De Dragobete

Anul trecut Dragobete a primit un chec. Făcut într-o mare viteză și care arată într-un mare fel. Anul acesta nu puteam să-l privez pe Dragobete de bucurii culinare. M-am tot gândit ce-aș putea să-i fac. Până seara târziu când de regulă apare Dragobete acasă mi-am zis eu că îmi va veni vreo idee. Așa că mi-am pus pe față o mască dintr-un gălbenuș amestecat cu o lingură de miere și vreo 2-3 stropi de lămâie. Și mi-am zis că e momentul să văd și ultimele episoade din Grey's. Când în Grey's drama era la cote maxime pentru o astfel de telenovelă un asemenea serial, și când masca începuse să-mi cam strângă obrajii și să-mi întindă ochii cam ca la chinezoaice, brusc am fost întreruptă de țârrrr-ul telefonului. "În cin'ș'pe minute vin acasă". "Da?!", am zis oarecum surprinsă. "Te-au dat afară?" - întreb. Râsete transformate-n hohote am auzit prin telefon.  Mă uit înspre fereastră și constat că încă e lumină afară. Mă uit la ceas și constat că merge bine, la fel cu ceasul televizorului, la fel cu ceasul de la microunde, la fel cu ceasul telefonului. Mă uit și la telefon să mă conving că era Dragobete la telefon. El era.

Idee de meniu de Dragobete nu mi-a venit, că n-a avut vreme să-mi vină. Măcar să-mi dau rapid masca de zombie de pe față și să-mi pun zâmbetul drăgălaș la locul lui! Parcă și oul de-abea se spăla de pe obraji. Oul? Ouă facem pentru Dragobete, e clar! Și le-am făcut!

    

Dăm drumul la cuptor în prealabil. 5 ouă le-am bătut spumă cu mixerul. Aproape s-au dublat, ce măi, chiar s-au triplat în volum, așa de bine s-au aerat! Până mixerul și-a făcut treaba, eu am tocat fin-fin,  fâșii de kaizer. Dar știți cât de fin? Așa, firicele, cum se vede și-n poză. Am adăugat 2 linguri rase de gris (păi da, low-carb mănâncă și Dragobete - la el se vede taaaaaaaare bine chestia asta, mor de ciudă!). Și am adăugat și o lingură de smântână, că rău n-are cum să fie. Am uns cu unt o tavă mică, și-am turnat compoziția în tavă. Deasupra am ras niște telemea de oaie și niște cașcaval. Nu trebuie sare, fiindcă sunt destul de sărate și kaizerul și brânzele. Se dă tava la cuptor, 180 de grade, cam 7-8 minute (uitați-vă și voi prin geamul cuptorului ca să vedeți ce întâmplă pe acolo.) Am pregătit într-un castronel 2 linguri de smântână frecate cu puțin usturoi. Când s-a rumenit frumos omleta (vedeți ce crustă frumoasă a făcut?) se taie pătrate, iar pătratele se taie pe diagonală obținând niște triunghiuri. De preferat isoscele. (OMG!) Se asamblează frumos omleta pe o farfurie astfel: se pune un triunghi care se va unge cu o linguriță de smântână cu usturoi. Se pune deasupra acestei smântâne cel de-al doilea triunghi. Așa nu va mai fi seacă, înecăcioasă omleta (așa-mi pare mie). Și fiindcă n-am apucat să toc încă nimic în afară de hârtie cu foarfeca cea nouă, am profitat de ocazie și am pregătit un decor urât din pătrunjel. Și vreo două-trei măsline. Light, așa scria acolo la galantar.

Țârrr! Țârrrr! Mai întârzii puțin, dragă. Ok, mai am timp de dramele din Grey's. (De ce m-aș enerva, nu?) 

Și ce frumos voi reîncălzi la microunde omleta mea coaptă la cuptor. Poate c-am să fac și-un ceai. Mai văd eu. 

Iubiți-vă și aveți înțelepciunea toleranței și empatiei!

 

After eight

Știți ciocolățelele alea mititele, cu aromă puternic de mentă și învelite într-o cuvertură din ciocolată neagră? Teribil ce-mi plac la cafea! Deși pentru mine cafeaua e perfectă când e neagră, ("no cream, no sugar"), aici mi se pare că menta ciocolătoasssă îi aduce acel "checheșoz" ce face perfectă orice după-amiază petrecută la o bârfă cu fetele.

Ne bucurăm că înghețul își arată colții doar dimineața devreme, pe la amiază soarele-l toropește și-l face să plângă cu lacrimi din zăpadă înghețată. Așteptăm cu bucurie primăvara.

Ne tratăm cu o salată verde îmbălsămată într-o vinegretă din ulei de orez, oțel balsamic, un praf de sare și unul de piper, niște usturoi tăiat bucățele. Și ca să rămâna low carb îi adăugăm niște cuburi dintr-un ementaler. 

Aș fi vrut să adaug și niște pătrunjel verde, că trebuie să inaugurez foarfeca minune pe care mi-am luat-o duminică de la Selgros. Am avut totuși o reținere fiindcă mi s-a sugerat să nu exagerez cu verdele. Deci foarfeca a fost inaugurată doar cu hârtie.

Apoi ne-am delectat ca fetele cochetele cu niște ceai. Special pentru ele. De_mentă. Și pentru că totul a fost haios le-am dat și niște ciocolată.

Aromă delicată de ciocolată mentolată. Adică de "after eight".

A fost o dupămasă reușită. Ne-am întins la vorbe până după ora 8. Bye-bye!

Blogger este bolnav!

A pierdut foarte multe poze! Mă deprimă, fiindcă tocmai ce am început să trec pozele pe blogger de pe photobucket, flickr și alte host-uri de imagni. Greșeala nr.1.

Nu am reușit să fac backup, așa că ... aleluia și amin. Greșeala nr.2

Problema e la nivel global, dar până acum se pare că Nimeni de la Blogger nu zice nimic. Greșeala lor.


Weekend de vis să aveți.

Pastila de cafea

De aproape trei săptămâni sunt regina dietelor, mă țin tare și număr carbohidrați, fac combinații uneori reușite de diete (deja știți ce-mi place mie, low carb cu Atkins, dar și low carb cu disociat), și ca să mă laud singură, încet încet mă reîmprietenesc cu Măria Sa cântarul. Nu, încă nu suntem chiar prieteni, dar deocamdată pot să spun că suntem la un armistițiu amiabil: nu se mai încruntă așa de urât când mă urc în spinarea lui. Mai am cale lungă până să ajung să mă împrietenesc de tot cu el, dar dacă aplicăm tactica pașilor mărunți, am mari speranțe că ne vom respecta reciproc (că de iubit nu cred că ne-om putea iubi vreodată). Și dacă voi reuși să mă înțeleg cu cântarul, atunci promit că voi profita de abonamentul gratuit pe care-l am la o sală de sport de-aici din vecini, oricât de lene greu mi-ar fi.  

Și ca să consfințim promisiunea scrisă, o parafăm cu 2,6 g de carbohidrați cu gust aromat de cafea:

După cum se poate vedea, aștept cu nerăbdare să se ducă nămeții, să văd pomii-nfloriți și pe mine mai ușoară!

Verde și oranj

Deși mie îmi place iarna mai mult decât toamna și cu mult mai puțin decât îmi place vara, în momentul de față recunosc cu mâna pe inimă că aș vrea puțină primăvară. Nămeții care ne-au ocupat străzile, trotuarele, mașinile și în general viața nu se dau bătuți chiar așa ușor. Aliat de nădejde le e și frigul geros cu temperaturi din ce în ce mai îndrăznețe. Ieri minus 18, azi minus 23, temperaturi măsurate în mașină, în  câmp deschis. Ciudat că pe alocuri azi am avut ceață. Deasă rău. Parcă eram cu avionul printre nori. 

De la geam, Lila încă mai surâde frumos.

Nu același lucru pot să-l spun și despre vărul ei, Cyclamen, care îngălbenește pe zi ce trece, semn că e tare obosit și trebuie să-l pun să se odihnească. I-am cules ultimele două flori necăjite pe care le mai are, și i-am mulțumit că mi-a ținut companie frumoasă încă din luna octombrie.

Ca să dispară senzația neplăcută pe care mi-a dat-o frigul de-afară, am pus la fiert niște apă. Apoi am invocat primăvara, amestecând gusturi și culori. Am ales verde și oranj. 

Aroma de mandarină se combină perfect cu aroma stoarsă dintr-o lămâie verde (lime, n'est ce pas?). Nu mai e deloc banal și fad ceaiul verde, chiar îmi place. Iar forma piramidală a pliculețului, m-a dus cu gândul la perfectul număr de aur dar și la beneficul efect de piramidă. Stau bine cu autosugestia, deci acum mi-e cald și bine. Și parcă nici nu mai e chiar mult până la primăvară. Doar un Valentin și-un Dragobete ne mai despart de ea. 

Rămâi cu bine, iarnă albă!