Papers by Cosmin Ciotloș
Transilvania
The current study is both an inventory and an interrogation: on the one hand, it makes an invento... more The current study is both an inventory and an interrogation: on the one hand, it makes an inventory of the dynamics of affinities that the poets of the Monday Literary Circle (and, by extension, of the 1980s’ generation) felt for the American literary model; on the other hand, it questions the genuine nature of this relationship, that is often inflated in recollection. Are Cărtărescu, Coșovei, Iaru, Bucur and the others just mere local Beatniks, as they have been accused (and were never prompt in refuting)? How do they themselves define this relationship? A possible answer might be found at the end of the analysis, where I introduce a (never before published) document: Traian T. Coșovei’s Bachelor thesis.
Transilvania
The present study unfolds on several layers.In the first place, it propounds a history of the rel... more The present study unfolds on several layers.In the first place, it propounds a history of the relationship between the alcoholic drink that is popularly known as „spritz” and Romanian literature, illustrated with examples from the 19th century and the beginning of the 20th. Secondly, it restores a terminology area, determining the first usage of the word (with all its synonyms) and what prominent or less-known authors have frequently utilized it. Thirdly, it inspects documentation data which thus reinstates two potential forerunners of this interstitial phenomenon: Anton Pann and Daniil Scavinschi. In the fourth place, it exposes a series of thresholds in the evolution of the Romanian mentality, based on the level of tolerance or disapproval that writers have expressed, when confronted with this liquor.
Caietele Sextil Pușcariu, 2019
LEONID DIMOV: A LITERARY FORMULAS DISPATCH
(Abstract)
More than three decades after Leonid Dimov’... more LEONID DIMOV: A LITERARY FORMULAS DISPATCH
(Abstract)
More than three decades after Leonid Dimov’s death (1926–1987), it feels quite appropriate
to question to what extent young poets have been influenced by this great oneiric writer’s formula.
However sagaciously built, any potential answer would only solve half of the issue. The other part
relates to the existence of a local tradition that Dimov rehabilitated in the same manner by which Ezra
Pound rehabilitated Sextus Propertius or Arnaut Daniel. Despite the fact that the similarities are often
striking and deserve to be analyzed, at least from a stylistic point of view, the interpreters of the “The
Book of Dreams” writer have systematically neglected them. The current inquiry documents (and, on
the side, also proves) a few cases that anticipated Dimov’s poetic revolution, selected from Romanian
poetry from previous centuries. In reverse chronology, the analysis presents lesser-known authors:
Anton Naum, a minor author who was contemporary with Eminescu; G. Baronzi, a polygraph from the
mid nineteenth century; Vasile Aaron, author of an epic of great dimensions (more than 4000 lines),
which was restored only with great delay by researchers of the following period; Daniil Scavinschi,
remembered by literary history rather for his ailing hypochondria than for his highly interesting potatory
productions; and, finally, anonymous versifiers of random events from the late XIX century, with their
tabloid productions, heavily appreciated by the townsfolk of the times. Beyond its eccentric character,
the reenactment of this seedbed draws, in the eclectic picture of the history of Romanian literature, an
autonomous frame that can become the premise for a reconfiguration of the whole setting, reviewed in a
manner that transcends chronologic or monographic examinations.
Cuvinte-cheie: stilistică, prozodie, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
Keywords: stylistics, prosody, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
Liliana Corobca (coord.), Paul Goma și exilul etern, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016 "În... more Liliana Corobca (coord.), Paul Goma și exilul etern, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016 "În 1925, moartea mântui opera de om". Această frază îi aparține lui G. Călinescu și figurează, în Istoria literaturii... în dreptul lui Ioan Slavici. Sunt mulți cei care o dezavuează (e opțiunea lor), sunt și mai mulți cei care o plasează într-o carantină simbolică: e probabil cel mai cinic verdict pe care un critic literar și-a îngăduit să-l dea. Și încă într-o sinteză. Ce se uită e că, totuși, fiind crud cu personajul public (ale cărui culpe nu sunt totuși atât de grave), Călinescu îl reconsidera, dintr-o întorsătură de condei, pe scriitorul Slavici. Ceea ce e mare lucru. În ce-l privește pe Paul Goma, astăzi octogenar și cu sănătatea șubrezită, mă întreb dacă va avea în viitor șansa unui examen măcar la fel de onest ca acela călinescian. Senzația este că, în ultimele două decenii, numele său convoacă mai mult rumori decât lecturi. Eroare principială. Că după 1990, Goma a devenit un franctiror al propriei cauze pierdute (pamfletele lui amintind periculos de mult de acelea ale lui Eugen Barbu, din Săptămîna), e adevărat. Că, înainte de 1990, el a reprezentat un caz exemplar de conștiință, e la fel de adevărat. Ambii versanți au însă dezavantajul de a fi aruncat o umbră densă asupra prozatorului. Căci asta este, în definitiv, Paul Goma. Ce rezistă, astăzi, din opera lui ? Greu de spus, din moment ce aceasta nici măcar nu e discutată. Ipoteza că n-ar avea talent (așa, scurt și apodictic), frecventată de unii comentatori încă din anii 70 ține mai degrabă de cancanul lumii literare, în care gloriile se fac și se desfac din vârful buzelor. Să ne amintim că același autor care promova, atunci, ideea mediocrității scrisului lui Goma aruncă, acum, anatema, asupra unui întreg nou val al literaturii. Nu pledez nici pro, nici contra, tocmai pentru că discuția e una serioasă și nu merită expediată. Din punctul meu de vedere, critica foiletonistică a pierdut ocazia de a gestiona această dezbatere. De vreme ce cărțile lui Goma (noi apariții sau reeditări) nici măcar nu sunt recenzate, o reconsiderare (în bine sau în rău, n-are importanță) e cu-atât mai improbabilă. O soluție provizorie, un demaraj, ar putea veni însă din zona volumelor de tipul celui coordonat de Liliana Corobca, Paul Goma și exilul etern, conținând textele conferinței dedicate scriitorului la 24 septembrie 2015. Prin forța lucrurilor eterogen, inclusiv sub raportul gradului de interes al contribuțiilor, sumarul are câteva puncte de atracție. M-aș opri la două, vădind și nuanță, și simț al proporțiilor. E vorba de studiile semnate de Dan Culcer și de Ion Simuț. O bună relectură a prozei lui Goma ar trebui să înceapă de aici. Dacă nu cumva a și început. § În continuarea ei, semnalez alte apariții datorate aceleiași edituri, Ratio et Revelatio: Paul Goma, Astra, roman a cărui primă ediție datează din 1992 și Paul Goma, Cod "Bărbosul", documente din Arhivele Securității însoțite de comentariile (subiective) ale obiectivului.
România literară, 2012
Cronică la volumul lui Dan Sociu, „Poezii naive și sentimentale” (2012), apărută în „România lite... more Cronică la volumul lui Dan Sociu, „Poezii naive și sentimentale” (2012), apărută în „România literară” nr. 41/ 2012
Oricâte aprecieri ar fi primit la debut, în 1979 (și dosarul de receptare atestă aceste aprecieri... more Oricâte aprecieri ar fi primit la debut, în 1979 (și dosarul de receptare atestă aceste aprecieri), Emil Hurezeanu pare să fi rămas undeva în spațiul intermediar, neprecizat, al propriei generații poetice. Când s-a reapropiat de uneltele sale, după Revoluție (a doua sa carte apare în 1994), era deja cam târziu. Gestul a lăsat, probabil, impresia unei reparații tacite, blânde, animate mai degrabă de nostalgie. Privindu-l în perspectivă, avem profilul unui destin literar mai degrabă ingrat. Nu stau să discut cauzele extraliterare. Acestea sunt arhicunoscute. Plecând din țară la începutul deceniului al nouălea, Hurezeanu a ratat, ani buni, șansa de a fi măcar citat de comentatori. Întorcându-se în ipostază de analist politic și retrăgându-se undeva la marginea lumii scriitoricești, fostul echinoxist a lăsat să se înțeleagă că acceptă el însuși liniștea sedimentată în jurul cărților sale. Uitat de istoriile literare (aparținând uneori, unor critici care, în cronici, nu-și ascunseseră entuziasmul), numele său revine astăzi în atenție împreună cu o întrebare: cât de mult spune, luată în valoare absolută (epurată, deci, de context, oricare-ar fi acesta), poezia lui Emil Hurezeanu ?
Books by Cosmin Ciotloș
Un fragment din ediția adnotată a poemului „Levantul” de Mircea Cărtărescu. Ediția conține aproap... more Un fragment din ediția adnotată a poemului „Levantul” de Mircea Cărtărescu. Ediția conține aproape o sută de pagini de note, comentarii și glosar, explicitând trimiterile culturale ale acestei cărți
Cronici de carte, în „România literară” by Cosmin Ciotloș
România literară, 2014
J urnalul acesta reprezintă o piesă extrem de preţioasă pentru cercetătorii fenomenului junimist.... more J urnalul acesta reprezintă o piesă extrem de preţioasă pentru cercetătorii fenomenului junimist. ■ cronica literară de cosmin ciotloş De la p a la vieneză la Junimea III)
România literară, 2012
Despre romanele Ioanei Pârvulescu
România literară, 2011
r ic u m , t o ţ i a u v ie ţ i t u lb u r ă t o a r e , b o r n a t e c u a n e c d o t e d e l ... more r ic u m , t o ţ i a u v ie ţ i t u lb u r ă t o a r e , b o r n a t e c u a n e c d o t e d e l i c i o a s e. Cu p ic a n t e r ii. Cu m it ic is m e p a la t a liz a t e .
România literară, 2010
S e vede de la o p oştă că lui Vakulovski poezia optzeciştilor îi place. Altminteri, n-ar fi citi... more S e vede de la o p oştă că lui Vakulovski poezia optzeciştilor îi place. Altminteri, n-ar fi citit-o aşa, de la titluri până la virgule. Impresia e că m anuscrisul acestei cărţi a fost redactat pe hârtie milimetrică.
România literară, 2012
b servaţiile m ele, aşadar, cu totu l lip site d e m aliţie, nu reprezintă altceva d ecât n işte ... more b servaţiile m ele, aşadar, cu totu l lip site d e m aliţie, nu reprezintă altceva d ecât n işte sim p le con statări. ■ cronica literară de cosmin ciotloş Om cu noroc 0 broşură amplificată tipografic, în fond, este această carte a lui Dan C Mihăilescu, I.L. C ara g ia le ţ i caligrafia plăcerii.
România literară, 2014
P oet el însuşi, Codrescu are o intuiţie superioară a poeticului, pe care-1 simte, nu o dată, la ... more P oet el însuşi, Codrescu are o intuiţie superioară a poeticului, pe care-1 simte, nu o dată, la limita anecdoticului.
România literară, 2015
u ştiu dacă mobilitatea stilistică a lui Dan Sociu trebuie raportată numaidecât la accidentul bio... more u ştiu dacă mobilitatea stilistică a lui Dan Sociu trebuie raportată numaidecât la accidentul biografic din 2007. (Conexiunea e prea simplistă, prea liniară pentru a descrie evoluţia unei personalităţi atât de cerebral construite). ■ cronica literară de cosmin ciotloş Ce in s-a spus atunci când totul a fost spus
România literară, 2007
en zu ră în R om ânia c a r iistă , cen zu ră şi în R.S.R. C urată o m o n im ie ! O în tâ m p la... more en zu ră în R om ânia c a r iistă , cen zu ră şi în R.S.R. C urată o m o n im ie ! O în tâ m p la r e d o a r a fă c u t ca d o u ă r e a lită ţi a tâ t d e d ife r ite să s e în sc rie, fir e sc , în a c e e a ş i fo rm ă lin g v istic ă. c R o m a n u l cenzurii C a şi aceea despre care scrie James Joyce în F innegans W ake, veghea pe care o invocă
Recenzii radiofonice la „Revista literară radio” by Cosmin Ciotloș
Cu acest volum, pe care autorul n-a mai apucat să-l termine, editura Humanitas încheie seria dedi... more Cu acest volum, pe care autorul n-a mai apucat să-l termine, editura Humanitas încheie seria dedicată lui Dinu Pillat. Serie care cuprinde atât romanele (unul dintre ele recuperat miraculos din arhivele Securității) cât și studiile analitice ale acestuia. Prezența, în finalul volumului, a unui amplu repertoriu al articolelor pe care le-a prilejuit acest nobil act recuperator mă scutește de la a face, eu, acum, un bilanț. Că interesul comentatorilor a fost real și că, deci, efortul a meritat, o dovedește numărul mare de luări de poziție, inclusiv în marginea unor cercetări cât se poate de sobre de istorie literară. La exact patruzeci de ani de la dispariția lui Dinu Pillat, numele său încă exercită o atracție galvanică. N-am să pun întreaga responsabilitate a acestei fascinații pe seama personalității înzestrate cu un destin exemplar în sensul tragicului (formula nu e deloc exagerată) a lui Dinu Pillat. Pentru că, făcând asta, aș comite o nedreptate în ce-l privește pe scriitor și mai cu seamă pe critic. Discipol devotat al lui Călinescu, acesta nu e decât în foarte mică măsură un călinescian (așa cum aveau să fie, o generație mai târziu, Eugen Simion sau Nicolae Manolescu). Și nu e pentru că refuză să fie. De la magistru deprinde în primul rând arta informării. Condiția memorabilă a expresiei funcționează și ea, e-adevărat, ca imperativ, numai că pentru Dinu Pillat aceasta nu mai e spectaculară, ci ascetică. Însăși întreprinderea aceasta, cum spuneam, neterminată, reprezintă o probă. Imaginați-vă o investigație asupra rezonanței pe care a avut-o literatura lui Dostoievski în spațiul literar românesc. Ar fi greșit să vedeți în ea doar latura de documentare. Aceasta e, desigur, esențială, dar nu deține exclusivitatea. Sunt la mijloc și alte, multe, infuzii care conferă suflu lecturii, de la superlativul pasiunii lui Dinu Pillat însuși pentru Dostoievski până la un întins instrumentar al discernământului și al polemicii, uneori à contre coeur. Cazuistica e, ea însăși, palpitantă. Într-un parcurs de creastă, făcând abstrație de numeroșii necunoscuți, ea îi cuprinde pe un Maiorescu, evitând să răspundă în corespondență provocărilor epistolare ale lui Duiliu Zamfirescu, dar notându-și în jurnal aprecierea pentru Crimă și pedeapsă până la, să zicem, o intervenție a lui Mircea Ivănescu (din revista Secolul 20). Sunt câteva surprize majore. Dinu Pillat îl sancționează fără echivoc pe magistrul său, Călinescu, pentru o conferință din 1956, situată sub nivelul de apercepție al criticului. Față de această decepție, de ordin profund, incartadele lui Virgil Nemoianu și izbucnirile lui Eugen Barbu i se par veniale. Nu mai puțin ciudat e să-l surprindem pe hiperinteligentul B. Fundoianu, tânăr, scriind mai degrabă protocolar despre un autor ale cărui cărți interzic, cum știm, protocolul. Altundeva, Dinu Pillat se simte îndreptățit să corijeze elanurile comparatiste care fac, încă din interbelic ca scriitori de tipul lui Rebreanu sau Mateiu Caragiale să fie văzuți ca niște emuli ai lui Dostoievski. Și, în final, o lecție despre conștiința literară: ne iluzionăm adeseori că admirația pentru un scriitor uriaș ne înalță sau ne califică într-un teritoriu al
Cluj, Editura Una dintre cele mai angajante și mai acaparante cărți apărute anul trecut i se dato... more Cluj, Editura Una dintre cele mai angajante și mai acaparante cărți apărute anul trecut i se datorează lui Mihai Iovănel și se numește Roman polițist. De ce așa și nu în formă articulată, dacă e vorba de o circumscriere a acestui gen prin tradiție marginal al literaturii ? Pentru că eseul lui Iovănel e cu totul altceva. Nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare de primul capitol și nici de frecvența cu care, de-a lungul celor puțin peste 150 de pagini, se revine la problematica de tip Sherlock Holmes. E doar un pretext acesta. De fapt, fondul îl reprezintă spectacolul gândirii critice. Nici propriu-zis despre o suită de lecturi detectiviste (de felul celor duse la excelență de Ion Vartic) nu se poate vorbi decât până la un punct. Și anume până la punctul în care reflecția asupra scenariului interpretativ ia, fără asperități, locul rutinelor demonstrației. Din timp în timp, Mihai Iovănel punctează tactic prin câte-o trimitere de arheologie literară sau prin câte-o fandare teoretică deconcertantă. Lupa de pe copertă devine astfel telesop, periscop sau chiar oglindă. Istoria romanului polițist românesc (începând cu Baronzi, Arghiropol, Teohar Alexi și alții, din ce în ce mai puțin importanți) e reconstituită pornind de la o idiosincrazie a lui Ioan Petru Culianu. Nu fără rost, căci secvența respectivă e preludiul unui studiu despre un roman recent al cărui protagonist e chiar Culianu și care documentează prin pastișă teoriile conspiraționiste ale asasinării acestuia. Nu-mi amintesc dacă, în ipostază de cronicar, Iovănel a comentat cartea cu pricina (e vorba despre Minoic, de Caius Dobrescu), dar, la rigoare, textul de aici ar putea foarte bine funcționa și așa, ca o invitație la lectură instrumentată pe flancuri. De aceeași condiție are parte Ne vom întoarce în Muribecca, de Sebastian A. Corn, doar că de data aceasta instrumentarul vine din direcția biografiei spectaculoase (și reale) a lui Percy Fawcet.
Uploads
Papers by Cosmin Ciotloș
(Abstract)
More than three decades after Leonid Dimov’s death (1926–1987), it feels quite appropriate
to question to what extent young poets have been influenced by this great oneiric writer’s formula.
However sagaciously built, any potential answer would only solve half of the issue. The other part
relates to the existence of a local tradition that Dimov rehabilitated in the same manner by which Ezra
Pound rehabilitated Sextus Propertius or Arnaut Daniel. Despite the fact that the similarities are often
striking and deserve to be analyzed, at least from a stylistic point of view, the interpreters of the “The
Book of Dreams” writer have systematically neglected them. The current inquiry documents (and, on
the side, also proves) a few cases that anticipated Dimov’s poetic revolution, selected from Romanian
poetry from previous centuries. In reverse chronology, the analysis presents lesser-known authors:
Anton Naum, a minor author who was contemporary with Eminescu; G. Baronzi, a polygraph from the
mid nineteenth century; Vasile Aaron, author of an epic of great dimensions (more than 4000 lines),
which was restored only with great delay by researchers of the following period; Daniil Scavinschi,
remembered by literary history rather for his ailing hypochondria than for his highly interesting potatory
productions; and, finally, anonymous versifiers of random events from the late XIX century, with their
tabloid productions, heavily appreciated by the townsfolk of the times. Beyond its eccentric character,
the reenactment of this seedbed draws, in the eclectic picture of the history of Romanian literature, an
autonomous frame that can become the premise for a reconfiguration of the whole setting, reviewed in a
manner that transcends chronologic or monographic examinations.
Cuvinte-cheie: stilistică, prozodie, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
Keywords: stylistics, prosody, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
Books by Cosmin Ciotloș
Cronici de carte, în „România literară” by Cosmin Ciotloș
Recenzii radiofonice la „Revista literară radio” by Cosmin Ciotloș
(Abstract)
More than three decades after Leonid Dimov’s death (1926–1987), it feels quite appropriate
to question to what extent young poets have been influenced by this great oneiric writer’s formula.
However sagaciously built, any potential answer would only solve half of the issue. The other part
relates to the existence of a local tradition that Dimov rehabilitated in the same manner by which Ezra
Pound rehabilitated Sextus Propertius or Arnaut Daniel. Despite the fact that the similarities are often
striking and deserve to be analyzed, at least from a stylistic point of view, the interpreters of the “The
Book of Dreams” writer have systematically neglected them. The current inquiry documents (and, on
the side, also proves) a few cases that anticipated Dimov’s poetic revolution, selected from Romanian
poetry from previous centuries. In reverse chronology, the analysis presents lesser-known authors:
Anton Naum, a minor author who was contemporary with Eminescu; G. Baronzi, a polygraph from the
mid nineteenth century; Vasile Aaron, author of an epic of great dimensions (more than 4000 lines),
which was restored only with great delay by researchers of the following period; Daniil Scavinschi,
remembered by literary history rather for his ailing hypochondria than for his highly interesting potatory
productions; and, finally, anonymous versifiers of random events from the late XIX century, with their
tabloid productions, heavily appreciated by the townsfolk of the times. Beyond its eccentric character,
the reenactment of this seedbed draws, in the eclectic picture of the history of Romanian literature, an
autonomous frame that can become the premise for a reconfiguration of the whole setting, reviewed in a
manner that transcends chronologic or monographic examinations.
Cuvinte-cheie: stilistică, prozodie, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
Keywords: stylistics, prosody, Leonid Dimov, G. Baronzi, Anton Naum, Daniil Scavinschi.
the last two years. More than a collection of books or, even less so,
authors, it is an assemblage of sensibilities. Selecting from a large
number of published works, I asked myself whether it would provide
a representative image. In other words, whether it would provide
an interested (non‑Romanian) audience a conclusive outline of
an organic and highly active intellectual medium. I therefore tried
to forget that I myself was part of that same system and that in writing
literary criticism I myself possessed a clear picture of the topography
of Romanian literature today, with all my natural likes and
dislikes. I ignored predetermined strategic calculations and only at
the very end, when the whole map was ready, did I subject it to analysis.
I was thereby able to conclude that an equitable distribution
had been made. There are authors here whose names internationally
well known, having been translated by major publishers and
won high‑profile awards, and there are authors who are more unfamiliar,
at the beginning of their careers, but who hold out the promise
of solid bodies of work. Likewise, the selection includes authors
of widely varying biological and literary ages
https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-23543075-manuscrise-fotografii-dar-buletinul-lui-mircea-eliade-scoase-licitatie-cercetatorul-eugen-ciurtin-toate-sansele-nu-poata-consultate-decenii-rand-nimeni.htm?fbclid=IwAR0oLD6CpjCIhfY67-eLzRXc1ZSr1PcX3tn3jZP5GxWgT9EofPPw-vl8G8s
Please read and circulate (my English version). Giovanni Casadio
Save Eliade's manuscripts!
An auction of manuscripts belonging to Mircea Eliade was recently announced by a new auction house in Bucharest, on December 16, 2019, for the first time comprising a significant batch of manuscript pieces from Mircea Handoca's collection (1929-2015).
With ramifications throughout the intellectual history of the last century, the catalogue of Eliade manuscripts already available for sale can be consulted here: https://historic.ro/CatalogPDF/Licitatii-luna-decembrie_Preview.pdf.
Other Eliade manuscripts from the same Handoca collection were alienated after his death through other auctions: https://www.artmark.ro/search?query=eliade.
This circumstance is unacceptable, revolting - and profoundly harmful to Romanian culture. As it is known, the collection of manuscripts received by M. Handoca over time from Eliade and his family from Bucharest contains thousands of manuscript pages, especially from 1920-1940, most of which were never consulted by someone else and never properly edited, and some have remained perfectly new.
On March 10, 1974, in response to the Opera project drafted by his friend Constantin Noica for his editing in Romania, Mircea Eliade wrote: “As long as I am still alive, nothing can be done. After that, we will see ... ". Indeed, during his life, nothing could be done, and very little was done after 1989 in the field of critical editing, because for three decades the Eliade manuscripts in the country were not deposited in public collections, and today they are likely to disappear, fully.
How would we react if large heritage buildings were auctioned brick-by-brick? Can anyone be entitled to sell or own a piece of Ateneu, when Ateneu itself would become a vague memory? 45 years old, that "we will see" of Eliade concerns us all.
Historians of religions, Indologists, critics and literary historians, historians, philosophers and writers from Bucharest, Iași and Sibiu, readers of Eliade of the generation formed after 1990, gather and wait with us to sound an alarm: save Eliade's manuscripts!
The lack of these manuscripts from the public research funds in Romania will be lethal to any project of editition and in-depth study of a work with universal echoes. In matters of local, European and global relevance, he has already done the hard thing: we, today, have only to adapt in retrospect to the minimum mandatory requirements of any significant posterity. To bring and keep the manuscripts in public funds and to read and edit his work according to the evolutions of the general and comparative history of religions, as well as of the contemporary literary, cultural and intellectual history.
Ideally, these manuscripts should be found in the patrimony of the Romanian Academy, where Eliade himself consulted the manuscripts necessary for his edition of Hasdeu's work and where the Romanian Institute for the History of Religions operates, within which a first critical edition of a scholarly work of Eliade (Yoga, 1936 | 2016) was prepared, proving the necessity and the difficulties of such an enterprise. It is a revolting and unacceptable prospect that most of Eliade's Romanian manuscripts will disintegrate and dissipate forever.
The inexorable alienation of these manuscripts – such as the manuscripts of Enescu or Cioran – will forever be missing from the origins, significance and pedagogy of a work that has become universal, since it was started on a lane around Rosetti Square, a work about which we can read and talk today in all languages of culture and on all continents.
It is therefore necessary to act quickly, concertedly and efficiently to recover all the Eliade manuscripts.
A humiliating sadness: someone who has tried in his entire work to bring together all the cultures of the world may not have all his Romanian manuscripts gathered in one place.
Are there still national public institutions and individual benefactors who can save this first batch of Eliade manuscripts by purchasing and depositing it in a public manuscript fund, as all other manuscripts in M. Handoca's archive should be?
If it does not exist, then it is forbidden to ever complain about the fate and condition of the Romanian culture. As we hold it, so we have it.
Cătălin Cioabă, Faculty of Philosophy, University of Bucharest
Cosmin Ciotloș, Faculty of Humanities, University of Bucharest
Eugen Ciurtin, Institute for the History of Religions, Romanian Academy, Bucharest | Mahidol University, Bangkok
Bogdan Crețu, Institute of Romanian Philology "A. Philippide ", Romanian Academy | University „Al. I. Cuza ", Iasi
Dana Jalobeanu, Faculty of Philosophy, University of Bucharest, Research Institute of the University of Bucharest.
Bogdan Tătaru-Cazaban, Institute for the History of Religions, Romanian Academy, Bucharest
Radu Vancu, Faculty of Humanities and Arts, University "Lucian Blaga", Sibiu
O licitație de manuscrise aparținând lui Mircea Eliade a fost anunțată recent de o nouă casă de licitații din București, la 16 decembrie 2019, cuprinzând pentru prima dată un lot semnificativ de piese manuscrise din colecția lui Mircea Handoca (1929-2015). Cu ramificații în întreaga istorie intelectuală a ultimului secol, catalogul manuscriselor Eliade scoase deja la vânzare poate fi consultat aici: https://historic.ro/CatalogPDF/Licitatii-luna-decembrie_Preview.pdf Alte manuscrise Eliade din același fond Handoca au fost înstrăinate după moartea sa prin alte licitații: https://www.artmark.ro/search?query=eliade Această circumstanță este inacceptabilă, revoltătoare-și profund dăunătoare pentru cultura română.