Studiul Individual

la disciplina
Odontologie
Tema:
Functiile pulpei dentare
elaborat:
Marandici Olesea gr.108
verificat :
Paduret Galina
•Pulpa dentară reprezintă componenta
principală a dintelui. Este constituită dintr-un
ţesut conjunctiv lax moale, nemineralizat, bine
vascularizat şi inervat.
•Între pulpa dentară şi dentină există corelaţii
strânse, de oarece au la bază acelaşi ţesut şi
formează un complex dentinopulpar –ansamblu
morfofuncţional, în care celulele pulpei
dentare -odontoblastele, înalt specializate,
sunt responsabile de formarea dentinei.
•Funcţiile pulpei dentare.
•Formativă –formarea dentinei prin diferencierea
celulelor pulpare în odontoblaste.
•Nutritivă –asigurată prin elementele vasculare.
•Protectivă –prin elementele nervoase, responsabile de
senzaţia de durere, sensibilitate şi reglarea fluxului
sanguin la nivel pulpar.
•Defensivă –de apărare, este modalitatea de răspuns a
pulpei dentare la acţiunea unui anumit tip de stimuli
iritativi, unde intervin celulele cu rol de apărare şi
declanşarea reacţiilor imune.
•Reparativă –producerea şi depunerea de dentină nouă
ca răspuns la lezare chimică sau fizică.
•Inductivă –în perioada de dezvoltare a dintelui are rol
inductiv.
DENTINA
DENTINA

PULPA
•Origine.Pulpa dentară derivă din papila
dentară de origine ectomezenchimală.
•În interiorul dintelui pulpa dentară
ocupă spaţiul pulpar, care prezintă două
compartimente individualizate:
porţiunea coronară, numită camera
pulpară şi porţiunea radiculară,numită
canal radicular. Pulpa dentară localizată
în camera pulpară se va numi pulpa
coronară, iar cea localizată în canalul
radicular –pulpa radiculară.
•Canalul radicular la nivelul capătului terminal
are un orificiu –foramen apical, ce permite
trecerea principalelor vase sangvine şi nervi ale
pulpei. Aici pulpa dentară vine în contact cu
ligamentul periodontal, dacă sunt formate mai
multe orificii tip foramen apical, cel cu
diametrul mai mare se va numi foramen apical,
celelalte -foramene accesorii.
•De-a lungul suprafeţelor laterale ale rădăcinii
pot fi prezente canale laterale, cu elemente
celulare a ţesutului conjunctiv, vase şi nervi.
•Forma pulpei dentare se adaptează
perfect la forma coroanei anatomice
şi a canalelor radiculare pentru
fiecare dinte în parte. Sub cuspizi şi
marginile incizale pulpa coronară
prezintă expansiuni numite „coarne
pulpare”. Planşeul pulpei coronare
este zona de furcaţie pentru dintele
multiradicular.
•Structura pulpei dentare, este formată din două componente:
matricea extracelulară şi celulele pulpei dentare.
•Matricea extracelulară -constituită din matricea amorfă şi fibre.
Matricea amorfă -un gel coloidal, omogen, extrem de bogat în
apă (90%), în care există o serie de macromolecule în suspensie
şi dispersate: glicozoaminoglicani, proteoglicani şi glicoproteide.
•Glicozoaminoglicanii -lanţuri polizaharidice lungi neramificate,
liniare, neflexibile, din unităţi dizaharidice repetitive; o unitate
dizaharidică are întotdeauna o hexozamină (galactozamină) şi un
acid uronic (glucuronic, ioduronic). Glicozoaminoglicanii -două
tipuri: nesulfataţi (acid hialuronic) şi sulfataţi (cheratan sulfat,
condroitin sulfat ş.a.). Acidul hialuronic -o macromoleculă
imensă, responsabilă de caracterul vâscos şi turgescenţa matricei
amorfe. De ei se vor ataşa prin molecule speciale proteoglicanii.
Glicozoaminoglicanii mai puţin hidrofili determină consistenţa
matricei amorfe.
•Proteoglicanii reprezintă glicozoaminoglicani sulfataţi,
legaţi covalent cu molecule proteice, pentru a forma
proteoglicani. Aspectul lor este comparat cu o perie, în
care miezul proteic este tija, iar glucozoaminoglicanii
orientaţi lateral tridimensional sunt ţepii periei. Sunt
proteoglicani extracelulari şi asociaţi suprafeţei celulare.
Cei mai întâlniţi proteoglicani sunt decorinul –leagă
colagenul, sindecanul –ataşat membranei celulare,
versicanul, perlecanul, CD44 –leagă colagenul cu
moleculele de fibronectină şi laminină.
•Glicoproteinele de adeziune -cel de al treilea
component al matricei amorfe, mediază capacitatea
celulelor de a adera la componentele matricei prin
prezenţa domeniilor de recunoaştere -secvenţe de
aminoacizi. Mai răsrândite glicoproteine sunt laminina,
eutestina, fibrilina, fibronectina.
•Componenţa fibrilară. Fibrele
caracteristice sunt cele de colagen tip I şi
III. La nivel vascular sunt prezente şi fibre
elastice.
•Raportul dintre colagen I şi III este de
55% -45% şi rămâne constant de la
începutul dezvoltării dintelui până la
maturitate, datorită sintezei colagen I de
odontoblaste şi nu de fibroblastele
pulpare.
•Teritorii celulare în arhitectonica pulpei dentare.
•Celulele pulpei dentare sunt dispuse într-o
manieră particulară, cu un aspect histologic
specific. De la periferia spre centrul pulpei dentare
se disting 4 zone: zona odontoblastică; zona
acelulară Weil (strat subodontoblastic); zona bogat
celulară; miezul pulpei.
•Primele trei zone includ şi plexul capilar
subodontoblastic, alături de plexul parietal nervos
şi formează teritoriul odontogenic (pulpa
periferică). Zona liber celulară şi bogat celulară se
deosebesc pe măsură ce dintele întră în ocluzie.
•Zona odontoblastică-formată din odontoblaste,
aşezate într-un strat continuu, ce tapetează
periferia pulpei dentare, trimit prelungirea
odontoblastică în dentină. Forma şi
dimensiunile odontoblastelor variază în funcţie
de localizarea coronară sau radiculară şi de
gradul de diferenciere.
•În coroana dintelui matur odontoblastele apar
aşezate în palisadă (pe mai multe rânduri). Pe
măsură ce tapetează pulpa radiculară, ele devin
aplatisate, pavimentoase. Numărul de
odontoblaste variază în raport cu localizarea în
spaţiul pulpar şi în funcţie de tipul de dinte.
•Zona acelulară Weil, localizată subiacent celei
odontoblastice, cu o celularitate extrem de redusă, mai
evidentă în pulpa coronară. La nivelul ei se află fibre de
colagen, fibre nervoase amielinice şi vase sangvine, ce se
ramifică şi pătrund în stratul odontoblastic.
•Zona bogat celulară, localizată spre interiorul pulpei
dentare, se caracterizează printr-o populaţie celulară
densă, neuniformă, alături de elementele vasculare şi
nervoase. La nivel coronar se apreciază linia de separare
dintre zona Weil şi bogat celulară, datorită numărului înalt
de celule aici. Tipiri de celule prezente: celule Hohl (cu
capacitate de diferenciere în odontoblaste mature), celule
nediferenciate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite,
limfocite etc. Celularitatea creşte o dată cu vârsta.
•Miezul pulpei-masa cea mai internă a pulpei,
denumită şi regiunea pulpei centrale. Diferenţa
de zona bogat celulară -densitatea celulară mai
scăzută. Se găsesc vase sangvine mari,
trunchiuri nervoase ale pulpei dentare. Venule,
d 100-150 mm, arteriole, d 50-100mm. Nervii
au traiect asociat vaselor sangvine. Celule
prezente aici: ectomezenchimale
nediferenciate, fibroblaste, fibrocite,
macrofagi, limfocite, mastocite, plasmocite,
polimorfonicleare ş.a.
ZONELE PULPEI
DENTARE
•Celulele pulpei dentare.

•Odontoblastul cu origine în crestele neurale,

responsabil de elaborarea dentinei prin sinteza şi
depunerea matricei organice dentinare şi
biomineralizarea acesteia.
•Celula ectomezenchimalănediferenciată este elementul din
care se formează odontoblastele şi fibroblastele. Reprezintă
celula de rezervă pentru ţesutul conjunctiv al pulpei dentare
în condiţii fiziologice şi reparative. Este localizată în zona
bogat celulară şi în cea centrală a pulpei, în vecinătatea
vaselor sangvine. Are formă poliedrică, nucleu mare, elongat
sau oval, palid, localizat central şi o citoplazmă abundentă cu
numeroase prelungiri. Numărul acestor celule scade cu vârsta,
reducând regenerarea pulpei dentare.
•Fibroblastul şi fibrocitul–element celular cel
mai bine reprezentat numeric în pulpa
dentară. Este localizat în tot ansamblul pulpei
dentare, în special în zona periferică a pulpei
coronare, unde constitue populaţia principală
a zonei bogat celulare. Rolul său este
producerea de colagen şi a substanţei
fundamentale, contribuind la sinteza matricei
pulpare. Poate interveni şi în degradarea
matricei pulpare prin secreţia anumitor
enzime. Echilibrul dintre sinteză şi degradare
conduce la menţinerea unei matrici pulpare
adecvate.
•Celula Hohllocalizată în zona bogat celulară. Se pare că este o
formă intermediară între odontoblast şi fibroblast, implicată în
elaborarea colagenului şi a substanţei fundamentale a pulpei, având
şi activitate enzimatică. Poate participa la elaborarea dentinei
reactive-reparative.
•Macrofagul localizat în special în miezul pulpei, implicat în
procesele de apărare şi eliminarea celulelor moarte.
•Celula dendriticăaparţine categoriei celulelor prezentatoare de
antigene, cu funcţie de preluare, procesare şi prezentarea
antigenelor limfocitelor T. Sunt localizate în relaţie cu
odontoblastele şi în relaţii strânse cu elementele vasculare şi nervii.
Numărul lor creşte în condiţii patologice ca: necroza pulpară, caria
dentară, granuloame periapicale, împreună cu macrofagele
reprezintă 8% din populaţia celulară pulpară, raportul fiind de 4:1.
•Limfocitul.La nivel pulpar se remarcă prezenţa limfocitului T, cele
de tip B lipsesc.
•Alte celule prezente în pulpă pot fi: mastocite polimorfonucleate,
plasmocite migrate aici, celule endoteliale, Schwann, pericite etc.
•Vascularizarea pulpei dentare foarte bine reprezentată,
condiţionând vitalitatea întregului complex
dentinopulpar, este asigurată prin una-două artere
(pulpară şi periodontală), ramuri din artera dentară
pătrund în pulpa dentară prin foramenul apical,
acompaniate de fascicule nervoase simpatice şi
sensoriale.
•Arteriolele emit ramificaţii laterale în regiunea coronară
şi radiculară, ce se orientează spre periferie, formând o
reţea capilară extinsă (plex capilar), cu capilare de tip
continuu şi fenestrat, localizate preponderent sub stratul
de odontoblaste, ajungând în strânsă comunicare cu
dentina. Sub stratul de odontoblaste sunt anastomozele
arteriovenoase. De la nivelul plexului capilar circulaţia
sangvină de întoarcere continuă în venule, ce confluiază
în vene, părăsesc pulpa dentară prin foramenul apical.
•Modificări morfologice ale pulpei dentare.
•Calcificări pulpareapar în rezultatul unor procese de
mineralizare atipică, frecvente în dinţii sănătoşi, erupţi
sau nu, la nivelul pulpei sau la marginea dentinei. Se
clasifică în două categorii: denticuli sau pulpoliţi
(pietre) şi calcificări difuze.
•Denticulii au aspectul unor mase calcificate în care
raportul Ca/P este similar cu cel din dentină. Pot fi
unici sau multipli, prezenţi la un dinte, la mai mulţi sau
la toţi. Localizarea mai frecventă este în zona
planşeului camerei pulpare, în interiorul canalului
radicular sau apex. Pot fi liberi în ţesutul conjunctiv al
pulpei (piatră liberă) sau ataşaţi de dentină/predentină.
•Există denticuli reali şi falşi. Cei reali au o structură
internă de tubuli dentinali în matrice dentinară şi
înconjuraţi la suprafaţă de celule osteoblaste-like.
Cei falşi sunt din straturi concentrice lamelare sau
radiale de matrice dentinară mineralizată, formaţi
de obicei prin depunere de trombi de sânge în jurul
unor fibre de colagen.
•Calcificările difuzeapar atât în zona de pulpă
coronară, cât şi radiculară, cu o dispoziţie liniară,
asociată cu vascularizarea, din jur-împrejurul vaselor
sau chiar în pereţii acestora. Acest proces
degenerativ este analog cu ateroscleroza şi apare în
urma microtraumatismului pulpei dentare.
Denticuli in pulpa dintelui
•Transformările pulpei dentare.În relaţie cu vârsta ea
determină o rezistenţă mai crescută la factorii agresivi din
mediu şi apoi la înaintarea în vârstă scade capacitatea de
reparare a pulpei. Reducerea dimensiunii pulpei dentare
este cea mai evidentă transformare a ei, observată odată
cu înaintarea în vârstă, este datorată procesului continuu
de depunere a dentinei, constă în scăderea volumului
camerei pulpare şi a canalului radicular. Această depunere
poate fi simetrică sau asimetrică, are un rol important în
stabilirea formei de preparare a cavităţii sau în anumite
proceduri de restaurare. Reducerea populaţiei celulare
pulpare şi descreşterea cantităţii fibrelor de colagen sau se
poate înregistra o creştere semnificativă a colagenului în
fibre groase şi fascicole compacte pot provoca scleroza
pulpară. Mai poate fi degenerarea fibrelor nervoase şi
scăderea sensibilităţii.