CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”
CATEDRA: Discipline Chirurgicale

Suport teoretic
Terapia lichidiană şi medicamentoasă. Hemostaza şi transfuzia.

Viorica Ojog
Profesor ATI
Planul:
1.Tulburări hidroelectrolitice (deshidratări, hiperhidratări, disnatremii,
diskaliemii, alterarea metabolismului calciului). Caracteristica.
2.Soluţiile cristaloide. Caracteristica. Avantaje. Dezavantaje.
3.Soluţiile coloide. Caracteristica. Avantaje. Dezavantaje.
4.Alimentaţia parenterală a bolnavului critic, alimentaţia orală,
alimentaţia enterală, alimentaţia parenterală. Indicaţii. Contraindicaţii.
Complicaţii.
5. Soluţii utilizate în alimentarea parenterală ( lipide, glucide, proteine,
electroliţi ). Caracteristica.
6. Componentele şi preparatele sangvine. Caracteristica.
1.Tulburări hidroelectrolitice (deshidratări, hiperhidratări,
disnatremii, diskaliemii, alterarea metabolismului calciului).
Caracteristica.
1. Dezechilibrul electrolitic se caracterizează prin valoarea anormala a
sodiului, potasiului și a altor electroliți din fluxul sanguin. Astfel,
sărurile din organism pot avea valori mai mici sau mai mari decât
constanta normală.
Dezechilibrul electolitic este frecvent asociat cu deshidratarea din cauza
prezenței vărsăturilor repetate și a diareei. O altă cauză ar mai fi
supradoza sau efectul advers al unor medicamente.
Ce sunt electroliții
In fluxul sanguin există o serie de substanțe chimice care reglează cele
mai importante funcții ale organismului; aceste substanțe se numesc
electroliți. Când se dizolvă în apa, electroliții se separă în ioni pozitivi si
negativi. Reacțiile nervoase ale organismului și funcțiile musculare sunt
dependente de schimbul corespunzator dintre ionii electroliților în
exteriorul și interiorul celulelor.
Printre electroliți se numară: calciul, magneziul, potasiul și sodiul.
Valori normale pentru adulti:
 Calciu: 4.5 - 5.5 mEq/L
 Clorura: 97 - 107 mEq/L
 Potasiu: 3.5 - 5.3 mEq/L
 Magneziu: 1.5 - 2.5 mEq/L
 Sodiu: 136 - 145 mEq/L
Cauze:
 Deshidratarea - cauzată de vărsăturile prelungite, diaree,
transpirație excesivă sau febră.
 Dieta inadecvată și lipsa de vitamine din alimentele consumate.
 Sindromul de malabsorbție - organismul se află în imposibilitatea
de a absorbi electroliții din cauza diferitor afecțiuni ale stomacului,
a medicației sau a modului în care are loc procesul de hrănire.
 Dereglări hormonale sau endocrine.
  Boli renale.
Una dintre complicațiile chimioterapiei este sindromul de liză tumorală.
Acesta apare atunci, când organismul descompune rapid celulele afectate
de tumoră după chimioterapie. Rezultatul constă în scăderea nivelului de
calciu, creșterea nivelului de potasiu în sânge și inregistrarea altor
anomalii electrolitice.
Printre medicamentele care pot provoca un dezechilibru electrolitic sunt:
• Cisplatina - folosita în chimioterapia medicamentoasa;
• Furosemid - diuretice;
• Amfotericina B - antibiotic;
• Hidrocortizon - corticosteroizi.
Simptome:
Manifestarile dezechilibrului electrolitic depind de gradul de afectare a
electroliților. Dacă rezultatele analizelor de sânge indică modificari ale
nivelului de potasiu, magneziu, sodiu și calciu pacientul manifestă:
spasme musculare, slabiciune sau convulsii.
Valorile scazute de electroliti în sânge poate duce la:
 aritmii cardiace,
 confuzie,
 modificari ale tensiunii arteriale,
 diverse reacții la nivelul sistemului nervos sau osos.
 Nivelul ridicat de electroliti în sânge este caracterizat de: slabiciune
sau spasm muscular,
 parestezie,
 oboseală,
 aritmii
 modificarea tensiunii arteriale.
Diagnostic
De obicei, dezechilibrul electrolitic este diagnosticat pe baza
informațiilor obținute din:
 istoricul medical al pacientului;
 examenul clinic la medicului specialist;
 testele de sânge și urina.
In funcție de rezultatele obținute, medicul specialist poate recomanda
teste suplimentare, cum ar fi: electrocardiograma - creșterea sau
scăderea accentuată de potasiu, magneziu sau sodiu pot afecta ritmul
cardiac. Daca tulburările de electroliți apar din cauza bolilor renale
medicul poate recomanda efectuarea unei ecografii sau a altor
investigații la nivelul rinichilor.
Identificarea si tratarea cauzelor care stau la baza problemelor
electrolitice se face în mod special prin inlocuirea electrolitului pe cale
intravenoase. Un dezechilibru electrolitic minor poate fi corectat prin
modificarea dietei.
Sodiul: Hiponatremia si Hipernatremia
Hiponatremia apare când nivelul de sodiu din sânge este scazut.
Cauze primare: ingestia unei cantități scăzute de sodiu din dieta,
eliminarea excesivă de sodiu (prin transpirație sau urină) sau
hiperhidratarea.
Totodata, nivelul de sodiu poate scădea atunci când:
 persoana bea multa apă care nu contine clorură de sodiu și
transpiră foarte mult, mai ales pe perioada verii;
 se administreaza intravenos cantități mari de fluide care nu conțin
sodiu; se folosesc diuretice fara avizul medicului;
Organismul produce cantități ridicate de hormon antidiuretic-
vasopresina, (semn că rinichii rețin apa). Hiperproducția acestui hormon
poate fi cauzată de pnenumonie, accident vascular cerebral,
medicamente (anticonvulsivante, antidepresive, etc.), diabet zaharat,
insuficiența cardiacă, insuficiența hepatica, boli renale etc.
Nivelul scazut de sodiu provoaca:
 somnolența,
 confuzie,
 slabiciune musculara și convulsii.
Valoarea sodiului din sânge poate fi readusă în limitele normale prin
întroducerea, pe cale intravenoasa, a sodiului și a apei.
Hipernatremia
Este cauzată de deshidratare sau utilizarea de diuretice. Totuși,
diureticele pot stimula rinichii să elimine mai multă apă decât sodiu. De
obicei, senzația de sete este primul simptom. O persoana cu un nivel
ridicat de sodiu se poate simți slăbită și manifestă lentoare în mișcări,
confuzie, paralizie, comă, convulsii, etc.
Dacă nivelul de sodiu este ușor ridicat poate fi redus prin consum de
lichide. In cazul în care valoarea sodiului din sânge este foarte mare
pentru normalizarea cantității constă în administrarea intravenoasa de
săruri.
Potasiul: Hipopotasemia și Hiperpotasemia
Hipokalemia sau hipopotasemia
Este cauzată de administrarea de diuretice, care determină rinichii să
elimine o cantitate ridicată de potasiu prin urină, de diaree și vărsaturi
repetate. Valoarea scăzuta a potasiului în sânge pe o perioada lungă de
timp scade producția de insulină a pancreasului; drept urmare crește
nivelul de zahăr din sânge.
Manifestarile specifice hipopotasemiei sunt:
 oboseala,
 confuzie,
 slabiciune musculară
 crampe
Valorile foarte mici ale potasiului pot provoca paralizie și aritmie.
Tratamentul implică administrarea orală a suplimentelor nutriționale sau
îmbunatățirea dietei zilnice cu alimente sau lichide bogate în potasiu.

Hiperkalemia sau hiperpotasemia

Se caracterizeaza prin nivelul ridicat de postasiu din organism și
cauzează efecte asupra organismului mai severe decât hipopotasemia.
Cea mai frecventă cauză este insuficiența renală sau utilizarea de
medicamente care reduc cantitatea de potasiu eliminat din organism de
catre rinichi; precum: spironolactona și enzima de conversie a
angiotensinei (utilizat pentru scaderea tensiunii arteriale).
Când o persoană urmează un tratament cu unul dintre aceste
medicamente sau cu suplimente nutriționale pe baza de potasiu și
consumă alimente bogate în potasiu, rinichii nu pot elimina excesul de
potasiu, acesta fiind motivul pentru care nivelul de potasiu din sânge
creste rapid.
Primul simptom al valorilor crescute de potasiu este ritmul cardiac
anormal. Pentru diagnosticarea hiperkalemia medicul va solicita
efectuarea unei electrocardiograme.
Pacienții cu hiperpotasemie trebuie sa evite consumul de alimente si
administrarea medicamentelor care conțin potasiu. Tratamentul trebuie
instituit imediat ce se confirmă gradul ridicat de potasiu. Daca ritmul
cardiac este anormal se va administra calciu intravenos pentru a proteja
cordul.
Calciul: Hipocalcemia si Hipercalcemia
Hipocalcemia
Se definește ca fiind diagnosticul stabilit în urma identificării unui
conținut scăzut de calciu din sânge. Nivelul scăzut de calciu este una
dintre manifestările sepsisului, dar și a disfuncției glandelor paratiroide
(cand se produce o cantitate mai mică de hormon paratiroidian).
Deficitul de vitamina D determină, de asemenea, hipocalcemia.
Vitamina D contribuie la absorbția calciului din alimentația zilnică. De
regulă, oamenii manifestă acest deficit atunci, când nu consumă alimente
care conțin suficientă vitamina D sau când pielea nu este expusa la
lumina directa a soarelui.
Medicamente precum anticonvulsivantele, fenitoin, fenobarbitalul pot
interfera cu acțiunea vitaminei D, rezultând scăderea acesteia în sânge.
O serie de afecțiuni, cum ar fi hipotiroidismul sau pancreatita pot
declanșa hipocalcemia.
Nivelul scăzut de calciu are următoarele manifestări:
stare de slabiciune, parestezii la nivelul mâinilor și picioarelor,
convulsii, confuzie. Tratamentul implică administrarea orală de
suplimente care conțin calciu și tratarea afecțiunilor care cauzează
hipocalcemia.
Hipercalcemia poate fi cauzata de:
 calciul care ajunge în sistemul circulator ca urmare a fracturii
osoase;
 nivelul ridicat de hormon paratiroidian;
 ca urmare a cancerului pulmonar.
Valorile foarte mari de calciu în sânge pot determina:
 deshidratare, deoarece rinichii sunt stimulați să elimine cât mai
multă apă;
 inapetența;
 greața;
 vome repetate;
 confuzie;
 coma.
Tratamentul se va institui rapid odată ce diagnosticul a fost confirmat și
va fi insoțit de administrarea intravenoasă de fluide sau chiar de
medicamente precum: calcitonina și bifosfonat.
2. Substituenții sangvini. După importanța lor funcțională substituenții
sângelui se împart în:
1.Hemodinamici (antișoc);
2.Dezintoxicanți;
3.Pentru alimentare parenterală;
4.Soluții saline cristaloide.

Substituenții hemodinamici: soluții coloide

 Refortan,
 Stabizol,
 HAES,
 Poliglucină,
 Reopoliglucină,
 Gelatinol
Substituenții dezintoxicanți:
 Hemodez;
 Polidez;
 Neohemodez.
Acești substituenți favorizează legarea toxinelor ce circulă în sânge și
eliminarea lor rapidă din organism. Se introduc i/v în combustii în faza
de intoxicație, septicemie, peritonită etc.
Soluții saline cristaloide:
 soluție Ringer,
 soluție LIPK N3,
  infuzie salină ȚOLIPC,
 soluție de bicarbonat de sodiu etc.
Mecanismul de acțiune al acestor substituenți constă în reținerea
lichidului în patul vascular datorită tensiunii osmotice înalte, ceea ce
asigură restabilirea rapidă a volumului circulant de sînge.
Substituenții pentru alimentare parenterală:
hidrolizatele proteice:
 Hidrolizat de cazeină,
 Aminopeptidă,
 Hidrolizină,
 Aminozol,
 Amigen;
Soluții de aminoacizi:
 Poliamină;
 Friamină;
 Moriniamină;
 Vamină;
 Aminofuzină.
Preparate de emulsii lipidice:
 Lipomaiz;
 Lipifin;
 Intralipid;
 lipofundin.
2. Coloizii și cristaloizii
 Soluţiile cristaloide Conţin ioni de sodiu în aceeaşi concentraţie ca
şi în plasmă.
 Se elimină din spaţiul extracelular, deoarece membrana celulară este
impermeabilă pentru ionii de sodiu.
 Pătrund din spaţiul intravascular în spaţiul interstiţial, răspândindu-
se repede în tot spaţiul extracelular.
 În normă numai a patra parte din cristaloizii infuzaţi rămâne în
spaţiul intravascular.
  Pentru restabilirea volumului sângelui circulant soluţiile cristaloide
trebuie administrate în volum cel puțin de trei ori mai mare,
comparativ cu volumul sângelui pierdut.
NB În cazul de infuzie a unui volum mare de cristaloizi se poate
dezvolta edem prin urmare a ieşirii lichidului în spaţiul interstiţial. Din
această cauză este necesar monitoringul stării clinice a pacientului.
 Sol. Clorură de sodiu 0,9%, sol. Salină Ringer lactat, Hartman.
3. Soluțiile coloidale constau din particule cu masă moleculară mai
mare decât cristaloizii. Aceste particule nu trec prin membrana
capilarului şi din acest motiv, la început au tendinţa de a se reţine în
circulaţia vasculară.
 Imită însuşirile proteinelor plasmei, mecanism prin care menţin şi
majorează presiunea coloidoosmotică a sângelui.
 Asigură creşterea volumului plasmei timp mai îndelungat,
comparativ cu soluţiile cristaloide. Însă în cazurile de creştere a
permeabilităţii capilarelor, ele pot ieşi din circulaţie având o
acţiune de scurtă durată de majorare a volumului sângelui
circulator.
 Pentru infuzie sunt necesare volume mai mici de soluţii coloidale,
comparativ cu cristaloizii, se picură în raport 1:1 dintre vol. pierdut
Proprietăţile comparative ale soluţiilor
Avantajele Cristaloizii
 Puţine efecte adverse
 Cost mic (ieftin)
 Accesibilitate vastă
Dezavantajele
 Acţiune de scurtă durată
 Pot provoca edem
 Sunt grele şi ocupă mult loc
Soluţiile coloidale avantaje
 Perioada de acţiune este mai mare
 Volum mai mic de soluţie e necesar pentru corecţia
hipovolemiei
 Mai puţin grele şi ocupă mai puţin loc
Dezavantaje
 Nu există dovezi despre eficacitatea lor clinică mai înaltă
 Sunt mai costisitoare
 Pot influenţa advers la hemostază
 Risc de reacţii anafilactice
4. Alimentaţia enterală
Numele de alimentaţie enterală vine din limba greaca: enteron =
intestine, aşadar alimentaţia enterală constă în orice formă de alimentaţie
care foloseşte tractul gastrointestinal.
Indicaţii: - oricând există un tub digestiv funcţional
Contraindicaţii:
 după intervenţii recente pe tubul digestiv
 hemoragii digestive massive
 în absenţa tranzitului intestinal.
Se poate realiza pe următoarele căi:
 sonda gastrică: nasogastrică, orogastrică
 sonda nasoduodenală
 sonda nasojejunală (plasată intraoperator)
 jejunostoma chirurgicală
Modalităţile de asigurare a nutriţiei la pacientul critic sunt:
 Alimentaţie enterală;
 Alimentaţie parenterală;
 Alimentaţie mixtă, parţial parenterală + parţial enterală;
 Alimentaţie mixtă, parţial parenterală + minim enterală.
Aportul nutritiv constă:
Macronutrienți, Micronutrienți
 proteinele – 0,8-1,5 g/dl,
 glucidele – până la 5g/kgcorp/zi,
 lipidele – 1- 1,5 g/kgcorp,
apa este vehiculul alimentelor folosite în nutriţia şi în total ea trebuie să
fie administrată în cantitate de 30 – 40 ml /kgcorp sau după bilanţul
hidric.vitaminele, oligoelementele – Mg, Zn, Co, I, F, Mb, Se, Cu, Mn.
Micronutrienți
Vitaminele şi oligoelementele sunt prezente în compoziţia produselor
nutritive farmaceutice.
Indicaţii:
 bolnavi malnutriți cu un aport alimentar oral inadecvat de 5 zile,
 bolnavi cu o nutriție alimentară satisfăcătoare, dar cu un aport
alimentar oral inadecvat de 7- 10 zile,
 bolnavi cu arsuri extinse ( limiteaza sepsisul și pierderile proteice),
 bolnavi cu rezecții intestinale extinse (90%), ( favorizeaza
regenerarea mucoasei intestinale restante,
 bolnavi cu fistule enterocutanate cu debit redus ( sub 500 ml/zi).
Contraindicaţii:
 după intervenţii recente pe tubul digestive
 hemoragii digestive masive;
 în absenţa tranzitului intestinal;
 obstrucție intestinala completa;
 diarei deficil de controlat, care produc dezechilibre hidro-
electrolitice;
 vome și aspiratii;
 pancreatite severe;
 stare de șoc manifest clinic.
Caile de realizare:
 sonda gastrică: nasogastrică, orogastrică;
 sonda nasoduodenală;
 sonda nasojejunală (plasată intraoperator);
 jejunostoma chirurgicală
Complicaţiile alimentaţiei enterale:
complicaţii gastrointestinale:
 Diareea (mai mult de 4 scaune moi/zi);
  Greţuri şi vărsături;
 Constipaţia (absenta scaunului de 3 zile).
complicaţii de ordin mecanic:
 Sindrom de aspiraţie pulmonară;
 Obstrucţia sondei de alimentaţie;
 Leziuni de decubit ale mucoaselor;
 Malpozitia sondei gastrice.
complicaţii metabolice:
 Hiperhidratare;
 Deshidratare;
 Hiperglicemie;
 Dezechilibre electrolitice.
Alimentatia parenterala, indicații:
 Accesul la tractul intestinal este impiedicat din motive anatomice
sau functionale pentru o perioada prevazută de timp de peste 2-3
zile;
 malnutriție, malabsorbție;
 detresa respiratorie severă,
 sepsis cu hipo sau hipertermie ;
 stari morbide severe ce altereaza statusul general;
 Malformații intestinale;
 patologie intestinală dobândită : enterocolita ulcero-necrotica,
peritonita,
 hernie diafragmatică;
 boli metabolice.
Calea centrala de administrare:
vena cefalica,
vena brahiala,
vena jugulara,
vena subclaviculara.
Calea periferică.
vena periferica la niv membrelor:
 folosita pentru AP de scurta durata ;
permite infuzia de concentrații slabe de glucoză: max. 12,5% ;
trebuie să reprezinte calea de prima intenție;
risc infecțios mai mic;
osmolaritatea maxima
aport caloric limitat de volum ;
necesită schimbare frecventă: la fiecare 2-3 zile ;
riscuri : tromboze, necroză cutanată, hipoglicemie.

Componentele alimentației parenterale:

 Glucide;
 Proteinele; conțin aminoacizi ramificați, leucina, izoleucina,
valina, și un conținut redus de aminoacizi aromatici, fenilalanina,
triptofan, metionina.
Se indică în tratamentul:
 encefalopatiei hepatice și stadiile terminale a cirozei hepatice.
stările postoperatorii, septice, posttraumatice.
 tratamentul insuficienței renale cu retenție azotată. Conțin
aminoacizi esențiali care duc la un conținut minim de azot.
 Lipidele; Se administrează sub formă de emulsii sau suspensii de
chilomicroni, bogate în acid linoleic, acid oleic, acid linolinic, acid
palmitic. Se adauga 5 UA de heparina/ml, emulsie pentru
combaterea hipercoagulabilității și a fenomenelor de agregare.
 Aditivi. Electroliți: adaosul lor depinde de EAB – echilibru acido-
bazic, pierderile de electroliți, statusul renal și cardiac, precum și
nevoile specifice.
Necesarul de electroliți în 24 h:
- Na 60-100 mEq,
- K 60- 100 mEq,
- Mg 10-20 mEq,
- Ca 10-15 mEq,
- Fosfor 20-45 mEq.
Contraindicații:
 hiperlipidemii;
 insuficiențe hepatice grave;
  sindrom nefrotic;
 diabet zaharat;
 diateze hemoragice grave.
Complicațiile alimentației parenterale:
Complicații tehnice;
 Leziunea pleurei sau plamânului cu apariția pneumotoracelui;
 Puncția arterei subclavii;
 Perforarea peretelui posterior al v.subclavii;
 Malpoziția cateterului;
 Leziuni ale plexului brahial;
 Embolia aeriană;
 Obstrucția cateterului;
 Tromboza venoasă.
Complicatii infectioase;
 Septicemie;
 Endocardita;
 Osteomielita;
 Embolie septica;
 Nefrita;
 Infecție la inserția cateterului.
Complicații metabolice;
 Metabolismul glucidic:
 hiperglicemia,
 hipoglicemia,
 acidoza respiratorie cu hipercapnie.
 Metabolismul proteic:
 acidoza metabolica hipercloremica,
 dezechilibre ale aminoacizilor plazmatici,
 hiperamonemia,
 azotemia prerenala.
 Metabolismul lipidic
 hiperlipidemia,
 hiperamilazemia,
  hipoxia.
 Metabolismul electroliților:
 hiperpotaseia/hipopotasemia,
 hipercalcemia/hipocalcemia,
 hipofosfatemia,
 Complicatii legate de tubul digestive:
 atrofia intestinală
 colecistita acalculoasa.
6. Componentele şi preparatele sangvine. Caracteristica.
Transfuziile de sânge şi a componentelor sângelui. Indicaţiile.
Complicaţiile.
Transfuzie este administrarea sângelui integral sau a componenților lui,
iar perfuzie este administrarea substituenților sângelui.
Scopurile transfuziei și perfuziei sunt variate, dar pot fi unite în două
grupuri: cantitative și calitative.
Cantitative constau în umplerea patului vascular și lichidarea deficitului
de volumul sângelui circulant (VSC).
Calitative constau în acțiunea reologică, restabilirea capacității de
oxigenare a sângelui și de cuagulare a lui.
Indicațiile și contraindicațiile transfuziei de sânge
Indicații:
 înlocuirea sângelui pierdut (substituție);
 activarea forțelor de apărare ale organismului (în scop de stimulare);
 diminuarea intoxicației organismului (dezintoxicare);
 sporirea cuagulabilității sângelui pentru oprirea hemoragiei
(hemostază).
 Componentele sanvine
a) Concentrat eritrocitar
Component sanguin obţinut din sânge total, eliminând o parte din plasmă,
fără alte modificări. Produsul conţine totalitatea eritrocitelor din unitatea de
origine. Conţine hemoglobină liberă nu mai mult de 0,8% la data expirării. Se
prepară acest produs sanguin prin separarea plasmei din unitatea de sânge
total după centrifugare.
În timpul păstrării temperatura componentului sangvin trebuie să rămână
cuprinsă între +2° şi +6°C. Durata de păstrare depinde de soluţia
anticoagulantă/ conservantă utilizată.
Sistemele de transportare validate vor garanta, că la sfârşitul unui circuit de
transport maxim 24 ore, temperatura nu va depăşi +10°C. În caz de
transportare cu vehicule fără refrigerare trebuie să se folosească un recipient
izolant şi răcit.

b) Concentrat eritrocitar deleucocitat

Component derivat sanguin obţinut din sînge separând o parte din plasmă şi
stratul leucocitar de la concentratul eritrocitar. Produsul conţine totalitatea
eritrocitelor din unitatea de origine.
Sistemele de transport validate vor garanta, că la sfârşitul unui transport de
durată maximă 24 ore, temperatura nu va depăşi +10°C.

c) Concentrat eritrocitar deplasmatizat

Component derivat sanguin obţinut din sânge total centrifugat, eliminând
plasma, globulele roşii fiind ulterior spălate într-o soluţie izotonică. Acest
derivat este o suspensie de globule roşii din care au fost extrasă cea mai mare
parte de plasmă, leucocite şi plachete.
Posibilităţile de transport sunt limitate de durata scurtă de conservare. Se vor
menţine constante condiţiile de conservare în timpul transportării. Trebuie
strict urmărite respectarea temperaturii şi duratei.

d) Concentrat de plachete
Concentratul de plachete trebuie păstrat în condiţii optime, care să le asigure
supravieţuirea şi activitatea hemostatică. Concentratul de plachete poate fi
păstrat în plasmă. Cantitatea de oxigen necesară depinde de concentraţia de
plachete din produs. Temperatura de păstrare trebuie să fie între + 20°C şi
+24 °C. Durata maximă de păstare a concentratului plachetar este de 5 zile.
 e) Concentrat granulocitar
Component sanguin obţinut dintr-o unitate de sânge total, recoltată de la un
donator. Concentratul granulocitar trebuie transfuzat, în măsura în care este
posibil, cât mai rapid după recoltare. Dacă stocarea lui nu poate fi evitată,
perioada de conservare trebuie limitată la maximum 24 de ore, la o
temperatură cuprinsă între +20°C si +24°C
Plasma proaspătă congelată
Component pentru transfuzie sau pentru fracţionare, preparat din sânge
integru sau din plasmă prelevată prin afereză, congelat într-un interval de
timp şi la o temperatură, care menţine factorii labili de coagulare într-o stare
funcţională. Acest component conţine, la valori plasmatice normale, factori
stabili de coagulare, albumină şi imunoglobuline. De asemenea conţine,
factor VIII de coagulare, precum şi inhibitori naturali prezenţi.
Temperatura optimă de păstrare este egală sau mai mică decât – 25°C
Temperatura de păstrare trebuie să fie menţinută pe durata transportării.
Dupa decongelare, produsul se utilizeaza imediat. Este interzisă
recongelarea.
Plasma proaspătă congelată antistafilococică.
Component pentru transfuzie sau pentru fracţionare, preparat din sânge
integru sau din plasmă prelevată prin afereză, de la donatori anterior
imunizaţi cu anatoxina antistafilococică,
Crioprecipitat.
Component cu conţinut de crioglobuline plasmatice, obţinut din plasma
proaspătă congelată şi preparat din plasmă proaspătă congelată
Plasmă proaspătă congelată, decrioprecipitată.
Component preparat din plasmă prin înlăturarea crioprecipitatului. Conţinutul
în albumină, imunoglobuline şi factori de coagulare a produsului este identic cu
cel al plasmei proaspete congelate, exceptînd factorul V şi factorul VIII
Plasmă proaspăt congelată, decrioprecipitată concentrate.
Component preparat din plasmă prin înlăturarea crioprecipitatului. Conţinutul
în albumină, imunoglobuline şi factori de coagulare a produsului este identic cu
cel al plasmei proaspete congelate, concentraţi într-o cnatitate mai mică de
plasmă, exceptînd factorul V şi factorul VIII