Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
- CRONICA DE SPECTACOL -
Micul print De Antonie de Saint-Exupéry
“Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery, scrisă în 1943 devine una
din cărțile cele mai cunoscute în lume care a atras și teatrul și filmul, înregistrând numeroase dramatizări și ecranizări. Atracția se datorează faptului că această carte captivează atât copiii, cât și adulții în egală măsură. Acțiunea este inspirată de biografia personală a lui Antoine de Saint-Exupery (1900 – 1944), aviator, dar și eseist, romancier și reporter, căzut pe frontul antifascist. “Micul prinț”, scrisă într-un stil cu totul special, ca o fină alegorie încărcată de metafore, propune ca temă judecarea unor reguli existențiale aparent simple. Are la bază dialogul dintre un om matur – Aviatorul și un copil – Micul prinț. Candid copilul pune întrebări despre lume care răscolesc maturul, îi întorc gândurile la copilărie când curiozitatea nu primea întodeauna răspunsuri la nedumeririle sale. Prin tematica subtil sugerată metaforic, acest “basm fantastic modern” sau “micro-roman” cum mai este considerată scrierea, provoacă emoție oricui, fie copil sau matur. Creatorilor de teatru, “Micul prinț” le provoacă imaginația pentru transpunerea scenică, dar îi și obligă de a transmite credibil tematica abordată de autor, unui public țintă diferit – maturi și copii, laolaltă. “Micul prinț” înregistrează la Teatrul de Comedie un … record – copiii nu vor înțelege nimic din spectacol, iar maturii se vor plictisi. Totul pornește și de la regizorul Alexandru Dabija care implică substanțial în proiectul s său o personalitate din zona artelor plastice, pe Mircea Cantor, aflat pentru prima oară în confruntarea cu solicitările scenografiei. La 39 de ani, Mircea Cantor este cunoscut la Paris unde trăiește, în lumea artelor plastice prin expoziții de artă experimentală pentru că în lucrările sale apelează la diverse instalații. Artistul nu a conceput niciodată scenografia pentru un spectacol de teatru. Desigur, am avut mari plasticieni, de pildă Sever Frențiu, care au colaborat cu mult succes și ca scenografi cu regizorii. Mircea Cantor debutează neconvingător însă, ca scenograf. Regizorul Alexandru Dabija și-a dorit o viziune originală asupra “Micului prinț” pe care declară în caietul program de sală, a fi “futuristă” și apelează la Mircea Cantor pentru vizualizarea teatrală a experimentului său. Amintim că în 1908, Marinetti publica în “Le Figaro” – “Manifestul futurist” pentru curentul unui limbaj artistic “îndepărtat de realitate și de exprimarea logică” care vroia să servească mijloacele tehnicii moderne de la începutul secolului XX. În scurt timp, curentul a decedat, a încercat să revină în atenție prin “arta cinetică” în anii ’60, dar a rămas în istoria artelor doar, ca o încercare de inovatie. “Micul prinț” este un spectacol care nici măcar nu șochează ca experiment ostentativ. Distruge în numele “futurismului”, farmecul și poezia unei scrieri de excepție, dar nici curentul “futurist” nu îl servește, măcar. Dacă la început de secol XX acest curent vroia să aplice în artă tehnica modernă, la început de mileniu trei, regizorul și scenograful aveau prilejul chiar, să folosească pe deplin inovațiile actuale ale tehnicii, desigur dacă erau mai inventivi. O dovadă a “futurismului” luat doar, pretext pentru a motiva o viziune teatrală incoerentă este și afișul imens al spectacolului din fața teatrului care reproduce jignitor pentru cel care a fost Antoine de Saint- Exupery, una din ilustrațiile sale la cartea “Micului prinț”. Trist rămâne, folosirea unor actori stimați de public într-un spectacol în care devin “obiectele” unui regizor și unui artis plastic, ambițioși, fapt ce î6i dezavantajează la recompensarea cu aplauzele meritate.