CHISTUL HIDATIC PULMONAR-curs
CHISTUL HIDATIC PULMONAR-curs
CHISTUL HIDATIC PULMONAR-curs
SIMTOMATOLOGIE
INVESTIGATII
ETIOPATOGENIE
PRINCIPIIDE TRATAMENT
I. Anamneza și examenul fizic al pacientului cu patologie respiratorie
Un istoric atent și complet, respectiv efectuarea unui examen clinic minuțios sunt atuurile unui bun clinician. Pentru un
diagnostic corect, este importantă continuarea strângerii informațiilor anamnestice, pe măsură ce acestea devin disponibile.
1. Simptome pulmonare majore:
Dispneea este descrisă de către pacient ca “lipsă de aer”, “senzație de sufocare”, “incapabilitate de a trage aer în piept”,
“oboseală”; Conform ATS ( American Thoracic Society) dispneea este o percepție subiectivă de disconfort respirator, variabilă în
intensitate, constând în senzații distincte din punct de vedere calitativ.
- Se poate evalua prin Scala Borg, și chestionare, precum,mMRC (Modified Medical Research Council) Dyspnea Scale
( Tabel 1)
În evaluarea unui pacient cu tuse se acordă atenție deosebită următoarelor aspecte: dacă debutul este acut sau cronic, dacă este
productivă sau nu, tipul și cantitatea sputei, simptome asociate
Hemoptizia – eliminarea prin tuse, a unei cantități de sânge. Apărută de novo, necesită un examen amănunțit, incluzând
examen tomografic, bronhosopie.
Diagnostic diferențial:
• hematemeza (patologie digestivă,
precedată de greață, culoare negru-în
zaț de cafea,însoțită de conținut
alimentar)
3. Istoric de fumat,alte noxe: pacientul trebuie întrebat despre obiceiul fumatului, dacă a fumat vreodată. Dacă răspunsul este
pozitiv, trebuie întrebat când a început să fumeze, când a sistat fumatul, cât a fumat, respectiv despre diferite forme de tutun și
expunere în mediul de lucru sau domiciliu. În țările în curs de dezvoltare, aburii, fumul provenit din gatitul în interior, încălirea cu
sobă cu lemne poate fi un factor de risc major pentru boli pulmonare, mai ales în rândul femeilor.
4. Medicație și Alergii: se va notamediația completă a pacienului, posibile reacții alergice sau toxice apărute la aceste
medicamente, și care au fost acestea. Consumul de bauturi alcoolice (tipul și cantitatea acestora).
5. Istoricul ocupațional: identificarea expunerii ocupaționale relevante, poate conduce la schimbarea locului de muncă,
prevenind astfel distrucția pulmonară progresivă și ireversibilă.
6. Istoricul călătoriilor: domicilii anterioare în zone endemice pentru infecții fungice precum histoplasmoza sau
coccidioidomicoză pot fi de ajutor în diagnosotic. Un istoric de călătorii recente aduce în discuție posibilitatea contacătării
unor boli specifice anumitor zone geografice
II.Examenul obiectiv al toracelui
Inspecția: la nivelul pielii și a țesuturilor moi: pot fi iedntificate cicatrici, modificări de culoare, edeme, formațiuni tumorale
Palparea: este necesară pentru exameniarea sânilor, ganglionilor limfatici, a deformărilor osoase (precum coasta cervicală,
calcinoza subcutanată, sclerza multiplă)
-Palparea ampliațiilor respiratoria - Bolnavul poziționat în ortostatism, medicul este situat în spatele bolnavului, cu palmele
așezate pe peretele toracic al acestuia, formând două pliuri cutanate între coloana vertebrală a pacientului și cele două police ale
medicului.În momentul insirului, mâinile medicului se indepărtează, pliurile cutanate dispar, iar în expir revin la poziția inițială.
Atunci când ampliațiile respiratorii sunt diminuate, pliurile rămân prezente și în inspir (apical : tuberculoză, neoplasm,
pahipleurită; bazal: pleurezii, pneumothorax, pahipleurite, pneumonii, nevralgii).
-Palparea freamătului pectoral: bolnavul poziționat în ortostatism sau șezând, medicul este situat în spatele bolnavului, cu
palmele palpând simetric peretele toracic al acestuia în timp ce bolnavul va pronunța repetat 33 (treizcișitrei). Freamătul
pectoral poate fi modificat în obstrucțiile bronșice, emfizem pulmonar, perete toracic gros, pleurezii, pneumothorax.
Percuția
Prin această tehnică se evaluează sonoritatea parenchimului pulmonar, prin creearea unor vibrații în țesuturi. Manevra: mâna
stângă a medicului se aplică pe toracele pacientului, cu degtele îndepărtate, mediusul se plasează în spațiul intercostal,
paralel cu coastele, iar cu mediusul de a mâna dreaptă, îndoit sa percută falanga mijlocie a mediusului stâng.
Auscultația:
Boala este endemică în ţările mari crescătoare de ovine şi caprine: Australia, Noua Zeelandă, America de Sud, în Nordul Africii
(Algeria, Maroc, Tunisia) şi în Peninsula Balcanică. În ţara noastră incidenţa este de 5 cazuri la 100000 locuitori.
Boala hidatică se transmite pe cale digestivă, prin alimente infestate cu ouă de Taenia echinococcus. Principala localizare a
chistului hidatic este reprezentată de ficat în proporţie de 50-60%, a doua localizare fiind reprezentată de plămân în procent de
30-40%.
Alte localizări ale chistului hidatic pot fi reprezentate de splină, rinichi, creier, masă musculară, oase, măduvă, aparatul cardio-
vascular, zona intraorbitală, pancreas, peritoneu și regunea pelviană sau genitală.
În mod excepțional, chistul hidatic poate fi localizat la nivelul apendicelui ileocecal, la nivelul amigdalelor, la nivelul timusului la
copii, la nivel testicular, la nivelul glandei iroide, la nivelul glandei suprarenale, pe stern, la nivelul articulației sacro-iliace, la
nivelul talamusului și la nivelul veziculei seminale stângi.
Chistul hidatic este denumit în literatura de specialitate drept „boala mâinilor murdare”. Incidența lui este mult mai crescută în
rândul bărbaților. Chistul hidatic pulmonar este cel mai frecvent înregistrat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 21 și
41 de ani.
Epidemiologie
Infecția poate apărea la om prin ingerarea ouălor parazitare de la animale (din materiile fecale ale acestora, din urină, din secreția
bucală, de pe blana acestora) sau în urma consumării unor alimente contaminate.
Mult timp după infecție și formare, chistul hidatic pulmonar rămâne asimptomatic, fiind descoperit întâmplător, cu ocazia
efectuării unei radiografii pulmonare din alte cauze (de rutină, la angajare, consultul periodic din cadrul medicinei muncii, etc.).
Manifestările clinice care apar în cadrul evoluției chistului hidatic pulmonar sunt diferite în funcție de localizarea chistului,
dimensiunile chistului, apariția unor localizări secundare, extratoracice (precum splină, ficat, creier, măduvă, etc.) și apariția
complicațiilor.
Principalele manifestări clinice specifice chistului hidatic pulmonar sunt reprezentate de următoarele apsetce patologice:
Durerea toracică. Aceasta este, de cele mai multe ori, inconstantă. În cazul chisturilor hidatice de mari dimensiuni, cu
extindere la nivelul pleurei, durerea toracică este continuă, cu caracter progresiv, localizată într-un punct fix, agravată de inspirul
profund. În cazul chisturilor hidatice localizate în zona centrală a plămânului sau la nivelul mediastinului, durerea este profundă,
localizată retrosternal, cu caracter surd, estompat, însoțită de disfagie.
Dispneea este cea de-a doua manifestare clinică specifică chistului hidatic pulmonar. Dispneea apărută în cadrul chistului
hidatic pulmonar are caracter mixt, restrictiv și obstructiv. Dispneea este prezentă frecvent în cazul chisturilor hidatice pulmonare
voluminoase sau în formele cu localizare multiplă. Dispneea apărută în chistul hidatic cu localizare alveolară prezintă evoluție
progresivă și este agravată de către efortul fizic.
Tusea apărută în cadrul evoluției unui chist hidatic pulmonar este uscată, cu caracter iritativ și apare concomitent cu durerea
toracică și cu dispneea. Tusea este mai frecvent întâlnită în formele complicate de chist hidatic pulmonar.
Hemoptiziile apărute în cadrul evoluției chistului hidatic pulmonar sunt de dimensiuni reduse, repetate, cu sânge aerat,
însoțite de alterarea profundă a stării generale. Hemoptiziile apărute în cadrul chistului hidatic pulmonar preced vomica. Rareori,
aceste hemoptizii pot deveni masive, prin erodarea unui vas de sânge de calibru mai mare.
Manifestările alergice apărute în cadrul chistului hidatic pulmonar pot fi diferite, de la erupție cutanată urticariană însoțită
de prurit cutanat și până la șoc anafilactic și edem Quinke
Semne clinice specifice bolnavului cu chist hidatic pulmonar :
La inspecția regiunii toracice, se poate decela deformarea sau asimetria toracelui, cu reducerea amplitudinii mișcărilor
respiratorii la nivelul hemitoracelui afectat.
La percuția zonei toracice, poate fi decelată abolirea transmiterii vibrațiilor vocale, cu reducerea în intensitate a murmurului
vezicular și submatitate sau matitate.
La auscultație poate fi decelată prezența ralurilor crepitante, expresie a compresiunii exercitate de către hidatidă asupra
bronșiilor.
În caz de apariție a pleureziei în cadrul evoluției chistului hidatic pulmonar sau în cazul localizării pleurale a infecției, poate fi
decelată apariția suflului pleuretic și a frecăturii pleurale.
Simptome: chistul hidatic evoluează în trei faze:
prima fază, de chist închis, se caractrizează prin semne clinice de obicei negative. Uneori pot apărea urticarie, prurit, tuse
iritativă, uscată, dispnee sau hemoptizii, examenul radiologie însă este caracteristic, relevând o opacitate rotundă cu contur net
delimitat. La stabilirea diagnosticului contribuie eozinofilia sanguină, care depăşeşte 5%, pozitivitatea intradermoreacţiei Casoni şi
a reacţiei de fixare a complementului;
a doua fază, de vomică hidatică, se caracterizează prin deschiderea într-o bronhie, prin care se elimină un lichid clar, cu gust sărat,
eventual şi membrane; vomica poate fi unică sau fracţionată; se însoţeşte de un acces de tuse, de dispnee şi dureri toracice
violente, uneori şi de hemoptizie; frecvent apar fenomene anafilactice;
faza de chist infectat, ultima fază, realizează simptomatologia unei supuraţii pulmonare.
Evoluţia este lentă, îndelungată, fenomene de compresiune (cianoză, dispnee, tuse) apar când chistul a ajuns de volumul unei
portocale (posibil în 2 - 3 luni, dar şi în 3 - 4 ani). Uneori, poate perfora în bronhii, în cavitatea pleurală.
1. IDR Casoni,Se livreaza sub forma de trusa continand 3 fiole a 1 ml antigen, 3 fiole solvent si 3 fiole martor (solutie clorurata
izotonica).continutul fiolei de antigen hidatic se dizolva in 1 ml solvent (solutie clorurata izotonica).
Regiunea de electie este fata anterioara a antebratului. Antigenul hidatic se inoculeaza in antebratul drept, iar martorul (solutie
clorurata izotonica) in antebratul stang. Inocularile se fac strict intradermic, cu cate 0,1- 0,15 ml dupa o prealabila dezinfectare a
regiunii. Prima citire se face la 30 minute de la injectare, comparandu-se reactia produsa la locul de inoculare a antigenului cu
reactia produsa de martor.
. Intradermoreactia CASONI– consta in injectarea intradermic de antigen hidatic; este pozitiva daca apare precoce sau tardiv (24-
48 h) o papula/ macularosie cu edem in jur
2. Eozinofilia- Eozinofilelereprezintă un tip de celule albe. Eozinofilelesunt produse în măduva spinăriişi se găsesc în mod normal
în circulaţia sanguinăşi în intestine. Ele conţin proteinecare ajută corpul să lupte împotriva infecţieidatorate organismelor
parazite, cum ar fi viermii.este crescuta (6-8%); eozinofilia provocata, la 3-4 zile dupa IDR Casoni, arata o crestere peste 4% in
chiste hidatice
3. Examenul sputei- in chiste hidatice rupte sau fisurate poate arata resturi de membrana, vezicule fiice, etc
• in stadiul de preruptura, aerul patrunde perichistic si apare imagine de “ semiluna clara” la polul superior al chistului
• In stadiul de ruptura, apare imagine hidroaerica net delimitata; ulterior, dupa evacuare apare imagine cavitara cu pereti
fini,bine delimitati, cu membrana hidatica retentionata pe fundul cavitatii
Diagnosticul diferențial:
• Tuberculoza pulmonară
• Malformații congenitale bronho-pulmonare
• Tumorile bronho-pulmonare primitive sau secundare (metastazante)
• Tumorile de perete toracic
• Pleureziile închistate
• Sarcomul pulmonar
• Tumorilor mediastinale (lipomul medistinal, timomul mediastinal, chistul pleuro-pericardic)
• Malformațiile arterio-venoase
• Anevrismul de aortă.
TRATAMENT
Tratamentul radical este numai chirurgical.
Profilaxia bolii urmăreşte evitarea contactului prea intim cu câinii, spălarea sistematică a mâinilor înainte de masă, precum şi
spălarea fructelor şi a zarzavaturilor care pot fi infestate prin dejecţiile câinilor. Chistul infectat, se tratează ca abcesul pulmonar.
Tratament
Data fiind evolutia chistului hidatic spre complicatii grave, cu potential letal, tratamentul se impune. Acesta este complex,
medico-chirurgical.
Tratamentul chirurgical trebuie sa fie conduita de electie.
Se utilizeaza paraziticide din clasa benzimidazolilor, de tipul Mebendazole sau Albendazole, ultimul fiind mai bine
tolerat si cu efecte secundare reduse. Autorii chinezi raporteaza rezultate bune cu Praziquantel.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical minim-invaziv administrat în cazul bolnavilor diagnosticați cu chist hidatic pulmonar se poate realiza prin
una dintre următoarele două proceduri:
• toracoscopia
• drenajul percutan realizat sub ghidaj ecografic sau computer tomografic.
Toracoscopia este recomandată în chisturile hidatice pulmonare univeziculare, lipsite de complicații și presupune pătrunderea
în interiorul cavității toracice prin intermediul unui instrument chirurgical special conceput pentru acest lucru, prin intermediul
căruia se evacuează conținutul chistului hidatic sau se îndepărtează chistul în întregime. Toracoscopia este frecvent utilizată la
copiii diagnosticați cu chist hidatic pulmonar complicat sau necomplicat și poate fi asociată chirurgiei clasice.
Drenajul percutan realizat sub ghidaj ecografic sau computer tomografic presupune depistarea localizării chistului,
puncționarea lui, aspirația lui și instilrea locală de soluții paraziticide. În cazul chisturilor hidatice pulmonare rupte în bronșii,
alături de drenajul percutan mai poate fi realizată aspirația bronhoscopică a chistului rupt. Drenajul percutan ghidat ecografic sau
CT este recomandat frecvent la copiii cu chist hidatic pulmonar și în cazul bolnavilor adulți cu starea precară de sănătate și
necesită asociere cu administrarea de Albendazol.
Tratamentul chirurgical realizat pe cale clasică deschisă se poate realiza prin tehnici
• Conservatoare
• Radicale.
Tehnicile conservatoare constau în realizarea toracotomiei (deschiderea cutiei toracice), evacuarea chistului hidatic pulmonar
și tratarea cavității chistice restante. Tehnicile conservatoase au drept scop ablația chistușlui hidatic pulmonar, cu păstrarea
integrității parenchimului pulmonar.
Tehnicile radicale presupun efectuarea unor rezecții pulmonare lobare sau segmentare, iar în cazurile mai deosebite, realizarea
unor pneumectomii
Complicații
Complicațiile care pot apărea în evoluția chistului hidatic pulmonar sunt reprezentate de următoarele condiții patologice:
• Sindrom de compresiune, tulburări respiratorii, tulburări cardio-circulatorii, tulburări digestive și chiar compresiunea
măduvei spinării, datorate creșterii progresive în dimensiuni a chistului hidatic pulmonar.
• Ruptura chistului hidatic pulmonar în arborele traheo-bronșic, cu vomică și localizarea secundară a infecției cu
echinococcus granulosum. În cazul vomicii masive se poate ajunge la esfixie sau șoc anafilactic. Ruptura chistului hidatic în
esofag și artera pulmonar poate duce la deces prin embolie pulmonară. Ruptura chistului hidatic pulmonar în pleură poate
duce la hidatidoză pleurală, însoțită sau nu de pneumotorax.
• Inflamația chistului hidatic.
De asemenea, în urma efectuării tratamentului chirurgical pe cale clasică, deschisă, pot apărea anumite complicații, precum:
Epidemiologie
Abcesul pulmonar este o infecție gravă a tractului respirator care fără tratament antibiotic duce la mortalitate în aproximativ o
treime din cazuri. Rata mortalității datorată abcesului pulmonar s-a redus considerabil (aprox. 10%) datorită utilizării
antibioticelor pentru tratamentul infecțiilor respiratorii.
Sursa de infecție poate fi endogenă(orofaringiană, colonică) sau exogenă (din exterior). Căile de pătrundere a agenților infecțioși în
plămâni sunt reprezentate de: calea aerianăprin inhalare de aerosoli infectați sau prin microaspirație din cavitatea nazo-sau
orofaringiană; calea hematogenă în diseminarile din focare infecțoase situate la distanță; prin contiguitatede la supurații de
vecinătate (subdiafragmatice sau mediastinale) și prin efracție în cazul unor plăgi toracice deschise, traumatisme. Factorii de
riscpentru dezvoltarea abceselor pulmonare sunt reprezentați de sexul masculin (raport 2:1), vârsta avansată, alcoolismul, infecții
dentare sau parodontale,consumul de droguri, diabetul zaharat, ventilația mecanică, malnutriția, tulburari neuromusculare,
convulsiile, retardul mental, tratament cu glucocorticoizi, citotoxice sau imunosupresoare, imunodepresia, refluxul gastro-
esofagian, diminuarea reflexului de tuse, obstrucția bronșică, sepsisul.
Abcesul pulmonar poate fi primitiv și secundar.
a.Abcesul pulmonar primitiv, atunci când procesul infecțios supurativ se dezvoltă într-un parenchim aparent sănătos anterior.
Calea de infecție este cel mai frecvent aeriană, prin microaspirație, iar supurația este determinată de flora microbiană
saprofită din căile respiratorii care devine patogenă în prezența unor factori de risc favorizanți.
Etiologie
Spre deosebire de majoritatea altor infecții respiratorii care sunt cauzate de agenți patogeni singulari, abcesele pulmonare sunt
cauzate cel mai adesea de populații mixte de bacterii. Microorganismele implicate cel mai frecvent în dezvoltarea abceselor
pulmonare sunt bacteriile anaerobe (Bacteroides, Fusobacterium, Peptostreptococcus, Veilonella, Prevotella), urmate de
specii din grupul Streptococcus (în special grupul Streptococcus milleri). Dintre bacteriile aerobe sau facultativ anaerobe
izolate în abcesele pulmonare amintim: Staphylococcus aureus (inclusiv MRSA), Streptococcus spp.,Klebsiella pneumonie,
Pseudomonas aeruginosa, Haemophilus parainfluenza, Acinetobacter spp., Escinetobacter spp., Nocardia spp., Escherichia coli,
Legionella spp. Abcesul pulmonar poate fi, de asemenea, asociat cu micobacterii, fungi și paraziți (Paragonimus, Entamoebași
Echinococcus).
Morfopatologie
Tablou clinic
În faza de debut semnele și simptomele abcesului pulmonar nu pot diferențiate de cele ale unei pneumonii, în cazul infecțiilor
aerobe, debutul fiind acutcu febră, tuse cu expectorație muco-purulentă, durere toracică, astenie, anorexie, uneori
hemoptizie. În cazul infecțiilor anaerobe debutul este insidios,manifestările clinice se extind pe o perioadă mai
îndelungată (între 2 săptămâni și 3 luni, sau mai mult). Evoluția ulterioară este caracterizată de persistența febrei, a stării septice
și agravarea stării generale, specifică etapei de constituire a abcesului.
Faza de supurație(deschidere) a abcesului este marcată de amplificarea acceselor de tuse cu expectorație abundentă, uneori
vomică. Sputa este muco-purulentă, purulentă sau piosanguinolentă, stratificabilă și urât mirositoare (miros fetid). Febra
dispare odată cu evacuarea colecției purulente. În cazul persistenței procesului infecțios pacienții prezintă bronhoree
purulentă (100-300 ml/24h), paloare, febră de tip oscilant, scădere în greutate, anemie, simptomatologie specifică etapei
de drenaj bronșic. Dacă abcesul pulmonar se cronicizează, în timp pot apărea hipocratismul digital, cașexia și insuficiența
respiratorie.Semnele fizice nu sunt specifice abcesului pulmonar. Diagnosticul poate fi sugerat de prezența unor factori
favorizanți precum igiena dentară deficitară, consum de alool și droguri, pacient tarat. De asemenea halena fetidă poate fi un
indiciu pentru abcesul pulmonar. Pot fi prezente submatitate, raluri bronșice umede și frecătura pleurală.
Diagnostic paraclinic
Examenul radiologic are un rol important în diagnosticarea abcesului pulmonar. În faza de constituire radiografia toracică
poate evidenția una sau mai multe opacități omogene, cu contur estompat și localizare predominant în segmentele
posterioare. În faza de supurație, după comunicarea cu arborele bronțic și după vomică, apare o imagine cavitară cu nivel
hidro-aeric intrapulmonară, cu axul mare vertical. Abcesele pulmonare sunt localizate mai frecvent în segmentul posterior
al lobului superior drept sau în segmentul apical al lobului inferior al ambilor plămâni.
Radiografia toracică în două incidențe (postero-anterior și lateral) ajută la localizarea mai exactă a abcesului pulmonar.
De asemenea radiografia poate evidenția revărsat pleural sau hidropneumotorax (fistulă bronho-pulmonară).
Tomografia toracică este uneori necesară în cazurile neclare de diagnostic pentru delimitarea mai precisă a leziunilor și pentru
diferențierea abcesului de alte afecțiuni pulmonare.
Examenul de laborator evidențiază leucocitoză cu neutrofilie, VSH accelerat, creșterea reactanților de fază acută și uneori
anemie.
Examenul sputei pune în evidență prezența de leucocite alterate (piocite), iar în cazul supurațiilor secundare evidențiază
elemente etiologice patologiei primare pulmonare (”cârlige” hidatice, celule neoplazice, micelii). Se recomandă identificarea
agenților patogeni prin examenul bacteriologic al sputei.
Bronhoscopia face parte din arsenalul de diagnostic al abcesului pulmonar, fiind utilă pentru excluderea unei obstrucții bronșice
de natură tumorală sau prin prezența unui corp străin, în acest caz având și rol terapeutic.
Aspirația transtoracică sau transesofagiană sunt metode de recoltare a unor probe pentru examenul bacteriologic mai
puțin folosite, fiind rezervate cazurilor care nu raspund la tratamentul antibiotic administrat empiric.
Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv este susținut de prezența simptomatologiei clinice, modificărilor biologice, prezența imaginii hidro-aerice pe
radiografia toracică și identificarea unor factori favorizanți. Este necesară identificarea agenților patogeni (bacterii, fungi,
paraziți) precum și natura abcesului pulmonar (primitiv sau secundar).
Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial depinde de etapa în care examinăm pacientul. Astfel,
în faza de constituire abcesul pulmonar trebuie diferențiat de afecțiunile care determină opacități de tip pneumonic
(pneumonie, infiltrat eozinofilic, tumori pulmonare).
In faza de supurație deschisă diagnosticul diferențial se face cu neoplasmul bronhopulmonar excavat (istoric de fumat,
radiologic cavernă ”în chenar” cu pereți groși), tuberculoză pulmonară cavitară excavată (BK pozitiv din spută), chist hidatic
suprainfectat, infarct pulmonar, bule de emfizem suprainfectate, bronșiectazii, hidropneumotorax, empiem inchistat, hematom
pulmonar, sechestrație pulmonară, caverne micotice suprainfectate, hernie diafragmatică, etc.
În faza de supurație cronică trebuie exclusă caverna și fibroza tuberculoasa, nodulul silicotic excavat, granulomatoza Wegener.
Evoluție și prognostic
Odată cu introducerea tratamentului antibiotic evoluția și prognosticul acestei boli s-au schimbat. Administrarea corectă a
tratamentului poate duce la vindecare în 75-80% din cazuri, cronicizare în 5% din cazuri și deces în aprox. 10% din cazuri.
Vindecarea se poate face fără sechele, însă depinde de mai mulți factori:
• cauza supurației,
• virulența germenilor implicați,
• rezistența organismului,
• stabilirea corectă a diagnosticului și a tratamentului.
Ca alternativă se poate administra piperacilin/tazobactam 3,375 gr. i.v/6 h sau meropenem 1 gr. i.v/ 8 h.
Un răspuns eficient la terapia cu antibiotice se poate observa după 3-4 zile, starea generală se va îmbunătăți după 4-7 zile, dar
vindecarea completă, cu normalizarea radiografică se poate observa după două luni.
Dacă nu există o îmbunătățire a stării generale sau febra persistă după 7-14 zile de tratament, se efectuează o bronhoscopie sau
alte teste diagnostice pentru a reevalua modificările anatomice și caracteristicile microbiene.
Tratamentul chirurgical
Trebuie luat în considerare
• în cazul abceselor pulmonare mai mari de 6 cm în diametru
• în cazul în care nu răspund la tratament antibiotic
• dacă simptomele persistă mai mult de 12 săptămâni cu terapia adecvată
• dacă se suspicionează o etiologie neinfecțioasă.