Arta comunicării

Referat

Dicţionarul explicativ al limbii române înregistrează, la articolul (a) comunica,

următoarele sensuri: „a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune”,
stabilind, aşadar, un proces şi o relaţie cognitivă.

Din punct de vedere psihologic (Norbert Sillamy, Dicţionar de psihologie,

Larousse, Bucureşti, 1996) comunicarea reprezintă o relaţie între indivizi:
„comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată
sau nu, de informaţii destinate să lămurească sau să influenţeze un individ sau un
grup de indivizi.”

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea

de informații sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise
ș.a.m.d., între doi indivizi, numiți interlocutori, sau mai formal, emițător și
receptor.

 Schema clasică de comunicare:

E → C → R
emițător canal receptor

 Schema matematicianului american Claude Shannon (1952):

E → C →C →D →R
emițător codare canal decodare receptor
mesaj codificat

Finalitatea procesului de comunicare există în masura în care mesajul

codificat de emițător este decodificat și acceptat de receptor. Cunoașterea codului
informației obligă la respectarea semnelor și simbolurilor folosite, iar eventualele
erori vor putea fi cu usurință detectate si corectate.

1
 Când semnificația este codificată în cuvinte, mesajul este unul de tip verbal,
iar comunicarea este verbală.
Dacă semnificația este purtată prin altceva decît cuvinte, mesajul si
comunicarea sînt non-verbale.
Conținutul si maniera în care se comunică se află sub influența contextului
comunicării. Evaluarea lui implică analiza mai multor dimensiuni contextuale:
fizică, temporală, culturală, socială si psihologică. Capacitatea de comprehensiune
a receptorului nu trebuie niciodată ignorantă, iar mesajul trebuie atent construit.
Inteligibilitatea unui mesaj este dată nu numai de aportul de noutate în
formă şi conţinut, dar si de structura lui mult prea elaborată, sau dimpotrivă, mult
prea banală si previzibilă. Schimbul de mesaje între participanţii angrenaţi în
comunicare devine interacţiune.
Vorbirea și limba vorbită sunt elemente primordiale în comunicare; prin
intermediul lor putem transmite mai departe și o comunicare socială sau
emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de cultură al partenerilor ce
iau parte la convorbire.
Această transmitere de informații se produce de obicei într-o formă acustică
(vorbirea), dar există și alte forme (sau purtători de informație), cum ar fi: forma
scrisă, cea cu semnale electrice sau optice ș.a.
În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și prin
intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației
coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ș.a. De
exemplu, pentru înțelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important și
comportamentul interlocutorilor:

 pasiv
 asertiv
 agresiv
Pentru specialistul în comunicare Ludmila Andronic ( unul dintre cei mai
cunoscuți experți în comunicare din Republica Moldova, în prezent, președintă a
Consiliului de Presă), arta comunicării înseamnă înțelepciunea de a spune
cuvintele potrivite la momentul potrivit. Pentru a dobândi această înțelepciune
spune ea, trebuie să antrenăm capacitatea de a anticipa și de a fi întotdeauna cu o
frază potrivită la timpul potrivit.
"Nu poți să fii un comunicator bun fără să-ți fie interesanți cei cu care vorbești.
În același timp, uneori, să știi să comunici înseamnă să taci atunci când alții o iau
razna, atunci când argumentele logice nu pot să convingă ideile altora", este de
părere Ludmila Andronic.

2
 O greșeală frecventă pe care o comit oamenii în procesul de comunicare este
faptul că nu accpetă și nu respectă opinia celor cu care poartă o discuție: "atunci
când orice opinie o tratezi precum o ofensă personală, ajungi să nu mai știi să
comunici" ne spune Ludmila Andronic
De asemenea, ascultarea este un aspect important al comunicării, dar care de
multe ori nu este luat în consideraţie. Mai mult decât atât, "trebuie să ascultați
omul atent, pentru că ascultarea este jumătate din răspuns. Totodată, mulți gândesc
că dreptatea este mereu de partea lor. În comunicare există și dreptate și adevăr.
Poți să ai dreptate, dar să nu fie adevărat", susţine acelaşi specialist în comunicare.
Comunicarea eficientă este reprezentată de existența unei înțelegeri comune
a intenției și sensului. Atât cel care transmite cât și cel care receptează au o
înțelegere comună a scopului, sensului și semnificației mesajului.
Atunci când vorbim cu cineva, avem nevoie să fim clari cu privire la scop
sau la mesajul pe care vrem să-l transmitem. Dacă nu suntem noi siguri, nici
audienţa nu va înţelege. Pentru a fi clari, e nevoie să ne asigurăm că interlocutorul
înţelege ceea ce vrem să transmitem şi să nu ne aşteptăm să "citească printre
rânduri", ca să-şi dea seama ce vrem să spunem de fapt.

Concizia ne ajută să ne păstrăm la scurt şi la obiect. Să ne cercetăm pentru a

observa dacă avem tendinţa să folosim enunţuri inutile sau dacă repetăm cumva
aceeaşi idee de mai multe ori, cu alte cuvinte.

Faptul că un mesaj este concret oferă interlocutorului o imagine clară asupra

a ceea ce încercăm să-i spunem. Vom detalia mesajul (dar nu prea mult) oferind
informaţiile ajutătoare necesare care pot contura mai clar ceea ce vrem să
comunicăm.

Coerenţa presupune existenţa logicii în comunicare şi vorbirea "la subiect",

iar corectitudinea, acurateţea, se referă nu doar la adecvarea formei mesajului la
conţinutul pe care vrem să-l transmitem, ci şi la o anume adecvare a limbajului la
nivelul audienţei. Nu vom vorbi unui copil de 3 ani în termeni tehnici.

În concluzie, constatăm că în orice moment, fie că vorbim, fie că nu,

comunicăm, exprimând idei, opinii, păreri, emoţii, sentimente, atitudini, fapte,
energii, sensuri pentru a ne satisface nevoi (materiale sau psihologice), aspiraţii,
dorinţe şi interese, încercând să convingem, să influenţăm, sau să educăm. Ori de
câte ori comunicăm, avem în vedere patru obiective majore:
 să fim recepţionaţi;
 să fim înţeleşi; 

3
  să fim acceptaţi; 
 să provocăm o reacţie, constând într-o schimbare de
comportament sau de atitudine.

Dacă ştim de ce comunicăm, ce urmărim, care este scopul real, şi dacă avem
în minte foarte clare răspunsurile şi la întrebările următoare: Ce vreau să spun? Ce
doreşte cealaltă persoană să afle? Cine este persoana din faţa mea? Ce
personalitate are? Ce nevoi, ce aspiraţii, ce dorinţe are ea? Cum vede ea lumea?
Care sunt convingerile ei? Ce ştie despre mesajul meu? Unde are loc dialogul?
Care al fi cel mai potrivit loc, cea mai potrivită ambianţă? Cum ar fi cel mai bine
să transmit mesajul? Verbal, sau în scris? Cu imagini, sau în cuvinte? Folosind un
limbaj ştiinţific, sau utilizând metafore? Serios, sau folosind glume? atunci putem
spune că am desluşit tainele artei comunicarii şi suntem pe drumul cel bun.
Fără comunicare și limbaj, noi ca ființe sociabile, ce interacționăm și relaționăm
în cea mai mare parte, sau chiar în totalitate prin intermediul actului comunicării,
viața noastră pe Terra ar fi inutilă, de prisos.

Bibliografie:
1. Dictionar Explicativ al Limbii Române Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,
1996

2. Dicţionar de psihologie, Norbert Sillamy,Larousse, Bucureşti, 1996

3. https://ziarullumina.ro/societate/factorii-unei-comunicari-eficiente-78048.html

4. https://dexonline.ro dicționar explicativ al limbii române

5. https://sputnik.md/radio_podcasturi/20181111/22931034/Arta-comunicarii--
cheia-succesului-personal-si-profesional.html

6. http://www.incluziunesociala.ro/upls/31_49743_suport_curs_Tehnici_comunic
are.pdf