Valeriu Gherghel's Reviews > Străinul

Prin 2019, am dat 4 steluțe cărții, dar nu m-am învrednicit să scriu o notă de lectură. O fac acum, nu înainte de a preciza că e vorba, neîndoielnic, de un roman important.

În definitiv, de ce este Meursault condamnat la moarte? Prin ce se deosebește de ceilalți? De ce este considerat un „străin”? Primul răspuns a venit chiar de la autor: „În societatea noastră, orice om care nu plînge la înmormîntarea mamei sale riscă să fie pedepsit”. Așadar, omul trebuie să respecte obiceiurile, să facă și să fie ca toți ceilalți. Pe cel care nu urmează cutumele îl așteaptă ghilotina.

Ce e în neregulă cu Meursault? Înainte de a răspunde, aș preciza, în treacăt, că eroul ucide, totuși, în legitimă apărare. Puțini au remarcat asta, deși naratorul e limpede: „Am făcut un pas, un singur pas înainte. Şi, de astă dată, fără să se ridice, arabul a scos cuţitul pe care mi l-a arătat în soare. Lumina a ţîşnit din oţel ca o lamă lungă”. Probabil că arabul n-a scos cuțitul ca să-i admire lucrătura. Și nici ca să i-l vîndă lui Meursault.

Prima însușire a lui Meursault e că nu se poate preface, e incapabil de minciună, nu stăpînește meșteșugul ipocriziei: „Se apropia de sicriu cînd l-am oprit. Mi-a spus: «Nu vreţi?» Am răspuns: «Nu!» El s-a oprit şi eu mă simţeam prost, pentru că îmi dădeam seama că n-ar fi trebuit să spun asta. După un timp, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: «De ce?», dar fără reproş, ca şi cum ar fi vrut numai să ştie pricina. Am spus: «Nu ştiu»”. Sinceritatea îl transformă pe Meursault într-un individ bizar, asocial, imposibil de înțeles.

În al doilea rînd, protagonistul e non-afectiv. N-o iubește pe Maria Cardona, deși s-ar căsători oricînd cu ea. Îi tratează pe ceilalți cu nepăsare și nu vrea (sau nu poate) să-și justifice atitudinea: „În faţa acestei nopţi încărcate de semne şi de stele, mă deschideam pentru prima oară tandrei indiferenţe a lumii. Simţind-o atît de asemănătoare mie, atît de frăţească în sfîrşit”.

Mario Vargas Llosa crede că Meursault e o „prefigurare a unui prototip contemporan” (Adevărul minciunilor, 2005, p.158): individul taciturn, apatic, obsedat de plăceri, retras...

Aș remarca, în încheiere, stilul economic / minimalist al prozatorului. Străinul e compus din multe propoziții simple (subiect + verb + complement + punct). Cînd a primit manuscrisul, André Malraux i-a reproșat lui Camus tocmai „sărăcia” exprimării. N-a reușit să-l convingă să mai pună niște epitete, niște adverbe. Camus nu și-a „lungit” propozițiile. Începutul cărții e clasic: „Mama a murit azi. Sau poate ieri, nu știu precis”: „Aujourd’hui, maman est morte. Ou peut-être hier, je ne sais pas”.