See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/307755558

Aspects in the evolution of the hydrographical network from the Lower Siret
Plain reflected in cartographic materials

Article  in  Scientific Annals of Stefan cel Mare University of Suceava Geography Series · July 2009
DOI: 10.4316/GEOREVIEW.2009.18.1.107

CITATIONS READS

0 814

1 author:

Alexandru Ionuţ Cristea

Stefan cel Mare University of Suceava
33 PUBLICATIONS   253 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Dynamique des paysages culturels situés dans les sites aux friches minières dans la élaboration des stratégies rurales View project

Historic lakes and abandoned dams in Moldavian Plateau View project

All content following this page was uploaded by Alexandru Ionuţ Cristea on 05 October 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

ANALELE Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava SECŢIUNEA GEOGRAFIE ANUL XVIII - 2009

ASPECTE DIN EVOLUŢIA REŢELEI HIDROGRAFICE

DIN CÂMPIA SIRETULUI INFERIOR REFLECTATE DE
MATERIALELE CARTOGRAFICE
Ionuţ Alexandru CRISTEA

Cuvinte cheie: reţea hidrografică, Siret inferior, dinamica albiilor, hărţi.

Key words: hydrographic network, Lower Siret, river bed dynamics, maps.

ABSTRACT:
Aspects in the evolution of the hydrographical network from the Lower
Siret Plain reflected in cartographic materials. Situated in the north-eastern part of the
Romanian Plain, Lower Siret Plain is known in literature as one of the youngest regions of
Romania. It is also currently an important area of subsidence, responsible for the convergence
of the main rivers flowing from the Carpathian’s and Subcarpathian’s Curvature to Siret, the
main collector. Following these issues and, also, due to human intervention, river courses have
suffered over the years many amendments, reflected in the detail geomorphology of the region
(abandoned river beds, banks, oxbows etc.) and, the most recent, in the cartographic materials.
All natural transformations of the drainage network were mainly related to the alluvial
contribution of the Carpathian and Subcarpathian tributaries, responsible for the continuous
aggradation of the Siret's alluvial plain. This eventually determined the main collector to shift
eastward and, further, the recalibration of the entire network of tributaries. Traces of this
process are still visible today and are, indirectly, confirmed by historical documents. These
indicate that in some areas, the lower parts of the main rivers are very young. Article examines
how the available cartographic materials report the recent dynamics of the main rivers of Lower
Siret Plain and the age of the present drainage pattern. Among the conclusions is that the maps
made by the end of the seventeenth century and early-twentieth century reflects little of that
time geographical realities, that, so far, the Siret river had abandoned an older course, located
west of the current and named on various maps - Siretel (Little Siret). In this abandoned river
bed continued to flow all the rivers of the Subcarpathian bend, except Buzău, until the middle of
the eighteenth century, when some areas were clogged and tributaries had to extend their lower
courses to the newer Siret. Thus, the current configuration of the hydrographic network seems
to date, with few exceptions, from the first half of the nineteenth century.

1. Introducere

Subunitate de nord-est a Câmpiei Române, Câmpia Siretului Inferior este

cunoscută în literatura de specialitate drept una din cele mai tinere şi mai joase
regiuni din România. Ea este, totodată, în prezent, o importantă arie de subsidenţă,
responsabilă de convergenţa principalelor râuri din regiunea Carpaţilor şi
Subcarpaţilor de Curbură către Siret, principala axă de drenaj. Ca urmare a acestor
aspecte, la care s-au adăugat ulterior intervenţiile umane, albiile râurilor au suferit
de-a lungul timpului numeroase modificări, reflectate în geomorfologia de detaliu a
45
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

regiunii (albii părăsite, grinduri, belciuge etc.), iar, cele mai recente, de materialele
cartografice. Toate transformările naturale ale structurii reţelei hidrografice au fost în
principal legate şi de aportul aluvionar al afluenţilor de origine carpatică şi
subcarpatică (Rădoane, 2005), care au înălţat în mod continuu lunca de pe dreapta
Siretului, forţând astfel deplasarea acestui râu către est şi implicit recalibrarea întregii
reţele. Urmele unei astfel de deplasări, de anvergură, se mai păstrează şi astăzi şi sunt
confirmate indirect de documentele istorice. Acest fapt indică că pe anumite sectoare,
cursurile inferioare ale principalelor râuri din câmpie sunt foarte tinere (câteva
secole). Ne propunem în cele ce urmează să analizăm în ce măsură diversele
materiale cartografice, la care am avut acces, semnalează dinamica recentă a
principalelor râuri din Câmpia Siretului inferior şi pot explica vârsta configuraţiei
hidrografice din prezent.

2. Analiza materialelor cartografice

Materialele cartografice referitoare la spaţiul românesc şi realizate până către

finalul secolului al XVII-lea sunt destul de greu de utilizat datorită scării reduse,
insuficienţei detaliilor şi numărului mare de erori. Vom aminti aici pentru perioada
secolului al XV-lea primele încercări de transpunere în plan, prin tipărire, a detaliilor
din Geografia lui Claudius Ptolemaeus, apoi pe Nicolaus Cusanus cu o hartă a
Europei centrale şi răsăritene (figura 1) sau harta lui Hartmann Schedel din Liber
Chronicorum.

a. b.

Fig. 1. Fragmente din diverse hărţi de secol XV, înfăţişând cursul inferior al Dunării:
a. Cosmographia Claudii Ptolomaei Alexandrini, 1467, sursa: Biblioteka Narodowa; b. N.
Cusanus, Quod picta est parva Germania tota tabella, cca. 1450.

Acestea vor influenţa într-o bună măsură şi cartografia primei jumătăţi a

secolului următor, reprezentată de lucrările lui Martin Waldseemüller, Johannes
Honterus (1542) sau de cele ale lui Sebastian Münster (1540, 1542, 1545). În acelaşi
secol, al XVI-lea, progrese însemnate calitative sunt aduse prin publicarea primei
ediţii a atlasului Theatrum Orbis Terrarum (1570), a cărui coordonator a fost
Abraham Ortelius sau a colecţiilor de hărţi ale lui Gerhard Mercator - Tabulae
geographicae ad mentem Ptolemaei .. (1578), Atlas sive Cosmographicae
Meditationes .. (publ. în trei ediţii începând cu 1585), republicat şi adaugit sub titlul

46
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

Atlas minor în zeci de ediţii, începând cu 1607. Din ediţia 1584 a atlasului lui
Ortelius face parte şi harta denumită Romaniae (quae olim Thracia dicta)
vicinarumque regionum .., semnată şi de Jacopo Castaldo, iar în cea din 1595 harta
Daciarum, Moesiarumque vetus descriptio .., semnată şi de Ioannes Baptista Vrients.
Tot la 1595 este tipărită o hartă probabil greşit atribuită lui Georg de Reichersdorf şi
intitulată Moldaviae finitimarumq regionum typus (figura 2).
Se observă că, deşi pe parcursul acestui secol hărţile regionale devin din ce în
ce mai numeroase şi câştigă foarte mult în detalii, ele rămân totuşi mult deficitare în
ceea ce priveşte acurateţea localizării geografice. Din acest motiv, este încă greu de
estimat care era structura reţelei hidrografice din Câmpia Siretului inferior, doar pe
baza materialelor cartografice. Atrage atenţia faptul că pe toate hărţile epocii,
Bârladul pare că este un afluent al Siretului, situaţie contrazisă de documentele
istorice. De exemplu în 1514 sunt amintite „sat pe Bârlad, la marginea marelui iazar,
anume Ciofreşti....şi iazăr în Bârlad ce iaste în gura Jerului.....şi sat pe Bârlad anume
Piscul” (D.I.R., 1954), în 1519 „satul Cătuşa pe Bârlad, cu jumătate de gârlă şi ezerul
Cătuşa” (Cat. Doc. Mold. 1957), în 1520 şi 1546 reapare menţionat „Ţăpeşti pe
Bârlad şi iezerul de la Lozova” (D.I.R., 1954), în 1570 apare un „sat pe Bârlad în
marginea iezerului celui mare a Bârladului ce este în gura Gerului anume Ciofreştii”
(D.I.R., 1954), în 1585 „Tălăbeşti ce iste pre Bârlad” (D.I.R., 1954) etc. Dintre
acestea, de departe cele mai interesante sunt localizările pe Bârlad a lacului şi satului
Cătuşa, denumit într-un document din 1589 şi Feleştii. Deşi satul nu mai există astăzi,
probabil a fost înglobat în municipiul Galaţi. Dovezi în acest sens le reprezintă
prezenţa lacului Cătuşa situat în sud-vestul oraşului, dar şi a străzii / cartierului
Fileşti, din imediata apropiere. Este deci o dovadă destul de clară că în perioada
respectivă Bârladul atingea Dunărea. Satele Gârleşti şi Tălăbeşti, astăzi dispărute, se
învecinau în zona Nămoloasa – Tudor Vladimirescu, fiind despărţite probabil de
Bârlad. Gârleştiul mai figura pe hărţile din 1916 (a devenit Costieni – Nămoloasa), iar
Tălăbeştiul nu putea să fie prea departe de lacul cu acelaşi nume situat între Tudor
Vladimirescu şi Hanu Conachi. Hotarul său ajungea dincolo de Bârlad, până la un
Siret mai vestic, aşa cum reiese dintr-un document din 1589 unde se întăreşte „a ţine
al său hotar satul Tălăbeştii de cătră Tomceştii şi de cătră Gârleşti, priste Bârlad, para
în Siretiu, pre unde a fost hotarul cel bătrân”. Localitatea Piscul şi Iezerul Lozovei
mai există şi astăzi, dar pe stânga Siretului.
Această constatare rămâne valabilă în bună măsură şi pentru cartografia
secolului al XVII-lea. Amintim pentru acest secol, harta lui Hulsius Levinius
referitoare la bazinul Dunării din Novus opus geographicus (1630), o hartă a lui
Philipp Cluverius (1683), harta Valahiei realizată de fam. Blaeu şi inclusă în
Theatrum Orbis Terrarum, sive, Atlas novus (figura 3), o hartă a Principatelor române
semnată de Pierre du Val (1670), hărţile lui N. Visscher, Nicolas Sanson, H. Jaillot
etc. Dintre toate acestea ne-a atras atenţia, în special, o hartă semnată de N. Sanson şi
intitulată Course du Danube, depuis Belgrade jusques au Pont Euxin... (1665), pe
care autorul francez a redat Bârladul (Barladach) până la confluenţa cu Dunărea
(Galaţi), Siretul se varsă în Dunăre lângă Brăila (cu numele de Milcov), iar Putna
primeşte un afluent de pe dreapta denumit tot „Seret” (figura 4). Deşi este evident că
autorul francez avea idei confuze privind structura reţelei hidrografice din zonă, el
pare să fi cunoscut că la un moment dat (în secolul anterior) Bârladul ajungea la
Dunăre şi că Siretul a părăsit o albie situată mai la vest (figura 4).

47
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

a. b.

c. d.
Fig. 2. Fragmente din diverse hărţi de secol XVI, înfăţişând cursul inferior al Dunării:
a. S. Munster, Nouvelle description de Poloigne & Hongrie, 1552; b. A. Ortelius, J. Castaldo,
Romaniae (quae olim Thracia dicta) vicinarumque regionum.., 1584; c. Atlas Mercator,
Walachia, Serbia, Bulgaria, et Romania, ed. 1609; d. G. de Reicherstorf (?), Moldaviae
finitimarumq..., 1595.

a. b.

Fig. 3. Fragmente din diverse hărţi de secol XVII, înfăţişând cursul inferior al Dunării:
a. Ph. Cluverius, Daciarum Moesiarumque vetus descriptio, ante1683; b. J. Blaeu, Walachia,
Serbia, Bulgaria, Romania, 1650.

48
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

Fig. 4. Fragment din harta lui N. Sanson, Course du Danube, depuis Belgrade jusques au Pont
Euxin..., 1665, sursa: Description of Romania, 2004.

Finalul secolului al XVII-lea aduce după sine modificări substanţiale în ceea

ce priveşte realizarea pe baze ştiinţifice a hărţilor şi reprezentarea cu acurateţe a
realităţilor geografice (Popescu-Spineni, 1978). Astfel, pentru spaţiul de la confluenţa
Siretului cu Dunărea, putem remarca o mai bună concordanţă între materialele
cartografice ale secolului al XVIII-lea şi detaliile desprinse din documentele de
epocă. În mod fericit, din această perioadă datează şi primele hărţi cu autori români,
una a Valahiei – a stolnicului Constantin Cantacuzino şi cealaltă a Moldovei, a
principelui Dimitrie Cantemir.
Harta lui C. Cantacuzino a fost tipărită la Padova în 1700, iar la 1718 a apărut
în copie în lucrarea Istoria delle moderne rivolutione della Vallachia, a lui Del Chiaro
(Fig 5 a.). Harta originală întocmită aproximativ la scara 1:278 000 conţine extrem de
multe detalii, inclusiv pentru aria noastră de studiu. Conform acesteia, graniţa dintre
Moldova şi Ţara Românească era formată de un râu numit Sireţel (Sirechel) până în
zona localităţii Blechan (Blehani, sat strămutat, era lângă Corbu Vechi), unde acesta
se unea cu Siretul (Sereto). În Sireţel se vărsau Milcovul mic (în zona satului
Mândreşti), Milcovul mare (în zona satului Lămoteşti), Râmna (în zona satului
Fulfueşti ?, la nord de Belciug), Râmnicul Sărat (în zona Chinauleşti ?, la sud de
Belciug). Buzăul se vărsa în Siretul mare, la sud de Măxineni, iar confluenţa Siretului
cu Dunărea este marcată lângă Brăila. De subliniat, este prima apariţie cartografică a
hidronimului Sireţel (Siretul Mic), care marcheză în mod cert o veche albie a
Siretului, părăsită probabil de acesta pe la începutul secolului al XVII-lea.
Harta lui Dimitrie Cantemir a fost tipărită în 1737, la Amsterdam, o copie a
sa fiind găsită de G. Vâlsan la Paris. Conform geografului francez d’Anville, din
colecţia căruia făcea parte această copie, principele moldovean lucrase harta în
perioada domniei sale, adică probabil între 1710 – 1711. Ca şi în cazul hărţii
Munteniei, lucrarea lui Cantemir, referitoare la Moldova este de departe cea mai bună
reprezentare geografică a acestui teritoriu de până atunci (Vâlsan, 1925 şi 1926).

49
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

a. b.

Fig. 5. Fragment din a: Indice topografico del principato di Valachia diviso in XVII parti,
secondo l'esttissima descrizione, che ne diede il su conte costantino cantacuzeno al
celeberrimo medico... / opera di Marco Antonio Gigli Veneto, 1718, Venezia. Sursa:
Bibliothèque nationale de France; b. Principatus Moldaviae nova & accurata Descriptio
Delineante Principe Demetrio Cantemirio, 1737, Amsterdam. Sursa: Bibliothèque nationale
de France, reproducere după G. Vâlsan, 1925.

Aşa cum autorul specifica şi în Descriptio Moldaviae, pe harta sa (figura 5 b.)

Siretul se varsă în Dunăre prin două guri, în dreptul Brăilei şi a Galaţiului. Cursul
vestic, abandonat al Siretului, poartă denumirea de Sirezel. Deşi Cantemir susţinea că
acesta nu ar fi altceva decât Putna unită cu Milcovul mic (cel care forma graniţa cu
Ţara Românească), se observă pe harta sa că obârşia Sireţelului este către est, în
apropiere de Siretul cel Mare (satele Zoresty şi Mărczeşty). Cele două Sireturi se
întâlneau pentru o scurtă distanţă în zona localităţilor din Moldova – Piscu şi Peneul
(azi în com. Independenţa), după care Siretul unit se bifurca înainte de confluenţa cu
Dunărea.
Din cele două hărţi prezentate, care vin să completeze informaţiile desprinse
din documentele vremii, reiese destul de clar că, la începutul secolului al XVIII-lea
încă se mai păstrau urmele unui vechi curs vestic al Siretului, care, probabil, ajungea
la Dunăre în dreptul oraşului Brăila. Acesta forma în perioada respectivă şi graniţa de
est dintre cele două Principate.
Tot în acest secol, numeroasele războaie ruso-austro-turce din spaţiul Dunării
de Jos au determinat apariţia unui număr mare de hărţi generale, speciale sau planuri
de război (Popescu-Spineni, 1978) care cuprindeau şi teritoriul Câmpiei Siretului
inferior. Unele sunt rezultatul unor cartări cu precizie mare, altele sunt doar
reproduceri îmbunătăţite ale unor hărţi mai vechi (de ex. cea a lui J. M. Probst, 1771),
după cum şi scara poate varia de la cca. 1/28800 (harta lui Otzelowitz) la peste

50
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

1/1000000 (ex. hărţile semnate de Le Rouge, Zannoni, Kibler, Dury, Dezauche ş.a.).
Analiza acestora pune în evidenţă alte modificări de natură hidrografică.

a. b.

c.

Fig. 6. a. Georges Louis Le Rouge - Théatre de la guerre entre les russes, les turcs et les
polonois...., Paris, 1769, scara cca. 1:1300000; b. Rizzi Zannoni, G. Antonio - Carte de la
partie septentrionale de l'Empire Otoman, 1774, scara cca. 1:1400000; c. Ignatz Kibler -
Karte des Donaustroms von seinen Urpsprung bis zum Ausfluss ins Schwarze Meer ..., 1788,
scara cca. 1:1000000; sursa: Biblioteca Nazionale Centrale di Firenze.

În primul rând, se remarcă dispariţia treptată a braţului de vărsare a Siretului

dinspre Brăila (în care se vărsa şi Buzăul). Acesta mai figurează pe hărţile la scară
mică ale lui Le Rouge (1769, figura 6 a.) sau Andrew Dury (cca. 1770), pe harta
căruia apare ca albie principală, dar lipseşte de pe hărţile mai noi ale lui Zannoni
(1774, figura 6 b.), Bawr (tipărită la 1781) etc. Harta ultimului autor menţionat,

51
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

realizată la o scară medie şi pe baza unor ridicări expeditive în 1769 este una extrem
de importantă pentru cunoaşterea geografică a Moldovei (figura 7). Conform ei, în
prima parte a secolului al XVIII-lea (de la elaborarea hărţilor lui Cantacuzino şi
Cantemir şi până la 1769), Siretul abandonează vechea sa gură de vărsare în Dunăre,
în favoarea celei situate lângă Galaţi (vechea gură a Bârladului), lăsând în urmă pe
vechiul traseu, o salbă de lacuri marcate cu precizie de autor.

Fig. 7. Fragment din Carte de la Moldavie : pour servir à l'histoire militaire de la guerre
entre le russes et les turcs, autor: Friedrich Wilhelm von Bawr, cca. 1770, scara cca. 1:
288000, sursa: Biblioteca Nazionale Centrale di Firenze.

O altă reorganizare semnificativă a reţelei hidrografice din Câmpia Siretului

inferior este legată de colmatarea treptată pe anumite sectoare a vechii albii a
Siretului, denumită Sireţel. Aceasta pare să mai fi transportat încă apa Putnei,
Milcovului, Râmnei şi Râmnicului Sărat către confluenţa cu Siretul de la Piscul pe

52
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

vremea redactării hărţii lui Zannoni, dar era sigur nefuncţională atunci când se făceau
ridicările pentru harta lui Bawr. Ca urmare, vechile confluenţe au suferit o serie de
modificări. Din păcate, harta referitoare la Moldova a generalului rus, nu conţine
foarte multe hidronime şi, din acest motiv, se pot naşte incertitudini la interpretare. În
regiunea noastră de interes apare doar numele Putnei şi Milcovului Mare (Grosse
Milkov), deşi în Ţara Românească autorul a mai reprezentat încă patru râuri mai
importante, între Milcov şi Dunăre. De un real folos în identificarea acestora este şi
lucrarea cu caracter istoric Memoires historiques et geographiques sur la Valachie,
publicată în 1778, de acelaşi F. W. von Bawr. Ne referim la capitolul dedicat
localităţilor din Valahia, în care este prezentată o listă a aşezărilor cu precizarea,
acolo unde a fost posibil, a râurilor pe care se găsesc.
Analiza hărţii lui Bawr scoate în evidenţă o serie de aspecte. În primul rând,
se remarcă în partea de nord a câmpiei prezenţa unui râu denumit Gârla, care
traversează localităţi precum Batineschty, Ischeschti, Besidescht, Crejest, Rekitos,
Tschuschla, înainte de a se vărsa în Siret la Tschuschliza. Acesta nu e altceva decât
Gârla Morilor de astăzi, care folosea în partea inferioară un vechi traseu al Putnei
(Putna Seacă). Mai către sud, Bawr figurează alte două cursuri de apă, primul tributar
unui lac din apropiere de Raduleschti (Răduleşti), probabil partea nordică a Sireţelului
şi al doilea afluent Siretului la sud de Tshumoscha (Dimaci, azi Suraia),
corespunzător pârăului Dimaci. În cazul Putnei se remarcă că, odată cu obturarea
albiei Sireţelului şi-a prelungit cursul inferior spre vest, pentru a se vărsa în noul
Siret, la nord de Călienii Vechi (lângă Maleori, poate zona Vadu Roşca de azi), în
timp ce Milcovul Mare i-a devenit afluent, avale de satul Pristol (prob. Milcov – VN).
Conform aceluiaşi autor în perioada respectivă în sectorul nordic al Sireţelului,
respectiv cursul inferior al Putnei, exista un exces important de apă, concretizat în
apariţia unor areale mlăştinoase şi a unor lacuri. Astfel se explică poziţionarea în
Memoires historiques... a satului Gultor (prob. Vulturul – VN) în apropierea „lacului
Serezul” (Sireţelul).
Legat de râurile fără hidronime din Ţara Românească, dacă ar fi să facem o
comparaţie cu harta actuală atunci ar rezulta că aceste râuri sunt Râmna, Leica,
Râmnicul Sărat şi Buzăul. În Memoires historiques..., Bawr este însă cât se poate de
explicit notând că Râmna se varsă în Milcov (Putna din aval de confluenţa cu
Milcovul) la Bozerlau („ou la Rimna se joint au Milcow”, probabil Boţârlăul de azi)
iar Râmnicul se varsă în Siret la Karigegi, „village de 30 maisons, situe dans une
angle, que fait Rimnik en tombant dans le Sereth”. Acesta nu apare pe harta sa sau pe
alte hărţi, deci e greu de localizat. Ştim însă că pe acelaşi traseu se găseau, spre
amonte Maloritz, Slobodsie, Irguleschti (Unguleschti ?), Obileschti (Gileschti ?),
Martineschti, Samortasch, Michalschika, Kodeschti etc., sate care apar marcate. Ar
reieşi deci conform descrierii lui Bawr că în perioada sa, cursul Râmnicului de la
Mărtineşti în aval era puţin diferit de cel actual, adică se îndrepta spre nord, către
Maluri şi confluenţa cu Siretul. Tot conform aceluiaşi autor Râmna după ce primea ca
afluent p. Oreavul la Balsada (probabil Oreavu – VN), trecea prin Choreşti (prob.
Slobozia Ciorăşti – VN), Balkyeşti, Folsogeschti, Roba, Beltschugata, Fanatoja (pe
hartă Ignatoja), pâna la Bozerlau. Şi în acest caz, cursul inferior, începând de la
Gologanul (posibil Ignatoja), este diferit de cel actual.
Aşadar dintre cele patru râuri nedenumite, ar reieşi din textul lui Bawr că cele
mai nordice sunt Râmna şi Râmnicu Sărat. Către sud de confluenţa Râmnicului cu
Siretul, autorul aminteşte o serie de localităţi situate pe malul Siretului, între gura de

53
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

vărsare a unui râu denumit de fiecare dată diferit – Barescha / Barscha / Borscha şi
mănăstirea Măxineni. Pe acelaşi râu se găseau şi satele Râmniceni, Bulbacha (azi
Măicăneşti, fost Bulboca), Beltschug (Belciuge – VN) pe dreapta şi Rogosa (dispărut)
pe stânga. Confluenţa cu Siretul era în dreptul localităţii Blascheni (Blehani), probabil
lângă Corbul Vechi de azi. Ultimul râu marcat în Ţara Românească de generalul rus
este Buzăul, care pare să-şi fi păstrat vechea confluenţă cu Siretul de la Măxineni.
Interesant în cazul acestuia este că pe unele hărţi din această perioadă (ex. harta lui
Gussefeld, cea a lui Kibler - Fig. 6 c., planul bătăliei de la Focşani din 1789 ş.a.)
prezintă două confluenţe cu Siretul, cea veche menţionată deja şi una mai la sud, din
dreptul satului Schioran sau Schiorowan, pentru un braţ care trecea prin Baldovineşti
(azi în jud. Brăila).
În general, aceste detalii sunt confirmate şi de hărţile realizate la o scară mai
mare, cum ar fi harta lui Hora von Otzellowitz, care acoperă şi ţinutul Putna sau cea a
colonelui Specht, referitoare la Ţara Românească şi realizată în perioada 1790 – 1791.
Există însă şi diferenţe importante. Conform hărţii lui Specht, pe care nu se regăsesc
multe din satele citate de Bawr, la finalul secolului al XVIII-lea, Putna primea
Milcovul Mic la nord de Răstoaca iar Milcovul Mare în dreptul localităţii Suraia
(Scuray), situată pe celălalt mal, între Putna şi Siret, cam la cca. 5 km mai aval decât
în prezent. De aici şi până la confluenţa cu Siretul, între Călieni (Vechi) la nord şi
Lungoci, Putna începea să traverseze o zonă cu exces de umiditate, cu aspect
mlăştinos, dar fără lacuri. În cadrul acesteia se remarcă că cele două râuri mai sunt
unite prin două gârle la nord şi la sud de satul Krako (Cracul, ar fi fost azi lângă
Vadul Roşca) denumite Ruptura şi Gârla Morii. Făcând o comparaţie cu harta
anterior amintită şi realizată cu cca 20 ani mai devreme ar rezulta că în acest interval
Putna şi-a schimbat gura de vărsare de la nord la sud de Călieni, pe direcţia Putnei
Seci de astăzi. Probabil că vechiul ei traseu era pe aşa-numita Gârla Morii, lângă
vechiul sat Maleori citat de Bawr şi posibil parte din Cracul.
Şi Râmna a suferit în această perioadă modificări de traseu. Conform lui
Specht, cursul principal al râului trecea prin mijlocul satului Gologanul (în prezent e
la cca. 1 km NV), apoi se arcuia către sud, pe traseul actual al văii Leica până la
vărsarea în Siret în dreptul localităţii Lungoci. Între satele Gologanu şi Maluri
(existente şi azi) râul Râmna trimitea către nord o serie de ramificaţii, afluente Putnei
în dreptul satului Butuceni (fost Dumbraviţa, astăzi în Suraia). Zona coincide cu
traseul Râmnei indicat de Bawr, până la vest de Boţârlău (confluenţa cu Putna), sat
care nu apare la Specht.
Tot pe harta austriacă, râul Râmnicul Sărat confluează cu Siretul după ce
trece prin satul Belciugele iar Buzăul, la sud de un Măxineni, care era în trecut situat
la cca. 8 km NE faţă de cel actual. Aşadar era aceeaşi situaţie ca în prezent. Se
remarcă că faţă de harta lui Bawr şi Râmnicul Sărat are un curs mult diferit. Râul pare
să fi abandonat în perioada care a trecut gura de vărsare din zona satului Maluri, care
acum apare pe Râmna şi a preluat o parte din albia râului numit „Borscha” de Bawr în
Memoires historiques... Aceste modificări au totuşi o amploare mult prea mare faţă de
perioada scurtă în care au apărut şi pot conduce la ideea că autorul rus avea o imagine
destul de confuză asupra cursului Râmnicului Sărat, respectiv informaţiile sale sunt
eronate.

54
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

Fig. 8. Fragment din harta lui Specht – Militarische Carte der Kleinen oder oesterreichischen
und grossen Wallachei, welche beide zusammen aus 394 Sectionen bestehet, und wehrend des
Waffenstillstands Zwischen der K. K. und der turkischen Armee vom Monat September 1790
bis Ende Mai 1791 ....., 1790/1791, scara cca. 57 600, Sursa: Biblioteca Academiei.

Ce este sigur şi rezultă de pe ambele hărţi e că vechea albie a Siretului

(Sireţelul) în care se vărsa râul nu mai există, motiv pentru care cursurile inferioare
ale tuturor râurilor venite dinspre Subcarpaţi au suferit numeroase dereglări şi uneori
au trebuit să-şi caute noul nivel de bază mult către est. Pe harta lui Specht în aval de
Râmniceni, se observă două albii abandonate ale Râmnicului una de cca. 7 km spre
NE (prin satul dispărut Rogoza, către Lungoci) şi una de cca. 11 km spre est (până la
Privana din Moldova, azi toponim Siliştea Prival). Acestea erau folosite probabil

55
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

înainte de formarea confluenţei actuale sau, ulterior, la ape mari. În mod sigur, ultima
coincide chiar cu partea inferioară a vechiului Sireţel, iar la confluenţa sa cu Siretul
era şi Blascheni-ul notat de Bawr.
Pentru inceputul de secol al XIX-lea am avut la dispoziţie o serie de hărţi
realizate, pe baza unor compilaţii, de Franz Fried (figura 9), Joseph Dirwalt (pentru
Ţara Românească) sau Joseph Riedl von Leuenstern şi F. Fried (pentru Moldova).
Acestea au fost publicate în intervalul 1810 – 1812.

Fig. 9. Fragment din harta lui F. Fried - Generalcharte der Walachey / nach allen
vorhandenen Hilfsmitteln bearbeitet und gezeichnet von Franz Fried, 1811, scara cca.
1:720000, sursa: Biblioteca Nazionale Centrale di Firenze.

Hărţile amintite seamănă destul de mult în ceea ce priveşte configuraţia

reţelei hidrografice cu harta lui Bawr. Există totuşi şi o serie de diferenţe cum ar fi :
accentuarea zonei mlăştinoase dintre cele două braţe ale Milcovului, aval de Focşani
pe harta lui Fried (unde s-a păstrat şi azi toponimul Bahne, pentru un cartier al
Focşaniului), râurile de pe dreapta Siretului sunt desenate până către izvoare, iar între
Râmnicul Sărat (numit greşit Rima) şi Buzău mai apare un curs de apă nedenumit,
afluent Siretului (pe hărţile semnate de Fried şi Riedl) sau Buzăului (pe harta lui
Dirwaldt). Harta lui Dirwaldt (figura 10), deşi este realizată la o scară mai mare, are
mai multe erori de localizare decât celelalte. Semnalăm aici trasarea cursului
Milcovului Mare pe la sud de Gultor (prob. Vulturul) şi o confluenţă cu Putna dusă
mult către est sau poziţionarea satului Lunga (prob. Cotu Lung) între Buzău şi
Râmnicul Sărat, când acesta era de fapt între Buzău şi Dunăre. În concluzie, este puţin
probabil ca aceste hărţi să reflecte adevărata structură hidrografică a regiunii la
început de secol XIX, datorită informaţiilor compilate şi neactualizate, precum şi a
erorilor de poziţionare.

56
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

Fig. 10. Fragment din harta lui J. Dirwaldt - Mappa specialis Valachiae : ex
melioribus mappis, et plurimis delineationibus specialibus deducta / opera Josephi Dirwaldt,
1810, scara cca. 1:530000, sursa: Biblioteca Nazionale Centrale di Firenze.

Fig. 11. Fragment din harta lui P. G. Chanlaire - Théâtre de la guerre actuelle, en
Allemagne, en Pologne et en Turquie, foile 12 şi 19, 1807, scara cca. 1:900000, sursa:
Universitätsbibliothek Basel.

57
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

Un exemplu mai evident de neactualizare a informaţiei geografice

corespunzătoare regiunii Dunării de jos este al foilor Iassi şi Valakie, Brancoveni din
Théâtre de la guerre actuelle, en Allemagne, en Pologne et en Turquie, lucrat şi editat
de P. G. Chanlaire la Paris în 1807. Pe acestea, dincolo de diversele erori de
poziţionare a unor localităţi, se observă că râul Putna are, de fapt, cursul Sireţelului
(deja dispărut) şi confluează deci cu Siretul undeva în zona satului Corbu Vechi de
azi. Ea primeşte ca afluenţi pe dreapta toate râurile care vin din Subcarpaţi, cu
excepţia Buzăului. Este clar că această situaţie este cea reprodusă de hărţile lui C.
Cantacuzino şi D. Cantemir, realizate cu cca. 100 ani în urmă.

Fig. 12. Fragment din von Weiss - Carte der Europaeischen Türkey in XXI Blättern,
1829, scara cca. 1:576000, sursa: www25.brinkster.com/mcmk/balkan/

Situaţia este cu totul alta în cazul hărţii intitulate Carte der Europaeischen
Türkey in XXI Blättern, întocmită de un ofiţer al armatei austro-ungare, Franz von
Weiss şi publicată în 1829 (figura 12). Aceasta prezintă multe din detaliile deja
semnalate de Otzellowitz şi Specht ceea ce o face, credem noi, mai credibilă decât
hărţile anterior menţionate. Conform acesteia, imediat după ieşirea din Subcarpaţi,
cam din zona Boloteştilor de azi, din Putna se ramificau două „gârle”, una nordică
care urma în aval traseul Putnei Seci şi una sudică, care se unea cu râul principal la
nord de satul Balta Raţei. Acestea apăreau pe harta lui Otzellowitz şi există şi astăzi,
ambele cu acelaşi nume – Gârla Morilor. Către aval intervin totuşi o serie de
modificări. Dacă în cazul confluenţelor cu cele două braţe ale Milcovului nu există
deosebiri, faţă de harta lui Specht, se poate remarca că Râmna a abandonat valea
Leicăi şi se varsă acum în Putna, la vest de Vulturul (Hultur), iar Putna a revenit pe o
albie de la nord de Călieni (posibil Gârla Morilor la Specht), înainte de confluenţa cu

58
 Aspecte din evoluţia reţelei hidrografice din Câmpia Siretului Inferior

Siretul. Râmnicul Sărat şi Buzăul nu par a fi suferit modificări ale cursurilor în

această perioadă. Între ele se mai observă un râu de dimesiuni reduse, acelaşi probabil
pe care îl reprezentau şi Fried sau Dirwaldt, corespunzător pe harta lui Specht unei
albii seci, mlăştinoasă în sectorul din aval. Probabil că acest curs, greu de reconstituit
în prezent este un vechi traseu folosit de Buzău la ape mari, la care se adaugă la
partea inferioară un sector colmatat al Siretului vechi.

a. b.

c.

Fig. 13. a. Harta generală a Europei centrale, foaia 45-46, întocmită după 1869, publ.
1904, sc. 1:200000, Sursa: Universitatea Eötvös Loránd; b. Harta specială a Rusiei europene,
cu părţile adiacente ale Europei de vest şi a Asiei Mici, foaia 19, întocmită la 1886, publ. în
1917 , sc. 1:420000; Imagine satelitară Landsat ETM, 2003, 4-5-3, Sursa: USGS EROS.

3. Concluzii

Încă din prima treime a secolul al XIX-lea, configuraţia reţelei hidrografice

din Câmpia Siretului Inferior era asemănătoare cu cea din prezent, adică modificările
de cursuri cauzate de deplasarea Siretului spre est şi dispariţia treptată a vechiei albii
erau deja produse. În mod cert însă caracteristicile geomorfologice ale acestei câmpii
au determinat şi ulterior, la marile inundaţii, anumite ajustări ale traseelor râurilor, în
special în zonele de confluenţă. De exemplu, în cazul Putnei, se observă că, dacă
59
 Ionuţ Alexandru CRISTEA

înainte de 1829 se vărsa în Siret la nord de Călieni, către finalul secolului (figura 13 a
şi b) , ea ocolea acest sat şi se vărsa în dreptul satului Lungociu (după ce primea ca
afluent p. Leica). Această situaţie e confirmată şi de ridicările topografice româneşti
din perioada 1891 – 1894 sau de hărţile topografice realizate în perioada anilor 1940
– 1960. Până către 1981 (data de realizare a unor noi hărţi la scara 1:25000),
confluenţa Putnei cu Siretul s-a mutat însă, din nou, la nord de Călienii Vechi (figura
13 c.), în urma unei captări anticipate de N. Antonovici încă din 1929. Probabil că
această ultimă modificare semnificativă a cursului Putnei a avut loc în urma
inundaţiilor din 1970, conform unor imagini satelitare Landsat MSS, râul având sigur
traseul actual în 1975.

BIBLIOGRAFIE

Antonovici N. (1929), Probleme hidrografice în basinul inferior al Siretului, Revista

geografică, anul I, nr. 2, Bucureşti.
Bawr F. W. von (1778), Memoires historiques et geographiques sur la Valachie, Tipografia
H. L. Broenner, Frankfurt şi Leipzig, exemplar online disponibil prin Google Books.
Băican V. (1996), Geografia Moldovei reflectată în documentele cartografice din secolul al
XVIII-lea, Edit. Academiei Române, Bucureşti.
Docan N. (1912), Memoriu despre lucrările cartografice privitoare la răsboiul din 1787-
1791, Analele Academiei Române, Memoriile secţ. Istorie, seria II, tom XXXIV,
Bucureşti.
Mihăilescu V. (1928), Harta austriacă din 1791, Buletinul Societăţii Regale Române de
Geografie, Bucureşti.
Popescu-Spineni M. (1978), România în izvoare geografice şi cartografice, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
Rădoane Maria, Rădoane N. (2005), Evoluţia actuală a piemontului pericarpatic
moldovenesc, Analele Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, secţ. Geografie, anul
XIV, Suceava.
Vâlsan G. (1915), Câmpia Română. Contribuţiuni de geografie fizică, Socec, Bucureşti
Vâlsan G. (1925), Dimitrie Cantemir ca geograf, Revista şt. „V. Adamachi”, tom XII, nr. 1,
Iaşi.
Vâlsan G. (1926), Opera geografică a principelui Dimitrie Cantemir (1673 – 1713), Lucr.
Instit. Geogr., tom II, 1924 – 1925, Cluj-Napoca.
*** (1954), Documente privind istoria României, A. Moldova, vol. I, II, III, Editura
Academiei R.P.R., Bucureşti.
*** (1957), Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a statului, vol.
I, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti.
*** (2004) Description of Romania (Descriptio Romaniae), R. A. Monitorul Oficial,
Bucureşti.

Ionuţ Alexandru CRISTEA

Departamentul de Geografie
Univ. ,,Ştefan cel Mare” Suceava
E-mail: [email protected]

60

View publication stats