Cronica de Spectacol

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

- CRONICA DE SPECTACOL -

Micul print
De Antonie de Saint-Exupéry

  “Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery, scrisă în 1943 devine una


din cărțile cele mai cunoscute în lume care a atras și teatrul și filmul,
înregistrând numeroase dramatizări și ecranizări. Atracția se datorează
faptului că această carte captivează atât copiii, cât și adulții în egală
măsură. Acțiunea este inspirată de biografia personală a lui Antoine de
Saint-Exupery (1900 – 1944), aviator, dar și eseist, romancier și reporter,
căzut pe frontul antifascist. “Micul prinț”, scrisă într-un stil cu totul special,
ca o fină alegorie încărcată de metafore, propune ca temă judecarea unor
reguli existențiale aparent simple. Are la bază dialogul dintre un om matur –
Aviatorul și un copil – Micul prinț. Candid copilul pune întrebări despre lume
care răscolesc maturul, îi întorc gândurile la copilărie când curiozitatea nu
primea întodeauna răspunsuri la nedumeririle sale. Prin tematica subtil
sugerată metaforic, acest “basm fantastic modern” sau “micro-roman” cum
mai este considerată scrierea, provoacă emoție oricui, fie copil sau matur.
Creatorilor de teatru, “Micul prinț” le provoacă imaginația pentru
transpunerea scenică, dar îi și obligă de a transmite credibil tematica
abordată de autor, unui public țintă diferit – maturi și copii, laolaltă.
“Micul prinț” înregistrează la Teatrul de Comedie un … record –
copiii nu vor înțelege nimic din spectacol, iar maturii se vor plictisi. Totul
pornește și de la regizorul Alexandru Dabija care implică substanțial în
proiectul s său o personalitate din zona artelor plastice, pe Mircea
Cantor, aflat pentru prima oară în confruntarea cu solicitările
scenografiei. La 39 de ani, Mircea Cantor este cunoscut la Paris unde
trăiește, în lumea artelor plastice prin expoziții de artă experimentală
pentru că în lucrările sale apelează la diverse instalații. Artistul nu a
conceput niciodată scenografia pentru un spectacol de teatru. Desigur,
am avut mari plasticieni, de pildă Sever Frențiu, care au colaborat cu
mult succes și ca scenografi cu regizorii. Mircea Cantor debutează
neconvingător însă, ca scenograf. Regizorul Alexandru Dabija și-a dorit o
viziune originală asupra “Micului prinț” pe care declară în caietul
program de sală, a fi “futuristă” și apelează la Mircea Cantor pentru
vizualizarea teatrală a experimentului său. Amintim că în 1908, Marinetti
publica în “Le Figaro” – “Manifestul futurist” pentru curentul unui limbaj
artistic “îndepărtat de realitate și de exprimarea logică” care vroia să
servească mijloacele tehnicii moderne de la începutul secolului XX. În
scurt timp, curentul a decedat, a încercat să revină în atenție prin “arta
cinetică” în anii ’60, dar a rămas în istoria artelor doar, ca o încercare de
inovatie.
“Micul prinț” este un spectacol care nici măcar nu șochează ca
experiment ostentativ. Distruge în numele “futurismului”, farmecul și poezia
unei scrieri de excepție, dar nici curentul “futurist” nu îl servește, măcar.
Dacă la început de secol XX acest curent vroia să aplice în artă tehnica
modernă, la început de mileniu trei, regizorul și scenograful aveau prilejul
chiar, să folosească pe deplin inovațiile actuale ale tehnicii, desigur dacă
erau mai inventivi. O dovadă a “futurismului” luat doar, pretext pentru a
motiva o viziune teatrală incoerentă este și afișul imens al spectacolului din
fața teatrului care reproduce jignitor pentru cel care a fost Antoine de Saint-
Exupery, una din ilustrațiile sale la cartea “Micului prinț”. Trist rămâne,
folosirea unor actori stimați de public într-un spectacol în care devin
“obiectele” unui regizor și unui artis plastic, ambițioși, fapt ce î6i
dezavantajează la recompensarea cu aplauzele meritate.

S-ar putea să vă placă și