Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • 336 vizualizări

    Naluca

    Încărcat de

    Sandu Mihaela
    Povestea descrie viața unei caprioare sălbatice numite Năluca care a fost crescută de un băiat într-o livadă. Năluca a fugit înapoi în pădure, dar băiatul a reîntâlnit-o într-o zi în pădure.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Naluca

    Încărcat de

    Sandu Mihaela
    336 vizualizări2 pagini
    Povestea descrie viața unei caprioare sălbatice numite Năluca care a fost crescută de un băiat într-o livadă. Năluca a fugit înapoi în pădure, dar băiatul a reîntâlnit-o într-o zi în pădure.

    Descriere originală:

    de Cezar Petrescu

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Povestea descrie viața unei caprioare sălbatice numite Năluca care a fost crescută de un băiat într-o livadă. Năluca a fugit înapoi în pădure, dar băiatul a reîntâlnit-o într-o zi în pădure.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca doc, pdf sau txt
    336 vizualizări2 pagini

    Naluca

    Încărcat de

    Sandu Mihaela
    Povestea descrie viața unei caprioare sălbatice numite Năluca care a fost crescută de un băiat într-o livadă. Năluca a fugit înapoi în pădure, dar băiatul a reîntâlnit-o într-o zi în pădure.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca doc, pdf sau txt
    din 2

    NALUCA

    Cezar Petrescu

    Când pădurarul a adus-o din codru, era un pui mic și fricos. Cu ochii mari și
    umezi, se uită rugându-se la toți, gata să fugă. Dar cu vremea se îmblânzi. Înțelese ca
    nimeni nu-i voia răul. Începea să vină singură la donița cu lapte. Ziua stătea ascunsă în
    tufișurile de zmeură din livadă. Seara răspundea la chemarea noastră, cand îi
    întindeam câte o bucată de zahăr.
    Fiindca fugea atat de sprinten, tata a botezat-o „Năluca”. Iar Naluca își cunoștea
    numele.
    Toate vietățile din ogradă: câinii, păsările și pisicile erau acum disprețuite de
    noi. N-aveam altă grijă decât de Năluca. ,,Ce face Năluca?” „Unde s-a ascuns
    Năluca?” „I-a dat cineva lapte astăzi?” Așa a crescut în mijlocul nostru.
    Tata spunea chiar că s-a îmblanzit prea repede. Parcă îi părea rău că o vede
    amestecându-se laolaltă cu toate animalele domestice și că a uitat atât de repede
    libertatea pădurii.
    E adevărat că uneori se oprea sub umbra nucilor din livadă, cu urechile ciulite și
    cu nările umflate în vant. Mirosea adierile aduse din poienile codrului. Atunci, ochii ei
    erau mai umezi și pășea mai încet, cu botul în pamant. Năluca era tristă. Nu mai
    răspundea la chemările noastre. Nici nu voia să se atingă de bucata de zahăr pe care i-o
    întindeam în palmă. Într-o seară, când cineva a uitat poarta deschisă, Năluca a fugit. A
    doua zi, culcușul era gol.
    În zadar am cautat-o toți în grădina. În zadar am nădăjduit că poate se întoarce
    la donița cu lapte. Năluca plecase pentru totdeauna. Livada a rămas tăcută. Nu mai
    răsuna de fuga noastră, cand ne jucam de-a ascunsul cu puiul de căprioară.
    Ne-am întors iarași la jocul cu pisicile și cu câinii. Iar vietățile domestice parcă
    spuneau:
    „Vedeți? Tot la noi ați revenit. Numai noi suntem credincioase casei. Oricât ne
    alungați și ne chinuiți, noi rămânem aici, unde ne-am născut și unde vom muri.”
    Cu încetul, Năluca a fost uitată. Aseară, ma întorceam cu tata de la Prisaca
    Margineanului, prin pădure. Ziua cernuse o ploaie măruntă. În frunze, picăturile
    atârnau ca strălucitori cercei de clestar. În razele soarelui jucau țânțarii de aur. În afară
    de sunetul lor subțire de aripi, nu se auzea niciun zgomot. În toată pădurea domnea o
    tăcere mare și rece, ca într-o biserică.
    Deodată, în calea noastră, pe cărare, a apărut o caprioară. Am tresarit și noi. A
    tresărit și ea. Era o arătare atat de neasteptată!
    Tata a șoptit:
    - E Năluca!
    Era, într-adevar, Năluca. Fără să-mi dau seama, am întins pumnul strâns, așa
    cum o ademeneam altadată cu bucata de zahăr ascunsă. Căprioara sovăi o clipă. Se
    apropie, cu sfială. Poate își amintea și ea. Mai erau câțiva pași. Aproape să-i netezesc
    botul umed. Să-i prind gâtul cenușiu. Să-i mângai capul mic pe care și-l supunea
    dezmierdărilor odinioară. Câțiva pași încă. Doi. Unul ...
    Și, deodată, Năluca nu se mai uită în ochii mei. Privi îndarat, în codru. Se răsuci
    scurt, pe picioarele subțiri și zvâcni în goană, spre adâncul codrului. Înaintea noastră
    nu mai rămâneau decăt crengile tremurând. Stropii din frunze, scuturându-se ca
    lacrimile.
    Mâna întinsă după umbra ei a căzut neputincioasă.
    Poteca pădurii ni s-a părul deodată atât de tristă! ... Iar înserarea parcă s-a
    posomorât.

    S-ar putea să vă placă și