Despre snitelul de vita va scriu fara doar si poate ca este un adevarat deliciu. Ca în cazul multor rețete simple, calitatea ingredientelor este hotărâtoare atunci când vorbim de preparatul final.
Snitelul este unul din cele mai populare si indragite preparate. Se poate consuma alaturi de o multitudine de garnituri si salate, se poate servi rece ca aperitiv sau cald ca fel principal.
Puteti sa-l puneti la pachet la scoala sau la servici, va asigur ca va fi foarte apreciat.
Cel mai celebru snitel din lume este snitelul vienez care evident se prepara doar cu carne de vita. Nu am vrut sa denumesc reteta snitel vienez pentru ca poate va gandeati ca e ceva complicat de facut, am vrut sa-i spun simplu „snitel de vita”; astfel incat reteta sa fie din start accesibila si sa o puteti prepara pentru voi si cei dragi.
Si uite ca ieri la pranz am demontat mitul carnii tare (cuvintele talpa si cauciuc cred ca va sunt cunoscute) de vita si recunosc fericita ca am reusit sa prajesc in 5 minute un snitel cu carne de vita care sa fie foarte fraged. Carnea folosita a fost de vita Premium Angus, care da, subscriu, e excelenta! Puteti vedea in video ca spun adevarul.
Cu cei de la Karpaten Premium Angus am avut doar experiente fericite și savuroase, am ales sa folosesc carnea de vita Premium Angus in primul rand pentru ca ador carnea de vita, apoi conceptul „de la ferma, direct la tine ” este unul care il sustin mai ales cand este vorba despre producatorii romani.
Un mare plus este că pe punga în care este ambalata carnea scrie data tranșării, spre exemplu carnea mi-a fost livrată în a doua zi de la tranșare, rapid si eficient.
Grupul de ferme Karpaten Meat este situat în județul Sibiu, pe Valea Hârtibaciului, și este primul business cu bovine Angus din România. Carnea este obținută în mod natural și sănătos, provenită de la bovine Angus crescute în condiții de mediu cu stres redus. Lanțul scurt de producție promovat de Karpaten Meat Group aduce numeroase beneficii comunității,
pe lângă siguranță alimentară și calitate superioară. Prin această activitate în comunitate, compania contribuie la dezvoltarea economică a regiunii, consolidând resursele locale și promovând sustenabilitatea.
Specificul cărnii de bovine Angus este dat de gradul de marmorare, frăgezime, suculență și gust. Toate acestea sunt obținute în cadrul fermei prin respectarea tuturor etapelor de producție.
Carnea de vită Angus din ferma Karpaten Meat Group se comercializează prin magazinul online Premium Angus, preturile sunt mai mult decat decente si asta va spune cineva care chiar face cumparaturi si gateste non stop.
Revenind la reteta, va scriu cateva recomandari de care este bine sa tineti cont:
Carnea de vita recomandata pentru snitele este cea din pulpa (nuca, rasol alb sau fricandou) sau puteți folosi și chiulotă (piesa de trecere dintre pulpă și piesele premium).
Pentru a bate snitelele folositi un ciocan care sa nu aiba zimti ascutiti (carnea este frageda si se rupe). Puteti folosi în loc de ciocan și o tigaie de exemplu mai grea sau un obiect plat. Tot din acest motiv puneti felia de carne intre doua folii de plastic atunci cand o bateti.
Folositi o tigaie mai groasa, de preferat de fonta, pentru ca temperatura de prajire sa fie uniforma.
Snitelele se prajesc intr-un amestec de untura si ulei sau unt, untura si ulei, nu va zgarciti cu cantitatea.
Si acum reteta desigur.
Șnițel de vită
Ingrediente:
- 700 – 800g antricot de vita (nuca)
- 2 oua
- 100g pesmet ( am folosit pesmet auriu )
- faina
- sare, piper
pentru prajit: ulei , unt , untura
Pentru inceput taiem felii de carne de 2 cm, eu am avut carnea gata feliata mi-a fost foarte usor.
Apoi puneti o folie de plastic peste felia de carne si o bateti pana se subtiaza la 4-5mm dupa cum se vede in imagine.
Condimentati feliile cu sare si piper si le puneti una peste alta.
Intr-o farfurie puneti pesmet, in alta faina iar in alta farfurie bateti ouale cu putina sare.
Treceti feliile de carne prin faina, șe scuturati usor apoi prin ou batut si la sfarsit treceti feliile de carne prin pesmet, nu presati pesmetul pe carne, acesta se va umezi si snitelele nu vor mai fi crocante.
Puneți imediat carnea în tigaia cu uleiul încins. Incercati sa nu aglomerati tigaia , eventual gatiti in mai mult ture, eu am prajit un snitel in fiecare tura.
Prăjiți șnițelul timp de 2 – 3 minute pe o parte, până se rumenește.
Întoarceți-l pe cealaltă parte și prăjiți încă 2 – 3 minute sau până când ambele părți sunt aurii.
Scoateti snitelul pe un prosop de hartie si il lasati sa se scurga. Procedati la fel si cu celelalte felii de carne avand grija sa nu supraincalziti grasimea din tigaie.
Serviti snitelul cu cartofi natur, prajiti sau/si salata.
Dupa ce se raceste puteti depozita șnițelul în frigider într-un recipient ermetic. Il puteti folosi rece cu succes in sandvisuri sau il puteți reîncălziți ușor și consuma în maxim trei zile.
Pofta buna!
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.
Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]
Arata foarte bine. Cu siguranță voi comanda si eu de la ei. Mulțumesc pentru recomandare!😘
Cu drag