Curs 12 MG
Curs 12 MG
Curs 12 MG
16.1.1. Polihidramniosul
16.1.2. Oligoamniosul
Definiţie. Scăderea cantităţii de lichid amniotic sub limita normală (sub 300
ml) constituie oligoamniosul. Uneori cantitatea de lichid amniotic este redusă la
câţiva mililitri de lichid vâscos.
Frecvenţa oligoamniosului este mult mai mică decât a hidramniosului.
Etiopatogenie. Cauzele şi mecanismul de producere sunt mai puţin
cunoscute, singura interrelaţie etiologică certă până în prezent fiind cea cu
agenezia renală totală. Oligoamniosul apare de obicei în următoarele cicumstanţe:
- malformaţii urinare fetale: agenezie renală sau a uretrei;
- hipertensiunea arterială indusă de sarcină;
- întârzierea de creştere fetală intrauterină;
- sindromul postmaturităţii;
- alte sindroame malformative: sindromul Potter, care constă din agenezie
renală, agenezie pulmonară şi ICIU.
Simptomatologia. Este minimă sau absentă. La palpare se constată cu
uşurinţă elementele fetale, uterul este mai mic decât ar corespunde vârstei
gestaţionale, iar BCF se ascultă uşor şi sunt mai puternice. Motilitatea fetală este
foarte mult redusă (prin reducerea spaţiului intrauterin).
Diagnostic. Se stabileşte clinic prin palpare şi tuşeu vaginal, care constată
elementele menţionate şi membranele mulate pe prezentaţie, precum şi prin
examen ecografic, care constată diminuarea sau absenţa lichidului amniotic.
Ecografia nu poate depista nici o pungă amniotică măsurând pe verticală cel puţin
1 cm (indice amniotic mai mic de 5).
Diagnosticul diferenţial se face cu ruperea prematură a membranelor
Complicaţii şi evoluţie. Dacă oligoamniosul se instalează încă din prima
jumătate a sarcinii, pot să apară diformităţi sau malformaţii fetale datorate
compresiunii efectuate de peretele uterin asupra unor elemente fetale, sau prin
bride aderenţiale intraamniotice. Bridele intraamniotice pot să determine şanţuri
profunde pe corpul fătului sau chiar amputaţii ale unor segmente ca membrele sau
degetele.
Când oligoamniosul apare la o vârstă gestaţională mai mare, consecinţele
sunt mult mai reduse (datorită timpului scurt de acţiune). Uneori poate apărea ICIU
sau decesul fătului intrauterin prin suferinţă fetală cronică produsă de
compresiunea asupra cordonului ombilical.
Prognosticul fetal este grav, grevat de posibilitatea sindroamelor
malformative, a întârzierilor severe în creşterea fetală, sau decesul fetal intrauterin.
Cel matern este bun, dar poate fi grevat de complicaţiile datorate decesului
fetal, metodelor de declanşare a travaliului sau decolării premature a placentei.
Conduita. Practic nu există un tratament al oligoamniosului, conduita fiind
în raport cu cauza care a determinat anomalia volumului de lichid amniotic. Atunci
când există malformaţii fetale incompatibile cu viaţa se indică declanşarea
travaliului indiferent de vârsta sarcinii.
Sarcina tubarã
Cele mai frecvente complicaţii ale sarcinii tubare sunt: ruptura cu evoluţie
spre inundaţie peritonealã şi şoc hemoragic, sau spre formarea unui hematocel
peritubar sau al Douglasului, infectarea hematocelului (cu colecţie purulentã în
Douglas, pelviperitonitã sau peritonitã generalizatã), ruptura uterului (în caz de
sarcinã interstiţialã), sterilitatea secundarã, recidiva (pe bont salpingian restant sau
contralateral), ocluzia intestinalã.
- Avortul tubar. În afara semnelor menţionate la S.E.necomplicatã, apar o
serie de particularitãţi ale simptomatologiei. Modificarea caracterelor durerii, care
devine colicativã, uneori îmbrãcând un aspect sincopal.
Avortul poate duce la formarea unui hematosalpinx, la un hematocel
peritubar, sau la hematocel al Douglasului.
În aceste cazuri aspectul modificat al durerii se asociazã cu semne de
compresiune şi de iritaţie a peritoneului pelvian (fenomene rectale vezicale,
"ţipãtul Douglasului", etc). Examenul clinic al abdomenului şi cel genital variazã
în funcţie de momentul prezentãrii la consultaţie şi de aspectul anatomic al
avortului tubar.
În cazul hematosalpinxului se constatã o masã anexialã, mãritã difuz,
impãstatã, dureroasã, lipitã de uter, greu delimitabilã de el, palparea fundului de
sac Douglas este dureroasã. În cazul unui hematocel pelvian, durerea este mult mai
intensã, Douglasul este în tensiune, dând senzaţia unei rezistenţe speciale, "de
zãpadã". În spatele uterului se va putea palpa o formaţiune greu delimitabilã,
imprecisã (Douglas plin), sensibilã, care uneori înglobeazã şi uterul.
Puncţia Douglasului, cu extragerea de sânge lacat cu microchiaguri este
edificatoare.
Evoluţia unui hematocel se poate face în mai multe direcţii: spre organizare
şi resorbţie lentã, cu formare de aderenţe, sau continuarea sângerãrii lente sau
brutale (rupturã secundarã) cu apariţia inundaţiei peritoneale, spre suprainfecţie,
mai rar erodarea şi deschiderea în intestinul subţire.
Diagnosticul diferenţial al hematocelului pelvian trebuie fãcut cu
retrodeviaţia uterinã fixatã, fibrom uterin dezvoltat posterior, chist ovarian inclavat
în Douglas, endometrioza peritonealã, iar în hematocelul infectat cu procese
supurative pelviene.
- Ruptura trompei cu inundaţie peritonealã. Reprezintã posibilitatea
evolutivã cea mai gravã a unei S.E tubare, putând angaja prognosticul vital. Poate
sã survinã în 3 împrejurãri:
- neaşteptat, la o bolnavã cu sarcinã tubarã istmicã sau interstiţialã,
necunoscutã.
- în perioada de urmãrire clinicã la o femeie suspectatã de sarcinã ectopicã.
- la o femeie suspectatã de hematocel pelvian prin rupturã tubarã secundarã.
Au fost descrise forme tipice de inundaţie peritonealã, precum şi forme
atipice.
Forma tipicã a inundaţiei peritoneale. Ruptura tubarã, cu inundaţie
peritonealã apare brusc şi se caracterizeazã prin apariţia unei dureri deosebit de
intense (sincopalã) în una din fosele iliace, urmatã de lipotimie, paloare intensã,
scãderea valorilor tensionale, puls tahicardic filiform, distensie abdominalã,
instalarea rapidã a tabloului clinic al sindromului de hemoragie internã acutã.
Abdomenul apare uşor destins, cu sensibilitate moderatã la palpare, fãrã
contracturã cu matitate deplasabilã în flancuri, uneori cu iradierea durerii în umãr.
Dacã nu se intervine chirurgical se instaleazã tabloul clinic al şocului hemoragic.
La examenul genital se constatã: Douglasul este foarte sensibil şi bombeazã,
senzaţie de plutire a uterului în pelvis, uneori o coloraţie cianoticã a ombilicului.
Colul uterin este de consistenţã aproape normalã, uterul discret mãrit de volum,
ceva mai moale, prezenţa tumorii anexiale, sau a hematocelului pelvian.
Puncţia Douglasului confirmã diagnosticul de hemoragie internã cu
inundaţie peritonealã.
Odatã confirmatã inundaţia peritonealã este necesarã efectuarea
diagnosticului diferenţial etiologic al sursei de sângerare: cu ruptura unui chist
folicular, cu ruptura de varice pe fibrom uterin, cu ruptura de ficat sau splinã.
Aceastã diferenţiere se face intraoperator.
Forme atipice de inundaţie peritonealã
- Forma atenuatã, este de 10 ori mai frecventã decât forma tipicã, apare la
femei tinere, echilibrate hemodinamic, la care dupã o evoluţie trenantã de câteva
ore sau zile, apare tendinţa la lipotimie şi prãbuşirea valorilor tensionale.
- Forma pseudoapendicularã se asociazã cu vãrsãturi, cu subfebrilitãţi şi
dureri în fosa iliacã dreaptã (dacã trompa afectatã este cea dreaptã)
- Forma pseudoocluzivã, apar vãrsãturi şi meteorism accentuat
- Forma pseudohemoliticã, este însoţitã de icter
- Forma asociatã cu CID, este foarte rarã
Tratamentul sarcinii extrauterine tubare
Idealã ar fi diagnosticarea şi aplicarea tratamentului înainte de apariţia
complicaţiilor. De cele mai multe ori însã se intervine chirurgical dupã producerea
rupturii tubare.
Tratamentul sarcinii extrauterine tubare este în principal chirurgical.
Au fost descrise în literaturã şi situaţii rare în care sarcina opritã în evoluţie
şi necomplicatã s-a resorbit nefiind necesar tratamentul chirurgical, sau cazuri de
sarcini necomplicate tratate cu methotrexat, care induce involuţia vilozitãţilor
coriale. Aceste modalitãţi de tratament însã sunt posibile foarte rar.
În sarcina tubarã complicatã tratamentul este înmtodeauna chirurgical. În
cazul unei rupturi cu inundaţie peritonealã şi şoc hemoragic, trebuie aplicat un
tratament intensiv de reechilibrare hemodinamicã şi hematologicã.
Tehnica rezolvãrii chirurgicale.
Se opereazã de obicei cu anestezie generalã, putându-se utiliza cu prudenţã
şi rahianestezia, dar numai în sarcina ectopicã neruptã. Cele rupte, cu inundaţie
peritonealã şi şoc hemoragic se vor opera numai cu anestezie generalã, dupã un
intens tratament de reechilibrare volemicã.
Tratamentul chirurgical poate fi împãrţit în douã mari grupe: metode de
exerezã şi metode conservatoare.
Metode de exerezã aplicate:
- Salpingectomia clasicã, este periculoasã pentru troficitatea ovarului prin
interceptarea arcadei vasculare; salpingectomia retrogradã subseroasã, prin
secţionarea din aproape în aproape a pediculilor mezosalpingelui este de preferat.
Se discutã dacã sã se facã salpingectomie totalã (inclusiv porţiunea interstiţialã cu
înfundare) sau salpingectomie parţialã. Fiecare metodã are avantaje şi dezavantaje.
- Anexectomia, este indicatã numai în sarcina tuboovarianã, în cazul
afectãrii odatã cu ruptura trompei şi a ovarului, sau al asocierii cu un ovar
patologic.
- Histerectomia, este indicatã numai în cazuri grave de rupturã uterinã
extinsã (în cazul rupturii unei sarcini interstiţiale sau cornuare), sau a unei afecţiuni
asociate (fibrom).
Metode conservatoare
- Expresiunea tubarã simplã, indicatã în sarcini mici, în evoluţie, cu trompã
suplã, macroscopic normalã. Prezintã riscul hemoragiei secundare.
- Salpingotomia, se poate practica într-o sarcinã tubarã micã, cu trompa
integrã, sau chiar pe trompe rupte şi constã în evacuarea sarcinii şi suturarea
trompei, lateralã sau terminoterminalã (cu excluderea segmentului afectat) eventual
pe tutore de polietilenã, sau rezecţia parţialã a trompei cu salpingoneostomie.
Procedeele sunt laborioase şi cu rezultate mediocre, stenoza tubarã fiind frecventã.
- Reimplantarea tubouterinã, imediatã sau amânatã, are rezultate mediocre,
ducând la stenozã cicatricialã.
Alegerea procedeului chirurgical depinde de starea trompei afectate (ruptã
sau nu), de starea trompei contralaterale, de antecedentele obstetricale ale femeii,
de dorinţa de a mai avea sau nu copii şi de patologia asociatã (utero-anexialã).
Atitudinea justã faţã de sângele şi chiagurile din caviatatea abdominalã este
aceea de scoatere a cheagurilor şi de aspirare a sângelui, cu închiderea peretelui
abdominal fãrã drenaj.
Forme rare de sarcinã ectopicã
Sarcina ovarianã
Reprezintã nidaţia ectopicã a unei sarcini la nivelul ovarului. Frecvenţa este
de 0,5 1% din totalul S.E.
Clasificare. Sarcina ovarianã poate fi primitivã (nidaţie intrafolicularã) sau
secundarã (nidaţie extrafolicularã). Astãzi este tot mai puţin acceptatã varietatea
primitivã, sarcina ovarianã apãrând ca urmare a reimplantãrii unui ou avortat din
trompã, fiind deci o modalitate de tip secundar.
Etiologia, rãmâne obscurã. Existã posibilitatea apariţiei unei sarcini ovariene
primitive ca urmare a unei ponte întârziate, speramtozoizul fecundând ovocitul
intrafolicular în ovar, cu dezvoltarea oului la acest nivel. Majoritatea autorilor
contestã acest concept, acceptând existenţa numai a sarcinii ovariene secundare.
Factorii etiologici incriminaţi sunt modificãri ovariene (albuginee, cortex, procese
inflamatorii, endometriozã), modificãri ale foliculului de Graff (tensiune
intrafolicularã insuficientã, obstrucţia stigmei, etc) sau lipsa de captare a ovulului.
Evoluţia, este frecvent spre rupturã cu inundaţie peritonealã, care survine
precoce datoritã lipsei extensibilitãţii ovarului. Rareori se poate opri în evoluţie şi
vindeca spontan prin rezorbţie.
Simptomatologia, este comunã cu a sarcinii tubare, celioscopia poate stabili
diagnosticul înainte de apariţia complicaţiilor.
Diagnosticul diferenţial se face numai intraoperator, cu sarcina ectopicã
tubarã, pe baza urmãtoarelor criterii: trompa omolateralã sã fie intactã şi separatã
de ovar, sacul gestaţional sã ocupe poziţia normalã a ovarului, sã fie legat de uter
prin ligamentul uteroovarian, peretele sacului gestaţional sã conţinã ţesut ovarian.
Tratamentul, trebuie sã fie pe cât posibil conservator. Uneori se poate
recurge la rezecţie parţialã de ovar, alteori chiar ovarul este greu de recunoscut în
tumoarea hematicã ruptã, care înglobeazã şi trompa, situaţie în care se impune
anexectomia.
Sarcina abdominalã
Sarcina cervicalã
Este extrem de rarã 0,03% din totalul localizãrilor ectopice şi poate îmbrãca
mai multe forme anatomoclinice:simultan în trompã şi ovar, sau în trompã şi
cavitatea peritonealã (abdominalã), în aceeaşi trompã, în ambele trompe, în trompã
şi uter. Aceste entitãţi sunt mai mult teoretice, întrucât în practicã sunt extrem de
rare.
Simptomatologia este similarã cu cea a sarcinii ectopice unice, diagnosticul
este în general decis de laparatomie şi examen histopatologic. Dacã una din sarcini
este intrauterinã, dupã rezolvarea chirurgicalã a celei ectopice, aceasta poate
evolua spre avort sau naştere (prematurã sau la termen).
Sarcina cornuarã
Este datoratã nidaţiei şi dezvoltãrii oului în cornul uterului dublu sau septat,
fiind adesea confundatã cu sarcina angularã sau interstiţialã.
Simptomatologia este caracterizatã prin evoluţia durerosaã a sarcinii (uterul
malformat se lasã mai greu destins). La tactul vaginal se constatã conturul anormal
al uterului cu prezenţa celui de al doilea corn uterin.
Infertilitatea este frecvent întâlnitã, dar sunt şi cazuri care au evoluat spre
termen (naştere prematurã), prezentaţiile vicioase, şi tulburãrile de dinamicã în
travaliu sunt frecvente.
Sarcina intramuralã
Sarcina intraligamentarã