Anatomie 2

SPLANCHNOLOGIA ANIMALELOR DOMESTICE

10
Sistemul urogenital IV
Conf.univ.dr.
Bogdan Georgescu
 Sistemul (aparatul) genital femel (Organa genitalia feminina)

• Sistemul (aparatul) genital femel grupează organe care sunt omoloage și sunt dispuse în același plan ca la mascul.
• La mamiferele domestice, sistemul genital femel nu își limitează rolul la dezvoltarea gameților și a hormonilor
sexuali.
• Este sediul fecundației și, de asemenea, adăpostește fătul în uter și îi asigură nutriția în timpul gestației.
• Iată de ce partea sa tubulară prezintă o dezvoltare mult mai mare decât la mascul, în timp ce partea sa copulativă
este mai puțin complicată.
• Înaintea prezentării organelor genitale femele, se cuvine a face o scurtă prezentare a terminologiei generale legată
de reproducția la mamifere.
• Starea în care se află organismul matern, cu toate modificările sale de-a lungul perioadei în care produsul de
concepție se dezvoltă de la stadiul de ou sau zigot și până la expulzarea acestuia din și prin căile genitale femele
se numește gestație.
• Procesul prin care noul organism ajuns la gradul de dezvoltare propriu speciei este expulzat din organismul matern
în mediul ambiant se denumește generic fătare sau parturiție.
• Acești termeni sunt utilizați pentru toate mamiferele (domestice și sălbatice) cu excepția speciei umane.
• Pentru specia umană termenii utilizați sunt de sarcină sau graviditate, respectiv naștere.
• Un alt termen utilizat curent pentru toate mamiferele (inclusiv specia umană) este cel de parturiție, care este
sinonim cu termenii de fătare, respectiv naștere.
• La masculi, în general, după atingerea maturității sexuale, testiculele și celelalte organe genitale nu suferă
modificări structurale și funcționale importante de-a lungul timpului.
• Spre deosebire de masculi, femelele, după pubertate prezintă modificări structurale și funcționale profunde
instalate periodic în organele genitale, începând cu ovarele.
• Principala modificare este reprezentată de eliminarea periodică de la nivelul ovarului a unuia sau mai multor
ovocite, fenomen denumit ovulație.
• Ovulația este însoțită și de modificări comportamentale ale femelei, manifestate printr-o mărire a excitabilității
generale, prin stare de neliniște, luarea unor poziții și atitudini caracteristice, culminând cu acceptarea
împerecherii (receptivitate sexuală).
• Starea generală a unei femele care prezintă toate aceste semne se numește estru sau “călduri” (în limbaj popular).
• Estrul se manifestă cu o frecvență variabilă în funcție de specie.
• Perioada de timp cuprinsă între două manifestări ale estrului este denumită ciclu estral sau ciclul sexual al
femelei.
• Aceste cicluri estrale pot fi influențate (ca frecvență și durată) de o serie de factori geografici (latitudine
geografică, durata cu lumină a zilei etc.), factori nutriționali, situații de stres etc.
• În funcție de frecvența ciclurilor estrale, speciile sunt grupate în specii monoestrice (un singur ciclu sexual pe an)
și specii poliestrice (ciclul estral se repetă pe tot parcursul anului dacă nu intervine o perioadă de gestație).
• În cazul speciilor monoestrice, după unicul ciclu estral, în cazul în care nu se instalează gestația, femela intră într-
o lungă perioadă de repaus a organelor genitale, numită anestru.
• Această situație este întâlnită mai ales la speciile sălbatice (canide sălbatice – lupi și vulpi, cervidee, caprine
sălbatice, suine sălbatice etc.).
• Cățeaua domestică prezintă de cele mai multe ori două cicluri estrale pe an (primăvara și toamna).
• În cadrul speciilor poliestrice sunt grupate speciile domestice (bovine, suine, leporide), poliestria fiind o
caracteristică dobândită ca urmare a domesticirii.
• Mai există și specii poliestrice sezoniere care prezintă o succesiune de câteva cicluri estrale, urmate de o lungă
perioadă de anestru.
• În această categorie sunt grupate rumegătoarele mici, ecvinele șio felinele (pisica domestică).
• Un ciclu estral este sistematizat în mai multe faze (proestru, estru, metestru și diestru), în timpul fazei de estru
având loc ovulația (eliberarea unui ovocit dintr-un folicul ovarian matur)(v. Histologia).
• Majoritatea mamaifereleor domestice (ecvine, rumegătoare, suine, canide) au ovulație spontană.
• La feline și leporide ovulația are loc în mod reflex, ca urmare a stimulilor generați în timpul actului împerecherii
sau datorită altor stimuli care declașează prin intermediul sistemului nervos o ovulație provocată.
• Există specii ale căror femele dezvoltă în uter și fată un singur produs, ele fiind caracterizate printr-o gestație
simplă (ecvine, bovine), femelele fiind denumite monotocice.
• Alte specii produc mai mulți indivizi la o fătare ca urmare a unei gestații multiple (suine, carnivore, leporide),
femelele numindu-se în acest caz politocice.
• În funcție de numărul de fătări (sau lipsa lor), femele sunt denumite nulipare (care nu au fătat niciodată), unipare
(când au fătat o singură dată) sau multipare (când au fătat de mai multe ori).
• Asemenea sistemului genital mascul, sistemul genital femel este sistematizat în trei părți principale, fiecare având
echivalentul său în sistemul genital masculin: gonadele feminine (ovare), tractul genital feminin (oviductele, uterul,
vaginul, vestibulul vaginal și vulva), la care se adaugă glandele accesorii sau anexe (mamelele).

1. Ovarele (Ovarium)

• Ovarele sunt formațiuni anatomice pare care se dezvoltă la nivelul tavanului cavității abdominale și rămân întreaga
viață în interiorul acesteia.
• La unele specii (rumegătoare, suine), în timpul dezvoltării intrauterine are loc o descindere (deplasare) a ovarelor,
acestea deplasându-se în sens ventro-caudal de la locul de formare până în dreptul intrării în cavitatea pelvină.
• La ecvine ovarele se deplasează mult mai puțin, ajungând la câtiva cm de tavanul cavității abdominale.
• Numai la carnivore și leporide ovarele rămân în imediata apropiere a locului lor de formare (regiunea sublombară,
caudal de rinichi).
• Odată cu atingerea maturității sexuale, ovarul prezintă modificări structurale și funcționale care se succed periodic,
corespunzător ciclurilor estrale.
• Aceste modificări ovariene sunt denumite cicluri ovariene.
• Ovarul are o functie dublă: gametogenă, asigurând de ovogeneza (producerea ovocitelor) și endocrină, controlând
întreaga activitate genitală (sub controlul hipofizei) prin secreția de hormoni estrogeni și progestativi.

1.1. Caractere generale

• Ovarele au, în general, o formă globuloasă, cu suprafața mai mult sau mai puțin regulată și un volum variabil, în
funcție de specie și starea fiziologică a ovarului.
• Fiecare ovar prezinmtă două fețe (laterală și medială), două margini (una liberă și una mezovarică) și două
extremități (cranială și caudală).
• Marginea liberă (Margo liber) este orientată ventral, iar marginea mezovarică (Margo mesovaricus) este opusă
precedentei, pe ea se inseră ligamentul ovarian și prezintă un hil (Hilus ovarii) prin care pătrund în ovar
formațiunile vasculo-nervoase.
• Extremitatea cranială (Extremitas tubaria) este denumită și extremitate tubară, iar cea caudală sau uterină
(Extremitas uterina) are inserat ligamentul uteroovarian.
• Suspendarea de tavanul cavității abdominale a ovarelor de către peritoneu este asemănătoare suspendării testiculelor
înainte de începerea procesului de “migrație testiculară”.
• Suspendarea de tavanul cavității abdominale a ovarelor de către peritoneu este asemănătoare suspendării testiculelor
înainte de începerea procesului de “migrație testiculară”.
• Mezoul ovarian sau mezovarul proximal (Mesovarium proximale) este pliul medial al extremității craniale a
ligamentului larg (lat).
• Se detașează din regiunea sublombară și se inseră pe marginea dorsală a ovarului, suspendând-ul asemănător
suspendării testiculului de către mezorchiul fetal înainte de începerea migrației testiculare.
• Pliul medial reprezintă mezovarul propriu-zis (Mesovarium), care include formațiunile vasculo-nervoase și
ligamentul propriu al ovarului sau ligamentul uteroovarian (Lig. ovarii proprium) care conectează polul caudal al
ovarului de vârful cornului uterin. Ligamentul propriu al ovarului are aspectul unui cordon fibro-muscular.
• Pliul lateral sau mezosalpinxul (Mesosalpinx) este foița peritoneală care suspendă oviductul, de la vârful căruia se
detașează pe ovar fimbria ovariană sau ligamentul tuboovarian (Fimbria ovarica).
• Fimbria ovarică este redusă, formată din fibre conjunctive și musculare netede și reprezintă una din prelungirile
pavilionului trompei uterine care se fixează la extremitatea cranială a ovarului.
• La nivelul mezoului ovarian, între cele două pliuri, se formează o lojă peritoneală denumită bursă ovariană (Bursa
ovarica), formată din două pliuri peritoneale distincte, lateral și medial.
• Bursa ovariană este largă și acoperă tot ovarul la scroafă ; în interiorul ei infundibulul tubar se deschide printr-un
orificiu larg.
• La cățea orificiul de comunicare a bursei ovariene cu cavitatea peritoneală este îngust, dispus medial și camuflat de
țesut adipos.
• La iepuroaică bursa ovariană este redusă, ovarele fiind situate în afara acesteia.
 Bursa ovariană la iapă (schemă)(stânga)
1- ovar; 2- peritoneu; 3- ligament uteroovarian
(mezovar); 4- ligamentul tubo-ovarian (mezosalpinx); 5-
trompă uterină (oviduct); 6- pavilionul trompei uterine;
7- formațiuni vasculare erectile; 8- orificiul abdominal
al trompei uterine; 9- papila uterină (orificiul uterin al
trompei uterine); 10- corn uterin.

Bursa ovariană la vacă (foto)(dreapta)

 1.2. Structura ovarului

• Ovarul prezintă un epiteliu superficial și care se continuă cu peritoneul visceral, o albuginee, un țesut propriu
structurat într-o zonă parenchimatoasă și una vasculară, precum și formațiuni vasculo-nervoase.
 Epiteliul superficial sau germinativ (Epithelium superficiale) este format dintr-un strat de celule cubice sau
prismatice (în funcție de faza ciclului sexual al femelei respective).
• Epiteliul acoperă ovarul în totalitate (la scroafă), în cea mai mare parte (la majoritatea femelelor) sau numai pe o
zonă restrânsă (la iapă).
• Epiteliul se continuă cu mezoteliul peritoneal la nivelul unei linii de demarcație (Margo limitans peritonei).
 Albugineea ovariană (Tunica albuginea) este situată sub epiteliul germinativ, are aspect de membrană
conjunctivo-vasculară groasă de 0,01-0,1 mm și se formează prin condensarea stromei ovariene.
 Corticala sau zona parenchimatoasă (Cortex ovarii s. Zona parenchymatosa) este formată dintr-un corion citogen
în care se dezvoltă elementele funcționale ale ovarului, respectiv foliculii ovarieni și corpii luteali.
• La toate speciile este situată la periferia ovarului, cu excepția iepei, la care ocupă zona centrală a ovarului.
• Corionul citogen sau stroma ovarului (Stroma ovarii) este un țesut conjunctiv foarte bogat în celule cu potențialități
evolutive deosebite.
• Foliculii ovarieni (Folliculi ovarici) sunt formațiuni în care are loc ovogeneza și sunt elaborați hormoni estrogeni.
• Cele două procese se desfășoară în strânsă corelație și constau în modificările morfologice și calitative ale celulei
sexuale femele, care parcurge stadiile de la ovogonie la ovocit de ordinul II, precum și în diferențierea structurilor
cu rol nutritiv și endocrin.
• Dimensiunile și morfologia foliculilor ovarieni diferă în funcție de stadiul lor evolutiv, deosebindu-se foliculi
primordiali, primari, secundari și terțiari (v. Histologia).
• Trebuie precizat că în toate etapele de dezvoltare, numeroși foliculi suferă involuții denumite atrezii foliculare.
• Se consideră că din numărul mare de foliculi primari (zeci de mii) cu care se naște femela, doar aproximativ 10%
ajung la maturare și eliberează ovocite de ordinul II.
• Corpii luteali sau galbeni (Corpi lutei) reprezintă elementele funcționale ale ovarului care elaborează
progesteronul, hormon cu rol decisiv în instalarea și menținerea gestației.
• Ei se formează în cavitatea foliculilor terțiari după ovulație (v. Histologia).
• Corpii luteali proemină pe suprafața ovarului, au forme diferite, consistență elastică și culoare caracteristică speciei
(galbenă, cenușie sau roșiatică).
 Zona medulară sau vasculară (Medulla ovarii s. Zona vasculosa) are culoare roșiatică și este situată în centrul
ovarului la toate speciile cu excepția iepei, la care înconjoară zona parenchimatoasă.
• Zona medulară este formată din țesut conjunctiv lax în care sunt înglobate fibre musculare netede, vase sanguine și
limfatice, fibre nervoase, corpusculi senzitivi și microganglioni vegetativi.

Structura ovarului
la iapă (A) și vacă (B)(schemă)
1- artera și vena ovariană; 2-zona periferică
vasculară a ovarului de iapă; 3- zona centrală
vasculară a ovarului de vacă; 4-zona
parenchimatoasă a ovarului la iapă -centrală; 5-
zona parenchimatoasă a ovarului la vacă -
periferică; 6-epiteliu germinativ.

Structura ovarului la vacă (schemă)

 1.3. Ovarele la mamiferele domestice

 La iapă și măgăriță ovarele sunt mari, cu aspect globulos-reniform,

cu suprafața netedă, acoperită de o albuginee groasă și de peritoneu.
• Fețele laterală și medială sunt convexe și considtente, iar marginea
liberă prezintă o excavație adâncă și îngustă corespunzătoare fosei
ovariene.
• Ovarele sunt suspendate de tavanul cavității abdominale în planul
vertebrelor lombare IV-V prin intermediul unui mezovar lung care se
continuă în sens cranial până la polul caudal al rinichiului, iar caudal
mezovarul se continuă cu mezometrul (ligamentele late/largi).
• Ovarul drept este dispus ușor cranial față de ovarul stâng.
• La aceste specii ovarele pot fi ușor palpate prin examen transrectal.
 La vacă ovarele sunt mai reduse dimensional față de ce de iapă,
ovalare și cu suprafața accidentată de numeroși foliculi ovarieni sau
corpi galbeni în diferite stadii de evoluție.
• La femelele tinere, ovarele sunt situate lateral, în planul unghiului de
bifurcație a coarnelor uterine. Ovarul la vacă, scroafă și iapă
• La vacile multipare ovarele se pot palpa transrectal în planul (schemă)
unghiului extern al iliumului.
 Ovarele la oaie și capră sunt asemănătoare cu ovarele de vacă.
 La scroafă zona parenchimatoasă ocupă toată suprafața ovarului, iar
numeroșii foliculi ovarieni ajunși la maturitate îi conferă un aspect
muriform, neregulat.
• Au 3-4 cm diametru, sunt globuloase și suspendate printr-un mezou
ovarian lung, în apropierea planului median, intersectat cu planul
care trece prin unghiul extern al iliumului și penultima mamelă
inghinală.
• Bursa ovariană este largă și acoperă complet ovarul.
 La cățea și pisică ovarele sunt elipsoidale, mici, de culoare gri-roșiatică, cu suprafața neregulată.
• Sunt închise complet în bursa ovariană și sunt situate mult anterior în planul vertebrei lombare III.
• Bursa ovariană acoperă ovarul și prezintă un orificiu îngust, “camuflat” de țesut adipos.
 La iepuroaică ovarele sunt alungite, de culoare galben-roz și cu suprafața ușor denivelată.
• Ovarele sunt dispuse în planul vertebrelor lombare II-III și nu sunt incluse în bursa ovariană.

Dehiscența unui folicul de pe suprafața ovarului

 2. Trompa uterină, oviductul sau salpinxul (Tuba uterina s. Salpinx)

• Trompa uterină, oviductul, salpinxul sau “ trompa Fallope/Falloppio” este un organ par, simetric.
• Este un conduct fin, musculo-membranos, îngust, uneori flexuos și cu lungime variabilă în funcție de specie și
individ,
• Oviductele sunt dispuse între ovare și vârfurile coarnelor uterine.
• Trompa uterină împreună cu uterul și vaginul se dezvoltă ontogenetic din canalul Müller și are rolul de a
transporta ovocitul de la ovar în uter.
• Trompele uterine sunt suspendate între foițele lamei externe a bursei ovariene (mezosalpinx) care se atașează la
extremitatea anterioară a ligamentului lat (larg), precum și de tavanul cavității abdominale.
• Oviductul captează ovocitul de ordinul II și asigură condițiile favorabile pentru a doua diviziune de maturație a
ovocitului, în urma căreia se formează ovulul; ascensiunea spermatozoizilor, fecundație, primele diviziuni ale
zigotului și migrația lui spre cavitatea uterină.
• Fiecare trompă uterină este sistematizată în trei segmente: ovarian, corp și segment uterin.
 Segmentul ovarian se prezintă la toate femelele sub forma unei dilatații largi, cupuliforme, denumită infundibul
(Infundibulum tubae uterinae) sau, ținînd cont de aspect, pavilionul trompei uterine.
• Circumferința infundibulului este franjurată datorită faptului că mucoasa de pe fața sa internă prezintă numeroase
pliuri bogat vascularizate denumite fimbrii (Fimbriae tubae) care se continuă pe fața externă a pavilionului (care
este netedă) cu peritoneul.
• Aceste fimbrii, în planul central al pavilionului converg pe orificiul abdominal, îngust, al trompei uterine (la
scroafă orificiul este larg).
• Această particularitate face ca la femelă cavitatea peritoneală să comunice cu exteriorul prin traiectul căilor
genitale.
• La mascul cavitatea peritoneală este complet închisă și cu comunică cu exteriorul.
• Unul din franjurile (fimbriile) pavilionului, care conține și fibre musculare netede, se inseră pe polul cranial al
ovarului realizând ligamentul tuboovarian sau fimbria ovarică (Fimbria ovarica).
• În timpul ovulației, pavilionul trompei uterine devine turgescent (datorită structurii vascular-erectile și a fibrelor
musculare netede) și este capabil să se aplice pe ovar pentru a capta ovulul.
 Corpul trompei uterine este situat între foițele mezosalpinxului, la majoritatea speciilor prezintă numeroase
flexuozități care se șterg treptat spre vârful cornului uterin.
• Corpul oviductului începe la nivelul orificiului abdominal printr-o ampulă a trompei uterine (Ampulla tubae uterinae),
relativ mai scurtă și mai largă comparativ cu restul corpului.
• La nivelul ampulei are loc fecundația.
 Extremitatea uterină a oviductului prezintă o ușoară îngustare numită istmul trompei uterine (Isthmus trompae
uterinae).
• Porțiunea uterină este scurtă, lipsită de flexuozități și se termină la nivelul orificiului uterin al trompei uterine (Ostium
uterinum tubae).
• La iapă și cățea acest orificiu este dispus pe o redusă papilă care proemină în interiorul vârfului cornului uterin.
• La celelelate specii trecerea de la trompa uterină la cornul uterin se realizează treptat, fără o demarcație precisă.
• Trompa uterină prezintă o structură formată, de la exterior spre lumen, din seroasă, musculoasă, mucoasă, vase și
nervi.
• Seroasa acoperă întreg organul și se continuă cu foițele mezosalpinxului.
• Musculoasa, formată din fibre netede, prezintă două straturi (longitudinal extern și intern circular sau spiral). La
nivelul pavilionului musculoasa este foarte subțire și se îngroașă progresiv către istm.
• Mucoasa are un epiteliu prismatic simplu și formează numeroase pliuri longitudinale (v. Histologia).
• La marginea infundibulului se continuă direct cu seroasa (fapt ce poate explica extinderea infecțiilor din sfera genitală
către peritoneu).

Conformația trompei uterine (oviductului, salpinxului) la iapă (schemă)

1-ovarul; 2-ligamentul suspensor al ovarului; 3- infundibulul cu ostiumul abdominal al oviductului; 4-fimbria ovarică; 5-ampula
salpinxului; 6-istm; 7-salpinx; 8-ostiumul uterin al salpinxului; 9-vârful cornului uterin.
 3. Uterul (Uterus)

• Uterul este un organ musculo-membranos, cavitar (tubular), interpus între trompele uterine și vagin.
• Are rolul de a primi, adăposti și hrăni produsul de concepție până când acesta atinge un anumit grad de dezvoltare
pentru a putea fi eliminat la exterior.
• Are un aspect diferit în funcție de specie, subsecvent contopirii parțiale în plan median a canalelor Müller.
 La marsupiale, cele două canale Müller nu se unesc, extremitatea lor caudală se deschide separat în sinusul
urogenital (Uterus duplex et Vagina triplex).
• Deoarece nu se formează o placentă, puiul este eliminat prematur, fiind preluat de către mamă în punga abdominală
(marsupiu), unde se fixează de unul din mameloane.
• Puiul va părăsi marsupiul numai după dezvoltarea organelor de simț.

Sistemul genital femel la marsupiale

 La rozătoare, porțiunea caudală (vaginală) a canalelor Müller fuzionează (Vagina simplex), dar porțiunea mijlocie,
uterină, rămâne complet separată (Uterus duplex).
• Produsul de concepție poate fi păstrat în uter până aproape de completa lui dezvoltare datorită prezenței placentei.
 La majoritatea femelelor mamiferelor domestice fuziunea canalelor Müller este mult mai avansată, astfel că se
structurează un corp uterin comun sau separate incomplete de un sept.
• La vacă, scroafă și cățea uterul prezintă două coarne și corpul subseptat (Uterus bicornis subseptatus), iar la iapă
uterul este bicornual și corpul neseptat (Uterus bicornis nonseptatus).
• La primate (inclusiv specia umană) uterul nu prezintă coarne uterine (Uterus simplex), din canalele Müller doar
trompele uterine păstrându-și individualitatea.
• Funcțional, uterul este implicat în fecundație, gestație și parturiție.
• El asigură condiții pentru capacitația și ascensiunea spermatozoizilor spre trompele uterine.
• Gestația, proces complex la care participă atât mama cât și produsul de concepție este definită ca perioada de timp
care trece de la fecundație până în momentul în care fătul devine capabil să ducă o viață independentă.
• Uterul este organul în care produsul de concepție parcurge stadiile de blastocit, gastrulă, embrion și făt (v.
Embriologia).
• Concomitent cu evoluția produsului de concepție se formează anexele fetale, organe cu rol protector și nutritiv.
• În parturiție (fătare, naștere) contracțiile uterine asociate cu cele ale mușchilor abdominali ventro-laterali asigură
expulzarea fătului viabil în mediul extern.
• În general uterul prezintă două coarne uterine, un corp și un gât.

3.1. Coarnele uterine (Cornu uteri dextrum et sinistrum)

• Coarnele uterine la toate speciile domestice (cu excepția iepei) au formă conică, mult efilate și sunt situate în plan
paramedian, ușor divergente cranial, cu lungime și poziție variabile în funcție de specie și starea fiziologică a
femelei respective.
• Lungimea coarnelor uterine este dependentă de numărul de produși pe care îi poartă femela într-o perioadă de
gestație.
• Fiecare corn uterin prezintă o margine mezometrică sau mica curbură (Margo mesometricus)(concavă și pe care se
inseră ligamentele late/largi), o margine liberă sau marea curbură (Margo liber)(convexă și netedă) acoperită de
seroasa peritoneală, o față laterală și o față medială (concentrică).
• Extremitatea cranială (vârful cornului uterin) se continuă direct cu trompa uterină, iar extremitatea caudală
fuzionează cu extremitatea celuilalt corn uterin și se continuă cu corpul uterin.
• La unele specii, în plan median bazele celor două coarne uterine sunt unite printr-un pliu peritoneal care formează
pliul sau ligamentul intercornual (Lig. intercornuale).
• La rumegătoarele mici este present un singur ligament intercornual iar la bovine două ligamente intercornuale, unul
dorsal și unul ventral (Lig. intercornuale dorsale et Lig. intercornuale ventrale).

3.2. Corpul uterului (Corpus uteri)

• La toate speciile, corpul uterin are un aspect cilindric, ușor aplatizat dorso-ventral.
• Corpul uterului prezintă o față dorsală (Facies dorsalis) și o față ventrală (Facies ventralis), ambele ușor convexe
dintr-o parte în alta și netede, și două margini, una dreaptă și una stângă (Margo uteri dexter et Margo uteri sinister)
pe care se inseră ligamentele late/largi.
• Inserția ligamentelor late este în general mai apropiată de fața dorsală decât de fața ventrală a corpului uterin.
• Corpul uterin se continuă cranial cu coarnele uterine și caudal cu gâtul uterului.
• La iepuroaică lipsește corpul uterin.

3.3. Gâtul uterin sau cervixul (Cervix uteri)

• Gâtul uterin sau cervixul este reprezentat de o porțiune mai îngustă a uterului, cu pereții deosebit de groși, care
adăpostește un canal îngust – canalul cervical ă care comunică caudal cu fundul vaginului.
• Gâtul uterului este format dintr-o porțiune anterioară, prevaginală (Portio prevaginalis), mai lungă și o porțiune
vaginală (Portio vaginalis) cu aspect cilindric sau tronconic, care proemină în fundul vaginului.
• În jurul porțiunii vaginale proeminente în vagin se formează un fund de sac circular (Fornix vaginae), rezultat din
răsfrângerea mucoasei pe peretele vaginal.
• La nivelul orificiului exteriror al uterului mucoasa formează pliuri radiale și circulare și structurează “floarea
involtă”.
 Gâtul uterin (cervixul) - secțiune sagitală (schemă(
1-cavitatea uterului; 2-ostiumul intern al uterului; 3- ostiumul extern al uterului; 4-cervix;
5-canal cervical; 6-pliuri circulare ce vor forma floarea involtă; 7-fornixul dorsal și ventral
al vaginului; 8-cavitatea vaginului.
Uterul la mamiferele domestice și la primate
 3.4. Cavitatea uterului (Cavum uteri)

• Cavitatea uterină reprezintă în totalitate spațiul închis în interiorul uterului.

• În sens cranial, cavitatea uterului comunică cu cavitățile trompelor uterine prin orificile uterine ale acestora, iar
caudal, prin orificiul uterin extern, comunică cu cavitatea vaginală.
• Cavitatea uterului prezintă o porțiune centrală, situată în interiorul corpului uterului și care, la locul de fuzionare a
pereților mediali ai coarnelor uterine poate prezenta un pinten denumit sept uterin (Velum uteri)(la rumegătoare,
suine și carnivore).
• La iapă, extremitatea cranială a cavității corpului uterin formează fundul uterului (Fundus uteri).

3.5. Ligamentele late (Ligamentum latum uteri)

• Menținerea uterului în poziție normală se realizează prin intermediul ligamentelor late, precum și prin
continuitatea caudală a uterului cu vaginul.
• Ligamentele late sau largi sunt structuri complexe formate din plica peritoneală transversală, urogenitală, care
suspendă uterul în cavitatea abdominală și pelvină.
• În general, ligamentele late au formă trapezoidală, cu baza mare inserată pe uter și cu baza mica inserată la nivelul
regiunii sublombare și ai pereților laterali ai cavității pelvine.
• Fața ventrală a fiecărui ligament lat prezintă o îngroșare secundară numită ligament rotund al uterului (Lig. teres
uteri), formațiune care constituie o reminișcență embrionară a ligamentului cozii epididimului.
• La cățea, ligamentul rotund este mai dezvoltat și pătrunde în traiectul inghinal, determinând formarea unui proces
vaginal peritoneal care poate depăși inelul inghinal superficial și să ajungă subcutan.
• Între foițele ligamentelor late se află formațiunile vasculo-nervoase pentru organele genitale, formațiuni înglobate
într-o masă de țesut conjunctiv orientat și de fibre musculare netede.
 Ligamentele late și ligamentele rotunde
la iapă (A) și cățea (B)(schemă)

1- mezorect; 2- rect; 3- pliuri ale mucoasei;

4- corpul uterin; 5- ligamentele largi; 6-
seroasa; 7- fascia perineală superficială; 8-
cavitatea vaginală; 9- gubernaculum testis;
10- ureter; 11- foița parietală.
 3.6. Uterul la mamiferele domestice

Iapă și măgăriță
• La iapă și măgăriță uterul este de tip bicornual neseptat.
• Corpul uterului este lung de aprox. 20 cm și situat la nivelul intrării în cavitatea pelvină, fiind parțial dispus în
cavitatea abdominală, într-o poziție aproape orizontală.
• Gâtul uterin prezintă un perete deosebit de gros care poate fi ușor palpat transrectal.
• Mucoasa gâtului uterin în porțiunea vaginală formează o “floare involtă” proeminentă, dar simplă.
• Coarnele uterine, lungi de aproximativ 20-25 cm, sunt cilindrice, ușor divergente cranial și recurbate dorsal, având
aspectul unor tălpi de sanie.
• Extremitatea cranială a coarnelor uterine ajunge în planul vertebrei a II-a lombare.
• Ventral, coarnele uterine vin în raport cu vezica urinară, ansele jejunale și ansele colonului descendent.
• Fața superioară a coarnelor uterine vin în raport cu rectul.
• Cornul uterin drept se spinjină pe cârja cecumului, iar cornul uterin stâng este dispus între rect și colonul descendent
pe de-o parte (medial) și flexura pelvină a colonului ascendent pe de altă parte (lateral).
• La aceste specii criptele și glandele uterine sunt răspândite uniform sau difuz pe toată suprafața mucoasei,
determinând sistemul difuz de placentă (v. Histologia).
Sistemul genital la iapă – vedere laterală (schemă)
1- ligamentul suspensor al ovarului; 2- ovar; 3-
fimbria ovariană (ligamentul tuboovarian); 4-
infundibul; 5- mezosalpinx; 6- ligament propriu al
ovarului (uteroovarian); 7- mezoovar; 8- corn uterin;
9- corp uterin; 10- cervix; 11- vezica urinară; 12-
uretra; 13- arcada ischiatică; 14- glandele vestibulare
mici; 15- glandele vestibulare mari; 16- corpii
cavernoși ai clitorisului; 17- clitoris; 18- vulva; 19-
plica himenală; 20- floarea involtă; 21- vagin; 22-
vestibul vaginal.
 Sistemul genital la iapă – vedere dorsală (schemă)
1-ovarul stâng; 2-pavilionul trompei uterine; 3-
mezosalpinxul; 4-papila uterină; 5-corn uterin; 6-floarea
involtă; 7-corpul uterin; 8-cervix; 9-vezica urinară; 10-
meat urinar; 11-plica himenală; 12-ligamente largi; 13-
deschiderile glandelor vestibulare mici; 14-bulbii
vestibulului; 15-clitorisul în fosa clitoridiană.
 Vacă
• La vacă uterul este de tip bipartit (bicornual) subseptat. Gâtul uterin are aprox. 8-10 cm și prezintă un perete gros și
dur.
• Porțiunea intravaginală a gâtului uterin prezintă o floare involtă mare, formată din 2-3 rânduri de pliuri concentrice
(floare involtă dublă sau triplă).
• Coarnele uterine, de aprox. 30-35 cm lungime, sunt recurbate ventral și lateral, asemănătoare coarnelor de berbec.
• La femelele tinere, primipare, uterul este situat în întregime în cavitatea pelvină, iar la multipare depășește nivelul
marginii craniale a pubisului și se sprijină pe podeaua cavității abdominale.
• Pe fața dorsală a uterului se poate palpa, transrectal, șanțul median separator și ligamentul intercornual. Mucoasa
uterină (endometrul) prezintă la nivelul corpului și coarnelor uterine un număr de 80-120 de pliuri circulare
(carunculi uterini) dispuși pe patru rânduri paralele.
• Acești carunculi au aspectul unor proeminențe cu contur oval sau circular și suprafața liberă convexă.
• În gestație, carunculii uterini ajung la dimensiuni considerabile (aproape de dimensiunile unui ou de gâscă) și
prezintă numeroase cripte adânci în care se înfundă vilozitățile coriale.
• Intre carunculi mucoasa prezintă glande uterine și formează pliuri dispuse mai ales longitudinal.
• Mucoasa canalului cervical participă la formarea pliurilor circulare, iar între acestea se pliază longitudinal.
• Această dispoziție a pliurilor determină închiderea ermetică a gâtului uterin, cu excepția perioadei premergătoare
parturiției și încă 24-48 ore după fătare, și de asemenea în timpul estrului, când sperma poate pătrunde în uter sau
pipeta pentru însămânțare artificală poate pătrunde câțiva cm în interiorul canalului cervical.

Sistemul genital la vacă – vedere laterală (schemă)

1-ovar; 2-corn uterin; 3- vezica urinară; 4-ligament
intercornual; 5-cervix; 6-vagin; 7-vestibul vaginal; 8-
vulvă; 9-diverticul suburetral.
 Schema carunculului
uterin de (A) vacă,
(B)-oaie și (C) capră.

Sistemul genital la vacă – vedere dorsală (schemă și foto)

1-ovar; 2-pavilionul trompei uterine; 3- salpinxul; 4-ligament
intercornual; 5-carunculi uterini; 6-corn uterin; 7-corpul uterin;
8-cervix; 9-ligamente largi; 10-vagin; 11-meat urinar; 12-canale
epooforice; 13-vestibul vaginal; 14-vezica urinară; 15-plica
himenală; 16- deschiderile glandelor vestibulare mici; 17-
deschiderile glandelor vestibulare mari; 18-vulva; 19-clitorisul;
20-floare involtă dublă.
 Oaie și capră
• La oaie și capră uterul seamănă cu cel de vacă, însă coarnele uterine sunt proporțional mai lungi.
• Există un singur ligament intercornual.
• Endometrul formează pliuri asemănătoare celor descrise la vacă, dar carunculii sunt mai numeroși și au
caracteristici specifice. La oaie, endometrul este de regulă pigemntat (culoare neagră sau cenușie).
• Carunculii uterini prezintă suprafața liberă ușor excavată central. În gestație excavația se adâncește, carunculii
luând aspect de cupă.
• La capră pigemtația mucoasei este inconstantă, iar carunculii au suprafața plană.
• Cervixul, cu o lungime de aprox. 4 cm, prezintă o scrută porțiune vaginală înconjurată de o floare involtă simplă,
variabilă ca formă.
• Stratul muscular profund este din loc în loc îngroșat și formează 5-8 cute circulare (Plicae circulares) care închid
canalul cervical și conferindu-i un traseu sinuos.

Sistemul genital la oaie (foto)

 Scroafă
• La scroafă uterul este de tip bipartit.
• Gâtul uterin este lung de circa 9-15 cm și nu proemină în fundul vaginului, lipsind floarea involtă.
• Canalul cervical este închis de 14-20 proeminențe sau “perinițe” (Pulvini cervicales), proeminențe dispuse pe 2-3
rânduri și angrenate între ele precum “dinții” unui fermoar, determinând aspectul sinuos al canalului cervical.
• Fiecare proeminență reprezintă o îngroșare a peretelui muscular, îngroșare acoperită de mucoasa cervixului.
• Limita caudală a canalului cervical este marcată de locul unde ultimile “perinițe” se continuă cu pliurile mucoase
longitudinale ale vaginului.
• Corpul uterului este subseptat și extrem de scurt și se continuă cranial, fără limită de demarcație, cu coarnele
uterine.
• Coarnele uterine sunt lungi (40-60 cm) și flexuoase, cu aspect intestiniform.
• Extremitățile craniale ale coarnelor uterine sunt ascuțite. În prioada de repaus sexual coarnele uterine se spinjină pe
pereții laterali ai regiunii caudale a abdomenului, iar în gestație coboară pe podeaua abdominală.
• Atunci când se realizează intervenția pentru castrare, coarnele uterine se pot deosebi de ansele jejunale (cu care vin
în contact) prin consistența lor fermă la palpare, prin caracterul lor erectil și prin prezența unor striații longitudinale
pe suprafața lor.
• Aceste caractere ale coarnelor uterine sunt conferite de dezvoltarea perretelui muscular în ansamblu și de prezența
stratului vascular, propriu miometrului.
• Ligamentele late sunt groase și foarte late.
• Ligamentul rotund al uterului este lung, ajungând în spațiul inghinal, în care se extinde.
 Sistemul genital la scroafă – vedere dorsală
(schemă și foto)
1-ovar; 2-salpinx; 3- corn uterin cu aspect de ansă
intestinală; 4-ligament larg; 5-cervix cu cuzineți; 6-
vezică urinară; 7-meat urinar; 8-plica himenală; 9-
vagin; 10-vestibul vaginal; 11-glande vestibulare
mici; 12-vulvă; 13-clitoris.
Însămânțări artificiale la scroafă
 Cățea și pisică
• La cățea și pisică, uterul este de tip bicornual subseptat
și dispus în întregime în cavitatea abdominală,
sprijinindu-se pe fața dorsală a vezicii urinare.
• Porțiunea vaginală a gâtului uterin este proeminentă în
fundul vaginului, însă nu prezintă floare involtă.
• Corpul uterin este foarte scurt și se prelungește cu
coarnele uterine, lungi (15-25 cm), rectilinii și
divergente în sens cranial ajungând până în apropierea
polului caudal al rinichilor.
• La cățea, ligamentul lat are aspect semicircular și
cuprinde între foițele sale o cantitate variabilă de țesut
adipos.
• Ligamentul rotund, foarte dezvoltat, începe de la nivelul
vârfului cornului uterin, parcurge fața laterală a
mezometrului și ajunge până la inelul inginal profund
sau până în bureleltul labial (pliu cutanat situat lateral de
vulvă).
• În aprox. 50% din cazuri, fascia transversă a
abdomenului și peritoneul herniază prin traiectul
inghinal, formând un scurt proces vaginal, care, uneori,
poate ieși prin inelul inghinal superficial și să poate fi
palpat transcutan. Sistemul genital la cățea – vedere dorsală (schemă)
• În acest proces vaginal pătrunde extremitatea distală a 1-ovar în bursa ovariană; 2-ovar cu bursa ovariană deschisă; 3-
ligamentului rotund și, acceidental, pot hernia anse salpinx; 4-ligament propriu al ovarului; 5-corn uterin; 6-corp
intestinale sau cornul uterin gestant. uterin; 7-cervix; 8-vezică urinară; 9-pliuri mucoase
longitudinale; 10-meat urinar; 11-glande vestibulare mici; 12-
• La pisică țesutul adipos de la nivelul mezometrului este
vulvă; 13-ligament larg; 14-vagin; 15-vestibul vaginal; 16-
redus sau absent, iar ligamentul rotund este scurt și nu bulbii vestibulari. La pisică sunt prezente glandele vestibulare
ajunge decât până la inelul inginal profund. mari.
 Iepuroaică
• La iepuroaică uterul este dublu (Uterus
duplex).
• Fiecare uter este format doar dintr-un corn
uterin care se continuă caudal cu un gât
uterin.
• Coarnele uterine sunt lungi (10-12 cm),
divergente în sens cranial, recurbate și
flexuoase.
• Cele două cervixuri au peretele muscular mai
gros și mai ferm decât al coarnelor, sunt
apropiate și paralele între ele.
• Extremitățile lor caudale proemină puțin în
fundul vaginului, dar nu prezintă floare
involtă.
• Fiecare canal cervical prezintă un orificiu
intern (Ostium uteri internum) prin care
comunică cu cavitatea cornului uterin
corespondent și un orificiu extern (Ostium
uteri externum), de comunicare cu cavitatea
vaginului.
• Ligamentul lat este dezvoltat și încărcat cu
țesut adipos.
• Ligamentul rotund al uterului este subțire și
ușor detașat de ligamentul lat; vârful
ligamentului rotund pătrunde în spațiul
inghinal Sistemul genital la iepuroaică – vedere dorsală (schemă)
1-ovar; 2-pavilionul trompei uterine; 3- salpinx; 4-coarne uterine; 5-ligament
larg; 6-vezica urinară; 7-cervix dublu; 8-meat urinar; 9-glande vestibulare
mari; 10-deschiderea glandelor vestibulare mari; 11-vagin; 12-vestibul
vaginal; 13-labii externe; 14-labii interne.
 4. Vaginul (Vagina)

• Vaginul reprezintă porțiunea terminală a căilor genitale prpriu-zise care, prin continuitate cu vestibulul vaginal și
vulva, constituie organul copulator femel.
• Vaginul se formează prin fuzionarea completă a porțiunilor caudale ale celor două canale Müller.
• Vaginul are un aspect tubular, ușor aplatizat dorso-ventral și cu pereți musculo-membranoși elastici.
• Este delimitat cranial de gâtul uterin, iar caudal de plica himenală (plica vestibulo-vaginală).
• Topografic, este dispus aproape orizontal în cavitatea pelvină, venind în contact cu rectul (dorsal), vezica urinară
(ventral) și cu pereții cavității pelvine (lateral).
• La exterior limita cu vestibulul vaginal este marcată doar ventral de către extremitatea distală a uretrei.
• Lungimea vaginului variază cu specia, la iepuroaică având 7-8 cm aprox., la cățea – 7-10 cm, la scroafă – 10-15
cm, la vacă – 28-30 cm, iar la iapă – 20-25 cm.
• Comparativ cu talia, la scroafă este cel mai lung vagin.
• Cavitatea vaginului apare cu un calibru uniform pe toată lungime.
• La majoritatea speciilor extremitatea cranială a vaginului formează un fund de sac (Fornix vaginae) inelar care
înconjoară porțiunea intravaginală a gâtului uterin.
• Limita caudală a vaginului este reprezentată la toate femelele mature de un plan transversal ce trece prin orificiul
uretral extern (meatul urinar).
• La făt, limita caudală este marcată de prezența himenului (Hymen), un perete membranos care separă vaginul
(derivat din canalele Müller) de vestibulul vaginal (dezvoltat din sinusul urogenital).
• În ultima parte a gestației acest sept se rezoarbe aproape total, rămânând ca rudiment sub forma unei cute mucoase
circulare denumită plică himenală sau plică vestibulo-vaginală, plică dispusă înaintea orificiului uretral.
• Din punct de vedere structural, peretele vaginal este asemănător cu peretele uterin, prezentând o tunică seroasă,
țesut conjunctiv subseros, tunică musculară și mucpasă.
• In submucoasă sunt prezenți numeroși noduli limfatici și plexuri vasculare.
• Seroasa (Tunica serosa) acoperă total sau parțial vaginul.
• Ea provine din continuarea în sens caudal a seroasei uterine, seroasă detașată din ligamentele late.
• La nivelul vaginului peritoneul se răsfrânge către pereții cavității pelvine și pe organelle învecinate, respectiv spre
rect și vezica urinară, determinând apariția fundurilor de sac peritoneale.
• Fundul de sac recto-vaginal (Douglas)(Excavatio rectogenitalis) este dispus dorsal față de ligamentele late, iar
fundul de sac vezico-vaginal (Excavatio vesicogenitalis) este dispus ventral, între vagin, vezica urinară și
ligamentele vezicale laterale.
• Porțiunea caudală a vaginului este situate în loja conjunctivă retroperitoneală (Spatium retroperitoneale) și este
acoperită de o adventice (Tunica adventitia) în care sunt prezente numeroase formațiuni vasculo-nervoase.
• Musculoasa vaginului (Tunica muscularis) este mai subțire decât cea uterine și cu straturile mai puțin distincte.
• La femelele cu ovulația condiționată de actul copulator (feline, leporide) stratul mijlociu, vascular, al musculoasei
este foarte dezvoltat și apare sub forma unui plex vascular foarte bogat, vizibil prin transparența stratului
longitudinal extern.
• Mucoasa vaginală (Tunica mucosa) prezintă numeroase pliuri (Rugae vaginalis) dispuse longitudinal și transversal.
• Mucoasa prezintă o colorație diferită în funcție de starea fiziologică (rozalie în repaus, roșie în perioada de călduri și
palidă în gestație).
• Prezintă un epiteliu stratificat pavimentos și un corion bogat în fibre eleastice și noduli limfatici, însă lipsită de
glande (v. Histologia).
• La vacă, scroafă și iepuroaică, în submucoasa peretelui ventral al vaginului sunt prezente două canale epoforice
longitudinale sau canale deferente vestigiale (Ductus deferens vestigialis) reduse, care reprezintă vestigii ale
extremităților caudale ale canalelor Wolff.
• Aceste formațiuni sunt numite și canale Gärtner și își au originea în fund de sac în apropierea inserției ligamentelor
late la nivelul gâtului uterin și se deschid caudal prin câte un orificiu (Ostium ductus deferens vestigialis), de-o parte
și de alta meatului urinar.
• Prezența lor, uni- sau bilaterală, este inconstantă.
• La iapă, vaginul este situat parțial în regiunea peritoneală a cavității pelvine și parțial în loja conjunctivă
retroperitoneală și are aspect de tub aplatizat dorso-ventral, cu pereți relativ subțiri și foarte extensibili.
• Are o lungime de aprox. 20-25 cm, un diametru vertical de 3-5 cm și un diametru orizontal de 6-8 cm.
• Când este puțin destins, diametrele ajung la aproximativ 10-12 cm, iar în timpul parturiției (fătării) diametrul crește
foarte mult.
• Cavitatea vaginală prezintă un fund de sac adânc.
• Caudal este delimitată de cavitatea vestibulului vaginal prin plica himenală, plică dispusă transversal, cranial de
orificiul uretral extern.
• La femelele impubere plica himenală se extinde și pe pereții laterali ai vaginului.
• La vacă, vaginul este lung (30-35 cm) și cu pereți mai groși comparativ cu iapa.
• Fundul cavității vaginale este mai adânc în partea dorsală și superficial ventral, nivel la care porțiunea intravaginală
a cervixului fuzionează cu peretele vaginal.
• Limita caudală a cavității vaginului este marcată de o vizibilă plică himenală dispusă înaintea meatului urinar.
• În peretele ventral, între mucoasă și musculoasă, sunt prezente două canale epoforice.
• În general și au originea în fund de sac în apropierea inserției pe cervix a ligamentelor late, parcurg podeaua
cavității vaginului și se deschid de-o parte și de alta meatului urinar prin câte un orificiu.
• Uneori sunt mai dezvoltate și se pot urmări în grosimea ligamentelor late până în apropierea vârfului coarnelor
uterine.
• La rumegătoarele mici, vaginul are o conformație asemănătoare vaginului de vacă.
• Este proporțional mai scurt (7-8 cm lungime), iar canalele epoforice nu sunt prezente.
• Vaginul la scroafă are o lungime de 10-12 cm, prezintă un perete gros și ferm în jumătatea cranială, devenind din
ce în ce mai subțire către extremitatea caudală.
• Mucoasa vaginală formează pliuri foarte înalte, cu dispunele longitudinală.
• La femelele tinere limita caudală a vaginului este marcată de o plică himenală circulară, cu o înălțime de 1-3 mm.
• La femelele adulte plica de restrânge, fiind dispusă transversal înaintea meatului urinar.
• In submucoasa vaginului sunt prezente două canale epoforice, cu o dezvoltare cu mari variații individuale.
• Vaginul la carnivore este foarte lung (5-10 cm la cățea, 2-4 cm la pisică) și cu orientare oblică ventro-caudală.
• Vaginul depășește cranial arcada pubiană.
• Peretele vaginului este extensibil și delimitează o cavitate cu un calibru care crește ușor către extremitatea caudală.
• Fundul vaginului este mai adânc în partea dorsală, iar limita cu vestibulul vaginal este marcată de o plică himenală
redusă dimensional.
• La iepuroaică vaginul este este foarte lung (6-8 cm).
• Mucoasa vaginală formează pliuri longitudinale, mai înalte în porțiunea cranială.
• În submucoasa vaginului, inconstant pot fi prezente două canale epoforice.
 5. Vestibulul vaginal (Vestibulum vaginae)

• Vestibulul vaginal reprezintă conductul urogenital femel, asemănător uretrei intrapelvine – porțiunea urogenitală de la
mascul.
• Se dezvoltă embriologic din sinusul uro-genital.
• La mamiferele domestice vestibulul vaginal este lung și dispus în totalitate în cavitatea pelvină, în loja conjunctivă
retroperitoenală, între tablele ischiatice și rect, spre deosebire de primate (inclusiv specia umană) la care vaginul este
extrem de scurt și descris în cadrul organelor genitale externe.
• Cranial, vestibulul vaginal comunică larg cu vaginul, iar caudal comunică cu exteriorul prin orificiul vulvar (Vulva s.
Pudendum femininum).
• Pe podeaua cavității vestibulului vaginal, imediat caudal de plica himenală, este prezent meatul urinar (Ostium
urethrae externum), larg și acoperit (protejat) de o redusă cută mucoasă orientată caudal.
• La vacă și scroafă meatul urinar este urmat de un fund de sac al mucoasei, denumit diverticul suburetral
(Diverticulul suburethrale).
• La majoritatea speciilor, pe pereții laterali ai vaginului sunt prezente deschiderile canalelor glandelor vestibulare
mari.
• La vacă, pisică și iepuroaică există câte un orificiu pe fiecare parte, iar la iapă sunt câte 8-10 pe fiecare parte.
• Caudal de meatul urinar, pe podeaua vestibului vaginal sunt prezenți mici tuberculi la nivelul cărora se află
deschiderile canalelor glandelor vestibulare mici, dispuse pe două rânduri convergente către comisura ventrală a
vulvei.
• Structural, pereții vestibulului vaginal sunt deosebite de cei ai vaginului prin lipsa seroasei, dezvoltarea unei
musculaturi striate proprii (omoloagă mușchiului uretral de la mascul) și prin dezvoltarea stratului vascular erectil
care formează bulbii vestibulari.
• Adventicea acoperă vestibulul vaginal sub forma unui strat de țesut conjunctiv lax.
• Musculoasa este formată dintr-un strat intern din fibre musculare netede întrețesute cu fibro conjunctivo-elastice,
peste care se suprapune mușchiul constrictor vestibular (M. constrictor vestibuli), striat, și care se continuă în sens
caudal cu mușchiul constrictor al vulvei, iar cranial se extinde pe fața ventrală a uretrei.
• Mucoasa are o structură asemnănătoare cu cea a vaginului și este în general de culoare rozalie.
• Mucoasa aderă la stratul muscular prin intermediul unei submucoase în care sunt prezente glandele vestibulare mari
și mici și bulbii vestibulari.
• Glandele vestibulare mici (Gll. vestibulares minores) și glandele uretrale (Gll. urethrales) sunt omoloage cu glanda
prostată de la mascul, a cărei dezvoltare la femelă s-a oprit în faza embrionară.
• Glandele vestibulare mari sau glandele Bartholin (Gll. vestibulares majores), în număr de două, sunt omologate cu
glandele bulbouretrale de la mascul și sunt dispuse.
• Sunt dispuse în pereții laterali ai vestibului vaginal și nu sunt prezente la scroafă și cățea. Bulbii vestibulari (Bulbi
vestibuli) corespund bulbilor spongioși ai penisului.
• Sunt dispuși pe podeaua vestibulului vaginal, de o parte și alta a planului median și au o structură erectilă datorată
dezvoltării deosebite a plexurilor vasculare.
• Alături de musculatură, bulbii vestibulari au rolul de a facilita coaptarea perfectă a organelor copulatoare femel și
mascul.
• La iapă și la cățea, bulbii vestibulari sunt foarte dezvoltați și cu aspect de mase erectile piriforme, cu baza orientată
cranial.
• Prin porțiunea caudală, efilată, tind să ajungă la baza clitorisului, nivel de la care se continuă cu glandul acestuia. (v.
Histologia)
• La iapă și măgăriță, vestibulul vaginal este un conduct cu o lungime de 10-15 cm.
• La limita cu vaginul, pe podeaua cavității vestibulare se află meatul urinar, cu aspect de fantă transversală largă,
acoperit de o plică mucoasă cu orientare caudală.
• In partea superioară a pereților laterali sunt preznți 8-10 mici tuberculi pe care se deschid canalele excretoare ale
glandelor vestibulare mari.
• Pe podeaua vestibulului, două șiruri de mici papile marchează deschiderile canalelor glandelor vestibulare mici.
• Mușchiul constrictor vestibular, bine reprezentat, se continuă în sens cranial pe fața ventrală a uretrei și pe porțiunea
caudală a vaginului.
• Sub mușchiul constrictor vestibular se dispune un strat de fibre musculare netede cu orientare majoritar circulară.
• In submucoasă, bulbii vestibulari sunt bine conturați, cu aspect de mase piriforme erectile, cu lungime de 6-8 cm.
• Mucoasa, de culoare roșiatică, uneori cu insule (pete) pigmentare, formează pliuri longitudinale și transversale.
• La vacă, vestibulul vaginal este lung de 10-12 cm și prezintă un mușchi constrictor vestibular puternic, care se
prelungește pe uretră, înconjurând-o ventral și lateral.
• Orificiul uretral extern este flancat de cele două mici orificii ale canalelor epoforice și are forma unei fante
longitudinale de aprox. 2,5 cm.
• Sub meatul urinar mucoasa vestibulară formează un diverticul suburetral spațios, adânc de aprox. 3,5 cm.
• Intrarea în diverticul este larg, permițând introducerea unui deget (Atenție! Atunci când trebuie realizată sondarea
vezicii urinare, sonda trebuie să fie dirijată în meatul urinar și nu în diverticul!).
• În submucoasa pereților laterali ai vestibulului sunt prezente glandele vestibulare mari, cu aspectul și dimensiunea
unei migdale (aprox. 3/1,5 cm).
• Glandele secretă un lichid vâscos, care se varsă în cavitatea vestibulului prin câte un canal scurt și larg.
• Deschiderea canalului este dispusă la aprox. 3-4 cm lateral și caudal de orificiul uretral.
• Glandele vestibulare mici sunt situate în submucoasa podelei vestibulare și formează două grupe, cea caudală
având tendința de a atinge baza porțiunii libere a clitorisului.
• Bulbii vestibulari sunt reduși și formați dintr-o masă de țesut erectil difuz.
• Vestibulul vaginal la oaie și capră atinge o lungime de 2,5-3 cm.
• Glandele vestibulare mari nu sunt prezente la capră și sunt inconstante la oaie (atunci când sunt prezente au
dimensiunea unui bob de fasole).
• Diverticulul suburetral lipsește la oaie și este inconstant prezent la capră (atunci când este prezent are dimensiuni
reduse).
• La scroafă vestibulul vaginal are lungimea de 5-6 cm.
• Meatul urinar este flancat de deschiderile canalelor epoforice.
• Este prezent un scurt diverticul suburetral.
• Glandele vestibulare mari lipsesc, iar cele mici sunt numeroase și dispuse pe două rânduri.
• În corionul mucoasei vestibulare sunt noduli limfatici diseminați.
• Bulbii vestibulari sunt reprezentați de o redusă masă de țesut erectil difuz.
• Vestibulul vaginal la carnivore este relativ scurt.
• La cățea orificiul uretral extern este plasat pe o proeminență a mucoasei vestibulare numită tubercul uretral
(tuberculum urethrale).
• Bulbii vestibulari, bine repreznetați, sunt de dimensiunile unei alune de pământ.
• Glandele vestibulare mari nu sunt prezente, cele mici sunt însă numeroase și dispuse pe două rânduri.
• La pisică uretra se deschide într-un șanț relativ adânc al mucoasei.
• Bulbii vestibulari lipsesc, fiind înlocuiți cu un țesut erectil difuz.
• În pereții vestibulari laterali sunt prezente două reduse glande vestibulare mari.
• La iepuroaică vestibulul vaginal este foarte lung (aprox. 5 cm).
• Sunt prezente glande vestibulare mari, rudimentare.
• Structurile erectile nu formează bulbi vestibulari bine conturați.

6. Vulva și clitorisul (Vulva s. Pudendum femininum et Clitoris)

• Vulva (Vulva s. Pudendum femininum) reprezintă partea externă a organelor genitale femele și se află dispusă, la
toate femelele domestice, imediat sub anus, de care este separată prin centrul tendinos al perineului.
• Vulva are aspectul unei fante verticale delimitată de labii (buze) reunite la nivelul a două comisuri.
• Orificiul vulvar are aspect diferit în funcție de conformația labiilor (buzelor) și forma specifică a comisurilor.
• Labiile (buzele) vulvei (Labium vulvae s. Labium pudendi) au formă mai mult sau mai puțin proeminentă.
• Sunt acoperite cu o piele fină, cu aspect diferit în funcție de specie și acoperită cu peri deși (la iepuroaică, cățea și
pisică), cu peri rari (la vacă, oaie și scroafă) sau lipsită de peri și pigemntată (la iapă și măgăriță).
• Tegumentul vulvar se continuă medial cu mucoasa vestibulului vaginal.
• Ontogenetic, labiile sunt omologate cu scrotul masculului datorită aspectului caracteristic, scrotal.
• Cele două labii sunt reunite dorsal și ventral prin comisuri și delimitează fanta vulvară sau orificiul vulvar (Rima
pudendi s. Rima vulvae).
• Comisura dorsală a vulvei (Commissura labiorum dorsalis) la majoritatea speciilor este relativ largă și rotunjită, cu
excepția iepei și măgăriței, la care este îngustă și rotunjită.
• Comisura ventrală (Commissura labiorum ventralis), ascuțită la majoritatea speciilor și rotunjită la iapă și măgăriță,
depășește în sens ventro-caudal arcada ischiatică și adăpostește clitorisul.
• Comisura ventrală se prelungește la unele specii cu un smoc de peri.
• Clitorisul (Clitoris) este un organ erectil omologat cu penisul, de care se deosebește prin dimensiuni reduse, lipsa
uretrei și dispunerea țesutului spongios.
• La fel ca și penisul, clitorisul prezintă două rădăcini, un corp și un gland.
• Rădăcinile clitorisului (Crura clitoridis) se inseră pe arcada ischiatică și sunt acoperite de mușchi ischio-cavernoși
rudimentari.
• Corpul clitorisului (Corpus clitoridis) rezultă prin fuzionarea celor două rădăcini, se orientează caudo-dorsal,
proeminând prin extremitatea sa la nivelul comisurii inferioare a vulvei, unde, acoperit de mucoasă și de o redusă
cantitate de țesut spongios, formează glandul clitorisului (Glans clitoridis).
• La iapă și cățea, glandul clitorisului, voluminos, este înconjurat de o depresiune denumită fosa clitorisului (Fossa
clitoridis), limitată cranial de un pliu mucos ce constituie prepuțul clitorisului (Preputium clitoridis s. Praeputium
clitoridis).
• La restul speciilor, fosa clitorisului este superficială, iar prepuțul lipsește.
• La iapă și vacă, glandul clitorisului este atașat la peretele dorsal al prepuțului prin frâul clitoridian (Frenulum
clitoridis).
• La iapă, glandul clitorisului prezintă pe fața sa dorsală o depresiune numită sinus clitoridian (Sinus clitoridis),
depresiune echivalentă cu fosa glandului penian de la armăsar.
• În structura organelor genitale femele externe intră pielea, mușchi, mucoasa, corpul cavernos al clitorisului și țesutul
spongios.
• Pielea acoperă labiile vulvei și areaspect “scrotal”, fiind asemănătoare cu cea scrotală de la masculii specie.
• Este în general fină, onctuoasă și aderentă la stratul muscular.
• La iepuroaică, cățea și pisică pielea prezintă peri deși.
• La vacă, oaie și scorafă piele este acoperită cu peri rari, iar la iapă este pigmentată și lipsită de peri.
• Mucoasa continuă pielea de la nivelul orificiului vulvar și acoperă fața internă a labiilor.
• Are o structură identică cu a mucoasei vestibulului vaginal.
• La iepuroaică, mucoasa formează două pliuri verticale simetrice denumite labiile vulvare mici (Labia minores
vulvae).
• Musculatura vulvei este reprezntată de mușchiul longitudinal cutanat al perineului, m. constrictor vulvar, mușchiul
retractor al clitorisului, mușchiul sfincter cutanat al labiilor vulvei și mușchiul ischiocavernos.
• Mușchiul constrictor al vulvei (M. constrictor vulvae) este format din fibre striate dispuse sub formă de sfincter în
jurul orificiului vulvar.
• Dorsal se continuă cu sfincterul anal, iar cranial se continuă cu mușchiul constrictor vestibular.
• Are rolul de a închide orificiul vulvar și de a ridica clitorisul, favorizând o mai bună coaptare a organelor copulatoare
în timpul montei (împerecherii).
• Mușchiul retractor al clitorisului (M. retractor clitoridis) are aspectul unei benzi musculare duble din fibre netede.
• Originea mușchiului este pe ultima vertebră sacrală și pe primele vertebre coccigiene și are două porțiuni.
• Porțiunea anală (Pars analis) se dispune în jurul anusului, apoi se continuă cu porțiunea vulvară (M. suspensor
vulvar) care se dispune în jurul orificiul vulvar și se insderă pe baza clitorisului (Pars clitoridea).
• Mușchiul are variații atât legate de specie, cât și de individ. Deseori fibrele mușchiului se pierd în masa mușchiului
constrictor vulvar.
• Mușchiul ischiocavernos (M. ischicavernosus) este rudimentar și acoperă rădăcinile clitorisului.
• Mușchiul longitudinal cutanat al perineului (M. longitudinalis perinei cutaneus) este redus dimensional și format
din fibre musculare striate dispuse între anus și comisura dorsală a vulvei, imediat sub fascia perineală.
• Mușchiul sfincter cutanat al labiilor vulvei (M. sphincter labiorum cutaneus) este dispus între pielea labiilor și
mușchiul constrictor vulvar.
• Corpul cavernos al clitorisului (Corpus cavernosum clitoridis), asemănător cu cel al penisului, rezultă din
contopirea celor două rădăcini erectile inserate pe arcada ischiatică.
• Este acoperit cu o albuginee groasă și divizat de un sept median (Septum corporum cavernosorum) mai mult sau
mai puțin dezvoltat.
• Țesutul cavernos este redus, iar șanțul uretral nu este prezent.
• Țesutul spongios (Corpus spongiosum glandis), prezent la ecvine și carnivore, este continuarea în sens caudo-
ventral către baza clitorisului a bulbilor vestibulari.
• La extremitatea corpului cavernos formează baza anatomică a glandului clitoridian (Glans clitoridis).
• La iapă și măgăriță vulva apare ca o fantă verticală de aproximativ 12-15 cm lungime, delimitată de două labii
groase, proeminente.
• Comisura dorsală, ascuțită, este dispusă la aprox. 5 cm de anus.
• Comisura ventrală, rotunjită și groasă, depășește în sens vetral arcada ischiatică.
• Când labiile sunt îndepărtate, la nivelul comisurii ventrale se observă glandul clitorisului care apare sub forma unei
proeminențe rotunjite, acoperită cu o mucoasă pigementată.
• Labiile vulvei sunt acoperite cu o piele fină, pigmentată sau marmorată, bogată în glande sebacee și sudorpare, care
la nivelul orificiul vulvar se continuă cu mucoas lipsită de glande. Stratul muscular este bine reprezentat.
• Mușchiul constrictor vulvar fuzionează dorsal cu sfincterul anal, iar ventral înconjoară clitorisul.
• Clitorisul prezintă un corp de 5-8 cm lungime cu extremitatea liberă înconjurată de o cantitate apreciabilă de țesut
spongios ce formează un gland clitoridian evident, rotunjit.
• Glandul clitoridian prezintă o depresiune centrală (sinus clitoridian) și proemină la nivelul comisurii ventrale a
vulvei, unde este adăpostit într-o fosă clitoridiană largă și adâncă, acoperită cranial de un prepuț clitoridian evident.
 Schema clitorisului
la iapă
1- corp cavernos; 2-
pliuri; 3- arcada
ischiatică; 4- mucoasa.

Schema mușchilor vulvei la iapă

1-rectum; 2-vagin; 3- vezica urinară; 4-uretră; 5-clitoris; 6-
Secțiune transversală la nivelul primei vertebre
mușchiul constrictor vestibular; 7-mușchi constrictor vulvar;
coccigiene
8-mușchiul ischiocavernos; 9-mușchiul retractor al clitorisului.
1- vertebră coccigiană; 2- mușchiul suspensor al
anusului; 3- mușchiul constrictor al vulvei; 4- mucoasa;
5- clitorisul; 6-zonă erectilă (corpii cavernoși); 7-
mușchiul suspensor la vulvei; 8- anus.
Vulva și clitorisul la iapă (foto)
• La vacă vulva este mult alungită vertical și are labiile groase și proeminente.
• Comisura dorsală a vulvei este largă și rotunjită, iar cea ventrală, îngustă și ascuțită.
• Pielea vulvară este ușor cutată și prevăzută cu peri fini și rari, exceptând comisura ventrală, nivel la care formează
un smoc de peri lungi.
• Clitorisul are două rădăcini scurte și reunite la nivelul unui corp lung de 10-12 cm și flexuos.
• Extremitatea liberă este redusă, ascuțită, aproape lipsită de țesut spongios și proemină lanivelul comisurii ventrale a
vulvei, fiind adăpostit într-o fosă clitoridiană superficială.
• Vulva la rumegătoarele mici are labiile groase, puțin proeminente, acoperite cu peri scurți și rari.
• La oaie, comisura ventrală a vulvei prezintă un apendice cutanat lung, conic.
• La capră apendicele este mai scurt și mai gros.
• Clitorisul la ambele specii are un corp foarte subțire și relativ scurt.
• Extremitatea liberă este ascuțită și recurbată caudal.
• Fosa clitoridiană este superficială.
• La scroafă, vulva prezintă labiile groase și acoperită de o piele cu aspect vizibil “scrotal”.
• Comisura dorsală este rotunjită, iar cea ventrală foarte ascuțită și prelungită ventral cu un apendice cutanat conoid.
• Mușchiul constrictor vulvar, la fel ca și cel vestibular, este bine reprezentat.
• Clitorisul are un corp de aprox. 8 cm lungime, un traseu sinuos, iar extremitatea liberă, redusă (3-4 mm) proemină
într-o supercială fosă clitoridiană.
• Carnivore. Vulva la cățea este triunghiulară și situată la distanță de anus.
• Labiile vulvei, pigmentate și groase, sunt acoperite cu piele cu peri.
• Desimea și lungimea firelor de păr variază în funcție de rasă.
• Comisura dorsală este rotunjită și acoperită de un pliu cutanat dispus transversal.
• Comisura ventrală este ascuțită și se continuă cu un apendice cutanat conic.
• La pisică pielea vulvei este acoperită cu peri deși.
• Comisura vulvară dorsală este ascuțită, iar cea ventrală, rotunjită.
• La ambele specii clitorisul are un corp dezvoltat, în a cărui structură intră și un rudiment cartilaginos omolog osului
penian.
• La cățea extremitatea liberă este înconjurată de o cantitate mare de țesut spongios care realizează un adevărat gland
care proemină într-o fosă clitoridiană adâncă.
• La iepuroaică vulva prezintă două perechi de labii, unele mari sau externe și altele mici sau interne.
• Labiile mari sunt acoperite cu piele cu peri lungi și fini ce se reunesc într-o comisură dorsală rotunjită și o
comisură ventrală, ascuțită.
• Labiile mici sunt reprezentate de pliuri mucoase cuprinse între comisura dorsală și extremitatea liberă a
clitorisului.
• Clitorisul este foarte dezvoltat, are aprox. 4 cm lungime și poate fi confundat cu penisul.
• Diferențierea între sexu se poate face examinând atent orificiul vulvar, respectiv prepuțial, ambele fiind dispuse
imediat sub orificiul anal.
• La femele, prin compresarea comisurii ventrale a vulvei se exteriorizează porțiunea liberă a clitorisului care apare
aplatizată dorso-ventral și cu un contur triunghiular cu vârful dirijat caudal și ușor recurbat.
• La masculi, prin compresarea prepuțului se evidențiază penisul, de formă cilindroidă, prevăzut la extremitatea
liberă cu meat urinar.

Diferențe mascul – femelă la leporide

 7. Perineul (Perineum)

• Prin perineu se înțelege ansamblul de formațiuni anatomice musculare, aponevrotice, vasculo-nervoase și

organele situate în această regiune.
• Porțiunea care acoperă apertura caudală a pelvisului se numește perineu adevărat sau superior.
• Perineul este limitat ventral de arcada ischiatică, dorsal de vertebrele coccigiene, iar lateral de tuberozitățile
ischiatice și ligamentele sacro-tuberoase.
• La mascul perineul este “perforat” de anus (uretra, rădăcinile penisului și bulbii penisului fiind sub pielea
perineală), iar la femele de anus și de vulvă.
• Zona de la anus la baza pungilor testiculare (la mascul) sau de la vulvă la mamelele inghinale (la femelă)
reprezintă perineul inferior.
• Centrul tendinos al perineului (Centrum tendineum perinei s. Corpus perineale) este o intersecție fibromuscularș
dispusă în plan median între anus și vulvă (la femelă) și între anus și bulbii penisului (la mascul).
• În această structură converg și se inseră mușchii: sfincter anal extern, bulbospongios, inserția ventrală a
ridicătorului anusului, transversul perineului și sfincterul cutanat al labiilor vulvei.
• La iapă se evidențiază un sept perineal, o foiță subțire, conjunctivă, plasată între peretele dorsal al vestibulului
vaginal și sfincterul anal extern, după care se extinde dorso-cranial spre inserția caudală a mușchiului retractor al
clitorisului.
• Fascia perineală profundă , continuare directă a fasciei profunde a trunchiului în regiunea perineală, formează
diafragmul pelvin intern (Fascia diaphragmatis pelvis interna), cea mai importantă formațiune mecanică
perineală și care generează și septul perineal (Septum perineale).
• Lateral diafragmul pelvin intern se inseră pe ligamentul sacrotuberos și procesele transverse caudale, iar ventral se
continuă la mascul cu fascia profundă a penisului.
• Diafragmul pelvin este perforat de orificiile enunțate anterior, iar fața sa cranială suportă răsfrângerea peritoneului
parietal și a fasciei pelvine, limitând astfel caudal fundurile de sac sacrorectal, rectogenital, vezicogenital și
pubovezical.
Perineul la mascul (stânga) și femelă (dreapta)
 8. Mamelele sau glandele mamare (Mammae)

8.1. Dezvoltarea și conformația glandelor mamare

• Mamelele sunt organe glandulare de origine ectodermică specifice mamiferelor.

• Glandele mamare au rolul de a secreta laptele, u produs complex, echilibrat vitamino-mineral, care constituie
hrana exclusivă a noilor născuți până a o anumită vârstă (în funcție de specie).
• Morfologic și funcțional mamelele evoluează în strânsă corelație cu dezvoltarea și funcțiile organelor genitale
femele, fiind considerate structuri accesorii acestora.
• La scroafă, cățea, pisică și iepuroaică, din mugurii primitivi se formează două șiruri de mamele.
• La ecvine și rumegătoare evoluează numai mugurii inghinali (două perechi la vacă, câte o pereche la oaie, capră și
iapă), prin fuzionarea mamelelor pe linia mediană formându-se ugerul (Uber).
• Până la atingerea maturității sexuale mamelele se dezvoltă progresiv, lent, unitățile lor secretoare fiind în
așteptare.
• Odată cu instalarea primei gestații, mamelele cresc rapid, iar după fătare ating dimensiuni maxime.
• De-a lungul întregii vieți reproductive ale femelei, mamelele suferă procese evolutive ciclice (în lactație) și de
regresie (în repaus). La încheierea activității fiziologice a organelor genitale, mamelele se atrofiază.
• La masculi, dezvoltarea mamelelor se oprește în perioada timpurie a dezvoltării omntogenetice.
• Ele sunt sub formă rudimentară (Mamma masculina s. Mamma accesoria) și sunt situate în aceleași regiuni în care
sunt situate mamelele la femelele speciei respective.
• Conformația mamelei diferă în funcție de specie, rasă și individ.
• În general se pot descrie un corp și un mamelon (sfârc).
 Corpul mamelei (Corpus mammae) poate avea aspect conoid (la capră) sau emisferic, între mamelele perechi
existând un șanț intermamar (Sulcus intermammarius).
• Corpul mamelei corespunde porțiunii glandulare și este atatșat prin baza sa de peretele abdominal sau toracal și
are vârful orientat ventral și continuat cu mamelonul.
 Mamelonul sau papila mamară (Papilla mamae) este o prelungire conoidă sau cilindroidă, extensibilă și
retractilă, prevăzută în vârf cu unul sau mai multe orificii, prin care sistemul excretor al glandei mamare
cvomunică cu exteriorul.
 8.2. Structura glandei mamare

• În structura unei mamele se află glanda mamară, țesuturile înconjurătoare (fascia profundă, fascia superficială și
pielea), vase și nervi.
• Pielea constituie un strat protector al glandei mamare, suspendă și menține în poziție anatomică normală mamela.
• La nivelul corpului mamelei pielea este subțire, prevăzută cu glande sebacee, glande sudoripare și peri fini. În
general mameloanele au o piele mai groasă, lipsită de glande și peri.
• Fascia superficială a mamelei este situată imediat sub piele și formată din țesut conjunctiv lax.
• La nivelul mamelonului fuzionează cu fascia profundă, rezultând o masă de țesut conjunctiv dens, bogat în fibre
eleastice, care înconjoară canalele papilare.
• Fascia profundă a mamelei are o structură fibroelastică și se continuă cu fascia profundă a trunchiului.
• Ea aderă intim la capsula mamară.
• Prins structură și rapoarte, fascia profundă formează aparatul de suspensie al mamelei (Apparatus suspensorius
mammarius).
• Glanda mamară (Glandula mammaria) este o glandă sebacee modificată și este organizată după modelul
glandelor tubulo-alveolare de tip apocrin (v. Histologia).
• În structura glandei mamare intră capsula mamară, stroma, parenchimul și sistemul canalicular de excreție.
• Capsula mamară este un țesut conjunctiv dispus la periferia glandei.
• Din capsula mamară se desprind numeroase septe neregulate care pătrund în parenchim pe care îl
compartimentează în lobi și lobuli.
• Totalitatea acestor septe fibroase formează stroma glandei, în care sunt canale de excreție și formațiuni vasculo-
nervoase.
• În “ochiurile” formate de fibrele conjunctive este prezentă o cantitate variabilă de țesut adipos.
• Parenchimul sau sistemul de secreție formează masa principală a corpului glandei și are o culoare galben-lutoasă.
• Unitatea morfo-funcțională este reprezentată de acinul mamar sau alveolele.
• Prin asocierea mai multor acini se formează lobulii (Lobuli glandulae mammariae), care se vor grupa în lobi
(Lobi glandulae mammariae).
• Sistemul excretor începe de la nivelul acinilor
prin canalicule scurte (Boll), care, prin
confluare formează canale galactofore (Ducti
lactiferi) intralobulare, apoi interlobulare.
• Acestea se deschid într-un spațiu mai larg numit
sinus galactofor (Sinus lactifer).
• Din sinusul galactofor pornește un canal papilar
(Ductus papillaris) care se deschide la exterior
prin orificiul papilar (Ostium papillare).
• Sinusul galactofor împreunp cu canalele
galactofore și acinii corespunzători formează un
sistem galactofor.
• Numărul sistemelor galatofore dintr-o mamelă
variază în funcție de specie (2 la ecvine, 2-3 la
scroafă, 8-12 la cățea, 4-6 la pisică, 3-5 la
iepuroaică și unul singur la rumegătoare).
• Fiecare mamelon este parcurs de un număr egal
de canale papilare.
• Sistemele galactofore ale unei mamele nu
comunică între ele.
• La vacă, oaie, capră, iapă și măgăriță se dezvoltă
numai perechi de mamele inghinale (două la
vacă și câte una la celalalte specii) care
fuzionează pe linia mediană și formează ugerul.

Structura glandei mamare la vacă – secțiune transversală prin sferturile posterioare (schemă)
1-tendon prepubian; 2-limfonoduri retromamare și ramuri din artera si vena subcutanată abdominală; 3- piele;
4-lama laterală a aparatului suspensor al mamelei; 5- lama medială a a aparatului suspensor al mamelei; 6-
alveolă glandulară; 7-conduct alveolar; 8-conducte intralobulare și interlobulare; 9-conducte lactifere; 10-
porțiunea glandulară a sinusului lactifer; 11- porțiunea papilară a sinusului lactifer; 12-mușchiul sfincter al
papilei (al mamelonului); 13-deschiderea conductului papilar.
 Secțiune prin glanda mamară la cățea (A) și iapă (B) (schemă)
1-conducte lactifere; 2-sinusuri lactifere; 3-deschiderile conductelor
papilare; 4-parenchim glandular.
8.3. Glanda mamară la mamiferele domestice
Vacă
• La vacă ugerul (Uber) este voluminos, fiind alcătuit din patru mamele numite “sferturi”, intim unite între ele.
• Fiecare sfert (mamelă) prezintă un corp aproximativ emisferic, prelungit ventral cu un mamelon.
• Ugerul este situat în regiunea inghinală între cele două coapse, pe care le depășește în sens cranial până în
apropierea cicatricei ombilicale, iar caudal se întinde până în apropierea comisurii inferioare a vulvei.
• Un șanț intermediar împarte ugerul în două jumătăți simetrice, formate fiecare siin câte două mamele sau
sferturi, unul anterior (mai redus dimensional) și altul posterior (mai dezvoltat).
• Fiecare sfert se prelungește ventral cu un mamelon dezvoltat, lung de aprox. 7-9 cm, cilindric, ușor deviat
cranial, cu vârful rotunjit la nivelul căruia se deschide un singur orificiu papilar.
• Forma și mărimea ugerului variază în funcție de rasă, individ (caracter genetic), stare de întreținere și
exploatare.
 Rumegătoare mici
• La oaie ugerul este mic și rotunjit, format dintr-o singură pereche de mamele inghinale.
• Mameloanele sunt scurte și conic-sferoidale, cu un singur canal papilar.
• La capră ugerul este mult mai dezvoltat față de oaie, alungit, cu mameloane mari, orientate oblic ventro-cranio-
lateral.
 Ecvine
• La iapă și măgăriță ugerul este relativ redus, format din două mamele dispuse între coapse.
• Pielea ugerului este subțire, pigmentată, iar mameloanele sunt mici, conoid-aplatizate și deviate lateral.
• În vârful fiecărui mamelon se deschid două canale papilare.
 Scroafă
• La scroafă sunt prezente șapte perechi de mamele situate de-o parte și de alta liniei albe.
• Sunt sistematizate în două perechi toracale, patru perechi abdominale și o pereche inghinală, fiecare mamelă are
aspect sferoidal-conoid, un mamelon mic, lipsit de peri, în vârful căruia se deschid 2-3 canale papilare.
 Carnivore
• Cățeaua are mamelele situate cala scroafă, în număr de 4-6 perechi, sistematizate în pectorale, abdominale și
inginale.
• Mameloanele sunt scurte, în vârful fiecăruia deschizându-se 8-10 canale papilare.
• La pisică mamelele sunt dispuse tot pe toată fața ventrală a abdomenului, în mod obișnuit fiind două perechi
toracale și două abdominale.
• Mamelele sunt acoperite cu peri (exceptând mamelonul) și reduse în volum.
• În vârful fiecărui mamelon se deschid 4-6 canale papilare.

Iepuroaică
La iepuroaică sunt prezente 3-5 perechi de mamele, cele abdominale și cele inghinale sunt mai dezvoltate.
In vârful fiecărui mamelon se deschid 4-6 canale papilare.