UNIVERSITATEA «DUNĂREA DE JOS»,

GALAŢI
FACULTATEA DE LITERE

Imaginea de sine a evreului român:

Mihail Sebastian şi N. Steinhardt

Teză de doctorat

– rezumat –

Doctorand,
Romulus Bucur

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Nicolae Ioana

Galaţi
2009
 Imaginea de sine a evreului român: Mihail Sebastian şi N. Steinhardt

Teza de faţă, împărţită în patru capitole, Scriitor român-evreu: pledoarie pentru

abordarea imagologică, De două mii de ani şi Jurnal în ansamblul operei lui
Mihail Sebastian, Jurnalul fericirii. Libertatea opţiunii şi Umbrele trecutului sau
gâlceava intelectualului român cu sine însuşi. Polemici în presa culturală după ’89
avându-şi originea în anii ’30, porneşte de la cărţi cu destul de vădite caracteristici
comune (De două mii de ani şi Jurnal de Mihail Sebastian, pe de o parte, Jurnalul
fericirii de N. Steinhardt, pe de alta), problematica abordată fiind, în ordinea
priorităţii aceea a circumscrierii acestor caracteristici comune, apoi cea a clasificării
acestora.
Există o serie de trăsături comune, de natură a pune pe gânduri: aceeaşi origine
evreiască, apartenenţa la aceeaşi generaţie, aceeaşi dragoste pentru cultura română,
posibil oricând de dovedit prin operă, aproximativ aceeaşi perioadă şi filieră de
formare academică, o cronologie comparabilă a unor opere semnificative pentru
cercetarea noastră, amândoi lucrează la «Revista Fundaţiilor Regale», recomandaţi
de Camil Petrescu, şi amândoi sunt înlăturaţi de acolo la sfârşitul anilor ’30, cota
operei amândurora creşte vizibil după 1989, prin republicarea lui De două mii de ani
împreună cu Cum am devenit huligan şi publicarea Jurnalului lui Mihail Sebastian,
respectiv publicarea Jurnalului fericirii al lui N. Steinhardt, care, în ambele cazuri,
duc la vii discuţii în mediile noastre culturale.
Am încercat circumscrierea identităţii iudaice – principala dificultate este cea a
criteriilor: lingvistic, religios, cultural în sens larg, toate lasă loc liber pentru inclu-
deri sau excluderimai mult sau mai puţin arbitrare. După trecerea în revistă a unei bi-
bliografii cuprinzătoare dedicate iudaismului, am decis analizarea unei lucrări dedi-
cate identităţii iudaice, cartea lui André Neher, Cheile identităţii iudaice1, care por-
neşte de la o chestiune prejudicială (în sens juridic, care trebuie să preceadă judeca-
ta), şi anume, “există o identitate iudaică? există un om evreu? putem vorbi despre
un om evreu? Omul evreu există?”2 şi care dă un răspuns esenţialist, indiferent că
această esenţă e rasială, culturală în sens larg (religioasă, lingvistică, istorică, geogra-
1
Bucureşti, ed. Hasefer, 2001.
2
Op. cit., p. 19.
Imaginea de sine…________________________________________________________________3

fică), ţinând de psihologia colectivă etc.: “ceea ce noi trăim nu este o definiţie acci-
dentală, exterioară, ci o definiţie esenţială, interioară”3.
Este adevărat că abordările care contestă sau înjosesc condiţia evreului4 sunt
esenţialiste, dar acest lucru nu ar trebui să ducă la contrapunerea unora similare, de
sens opus; o altă posibilă obiecţie poate fi legată de un posibil abuz al ideii de
puritate, în raport de indiferent care din criteriile de definiţie enumerate mai sus, ca şi
de altul, la fel de posibil, legat de potenţiala convertire, voluntară sau nu, a unor
criterii descriptive în unele valorizatoare.
Ca posibilă obiecţie pe care o putem aduce esenţialismului este că se pretinde
obiectiv, atunci când el e esenţialmente subiectiv, sau atunci când îşi asumă
subiectivitatea, pare a nega orice merit obiectivităţii.
Neher adoptă o perspectivă multiplă, pentru a limita (dacă a elimina se dovedeşte
imposibil) reducţionismele posibile: iudaismul fără evrei (i. e., definirea sa
teologică)5, evreii fără iudaism6 (definirea sa sociologică), ambele, erori corelative,
opuse împreună unei a treia, şi anume, iudaism şi evrei fără istorie 7, aceasta din
urmă, istoria, nereprezentând un accident pentru entitatea iudaism-evrei, ci “un
element constitutiv al esenţei [s. n., R. B.] sale”8.
Mai departe, această istorie necesară este pusă dincolo de una evenimenţială sau
una structurală9; opoziţia nu este una între eveniment şi structură, “ci între obiectiv şi
subiectiv, dintr-o imparţialitate venită de la o situaţie din afară şi dintr-o idee
preconcepută decurgând dintr-o situaţie dinlăuntru”10, ducând la un anumit
exclusivism: “Această carte nu putea fi scrisă decât de un evreu. Un evreu legat de
istoria sa de evreu şi de doctrina iudaismului”11.
Cauza acestuia ar putea fi unicitatea istoriei evreilor, care posedă “o caracteristică,
doar a ei, printre toate celelalte istorii, aceea de a fi simultan temporală şi

3
A. Neher, op. cit., p. 29.
4
ibid., p. 19.
5
ibid., pp. 21-22.
6
ibid., pp. 22-23.
7
ibid., pp. 23-24.
8
ibid., p. 23.
9
ibid., p. 24.
10
ibid., loc. cit.
11
ibid., loc. cit.
4 _________________________________________________________________________Rezumat

metatemporală, spaţială şi metaspaţială”12; s-ar putea obiecta că, dacă vine dinăuntru,
relevanţa acestei observaţii rămâne înăuntru: nu poţi fi simultan înăuntrul mai multor
istorii, deci nu poţi proclama altfel decât subiectiv unicitatea uneia dintre ele.
Unicitatea absolută implică de asemenea imposibilitate de comparaţie
(absolutizarea individualului, respingerea categoriilor), ca şi punerea în
imposibilitate a criticii – teorema lui Gödel, conform căreia validitatea sau
invaliditatea unui sistem nu se pot dovedi din interiorul său, ci doar de la nivelul unui
sistem de rang superior, pare a se aplica şi aici.
De la premisa greu de respins a existenţei unei identităţi iudaice, echivalată de
autor cu dimensiunea religioasă, se ajunge la un fel de imperialism religios, la
anexarea sub emblema religiei a tot cea ce ţine de identitate 13, noţiunea de sacru care
îmbrăţişează, cu sau fără voie, toate domeniile vieţii iudaice devenind extrem de
elastică14.
Istoria, sacră şi profană, ireductibilă, se traduce printr-o întâietate, iniţial
temporală, apoi calitativă, ca o compensaţie simbolică pentru suferinţele îndurate pe
parcursul istoriei acesteia din urmă, cu ajutorul unei argumentaţii ingenioase autorul
reuşind să ajungă la “exact definiţia sionistă a iudaismului”15.
Mai mult, această îngemănare duce la pretenţia ca istoria unei religii să fie scrisă
de insider-i, “singurii adevăraţi specialişti” şi care “nu sunt nici istorici, nici teologi,
oricare le-ar fi calificarea ştiinţifică”16, ci “credincioşii religiei în cauză [s. a.]”17; nu
credem că mai e nevoie să spunem ce cutie a Pandorei deschide o astfel de abordare.
Ca o concluzie provizorie, esenţial înseamnă ireductibil, incomparabil,
incomunicabil; până la urmă, o astfel de definiţie e dictată de o imagine anterioară, şi
aceasta ne poate conduce la o interpretare ce ţine cont de imagine, de faptul că evreul
nu este celălalt numai din perspectiva occidentalului, ci şi din propria sa perspectivă:
“Întrebaţi-i pe evrei ce părere au despre celălalt şi astfel veţi descoperi repede ce
părere au despre ei înşişi. Ambiguitatea figurii celuilalt, ca o construcţie

12
ibid., p. 25.
13
ibid., p. 27.
14
ibid., pp. 27-28.
15
ibid., p. 25.
16
ibid., pp. 24-25.
17
ibid., p. 25.
Imaginea de sine…________________________________________________________________5

socioculturală, trimite la ambiguitatea celui care o creează; pentru că de fapt celălalt

este şi nu este un alt sine însuşi. În acelaşi timp, oglindă şi element de contrast”18.
Au fost trecute în revistă clasificările, convergente, ale direcţiilor iudaismului
modern, cum a r fi cea a lui Jacob Neusner19, Hans Küng20, pentru a adopta în cele
din urmă, ca metodologie, imagologia, sau

“ansamblul lucrărilor de literatură comparată consacrate reprezentărilorstrăinului.

Imagologia are două obiete de studiu privilegiate: relatările de călătorie şi operele de
ficţiune aducîndu-l în scenă pe străin”21.

Dacă ne raportăm la o altă definiţie, complementară, cea dintr-un manual inter-

naţional de imagologie, atunci aceasta s-ar ocupa cu “ethnic or national stereotypes
and commonplaces”22, şi ar avea caracterul unei confruntări culturale, în care presu-
poziţiile şi valorile culturale proprii sunt implicate în mod inevitabil23.
Intră de asemenea în discuţie subiectivitatea aprecierii, sau, cu alte cuvinte, auto-
imaginea, de unde şi diferenţa dintre imagine şi informaţia obiectivă24, ca şi
imposibilitatea de facto de a vorbi despre identitate: întotdeauna, ceea ce e în discuţie
reprezintă diferenţa25.
O potenţială problemă o reprezintă contestarea hotărâtă de către René Wellek a
imagologiei, care, potrivit opiniei sale nu este altceva decât “o simplă reînviere a
vechii Stoffgeschichte”26.
Obiecţiei lui Wellek, Hugo Dyserinck îi opune două întrebări, cărora le răspunde
negativ, şi anume, dacă “imagologia ca atare aparţine unui domeniu de cercetare care
este specific «extraliterar»” şi “dacă faptul că anumite aspecte ale imaginii pătrund în

18
Esther Benbassa – Jean-Cristophe Attias, Evreul şi celălalt, Bucureşti, EST – Samuel Tastet
Éditeur, 2005, p. 12
19
Jacob Neusner, Iudaismul în timpurile moderne, Bucureşti, ed. Hasefer, 2001.
20
Hans Küng, Iudaismul, Bucureşti, ed. Hasefer, 2005.
21
Jean-Marc Moura, “Imagologie / Social images”, Dictionnaire International des Termes
Littéraires, http://www.ditl.info/arttest/art5883.php (site pe moment în refacere – 29.06.2009).
22
Joep Leerssen, National identity and national stereotype,
http://cf.hum.uva.nl/images/info/leers.htm
23
ibid., loc. cit.; permisiunea de a cita acordată de către autor – email din data de 11/03/2007.
24
ibid., loc. cit.
25
ibid., loc. cit.
26
R. Wellek, “Criza literaturii comparate”, în Conceptele criticii, Bucureşti, ed. Univers, 1970, p.
292.
domenii care se află dincolo de frontierele ştiinţei literare, este un temei suficient
pentru comparatist ca să nu se mai ocupe de imagini”27.
Mai putem adăuga, ca explicaţie, că, după ce trece în revistă dificultăţile
distincţiei conţinut / formă, René Wellek, autorul capitolului respectiv din Teoria
literaturii, părând a privilegia abordările ce pun în prim plan abordarea formei 28,
propune renunţarea la aceasta şi înlocuirea ei prin material (“toate elementele
indiferente din punct de vedere estetic”29) şi structură (modul în care acestea capătă
eficacitate estetică”30), cu precizarea că nu e vorba de o simplă substituţie
terminologică. De aici, probabil, lipsa de interes pentru un domeniu ce ar putea fi
privit, în cel mai bun caz, drept preliterar.
De asemenea, aceeaşi lucrare împarte studiul literaturii în două categorii de
abordări, una extrinsecă şi una intrinsecă, în fond, respectiv, o perspectivă care
porneşte de la conţinutul operei, ca şi cum acesta ar fi un dat individual, şi una care
porneşte de la percepţia ei, urmată de reconstrucţia intelectuală, adică de la o anumită
formă, rafinată ulterior, în cursul analizei.
Or, se pare că, în dinamica receptării literaturii, abordările se succed în valuri,
scoţând în prim plan când abordarea extrinsecă, când pe cea intrinsecă; momentul de
faţă este unul al conţinuturilor, ideologizate, trebuie să o spunem: feminismul şi, mai
larg, studiile de gen, studiile culturale, cele postcoloniale, imagologia, sau “studiul
imaginilor sau al reprezentărilor străinului”31.
Astfel încât, ca ipoteză de lucru, se poate afirma că “orice imagine provine din
conştientizarea, oricât de minimă, a unui Eu raportat la un Altul, a unui Aici raportat
la un Acolo”32, imaginea, la rândul ei fiind “expresia, literară sau nu, a unui écart
semnificativ între două realităţi culturale”33.

27
Hugo Dyserinck, “Imagologia comparată”, în Alexandru Duţu, Dimensiunea umană a istoriei.
Direcţii în istoria mentalităţilor, Bucureşti, ed. Meridiane, 1986, p. 200; demonstraţia, pp. 200-203.
28
Wellek, R., – Warren, A., Teoria literaturii, Bucureşti, ELU, 1967, pp. 188-189.
29
ibid., p. 189.
30
ibid., loc. cit. Cf. şi ibid., p. 318, material / formă.
31
D.-H. Pageaux, Literatura generală şi comparată, Iaşi, ed. Polirom, 2000, p. 81.
32
ibid., p. 82.
33
ibid., loc. cit.
Bibliografie______________________________________________________________________7

În cel de-al doilea capitol, se porneşte de la constatarea poziţiei paradoxale a lui

Mihail Sebastian în interiorul literaturii interbelice: în general, talentul nu i-a fost
contestat, cultura, intuiţia critică, inteligenţa i-au fost elogiate, cărţile sale nu au
trecut neobservate şi, cu toate acestea, a fost considerat un scriitor de planul doi, ceea
ce justifică în bună măsură aprecierea de ‘ironic’ a destinului său, într-una din
monografiile ce i-au fost dedicate, cea a Dorinei Grăsoiu.
Există, în ceea ce-l priveşte, o dublă cronologie, una a publicării romanelor
(convenim să le numim aşa, deşi nu se poate vorbi de o unanimitate în recunoaşterea
acestui statut la nivelul întregii proze), cu Fragmente dintr-un carnet găsit (1932),
Femei (1933), De două mii de ani (1934), Oraşul cu salcâmi (1935) şi Accidentul
(1940), şi una, diferită, a redactării lor; această nepotrivire nu a fost una favorabilă
receptării operei – bunăoară, Oraşul cu salcâmi, apărut în 1935, “în ordinea firească,
ar fi trebuit să vadă lumina tiparului în urmă cu ani”34, e distins cu premiul S. S. R.,
situaţie considerată, pe bună dreptate, “o cruntă ironie a sorţii”35.
În ciuda câtorva monografii (dintre care două, plus o culegere de articole critice
apărute înainte de ’89), a unor capitole în sinteze asupra literaturii interbelice, a unor
articole de dicţionar, deci, în ciuda aparentei aşezări confortabile într-un raft al
clasicizării, în ciuda citării în categoria ‘autenticistă’, ‘experienţialistă’, alături de
Camil Petrescu, Anton Holban, Mircea Eliade, C. Fântâneru, Petru Manoliu, Ion
Biberi, H. Bonciu, M. Blecher36, a prozei dintre cele două războaie, senzaţia este de
insuficientă apreciere din partea criticii. E posibil ca la aceasta să fi contribuit şi
ocultarea lui De două mii de ani, din motive ideologice (republicarea lui după ’89,
totuşi, nu pare a fi schimbat prea mult lucrurile). Publicarea Jurnalului, însă, anterior
cunoscut – şi citat – fragmentar, pare să fi mişcat puţin lucrurile: acesta a avut parte
de o bună recepţie de presă, adunată în două volume, Sebastian sub vremi.
Singurătatea şi vulnerabilitatea martorului, coordonat de Geo Şerban37 şi Dosar
Mihail Sebastian, realizat de Iordan Chimet38, recenzate pe larg de Mircea
Iorgulescu39. Din nou ironic – titlul cărţii Dorinei Grăsoiu este cum nu se poate mai
34
Dorina Grăsoiu, Mihail Sebastian sau ironia unui destin, ed. Minerva, Bucureşti, 1986, p. 65.
35
ibid., loc. cit., n. 146.
36
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Bucureşti,
EPL, 1967.
37
Caiet cultural (6) al revistei Realitatea evreiască, Bucureşti, ed. Universal Dalsi, f. a.
38
Bucureşti, ed. Universal Dalsi, 2001.
39
“Peisaj după o bătălie care nu prea a avut loc”, în Tangenţiale, Bucureşti, Editura Institutului
8 ______________________________________________________________________Bibliografie

nimerit –, numele lui Mihail Sebastian este invocat în dispute care n-au de-a face cu
el decât incidental; i se recunosc calităţi cum ar fi cultura, inteligenţa, rafinamentul,
dorinţa de înnoire artistică, însă din nou, la fel ca în cazul lui De două mii de ani,
textul devine pretext, favorizat, e drept, de contextul unor discuţii suspendate,
păstrate ‘la frigider’ odată cu instaurarea comunismului, şi care acum sunt reluate –
începând cu, să zicem, eseul Felix culpa al lui Norman Manea şi încheind cu
discuţiile asupra lui Eliade, Cioran, Noica şi al angajamentului lor politic interbelic.
Recent, putem cita textul lui Dan C. Mihăilescu, Plecând de la Sebastian, în care
autorul realizează “cu o bruscheţe aproape fizic-dureroasă în ce măsură Mihail
Sebastian a fost manipulat, malformat, otrăvit şi deturnat de la artistic la vendeta
politică, după 1989 ca şi în epoca scandalului De două mii de ani”40, continuând cu
remarca “Sebastian nu a însemnat de la publicarea Jurnalului său şi până acum, deci
de vreo 15 ani, decât – exclusiv! – o armă contra congenerilor şi prietenilor săi mai
subtil sau mai apăsat legionaroizi, fie ante, fie post 1934–1938. Scriitorul – adică
romancierul, dramaturgul, melomanul, gazetarul, francofilul, estetul rafinat, eseistul
proustianizant etc. – a fost pur şi simplu sacrificat, o dată mai mult, transformat în
pretext vindicativ şi revendicativ. Altfel zis – folosit strictamente ca măciucă în
scopuri cu totul şi cu totul străine firii şi rosturilor scrisului său”41.
Romanul De două mii de ani a stârnit pasiunile de la bun început; pentru Ion I.
Cantacuzino, un învăţământ al polemicilor declanşate de carte se poate trage asupra
“slabei preţuiri a cititorilor pentru substanţa [s. a.] lecturilor lor”, i. e., “acel element
al operii pe care cade centrul ei de greutate”, “esenţa ei”42, cu alte cuvinte asupra
lecturii extraliterare, extraestetice, luând cartea ca pretext.
Un pretext transformat în context, care a condus către texte, dintre care romanul
lui Mihail Sebastian De două mii de ani, contextualizat de autorul însuşi în Cum am
devenit huligan, şi recontextualizat recent de publicarea Jurnalului scriitorului (“Cu
excepţia câtorva pasaje, care au un prea accentuat aer de evreu, restul mi se pare
excepţional”, urmată de reflecţia asupra ideii de a o retipări cândva, “fără prefaţa lui
Nae şi fără nici o explicaţie din partea mea”(Jurnal, 59) ni se pare simptomatic
pentru această problemă a identităţii, un “studiu de caz pentru un tip de lectură

Cultural Român, 2004, pp. 9–30; iniţial, textul apăruse în numerele 8, 9, 10, 12 / 2002 ale revistei 22.
40
Dan C. Mihăilescu, “Plecând de la Sebastian”, Idei în dialog, nr. 10 (37) / octombrie 2007, p. 7.
41
ibid., loc. cit.
42
Ion I. Cantacuzino, cronică la De două mii de ani, Criterion, I, 1 / 15 octombrie 1934, p. 2.
Bibliografie______________________________________________________________________9

politico-ideologică, o utilizare şi răs-utilizare publică”43. O posibilă modalitate de

abordare ne-a fost sugerată de către un alt autor aparţinând unei minorităţi etnice,
comparatistul Victor Ivanovici, “Doar astfel, la întrebarea cioraniană, «Cum e cu
putinţă să fii român?» vom putea răspunde corect, fără rest şi aproximaţii: «Fiind
român… şi încă ceva»”44 – textul romanului lui Sebastian oferind o opţiune izbitor de
asemănătoare: “îmi pare mai urgent şi mai eficient să realizez în viaţa mea
individuală armonia valorilor evreieşti şi româneşti din care e făcută această viaţă,
decât să câştig sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să ştiu, de pildă, ce lege
anti-semită ar putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut lângă
Dunăre şi de a iubi acest pământ”45, sau “eu nu voi înceta prin aceasta să fiu evreu,
român şi dunărean” (De două mii de ani, 229).
Un prim nivel de contextualizare, în care rezonează interiorul romanului (Ghiţă
Blidaru, identificat cu Nae Ionescu46, la fel ca Mircea Vieru cu Camil Petrescu47 – ca
şi în cazul lui Blidaru, “similitudinile sunt prea evidente pentru a nu fi luate în
seamă”48) cu exteriorul, îl reprezintă prefaţa lui, “brutal adversativă sub raport
uman”49. Întrucât nu spune prea multe lucruri despre auto-reprezentarea identitară a
lui Mihail Sebastian, putând fi rezumată ca o extinsă glosă asupra prejudecăţii că
“Iuda suferă şi se chinuieşte; şi că nu se poate altfel” (Nae Ionescu, în De două mii
de ani, 7), nu vom insista aici asupra ei; o interpretare validă a acestei prefeţe constă
în plasarea de către Nae Ionescu a întregii ‘drame a iudaismului’ “pe terenul
teologiei”50.
Un început de explicaţie l-am putea avea punând cap la cap câteva aprecieri
despre Nae Ionescu şi despre personajul construit pornind de la el, în care se vede
amestecul de fascinaţie şi distanţă critică; observă “ceva demonic în Nae” (Jurnal,

43
Michèle Mattusch, op. cit., p. 1.
44
Victor Ivanovici, Repere în zigzag, ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000, p. 104.
45
Mihail Sebastian, De două mii de ani. Cum am devenit huligan, ed. Hasefer, Bucureşti, 2003, p.
230; din motive de economie de spaţiu, citatele următoare vor fi semnalate prin sigla De două mii de
ani, între paranteze, urmată de numărul paginii.
46
Dorina Grăsoiu, op. cit., p. 171.
47
ibid., loc. cit., Simion Mioc, op. cit., p. XII.
48
Simion Mioc, op. cit., loc. cit.
49
Cornelia Ştefănescu, op. cit., p. 19.
50
Leon Volovici, Ideologia naţionalistă şi «problema evreiască». Eseu despre formele
antisemitismului intelectual în România anilor ’30, ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 118.
10 _____________________________________________________________________Bibliografie

46), şi, de asemenea, nu se poate împiedica să exclame “cât poate fi de cabotin omul
ăsta!” (Jurnal, 21; notaţia e datată 17 martie 1935, deci după publicarea cărţii şi în
plin scandal de receptare a ei); această observaţie e cumva bemolată, cu rezerva
anteriorităţii romanului faţă de însemnările din Jurnal, de următoarea remarcă: “Voi
şti altă dată, mai târziu, când voi îmbătrâni, în ce măsură este Blidaru un gânditor.
Ştiu însă de pe acum cât e de mare ca artist” (De două mii de ani, 53). De asemenea,
se poate vedea efectul de dominaţie pe care acesta l-a avut asupra unei întregi
generaţii – el este “până azi singurul om căruia simt că e obligatoriu să mă supun,
fără să am însă prin aceasta sentimentul unei abdicări, ci, dimpotrivă, al unei
împliniri, al unei reintegrări” (De două mii de ani, 76); cu toate acestea, amărăciunea
răzbate în aprecierea pe care i-o face lui Nae Ionescu în Cum am devenit huligan:
“Trebuie să recunosc astăzi: m-am înşelat” (De două mii de ani, 295). S-a mai făcut
observaţia că Blidaru “răspundea nevoii de elementaritate, de trăire naturală,
frustă”51, pe când Vieru, “unei stringente aspiraţii spre claritate, limpiditate, rigoare,
spre idee, spre absolut”52.
Ca poveste, romanul a fost caracterizat prin schematism de construcţie53, i s-a
reproşat “schematismul şi ordonare logică, oarecum simplistă”54, că “tot timpul se
simte că scriitorului îi lipseşte suflul epic în stare să transforme nişte siluete în fiinţe
vii, cu o logică interioară echivalând cu o nouă existenţă, deosebită de cea a
persoanelor reale care l-au inspirat”55 – cu toate acestea, el reprezintă “un document
de epocă într-un sens semnificativ din punct de vedere artistic” şi, un pic
contradictoriu, “o serie de tipuri bine individualizate, dincolo de cheia modelului
lor”56; pentru Nicolae Manolescu, “arhitectura de ansamblu e sacrificată deliberat”, în
cadrul unei formule de jurnal “intersectat însă de capitole mai obiective, ce vor să
ofere o contrapondere”57. De asemenea, este, “dincolo de documentul ideologic,
foarte substanţial”, “experimentul nostru cel mai serios de roman modern cu teză, în
care nu ‘viaţa’ personajelor contează, ci folosirea acestora ca ilustrare a unor
51
Dorina Grăsoiu, op. cit., p. 173.
52
ibid., loc. cit.
53
Maria Dinescu, Mihail Sebastian publicist şi romancier, ed. Du Style, Bucureşti, 1998, p. 16.
54
ibid., loc. cit.
55
Cornelia Ştefănescu, op. cit., p. 82.
56
ibid., p. 81.
57
Nicolae Manolescu, “Romanul românesc modern: «Creaţie şi analiză»”, în Zoe Dumitrescu-
Buşulenga, coord., Istoria literaturii române. Studii, ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1979, p. 259.
Bibliografie_____________________________________________________________________11

principii”58, cumva o răsturnare a interpretării călinesciene, aparent pozitivă,

“caracteristic şi substanţial” de fapt cel puţin rezervată “foarte puţin roman în fond şi,
în partea în care romanţează, incolor ”, pentru a ajunge la concluzia, repetăm,
minimalizatoare, că e vorba de “o prezentare a tezei evreieşti, un eseu polemic”59.
Oamenii, după Pompiliu Constantinescu, personajele, într-o terminologie mai
actuală, sunt “abstractizaţi până la fişa psihologică”60, şi e necesar un oarecare efort
de abstragere pentru a rezista tentaţiei de identificare ce urmează după descoperirea
modelului lui Ghiţă Blidaru. În fond, e vorba de o lume (văzută din perspectivă)
iudaică, însă una complexă, complicată, şi ale cărei elemente pe care personajul-
narator le valorifică pozitiv îi servesc ca aparentă justificare a distanţării de cele
considerate negative. El operează cu reprezentări ale celor din jur, cu persoane
semnificative pentru (sub)grupurile cărora le aparţin, şi ce e interesant e că el îşi
revendică statutul de persoană concretă şi nu de semn, una din definiţiile căruia e
aliquid pro aliquo – dintru bun început el mărturiseşte că nu s-a temut niciodată “de
oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri” (De două mii de ani, 27).
Reamintind că toată polemica în jurul cărţii reprezintă discuţii care “induc în
eroare publicul, făcându-l să uite că se află în faţă unei opere de literatură, în care
ideologia nu e scop în sine”, Ion I. Cantacuzino, în cronica sa, pune în evidenţă
drama, “general umană şi universal valabilă” “a conştiinţei de a fi tot sau parte [s.
a.]. De a fi solitară sau solidară. Individual-critică sau încadrată. De a fi ea însăşi sau
emanaţia unei conştiinţe mai vaste” şi evidenţiază trei elemente: metafizicul, socialul
(“ca un cadru al primului”) şi psihologicul – “ca o consecinţă a descinderii
metafizicului în social”61.
George Steiner, în cartea sa Maeştri şi discipoli, vorbeşte despre o “paradigmă
tripartită”, alcătuită din “distrugerea discipolului de către Maestru, trădarea sau
uzurparea Maestrului de către discipol, arcul electric al credinţei împărtăşite şi al
paternităţii”62
58
ibid., loc. cit.
59
G. Călinescu, op. cit., p. 963.
60
Pompiliu Constantinescu, “Sobra şi demna confesiune a unei sensibilităţi ultragiate”, în Mihail
Sebastian interpretat de…, antologie, prefaţă, tabel cronologic şi bibliografie de Anatol Ghermanschi,
ed. Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 107.
61
Ion I. Cantacuzino, op. cit.
62
George Steiner, Maeştri şi discipoli. Prelegerile Charles Eliot Norton, 2001–2002, Bucureşti, ed.
Compania, 2005, p. 163
12 _____________________________________________________________________Bibliografie

E uşor de văzut că aceste scenarii funcţionează, atât în relaţiile dintre Mihail Se-
bastian şi Nae Ionescu, cât şi în relaţiile dintre acesta şi ceilalţi membri ai grupului.
Detaliind: distrugătoarea prefaţă la De două mii de ani, remarcile critice, uneori
dure, la adresa lui Nae, dimensiunea aproape paternă a relaţiei dintre ei doi, pe care o
observă până şi o cercetătoare extrem de critică la adresa lui Nae Ionescu şi, prin
extensie, la adresa lui Sebastian63.
Două exemple, între multele posibile:

“Citesc – nu ştiu de ce cu atâta întârziere, căci o aveam de mult în bibliotecă – Années

décissives de Oswald Spengler. Surpriza de a găsi fraze întregi, formule, idei, paradoxe
din cursul lui Nae. Tot cursul lui de anul trecut politică internă şi externă, pace, război,
definiţia naţiunii), toate ‘loviturile’ lui (Singapor, Franţa care moare, Rusia putere
asiatică, Anglia în lichidare, totul e în Spengler cu o înmărmuritoare asemănare de
termeni (Jurnal, luni, 17 iunie [1935] p. 58).

Şi:

“Nae şi-a închis cursul vieri după-masă. Am fost. Lecţie sobră (cu un singur moment
de cabotinaj – şi încă nu exagerat), lecţie foarte frumoasă, strânsă, abilă, cu o sumă de
fericite formule.

Dacă aş fi scris vineri aici despre ea, poate că aş fi rezumat-o în întregime. Dar n-am
avut chef de nimic în zilele din urmă.

Ieşind din sala de curs, Nae mi s-a adresat:

– Pentru tine am făcut lecţia asta. De doi ani te uiţi la mine chiorâş. Ei, acuma ce zici?
[58]

Nu zic deocamdată nimic. Lecţia a fost într-adevăr remarcabilă – iar soluţia lui pentru
problema individ-colectivitate este, nici vorbă, interesantă deşi simt sofismul, fără să-l
pot, pentru moment, preciza). Dar toate astea nu-l împiedică pe Nae să fie gardist de
Fier. Şi cel puţin dacă ar fi cu adevărat, sincer şi fără calcule, asta” (Jurnal, marţi, 26
[Martie 1936], pp. 58-59).

Mai rămâne o întrebare la care cartea mai sus citată a Martei Petreu răspunde cu
un DA hotărât, şi anume, putem considera maeştrii “complici atunci când un discipol
descreierat dă foc templului?”64 Întrebare care, de fapt, nu e atât de uşor de formulat
63
Marta Petreu vorbeşte despre “aproape şapte ani de influenţă formativ-deformativă a lui Nae
Ionescu asupra sa [a lui Mihail Sebastian, n. n., R. B.]. Cf. Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu –
Mihail Sebastian, Iaşi, ed. Polirom, 2009, p. 15.
64
George Steiner, op. cit. p. 129.
Bibliografie_____________________________________________________________________13

în cazul de faţă: cât din publicistica / gesturile publice ale lui Nae Ionescu sunt de
fapt instigări? Ca să-l cităm pe Mihail Sebastian:

“Alaltăieri, la Braşov, la procesul studenţilor gardişti, Nae a declarat i-am citit

depoziţia în ziare) că nu orice asasinat e interzis de religie şi că deci în mod firesc se
solidarizează cu asasinii lui Duca” (Jurnal, joi, 14 [mai 1936], p. 58).

Sau:

Nae a semnat o declaraţie de solidarizare cu cei 318 «camarazi de la Vaslui». Textul a

apărut în facsimil, în toate ziarele de azi-dimineaţă. [n. ed. Anulat: «Mi s-a părut»] Am
avut un sentiment nedesluşit că lucrurile astea mă privesc puţin şi pe mine personal,
văzând în clişeu scrisul lui Nae, pe care îl cunosc atât de bine, scrisul lui clar, decis,
parcă tipografic” (Jurnal, Sâmbătă, 10 [decembrie 1938], p. 191).

Oricum, răspunsul poate fi, pentru Steiner, – şi această variantă ne pare preferabilă
– şi un “ezitant «da şi nu». Nietzsche invocând – poate, sardonic – «bestiile blonde»
nu livrează proiectul trupelor de Waffen SS. Dar le conferă un nimb de filosofică
aşteptare”65.
Mai funcţionează, în cazul lui Mihail Sebastian, ca şi la Steinhardt, de altfel, o
trăsătură specifică – citându-l pe Saul Bellow, George Steiner afirmă că “fără
învăţătură, evreismul este o imposibilitate”66. Argumentaţia sa, pe scurt, vorbeşte
despre “autodefinirea lui Israel ca discipolat, ca ucenicie faţă de Dumnezeu”67, iar
mai pe larg, e prezentată astfel:

“Dialogul neîntrerupt dintre Dumnezeu şi evreu a pus în evidenţă, de la Avraam

încoace, toate aspectele posibile ale relaţiei Maestru-discipol la un popor apt de
adoraţie, de răzvrătire, de supunere, de încăpăţânare, dar, mai presus de toate, având o
natură iscoditoare”68.

Ştim că Sebastian nu era o persoană (excesiv de) religioasă; e de presupus, totuşi,

că influenţa mediului familial, a bunicului studios al Cărţii să fi funcţionat fie şi
inconştient. Cât despre “natura iscoditoare”, avem mărturia întregii sale publicistici.
De asemenea, e greu de presupus, şi şi mai greu de dovedit că ar fi cunoscut tra-
diţiile hasidice, după cum iarăşi nu e de crezut că Nae Ionescu poate fi confundat cu

65
ibid., loc. cit.
66
ibid., p. 186.
67
ibid., p. 188.
68
ibid., p. 186
14 _____________________________________________________________________Bibliografie

vreun rabin ale cărui fapte devin de domeniul legendei, totuşi, ca similitudine, ca
efect al carismei pe care o poate exercita câte un Maestru, mai cităm un exemplu:

“Tradiţia spune că elevul său [al lui Menahem Mendel din Vitebsk, n. n., R. B.] avea o
asemenea forţă de convingere, încât le anihila ascultătorilor incertitudinile şi libertatea
opţiunilor morale”69.

În fine, ca o sugestie asupra naturii relaţiilor dintre Nae Ionescu şi discipolii săi
(nu doar Mihail Sebastian), e de menţionat observaţia că “erotismul, ascuns sau
declarat, ca fantasmă sau act, se împleteşte strâns cu didactica şi cu întreaga
fenomenologie a relaţiei Maestru-discipol”70.
Sebastian inventariază trei atitudini posibile: sionismul, opţiunea marxistă (de
nuanţă comunistă), şi încercarea de a trăi împreună cu majoritatea în împrejurările
date (interpretată de unii drept asimilaţionism – dovadă, atacurile la care a fost supus
din amândouă părţile, după publicarea cărţii, atacuri consemnate în Cum am devenit
huligan – “Vechi inamici sau recenţi detractori, duşmani declaraţi sau foşti prieteni
(tot declaraţi!) fraternizează acum, întinzându-şi mâinile peste bariere ce păreau de
netrecut”71). Aceasta din urmă reprezintă opţiunea sa personală, pe fundalul celorlalte
două, expuse mai înainte, şi în contrast cu modelul propriei familii “S-ar fi putut să
fiu ca ei toţi, un negustor gras, însurat, mulţumit, jucând duminică seara pocher şi
spunând porcării însurăţeilor tineri” (De două mii de ani, 32).
Această atitudine e, la urma urmei, cea mai riscantă. Personajul lui Sebastian îşi
caută identitatea ca individ, – “sunt un copac evadat din pădure” (De două mii de ani,
84) –, prins între două grupuri, al său, ale cărui ipostaze şi soluţii în ceea ce priveşte
problema identităţii sunt supuse unui inventar, şi cel în care şi-ar dori să fie acceptat
(ca atare, nu integrat; mai precis, ca valoare umană intrinsecă, ca individ cu calităţile
şi scăderile lui, şi nu ca reprezentant al unui grup), şi care nu-l acceptă.
În interpretarea noastră, e vorba de o incompatibilitate la nivel de tip cultural
general, între tipul semantic, caracteristic lumii tradiţionale, orale, rurale (atât Pârlea
cât şi Blidaru fac elogiul pământului, iar Dronţu se comportă ostentativ ca un ţăran),

69
ibid., p. 190
70
ibid., p. 38. Referiri / reveniri găsim şi la pp. 39, 127, 129, 163, 172. Un singur exemplu:
“Pornirile de fidelitate afectuoasă, de încredere, seducţie şi trădare fac parte integrantă din procesul de
predare şi ucenicie. Erotismul învăţăturii, al imitării şi al ulterioarei eliberări este la fel de supus
crizelor şi rupturilor ca şi cel sexual”, ibid., p. 163.
71
Dorina Grăsoiu, op. cit., p. 61.
Bibliografie_____________________________________________________________________15

şi cel asemantic şi asintactic, caracteristic iluminismului, pe care îl adoptă naratorul.

Câteva note ale modelului semantic sunt următoarele: “feluritele semne nu sunt decât
tot atâtea înfăţişări diferite – sinonime (sau antonime) – ale uneia şi aceleiaşi
semnificaţii”72, “elementul substitutiv nu poate avea o valoare independentă: el îşi
capătă valoarea în funcţie de locul ierarhic ocupat de conţinutul său în modelul
general al lumii”73, “‘personalităţi’, adică subiecte ale drepturilor, unităţi relevante
ale celorlalte sisteme sociale – religios, moral, statal – sunt organismele corporative
de diferite tipuri. Drepturile juridice sau lipsa de drepturi depind de intrarea omului
într-un anumit grup”74. Rezultă de aici cu claritate indiferenţa faţă de individ,
recognoscibilă atât în discursul tradiţionalist al epocii, cât şi în cel al unor personaje,
de ambele părţi ale baricadei – în timpul tulburărilor studenţeşti antisemite de la
începutul cărţii, eroului i se reproşează neimplicarea de partea ‘alor săi’:
“întâmplător, o, numai întâmplător, preocupările tale superioare te opresc să vii cu
noi la primejdie” (De două mii de ani, 29). Diferenţa între cele două comunităţi, ce
iudaică şi cea românească, n-ar consta aici în tipul semantic, comun ambelor, ci
aceea dintre aşa-numita “cultură a textelor” şi cea “a gramaticilor”, prima a
obiceiului, a cutumei, cealaltă a reglementărilor scrise75.
E momentul să intervină în discuţie termenii de insider şi outsider, în accepţia
acordată lor de către Sanda Golopenţia, în cadrul proiectului său de reconstrucţie
conceptuală a pragmaticii, anume ca un model al lumii bazat pe Stări, Transformări,
(Inter-)Acţiuni şi Norme76; e de menţionat că aceşti doi termeni nu sunt simple
cuvinte aparţinând limbii engleze, ci “termeni ai limbajului semiotic”77, opoziţia
dintre ei fiind una vagă, “care ajută la înţelegere, dar nu poate constitui decât un
punct de plecare”78.
Insider şi outsider sunt, în punctul de plecare, stări relative, ţinând de percepţia
individului / grupului asupra lui însuşi, ca şi de cea a unui grup diferit asupra sa;

72
Iuri Lotman, “Problema semnului şi a sistemului de semne şi tipologia culturii ruse în secolele XI
– XIX”, în Studii de tipologie a culturii, ed. Univers, Bucureşti, 1974, p. 30.
73
ibid., p. 32.
74
ibid., p. 34.
75
id., “Problema «învăţării culturii» în calitate de caracteristică tipologică”, op. cit., p. 55.
76
Sanda Golopenţia, “Quatre sémiotiques possibles”, în Les voies de la pragmatique, Anma Libri,
Department of French and Italian, Stanford University, 1988, pp. 5-20.
77
id., “Insiders et outsiders”, op. cit., p. 97.
78
ibid., p. 98.
16 _____________________________________________________________________Bibliografie

există, cel puţin teoretic, schimbarea de statut (prin iniţiere, să zicem), ori, măcar
tentativa acestei schimbări, şi, de asemenea, acţiuni şi interacţiuni generate de
specificul acestui statut, ca şi normele care le regizează.
O serie de observaţii din lucrarea citată se verifică în roman, cum ar fi aceea că, în
portretul-robot al insider-ului “calităţile pozitive predomină asupra celor negative”
(şi, reciproc, cele negative predomină în cel al outsider-ului79 – naratorul, simţindu-se
(sau, mai curând, plasându-se în poziţia de) outsider faţă de ambele comunităţi, le
vede în primul rând defectele, dintre care cel mai important e colectivismul.
Aprofundând, acest portret-robot al insider-ului cuprinde următoarele trăsături: “e
îndemânatic, cunoscător al legilor, uzajelor şi obiceiurilor, al regulilor jocului,
etichetei, tabuurilor”80 – şi exact aceste trăsături pot fi regăsite în portretul bunicului
matern, ceasornicar şi studios al Cărţii (De două mii de ani, 59-60). În fine, cel al
outsider-ului, ca prost vorbitor, producător de locuri comune şi tautologii, ignorant al
tabuurilor şi gafeur81, poate fi văzut, din nou, de ambele părţi, să spunem,
Ianchelevici Şapsă, şi Dronţu, căruia a vorbi corect îi părea “un început de ciocoism”
(De două mii de ani, 115). La fel, Vieru, din individualism, din orgoliu artistic, se
plasează în aceeaşi poziţie de outsider – specificul naţional, scrie el, “este în definitiv
ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire,
experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare” (De două mii de
ani, 136).
În ceea ce priveşte propriul grup al naratorului, acesta e perceput prin intermediul
clişeelor, al stereotipurilor, însă nivelul la care are loc acest proces nu mai poate fi
determinat – acela al naratorului, asumându-şi mentalitatea comună, ori acela al
personajului, care trebuie să se conformeze reprezentărilor curente asupra sa. Acesta
e cazul lui Abraham Sulitzer (de la bun început poreclit Ahasverus de către narator)
şi care, abordat, se dovedeşte gata să-şi asume această reprezentare stereotipă, după
ce şi-a recunoscut interlocutorul ca fiind tot evreu, şi în cadrul unui subtil joc de
complicităţi:
“– Cu ce te ocupi? l-am întrebat. Ce faci?
– Ce face un ovrei? Umblă.” (De două mii de ani, 67). Rezultând până la urmă că
e vorba de un învăţat negustor de cărţi evreieşti, cu care discută apoi despre cultura

79
ibid., p. 104.
80
ibid., loc. cit.
81
ibid., loc. cit.
Bibliografie_____________________________________________________________________17

înaltă şi cea populară, despre identitatea evreiască, şi aşa mai departe, fără a ajunge la
nici o înţelegere, la nici un punct de vedere împărtăşit de amândoi.
Ce e cel mai surprinzător e caracteristica de adevăr a anumitor situaţii şi personaje
(şi aici fie că intuiţia autorului a funcţionat fără greş, fie că a folosit documente greu
truvabile în zilele noastre): Jabotinski e sionistul pur şi dur, exact acel tip uman care
în cele din urmă a construit, în împrejurările ştiute, Statul Israel. Intră aici de
asemenea Winkler, aceeaşi categorie de pionier, parcă hotărât să dovedească prin
faptă angajamentul adevărat pentru cauza sionistă. La fel, Berl Wolf, care, după ce şi-
a pierdut un braţ în urma unui atac palestinian (anacronismul e doar o aparenţă),
devine un activist sionist itinerant, desfăşurându-şi propaganda prin intermediul
culturii tradiţionale iudaice – exact cum se procedează şi în zilele noastre.
S. T. H(aim) e militantul comunist – cu suspect de familiara sa retorică, chiar şi
azi, după atacul din 11 septembrie : “Ce vei face cu indigenii arabi, care au şi ei
dreptul să moară de moarte naturală, nu numaidecât prin exterminare sionistă?” (De
două mii de ani, 89) şi care ar putea fi identificat cu Belu Zilber82.. Inaderenţa lui
Sebastian (şi a personajului său) la cauzele colectiviste, din nou, posibila intuiţie a
ceea ce va urma, îl face să îl apropie de Pârlea, deşi cei doi se situau la extremele
spectrului politic – comuniştii şi fasciştii au în comun “spiritul de cazarmă” (De
două mii de ani, 264).
Pentru a-şi sublinia cu şi mai multă tărie situaţia, autorul introduce (încă) un
personaj problematic, Pierre Dogany, care, când vine vorba de opţiuni academice,
culturale, alege Budapesta:
“– Te credeam evreu.
– Sunt maghiar. Evreu, desigur, dar şi maghiar. Tata a optat pentru România.
Treaba lui.” (De două mii de ani, 126).
În mod ironic, la Paris, dezbaterea de la un seminar de drept internaţional, asupra
disputelor interbelice dintre Ungaria şi România are loc între acelaşi Dogany şi, ca
apărător al cauzei româneşti, Saul Berger: “doi evrei luptându-se unul cu altul pentru
două victorii care nu sunt decât două abstracţii” (De două mii de ani, 172).

82
Identificare asupra căreia insistă I. Băicuş, op. cit., pp. 132-134. Geo Şerban, dimpotrivă, îl
identifică pe acesta cu A. I. Zissu (convorbire particulară). Pentru I. Băicuş, op. cit., p. 135, Zissu se
regăseşte sub chipul lui Sami Winkler.
18 _____________________________________________________________________Bibliografie

Un punct în care ne putem opri, pentru că putem deja vorbi de încă un pretext.
Acela pe care vrea să-l constituie încercarea de faţă, de dezbatere a problemelor
identităţii, a raportului dintre Eu şi Celălalt.
În ceeace-l priveşte pe N. Steinhardt, dacă facem abstracţie de cele două cărţi
despre iudaism scrise împreună cu Em. Neuman, cu o butadă facilă, ar fi putut fi
caracterizat drept evreul accidental. Aceasta pentru că totul, atât în biografia cât şi în
opera sa, părea să indice o categorică, totală, opţiune pentru cultura română, văzută
ca o însumare de vârfuri ale acesteia, prin colegii săi de generaţie, fie cunoscuţi
direct, fie citiţi (cele două neexcluzându-se), fie tovarăşi de suferinţă în închisoare. Şi
mai fascinat decât Sebastian de fenomenul cultural românesc, el doreşte să fie
asimilat. Şi reuşeşte acest lucru, pe calea cea mai lungă şi aspră, aceea a convertirii
religioase, urmată apoi de opţiunea monastică.
Alexandru Sever, unul dintre puţinii contestatari ai Jurnalului…, singurul, de fapt,
după ştiinţa noastră, vorbeşte, apăsat, de un caz Steinhardt, despre “felul stupid în
care era înţeles”83, fie “ca un soi de ignobilă lepădare”, fie “ca un soi de izbândă a
unei spiritualităţi asupra alteia” şi afirmă că îşi propune, ca tentativă, să scrie un eseu
despre convertire, în fapt, “un eseu despre resorturile convertirii şi despre psihologia
convertitului.”84 Totuşi, citind atent eseul şi coroborându-l cu opera lui Steinhardt –
nu sunt invocate aici decât Cartea împărtăşirii, ca punct de plecare, şi Jurnalul
fericirii – senzaţia e mai curând de reacţie de tipul celor de care a avut parte la
vremea sa, dinspre intelectualitatea evreiască, De două mii de ani, adică, lipsă de
(voinţă de) înţelegere, aceasta în ciuda afirmării unui “deplin spirit de obiectivitate”85
în conceperea lui.
Deşi, formal, îi recunoaşte dreptul la opţiune, în fapt i-o contestă; se pare că nu
reuşeşte să scape de ceea ce el însuşi numea felul stupid în care era înţeles cazul
Steinhardt, adică sub forma unei lepădări, căreia, e drept, se străduieşte întrucâtva
să-i elimine epitetul de ignobilă. Am folosit cuvântul întrucâtva, întrucât Alexandru
Sever se vădeşte aici prizonierul unei concepţii de tipul noi / ei şi care interzice orice
apropiere, orice negociere.
În ceea ce priveşte motivele intelectuale ale opţiunii sale, e de ajuns o cercetare a
cărţilor de eseistică literară – imediat iese la iveală un panteon autohton, ale cărui

83
Alexandru Sever, “Epistolă despre convertire”, Apostrof, VIII, nr. 9 (88) / 1997, p. 19.
84
ibid., loc. cit.
85
ibid., p. 20.
Bibliografie_____________________________________________________________________19

figuri marcante sunt, în genere, marile figuri ale perioadei interbelice: “Am avut
norocul să aparţin unei generaţii care se poate făli cu nume ilustre: Mircea Eliade,
Eugen Ionescu, E. M. Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Alexandru
Ciorănescu, Anton Dumitriu şi mulţi alţii”86.
Referinţele lui Steinhardt la iudaism sunt, în general, depreciative, însă nu ostile,
ci, mai curând, pătrunse de o ironie blândă, binevoitoare, înţelegătoare – cumva parte
a-şi fi însuşit spiritul mahalalei în care a crescut: “Fii ţăran, ovreiaşule. Fii
mahalagiu”87. Îşi asumă, spre a le contrazice, prejudecăţile curente despre evreu ca
fricos, retractil, izolat de realitate: “S-a zis cu tine, ovreiaşule, intelectualule,
orăşanule: ai încălţat opincile realităţii, au să-ţi bătătorească tălpile. […] Nu te mai
poţi refugia în imaginar: eşti bun de front, bun de rezistenţă, bun de minciuni sfinte şi
grijuliu ticluite, bun de îndărătnicie. Eşti bun de foc. Nu ţi-a mers la reformare,
Nuhăm. Înainte, marş!”88, prejudecăţi demontate ironic de către tatăl său: “Tata la
plecare: să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni”89.
Evreu? Român? O întrebare fără răspuns. Dacă-i dăm ascultare lui Steinhardt
însuşi, “Pe mine mă întreabă dacă-s român. Sunt, îi răspund. Ce, mă, nu eşti jidan?
Sângele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gândit şi de simţit gândesc şi simt
româneşte”90 şi “Răspunsul meu, parafrazându-l pe Churchill, a cărui mamă era din
Statele Unite şi care declara: sunt cincizeci la sută american şi sută-n sută englez, ar
fi putut să sune: sunt sută-n sută evreu şi mie-n sută român”91.
În sfârşit, ultimul capitol, pornind de la războaiele culturale de după 1989 (de
fapt, acesta este şi titlul unei cărţi recente a lui Sorin Antohi), trece în revistă câteva
“scandaluri”, pornind de la eseul lui Norman Manea, Felix culpa, trecând prin cartea
Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco. Uitarea fascismului, prin
receptarea Jurnalului lui Mihail Sebastian (ecourile, nu întotdeauna pozitive, ale
conferinţei lui Gabriel Liiceanu, Sebastian, mon frère), în general, polarizarea vieţii
noastre culturale (fenomen surprins de Sorin Adam Matei în altă carte controversată,
Boierii minţii), pornind de la ideea că toate aceste polemici îşi au originea în

86
N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii, p. 13.
87
id, Jurnalul fericirii, p. 14.
88
ibid., p. 17.
89
ibid., p. 14.
90
ibid., p. 164.
91
ibid., p. 165.
20 _____________________________________________________________________Bibliografie

momentul anilor ’30, şi continuă doar pentru că nu am avut parte de o viaţă politică,
economică, culturală normale, datorită hiatusului produs de deceniile de comunism.
 Bibliografie:

1. Ediţii

1. Sebastian, Mihail, Ce vârstă daţi acestor texte?, Bucureşti, ed. Hasefer, 2007
2. Sebastian, Mihail, De două mii de ani. Cum am devenit huligan, Bucureşti,
ed. Humanitas, 1990
3. Sebastian, Mihail, De două mii de ani. Cum am devenit huligan, ed. Hasefer,
Bucureşti, 2003
4. Sebastian, Mihail, Itinerar spiritual francez, Bucureşti, ed. Hasefer, 2007
5. Sebastian, Mihail, Jurnal, 1935-1944 Bucureşti, ed. Humanitas, 1996
6. Steinhardt, N., Jurnalul fericirii, Cluj, ed. Dacia, 1991
2. Mihail Sebastian

1. “De două mii de ani”, Pop, Ion, coord şi revizie ştiinţifică, Dicţionar
analitic de opere literare româneşti, A-D, Bucureşti, Ed. Didactică şi
Pedagogică, R. A., 1998, pp. 272-274
2. “Jurnal 1935-1944”, Pop, Ion, coord şi revizie ştiinţifică, Dicţionar analitic
de opere literare româneşti, E-L, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002,
pp. 305-308
3. “Mircea Eliade şi Mihail Sebastian două relatări ale unei prietenii”, Timpul,
supliment, noiembrie 2007, pp. 2-6
4. Alexandru, Laszlo, “«O formă a exagerării»”, (II) Tribuna, nr. 127 (15-31
decembrie 2007)
5. Alexandru, Laszlo, “«O formă a exagerării»”, Tribuna, nr. 126 (1-15
decembrie 2007)
6. Apostrof, an XVIII, nr. 11 (210) / 2007 – Centenar Sebastian
7. Băicuş, Iulian, Mihail Sebastian, proiecţii pe ecranul culturii europene,
Bucureşti, ed. Hasefer, 2007
8. Cantacuzino, Ion I., cronică la De două mii de ani, «Criterion», I, 1 / 15
octombrie 1934, p. 2
9. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a
II-a, revăzută şi adăugită; ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, ed. Minerva,
1988
10. Cernat, Paul, “Între somaţiile Istoriei şi utopia Vacanţei”, Observator
cultural, nr. 136 (393) / 11-17 octombrie 2007, p. 13
11. Chimet, Iordan, Dosar Mihail Sebastian, Bucureşti, Universal Dalsi, 2001
12. Constantinescu, Pompiliu, “Sobra şi demna confesiune a unei sensibilităţi
ultragiate”, în Mihail Sebastian interpretat de…, antologie, prefaţă, tabel
cronologic şi bibliografie de Anatol Ghermanschi, Bucureşti, ed. Eminescu,
1981, pp. 103-108
13. Cornea, Paul, “Mihail Sebastian şi problema identitară în De două mii de
ani”, Observator cultural, Nr. 141 / 22-28 noiembrie 2007
22 _____________________________________________________________________Bibliografie

14. Cosaşu, Radu, “Diabolizarea lui Sebastian (I)”, Dilema Veche, an V, nr. 218 /
21 aprilie 2008
15. Cosaşu, Radu, “Diabolizarea lui Sebastian (II)”, Dilema Veche, an V, nr. 219 /
26 aprilie 2008
16. Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie
mondiale, vol. I, Bucureşti, EPL, 1967
17. Czyzewski, Krzysztof, “Jurnalul lui Mihail Sebastian”, Observator cultural,
Nr. 141 / 22-28 noiembrie 2007
18. Dinescu, Maria, Mihail Sebastian publicist şi romancier, ed. Du Style,
Bucureşti, 1998
19. Dragotă, Emanuela, “Actualitatea lui Mihail Sadoveanu [sic; articolul este
despre Mihail Sebastian]”, Contemporanul. Ideea europeană, an XIX, nr. 11
(680) / noiembrie 2008, p. 18
20. Duda, Virgil, “Jurnalul lui Sebastian”, România literară, 18 / 9 mai 2008
21. Finkenthal, Michael, “M. Sebastian şi B. Fondane: despre identităţi şi opţiuni
literare”, Observator cultural, nr. 136 (393) / 11-17 octombrie 2007, p. 15
22. Garrigós, Joaquín, Portrete şi necunoscute ale unui jurnal”, Observator
cultural, nr. 136 (393) / 11-17 octombrie 2007, p. 12
23. Grăsoiu, Dorina, Mihail Sebastian sau ironia unui destin, ed. Minerva,
Bucureşti, 1986
24. Grigurcu, Gheorghe, “Centenar Mihail Sebastian”, România literară, nr. 33 /
24 august 2007
25. Grigurcu, Gheorghe, “Câteva precizări”, România literară, nr. 31 / 8 august
2008
26. Grigurcu, Gheorghe, “Din nou Mihail Sebastian (II)”, România literară, nr.
10 / 14 martie 2008
27. Grigurcu, Gheorghe, “Din nou Mihail Sebastian”, România literară, nr. 9 / 7
martie 2008
28. Grigurcu, Gheorghe, “Sebastian ca personaj (II)”, România literară, nr.
34 / 31 august 2007
29. Grigurcu, Gheorghe, “Sebastian ca personaj (III)”, România literară, nr.
35 / 7 septembrie 2007
30. Horasangian, Bedros, “Jocul de-a viaţa şi literatura” Observator cultural, nr.
136 (393) / 11-17 octombrie 2007, p. 14
31. Iorgulescu, Mircea, Tangenţiale, Bucureşti, Editura Institutului Cultural
Român, 2004
32. Iovănel, Mihai, “Pretextul Sebastian”, Ziarul de duminică,
http://www.zf.ro/articol_181690
33. Iovănel, Mihai, “Sebastian şi Eliade”, Cultura, nr. 194, 9.10.2008,
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=2969
34. Kanterian, Edward, “Receptarea Jurnalului lui Mihail Sebastian”, 22, XIV, nr.
814 / 11 – 17 octombrie 2005, supliment Bucureştiul Cultural nr. 23 – 24
35. Kanterian, Edward, “Subiectivitate şi obiectivitate în Jurnalul lui Mihail
Sebastian”, 22, XV, nr. 924 / 21 – 27 noiembrie 2007, supliment Bucureştiul
cultural nr. 13
36. Kanterian, Edward, “Victima este făptaşul şi făptaşul victima. Cum să nu-l
interpretăm pe Mihail Sebastian”, Observator cultural, nr. 136 (393) / 11-17
octombrie 2007, pp. 10-11
37. Manolescu, Nicolae, “Mihail Sebastian”, în Istoria critică a literaturii
române. Cinci secole de literatură, Piteşti, ed. Paralela 45, 2008, pp. 869-876
Bibliografie_____________________________________________________________________23

38. Manolescu, Nicolae, “Romanul românesc modern: «Creaţie şi analiză»”, în

Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, coord., Istoria literaturii române. Studii, ed.
Academiei RSR, Bucureşti, 1979, pp. 242-261
39. Mattusch, Michèle, Identitätskonstruktion gestern und heute -
Lektüregeschichten zu Mihail Sebastians Roman ‘De două mii de ani’,
http://www2.hu-berlin.de/romanistik/mattusch/sebastian.pdf
40. Micu, Dumitru, În căutarea autenticităţii, vol. II, Bucureşti, ed. Minerva,
1992
41. Mihăilescu, Dan C., “Plecând de la Sebastian”, Idei în dialog, nr. 10 (37),
octombrie 2007, pp. 7-10
42. Mioc, Simion, Mihail Sebastian, prozator, studiu introductiv la Mihail
Sebastian, Oraşul cu salcâmi, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968
43. Mironescu, Doris, “Posibilitatea unui roman”, Timpul, martie 2008, p. 9
44. Muşat, Carmen, “Mihail Sebastian şi anxietatea identităţii”, în
Constantinescu, Romaniţa, coord., Identitate de frontieră în Europa lărgită.
Perspective comparate, Iaşi, ed. Polirom, 2008, pp. 237-241
45. Neumann, Victor, “Întrebări şi gânduri despre Mihail Sebastian (100 de ani de
la naştere”, Timpul, supliment, noiembrie 2007, pp. 7-8
46. Oişteanu, Andrei, “Mihail Sebastian şi Mircea Eliade: cronica unei prietenii
accidentate”, 22, 5 dec. 2007
47. Petreu, Marta, “Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”
(partea a doua), România literară, nr. 13 / 4 aprilie 2008, pp. 18-20
48. Petreu, Marta, “Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”,
România literară, nr. 12 / 28 martie 2008, pp. 16-19
49. Petreu, Marta, “Mihail Sebastian la Cuvântul”, Timpul, aprilie 2008, pp. 12-
13
50. Petreu, Marta, “Portret de scriitor în depresie severă”, Apostrof, an XVIII, nr.
11 (210) / 2007, pp. 12-17
51. Petreu, Marta, “Răspuns domnului Radu Cosaşu”, Dilema Veche, nr. 221 / 8-
14 mai 2008
52. Petreu, Marta, “Sebastian – Lovinescu”, Viaţa Românească, nr. 6-7 / 2008,
pp. 21-28
53. Petreu, Marta, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Iaşi,
ed. Polirom, 2009
54. Pîrvan-Jenaru, Dana, “Mihail Sebastian şi arta de a polemiza”, Observator
cultural, nr. 136 (393) / 11-17 octombrie 2007, p. 16
55. Pîrvan-Jenaru, Dana, “Noncomformistul Mihail Sebastian”, România
literară, nr. 6 / 16 februarie 2007
56. Pîrvan-Jenaru, Dana, “Un impresionist lucid”, România literară, nr. 45 / 14
noiembrie 2008, p. 4
57. Realitatea evreiască, ediţie specială II, nr. 277 (1077), 1 – 20 iunie 2007
58. Realitatea evreiască, ediţie specială III, nr. 278-279 (1078-1079), 24 iunie –
24 iulie 2007
59. Realitatea evreiască, ediţie specială IV, nr. 280-281 (1080-1081), 24 august –
12 septembrie 2007
60. Realitatea evreiască, ediţie specială V, nr. 282-283 (1082-1083) 13
septembrie – 10 octombrie 2007
61. Realitatea evreiască, ediţie specială VI, nr. 284-285 (1084-1085) 11
octombrie – 6 noiembrie 2007
24 _____________________________________________________________________Bibliografie

62. Realitatea evreiască, ediţie specială VII, nr. 286 (1086), 7 noiembrie – 3
decembrie 2007
63. Sebastian, Mihail, Zaciu, Mircea, Marian Papahagi, Aurel Sasu, coordonare
şi revizie ştiinţifică, Dicţionarul scriitorilor români, R-Z, Bucureşti, ed.
Albatros, 2002, pp. 207-210
64. Simion, Eugen, “Mihail Sebastian. Ipoteze”, Cultura, Nr. 87 / 30 august 2007
65. Simion, Eugen, “Mihail Sebastian. Ipoteze”, Cultura, nr. 87 / 30 august 2007
66. Simion, Eugen, “Romanul – jurnal, romanul autobiografic (II)”,
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=2054
67. Simion, Eugen, “Romanul jurnal, romanul autobiografic (III)”,
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=2072
68. Simion, Eugen, “Romanul jurnal, romanul autobiografic (IV)”,
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=2107
69. Şerban, Geo, “«Ucenicul diavolului» refuză subordonarea”, Observator
cultural, nr. 168, 5-11 iunie 2008
70. Ştefănescu, Cornelia, Mihail Sebastian, Bucureşti, ed. Tineretului, 1968
71. Tismăneanu, Vladimir, “«Spiritul critic e un civil»: Mihail Sebastian şi era
tiraniilor”, Evenimentul zilei, 28 noiembrie 2007
72. Trandafir, Constantin, “Mihail Sebastian în realitatea imediată”, România
literară, Nr. 22 / 8 iunie 2007
73. Trandafir, Constantin, Mihail Sebastian. Între viaţă şi ficţiune, Bucureşti, ed.
Libra, 2007
74. Vartic, Ion, “Mihail Sebastian sau «lenea de plantă» a fiinţei”, Modelul şi
oglinda, Bucureşti, ed. Cartea Românească, 1982, pp. 257-265
75. Volovici, Leon, “Insula lui Mihail Sebastian. Bucureşti, 1939-1944”,
Apostrof, an XVIII, nr. 11 (210) / 2007, pp. 3-6

3. N. Steinhardt

1. “Jurnalul fericirii”, Pop, Ion, coord şi revizie ştiinţifică, Dicţionar analitic

de opere literare româneşti, E-L, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002,
pp. 310-313
2. Ardeleanu, George, “Nicolae Steinhardt şi «trădarea cărturarilor»”, Rost,
http://www.romfest.org/rost/mar2003/tradarea.shtml
3. Ardeleanu, George, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Bucureşti, ed.
Humanitas, 2009
4. Ardeleanu, George, Nicolae Steinhardt. Monografie, Braşov, ed. Aula, 2000
5. Bădiliţă, Cristian, “Două cărţi despre iudaism ale lui N. Steinhardt”,
Convorbiri literare, http://convorbiri-literare.dntis.ro/BADILITAdec.html
6. Cernat, Paul, “Exemplar, despre Steinhardt”, Observator cultural, nr. 467 / 26
martie 2009
7. Ciobotaru, Irina, “Lecţie de «morală» istorică – Despre agonia Europei”,
Verso, nr. 38 / 1-15 iunie 2008
8. Ciubotaru, Irina, “Nicolae Steinhardt – intelectualul sub povara istoriei”,
Tabor, nr. 5, august 2008, pp. 72-81
9. Grigurcu, Gheorghe, “O evocare a lui N. Steinhardt”, România literară, nr.
12 / 28 martie 2008, pp. 12, 15
Bibliografie_____________________________________________________________________25

10. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de

literatură, Piteşti, ed. Paralela 45, 2008, pp. 1426-1429
11. Mureşan, Adrian, Hristos nu trage cu ochiul. N. Steinhardt & Generaţia ’27,
Cluj-Napoca, ed. Limes, 2006
12. Pintea, Ioan, Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt, Piteşti, ed. Paralela 45,
2007
13. Roatiş, Florin, “Sub semnul lui Alain: N. Steinhardt şi Alexandru Baciu”,
Observator cultural, nr. 468 / 2 aprilie 2009
14. Sever, Alexandru, “Epistolă despre convertire”, Apostrof, 9 / 1997, 19-24
15. Steinhardt, N., Zaciu, Mircea, Marian Papahagi, Aurel Sasu, coordonare şi
revizie ştiinţifică, Dicţionarul scriitorilor români, R-Z, Bucureşti, ed.
Albatros, 2002, pp. 371-373
16. Tismăneanu, Vladimir, “N. Steinhardt şi problema demonismului” (I-III),
Evenimentul zilei / 29 octombrie, 5 noiembrie, 12 noiembrie 2008
4. Iudaism

1. Asandului, Gabriel, Istoria evreilor din România (1866-1938), Iaşi, ed.

Institutul European, 2003
2. Benbassa, Esther – Attias, Jean-Cristophe, Evreul şi celălalt, Bucureşti, EST,
2005
3. Calimani, Ricardo, “Evreii au fost primii europeni: diaspora”, în Compagnon,
Antoine – Jacques Seebacher, Spiritul Europei, I, Date şi locuri, Iaşi, ed.
Polirom, 2002, pp. 325-332
4. Castaldini, Alberto, “Istorie reală şi istorie virtuală: două abordări ale
iudaismului”, Observator cultural, nr. 207 / 12 – 18 martie 2009
5. Constantinescu, Viorica S., Evreul stereotip. Schiţă de istorie culturală,
Bucureşti, ed. Eminescu, 1996
6. Eisenberg, Josy, Iudaismul, Bucureşti, ed. Humanitas, 1995
7. Eisenberg, Josy, O istorie a evreilor, Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
8. Epstein, Isidor, Iudaismul, Bucureşti, ed. Hasefer, 2003
9. Johnson, Paul, O istorie a evreilor, Bucureşti, ed. Hasefer, 2005
10. Küng, Hans, Iudaismul, Bucureşti, ed. Hasefer, 2005
11. Lemaire, André, Istoria poporului evreu, Timişoara, ed. de Vest, 1994
12. Neher, André, Cheile identităţii iudaice Bucureşti, ed. Hasefer, 2001
13. Neusner, Jacob, Iudaismul în timpurile moderne, Bucureşti, ed. Hasefer, 2001
14. Scherr, Lily, “Europa îşi suprapune itinerarele: shtetl”, în Compagnon,
Antoine – Jacques Seebacher, Spiritul Europei, I, Date şi locuri, Iaşi, ed.
Polirom, 2002, pp. 333-337
15. Solomon, Norman, Iudaismul. Foarte scurtă introducere, Bucureşti, ed. Allfa,
2003
5. Antisemitism

1. Marian, Maria, coord., Totuşi, n-au fost singuri. Solidaritatea intelectualităţii

române şi evreieşti în anii 1900-1940, Bucureşti, ed. Universal Dalsi, 2005
2. Soloviov, Vladimir – Berdiaev, Nikolai – Fedotov, Gheorghi, Creştinism şi
antisemitism, Bucureşti, ed. Humanitas, 1992
26 _____________________________________________________________________Bibliografie

3. Volovici, Leon, Ideologia naţionalistă şi «problema evreiască». Eseu despre

formele antisemitismului intelectual în România anilor ’30, Bucureşti, ed.
Humanitas, 1998
6. Perioada interbelică

1. Călinescu, Matei Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi,

reflecţii, Iaşi, ed. a doua, revăzută şi adăugită, ed. Polirom, 2002
2. Cioran, Emil, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, ed. Humanitas, 1990
3. Ionescu, Eugen, Nu, Bucureşti, ed. Humanitas, 1991 (1934)
4. Ionescu, Nae, Curs de metafizică, Bucureşti, ed. Humanitas, 1991
5. Ionescu, Nae, Neliniştea metafizică, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale
Române, 1993
6. Laignel-Lavastine, Alexandra, Cioran, Eliade, Ionesco: L’oubli du fascisme.
Trois intellectuels roumains dans les tourments du siècle, Paris, Presses
Univérsitaires de France, 2002
7. Laignel-Lavastine, Alexandra, Filozofie şi naţionalism. Paradoxul Noica,
Bucureşti, ed. Humanitas, 1998
8. Manea, Norman, Despre clovni: dictatorul şi artistul, Cluj, Biblioteca
Apostrof, 1997
9. Marineasa, Viorel, Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica
lui Nichifor Crainic şi a lui Nae Ionescu, la o nouă citire, Timişoara, Editura
Universităţii de Vest, 2004
10. Mihăilescu, Dan C., Îndreptări de stânga, Bucureşti, ed. Humanitas, 2005
11. Mihăilescu, Dan C., Scriitorincul, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 2001
12. Mihăilescu, Dan C., Stângăcii de dreapta, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1999
13. Ornea, Z., Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, ediţie revăzută,
Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996
14. Ornea, Z., Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea, Bucureşti, ed.
Eminescu, 1980
15. Petreu, Marta, Un trecut deocheat sau “Schimbarea la faţă a României”,
Cluj, Biblioteca Apostrof, 1999
16. Shafir, Michael, Între negare şi trivializare prin comparaţie. Negarea
Holocaustului în ţările postcomuniste din Europa Centrala şi de Est, Iaşi, ed.
Polirom, 2002
17. Tarangul, Marin, “Portret cu ocazia unei corecturi”, România literară, nr. 39 /
5 octombrie 2007, p. 19
18. Veiga, Francisco, Istoria Gărzii de Fier, 1919 – 1941. Mistica
ultranaţionalismului, Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
19. Vulcănescu, Mircea, De la Nae Ionescu la «Criterion», Bucureşti, ed.
Humanitas, 2003
7. Imagologie

1. Alexandrescu, Sorin, Identitate în ruptură. Mentalităţi româneşti postbelice,

Bucureşti, ed. Univers, 2000
2. Alexandrescu, Sorin, Paradoxul român, Bucureşti, ed. Univers, 1998
3. Duţu, Alexandru, Modele, imagini, privelişti. Incursiuni în cultura europeană
modernă, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1979
Bibliografie_____________________________________________________________________27

4. Dyserinck, Hugo, “Imagologia comparată”, în Alexandru Duţu, Dimensiunea

umană a istoriei, Bucureşti, ed. Meridiane, 1988, pp. 197 - 209
5. Heitmann, Klaus, Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german , 1775 -
1918. Un studiu imagologic, Bucureşti, ed. Univers, 1995
6. Iacob, Luminiţa Mihaela, Etnopsihologie şi imagologie. Sinteze şi cercetări,
Iaşi, ed. Polirom, 2003
7. Oişteanu, Andrei, Imaginea evreului în cultura română, Bucureşti, ed.
Humanitas, 2001
8. Pageaux, Daniel-Henri, Literatura generală şi comparată, Iaşi, ed. Polirom,
2000
9. Wellek, R., – Warren, A., Teoria literaturii, Bucureşti, ELU, 1967
10. Wellek, R., “Criza literaturii comparate”, în Conceptele criticii, Bucureşti,
Univers, 1970, 290-303
8. Lucrări generale

1. Golopenţia, Sanda, Les voies de la pragmatique, Anma Libri, Department of

French and Italian, Stanford University, 1988
2. Golopenţia-Eretescu, Sanda, “Analiza contrastivă şi semiotică”, Studii şi
Cercetări Lingvistice, XXIX, nr. 1, 1979, 3-17
3. Lotman, Iuri, Studii de tipologie a culturii, ed. Univers, Bucureşti, 1974
4. Cistelecan, Al., “Problema evreiască. Umblatul pe ouă - Introducere la o
dezbatere liberă”, Vatra, 10-11 / 2000, 3
5. Ivanovici, Victor, Repere în zigzag, Bucureşti, ed. Fundaţiei Culturale
Române, 2000
9. Jurnal

1. Berl, Emanuel, Despre ‘jurnalul intim’, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,

“Jurnalul ca literatură”, pp. 33 – 36
2. Blanchot, Maurice, Jurnalul intim şi povestirea, în Caiete critice, nr. 1 – 2 /
1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 49 – 53
3. Ciocârlie, Livius, Memorialistică şi roman, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,
“Jurnalul ca literatură”, pp. 16 – 20
4. Cioculescu, Şerban, De ce citim cu nesaţ aceste însemnări zilnice?, în Caiete
critice, nr. 1 – 2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 82 – 83
5. Crohmălniceanu, Ovid S., Pentru ce citim jurnale intime, în Caiete critice, nr.
1 – 2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 78 – 79
6. Doinaş, Ştefan Augustin, Micro-jurnal anti-jurnal, în Caiete critice, nr. 1 –
2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 54 – 63
7. Genette, Gérard, Jurnalul, antijurnalul, în Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987,
“Literatură şi confesiune”, pp. 22 – 29
8. Iorgulescu, Mircea, Ispita memorialistică, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,
“Jurnalul ca literatură”, pp. 7 – 11
9. Lejeune, Philippe, Pactul autobiografic, Bucureşti, ed. Univers, 2000
10. Manea, Norman, Jurnale, în Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987, “Literatură şi
confesiune”, pp. 71 – 76
11. Mihalaş, Marcel, Jurnalul ca specie literară, în Caiete critice, nr. 1 – 2 /
1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 30 – 40
28 _____________________________________________________________________Bibliografie

12. Mihăieş, Mircea, Note despre poetica jurnalului intim, în Caiete critice, nr. 1
– 2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 15 –21
13. Mihăilescu, Dan C., Dopul de cristal, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,
“Jurnalul ca literatură”, pp. 47 – 51
14. Mincu, Marin, Metajurnal în jurnal sau despre autenticitatea scriiturii, în
Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896, “Jurnalul ca literatură”, pp. 37 – 41
15. Moraru, Cornel, Obsesia credibilităţii, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,
“Jurnalul ca literatură”, pp. 21 – 26
16. Olăreanu, Costache, Reflecţii, reducţii, exemplificări, în Caiete critice, nr. 1 –
2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 67 – 70
17. Paler, Octavian, Nevoia de a vorbi, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896,
“Jurnalul ca literatură”, pp. 42 – 46
18. Rousset, Jean, Jurnalul intim, text fără destinatar, în Caiete critice, nr. 1 – 2 /
1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 8 – 14
19. Simion, Eugen, Ficţiunea jurnalului intim, vol. I – III, Bucureşti, ed. Univers
enciclopedic, 2001
20. Simion, Eugen, Jurnalul ca ficţiune, în Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987,
“Literatură şi confesiune”, pp. 4 – 7
21. Simion, Eugen, Pactul cu istoria, în Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1896, “Jurnalul
ca literatură”, pp. 12 – 15
22. Simionescu, Mircea Horia, 7 zile – precum atunci, şi azi întocma…, în Caiete
critice, nr. 1 – 2 / 1987, “Literatură şi confesiune”, pp. 63 – 66
23. Spiridon, Monica, Sinceritatea sintaxei, în Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987,
“Literatură şi confesiune”, pp. 84 – 89
24. Vianu, Tudor, Sinceritatea în literatura subiectivă, în Caiete critice, nr. 3 – 4 /
1896, “Jurnalul ca literatură”, pp. 26 – 32
25. Vodă Căpuşan, Maria, Jurnalul este…, în Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987,
“Literatură şi confesiune”, pp. 41 – 48
10. Diverse

1. Alexandru, Laszlo, “Noica la a doua tinereţe (I)”, Tribuna, nr. 147 / 16-31
octombrie 2008
2. Alexandru, Laszlo, “Noica la a doua tinereţe (II)”, Tribuna, nr. 148 / 1-15
noiembrie 2008
3. Alexandru, Laszlo, “Noica la a doua tinereţe (III)”, Tribuna, nr. 149 / 16-30
noiembrie 2008
4. Antohi, Sorin, Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public, Iaşi, ed.
Polirom, 2007
5. Barnavi, Elie, “Inventarea toleranţei religioase”, în Compagnon, Antoine –
Jacques Seebacher, Spiritul Europei, II, Cuvinte şi lucruri, Iaşi, ed. Polirom,
2002, pp. 83-92
6. Borbély, Ştefan, “Jurnalul de la Păltiniş”, Echinox, XXX, nr. 10-11-12 / 1998,
p. 19
7. Caiete critice, nr. 1 – 2 / 1987, “Literatură şi confesiune”
8. Caiete critice, nr. 3 – 4 / 1986, “Jurnalul ca literatură”
9. Cristea-Enache, Daniel – Iovănel, Mihai, “Scriitor evreu & român”,
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=4030
10. Delumeau, Jean, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată,
vol. I-II, Bucureşti, ed. Meridiane, 1986
Bibliografie_____________________________________________________________________29

11. Girard, René, Ţapul ispăşitor, Bucureşti, ed. Nemira, 2000

12. Grigurcu, Gheorghe, “Noica între extreme (II)”, România literară, 17 / 2 mai
2008
13. Grigurcu, Gheorghe, “Noica între extreme (III)”, România literară, 18 / 9 mai
2008
14. Grigurcu, Gheorghe, “Noica între extreme”, România literară, 16 / 25 aprilie
2008
11. Judt, Tony, România: la fundul grămezii. Polemici, controverse, pamflete,
Iaşi, ed. Polirom, 2002
15. Neumann, Victor, Neam, popor sau naţiune? Despre identităţile politice
europene, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Bucureşti, ed, Curtea Veche, 2005
16. Petrescu, Dan, Secta gânditorilor de estradă, Iaşi, ed. Polirom, 2009
17. Popper, Karl R., Mizeria istoricismului, Bucureşti, ed. All, 1998
18. Popper, Karl R., Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. I, Vraja lui Platon,
Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
19. Popper, Karl R., Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. II, Epoca marilor
profeţii: Hegel şi Marx, Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
20. Schlesak, Dieter, “Holocaustul refulat. Studiu de caz: Norman Manea”, Vatra,
10-11 / 2000, 4-11
21. Sever, Alexandru, “Continuitate fără cenzură”, Vatra, 10-11 / 2000, 23-25
22. Steinhardt, N., “Catharii de la Păltiniş”, Escale în timp şi spaţiu sau dincoace
şi dincolo de texte, Bucureşti, ed. Cartea Românească, 1987, pp. 331-334
23. Vatra, nr. 10 – 11 (355 – 356) / 2000, “Cum poate fi cineva scriitor român
evreu”
24. Volovici, Leon, “Utopie, ideologie şi literatură: Intelectuali şi scriitori evrei în
România în secolul XX”, Vatra, 10-11 / 2000, 16-21