OLAV 2 - Subiect-0
OLAV 2 - Subiect-0
OLAV 2 - Subiect-0
Citeşte cu atenție fiecare text, apoi cerinţele și răspunde la fiecare dintre acestea.
SUBIECTUL I 30 de puncte
Alteţa Sa cititoare
de Alan Bennett
Fusese vina câinilor. Erau snobi şi, de regulă, după ce se plimbau prin grădină, urcau pe scara
principală, unde un valet le deschidea uşa. Astăzi însă, din nu se ştie ce motiv, goneau pe terasă în lung şi-
n lat lătrând cât îi ţineau bojocii, coborau din nou în fugă scările şi dădeau colţul palatului, unde îi puteai
auzi hămăind scurt spre una dintre curţi.
Acolo se afla biblioteca ambulantă din City of Westminster1, o dubă asemănătoare celor de
transportat mobilă, parcată lângă tomberoanele din apropierea uşilor de la bucătărie. Regina nu venea prea
des în această aripă a palatului şi cu siguranţă nu mai văzuse biblioteca până atunci, iar, după câte se
părea, nici câinii, ca dovadă tot tămbălăul pe care îl iscau. Aşa că, după o încercare nereuşită de a-i calma,
Suverana a urcat treptele mici ale dubei pentru a-şi cere scuze.
Şoferul stătea cu spatele la ea lipind o etichetă pe o carte, iar singurul client părea a fi un băiat
roşcovan şi subţirel, îmbrăcat în uniformă albă, care şedea ghemuit pe coridorul dubiţei, citind. Niciunul
dintre ei nu a băgat de seamă prezenţa nou-venitei, aşa că Regina a tuşit şi a spus:
- Îmi cer scuze pentru acest tărăboi îngrozitor, cuvinte la auzul cărora şoferul a sărit în picioare
atât de brusc încât s-a izbit cu capul de raftul care conţinea cărţile de referinţă, iar băiatul de pe coridor s-a
ridicat nesigur, răsturnându-le pe cele din secţia de fotografie şi modă.
Regina şi-a retras capul înapoi pe uşă:
- Să încetaţi chiar în acest moment, căţei prostănaci, a strigat ea, replică a cărei intenţie era să-i
dea bibliotecarului-şofer timp să se adune, iar băiatului să ridice cărţile de pe jos, ceea ce s-a şi întâmplat.
- Nu v-am mai văzut pe aici, domnule...
- Hutchings, Maiestate. Vin în fiecare miercuri.
- Serios? Nu ştiam. Veniţi de departe?
- Doar de la Westminster, Maiestate.
- Iar dumneavoastră sunteţi...?
- Norman, Maiestate. Seakins.
- Şi unde lucraţi?
- La bucătărie, Maiestate.
- A! Şi aveţi mult timp pentru citit?
1
Unul dintre cele treizeci şi două de burguri ale Londrei.
nivelul II pagina 1
- Nu prea, Maiestate.
- Nici eu. Deşi acum, că tot ne aflăm aici, presupun că ar trebui să împrumutăm o carte.
Domnul Hutchings a zâmbit binevoitor.
- Îmi recomandaţi ceva anume?
- Ce cărţi îi plac Maiestăţii Voastre?
Regina a ezitat şi, ca să spunem adevărul, a făcut-o pentru că nu era sigură. Nu acordase prea
multă atenţie cititului. Citea, bineînţeles, ca toată lumea, însă lăsa în slujba altora plăcerea cărţilor. Cititul
era un hobby, iar caracteristica slujbei ei era tocmai aceea de a nu avea hobby-uri. Jogging-ul, creşterea
trandafirilor, şahul sau alpinismul, decorarea prăjiturilor, aeromodelismul. Exclus. Hobby-urile înseamnă
preferinţe, iar preferinţele trebuiau evitate; preferinţele excludeau oamenii. Maiestatea Sa nu avea
preferinţe. Slujba sa presupunea să arate un interes, nu să fie personal interesată de ceva. Şi, în plus, să
citeşti nu însemna să faci ceva. Ea era un om de acţiune. Aşa că s-a uitat de jur-împrejur prin duba plină
de cărţi, trăgând de timp.
- Avem voie să împrumutăm o carte? Nu avem permis.
- Nicio problemă, a răspuns domnul Hutchings.
- Suntem pensionară, a spus Regina, nu foarte convinsă că asta ar fi avut vreo importanţă.
- Maiestatea Voastră poate împrumuta cel mult şase cărţi.
- Şase? Dumnezeule!
Între timp, băiatul roşcovan se hotărâse ce carte voia şi îi dăduse bibliotecarului exemplarul la
ştampilat. Continuând să tragă de timp, Regina a luat-o să se uite la ea.
- Ce aţi ales, domnule Seakins? a întrebat ea aşteptându-se să fie... - ei bine, nu ştia exact la ce se
aştepta, dar în orice caz nu la ce alesese tânărul. A, Cecil Beaton2. L-aţi cunoscut?
- Nu, Maiestate.
- Nu, bineînţeles că nu. Sunteţi prea tânăr. Pe vremuri venea tot timpul pe aici şi se răţoia la noi.
Cam tartor de felul lui. Ba stai aici, ba stai acolo. Răţoială, răţoială. Deci acum s-a scris şi o carte despre
el?
- Mai multe, Maiestate.
- Serios? Presupun că mai devreme sau mai târziu toţi ajungem subiecte de roman.
A răsfoit cartea.
- Trebuie să fie şi o fotografie cu mine pe aici pe undeva. O, da. Iat-o. Desigur, nu era numai
fotograf. Se ocupa şi de scenografie. Punea în scenă musicaluri - Oklahoma, lucruri din astea.
- Cred că a fost My Fair Lady, Maiestate.
- A, da? a întrebat Regina, neobişnuită să fie contrazisă. Unde spuneaţi că lucraţi? a mai adăugat,
înapoind cartea în mâinile mari şi roşii ale băiatului.
- La bucătărie, Maiestate.
Tot nu rezolvase problema, ştiind că, dacă pleca fără să ia o carte, domnul Hutchings avea să
creadă că biblioteca nu avea o ofertă prea bună. Apoi, pe un raft cu volume ce păreau cam ponosite, a
zărit un nume pe care şi-l amintea.
- Ivy Compton-Burnett! Pot să citesc asta.
A luat cartea pe de raft şi i-a înmânat-o domnului Hutchings la ştampilat.
- Ce delectare! - şi a strâns cartea la piept fără prea multă convingere înainte de a o deschide. Vai!
A fost împrumutată ultima dată în 1989.
- Nu este o autoare cu prea mult succes la public, Maiestate.
- De ce oare? Doar i-am acordat titlul de dame3.
Domnul Hutchings s-a abţinut să spună că aceasta nu era neapărat metoda cea mai bună de a
ajunge să fii îndrăgit de public.
Regina s-a uitat la fotografia de pe spatele supracopertei.
- Da. Îmi aduc aminte de coafura aceasta, un rulou ca o foaie de plăcintă în jurul capului.
A zâmbit, iar domnul Hutchings a înţeles că vizita luase sfârşit.
- La revedere.
2
Sir Cecil Walter Hardy Beaton (1904-1980), fotograf englez, cunoscut pentru fotografiile înfăţişând familia regală
şi aristocraţia britanică.
3
Titlu de nobleţe la femei, echivalent al lui Sir la bărbaţi.
nivelul II pagina 2
Şi-a plecat capul aşa cum îl instruiseră la bibliotecă în cazul în care s-ar fi pomenit vreodată într-o
astfel de împrejurare, iar Regina a luat-o din loc, îndreptându-se spre grădină, cu câinii lătrând din nou
nebuneşte, în timp ce Norman, cu Cecil Beaton strâns la piept, revenea la bucătărie trecând razant pe
lângă un bucătar care trândăvea lângă tomberoane.
Pe când închidea dubiţa şi pornea la drum, domnul Hutchings reflecta că un roman scris de Ivy
Compton-Burnett nu se citea chiar aşa cu una, cu două. El însuşi nu ajunsese niciodată prea departe cu
cititul vreunei cărţi de-ale autoarei şi se gândea, pe bună dreptate, că Regina nu făcuse decât un gest
politicos împrumutând cartea. Cu toate acestea, era un gest pe care îl aprecia mai mult decât ca pe o
simplă dovadă de curtoazie. Consiliul ameninţa mereu cu reducerea cheltuielilor şi închiderea bibliotecii,
aşa că patronajul unui cititor atât de distins (clienţi, după cum prefera consiliul să îi numească) nu putea
decât să îi prindă foarte bine.[...]
Odată ce a descoperit plăcerile cititului, Maiestatea Sa era dornică să le împărtăşească şi altora.
[...]Însă de ce o acaparaseră cărţile tocmai acum? Nu a discutat acest lucru cu Norman, pentru că avea
impresia că această dilemă ţinea de cine era ea şi de poziţia pe care o deţinea.
Se gândea că farmecul cititului consta tocmai în indiferenţa acestuia: exista ceva oarecum arogant
în literatură. Cărţilor nu le păsa cine le citea, sau dacă erau citite sau nu. Toţi cititorii erau egali, iar ea nu
făcea nicio excepţie. Literatura, se gândea ea, este un commonwealth; literele, o republică. De fapt, mai
auzise folosindu-se această expresie, republica literelor, înainte, în cadrul unor ceremonii de absolvire, la
acordarea diplomelor de onoare şi la alte asemenea evenimente, deşi nu pricepuse înţelesul exact al
acestor cuvinte. La vremea respectivă, considerase discuţiile despre republică, de orice tip ar fi fost ea,
întrucâtva jignitoare şi cel puţin lipsite de tact, dacă se mai şi purtau în prezenţa ei. De-abia acum
înţelegea sensul acelor cuvinte. Cărţile nu ţineau cont de nimic. Toţi cititorii erau egali, iar această idee a
dus-o cu gândul la primii ei ani de viaţă. Unul dintre cele mai emoţionante episoade din copilăria ei
avusese loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când ea şi sora ei ieşiseră tiptil pe porţile
Palatului şi se pierduseră prin mulţime fără a fi recunoscute. Avea impresia că şi cititul îţi transmitea o
senzaţie asemănătoare. Era anonim; era împărtăşit de toată lumea; era al tuturor. Iar ea, care trăise o viaţă
departe de el, îl dorea acum cu înfocare. Aici, în aceste pagini şi între aceste coperte, putea trăi fără să fie
recunoscută.
Însă aceste îndoieli şi introspecţii nu erau decât începutul. Odată ce şi-a intrat în mână, nu i s-a
mai părut ciudat că îşi dorea să citească, iar cărţile, de care se apropiase cu atâta precauţie, au ajuns treptat
să facă parte din ea.
traducere din limba engleză de Smaranda Câmpeanu
nivelul II pagina 3
4. Secvenţa care sugerează un sentiment trăit de Maiestatea Sa când a împrumutat
prima sa carte este:
a. „A luat cartea pe de raft şi i-a înmânat-o domnului Hutchings la ştampilat.”
b. „- Ce delectare! - şi a strâns cartea la piept fără prea multă convingere înainte de a o
deschide. Vai! A fost împrumutată ultima dată în 1989.”
c. „Regina s-a uitat la fotografia de pe spatele supracopertei.”
d. „Odată ce a descoperit plăcerile cititului, Maiestatea Sa era dornică să le
împărtăşească şi altora.”
nivelul II pagina 4
D. (12 puncte)
În cadrul clubului de lectură din care faci parte, discutaţi despre semnificaţiile textului
literar „Alteţa Sa cititoare” de Alan Bennett.
Redactează un text, de cel mult 30 de rânduri, care să reprezinte intervenţia ta în cadrul
discuţiei, în care să evidenţiezi ideea că cititul este o pasiune fără vârstă care schimbă oamenii şi
percepţia lor asupra lumii.
nivelul II pagina 5
Australian de origine, Markus Zusak a crescut ascultând poveşti despre Germania nazistă,
despre bombardarea oraşului München şi despre evreii care erau mânaţi spre lagăre prin micul
oraş natal al mamei lui. A ştiut dintotdeauna ce poveste voia să aştearnă pe hârtie. „Am în minte
aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în
Germania gândea la fel. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi
ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania nazistă avea şi o altă latură",
declară Zusak într-un interviu publicat în „The Sydney Morning Herald".
(Corina Zorzor, „Hoţul de cărţi“: roman şi film despre Germania nazistă,
www.adevarul.ro)
B. (12 puncte)
Un prieten îți cere un sfat privitor la un film care merită vizionat. Redactează un text, de cel
mult 20 de rânduri, prin care să îl convingi să vizioneze ecranizarea romanului „Hoţul de cărţi”.
Priveşte cu atenţie afişul reprodus mai jos, apoi formulează enunţuri în care să răspunzi la fiecare
dintre următoarele cerinţe:
Se vor acorda câte 2 puncte pentru cerințele 1-3 și 4 puncte pentru cerința 4.
nivelul II pagina 6
nivelul II pagina 7