LE MYSTÈRE DES JARRES MÉGALITHIQUES DU NORD DU LAOS

LE MYSTÈRE DES JARRES MÉGALITHIQUES DU NORD DU LAOS LIVIU VĂLENAȘ ∗ MALIWAN VĂLENAȘ ∗∗ MIHAI WITTENBERGER ∗∗∗ Dans la province Xieng Khouang du Nord du Laos, dans un haut plateau nommé Tran Ning (en langue laotienne :ທົ່ງໄຫຫິນ, tʰōŋ hǎj hǐn) situé à 1200 m d’altitude soixante sites ont été identifiés jusqu’à présent (il en existe sûrement plusieurs), sites qui contiennent des centaines (probablement plus de mille) d’immenses jarres façonnées dans la pierre. Du point de vue pétrographique il s’agit en général de grès avec du ciment carbonatique. L’aréal est de plus de 10 000 km carrés. Ces jarres mégalithiques dont une pèse plus de 10 tonnes ont été transportées depuis différentes carrières situées à 60-100 km de distance. Le transport a été réalisé, certainement, à l’aide de grumes déplacées continuellement devant les immenses jarres qui ont glissé sur ces grumes. Un procédé largement répandu depuis l’ère du bronze jusqu’au Moyen Age tardif (l’île des Pâques par exemple). Pour de courtes distances on a peut-être utilisé le transport aquatique pendant la période des pluies abondantes de la saison humide. L’origine et surtout la civilisation qui les a créées restent encore un grand mystère non élucidé, ces jarres n’ayant aucune inscription. Les immenses récipients en pierre avaient des couvercles, quelques -uns existent encore, en grès toujours, mais on en a découvert quelques-uns en céramiques aussi. Les couvercles non plus n’ont aucun symbole ou inscription. Le plus grand mystère est qu'aucun vieil établissement humain n'a été découvert aux alentours de ces sites. Qui alors aurait pu excaver, sculpter, transporter et déposer ces récipients mégalithiques? Depuis le 6 juillet 2019 les principaux sites des jarres mégalithiques font partie du patrimoine culturel mondial UNESCO. Keywords: Plaine des Jarres, jarres mégalithiques, Madeleine Colani, Xieng Khouang, grotte en calcaire, datation au radiocarbone, Nord du Laos Historique des recherches Le Laos est devenu protectorat français en 1893. Des fonctionnaires de l’administration française ont certainement vu ces jarres déjà connues par les aborigènes depuis des siècles. Pourtant ce n’est qu’en 1930 que TU Bergakademie Freiberg, Lehrstuhl für Hydrogeologie und Hydrochemie, GustavZeuner-Str. 12, 09599 Freiberg, Germany, [email protected] ∗∗ Speleological Club „Z“ Nürnberg, Wanderer Str. 27, 90431 Nürnberg, Germany, [email protected] ∗∗∗ Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, [email protected] ∗ 330 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger l’archéologue française Madeleine Colani de l’Ecole Française d’Extrême Orient commence des recherches systématiques de ces jarres mégalithiques qu’elle considère des urnes funéraires. Les recherches sont continuées par Marcelo Zago, qui reprend les conclusions de Madeleine Colani. En 2012 Liviu Vălenaş et Maliwan Vălenaş reprennent les recherches, réalisent une documentation photographique presque complète dans les trois principaux sites et aboutissent à une conclusion différente en ce qui concerne la destination de ces récipients. Enfin, après 2016 une équipe d’archéologues australiens de l’Australian National University effectue des fouilles dans d’autres 15 sites où l’on a identifié 137 jarres de plus. Hypothèses sur l’origine et la destination de ces jarres anciennes La communauté scientifiques internationale n‘est pas encore arrivée jusqu’à ce jour-ci à une conclusion concernant l’âge de ces immenses jarres. En général, les opinions varient de l’an 500 avant JC jusqu‘ à l’an 800 après JC. Nous rappelons que la population laotienne actuelle parlant le thaï (seulement 67% de toute la population actuelle du Laos appartient à ce groupe, le reste appartenant à une cinquantaine de minorités nationales) est arrivée sur le territoire du Laos en deux étapes. La première, au IX-e siècle après Jésus Christ, la deuxième étape au XIII-e siècle. Les populations Thaï ont émigré de l’actuelle province Yunnan du sud de la Chine. Ceux qui sont arrivés au Laos pendant la première moitié du XIII-e siècle se sont refugiés ici (mais aussi dans toute l’Indochine) par peur de la grande invasion mongole du XIII-e siècle. Ces populations ont trouvé ces jarres en pierre déjà sur place. Dans notre opinion les jarres mégalithiques ont été sculptées et transportées avant JC, leur âge étant de 2100 à 2500 ans. Avant nos recherches trois hypothèses ont existé concernant la destination de ces mystérieuses jarres: 1. Selon l’opinion des laotiens ces récipients étaient destinées à garder l’alcool de riz fort, lao lao, ou d’un vin à base de riz qu’on de fabrique plus de nos jours. 2. Les récipients étaient destinés à déposer le riz et la nourriture, hypothèse agréée par les laotiens et par certains chercheurs étrangers. 3. Selon Madeleine Colani les récipients étaient des urnes funéraires. Elle est arrivée à cette conclusion en analysant minutieusement la grotte du site no 1, le plus grand de Laos avec des jarres en pierre. Elle a considéré cette grotte comme un crématorium creusé par les gens dans le calcaire, ayant aussi une cheminée pour l’évacuation de la fumée. Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 331 La première hypothèse est totalement absurde. Si ces récipients étaient destinés à garder de l’alcool, la quantité totale aurait été suffisante pour approvisionner une ville de la taille de Bangkok pour quelques années. Et en plus il faut préciser qu’il y avait beaucoup plus de récipients qui avec le temps ont été volés, vandalisés ou pas encore découverts. Ces trois sites principaux sont situés tous sur des collines marquantes, de sorte que la deuxième hypothèse est elle aussi absurde. Pour quelle raison déposer du riz et des aliments dans des récipients situés loin de toute habitation humaine, sur des collines relativement hautes? De plus, le riz ne peut pas être garder dans des récipients en pierre prévus d’un couvercle, il pourrirait. De nos jours encore toute l’Indochine garde le riz dans des greniers en bois avec une aération naturelle et un toit ce qui évite la putréfaction du riz. La troisième hypothèse, celle de Madeleine Colani, semble être à une première vue, la plus plausible. Son hypothèse est fondée sur les fouilles approfondies qu’elle a faites dans le site no 1. Elle y a trouvé des os et des fragments d’os humains calcinés et des traces de foyers. Malheureusement, il paraît que tous les restes ostéologiques sont perdus, donc aucune datation possible. Il n’existe aucune preuve qui atteste que ces restes ostéologiques datent de la période où ces jarres ont été sculptées et transportées. Ce qui est plus grave pour l’hypothèse de Madeleine Colani est qu’on n’a trouvé aucune trace d’os humains ou de cendres dans les jarres. On ne peut pas non plus exclure l’hypothèse que ces restes d’os humains calcinés soient le résultat d’actes de cannibalisme, sans aucun rapport avec les récipients mégalithiques. En plus, ce crématorium antropique s’est avéré être une simple grotte naturelle et la „cheminée d’évacuation de la fumée“ un simple aven profond de 20 mètres et qui débouche à la surface dans l’unique salle, assez grande, de la grotte. Notre exploration de 2012 a prouvé de manière indubitable cette réalité. Entre 2016-2022 une équipe d’archéologues australiens de l´Australian National University (ANU) a effectué des fouilles dans 15 autres sites, en y découvrant des récipients entièrement enterrés. Autour de ces récipients mégalithiques les australiens et les archéologues laotiens avec lesquels ils ont collaboré ont effectué des fouilles et ont découvert des squelettes et des ossements humains. Leur datation au radiocarbon a eu un résultat surprenant : les restes humains étaient datés entre le VIIIe et le XIIIe siècle après J.-C. (la majorité cependant entre le XIe et le XIIIe siècle) ! Mais les jarres mégalithiques sont évidemment beaucoup plus vieilles. Le fait qu'elles sont enterrées jusqu'à un tiers de leur hauteur en est la preuve. Une autre population plus récente s'en serait-elle servi comme sarcophages? Au fur et à mesure que les recherches archéologiques (et non seulement archéologiques) avancent, le mystère de ces récipients 332 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger mégalithiques devient de plus en plus profond. Et autour de ces récipients déterrés par les australiens on a trouvé à 1-1,5 m de profondeur de différentes pièces en céramique, des colliers en verre, des outils en fer, des fuseaux et des boucles d’oreille. Tout cela prouve un degré élevé de culture d’une civilisation inconnue. Il est aussi intéressant d’observer la forme et les dimensions de ces récipients en pierre. Le plus grand de tout le Laos jusqu’à présent dans le site no 1 a une forme absolument parfaite et élégante aussi et en plus il est imposant par ses dimensions : plus de 4 m de hauteur (compte tenant de la partie enterrée aussi) et 10 tonnes de poids. Assez d’espace pour 12 personnes. Nous sommes sûrs que ce récipient a appartenu à un grand chef local, peut-être même à un roi inconnu jusqu’à présent. Les autres récipients sont plus modestes, certains plus petits avec une forme presque parfaite, d’autres plus petits (pas moins de 500 kg) avec une forme plus grossière. Ces différences marquantes peuvent être observées sur le site no 1, où il y a 250 récipients mégalithiques. Les différences de forme et de grandeur dépendaient de la situation matérielle des familles qui ont déposé ces récipients en pierre. Le plus grand et beau a certainement appartenu à un grand chef local ou régional. Les plus petits et imparfaits ont appartenus à des familles pauvres. Nous apprécions qu’ils ont servi pour plusieurs générations. Jusqu’aux recherches de l’équipe australienne nous avons cru que ces jarres étaient des objets de culte. Il faut clairement souligner que ces récipients en pierre ont été déposés uniquement sur les plateaux des sommets de collines relativement hautes. Tous ces plateaux sont dépourvus de végétation, excepté partiellement les sites 2 et 3, mais nous apprécions que les arbres y sont apparus après le transport de ces récipients et notamment après leur abandon. Il se peut aussi que ces plateaux aient été défrichés préalablement pour rendre visibles les jarres. Toutes les populations de toute l’Asie de Sud-Ouest dépendent de la saison humide qui assure l’eau nécessaire aux cultures de riz, de légumes, de fruits et pour l’usage ménager. Sans cette eau provenue des pluies de la saison humides aucune forme de vie ne serait possible dans le sud de l’Asie. En dehors de la saison humide il n‘y pleut presque pas. C’est sûr qu’en étudiant le climat d’il y a 2500-2000 ans, (étude possible par l’analyse des anneaux des arbres) on constaterait que là aussi le climat était instable, notamment les dates capricieuses du début de la saison humide. C’est la raison pour laquelle nous sommes arrivés à la conclusion que l’eau recueillie par ces immenses jarres à la fin de la saison humide constituait une offrande destinée aux esprits (à présent encore un tiers de la population du Laos est animiste) ou à un dieu ou des dieux inconnus à présent. Ces dieux ou ses esprits devaient être approvisionnés en Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 333 eau pour la saison sèche. Ils auraient remercié en faisant de sorte que la saison humide débute à la même date chaque année. Conclusions Urnes funéraires ou offrandes aux esprits ou dieux, le plus grand mystère reste à déchiffrer : quelle civilisation (sans doute très évoluée) les a sculptés et transportés sur ces collines de la province Xieng Khouang? Des récipients mégalithiques en pierre à peu près pareils ont été découverts sur le plateau Khorat au NE de la Thaïlande, dans la province Assam du NE de l’Inde et aussi dans Salawesi. Ce qui nous fait penser qu’il y a 2500-2000 ans avant il existait une civilisation florissante sur le territoire actuel du SudEst de l´Asie, civilisation qui serait disparue sans laisser de traces, exepté bien sur ces immenses récipients en pierre. La preuve en est non seulement ces jarres en pierre, mais aussi l’ingéniosité des ingénieurs qui ont projeté et organisé il y a 2500 ans le transport de ces récipients mégalithiques à 60-100 km de distance. De plus, une puissante industrie locale a dû exister pour produire ces jarres. Les meilleurs maîtres sculpteurs ont été pris par les familles riches, ceux de deuxième ou troisième mains par les familles moins riches ou pauvres. Mais qu’est-ce qu’il est arrivé de cette civilisation pour qu’elle soit ainsi disparue en ne laissant derrière que ces récipients mégalithiques? Nous croyons qu’une catastrophe climatique en est responsable. Cette civilisation est définitivement disparue, mais cela ne veut pas dire que tous les membres sont morts aussi. Probablement ont-ils résisté jusqu’à l’arrivée des populations de langue thaï qui les ont assimilés. Comme pour la civilisation Maya de l’Amérique Centrale. La civilisation Maya s’est éteinte il y a 800 ans, mais les gens ne sont pas disparus, ils vivent encore. Et c’est toujours une catastrophe climatique qui a provoqué la disparition de la culture maya. Remerciements: Georgeta Maria Vinay Misterul vaselor megalitice de piatră din Nordul Laosului În provincia Xieng Khouang din nordul Laosului, într-un platou înalt, denumit Tran Ning, situat la 1.200 m altitudine au fost identificate până acum 60 de situri (în mod sigur există și mai multe) care conțin sute (probabil peste o mie) de uriașe recipiente (vase) dăltuite în piatră. Din punct de vedere petrografic este vorba în general de gresii cu un ciment carbonatic. Arealul în care apar aceste vase de piatră este de peste 10.000 km². Aceste vase megalitice (unele până la 10 tone greutate!) au fost transportate de la 334 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger diferite cariere, situate la circa 60-100 de km de locul unde au fost depuse ulterior. Transportul, în mod sigur, s-a realizat în mare parte utilizând trunchiuri de copac, care au fost mutate continuu înaintea uriașelor vase, care au glisat pe acești bușteni. O practică larg răspândită din epoca bronzului și până în Evul Mediu târziu (Insula Paștelui de pildă). Pe porțiuni scurte au fost folosite probabil și căi de transport acvatice, în perioada ploilor abundente din sezonul musonic. Originea și mai ales ce civilizație le-a creat rămâne încă un mare mister neelucidat, și în condițiile in care aceste vase megalitice nu au nicio inscripție. Uriașele recipiente de piatră au avut și capace (unele se mai păstrează și astăzi) tot din aceleași gresii, însă au fost descoperite și capace din material ceramic. Nici aceste capace nu au nicio inscripție sau vreun simbol. Misterul cel mai mare însă este că nicio așezare umană veche nu a fost descoperită în apropierea acestor situri. Atunci cine a excavat, sculptat, transportat și depus aceste vase megalitice? Din data de 6 iulie 2019 siturile principale cu vase megalitice din provincia Xieng Khouang sunt declarate patrimoniu cultural mondial UNESCO. Laos a devenit protectorat francez în 1893. Mai mult ca sigur că funcționari ai administrației franceze au văzut aceste recipiente uriașe (cunoscute de secole de populația locală). Însă abia în anul 1930 arheologa franceză Madeleine Colani de la Institutul Francez al Extremului Orient (l´Ecole francaise d´Extreme Orient) începe cercetări sistematice asupra acestor vase-megalitice si pe care le crede ca vechi urne (sarcofage) funerare. Cercetările sunt continuate de Marcelo Zago, care preia aceleași concluzii ale Madeleinei Colani. În anul 2012 Liviu Vălenaș și Maliwan Vălenaș reiau cercetările, efectuează o documentație fotografică aproape completă în cele trei situri principale, ajungând la o altă concluzie privind destinația acestor vase de piatră. În fine, între anii 2016-2022 o echipă de arheologi australieni de la Australian Național University (ANU) efectuează săpături în alte 15 situri, unde sunt identificate încă 137 de recipiente de piatră. Comunitatea științifică nu a ajuns la o concluzie nici până în ziua de astăzi privind vârsta acestor vase uriașe. În general opiniile variază între anul 500 înainte de Cristos și anul 800 după Cristos. Menționăm că actuala populație laoțiană vorbitoare de limba thai (numai 67% din întreaga populație a Laosului aparține acestei grupe, restul sunt cel puțin 50 de minorități naționale) a ajuns pe actualul teritoriu al Laosului în două etape. Prima în secolul IX după Cristos, a doua grupă în secolul XIII. Populațiile thai au emigrat din actuala provincie Yunan din sudul Chinei. Cei care au sosit în Laos în prima parte a secolului XIII s-au refugiat aici (dar și în toată Indochina) de frica marii invazii mongole din sec. XIII. Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 335 Cert este că populațiile thai au găsit deja când au venit aceste vase de piatră. În opinia noastră vasele-megalitice au fost sculptate și transportate înainte de Cristos, vârsta lor o apreciem între 2.500 de ani și 2.100 de ani. Până la cercetările noastre au existat trei ipoteze privind destinația acestor vase misterioase: 1. În opinia actualilor laoțieni vasele erau destinate depozitării băuturii tari din orez, lao-lao sau al unui sortiment de vin pe bază de orez (sortiment dispărut azi în Laos). 2. Vasele erau destinate depozitării orezului și hranei în general, ipoteză susținută tot de laoțieni, dar și de unii cercetători străini. 3. După Madeleine Colani și Marcello Zago vasele au fost pur și simplu urne (sarcofage) funerare. Madeleine Colani a ajuns la această ipoteză studiind amănunțit peștera din situl nr. 1, cel mai mare sit cu vase de piatră din tot Laosul. Inițial a interpretat această peșteră ca un crematoriu săpat de oameni în stânca de calcar, având și un coș de evacuare a fumului. Prima ipoteză este total absurdă. Dacă s-ar fi depozitat băuturi alcoolice în aceste vase uriașe de piatră (și trebuie precizat că erau mai multe inițial, dar cu timpul multe vase au fost vandalizate sau pur și simplu au fost furate, iar unele vase încă nu au fost descoperite) cantitatea totală ar fi ajuns pentru aprovizionarea pe câțiva ani buni a unui oraș uriaș, cum este astăzi Bangkok de pildă. Toate aceste trei situri principale sunt situate pe dealuri marcante, așa că și a doua ipoteză este absurdă. De ce să depozitezi orez și alte alimente în recipiente pe dealuri relativ înalte, fără nicio așezare umană lângă ele ??! În plus, orezul nu poate fi depozitat în vase de piatră cu capac, pentru că ar putrezi pur și simplu. Și în prezent toate populațiile din întreaga Indochină depozitează orezul în hambare de lemn, unde există o aerisire naturală și un acoperiș care ferește orezul de putrezire. A treia ipoteză (a Madeleinei Colani) pare mai credibilă. Colani s-a bazat pe săpăturile susținute pe care le-a făcut în peștera din situl nr. 1. Aici a găsit oase și fragmente de oase umane calcinate și resturi de vetre de foc. Din păcate toate resturile osteologice se pare că s-au pierdut și orice datare a lor nu mai este posibilă acum. Nu există nicio dovadă că resturile de oase calcinate umane ar data din perioada când au fost sculptate și transportate aceste vase uriașe. Mai grav pentru ipoteza Madeleinei Colani este că nu s-au găsit în aceste vase de piatră nicio urmă de cenușă sau de fragmente de oase umane. Nu poate fi exclusă aprioric nici ipoteza că resturile calcinate de oase umane nu sunt decât rezultatul unor acte de canibalism, fără nicio legătură cu vasele megalitice. În plus, așa zisul „crematoriu antropic“ s-a dovedit a fi doar o peșteră absolut naturală, iar „coșul de evacuare a fumului“ fiind în 336 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger realitate un aven adânc de 20 m care debușează de la suprafață în unica sală, destul de mare, a peșterii. Cercetarea noastră speologică din anul 2012 a dovedit indubitabil acest lucru. În anul 2019 o echipă de arheologi australieni de la Australian Național University (ANU) au efectuat săpături în alte 15 situri, scoțând la iveală și unele recipiente total îngropate. Iar în jurul acestor recipiente dezgropate de australieni s-au găsit, la un 1-1,5 m adâncime, diferite piese de ceramică, mărgele de sticlă, unelte de fier, fusuri și mai multe tipuri de cercei. Toate acestea denotă un grad mare de cultură al unei civilizații necunoscute. Este interesant de observat și forma și mărimea recipientelor de piatră. Cel mai mare din tot Laosul găsit până în prezent, în situl nr. 1, are nu numai o formă absolut perfectă și elegantă, dar este și impozant ca dimensiuni: peste 4 m înălțime (luând în considerare și porțiunea îngropată) și aproximativ 10 tone greutate! Înăuntru ar exista spațiu și pentru 12 oameni! Suntem siguri că acest vas uriaș a aparținut unui mare șef local, poate chiar unui rege necunoscut în prezent. Celelalte vase sunt mai modeste, unele ceva mai mici, cu o formă aproape perfectă, altele, și mai mici (dar nu sub 500 kg), cu o formă ceva mai grosolană. Aceste deosebiri marcante se pot observa cel mai bine la situl nr. 1, unde sunt 250 de vase-megalitice. Deosebirile de formă și de mărime au fost dependente de situația materială a familiilor care au depozitat aceste vase de piatră. Cel mai mare și mai frumos, sigur, a aparținut unui mare șef local sau chiar pe un teritoriu mai larg. Cele mai mici și mai imperfecte ca formă au aparținut familiilor mai sărace. Apreciem că aceste vase au fost folosite de mai multe generații. Până la cercetările arheologilor australieni noi am crezut că aceste vase megalitice au avut pur și simplu un scop cultic. Trebuie subliniat clar că recipientele de piatră au fost depuse numai pe platouri de pe vârfurile unor dealuri relativ înalte. Toate acestea platouri sunt lipsite de vegetație, fac excepție parțial siturile nr. 2 și 3, însă arborii de aici au apărut abia după transportul și depunerea și mai ales după abandonarea acestor vase. Este și posibil că aceste platouri să fi fost inițial defrișate, pentru a face bine vizibile vasele-megalitice. Toate populațiile din întreaga Asie de Sud-Est depind de sezonul musonic, care le asigura apa necesară pentru culturile de orez, legume și fructe, plus pentru uzul casnic. Fără această apă, care provine exclusiv din ploile sezonului musonic, nu ar fi fost posibilă nicio viață în sudul continentul asiatic. În afară de sezonul musonic, în rest plouă extrem de puțin sau chiar deloc. Este cert că, studiind clima de acum 2.500-2.000 de ani de pildă (studiu posibil prin analiza inelelor de creștere ale arborilor) și atunci clima a fost instabilă, mai precis datele capricioase la care debuta sezonul musonic. De aceea am ajuns la concluzia Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 337 că apa care s-a depozitat în aceste vase de piatră, la sfârșitul sezonului musonic, era o ofrandă pentru spirite (și în prezent o treime din populația Laosului este animistă) sau pentru o zeitate sau zeități, pe care acum nu le cunoaștem. Aceste spirite sau zeități trebuiau să fie aprovizionate cu apă și în sezonul sec, iar drept mulțumire spiritele sau zeitățile ar fi făcut ca sezonul musonic să înceapă, an de an, la timp. În jurul acestor vase megalitice australienii și arheologii laotieni, cu care au colaborat primii, au efectuat săpături și au găsit schelete și alte resturi osteologice umane. Datările cu radio-carbon au indicat o vârstă surprinzătoare: resturile umane au fost datate între secolele VIII și XIII după Cristos (majoritatea însă între secolele XI și XIII)! Însă vasele megalitice sunt evident mult mai vechi, o dovedește și faptul că sunt îngropate în pământ cam la o treime din înălțimea lor inițială. Să fi folosit ulterior o altă populație unele din aceste vase mult mai vechi ca sarcofage (urne funerare)? Cert este că pe măsură ce cercetările arheologice (și nu numai arheologice) progresează, misterul acestor vase de piatră devine și mai mare. Urne funerare (sarcofage) sau ofrandă pentru spirite sau zeități, misterul cel mai mare este însă ce civilizație (care, fără nicio îndoială, era destul de avansată) le-a sculptat și le-a transportat pe aceste dealuri în provincia actuală Xieng Khouang? Vase-megalitice de piatră, oarecum asemănătoare, s-au găsit și în platoul Khorat din NE Thailandei, în provincia Assam din NE Indiei și în Sulawesi. Ceea ce ne face să credem că acum 2.500-2.000 de ani a existat o civilizație înfloritoare în Sud-Estul Asiei, care însă a dispărut ulterior fără urmă, sigur, cu excepția acestor vase. Dovadă a acestei civilizații nu sunt numai aceste vase de piatră, dar și ingeniozitatea la care au recurs inginerii de acum 2.500-2.000 de ani în a proiecta și organiza transportul pe distanțe mari, de până la 100 km, a acestor vase megalitice. În plus, trebuie să fi existat o puternică industrie locală care a produs aceste vase. Cei mai buni meșteri-sculptori au fost angajați de familiile cele mai înstărite, iar meșterii-sculptori de mâna a doua sau a treia, pentru familiile sărace. Dar ce s-a întâmplat cu această civilizație, de ce a dispărut, lăsând în urmă numai aceste vase uriașe? Credem că tot o catastrofă climatică este răspunzătoare pentru acest lucru. Sigur, civilizația respectivă a dispărut pentru totdeauna, însă nu înseamnă că și oamenii au murit cu toții. Probabil au existat până la venirea populațiilor de limba thai în actualul Laos și au fost ulterior asimilați. Așa cum s-a întâmplat și cu civilizația Maya din America Centrală. Civilizația Maya s-a stins acum 800 de ani, însă oamenii nu au dispărut, trăiesc și în prezent. Și la dispariția civilizației Maya tot o catastrofă climatică a fost cauza. 338 Bibliographie Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Bordenave, V., 2019, Des jarres géantes, prafois remplies de corps humains, découvertes au Laos, https://w.w.w.lefigaro.fr/science/des-jarres-geantesparfois-remplis-de-corps-humains-découvertesau-laos Brock, F., Higham, T., Ditchfield, P., Ramsey, C.B., 2010, Current pretreatment methods for AMS radiocarbon dating at the Oxford Radiocarbon Accelerator Unit (ORAU), Radiocarbon 52 (1): 103–112 Chang, N., 2001, Personal Ornaments in Thai Prehistory: Nong Nor, Ban Lum Khao & Noen ULoke, Doctoral Thesis, University of Otago, New Zealand Colani, M., 1935, Mégalithes du Haut-Laos, 2 volumes, Publications de l’école francaişe d’Extreme-Orient, nos 25, 26 Domett, K. J., Newton, O’Reilly, D., Tayles, N., Shewan, L., Beavan, N., 2013, Cultural Modification of the Dentition in Prehistoric Cambodia, International Journal of Osteoarchaeology 23: 274–286. https:// doi. org/ 10. 1002/ oa/ 1245 Düker, J., 2016, Laos, Stefan Loose Verlag, Ostfildern Dzung, L.T.M., 2009, Sa huynh regional and inter-regional interactions in the thu bon valley, Quang Nam province, central Vietnam, Bulletin of the IndoPacific Prehistory Association 29: 68–75 Higham, C.F.W., Kijngam, A., Talbot, S., 2007, The Origins of the Civilisation of Angkor volume II: The Excavation of Noen U-Loke and Non Muang Kao, The Fine Arts Department, Bangkok June, A., 2008, 10 trésors à ne pas manquer! : Le lieu legendaire : Plain des jarres, Gavroche Thailande, no 166, 41 Källén, A., 2004, And through flows the river: archaeology and the pasts of Lao Pako, Doctoral dissertation, Afrikansk och jämförande arkeologi). Lafont, P. B., 1975, Introduction du bouddhisme au Laos, revue Presénce du bouddhisme, édition de l´École française d´Extreme-Orient, Paris Mansuy, H., 1923, Résultats de nouvelles recherches effectu es dans le gisement pre historique de Somrong-Sen (Cambodge) suivi d’un résumé de l’état de nos connaissances sur la préhistoire et sur l’ethnologie des races anciennes dans l’Extréme-Orient méridional, Bulletin de l'École française d'Extreme-Orient, vol. X, fasc. 1, Hanoi Newton, J., Domett, K., 2017, The Biocultural Context Of Dental Modification In Prehistoric Southeast Asia In A World View of Bioculturally Modified Teeth, edited by S. E. Burnett and J. D. Irish. University Press of Florida, pp. 159– 181 Nitta, E., 1996, Comparative study on the jar burial traditions in Vietnam, Thailand and Laos, Bulletin of the Department of Archaeology, Faculty of Letters, Kagoshima University 43:1–19 O’Reilly, D., Shewan, L., Domett. K., Newton, J., Evans, D., Voeurn, V., Beavan, N., 2015, The Excavation of Phum Sophy 2009–2010: An iron age site in Northwest Cambodia, Journal of Indo-Pacific Archaeology, 39: 57–73 Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 339 O’Reilly, D.,Shewan, L., Domett, K., An, S., 2020, Revisiting Prei Khmeng: The Excavation of an Iron Age Settlement and Cemetery in Cambodia, Asian Perspectives, 59: 33–60 O’Reilly, D., Shewan, L., Luangkhoth, T., Butphachit, A., Khamphouvong, M., 2022b, Further Excavations Among the Megaliths: Research at Plain of Jars Site 2 in Laos, Journal of the Indo-Pacific Prehistory Association, 46 (1): 1–16 O’Reilly, D., Shewan, L., Domett, K., Halcrow, S.E., Luangkhoth, T. 2019A, Excavating among the megaliths: recent research at the ‘Plain of Jars’ site 1 in Laos, Antiquity. Aug; 93(370): 970–89, https:// doi. org/ 10. 15184/ aqy. 2019. 102 O’Reilly, D., Shewan, L., Khamphouvong, M., Butphachit, A., 2019b, Research at megalithic jar site 52 and the discovery of new jar sites in Xieng Khouang Province, Laos, Asian Archaeology. https://doi.org/10. 1007/s41826- 01900023-0 O’Reilly, D., Shewan, L., Khamphouvong, M., Butphachit, A., Luangkhoth, T., Skopal N., Bounxaythip, S. 2022a, Ban Pha Tai: The excavation and dating of a buried megalithic jar in Xieng Khouang, Lao PDR, Archaeological Research in Asia. https://doi. org/10. 1016/j. Ara. 2021. 100336 O’Reilly, D., Shewan, L., Luangkhoth, T., Dommet, K., Halcrow, S., Khamphouvong, M., Butphachit, A., Sayavongkamdy, T., Heap, N., 2023, Secundary burial practice at megalithic jar site 1, Plain of Jars Laos, Asian Archaeology (2023), 7:105-117, https://doi.org/10.1007/s41826-023-00067-3 Olivier, J., Moulec, G., 1968, Anthropologie des Cambodgiens, editions de l´École française d ´Extreme-Orient, Paris Ramsey, C.B., 2017, Methods for summarizing radiocarbon datasets, Radiocarbon 59 (6): 1809–1833 Sayavongkhamdy, T., P. Bellwood. 2000, Recent archaeological research in Laos, Bulletin of the Indo-Pacific Prehistory Association 19: 101–110. Sayavongkhamdy, T., n.d. 1998, Untitled, unpublished Doctoral dissertation Draft. The Australian National University. Sayavongkhamdy T. 1998. Recent Archaeological Research in Laos, Unpublished Paper presented at the IndoPacific Prehistory Association Conference, Melaka, Malaysia, June 1998 Schultze, M., Laos, 2006, Reise Know-How Verlag Peter Rump GmbH, 408 p. Shewan, L., O’Reilly. D., eds. 2019, Madeleine Colani’s megaliths of upper Laos, Barcaray International Publishing, London Shewan, L., O’Reilly, D., Armstrong, R., Toms, P., Webb, J., Beavan, N., Luangkhoth, T., Wood, J., Halcrow, S., Domett, K., Van Den Bergh, J., 2021, Dating the megalithic culture of Laos: Radiocarbon, optically stimulated luminescence and U/Pb zircon results, PloS one, 16(3), https://doi. org/ 10. 1371/ journ al. Pone. 02471 67 Sidwell, P., Rau, F., 2015, Austroasiatic Comparative-Historical Reconstruction. An Overview. In: Mathias Jenny, Paul Sidwell: The Handbook of Austroasiatic Languages. Band 1. Brill, Leiden/Boston, S. 221–363, hier S. 289 340 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Skopal, N., Bounxaythip, S., Shewan, L., O’Reilly, D., Luangkhoth, T., Van Den Bergh, J,. 2020, Jars of the jungle: A report on newly discovered and documented megalithic jar sites in Lao People’s Democratic Republic, Asian Archaeology. https://doi Org/10. 1007/ s41826- 020- 00030-6. Stuart-Fox, M., 2008, Historical Dictionary of Laos. Scarecrow Press, Lanham (MD)/Plymouth, S. 145, Eintrag Jars, People and Culture of Laos Tener, S., 2020, Visual and statistical analysis of tool scars on the Plain of Jars, Lao PDR: A chaîne opératoire of megaliths, Honours Thesis submitted to Australian National University Van Den Bergh, J., Luangaphay, S., n.d. Heritage Management at Plain of Jars Archaeological Landscape, Unpublished, Report to UNESCO and the Ministry of Information, Culture and Tourism Van Den Bergh, J., n.d. (a), Plain of Jars Archaeological Landscape: Heritage Management Plan. Unpublished, Report to UNESCO and the Ministry of Information, Culture and Tourism Van Den Bergh, J. n.d. (b), Mission Report Site One, Unpublished, Report to UNESCO and the Ministry of Information, Culture and Tourism Vălenaş, L., 2019, Le mystere des statues ancienes des grottes du Laos, Caietele Clubului de Speologie „Z“, serie nouă, no 13, 25-27 Vălenaş, L., 2019b, The mystery of the ancient statues of Laos, NSS-News, vol. 77, no 1, 20-21 Vălenaş, L., 2020, The ancient statues of Laos caves, Biharea, vol. XLII, 179-190 Vălenaş, L., 2023, Le jarres mégalithiques du Nord du Laos, Cave Exploring, 18, 27-34 Willman, J.C., Shackelford, L., Demeter, F., 2016, Incisor ablation among the late upper paleolithic people of Tam Hang (Northern Laos): Social identity, mortuary practice, and oral health, American Journal of Physical AnthropolOgy 160 (3): 519–528. https://doi.org/ 10. 1002/ ajpa. 22988 Wooton, W., Russell, B., Rockwell, P., 2013, Stoneworking Tools and Toolmarks (Version 1.0)’, The Art of Making in Antiquity: Stoneworking in the Roman World, viewed 15 June 2020, < http://www. artof making. ac. uk/ conte nt/ essays/ 2- stone worki ng- tools- andto olmar ks-w- woott onb-russe ll-prockw ell/ > . Accessed March 1, 2022 Zago, M., 1972, Rites et cérémonies en milieu bouddhiste lao, Universita Gregoriana Editrice, Rome – - Laos – The Lao People´s Democratic Republic, mape 1:1,650,000 – 2019, Sept nouveaux sites culturels inscits sur la Liste du Patrimoine mondial de l ´UNESCO – 2021, UNESCO-Welterbe Megalithische Krüge in Xieng Khouang - Ebene der Steinkrüge, Deutsche UNESCO-Kommission, abgerufen am 4. Mai 2021 Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 341 Figure 1. La carte administrative du Laos, au nord de la province Xieng Khouang (Xiankhoang) où se trouvent les sites des jarres (Harta administrativă a Laosului, în nord provincia Xieng Khouang, unde se află siturile cu vase). 342 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 2. Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 3 Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 343 Figure 4. La plus grande jarre trouvée jusqu'à présent au Laos. Elle impressionne non seulement par la grandeur, mais aussi par l'élégance de sa forme, photo de Liviu Vălenaș (Vasul cel mai mare găsit până în prezent în Laos. El impresionează nu numai prin mărime, dar și prin eleganța formei, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 5. Une jarre du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Un vas în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). 344 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 6. Grotte naturelle en calcaires sur le site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Peștera naturală în calcare din situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 7. La grotte naturelle en calcaires sur le site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Peștera naturală în calcare din situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 345 Figure 8. Jarre et son couvercle sur le site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vas cu capac în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 9. Image d'ensemble du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Imagine de ansamblu al sitului nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). 346 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 10. Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 11. Image d'ensemble du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Imagine de ansamblu al sitului nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 347 Figure 12. Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 13. Image d'ensemble du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Imagine de ansamblu al sitului nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). 348 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 14. Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 15. Des jarres du site no 1, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 1, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 349 Figure 16. Des jarres du site no 2, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 2, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 17. Des jarres du site no 2, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 2, fotografie de Liviu Vălenaș). 350 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 18. Image d'ensemble du site no 2, photo de Liviu Vălenaș (Imagine de ansamblu al sitului nr. 2, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 19. Des jarres du site no 2, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 2, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 351 Figure 20. Des jarres du site no 2, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 2, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 21. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). 352 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 22. Image d'ensemble du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Imagine de ansamblu al sitului nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 23. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 353 Figure 24. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 25. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). 354 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 26. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 27. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Le mystère des jarres mégalithiques du Nord du Laos 355 Figure 28. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). Figure 29. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș). 356 Liviu Vălenaș, Maliwan Vălenaș, Mihai Wittenberger Figure 30. Des jarres du site no 3, photo de Liviu Vălenaș (Vase în situl nr. 3, fotografie de Liviu Vălenaș).