Sandra Deaconu's Reviews > Ca într-o oglindă, în chip întunecat

Cine mă cunoaște știe că sunt un pic obsedată de Fata cu portocale și o recomand tuturor, dar cartea asta m-a dezamăgit profund. Îmi plăcea ideea unui înger care vine să îi aducă alinare unei fetițe care e pe moarte, dar îngerul ăsta e tare nesimțit. Și prost. În seara de Crăciun i se arată fetiței fără să-i dea prea multe explicații, apoi începe să îi pună diverse întrebări. Tot el. Ha! Dacă bradul care are instalație miroase mai frumos, care e aroma ei preferată, cum se simte când ții în mână zăpadă. Am înțeles, îngerul nu avea simțuri, dar nu putea să frece la cap pe altcineva și să nu-i irosească ultimele clipe ale unei fetițe? Culmea, când îi pune ea întrebări, el e foarte iritat și îi spune fetiței că o să plece dacă mai continuă, că el mai are și alți bolnavi la care să ajungă. Ce să spun! Du-te, dom'le, și lasă-ne! Atâta superficialitate și spiritualitate în cărticica asta! Parcă ar fi căzut Catedrala neamului peste mine! Ochii sunt oglinda spiritului, iar Dumnezeu se oglindește în fiecare dintre noi. Bla, bla, bla! M-am simțit agasată de parcă mi-ar fi bătut Martorii lui Iehova la ușă. Vorbim despre o fetiță care o să moară. Nu-i pasă că Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, că El e nu știu cum și face nu știu ce. Ea vrea schiuri și sanie pentru că îi e greu să accepte că nu va mai putea merge vreodată pe lumea asta. Deși am găsit câteva citate frumoase, n-am învățat nimic din cartea asta, nici biata fată. Mi-au plăcut doar ultimele pagini și familia fetiței.