Capitolul I.

Contractul de transport
feroviar intern de mărfuri

1. Determinarea competenţei teritoriale în cazul

coparticipării procesuale pasive. Violarea sigiliilor vehi-
culului feroviar. Calculul despăgubirii în funcţie de preţul
curent al mărfii

C. proc. civ., art. 9, art. 10 pct. 5

Regulament 1997, art. 82, art. 83, art. 85.2

1. În conformitate cu prevederile art. 9 i art. 10 pct. 5 C. proc. civ.,

instanţa de judecată de la locul de plecare sau de sosire este
competentă să soluţioneze o cerere izvorâtă dintr-un contract de
transport, chiar dacă cererea este îndreptată împotriva mai
multor pârâţi, iar ace tia î i au sediul în circumscripţia unor
instanţe diferite1).

2. Răspunderea pentru lipsurile cantitative constatate la desti-

naţie revine cărău ului, conform art. 82 i art. 83 din Regulamen-
tul de transport pe căile ferate din România, întrucât vagonul a
sosit la destinaţie cu urme de violare, respectiv fără sigiliul pre-
dătorului. Conform prevederilor art. 85.2 din Regulament, în caz
de pierdere totală sau parţială a mărfii, cărău ul trebuie să plă-
tească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată
după factură, după preţul curent al mărfii i, în lipsa acestora,
după preţul mărfurilor de aceea i natură i calitate.

I.C.C.J., Secţia comercială,

decizia nr. 1032 din 20 februarie 2003, www.iccj.ro

Prin sentinţa nr. 295 din 22 martie 2000, Tribunalul Prahova a

admis în parte acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâta S.N.T.F.M.
Iaşi, Agenţia teritorială Iaşi, să-i plătească suma de 12.649.485 lei, cu
titlu de daune, plus suma de 1.086.959 lei, cheltuieli de judecată.

1)
A se vedea şi infra speţa nr. 5.
2 Contractul de transport de mărfuri

S-a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâtele S.N.P. P. SA,

Sucursala Ploieşti, şi Rafinăria A. Piteşti.
Apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. Iaşi împotriva acestei sen-
tinţe a fost respins prin decizia nr. 694 din 16 august 2000, pronunţată
de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi comer-
cială.
În motivarea deciziei, s-a reţinut, în esenţă, că procedura de citare
a pârâtei pentru termenul când s-a judecat cauza în fond s-a făcut cu
respectarea dispoziţiilor art. 85 şi urm. C. proc. civ.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, s-a reţinut că excepţia
lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Prahova este nefondată,
întrucât în conformitate cu prevederile art. 10 pct. 5 C. proc. civ.,
cererile izvorâte dintr-un contract de transport sunt judecate de
instanţa locului de plecare sau de sosire.
Întrucât din copia scrisorii de transport aflată la dosar rezultă că
staţia C.F.R. de plecare este Ploieşti, competenţa teritorială aparţinea
Tribunalului Prahova.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că răspunderea pentru
lipsurile cantitative constatate la destinaţie revine cărăuşului, conform
art. 82 şi art. 83 din Regulamentul de transport C.F.R., întrucât vago-
nul a sosit la destinaţie cu urme de violare, respectiv fără sigiliul
predătorului.
În ce priveşte cuantumul prejudiciului, s-a reţinut că a fost stabilit
corect în raport cu preţurile din factură, care cuprind şi taxele aferente
livrării.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, considerând-o
nelegală şi netemeinică.
Recurenta susţine că, în mod greşit, s-a reţinut că citarea s-a făcut
cu respectarea art. 85 şi urm. C. proc. civ. şi că excepţia necompe-
tenţei teritoriale invocată este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, recurenta arată că s-a
reţinut în mod greşit că a fost stabilit în raport cu preţurile din factură,
întrucât reclamanta nu a făcut dovada că furnizoarea i-a încasat
accize, TVA şi taxă drum.
Susţine că valoarea daunei pretinse nu este dovedită, reclamanta
nu poate pretinde mai mult decât a plătit, respectiv 2.153.350 lei.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că pârâta
a fost legal citată pentru termenul din 22 martie 2000, situaţie în care
avea posibilitatea să-şi formuleze apărarea.
I. Transport feroviar intern 3

În această situaţie, critica recurentei referitoare la nerespectarea

normelor procedurale privind citarea nu poate fi reţinută.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, referitor la excepţia
necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, se constată că este
neîntemeiat, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., cererea
îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa
competentă pentru oricare dintre ei, iar, în speţă, una dintre pârâte
fiind S.N.P. P. SA, Sucursala P. Ploieşti, s-a considerat, în mod
corect, că Tribunalul Prahova a fost competent să soluţioneze cauza.
Critica recurentei privind cuantumul despăgubirii este întemeiată,
întrucât din verificarea actelor dosarului rezultă că prejudiciul nu a
fost stabilit în raport cu preţul din factură, cum greşit a reţinut
instanţa de apel, întrucât aceasta nu există.
Din conţinutul reclamaţiei administrative formulate de reclamantă,
rezultă că valoarea cantităţii de 1490 kg benzină, constatată lipsă la
destinaţie, este de 2.153.950 lei, iar la reclamaţie nu s-a anexat factura
furnizoarei, ci nota de greutate şi nota de creditare-debitare cu care a
circulat marfa între cele două sucursale ale reclamantei, în care nu
figurează accizele şi TVA, fiind acceptată la plată de reclamantă.
Conform prevederilor art. 85.2 din Regulamentul de transport pe
căile ferate din România, în caz de pierdere totală sau parţială a
mărfii, calea ferată trebuie să plătească, excluzând alte daune-
interese, o despăgubire calculată după factură, după preţul curent al
mărfii şi, în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi
calitate. Despăgubirea nu poate depăşi valoarea pe kilogram brut de
marfă lipsă stabilită prin tarif.
În speţă, în lipsa facturii, despăgubirea urmează să se stabilească
după preţul care rezultă din nota de creditare-debitare aflată la dosar,
din care rezultă că valoarea cantităţii de 1490 kg benzină este de
2.153.350 lei.
În consecinţă, recursul a fost admis, decizia atacată a fost modifi-
cată, a fost admis apelul cărăuşului, fiind schimbată sentinţa, în
sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei S.N.T.F.M.
C.F.R. la plata sumei de 2.153.350 lei, cu titlu de daune, plus suma de
230.335 lei, cheltuieli de judecată. Intimata-reclamantă a fost obligată
la plata sumei de 1.057.960 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

Note: 1. În acelaşi sens, a se vedea şi C.S.J., Secţia comercială,

decizia nr. 4381 din 24 iunie 2002, în R.R.D.A. nr. 5/2003, p. 106-107.
4 Contractul de transport de mărfuri

2. Decizia are ca temei de drept prevederile art. 82, art. 83,

art. 85.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România,
aprobat prin O.G. nr. 41/1997. Acesta a fost abrogat prin O.G.
nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe
căile ferate din România (republicată în M. Of. nr. 838 din 11 octom-
brie 2006). Soluţia pronunţată în cauză se menţine în temeiul art. 60,
art. 61 şi art. 63 alin. (2) din Regulamentul din 2005, aprobat prin
O.G. nr. 7/2005, republicată.

2. Violarea sigiliilor vehiculului feroviar. Reclamaţie

administrativă prealabilă. Răspunderea expeditorului pentru
menţiunile scrisorii de trăsură neverificate de cărău . Apli-
carea limitelor legale de toleranţă referitoare la pierderea în
greutate a mărfurilor

C. proc. civ., art. 7201

Regulament 1997, art. 61.2, art. 83.9, NUT 6 la art. 83.9
Regulament 2005, republicat, art. 29

1. Îndeplinirea procedurii de conciliere directă, instituită în

cazul litigiilor comerciale prin art. 7201 C. proc. civ., are aceea i
finalitate ca i reclamaţia administrativă prealabilă impusă de
Regulamentul de transport pe căile ferate din România. Prin
urmare, lipsa reclamaţiei administrative este acoperită prin par-
curgerea procedurii de conciliere.

2. În cazul în care vehiculul feroviar ajunge la destinaţie cu

urme de violare, nu sunt incidente dispoziţiile Regulamentului de
transport privitoare la inopozabilitatea faţă de cărău a men-
ţiunilor referitoare la cantitatea de marfă, neverificate de acesta,
înscrise de către expeditor în scrisoarea de trăsură. În această
ipoteză, nu sunt incidente nici prevederile Regulamentului de
transport referitoare la toleranţa legal admisă în cazul mărfurilor
care, datorită naturii lor, suferă în mod obi nuit o pierdere din
greutate în timpul transportului.

I.C.C.J., Secţia comercială,

decizia nr. 1107 din 18 februarie 2005, www.iccj.ro

Prin sentinţa civilă nr. 234 din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei

Ploieşti, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P.
I. Transport feroviar intern 5

SA Ploieşti şi pârâta C.F.R. M. Sucursala Iaşi, a fost obligată la plata

sumei de 176.120 lei, contravaloare tarife de transport şi la 20.000 lei
cheltuieli de judecată; s-a respins acţiunea faţă de pârâtele S.N.P. P.
SA Bucureşti, Sucursala P. şi S.N.P. P. SA Bucureşti, Sucursala
Vaslui.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi contencios admi-
nistrativ, prin decizia nr. 394 din 24 mai 2004 a respins ca nefondat
apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, Sucursala Iaşi, împotriva
sentinţei tribunalului.
S-a reţinut, în considerentele deciziei, că reclamanta a făcut
dovada concilierii directe, conform art. 7201 C. proc. civ., care are
acelaşi scop ca şi reclamaţia administrativă.
Pe fondul litigiului, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de
constatare încheiat cu participarea delegatului R. şi procesul-verbal
de recepţie, din care rezultă că vagonul a sosit la destinaţie, cu urme
de violare şi deci este evidentă culpa căii ferate, conform art. 82 şi
art. 83 din Regulamentul de transport C.F.R.
Împotriva acestei decizii, pârâta C.F.R. M. SA, Sucursala Iaşi, a
declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a
susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că intimata-reclamantă nu a depus reclamaţie
administrativă prin care să solicite despăgubiri pentru lipsa consta-
tată.
S-a susţinut că vagonul a fost predat destinatarului asigurat cu
sigiliile expeditorului intacte, care au asigurat integritatea mărfii, aşa
încât vina aparţine expeditorului care nu a încărcat marfa în vagon.
Masa mărfii a fost stabilită de expeditor pe cântar pod basculă
proprie şi înscrisă în scrisoarea de trăsură. Potrivit art. 61 din
Regulamentul de transport pe căile ferate, pentru expediţiile încărcate
de expeditor, menţiunile din scrisoarea de trăsură referitoare la masa
mărfii nu fac dovadă împotriva căii ferate, decât dacă verificarea s-a
făcut de aceasta.
A invocat recurenta că potrivit art. 83.4.2 din Regulamentul de
transport, calea ferată este scutită de răspundere când se constată o
diferenţă între cântarul folosit la primirea produselor la transport şi
cel folosit la eliberarea acestora către destinatar, atunci când lipsa nu
este reală sau se datorează expeditorului.
Întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile expedi-
torului intacte, cantitatea de marfă constatată în minus se încadrează
6 Contractul de transport de mărfuri

în toleranţa legal admisă de 2%, conform art. 83.9 din Regulamentul

de transport C.F.R. şi NUT 6 la acest articol.
Recurenta a precizat că este exonerată de răspundere conform
art. 74.2 din Regulamentul de transport şi NUT 12 art. 58 pct. 1,
deoarece vagoanele au fost primite fără obiecţii de către destinatarul
transportului care a semnat şi aplicat ştampila în registru veghetor.
Sub aspectul cuantumului sumei, recurenta a susţinut că acesta
este de 162.197 lei, şi nu 176.120 lei, la care a fost obligată, reprezen-
tând taxă de transport, calcul conform T.I.M.1)
Recursul nu este fondat.
Articolul 29.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din
România, aprobat prin O.G. nr. 7 din 20 ianuarie 2005, dispune că
reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport sunt
obligatorii, fără însă să prevadă o sancţiune în cazul în care acestea
nu sunt depuse.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., introdus prin O.U.G.
nr. 138/2000, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile
în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, recla-
mantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu
cealaltă parte.
În raport de aceste dispoziţii legale, în mod corect s-a reţinut că
s-a efectuat concilierea directă între părţi, care realizează acelaşi scop
ca şi reclamaţia administrativă.
Susţinerea recurentei referitoare la antrenarea răspunderii expe-
ditorului, întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile
acestuia intacte este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, din procesul-verbal încheiat la 24 septembrie 2002 cu
participarea delegatului R. şi din procesul-verbal de recepţie nr. 313
din 25 septembrie 2002 rezultă că vagonul cu terminaţia ...1311 a
ajuns la destinaţie cu urme de violare, respectiv sigiliul capac domă
lateral dreapta era lărgit şi prezenta urme de forţare.
S-a reţinut în procesul-verbal din 24 septembrie 2002, semnat de
reprezentanţii destinatarului şi ai R. că garnitura de etanşare a capa-
cului domei, era intactă în dreptul sigiliului lărgit pe o porţiune de
cca. 10 cm şi la fluturii strânşi jocul capacului era mai mare de 5 mm.
În raport de aceste constatări, cât timp vagonul a sosit la destinaţie
cu urme de violare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 61 din Regu-
lamentul de transport C.F.R. referitoare la răspunderea expeditorului

1)
Tariful intern de marfă al C.F.R. Marfă.
I. Transport feroviar intern 7

şi nici ale art. 83 pct. 9 din NUT 6 privind toleranţa legal admisă de
2%.
Apărarea recurentei că este scutită de răspundere potrivit
art. 83.4.2 din Regulamentul de transport pentru diferenţa între cân-
tarul folosit la primirea produselor la transport şi cântarul folosit la
eliberarea acestora către destinatar nu a fost dovedită; mai mult, din
probele administrate a rezultat că aceasta provine de pe timpul
transportului.
Pentru toate aceste considerente, recurenta, în calitate de cărăuş,
răspunde pentru executarea transportului şi de integritatea mărfii până
la eliberarea acesteia către destinatar, în condiţiile art. 82.1 şi art. 83.1
din Regulamentul de transport pe căile ferate din România.
Criticile referitoare la cuantumul daunei, în sensul că acesta este
de 162.197 lei, şi nu 176.120 lei, pretinsă de reclamantă, vor fi
înlăturate, întrucât recurenta a depus la dosar un calcul făcut de
aceasta, care nu este însoţit de acte doveditoare.
Aşa fiind, Curtea a constatat că decizia instanţei de apel este
legală şi temeinică şi, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Notă: Regulamentul de transport pe căile ferate din România,

aprobat prin O.G. nr. 41/1997, a fost abrogat prin O.G. nr. 7/2005
pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate
din România (republicată în M. Of. nr. 838 din 11 octombrie 2006).
Articolul 61.2 şi art. 83.9 din Regulamentul din 1997 au ca texte
corespunzătoare art. 39 alin. (2) şi art. 61 alin. (8) din Regulamentul
din 2005, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, republicată.

3. Răspunderea pentru exactitatea menţiunilor

înscrise în scrisoarea de trăsură. Titularul obligaţiei de
plată a tarifelor de transport

Regulament 1997, art. 61.1, art. 62.1, art. 62.2

1. Potrivit art. 61.1 din Regulamentul de transport pe căile

ferate din România, expeditorul este răspunzător pentru exacti-
tatea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură.

2. Obligaţia de achitare a tarifelor de transport revine expe-

ditorului mărfii, în temeiul dispoziţiilor art. 62.1 din Regulamentul
8 Contractul de transport de mărfuri

de transport, câtă vreme nu s-a făcut dovada existenţei unei

convenţii contrare între expeditor i calea ferată. Potrivit art. 62.2
din Regulament, soluţia se menţine i în ipoteza în care tarifele
de transport sunt în sarcina destinatarului, dacă acesta din urmă
nu a ridicat scrisoarea de trăsură de la transportator.

C.S.J., Secţia comercială,

decizia nr. 7385 din 5 decembrie 2002,
în R.D.C. nr. 6/2004, p. 237-238; R.R.D.A. nr. 3/2004, p. 115

Prin sentinţa civilă nr. 1705 din 21 iunie 2000 a Tribunalului

Constanţa, Secţia comercială, a fost admisă excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive invocată de pârâta SC D. SA Constanţa, iar
acţiunea reclamantei S.N.C.F.R. S.M.F. SA, Agenţia Teritorială
Constanţa, prin care aceasta solicitase obligarea pârâtei la tarife de
transport, accesorii şi penalităţi de întârziere, a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă
nr. 1080 din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia
comercială.
Instanţa de apel a reţinut că din scrisoarea de trăsură rezultă că
destinatarul transporturilor efectuate de reclamantă este SC M.J.C.O.
SRL, iar nu pârâta, şi întrucât terţa societate figurează în scrisoarea de
trăsură şi în calitate de expeditor al mărfurilor transportate, potrivit
art. 61.1 din Regulamentul T.F., expeditorul răspunde de exactitatea
datelor înscrise în scrisoarea de trăsură, tot expeditorului revenindu-i
şi obligaţia achitării tarifelor de transport şi accesorii, conform art. 62
din acelaşi regulament, dacă nu există convenţie contrară, ceea ce nu
s-a dovedit în speţă.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că pârâta este cea care a
ridicat marfa, având calitatea de destinatar.
Recursul este nefondat.
Din scrisoarea de trăsură pe care reclamanta şi-a întemeiat
acţiunea rezultă că predătorul mărfii este SC M.J.C.O. SRL Focşani,
societate care figurează şi în calitate de destinatar.
Această neregularitate în ceea ce priveşte completarea scrisorii de
trăsură nu afectează însă valabilitatea contractului de transport, după
cum prevăd dispoziţiile art. 59 din Regulamentul de transport, cum
corect au reţinut şi instanţele.
Răspunderea în achitarea tarifelor de transport, în speţă, revine
expeditorului mărfii, în temeiul dispoziţiilor art. 62.1 din acelaşi regu-
lament, nefăcându-se dovada de către reclamantă a unei convenţii
I. Transport feroviar intern 9

contrare între expeditor şi calea ferată. Mai mult, la interogatoriul luat

reclamantei la 9 mai 2000, cu ocazia rejudecării fondului, aceasta a
recunoscut că scrisoarea de trăsură este în posesia ei, situaţie în care,
chiar dacă s-ar admite că pârâta este destinatarul mărfii, aceasta nu
răspunde de achitarea tarifelor, după cum prevăd dispoziţiile art. 62.2
din acelaşi regulament.
În apel, reclamanta a susţinut că pârâta ar avea calitatea de
comisionar, invocând dispoziţiile art. 406 alin. (2) C. com., calitate pe
care nu a dovedit-o, acţiunea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 62
din Regulament.
În consecinţă, Curtea a stabilit că instanţa de apel în mod corect a
constatat răspunderea pârâtei, motiv pentru care criticile formulate
sunt nefondate, recursul fiind respins.

Notă: Decizia are ca temei de drept prevederile art. 61.1, art. 62.1
şi art. 62.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România,
aprobat prin O.G. nr. 41/1997. Acesta a fost abrogat prin O.G.
nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe
căile ferate din România (republicată în M. Of. nr. 838 din 11
octombrie 2006). Soluţia pronunţată în cauză se menţine în temeiul
art. 39 şi art. 40 alin. (1) şi (2) din Regulamentul din 2005, aprobat
prin O.G. nr. 7/2005, republicată.

4. Calculul termenului de încărcare-descărcare. Supor-

tarea taxelor de imobilizare în cazul întârzierii operaţiunilor
de încărcare-descărcare

Regulament 1997, art. 73.1, art. 73.5

În cazul în care încărcarea-descărcarea se efectuează cu

întârziere, calea ferată este îndreptăţită să perceapă taxe de imo-
bilizare a vagoanelor. Termenul de încărcare-descărcare curge de
la momentul avizării expeditorului de către calea ferată.

C.S.J., Secţia comercială,

decizia nr. 3177 din 14 mai 2002, în R.R.D.A. nr. 5/2003, p. 110

Prin sentinţa civilă nr. 2053 din 6 decembrie 1999, pronunţată de

Tribunalul Olt în dosarul nr. 9025/1999, s-a respins ca neîntemeiată
10 Contractul de transport de mărfuri

acţiunea formulată de reclamantul S.N.T.F.M. C.F.R. M. Agenţia

Craiova, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Slatina.
Instanţa a reţinut că, cu actele depuse la dosar, reclamanta nu a
făcut dovada sumei pretinse de 36.615.400 lei, reprezentând taxe de
imobilizare, cu care, de altfel, pârâta nu a fost de acord, conform
procesului-verbal de conciliere depus la dosar.
Curtea de Apel Craiova, Secţia comercială, prin decizia civilă
nr. 1496 din 16 noiembrie 2000, pronunţată în dosar nr. 646/2000, a
admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa, în
sensul că a obligat pârâta SC S. SA la 36.615.400 lei, tarife imo-
bilizare şi cheltuieli de judecata la fond şi în apel.
Instanţa a reţinut că, prin expertiza efectuată şi actele depuse de
reclamantă, s-a făcut dovada că pârâta a confirmat primirea şi pre-
darea vagoanelor, care s-a făcut cu întârziere, producându-se imo-
bilizări ale căror tarife au fost corect calculate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta
SC S. SA Slatina, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, întru-
cât hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii referi-
toare la sumele pretinse în acţiune şi cele înscrise în notele de
constatare.
O altă critică se referă la greşita aplicare a legii, cu referire la
momentul la care începe să curgă termenul de descărcare.
O ultimă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a
pronunţat asupra unei dovezi administrate şi care era hotărâtoare în
dezlegarea pricinii, respectiv a expertizei contabile, făcând şi o
greşită apreciere a probelor.
Analizând motivele de recurs invocate în contextul probelor dosa-
rului, se constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele
ce urmează:
Între reclamantă şi pârâtă s-au derulat relaţii contractuale având
ca obiect primirea-predarea de vagoane C.F.R. Situaţia acestor
încărcări-descărcări este reflectată în registrul veghetor al staţiei
C.F.R. Slatina.
Fiecare poziţie de locaţie înscrisă în registru corespunde notelor
de constatare privitor la numărul vagoanelor, datele şi orele de avi-
zare, primirea şi predarea vagoanelor către staţie, date confirmate
pentru fiecare poziţie prin semnătura şi ştampila pârâtei, ceea ce
echivalează cu confirmarea primirii şi predării vagoanelor.
În raport cu situaţia reflectată de notele de constatare şi registrul
veghetor, s-a constatat corect de către instanţa de apel că încărcarea-