RĂSCOALA DIN ANUL 1907 ÎN JUDEȚUL TECUCI

Mi-au vestit cristeii-n tâmplă despre noua lucrare a istoricului Daniel Bradea Băiatul acesta ne surprinde din nou – nu mai știu a câta oară în acești ani, poate nici nu contează, decât așa, pentru statistici - dar, se vede de departe că este cel mai harnic dintre istoricii tecuceni, de nu cumva singurul prin care istoria locală este ținută în active lucrative. Nimeni nu-l știe, nimeni nu-l cunoaște, doar câțiva cristei în lunca Bârladului vestesc fără pauză că-n Tecuci chiar se întâmplă ceva important. Am mai scris despre el și despre cercetările sale de istorie locală, tot așa, cu un sentiment de culpabilitate, de vinovăție – aceeași pe care ar trebui s-o resimtă toți cei care-i sunt contemporani – oameni simpli, instituții și autorități – pentru insensibilitatea lor la valoare, la calitate umană, la competență. Vorbim adesea, despre meritocrație, mai ales după ce Laurențiu Primo l-a impus în circulație publică și 1 politică, concept valoros și cu multe răsfrângeri aplicative imediate, dar exact această calitate o ignorăm și o repudiem cu ostentație. Mari și importanți noi înșine, de ce am recunoaște aceleași calități și altora? Totdeauna la noi, la Tecuci, vanitățile și interesele meschine au abolit judecata dreaptă și cinstită. Sunt sigur că istoria îl va așeza la locul meritat cu asupra de măsură, dar la fel de sigur sunt că se vor întreba și de numele celui (celor) care au reprezentat autoritatea locală a vremii și blamul va fi cumplit. Căci dincolo de precaritățile noastre ca oameni, cu metehne și beteșuguri, rămâne opera, d-le primar, iar din acest punct de vedere se vor evalua și nedreptățile pe care le-a îndurat un om de valoare și opacitatea celor care trebuie să le deconteze și n-a făcut-o. Iar judecata istoriei este cumplită, pentru că transcende timpului și se prelungește în veșnicie. Asta înseamnă că blamul va traversa veacurile și nu se va spăla niciodată. Dar deja mi-am prelungit gândul prea mult. Mai este timp de îndreptare. Revin acum la ultima sa ispravă livrescă. După câte știu, actuala carte Răscoala din anul 1907 în județul Tecuci (Editura Studis, Iași, 2020) face parte dintr-un proiect mai generos care va urmări emanciparea țăranului român prin reforme agrare succesive, de la cea înfăptuită de Al. I. Cuza la cea comunistă din 1947. Nu știu în câte volume va conține acest 2 proiect, dar știu că va fi o radiografie adevărată și cuprinzătoare a evoluției satului și a țăranului român de-a lungul timpului. Abia atunci, când proiectul va fi înfăptuit în întregime, se va vedea că obidiții, supranumiți la ocazii ceremonioase talpa țării, cei care purtau pe umerii ei statornicia, neatârnarea, prosperitatea țării și chiar existența neamului românesc a fost cea mai urgisită de istorie, de stirpea celor bogați și până la urmă chiar de cei ce se considerau locotenenții lui Dumnezeu pe pământ. Nu mai spun de proiectul Ciumei roșii care va cuprinde în final mai multe volume, pentru a circumscrie întregul interval 1944-1989 și toată devălmășia ulterioară, produsă prin adoptarea unui model de guvernare etranjer și, cum s-a dovedit până la urmă, falimentar. Revin însă la carte. Autorul reconstituie anul 1907 în Tecuci și în satele care compuneau fostul județ Tecuci, așa cum se dezvăluie din documentele cercetate în Arhivele Statului din Galați și din alte surse, certificate subsolic cu rigoare de adevărat cercetător. Ea circumscrie anul 1907 și întregul ei conținut se decontează exclusiv din învolburările acelui an. Consultând presa vremii și literatura memorialistică, autorul insistă asupra secetei cumplite din anii care au precedat răscoala și care a radicalizat starea de nemulțumire a țăranilor și i-a determinat să se răzvrătească. A 3 existat presupunerea că preoții și învățătorii au fost instigatorii revoltei, dar istoricul o respinge cu dovezi și argumente irefutabile. Dintr-un raport al protopopiatului Tecuci înaintat Episcopiei Romanului, din care făcea parte, aflăm că preoții din județut Tecuci au fost la posturile lor, niciunul nu a dezertat și nu a evitat de a ieși în mijlocul poporului, sfătuindu-l și împiedecându-l de a se deda la devastări, cu toate pericolele vieții la care au fost expuși, astfel că rolul lor în potolirea răscoalelor a fost foarte important, contribuind fiecare după puterile sale de a aduce pacea și liniștea (p. 30). La fel învățătorii au fost permanent printre țărani încercând să-i liniștească și să potolească patimile răzvrătirii. Cu toate acestea nici județul Tecuci, n-a fost lipsit de tulburări și în unele sate a avut chiar accente dramatice. Țăranii din Ploscuțeni, bunăoară, instigați de învățătorul Ion Motaș din Homocea au devastat casa moșierului Nicoleanu. Prefectul județului Tecuci din acea vreme, Ion Angelescu, printr-o adresă către Ministerul de Interne cerea luarea de măsuri ferme pentru oprirea atacurilor răsculaților din Ghidigemi, Adjud, Sascut și Călieni – sate învecinate județului Tecuci care pot contamina și țărănimea din județul pe care îl păstorea. Cei din Călieni, bunăoară au trecut Siretul și au îndemnat țăranii din Șerbănești să devasteze conacul lui Gheorghiade. 4 Ceea ce a urmat – reprimarea armată și judecarea presupușilor instigatori – a constituit epilogul și momentul cel mai dramatic al răscoalei. Autorul insistă asupra călugărului German Rusu, zis Iftimie Georghe care bătea satele județului Tecuci și instiga țăranii la răscoală. Arestat și deferit Tribunalului din Tecuci a fost retrimis înapoi la mănăstirea Slatina, urmând a se stabili dacă nu cumva este în legătură cu vreo organizație care propagă răzmerița. Tot printre instigatori mai figura învățătorul Constantin D. Iftimie din Nicorești, preotul Lazăr Țincoca și învățătorul Ion Cruceanu din Șerbănești. Trăind laolaltă cu țărănimea satelor mulți preoți și învățători s-au solidarizat cu țăranii din compasiune și înțelegere cu viața lor grea, nicidecum dintr-un spirit de revoltă sau de instigare. Este cunoscut cazul preotului Toma Dimitrescu din Buciumeni, (bunelul dinspre mamă al poetei Natalia Negru) care arăta mare înțelegere față de viața grea a țăranilor și găsea legitime și drepte revendicările lor. Mai porniți erau cei din Poiana care au devastat casa arendașului Mavridi și-au cerut preotului Ifrim Dămăceanu din cătunul Tecucel să-i însoțească în acțiunea lor. Manifestări asemănătoare cu devastări și stricăciuni au mai avut loc în comunele Toflea și Brăhășești, dar și în Ivești. 5 La Șerbănești răsculații din Călieni, județul Putna, au devastat curtea boierească a lui Gheorghe Gheorghiade, dar n-a participat nici un locuitor din Șerbănești, iar preotul n-a putut interveni pentru liniștirea spiritelor pentru că locuința acestuia, fiind departe de conacul boierului nu a putut să facă nimic pentru a preîntâmpina distrugerile (p. 102). În ceea ce privește represaliile, autorul subliniază intervenția Regimentului 11 Siret, Galați – recunoscut pentru violența cu care a intervenit împotriva răsculaților. Comandantul regimentului colonelul Deșliu, care era și comandantul militar al județului Covurlui, se adresa primarilor în termeni necruțători. Veți comunica sătenilor că s-au dat ordine severe trupelor de a trage fără milă în grupele de răsculați care nu se vor risipi la prima somație. Într-un alt ordin trimis autorităților locale se spunea că toți locuitorii trebuie să rămână la casele lor, cei absenți trădându-se singuri ca instigatori sau devastatori li se va pune foc la casele lor (p. 104). O prezență mai autorizată în legătură cu răscoala a fost cea a lui Vasile Kogălniceanu – fiul cunoscutului uniost și prim ministru în timpul lui Cuza, pe care parchetele încercau să-l scoată ca principal instigator pentru broșura sa Apel către țărani, publicată în 1906 și răspândită prin 6 toate satele. A și fost arestat pentru o vreme, dar va fi eliberat odată cu amnistia. Regăsim și în această carte efigiile multor personalități tecucene, iar unora dintre ele le întocmește, în subsol, chiar câte un adevărat medalion. Multe dintre ele se referă la familia Cincu, dar sunt destule referințe interesante și despre alte personalități tecucene care au avut un oarecare rol în vremea răscoalelor țărănești. Am mai spus că nu este o carte despre Tecuci, ci o carte despre fostul județ Tecuci, așa că despre fiecare localitate circumscrisă județului găsim relatări interesante și multe din ele inedite. Mulțimea numelor de preoți și învățători existente în această carte ar ajuta celor interesați să reconstituie spectrul intelectualilor din satele fostului județ Tecuci și să galvanizeze efigii de mult uitate, dar care au răspândit puțină lumină acolo unde domina întunericul și nreștiința de carte. De asta spun, cartea este importantă nu doar pentru Tecuci, dar și pentru toate satele fostului județ Tecuci, așa că mă aștept să aibă o largă circulație prin zona de apelativitate a Tecuciului. Am bănuit, când cristeiul, ascuns în nucul octogenar din lunca Bârladului, mi-a vestit, cu glsasul lui gutural, că patrimoniul cultural tecucean s-a îmbogățit cu încă o carte, am bănuit că este vorba despre o abordare de excepție, care nu trebuie să lipsească de pe masa de lectură a 7 niciunui tecucean. Fără să facă valuri, fără să angajeze o armată de lăudători și fără să recurgă la sărăcăciosul buget local, Daniel Bradea își vede de rostul și menirea sa. Într-o comunitate manelizată și dezinteresată de activele unei vieți spirituale trece drept o himeră și o gaiță care tulbură somnolența rațiunii. Să trăiești omule, și nu te descuraja de nepăsarea celor din jur. Fă-ți datoria! Ionel Necula 8