li-i drag!
Bate cizma la căpută,
Pân-la mândra să s-audă!”
S.P. şi A.S

Ceterașul era conducătorul unui grup mic de muzicanți care acompania jocul.