Sari la conținut

Maxim al III-lea al Constantinopolului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Maxim al III-lea al Constantinopolului
Date personale
Născutsecolul al XV-lea Modificați la Wikidata
Peloponez⁠(d), Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Decedat Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot
istoric Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Maxim al III-lea (în greacă Μάξιμος Γ΄, transliterat: Maximos 3), născut Manoil Hristonimos (în greacă Μανουήλ Χριστώνυμος, transliterat: Manouil Hristonimos; n. secolul al XV-lea, Peloponez⁠(d), Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice⁠(d), Grecia – d. , Constantinopol, Imperiul Otoman), a fost un cleric ortodox și cărturar grec care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului din 1476 până la moartea sa în 1482. El este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, fiind prăznuit în ziua de 17 noiembrie.[1]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Manoil Hristonimos era probabil originar din peninsula Peloponez a Greciei.

El a devenit mare eclesiarh al Patriarhiei Constantinopolului. La scurtă vreme după ocuparea Constantinopolului de către Imperiul Otoman (1453), Manoil a preluat și funcția de mare schevofilax,[2]:176 având astfel grijă de sfintele vase, odoare și moaște ale Patriarhiei, iar în această poziție a avut conflicte pe teme economice cu patriarhul Ghenadie Scholarius (1454-1456).[2] Sub patronajul secretarului sultanului otoman, Demetrios Kyritzes, Manoil, împreună cu marele chartophylax George Galesiotes, au influențat viața Bisericii din Constantinopol timp de mai bine de douăzeci de ani.[3]:255

În 1463 l-a susținut pe patriarhul Ioasaf I (1462-1463) în respingerea cererii politicianului George Amiroutzes, un nobil grec din fostul Imperiu al Trapezuntului, de a i se permite căsătoria cu o a doua soție pentru că aceasta era un caz de bigamie conform dreptului canonic creștin. Ca pedeapsă pentru sprijinul acordat lui Ioasaf, sultanul Mahomed al II-lea a poruncit să i se taie nasul lui Manoil.[4]

În toamna anului 1465 (sau la începutul anului 1466) Manoil a finanțat alegerea ca patriarh a lui Marcu al II-lea (1465-1466), iar mai târziu s-a opus patriarhilor sprijiniți de alte facțiuni, cum ar fi Simeon din Trebizonda (1466) și Dionisie I (1466-1471), care la 15 ianuarie 1467 i-a destituit pe el și pe George Galesiotes din posturile deținute în administrația bisericii.[5]

Cu toate acestea, cei doi și-au recăpătat în curând influența pierdută. Manoil a reușit să redobândească favorurile sultanului Mahomed al II-lea[2] și în primăvara anului 1476 a fost ales el însuși în funcția de patriarh al Constantinopolului. Era încă mirean, așa că mai întâi s-a călugărit, luând numele monahal de Maxim, iar a doua zi a primit sfințirea ca episcop și a fost întronizat patriarh de către mitropolitul Heracleei.[6] Alegerea sa ca patriarh a pus capăt unei perioade de tulburări pentru Biserica Constantinopolului, iar perioada sa de păstorire a fost marcată de pace și consens.[3]:260

Maxim al III-lea a murit la 3 aprilie 1482.[7]

Principala sa operă literară este „Monodia despre cucerirea Constantinopolului”.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Maximos III”. Ecumenical Patriarchate. Accesat în . 
  2. ^ a b c Runciman, Steven (). The Great Church in captivityNecesită înregistrare gratuită. Cambridge University Press. pp. 194–5. ISBN 978-0-521-31310-0. 
  3. ^ a b Vitalien, Laurent (). „Les premiers patriarches de Constantinople sous la domination turque (1454-1476)”. Revue des études byzantines (26): 229–263. doi:10.3406/rebyz.1968.1407. 
  4. ^ Touloumakos Pantelis. „Amiroutzis, Georgios”. Encyclopaedia of the Hellenic World, Asia Minor. Accesat în . 
  5. ^ Petit, L. (). „Déposition du Patriarche Mark Xylocarvi”. Revue de l'Orient Chrétien (8): 144–9. 
  6. ^ B.G.Niebuhr, I.Bekker, ed. () [1584]. „Historia Politica et Patriarchica Constantinopoleos”. Corpus scriptorum historiae byzantinae, Volume 49. Bonn. p. 116. 
  7. ^ Kiminas, Demetrius (). The Ecumenical Patriarchate. Wildside Press LLC. p. 37,46. ISBN 978-1-4344-5876-6. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Funcții religioase
Predecesor:
Rafail I 		Patriarh ecumenic al Constantinopolului
primăvara 1476 – 3 aprilie 1482 		Succesor:
Simeon I


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Maxim_al_III-lea_al_Constantinopolului&oldid=15732198