ANTIHISTAMINICE H1

A. Caracteristici generale

.Antihistaminicele H1 (AH1) au fost primele antihistaminice introduse în terapie (antihistaminice clasice).

. Specificitatea blocãrii receptorilor H1 este suficient de mare, comparativ cu receptorii H2 si H3;

. In schimb blocheazã efectele altor mediatori chimici pe receptorii lor specifici (colinergici, adrenergici, triptaminergici);

. Considerate ca grup, AH1 au proprietãti farmacodinamice si utilizãri terapeutice comparabile, desi existã diferente
clare ale potentelor relative ale reprezentantilor lor, precum si diferente legate de latenta si durata de actiune.

. Principala distinctie între diversele AH1 ia în considerare efectele pe sistemul nervos central. Se disting astfel AH1 cu
efecte sedative (generatia veche) si AH1 lipsite practic de efecte pe s.n.c. (generatia nouã, antihistaminice ''de zi'').

B. Relatii structurã chimicã-activitate

. Contin un rest de etilaminã, prezent si în molecula histaminei, dar si a altor mediatori chimici si antagonisti ai acestora.

. Se disting 6 grupe mari de AH1:

- alchilamine; - etanolamine; - etilendiamine;

- piperazine; - piperidine; - fenotiazine

C. Farmacocineticã

. Cãi de administrare:

- se preferã administrarea internã;

- la nevoie pot fi injectate i.m., sau i.v.;

- mai rar, se aplicã pe:

- tegumente;

- mucoase:

- nazalã (azelastinã, doxilaminã, levocabastinã);

- ocularã (antazolinã, levocabastinã);

- aplicarea localã pe tegumente si ocularã se evitã datoritã riscului de iritare si de hipersensibilizare

. Absorbtia pe cale digestivã este bunã.

. Distributie:

- AH1 din generatia''veche'' se distribuie larg în organism (si în s.n.c.). AH1 din noua generatie nu penetreazã
prin bariera hemato-encefalicã, ceea ce explicã lipsa efectelor sedative.

. Metabolizare:
- Cele mai multe AH1 se metabolizeazã în ficat; în insuficienta hepaticã severã se metabolizeazã mai lent;

- Unii metaboliti sunt activi (ai terfenadinei, loratadinei, astemizolului).

- Unele AH1 sunt inductoare enzimatice; administrarea de duratã le poate

diminua efectul (tolerantã);

- Inhibitorii enzimatici (eritromicina, ketoconazol) potenteazã efectele AH1.

. Parametri farmacocinetici:

- Efectul apare dupã aproximativ 30 minute si este maxim dupã 1-2 ore.

Clorfenamina are actiune rapidã, astemizolul mai lentã;

- Durata efectului este de:

. 4-8 ore pentru clorfenaminã, mepiraminã, tripelenaminã;

. aproximativ 12 ore: prometazinã, oxatomidã, clorfenoxaminã, clemastinã;

. 12-14 ore: loratadinã, cetirizinã, terfenadinã;

. peste 24 de ore la astemizol.

D. Efecte farmacologice

. Blocheazã efectele contractile ale histaminei pe musculatura netedã din bronsii, intestin si uter;

. Inhibã vasodilatatia histaminicã rapidã, dar nu componenta vasodilatatorie tardivã;

. Reduc permeabilitatea venoasã crescutã prin histaminã si in acest fel diminuã formarea edemului, papulei si pruritului;

. In conditii clinice efectul antihistaminic este evident numai când existã o activitate crescutã a histaminei;

. Astfel in reactiile alergice inhibã pruritul, formarea edemului, si mai putin bronhospasmul si vasodilatatia;

. Efectul partial, incomplet al AH1 in reactiile alergice(mai ales in cele severe, de tip imediat) se explicã prin participarea
la aceste reactii a numerosi mediatori ai inflamatiei (leucotriene, PAF, citokine, enzime);

. AH1 clasice prezintã efecte si pe alte sisteme de mediatori chimici, având actiuni:

- anticolinergice (M-colinolitice)

- antidopaminergice

- alfa-adrenolitice

- antiserotoninice

- de modificare a eliberãrii histaminei

- inhibitie (ketotifena, dar si azelastina, loratadina,terfenadina, mechitazina);

- eliberare;
. De asemenea au efecte:

- anestezice locale (la concentratii mai mari ca si cele ale blocanteH1)

- antitusive;

. Toate aceste efecte '' secundare'' (colaterale) actiunii antihistaminice pot fi utile terapeutic sau se pot manifesta
ca reactii adverse;

. Administrate la omul normal, AH1 clasice au efecte minime sau moderate pe majoritatea aparatelor si sistemelor
functionale cu exceptia sistemului nervos central;

- Toate clasele chimice de AH1 din vechea generatie au în mãsurã mai mare sau mai micã efecte
deprimante pe sistemul nervos central.

- Antihistaminicele H1 din noua generatie ('' de zi'') nu pãtrund în sistemul nervos si nu produc sedare;

- Efectul sedativ apare atât ca urmare a blocãrii receptorilor H1 centrali, cât si prin efecte nespecifice ale
acestor AH1;

- Similar celorlalte efecte secundare ale antihistaminicelor H1, sedarea poate fi terapeutic beneficã ,sau poate
apare ca efect advers;

- Mai rar si mai ales la copii, se observã fenomene de stimulare nervoasã.

E. Efecte adverse

. In functie de obiectivul terapeutic, unele efecte farmacologice ale AH1 pot fi benefice terapeutic sau se prezintã ca
reactii adverse;

. Efectele adverse ale AH1:

- au de cele mai multe ori gravitate redusã;

- diminuã în intensitate sau dispar în cursul tratamentului;

- impun rar întreruperea administrãrii.

I. Efectul teratogen

- a fost observat la sobolani dupã unele piperazine (ciclizinã, clorciclizinã, meclizinã);

- a fost mentionat si la doxilaminã;

- la om, nu s-a stabilit o corelatie certã între administrarea acestor AH1 si aparitia malformatiilor congenitale
dar se considerã riscantã administrarea lor în sarcinã.

II. Cele mai frecvente efecte adverse ale AH1 se observã pe sistemul nervos central.

a) Dintre acestea, cea mai comunã manifestare este actiunea deprimantã;

- se manifestã în mod obisnuit prin sedare, somnolentã, obosealã;

- este variabilã, în functie de reactivitatea individualã;

- este accentuatã de etanol si alte deprimante ale sistemului nervos central;

- are repercursiuni asupra activitãtilor fizice si psihice,în care atentia si coordonarea motorie sunt
pe prim plan;
 - apare la toate clasele chimice, dar este mai frecventã si mai exprimatã la etanolamine si
fenotiazine;

- este minimã sau absentã la AH1 din generatia nouã (''de zi'') care nu pãtrund în sistemul nervos
central;

b) Fenomenele de stimulare nervoasã

- Constau în:

- neliniste, iritabilitate, insomnie;

- uneori manifestãri psihotice;

- tremor, incoordonare motorie, atetozã, ataxie;

- Apar mai ales în caz de supradozare sau intoxicatie acutã, dar uneori si la doze terapeutice;

- Au o incidentã mai crescutã la copil;

- Se pot manifesta la acelasi subiect, într-o anumitã succesiune, împreunã cu efectele sedative;

- Apar mai frecvent la alchilamine;

- Reactiile psihotice pot fi cupate de neuroleptice, (fenot 22422i81w iazine,butirofenone) desi fenomenele de
stimulare nervoasã, pot fi produse chiar de fenotiazinele cu efecte AH1 ( prometazinã);

c) Alte efecte minore, pe sistemul nervos central:

- ameteli, cefalee, tinnitus;

- tulburãri de vedere, diplopie;

d) Fenotiazinele (cu actiune antidopaminergicã importantã) produc efecte extrapiramidale de tip parkinsonian;

III. Efectele adverse digestive, reprezintã ca frecventã al doilea grup;

- Constau în :

- greturi, vãrsãturi, disconfort epigastric;

- tulburãri de tranzit (diaree sau constipatie);

- inapetentã;

- stimularea apetitului si cresterea în greutate (ciproheptadinã, astemizol)

IV. Fenomenele adverse cardio-vasculare au o frecventã redusã;

- Se manifestã prin:

- palpitatii, senzatie de slãbiciune;

- senzatie de compresiune toracicã;

- hipotensiune;

- aritmii ventriculare grave, la doze mari de terfenadinã si astemizol.

 V. Efecte antimuscarinice:

- reducerea secretiilor exocrine si '' uscãciunea mucoaselor'';

- lacrimalã;

- nazalã;

- bronsicã (cu iritare, tuse si dificultatea eliminãrii secretiilor cu vâscozitate

crescutã)

- bucalã si faringianã (xerostomie, disfagie);

- diminuarea secretiilor gastrice si intestinale;

-constipatie;

-disurie;

- tahicardie;

- disurie;

- tulburãri de vedere;

- fenomene psihotice;

VI. Reactii alergice:

- Se observã mai ales dupã aplicare localã;

- Apar (rar) si dupã administrare oralã si parenteralã:

- reactii cutanate (urticarie) (dar si fotosensibilizare);

- febrã;

- leucopenie, agranulocitozã, anemie hemoliticã;

- Unele AH1 pot elibera histaminã;

VII. Inhibitia testelor cutanate la alergeni

- Ca si glucocorticoizii, antihistaminicele H1 se retrag inainte de efectuarea acestor teste;

F. Intoxicatia acutã cu antihistaminice AH1

. Este favorizatã de larga utlizare, ca automedicatie, a acestor medicamente;

.Surprinzãtor, intoxicatia acutã cu AH1 este (totusi) relativ rarã;

.Indicele terapeutic ridicat oferã o sigurantã crescutã în utilizare si reduce astfel riscul aparitiei intoxicatiilor acute severe;

.In cursul intoxicatiei acute dominã simptomatologia nervoasã; deprimare si/sau stimulare;

.La adult supradozarea si intoxicatia acutã provoacã deprimarea sistemului nervos central, cu somnolentã, letargie sau
comã, urmate de fenomene de stimulare, convulsii, depresie postictalã.

.La copil, cel mai adesea fenomenele de excitatie nervoasã sunt dominante;
.Unele simptome sunt similare celor din supradozarea cu anticolinergice (atropinã):

- pupile fixe si dilatate;

- congestia fetei;

- tahicardie;

- xerostomie;

-hiperexcitabilitate nervoasã, convulsii tonico-clonice, halucinatii;

-hipertermie (mai ales la copil);

.Intoxicatia severã se caracterizeazã prin:

- edem cerebral;

- comã profundã;

- hipotensiune, colaps;

- poate fi urmatã de deces

.Debutul simptomatologiei este evident la 30 minute -2 ore, iar moartea se poate produce la 2-18 ore sau uneori la
câteva zile de la intoxicatie;

.Tratamentul intoxicatiei acute are în vedere:

- eliminarea AH1 (spãlãturã gastricã);

- sustinerea functiilor vitale. De remarcat riscul mai redus al depresiei respiratorii comparativ cu alte clase de
medicamente neurotrope;

- antagonizarea convulsiilor (nu se utilizeazã barbiturice cu duratã lungã de actiune).

G. Indicatii terapeutice

I. Utilizarea fireascã, cea mai largã este în reactiile alergice si anfilactoide în care histamina are o participare
consistentã;

a) In reactiile anafilactice grave (soc anafilactic, angioedem, bronhospasm) efectul AH1 este slab, fãrã valoare
terapeuticã. Este iluzorie si totodatã gresitã ideea tratãrii acestor boli numai prin AH1 deoarece ele nu blocheazã
actiunea numerosilor mediatori eliberati în cursul reactiilor alergice.

1) In socul anafilactic, în angioedem, AH1pot fi administrate i.v. , eventual, numai dupã tratamentul cu adrenalinã si
glucocorticoizi;

.In cazul reactiilor anafilactice si anafilactoide la AH1, se poate încerca prevenirea acestora prin administrarea anterioarã
a AH1. Unele preparate contin în acelasi recipient antihistaminicul H 1 si medicamentul cu risc alergic (penicilina G cu
clemizol sau cu clorfenaminã);

2) In astmul bronsic, contributia terapeuticã a AH1 rãmâne controversatã.

.Cu certitudine, nu sunt medicamente utile în criza de astm bronsic, iar în tratamentul de fond, efectele sunt de cele mai
multe ori nesemnificative.

.Si în acest caz, AH1 sunt ineficiente fatã de mediatorii inflamatiei implicati în patogeneza astmului bronsic;

.Uneori AH1 pot avea chiar efecte defavorabile în astmul bronsic:

 - unele pot produce ele însele bronhospasm(rar însã);

- reduc volumul,cresc vâscozitatea si împiedicã eliminarea secretiilor bronsice;

.Eventualul beneficiu terapeutic se poate realiza prin:

- posibilul efect bronhodilatator;

- profilaxie fatã de agentii bronhospastici (alergeni, substante iritante);

.Valoarea terapeuticã este în schimb mult mai ridicatã la AH1 cu efecte de blocare a eliberãrii histaminei mastocitare
(ketotifenã);

.In aceste conditii, în astmul bronsic, AH1:

- nu se retrag la pacientii ce prezintã concomitent rinitã, conjunctivitã sau dermatoze alergice;

- nu sunt contraindicate, dacã nu au produs reactii adverse anterior, la pacientii respectivi.

b) In reactiile anafilactoide si în cele alergice de tip imediat, cu componentã exudativã importantã,dar limitatã ca
teritoriu, (rinite si conjunctivite alergice, dermatoze alergice, alergii alimentare) AH1 au o valoare stabilitã prin
eficacitatea lor în general bunã .

.Efectul este simptomatic, paliativ prin reducerea moderatã a intensitãtii reactiilor alergice.

.Rezultatele sunt mai bune în utilizare preventivã , anterior expunerii la alergeni , sau la începutul bolii (în polenoze)
când încãrcarea cu alergeni este mai redusã.

.Eficacitatea lor poate fi crescutã prin asociere cu decongestante ale mucoaselor si cu terapii de desensibilizare.

1) Conjunctivita alergicã (sezonierã), rãspunde favorabil la AH1. Acestea se administreazã oral sau chiar sub formã de
colir (antazolina si levocabastina). Actioneazã asupra pruritului si lãcrimãrii.

2) Rinita alergicã. Sunt influentate rinoreea, pruritul si strãnutul.

.Forma sezonierã rãspunde mai bine la AH1 ca si forma cronicã.

. Rinita vasomotorie si rinita comunã (guturai) sunt mai putin influentate de tratamentul cu aceste medicamente.

- prin efectul antimuscarinic, unele AH1 pot reduce temporar rinoreea,dar nu afecteazã reactia vasomotorie.

3) In alergiile alimentare ,AH1 se pot utiliza cu rezultate bune

4) Dermatoze alergice

. Urticaria acutã rãspunde favorabil la AH1. Dintre simptome, pruritul este semnificativ influentat; mai putin eritemul si
edemul.

.Urticaria cronicã este incomparabil mai putin controlatã prin antihistaminicele H1, comparativ cu forma acutã. Asocierea
cu AH2 poate creste eficacitatea.

.Dintre formele de urticarie fizicã, urticaria colinergicã poate fi influentatã, iar în urticaria la rece, AH1 se pot utiliza
profilactic.

.Dermatita atopicã

Efectul cel mai bun îl au AH1 cu actiune sedativã importantã (trimeprazina) ce se administreazã seara. Sedarea ar fi
terapeutic chiar mai importantã decât actiunea antipruriginoasã.

.Dermatita de contact . Sunt utile în primul rând pentru efectul antipruriginos.

.In reactiile cutanate dupã muscãturi de insecte si în cele provocate de unele plante (iederã), AH1 au efecte în general
bune.

c)Reactiile alergice de tip III (boala serului) beneficiazã de tratamentul cu AH1. Acestea au efect notabil asupra
edemelor si urticariei, dar influenteazã mai putin febra si artralgiile.

II.Efectele exprimate ale AH1pe s.n.c., extind considerabil arealul terapeutic al acestor medicamente.

a) Pentru efectul lor deprimant, sedativ, se utilizeazã:

1) In asociere cu alte medicamente, frecvent ca automedicatie pentru realizarea sedãrii sau chiar pentru inducerea
somnului (prometazina, difenhidramina, mepiramina).

2)In nevroze , ca si tranchilizante (hidroxizina).

3)In anesteziologie (mai ales fenotiazinele)

- pentru efectul lor sedativ:

- pre- si postoperator;

- uneori în cursul travaliului;

- adjuvante pentru analgezie.

4) Efectul sedativ contribuie, partial la diminuarea pruritului.

b)Pentru efectul antivomitiv, prezent la etanolamine (anticolinergic) si fenotiazine (antidopaminergic si anticolinergic) se

indicã în:

1) Kinetoze (difenhidraminã, dimenhidrinat);

2) Sindrom Menière;

3) Varsaturi de diverse etiologii (mai ales fenotiazinele).

c)Unele etanolamine, prin efectele lor antimuscarinice (clorfenoxamina) au un rol minor în tratamentul bolii Parkinson
sau a fenomenelor parkinsoniene apãrute dupã neuroleptice.

III. Antihistaminicele H1 au un evident efect antipruriginos;

. Apare dupã administrare oralã sau chiar localã.

. Se produce prin:

- efect antihistaminic, local;

- efect anestezic local;

- efect sedativ.

.Pentru efectul antipruriginos, AH1 se administreazã sistemic, evitându-se totusi aplicarea localã (cutanatã, ocularã);

.Sunt indicate pentru acest efect în:

- bolile alergice mentionate anterior;

- dermatoze nealergice;
IV. Rar, AH1 se utilizeazã ca antitusive.

. Efectul antitussiv se realizeazã prin actiuni:

- antihistaminice H1;

- anticolinergice(M);

- anestezice locale;

- sedative.

. Desi poate fi remarcabilã , actiunea antitusivã are dezavantajul iritarii cãilor respiratorii, a ''uscaciunii'' acestora si a
blocãrii eliminãrii secretiilor bronsice prin cresterea consistentei acestora.

H.Conducerea tratamentului cu AH1

.Desi relativ omogene prin activitatea lor de blocare a receptorilor H1, AH1 (clasice )posedã un remarcabil grad de
diversitate a efectelor farmacologice si un numãr mare de preparate ce pot fi alese de medic si acceptate de pacient.

. Având la îndemânã acest disponibil pentru selectie, cei mai multi medici, familiarizati cu avantajele si dezavantejele
fiecãrui AH1, aleg pentru diferitii lor pacienti, preparatul cel mai potrivit, în functie de situatia clinicã, de eficacitate si de
efectele adverse.

.Pentru efecte rapide se preferã clorfenamina.

.Efecte de lungã duratã se obtin dupã astemizol, terfenadinã, cetirizinã, loratadinã.

.In afectiunile alergice, cele mai indicate sunt medicamentele cu specificitate maximã pe receptorii H 1 si cu efecte
minime sau nule pe alti receptori.

.La pacientii tratati ambulator, ce executã activitãti solicitante se prescriu AH1 fãrã efecte deprimante pe sistemul nervos
(antihistaminice ''de zi'' , din ''noua'' generatie).

.Actiunea sedativã prezentã la AH1 vechi (''de noapte'') este utilã în bolile cu prurit intens (feroce), sau pentru inducerea
somnului.

.In kinetoze se preferã etanolaminele, piperazinele,fenotiazinele.

.Pentru efectul antivomitiv se aleg fenotiazine si piperazine.

.La copii si vârstnici se utilizeazã AH1 cunoscute pentru eficacitatea si tolerabilitatea lor la aceste vârste.

.Tratamentul cu AH1 poate avea o duratã de zile, dar uneori de luni sau chiar de ani.

- în aceastã situatie se poate schimba un AH1 cu altul, din cauza:

- ineficientei;

- aparitiei unor efecte adverse semnificative;

- aparitiei tolerantei.

I.Precautii si contraindicatii

.Sunt contraindicate:

- în hipersensibilitatea la medicamentul(ele) respectiv(e);

 - în tratamentul ambulator la pacientii cu activitãti ce implicã atentie si coordonare motorie importantã
(conducãtori auto, dispeceri,...)(AH1din ''vechea'' generatie);

- anterior efectuãrii testelor cutanate de hipersensibilitate.

Se impune prudentã:

- în insuficentele, hepaticã si renalã, grave;

- la gravide;

- eventual la femei, se recomandã tratament cu anticonceptionale, pe perioada tratamentului cu AH1, pentru a

evita sarcina;

- la copii si vârstnici, dacã nu existã o experientã terapeuticã anterioarã cu medicamentul respectiv;

- în epilepsie.

.Nu sunt active:

- în socul anafilactic, angioedem si au actiune inconsistentã în astmul bronsic (practic contraindicate ca

monoterapie în aceste boli);

J.CLASIFICAREA AH1.

AH1 sunt cuprinse în 6 clase majore.

Principalele lor caracteristici sunt mentionate în tabelul 1.

I.Alchilamine

. Actiuni antihistaminice H1 specifice.

. Efecte anticolinergice moderate.

. Sedare moderatã, dar relativ frecvent stimularea s.n.c.

1. FENIRAMINA.

2. BROMFENIRAMINA.

3. DEXTROBROMFENIRAMINA.

4. CLORFENAMINA (CLORFENIRAMINA).

CLORFENIRAMIN+ cpr 4 mg;

CHLORPHENAMINER cpr 4 mg;

NAFAZOL+ solutie oftalmica (asociere cu nafazolina : clorfenamina 0,05 %);

PARACETAMOL sinus ( asociere, 3 mg);

RINOALERSIN (maleat ;asociere 2 mg);

RINOALERSIN forte.

Efectul apare la 15-60 de minute si dureaza 4-12 ore. Se administreazã la adult 2- 4 mg de 3-4 ori/zi. La copil; 0,35
mg/kg/zi în 4 prize.
 5. DEXTROCLORFENIRAMINA.

Unii derivati ciclici pot fi asimilati alchilaminelor.

6. DIMETINDENA(maleat)

FENISTILR sol. int. 0,1%

gel 0,1%;

FENISTILR retard cpr. 2,5 mg.

. Dupã administrare oralã (picãturi) absorbtia este rapidã. Preparatul retard este format dintr-un învelis cu eliberare
rapidã si un miez cu eliberare lentã. Dacã în mod obisnuit t 1/2 seric este de 6 ore, dupã administrarea preparatului retard ,
t1/2 este de 11 ore. Metabolizare importantã ; eliminare prin bilã si urinã ca metaboliti si 5-10 % nemodificatã. Eliminare
neglijabilã prin lapte.

. Aplicatã pe tegumente, penetreaza rapid. Efectul antihistaminic se instaleazã în câteva minute si este maxim la 2-4
ore.

.Indicatiile terapeutice sunt mai ales în domeniul dermatologiei, medicamentul având un efect antipruriginos remarcabil.
Se administreazã în dermatita atopicã, în alte dermatoze pruriginoase alergice si nealergice, în arsuri solare, întepãturi
de insecte. In pruritul feroce sau cu leziuni cutanate extinse, tratamentul se face atât pe cale internã cât si local.

.La adult si copil peste 12 ani se administreazã 3-6 mg/zi în 3 prize. La copil se poate administra din prima lunã, sub
formã de picãturi.

.Medicamentul prezintã o bunã tolerabilitate.

7. TRIPROLIDINA.

8. FENINDAMINA.

9. AZELASTINA(ALLERGODILR ; cpr. filmate 2 mg; spray nazal)

. Derivat de azepinftalazinonã.

. Pe lângã actiunea anti H1:

- inhibã eliberarea histaminei din mastocite;

- inhibã biositeza leucotrienelor;

- inhibã generarea speciilor reactive de oxigen în neutrofile.

. Se indicã pe cale intranazalã în rinitele alergice;

. Spre deosebire de alte AH1 are efecte favorabile în tratamentul de fond al astmului bronsic.

II. Etanolamine

. Se caracterizeazã prin

-sedare pronuntatã.

-efecte antimuscarinice marcate.

1.DIFENHIDRAMINA

. Efecte antihistaminice, anticolinergice si sedative marcate.

 . Are si efecte anestezice locale.

. Se indicã atât în bolile alergice, cât si în kinetoze, sindrom Menière si ca sedativ- hipnotic.

2. DIMENHIDRINAT

XALINATR; drj. retard 0,2 g

sirop 16,5 mg/5mL; flacon 100 mL.

. Este cloroteofilinat de difenhidraminã.

. Remarcabil efect în kinetoze si sindroame labirintice.

. Bine suportat se administreazã la copii:

- 3-12 luni - 3x1 lingurite/zi;

- 1-12 ani - 3x2 lingurite/zi;

- adulti - 0,2 g de 2-3ori/zi.

3. BROMDIFENHIDRAMINA

4. CLORFENOXAMINA

CLORFENOXAMINA+ drj. 0,02 g.

.Ca si celelelalte etanolamine are efecte AH1, anticolinergice, sedative si miorelaxante centrale
pronuntate si este de asemenea un anestezic local.

. Efect rapid, ce se mentine 3-6 ore.

. Tratamentul se individualizeazã

- la adulti se indicã 20 - 40 mg de 2-3 ori/zi;

- la copil între 2-12 ani dozele se reduc corespunzãtor.

5. ETOLOXAMINA

AH 3 R drj. 0,05 g

6. CARBINOXAMINA

7. DOXILAMINA

Derivatii ciclici urmãtori sunt similari etanolaminelor.

8. CLEMASTINA( fumarat)

CLEMASTIN+ cpr 0,001 g;

TAVEGYLR cpr. 0,001 g; fiole 2 mg/ 2 mL; sirop 0,067% .

. Antihistaminic puternic, cu efect relativ prelungit (12 ore) .

 . Actiuni sedative si anticolinergice moderate.

. Efect antivomitiv marcat.

.Se administreazã 2x1 mg/zi,iar în urgente medicale 2mg. i.m.sau i.v.,lent

9. SETASTINA

LODERIX R cpr 0,001 g

10. OCTASTINAR

III. Etilendiamine

. Unele dintre cele mai specifice AH1 .

. Efecte sedative relativ reduse, activitate anticolinergicã minimã.

. Dintre efectele adverse se remarcã cele pe aparatul digestiv: dureri epigastrice, greturi, inapetentã.

1. FENBENZAMINA.

2. MEPIRAMINA (pirilamina)

Este una dintre cele mai specifice AH1, cu efecte anticolinergice nesemnificative.

3. CLOROPIRAMINA (clorhidrat)

NILFAN+ drj. 0,025 g.

. Etilendiaminã clasicã, cu efect sedativ moderat.

. Se administreazã p.o. 0,025 g de 2-4 ori/zi, iar la nevoie si i.m. sau i.v. (lent) 0,02g.

4. TRIPELENAMINA (tripellenamine)

. AH1 selectiv.

. Administratã i.v. împreunã cu pentazocina (opiaceu) la toxicomani, produce efecte euforice.

Derivatii ciclici urmãtori contin gruparea etilendiaminã.

5. CLEMIZOL.

6. ANTAZOLINA.

.Efectul iritant la aplicare localã este mai redus comparativ cu alte AH1.

. Se utilizeazã în asociere cu decongestantele în conjunctivitele alergice.

SPERSALERGR -sol. oftalmicã 0,05 % împeunã cu tetrahidrozolina.

IV. Piperazine

1. CICLIZINA.

2. CLORCICLIZINA.
. AH1 consacrat, cu efecte sedative reduse, cu duratã lungã de actiune.

3. HIDROXIZINA.

. Efecte sedative pronuntate, efecte anticolinergice marcate.

. Utilizatã pentru efectul antipruriginos.

. Se indicã frecvent în nevroze ca si tranchilizant.

HIDROXIZIN + drj. 0,025 g.

4. MECLOZINA (MECLIZINA)

EMETOSTOPR cpr. 25 mg.

. Efect anticolinergic moderat, efect antivomitiv marcat.

. Actiunea apare dupã o orã si dureazã pânã la 24 de ore.

. Utilã în kinetoze, afectiuni însotite de prurit.

. Dozele în kinetoze (25-100 mg) se administreazã cu o orã anterior

cãlãtoriei. In labirintite se poate ajunge la 25-100 mg/zi.

5. BUCLIZINA.

. Efect de lungã duratã.

6. OXATOMIDA.

TINSETR cpr. 0,03 g.

. Absorbtie rapidã din tractul digestiv.

. Legare masivã (91%) de proteinele plasmatice.

. Pe lângã efectele AH1:

- inhibã degranularea mastocitarã;

- blocheazã efectele serotoninei si ale leucotrienelor (nu are însã efecte anticolinergice).

. Se indicã în afectiuni alergice 2x0,03 g/zi sau 2x0,06 g/zi.

. Efecte adverse:

- sedare moderatã, cresterea apetitului, efecte extrapiramidale.

7. CETIRIZINA.

ALERIDR cpr. 0,01 g

ZYRTECR cpr. 0,01 g

. Apartine generatiei '' noi'' de AH1:

- efect sedativ redus

 - fãrã actiune anticolinergicã si antiserotininicã.

. Absorbtie digestivã bunã; se leagã în proportie mare de proteinele plasmatice.

. Doza uzualã 10 mg/zi.

. Prudentã la copii si vârstnici.

8. CINARIZINA (CINNARIZINE) si

9. FLUNARIZINA

- au multiple alte actiuni farmacodinamice.

V. Piperidine

. Clasa de antihistaminice H1 cu cei mai numerosi reprezentanti ai antihistaminicelor '' de zi''.

1. EBASTINA

KESTINER cpr. 0,01 g

. Lipsitã de efecte sedative si antimuscarinice;

. Se administreazã 10-20 mg/zi în urticarie acutã, rinitã alergicã;

. Risc de producere a aritmiilor ventriculare în asociere cu macrolide si azoli antifungici si la pacientii cu

interval QT prelungit.

2. CAREBASTINA

( metabolit al ebastinei)

3. CABASTINA

4. LEVOCABASTINA

. Se foloseste local sub formã de colir si pulverizatii intranazale.

HISTIMETR flac. presurizat 0,5 mg/1 mL.

5. BAMIPINA

SOVENTOLR, SOVENALR cpr. filmat 0,05 g

SOVENTOLR gel 0,02 g/1 g

. Antipruriginos si antiinflamator cu actiune sedativã.

. Se administreazã p.o. 0,05 de 3-4 ori pe zi.

. Dupã aplicare localã efectul apare la 5-20 minute si dureazã 2-4 ore.

. Prudentã la aplicare cutanatã pe suprafete lezate, extinse.

6. ACRIVASTINA

7. AZATADINA
 8. LORATADINA

LATOREN R cpr. 0,01 g

CLARITINER cpr. 0,01 g

sirop 1 mg/1 mL.

. AH1 '' de zi''.

. Duratã lungã de actiune.

9. TERFENADINA

HISTADINR , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.

TERFENA R , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.

TERIDINR , cpr. 0,06 g; sirop 0,03 g/5 mL.

TERIDINR , forte, cpr. retard 0,12 g.

. Piperidinã din generatia a 2-a (''de zi '')

- fãrã efecte sedative si anticolinergice;

- legare masivã de proteinele plasmatice (97%);

- duratã lungã de actiune (12-24 ore);

- actiune de tip ireversibil pe receptori H1.

. Se administreazã 2x0,06g/zi.

. Efecte adverse: aritmii cardiace ventriculare (vezi astemizol si elastinã).

10. ASTEMIZOL

HISMANALR cpr. 0,01 g.

sol. uz intern 1mg/1 mL (100 mL)

HISTALONGR junior, cpr. 0,005 g.

. AH1 ''de zi'' (nu pãtrunde prin bariera hemato-encefalicã).

. Actiune de tip ireversibil pe receptori H1.

. Efect lent, dar de lungã duratã (> 24 ore).

- t 1/2 ; 20 ore; metaboliti 160-480 ore.

. Nu are la dozele obisnuite efecte anticolinergice.

. La doze mari, efecte antiserotoninice (crestere în greutate).

. Dozele obisnuite : 10 mg/zi la adult.

La copii > 2 ani, 2 mg/10 kg/zi.

 . Principalele efecte adverse:

- stimulare apetit, cu crestere în greutate.

- aritmii ventriculare grave.

11. CIPROHEPTADINA

CIPROHEPTADINA+ cpr. 0,004 g.

PERIACTIN R cpr. 0,004 g.

PERITOLR cpr. 0,004 g; sirop 2 mg/ 5 mL.

. Medicament cu multiple actiuni farmacodinamice pe lângã efectele AH1:

- antimuscarine;

- antiserotoninic;

- blocant pe canale de calciu;

- sedativ central.

. Dupã administrare oralã, absorbtie bunã. Metabolizare completã; metabolitii eliminati pe cale renalã si
digestivã. Efectul dureazã 4-6 ore.

.. Utilizãri terapeutice:

. principala indicatie terapeuticã este în bolile alergice:

- rinite si conjunctivite (prin actiunea anticolinergicã utilã si în rinita comunã).

- dermatoze pruriginoase:

- urticaria acutã si angioedemul se trateazã cu mijloace mai energice;

- urticaria la alergici ar rãspunde foarte bine la administrarea ciproheptadinei;

- urticaria pigmentosa bulosa;

- diferite forme de anorexie;

- sindromul serotoninic;

- sindromul carcinoid;

- investigational în unele boli endocrine (sindrom Cushing sindrom galactoree - amenoree).

.. Posologie:

- La adult p.o., 4 - 20 mg/zi (maximum 32 mg/zi);

- Copii: 2-6 ani 3x2 mg/zi (maximum 8 mg/zi);

7 - 14 ani 3x4 mg/zi (maximum 16 mg/zi).

. Efecte adverse:
 - similare celor ale AH1 cu proprietãti sedative si M colinolitice;

.Contraindicatii

- copii sub 2 ani.

12. PIMETIXENA

OLD ZADITEN R.

13. KETOTIFENA

( v. inhibitori ai degranulãrii mastocitare).

VI. FENOTIAZINE

. Fenotiazinele ca si grup terapeutic se încadreazã printre medicamentele neuroleptice.

. Au actiuni farmacodinamice multiple:

- antihistaminice (AH1);

- anticolinergice (M si N);

- antiserotoninice;

- alfa-adrenolitice;

- anestezice locale.

. Unele dintre ele au marcate efecte AH1.

1. PROMETAZINA

ROMERGAN+ drj. 0,025 g ( 0,030 g maleat);

sirop 0,124 % (125 mL);

fiole 0,05 g/2 mL.

PHENERGANR sirop o,1%.

. Prezintã actiunile mentionate ale fenotiazinelor.

. Dintre antihistaminicele mentionate, prezintã cea mai intensã activitate M colinoliticã. Are un marcat efect
sedativ.

. Absorbtie bunã digestivã, dar disponibilitate redusã (25%).

. Efectul se instaleazã relativ lent si dureazã între 4 si 12 ore.

. Distributia este largã în toate compartimentele organismului, inclusiv în s.n.c..

. Indicatii terapeutice:

- Este un AH1 cu intense efecte sedative,chiar hipnotice (''de noapte'');

 - Se utilizeazã în afectiuni alergice însotite de prurit (pentru efectul sedativ, administrare seara). In
aceste conditii, ca si în întepãturi de insecte si arsuri superficiale se poate folosi sub formã de cremã 2%, aplicatã
local.

-Pentru efectele deprimante nervoase se indicã:

- ca si sedativ si hipnotic (uneori);

- în kinetoze si ca antivomitiv si în vãrsãturi de diverse etiologii;

- în anesteziologie (premedicatie).

.Posologie:

- ca medicament AH1, se ia seara la culcare 0,025 g. Uneori sunt necesare 1-2 doze si în cursul zilei ,
la mese.

.Efecte adverse:

- sedare excesivã, somnolentã;

- tulburãri extrapiramidale;

- excitatie nervoasã (mai ales la copil);

- hipertensiune sau hipotensiune arterialã;

- icter;

- leucopenie, exceptional agranulocitozã;

- eruptii cutanate, fotosensibilizare.

2. ALIMEMAZINA

THERALENE cpr. 0,005 g.

. Multiple efecte:

- sedativ;

- antiserotoninic;

- anticolinergic, antiemetic, spasmolitic;

- antidopaminergic;

- antitusiv.

. Efectul începe la 15 - 20 de minute si dureazã 6 - 8 ore.

. Se administreazã p.o. 5 -40 mg/zi în mai multe prize. La copil 0,5 - 1,0

mg/kg/zi, divizat.

. Efecte adverse:

- atropinice;
 - alergice (cutanate, agranulocitozã);

- reactii extrapiramidale.

3. DIETAZINA.

4. HISTANTINR .

5. MECHITAZINA (MEQUITAZINE).

6. TRIMEPRAZINA

.Efecte sedative pronuntate.

. Preferintã în administrare unicã; seara pentru efectul antipruriginos (si sedativ) în dermatita
atopicã, la copil.

Antihistaminicele blocheazã efectele histaminei pe receptori. Primele medicamente antihistaminice utilizate

antagonizau numai unele efecte ale histaminei; ulterior s-a vãzut cã aceste tipuri de efecte sunt determinate prin actiune
pe receptori numiti H1.

Medicamentele antihistaminice H1 sunt reprezentate printr-un mare numãr de compusi. Specificitatea pe receptorii
H este înaltã comparativ cu receptorii H2 si H3. In schimb cele mai multe medicamente anti-H 1 actioneazã si pe
receptorii altor mediatori chimici (M-colinergici, triptaminergici, alfa-adrenergici) si au si alte proprietãti farmacodinamice.

In acest fel, atribuirea proprietãtii de antihistaminic tuturor proprietãtilor farmacologice ale acestor medicamente
este fortatã. Efectele lor reprezintã multiplele actiuni la nivel celular.

Antihistaminicele H1 posedã suficiente proprietãti comune si acest fapt explicã discriminarea observatã
experimental intre aceste medicamente si serul fiziologic.

FARMACOCINETICA

Absorbtie-Majoritatea se absorb bine dupã administrarea per os.

Distributie _ Cele mai multe si mai ales cele mai vechi sunt distribuite larg ( si în snc). Pentru cele recente un
deziderat important il constituie limitarea pãtrunderii in snc. Nu existã suficiente informatii asupra distributiei in piele si
mucoase.

Biotransformare - Majoritatea acestor medicamente se metabolizeazã in ficat si se eliminã prin urinã. Unii metaboliti
isi pãstreazã activitatea (terfenadina si astemizolul),iar alti metaboliti au chiar activitate mai mare decât a substantei
initiale. Unele antihistaminice H1 sunt inductoare enzimatice. La copii epurarea poate fi mai rapidã. In insuficienta
hepaticã, dimpotrivã epurarea este mai lentã.

Cãi de administrare - Preferabil p.o.

Se pot administra i.m. si i.v.

Unele sunt active si topic (cutanat si pe mucoase). Se evitã aceastã modalitate de aplicare din cauza sensibilizãrii si
fotosensibilizãrii si a efectelor iritante, mai ales pe mucoase (antazolina ca si colir este mai putin iritantã).

EFECTE FARMACOLOGICE

Blocheazã efectele histaminei pe musculatura netedã:

-bronsicã

-intestinalã

-partial pe muschiul neted vascular(inhibã vasoconstrictia si vasodilatatia rapidã).

 Reduc permeabilitatea capilarã si totodatã formarea edemului, papulei si producerea pruritului.

Asupra reactiilor alergice efectele antihistaminicelor H1 sunt variabile in functie de tipul acestor reactii ,de specie si
depind in ultimã instantã de importanta participãrii histaminei in aceste procese. La om inhibã pruritul si formarea
edemului si mai putin hipotensiunea si bronhospasmul.

Pe sistemul nervos central:

Toate antihistaminicele H1 ce pãtrund la acest nivel produc sedare ; efect determinat de interactiunea cu receptorii
H1 . Aparitia efectelor deprimante pe snc este variabilã dela un subiect la altul si depinde si de clasa chimicã
(etanolaminele au un efect sedativ mai pronuntat). Lipsa efectelor sedative se explicã prin caracterele farmacocinetice
(impenetrarea in snc).

Unele antihistaminice pot avea uneori, pe lângã efectele sedative si efecte excitante pe sistemul nervos central.
Stimularea poat aparea chiar la doze obisnuite si constituie , de asemenea, o caracteristicã a intoxicatiilor acute.
Convulsiile sunt frecvente, mai ales la copii. Mai putin relevante sunt efectele antiH1 pe cord si pe vase.
Antihistaminicele H1 nu influenteazã efectele histaminei pe secretia gastricã.

Alte efecte ale antihistaminicelor nu au legãturã cu blocarea receptorilor H1. Pot apare la una sau mai multe grupe
de antiH1.

Astfel, chiar si efectul sedativ se produce si prin influentã pe alte structuri decât receptorii H1. De asemenea
efectele de tip psihomimetic apar atât prin efecte anti H1 cât si anticolinergice .

Caracteristic este faptul cã antipsihoticele (neuroleptice) exacerbeazã efectele anticolinergice, dar cupeazã efectele
de tip

anti H1 .

Anti H1 au si actiuni antimuscarinice. Mepiramina are cele mai reduse efecte de acest fel. Terfenadina si
astemizolul sunt practic lipsite de efecte antimuscarinice.

Prin efectele antidopaminergice prezente la fenotiazine se explicã(alãturi de efectul antimuscarinic), actiunea

antivomitivã.

Efectele antiserotoninice determinã uneori stimularea apetitului si cresterea in greutate.

Efectele alfa adrenolitice stau la originea hipotensiunii arteriale.

Antihistaminicele H1 mai pot avea efecte anestezice locale, la doze mai mari de obicei decât cele obisnuite. Unele au
si efecte antitusive si ,asa cum s-a mentionat ,si efecte antivomitive.

EFECTE ADVERSE

In functie de obiectivul terapeutic unele efecte ale antihistaminicelor pot fi considerate atât terapeutice cât si adverse
( vezi sedarea snc).

Efectele adverse sunt rar grave si de obicei se atenueazã sau chiar dispar dupã utilizare prelungitã , dar uneori sunt
atât de neplãcute încât impun intreruperea tratamentului.

Efectul advers cel mai frecvent întâlnit constã in deprimarea sistemului nervos central cu aparitia somnolentei,
oboselii si chiar a stãrilor confuzive. Acest efect este potentat de etanol si alte deprimante ale snc. Uneori sedarea este
doritã. Acest efect deprimant are repercursiuni importante asupra activitãtii fizice si psihice, si chiar asupra sigurantei
exercitãrii unor activitãti ce necesitã reflexe promte (conducãtori auto, lucrãtori la înãltime etc).

ALTE EFECTE. Pe snc - ameteli, tinnitus, incoordonare motorie, tulburãri de vedere, euforie, tulburãri psihotice,
insomnii, tremor.

Fenomenele de excitatie pe snc apar mai frecvent la copil si pot fi atenuate prin neuroleptice. In cazul intoxicatiilor, pe
lângã feno- menele de excitatie se mai observã convulsii, tahicardie sinusalã, pupile fixe midriatice, flushing, xerostomie,
retentie de urinã, simptome intâlnite si in intoxicatia cu atropinã. Moartea poate sur- veni prin colaps si stop cardiac,
dupã 2-18 ore de la producerea intoxicatiei. Tratamentul constã in spãlãturi gastrice, sustinerea functiilor vitale. Din
fericire respiratia este mai putin afectatã.
 In ordinea importantei ca incidentã de aparitie sunt efectele adverse digestive, mai frecvente dupã etilendiamine.
Acestea constau in inapetentã, greturi, vãrsãturi, dureri epigastrice, tulburãri de tranzit. De remarcat efectul orexigen, cu
cresterea greutãtii corporale observat dupã ciproheptadina si astemizol.

Efectele antimuscarinice constau in xerostomie, iritare si tuse prin reducerea secretiilor respiratorii, disurie cu
retentie de urinã, tulburãri de vedere.

Mai pot aparea la antihistaminicele mai vechi, efecte pe cord (palpitatii, hipotensiune, senzatia de compresiune
toracicã, slãbiciune). Astemizolul si terfenadina, mai ales dupã doze mari, produc aritmii ventriculare.

Antihistaminicele pot determina ele însele reactii alergice. Dupã administrarea oralã si parenteralã se observã eruptii
cutanate, febrã, leucopenie pânã la agranulocitozã, anemie hemoliticã.

Reactiile alergice apar mai frecvent dupã aplicarea localã când se mai observã fotosensibilizare si iritare .

Efectul teratogen este suspicionat pentru unele antihistaminice H1 (doxilaminã) , fãrã a fi dovedit indubitabil.

Inhibitia reactiilor de testare a alergenului este obisnuitã si explicabilã dupã administrarea antihistaminicelor H1.

MEDICAMENTE CU ACTIUNE PE SISTEMUL

HISTAMINERGIC

1. Histamina (ca mediator chimic).

2. Inhibitori ai biosintezei histaminei.

3. Inhibitori ai eliberãrii histaminei.

4. Agonisti ai histaminei

4.1. Neselectivi

4.2. Selectivi

4.2.1. Selectivi pe receptorii H1

4.2.2. Selectivi pe receptorii H2

4.2.3. Selectivi pe receptorii H3

5. Antagonisti ai histaminei

5.1. Antagonisti H1 (antihistaminice clasice)

5.2. Antagonisti H2

5.3. Antagonisti H3

HISTAMINA
 A. PROPRIETÃTI FIZICO-CHIMICE

- Aminã biogenã, hidrofilã

- Derivat de imidazol, bazã puternicã

- La pH-ul organismului se gãseste ca si cation univalent

B. RÃSPANDIRE NATURALÃ

- Sintetizatã în 1907, apoi decelatã în bacterii, plante, animale

- Aproape fiecare tesut poate sintetiza histamina

C. BIOSINTEZÃ

- Are loc din aminoacidul. precursor histidina, captatã din sânge în tesuturi

- Reactia este catalizatã de:

- histidindecarboxilazã, enzimã specificã,inductibilã, careare ca si cofactor piridoxal-fosfatul

- L-aromatic aminoacid decarboxilaza, cu numeroase substrate(L- DOPA, 5- OH triptamina)

- Alfa F- metilhistidina (FMM) este un inhibitor specific, selectiv si ireversibil al histidindecarboxilazei

- Tritoqualine ( HypostaminR) inhibã de asemenea histidindecarboxilaza si se utilizeazã în

tratamentul unor boli alergice.

D. STOCARE

- organele cele mai bogate în histaminã sunt:

- intestinul subtire

- tegumentele

- plãmânul

- în tesuturi se gãseste în:

- celule
sanghine: - bazofile, dar si monocite,
granulocite si trombocite;

- mastocite (echivalentul tisular al bazofilelor);

- celule enterocromafin-similare (like);

- neuroni;

- celule proliferante

In fapt existã 3 tipuri de depozite de histaminã:

a) granular, în mastocite si bazofile. In granule histamina se gãseste asociatã într-un complex cu heparina
si o proteinã acidã.

Turnover-ul histaminei granulare este lent, refacerea depozitelor necesitã sãptãmâni.

 b) neuronal (histamina are rol de mediator chimic)

- în SNC neuronii histaminergici se gãsesc într-un numãr limitat de nuclei (.magnocelulari din
hipotalamusul posterior)

- periferic, fibre histaminergice, au fost depistate în retinã, tract digestiv.

- depozitul neuronal are un turnover intermediar.

c) extraneuronal, nonmastocitar. In celulele proliferante, histamina se gãseste liberã în citoplasmã.

Turnover-ul este foarte rapid.

E. ELIBERAREA HISTAMINEI

a) Din fibre nervoase: prin stimulare

b) Din mastocite:

1) prin exocitozã. Procesul de eliberare se face prin degranulare, cu consum de energie.

Angajeazã mecanisme ce duc la cresterea concentratiei intracelulare a calciului.

2) eliberare rapidã, fãrã consum de energie, fãrã degranulare.

- Din mastocite histamina este eliberatã înpreunã cu numerosi alti mediatori ai inflamatiei (icosanoizi,
bradikininã, enzime, citokine)

- Eliberarea depozitului mastocitar se observã într-un numãr crescut de situatii clinice:

- reactii anafilactice. Sensibilizarea anterioarã genereazã IgE ce se fixeazã pe receptori

membranari mastocitari. Cuplarea antigenului cu moleculele IgE activeazã acesti receptori, cu stimularea secventialã a
fosfolipazei C si cresterea concentratiei intracelulare a calciului. Este stimulatã degranularea si exocitoza continutului
granular.

- în mod similar, produc degranulare anafilatoxinele C3a si C5a generate prin activarea
complementului, crescând permeabilitatea membranei pentru calciu.

-degranularea poate fi produsã si prin mecanisme neimunologice , în cursul unor reactii

anafilactoide declansate de numeroase toxine si medicamente:

- substante de contrast;

-numeroase baze organice, mai ales la administrarea i.v. (tubocurarina, opiacee -morfinã,
codeinã- , substituenti de masã plasmaticã, vancomicinã). Polimixina B si compusul 48/80,produc degranulare prin
mobilizarea Ca 2+ din depozitele intracelulare.

-veninuri animale (ex.: mastoparan din viespe) prin stimularea directã a proteinelor G si apoi a
fosfolipazei C.

- histamina poate fi eliberatã si nespecific, fãrã consum de energie, prin unele substante chimice si factori
fizici (temperaturã, radiatii)

-eliberarea de histaminã este influentatã si de alti receptori membranari ai mastocitelor decât cei
pentru imunoglobuline.

- cresterea concentratiei intracelulare a cAMP reduce eliberarea histaminei, iar cresterea cGMP o
augmenteazã

- stimularea receptorilor H3 ar inhiba de asemenea eliberarea histaminei si chiar biosinteza ei.

 - existã un grup de medicamente cu actiune specificã de inhibitie a eliberãrii histaminei (cromoglicat de
sodiu, nedocromil, ketotifenã)

- de asemenea glucocorticoizii inhibã eliberarea histaminei.

F. METABOLIZARE

Inactivarea histaminei are loc prin :

- transacetilare

- N-metiltransferazã

- Imidazol - N-metiltransferazã

- Diaminooxidazã (inhibatã de IMAO)

La om principalele cãi de metabolizare (80%) sunt ultimele douã cu producerea de acid metilimidazolacetic si
acid imidazolacetic (ca ribozid).

G. ROLUL HISTAMINEI IN ORGANISM

- mediator chimic în s.n.c.(cu rol de reglare)

- homeostazia cardiovascularã

- ciclul somn - veghe

- comportamentul pentru ingestia de lichide

- controlul hipofizei

- stimularea aferentelor senzoriale

- reglarea tonusului si a permeabilitãtii vasculare.

- stimularea secretiei gastrice.

- proliferarea celularã

- modularea rãspunsului imun (imunodepresie)

H. ROLUL HISTAMINEI IN PATOLOGIE

- reactii anafilactice;

- reactii imune cu activarea complementului;

- reactii anafilactoide;

- participarea în procesele inflamatorii (flogogen);

- prin efectul algogen în: durere,cefalee,prurit

- posibil în unele afectiuni psihice.

Concentratiile histaminei cresc în organism în :

- mastocitoza sistemicã;
 - urticaria pigmentosa (mastocitoza localizatã)

- tumori carcinoide gastrice

- leucemia mieloidã (cu bazofile)

- procese proliferative

I. RECEPTORII PENTRU HISTAMINÃ

Receptorii pentru histaminã sunt cuplati cu proteinele G.

a) Receptorii H1 actioneazã prin activarea fosfolipazei C, cu cresterea calciului intracelular.

Activarea lor produce pe diversele structuri functionale efecte variate:

- contractie pe musculatura netedã din bronsii, tract digestiv, vasele mari (vene,
uneori artere), uter.

- celule endoteliale

- contractie, cu cresterea permeabilitãtii vasculare.

- eliberarea de monoxid
de azot,prostaciclinã(vasodilatatie), PAF, factor von Willebrand

- cord (pe nodul A-V)

- efect dromotrop negativ

- neuroni

- activare (de cele mai multe ori)

- deprimare

- stimularea aferentelor nervoase

- stimularea glicogenolizei cerebrale

- structuri neuro-endocrine cu eliberarea de mediatori chimici si

hormoni

- catecolamine

- enkefaline

- ACTH

- vasopresina

b) Receptorii H2 sunt cuplati pozitiv cu adenililciclaza prin

proteinele G. Sunt localizati pe:

- celule parietale gastrice si stimulati declanseazã secretia

de acid clorhidric si factor intrinsec. - musculatura

netedã
 - vase (relaxare)

- bronsii si uter de sobolan (relaxare, efecte nerelevante )

- miocard (stimulare)

- efect inotrop pozitiv

- efect cronotrop pozitiv

- s.n.c. (deprimare)

- limfocite T helper(ajutãtoare)(blocarea efectului proliferativ)

c) Receptorii H3, localizati preponderent presinaptic; .localizati ca

autoreceptori produc: - inhibitia eliberãrii si
biosintezei histaminei din fibrele

nervoase si mastocite;

.ca heteroreceptori determinã:

- inhibitia eliberãrii altor mediatori chimici (5HT,

catecolamine, acetilcolina, tahikinine)

J. EFECTE FARMACOLOGICE

La om histamina are ca efecte mai importante vasodilatatia, cresterea permeabilitãtii vasculare, stimularea
cordului, contractia musculaturii netede extravasculare si stimularea secretiei gastrice.

a) Efecte cardiovasculare

1) - La unele specii (iepure) produce vasoconstrictie si hipertensiune arterialã prin efect direct pe receptorii
H1 din musculatura netedã vascularã.

- La om se observã:

- vasodilatatie cu înrosirea tegumentelor în partea superioarã a

corpului;

- hipotensiune sistolicã si diastolicã prin scãderea rezistentei

periferice.

- Vasodilatatia se realizeazã prin efecte de tip H1 si H2.

-efectul
H1: -este indirect
prin eliberare de monoxid de azot (NO) din celulele endoteliale;

- se produce la concentratii mici de histaminã,

datã fiind afinitatea ridicatã a receptorilor H1.

- este rapid si de scurtã duratã.

-efectul H2:

-este direct ,relaxant pe musculatura netedã

2) Histamina creste permeabilitatea vascularã

 - efectul se produce la nivelul venulelor postcapilare(nu influenteazã
permeabilitatea capilarelor)

- prin cresterea fluxului de fluid si celule sanghine

este favorizatã producerea inflamatiei.

3) Triplul rãspuns al lui Lewis (1927)

- apare dupã injectarea intradermicã a histaminei sau a unor eliberatori de histaminã

- constã din trei elemente distincte:

- inrosirea locului de injectare

- are o razã de câtiva milimetri;

- apare în câteva secunde si devine maximã în

aproximativ un minut;

- se coloreazã ulterior înspre albastru;

- rezultã ca urmare a vasodilatatiei (pe vasele mici)

- papula
-se formeazã pe locul rosetii initiale dupã 1-2 minute de

la injectare;

- este produsã prin cresterea permeabilitãtii vasculare

- congestia

- apare lent;

- are contur neregulat;

- se extinde pe o razã de aproximativ 1 cm,

în jurul punctului de injectare;

- este rezultatul vasodilatatiei neurogene,

prin reflex de axon .

4) Efecte cardiace

La doze conventionale chiar administrate i.v.,histamina are efecte moderate, de stimulare cu cresterea
frecventei cardiace si a debitului cardiac.

b)Efecte pe aparatul respirator

- unele specii (cobai) sunt deosebit de sensibile la actiunea bronhoconstrictoare a histaminei.

- omul se caracterizeazã printr-o sensibilitate intermediarã, astmaticii fiind mult mai susceptibili la efectul
bronhoconstrictor al histaminei.

- la producerea bronhospasmului participã în primul rând receptorii H1 din musculatura netedã bronsicã si în
mãsurã mai redusã stimularea aferentelor vagale.

c)Efecte pe alte organe cu musculatura netedã

 - ileonul izolat de cobai este în mod particular sensibil la efectul contractil al histaminei si este utilizat chiar ca
si metodã de dozare biologicã pentru histaminã.

- la om poate stimula musculatura intestinalã. Are efecte reduse însã pe vezicula biliarã, vezica urinarã, uter.

d)Efecte pe secretiile exocrine

- stimuleazã celulele parietale gastrice(efect H2): -

creste secretia gastricã acidã

- la om creste si secretia de factor intrinsec si pepsinã

- pe alte secretii exocrine histamina are efecte inconsistente

e)Efecte pe sistemul nervos

- prin stimularea aferentelor nervoase poate produce prurit si durere.

- nu pãtrunde în s.n.c.,dar administratã la animal în ventriculii cerebrali determinã:

- modificãri comportamentale (reactie de trezire);

- scãderea temperaturii corporale;

- cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale;

- uneori vãrsãturi;

- toate aceste efecte sunt de tip H1

- prin stimularea receptorilor H2 s-ar produce efecte

de deprimare pe s.n.c.

f)Efecte pe sistemul imun

- histamina participã alãturi de alti mediatori ai inflamatiei în procesele inflamatorii;

- efectul proinflamator se realizeazã si prin cresterea permeabilitãtii

vasculare si prin stimularea aferentelor nervoase si sunt de tip H1;

- prin efecte H2 poate bloca eliberarea continutului granulelor mastocitare, efect modest si clinic nerelevant;

- histamina, prin efecte H2 , blocheazã stimularea prin antigene si mitogene a unor limfocite ajutãtoare
(helper). Rezultã un efect imunodeprimant.

g)Efecte asupra proliferãrii celulare

- histamina favorizeazã proliferarea celularã si grãbeste vindecarea plãgilor.

K. EFECTE ADVERSE

- la om apar deobicei dupã doze mari sau în cursul reactiilor anafilatice

- manifestarea extremã realizeazã socul histaminic cu hipotensiune

progresivã pãnã la colaps;

- în mod obisnuit la doze moderate si mari se observã:

 - înrosirea fetei(flushing), ameteli, cefalee pulsatilã;

- hipotensiune, tahicardie;

- dispnee, bronhospasm;

- gust metalic, vãrsãturi,dureri abdominale, diaree

- efectele adverse vasculare si respiratorii pot fi tratate cu adrenalinã.

L. UTILIZARILE HISTAMINEI

Histamina are indicatii terapeutice limitate. Se utilizeazã pentru testarea capacitãtii secretorii acide
gastrice. Toate celelalte indicatii în scop diagnostic sau terapeutic sunt minore.

a) Utilizãri în scop diagnostic

1. Testarea capacitãtii secretorii gastrice

Se administreazã histaminã (de obicei fosfat) s.c., precedatã de

un antihistaminic H1.

Existã douã modalitãti de testare:

- diagnosticul aclorhidriei histaminorefractare;

- testul maximal cu histaminã (0,04 mg/kg s.c.)

2. feocromociton;

3. sindrom Meniere;

4. disautonomie familialã ;

5. testarea integritãtii functionale (sdr. Raynaud) si organice (leprã) a nervilor periferici (prin tripla
reactie Lewis)

b)Indicatii terapeutice

1. sindrom Meniere;

2. desensibilizare în boli alergice (uneori în asociere

cu gammaglobuline);

3. cefalee (desi ea însãsi produce cefalee)

4. nevralgii faciale;

5. pierderea tranzitorie a auzului;

6. neoplasme (precedatã de antihistaminice H2; ar ameliora

evolutia terminalã;

7. sclerozã multiplã .

8. alopecie

9. ischemie perifericã
 M. CONTRAINDICATII

- boli alergice;

- boalã ulceroasã;

- afectiuni cardiovasculare (hipotensiune arterialã, insuficientã cardiacã, feocromocitom);

- astm bronsic;

- prudentã la vârstnici;

N. PREPARATE SI DOZE

1. Clorhidrat(diclorhidrat) de histaminã(f.10/00 -1mL; f.0,10/00 -1mL)

2. Fosfat (difosfat) de histaminã

In testul maximal de stimulare gastricã se

administreazã subcutan 0,04 mg/kg histaminã difosfat.

1 mg histaminã = 1,668 mg diclorhidrat de histaminã

= 2,76 mg difosfat de histaminã (anhidru)

Histamina se administreazã:

- intradermic;

- s.c.;

- i.v. (perfuzie lentã);

- inhalatii;

-(iontoforetic - cutanat)

AGONISTI AI HISTAMINEI

Agonisti neselectivi

BETAZOL(Betazole clorhidrat;Ametazole) ( HISTALOG, TESTAZID)

- derivat de pirazol cu actiuni asemãnãtoare histaminei

- utilizat uneori ca alternativã pentru testarea capacitãtii secretorii gastrice

- se administreazã s.c. sau i.v.

- efecte adverse similare histaminei.

 INHIBITORI AI ELIBERÃRII HISTAMINEI

Eliberarea histaminei din mastocite poate fi redusã sau blocatã prin:

- glucocorticoizi;

- agonisti H2 si H3;

- unii antagonisti H1 (ketotifenã, azelastinã);

- agonisti ai receptorilor cuplati pozitiv cu adenililciclaza (prin cresterea concentratiei intracelulare a cAMP);

- inhibitori ai degranularii mastocitare (cromoglicat disodic si medicamente înrudite);

INHIBITORI AI DEGRANULÃRII MASTOCITARE

. Sunt cunoscuti si sub denumire de:

- inhibitori ai eliberãrii mediatorilor mastocitari;

- stabilizatori ai membranei celulare mastocitare;

- stabilizatori ai mastocitelor;

. Cele mai multe medicamente din aceastã clasã se utilizeazã în tratamentul astmului bronsic si al altor boli
alergice (rinite, keratoconjunctivite, alergii alimentare).

. Aceste medicamente nu au efecte antiinflamatorii intrinseci. Efectul lor antiinflamator este indirect prin
inhibitia eliberãrii factorilor flogogeni sintetizati si eliberati în cursul reactiilor alergice (anafilactice) si anafilactoide.

. Desi initial, eficacitatea lor clinicã a fost atribuitã inhibitiei degranulãrii mastocitare, ulterior s-a constatat cã
aceastã actiune nu este (strict) legatã de efectul terapeutic.

- astfel, toate aceste medicamente au si alte actiuni farmacologice ce pot explica efectele
terapeutice favorabile;

- pe de altã parte, numeroase medicamente cu actiune stabilizatoare pe mastocite sunt lipsite de

eficacitate în bolile alergice;

.Inhibitorii degranulãrii mastocitare au efect eminamente preventiv.

- în administrare acutã blocheazã reactiile imediate prin expunere la antigeni;

- cu toate acestea în bolile alergice cronice beneficiul terapeutic apare lent, progresiv, în sãptãmâni
de zile;

- efectul terapeutic este mult mai evident si se observã mai rapid în conditiile evitãrii expunerii la
antigeni;

- aceste medicamente sunt ineficace în manifestãrile paroxistice ale bolilor alergice (criza de astm
bronsic);

CLASIFICAREA INHIBITORILOR DEGRANULÃRII

MASTOCITARE

I.Acizi 4 - oxocromomencarboxilici

1. Cromoglicat disodic ( cromolinã)

 2. Nedocromil

3. Tacromil

4. Evicromil

5. Terbucromil

6. Ambicromil

7. Minocromil

II. Acizi 9 oxo- 2 xanten carboxilici

1. Acid xanoxic

2. Tixanox

3. Sudexanox

III.Derivati acizi ai 1,10 - fenantroli

1. Bufrolina sodicã

IV. Benzopiranopiridine

1. Amlexanox (Amoxanox)

2. Traxanox

V. Derivati de benzoclicoheptatiofen.

1. Ketotifenã

Dintre aceste medicamente sunt cunoscute pentru relativ larga lor utilizare terapeuticã:

- Cromoglicat disodic

- Nedocromil

- Ketotifena

1. CROMOGLICAT disodic (CROMOLINÃ, ALERGOCROMR, CROMOHEXALR, GASTROCROMR,

INDOPREX , INTAL , LOMUDAL , LOMUSOL , NALCROM , OPTICROM , RYNACROM , TALEUMR, VEKFANOLR,
R R R R R R R

VIVIDRINR)

.Pulbere albã, higroscopicã, solubilã 1:20 în apã. Solutiile acide diluate sunt stabile.

. Se administreazã pe urmãtoarele cãi:

- inhalatorie oralã (pulbere, aerosoli)

- intranazal (pulbere, aerosoli, picãturi)

- intern ( pulbere din capsule)

 - în sacul conjunctival (colir)

- cutanat

. Absorbtia în general redusã:

- prin mucoasa digestivã sub 1%

- prin mucoasa respiratorie, 7 - 8%

. Se eliminã nemetabolizat prin urinã si bilã (în proportii egale);

. Durata de actiune este de 4-6 ore;

. Mecanism de actiune;

- blocheazã degranularea mastocitarã prin interferentã cu mecanismele calcice;

-împiedicã recrutarea neutrofilelor si eozinofilelor în focarul inflamator;

- blocheazã efectul PAF pe eozinofile;

- are actiuni complexe pe limfocitele T

- augmenteazã expresia receptorului IL - 2;

- nu afecteazã productia de interferon si IL-2;

- antagonizeazã efectele tahikininelor (substante P) si ale capsaicinei pe fibrele senzitive. In acest

fel suprimã reflexele neuronale exagerate;

- inhibã fosfodiesteraza;

- nu interfereazã cu testele cutanate de sensibilitate la alergeni;

..Indicatii terapeutice

a)Astm bronsic

.Este larg utilizatã în tratamentul astmului bronsic. De asemenea, în rinita alergicã, conjunctivite alergice
si chiar in alergiile alimentare.

.Studii clinice pe un numãr redus de cazuri, sugereazã efecte utile în mastocitoza sistemicã si
localizatã (urticaria pigmentosa), dermatita herpetiformã, dermatita atopicã, tusea dupã inhibitorii enzimei de conversie a
angiotensinei.

. In astmul bronsic este eficace în:

. astmul alergic

. astmul de efort

. astmul la (aer) rece

. astmul la substante iritante

. uneori bronhospasmul la aspirinã

 . In astmul alergic cronic, efectul se instaleazã lent:

- se amelioreazã functia pulmonarã;

- scade frecventa si gravitatea crizelor;

- sunt prevenite crizele de dispnee prin expunere la antigeni;

- efectul deplin se observã dupã 2-6 sãptãmâni (uneori chiar 8-12 sãptãmâni);

- hiperactivitatea bronsicã diminuã dupã 2-3 luni;

- devine posibilã reducerea dozelor de bronhodilatatoare si antiinflamatoare (glucocorticoizi) si

uneori retragerea (temporarã) a acestora;

.In astmul bronsic, este mai eficace la copil (mai ales atopic) comparativ cu adultul.

.In astmul bronsic cromolina se administreazã prin inhalatie oralã sub urmãtoarele forme farmaceutice:

- pulbere (prin dispozitivul SPINHALERR);

- solutie pentru aerosolizare (nebulizare);

- solutie în flacoane presurizate, dozate;

Ultimele douã forme au o compliantã mai bunã si sunt însotite de efecte adverse mai putine.

. Posologie în astmul bronsic depinde de forma farmaceuticã

- pulbere sub formã de capsule; 4x20 mg/zi;

- solutia presurizatã,dozatã ; 2x800 ug(2 inhalatii) de 4 ori pe zi.

b) Rinita alergicã

. Cromolina este mai eficace în forma sezonierã decât în cea cronicã.

. Si în aceastã afectiune, efectul apare lent, dupã câteva (3) sãptãmâni.

. In mod evident în rinite sezoniere este mai eficace anterior expunerii la antigeni (polen).

.Sunt influentate mai ales strãnutul, rinoreea, pruritul nazal si mai putin congestia nazalã.

.Se administreazã sub formã de:

- pulbere (sub formã de insuflatii) cu rezultate contradictorii.

- solutii presurizate dozate 4% (5,2 mg/dozã)

- picãturi nazale.

. Avantaje:

- sigurantã în utilizare, prin lipsa efectelor adverse majore.

. Dezavantaje:

- ritmul de administrare (de pânã la 6x/zi)

 - costul ridicat.

c) Conjunctivita alergicã

. Tratamentul se face cu solutie 4%, câte 1-2 picãturi în sacul conjunctival de 4 ori pe zi.

.Rezultatele de scurtã duratã sunt favorabile; pe termen lung ( 6 luni - 2 ani) controlul simptomatologiei este
nesatisfãcãtor.

d) Alergii alimentare

. Cromolina este eficace într-un numãr de cazuri în formele cu localizãri strict digestive, dar si în cele
sistemice (40-50%).

.Cromolina se administreazã p.o. sub formã de pulbere, extrasã din capsule si dizolvatã în apã caldã. Nu se
amestecã cu sucuri de fructe, lapte sau alimente.

.Efectul este dependent de dozã; sunt necesare doze mai mari , de 0,4-2,4 g/zi p.o., de obicei restrictive
financiar.

c) Mastocitoza

. Eficace în 2/3 a cazurilor cu mastocitozã generalizatã si la o parte a pacientilor cu mastocitozã localizatã

(urticaria pigmentosa).

. Cromolina se administreazã p.o., în doze relativ mari (160 - 800 mg/zi).

..Efecte adverse ale cromolinei

- Cromolina este lipsitã de efecte adverse majore.

- nu au fost observate la animale efecte asupra fertilitãtii, efecte teratogene si cancerigene.

- foarte rar apar reactii anafilactice sau anafilactoide grave.

S-au mai descris eruptii cutanate, infiltrate pulmonare cu eozinofile.

- cele mai multe efecte adverse se produc prin iritare si sunt de obicei locale:

- pe cale inhalatorie, pulberea si mai rar solutiile aerosolizate pot produce uneori tuse si
bronhospasm.

- pe cale intranazalã - strãnut, iritare, rinoree, gust neplãcut.

- clorofluorococarbonii din solutiile presurizate pot produce aritmii cardiace.

..Contraindicatii

. Hipersensibilitate la medicament si substantele adjuvante.

. Criza de astm bronsic.

.Oprirea tratamentului cu cromolinã se face:

- in caz de bronhospasm, neinfluentat de beta adrenomimetice.

- în cazul aparitiei infiltratului pulmonar cu eozinofile dupã administrare.

 .Se impune prudentã:

- în cazul utilizãrii flacoanelor presurizate cu (clorofluorocarboni), la pacientii cu aritmii cardiace si/sau

cardiopatie ischemicã

. In caz de insuficientã hepaticã si insuficientã renalã (eventual reducerea dozelor).

2.NEDOCROMIL ( BRIONILR, IRTANR, TILADER)

. Sarea disodicã a acidului piranochinolindicarboxilic.

. Efectele farmacologice si mecanismul de actiune similare cromoglicatului de sodiu.Probabil are în plus unele
efecte pe celulele implicate în procesul inflamator.

. Absorbtia din tractul digestiv si cãile respiratorii este foarte redusã.

..Indicatii terapeutice

- In primul rând în astmul bronsic, dar si în rinitele alergice si conjunctivitele alergice, în administrare topicã
(inhalatii, colire).

. In astmul bronsic:

- preventiv în formele usoare si moderate ;

- efect similar sau usor superior cromoglicatului , dar de obicei inferior glucocorticoizilor;

- Relatia cu beta adrenomimeticele si teofilina:

- le poate reduce dozele si creste eficienta;

- le poate substitui;

- Desi poate reduce dozele de steroizi, foarte rar îi substituie.

- efectul se dezvoltã lent (aproximativ douã sãptãmâni);

- dozele initiale sunt de 3,5 mg (2 inhalatii) de 4 ori pe zi;

ulterior dozele pot fi reduse la cele minime eficace (eventual de 2x/zi).

- este eficace si în astmul de efort si la substante iritante;

- nu se recomandã la copii sub 12 ani;

- este ineficace în crizele de astm bronsic;

. In rinita alergicã:

- se utilizeazã pe cale intranazalã si are efecte promitãtoare;

. In conjunctivitele alergice se administreazã local.

.. Efecte adverse:

- au incidentã redusã;

- cel mai frecvent efect advers - gustul neplãcut ( 13%) dupã administrare prin inhalatie oralã
si chiar intranazal; efectul poate fi tranzitoriu;
 - mai sunt mentionate: greturi, cefalee, disconfort abdominal;

3. KETOTIFENA (ASTAFENR, EUCYCLINER, FRENASMAR, KETARFENR,

KETO-GALR, KETOFR, PROFILARR, TOTIFENR, ZADITENR, ZOLFENR).

Forme farmaceutice: cpr. 1 mg; cpr. retard 2 mg (5 mg); sirop 1 mg/5 ml; sol. oftalmicã.

.. Farmacocineticã

- Absorbtie intestinalã 80-100%, dar biodisponibilitate redusã (50%), datoritã primului pasaj hepatic;

- Metabolizare extensivã;

- Eliminare renalã 60%; 40% pe cale digestivã.

- T1/2 -> 21-22 ore.

. .Efecte farmacologice

- reduce faza tardivã a obstructiei bronsice.

.. Mecanism de actiune

- Inhibã eliberarea histaminei si leucotrienelor din mastocite;

- Impiedicã formarea leucotrienelor;

- Blocheazã efectele PAF (factorul de activare al plãcutelor (trombocitelor)

-bronhoconstrictor;

-inductor al hiperactivitatii bronsice;

-asupra mobilizarii eozinofilelor

- Efect antihistaminic H;

- Efect anitserotoninic neselectiv;

- Restabilirea sensibilitãtii receptorilor beta- adrenergici bronsici;

- Inhibitia fosfodiesterazei;

- Blocant al canalelor (lente) de calciu;

. .Utilizari terapeutice

- Astm bronsic

- Alte boli alergice

- rinite

- conjunctivite

- alergodermii

- alergii alimentare.
 . In astmul bronsic:

- Eficacitate asemãnãtoare cromolinei;

- Poate fi utilizatã în forme usoare de astm bronsic la copil;

- Efectul se instaleazã lent (3-4 sau chiar 6-12 sãptãmâni);

- Treptat, poate reduce hiperreactivitatea bronsicã;

- Amelioreazã calitatea somnului în astmul bronsic;

- Nu altereazã clearance-ul muco-ciliar;

- Nu influenteazã secretia hormonului de crestere(la copil);

- Nu este activã în criza de astm bronsic;

- Nu este eficace în astmul de efort si astmul intrinsec;

. Principalul avantaj al tratamentului cu ketotifen îl constituie administrarea oralã; 2x1 mg/zi. Preparatele
retard (2 mg) se iau seara.

.. Efecte adverse

- apar mai ales la începutul tratamentului;

- se observã:

- sedare, somnolentã;

- ameteli (rar);

- xerostomie;

- greatã, anorexie;

- epigastralgii, constipatie;

- crestere în greutate.

.. Interactiuni

- potenteazã efectele sedativelor si hipnoticelor;

- asociatã antidiabeticelor orale prezintã risc crescut de trombocitopenie.

Tabel 1.CARACTERISTICI ALE ANTIHISTAMINICELOR H1

TIP DE SEDATIVE EXCITANTE EFECTE EFECTE EFECTE EFECTE EFECTE EFECTE

ANTIDOPA-
MINERGICE
MEDICAMENT PE PE ADVERSE ANTIVOMI- ANTICOLI- ANTISERO- ALFA
ADRENOLI-

S.N.C. S.N.C. DIGESTIVE TIVE NERGICE TONINICE

TICE
ALCHILAMINE moderat relativ reduse reduse moderate

frecvent
ETANOLAMINE exprimat minime exprimat exprimate
ETILENDIAMINE moderat frecvente reduse reduse

importante
FENOTIAZINE exprimat diverse reduse sau exprimate exprimate prezente prezente prezente

absente
PIPERAZINE moderat reduse exprimate reduse
PIPERIDINE redus sau minime minime sau reduse sau prezente la

moderat absente moderate unii

derivati