Tromboemboliile
Tromboemboliile
Tromboemboliile
Factorii favorizanți
Ei sunt: exogeni și endogeni.
Factorii exogeni sunt:
metereologici - s-a constatat că incidența trombo-emboliilor crește în
anumite anotimpuri (vara) și regiuni geografice.
modul de viață - viața agitată, alimentația bogată în grăsimi creează terenul
favorabil pentru apariția trombozei și altor afecțiuni vasculare prin
intermediul oboselii nervoase, al intoxicației "urbane", al tulburărilor
metabolice și al modificărilor echilibrului fluido-coagulant.
factori medicamentoși - predispune către tromboză tratamentul cu digitală,
diuretice micționale, vitamina K, extracte de ficat. Cortizonul, ACTH-ul și
ganglioplegicele utilizate pe scară largă sporesc incidența trombozei.
Penicilina, streptomicina și alte antibiotice administrate parenteral, au efect
hipercoagulant, tromboplastinic. Administrate local, in plăgi, unde
realizează o concentrație ridicată, antibioticele exercită o acțiune
anticoagulantă. Tot ele, ca și sulfanilamidele administrate per oral, au efect
anticoagulant prin distrugerea florii microbiene a intestinului ceea ce
împiedică absorbția vitaminei K, urmată de scăderea titrului prezentat de
protrombina plasmatică.
Factorii endogeni au un rol ceva mai precis în trombogeneză decât cei exogeni.
Ei sunt următorii:
vârsta – frecvența mai mare este între 45 și 60 ani;
sexul – frecvența trombo-emboliilor e mai mare la femei;
sarcina - starea de graviditate impune organismului măsuri de adaptare, ale
căror efect contribuie la conturarea unui climat favorabil trombogenezei,
cum ar fi: atonia de origine endocrină a peretelui venos, creșterea presiunii
abdominale, condiții favorabile stazei în membrele pelviene, concomitent se
notează hiperprotrombinemie şi trombocitoză;
starea viscerelor – afecțiunile cardio-pulmonare, ateroscleroza, diabetul
zaharat, obezitatea;
neoplasmele viscerale – localizarea care se complică mai frecvent cu o
tromboză e cancerul pancreasului, urmate de cancerul gastric, hepatic și – la
femei – cancerul organelor genitale interne;
discraziile sangvine, care evoluează cu poliglobulie, trombocitoză, creștere
a viscozități sângelui și scurtarea timpului de coagulare;
factorul infectios – mai ales în septico-piemii;
factorii – alergic, anatomic și genetic.
Factorii declansatori
Ei sunt: traumatismul, actul operator și cel obstetrical.
Traumatismul realizează un modul experimental de tromboză care este
asociat cu stază venoasă, lezarea multiplă a intimei vaselor, sporirea activității
factorilor coagulanți.
Actul chirurgical - rămâne o agresiune față de care organismul i-a măsuri
complexe de apărare-adaptare (boala operatorie) din care face parte, până la un
punct, înclinarea echilibrului fluido-coagulant spre coagulare.
Actul obstetrical - se complică mai frecvent cu o tromboembolie datorită
faptului că la gravide, prin modificările fiziologice pe care le prezintă -
"constelația" trombotică e prezentă în momentul travaliului.
Factorii determinanți
Ei sunt:
a) lezarea parietală a vaselor;
b) staza venoasă;
c) modificările echilibrului fluido-coagulant.
Tromboembolia este o boală generala, care poate să înceapă la nivelul
venelor sau arterelor periferice și care se poate localiza în orişice segment al
patului vascular.
CLASIFICARE
După evoluţie clinică
Forma fulminantă: câteva minute - 1 oră (20 %; Let.: 80%)
Forma acută: câteva ore (28 %)
Forma subacută: până la 24 ore (42 %)
Forma cu evoluţie lentă: câteva zile sau săptămâni (20 %)
După localizare
A. după nivelul TEP
- artere segmentare
- artere lobare şi intermediare
- trunchiul pulmonar
B. după partea afectată
- stânga
- dreaptă
- bilateral
După complicaţii
infarct pulmonar (pneumonie infarctică)
embolia paradoxală a circuitului mare
hipertensiune pulmonară cronică postembolică
Etiopatogenie
În 90% cazuri de TEAP trombul este localizat în sistemul venei cavă
inferioară (segmentul ileo-femural venos). Trombo-embolul desprins din periferia
sistemului venos migrează prin vena cavă inferioară, atriul și ventriculul drept,
ajungând astfel în artera pulmonară. Embolii pot fi solitari şi multipli de
dimensiuni mari, medii și mici.
Emboliile mici, periferice, provoacă infarcte anemice trecătoare. Infarctul
pulmonar hemoragic se produce în emboliile arterelor mijlocii, mai ales dacă există
stază pulmonară (10%). Infarctul pulmonar hemoragic se constituie după mai
multe ore sau după 1-2 zile de la embolizare; extinderea sa până la pleură duce la
formarea unui exudat pleural, mai adesea hemoragic.
De la nivelul vasului obstruat de embol se declanşează reflexe multiple,
provocând o vasoconstricție difuză în sistemul arterial pulmonar. In consecință
scade debitul circulator spre inima stângă, de unde, pe de o parte, reducerea
debitului cardial și hipotensiunea arterială, iar pe de alta, se instalează brusc o
hipertensiune în trunchiul arterei pulmonare și în marile ramuri, manifestată și de o
dilatare vadită a arterei pulmonare. Ventriculul drept este supus unei supraincărcări
acute, care duce la dilatarea sa și, se instalează destul de repede o insuficiență acută
a inimii drepte.
Distensia acută a ventriculului drept, scăderea bruscă a debitului cardiac,
hipoxia și anumite reflexe pulmonare coronariene și vagale provoacă o hipoxie
miocardică mai mult sau mai puțin accentuată, exteriorizată uneori prin dureri de
tip anginos și care produce insuficiență acută miocardică. Moartea survine în
primele 2 ore, deaceea dacă se izbuteşte de a susține funcțiile vitale ale
organismului peste acest termen - şansele pacientului cresc vadit.
Se cere menționat faptul că în lipsa patologiei cardiovasculare reducerea
diametrului vaselor pulmonare cu 25% nu provoacă schimbari esențiale a
hemodinamicii. Mai mult decât atât, până când diametrul vaselor pulmonare este
mai mare decât 50% de la normă, debitul cardiac nu se schimbă sau creşte.
Cauze principale:
tromboza venelor profunde din sistemul v. Cava inferioară:
segmentul ileocaval - 65%;
femuropopliteu - 35%
trombi din inima dreaptă;
emboli septici;
emboli lipidici.
SIMPTOMATOLOGIE
Tabloul clinic este în dependență de dimensiunile trombembolului și
segmentul ocluzionat al arterei pulmonare. TEAP poate decurge sub semnul unei
pneumonii postoperatorii, abcesului pulmonar, pleureziei, infarctului retroinferior
al miocardului.
Se pot distinge convențional 3 tipuri diferite de tablou clinic, prin care se
manifestă emboliile pulmonare, în funcție de mărimea embolului și mai ales de
felul și intensitatea reacțiilor reflexe și hemodinamice pe care le declanşează:
A - emboliile pulmonare masive, care provoacă o serie de manifestări acute,
brutale, dramatice. În unele cazuri survine moartea subită, imediată neprecedata de
nici o simptomatologie premonitorie. De obicei însă, imediat după instalarea
emboliei pulmonare masive se produce o stare de șoc, cu paloare, hipotensiune
arterială, puls tahicardic, filiform, asociate cu o stare de anxietate și agitație.
B - sindromul infarctului pulmonar hemoragic.
C - manifestări clinice fruste sau oligosimptomatice
Una dintre manifestările caracteristice ale emboliei pulmonare mai mari o
reprezintă dispneea instalată subit, cu hiperpnee și, mai ales, tahipnee cu cianoză.
Sunt prezente semnele insuficienței acute a ventriculului drept. Sunt importante și
modificările ritmului cardial până la instalarea flutter-ului atrial. Dispneea și
tahicardia se înregistrează in 70-100% cazuri. Mai constatăm, hemoptizie,
murmurul pleural, diminuarea mobilității cutiei toracice, dureri în hemitorace (40-
70%), elevarea temperaturii, bronhospasm.
La pacienții cu vârsta înaintată, ateroscleroză coronariană și hipertensiune
arterială sistemică uneori se instalează tabloul tipic al edemului pulmonar acut.
Diagnosticul este inlesnit de urmatoarele procedee: ECG (mai ales în
dinamică) evidențiază semne de supraincărcare a cordului drept (cord pulmonar):
Radiografia cutiei toracice la început este puțin informativă, mai târziu
constatăm diminuarea intensitații opacității vaselor pulmonare și creșterea
transarenței campului pulmonar (simptomul Vestermarc). Poate fi constatat lichid
(exudat) pleural, iar in caz de infarct pulmonar - infiltrația tesutului pulmonar.
Cele mai precise teste sunt: angiografia arterei pulmonare și scanarea
plămânilor.
Prin studierea componenței gazoase a sângelui arterial constatăm:
hipoxemie, hipocapnie si alcaloză respiratorie.
Sindroamele TEP
Sindromul insuficienţei cardio - vasculare acute
(Ps , TA , PVC , debit cardiac , dispneu, spasm periferic, pletora venoasă
cervicală)
Sindromul ischemiei acute
(dureri cardiace retrosternale, frică de moarte, agitaţie)
Sindromul asfixiei acute
(dispneu, cianoză violacee specifică!!!)
Sindromul abdominal
(dureri acute sub hipocondrul drept)
Sindromul cerebral
(agitaţie psihomotorie, sughiţ, vome, micţiuni, defecaţie spontană,
somnolenţă, omnubilarea conştiinţei, sincopa cerebrală, coma)
METODE DE INVESTIGATII
I. Traiada manifestărilor biochimice
Lactatdehidrogenaza crescută
Bilirubinemie crescută
Transaminaze normale
II. Gazele sanguine:
Hipoxemie
Normo- sau hipocapnie
Absenţa hipoxemiei exclude TEP masiv recent
III. Electrocardiograma
În TEP masiv arată imaginea tipică a cordului pulmonar acut cu semnul
specific S1Q3T3
Bloc de ramdrept a fascicului His
Devierea spre dreapta a axului cordului
Tahicardie sinusală până la tulburări de ritm (fibrilaţie, fluter, tahicardie
atrială)
IV. Radiografia pulmonară
Modificările radiologice pulmonare în TEP:
1. Ascensiunea unui hemidiafragm (s-l Fleischer)
2. Revărsat pleural
3. Atelectazie lamelară sau discoidală bazală
4. «Amputarea» vaselor hilului pulmonar
5. Hiperemia în plămânul contralateral
6. Dilatarea ventricului drept
7. Dilatarea v. Azygos şi v. Cave superioare
8. Dilatarea ventricului stâng
VI. Eco-cardiografia
Poate vizualiza trombi în vena cavă inferioară, atriul drept sau ventriculul
drept, artera pulmonară sau în una din ramurile ei mari
Arată dilatarea cavităţilor cordului drept cu regurgitaţie tricuspidiană
IX. CT pulmonară
Trombembolism
Infarct pulmonar
X. Angiografia pulmonară
Dilatarea vaselor pulmonare proximal de embol, colapsul distal de embol,
amputarea bruscă.
(s-l Westermark)
PROFILAXIE
Singura modalitate de ameliorare a prognosticului unui pacient chirurgical
cu risc tromboembolic înalt.
Ea se poate efectua prin:
Tratamentul corect al TVP, sigure sau foarte probabile;
Profilaxia TV la persoanele cu factori de risc trombogeni.
CLASIFICARE: și deosebim:
In funcție de natura:
infarct entero-mezenteric de origine arterială tronculara - 60% (artera
mezenterica superioară - 90%, AMI – 10%)
infarct entero-mezenterie de origine venoasă tronculară - 20-40% (vena
mezenterica superioară - 96%, VMI - 4%)
infarct entero-mezenterie prin obstrucții in microcirculația parietala - 10-
20%
Dupa sediul obstacolului:
infarct segmentar - formă mai freeventă, mai ales ileonul pe o lungime de la
câțiva cm, până la un metru
infarctul subtotal sau total - forma mai rar intalnita, cuprinde tot teritoriul
arterei mezenterice superioare (jejunul, ileonul și cecoascendentul).
PATOMORFOLOGIE
Desfaşurarea infarctizării poate fi schematizata în trei etape:
Stadiul de apoplexie, in care se constată dilatația capilarelor cu exudat
plasmatic interstițial (ansa intestinala este roșie, cianotică, edemațiată, dar
leziunea reversibila).
Infarctul veritabil este caracterizat prin efracțiuni multiple ale peretelui
capilar, care lasă să treacă in interstiții elementele leucocitohematice (ansa
intestinală de culoare violacee-neagra, este compromisă).
Stadiul de gangrena - este definit de alterarea profunda a peretelui
intestinal.
SIMPTOMATOLOGIE
Infarctul entero-mczentericse instaleaza brusc (in peste 50% din cazuri) cu
semne de abdomen acut în care domina durerea (90%). Insoțită de fenomene
ocluzive. Durerea abdominală de intensitate mare, violenta, persistenta,
generalizata la tot abdomenul, dar cu sediul mai frecvent mezogastric,
periombilical, este uneori exacerbată de colici intestinale și nu iradiază in afara
ariei abdominale.
Starea de soc - cu tendință la colaps (20%) este prezentă în toate cazurile,
bolnavul este palid, cianotic, are transpirații reci, puls rapid, mic, instabil, tahipnee
superficiala, hipotensiune arteriala cu diminuarea tensiunii diferențiale,
temperatura normala. Tulburările de tranzit sunt intotdeauna prezente, mai frecvent
se întâlnese semne de ocluzie (balonare, oprirea tranzitului), inițial se pot remarca
scaune diareice, sangvinolente. Grețurile și varsaturile sangvinolente sunt rare și
necaracteristice.
Abdomenul este meteorizat simetric, uneori predominant in regiunea
periombilicală sau hipogastrica, fara peristaltism ("tacere de mormânt" - semnul
Mondor-I). Abdomenul participa la actul de respirație, fară a prezenta contractura
abdominală. La palparea mai profundă se constată o zona impastata "ca un cirnaț",
rezultantă a anselor intestinale infarctizate.
Zona de impăstare, mata la percuție, situată in centrul abdomenului
meteorizat este foarte sugestiva pentru diagnostic; in fazele tardive când apare
lichidul de exudație și transudație, abdomenul, deci este destins, la percuție este
mat - "meteorismul mat" - semnul Mondor-II. Tuşeul rectal poate constata
bombarca și sensibilitatea dureroasa a fundului de sac Douglas (semnul
Kulencampf-Grassman) precum și scaun sangvinolent pe degetul de manuşa.
EXPLORĂRI PARACLINICE
Explorările de laborator releva hiperleucocitoză (20-40.000), scăderea
hemoglobinei și a hematocritului, acidoză metabolică, hiperazotemie,
hipercaliemie.
Radiografia abdominală pe gol arată: distensia aerică a intestinului subțire
(bule de gaz egal răspândite în intestin), aerojejunia, lipsa peristaltismului. Uneori
poate fi fixată imaginea ansei infarctizate ce apare evident destinsă, cu pereții
îngroşați ("ansa în doliu") sau opacă. Se poate efectua și examenul baritat care ne
va indica nivelul leziunii (lipsa peristaltismului). Semnele radiologice, deşi
concludente în 50% din cazuri, sunt in realitate tardive şi deci de un interes practic
limitat.
Ecografia abdominală simplă evidențiază dilatația anselor suprajacente,
ansele ischemiate ce apar cu pereții mult îngroşați, pline, aperistaltice, precum și
prezența revărsatului peritoneal.
Ecografia Doppler - examinare de mare finețe poate decela nivelul
obstacolului, putând diferenția chiar tromboza de embolie.
TRATAMENT
Infarctul entero-mezenteric cere o intervenție chirurgicală (laparotomia
exploratorie), care serveşte și drept act diagnostic definitiv.
Având în vedere starea generală precară în care se prezintă de obicei astfel de
bolnavi interventia chirurgicală trebuie-precedată de o scurtă reechilibrare
metabolică în terapia intensivă, ce constă din reechilibrarea volemică și acido-
bazică, transfuzie de plasmă, aspiratie nazogastrală, anestezie epidurală.
Laparotomia exploratorie are drept scop stabilirea intinderi și a gradului
leziunilor intestinale, sediul, natura și întinderea obstrucției vasculare. In infarctul
arterial ansa intestinala este destinsă moderat, edemațiată, violacee, conținând stază
hemoragică. In infarctul venos, ansa este destinsă maximal, intens cianotică,
edemul este mai mare, ascita hemoragica mai abundenta.
Leziunile intinse jejuno-ileole (uneori și pe cecoascendent) de ordine
venoasă contraindică orice tentativa de revascularizare sau enterectomie. Se aplică
tratament conservativ prin aspirație gastro-jejunală continuă, anticoagulante și
dezagregante, corticoterapie, antibiotice cu spectru larg, reechilibrare
hidroclectrolitică și combaterea stării de șoc. Infarctul entero-mezenteric prin
obstrucția arterei mezenterice superioare impune gesturi vasculare:
1. embolectomia
2. trombendarterectomia
3. reimplantarea AMS in aorta
4. By-pasortomezenteric.
Aceste procedee trebuiesc aplicate în primele 6-8 ore de la obstrucția
vasculară și chiar și atunci sunt necesare rezecții intestinale segmentare, însă mult
mai reduse. În cazul infarctelor limitate la compromiterea unui segment intestinal
rezecția intestinală este soluția chirurgicală posibilă și eficientă. În fazele precoce
ale IEM prin obstrucția microcirculației la terapia medicamentoasă generală, se pot
plasa catetere intraarteriale pe trunchiul major prin care se introduc anticoagulante
plachetare, vasodilatatoare, streptochinază etc.
REZULTATE:
1. embolectomia - mortalitatea- 60%
2. trombandarterectomia - mortalitatea - 80%
3. rezecții fără procedeuri vasculare- mortalitatea - 60-95%.
Pe de altă parte, chiar dacă s-a rezolvat accidentul acut bolnavul rămâne mai
departe cu acelaşi teren patologic.