IMPORTANTA KINETOTERAPIEI

IN RECUPERARE

Existenta noastra este miscarea, repausul reprezinta

moartea." (Blaise Pascal)

BÃLAŞA (ŞTEFÃNESCU) I. ANA-MARIA

BFKT, ANUL II

Kinetologia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii

organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari.
 Kinetologia medicala sau kinetoterapia studiaza mecanismele
neuromusculare si articulare care asigura omului activitatile motrice
normale.
Kinetoterapia face parte din medicina fizica - specialitate
terapeutica care utilizeaza ca metode: miscarea, caldura, curentul electric,
climatul, masajul si apa.
Kinetoterapia este cea mai noua componenta a medicinii fizice si
reprezinta metodologia activa, de baza, pentru consolidarea sau refacerea
functiilor unor parti ale corpului uman, afectate de boala sau de
traumatisme.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare, efectuata prin
programe de recuperare medicala, care urmaresc refacerea unor functii
diminuate sau cresterea nivelului functional în diverse suferinte.
Kinetoterapia este o forma terapeutica individualizata care, plecand de la
programe de exercitii fizice, statice si dinamice, se poate folosi în
programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative si de
recuperare.
Astfel, kinetoterapia îsi gaseste aria de utilizare în cele trei sectiuni
de asistenta medicala, putandu-se descrie:
● kinetoterapia profilactica, ce cuprinde totalitatea metodelor si
mijloacelor de realizare a tratamentului, prin care se urmareste:
mentinerea unui nivel functional satisfacator, cresterea nivelului
functional (profilaxie primara sau gimnastica de întretinere, plimbari,
jogging, gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate),
aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de aparitie a
complicatiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara);
● kinetoterapia de tip curativ, care se asociaza cu sectorul de tip
profilactic si de recuperare;
● kinetoterapia de recuperare, care reprezinta sectiunea cea mai
importanta în programul de recuperare medicala si urmareste prin
intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea functiilor
diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea unor mecanisme
compensatorii în situatii de readaptare functionala (în cazul în care, de
exemplu, un anumit muschi este afectat ireversibil, se încearca tonifierea
altor muschi care îi preiau partial functiile, în scopul realizarii miscarii în
limite acceptabile).

Obiectivele generale urmarite în tratamentul prin kinetoterapie

sint:
- refacerea fortei musculare si cresterea rezistentei musculare;
- cresterea si adaptarea capacitatii de efort;
- ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru a
corpului;

2
 - formarea capacitatii de relaxare;
- corectarea posturii si aliniamentului corpului;
- cresterea mobilitatii articulare;
- reeducarea respiratorie;
- reeducarea sensibilitatii.

Exista o gama foarte larga de afectiuni pentru care recuperarea

medicala prin kinetoterapie este specifica si absolut necesara.
Astfel, kinetoterapia ajuta la tratarea urmatoarelor afectiuni:
● ale aparatului locomotor (ortopedice si posttraumatice);
● reumatice (spondilita, poliartrita reumatoida, artrita, reumatisme
degenerative, reumatismul tesutului moale);
● neurologice (accidentele vasculare cerebrale, traumatismele
coloanei vertebrale, boli degenerative si inflamatorii ale sistemului
nervos, sindroame neurologice);
● ale aparatului cardio-vascular, aparatului respirator, neuropsihice,
metabolice (obezitatea);
● maladiile congenitale (distrofia neuro-musculara, luxatia
congenitala de sold, tetraplegia) etc.

Scolioza este o deviatie a coloanei vertebrale formata din una sau

mai multe curburi, ce apare initial în plan frontal, apoi fiind însotita de
rotatia vertebrelor.
Scoliozele pot fi de mai multe tipuri: scolioza C stanga, scolioza C
dreapta si scolioza cu mai multe curburi.
Aceste deviatii ale coloanei vertebrale pot fi de natura functionala,
adica acele scolioze prin deprindere, care au o evolutie lenta si este
pastrata mobilitatea coloanei vertebrale, scoliozele profesionale si statice,
sau de natura patologica, asa cum sunt scoliozele congenitale, rahitice,
paralitice, traumatice, reumatice s.a.
De la început trebuie mentionat faptul ca tratamentul prin
gimnastica medicala urmareste sa opreasca evolutia scoliozelor, sa
corecteze deviatiile coloanei vertebrale si sa mentina aceasta corectare
(prevenirea recidivelor sau a perioadelor cu evolutie nefavorabila), sa
reduca tulburarile functionale si asimetriile secundare ale corpului.
Exercitiile fizice folosite în corectarea scoliozei urmaresc sa
exercite tonusul muschilor si simtul de atitudine corecta a corpului întreg
si, îndeosebi, a spatelui.
Scopul gimnasticii corective este: corectarea coloanei vertebrale
prin tonifierea musculaturii spatelui, reducerea gibozitatii costale, prin
mobilizarea coloanei vertebrale si detorsionarea corpurilor vertebrale,
redresarea bazinului si echilibrarea centurii scapulare, dezvoltarea
mobilitatii cutiei toracice, crearea unui reflex de postura corecta.

3
Mijloacele folosite constau în exercitii statice si exercitii dinamice
executate prin miscari ale trunchiului, ale membrelor superioare si
inferioare, exercitii de respiratie, exercitii aplicative de tarare si de
echlibru, exercitii de redresare si relaxare.
Exercitiile cu obiecte portative sunt des folosite în corectarea
scoliozei. Dintre aceste obiecte se folosesc: bastonul, mingea medicinala,
gantera, extensorul.

Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital, cu

convexitatea curburii indreptata inapoi.
Cifozele functionale sunt deviatii tipice, provocate si intretinute de
tulburarile functionale ale coloanei vertebrale, care se accentueaza atunci
cand nu sunt corectate corespunzator si la timp, fiind insotite de unele
modificari in forma si structura oaselor si a articulatiilor vertebrale.
Aceste deviatii se pot intalni sub forma atitudinii cifotice sau cifozei
profesionale. Cifozele patologice pot fi congenitale, rahitice,
paralitice, traumatice, precum si alte forme clinice mai rare.
Scopul exercitiilor fizice pentru corectarea cifozei este: tonificarea
si scurtarea muschilor spatelui si lungirea celor situati in partea anterioara
a trunchiului, corectarea deficientelor secundare care insotesc cifoza, cum
sunt: cap si gat inclinat inainte, omoplati departati si desprinsi, umeri
adusi in fata, torace infundat sau in flexiune, stoparea reflexului de
atitudine gresita a trunchiului si formarea unui reflex de postura corect si
stabil in activitatile statice si dinamice ale corpului.
Pentru realizarea acestor scopuri, mijloacele folosite sunt exercitiile
statice si exercitiile dinamice, care constau in miscari active libere sau
ingreunate, care sa redreseze coloana vertebrala si celelalte deficiente
secundare ale cifozei.
 
Accidentele vasculare cerebrale rezulta din restrictia sanguina
catre creier si cauzeaza leziunea neuronilor si deficit neurologic.
Clinic, sunt posibile o varietate de deficite: motor, senzitiv, mental,
perceptual si de limbaj.
Deficitul motor este caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau
scadere partiala de forta (hemipareza) si este situat pe partea corpului
opusa sediului leziunii cerebrale.
Acesti bolnavi sunt denumiti cu termenul generic de hemiplegici.
Rata incidentei este de 1-2 persoane la 1.000 de persoane/an.
Incidenta creste dramatic cu varsta, frecventa maxima fiind la 55
de ani. Cauzele cele mai comune sunt: tromboza, embolismul,
hemoragia cerebrala. Ateroscleroza este factorul major care duce la
obstructia arterelor cerebrale, fapt ce provoaca ischemia si infarctul
cerebral.

4
 Embolia este data de materii care se deplaseaza prin vasele
sanguine. Acestea pot fi trombi, grasime, aer, bacterii etc.
Cel mai frecvent se asociaza cu boli cardiace, cum ar fi: stenoza
mitrala, infarctul miocardic, aritmiile etc.
Hemoragia apare in urma rupturii unui vas cerebral, cu inundarea
creierului, si se datoreaza hipertensiunii arteriale, ruperii unui anevrism.
Cand hemoragia este masiva, moartea apare in cateva ore.
Factorii de risc sunt: functia cardiaca deficitara, diabetul,
obezitatea, fumatul, sedentarismul, stresul, contraceptionalele orale,
cresterea colesterolului sanguin, predispozitia genetica.
Recuperarea trebuie sa inceapa din stadiul acut, cat mai devreme
posibil, cand pacientul este stabilizat medical, tipic dupa 24-36 de ore.
Hemoragiile cerebrale pot sa amane inceperea tratamentului
kinetic, pana la stabilizarea hemoragiei, adica, in medie, pana la 10 zile.
Cand nu mai exista contraindicatii medicale, pacientul trebuie
imediat antrenat sa se ridice la marginea patului si in ortostatism. Aceasta
va duce la grabirea recuperarii, scaderea confuziei si imbunatatirea
functiilor vitale. Tratamentul trebuie sa se bazeze pe castigarea
controlului central al miscarii. Exercitiile trebuie sa aiba o motivatie
legata de activitatea functionala de zi cu zi si de cea profesionala proprie.
Pacientul trebuie sa inteleaga ceea ce face si sa inteleaga logica
exercitiilor, terapeutul avand obligatia sa explice permanent miscarile de
executat. Exercitiile trebuie executate corect, deoarece persistenta unei
practici incorecte va intarzia progresul, miscarile incorecte fiind mult mai
greu de inlocuit cu unele corecte.
O importanta foarte mare o are numarul repetitiilor, care trebuie sa
fie destul de mare pentru a invata o miscare coordonata, precisa, cu
acuratete. Pacientul trebuie sa participe activ si nu sa se insiste pe
mobilizari pasive. Terapeutul trebuie sa-l ajute pe pacient cu necesarul
minim. Exercitiile nu trebuie sa fie plictisitoare, deoarece pacientul
poate sa oboseasca si mental, nu numai fizic. Pacientul trebuie sa invete
sa-si inhibe musculatura inutila, care se contracta intr-un exercitiu.
Exercitiile cu rezistenta nu sunt de dorit la hemiplegici, deoarece
nu este un obiectiv castigarea fortei musculare, ci aparitia activitatii
contractile, a controlului motor in muschiul respectiv.

Entorsa este o leziune traumatica a ligamentelor si articulatiilor.

Entorsa se observa în special la adult, este foarte rara la copil, unde
ligamentele suple si elastice se lasa destinse fara a se rupe, precum si la
batrani, unde acelasi traumatism determina mai frecvent o fractura.
Localizarea cea mai frecventa a entorselor se afla la nivelul gleznei,
urmand entorsa genunchiului.

5
 Entorsa, prin marea ei raspandire si prin gravitatea urmarilor pe
care le are asupra aparatului locomotor si circulator, constituie o cauza
majora de scadere a capacitatii partiale de munca, de aceea importanta
aplicarii unui tratament corespunzator precoce si specific kinetoterapeutic
asociat cu orteze.
Scopul tratamentului este revenirea rapida a pacientului în
executarea activitatilor zilnice si specifice profesiei. Acest lucru este
deosebit de important, deoarece orice întarziere în aplicarea tratamentului
poate periclita activitatea socio-profesionala a acestuia.
Aspectul membrului afectat se schimba, întrucat atrofia este
progresiva si cuprinde muschii extensori, iar neglijarea ei, ca si
persistenta sa, ar constitui una din cauzele instabilitatilor articulare si
recidivelor entorselor. Obiectivele urmarite în kinetoterapie sunt:
controlul durerii, reducerea tumefactiei si a edemului din vecinatate,
asigurarea mobilitatii, cresterea tonusului muscular, reeducarea mersului.

Fractura se produce la nivelul unui os în urma unui traumatism, de

obicei, violent; uneori fractura apare dupa un traumatism de mai mica
importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta
anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa).
Numarul fracturilor este deosebit de mare, mai ales în conditiile
vietii moderne. Se apreciaza ca fracturile reprezinta 10 la suta din totalul
traumatismelor si ca sunt de 10 ori mai frecvente decat luxatiile.
Fracturile se întalnesc la toate varstele, dar incidenta cea mai mare se
situeaza între 20 si 40 de ani.
Tratamentul fracturilor are ca obiectiv principal obtinerea
restabilirii functiei si, pe cat posibil, chiar a formei membrului.
Refacerea osului fracturat se obtine corijand deplasarile, deci
facand reducerea fracturii si imobilizand-o prin aparat ghipsat, pana la
formarea unui calus solid.
Mentinerea în stare functionala a articulatiilor, a muschilor si a
circulatiei membrului sau restabilirea cat mai rapida a acestora se
realizeaza prin reducerea timpului de imobilizare la minimum, dar
necesar pentru consolidarea fracturii.
De asemenea, instituirea cat mai precoce a tratamentului de
recuperare, prin contractii musculare si mobilizari articulare, chiar din
timpul imobilizarii, duce la vindecarea eficienta a fracturii.
Kinetoterapia este tot atat de importanta ca si reducerea si
imobilizarea fracturii si trebuie urmata fara întreruperi.
Un program kinetoterapeutic trebuie intotdeauna inclus in orice
schema terapeutica a artrozei. Orientarea programului se face in functie
de stadiul clinico-anatomo-functional al bolii.

6
 Miscarea, dozata si controlata oportun, este indispensabila pentru
mentinerea lubrefierii articulare, incetinind limitarea progresiva a
amplitudinii miscarilor articulare si conservarea tonusului muscular.
Obiectivul fundamental al tratarii spondilitei este mentinerea si
cresterea mobilitatii segmentelor afectate, atunci cand este diminuata
datorita proceselor inflamatorii anchilozante.
Pentru a avea rezultatele dorite, kinetoterapia trebuie instituita
precoce, individualizata si adaptata la forma clinica si stadiul evolutiv al
fiecarui pacient in parte.

In pediatrie, kinetoterapia se aloca unei game largi de afectiuni:

− deviatii ale coloanei, platfus, genu-val, genu-var, luxatii
congenitale de sold;
− rahitism, obezitate, afectiuni metabolice;

− neurologice: encefalopatii infantile sechelare sub toate formele sale

de diplegie, tetrapareza, cvadriplegie;
− boli genetice;

− autism.    
      
Exercitiile fizice contribuie la mentinerea starii de sanatate si au
rolul de conduce catre echilibrul tuturor functiilor organismului uman.
Miscarea ajuta fiinta umana sa-si mentina deplinatatea fortelor fizice si
morale, facand-o utila cat mai îndelungat timp.
Ca urmare a practicarii sistematice a exercitiului fizic, apar în
organism efecte locale sau generale, imediate sau tardive, trecatoare sau
de durata, care îmbunatatesc structura si functionalitatea corpului uman.
Orice activitate cu caracter fizic constituie si o stimulare pentru muschi,
carora le îmbunatateste proprietatile fiziologice si calitatile fizice.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale deficientelor fizice sunt
tulburarile tonusului muscular; corectarea acestora se bazeaza pe efectele
exercitiului fizic asupra muschiului.
Din punct de vedere al rolului educativ, exercitiul fizic are efect
benefic la orice varsta, dar mai ales în perioada de crestere, cand
miscarile nu sunt înca bine definite, cand cresterea oaselor nu este
încheiata, prin repetarea corecta a unor miscari se ajunge la eliminarea
miscarilor incoerente si la stapanirea celor necoordonate.
Stimularea factorilor morali si volitionali contribuie la corectarea
atitudinilor gresite. Omul are nevoie de multa miscare în aer liber, de
exercitii, pe care sa le integreze sistematic în programul sau de activitate
zilnica.