Sistemul de Consultant Agricola Romania
Sistemul de Consultant Agricola Romania
Sistemul de Consultant Agricola Romania
Grupa: 8404
BUCUREȘTI
2016
Extensia şi consultanţa agricolă. Rolul ei în
dezvoltarea agriculturii româneşti
Prin extensie agricolă se înţelege procesul de diseminare regulată a unor informaţii relevante unui
număr mare de fermieri, prin metode specifice-discuţii individuale şi/sau de grup, cursuri de instruire,
demonstraţii practice în teren, schimburi de experienţă, târguri, expoziţii, promovări în mass-media
scrisă şi vorbită.
Extensia înglobează noţiuni specifice, cum ar fi: popularizare, progres tehnico-economic sau formare
profesională.
Calitatea, capacitatea şi performanţele agricole ale fermierilor reprezintă principalii indicatori meniţi
să indice gradul de utilizare al tehnologiilor, productivitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, precum
şi gradul de susţinere a sectorului agricol în fiecare ţară. În ţara noastră, din păcate, nivelul de
şcolarizare este deficitar, iar tehnologia şi produsele performante sunt greu accesate de către
fermieri. Datorită schimbărilor perpetue ce au loc pe piaţa tehnologică, evoluţiei în ritm extrem de
accentuat a promovării informaţiei, marea majoritate a fermierilor nu au capacitatea de a se pune la
curent cu toate noutăţile ce survin în aceste planuri. Iată de ce, promovarea şi sprijinirea extensiei
agricole reprezintă una dintre priorităţile majorităţii guvernelor, atât din statele dezvoltate, cât şi din
cele ce tind spre modernizarea şi perfecţionarea agriculturii, respectiv ţările care au aderat recent la
Uniunea Europeană. Acestea din urmă tind să-şi dezvolte sectorul agricol, spre a reduce decalajul
existent între ele şi ţările cu o puternică tradiţie, cu producţii mari şi eficienţă ridicată.
În această din urmă situaţie se află şi România, ţară care la începutul anului 2007 a primit statutul de
membru cu drepturi depline a UE. Din păcate, la nivelul ţării noastre există un puternic decalaj nu
doar faţă de ţările cu tradiţie puternică din vestul Europei, dar şi chiar faţă de fostele ţări socialiste,
unde vechiul sistem a fost mai permisiv, dând posibilitatea importului de inputuri performante încă
din perioada guvernelor comuniste, lucru care la noi nu s-a întâmplat.
În vederea diminuării decalajului existent, o componentă de bază este, sau ar trebui să fie,
promovarea extensiei agricole, în vederea ridicării nivelului de profesionalism al fermierilor, şi
informarea lor privind noile tehnologii, politici agricole promovate de către UE, modalităţi de
accesare a diferitelor oportunităţi financiare puse la dispoziţia lor prin intermediul Politicii Agricole
Comunitare.
Din păcate, instruirea fermierilor se face la ora actuală doar cu resurse din sistemul public, iar
acestea sunt relativ limitate. Fondurile alocate de către MADR pentru activităţile de consultanţă şi
formare profesională, deocamdată insuficiente, ar trebui suplimentate, iar singura cale în vederea
realizării acestui deziderat ar fi conlucrarea cu sistemul privat, cu organizaţii neguvernamentale sau
organizaţii de fermieri, lucrurile situându-se însă, cel puţin în acest moment la stadiul de încercări,
tarifele percepute de firmele private pentru şcolarizarea fermierilor fiind deocamdată restrictive.
Astfel, Camera Agricolă (fosta reţea ANCA) rămâne singura instituţie capabilă de a promova
extensia şi consultanţa agricolă la cote apropiate de cele cerute de către UE, profesionalismul
lectorilor de la cursurile de formare, precum şi tarifele rezonabile fiind o chezăşie în acest sens.
Faptul că extensia agricolă este esenţială pentru promovarea unei agriculturi performante este de-
acum un lucru cunoscut şi unanim acceptat. Diferă doar punctele de vedere privind funcţiile pe care
aceasta ar trebui să le îndeplinească. Şi aici se ridică două probleme sau teorii, care se referă la
faptul că, extensia poate fi privită ca un simplu transfer de tehnologie, sau, că este şi o formă de
educaţie agricolă şi de dezvoltare a capitalului uman. Recunoaşterea acestor două funcţii pune în
evidenţă două probleme esenţiale: numărul mare de fermieri ce au nevoie de servicii de extensie şi
numărul limitat de resurse disponibile pentru prestarea acestor activităţi. Simplificând, problema
extensiei se referă la gradul de acoperire, respectiv la efectul limitativ al resurselor de formatori.
Din cauza posibilităţilor reduse de a încasa taxe şi de a obţine profit în urma acestor activităţi de
extensie, firmele private manifestă o mare reticenţă în a oferi aceste servicii, deci sarcina de
transmitere a informaţiilor revine în totalitate sectorului public.
Există, totuşi, riscuri de ordin moral, care se referă la probitatea profesională a specialiştilor din
sectorul privat. Dacă aceştia vor urmări doar obţinerea rapidă de profit, fără a se implica efectiv în
realizarea unor sisteme informaţionale de calitate, din nou sectorul public va fi acela care va trebui
să corecteze eventualele imperfecţiuni legate de standardele de calitate şi respectarea contractelor.
Se impune, deci, concluzia că, la ora actuală, resursele şi finanţările din sectorul public rămân
esenţiale pentru fermieri, indiferent de mărimea fermei, dacă informaţia respectivă priveşte domenii
de interes public, cum ar fi protecţia mediului sau conservarea resurselor naturale.
Profitabilitatea unei ferme poate fi influenţată de introducerea unor tehnologii noi, moderne, dar şi de
alţi factori, cum ar fi mărimea exploataţiilor, calitatea solului preţul inputurilor, dar şi a producţiei
finale, accesul la credite, pieţele de desfacere, disponibilitatea asumării unor riscuri, nivelul
capitalului uman.
Limitele impuse de aceşti factori îi determină adesea pe fermieri să manifeste reticenţă faţă de
introducerea progresului tehnologic.
Trebuie de asemenea ţinut cont de faptul că, multe ferme au încă statutul de exploataţii de
semisubzistenţă, cu o dotare tehnică precară, şi care nu tind spre desfăşurarea unei activităţi
comerciale. Transformarea acestor ferme de subzistenţă în exploataţii agricole de tip comercial se
poate realiza doar prin conlucrarea tuturor factorilor implicaţi. Astfel, devine din ce în ce mai
important rolul consultanţei agricole în ideea diseminării informaţiilor generale şi specifice, în
vederea accederii la aceste informaţii a tuturor fermierilor. De asemenea, guvernul are rolul de a
asigura infrastructura necesară, de a reglementa accesul la credite şi de a dezvolta pieţele de
desfacere de tip concurenţial.
În primul rând, extensia şi consultanţa realizate prin intermediul sectorului privat se limitează, în
general, la activităţile desfăşurate în scop comercial, sau la deservirea marilor fermieri. Se poate
menţiona, de asemenea, faptul că şi micii fermieri ar putea dobândi o mai mare putere, dacă s-ar
organiza în forme asociative (grupuri de producători, cooperaţii), în vederea comercializării mai
eficiente a producţiei. De asemenea, constrângerile fiscale, chiar dacă reprezintă o problemă
globală, au un efect limitativ mult mai pregnant în ţările cu o agricultură mai slab dezvoltată, de tipul
celei româneşti. Pentru contracararea acestui din urmă aspect, este necesară adoptarea de strategii
care să prevadă măsuri pentru dinamizarea producţiei şi recuperarea costurilor de extensie sau
promovarea dezvoltării extensiei în sectorul privat.
Din cauza participării selective a sectorului privat de extensie şi consultanţă, sectorul public şi
organizaţiile non-profit, sectorul de cercetare, vor deţine un rol din ce în ce mai mare în diseminarea
informaţiilor către fermieri, şi trebuie să conlucreze pentru a satisface cu prioritate solicitările de
consultanţă şi extensie venite în special din partea micilor fermieri.
În acest context, consider că ar fi binevenită întărirea rolului Camerelor Agricole, sprijinirea acestora
material şi logistic, şi nu căutarea de soluţii-hibrid culese de aiurea, soluţii care la ora actuală nu se
potrivesc nici cu sistemul agricol românesc, reprezentat cu preponderenţă de fermele mici, de
semisubzistenţă, şi nici cu mentalitatea actuală a ţăranului român. Iar această mentalitate se poate
schimba doar odată cu apariţia noilor generaţii de fermieri progresişti, care să fie capabili să utilizeze
pe deplin informaţiile pe care le primesc.