Textul Descriptiv Pregatire
Textul Descriptiv Pregatire
Textul Descriptiv Pregatire
FIȘĂ DE LUCRU
-fragmente-
”În Regatul Cărților de Joc din sertarul măsuței, Valetul de Cupă ducea
o viață demnă de orice cavaler de rangul său. Își slujea cu loialitate Regina,
deși gurile rele, adică șeptarii și optarii, șușoteau pe la colțuri că uneori îi
trimitea lungi ocheade unei alte dame, cea de Treflă. Dar ce știau ei? Nu erau
decât niște paji și curteni, cu capete seci, lipsiți de sentimente nobile. E
adevărat că Valetul se născuse cu o inimă cam înflăcărată, pe care o și purta
de altfel pe blazon.
De aceea se aprindea repede și din orice și îi plăcea la nebunie să participe la
turniruri și la misiunile periculoase pe care i le dădea Regina sa, atunci când
bunicul și bunica își aminteau de cărțile de joc din sertar și jucau câte o
canasta sau șeptică, ca să le mai treacă timpul.
Doar Popa de Roșu îl mai domolea pe bravul cavaler:
─ Nu te mai arunca-n luptă cu capul înainte, măi băiete! Îi tot spunea
el. Mai întâi stai cuminte la locul tău și judecă cine îți sunt potrivnicii de pe
măsuță… adică de pe câmpul de bătaie, voiam să zic! Și dacă într-adevăr te
poți pune cu ei și îi poți învinge. Aici, totul e o chestiune de strategie. ”
Însă Valetului de Cupă îi bubuia în piept o inimă înflăcărată și plină de curaj,
așa că nu asculta de sfaturile înțeleptului Popă.[…] Și fără să mai caute un
răspuns, își agita flamura roșie și se repezea la dușmani, strecurându-se
printre degetele bunicii, care ținea cărțile ca pe un evantai.
─ Victorieee! Striga el înverșunat. Însă de cele mai multe ori dădea nas în
nas cu câte un As care îl punea repede la punct, terfelindu-i blazonul.
─ Pierzi! Îi spunea bunicul bunicii, privind-o ironic pe deasupra ochelarilor.
─ Aș putea să jur că n-am dat eu valetul ăsta...nici nu știu cum a juns pe
masă!
─ Tu l-ai dat, cu mâna ta. Ai cam început să uiți, bătrânico!
Râdea de ea cu duioșie bunicul. Seara, în sertarul măsuței, toată răsuflarea
Regatului comenta luptele din ziua ce tocmai trecuse. Era un moment plăcut
pentru toată lumea, fiindcă nimic nu le plăcea mai mult cărților de joc decât
bârfele, urzelile și intrigile. [...]
Adevărul era că de ceva vreme sufletul său era plin de un dor nedefinit.
Tânjea după ceva, însă nu știa după ce anume. Fapte de vitejie nemaivǎzute?
O misiune imposibilă? O iubire cum nu s-a mai pomenit pe lume? Timpul
trecea, turnirurile și luptele erau mai puține decât înainte, căci bunicii își
aminteau arareori să joace cărți [...], petrecerile de la curte nu mai aveau
niciun haz, iar cavalerul se simțea bătrân. Chipul i se decolorase, armura i se
jerpelise, își simțea tot trupul cumva boțit și uzat (numai dacă sunteți o carte
de joc puteți înțelege situația!)
Și nimic nu e mai rău decât să îmbătrânești atunci când inima ta e încă
tânără!
„Poate că ar trebui să plec în lume, departe de Regat!”, își zicea
cavalerul, foindu-se, căci nu reușea să adoamă. [...]Poate că locul meu nu-i aici
și ar trebui să-mi încerc norocul în altă parte”, se tot gândea Valetul.