Letopiseţul Ţării Moldovei

Grigore Ureche

Letopiseţul Ţării Moldovei

Editura Litera

Copyright © 2011 Litera

ISBN: 978-606-600-338-4

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

TABEL CRONOLOGIC

cca 1590 Descendent al unei familii boiereşti atestată la începutul secolului al XV-lea, cronicarul Grigore Ureche este fiul vornicului Nestor Ureche, mare şi iscusit boier moldovean considerat pe atunci una din cele mai marcante personalităţi politice ale Ţării Moldovei (purtător de solii la Poartă, mare logofăt şi mare vornic).

1604 Conform datelor lui Mihail Kogălniceanu folosite în Notiţie biografică a cronicarilor Moldaviei, în Letopiseţele Moldovei, „Marele logofăt Nestor Ureche cu soţia sa Mitrofana au zidit, în anul 1604, mănăstirea Secul, unde ei şi sunt îngropaţi."

1607 În acest an Nestor Ureche primeşte indigenatul polon. În ce priveşte anul şi data de naştere ale cronicarului nu s-au păstrat nici un document concret şi nici o mărturisire personală care ne-ar indica o dată mai mult sau mai puţin sigură. Ca urmare a acestui fapt, începând cu Mihail Kogălniceanu, primul său biograf, majoritatea cercetătorilor şi istoricilor literari s-au abţinut să se pronunţe în atare privinţă. După afirmaţia cercetătorului literar Dumitru Velciu (Velciu D. Grigore Ureche. Colecţia „Universitas, Editura „Minerva, Bucureşti, 1979, p. 64, „locul naşterii, acesta este, desigur, Moldova, foarte probabil la Goeşti, în ţinutul Cârligăturii (azi sat ţinând de comuna Ungheni, judeţul Iaşi).

1607-1616 În urma condiţiilor politice din Moldova, defavorabile familiei, Grigore Ureche îşi petrece copilăria şi adolescenţa în Polonia, unde se refugiase tatăl său şi al cărei indigenat îl primise. Aici va trebui să-şi petreacă prima parte a vieţii. Viitorul cronicar primeşte lecţii la şcoala Frăţiei Ortodoxe din Lvov, al cărei membru era tatăl său Nestor-Moldoveanul, cum era numit aici, şcoală ce-şi avea clasele de studii în incinta Bisericii Moldoveneşti. Tot în Polonia boierul moldovean îl înscrie la colegiul iezuit cu profil umanist din Lvov, unde studiază „artele liberale", adică latina, gramatica, retorica şi poetica, pe texte din scriitorii clasici, aritmetica, geometria, astronomia, dialectica, teoria muzicii, teologia, istoria şi geografia. Tot aici învăţa limbile latină, slavă veche, polonă şi elină.

1617-1627 Grigore Ureche se întoarce în ţară, unde se apucă de administrarea moşiilor moştenite de la tatăl său dimpreună cu imboldurile spre cultură. Timp de zece ani nu-l găsim menţionat printre demnitarii ţării.

1628 Grigore Ureche păşeşte pe primele trepte ale ierarhiei boiereşti. Dintr-un document din 1628 aflăm că el era al treilea logofăt, adică şeful cancelariei şi secretar al domnului Miron Barnovschi.

1631-1633 După o scurtă întrerupere ca „fost logofăt al treilea" Grigore Ureche este ridicat la rangul de mare spătar de către Moise-Vodă Movilă. Ca mare spătar el e membru al Divanului domnesc şi ia parte la discutarea şi luarea celor mai importante decizii ale acestui organ consultativ al domnitorului. Tot ca spătar el trebuia să poarte la ceremonii spada şi buzduganul domnesc - însemne ale domniei.

1634-1642 Mare spătar, şi în timpul domniei lui Alexandru Iliaş el complotează împotriva domnitorului, alături de Vasile Lupu, ajungând unul din sfetnicii lui principali, care ocupănd tronul în 1634, îl va păstra în funcţie pe Grigore Ureche până în 1642.

1642-1647 Este ridicat la rangul de mare vornic al Ţării de Jos (1642), devenind cel mai influent dregător din Divan. În materie de politică externă Grigore Ureche promova cu hotărâre şi cu perseverenţă ideile polonofililor, care vedeau izbăvirea Moldovei din urgia turcească numai în alianţa ţării cu Polonia, a cărei putere era, pentru partizanii ei, chezăşia victoriei într-un ulterior război de eliberare. Ia parte activă la viaţa culturală a Moldovei. În această perioadă de înflorire a culturii naţionale, stimulate din plin de către domnitorul Vasile Lupu, Grigore Ureche îşi redactează cronica, singura sa lucrare cunoscută, rămasă neterminată. „Letopiseţul Ţării Moldovei" (1359-1594) se păstrează în 22 copii manuscrise, cu interpolări datorate lui Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricarul. Cronica lui „marchează începutul istoriografiei în limba română şi prilejuieşte o primă afirmare a latinităţii limbii noastre: „Măcar că de la Râm ne tragem şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate (Doina Curticăpeanu, Grigore Ureche în Scriitori români, Bucureşti, 1978, p. 456).

1647 La sfârşitul lui aprilie 1647 cronicarul se stinge fulgerător din viaţă. Locul înmormântării nu este cunoscut. Cea mai probabilă versiune este că a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, unde „există, în pronaos, o criptă" făcută din porunca lui Nestor Ureche. După actele mănăstirii, în această criptă a fost îngropat cronicarul. „Letopiseţul Ţării Moldovei" ajunge numai până la domnia lui Aron Vodă. Textul original al cronicii nu s-a păstrat. Există numai copii interpolate din deceniile şi secolele următoare, fapt ce a dat naştere mai târziu la confuzii în privinţa stabilirii adevăratului autor. Din această cauză, cronica a mai fost atribuită lui Nestor Ureche, apoi lui Simion Dascălul. Cele mai numeroase, mai argumentate opinii susţin că Grigore Ureche este autorul, iar Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricarul sunt doar interpolatori succesivi ai textului original.

1852 De-a lungul timpului copiile cronicii lui Grigore Ureche s-au înmulţit şi în Moldova şi în Ţara Românească. Prima ei tipărire, într-o versiune aproximativă, datorată lui Mihail Kogălniceanu, ţine de anul 1852.

1858 Cronica lui Grigore Ureche şi Simion Dascălul în Istoria Moldo-României, I, Bucureşti. (de P. P. Panaitescu)

1878 Chronique de Moldavie... par Grégore Urechi, ed. Emile Picot, Paris.

1911 Chronique de Gligorie Ureache, ed. critică de I. N. Popovici, Bucureşti.

1955 Ediţia critică a operei lui Grigore Ureche, sub titlul „Letopiseţul Ţării Moldovei", va vedea lumina tiparului abia peste mai bine de un secol de la prima ei publicare, adică peste 103 ani.

1958 Apare ediţia a II-a, revăzută, a „Letopiseţului Ţării Moldovei" de Grigore Ureche îngrijită de P P Panaitescu.

1961 Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron-vodă, 1359-1595, ed. de C. Giurescu, cu o prefaţă de I. Bogdan, Bucureşti.

1967 Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. Liviu Onu, Bucureşti. Letopiseţul Ţării Moldovei ed. de Gh. Popp, Bucureşti.

1987 Grigore Ureche. Letopiseţul Ţării Moldovei. Ediţie de P P Panaitescu, Editura Minerva, Bucureşti.

1990 Letopiseţul Ţării Moldovei. Grigore Ureche. Miron Costin. Ion Neculce. Notă biografică. Activitatea literară. Alcătuire de Tatiana Celac, Editura Hyperion, Chişinău.

1997 Grigore Ureche. Letopiseţul Ţării Moldovei. Editura Litera, Chişinău. Ediţia este înzestrată cu un tabel cronologic şi cu ample referinţe critice privind cronica lui Grigore Ureche în timp şi spaţiu.

LÉTOPISEŢŬL TĂRII MOLDOVEI, DE CÂND S-AU DESCĂLECAT ŢARA ŞI DE CURSUL ANILOR ŞI DE VIIAŢA DOMNILOR CAREA SCRIE DE LA DRAGOŞ VODA PÂNĂ LA ARON VODĂ

Mulţi scriitorii au nevoit de au scris rândul şi povéstea ţărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, şi bune şi réle, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre céle réle să să ferească şi să să socotească, iar dupre céle bune să urméze şi să să învéţe şi să să îndireptéze. Şi pentru acéia, unii de la alţi chizmindu şi însemnând şi pre scurtu scriind, adecă şi răposatul Gligorie Uréche¹ ce au fost vornic mare, cu multa nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele şi ale noastre şi céle striine, au aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât în ţară şi s-au înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu să înnéce a toate ţările anii trecuţi şi să nu să ştie ce s-au lucrat, să sa asémene fierălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte. Pre acéia urmând şi chizmând, măcar că să află şi de alţii semnate lucrurile Ţărâi Moldovii, apucatu-s-au şi Dumnealui de au scris începătura şi adaosul, mai apoi şi scădérea care să véde că au venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu Ţărâi şi pământului nostru Moldovei. Că cum să tâmplă de sârgu de adaoge povoiul apei şi iarăş de sârgu scade şi să împuţinează, aşa s-au adaos şi Moldova, carea mai apoi de alte ţări s-au descălecat, de s-au de sârgu lăţit şi fără zăbavă au îndireptatu.

Acéstea cercând cu nevoinţă vornicul Uréche, scrie de zice că „nu numai létopiseţul nostru, ce şi cărţi streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ce de dreptate, că létopiseţul nostru cel moldovenescu aşa de pre scurt scrie, că nici de viaţa domnilor, carii au fost toată cârma, nu alége necum lucrurile denlăuntru să aleagă şi pre scurt scriind şi însemnând de la început pănă la domniia lui Pătru vodă Şchiopul şi s-au stinsu, că de aciia înainte n-au mai scris nimenea pănă la Aron vodă. Nici ieste a să mira, că scriitorii noştri n-au avut de unde strânge cărţi, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de nişte oameni neaşăzaţi şi nemérnici, mai mult proşti decât să ştie carte. Ce şi ei ce au scris, mai mult den basne şi den poveşti ce au auzit unul de la altul. Iar scrisorile striinilor mai pe largu şi de agiunsu scriu, carii au fost fierbinţi şi râvnitori, nu numai a sale să scrie ce şi céle striine să însemnéze. Şi de acolo multe luund şi lipindu de ale noastre, potrivindu vrémea şi anii, de au scris acest létopiseţ, carile de pre în multe locuri de nu să va fi şi nemerit, gândescu că cela ce va fi înţeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie aşa pre cale tot pre rându, cela ce véde cu ochii săi şi multe zmintéşte, de au spune mai mult, au mai puţin, dară lucruri vechi şi de demult, de s-au răsuflat atâta vréme de ani? Ci eu, pe cum am aflat, aşa am arătat."

(SIMION DASCĂLUL)

²

După acéia şi eu care sunt între cei păcătoşi, Simeon Dascal apucatu-m-am şi eu pre urma a tuturora a scrie acéste poveşti, ce într-înse spune cursul anilor şi viiaţa domnilor, văzindu şi cunoscând că scriitorii cei mai de demult care au fost însămnând acéste lucruri ce au trecut şi s-au sfârşit şi pre urma lor alţii nu vor să să apuce; văzând noi aceasta că să părăséşte această însămnare, socotit-am ca să nu lăsăm acestu lucru nesăvârşit şi să nu să însămnéze înainte, carele mai nainte de alţii au fost începutu pre rând însemnatu, pănă la domniia lui Vasilie vodă, ca să nu ne zică cronicarii altora limbi c-am murit şi noi cu scriitorii cei dinceput, sau că doară suntem neînvăţat. Ci cu ajutoriul lui Dumnezeu, întăi m-am apucat a scrie ce au pizmit şi ce au însemnat alţii. Pentru acéia, gândindu şi socotind de la inimă ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rând de i-am împreunat. Şi citind izvoade pre rând, aflat-am şi acest izvod, carele l-au scris Uréche vornicul şi deaca l-am citit, l-am socotit că ieste scris adevăr, însă mai mult din cărţile streinilor decât din izvoadele noastre, că numai cât tinde poveştile mai largu şi de agiuns şi mai deschis, iar semnele sau tocmélele şi lucruri câte s-au făcut în ţară, nu le arată toate, că poate fi că n-au ştiut de toate cronicariul cel leşesc să le scrie. Iar létopiseţul nostru nu tinde poveştile, ce scrie mai pre scurt, însă le însemneaze toate pre rând. Măcar că vornicul Uréche au scris mai sus că létopisăţul cel moldovenesc scrie pănă la domniia lui Petru vodă Şchiopul şi décii s-au stâns, iar eu, adunând izvoade de limba noastră, aflat-am izvod denceput, cam pre scurtă vréme şi toate pre rând însămnând, pănă la domniia lui Vasilie vodă.

Pentru acéia, deaca am văzut că lipsesc poveştile şi cursul anilor din létopiseţul cel leşesc, am lipit dintre-ale noastre izvoade, carele am aflat că-s adevăr şi am adus poveştile la létopisăţul cel leşesc, carea la locul său, carele toate mai nainte să vor arăta, careşi la locurile sale şi toate pre rând chizmind şi însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc şi am făcut unul disăvârşit, de care lucru cu mare nevoinţă am silit să nu rămâie nimic nesămnat.

Prédosloviia descălicării a Ţării Moldovei dinceputul ei. Carea ieste însemnată de Uréche vornicul din létopiseţul cel latinescu izvodită

Vor unii Moldovei să-i zică că au chiemat-o Sţitia sau Schithia pre limba slovenească. Ce Sţitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide şi Ardealul şi Ţara Muntenească şi câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare şi de Ţara Leşască. Chiematu-o-au unii şi Flachia, ce scriu létopiseţile latineşti, pre numele hatmanului râmlenescu ce l-au chemat Flacus, carile au bătut războiu cu sţitii pre acéste locuri şi schimbându-să şi schimosindu-să numele, din Flachia i-au zis Vlahiia. Ce noi acésta nume nu-l priimim, nici-l putem da Ţărâi noastre Moldovei, ci Ţării Munteneşti, că ei nu vor să disparţă, să facă doao ţări, ci scriu că au fostu tot un loc şi o ţară şi noi aflăm că Moldova s-au discălicat mai pe urmă, iar munténii mai dintăi, măcară că s-au tras de la un izvod, munténii întăi, moldovénii mai pre urmă, de păstorii nemerit, că umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroş, în munţi cu dobitoacile, au dat de o hiară ce să chiamă buor şi după multă goană ce o au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea fiindu şi hiara obosită, au ucis-o la locul unde să chiamă acum Buorénii, daca s-au discălicat sat. Şi hierul ţării sau pecétea cap de buor să însemnează. Şi căţeaoa cu care au gonit fiara acéia au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele căţélii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea şi ţării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova.

(MISAIL CĂLUGĂRUL)

Scriu alte istorii pentru Ţara noastră a Moldovei, cum au stătut pustie 600 de ai, trecând împărăţiia slăvitului şi putérnicului Traian împărat, carele să cunoscu sémnele puterii lui pe unde au tras troian peste multe ţări şi preste această ţară, trecându oştile lui peste câmpi şi preste ape. Atâţia ai s-au aflat pustie, păn’ în vrémea ce au vrut milostivul Dumnedzău a nu lăsarea acestu pământ făr’ de oameni. Ce cu voia Sfinţii sale, îndemnându-să o samă de ficiori de domni den domniile ce au fost pre acéle vremi la Râm şi cu oamenii lor den Maramurăş, viind preste munţii ungureşti şi preste munţii Ţărâi Moldovei, vânându heri sălbatece păn’ au ieşit la apa ce-i dzice Moldoa, gonind un dzimbru, carele l-au şi dobânditu la un sat ce să chiamă Buorenii, pre aceia apă. Ş-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii ţânci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pre ţâncă Molda şi pre numele ei să dzice acmu şi ţărâi, Moldova, păn’ astădzi. Ieşindu la loc frumos şi deşchis, socotindu cu toţii că-i loc bun de hrană şi plăcându-le tuturor, s-au întorsu înapoi iarăşi în Maramurăş ş-au scos oamenii lor toţi într-această ţară.

Pentru limba noastră moldovenească

Aşijderea şi limba noastră din multe limbi ieste adunată şi ne ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcară că de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune şi la prédosloviia létopiseţului celui moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu ţara mai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu şi discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la râmléni, céle ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte, pater, al nostru, noster, şi altile multe din limba latinească că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înţeleage. Aşijderea şi de la frânci, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la léşi prag, ei zic prog, de la turci, m-am căsătorit, de la sârbi cracatiţă şi altile multe ca acéstea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate. Şi pentru aceasta să cunoaşte că cum nu-i discălicată ţara de oameni aşăzaţi, aşa nici legile, nici tocmeala ţării pre obicée bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece şi ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, acéia au fost lége, de unde au luat şi voie aşa mare şi vârf. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba ţării, care obicéi pănă astădzi trăieşte.

De răsipirea ţărâi dentăi

Află-să această ţară să fie fostu lăcuit şi alţii într-însa mai nainte de noi, de unde cetăţile ţării să cunoscu că-i lucru frâncescu, de au lăcuit oştile Râmului şi au iernatu de multe ori, bătându-să uneori cu sţitii sau tătarii, uniori cu Bosna şi cu Rumele şi la perşi trecându. Ce fiindu în calea răotăţilor şi stropşindu oştile, care de multe ori să făcea războaie pre acesta loc, cum încă sémnile arată, carile le vedem multe pretitindirile: movili mari şi mici şi şanţuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce s-au răsipit şi s-au pustiit.

(SIMION DASCĂLUL)

De izvodirea moldovénilor, de unde au venit într-acéste locuri

Scrie létopiseţul cel ungurescu că oarecându pre acéste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să şi înmulţindu-să şi lăţindu-să, s-au tinsu de au trecut şi preste munte, la Ardeal. Şi împingăndu pe unguri din ocinile sale, n-au mai putut suferi, ce singur Laslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la împăratul Râmului, de ş-au cerşut oaste întru ajutoriu împrotiva vrăjmaşilor săi. Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: „Eu suntu jurat, cându am stătut la împărăţie, om de sabiia mea şi de judeţul mieu să nu moară. Pentru acéia oameni răi s-au făcut în ţara mea şi câte temniţe am, toate suntu pline de dânşii şi nu mai am ce le face, ci ţi-i voi da ţie, să faci izbândă cu dânşii şi eu să-mi curăţescu ţara de dânşii. Iară în ţara mea să nu-i mai aduci, că ţi-iu dăruiescu ţie. Şi de sârgu învăţă de-i strânseră pre toţi launloc de pretitinderile şi i-au însemnatu pre toţi, de i-au arsu împrejurul capului de le-au pârjolit părul ca unor tălhari, cu un hier arsu, care semnu trăieşte şi pănă astăzi în Ţara Moldovei şi la Maramoroş, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Décii Laslău craiu, daca au luat acel ajutoriu tălhărescu de la împăratul Râmului, au silit la Ţara Ungurească şi décii pre câşlegile Născutului, cu toată putérea sa s-au apucat de tătari a-i bate şi a-i goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale şi sémne prin stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Şi aşa gonindu-i prin munţi, scos-au şi pre aceşti tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de i-au trecut apa Sirétiului. Acolea Laslău craiu ce să chiamă leşaşte Stanislav, stându în ţărmurile apei, au strigatu ungureşte: „Sirétem, sirétem, ce să zice rumânéşte, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: „Aşa-mi place, aşa". Mai apoi, daca s-au discălicat ţară, după cuvântul craiului, ce au zis, sirétem, au pus nume apei Sirétiul. Şi după multă goană ce au gonit pre tătari i-au gonit şi i-au trecut preste Nistru, la Crâmu, unde şi pănă astăzi trăiescu, de acolo s-au întorsu Laslău crai îndărătu cu mare laudă şl biruinţă. Şi sosindu la scaunul său în zioa de lăsatul secului, cerşutu-ş-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să se veselească cu doamnă-sa şi cu boierii săi. Şi aşa l-au blagoslovit, de au lăsat sec marţi, cu toată curtea sa, care obiceai să ţine la légea lor şi pănă astăzi, de lasă sec marţi.

Ce această povéste a lui Laslău crai ce spune că au gonit pre ceşti tătari nu a-o scos Uréchie vornicul, din létopisăţul cel leşescu, ci eu Simeon Dascalul o amu izvodit din létopisăţul cel unguresc, care poveste o am socotit pre sémne ce arată, că poate fi adevărată³.

De discălicatul Maramoroşului

Laslău craiul ungurescu după izbândă cu noroc ce au făcut, de răsipi pre cei tătari şi să aşeză la scaunul său, sfătuitu-s-au cu boierii săi, ce vor face cu acei tălhari ce-i adusă într-ajutoriu de la împăratul Râmului, cu carii mare izbândă făcusă, de răsipise putérea acelor tătari; că să le dea loc şi ocine în ţară, nu suferiia cei de loc şi de moşie, ungurii, văzându-i că sunt nişte oameni răi şi ucigaşi, socotindu că de să vor plodi şi să vor înmulţi, ei să vor întări şi cândai să nu li să prilejască vreo price cu dânşii, să nu paţă mai rău decât cu tătarii, mai apoi să nu le fie a piierde şi crăiia. Ce le-au ales loc pustii şi sălbatec, îngrădit cu munţi pinprejur, între Ţara Leşască şi între Ţara Ungurească, unde să chiamă acum Maramoroşul. Acolo i-au dus de le-au împărţit hotară şi ocine şi locuri de sate şi târguri şi i-au nemişit pre toţi, adecă slugi crăeşti, unde şi pănă astăzi trăiescu la Maramoroş.

Pentru discălicatul ţării al doilea rând

După răsipa ţării dintăi, cum spune mai sus că s-au pustiit de nevoia oştilor lui Flac hatmanul râmlenescu (sau cum spune létopiseţul cel ungurescu de Laslău craiul ungurescu, cându au răsipit tătarii dintr-acéste locuri, de au rămas locul pustiu)⁴ mai apoi, după multă vréme, cum spune mai sus, cându păstorii din munţi ungureşti pogorându după vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deschişi, cu ape curătoare, cu păduri dése, şi îndrăgind locul, au tras pre ai săi de la Maramoroş şi pre alţii au îndemnat, de au discălicat întăi supt munte, mai apoi adăogându-să şi crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotărât, ce s-au întinsu pănă la Nistru şi pănă la mare. Nici războaie mai făcea ca să-şi apere ţara şi pământul său de cătră sţiţi şi gotthi şi di cătră alţi vecini şi limbi ce era pinprejur. Ce avăndu purtătoriu domnii lor carii rădicasă dentru sine, în Ţara Leşască de multe ori au întrat şi multă pradă şi izbândă au făcut, din câmpi tătarii i-au scos. (Că după multă răsipă ce i-au fost gonit pre tătari oarecând di pre acéste locuri Laslău craiul ungurescu, iarăşi au fost început a să tinde la câmpi)⁵.

Aşijdirea şi munténilor nu numai nevoie şi groază le făciia, ce şi domniile schimba şi pre cine vrea ei, primiia; pre ardéleni nu-i lăsa să se odihnească, ci pururea le făcea nevoie şi cetăţi căteva le luasă şi le lipiia cătră Ţara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale să vor arăta. Mai apoi şi turcii carii să vedea că ca o negură toată lumea acoperea, războaie minunate au făcut, de multe ori i-au şi biruit, mai apoi de o au şi supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocoşindu-se şi nu fără multă moarte şi pagubă în oameni, pănă o aşăza.

(SIMION DASCĂLUL)

Predoslovie a létopiseţului moldovenescu ce într-însa spune că ieste făcută ţara den doao limbi, de rumâni şi de rusi, de care lucru să cunoaşte că şi păn ‚ astăzi ieste ţara giumătate de rusi şi giumătate de rumâni

Ce această povéste nu să află însămnată de Uréche vornicul, iar eu n-am vrut să las nici această să nu pomenescu, socotind că cum am adus aminte de altele, ca să nu rămâie nici aceasta neînsămnată.

Scrie la létopiseţul cel moldovenescu, la predoslovie, de zice că deaca au ucis acei vânători acel buor, întorcându-se înapoi, văzând locuri desfătate, au luat pre câmpi într-o parte şi au nemerit la locul unde acum târgul Sucévei. Acolo aminosindu-le fum de foc şi fiind locul despre apă, cu pădure mănuntă, au pogorât pre mirodeniia fumului la locul unde ieste acum mănăstirea Eţcanei. Acolea pre acelaş loc au găsit o priseacă cu stupi şi un moşneag bătrân, de prisăcăriia stupii, de seminţie au fost rus şi l-au chiemat Eţco. Pre carele deaca l-au întrebat vânătorii, ce omu-i şi den ce ţară ieste, el au spus că ieste rus den Ţara Leşască. Aşijderea şi pentru loc l-au întrebat, ce loc ieste acesta şi de ce stăpân ascultă? Eţco au zis: ieste un loc pustiiu şi fără stăpân, de-l domnescu fierile şi pasările şi să tinde locul în gios, păn’ în Dunăre, iar în sus păn’ în Nistru, de să hotăraşte cu Ţara Leşască, şi ieste loc foarte bun de hrană. Înţelegând vânătorii acest cuvânt, au sârguit la Maramorăş, de ş-au tras oamenii săi într-această parte şi pre alţii au îndemnat, de au descălecat întăi supt munte şi s-au lăţit pre Moldova în gios. Iar Iaţco prisecariul, deaca au înţeles de descălecarea maramorăşénilor, îndată s-au dus şi el în Ţara Leşască, de au dus rusi mulţi şi i-au descălecat pre apa Sucévei în sus şi pre Sirétiu despre Botoşiani. Şi aşa de sârgu s-au lăţit rumânii în gios şi rusii în sus.

(MISAIL CĂLUGĂRUL)

Şi s-au plinit toate locurile într-această ţară de oameni, den munte păn’ în Nistru şi în gios păn’ unde dă Dunărea în Vidov şi păn’ în Cetaatea Albă şi Chiliia şi Renii şi Nistrul în sus pănă mai sus de Cérnăuţi, unde să împreună cu hotarul Ţărâi Leşeşti şi pre Ceremuş.

(SIMION DASCĂLUL)

Aşijderea şi târgul Baia scrie că l-au descălecat nişte sasi ce au fost olari; aşijderea şi Suceava scrie că o au descălecat nişte cojocari ungureşti, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie. Aşa într-acesta chip să află să fie fost discălicarea Ţării Moldovei.

(MISAIL CĂLUGĂRUL)

Aflatu-s-au într-această ţara şi cetăţi făcute mai de demultu de ianovedzi: cetaatea în târgul Sucévii şi cetaatea la Hotin şi Cetatea Albă şi Cetaatea Chilii şi Cetaatea Neamţului şi Cetatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pământul ş-au cădzut cetaatea.

Dinceputul domniilor vă leatul 6867<1359>

⁶

Într-acei păstori ce au nemeritu locul acesta, fost-au şi Dragoş, carile au venitu de la Maramoroş, carile să vediia şi mai de cinste şi mai de folos decâtu toţi, pre carile cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor.

(MISAIL CĂLUGĂRUL)

Şi dacă l-au pus domnu, luară pildă de pre capul acei hiară năsâlnice, dzimbrul, ce scriem mai sus că l-au vânat şi pusără de au făcut peciate Ţărâi Moldovei, de trăieşte păn într-aceste vremi în mânule cui alege Dumnedzău a hire domnu ţărâi, de trăieşte păn’ astădzi, de să pune pre cărţi, ce poroncéşte domnul de tocméle şi de aşedzări lăcuitorilor şi de ascultat cărora vor să facă strâmbătăţi între lăcuitori, iar celora ce nu ascultă, de certare mare...

Şi daca au domnitu doi ani, au muritu.

Şi-ntr-acea începătură a fost domniia ca o