Invierea mortilor

În articolele trecute, în contextul temei despre lumea de dincolo, am scris despre naşterea omului, viaţa
de pe pământ, moartea fizică şi starea dintre moarte şi înviere (starea intermediară). Evenimentul prin
care se va pune capăt stării intermediare este învierea morţilor. În continuarea studiului nostru, vom
aprofunda învăţătura biblică despre învierea morţilor. Obiectul nostru nu este să ne referim la miracolul
învierii din morţi a unora care au înviat în vremea Vechiului Testament sau în vremea misiunii
pământeşti a Domnului Isus sau a apostolilor, ci să aprofundăm adevărul biblic despre învierea viitoare.

1. Ce este învierea morţilor

Vom defini învierea prin referinţa la moarte. Moartea fizică presupune despărţirea trupului de suflet prin
încetarea funcţiilor biologice ale corpului omenesc. Duhul de viaţă este luat de Dumnezeu, sufletul este
aşezat în locul potrivit stării spiritual, în care omul a trăit pe pământ, iar trupul este pus în mormânt.
Învierea este repunerea trupului, a duhului şi a sufletului împreună prin readucerea la viaţă a trupului
fizic. Termenul grecesc pentru înviere este anastasis, care înseamnă ridicare din nou. Prin urmare,
învierea este o ridicare din nou a omului decedat şi reaşezarea lui în starea dinainte de moarte. În mod
sigur, învierea presupune modificări esenţiale, atunci când comparăm condiţia avută în viaţa dinainte de
moarte şi cea de după înviere.

2. Învierea morţilor este o învăţătură biblică

Învierea morţilor este una dintre doctrinele fundamentale ale Bibliei. Dacă nu există învierea morţilor,
atunci nu mai există nici judecata viitoare, nici Iadul, nici Raiul, nici Hristos şi nici mântuirea. Învăţătura
despre învierea viitoare nu este o legendă extra-biblică sau o învăţătură desprinsă din tradiţie sau o
expresie a speranţei umane izvorâtă din aspiraţia spre o condiţie mai bună a existenţei. Doctrina învierii
este puternic afirmată de textele Bibliei.

a. Învierea morţilor în textele Vechiului Testament.

În Vechiul Testament, avem multe texte în care se face trimitere la învierea viitoare. Cele mai
importante dintre ele sunt: Isaia 26:19; Daniel 12:2; Ezechiel 37:12-14; Iov 19:25; Psalmul 49:15. Din
motive de spaţiu, ne limităm doar la a indica trimiterile biblice. În esenţă, textele indicate anterior afirmă
existenţa evenimentului învierii viitoare. Învierea este înţeleasă ca izbăvirea lui Dumnezeu pentru cei
credincioşi. Vechiul Testament nu ne dă detalii prea multe despre învierea celor credincioşi şi a celor
necredincioşi. Este afirmată doar existenţa acestui eveniment escatologic major, fără să ne fie indicate
prea multe detalii. Aceste detalii urmau să fie revelate în Noul Testament. Mai trebuie să observam că
în Vechiul Testament, sunt consemnate miracole ale învierii dintre cei morţi, miracole care anticipă
învierea viitoare.b. Învierea morţilor în Noul Testament.
Textele în care se reflectă doctrina învierii sunt foarte numeroase. Domnul Isus a învăţat despre
învierea viitoare. El a spus ca va veni o zi a învierii, când toţi cei morţi vor învia. La înviere, vor fi înviaţi
atât cei credincioşi, cât şi cei necredincioşi (Matei 22:23-27; Ioan 5:25-29; Ioan 6:39-40). Pe lângă
referinţele Domnului Isus despre învierea viitoare, cuvântările apostolilor şi scrierile lor conţin referinţe
consistente la învăţătura despre înviere. Apostolul Petru a afirmat adevărul despre înviere în predica de
la Cincizecime, Pavel ‒ în predica din Atena şi în cadrul apărării din faţa lui Festus (Fapte 26:8).
Literatura epistolară paulină conţine texte foarte grăitoare pentru doctrina învierii viitoare cum ar fi 1
Corinteni 15:1-58; 1 Tesaloniceni 4:13-16; Romani 6:5; Romani 8:8-11. Învăţătura despre înviere o
regăsim şi la Petru (1 Petru 1:3; 1:21; 3:18) şi la Ioan (Apocalipsa 20:1-15).

3. Învierea lui Isus este garanţia învierii morţilor

În 1 Corinteni 15:12-26, Pavel arată că învierea lui Isus din morţi reflectă nu doar că există o înviere a
morţilor, ci şi că învierea lui Isus reprezintă garanţia învierii viitoare. Pavel întreabă retoric: „iar dacă se
propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1
Corinteni 15:12). După ce explică raportul dintre învierea lui Isus, credinţa creştină şi învierea viitoare,
Pavel conclude cu declaraţia: „după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare
la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni
15:22-23). Prin urmare, faptul că Isus a înviat reprezintă o garanţie că fiecare om care va trece prin
experienţa morţii fizice va avea parte de experienţa învierii viitoare. Pe lângă faptul că învierea lui Isus
este garanţia învierii viitoare, învierea Domnului este şi:

baza mântuirii noastre – 1 Petru 1:3;

este garanţia iertării păcatelor – 1 Corinteni 15:17;

garanţia justificării noastre înaintea lui Dumnezeu – Romani 4:25, precum şi

prototipul pentru trupurile înviate ale celor mântuiţi – Filipeni 3:20-21.

4. Învierea viitoare va fi o înviere a trupului fizic

Biblia ne învaţă că trupul muritor va fi adus la viaţă. Învierea nu va avea loc într-un formă necorporală şi
imaterială. După învăţătura Noului Testament, la învierea de apoi, cei morţi vor primi trupuri fizice
constituite din carne şi oase. Acest adevăr este susţinut de mai multe referinţe biblice. Noi ne vom referi
la trei dintre ele:

„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus
din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” ‒
Romani 8:11;

„El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea
puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile.” ‒ Filipeni 3:21;

„Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; este semănat în
ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere. Este semănat trup firesc, şi învie
trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.” ‒1 Corinteni 15:42-44.

În toate aceste texte, este afirmat clar adevărul că învierea va fi o înviere a trupului nostru muritor.
Învierea nu va presupune aşezarea sufletului într-o nouă formă a existenţei sale, independentă de
trupul material, ci aşezarea sufletului într-un trup material asemănător trupului înviat al Domnului Isus
(Filipeni 3:21). După cum trupul înviat al Domnului Isus nu a fost un spirit (duh) în formă trupească, ci a
fost un trup fizic real, capabil să consume alimente (Luca 24:36-43), tot la fel vor fi şi trupurile învierii
viitoare. Putem afirma cu certitudine că trupul înviat al Domnului Isus reprezintă prototipul trupurilor
înviate ale celor mântuiţi.

5. Cu ce trup vor învia morţii?

Întrebarea aceasta este anticipată de Pavel în 1 Corinteni 15:35. Răspunsul paulin este oferit în 1
Corinteni 15:37-58. Pavel arată că învierea morţilor nu va fi o simplă resuscitare a trupului care a murit
şi nici nu va fi o înviere după modelul învierilor relatate în Biblie, cum a fost învierea lui Lazăr, a fiului
văduvei din Nain etc. Toţi cei care au fost înviaţi din morţi au înviat în acelaşi trup în care au murit şi
după o vreme, au murit din nou. Învierea finală va fi diferită, trupul învierii din ziua de apoi, deşi va fi tot
trup, totuşi va fi diferit de trupul muritor, pe care îl avem în prezent. Pavel arată că trupurile sunt de
două feluri (1 Corinteni 15:40): trupuri pământeşti şi trupuri cereşti. La înviere nu ne vom întoarce la
aceleaşi trupuri de carne pe care le-am avut înainte de a muri. Scriind despre învierea viitoare şi despre
trupurile pe care le vom avea la înviere, Pavel afirmă două adevăruri fundamentale:

a. Carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia cerurilor (1 Corinteni 15,50).

Tărâmul vieţii de dincolo nu permite să trăim în trupurile actuale. Condiţia inferioară a trupurilor
prezente nu va permite vieţuirea în slava lumii viitoare. Prin urmare, învierea va aduce o modificare a
trupurilor. În baza acestei transformări a trupului muritor, vom putea trăi în lumea veacului nou. Cineva
ar putea obiecta, spunând că dacă aşa stau lucrurile cu modificările aduse trupului la înviere, atunci, din
cauza transformărilor făcute, trupul învierii va fi pe nedrept numit trup. Cu scopul de a elimina această
confuzie şi obiecţie, Pavel arată că trupurile sunt de două feluri.
b. Există două feluri de trupuri: trupuri pământeşti şi trupuri cereşti (1 Corinteni 15:40).
Explicând diferenţa dintre trupul dinainte de moarte şi trupul învierii, Pavel arată că există o varietate de
trupuri. Trupul oamenilor este diferit de trupul animalelor, de al păsărilor şi de al peştilor (1 Corinteni
15:39). Diferenţa existentă chiar între trupurilor vieţuitoarelor de pe pământ indică faptul că fiecare
condiţie a vieţii şi fiecare mediu al existenţei necesită un trup adecvat. Peştii au un trup diferit de al
păsărilor şi de al animalelor, pentru că mediul în care vieţuiesc este diferit şi presupune adaptări
specifice mediului de viaţă. Nu poţi trăi cu trupul păsărilor în mediul peștilor şi nici cu trupul peştilor în
mediul animalelor. Implicit, Pavel arată că fiecare mediu de existenţă necesită un trup potrivit. Prin
urmare, condiţia nouă a existenţei în lumea de dincolo necesită un trup adaptat acelor realităţi noi.
Concluzia paulină este că trupurile sunt de două feluri: trupuri pământeşti (specifice vieţii de pe pământ)
şi trupuri cereşti (specifice vieţii veacului viitor).
Având stabilite adevărurile că trupul învierii presupune o adaptare a trupului la noile realităţi ale vieţii
veşnice şi că Dumnezeu a rânduit trupuri pământeşti şi trupuri cereşti, Pavel anticipă trei întrebări
importante legate de natura trupului înviat.

Prima întrebare: Cum va arăta trupul învierii?

Trupul învierii va fi asemănător trupului înviat al lui Isus. Trupurile învierii vor fi după modelul trupului
înviat al lui Isus, care este prototipul trupurilor învierii noastre. Această afirmaţie se întemeiază pe două
argumente biblice. În Filipeni 3:21, apostolul afirmă că Isus „va schimba trupul stării noastre smerite şi-l
va face asemenea trupului slavei Sale”, iar în 1 Corinteni 15:49, în contextul dezbaterii despre natura
trupului învierii, după ce este făcută paralela dintre Adam şi Isus, Pavel conclude cu afirmaţia: „după
cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc”. Trebuie să observăm
că trupul înviat al lui Isus nu a fost o apariţie de tip hologramă şi niciun duh în formă trupească, ci a fost
un trup fizic real. Evangheliştii afirmă, fără posibilitate de tăgadă, că trupul lui Isus a fost un trup
material, format din carne şi oase (Luca 24:39). Acel trup a putut fi atins de apostoli (Luca 24:36-40;
Ioan 20:20; 24-29).

În antichitate, era cunoscut faptul că cel mai sigur simţ al omului este simţul pipăitului. Ochii şi urechile
puteau fi înşelate prin iluzii optice sau auditive, dar simţul pipăitului nu poate fi înşelat în percepţia sa.
Confirmând accentul antic pe importanţa simţului tactil şi pe veridicitatea mărturiei sale, Ioan scrie că el
vesteşte „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre” (1
Ioan 1:1). Pe lângă faptul că Isus afirmă că trupul său înviat este format din carne şi oase şi că apostolii
l-au putut atinge, Luca ne spune că Isus după înviere, a consumat alimente în faţa discipolilor săi (Luca
24:41-43). Mai trebuie să menţionăm că Scriptura afirmă că trupurile celor credincioşi vor fi asemenea
trupului slăvit al lui Isus înviat. Despre natura trupurilor înviate ale morţilor necredincioşi, Biblia nu
spune nimic, ci doar că şi ei vor trece prin învierea trupului. În baza principiului mai larg că Dumnezeu
dă fiecărei făpturi un trup potrivit pentru mediul în care trebuie să trăiască (vezi 1 Corinteni 15:38-40),
putem afirma că cei nemântuiţi, la înviere, vor avea un trup potrivit cu locul de groază din iad, în care îşi
vor petrece veşnicia.

A doua întrebare: Care este relaţia dintre trupul actual şi trupul învierii?

Răspunsul paulin este dat prin sublinierea analogiei dintre sămânţa semănată în pământ şi planta care
răsare, cu relaţia dintre trupul mort şi trupul înviat. (1 Corinteni 15:36-58). Analogia paulină scoate în
evidenţă două adevăruri fundamentale:

În primul rând, după cum între sămânţa semănată şi planta care răsare există continuitate, tot
aşa între trupul muritor şi trupul înviat există o relaţie de continuitate. Natura seminţei semănate dă
natura plantei care răsare. Dacă semeni grâu, va răsări grâu, dacă semeni porumb, va răsări
porumb; tot aşa natura fizică a trupului mort va da natura fizică a trupului înviat.
În al doilea rând, după cum între sămânţa semănată şi planta care răsare există schimbare şi
transformare, tot aşa între trupul mort şi trupul învierii există schimbare şi transformare. Aşadar,
între trupul mort şi trupul înviat există o relaţie de continuitate şi o relaţie de schimbare.
Continuitatea constă în păstrarea esenţei de trup fizic, iar schimbarea este comparată cu
schimbarea dintre sămânţa de grâu, semănată şi planta de grâu, care răsare şi se dezvoltă.
Schimbarea este subliniată de Pavel prin accentuarea a cinci contraste între trupul muritor şi trupul
învierii:
trup muritor este semănat în putrezire – trupul învierii învie în neputrezire (1Corinteni 15,42);
trup muritor este semănat în ocară – trupul învierii învie în slavă (1 Corinteni 15,43);
trup muritor este semănat în neputinţă – trupul învierii învie în putere (1 Corinteni 15,43);
trupul muritor este semănat ca trup firesc – trupul învierii va fi un trup duhovnicesc (1 Corinteni
15,44);
trupul prezent este semănat trup muritor – trupul învierii va fi un trup nemuritor (1 Corinteni 15,53-
55).
Deşi la înviere, vom primi tot trupuri, între trupul avut înainte de moartea fizică şi trupul dăruit la înviere
va fi o deosebire în calitate şi însuşiri. Învierea va fi în trupuri cereşti şi nu în trupuri pământeşti. Nu vom
învia în actualele trupuri muritoare. În trupul învierii, nu vom purta neputinţele şi infirmităţile trupului
prezent.
A treia întrebare: Ce se va întâmpla cu credincioşii găsiţi în viaţă la venirea
Domnului?

Potrivit Bibliei, viaţa pe pământ se va desfăşura după cursul ei normal, până la venirea Domnului (Luca
17:26-37; 1 Corinteni 15:51-54). Cursul actual al istoriei va continua până la venirea Domnului,
neîntrerupt de niciun eveniment catastrofal, care să marcheze încetarea veacului prezent şi a ordinii
specifice vieţii de pe pământ. Biserica va continua să se dezvolte pe pământ până la venirea Domnului.
În clipa răpirii bisericii, cei morţi în Hristos vor fi înviaţi (1 Tesaloniceni 4:15-17), iar credincioşii găsiţi în
viaţă la momentul răpirii, vor fi transformaţi în trupurile de slavă pe care le vor primi cei adormiţi în
Domnul. Aşadar, atât cei morţi în Hristos, cât şi cei credincioşi, găsiţi în viaţă la momentul răpirii, vor
primi trupul învierii asemănător trupului înviat al Domnului nostru, Isus.

6. Cetele învierii

Pavel afirmă că „după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei
lui” (1 Corinteni 15:22-23). Care sunt cetele învierilor din morţi? Potrivit revelaţiei biblice vor avea loc
mai multe învieri dintre cei morţi. Nu mai multe învieri, în sensul că cineva va învia de mai multe ori, ci
în sensul că nu toţi vor învia în acelaşi moment:

◦ învierea lui Isus – cel dintâi rod (1 Corinteni 15:23);

◦ învierea celor credincioşi sau întâia înviere. Această înviere are două dimensiuni:

◦ învierea celor morţi în Hristos, care vor învia în clipa răpirii bisericii la cer – 1 Tesaloniceni
4:16, a sfinţilor din Vechiul Testament şi a celor care vor fi martirizaţi în timpul necazului cel
mare (Apocalipsa 20:1-6) şi

◦ învierea celor nedrepţi, sau a doua înviere, care va avea loc după împărăţia de o mie de ani
(Apocalipsa 20:5-15). Dacă prima înviere va fi învierea celor mântuiţi, a doua înviere va fi
învierea celor nemântuiţi. Prima înviere va fi pentru mântuire şi răsplătire (1Corintei 15,23),
a doua înviere va fi pentru pierzare şi pedeapsă.

În concluzie, afirmăm că învăţătura despre înviere este o doctrină profund biblică şi că învierea
reprezintă planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Sufletul omului este nemuritor. Planul lui Dumnezeu
este ca, la finele veacului prezent, fiecare suflet omenesc să fie îmbrăcat în trupul nemuritor al învierii,
trup în care va putea trăi în condiţiile mediului de existenţă specific veacului nou. Cei mântuiţi vor fi cu
Domnul în Rai, iar cei nemântuiţi vor fi pierduţi în Iad. Pentru cei credincioşi, adevărul învierii aduce
eliberare de frica morţii. Creştinul nu se teme de moarte. Creştinul trăieşte în aşteptarea învierii şi în
perspectiva vieţii de după înviere. Cel credincios ştie că ceea ce face pe pământ are ecou în viaţa
veşnică. Din acest motiv, omul credincios trăieşte în legământ cu Domnul, duce o viaţă sfântă şi
lucrează cu hărnicie pentru Domnul.