CAPITOLUL XIII

TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIŢIEI ȘI ASPECTE SPECIALE ALE

ACESTEIA

Secțiunea 1. Noțiunea, importanța și cadrul legal privind percheziția

 Considerații generale cu privire la percheziție

Legea procesual penală a prevăzut activități menite să conducă la descoperirea și
ridicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, ce constituie mijloc de probă, cunoscute de
organul de urmărire penală, precum și la eventuala descoperire a altor elemente de fapt, de
natură să servească la aflarea adevărului. Una dintre aceste activități este și percheziția.

Prin percheziție se înțelege acel act procedural ce face parte din activitatea de urmărire
penală și tactică criminalistică, destinat căutării și ridicării unor obiecte care conțin sau poartă
urme ale unor infracțiuni, a corpurilor delicte, a înscrisurilor, fie cunoscute, fie necunoscute
organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului, ori, indiferent de faza procesuală,
pentru descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărire penală, judecată sau executarea
pedepsei.

Cadrul procesual privind percheziția este reglementat prin art. 157-168 C.pr.pen.
Astfel, potrivit Codului de procedură penală, percheziția poate fi: domiciliară, corporală,
a unui autovehicul și informatică.

În același timp, procedeul tactic este cunoscut și în faza de executare a pedepsei, atunci
când, potrivit art. 557 alin. 2 C.pr.pen. organele de poliție pot pătrunde în domiciliul unei
persoane sau în sediul unei persoane juridice, fără învoire, pentru descoperirea și prinderea
condamnatul care se sustrage de la executarea pedepsei. O dispoziție identică se poate întâlni
și atunci când se impune executarea unui mandat de arestare preventivă emis în lipsa
inculpatului. În mod similar, în cadrul procedurii dării în urmărire (art. 521 C.pr.pen. și urm.),
potrivit art. 523 alin. 1 lit. c) C.pr.pen. pot fi efectuate activități de percheziție, în baza
mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți competent, potrivit legii.

Percheziția domiciliară și percheziția informatică pot fi dispuse în timpul urmăririi

penale numai de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în
fond sau de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în
a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează
sau supraveghează urmărirea penală. Celelalte forme de percheziție pot fi dispuse și de către

1
procuror în timpul urmăririi penale. În cursul judecății, percheziția domiciliară și cea
informatică se pot dispune de către instanță. Percheziția poate fi dispusă ori de câte ori este
necesară pentru descoperirea și strângerea probelor sau atunci când o persoană căreia i s-a cerut
să predea vreun obiect sau înscris, tăgăduiește existența sau deținerea acestuia.

Din perspectiva tacticii criminalistice, clasificările nu se mulează pe dispozițiile legii

procesual penale decât în parte, existând mai multe clasificări ale perchezițiilor.

După natura locului supus percheziției se împart în:

- Percheziția încăperilor sau a locurilor închise (inclusiv percheziția domiciliară și a
vehiculelor)
- Percheziția locurilor deschise
- Percheziția corporală

După numărul de persoane la care urmează să se efectueze percheziția se împart în:

- Perchiziția individuală
- Percheziția de grup

După numărul perchezițiilor efectuate asupra aceluiași loc sau persoane se disting:
- Percheziții primare
- Percheziții repetate

Prin efectuarea percheziției, în funcție de natura infracțiunii, se dorește atingerea unuia

sau mai multor scopuri, după cum urmează:
• Descoperirea de obiecte sau înscrisuri care conțin sau poartă urmele infracțiunii;
• Descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite sau au fost
destinate să servească la comiterea infracțiunii;
• Descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori produs al infracțiunii;
• Identificarea și ridicarea bunurilor provenite din infracțiuni;
• Descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală, judecată sau
executarea pedepsei;
• Descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor sau părților de
cadavre;
• Descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor
legale: arme, muniții, droguri, metale și pietre prețioase;
• Descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori aflate în patrimoniul făptuitorului

2
 sau a părții responsabile civilmente care fac obiectul indisponibilizării, în
vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune;
• Descoperirea și ridicare de bunuri, înscrisuri și valori, provenite din infracțiuni
săvârșite anterior și ai cărei autori nu au fost descoperiți.

A. Percheziția domiciliară
Art. 27 din Constituția României garantează inviolabilitatea domiciliului, dar în același
timp prevede și excepțiile de la regula inviolabilității domiciliului:
• Pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești
• Pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile
unei persoane
• Pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice
• Pentru prevenirea și răspândirea unei epidemii
În completarea excepțiilor enumerate mai sus, vin și prevederile art. 49 din Constituție,
care arată care sunt situațiile în care drepturile și libertățile cetățenești pot fi restrânse. Dar, tot
același articol, la al doilea alineat, prevede faptul că această restrângere trebuie să fie
proporțională cu situația care a determinat-o, fără să aducă atingere existenței dreptului sau
libertății.

Tot prin Constituție este indicată și autoritatea competentă să încuviințeze percheziția,

procedura și timpul de efectuare a acestora, după cum urmează: ”perchezițiile se dispun de
judecător și se efectuează în condițiile și formele prevăzute de lege. Perchezițiile în timpul
nopții sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante.”

Normele incluse în art. 27 din Constituție au caracter de generalitate și reprezintă

principii constituționale. Aplicarea concretă a acestora se realizează prin intermediul legii
procedural penale, întrucât Constituția nu poate intra în probleme de detaliu.

Conform prevederilor art. 157 și art. 164 C.pr.pen. rezultă că percheziția poate fi
dispusă dacă actul procedural este necesar pentru descoperirea și strângerea probelor. În raport
de calitatea persoanelor ce urmează a fi percheziționate, legislația noastră prevede și alte
condiții cu valoare de garanții suplimentare, instituite în scopul evitării unor acțiuni judiciare.

Pentru a se putea cere efectuarea unei percheziții domiciliare este necesară începerea
urmăririi penale in rem.

3
 Dacă se constată o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează efectuarea
perchezițiilor, încălcare ce a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, atât instanța
cât și procurorul vor dispune în condițiile art. 282 C.pr.pen., anularea actului.

B. Percheziția corporală
La articolul 23 din Constituție, care reglementează libertatea individuală, în alineatul
2, se precizează că percheziționarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu
procedura prevăzută de lege.

În practică percheziția vizează nu numai obiectele de îmbrăcăminte, ci și corpul

persoanei, ea extinzându-se asupra a tot ceea ce poartă persoana asupra sa ori cu sine:
încălțăminte, geantă, servietă, valiză etc.

Percheziția corporală are caracter distinct, dar poate fi efectuată simultan cu cea
domiciliară, în cazul în care în locația supusă percheziției sunt găsite persoane care fie pot deține
bunurile căutate asupra propriei persoane în încercare de a le ascunde, fie pot prezenta un
pericol pentru echipa care realizează percheziția domiciliară.

Actul procedural al percheziției trebuie efectuat numai când există suficiente și

serioase indicii că pe această cale se vor descoperi probe, iar procedeul este indispensabil pentru
aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Potrivit art. 165 al. 2 din C.pr.pen., percheziția corporală, poate fi dispusă de către
orice organ judiciar sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice
(poliția locală, jandarmeria, etc.), în cursul urmăriri penale sau a judecății. Potrivit art. 166 al.
1 C.pr.pen. percheziția corporală se efectuează de către organul care a dispus-o, cu respectarea
dispozițiilor art. 166 al. 2-6 C.pr.pen. și a art. 162 C.pr.pen. sau de persoana desemnată de către
acest organ.

Legea procedurală prevede obligația organului judiciar care efectuează percheziția ca

înainte de a trece la efectuarea acesteia, să se legitimeze. Organul judiciar care efectuează
percheziția mai are îndatorirea de a asigura prezența unor martori asistenți la efectuarea
operațiunii.

Percheziția corporală se efectuează, conform prevederilor art. 166 al. 2 C.pr.pen,

numai de către o persoană de același sex cu persoana percheziționată. Această prevedere are
caracter absolut, având drept scop ca efectuarea percheziției să se facă în limitele decenței.

Art. 166 C.pr.pen prevede obligativitatea întocmirii procesului verbal de percheziție și

remiterii unei copii persoanei percheziționate. Procesul verbal prezintă importanță deoarece
servește la verificarea legalității înfăptuirii actului procedural, iar remiterea copiei dă

4
posibilitatea celui percheziționat, în caz de încălcare a legii să se plângă procurorului ori după
caz instanței de judecată.

C. Percheziția unui vehicul

Percheziția unui vehicul este asimilată perchezițiilor în spațiu închis, ca urmare a

particularităților constructive ale acestora. Particularitatea acestui tip de percheziții îl presupune
descoperirea unor obiecte (sau chiar persoane) ascunse în elementele constructive ale
vehiculului, pentru a le disimula existența. Pentru realizarea unor astfel de percheziții sunt
necesare cunoștințe de mecanică sau apelarea la un specialist (sau mecanic) care să
dezasambleze anumite părți din vehicul pentru a descoperi obiectele ascunse. Locurile de
ascundere a obiectelor includ portierele, rezervoarele de benzină, aripile autoturismelor,
tapiseria banchetelor etc.

Secțiunea 2. Pregătirea percheziției

Pregătirea în vederea efectuării percheziției, în special când privește domiciliul sau

locul de muncă, reprezintă un proces complex de studiu și organizare, dictat de necesitatea
desfășurării ei în bune condiții și de realizarea scopului propus.

Activitățile premergătoare se materializează în :

2.1. Stabilirea scopului percheziției.

Se va face în funcție de obiectivele urmărite, tipul infracțiunii cercetate (furt,

înșelăciune, tâlhărie), ceea ce presupune ca organul de urmărire penală să cunoască temeinic
natura obiectelor sau felul înscrisurilor căutate. În unele situații, se poate prevedea că în urma
perchiziției vor trebui ridicate și alte obiecte decât cele vizate, de pildă în cazul infracțiunilor
privind traficul și consumul ilicit de droguri infractorii adeseori dețin și alte obiecte interzise,
precum arme de foc, acte de identitate false, etc.

Stabilirea scopului percheziției are atât valențe tactice cât și procesuale, în condițiile
în care mandatul de percheziție domiciliară conține, potrivit art. 158 alin. 7 lit. e) scopul pentru
care a fost emis. Pentru limitarea atingerii aduse dreptului la viață privată al persoanei, nu va fi
legală efectuarea percheziției în afara scopului stabilit, cu alte cuvinte, se va evita căutarea unor
probe pentru fapte care nu fac obiectul cercetărilor penale. Astfel, în cazul cercetării unor
infracțiuni de trafic de droguri, nu se vor căuta obiecte care nu au legătură cu fapta respectivă,

5
de pildă, documentele contabile ale unei societăți comerciale, bijuterii, aparatură electronică,
etc.

De la această regulă se pot desprinde trei excepții:

a) obiecte a căror deținere este interzisă prin lege (arme și muniții interzise ori deținute
fără drept, obiecte de contrabandă, substanțe explozive),

b) obiecte care pot avea o legătură cu faptele cercetate în cauză (în cazul infracțiunii
de trafic de droguri acestea pot fi arme, sume de bani, acte falsificate, instrumente care pot fi
folosite pentru producerea sau comercializarea drogurilor, cântare de mici dimensiuni, etc.).,

c) obiecte care pot fi surprinse la vedere și din care reiese săvârșirea unei infracțiuni
(prezența unui cadavru, a unei persoane rănite, a unor obiecte pătate cu sânge, etc.).

2.2. Cunoașterea locului unde urmează a se efectua percheziția.

Presupune cunoașterea acelor date care pot oferi o imagine clară privind dispunerea
locului, caracteristicile de construcție sau topografice, destinația sa, persoanele care locuiesc
sau au acces în spațiul percheziției etc.

Atunci când percheziția privește un loc închis, se urmărește obținerea datelor necesare
individualizării și caracterizării fidele a spațiului percheziției, ceea ce presupune, între altele:
cunoașterea exactă a adresei imobilului ce urmează a fi percheziționat, modul de dispunere a
încăperilor și a dependințelor, numărul și destinația acestora, amplasamentul ușilor, ferestrelor,
posibilitățile de intrare sau de ieșire, persoanele care locuiesc la acea adresă, vecinii,
posibilitățile de comunicare cu exteriorul.

În cazul locurilor deschise, documentarea privește particularitățile topografice ale

solului și vegetației, eventualele construcții, destinația și caracteristicile lor interioare,
drumurile și căile de acces, împrejmuirile, locurile cu care se învecinează etc.

2.3. Culegerea unor date despre persoana percheziționată

Organele de urmărire penală trebuie să cunoască pe lângă datele privind identitatea,

starea civilă, cetățenia, naționalitatea și alte date ale celui ce urmează a fi percheziționat. Este
vorba despre acele informații menite să contureze adevăratele trăsături caracteristice și
temperamentale ale persoanei care urmează a fi percheziționată, precum și ale persoanelor cu
care se află în diverse raporturi.

În primul rând interesează însușiri ce caracterizează personalitatea celui ce urmează a

fi percheziționat, gradul de instrucție, funcția, meseria exercitată în prezent cât și cea anterioară,
preocupări extraprofesionale, îndeletniciri ocazionale, vicii etc.

6
 Cu aceeași necesitate se impune cunoașterea persoanelor cu care cel percheziționat
locuiește. Se impune cunoașterea anturajului, a prietenilor și a antecedentelor penale.

2.4. Alegerea momentului efectuării percheziției

În această etapă se urmărește identificarea celui mai propice moment pentru efectuarea
percheziției, alegere impusă de considerente de ordin tactic, care să asigure în toate cazurile
finalitatea urmărită prin această activitate.

La determinarea acelui moment concură o mulțime de factori, cum ar fi: necesitatea

asigurării elementului surpriză, a caracterului său inopinat, necesitatea efectuării imediate,
neîntârziate, precizarea acelor limite de timp care oferă condiții optime de pătrundere la locul
percheziționat, de căutare și descoperire a obiectelor ce interesează cauza.

2.5. Asigurarea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziției

Reușita percheziției depinde de utilizarea unor mijloace tehnice adecvate. Este vorba
de acele materiale, surse de iluminat, detectoare de metale, aparate foto, truse de chei, unelte
diverse, aparate aflate în dotarea truselor criminalistice universale, precum și a laboratoarelor
mobile, care pot primi diverse destinații.

Pentru descoperirea obiectelor ascunse se folosesc alte mijloace tehnice speciale care
își găsesc utilizarea și cu ocazia cercetării locului faptei: sonda de mână, sonde metalice, sonde
electromagnetice pentru descoperirea și ridicarea obiectelor aflate în ape curgătoare, bălți,
fântâni.

2.6. Stabilirea echipei

De regulă la percheziție participă: organele judiciare, martorii asistenți, persoana

percheziționată sau reprezentantul său, reprezentantul unității în cazul percheziției la locul de
muncă, specialiști din diferite domenii când prezența lor se impune și eventual apărătorul celui
percheziționat, în conformitate cu dispozițiile art. 159 C.pr.pen.

Secțiunea 3. Tactica efectuării percheziției

3.1. Reguli tactice folosite la percheziționarea locurilor închise

Desfășurarea percheziției în locurile închise presupune succesiunea mai multor

evenimente și etape, fiecare dintre acestea având un set de reguli clar stabilite.

7
 A. Deplasarea la locul percheziției

Deplasarea la locul percheziției se face cu maximă operativitate pentru a nu permite

persoanei percheziționate să ascundă obiectele sau înscrisurile căutate sau să plece de la
domiciliu.

Când deplasarea se va face cu un autovehicul în mediul urban, acesta nu va fi oprit în

dreptul clădirii în care urmează a se face percheziția, ci la o distanță mai mare. În mediul rural
autovehiculul va fi oprit în acele locuri în care staționează autovehiculele în mod obișnuit,
pentru a nu atrage atenția, urmând ca de aici până la locul percheziției deplasarea să se facă pe
jos, dar nu în grupuri mari compacte, ci restrânse, de două-trei persoane.

Odată sosiți la locul unde urmează a se efectua percheziția, mai înainte de a realiza
pătrunderea în interior, membrii echipei vor lua măsuri corespunzătoare de pază, de blocare a
căilor de acces, pentru a se evita posibilitatea dispariției persoanei implicate sau pentru
înlăturarea obiectelor compromițătoare. În cazul imobilelor prevăzute cu lift se va bloca accesul
la lift, asigurându-se și paza scărilor, atât către etajele inferioare cât și spre cele superioare.
B. Intrarea la locul percheziției

Pătrunderea se face în mod civilizat, în prezența martorilor asistenți, însă dacă

persoana nu deschide, după trecerea unui anumit interval de timp rezonabil, se va proceda la
pătrunderea forțată în locuință. În jurisprudența Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii,
s-a apreciat că un timp de 15-20 de secunde acordat persoanei percheziționate să răspundă
solicitării organelor de urmărire penală este suficient, ulterior putând fi folosită forța pentru a
pătrunde 1. În mod corect s-a apreciat că regula privind așteptarea unei perioade rezonabile de
timp pentru ca persoana percheziționată să se conformeze (care rezultă din interpretarea art.
159 alin. 17 C.pr.pen) este pentru a se evita situațiile violente, distrugerea bunurilor persoanei
percheziționate și protejarea dreptului la viață privată (inclusiv inviolabilitatea domiciliului
potrivit Constituției României) 2.

Perchezițiile la locul de muncă se fac în prezența conducătorilor sau a patronilor

respectivelor unități.
C. Activități de executat

După legitimare, conducătorul echipei (procurorul sau organul de cercetare penală)

prezintă mandatul, scopul percheziției și trece la percheziționarea locului. Persoanei la care se
va efectua percheziția i se remite o copie a mandatului de percheziție domiciliară. În măsura în
care aceasta nu este prezentă, acesta se va înmâna reprezentantului acesteia sau unui membru

1
U.S. Supreme Court - United States v. Banks, 540 U.S. 31 (2003).
2
U.S. Supreme Court - Hudson v. Michigan, 547 U.S. 586 (2006).

8
al familiei cu capacitate deplină de exercițiu, iar în lipsă, oricărei persoane cu capacitate deplină
de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția sau, după caz, custodelui.

Persoanele prezente la locul percheziției vor fi adunate într-o singură încăpere sau după
caz într-un spațiu determinat al încăperii și invitate să nu părăsească acel loc, să nu se deplaseze,
să nu facă nimic de natură a tulbura activitatea celor ce efectuează percheziția.

Persoana la care se efectuează percheziția trebuie să fie încunoștințată de dreptul de a

fi asistată de un avocat, organele de urmărire penală fiind obligate să aștepte un timp de maxim
2 ore pentru sosirea acestuia, procedând la luarea de măsuri de conservare a locului (de
exemplu, evacuarea și interzicerea persoanelor să intre în locul care va avea loc percheziția).

Înainte de a se trece la căutarea obiectelor pentru care s-a emis mandatul, persoanei la
care se efectuează percheziția i se va cere să le predea de bunăvoie. În cazul în care ele sunt
predate, percheziția nu va mai continua decât în cazul în care se constată vizual existența unor
bunuri a căror deținere este interzisă, ori sunt observate obiecte care poartă urmele săvârșirii
unei alte infracțiuni.

Urmează cercetarea clădirii, cercetarea zidurilor și pereților și a altor elemente de

construcție (cercetarea pardoselilor, a planșeelor, dependințelor, pivnițelor, podurilor,
obiectelor de mobilier, lăzi, butoaie etc.). În măsura în care se găsesc spații sau locuri de
depozitare încuiate, se va solicita persoanei percheziționate deschiderea acestora, în cazul
refuzului ele fiind deschise cu forța, în situația în care se bănuiește că vor fi găsite obiectele
supuse mandatului de percheziție. Sa va avea în vedere natura obiectelor cercetate: de exemplu,
în cazul căutării unor obiecte voluminoase, nu se va proceda la deschiderea sertarelor sau altor
spații de depozitare în care nu pot încăpea asemenea obiecte.

Obiectele care urmează a fi ridicate sunt prezentate persoanei la care se face percheziție
pentru a fi recunoscute (inclusiv asupra proprietarului acestora) după care vor fi introduse în
recipiente care se vor sigila (cutii, plicuri, etc.).

În cazul în care, în timpul efectuării percheziției domiciliare se constată ca au fost

transferate obiecte sau că persoanele căutate s-au ascuns în spații învecinate, procurorul poate
încuviința efectuarea percheziției și în aceste locuri, cu încunoștințarea persoanelor din aceste
spații.

În tot cursul procedurii se vor realiza înregistrări audio-video și se vor efectua

fotografii pentru a nu se putea contesta, ulterior, rezultatele percheziției. Pentru aceleași motive,
deși Codul de procedură penală prevede numai în cazul lipsei oricăror persoane de la locul
percheziției, se impune folosirea martorilor asistenți. Aceștia vor trebui să fie în număr de doi
și nu unul singur, așa cum se prevede în lege, Noul Cod de procedură penală operând un regres

9
față de legislația anterioară, unde se prevedea obligativitatea a minim doi martori asistenți, în
toate cazurile.

3.2. Reguli tactice folosite la percheziționarea locurilor deschise

Percheziția locurilor deschise reprezintă activitatea de căutare a unor obiecte ce

interesează cauza, în cuprinsul unor spații determinate, cum sunt: curțile, grădinile, terenurile
cultivabile de lângă casă etc. În efectuarea percheziției locurilor deschise, se va ține seama atât
de caracteristicile obiectelor căutate, cât și de particularitățile locului cercetat.

Primele măsuri ce vor fi luate la fața locului vizează organizarea și stabilirea modului
de efectuare a percheziției. În raport de caracterul și întinderea terenului, se procedează la
împărțirea acestuia pe sectoare, ale căror dimensiuni trebuie să asigure o bună vizibilitate și
examinarea minuțioasă a întregului spațiu. Dacă suprafața supusă percheziției este net
determinată de anumite repere, cum ar fi: curtea, grădina, se procedează la examinarea separată
a fiecărui sector. Alternativ, în funcție de mărimea echipei și particularitățile terenului, se poate
folosi metoda greblării, prin dispunerea în lanț a membrilor echipei și parcurgerea în lanț a
terenului de la un capăt la altul 3.

Este indicat să se folosească în această activitate câinele de urmărire mai ales atunci
când se caută obiecte ascunse, droguri, cadavre.

Se vor examina atent obiectele existente la suprafața terenului, diferite lucrări sau
construcții care ar putea servi drept ascunzători sau mijloace de camuflare sau recunoaștere a
locurilor în care au fost îngropate diferite obiecte: stive de lemn, crengi, grămezi de pietre. Se
va urmări dacă pământul este mai afânat, sau este mai bine bătute, semn care indică îngroparea
unor obiecte.

3.3. Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției corporale

Din punct de vedere tactic criminalistic, percheziția corporală presupune controlul

îmbrăcămintei și a corpului persoanei, precum și a accesoriilor sale (serviete, poșete,
geamantane, etc.).

Pentru realizarea acesteia, se impune ca persoana supusă percheziției să fie

imobilizată, sau cel puțin pusă într-o poziție în care îi este imposibil să reacționeze în afara
controlului exercitat de organele de urmărire penală.

3
E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediția a V-a revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic, București
2010, pag. 510

10
 În funcție de circumstanțe, persoana poate fi imobilizată la podea, i se pot aplica
cătușele, sau i se cere să ridice mâinile, să le sprijine de zid, capota mașinii, etc. cu picioarele
mult depărtate. În lipsa unui punct de sprijin se recomandă ca cel percheziționat să fie pus în
genunchi, cu mâinile ridicate, spre a reduce posibilitatea de a reacționa violent față de organele
de urmărire penală 4.

Percheziția corporală este precedată de examinarea sumară a persoanei în vederea

ridicării de arme albe sau de foc, precum și a altor obiecte sau substanțe care ar putea pune în
pericol organul judiciar, ori ar permite persoanei să se sinucidă.

Conform tehnicilor criminalistice recomandate de F.B.I., în cazul percheziționării

persoanelor în vederea descoperirii probelor materiale în anchetarea infracțiunilor însoțite de
violență, trebuie făcute o serie de fotografii detaliate, fotografii însoțite de probele materiale
recuperate.

Dacă se observă semne de mușcătură pe un individ, probele materiale trebuiesc

obținute cât mai curând posibil, pentru a evita pierderea sau contaminarea lor în timp ce se
deplasează acea persoană.

Trebuiesc depuse toate eforturile în vederea recuperării urmelor papilare latente,

prezente pe pielea victimei, cât mai repede cu putință. Examinarea persoanei necesită luarea
unei decizii foarte importante, atunci când se observă diverse probe pe hainele persoanei.
Decizia constă în esență în a stabili dacă probele observate vor fi culese la scena crimei sau în
cadrul examenului efectuat la spital. Exemplele tipice de acest gen de probe sunt: smocuri de
fibre observabile pe hainele persoanei sau fire de păr ce stau lipite de mână.

Conform tacticilor criminalistice autohtone percheziția obiectelor de îmbrăcăminte se

efectuează de sus în jos, începând cu obiectele de pe cap. În continuare se cercetează spatele,
porțiunile de sub brațe, mâinile de la umăr până la degete, pieptul. Vor fi verificate picioarele
prin interior și exterior, până la gleznă, precum și manșetele pantalonilor, ciorapii, iar la urmă
pantofii. Cercetarea se face prin palpare fermă, prin strângerea obiectelor de îmbrăcăminte mai
groasă, deoarece doar prin pipăire simplă obiectele subțiri, chiar și cele metalice pot trece
deseori nesesizate. Totodată vor fi golite toate buzunarele, verificându-se dacă îmbrăcămintea
nu are și buzunare secrete, organul de urmărire penală ridicând nu numai eventualele arme
descoperite, ci și obiectele și înscrisurile găsite, evitându-se astfel o posibilă încercare de
aruncare a lor.

Verificarea privește fiecare piesă din care este formată îmbrăcămintea, lenjeria și
încălțămintea. La articolele de îmbrăcăminte cum ar fi paltoanele se verifică căptușeala, gulere,

4
I. Mircea, Criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, pag. 166

11
mânecile, cusăturile, buzunarele, peticele, nasturii, insigne, broșe, medalioane etc. În caz de
nevoie, îmbrăcămintea poate fi descusută, astfel încât să se poată realiza examinarea interioară.

Nu trebuie exclusă nici posibilitatea ca animalele de companie ale persoanei

percheziționate să fie purtătoare de diverse obiecte sau înscrisuri ascunse, fiind necesar să li se
facă un control.

3.4. Mijloace de fixare a rezultatelor percheziției

Principalul mijloc de fixare a acestei activități procedurale, conform art. 161 C.pr.pen,
este procesul–verbal. Ca mijloace tehnice de fixare a rezultatelor percheziției se mai folosesc
fotografierea, înregistrarea videomagnetică, filmul judiciar, schițe și desene.

Procesul verbal trebuie să cuprindă următoarele: data și locul de încheiere, numele,

prenumele, calitatea și organul judiciar din care face parte cel ce efectuează percheziția, datele
de identificare a celui percheziționat (cu mențiunea dacă a fost sau nu reprezentat), ale
persoanelor aflate la locul percheziției sau sosite după începerea acesteia, numele, prenumele
și celelalte date ale martorilor asistenți.

În procesul verbal trebuie menționat temeiul legal al efectuării percheziției, adică

autorizația, data, numărul și organul de la care emană sau se face precizare că această activitate
este impusă de o infracțiune flagrantă.

Se mai fac mențiuni cu privire la locul supus percheziției, caracterul și întinderea

acestuia, numărul de încăperi, dependințe, al spațiilor deschise etc., precum și al timpului
efectuării și a condițiilor în care au fost descoperite obiectele.

Obiectele descoperite se descriu amănunțit cu toate însușirile care le caracterizează:

formă, dimensiune, culoare, natura materialului din care sunt alcătuite, elemente ce indică
modul de fabricare, destinația etc. se mai precizează și natura ascunzătorilor, modul lor de
amenajare sau a locurilor în care au fost găsite obiectele sau înscrisurile.

În partea finală se menționează obiectele ridicate, dar și cele care din diferite motive
(greutate, cantitate) au fost lăsate în gestiunea persoanei percheziționate sau a unui custode în
urma aplicării sechestrului. Tot aici se menționează eventualele obiecții sau explicații ale
persoanei percheziționate sau a martorilor asistenți cu privire la modul de efectuare a
percheziției sau a conținutului procesului-verbal.

În procesul verbal trebuie să se menționeze dacă anumite împrejurări au fost fixate și

prin celelalte mijloace: fotografie, film, înregistrare videomagnetică sau schiță.

Procesul-verbal se încheie, de regulă, în trei exemplare, fiind semnat pe fiecare pagină

și la sfârșit de cei care participă la efectuarea percheziției, urmând ca o copie de pe acesta să fie

12
lăsată persoanei percheziționate, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei ori, în
lipsa acestora, celui care locuiește sau unui vecin.

Fotografia și filmul judiciar au scopul de a ilustra cu ajutorul imaginilor partea

descriptivă a procesului-verbal, de a întregi și ușura înțelegerea acestuia.

Înregistrarea audio-video permite înregistrarea imaginilor de ansamblu, ale obiectelor

principale și de detaliu. Oferă, ca și filmul judiciar, avantajul redării complete, fidele, în
dinamismul lor a principalelor momente pe care le parcurge percheziția.

Desenul-schiță va cuprinde locul percheziției, în întregime, indicându-se punctele în

care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manieră asemănătoare schiței efectuate
cu ocazia cercetării locului faptei.

Secțiunea 4. Percheziția informatică

Alături de formele clasice de percheziție, omul a trebuit să găsească noi procedee

probatorii pentru a putea descoperi și trage la răspundere penală persoanele care se folosesc de
mijloace tehnologice avansate, sisteme informatice, pentru săvârșirea infracțiunilor. În acest
context, s-a conturat necesitatea efectuării unor percheziții în mediu virtual, denumite
percheziții informatice sau percheziții nemateriale. Percheziția informatică are ca trăsătură
fundamentală scopul care constă în găsirea de date informatice cu semnificație pentru procesul
penal. Acestea, așa cum vom vedea, le vom denumi urme digitale iar valoarea lor în procesul
penal va trebui să fie asemenea oricărui alt mijloc de probă material.

Probabil cea mai importantă invenție a secolului al XX-lea este computerul personal,
care a permis oamenilor obișnuiți să poată deține un sistem de calcul în propriile case și, în
consecință, să se poată familiariza cu noi mijloace de a-și ușura viața, începând cu
tehnoredactarea unor documente, la accesarea cunoașterii umanității și până la realizarea celor
mai importante tranzacții bancare.

În contextul dezvoltărilor tehnologiei din secolului al XXI-lea omenirea a ajuns să

creeze o lume paralelă, virtuală, în care acțiunile din lumea reală sunt oglindite prin intermediul
unor sisteme informatice de cea mai mare varietate. Dacă la început, computerul personal era
asemenea oricărui dispozitiv electric, putând fi decuplat oricând, acum sistemele informatice
care ne înconjoară nu mai pot fi scoase din uz așa ușor, omul fiind adeseori într-o relație de
dependență, uneori chiar în sens medical, de sisteme informatice.

Progresul tehnologic aduce noutăți și cu privire la modul de săvârșire a infracțiunilor:

în locul unei înșelăciuni clasice se vor realiza înșelăciuni „online” prin intermediul unui sistem

13
informatic care asigură un grad mai mare de anonimitate pentru infractor; plănuirea și punerea
în executare a atentatelor teroriste nu se va mai face prin mijloace învechite, precum contactul
direct între participanți ori contactul telefonic ci prin rețele criptate de date; incitarea la ură și
discriminare va putea fi făcută pe scară largă cu asigurarea anonimității infractorului prin
intermediul site-urilor, blogurilor, forumurilor și altor asemenea sisteme; vânzarea și
cumpărarea ilegală de substanțe narcotice, explozibile, de arme, muniții și chiar de
medicamente cu regim special se va putea face mai lesne prin intermediul Internetului, în scopul
eludării mijloacelor de prevenție; prostituția, proxenetismul, pornografia, jocurile de noroc și
alte asemenea forme de devianță socială vor putea fi desfășurate cu ușurință cu ajutorul
Internetului.

Chiar și în acest context istoric, rămâne la fel de valabilă afirmația că orice acțiune
infracțională va lăsa urme în mediul înconjurător, regula aplicabilă și în situația în care vorbim
de infracțiuni săvârșite prin mijlocirea unui sistem informatic.

Totuși, se pune problema dacă în domeniul sistemelor informatice vom putea vorbi
despre aplicarea principiilor și metodelor folosite în Criminalistică, ori dacă datele și
informațiile pot vreodată constitui o urmă relevantă din punct de vedere criminalistic?
Răspunsul nu poate fi decât afirmativ cu privire la ambele probleme.

S-a arătat faptul că în procesul de identificare se va avea în vedere faptul că acțiunea

persoanei va produce modificări în mediul informatic. Astfel, se definea urma electronică ca
fiind acea urmă produsă de acțiunea unui utilizator pe Internet, aceasta fiind înregistrată într-un
fișier log 5. Nu putem fi de acord cu această definiție din mai multe considerente. Termenul de
urmă electronică este prea larg pentru sensul folosit, având în vedere că numai o parte a
electronicii are semnificație în domeniul informatic, aceasta fiind cunoscută drept electronică
digitală. Ca atare, considerăm că denumirea mai precisă este cea de urmă digitală. Mai mult
decât atât, nu este necesar ca acțiunea utilizatorului să se desfășoare pe Internet, fiind suficient
ca acțiunile producătoare de urme digitale să se producă într-un sistem informatic, fie și unul
offline. În același timp, nu se impune ca acțiunile utilizatorului să fie păstrate într-un fișier log 6
ele putând fi stocate în baze de date specializate, cum este cazul furnizorilor de servicii de
comunicații electronice (ISP) ori pot fi stocate în baze de date interne ale sistemului de fișiere
sub forma bazei de date MFT 7.

5
E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediția a V-a revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic, București
2010, pag. 773
6
Fișierul log este un fișier specific unor sisteme tip server și în care sunt incluse cererile efectuate de
anumite sisteme informatice către server. De pildă, un log poate avea forma generică: ora – adresă de IP a
solicitantului – informația solicitată.
7
MFT sau Master File Table este o bază de date specifică sistemului de fișiere NTFS (folosite de
sistemele de operare Windows) prin care se face legătura logică dintre informația stocată pe disc și numele
fișierului respectiv. În MFT sunt introduse toate locațiile logice ale fișierului (punctul fizic pe disc) și corelate cu

14
 Definiția pe care o propunem pentru urma digitală este: orice modificare adusă
unor date informatice aflate într-un sistem informatic sau într-un suport de stocare, ca urmare a
acțiunii omului și care este utilă din punct de vedere criminalistic. Prin modificare nu trebuie
să înțelegem o alterare a unor date ci inclusiv crearea unor noi date informatice.

Pentru a înțelege mai bine noțiunea de urmă digitală se impune să determinăm

semnificația termenului de date informatice și cel de probe digitale.

Conform Codului de procedură penală prin date informatice se înțelege orice

reprezentare de fapte, informații sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem
informatic, inclusiv un program care să determine executarea unei funcții de către un sistem
informatic. Considerăm că definiția legiuitorului nu este formulată suficient de clar, astfel că,
în opinia noastră, prin date informatice vom înțelege orice reprezentare de fapte, informații sau
concepte care se regăsește într-un sistem informatic 8 sau într-un suport de stocare 9.

Datele informatice, la rândul lor, se împart în date conținut și date privind traficul
informațional.

Datele conținut nu sunt altceva decât datele informatice în sens restrâns, ele fiind
informații sau concepte care sunt stocate într-un sistem informatic sau într-un mijloc de stocare
a datelor și pot constitui probe în procesul penal prin însăși conținutul lor. În alte cuvinte,
simpla identificare a acestor date într-un sistem informatic poate constitui o probă privind
îndeplinirea laturii obiective a unor infracțiuni precum pornografia infantilă prevăzută de art.
374 C.pen. (în modalitatea deținerii ori stocării) chiar și dacă agentul a stocat respectivele
materiale strict pentru uz personal 10. În același timp, în cadrul datelor conținut putem înțelege
și orice alte date relevante din punct de vedere penal cu privire la săvârșirea unei infracțiuni:
comunicațiile arhivate ale făptuitorului cu alți participanți, site-urile de internet vizualizate
recent, conturile folosite ori orice alte date conservate în format electronic. Pentru accesarea
datelor conținut este necesară autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți,
având în vedere natura acestor date și restrângerii grave a dreptului la viață privată a persoanei
căruia îi aparțin aceste date informatice.

locația virtuală a fișierelor (partiția și folderul în care se află fișierul) precum și numele, mărimea, data creării, data
modificării și data ultimei accesări.
8
Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate
în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui
program informatic. De exemplu, un PC, un laptop, un telefon mobil, o tabletă electronică.
9
Un suport de stocare, spre deosebire de un sistem informatic, nu va putea fi folosit pentru prelucrarea
datelor. Cu toate acestea, reținem că sistemele informatice pot fi compuse și din suporți de stocare.
10
S. Bogdan, D. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal, Partea specială, Analize, Explicații, Comentarii:
Perspectiva Clujeană, ed. Universul Juridic, București 2014, pag. 731

15
 Datele privind traficul informațional (sau datele trafic/traffic data) sunt date de altă
natură decât datele conținut, ele referindu-se nu la conținutul comunicării ori a datelor
transferate ci la modalitatea, ruta, destinația, data, locul, mărimea și alte astfel de atribute ale
datelor informatice trimise ori recepționate de către un sistem informatic 11. Specificul acestor
date privind traficul informațional este că ele nu presupun cunoașterea conținutului
comunicării ci numai a unor elemente accesorii acestuia, așa cum am arătat mai sus.

Secțiunea 5. Tactica efectuării percheziției informatice

Prin percheziție informatică înțelegem acel procedeu probatoriu prin care se

procedează la descoperirea, fixarea și evidențierea unor date informatice aflate într-un sistem
informatic sau pe un suport de stocare prin folosirea de mijloace tehnice adecvate și proceduri
adecvate de natură să asigure integritatea datelor informatice.

În realizarea oricărei percheziții informatice, trebuie avute în vedere două reguli

fundamentale: păstrarea integrității datelor informatice ale sistemului informatic sau suportului
de stocare și respectarea dreptului la viață privată al persoanei.

Uneori, organele de urmărire penală procedează la eludarea dispozițiilor legale pentru

efectuarea unei percheziții informatice, procedând la a dispune efectuarea unor constatări
tehnico-științifice în sensul art. 172 alin. 10 C.pr.pen. Au fost întâlnite situații în care s-a
procedat la dispunerea unei constatări care să aibă ca obiectiv efectuarea unei clone a sistemului
informatic ori al suportului de stocare. Această operațiune este inerentă oricărei percheziții
informatice și se realizează în prezența suspectului sau inculpatului, spre deosebire de
efectuarea unei constatări la care nu poate participa nici măcar avocații părților. Nu excludem
posibilitatea efectuării unei constatări sau a unei expertize asupra datelor informatice în anumite
situații, însă mai înainte se impune efectuarea unei percheziții informatice.

Etapele efectuării percheziției informatice sunt:

5.1. Obținerea sistemului informatic ori al suportului de stocare.

Prima etapă în cazul oricărei percheziții informatice este obținerea obiectului care va
fi supus percheziției prin diverse mijloace procedurale. Nu este necesar ca acestea să fi fost

11
Acest tip de date sunt definite de art. 35 alin. 1 pct. 1 lit. f) din Legea 161/2003 și prin art. 1 lit. d) din
Convenția de la Budapesta ca fiind orice date informatice referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem
informatic, generate de un sistem informatic care a format o parte din lanțul de comunicare, indicând, originea
comunicării, destinația, ruta folosit, data comunicării, mărimea informațiilor comunicate, durata transmiterii
datelor și tipul de serviciului utilizat pentru comunicare.

16
obținute la solicitarea sau acțiunea organelor de urmărire penală, ele putând fi furnizate de către
alți participanți la procesul penal în mod direct, în susținerea poziției lor procesuale.

Pot fi obținute sisteme informatice constând în computere (PC sau iMac), sisteme tip
server, telefoane mobile, tablete electronice, PDA-uri, etc. Totodată pot fi obținuți suporți de
stocare constând în DVD-uri, CD-uri, Blu-Ray-uri, Harddisk-uri, Solid State Drive-uri,
Memorii Flash și alți asemenea suporți 12.

În obținerea unor sisteme informatice, organul de urmărire penală trebuie să pună în

balanță interesul public și interesul privat al persoanei care vas fi supusă unei percheziții
informatice. Nu este necesar de cele mai multe ori ca întreg sistemul informatic să fie ridicat și
să fie supus percheziției informatice deoarece datele informatice sunt conținute de către o
componentă a sistemului care reprezintă un suport de stocare. Cu toate acestea, unele sisteme
informatice nu permit detașarea fizică a suportului de stocare caz în care va trebui ridicat
întregul sistem. O chestiune mai delicată este în cazul sistemelor tip server care aparțin unor
societăți comerciale. Considerăm că organele de urmărire penală nu trebuie să procedeze la
ridicarea întregului sistem informatic deoarece ar putea implica costuri excesive și nejustificate
pentru persoana juridică în cauză. În acest sens, considerăm că se vor putea cere despăgubiri
dacă nu se justifica ridicarea întregului sistem informatic, deoarece procurorul are conform art.
168 alin. 10 C.pr.pen. obligația efectuării de copii dacă ridicarea obiectelor care conțin date
informatice ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care le dețin.

5.2. Obținerea mandatului de percheziție informatică

Odată obținute sistemele informatice și suporții de stocare, organul de urmărire penală

trebuie să procedeze conform art. 168 C.pr.pen. și să solicite judecătorului de drepturi și libertăți
(ori instanței) încuviințarea efectuării unei percheziții informatice. În cursul judecății se poate
solicita instanței efectuarea unei percheziții informatice de către părți sau persoana vătămată,
iar instanța poate dispune și din oficiu încuviințarea percheziției.

Necesitatea obținerii unei încuviințări din partea unui judecător este menită să respecte
a doua regulă esențială a oricărei percheziții informatice: respectarea dreptului la viață privată
a persoanei. Astfel, încuviințarea prealabilă este o garanție că organele de urmărire penală nu
vor putea în mod arbitrar proceda al efectuarea unei percheziții informatice. În realitate, rareori
judecătorilor li se prezintă în mod detaliat care sunt informațiile care ar putea fi conținute într-
un sistem informatic și care să justifice ingerințele aduse vieții private.

12
Există o mare varietate de suporți de stocare, incluzându-se și suporți exotici precum benzile de date
digitale, utilizate pentru stocarea a unor mari cantități de date informatice în instituții precum bibliotecile moderne,
ori suporți depășiți din punct de vedere tehnologic precum dischetele sau HDDVD-urile.

17
 5.3. Asigurarea prezenței suspectului sau a inculpatului

Potrivit art. 168 alin. 11 C.pr.pen. percheziția informatică se efectuează în prezența

suspectului sau a inculpatului, aceasta impunându-se a fi adusă la efectuarea actului de urmărire
penală mai ales în situația în care este reținută sau arestată.

Prezența suspectului sau a inculpatului este necesară pentru asigurarea apărării

drepturilor persoanei față de care se efectuează urmărirea penală, în special dreptului la viață
privată.

5.4. Realizarea unei copii sau clone a datelor informatice

Așa cum am arătat la începutul acestei secțiuni, una din regulile de bază ale oricărei
percheziții informatice este păstrarea integrității datelor informatice de pe suportul original.
Pentru a se realiza acest deziderat ser impune efectuarea unor copii ale sistemului informatic
ori a unor suporți de stocare dacă aceștia pot fi supuși unei alterări ca urmare a efectuării
percheziției informatice propriu-zise. Întotdeauna, realizarea percheziției informatice propriu-
zise se va realiza pe copia sau clona sistemului informatic sau al suportului de stocare.

În cele mai dese cazuri, se va proceda la demontarea sistemului informatic în vederea

obținerii suportului de stocare al sistemului, de regulă un harddisk sau solid state drive. Acesta
se va conecta un dispozitiv special denumit blocker care va împiedica sistemul informatic
folosit de specialistul desemnat să altereze datele informatice conținute.

Trebuie menționat faptul că orice intervenție asupra unui sistem informatic lasă urme
digitale în sensul modificării datelor privitoare la ultima accesare a fișierului în cauză. Este
suficient ca sistemul informatic să fie pornit ori suportul de stocare să fie conectat pentru ca
datele informatice să fie modificate.

Blocker-ul va permite transferul informațiilor numai într-o singură direcție, astfel că

nu există riscul alterării datelor informatice de pe suportul original. Copia obținută poate fi
stocată pe un suport de stocare sub forma unei clone, adică un suport fizic care prezintă aceleași
proprietăți informatice ca suportul originar, sau poate fi stocată sub forma unei imagini virtuale
ale suportului originar. Copia va fi depusă la dosarul cauzei, astfel că nu este permisă folosirea
unor suporți de stocare intermediari în efectuarea percheziției informatice ci însăși clona va fi
depusă, după procesare, la dosarul cauzei.

În cazul suporților optici, se va putea realiza o imagine a acestora, care să fie stocată
pe un harddisk și accesată în acest mod de specialiști, ori să se realizeze o copie fizică a
suportului optic.

18
 5.5. Efectuarea percheziției informatice propriu-zise

Odată obținute copiile datelor informatice, specialistul va trece la analizarea acestora

și descoperirea datelor informatice conținute de acestea. Pentru realizarea oricărei percheziții
informatice se va apela un sistem informatic dedicat acestui scop, de cele mai multe ori fiind
un computer obișnuit, dar este de recomandat să aibă componente de cea mai bună calitate spre
a diminua timpul necesar efectuării percheziției informatice.

De regulă sistemele informatice care fac obiectul percheziției informatice conțin un

sistem de operare: Windows, Linux, Macintosh, în diferite versiuni. Pornirea unui astfel de
sistem de operare, chiar și de pe clona suportului de stocare originar va duce la alterarea datelor
informatice, astfel că este preferabil ca, mai întâi, să se procedeze la descoperirea datelor
informatice în mod offline.

Pentru realizarea operațiunilor specifice, specialistul va utiliza mai multe programe

informatice, în funcție de necesități, precum programe specializate ca EnCase Forensics (un
program complex destinat criminalisticii informatice) sau generale: MsPaint, Photoshop,
WinRar, etc.

În funcție de specificul infracțiunii care fac obiectul cauzei, se va proceda la

descoperirea fișierelor care, sub aspectul naturii, prezintă relevanță primordială. De pildă, în
cazul unor infracțiuni de pornografie infantilă se vor căuta imagini și înregistrări video prin
căutarea extensiei fișierelor sau folosirea unor algoritmi specifici. În cazul infracțiunilor
economice se vor căuta bazele de date ale programelor de contabilitate precum și fișiere tip
Microsoft Excel.

Indiferent de tipul fișierului descoperit, se va impune analizarea meta-datelor sale,

adică acele informații privitoare la ultima accesare, data ultimei modificări și data creării
fișierului. Aceste informații pot furniza probe esențiale privind timpul săvârșirii infracțiunii.
Mărimea fișierului poate trăda și atașarea unui fișier criptat în cuprinsul său. Organizația
teroristă Al Qaeda folosea următoarea metodă: descărca un film în format digital, de regulă de
natură pornografică, și folosindu-se de un program atașa acestui fișier o arhivă criptată,
conținând documente importante. Metoda descoperirii acestei arhive se datora comparării
mărimii fișierului cu bitrate-ului fișierului video 13 înmulțit cu durata. Deoarece mărimea
fișierului depășea această valoare calculată, s-au putut descoperi arhivele criptate care mai apoi
au putut fi accesate în urma decriptării.

O problemă particulară este verificarea corespondenței persoanei prin intermediul

percheziției informatice deoarece nu se permite și interceptarea și înregistrarea unor astfel de

13
Prin bitrate înțelegem cât spațiu de stocare ocupă o secundă dintr-un fișier audio sau video. Mărimea
totală a fișierului va fi determinată de lungimea sa și de bitrate.

19
comunicări. Considerăm că, atât timp cât se va cerceta corespondența deja descărcată în
sistemul informatic clonat proba va fi una legal obținută. De regulă fișierele de poștă electronică
se stochează criptate în sistemele informatice.

Adeseori, pentru ascunderea unor informații se procedează al criptarea datelor

informatice, folosindu-se diverși algoritimi și programe de criptare. Prin folosirea unor alte
programe, specialiștii pot încerca și uneori reuși să decripteze datele informatice.

Un alt procedeu de ascundere al datelor informatice este ștergerea acestora în scopul

de a elimina eventualele urme digitale. De cele mai multe ori, infractorii nu realizează o ștergere
propriu-zisă, astfel că datele informatice pot fi recuperate în urma percheziției informatice.
Sistemele tip harddisk nu procedează la ștergerea efectivă a datelor ci doar la ștergerea fișierului
din registrul de fișiere (MFT) astfel că datele informatice se pot recupera până când sectorul
fizic al harddiskului este rescris cu date informatice noi. Este obligatoriu ca specialistul să
procedeze la căutarea de fișiere șterse și să încerce recuperarea lor pentru a se putea determina
dacă sunt relevante cauzei.

În măsura în care sunt identificate date informatice cu relevanță pentru cauza penală
se va proceda la copierea acestora pe un alt suport de stocare, preferabil CD/DVD, alături de
raportul de investigație generat de programul EnCase.

Ulterior efectuării tuturor acestor operațiuni se va realiza sigilarea tuturor suporților

de stocare și a sistemelor informatice și restituirea acestora organelor de urmărire penală sau
instanței.

5.6. Întocmirea procesului-verbal de efectuare a percheziției informatice

Procesul-verbal de efectuarea a percheziției informatice constituie unul dintre

mijloacele de probă care rezultă din efectuarea percheziției informatice. Acesta trebuie să
conțină informații despre persoanele care au realizat percheziția informatică, sistemele
informatice supuse percheziției cu identificarea individuală a acestora, menționarea
programelor folosite și detalierea procedurilor folosite în timpul percheziției informatice.

O parte importantă a procesului verbal trebuie să se refere la datele informatice găsite

și indicarea suportului de stocare pe care acestea au fost copiate prin menționarea seriei
constructive a suportului.

Se impune a se consemna și momentul începere percheziției informatice, dacă aceasta

a fost suspendată și care au fost motivele, precum și momentul la care s-a încheiat percheziția
informatică.

20
 Valorificarea urmei digitale în procesul penal

Literatura străină introduce un nou termen în domeniul criminalisticii informatice, cel

de probă digitală. Prin probă digitală s va înțelege orice date informatice stocate sau transmise
prin intermediul unui computer care susțin sau infirmă o ipoteză asupra modului cum a fost
săvârșită o faptă ori care prin care se stabilesc elemente esențiale cu privire la faptă precum
intenția sau alibiul 14. Prin cele arătate mai sus, s-ar susține că însăși datele informatice pot
constitui mijloace de probă în procesul penal. Cu toate acestea, putem observa că legiuitorul
român nu se oprește la a menționa acest tip de probe în cuprinsul art. 98 C.pr.pen. astfel că
probele digitale ar putea eventual fi încadrate la categoria denumită orice alt mijloc de probă
care nu este interzis prin lege.

Acest context este defavorabil deoarece sistemul român pune accentul pe redactarea
unor procese-verbale din care să rezulte însăși datele informatice conținute de un sistem
informatic sau de un suport de stocare. Neajunsul acestei gândiri este că mijlocul de probă –
procesul-verbal- va confirma aspecte care uneori pot fi secundare precum numele fișierului,
data ultimei accesări, data creării, fără a putea releva conținutul acestor date informatice.

O altă abordare a problemei poate fi propusă în raport de prevederile Codului de

procedură penală și ale criminalisticii: în loc să se pornească de la procesele verbale obținute în
urma unei percheziții informatice ori ale unui acces la un sistem informatic, considerăm că se
impune a se porni de la suportul de stocare sau sistemul informatic care conține urme digitale.

Considerăm că numai în acest mod putem privi în mod corecta proba digitală,
deoarece, în procesul de identificare, sistemul informatic sau suportul de stocare reprezintă
obiectul purtător de urmă, aceasta fiind o urmă digitală deci o modificare adusă unor date
informatice conținute. Recunoscând urmei digitale aceeași valoare ca o oricărei urme fizice,
sistemul informatic ori suportul de stocare al urmei digitale vor constitui mijloace materiale de
probă în procesul penal 15.

În schimb, dacă obținerea sistemului informatic și a suportului de stocare nu prezintă

probleme deosebite, ele putând fi obținute prin intermediul unor proceduri probatorii clasice
(percheziție domiciliară/corporală., predarea obiectelor, înscrisurilor și datelor informatice,
ridicarea silită de obiecte și înscrisuri) nu același lucru poate fi spus în legătură cu descoperirea
și valorificarea urmei digitale. Odată obținut sistemul informatic sau suportul de stocare se
impune obținerea unei autorizări din partea judecătorului de drepturi și libertăți de efectuare a
unei percheziții informatice.

14
Eoghan Casey, Sigital Evidence and Computer crime, ed. a III-a, ed. Elsevier, Waltham, S.U.A. 2011,
pag. 7
15
Potrivit art. 197 C.pr.pen. obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice
alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă.

21
 Secțiunea 6. Ridicarea de obiecte, înscrisuri și date informatice

Ridicarea de obiecte și înscrisuri este definită ca fiind activitatea de urmărire penală și

de tactică criminalistică prin intermediul căreia, organul de urmărire penală sau instanța de
judecată asigură obiectele și documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Ea
se constituie într-o activitate de sine stătătoare, deși vizează același scop ca și percheziția,
respectiv căutarea, ridicarea și fixarea mijloacelor de probă.

De regulă, pentru ridicarea obiectelor, organul de urmărire penală se va prezenta la

domiciliul persoanei care le deține, la locul său de muncă sau la unitatea la care se găsesc. După
ce se legitimează, va arăta scopul venirii sale, cerând să-i fie predate obiectele sau înscrisurile.

La ridicarea de înscrisuri sau obiecte trebuie asigurată prezența posesorului sau a

membrilor familiei sale, iar în cazul instituțiilor, a organelor ce răspund de acele înscrisuri sau
obiecte. De asemenea este obligatorie prezența a doi martori asistenți.

Există situații în care persoanele refuză să predea obiectele sau înscrisurile cerute, caz
în care se procedează la ridicarea lor silită.

Dacă în activitatea de ridicare a obiectelor și înscrisurilor se găsesc și alte obiecte sau

înscrisuri care interesează cauza respectivă, dar nu au fost menționate în ordonanța de ridicare,
se va face cât mai urgent completarea acesteia.

În cazul unor înscrisuri sau alte obiecte, procedeul probator nu ridică probleme
deosebite deoarece acestea pot fi studiate în mod liber de către organul de urmărire penală. În
schimb, în cazul datelor informatice, acestea nu au o formă fizică, ele prezentându-se sub
aspectul unui obiect care constituie un mijloc de stocare sau un sistem informatic. În consecință,
considerăm că organul de urmărire penală nu va fi îndreptățit să procedeze la accesarea datelor
informatice ridicate decât în măsura în care fie va obține consimțământul persoanei căruia îi
aparțin datele informatice, fie obține autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți de a
efectua o percheziție informatică asupra datelor obținute.

22