Studii istorice sibiene 2/2022
ioan popa2022, Studii istorice sibiene
visibility
…
description
118 pages
link
1 file
Sign up for access to the world's latest research.
checkGet notified about relevant papers
checkSave papers to use in your research
checkJoin the discussion with peers
checkTrack your impact
Studii istorice sibiene
2/2022
Sibiu
Publicație finanțată de fondator.
Colectivul de redacție:
Redactor responsabil: Ioan Popa
Redactori: Melina-Daria Popa, Rareș Ilioi, Timotei Pop
Responsabilitatea conținuturilor articolelor revine exclusiv autorilor.
Contact: [email protected]
ISSN: 2784 - 398X
ISSN-L: 2784 - 398X
CUPRINS
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău,
comitatul/județul Târnava Mare, Ungaria/România, 1876-1925
Ioan Popa
5
Imaginea maghiarilor în presa românească sibiană
din anii 1918-1919
Luca Crețu, Alexandru Fulga, Victor Ișan
39
Paul Constant și Provincia Literară
Timotei Pop
47
Colectivizarea și sistemul cotelor în zona Tălmaciu, 1952
Andrei Dunăreanu
65
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului
în fața decretului nr. 410/1959
Rareș Ilioi
73
VARIA
O excursie premium… (Itinerarii istorice)
Timotei Pop
109
COMPORTAMENT ONOMASTIC ȘI SCHIMBARE SOCIALĂ
ÎN COMUNA ȘALCĂU, COMITATUL/JUDEȚUL TÂRNAVA MARE,
UNGARIA/ROMÂNIA, 1876-1925
Ioan POPA
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață […].
(Biblia: Facerea 3, 20)
1. Nume, identitate, individ, comunitate
Alocarea de nume - unul sau mai multe - copilului nou-născut este un act
creator de identitate. Potrivit viziunii iudeo-creștine, omul a fost creat și numit
de Dumnezeu, primind apoi libertatea de a numi toate vietățile: „Și a pus Adam
nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice
[…]” (Biblia: Facerea 2, 20). Adam, omul, a început să pună nume tuturor ființelor, obiectelor și fenomenelor cu care intra în contact, familiarizându-se astfel
cu lumea creată de Dumnezeu. Doar pe Creator nu a îndrăznit să îl numească:
Moise i-a cerut să își dezvăluie numele accesibil oamenilor: „«[…] Dar de-mi
vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?» Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise:
«Eu sunt cel ce sunt.»” (Biblia: Ieșirea 3, 13-14)
Nu ne propunem o discuție mai amplă asupra înzestrării cu nume a ființei
umane în momentul nașterii. Au făcut-o deja destui, în mod îndestulător. În
esență, crearea identității onomastice ține cont de câteva paliere existențiale cum
ar fi proiectarea aspirațiilor individuale sau colective („[…] Eva, adică viață,
pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.”; Biblia: Facerea 3, 20), asumarea
convențiilor sociale, comunitare (ex. obiceiul preluării numelui tatălui de către
primul băiat născut; Biblia: Luca 1, 59-60: „Iar când a fost în ziua a opta, au venit
să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.”) și însușirea unui anumit bagaj
cultural. Rezultatul acțiunii acestor vectori este paletarul onomastic specific
unei culturi, regiuni, comunități.
Studiul de față își propune să surprindă, cu ajutorul variațiilor paletarului
onomastic, schimbări sociale semnificative petrecute în mediul rural transilvănean, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
5
Studii istorice sibiene, 2/2022
2. Producția onomastică șalcăuană între 1876 și 1925
Satul Șalcău apare în documente la sfârșitul secolului al XIV-lea (Suciu
2016). Până în 1848 a fost o așezare iobăgească, locuită de români - în proporție
covârșitoare -, și de maghiari. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Șalcăul
păstrează caracteristicile unui sat de mici dimensiuni, cu o populație de cca. 400
de locuitori. Alături de români și maghiari, mai trăiesc acum câteva familii de
băieși, rromi (nomazi/cortorari) și evrei. Băieșii și rromii și-au asumat identitatea
lingvistică și religioasă a populației majoritare. Evreii, de religie mozaică, își
afirmă identitatea lingvistică germană. Comunitatea maghiară parcurge un proces de absorbție în masa populației românești. Identitatea religioasă este remodelată, majoritatea familiilor maghiare trecând de la confesiunea reformată la cea
romano-catolică, mult mai apropiată de confesiunea greco-catolică, specifică
românilor. Comunități maghiare mai consistente se aflau, în apropiere, în Valea
Calvei, spre vest, la Buia (6 km), Boarta (14 km) și Șeica Mare (17 km).
Fig. 1. Satul Șalcău. Evoluția populației, după naționalitate, 1850-2002
(Sursa: Rotariu ș.a. 1999a; Rotariu ș.a. 1999b, 537; Rotariu ș.a. 2002, 104; Rotariu ș.a. 2004,
470-473; Rotariu ș.a. 2008, 294-295; Rotariu ș.a. 2011, 558-561; Varga 2008)
600
500
400
300
200
100
0
1850
1880
1890
1900
1910
români
1920
1930
maghiari
evrei
1941
1966
1977
1992
2002
rromi
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea, Șalcăul are statut de comună, aparținînd plășii Agnita, din comitatul (după 1918, județul) Târnava Mare. Din punct de vedere demografic, la
cumpăna celor două secole, comuna este cea mai mică din plasa Agnita și una
dintre cele mai mici din comitatul Târnava Mare (poziția 117 din totalul celor
123 de comune rurale).
Din perspectivă ocupațională, avem o populație covârșitor agrară (cca.
93,5%, conform recensământului din 1910), cu câteva familii de meseriași (olari,
fierari; cca. 4%), învățători și preoți (cca. 2%) și cu o familie de comercianți (cca.
0,5%), familia evreilor/israeliților Kohn (Popa 2015, 37-39; Rotariu ș.a. 2006,
556-557). Familia Kohn era formată din părinții Marcus (n. 1856) și Hanni (n.
6
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
1868) și copiii David (n. 1891) și Armin (n. 1896). Băiatul cel mare, David, a
emigrat în SUA, în 1909, fiind urmat de restul familiei, în 19201.
Anul 1876 aduce o semnificativă reorganizare administrativ-teritorială în
Transilvania. Vechi structuri autonome precum Pământul Regal/Königsboden
sau Ținutul Secuiesc/Székelyföld dispar, ca urmare a politicii de centralizare și
uniformizare promovate de guvernul de la Budapesta. Reforma administrativteritorială efectuată de autoritățile românești, în 1925, nu produce schimbări la
fel de însemnate, în privința raportului de putere între structurile administrative
centrale și cele locale. Rectificările teritoriale nu afectează poziția Șalcăului, rămas în componența plășii Agnita, din comitatul Târnava Mare.
Analizele onomastice se vor efectua asupra numelor de botez ale copiilor
creștini născuți în Șalcău în perioada delimitată de cele două reforme administrativ-teritoriale. Registrele de botezați ale parohiei greco-catolice din Șalcău
consemnează și copiii maghiari, de confesiune romano-catolică sau reformată,
botezați de preoții greco-catolici români și având uneori nași de botez români
greco-catolici. Dimensiunile restrânse ale comunității maghiare (opt familii, la
începutul secolului al XX-lea2) au impus aceste practici cu efecte asimilaționiste.
Pe parcursul secolului al XX-lea, maghiarii rămași în Șalcău vor fi românizați.
Registrele parohiale greco-catolice se află în custodia Serviciului Județean
Sibiu al Arhivelor Naționale (SJSAN) și a Primăriei Comunei Mihăileni. La
SJSAN, Colecția Registre de stare civilă (1607-1950), partea structurală nr. 151,
Șalcău, deține registrele de botezați, cununați și morți, acoperind intervalul temporal 1824-1883 (dosar nr. 1). De la anul 1883, registrele parohiale șalcăuane se
păstrează în Arhiva Primăriei Mihăileni (APM).
În prima etapă, am înregistrat toți copiii născuți în Șalcău, în perioada 18761925. Baza de date am construit-o în format Microsoft Excel. Am definit apoi
paletarele onomastice, diferențiate după sex, și am efectuat o serie de analize statistice. Am determinat diferite frecvențe onomastice și valori ale unui coeficient
de diversificare onomastică (CDO), cu scopul identificării unor comportamente
onomastice definitorii pentru evoluția comunității șalcăuane la sfârșitul secolului
al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, pentru percepțiile locale asupra vieții
și morții, asupra relațiilor interpersonale.
Datele despre membrii familiei evreiești Kohn au fost preluate de pe:
https://familysearch.org/ark:/61903/1:1:J6CH-42G,
https://familysearch.org/ark:/61903/1:1:J6CH-42P,
https://familysearch.org/ark:/61903/1:1:J6CH-425, accesate în 24 aprilie 2015.
2
Șase familii romano-catolice (Császár Mári, Kriska János, Magyari Hunor, Szántó János, Takács János, Tőkés János) și două familii reformate (Magyari Márton, Szábó Sándor). Trecerea
majorității familiilor maghiare de la confesiunea reformată la cea romano-catolică a dus la abandonarea locașului de cult reformat, romano-catolicii participând la viața spirituală a comunității
greco-catolice. Biserica greco-catolică cu hramul Sf. Cuvioasă Paraschiva, datând din 1786, a
fost refăcută în 1909; APM Botezați 1883-1925; Popa 2015, 35, 39.
1
7
Studii istorice sibiene, 2/2022
Tabel 1. Numele de botez utilizate pentru băieții născuți în Șalcău, 1876-1925 (Partea 1)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
Numele de botez
Achim
Adrian
Alexandru
Alexiu
(Alecsiu, Alesiu)
Alimpiu
Olimpiu
Antoniu
Aron
Augustin
Aurel
Axente, Acsente
Beniamin
Chirilă
Constandin
Cornel
Crucian
Dănilă
Dionisiu
Dumitru
Emil
Emilian
Eugen
Florian
George
Gligor(e)
Gyula
Horia
Iacob
Ilarie
Ilie
Ioan
Ioniță (Ionitia)
Iuonel
János
Iosif
Iova
Laurențiu
Leon
Macsin
Márton
Matei
Mihail
(Michail, Mihăilă)
Miron
Moise
Nicolae, Niculae
Octavian
Onoriu
Parteniu
Pascu
Pavel
Roman
Samoilă
Savu
Septimiu
Sevastian
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
2
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
2
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
8
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
Numele de botez
Silivăstru
Silviu
Simion
Sonu
Teodor
Teofil
Toma
Traian
Valente
Valeriu
Vasile
Victor
Vilhelm
Vincențiu,
Vicențiu
Viorel
Virgiliu
Zachiu
Zevedeu, Zevedeiu
Zosim
Total: 69
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
5
3
7
3
7
7
7
4
12
Tabel 1. Numele de botez utilizate pentru băieții născuți în Șalcău, 1876-1925 (Partea 2)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
Numele de botez
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
Achim
Adrian
Alexandru
Alexiu
(Alecsiu, Alesiu)
Alimpiu
Olimpiu
Antoniu
Aron
Augustin
Aurel
Axente, Acsente
Beniamin
Chirilă
Constandin
Cornel
Crucian
Dănilă
Dionisiu
Dumitru
Emil
Emilian
Eugen
Florian
George
Gligor(e)
Gyula
Horia
Iacob
Ilarie
Ilie
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
9
Studii istorice sibiene, 2/2022
Nr.
crt.
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
Numele de botez
Ioan
Ioniță (Ionitia)
Iuonel
János
Iosif
Iova
Laurențiu
Leon
Macsin
Márton
Matei
Mihail
(Michail, Mihăilă)
Miron
Moise
Nicolae, Niculae
Octavian
Onoriu
Parteniu
Pascu
Pavel
Roman
Samoilă
Savu
Septimiu
Sevastian
Silivăstru
Silviu
Simion
Sonu
Teodor
Teofil
Toma
Traian
Valente
Valeriu
Vasile
Victor
Vilhelm
Vincențiu,
Vicențiu
Viorel
Virgiliu
Zachiu
Zevedeu, Zevedeiu
Zosim
Total: 69
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
6
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
5
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
6
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
7
10
5
10
3
16
8
3
6
4
Tabel 1. Numele de botez utilizate pentru băieții născuți în Șalcău, 1876-1925 (Partea 3)
Nr.
crt.
1
2
3
4
Numele de botez
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
Achim
Adrian
Alexandru
Alexiu
(Alecsiu, Alesiu)
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
10
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
Numele de botez
Alimpiu
Olimpiu
Antoniu
Aron
Augustin
Aurel
Axente (Acsente)
Beniamin
Chirilă
Constandin
Cornel
Crucian
Dănilă
Dionisiu
Dumitru
Emil
Emilian
Eugen
Florian
George
Gligor(e)
Gyula
Horia
Iacob
Ilarie
Ilie
Ioan
Ioniță (Ionitia)
Iuonel
János
Iosif
Iova
Laurențiu
Leon
Macsin
Márton
Matei
Mihail
(Michail, Mihăilă)
Miron
Moise
Nicolae, Niculae
Octavian
Onoriu
Parteniu
Pascu
Pavel
Roman
Samoilă
Savu
Septimiu
Sevastian
Silivăstru
Silviu
Simion
Sonu
Teodor
Teofil
Toma
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
4
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
11
Studii istorice sibiene, 2/2022
Nr.
crt.
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
Numele de botez
Traian
Valente
Valeriu
Vasile
Victor
Vilhelm
Vincențiu,
Vicențiu
Viorel
Virgiliu
Zachiu
Zevedeu,
Zevedeiu
Zosim
Total: 69
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
1
0
0
2
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
6
9
4
10
6
5
7
8
4
5
Tabel 1. Numele de botez utilizate pentru băieții născuți în Șalcău, 1876-1925 (Partea 4)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
Numele de botez
1906
1907
1908
1909
1910
1911
1912
1913
1914
1915
Achim
Adrian
Alexandru
Alexiu
(Alecsiu, Alesiu)
Alimpiu
Olimpiu
Antoniu
Aron
Augustin
Aurel
Axente (Acsente)
Beniamin
Chirilă
Constandin
Cornel
Crucian
Dănilă
Dionisiu
Dumitru
Emil
Emilian
Eugen
Florian
George
Gligor(e)
Gyula
Horia
Iacob
Ilarie
Ilie
Ioan
Ioniță (Ionitia)
Iuonel
János
Iosif
Iova
Laurențiu
Leon
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
4
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
2
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
12
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
Numele de botez
Macsin
Márton
Matei
Mihail
(Michail, Mihăilă)
Miron
Moise
Nicolae, Niculae
Octavian
Onoriu
Parteniu
Pascu
Pavel
Roman
Samoilă
Savu
Septimiu
Sevastian
Silivăstru
Silviu
Simion
Sonu
Teodor
Teofil
Toma
Traian
Valente
Valeriu
Vasile
Victor
Vilhelm
Vincențiu, Vicențiu
Viorel
Virgiliu
Zachiu
Zevedeu, Zevedeiu
Zosim
Total: 69
1906
1907
1908
1909
1910
1911
1912
1913
1914
1915
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
2
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
7
9
10
9
16
8
5
7
6
3
Tabel 1. Numele de botez utilizate pentru băieții născuți în Șalcău, 1876-1925 (Partea 5)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
Numele de botez
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
Achim
Adrian
Alexandru
Alexiu
(Alecsiu, Alesiu)
Alimpiu
Olimpiu
Antoniu
Aron
Augustin
Aurel
Axente
(Acsente)
Beniamin
Chirilă
Constandin
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
7
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
10
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
1
2
1
14
10
1
0
0
1
0
0
0
0
1
0
8
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
13
1925 Total
Studii istorice sibiene, 2/2022
Nr.
crt.
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
Numele de botez
Cornel
Crucian
Dănilă
Dionisiu
Dumitru
Emil
Emilian
Eugen
Florian
George
Gligor(e)
Gyula
Horia
Iacob
Ilarie
Ilie
Ioan
Ioniță (Ionitia)
Iuonel
János
Iosif
Iova
Laurențiu
Leon
Macsin
Márton
Matei
Mihail
(Michail, Mihăilă)
Miron
Moise
Nicolae, Niculae
Octavian
Onoriu
Parteniu
Pascu
Pavel
Roman
Samoilă
Savu
Septimiu
Sevastian
Silivăstru
Silviu
Simion
Sonu
Teodor
Teofil
Toma
Traian
Valente
Valeriu
Vasile
Victor
Vilhelm
Vincențiu,
Vicențiu
Viorel
Virgiliu
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
2
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
4
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
1
2
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
1
3
9
2
2
1
6
1
2
1
1
5
1
1
77
1
3
2
5
1
1
1
1
1
1
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
9
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
2
62
1
1
1
1
6
2
1
1
1
2
1
1
2
1
5
1
1
1
1
4
26
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
1
14
1925 Total
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
67
Numele de botez
68
69
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925 Total
Zachiu
Zevedeu,
Zevedeiu
Zosim
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
Total: 69
6
4
1
6
7
9
9
5
8
8
337
În cei 50 de ani ai intervalului 1876-1925, în comuna Șalcău s-au născut 332
de băieți, dintre care 331 vii, botezați, și 1 mort, nebotezat3. Șase dintre cei 331
de botezați au primit câte două prenume, astfel că, în total, avem 337 de prenume,
grupate în 69 de tipuri de nume de botez (prenume). Cei șase copii cu câte două
nume primite la botez sunt:
1. Septimiu Savu Popa (n. 1885), fiul lui Ioan Popa, paroh al Şalcăului, în
perioada 1883-1890.
2. Silviu Adrian Popa (n. 1887), fiul lui Ioan Popa, paroh al Şalcăului.
3. Emil Antoniu Grecu (n. 1908), fiul lui George Grecu, paroh al Şalcăului, în
perioada 1907-1911.
4. Vincenţiu George Pleşca (n. 1909), fiul lui Demetriu Pleşca, învăţător în
Mihăileni/Şaldorf.
5. Viorel Vilhelm Popa (n. 1910), fiul lui Niculae Popa jun., econom în Şalcău.
6. Ilarie Vasilie Popa (n. 1910), fiul lui Ioan Popa jun., econom, finul lui
Niculae Popa, proprietar.
Numele lui Ioan Comșa, născut în 1903, a fost recuperat din registrul
cununaților, pe baza numelor părinților, a vârstei și a precizării (din registrul
botezaților) „căsătorit 1927”, deoarece pagina registrului botezaților este ruptă
în dreptul acestui nume (APM Botezați 1883-1925, pp. 59-60; APM Cununați
1884-1948, pp. 149-150: cununat în 7 nov. 1926, cu consăteana Maria Gherghel).
Tabel 2. Numele de botez utilizate pentru fetele născute în Șalcău, 1876-1925 (Partea 1)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
Numele de botez
Alecsandrina
Amalia
Ana
Anastasia
Aurelia
Carolina
Cornelia
Elena
Elisaveta,
Elisabeta
Emilia
Eufimia
Eugenia
Finica
Ioana
Letiția
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
4
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
1
4
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
În 14 decembrie st.n. 1902: „Nascut mort de secs barbătesc”, „ficior legiuit”, fiul lui Nicolae și
Maria Gergel, greco-catolici, economi în Șalcău; APM Botezați 1883-1925, pp. 55-56.
3
15
Studii istorice sibiene, 2/2022
Nr.
crt.
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
Numele de botez
Lodovica
Lucreția
Mari
Maria
Mărioara
Marta
Nuția, Viţa
Olimpia
Paraschiva
Rachia
Rachila
Rafila
Rosalia
Roza
Savina
Silvia
Sofia
Susana
Teodora
Timia
Văruția
Varvara
Verona
Veturia
Victoria
Total: 36
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
0
0
0
1
0
1
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
2
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
3
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
5
0
0
1
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
7
2
1
7
5
4
9
7
9
Tabel 2. Numele de botez utilizate pentru fetele născute în Șalcău, 1876-1925 (Partea 2)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
Numele de botez
Alecsandrina
Amalia
Ana
Anastasia
Aurelia
Carolina
Cornelia
Elena
Elisaveta,
Elisabeta
Emilia
Eufimia
Eugenia
Finica
Ioana
Letiția
Lodovica
Lucreția
Mari
Maria
Mărioara
Marta
Nuția, Viţa
Olimpia
Paraschiva
Rachia
Rachila
Rafila
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
2
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
6
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
2
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
16
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
Numele de botez
Rosalia
Roza
Savina
Silvia
Sofia
Susana
Teodora
Timia
Văruția
Varvara
Verona
Veturia
Victoria
Total: 36
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
4
5
5
6
3
8
5
6
8
5
Tabel 2. Numele de botez utilizate pentru fetele născute în Șalcău, 1876-1925 (Partea 3)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
Numele de botez
Alecsandrina
Amalia
Ana
Anastasia
Aurelia
Carolina
Cornelia
Elena
Elisaveta,
Elisabeta
Emilia
Eufimia
Eugenia
Finica
Ioana
Letiția
Lodovica
Lucreția
Mari
Maria
Mărioara
Marta
Nuția, Viţa
Olimpia
Paraschiva
Rachia
Rachila
Rafila
Rosalia
Roza
Savina
Silvia
Sofia
Susana
Teodora
Timia
Văruția
Varvara
Verona
Veturia
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
0
1
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
3
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
2
0
1
0
0
3
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
3
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
17
Studii istorice sibiene, 2/2022
Nr.
crt.
36
Numele de botez
Victoria
Total: 36
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
0
1
0
1
0
0
0
0
0
1
5
11
2
11
3
6
3
5
5
7
Tabel 2. Numele de botez utilizate pentru fetele născute în Șalcău, 1876-1925 (Partea 4)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
Numele de botez
Alecsandrina
Amalia
Ana
Anastasia
Aurelia
Carolina
Cornelia
Elena
Elisaveta,
Elisabeta
Emilia
Eufimia
Eugenia
Finica
Ioana
Letiția
Lodovica
Lucreția
Mari
Maria
Mărioara
Marta
Nuția, Viţa
Olimpia
Paraschiva
Rachia
Rachila
Rafila
Rosalia
Roza
Savina
Silvia
Sofia
Susana
Teodora
Timia
Văruția
Varvara
Verona
Veturia
Victoria
Total: 36
1906
1907
1908
1909
1910
1911
1912
1913
1914
1915
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
1
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
1
2
0
0
0
0
0
0
2
1
0
1
0
0
0
1
2
1
0
0
0
0
0
0
2
1
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
0
1
0
4
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
4
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
4
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
3
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
9
5
5
7
4
7
6
11
5
5
Tabel 2. Numele de botez utilizate pentru fetele născute în Șalcău, 1876-1925 (Partea 5)
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
Numele de
botez
Alecsandrina
Amalia
Ana
Anastasia
Aurelia
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925
Total
0
1
0
0
0
0
0
2
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
2
1
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
1
24
51
1
2
18
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Nr.
crt.
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
Numele de
botez
Carolina
Cornelia
Elena
Elisaveta,
Elisabeta
Emilia
Eufimia
Eugenia
Finica
Ioana
Letiția
Lodovica
Lucreția
Mari
Maria
Mărioara
Marta
Nuția, Viţa
Olimpia
Paraschiva
Rachia
Rachila
Rafila
Rosalia
Roza
Savina
Silvia
Sofia
Susana
Teodora
Timia
Văruția
Varvara
Verona
Veturia
Victoria
Total: 36
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925
Total
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
1
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
3
0
0
0
0
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
1
4
8
4
1
1
1
16
2
65
3
2
2
1
43
3
1
1
4
1
1
2
4
1
1
6
1
2
1
1
5
2
4
4
3
5
5
6
4
5
6
275
În anii 1876-1925, în Șalcău, s-au născut 276 de fete, dintre care 274 vii,
botezate, și 2 decedate, nebotezate4. O fată a primit la botez două nume (Sofia
Paraschiva Corman5), astfel că, în total, s-au înregistrat 275 de prenume de fete,
grupate în 36 de tipuri de nume de botez. Cu cele 69 de tipuri de nume de botez,
paletarul onomastic masculin este aproape dublu (1,92) față de cel feminin, în
timp ce numărul băieților născuți vii, în intervalul 1876-1925, este de 1,21 de ori
mai mare decât cel al fetelor născute vii în același interval temporal (1,21 = 331
băieți / 274 de fete).
Fiicele lui Nicolae Opriș și ale Anei (fostă Sas), născute în 22 iunie 1911, respectiv în 28 mai
1912 („fată născuta moarta”); APM Botezați 1883-1925, pp. 83-84 (1911), 85-86 (1912).
5
Sofia Paraschiva Corman, născută în 2 iulie 1896, decedată în 11 octombrie același an, fiica lui
Ioan Corman Caluţiu şi a Paraschivei, economi greco-catolici, domiciliați în Șalcău, la nr. 28;
APM Botezați 1883-1925, pp. 37-38.
4
19
Studii istorice sibiene, 2/2022
3. Semantica onomasticii șalcăuane între 1876 și 1925
Comportamentul onomastic constituie un barometru interesant al percepțiilor unei comunități privind viața și moartea. Analizele statistice efectuate pe serii
generoase de ani (consecutivi) evidențiază diverse fenomene sociale, care au
marcat evoluția comunității, familiei, individului. Decriptarea complexului social este posibilă cu ajutorul caracteristicilor comportamentului onomastic: ponderea, frecvența, diversificarea, amplificarea. Am constatat deja că paletarul onomastic masculin are dimensiuni duble față de cel feminin, fapt care indică o
consistentă superioritate a nivelului mobilității orizontale masculine.
Ponderea și frecvența onomastică. Numărul de alocări ale unui tip de nume de
botez din totalul numelor alocate (ponderea tipurilor onomastice) și numărul de
ani cu alocări, dintr-un interval definit (frecvența tipurilor onomastice), reprezintă două variabile, care definesc locul unui tip onomastic în viața comunității.
Tabel 3. Ponderea tipurilor onomastice
masculine. Șalcău, 1876-1925
Primele 10 tipuri onomastice
Nr.
crt.
Tipul
onomastic
1
Ioan
2
Nicolae
3
Vasile
4
Augustin
5
Alexiu
6
Aurel
7
Dumitru
8
Mihail
9
Axente
10 Alexandru
Total cele mai
utilizate 10 tipuri
onomastice
Restul tipurilor
onomastice (59)
Total
83
62
26
14
10
10
9
9
8
7
% alocări din total
(100% = 337
alocări)
24.63
18.40
7.72
4.15
2.97
2.97
2.67
2.67
2.37
2.08
238
70.62
99
29.38
337
100.00
Nr.
alocări
Tabel 4. Ponderea tipurilor onomastice
feminine. Șalcău, 1876-1925
Primele 10 tipuri onomastice
Nr.
crt.
Tipul
onomastic
1
Maria
2
Ana
3
Paraschiva
4
Amalia
5
Lucreția
6
Eugenia
7
Timia
8
Rosalia
9
Victoria
10 Rachila
Total cele mai
utilizate 10 tipuri
onomastice
Restul tipurilor
onomastice (26)
Total
70
51
43
24
16
8
6
5
5
5
% alocări din total
(100% = 275
alocări)
25.45
18.55
15.64
8.73
5.82
2.91
2.18
1.82
1.82
1.82
233
84.73
42
15.27
275
100.00
Nr.
alocări
Onomastica masculină șalcăuană este dominată de tipurile „Ioan” și
„Nicolae”, urmate, la mare distanță, de „Vasile”. La sfârșitul secolului al XIXlea și începutul secolului al XX-lea, doi din cinci băieți născuți în Șalcău se
numeau Ioan sau Nicolae. Aceste două nume au fost adevărate fenomene onomastice, cu câte șase botezați pe an, în 1889, respectiv 1891. Primele 10 tipuri
onomastice masculine acoperă cca. 71% din totalul alocărilor de nume de botez,
celorlalte 59 de tipuri revenindu-le cca. 29% din totalul alocărilor. La începutul
secolului al XX-lea, tipurile onomastice tradiționale – „Ioan”, „Nicolae”, „Vasile”, „Alexandru” – încep să piardă teren în fața concurenței exercitate de alte
opțiuni onomastice. Comunitatea șalcăuană intră într-un proces de diversificare
20
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
onomastică. În jurul anului 1910, au fost la modă numele de Augustin (7 botezați,
în anii 1909-1911) și Mihail (3 botezați, în anii 1909-1911).
Procesul concentrării onomastice pe câteva tipuri este rezultatul acțiunii
mecanismelor, care vizează ideea de continuitate (a vieții, patrimonială) și armonie. Preocuparea pentru perpetuarea vieții și a patrimoniului se manifestă sub
forma obiceiurilor de a acorda primului băiat născut numele tatălui, de a acorda
nou-născutului numele purtat de un alt copil, decedat la scurt timp după naștere6.
Acest ultim obicei, întâlnit și în mediul feminin, influențează, într-o oarecare
măsură, frecvențele onomastice. Ideea de armonie potențează valoarea tradițiilor
locale, inclusiv onomastice. Nu putem să nu remarcăm concentrarea calendaristică a celor mai frecvente tipuri onomastice șalcăuane în perioada sărbătorilor
de iarnă, între Sf. Nicolae (6 decembrie) și Sf. Ioan (7 ianuarie)7. Neprielnică
muncilor agrare, această perioadă este consacrată, ca și în alte comunități rurale
cu profil agrar, interferențelor intracomunitare. Între cele două sărbători funcționează ceata junilor (Moise 1998, 121-123), se organizează șezători, petreceri,
hore, astfel că, în mod firesc, după încheierea acestor sărbători urmează perioada
nunților (Moise 1998, 124). Sărbătorirea zilei onomastice alături de neamuri și
de consăteni, cu prilejul marilor sărbători religioase și comunitare, constituia o
oportunitate de consacrare individuală în viața satului.
Fig. 2. Cele mai utilizate 10 nume de botez din
onomastica masculină șalcăuană, 1876-1925
25
20
15
10
5
0
1876-1885
6
7
1886-1895
1896-1905
1906-1915
Ioan
Nicolae
Vasile
Augustin
Alexiu
Aurel
Dumitru
Mihail
Axente
Alexandru
Obicei semnalat, între alții, de Simion Florea Marian (Marian 1995, 127).
Sf. Vasile este pomenit, în calendarul ortodox și greco-catolic, pe 1 ianuarie.
21
1916-1925
Studii istorice sibiene, 2/2022
Fig. 3. Cele mai utilizate 10 nume de botez din
onomastica feminină șalcăuană, 1876-1925
20
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
1876-1885
1886-1895
1896-1905
1906-1915
Maria
Ana
Paraschiva Amalia
Lucreția
Eugenia
Timia
Rachila
Victoria
Rosalia
1916-1925
Cele mai utilizate 10 tipuri ale onomasticii feminine șalcăuane acoperă 85%
din totalul alocărilor de nume de botez, restul de 26 de tipuri deținând 15% din
totalul numelor alocate. Tipurile onomastice dominante sunt „Maria”, „Ana” și
„Paraschiva”, urmate la mare distanță de „Amalia” și „Lucreția”. Aceste cinci
tipuri însumează 74% din totalul numelor de botez alocate (74,18% = 204/275).
Cele mai multe alocări într-un an le-a înregistrat numele „Maria”: 6, în 1891.
Mediul feminin are un nivel ridicat de concentrare onomastică, superior mediului
masculin șalcăuan. Concentrarea onomastică șalcăuană exprimă nivelul redus al
relaționării intercomunitare, al mobilității orizontale, izolarea fiind mai pronunțată în mediul feminin. La adânci bătrâneți, cu probleme mari de sănătate, bunica
mea, Lucreția Popa (1924-2015), mama mamei mele, a preferat să rămână în sat,
decât să se mute la Sibiu, pentru a putea fi îngrijită mai bine de copii. Televizorul
dus de unul dintre copii, pentru a-i ține de urât, era tot timpul închis. Bunica prefera să spună rugăciuni.
Interesante sunt perechile onomastice „Ioan” și „Maria”, cu câte 25% din
totalul alocărilor de nume de botez, respectiv „Nicolae” și „Ana”, cu câte 18,5%.
Unul din patru șalcăuani se numea Ioan, una din patru șalcăuane se numea Maria,
aproape unul din cinci purta numele Nicolae și aproape una din cinci avea
numele Ana. Spre deosebire de onomastica masculină, cea feminină nu cunoaște
un proces de concentrare calendaristică a celor mai utilizate tipuri. Acestea sunt
repartizate câte unul pe lună, în lunile de vară și toamnă: 15 august - Sf. Fecioară
Maria (Sf. Mărie Mare/Adormirea Maicii Domnului), 9 septembrie - Sf. Ana, 14
22
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
octombrie - Sf. Paraschiva. Importanța tipului onomastic „Paraschiva” stă în
strânsă legătură cu hramul bisericii din sat, Sf. Cuvioasă Paraschiva. Sfintele
Amalia și Lucreția, populare în mediul catolic, sunt pomenite în 10 iulie,
respectiv 22 noiembrie. Este evident faptul că, în vremurile analizate, onomastica
feminină nu era atât de pregnant legată de ideea de petrecere, de socializare, idee
consistentă în cazul comportamentelor onomastice masculine.
Tabel 5. Frecvențe onomastice masculine
Nr. ani cu
alocări
% ani cu alocări
(50 = 100%)
Ioan
40
80.00
Nicolae
33
Vasile
21
Augustin
Tabel 6. Frecvențe onomastice feminine
Nr. ani cu
alocări
% ani cu alocări
(50 = 100%)
Maria
35
70.00
66.00
Ana
32
64.00
42.00
Paraschiva
33
66.00
9
18.00
Amalia
18
36.00
Aurel
9
18.00
Lucreția
14
28.00
Alexiu
6
12.00
Eugenia
6
12.00
Tipul
onomastic
Tipul
onomastic
Fig. 4. Frecvențe onomastice masculine (100% = 50 de ani, 1876-1925)
Alexiu
12.00
Aurel
18.00
Augustin
18.00
Vasile
42.00
Nicolae
66.00
Ioan
80.00
0.00
10.00
20.00
30.00
40.00
50.00
60.00
70.00
80.00
90.00
Fig. 5. Frecvențe onomastice feminine (100% = 50 de ani, 1876-1925)
Eugenia
12.00
Lucreția
28.00
Amalia
36.00
Paraschiva
66.00
Ana
64.00
Maria
0.00
70.00
10.00
20.00
30.00
40.00
23
50.00
60.00
70.00
80.00
Studii istorice sibiene, 2/2022
După cum era de așteptat, cu mici excepții, frecvența onomastică reflectă
ponderea onomastică. Cu cei 66% ani de alocări, tipul „Paraschiva” trece pe locul
al doilea, în onomastica feminină șalcăuană, în fața „Anei”, devenind pandantul
tipului masculin „Nicolae”.
Tabel 7. Relocarea onomastică masculină în Șalcău, 1891-1910
Nr.
crt.
Numele
de botez
Anii acordării
Părinții
1
Acsente
1901
1903
Silvestru și
Paraschiva Nistor
2
Augustin
1909
1910
Ioan Ivan și
Maria (n. Pârvu)
3
Dionisie
1902
1907
4
Iacob
1909
1910
5
Ioan
1889
1899
6
Ioan
1898
1905
7
Ioan
1900
1907
8
Ioan
1902
1903
9
Niculae
1891
1892
10
Niculae
1897
1901
Constandin și
Ana Comșia
11
Pavel
1908
1910
Niculae Rosiu și
Ana (n. Brezariu)
12
Vasilie
1889
1895
Ioan și Martha
Sasu
13
Vasilie
1906
1910
Vasilie Moldovan
și Maria (n. Man)
14
Vasiliu
1894
1896
Nicolae Corman
și Rachia (n.
Badiu)
Niculae Canciu,
învățător, și
Maria Popa
Vasilie și
Paraschiva
Corman
Ana Sabau,
„femeie gresita”,
apoi concubina
lui Mateiu
Sierbanu
Ioan Popa Dănilă
jun. și Maria
Olariu
Constandin
Comș(i)a, Ana (n.
Ivan)
Niculae (fierar) și
Sofia Ganea
Maria Vasiu,
„zileritia”
1899
(zilieră); tatăl
necunoscut
24
Observații
Acsente Nistor, născut în 1901, a decedat în
februarie 1903. În mai 1903, Paraschiva Nistor a
născut un alt băiat, botezat cu numele celui tocmai
decedat.
Primul Augustin s-a născut în 1909 și a murit în
februarie 1910. Nouă luni mai târziu, în octombrie
1910, Maria Ivan a născut un alt băiat, botezat
Augustin.
Primul Dionisie s-a născut și a murit în 1902.
Părinții s-au căsătorit în 1904. Primul băiat s-a
născut în 1907: Victor. Al doilea băiat, Iacob, a
murit la cinci săptămâni de la naștere (1909).
Primul Ioan s-a născut în 1889 și a murit în 1891.
În 1891 s-a născut o fată botezată Paraschiva. În
1896 s-a născut un băiat botezat Onoriu.
Primul Ioan s-a născut în 1898 și a murit în 1899.
Al doilea Ioan s-a născut și a murit în 1905, când
Ana trăia cu Mateiu Șierban. A avut o soră
geamănă, Paraschiva, cu o viață la fel de scurtă. În
1899, Ana mai născuse un băiat, Teodor.
Ioan Popa și Maria Olariu s-au căsătorit în 1898.
Primul băiat născut a fost botezat după tată: Ioan
(1900). A murit în 1903. În anul anterior, 1902, se
născuse un alt băiat, botezat Niculae. În 1905, s-a
născut o fată, botezată după mamă, Maria,
decedată în 1906. În 1907, Maria a născut încă un
băiat, botezat cu numele celui decedat, respectiv
al tatălui, Ioan.
Primul Ioan s-a născut și a murit în 1902.
Primul Niculae s-a născut și a murit în 1891, la
două săptămâni de la naștere.
Primul Niculae s-a născut și a murit în 1897, după
2 luni de la naștere. Al doilea Niculae s-a născut și
a murit în 1901, după 9 zile de la naștere.
Primul Pavel s-a născut în 1908 și a murit în 1909,
al doilea s-a născut și a murit în 1910.
Primul Vasilie s-a născut în 1889 și a murit la 6
ani, în martie 1895. Trei luni mai târziu, în iunie
1895, Martha Sasu năștea un alt băiat botezat cu
numele celui recent decedat, Vasilie. Acesta a
decedat în 1899.
Familie de „zileri”. Primul Vasilie s-a născut și a
murit în 1906.
Primul Vasiliu s-a născut în 1894 și a murit la
vârsta de 1 an, în 1895. Al doilea Vasiliu s-a
născut și a murit în 1896, la 22 de zile de la
naștere. Al treilea băiat al Mariei a primit tot
numele Vasiliu.
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Tabel 8. Relocarea onomastică feminină în Șalcău, 1891-1910
Nr.
crt.
Numele
de botez
Anii acordării
Părinții
1
Amalia
1897
1906
Ana Sabau
2
Ana
1891
1892
Ana Huzu, tatăl
necunoscut
Ana Sabau,
„femeie gresita”,
apoi concubina
lui Mateiu
Sierbanu
Niculae și
Cruciana Ivanu
Zevedeiu și Maria
Roșiu
3
Ana
1898
1902
4
Ana
1899
1900
5
Lucreția
1901
1904
6
Maria
1884
1907
Matei și Varvara
(n. Opriș) Șerban
7
Maria
1894
1897
Niculae și Rachie
Cormanu
8
Maria
1899
1905
Silvestru și
Paraschiva Nistor
9
Maria
1906
1909
Niculae Opriș,
Ana Sas
10
Paraschiva
1892
1899
George și
Paraschiva Pleșca
11
Paraschiva
1899
1906
Constandin
Comș(i)a, Ana (n.
Ivan)
Observații
Prima Amalia, cu tată necunoscut, s-a născut și a
murit în 1897, după 1 lună și 5 zile de la naștere.
A avut un frate geamăn, Mihailu, cu o viață la fel
de scurtă. A doua Amalia s-a născut în 1906, când
mama, Ana, trăia în concubinaj cu Șerban Fratila.
S-a căsătorit în 1926 cu Ioan Huzu jun.
Prima Ana s-a născut și a murit în 1891, la 2 luni
de la naștere. A doua Ana s-a născut și a murit în
1892, după 7 zile de la naștere.
Prima Ana s-a născut și a murit în 1898, la două
săptămâni de la naștere. A avut un frate geamăn,
Ioan, decedat în 1899. A doua Ana s-a născut în
1902.
Prima Ana s-a născut și a murit în 1899, la 6 luni
de la naștere. A doua Ana s-a născut în 1900.
Prima Lucreția s-a născut în 1901 și a murit în
1902, a doua Lucreția s-a născut în 1904.
Prima Maria s-a născut în 1884 și a murit la 11
ani, în 1895. A doua Maria s-a născut în 1907. În
1927 s-a căsătorit cu Nicolae Roșu.
Prima Maria s-a născut în 1894 și a murit la 3 ani,
în 1 august 1897. Cu câteva zile înainte de
moartea sa, în 26 iulie s-a născut o altă fată,
botezată în 31 iulie cu numele celei care tocmai se
stingea.
Maria Nistor, născută în 1899, a decedat în 1900.
În 1905, Paraschiva Nistor a născut altă fată,
botezată Maria (decedată la 17 ani, în 1922).
Părinții s-au căsătorit după moartea primei fete
(1906). Între decesul primei fete și nașterea celei
de-a doua fete, s-a născut Nicolae (1907). În 1913,
s-a născut al patrulea și ultimul copil al cuplului,
Augustin. În 1914, Niculae Opriș a murit pe front,
în Galiția.
Prima Paraschiva s-a născut și a murit în 1892. În
1893 s-a născut Niculae, în 1896 Aurel. A doua
Paraschiva s-a născut și a murit, după 7 luni, în
1899.
Prima Paraschiva s-a născut în 1899 și a murit în
1900, a doua s-a născut în 1906 și a murit în 1911.
Tabel 9. Ponderea relocării onomastice în Șalcău
Băieți
Fete
Total
Morți 0-18 ani, 1891-1910
39
42
81
Realocări onomastice, 1891-1910
% realocări onomastice dintre
copiii decedați
Născuți vii/botezați, 1891-1910
% realocări onomastice în
rândurile născuților vii/botezaților
15
11
26
38.46
26.19
32.10
149
119
268
10.07
9.24
9.70
Obiceiul relocării onomastice accentuează fenomenul concentrării onomastice și influențează frecvențele onomastice. Ca să ne facem o idee asupra acestui
obicei am analizat relocările onomastice din intervalul temporal 1891-1910, lu25
Studii istorice sibiene, 2/2022
ând în considerare toți născuții vii și botezați și toți decedații de până la 18 ani,
înregistrați în acest interval. În total, am identificat 15 relocări pentru onomastica
masculină și 11 relocări pentru cea feminină. Cu o singură excepție, relocările
intrafamiliale sunt unice. Singura dublă relocare a fost efectuată de Maria Vasiu,
o „femeie greșită”, care și-a botezat trei băieți cu numele „Vasiliu”, fără ca în sat
să fie percepută drept concubina cuiva sau să fie acceptată de vreun bărbat drept
concubină. Poate că această fixație pe numele „Vasiliu” urmărea o deblocare
intracomunitară, o redefinire a status-ului personal. Cei mai vârstnici copii
decedați ale căror nume au fost relocate au avut 11 ani – o fată, Maria –, respectiv
6 ani – un băiat, Vasilie.
Pentru a ușura perceperea obiceiului relocării onomastice, oferim câteva
exemple concrete. Constandin Comșa, fiul lui Zosim și al Anei Comșia, și Ana
Ivan, fiica lui Niculae și a Paraschivei Ivan, s-au căsătorit în 1892, la 24, respectiv 19 ani. Au locuit în satul natal, la nr. 83. Au avut 10 copii, cărora le-au
alocat, în total, șapte nume de botez. Primul copil s-a născut înainte de cununia
celor doi și a fost botezat cu numele tatălui, Constandin. Al doilea copil, Maria
(1893), a murit înainte de a împlini un an (1893). Al treilea născut, Elena (n.
1895), a fost mai norocoasă decât prima fetiță a familiei. Nicolae s-a născut și a
murit în 1897, Paraschiva s-a născut în 1899 și a murit în 1900. Al doilea Nicolae
s-a născut și a murit în 1901, Ioan s-a născut și a murit în 1902. Al doilea Ioan,
născut în 1903, a ajuns la vârsta adultă. S-a căsătorit în 1926. A doua Paraschiva
s-a născut în 1906 și a murit de pojar, în 1911. Ultimul născut a fost Augustin (n.
1909).
Ana Sabau/Sabău, „femeie greșită”, a avut 8 copii, cărora le-a alocat 5 tipuri
de nume de botez: 2 „Amalia”, 2 „Ioan”, 2 „Ana”, 1 „Mihailu” și 1 „Teodor”. În
1897 i-a născut pe gemenii Amalia și Mihailu, morți în același an. În 1898 a
urmat perechea Ana și Ioan, fata decedând în același an, băiatul în anul următor.
În 1899 s-a născut Teodor. Pentru ultimii trei copii, Ana Sabău poate indica un
tată: pe concubinul Matei Sierban, în cazul Anei (n. 1902) și al lui Ioan (n. 1905),
pe concubinul Șerban Fratila, în cazul Amaliei (1906). Foarte elocvent este cazul
relocării efectuate chiar în ziua decesului copilului. Maria Cormanu, născută în
1894, fiica lui Niculae și Rachia Cormanu, se zbătea între viață și moarte, trei
ani mai târziu, tocmai când mama ei năștea încă o fată, în 26 iulie 1897. În
registrele botezaților și morților, este înregistrat mai întâi botezul celei de-a doua
Maria, pe 31 iulie, apoi decesul primei Maria, pe 1 august. Din păcate, și cea dea doua Maria a murit, chiar la sfârșitul aceleiași luni (APM Botezați 1883-1925,
p. 41; APM Morți 1883-1945, pp. 205-206). Este foarte posibil ca decesul să fi
precedat botezul cu câteva ore.
Relocarea, diversificarea și amplificarea onomastică sunt comportamente
generate de viziunea oamenilor asupra vieții și a morții. Viața și moartea se află
într-o înlănțuire firească, în gândirea comunităților care practică relocarea onomastică. Natalitatea ridicată și relocarea onomastică îndeplinesc o funcție com26
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
pensatorie, în cazul decesului unuia dintre copii. Nou-născutul preia nu doar
numele, ci și speranțele, aspirațiile părinților. În acest fel, moartea nu este percepută ca un sfârșit brutal, absolut, ci ca o trecere dintr-o viață într-alta, chiar în
dimensiune terestră. Pe parcursul secolului al XX-lea, viziunea unicității existenței terestre răspândită de forțele secularizante ale societății, inclusiv prin războaie de masă, va pătrunde până în cele mai izolate comunități, contribuind la
accentuarea individualismului și la scăderea natalității.
Diversificarea onomastică. Ținând cont de faptul că modernizarea se manifestă
și sub forma accentuării individualismului, ne-am propus să observăm pătrunderea spiritului modern în comunitatea mică și relativ izolată a Șalcăului, măsurând comportamentele onomastice. Am pornit de la premisa că individualismul,
dorința de construire a unei identități individuale puternice, produce diversificare
onomastică. Pentru măsurarea diversificării onomastice am creat un coeficient
care exprimă raportul dintre numărul de nume de botez alocate și numărul de
tipuri de nume de botez utilizate în comunitate. Valoarea absolută a acestui coeficient este 1, însemnând că fiecărui nou-născut îi va fi alocat un nume nemaiîntâlnit la alți copii sau că oricărui tip de nume de botez îi corespunde un singur
nume de botez alocat.
CDO = TP / TTP, unde
CDO = coeficientul de diversificare onomastică;
TP = numărul total al numelor de botez alocate într-un interval de timp și într-o
comunitate dată;
TTP = numărul total de tipuri de nume de botez utilizate într-un interval de timp
și într-o comunitate dată.
Tabel 10. Diversificarea onomasticii masculine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 1)
Anul
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
Total nume de botez
alocate
3
5
3
7
3
7
7
7
4
12
Total tipuri de nume
de botez utilizate
2
4
3
5
3
4
3
5
2
9
58
40
CDOM*
1.45
CDOM = coeficient de diversificare onomastică masculină
Tabel 10. Diversificarea onomasticii masculine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 2)
Anul
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
Total nume de botez
alocate
7
10
5
10
3
16
8
3
6
4
Total tipuri de nume
de botez utilizate
2
8
4
4
3
10
6
3
5
4
72
49
CDOM
1.47
27
Studii istorice sibiene, 2/2022
Tabel 10. Diversificarea onomasticii masculine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 3)
Anul
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
Total nume de botez
alocate
6
9
4
10
6
5
7
8
4
5
Total tipuri de nume
de botez utilizate
5
8
2
6
4
3
4
4
3
3
64
42
CDOM
1.52
Tabel 10. Diversificarea onomasticii masculine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 4)
Anul
1906
1907
1908
1909
1910
1911
1912
1913
1914
1915
Total nume de botez
alocate
7
9
10
9
16
8
5
7
6
3
Total tipuri de nume
de botez utilizate
4
8
8
8
14
5
5
6
6
2
80
66
CDOM
1.21
Tabel 10. Diversificarea onomasticii masculine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 5)
Anul
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925
Total
Total nume de botez
alocate
6
4
1
6
7
9
9
5
8
8
337
Total tipuri de nume
de botez utilizate
5
4
1
4
4
8
9
4
5
6
63
CDOM
337
247
50
247
1.26
1.36
Tabel 11. Diversificarea onomasticii feminine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 1)
Anul
1876
1877
1878
1879
1880
1881
1882
1883
1884
1885
Total nume de botez
alocate
3
7
2
1
7
5
4
9
7
9
Total tipuri de nume
de botez utilizate
3
4
2
1
4
2
2
5
5
4
54
32
CDOF*
1.69
CDOF = coeficient de diversificare onomastică feminină
Tabel 11. Diversificarea onomasticii feminine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 2)
Anul
1886
1887
1888
1889
1890
1891
1892
1893
1894
1895
Total nume de botez
alocate
4
5
5
6
3
8
5
6
8
5
Total tipuri de nume
de botez utilizate
3
3
3
4
3
3
4
4
5
4
55
36
CDOF
1.53
28
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Tabel 11. Diversificarea onomasticii feminine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 3)
Anul
1896
1897
1898
1899
1900
1901
1902
1903
1904
1905
Total nume de botez
alocate
5
11
2
11
3
6
3
5
5
7
Total tipuri de nume
de botez utilizate
5
7
2
7
3
6
3
3
5
5
58
46
CDOF
1.26
Tabel 11. Diversificarea onomasticii feminine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 4)
Anul
1906
1907
1908
1909
1910
1911
1912
1913
1914
1915
Total nume de botez
alocate
9
5
5
7
4
7
6
11
5
5
Total tipuri de nume
de botez utilizate
6
5
2
3
4
5
5
6
4
5
64
45
CDOF
1.42
Tabel 11. Diversificarea onomasticii feminine în Șalcău, 1876-1925 (Partea 5)
Anul
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925
Total
Total nume de botez
alocate
2
4
4
3
5
5
6
4
5
6
275
Total tipuri de nume
de botez utilizate
2
3
4
2
5
4
5
4
3
4
44
CDOF
275
195
36
195
1.22
1.41
Tabel 12. Diversificarea onomasticii masculine și feminine în Șalcău, 1876-1925
Onomastica masculină
Total nume de botez
alocate
Total tipuri de nume
de botez utilizate
CDOM
1876-1885
1886-1895
1896-1905
1906-1915
1916-1925
Total
58
72
64
80
63
337
40
49
42
66
50
247
1.45
1.47
1.52
1.21
1.26
1.36
Onomastica feminină
Total nume de botez
alocate
Total tipuri de nume
de botez utilizate
CDOF
1876-1885
1886-1895
1896-1905
1906-1915
1916-1925
Total
54
55
58
64
44
275
32
36
46
45
36
195
1.69
1.53
1.26
1.42
1.22
1.41
Onomastica șalcăuană
Total nume de botez
alocate
Total tipuri de nume
de botez utilizate
CGDO*
1876-1885
1886-1895
1896-1905
1906-1915
1916-1925
Total
112
127
122
144
107
612
72
85
88
111
86
442
1.56
1.49
1.39
1.30
1.24
1.38
CGDO = coeficient general de diversificare onomastică
Coeficientul de diversificare onomastică surprinde pătrunderea comportamentelor de tip modern, cu tentă individualistă, în comunitatea rurală șalcăuană,
la cumpăna secolelor XIX-XX. Ponderea tipurilor onomastice tradiționale – în
29
Studii istorice sibiene, 2/2022
special „Nicolae”, Vasile”, pentru onomastica masculină, „Ana”, „Paraschiva”,
pentru cea feminină – scade. Procesul modernizării onomastice s-a declanșat în
mediul feminin, în deceniul 1896-1905, apoi a fost preluat și accentuat de mediul
masculin. Mecanismul modernizator este în acord cu modelul arhetipal specific
atât culturilor comunitare asiatice (Eva), cât și culturilor individualiste europene
(Pandora): femeia, deschizătoare de drumuri, ființă inovatoare.
Fig. 6. Diversificarea onomastică în Șalcău, 1876-1925.
Onomastica masculină și feminină
(1 = valoarea maximă: n prenume = n tipuri prenume)
2.00
1.50
1.00
0.50
0.00
1876-1885
1886-1895
1896-1905
CGDO
1906-1915
1916-1925
CDO maxim
Fig. 7. Diversificarea onomastică în Șalcău, 1876-1925.
Onomastica masculină versus onomastica feminină
(1 = valoarea maximă: n prenume = n tipuri prenume)
1.8
1.6
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
1876-1885
1886-1895
CDOF Șalcău
1896-1905
CDOM Șalcău
1906-1915
1916-1925
CDO maxim
Modernizarea onomastică petrecută în satul Șalcău, în perioada 1876-1925,
este reflectată de raportul dintre numele de botez alocate și tipurile de nume de
botez utilizate. Dacă în primul deceniu al perioadei analizate, în medie, cinci
nume de botez se regăsesc în trei tipuri onomastice (5/3 = 1,67; CGDO = 1,56), în
ultimul deceniu al perioadei, în medie, cinci nume de botez se regăsesc în patru
tipuri onomastice (5/4 = 1,25; CGDO = 1,24).
30
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Amplificarea onomastică. În vremurile premergătoare modernizării onomastice, fiecare nou-născut primea un nume de botez, astfel încât numărul botezaților
era egal cu cel al numelor de botez alocate. Modernizarea onomastică, reflexie a
spiritului individualist, se manifestă atât prin diversificarea paletarului onomastic, cât și prin creșterea numărului de nume de botez comparativ cu numărul celor
botezați. Acest comportament onomastic își face simțită prezența în comunitatea
șalcăuană, sporadic, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XXlea. Amplificarea onomastică se află în directă legătură cu creșterea nivelului
mobilității orizontale, în anumite segmente comunitare. În perioada analizată, sau înregistrat două momente de amplificare onomastică, primul în anii 18851887, datorat noului preot greco-catolic sosit în sat, al doilea în anii 1908-1910,
urmare a îmbinării experienței americane, trăită de câțiva șalcăuani simpli,
țărani, cu afirmarea pregnantă a elitismului intelectual, tendință vizibilă în rândurile preoților și ale dascălilor. Dacă mobilitatea orizontală este responsabilă de
răspândirea comportamentului amplificării sociale, prin interferență culturală și
mimetism, mobilitatea verticală, dorința de ascensiune socială, de desprindere
din masa țărănimii a constituit mecanismul motivațional individual, intracomunitar.
Pe parcursul secolului al XX-lea, acest comportament onomastic elitist se
va banaliza, nu doar în comunitatea șalcăuană, căpătând un important rol compensatoriu, în condițiile scăderii semnificative a natalității. Aspirațiile, expectațiile părinților, adulților se concentrează acum pe un număr restrâns de născuți,
1-3 per familie, fapt care determină o creștere a densității onomastice pe copil,
pentru satisfacerea dorințelor părinților, nașilor, bunicilor sau ale altor membri
apropiați ai familiei nou-născutului. În perioada premodernă, acest comportament nu era necesar, deoarece numărul mare de copii putea oferi satisfacție
decidenților onomastici, rând pe rând, copil după copil. În plus, alocarea mai
multor prenume pentru un copil, în condițiile natalității ridicate, cu câte 7-10
copii de familie, nu constituia un comportament pragmatic, deoarece solicita
excesiv memoria și atenția membrilor comunității. Alocarea de porecle (individuale și de neam), pentru diferențiere, comportament impus de fenomenul concentrării onomastice, constituie o operațiune de ancorare a individului în memoria comunității, prin diferite secvențe narative.
În intervalul 1876-1925, registrele de botez ale parohiei greco-catolice din
Șalcău înregistrează șapte cazuri de copii cu câte două nume de botez: șase băieți
și o fată. În patru cazuri, părinții aparțin elitei intelectuale rurale – doi preoți și
un învățător –, celelalte trei cazuri consemnându-se în rândurile țăranilor fruntași
din comunitate.
Prima persoană care acordă copilului două nume de botez este preotul Ioan
Popa, originar din comuna Șaroșul Unguresc, plasa Diciosânmărtin/Târnăveni,
comitatul Târnava Mică. S-a născut în 1856. Tatăl său era cantor. A studiat la
Gimnaziul greco-catolic din Blaj, susținând examenul de maturitate (bacala31
Studii istorice sibiene, 2/2022
ureat) în 1879 (Programa 1877/1878, 87: cl. VII; Programa 1878/1879, 83: cl.
VIII). După absolvirea clasei a VII-a gimnazială (azi, clasa a XI-a), Ioan Popa sa înscris la Seminarul teologic gr.-cat. din aceeași localitate, parcurgând, în
paralel, în 1878/1879, ultimul an de studii gimnaziale și primul an de studii
seminariale (SJAAN Societatea, dos. 16, p. 8). La seminar, a fost membru al
Societății de lectură „Ioan Inochentie Micu Clain”. Studiile seminariale le-a
finalizat în 1883, deoarece a repetat anul IV (anul II: 1879/1880, anul III:
1880/1881, anul IV: 1881/1882 și 1882/1883; SJAAN Societatea, dos. 16, pp.
10, 11, 12, 14). A fost hirotonit în 20 septembrie 1883 pe seama parohiei Șalcău,
pe care a păstorit-o până în 13 iulie 1890, când a fost numit „cooperator” în
comuna Cergăul Mare (plasa Blaj, comitatul Alba de Jos). Din 8 martie 1892, va
fi paroh în Cergăul Mare (ȘGC 1900, 753-754).
În perioada petrecută la Șalcău, soția preotului Ioan Popa, Eugenia (născută
Gerasimu) a născut trei copii: doi băieți (Septimiu Savu și Silviu Adrian) și o
fată (Olimpia). Septimiu Savu Popa a văzut lumina zilei în 21 ianuarie 1885 și a
fost botezat după o lună, în 19 februarie, de preotul greco-catolic din Moardăș,
Ioan Siancu. La naștere, preoteasa a fost asistată de moașa locală Paraschiva
Solomon. Interesant este că dintre cei trei nași de botez ai lui Septimiu Savu, doi
nu aparțineau cultului greco-catolic. Este vorba despre soții Rideli, Daniel,
funcționar cercual, evanghelic, și Maria, romano-catolică. Al treilea naș avea
două prenume, Theodor (?) George Muntean (APM Botezați 1883-1925, pp. 56). Silviu Adrian s-a născut în 3 aprilie 1887 și a fost botezat în 21 aprilie același
an, de către administratorul parohial din Moardăș. Nași au fost Daniel și Maria
Rideli, iar moașă Ana Piparusiu (APM Botezați 1883-1925, pp. 11-12). Olimpia
Popa, născută în 29 oct. 1889 și botezată abia în 8 ianuarie 1890, i-a avut ca nași
pe Daniel și Maria Rideli, cărora li s-a adăugat văduva Theresia Blanca (?),
unguroaică romano-catolică din Șalcău. Preot oficiant a fost Aureliu Hulea,
parohul greco-catolic din Moardăș, iar moașă Ana Piparusiu, care o asistase pe
preoteasă și la nașterea celui de-al doilea băiat (APM Botezați 1883-1925, pp.
19-20).
Se poate observa că pr. Ioan Popa nu își botează copiii la câteva zile după
naștere, cum e obiceiul în sat, ci la câteva săptămâni sau chiar luni, în cazul
Olimpiei, când se așteaptă ieșirea din Postul Nașterii Domnului și din perioada
de interdicții pentru nunți și petreceri. Investiția preotului în componenta socială
a botezului este evidentă: asocierea slujbei religioase cu o petrecere, apelul la
nași bine plasați în ierarhia socială zonală, chiar dacă aparțin altor culte creștine
și domiciliază în altă localitate. Putem spune că veneticul Ioan Popa este un
spărgător de tradiții în Șalcău. Câteva luni după botezul Olimpiei va părăsi
această comunitate, pe care, probabil, a scandalizat-o, cu inovațiile sale.
S-au scurs aproape două decenii de la plecarea preotului Ioan Popa din sat,
până când un alt preot, proaspăt hirotonit pe seama parohiei Șalcău, va pune din
nou în practică ideea înzestrării nou-născutului cu două nume de botez. Preotul
32
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
George Grecu s-a născut în 1881 și a urmat studiile seminariale la Blaj, în anii
1902-1906, implicându-se în viața Societății de lectură „Ioan Inochentie Micu
Clain”, pentru care a exercitat funcția de vicebibliotecar, pe când se afla în primul
an de studii, 1902/1903 (SJAAN Societatea, dos. 88; dos. 119, p. 3; Popa 2013,
532). Pr. George Grecu a fost hirotonit în 1907 (ȘGC 1911, 276) și a condus
parohia greco-catolică a Șalcăului până în 1911, conform însemnărilor din
registrele de botezați, cununați și morți (aprilie 1907 – septembrie 1911). Soția
sa, Aurelia, născută Busoiu, și Emilia, soția preotului gr.-cat. din Calvasăr,
Demetriu Deac, erau surori. Primul copil al familiei Grecu, Emil Antoniu, s-a
născut la un an de la venirea tinerei familii în sat, în 15 martie 1908. A fost
botezat cinci zile mai târziu, de către preotul Ioan Hulea, din Buia. Nași de botez
au fost cumnații părinților, pr. Demetriu Deac și preoteasa Emilia, al cărei nume
a fost transmis finului. La naștere, Aurelia Grecu a fost asistată de o moașă
unguroaică, din Buia, Anica Kovács (APM Botezați 1883-1925, pp. 71-72).
Un an mai târziu, învățătorul Demetriu Pleșca, originar din Șalcău, unde
domicilia împreună cu soția sa Raveca, născută Băcilă, și-a botezat băiatul tot cu
două nume, ca și preotul satului: Vincențiu George. Născut în 6 mai 1909, în
prezența moașei locale Paraschiva Popa Nistor, acesta a fost botezat în 20 mai,
de către parohul local, George Grecu, nași de botez fiind domnișoara Leontina
Vlad și soții Niculae și Paraschiva Negherlă, țărani greco-catolici din Răvășel.
Demetriu Pleșca lucra la școala confesională greco-catolică din Mihăileni/Șaldorf, plasa Agnita, comitatul Târnava Mare (ȘGC 1911, 220).
Fig. 8. Tendințe de amplificare onomastică în mediul masculin șalcăuan,
1876-1925
Băieți cu 1 prenume
anul 1924
anul 1922
anul 1920
anul 1918
anul 1916
anul 1914
anul 1912
anul 1910
anul 1908
anul 1906
anul 1904
anul 1902
anul 1900
anul 1898
anul 1896
anul 1894
anul 1892
anul 1890
anul 1888
anul 1886
anul 1884
anul 1882
anul 1880
anul 1878
anul 1876
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
Băieți cu 2 prenume
A doua și cea mai consistentă etapă a amplificării onomastice înregistrate în
jumătatea de secol 1876-1925 coincide cu plecarea unor șalcăuani în SUA. În
1907 au plecat opt bărbați români, iar în 1909 cinci bărbați români și un tânăr
evreu. Detalii asupra acestui fenomen migraționist vom furniza, cu voia Domnu33
Studii istorice sibiene, 2/2022
lui, într-un studiu ulterior. Deocamdată, reținem că unul dintre cei plecați în
1907, Niculae Popa (Dănilă) junior, revenit după câteva luni pe meleagurile
natale, și-a botezat primul băiat născut de soția sa Ana (n. Pleșca) cu două nume
– Viorel Vilhelm, cel de-al doilea nume, o premieră în onomastica românească
șalcăuană, exprimând foarte probabil o relație de prietenie stabilită în mediul
săsesc din zona comitatului Târnava Mare, posibil în contextul aventurii americane. Acordarea unui astfel de nume într-o comunitate relativ izolată și conservatoare dovedește curajul dobândit de tată prin acumularea experienței americane. Niculae Popa se născuse în 1877, ca fiu al lui Ioan Popa (Dănilă) și al Anei.
S-a căsătorit în 1902 și a avut parte doar de fete, trei la număr – Amalia, n. 1902,
m. 1904; Eugenia, n. 1906; Maria, n. 1908 –, până la nașterea lui Viorel Vilhelm,
în 6 octombrie 1910 (APM Cununați 1884-1948, pp. 129-130; APM Botezați
1883-1925, pp. 55-56, 65-66, 73-74, 79-80).
Cu două zile înainte de botezul lui Viorel Vilhelm, a născut un băiat și soția
lui Ioan Popa (Dănilă), fratele mai mare al lui Niculae Popa. Ioan Popa (Dănilă)
junior se născuse în 1874 și se căsătorise în 1898, cu Maria (n. Olar) (APM
Cununați 1884-1948, pp. 127-128). Până în 1910, în această familie au apărut
cinci copii: Victoria (n. 1899), Ioan (n. 1900, m. 1903), Niculae (n. 1902), Maria
(n. 1905, m. 1906) și, din nou, Ioan (n. 1907). Băiatul născut în 14 octombrie
1910 va fi botezat în 23 octombrie, nași fiind cei mai mari proprietari de
pământuri din Șalcău, Niculae Popa și soția sa, Paraschiva (n. Nistor). După
modelul fratelui Niculae, Ioan a dat și el două nume nou-născutului: Ilarie Vasilie
(APM Botezați 1883-1925, pp. 43-44, 49-50, 55-56, 61-62, 69-70, 79-80).
Singura fată cu două nume de botez, Sofia Paraschiva, a trăit doar trei luni.
S-a născut în 2 iulie 1896, a fost botezată două zile mai târziu, dar a decedat în
11 octombrie același an (APM Botezați 1883-1925, pp. 37-38). Părinții, Ioan
„Caluțiu” și Paraschiva Corman, erau simpli țărani („economi”).
4. Câteva concluzii
Analizele statistice efectuate asupra numelor de botez utilizate în comuna
Șalcău, în perioada 1876-1925, dezvăluie comportamente și mentalități specifice
mediului rural românesc transilvănean, dar surprind și momente, și mecanisme,
care dislocă repere majore ale vieții tradiționale, pentru a face loc comportamentelor individualiste, de tip modern. Concentrarea onomastică este un comportament specific comunităților relativ izolate, cu o existență preponderent autarhică. Nivelul concentrării este superior în mediul feminin șalcăuan (cu un paletar onomastic înjumătățit față de cel masculin), ceea ce înseamnă că frecvența
ieșirii din comunitate, respectiv mobilitatea orizontală sunt mai mari în rândurile
bărbaților, realități conforme cu relațiile de autoritate și responsabilitate specifice
comunităților tradiționale, în care rolul dominant aparține segmentului masculin.
34
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Valorizarea anumitor tipuri onomastice, transmiterea patrimonială intergenerațională și relocarea onomastică intrafamilială sunt mecanismele responsabile
de producerea concentrării onomastice. În mediul masculin șalcăuan, primul
mecanism are un evident fundament social, exprimat în forme religioase. Dimensiunea calendaristică a concentrării onomastice, focalizarea pe lunile decembrieianuarie, cele mai puțin prielnice activităților lucrative în comunitățile covârșitor
agrare, reflectă investiția adulților în sectorul vieții comunitare, dorința de relaționare cu ceilalți membri ai comunității. Expresia tipologică a concentrării este
de inspirație religioasă și reprezintă atașamentul comunitar și familial față de
anumiți sfinți (Ioan, Nicolae, Vasile).
Mediul feminin șalcăuan nu a dezvoltat o concentrare excesivă în plan
calendaristic, tipurile preponderente fiind repartizate relativ uniform pe lunile de
vară (Maria, Amalia) și toamnă (Ana, Paraschiva, Lucreția). Această poziționare
calendaristică a onomasticii feminine cu pondere și frecvență ridicată este o
mărturie a concentrării interacțiunii intracomunitare pe segmentul masculin și pe
inițiativele acestuia. Zilele onomastice feminine au în primul rând valoare spirituală, apoi valoare social-comunitară.
Transmiterea numelui de botez al tatălui și al mamei primului născut de sex
masculin, respectiv feminin, o practică obișnuită în mediul rural românesc, își
aduce aportul la stabilirea frecvențelor onomastice și a nivelului de concentrare
tipologică și calendaristică, alături de practica alocării numelui copilului decedat
următorului născut de același sex. În comunitatea șalcăuană, 10% dintre nounăscuți poartă numele unui frate decedat anterior și unul din trei copii morți are
numele acordat unui frate născut ulterior.
Diversificarea și amplificarea onomastică sunt comportamente asociate spiritului modern, individualist. În comuna Șalcău, coeficientul general de diversificare onomastică a scăzut, pe parcursul jumătății de secol analizate, de la 1,56 la
1,24. Dacă la începutul perioadei analizate cinci nume de botez se încadrau în
trei tipuri onomastice, la sfârșitul perioadei încadrarea se face în patru tipuri onomastice. Numele tradiționale își pierd din atractivitate la începutul secolului al
XX-lea, ca urmare a contaminării culturale (migrarea preponderent temporară în
SUA, implicarea în Primul Război Mondial) și ideologice (răspândirea viziunii
individualiste). Un copil - un nume era asocierea firească a perioadei premoderne, perioadă caracterizată printr-o rată ridicată a natalității și o viziune socială
axată pe valorile comunitare, familiale și de neam. Alocarea unui al doilea nume
de botez aceluiași copil reprezintă un comportament compensatoriu în fața unor
neajunsuri de ordin demografic – rata scăzută a natalității – și social – pierderea
în masa amorfă a populației. În comunitatea șalcăuană, comportamentul amplificării onomastice a fost inițiat de reprezentanții elitei intelectual-spirituale (preoți
și învățători), ispitiți de gândul evadării din banalitate, și a fost însușit apoi de țărani umblați prin lume (SUA), dornici de realizare personală. La începutul pe-
35
Studii istorice sibiene, 2/2022
rioadei interbelice, acest comportament se manifestă sporadic, rata natalității rămânând ridicată.
Surse arhivistice și bibliografice
1. Surse arhivistice
APM Botezați 1883-1925
Arhiva Primăriei Mihăileni, dosar „Protocolulu Matriculare alu
botezatiloru dein Parochi’a Gr. Catolica Sielcau, prot[opopiatul]. Sibiiului a Archi-Diecesei gr. cat. de A[lba].-Julia si Fagarasiu in Transilvani’a, tomul II, anii 1883-1925.
APM Cununați 1884-1948
Arhiva Primăriei Mihăileni, dosar „Protocolulu Matriculare alu
cununatiloru dein Parochi’a Gr. Catolica [Sielcau, protopopiatul Sibiiului] a Archi-Diecesei gr. cat. de A[lba].-Julia si Fagarasiu in Transilvani’a, anii 1884-1948.
APM Morți 1883-1945
Arhiva Primăriei Mihăileni, dosar „Protocolulu Matriculare alu
mortîloru dein Parochi’a Gr. Catolica Sielcau, Protopop[iatul].
Sibiiului a Archi-Diecesei gr. cat. de A[lba].-Julia si Fagarasiu
in Transilvani’a, anii 1883-1945.
SJAAN Societatea
Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționale, fond Societatea
de lectură „Inocențiu Micu Clain”, inv. nr. 103: dos. 16, Registru
cu evidența membrilor Societății de lectură „Ioan Inochentie
Micu Clain”, 1873-1893; dos. 88, Registru de procese verbale
luate în ședințele literare ale societății, 1898-1905; dos. 119, Registru de procese verbale luate în ședințele literare, administrative și festive ale societății, 1905-1912.
SJSAN Botezați 1824-1883
Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, Colecția Registre de stare civilă (1607-1950), partea structurală nr. 151, Șalcău, dos. 1, Șalcău, raionul Agnita. Botezați, 1824-1883. Cununați, 1824-1882. Morți, 1824-1870.
2. Surse bibliografice
2.1. Periodice
ȘGC
Șematismul veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș, Blaj.
Programa
Program’a Gimnasiului superiore, Preparandiei, Normei si
scolei populare de fetitie de in Blasiu, Blaj.
2.2. Volume
Biblia
Biblia sau Sfînta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991 („reproduce
textul ediției din 1982”).
36
Comportament onomastic și schimbare socială în comuna Șalcău, comitatul Târnava Mare
Marian 1995
Simion Florea Marian, Nașterea la români. Studiu etnografic,
București, Editura Grai și Suflet – Cultura „Națională”, 1995.
Moise 1998
Ilie Moise, Eternități sibiene. Repere pentru o istorie a culturii
tradiționale, Sibiu, Editura Imago, 1998.
Popa 2013
Ioan Popa, Dimensiuni etno-identitare și național-politice în
spațiul școlar sud-transilvănean, 1849-1918, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2013.
Rotariu ș.a. 1999a
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1900. Transilvania, București, Editura Staff, 1999.
Rotariu ș.a. 1999b
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemér, Recensământul din 1910. Transilvania, Bucureşti, Editura Staff, 1999.
Rotariu ș.a. 2002
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1941. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2002.
Rotariu ș.a. 2004
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1850. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2004.
Rotariu ș.a. 2006
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1910. Transilvania, vol. II. Populația după ocupații, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2006.
Rotariu ș.a. 2008
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1869. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2008.
Rotariu ș.a. 2011
Traian Rotariu (coord.), Maria Semeniuc, Mezei Elemér, Recensământul din 1930. Transilvania, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2011.
Varga 2008
Varga E. Árpád, Szeben megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai 1880-2002, în
www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/sbetn02.pdf.
2.3. Articole
Popa 2015
Ioan Popa, „Șalcăul în Primul Război Mondial”, în Anuarul Cercului de Studii Istorice și Sociale, Sibiu, nr. X, 2015, pp. 35-90.
Suciu 2016
Olga Suciu, „Nobili de Buia și Calvaser la 1394. Documente de
hotărnicire”, în Anuarul Cercului de Studii Istorice și Sociale,
Sibiu, nr. XI, 2016, pp. 13-19.
37
Studii istorice sibiene, 2/2022
Foto 1. Înregistrarea lui Silviu Adrianu Popa, al doilea băiat al pr. Ioan Popa, în registrul
parohial al botezaților (Sursa: APM Botezați 1883-1925, pp. 11-12)
Foto 2. Primii trei copii născuți în Șalcău, în 1891
(Sursa: APM Botezați 1883-1925, pp. 21-22)
Foto 3. Înregistrarea lui Emil Antoniu Grecu, primul băiat al pr. George Grecu, în registrul
parohial al botezaților (Sursa: APM Botezați 1883-1925, pp. 71-72)
38
IMAGINEA MAGHIARILOR ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ SIBIANĂ
DIN ANII 1918-1919
Luca Alexandru CREȚU
Alexandru Luca FULGA
Colegiul Național „S. v. Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Colegiul Național „S. v. Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Victor IȘAN
Colegiul Național „S. v. Brukenthal” Sibiu
[email protected]
În lunile finale ale anului 1918 România se apropie de Marea Unire, iar poporul
maghiar începe să devină conștient că își va pierde controlul teritorial asupra Ardealului.
Aceasta perioadă marchează începutul studiului nostru despre imaginea maghiarilor
conform periodicului Gazeta Poporului, apărut la Sibiu. Studiul cuprinde perioada
noiembrie 1918 - noiembrie 1919.
1. Context istoric
Până la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania a aparținut Imperiului
Austro-Ungar. Sub acest regim, românii au suferit diverse neajunsuri și umilințe, care
au contribuit la dezvoltarea unui sentiment de nemulțumire față de conducerea
maghiară, față de mediul maghiar, în general. Un puternic motiv de nemulțumire, de-a
lungul anilor regimului dualist, a fost alipirea Transilvaniei la Ungaria, deși locuitorii
erau predominant de etnie română.
2. Situația în preajma Unirii
Odată cu deznodământul Primului Război Mondial, românii își doresc alipirea
Ardealului la teritoriul României, precum este evidențiat în Gazeta Poporului, din 3 nov.
1918: „Romanii își cer dreptul să hotărască ei asupra sorții lor. Romanii nu vreu să
stăpânească asupra altora, dar nu mai sufer nici aceea, ca alt popor să-i stăpanească pe
ei”1. Mai departe este evidențiat faptul că românii nu aveau o ură predefinită pentru
maghiari, ci erau dispuși să fie chiar aliați cu aceștia, condiția fiind de a se scăpa de
suzeranitatea acestora, idee exprimată în același articol al Gazetei Poporului: „Ungurii
au tot așa drept să-și hotărască singuri viitorul, cum au și românii, dar ei nu mai pot să
ceară, ca să mai domnească asupra altor popoare. Cu asta au gătat-o pentru totdeauna.
[...] Națiunea română nu mai vrea să fie slugă la națiunea ungurească. Îi poate fi însă
prietină, foarte bună prietină slugă însă niciodată.”2
Cu cât se apropie data Marii Uniri, românii încep să „prindă curaj”, distanțându-se
de ideea de prietenie față de Ungaria. În schimb, o critică aspru, argumentând motivele
1
2
„Chestiunea românească”, în Gazeta Poporului, anul I, nr. 44, 3 noiembrie 1918, p. 2.
Ibidem.
39
Studii istorice sibiene, 2/2022
pentru care nu se mai dorește comuniunea cu această țară: „Cu Ungaria - deocamdată
nu voim nici o comunitate! De ce nu? 1. Pentru că nu voim și gata! 2. Pentrucă n’avem
aici o poftă să facem cauză comună cu un stat falimentat, bancrotat. [...] Ungaria
urzitoare de răsboi va mai avea să reclădească Sârbia pustiită fără milă și vechia
Românie jefuită barbar. [...] 4. Nu ne mai trebue Ungaria, pentrucă nu ne mai trebue
lupte naţionale. [...] Adio Ungarie milenară !”3. Mai departe guvernul maghiar încearcă
să își îmbunătățească situația; însă aceste încercări se vor dovedi a fi în zadar. „deoparte
vestește democrația, de altă încearcă să împace naționalitățile, cărora le făgăduiește
marea cu sarea.”4
Gazeta Poporului relatează că maghiarii fac propagandă contra unirii: „Guvernul
unguresc împărtășește prin oamenii săi, în toate trenurile, zeci de mii de țidule, pentru a
ademeni pe români să nu înfăptuiască unirea cu România.”5, fără să obțină însă
rezultatele dorite.
În data de 1 decembrie, la Alba Iulia, românii vor reuși să înfăptuiască unirea
Transilvaniei cu Regatul României. La această unire vor fi prezente atât cuvântări care
venerează acest triumf al poporului român cât și discursuri care sancționează conducerea
Ungariei: „De câte ori se raporta despre o învingere [...] se aduna gloata din Budapesta
și făuriau legi tot mai umilitoare contra românilor și de câte ori le mergea treaba rău,
mai scriau și câte o carte la mitropoliții noștri”6.
Deși Ungaria a fost înfrântă în Primul Război Mondial iar românii aveau dreptul
de a realiza Marea Unire, guvernul maghiar refuză să recunoască unirea: „Dușmanii
noștri însă nu au voit să ne recunoască acest drept”7. O săptămână mai târziu, Gazeta
Poporului atrage atenția asupra faptului că, din acest motiv, Ungaria este dispusă să
meargă la război: „Când toată suflarea se bucură de pace, jupânilor de la Budapesta le
trebuie bătae”8. Maghiarii considerau că au fost neîndreptățiți. Pentru a-și susține cauza,
cei de la Budapesta lansează o statistică legată de numărul cetățenilor de naționalitate
maghiară din Ardeal. Însă, conform periodicului sibian invocat, această statistică ar fi
falsă, deoarece sunt luați în calcul ca maghiari atât evreii, cât și armenii. Gazeta
Poporului susține și faptul că majoritatea maghiarilor din Ardeal nu ar fi originari din
Transilvania, ci ar fi aduși din alte locuri, aceștia fiind numiți „unguri artificiali”.
Scăzând astfel de la inițialul număr de 452,841 de maghiari în Ardeal (număr dat în
statistica maghiară)9 suma evreilor, armenilor și a maghiarilor „artificiali”, Gazeta
Poporului ajunge la numărul final de 107,525 maghiari pe întreg teritoriul
Transilvaniei10. În același număr al săptămânalului sibian este menționată o altă
statistică măsluită de către maghiari: „numărul românilor este mai mare și cine cunoaște
Sever Dan, „Ce dorim?”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 48, 1 decembrie 1918, p. 2.
„Din lume și din țară”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 48, 1 decembrie 1918, p. 5.
5
„Unirea cu Regatul României”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 49, 8 decembrie 1918, p. 1.
6
Ibidem, p. 3.
7
Ibidem, p. 3.
8
Sever Dan, „Tot un drac”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 51, 22 decembrie 1918, p. 1.
9
„Maghiarii din Ardeal”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 51, 22 decembrie 1918, p. 2.
10
Ibidem.
3
4
40
Imaginea maghiarilor în presa românească sibiană din anii 1918-1919
modul, în care se construiau statisticele ungurești nu se va îndoi nici un moment despre
aceasta.”11
Odată cu începutul anului 1919, la o lună după Marea Unire, critica românilor
asupra maghiarilor se desfășura fără a mai avea vreo reținere. Bucuria românilor de a nu
mai fi stăpâniți de maghiari este exprimată de Gazeta Poporului: „În clipa aceasta
suntem un popor liber”12 și „Visul de veacuri [...] s-a întrupat mai măreț decât și l-ar fi
alcătuit și cea mai îndrăzneață putere de închipuire”13. Periodicul sibian redă și
perspectiva românilor în privința tratamentului deplorabil la care au fost supuși fără
excepții sub dominația maghiară. Un fragment valoros care evidențiază acest aspect
apare în numărul din 12 ianuarie 1919: „ Le-am fost vite, le-am fost gunoiu. Ne-au
bajocorit și ne-au împilat fără milă, pe cărturar și pe țăran de-opotrivă.”14. Remarcile
despre acțiunile din trecut ale maghiarilor sunt însoțite și de rapoarte prezentând și
judecând atacurile maghiare ulterioare înfăptuirii Marii Uniri, unde aceștia sunt văzuți
ca niște barbari: „Barbarii de Unguri!”15. Ideea se regăsește în săptămânalul sibian, unde
se vorbește despre un atac care a avut loc în Arad.
Precum este menționat în mai multe pasaje ale unui articol de la începutul lunii
februarie, românii vor să schimbe limba oficială pe fostul teritoriu al Ungariei în toate
instituțiile de stat „la toamnă, gimnaziile şi preparandiile ungureşti de până acum, să le
putem prelua noi românii, făcând să răsune de aici încolo între păreţii lor dulcea noastră
limbă românească”16, „univerşitatea ungurească din Cluj, să fie preschimbată în
universitate românească”17, „de acum înainte limba română este limba oficială de care
se vor servi toate autoritățile României Mari”18. Mai mult decât atât, românii susțin că
oficianții maghiari au depus acest jurământ fără să fie siliți în niciun fel „Nimeni n’a
silit pe cei 100 oficianţi unguri să depună jurământul, ei au făcut-o din propriul lor
îndemn.”19
3. Situația înainte de războiul româno-maghiar
Războiul româno-maghiar va începe oficial numai pe data de 19 aprilie 1919, dar
tensiunile între cele două țări încep deja din noiembrie 1918. Cauza centrala a
agresiunilor este linia demarcațională din Transilvania, stabilită după sfârșitul Primului
Război Mondial, pe data de 13 noiembrie. Românii, nemulțumiți de situația
compatrioților de pe cealaltă parte a liniei, calcă peste aceasta începând ostilitățile cu
maghiarii, ostilități care vor dura până în august 1919.
Dr. George Proca, „Statistica ungurească și realitatea”, în Gazeta Poporului, an I, nr. 52, 29
decembrie 1918, p. 6.
12
I. Broșu, „Prin suferințe la biruință”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 2, 12 ianuarie 1919, p. 1.
13
Ibidem.
14
Petru Suciu, „Ce dorim noi in anul 1919”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 2, 12 ianuarie 1919,
p. 2.
15
„Sălbăticia Ungurilor din Arad”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 2, 12 ianuarie 1919, p. 5.
16
„Marele sfat al profesorilor”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 5, 2 februarie 1919, p. 2.
17
Ibidem.
18
„Limba română, limba oficială a Ardealului”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 5, 2 februarie
1919, p. 2.
19
Ibidem.
11
41
Studii istorice sibiene, 2/2022
În continuare, relațiile dintre români și maghiari devin tot mai tensionate. Aruncând
o privire asupra perspectivei redactorilor Gazetei Poporului se pot observa diverse
forme de propaganda împotriva Ungariei - „O sută de capete a avut şi nouă zeci şi nouă
i-au fost retezate. De astădată şi-a pus încrederea în cel din urmă şi scuipă venin şi
împrăştie fum şi pucioasă”20 - și împotriva poporului maghiar - „Ce face ungurul? Simte
că se prăpădeşte, afurisitul, şi-şi face de cap. A pus gând rău, să ne sece din rădăcină şi
să ne uşte porodiţa ca să nu putem înfăptui în veci România-Mare”21 - cu scopul de a-i
ridiculiza și de a-i pune pe maghiari într-o lumină nefavorabilă în ochii românilor de
rând. Pe lângă acestea, gazeta acuză Ungaria pentru răspândirea de propagandă
bolșevică în România - „Mai întâi au încercat să clătine temeliile statului român printro întinsă propagandă bolşevistă”22, pentru organizarea de greve „au pus la cale o grevă
a tuturor funcţionarilor şi muncitorilor maghiari din Transilvania“23 și mai ales pentru
învoirea de pedeapsă și pentru presupusa îndemnare a soldaților armatei sale spre
crimele de război comise în mai multe sate românești de-a lungul retragerii lor
„Teritoriul dintre Cluj până la Oradea mare [...] Trupele ungureşti în retragerea lor au
ţinut să jefuiască şi să prădeze aceste sate, maltratând in tot chipul populaţia”24.
Într-un alt articol se vorbește despre propaganda maghiară răspândită în America,
în speranța de a crește simpatia pentru cauza lor: „Cu milioanele mituirei într’o mână şi
cu minciuna într’alta, agenţii maghiarismului au încercat să ia cu asalt redacţiile ziarelor
şi cercurile politice americane spre a câştiga cât mai multe simpatii pentru cauza
ungară“25. Revoltați de aceste fapte, românii decid să reacționeze printr-o scrisoare
destinată lui Woodrow Wilson însuși, prin care cer sprijinul acestuia în definitivarea
alipirii Ardealului de restul țării: „După informațiunile culese din cele mai autorizate
izvoare, românii au înaintat Casei Albe un memoriu documentat, arătând uneltirile
ungurilor şi cerând sprijinul lui Wilson în realizarea dorinţelor îndreptăţite de alipire
definitivă a Ardealului la ţara mumă“26. Mai mult decât atât, se organizează chiar și
manifestații în orașe americane, iar mulți români stabiliți în America decid să își vândă
afacerile pentru a se putea întoarce în țara lor de origine, România Mare.
Gazeta Poporului relatează despre un caz în care câțiva soldați maghiari au săvârșit
o crimă de război în localitatea Șiria, unde au fost uciși 60 de oameni nevinovați:
„Ungurii, pentruca să dovedească antantei, că ei nu pot sta liniștiți [...] s-au pus pe omor,
pe jaf, pe tâlhărie [...] Mor oameni nevinovați, mor copii și mamele aleargă cu pieptul
sfâșiat de sabie pe uliți”27. Ca urmare, Gazeta Poporului îi îndeamnă pe cititori la luptă:
„Pentru ce stăruim oare cu mâinile în sân? [...] Sus deci fii ai Ardealului ! Veniți la arme!
Ne cheamă Șiria, Hălmagiul și Banatul însângerat...”28 Ca urmare a incidentului din
Șiria, în Sibiu se organizează un protest împotriva „nemaipomenitelor sălbăticii
„Ne chiamă Ardealul”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 6, 9 februarie 1919, p. 1.
Ibidem.
22
„Barbariile Ungurilor”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 6, 9 februarie 1919, p. 4.
23
Ibidem.
24
Ibidem.
25
„Românii din America și unirea cu Ardealul”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 6, 9 februarie
1919, p. 3.
26
Ibidem.
27
„Curge sânge mereu…”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 9, 2 martie 1919, p. 1.
28
Ibidem.
20
21
42
Imaginea maghiarilor în presa românească sibiană din anii 1918-1919
ungurești dela Șiria”29. Aici poporul face o cerere către guvernul Regatului României ca
trupele române să ocupe satele locuite de români, pentru a scăpa „astfel pe frații noștri
din ghiara șovinismului maghiar”30, deoarece românii din spatele linii demarcaționale
suferă din cauza maghiarilor, precum este menționat în numărul din 16 martie 1919:
„Suferinţele românilor de peste linia demarcaţională sunt groaznice”31.
O altă măsură care va fi luată de către conducerea României pentru a diminua
influența maghiară în Transilvania va fi impunerea numelor românești de localități.
4. Situația în timpul războiului româno-maghiar
După ce a început revoluția bolșevică în Ungaria, Antanta a decis să ia măsuri de
natură militară și generalul englez Jan Smuts a fost trimis la Budapesta. Conducătorul
guvernului comunist din Ungaria, Kun Bela, a propus o conferință diplomatică:
„Intrunindu-se la masa verde reprezentanţii Cehoslovaciei, României, AustroGermaniei şi Ungariei o să găsească un mijloc, care va delătura toate neînţelegerile între
popoarele învecinate.”32, iar generalul Smuts a decis să oprească ofensiva și să se
întoarcă la Paris pentru a raporta cele întâmplate. Susținând că cele spuse de unguri sunt
doar vorbe goale menite să tragă de timp, armata română decide să înainteze în Ungaria
prin propriile puteri și fără să mai aștepte după Antantă: „Iar noi, ne mai putând suferi
atacurile Ungurilor, şi privi liniştiţi întărirea lor de-alungul liniei demarcaţionale, cu
scopul de a-se năpusti asupra armatei noastre în clipa când s’ar fi crezut destul de tari,
am pornit din puteri proprii pe drumul dreptăţii. Am prins arma, care până mai alaltăeri
am ţinut-o la picior, în mână şi ne-am folosit de ea“33. Armata româna este victorioasă
în ofensiva lansată, lucru recunoscut chiar și de Kun Bela: „Ofensiva română, judecând
după faptele ce se arată, a reuşit şi Szatmăr-Némethy a căzut. O parte, o neînsemnată
parte a trupelor noastre s’a apărat luptând până la ultima picătură de sânge. O altă parte
şi-a părăsit poziţiile. [...] Românii atacă pretutindeni cu puteri mari, cu arme mai bune,
cu muniţii mai perfecţionate decât ale tinerei armate a statului maghiar. [...] trebuie să
vă mărturisesc, că în ce priveşte armamentul şi muniţiile, stăm prost”34. Încrederea
ungurilor în guvernul lor este de asemenea foarte scăzută: „O comisiune maghiară
compusă din 6 membri s’a prezentat la comanda trupelor române şi a cerut ca trupele
române să între şi să ocupe Budapesta”35. Armata română ajunge în final la Tisa și
armata maghiară este nevoită să se retragă spre Budapesta: „Ungurii zdrobiţi au luat o
către Budapesta, să-şi apere capitala, de-or mai putea-o”36, iar poporul maghiar îi
întâmpină cu bucurie: „Toate oraşele prin cari au trecut armatele noastre au ieşit întru
întâmpinarea lor cu lacrimi de bucurie în ochi, ştiind că a sosit şi pentru ele pacea şi
„Glasul Poporului. Adunarea de popor din Sibiiu”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 9, 2 martie
1919, p. 5.
30
Ibidem.
31
„Scrisoare din Maramurăș”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 11, 16 martie 1919, p. 4.
32
„Minciuni ungurești descoperite”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 18, 4 mai 1919, p. 1.
33
Ibidem.
34
„Marșul dorobanților români către Tisa”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 18, 4 mai 1919, p. 4.
35
Ibidem.
36
„Înfrângerea Ungurilor”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 19, 11 mai 1919, p. 5.
29
43
Studii istorice sibiene, 2/2022
liniştea mult aşteptată [...] Ungurii depun şi ei jurământul de credinţă către regele
Ferdinand”37.
De-a lungul războiului, redactorii Gazetei Poporului, pe de o parte, îi denigrează
pe maghiari, iar pe de altă parte transmit sentimente patriotice în revista lor. Numeroase
articole fac referință la superioritatea militară românească, iar românii doresc să o
asocieze pe aceasta cu o imagine de bunăvoință, fapt care reiese din numărul din 6 aprilie
1919: „Ungurii au acum zile de îngropare. Noi ii lăsăm să-și îngroape morții lor și dacă
nu se astâmpără le vom înmulți numărul morților.”38; „Numai vânt au sămănat ungurii
de când ii știm. Dar acum culeg furtună.”39 În alte articole, maghiarii nici nu sunt
menționați sub denumirea de „maghiari” sau „unguri”, ci numiți pur și simplu
„dușmani” pentru a îi lipsi de orice formă de identitate: „Ea a fost pusă în circulație din
partea dușmanilor noștri”40 (articol referitor la un zvon maghiar). Acolo unde maghiarii
sunt desemnați însă cu numele lor, acesta este aproape universal însoțit de cuvântul
„bandele” sau o altă comparație dându-le maghiarilor imaginea unor barbari: „Bandele
ungurești se retrag în spre Békés-Csaba”41, „Ca niște lupi flămânzi își întind colții cătră
noi: ungurii”42, „Faptele infiorătoare săvârșite de bandele maghiare împotriva
populațiunei române”43, „Bandele maghiare ale guvernului revoluționar”44.
5. Concluzii
Odată cu ocuparea Budapestei pe 4 august 1919, de către armata română, și cu
înlocuirea conducerii bolșevice de acolo, războiul româno-maghiar a luat sfârșit, iar
poporul român și-a îndeplinit dorința arzătoare: unirea Transilvaniei cu Regatul
României. Românii au însă o manieră aproape opusă față de cea a maghiarilor în legătură
cu abordarea celor învinși. Armata română le oferă mese gratuite maghiarilor săraci din
Budapesta45; conducerea română este dispusă să sprijine dezvoltarea economică a
Ungariei: „România este gata să facă totul pentru a ajuta ridicarea economică a
Ungariei”46.
Imaginea maghiarilor în săptămânalul sibian Gazeta Poporului este prezentată
diferit în cele trei circumstanțe politice prezente de-a lungul acestui an (noiembrie 1918
- noiembrie 1919): împrejurarea dinaintea unirii, când românii sunt dispuși față la o
prietenie româno-maghiară, cu singura condiție de a nu fi în continuare sub robia
37
38
Ibidem.
Dr. Gh. Cosma, „Muncind pentru popor”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 14, 6 aprilie 1919, p.
1.
39
Ibidem.
„Pentru cei chemați la arme”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 14, 6 aprilie 1919, p. 1.
41
„Ungurii jefuesc retrăgându-se”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 14, 6 aprilie 1919, p. 3.
42
Achil Barcianu, „Marea noastră datorie”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 15, 13 aprilie 1919,
p. 1.
43
„Marea adunare poporală dela Avrig”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 15, 13 aprilie 1919, p. 2.
44
„Sălbăticiile ungurilor din Arad și Oradea”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 16, 20 aprilie 1919,
p. 1.
45
„Mese pe degeaba la Budapesta”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 37, 14 septembrie 1919, p. 7.
46
„Situația din Ungaria și guvernul român”, în Gazeta Poporului, an II, nr. 34, 24 august 1919,
p. 2.
40
44
Imaginea maghiarilor în presa românească sibiană din anii 1918-1919
Ungariei; circumstanța înainte și în timpul războiului româno-maghiar, vreme în
care românii au prins glas, nemaiavând frică față de vechile structuri de putere, odată ce
aceștia au observat că vor finaliza triumfători războiul; și situația după deznodământul
războiului româno-maghiar, în care maghiarii înfrânți sunt tratați cu o oarecare milă
de către români, deși românii nu s-au bucurat de același tratament în timpul stăpânirii
maghiare.
6. Surse documentare
Informațiile utilizate pentru alcătuirea acestui studiu au fost extrase din articolele
periodicului Gazeta Poporului. Redacția acestui săptămânal se afla în Sibiu, pe strada
Peștilor (Rosenanger), nr. 14, ulterior pe strada Urezeului (Reispergasse, azi str. Avram
Iancu), nr. 41. Articolele Gazetei Poporului au fost procurate din arhiva digitală a
Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
Gazeta Poporului a fost un ziar politico-cultural întemeiat de dr. Nicolae Bălan, dr.
Ioan Broșu și dr. Silviu Dragomir. Publicația apărea duminical. Exemplarele Gazetei
Poporului din zilele de 31 octombrie 1918, 5 ianuarie 1919, 19 ianuarie 1919, 12
octombrie 1919, 26 octombrie 1919 și cele 4 numere din luna aprilie 1919 nu apar în
arhiva digitală a universității.
Foto 1. Gazeta Poporului, 31 martie 1918 (număr cenzurat)
(Sursa: https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/164613/1/BJA_P_000763_GP_19180331_013_0001-0008.pdf)
45
Studii istorice sibiene, 2/2022
Foto 2. Gazeta Poporului, 19 octombrie 1919
(Sursa: https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/136892: BCUCLUJ_FP_P3283_1919_002_0042)
46
PAUL CONSTANT ȘI PROVINCIA LITERARĂ
Timotei POP
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Provincia literară a fost o revistă de literatură, critică și artă din perioada
interbelică, publicată la Sibiu, din 1932 până în 1934, și condusă de frații scriitori
Eugen și Paul Constant. Ulterior a rămas director al publicației doar Paul Constant, personalitate ce face subiectul cercetării mele. Revista apărea lunar și conținea o antologie de texte literare și critice, fiind un fel de barometru al vieții culturale din acele vremuri. Textele erau scrise atât în proză, cât și în versuri, unele
fiind creații artistice, altele amintiri, memorii, recenzii sau cronici, dar și descrierea unor evenimente culturale și istorice. Autorii erau diverși, fiecare contribuind
la forma finală a revistei, care devine astfel un document de o valoare literară și
istorică însemnată.
Paul Constant, de fapt pseudonimul lui Paul Constantinescu, provine dintro familie de meseriași cu opt copii și este născut la Craiova, la 29 ianuarie 1895,
unde absolvă Școala Superioară de Comerț, devenind funcționar bancar și mai
apoi învățător suplinitor la Gârcov, lângă Corabia, la Dunăre. Acești doi ani de
apostolat în sat au avut „darul de a-i trezi în în suflet rezonanțe de mare profunzime”, contactul cu natura și satul românesc marcând puncte de plecare ale
romanelor istorice. Scriitorul consideră că aceștia au fost „cei mai frumoși ani ai
tinereții sale, având prilejul de a cunoaște limba și obiceiurile oamenilor de la
țară, să le asculte poveștile, să-și îndestuleze sufletul privind peisajul grindurilor
îmbrăcate cu sălcii și stufuri”1. Urmează cursurile Școlii militare de ofițeri din
București apoi își desăvârșește cariera de militar la Sibiu, la Școala de cavalerie,
G. Nistor, „Paul Constant - scriitor satiric și umoristic”, în Paul Constant, Colivia cu sticleți,
Timișoara, Editura Facla, pp. 7-8.
1
47
Studii istorice sibiene, 2/2022
unde are funcții administrative și didactice, tipărind și trei manuale de specialitate; se pensionează colonel de intendență și moare la 9 noiembrie 1981, la Sibiu.
A fost un scriitor apreciat, deși prea puțin menționat, astfel încât nu-i găsim
în librării bibliografia, deși a publicat un număr apreciabil de volume, iar nici un
oraș nu-i păstrează memoria, ridicându-i vreo statuie; de menționat însă că Filarmonica din Ploiești poartă acest nume, care se referă la compozitorul contemporan, de altfel, cu scriitorul.
Debutează în revista Veselia din București la 16 ani, în anul 1911, cu o schiță
umoristică, iar în aceeași perioadă apar și primele sale poezii. Volumul Litanii
pentru cei uitați (1926) grupează și poezii ale fraților săi, Eugen și Savin Constant („Amurg prin vitralii” și „Idoli de humă”). Volumul de versuri Ceasuri ostenite apare în 1930.
Paul Constant s-a axat în romanele sale pe teme istorice, cel mai celebru
dintre ele, Iancu Jianu (1940) fiind și ecranizat în anul 1982, cu regretatul actor
Adrian Pintea, în rolul principal. Filologul Sextil Pușcariu preconizează să traducă romanul în limba germană. Alte romane au fost Haiducii (1957), Tudor
Vladimirescu (1960), Stâlpi de foc (1967), Volburi peste veacuri (1973) sau Primăvară, focuri și gloanțe (1973). Scriitura sa se remarcă prin limbajul de epocă,
cu multe regionalisme aparținând județului oltean Romanați, unde fusese învățător.
A cultivat cu talent stilul umoristic: Măști pentru muzeu (1931, Caracal), În
litera legii/Schițe șugubețe (1933) apărută în revista Provincia Literară din Sibiu, Zugrăveli (1935, Craiova), Oameni cu cioc (1939, Craiova), Mărturisirea
unui inculpat/Schițe pentru timp urât (1940, Sighișoara) sau romanul satiric Râia
(1936, Craiova), care a fost chiar premiat de Academia Română. Apărut mai târziu, volumul Colivia cu sticleți grupează schițe și povestiri de satiră și umor,
numite de Paul Constant „întâmplări din vremea gramofonului”. În 1946, teatrul
48
Paul Constant și Provincia Literară
din Sibiu îi prezenta comedia Colivia cu sticleți, titlu dat și volumului de schițe
și povestiri umoristice.
Era pasionat de epigramă (poezie cu caracter satiric, ce conține la final o
poantă ironică referitoare la o persoană, un fapt etc.), pe care o practica împreună
cu prietenii săi din Caracal. Rostește plin de vervă cuvintele memorabile adresate
unui coleg epigramist: „Crede-mă că n-aș schimba / Râia mea pe râia ta”. Din
1928 scoate la Caracal, împreună cu Ștefan Ricman, săptămânalul Vremea, unde
semnează uneori cu pseudonimul „Tudor Praștie”.
Paul Constant se mută din Caracal la Sibiu, unde are o bogată activitate literară în cadrul grupării Thesis, fondată în 1931, editând mai apoi în orașul de pe
Cibin și revista Provincia Literară2.
În continuare, am folosit ca sursă digitală Biblioteca Centrală Universitară
din Cluj, de unde am accesat (din secțiunea „Periodice”) toate cele 14 numere
ale revistei Provincia literară. Revistă de literatură, critică și artă, publicată la
Sibiu, între anii 1932-1934:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
octombrie 1932: poezie „Memento mori”, proză scurtă „Viața la țară”;
noiembrie 1932: proză scurtă „Un scandal edilitar”, pomenire, recenzie;
decembrie 1932: proză scurtă „Balul sugacilor”;
ianuarie-februarie 1933: proză scurtă „Dece a rămas repetent Bădulicescu?!”;
martie 1933: proză scurtă „Dalocrin”, recenzii de reviste;
aprilie-mai 1933: proză scurtă „Două boerii”, poezie „Primăvară”,
recenzii (Ziua cărții);
iunie-iulie 1933: poezie „Pomenire”;
august-septembrie 1933: proză scurtă „Costică Ignat”, necrolog și pomenire „Morminte proaspete”;
Dumitru Botar, „Paul Constant (1895-1981): un prozator printre epigramiști”, în Tribuna, Sibiu,
ediție online, 06.04. 2012: https://www.tribuna.ro/stiri/tribuna-de-weekend/un-prozator-printreepigrami-sti-76315.html.
2
49
Studii istorice sibiene, 2/2022
9. ianuarie-februarie 1934: poezie „Noapte de Crăciun”;
10. martie 1934: schiță „În urma unui dric”, epigramă, cronici;
11. aprilie-mai 1934: schiță „Un om cu răspundere”, poezie „Păltiniș”, cronici;
12. iunie-august 1934: proză scurtă „Danilache moralistul”, poezie „Cântec”,
cronici;
13. septembrie-octombrie 1934: schiță „Delegatul centralei”, cronici, pomeniri;
14. noiembrie-decembrie 1934: poezii „Tren de noapte” și „Scrisoare către
un sărac”, pomeniri.
Voi începe cu primul număr al revistei, cel din octombrie 1932, care
debutează cu prezentarea principiilor și convingerilor editorilor, fiind o adevărată
profesiune de credință a fraților scriitori, Paul și Eugen Constant, dar și a colaboratorilor lor (Alexandru Dima, I. Popescu-Sibiu, Ecaterina Săndulescu, Pimen
Constantinescu etc.). Se cristalizează păreri în ce privește rostul și menirea unei
publicații literare de provincie într-o lume materialistă, în care „gândirea, contemplația, gestul etic sclipitor ca o rachetă, acțiunea inedită (...) fixația artistică
a sentimentului, dezinvoltura spiritului, plastica logicii”, nu prea mai au valoare.
Inițiatorii acestui demers cultural se arată conștienți că „silința noastră (a
lor) de a ridica aici un templu și a aprinde o făclie, poate să pară un paradox.”
Cuvântul de început de drum ne arată totuși, într-o notă optimistă, că „fără
ezitare, cu energie spre orizonturile deschise”, Provincia Literară va fi o „pepinieră a talentelor reale”.
În continuare, voi analiza, pe scurt, texte literare publicate în revistă, al căror
autor este Paul Constant.
Poezia lui Paul Constant, „Memento mori” este o artă poetică în care eul
liric trezește în oamenii neștiutori conștiința morții. El este precum o voce interioară care bântuie prin cimitire și care până la urmă pare să evidențieze esența
vieții, că oricât de curajoși sau indiferenți am fi, cu toții ajungem să ne temem la
un moment dat de moarte, ca în fața unui tărâm necunoscut. Orice plimbare prin
cimitir aduce un fior pe șira spinării și îl pune pe trecător față în față cu clepsidra
timpului ireversibil.
La începutul poeziei se observă o serie de întrebări retorice: „De ce-ți înghiață sângele în vine?” sau „Ce te-nfioară… când… dai ochii, tinere, cu mine?” care
marchează că omul, de fapt, nu ar trebui să se teamă de ceea ce e clar prescris
pentru el, că moartea nu este poate un lucru atât de macabru. În strofele 3-6, eul
liric îi explică omului de rând că el nu a gustat niciodată din bucuria de a trăi,
motivând cu spusele: „Vezi crucile?... Mi-s sfinte mărturii!...”.
Repetiția „Și ceas cu ceas, și zi cu zi” arată cât de istovitoare trebuie să fi
fost munca eului liric, din care a fost mereu „rupt” câte ceva și lăsat în cimitir, la
odihna cea veșnică.
50
Paul Constant și Provincia Literară
În strofa a 9-a se reliefează supunerea și inferioritatea eului liric față de
moarte: „în fața tainei ei sunt un neghiob”. Moartea ar fi ceva mult prea complex
pentru ca el să o poată înțelege. Strofa a 11-a dezvăluie neputința eului liric de a
plânge, precum o face cel căruia i se adresează, trecătorul prin cimitir. Se pare
că i-au secat lacrimile.
Poezia se încheie cu avertismentul eului liric că și pe el îl va lua cândva
Dumnezeu. Epitetul „suflet tulburat” subliniază agitația trecătorului, care îl va
căuta neliniștit pe eul liric prin cimitir, neștiind unde este înmormântat acesta,
aici sau aiurea, azi sau cândva. Astfel se accentuează efemeritatea vieții, care
poate oricând oferi surprize omului, arătându-i că tot ce a trăit și a clădit poate
valora doar cât o singură clipă.
Primul număr al revistei publică de asemenea și poezia „Predestinare”, scriesă cu măiestrie de Eugen Constant, din care dacă ar fi să citez, aș alege subiectiv,
o strofă cu un zâmbet de speranță, căci poezia în sine este un strigăt de disperare:
„O, cum aș vrea-n hlamidă de flutur zvânturatic / Destinul să mă-mbrace! / Din
aripile mele să scutur peste lume / Polen de vis și pace.”
În nuvela „Viața la țară”, Paul Constant arată cusururile oamenilor de la oraș
în persoana d-rei Ionescu, care odată veniți la sat, își imagineză că pot săvârși
chiar fapte penale, fără a fi pedepsiți. Domnișoara, care aparent duce o viață
liniștită la țară, premeditează o faptă reprobabilă. Se teme de societatea din care
face parte, ascunzând adevărul. Singură fiind, nu reușește să accepte că va fi
mamă și ia o decizie greșită. Restul tragediei se acoperă cu accente de comedie,
căci organele polițienești din sat se dovedesc prea naive pentru a înțelege gravitatea faptei. Astfel, pedeapsa omenească nu se mai aplică, dar judecata divină știut
este că vine.
Satirizând birocrația și neprofesionalismul instituțiilor locale din satul Potlogeni, care caută să descopere cine a abandonat pe podișca râului un nou născut
și cui aparține acesta, scriitorul dovedește o bună cunoaștere a tipologiilor umane. Demascînd incapacitatea de a înfrunta comunitatea și refuzul de neimaginat
al unei femei de a fi mamă, nu înseamnă că se judecă persoana, ci societatea.
În schița tragi-comică „Un scandal edilitar”, publicată în al doilea număr al
revistei, în noiembrie 1932, Paul Constant zugrăvește în stilul său umoristic,
problema lipsei trotuarelor asfaltate într-un oraș de provincie. Primarul, demagog
ca orice primar se pare, promite un trotuar oamenilor din fosta „mahala a
măgarilor” dar le aduce doar o grămadă de pietriș care va avea o tumultoasă
epopee. Trec mai multe mandate ale diferiților primari, fiecare încercând să-și
asfalteze numai în zona proprietății lui și tot mutând în acest scop grămada de
pietriș. Până când niște bețivani se încaieră în vârful grămezii și risipesc pietricelele, tranșînd scurt situația. Avocatul Gheorghiță Broscaru este cel care susține
în fața autorităților, dorința cetățenilor. Un orăcăit intelectual în fruntea unui cor
neputincios de măgari, care „înoată în mocirlă ca porcii”, din negrija autorităților.
Ceva nou? Nu, din păcate.
51
Studii istorice sibiene, 2/2022
În acest număr sunt publicate și poezii ale fraților scriitorului, Savin și Eugen
Constant, creații funebre, dar foarte bine scrise, dovadă a talentului literar al
fraților Constant. De asemenea, se face pomenirea lui Savin Constant, la patru
ani de la moartea tragică în accidentul feroviar de la Recea, din județul Brașov,
și este publicată și fotografia acestuia.
În încheierea numărului, revista mai publică, sub semnătura lui Paul Constant, o recenzie a primului caiet trimestrial de poezie italiană „Ausonia”, în care
Pimen Constantinescu face traduceri din literatura italiană.
În numărul din decembrie 1932 al revistei, regăsim schița „Balul sugacilor”,
care ne prezintă cu mult umor un personaj pe nume Firfirelu, registrator de
subprefectură, suprasolicitat, chiar strivit sub teancul de hârțoage pe care le are
de luat în evidență. E cuprins de plictiseală și se văicărește că are prea mult de
muncă pentru leafa lui mică, insuficientă să-i acopere cheltuielile lunare... situație ciudat de actuală, aș putea spune, datorată azi escaladării prețurilor. Noi, dar
vechi toate, dacă ar fi să parafrazez chiar pe Eminescu.
Se pare că măruntul funcționar, care din exces de zel, sau poate doar din
curiozitate, se implică prea personal în chestiunile citite în hârtii, ajunge la o
informare despre un „bal al sugacilor” ce urma să fie organizat chiar la prefectură, iar cinci bilete erau repartizate subprefecturii... Din păcate, două îi revin
chiar lui, care trebuie să plătească 200 lei pe bilete la bal!
Cârciumarul Ghiță, care „admite” tot ce zice Firfirelu venit să se răcorească,
e gata să ia el biletele la bal, deși nu e chiar de nasul lui această „cinste”, după
cum „admite” singur... Apoi Firfirelu reușește destul de ușor a vinde și celelalte
bilete, tot unui cârciumar cu pretenții înalte, dornic să se amestece cu lumea bună.
Ajunși în capitală gata pregătiți de balul prefecturii, negustorii și famiile lor află
cu stupoare tocmai de la prefectul contrariat de sosirea lor, mai ales că ei se
exprimă neclar cu privire la motivul venirii lor, află deci că balul avusese deja
loc anul trecut! (întârzierea primirii biletelor a fost cauzată de birocrație...). Tot
de la prefectul din capitala județului, atent la vibe-ul transmis alegătorilor, ca un
adevărat politician, drege situația; astfel se organizează o altă petrecere, ocazie
de noi „contacte”, la care participă prefectul, primarul și familiile cărciumarilor
cu cucoanele și fetele cele gătite, care trebuiau cumva mulțumite. La berărie, o
petrecere de pomină, curat campanie electorală... Comicul de limbaj (ne duce cu
gândul la un alt Ghiță... Pristanda, care zicea acel „curat-murdar”, pentru a cânta
în strune superiorului), dar și cel de situație. Până la urmă, toți sunt de acord că
e frumos să se plătească în fiecare an bilete pentru „sugacii care răsar în fiecare
an”, o ”chestie de onoare”, la care „admite” inclusiv intransigentul domn Firfirelu, „arhivarul de la plasă”...
În acest număr al revistei apar și trei lucrări ale pictorului George Billek,
considerat cel mai de seamă acuarelist al nostru: peisaje de la Balcic și portretul
unui bătrân turc.
52
Paul Constant și Provincia Literară
Numărul pe ianuarie-februarie 1933 al revistei Provincia Literară cuprinde
și schița „Dece a rămas repetent Bădulicescu!?”, în care Paul Constant evidențiază în felul lui umoristic, pasiunea uneori ciudată și neînțeleasă a unui profesor
pentru materia sa. D-nul Vanghelie Goriț, director de gimnaziu și profesor de
botanică, se duce singur pe câmpii să caute plante, pe care mai apoi le examinează științific, cu multă pasiune. Este însă din fire uituc, astfel că nu mai știe unde
a plantat cutare sau cutare specie, în mica lui grădină experimentală. Elevul
Bădulicescu în schimb, nu prea este interesat de școală și scornește tot felul de
motive și minciuni, când profesorul îi cere să-i aducă o anume plantă și el nu
reușește. Acesta absentează mult (zile la rând uneori, mai ales la începutul primăverii) pentru că iese la rându-i pe câmpii, bătând maidanele, sau bălăcindu-se în
lac, fără grija școlii. În cele din urmă, Bădulicescu este lăsat repetent, chiar dacă
motivează (absurd) absențele iar urzicenenii îi iau apărarea organizând comisii
de cercetare a cazului, căci nu acceptă ca ei să fie în „inferioritate culturală” față
de alte târguri, adică să existe elevi care nu au promovat clasa.
La finalul revistei aflăm și prețul abonamentelor, de 200 lei sau 300 lei
pentru institiții. Această sumă va trebui să fie micșorată, așa cum vom constata
la numerele din 1934, pentru a face probabil revista mai „atractivă” publicului
cititor.
În numărul din martie 1933, Paul Constant surprinde în proza scurtă „Dalocrin” o amintire din copilăria lui. Acest Dalocrin era un poet statornicit în târgușorul (satul) natal al naratorului. Era un om arțăgos, precum o gheonoaie a
satului, cu plete lungi și mereu „răsboindu-se” cu copiii, care fugeau speriați din
calea lui. Naratorul însuși povestește cum, fiind trimis de tatăl său să-i cumpere
țigări, se întălnește cu temutul Dalocrin, care îl pălmuiește de-a binelea. Copilul
însă găsește scăparea și se răzbună, aruncându-i tiranului cenușă în cap.
Dalocrin colaborează și cu o trupă de actori, cărora le strică din cauza stângăciei, reprezentațiile la care ia parte. Publicul îl ia drept un atacator atunci când se
împiedică sau râde, neînțelegând arta dramatică. Se creează o scenă comică, deși
piesa jucată era o tragedie. Aceste amintiri îi rămân vii naratorului, care se întreabă ce s-o mai fi întâmplat oare cu Dalocrin și cu pletele sale.
În același număr, Paul Constant face un laudatio revistei Datina din TurnuSeverin, care a reușit să împlinească 10 ani de la prima apariție, felicitându-i pe
cei care au contribuit la publicarea ei. În opinia lui, această revistă a fost atât o
sursă pentru studierea marilor autori, cât și un ajutor pentru tinerii scriitori să-și
facă aici debutul. Cu adevărat de apreciat este, în opinia lui Paul Constant, apariția regulată și un timp atât de îndelungat a unei „reviste de mică și îndepărtată
provincie”, știută fiind situația în „țara disprețuirilor olimpice și a leneviei orientale”.
În continuare și la polul opus, am putea spune, Paul Constant îl compătimește pe criticul literar și istoricul Alexandru Dima, observând, cu părere de rău,
că, deși e un om care vrea să aducă Sibiul cu locuitorii lui la un anumit nivel de
53
Studii istorice sibiene, 2/2022
interes pentru cultură, aceștia prezintă însă mai mult nepăsare și indiferență,
preferând o „viață dormitândă”.
De aceeași barieră se lovește și revista Provincia Literară, după cum
mărturisește scriitorul, care la rândul său cunoaște această dezamăgire cum că
publicația nu e așadar foarte atașată de locul unde apare. E posibil ca aprecierea
lui Paul Constant să țină și de diferența între temperamentul oltenesc și cel ardelenesc, astfel pot eu explica, fiind sibian...
În încheierea numărului este prezentată activitatea grupării intelectuale Thesis și este de remarcat faptul că aceasta vizează aproape toate domeniile spirituale, de la literatură, artă, filosofie dar și economie, știință sau politică. Scopul
grupării este de a trezi în sufletul tinerei generații din provincie, căreia i se adresează cu precădere, preocupări cu caracter cultural, trezind-o astfel din inerție.
Despre Paul Constant apare consemnat că, în cadrul ședințelor săptămânale
Thesis, „citește din nuvelele și schițele sale, caracterizate printr-un umor firesc”.
În numărul din aprilie-mai 1933, proza scurtă cu titlul „Două boerii” ne
istorisește pe un ton vădit ironic, despre un ultim reprezentant al unei vechi
familii boierești din zona Urzicenilor, acum bătrân și sărac, trăind izolat de lume,
„hrănindu-se” doar cu lecturi de prin cărțile sfinte sau din evocarea ascendenților
săi, pe care îi privește în fotografii uitate de vreme. Rupând monotonia acestei
existențe, boierul Mișu Dăianu acceptă într-o zi invitația la masă din partea
vecinului său, un alt așa zis boier. Soția acestuia, foarte vorbăreață fiind și mai
ales umflându-se în pene cu „boeria” neamului său, se dă de gol cum că în
realitate este descendenta unei foste slugi a Dăienilor, pe deasupra o slugă hoață
și nerecunoscătoare care, așa ca și în zilele noastre parvine „îmboierindu-se”...
Morala ar fi că, dacă mănânci icre negre nu se cheamă că ești boier.
În același număr al revistei, Paul Constant publică o poezie, intitulată
„Primăvară”. Aceasta conține șase catrene cu rimă încrucișată, în care se prezintă
imaginea unei mănăstiri primăvara, anotimp al reînvierii. Pe cititor îl marchează
liniștea de aici, care e întreruptă doar de clopot, chemând asceții la utrenie. Un
conflict interior se naște într-un tânăr călugăr, căruia îi vin în minte fostele și
uitatele iubiri. Poezia se încheie straniu, lăsând impresia că tânărul frate s-ar fi
pierdut în gânduri lumești, nemaiputând lua seama la cele sfinte și chiar renunțând de a mai veni la slujbă.
În continuare în revista Provincia Literară sunt prezentate publicului cititor
alte publicații de gen, printre care Societatea de mâine - Cluj, Pegas - București,
Brașovul literar, sub conducerea lui Cincinat Pavelescu sau revista italiană
Ausonia, în care Pimen Constantinescu traduce din poezia Adei Negri, cuprinsă
în volumul Cartea Marei.
În încheierea numărului, Paul Constant relatează despre „Ziua Cărții de la
Sibiu”, care ar fi avut un caracter religios, sub îndrumarea grupării intelectuale
Thesis. Profesorul Alexandru Dima (director al grupării, un valoros critic literar
și istoric) a explicat „criza de consumație” a cărții românești, dând vina pe
54
Paul Constant și Provincia Literară
editori, pe librari, pe critică. Se pare că, asemeni zilelor actuale și atunci era un
interes destul de mic pentru citirea cărții, deși cauzele sunt diferite astăzi! Acest
distins intelectual, care a predat limba română elevilor sibieni din liceul „Gh.
Lazăr”, deși numit uneori peiorativ de către contemporani un „critic de
provincie”, aduce o mare contribuție la dezvoltarea unei literaturi autentice, cu
specific local, autohton, arătând că se poate crea oriunde, nu doar în capitală.
De asemenea, Al. Dima observă întinerirea revistelor literare în care publică
scriitori de vârstă tot mai mică, însă, deși acest fapt e salutar, ponderea mare a
romanului comparativ cu proza scurtă sau poezia, este în detrimentul calității
scriiturii, care nu a avut timp să se maturizeze.
Au mai fost citite și expuse opere ale unor autori locali, printre care și
Timotei Popovici, Andrei Naum (Gellu) sau Emil(ian) Cioran. Manifestarea, cu
un public numeros, a fost un succes, de care se arată mulțumit și Paul Constant.
În următorul număr, cel din iunie-iulie 1933, apare o poezie cu titlul
„Pomenire”. Alcătuită din trei strofe inegale ca număr de versuri, poezia vorbește
despre datoria celor vii să îi pomenească pe cei adormiți și să risipească pentru
ei „boabe de mirodenii”, adică rugăciunile care dăinuie până la sfârșitul lumii,
până când toți oamenii vor fi rostit toate cuvintele. Și dacă toți oamenii ar muri,
cuvintele, ca și sufletul sunt veșnice, întru rugăciune. Preoții se roagă pentru cei
morți, iar sufletele lor aud și se bucură. Pare destul de ușor de înțeles că poezia a
fost inspirată de tragedia pe care Paul Constant a trăit-o la moartea fratelui,
episod cutremurător, care i-a rămas viu în memorie.
Numărul din august-septembrie 1933 al revistei conține două texte cu
semnătura lui Paul Constant. Proza scurtă „Costică Ignat” prezintă un episod din
viața ziaristului și poetului eponim (numit și „Elegantul” de către consăteni), care
după ce se însoară cu o rusoaică din Ismail pe nume Sonia Kirikin Mihailovna,
își schimbă din solidaritate și el numele în Costia Ignatiev. Numele tatălui ei,
Poșirkov, este plin de umor... Costia are acum cu soția lui tot mai mulți copii, iar
șeful ziarului la care scrie el devine în sfârșit parlamentar, astfel că îi asigură și
lui Costică ocazia să promoveze. De menționat că și șeful are un nume caraghios,
Vespasian Dop, ce conține o antiteză simpatică... Atmosfera de familie cu mulți
copii seamănă cu cea din romanele clasicilor ruși, fiecare copil fiind numit cu
numele lui întreg, chiar și atunci când cei mici fac boroboațe.
Textul în proză intitulat de Paul Constant „Morminte proaspete” are două
părți, prima reprezentând un necrolog scris cu multă sensibilitate la moartea
tânărului poet Nicolae Milcu, iar a doua, pomenirea la cinci ani de la dispariție a
fratelui celui mic, Savin Constant, de asemenea un promițător poet, stins la doar
26 de ani într-un accident de tren. Sunt citate de către autor fragmente din
creațiile celor doi poeți și putem observa cu cât talent scriau aceștia și cât de
premonitoriu. Transpare durerea de frate, dar și regretul că s-au pierdut atât de
timpuriu colegi de breaslă valoroși. „Noi uităm pe morți, dar morții / Nu ne uită
niciodată” (N. Milcu, Cântec lunatic).
55
Studii istorice sibiene, 2/2022
În primul număr al Provinciei Literare din anul 1934, cel din ianuariefebruarie, Paul Constant publică poezia intitulată „Noapte de Crăciun”. Având
un ton elegiac, deși se vorbește de primii fulgi de nea care înveselesc firea, care
se aștern timizi pe întreg pământul, aceștia sunt „prevestitori de iarnă grea”.
Atmosfera este totuși una de liniște, eul liric ascultând copiii cei curați cântînd
colinde: „În cinstea primului creștin,? / A noului născut, Iisus...”. În această stare,
eul liric pare să trăiască un soi de reîmprospătare sufletească, uitând că el e un
„copil îmbătrânit” peste care a venit iarna vieții.
În următorul număr al revistei, cel din martie 1934, aflăm de pe pagina cu
sumarul chiar și prețul abonamentului anual, de 100 de lei sau 200 lei pentru
instituții, care se putea achita la drogheria de pe strada Regina Maria, numărul
10, în prezent bulevardul Nicolae Bălcescu. La acea vreme pe acolo circula și
tramvaiul, astăzi scos din uz, orașul pierzând astfel din farmecul de altă dată.
Paul Constant prezintă o schiță cu titlul „În urma unui dric”. Este vorba de
moartea bunicii domnișoarei Margareta. Nepoata pare destul de marcată, deoarece bunica îi fusese foarte apropiată, îi spusese povești, sau o îngrijise când era
bolnavă. Mama ei și altă bătrânică o liniștesc, spunându-i că toți o să moară iar
acum bunica e liniștită; a murit în pace, văzându-și copii și nepoții la casa lor,
mari și cuminți. După ce Margareta alege flori pentru ziua înmormântării, se
așează pe o bancă. Era primăvară, natura înmugurită parcă reînvia iar oamenii de
toate vârstele păreau însuflețiți de această vie atmosferă.
Lângă d-ra Margareta apare un domn tânăr, tenorul Lazaro Fancialli, care
patetic, chiar teatral, se arată foarte bucuros de această întâlnire, pretinzând că la scos din întunericul lumii pline de „răutate și venin”. El îi declamă domnișoarei, deși abia se cunoscuseră, că ea e „singurul strop de lumină” în „noaptea
vieții” lui, sau „suflet divin”, ori „stea scumpă a vieții”. La un moment dat se aud
clopotele bisericii, care răsună pentru bunica. Cei doi se despart iar pentru
Margareta urmează o noapte de priveghi la căpătâiul răposatei. Nu se știe însă
cât se gândește la bunica și cât la interesanta întâlnire cu tenorul. Pe șarmantul
Fancialli și-l imaginează jucând diferite roluri din piese dramatice. Pare vrăjită,
mai ales că e o iubitoare de operă.
În ziua înmormântării, mama Margaretei, doamna Stavril, împreună cu fiica
ei, însoțesc sicriul în ținută de doliu, iar fata se jeluiește. Prezenți mai sunt preoți,
corul și alte cunoștințe. Se iscă o ceartă între coriști, din cauza bănuților dați ca
pomană „pomneți” și chiar distinsul Fancialli e cel care face scandal deși ar
trebui să păstreze decența impusă de situație. Chiar e numit de colegii coriști
țigan, deoarece se țigănește fără rușine. D-ra Margareta leșină. Comicul de situație rezultă din confuzia creată. Că deși era înmormântarea bunicii, domnișoara
„înmormânta” de fapt primul ei vis de iubire...
În același număr apare și o epigramă sub forma unui catren, pe care Paul
Constant o dedică unui director de școală, care a fost nevoit să demisioneze,
având patima băuturii, total nepotrivită cu această funcție care îi altera „direc56
Paul Constant și Provincia Literară
ția”... de mers. Paul Constant scrie în finalul numărului câteva cronici. Prima dintre ele este a volumului de proză cu titlul „Destăinuirile colonelului Mihu” scris
de un alt colonel, despre talentul literar de apreciat, neapreciat. În armată, nimeni
nu ia în serios, nu cultivă acest talent. Nici ceilalți scriitori nu pot concepe ca un
militar să se preocupe cu scrisul și să nu stea pe la cazarma lui, cu treburi cazone... Totuși, personajul, colonelul din carte, deși i se recomandă o partidă mai
bună, se căsătorește cu o modestă fiică de preot, fire liniștită și bună soție. Sau
acționează just la judecarea unui coleg, păstrându-și coloana vertebrală dreaptă,
la fel ca și scrisul său... Paul Constant apreciază pe colonel ca un autor a cărui
literatură e „neatinsă de destrăbălări moderniste”, deci autentică. În volum mai
apar și alte schițe și nuvele în care autorul dovedește buna cunoaștere a sufletului
omenesc dar și umorul de calitate („Un caz de turbare”). „Execuția lui Cotoi”,
oglindind drama războiului, este una din piesele sale remarcabile. Volumul
prezentat de Paul Constant aparține colonelului Manolache. Interesul pentru
armată și manifestările artistice din cadrul ei se explică prin faptul că un episod
al biografiei lui Paul Constant s-a desfășurat și la Sibiu, unde a urmat cariera
militară, pensionat fiind în grad de colonel de intendență.
În cronica din acest număr al revistei, Paul Constant mai prezintă în cuvinte
elogioase existența a două publicații ce apăreau în sudul țării, Pământ și suflet
oltenesc și Gorjanul, care probabil îi trezesc și amintiri ale sângelui, fiind vorba
de locurile lui natale. Sunt publicații de mândrie pentru Craiova, respectiv TârguJiu, care dau prilej tinerilor scriitori să se afirme și amintesc de autorii locali
valoroși, dar mai puțin cunoscuți sau chiar uitați. Spune foarte frumos, cum că în
paginile acestor reviste se poate descoperii „rodul bogat al ogorului literar oltenesc”.
În numărul din aprilie-mai 1934, Paul Constant publică o schiță intitulată
„Un om cu răspundere” scrisă cu mult umor și parcă în stil caragialesc. Întorcându-se cu un „tren de plăcere” din concediul petrecut în provincie, ministrul de
interne își dorește să circule incognito. El poartă și un nume foarte sugestiv și
nostim, dl. Pitulescu. A se pitula înseamnă a se ascunde, sau a lucra sub acoperire, pentru a nu fi asaltat de indiscreți. În acest scop, circulă la clasa a II-a unde
speră să nu fie recunoscut. Opririle dese îl cam plictisesc și îl întreabă mereu pe
șeful de tren cât mai este până la destinație. La una dintre opriri, deși trenul era
destul de gol, intră tocmai în compartimentul său un domn, însoțit până la gară
de un număr mare de cetățeni, cărora le promite că îi va reprezenta cum trebuie
în capitală, „cu toată demnitatea și neted”. Trenul își reia drumul prin căldura
greu suportabilă iar noul coleg de compartiment începe, pe un ton ferm, chiar
revoltat, să discute probleme acute ale orașului său. Cu un umor ce reiese din
limbaj sau din situațiile imaginate, naratorul obiectiv ne povestește cum personajul nou intrat în scenă este foarte preocupat, chiar îngrijorat de situația sondelor
de petrol care ard și risipesc combustibilii, sărăcind comunitatea. Tot el oferă
soluția la fel de comică, dar pe un ton serios, anume să le înfunde cu cârpe înmu57
Studii istorice sibiene, 2/2022
iate în oțet. Sau recomandă foarte inventiv, chiar naiv, un mod prin care trenul
poate fi răcorit: amenajarea unei țevi la „botul locomotivii”, care să-i stropească
pe călători pe asemenea arșiță. Politicienii actuali sunt, după părerea lui,
incapabili, „nechemați”, fără experiență.
Dl. Pitulescu ascultă liniștit, stăpânindu-și cu un efort de voință râsul care îi
vine. Domnul nou în tren repetă obsesiv numele primarului din oraș, alături de
care, ca un titlu de glorie, el însuși, deși doar un simplu negustor, a realizat multe
lucruri utile comunității, drept care a și fost ales ca trimis al târgului către minister. Cei doi, primar și proprietar de magazin universal având hilarul nume „La
elementele vitale” (adică tutun!), au slujit interesele obștei bătând drumul tocmai
până la granița ungurească, să afle „dacă niscai spioni nu se uită cumva în țara
noastră”. Au mers „ambii în persoană”, căci pe vremea aceea nu se foloseau încă
dronele, dar nu au descoperit decât un „boanghen” (ungur) care ieșea misterios
și ușurat din tufe... nici vorbă de spionaj.
Personajul îi mai povestește cu mândrie d-lui Pitulescu, alte realizări ale sale
alături de primar, pe care continuă să îl amintească în mod obsesiv. Că au pus
bariere la oraș pentru mai multă siguranță, că au alcătuit un cor bărbătesc pe două
voci pentru diferite ocazii festive, toate cu „binecuvântarea” prefectului etc.
Finalul schiței este edificator. Când cei doi se despart, ocazie cu care se și
prezintă, negustorul cel vorbăreț află spre surprinderea sa că preț de două ore cât
a durat călătoria, tocmai ministrului i-a spus toate păsurile și „toate nevoile mari
sau mici ale concetățenilor și conaționalilor săi”. Deci a beneficiat de audiență la
ministru, mai mult decât generoasă, achitându-se cu onoare de misiunea de
reprezentant al obștei. Un om cu răspundere, o persoană justă (Justinian).
În continuare se poate citi o poezie cu titlul „Păltiniș”, în care Paul Constant,
prin vocea eului liric, exprimă dorința de izolare de lumea plină de păcate, pe
care o numește „Sodomă”. Eul liric meditează pe o stâncă de pe vârf de munte
la o viață mai curată, la o purificare interioară, o metamorfozare a răului de acum
într-un dezirabil bine de cândva. Natura este un loc propice pentru asemenea
gânduri; turma de oi paște agale, vârfurile brazilor se unduiesc alene, un spațiu
al contemplării în care eul liric își caută liniștea, departe de lumea orașului, un
„cimitir de vise și credinți”. O poezie cu accente creștine, amintind de psalmii
arghezieni, inspirată probabil de frumusețea Păltinișului sibian.
Tot în același număr, Paul Constant realizează câteva cronici ale unor reviste
care figurează în cercul de interes al scriitorului. El își exprimă părerea cu privire
la importanța acestora în mediul literar și social al vremii. În volumul Lectura
tineretului (Cluj, 1932), Lucian Bologa (profesor) face o analiză cu privire la
tinerii cititori, pe vârste, fete și băieți, pe tipuri de scrieri (ex. aventuri, povești
ilustrate, istorioare, scrieri cu caracter erotic, cărți religioase,...). Foarte importanți în procesul de formare al tinerilor sunt mediul social, familia și profesorii.
În revista Transilvania este prezentat proiectul Astra, care își propune „culturali-
58
Paul Constant și Provincia Literară
zarea masselor”, după expresia folosită de Ion Agârbiceanu. Redacția este la Sibiu, strada Șaguna 6.
Revista Țara Bârsei prezintă evenimente istorice, obiceiuri și folclor, elemente foarte importante pentru conștiința națională și culturală a oamenilor locului. Publicația cernăuțeană Viața Bucovinei aduce în discuție opoziția dintre
curentul modernist, capitalist și publicațiile regionale, despre care directorul
revistei este de părere că asigură conservarea culturii și a aspectelor pur locale și
sunt un pas spre progres cultural și istoric și nicidecum o piedică, așa cum se
afirmase anterior. Alte reviste: Viața ilustrată (despre religia ortodoxă a neamului românesc și aplicarea învățăturilor ei în familie), Gândul românesc (despre
scrisul românesc în Ardeal), Sibiul Literar (destul de ambiguă, probabil încă nu
se conturase...), 13 (Focșani, cugetări la obștescul sfârșit, descrieri marine; titlul
revistei ar fi bine să fie explicat, apreciază Paul Constant), Pagini literare (încă
necercetată), Hyperion, Brașovul literar ș.a.
Paul Constant își exprimă astfel admirația pentru apariția și existența acestor
noi reviste și publicații, contemporane cu Provincia Literară, care își propun să
aducă pe simplii cititori la un nivel mai înalt de intelectualizare și cultură și doresc cu multă tragere de inimă ca poporul român să nu-și uite rădăcinile istorice.
Astfel, Paul Constant este un pilon important al vremii lui în promovarea spiritului cultural, susținând apariția de opere literare sau documente istorice. Fiecare
are importanța și însemnătatea lui în dezvoltarea armonioasă a unei națiuni și a
conștiinței umane în general. Scriitorul simte arta în deplinătatea ei și rămâne
deschis și altor forme ale acesteia, de exemplu, regretă moartea unui iubit lăutar
sibian, Nicolae Brașoveanu, căruia, deși talentat, i-a fost menit să rămână sărac
și vrednic de milă.
La sfârșitul acestui număr, sunt prezentate prelegeri interesante de la Conferințele Astrei. Personalități ale perioadei vorbesc despre subiecte deosebit de actuale, chiar și în zilele noastre.
În numărul din iunie-august 1934, Paul Constant apare cu trei publicații.
Prima este o proză scurtă intitulată „Danilache moralistul”, care face parte din
secțiunea dedicată „amintirilor dinapoia frontului”. În text, naratorul subiectiv ne
vorbește despre întâmplări reale, petrecute la podul de la Ungheni, de peste Prut.
Lucrând la intendență și ocupându-se cu aproviziunarea trupelor române la nevoie, își amintește de paznicul rus de pe cealaltă parte a podului, muscalul Bojanovski. Acesta, foarte strict cu verificarea actelor la frontieră, ajunge să îl lase pe
șeful vămii românești, Danilache, să treacă în partea rusească doar pe baza unui
document de cumpărare a unui bou. Șeful vroia să facă rost de niște mahorcă
(tutun), fiind obișnuite astfel de treceri cu scop comercial.
Naratorul subiectiv, (posibil a fi chiar scriitorul care a avut un astfel de grad
militar) află care e tâlcul poveștii, cine pe cine îl ia drept bou sau încornorat,
întrucât e o practică aici ca pe durata detașării, oamenii să se complacă în „concubinaje temporare”. Soția lui Danilache îl înșeală cu praporgicul (ofițer rus
59
Studii istorice sibiene, 2/2022
inferior) de peste Prut dar și șeful Danilache face adulter cu soția rusului. Paul
Constant oferă cititorilor o imagine asupra vieții din spatele frontului, cu jocuri
de cărți, experiențe interculturale sau cu dorul de casă. Este vorba despre o lume
„lăudăroasă și înfrântă”, destul de izolată, liniștită și parcă neatinsă de strictețea
și povara războiului, o lume despre care naratorul spune că trăia într-o „dezgustătoare promiscuitate”, dar „bârfind despre moralitatea știrbită a vremurilor”... Și
un tărâm, cel al Basarabiei, care parcă de pe atunci își dorea înfrățirea într-o
singură Românie...
Al doilea text din acest număr al revistei este o poezie cu titlul „Cântec”
conținând opt strofe cu rimă încrucișată în care Paul Constant evocă cu o
deosebită sensibilitate amintirea unei foste iubiri legănată în căușul unei bărci,
acum priponită de mal. Folosind numeroase figuri de stil care creează imagini
vizuale și auditive, poetul evocă nostalgic vremurile în care barca plutea nestingherită „cuib al dragostei de basme”. Poezia aduce poate și prin tonul elegiac, cu
operele eminesciene având ca teme centrale natura, iubirea și trecerea implacabilă a timpului.
Paul Constant mai scrie și câteva cronici ale unor publicații contemporane.
Este vorba despre un buletin al poeziei oltenești, o revistă care tratează subiectul
francmasoneriei românești, altă revistă cu tema școala și societatea. Timocul este
o revistă de cultură și istorie a confraților timoceni, niște „răzlețiți ai românismului” printre sârbi și bulgari. Și în ziua de azi, din păcate, această zonă de la
sud de Dunăre între Valea Timocului și Vidin este cunoscută ca patria „românilor
invizibili”. În Adevărul literar se face o scurtă pomenire a poetului „din lumea
celor care nu cuvântă”, Emil Gârleanu, fost ofițer de vânători, la trecerea a 20 de
ani de la moartea sa.
În revista Figuri mureșene sunt prezentați oameni de seamă ai locului, care
pot servi drept pilde pentru generațiile viitoare, dintre care cele mai sonore nume
sunt ale lui Petru Maior, Gheorghe Șincai sau Alexandru Papiu Ilarian. Petru
Maior (istoric, filolog, scriitor și protopop greco-catolic de Reghin) a militat
pentru introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic și a deschis un proces
pentru dovedirea rasei românești. Nici opera și nici locul lui de înmor-mântare
nu sunt cunoscute. Gheorghe Șincai (istoric, filolog, traducător, scriitor,
reprezentant al Școlii Ardelene) a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române, fiind și un poliglot iscusit. A depus o muncă asiduă
pentru luminarea maselor, contribuind la întemeierea de școli greco-catolice.
Cronica sa cuprinde întregul proces de evoluție culturală și istorică al poporului
românesc, înfruntând autoritățile maghiare ale timpului. Alexandru Papiu-Ilarian
(jurist, istoric, lingvist, ministru român din Transilvania, organizator al revoluției
pașoptiste, membru titular al Societății Academice Române, din 1868) a fost un
viguros militant al intereselor poporului român din vremea pașoptistă și cea
următoare. Paul Constant îl numește „profet al neamului” sau „martir în slujba
cauzei românești”. A fost înmormântat la Sibiu, la Biserica dintre Brazi. Alte
60
Paul Constant și Provincia Literară
personalități menționate în Figuri mureșene, broșură considerată ca o „mică
evanghelie a românismului” și pe care, deși nume mai puțin cunoscute, le voi
enumera și eu, sunt: Constantin Romanu-Vivu, Baronul Vasile Pop, Virgil Onițiu
sau Nicolae Petra Petrescu-Moșul. Deci, această revistă editată de Eugen Nicoară
și Vasile Netea la Tg. Mureș, în „mijlocul bezmeticei răsturnări de valori” la care
timpul era martor, a venit „să bată la poarta conștiinței adormite” a românului,
ca o „chemare către pilduitoarea viață a trecutului”.
Toate aceste publicații menționate de Paul Constant în paginile revistei sale,
dovedesc preocuparea acestuia pentru a prețui valorile neamului, iar cititorul
poate înțelege că un astfel de demers are nu doar valoare artistică, literară, ci este
un imbold pentru trezirea conștiinței naționale.
În continuare, Paul Constant prezintă pe un ton critic o revistă mai puțin meritorie
de la Brașov, ale cărei articole sunt de o valoare îndoielnică, precum un „scheunat
bârfelnic”. De asemenea, nici revista Hyperion de la Cluj, pretinsă a fi o publicație exclusiv de poezie, nu se ridică la un nivel prea înalt, după aprecierea chiar
ușor ironică a epigramistului Paul Constant. În aceeași notă umoristică face Paul
Constant și cronica publicației Lanuri, scoasă la Mediaș, având colaboratori și
de la Sibiu. Observăm aici cu ușoară bună dispoziție că există tot atâția „sori”
câți poeți.
În numărul din septembrie-octombrie 1934, Paul Constant publică schița
„Delegatul centralei”, în care demască pe un ton ironic, meteahna oficialităților
din capitală, de a nu fi câtuși de puțin interesate de soarta provinciei. Este descris
un orășel al României interbelice, mai exact un târg uitat de lume în care locuitorii își duc viața insipidă, lipsiți fiind de orice inițiativă de a se moderniza, de ași spori nivelul de trai. Pe scurt, împăcați cu soarta, într-o atitudine fatalistă,
oamenii nu cer nimic de la edili și se complac la a crede că divinitatea e cea care
a hotărât ca străzile să rămână desfundate. Singura instituție de cultură este gimnaziul, și acesta de altfel în stare avansată de degradare, „rezistând urgii vremurilor”, cu profesori aproape de pensionare. Tocmai de pe băncile școlii sau de
aiurea, apar în orășel patru proaspeți numiți în funcții publice, care aduc un suflu
nou, se unesc și încep să urnească urbea înțepenită. Apare o casă de cultură,
biblioteci etc. și colac peste pupăză, de la centru, se anunță vizita unui oficial
pentru, chipurile, a susține și a acorda sprijin orașului. Localii se dau peste cap
să iasă cât mai bine, dar constată că delegatul nu are nici cel mai mic interes
pentru urbe ci doar își vede de propriile interese, mâncare, băutură și cere chiar
să fie bărbierit. Limbajul folosit de Paul Constant este unul colorat de arhaisme,
care crează atmosfera de epocă în ton hazliu, dulce-acrișor. „Delegatul... bulbucă
doi ochi cât două cepe de orceag (arpagic :) ) selecționat”.
În acest număr al revistei, Paul Constant publică postum și două poezii ale
fratelui său Savin, și anume „Arhaică” și „Spleen”. Din cea de a doua aș reține
atenției versurile: „Mă simt închis ca într-o colivie / De sârme arcuite, colorate,
/ Când prin perdele vechi și deșirate / Privesc a toamnei grea monotonie. // Aș
61
Studii istorice sibiene, 2/2022
vrea să zbor spre-o zare aurie / Dar gândurile-au aripi retezate; / Din cadrele în
cuie atârnate / Bunicii doar privesc cu duioșie.”
În continuare, paginile revistei găzduiesc diverse cronici ale unor publicații,
iar Paul Constant o semnează pe cea dedicată unei cărți cu titlul Clipe de spovedanie din viața unui om necăjit, pe care o apreciază ca valoroasă deoarece sondează cu sensibilitate sufletul omenesc. Autorul, dl. Titancea (?), scrie romanul
unei căsnicii nefericite, iar copilul este mandatarul mărturisirilor sincere ale celui
care i se spovedește, părintele.
La finalul acestui număr, Paul Constant scrie două pomeniri, cea a pictorului
Dumitru Cabadaiev, „un om al suferinței și al răbdărei”, pe care îl evocă în
cuvinte emoționante dovedind o solidaritate pur umană față de artistul măcinat
de boală, dar care și-a trăit viața până la capăt cu demnitate și chiar cu zâmbetul
pe buze. Pomenirea fratelui său mai mic, Savin, la șase ani de la tragica sa
moarte, e scrisă de Paul Constant în puține cuvinte, mut parcă în fața destinului
care a strivit glasul de poet al fratelui sub sfărâmăturile unui tren deraiat, dar
totodată încredințat că acceptând rânduiala cerească se poate afla mângâierea.
Savin a plecat la Domnul tocmai în ajun de Sf. Dimitrie, izvorâtorul de mir, pe
25 octombrie 1928, la doar 26 de ani, iar versurile sale promiteau să fie nu doar
o „pată de cerneală”.
În numărul din noiembrie-decembrie 1934 al revistei Provincia Literară și
ultimul care face obiectul studiului de față, Paul Constant publică patru texte.
Primul dintre ele este un omagiu dedicat epigramistului dar și poetului Cincinat
Pavelescu, care la vârsta de 62 de ani se stingea din viață ca „un om iubit de toată
lumea și fără nici un dușman”, după mărturia directorului Provinciei Literare,
care îl descrie ca fiind un om bun, veșnic senin, ce „se purta cu o crizantemă la
butonieră”. Mai aflăm din această pomenire cum că, deși ca profesie Cincinat
Pavelescu a fost procuror, nu și-a alterat sensibilitatea de poet. Iar aceasta poate
fi considerată mărturisirea de credință a epigramistului, acum trecut la cele
veșnice: „Și-am colindat întreaga țară, / Cinstit, c-o leafă de aprod- / Purtând sub
robă o chitară, / Și-o inimă în loc de Cod!”
Urmează poezia „Tren de noapte”, care este scrisă evident de fratele mai
mare care se gândește la cel mic, Savin. Versurile sunt cutremurătoare cu atât
mai mult cu cât noi cititorii cunoaștem tragedia prin care a trecut Paul Constant
la dramatica moarte. Se creează o puternică imagine vizuală, a ultimului vagon
înghițit de noapte atunci când ne este transmis sentimentul premonitoriu al pierderii. Sentiment universal de altfel și uneori chiar de neoprit, de pierdere a copilăriei, a inocenței, a... „Edenului”, după cum scrie poetul.
În poezia „Scrisoare către un sărac”, eul liric se adresează unui om care prin
natura profesiei sale de cămătar, de speculant financiar ar trebui să fie bogat, dar
din contră, îl consideră cel mai sărac dintre săraci. Toată făptura așteaptă cu
nerăbdare ieșirea din iarna grea și se bucură de soarele călduț al primăverii. Adevărata bogăție aceasta este, de a fi capabili să primim în suflete acest dar dumne62
Paul Constant și Provincia Literară
zeiesc. Cât de actual este mesajul poeziei, dovadă că istoria se repetă iar oamenii
nu reușesc să ia aminte.
Paul Constant recenzează în continuare volumul de poezii cu titlul Acorduri,
al scriitorului Ștefan Cazacu, pe care îl numește „poet al brazdelor oltenești, al
satelor umile, risipite printre stufărișuri și sălcii dunărene”. Aflăm că în acest
volum imaginea satului natal este evocată cu sensibilitate și nostalgie, uneori
chiar deznănejde cu tendințe bacoviene. Acest poet al satului nu se poate împăca
cu lumea urbană, dorul său se simte strivit între zidurile orașului. Bunica mea a
crescut la țară și pot înțelege acest sentiment, căci și eu, orășean sadea am
moștenit iubirea de spații largi, neîngrădite, de aer curat, de oameni simpli, de
găinușe pe ulițe, de turla bisericii înconjurată cuminte de mormintele alor noștri,
de veșnicia despre care Lucian Blaga a intuit atât de bine că s-a născut la sat.
În încheierea numărului din noiembrie-decembrie 1934 al Provinciei
Literare, Paul Constant este obligat de împrejurări a-și îndeplini din nefericire
din nou trista îndatorire de frate, publicând necrologul surorii lui, Lucia, profesoară. Plecase din sat, unde a fost învățătoare și ajunsese să finalizeze cu brio
cursurile universitare, „dobândind capitalul complet de pregătire profesională”,
cum notează scriitorul. Și tocmai atunci, moartea necruțătoare a oprit timpul ei,
precum „nisipul din răscrucea” unei clepsidre sparte. Doamna profesoară a scris
o carte, Naturalismul în pedagogie, ce a rămas să fie publicată de soțul ei,
profesorul Burdun. Iată cum gândurile transformate în cuvinte transced ființa, iar
dacă oamenii sunt muritori, cărțile dăinuie. Și prin ele, „firul gândului de ieri”.
În Istoria literaturii române contemporane (1927) scrisă de Eugen
Lovinescu (1881-1943), frații Eugen, Paul și Savin Constant sunt amintiți printre
alți tineri poeți olteni ca Radu Gyr, Herescu, Păunescu-Ulmu, Ștefan Bălcești sau
Pop-Marțian. Lovinescu apreciază că frații Constant încep să se afirme ca făcând
parte dintre moderniști, cu un stil însă „pletoric, gongoric și nesigur”. Criticul
literar mai apreciază în ce îl privește pe Paul Constant că scrierile sale conțin
„incursii sociale”, personajele lui fiind în general oameni simpli. Lovinescu
insistă în a-i recomanda lui Paul Constant să se dedice în exclusivitate genurilor
satirice și umoristice, pentru care ar avea disponibilități deosebite.
Din prefața la volumul Colivia cu sticleți apărut la Editura Facla, în 1977,
sub îngrijirea lui G. Nistor, aflăm despre Paul Constant că în epocă apărea pe
străzile animate ale orașului de pe Cibin, ca o „siluetă iscoditoare”, ca un „observator împătimit al mulțimii și al faptului cotidian”. Integrat parcă dintotdeauna
peisajului sibian, o figură pitorească cu nelipsita-i pipă în colțul gurii, Paul
Constant participa la cenacluri, aspirând la „gloria muzelor”, fiind „pregătit în
orice moment pentru prietenești înțepături epigramatice”. Un „adevărat reprezentant al spiritului muntean în variantă oltenească, unul dintre gasconii danubieni, risipind din belșug glume și ironii”.
Scriitorul era, pentru cei care îl știau din vedere (așa, ca bunicul meu) sau lau cunoscut mai îndeaproape, „un fermecător tip oral, care știa să-și prezinte mi63
Studii istorice sibiene, 2/2022
nunat poveștile, depășindu-și opera scrisă”. Deși a devenit un „asiduu frecventator al șezătorilor literare unde se bucura de marea simpatie a publicului”, Paul
Constant nu s-a cultivat aproape deloc printre critici, astfel că nu este de mirare
că sintezele asupra prozei de la Primul Război Mondial încoace nici nu-l înregistrează măcar. De fapt, în pragul celui de-al Doilea Război, aproape toate cărțile
sale apar la edituri din provincie și sunt astăzi rarități bibliografice. Paul Constant
înțelege literatura înainte de orice, ca mimesis, raportând-o evenimentelor trăite,
chiar localizate cu strictețe sau în orice caz verosimile, fiind adeptul „feliei de
viață”.
Prin urmare, aș putea concluziona că preocupările generale ale autorului au
fost: omul de rând în situații de viață obișnuite, mărunte chiar, micii politicieni,
dar și teme înalte precum moartea, libertatea, dreptatea sau sentimentul național.
Oare ce ar putea să mai transmită astăzi un Iancu Jianu, boier cu stare, care a
renunțat la privilegii pentru a deveni haiduc? Și toate acestea, tratate de autorul
Măștilor pentru muzeu cu un grăunte de umor, semn că viața poate fi o comedie
ce ne învață să nu ne luăm prea în serios.
Epilog:
Acum, la sfârșitul călătoriei mele prin istoria Provinciei Literare pe care
tocmai am cercetat-o spre a descoperi, la o viață de om distanță (căci sunt peste
80 de ani de atunci), ceva din felul în care Paul Constant a înțeles lumea și
oamenii din acea vreme. Dar să vedem cum a început totul, chiar cu puțin timp
înaintea acestui demers, care parcă mi-a fost predestinat...
Într-o zi obișnuită, pe când mă plimbam pe Calea Dumbrăvii din Sibiu, am
zărit o căsuță mai aparte pentru ochi și nu știu de ce, dar mi-a atras atenția. Deși
era destul de mică, oarecum neînsemnată, părea totuși încăpătoare aș spune, atât
cât am putut aprecia privind-o din exterior. Pesemne că intrarea ei dădea acea
senzație de gingășie, câteva trepte și pășeai în casă pe ușa care parcă mă poftea
înăuntru.
M-am uitat mai atent și am observat pe zid o plăcuță care arăta că aici locuise
scriitorul Paul Constant. Nu auzisem de el, iar puținele cuvinte în care amintirea
sa era evocată m-au făcut destul de curios. Am dat frâu imaginației și cum interesanta locuință avea un turnuleț cu o ferestruică deasupra ușii de la intrare, am
zărit parcă pe omul de condei așternîndu-și gândurile și privind din când în când
afară. Parcă simțeam mirosul de hârtie veche al manuscriselor ce aveau să învingă timpul. Căci în acea oază de tihnă și-a scris Paul Constant o parte a operei
sale.
Contrastând cu liniștita casă a scriitorului, vrînd parcă să o strivească sub
greutatea lui, s-a înălțat obraznic un bloc modern, lipit chiar de micul edificiu
pus astfel în pericol. Cred că atunci m-am hotărât să aflu cât mai multe despre
personalitatea domnului Paul Constant, sperând ca prin moștenirea ce a lăsat-o
posterității prin opera lui, să reușească a fisura indiferența noastră.
64
COLECTIVIZAREA ȘI SISTEMUL COTELOR
ÎN ZONA TĂLMACIU, 1952
Andrei, DUNĂREANU
Ioan, POPA
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Aspecte generale
Colectivizarea agriculturii a fost una dintre primele consecințe ale instalării
comunismului în România. Aceasta a constituit o preocupare majoră a statului,
țărănimea reprezentând patru cincimi din populația țării.
Politica agrară a regimului comunist a debutat în 1945, printr-o restrângere
a dimensiunilor proprietății funciare private și o redistribuire a surplusului către
persoane vulnerabile social și cu potențial ridicat de fidelizare ideologică. Transformarea socialistă a agriculturii, însemnând înlocuirea gospodăriilor agricole
individuale cu gospodării colective, a demarat în 1949 și s-a încheiat în 1962.
Procesul colectivizării a fost susținut de diferite mecanisme coercitive și propagandistice, dintre care cel al colectărilor se detașează prin formalizare, instituționalizare, amploare și impact (Bobeș, Stratulat, Barbu 2011, 102; Mungiu-Pippidi, Althabe 2002, 49-55; Kideckel 2006, 79-81; Stroilă 1996, 115). Mecanismul colectărilor a avut patru faze de funcționare: I. faza implementării prudente,
1945-1947; II. faza maximei durități, 1948-1952; III. faza destinderii, 19531956; IV. faza abandonării, 1957-1962 (pentru detalii privind periodizarea, vezi
Roske 2005, 114 și urm.).
Studiul de față utilizează documente aflate în custodia Serviciului Județean
Sibiu al Arhivelor Naționale și încearcă să surprindă funcționarea mecanismului
cotelor în localitățile Tălmaciu, Tălmăcel și Boița, din raionul Sibiu, regiunea
Stalin, în perioada de maximă duritate a acestuia. Anii 1948-1952 se caracterizează printr-o mare instabilitate legislativă în domeniu. Ca repere semnificative,
reținem înființarea unei Comisii de Stat pentru Colectarea Cerealelor (1948),
înlocuită în 1950 cu un Comitet de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole
(CSCPA), și decretul nr. 58, din martie 1952, privind noul regim al colectării
produselor agricole vegetale, cu majorări sau reduceri ale cotelor, până la 20%
din cuantum, în funcție de gradul de compatibilizare cu ideologia regimului
politic – chiaburii, supuși majorării, GAC-urile, beneficiare de reduceri (Borșa
2012, 40-43; Roske 2005, 116, 121, 125).
Până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, toate cele trei localități,
Tălmaciu, Tălmăcel și Boița, au avut statut de comună. În urma reformei administrativ-teritoriale din 1950, Tălmăcelul și Boița au devenit sate în cadrul comu65
Studii istorice sibiene, 2/2022
nei Tălmaciu. În 1989, comuna Tălmaciu a fost ridicată la rang de oraș (Stroilă
2008, 9; Bobeș, Stratulat, Barbu 2011, 103). În perioada interbelică, localitatea
Tălmaciu a devenit centru industrial, profil economic accentuat după război. Cele
mai importante fabrici erau Feltrinelli (industria forestieră) și Romanofir (industria textilă). În perioada postbelică, și-a continuat activitatea doar fabrica Romanofir, naționalizată în 1948 și numită Firul Roșu (Bobeș, Stratulat, Barbu 2011,
98, 116-117, 124). Sectorul agricol a fost reorganizat în 1957, prin înființarea
Gospodăriei Agricole Colective Tălmaciu (Stroilă 2008, 105; Bobeș, Stratulat,
Barbu 2011, 102). În satele Tălmăcel și Boița nu s-au înființat G.A.C.-uri (Albescu 1990, 101; Stroilă 1996, 116), în schimb, în 1958, s-au constituit aici întovărășiri agricole (vezi SJSAN, fond Primăria Tălmaciu, inv. nr. 448, dos. 130 și dos.
133). Ocupațiile de bază ale localnicilor erau pomicultura, creșterea oilor, a
vitelor, prelucrarea lemnului (Stroilă 1996, 179), fapt care a determinat o concentrare a sistemului de cote pe carne, lapte, brânză, ouă (Albescu 1990, 101).
Sistemul cotelor de carne în zona Tălmaciu, 1952. Protejați și abuzați
Conform registrelor de impunere a cotelor de carne, numărul persoanelor
luate în evidență pentru predarea cotelor la acest tip de produs se ridica la 333 în
Tălmaciu, 431 în Tălmăcel și 492 în Boița (SJSAN Tălmaciu, dos. 87-89; Fig. 1
și Tabelele 1-2). O parte a acestor persoane a beneficiat de reduceri ale cotei de
carne, o altă parte a fost suprataxată. Cu două excepții, reducerile s-au aplicat la
nivel maxim, reprezentând 20% din cuantum. Din totalul celor 20 kg carne de
persoană, cuantum specific structurii proprietății și potențialului economic al
zonei Tălmaciu, beneficiarii reducerii maxime, 233 în Tălmaciu, 19 în Tălmăcel,
53 în Boița, erau obligați să predea 16 kg. Cele două excepții (Soltan Gheorghe
și Soltan Ana, cu domiciliul în Tălmăcel, la nr. 212, respectiv 213) au beneficiat
de reducerea cotei cu 10%, urmând să predea statului 18 kg carne. Potrivit
Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 351/18 martie 1952, art. 14, reducerile de
10% erau aplicate întovărășirilor aflate în primul an de funcționare (Borșa 2012,
53).
Tabel 1. Populația localităților Tălmaciu,
Tălmăcel și Boița, 1956
Tabel 2. Persoane înregistrate pentru
predarea cotelor de carne
(Varga 2008, 12-13)
(SJSAN Tălmaciu, dos. 87-89)
Localitatea
Tălmaciu
Tălmăcel
Boița
Total
Nr.
locuitori
2946
1434
1994
6374
%
din total
46.22
22.50
31.28
100.00
Localitatea
Tălmaciu
Tălmăcel
Boița
Total
66
Nr.
persoane
333
431
492
1256
% din
total
26.51
34.32
39.17
100.00
Colectivizarea și sistemul cotelor în zona Tălmaciu, 1952
Pentru categoria beneficiarilor de reduceri ale cotei de carne, interesantă este
adresa împuternicitului CSCPA al raionului Sibiu, Thury Balint, către Sfatul
Popular al Comunei Tălmaciu, privind situația lui Ilie Denghel, din localitatea
Tălmaciu, adresă prin care se atrage atenția asupra faptului că Ilie Denghel beneficiază de reducere, „ca și un colectivist” (conform decretului nr. 1555; SJSAN
Tălmaciu, dos. 87, f. 2; Foto 1). Acest document reflectă politica regimului comunist de a favoriza persoanele înregimentate în gospodării agricole colective.
Utilizarea sintagmei „ca și un” poate însemna faptul că reducerile se acordau și
unor persoane care nu făceau parte dintr-un G.A.C.
Fig. 1. Locuitori și persoane obligate să predea cote de carne.
Tălmaciu, Tălmăcel, Boița
(6374 = 100% locuitori, 1956; 1256 = 100% persoane obligate să predea cote de carne, 1952)
46.22
39.17
34.32
31.28
26.51
22.50
Tălmaciu
% locuitori, 1956
Boița
Tălmăcel
% persoane obligate să predea cote, 1952
Tabel 3. Procentul de persoane obligate să predea
cote de carne din totalul locuitorilor
Nr. persoane
% persoane obligate
Nr.
Localitatea
obligate să predea
să predea cote, 1952
persoane
cote, 1952
din total locuitori
Tălmaciu
2946
333
11.30
Tălmăcel
1434
431
30.06
Boița
1994
492
24.67
Total
6374
1256
19.71
Când vine vorba de procente, cca. 70% (69,96%) dintre persoanele din
Tălmaciu obligate să achite cote de carne au beneficiat de reducere (233/333), în
timp ce acest procent este de doar cca. 4% (4,41) în Tălmăcel (19/431), respectiv
cca. 11% (10,77%) în Boița (53/492). Diferențele semnificative dintre centrul
administrativ al comunei, localitatea Tălmaciu, și satele Tălmăcel și Boița sunt
generate de profilul economic al așezărilor și de atitudinea locuitorilor față de
procesul socializării agriculturii. Populația eterogenă a Tălmaciului, rezultată din
67
Studii istorice sibiene, 2/2022
migrațiile care au însoțit industrializarea comunei în perioada interbelică, este
mult mai ușor de controlat și manipulat de către autorități, spre deosebire de
populația omogenă – etnic, cultural – și cu un puternic sentiment al proprietății
și libertății, din satele Tălmăcel și a Boița.
Foto 1. Adresa împuternicitului CSCPA al raionului Sibiu, Thury Balint, către Sfatul Popular al
Comunei Tălmaciu, privind situația lui Ilie Denghel, 27 februarie 1952
(SJSAN Tălmaciu, dos. 87, f. 2)
Fig. 2. Procentul de persoane care au beneficiat de reduceri la cotele de
carne, în 1952
69.97
24.28
4.41
Tălmaciu
10.77
Tălmăcel
Boița
Total
Nu în ultimul rând, există și persoane abuzate de regimul politic prin
intermediul sistemului cotelor, anume oameni care au avut de plătit mai mult
decât restul cetățenilor pentru aceeași cantitate de carne. Aceștia sunt cu toții
chiaburi, existând, conform documentelor studiate, 2 chiaburi în Tălmaciu, 12 în
Tălmăcel și 11 în Boița (SJSAN Tălmaciu, dos.87-89; Foto 2).
68
Colectivizarea și sistemul cotelor în zona Tălmaciu, 1952
Foto 2. Suprataxarea chiaburilor, Tălmaciu, 1952
(SJSAN Tălmaciu, dos. 87, f. 12)
Tabel 4. Chiaburii din Tălmaciu, Tălmăcel și Boița, 1952
(SJSAN Tălmaciu, dos. 87-89)
Nr.
crt.
Numele și
prenumele
Cota de carne
Localitatea
Cota de carne de porc
%
%
standard majorată
standard majorată
majorare
majorare
20
26
130.00
Nr.
casă
1 Fântână Ioan
Tălmaciu
2 Balteș Elena
Tălmaciu
30
39
130.00
11
13
118.18
3 Luca Chiriac
Tălmăcel
30
39
130.00
11
14
127.27
13
4 Mareș Gheorghe
Tălmăcel
30
39
130.00
11
14
127.27
231
5 Rânjeu Ioan
Tălmăcel
30
39
130.00
11
17
154.55
247
6 Ciorogar Ioan
Tălmăcel
60
78
130.00
21
27
128.57
142
7 Moga Paraschiv (?)
Tălmăcel
100
130
130.00
35
45
128.57
278
8 Roman Irimie
Tălmăcel
100
130
130.00
35
45
128.57
282
9 Rusu Gheorghe
Tălmăcel
120
156
130.00
42
55
130.95
10
10 Bărbosa Nicolae
Tălmăcel
150
195
130.00
53
70
132.08
244
11 Popoviciu Ștefan
Tălmăcel
20
20
100.00
12
12 Nedelcu Nicolae
Tălmăcel
20
26
130.00
279
13 Bota Ioan
Tălmăcel
60
78
130.00
21
27
128.57
209
14 Stroilă Mihaiu
Tălmăcel
80
104
130.00
28
36
128.57
145
15 Bobeșiu Danilă
Boița
30
39
130.00
11
14
127.27
10
16 Podișcan (?) Nicolae Boița
30
39
130.00
11
14
127.27
17 Boidocan Ion
Boița
40
52
130.00
14
18
128.57
25?
18 Albu Ion
Boița
40
52
130.00
14
19
135.71
267
19 Voicu Nicolae
Boița
40
52
130.00
14
18
128.57
357
20 Neghină Nicolae
Boița
60
78
130.00
21
27
128.57
138
21 Cloaje Vasile
Boița
60
234
390.00
21
82
390.48
22 Boidocan Bucur
Boița
20
26
130.00
23 Salomie Ion
Boița
20
26
130.00
24 Costea Toma
Boița
40
52
130.00
14
18
128.57
25 Câmpean Voicu
Boița
60
78
130.00
14
27
192.86
69
Studii istorice sibiene, 2/2022
Sistemul cotelor de carne în zona Tălmaciu, 1952. Ponderea cărnii de porc
Cantitatea cărnii de porc din cantitatea totală a cărnii ce trebuia predată are
rubrica sa proprie în dosarele studiate. În Tălmaciu, 28,82% (96/333) dintre
persoanele cărora li s-au stabilit cote de carne aveau de achitat o parte din cota
respectivă în carne de porc. În Tălmăcel și Boița, ponderea celor obligați să achite
o parte din cota de carne în carne de porc era mult mai mare: 90,95% (392/431),
respectiv 80,08% (394/492).
De notat mai este faptul că cei ce beneficiază de reduceri nu au carne de porc
de predat și viceversa, iar în general există anumite cote standard de carne de
porc de predat în raport cu cantitatea totală de carne, cum ar fi 11 kg de carne de
porc pentru 30 kg de carne totală de predat, 14 pentru 40, 21 pentru 60, 28 pentru
80 și 35 pentru 100, chiaburii trebuind să predea o cantitate mai mare de carne
de porc în raport cu cantitatea totală decât restul cazurilor.
Scurte concluzii
Analizele statistice efectuate asupra sistemului cotelor de carne în localitățile Tălmaciu, Tălmăcel și Boița evidențiază, în primul rând, relația dintre eficiența mecanismelor de control social și gradul de omogenitate al populației. Comunele Tălmăcel și Boița, bine conturate cultural, cu un nivel ridicat de solidaritate comunitară, au fost mult mai refractare în fața procesului socializării agriculturii, atitudine sancționată de reprezentanții regimului comunist, în momentul
acordării reducerilor și impunerii majorărilor de cote. În cele din urmă, comunitățile din Tălmăcel și Boița au reușit să se sustragă colectivizării, chiar dacă o
parte din membrii acestor comunități au pus bazele unor întovărășiri.
În schimb, Tălmaciul, cu o populație eterogenă etno-cultural, configurată în
mare parte prin fenomenul migraționist ce a însoțit procesul industrializării
localității în deceniile premergătoare instaurării regimului comunist, a dezvoltat
comportamente mult mai conformiste în raport cu cerințele noii puteri, forța de
rezistență și solidaritate comunitară fiind redusă. În acest caz, beneficiile se
regăsesc la nivel individual. Mecanismele de control social sunt mult mai eficiente în zonele în care legăturile interpersonale sunt mai slabe.
Surse arhivistice și documentare
I. Surse arhivistice
SJSAN Tălmaciu
Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, fond Primăria Tălmaciu, inv. nr. 448:
dos. 87, „Registrul de impunere și predare pentru cote obligatorii de carne în Tălmaciu”;
70
Colectivizarea și sistemul cotelor în zona Tălmaciu, 1952
dos. 88, „Registrul de impunere și predare pentru cote obligatorii de carne în Tălmăcel”;
dos. 89, „Registrul de impunere și predare pentru cote obligatorii de carne în Boița”.
II. Surse bibliografice
Albescu 1990
Ion Albescu, Boița. Monografie istorică, Sibiu, 1990.
Bobeș, Stratulat, Barbu 2011
Rodica Bobeș, Cezara Stratulat, Constantin Barbu, Tălmaciu, la răscrucea timpului, Sibiu, Editura Techno Media,
2011.
Borșa 2012
Sandală Borșa, Colectivizarea agriculturii în fosta regiune
administrativă Cluj (1949-1962), Cluj-Napoca, Editura
Mega, 2012.
Kideckel 2006
David A. Kideckel, Colectivism și singurătate în satele
românești. Țara Oltului în perioada comunistă și în primii
ani după Revoluție, Iași, Editura Polirom, 2006.
Mungiu-Pippidi, Althabe 2002
Alina Mungiu-Pippidi, Gérard Althabe, Secera și buldozerul. Scornicești și Nucșoara. Mecanisme de aservire a țăranului român, Iași, Editura Polirom, 2002.
Roske 2005
Octavian Roske, „Colectivizarea și mecanismul colectărilor: istorii paralele”, în Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (editori), Țărănimea și puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România (1949-1962), Iași, Editura Polirom, 2005, pp. 113-135.
Stroilă 1996
Gabriel Stroilă, Cartea satului Tălmăcel, București, Editura Național, 1996.
Stroilă 2008
Gabriel Stroilă, Tălmaciu. Între miturile istoriei și realitățile contemporane, Sibiu, Editura Adalex, 2008.
Varga 2008
Varga E. Árpád, Szeben megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai 1880-2002, în
www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/sbetn02.pdf.
71
Studii istorice sibiene, 2/2022
72
MONAHISMUL ORTODOX DIN ARHIEPISCOPIA SIBIULUI ÎN FAȚA
DECRETULUI NR. 410/1959
Rareș ILIOI
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Studiu dedicat Înaltpreasfinției Sale Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.
I. Istoriografie
Despre Biserica Ortodoxă au curs râuri de cerneală în cei 2000 de ani de
existență ai ei. Anual se adaugă lucrări care îmbogățesc învățătura acestei instituții divino-umane, care are un rol central în viața acestui popor, încă din primele
sale veacuri. Miile de studii și sutele de mii de lucrări de licență, master și doctorat slujesc drept mărturie că Biserica a fost, este și va fi un far, care luminează
drumul spre ținta cea mult dorită de toți cei botezați în numele Mântuitorului:
Împărăția Cerurilor. Dar istoria Bisericii Ortodoxe nu este lipsită de încercări.
Pentru Biserica Ortodoxă Română, un moment de încercare l-a reprezentat
Decretul 410/1959, care a însemnat o lovitură pentru monahismul ortodox românesc.
Un volum important, care prezintă actualitatea textului evanghelic și a
învățăturii creștin-ortodoxe îi aparține Înaltpreasfinției Sale Acad. Prof. Univ.
Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,
apărut la Sibiu, la editura Andreiana, în 2012 sub numele Bucuria de a trăi viața
în Hristos și reunește atât predici, cât și articole și studii din perioada 2005-2013.
O însemnată lucrare, foarte actuală și bine structurată îi aparține tot
Înaltpreasfinției Sale și este intitulată Din exilul păcatului la Masa Împărăției,
volumul I: Călătorie cu Hristos spre Postul Mare, publicat la Sibiu, editura Andreiana, 2016 și volumul II: Pelerini cu Hristos spre Înviere, prin Postul Mare,
publicat în același oraș și la aceeași editură ca și primul volum, în 2017. Aceste
două volume cuprind predici începând cu Duminica lui Zaheu Vameșul și până
în Sâmbăta dinaintea slăvitei Învieri a Domnului.
Prima monografie a monahismului ortodox românesc a fost publicată sub
egida Patriarhiei Române și Academiei Române, purtând titlul Monahismul ortodox românesc: istorie, contribuții și repertorizare. Pentru studiul de față am folosit volumul I: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi și până
în prezent, apărut la București, editura Basilica, în anul 2014. O altă lucrare dedicată monahismului ortodox îi aparține Părintelui Dr. Ioan Dură, Monahismul românesc în anii 1948-1989: mărturii ale românilor și considerații privitoare la
73
Studii istorice sibiene, 2/2022
acestea, publicată la editura Harisma din București, în 1994. O analiză a monahismului ardelean a fost scrisă de Dr. Sebastian Dumitru Cârstea și a fost publicată la editura Andreiana din Sibiu, în anul 2008, sub numele Monahismul ardelean în trecut și astăzi. Lucrarea reprezintă teza de doctorat a autorului, pe care
a detaliat-o în forma actuală. Teza de doctorat a fost elaborată sub îndrumarea
ilustrului magistru Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Mircea Păcurariu,
cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române.
Istoria Partidului Comunist Român și a perioadei când acesta a deținut
frâiele puterii e atent evaluată de Prof. Dennis Deletant în volumul Romania sub
regimul comunist, publicat la București, la Fundația Academia Civică, în 2012.
Această lucrare prezintă parcursul acestei formațiuni politice, de la începuturile
modeste, trecând prin perioada de ilegalitate, continuând cu perioada când acest
partid a deținut frâiele puterii și culminând cu evenimentele din decembrie 1989.
De asemenea, o privire în arhivele fostei Securități a fost posibilă datorită muncii
depuse de Dr. Cristina Păiușan și Acad. Dr. Radu Ciuceanu, fructificată în
volumul Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist: 1945-1989, volumul
I, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2001.
O cercetare asupra patriarhatului celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost realizată de Dr. George Stan, Părintele Patriarh Justinian
Marina, publicată la București, la editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2001. Istoria Bisericii Universale este subiectul abordat de Părintele Prof. Dr. Ioan Rămureanu în lucrarea sa Istoria
Bisericească Universală, apărută la București, la editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2004. Un volum de o deosebită
importanță pentru Biserica Ortodoxă a fost alcătuit de Arhimandritul Sofronie
Saharov și tradus în limba română de Părintele Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, ieșind
de sub tipar cu numele Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul, publicat
la editura Deisis din Sibiu, în anul 2004.
În ceea ce privește legislația bisericească, a fost de un real folos volumul
Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian:
1948-1953, București, editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1953.
Un rol similar l-a avut „Regulamentul pentru organizarea vieții monahale”, aprobat prin Decizia Nr. 11525/1959 a Departamentului Cultelor, apărut în Biserica
Ortodoxă Română, an LXXVIII, Nr. 1-2, ian.-feb. 1960, editat la editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
În ceea ce privește studiile și articolele utilizate în scrierea acestui studiu, un
rol important l-a avut „Biserica Ortodoxă Română în luptă cu „diavolul roșu””,
publicat în Altarul Banatului, an XII (LI), Nr. 1-3, ian. – mar. 2001, Timișoara,
editura Mitropoliei Banatului. La scrierea studiului a fost de folos și studiul
„Decretul nr. 410/1959 de la adoptare la aplicare”, scris de istoricul Adrian
Nicolae Petcu și publicat în volumul Biserică și stat. Perspective teologice și
istorice. Studii în memoria Părintelui Profesor Adrian Gabor, de Vasile-Adrian
74
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Carabă, Sebastian-Laurentiu Nazâru, Ionuț-Alexandru Tudorie (coordonatori),
editat la Brăila, la editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, în 2019. Un alt
studiu utilizat a aparținut Prof. Dr. Iorgu Ivan, „Organizarea și administrarea
Bisericii Ortodoxe Române în ultimii 50 de ani (1925-1975)”, publicat în
prestigioasa revistă a Patriarhiei, Biserica Ortodoxă Română, an XCIII, Nr. 1112, noi. – dec. 1975, București, editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă. Studiul prezintă succint organizarea medievală a Bisericii Ortodoxe
din Moldova și Țara Românească, examinând mai apoi perioada marcată de
emiterea Legii pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române (cu Statutul
Bisericii Ortodoxe Române anexat), promulgată în 1925, de către Majestatea Sa
Regele Ferdinand I și anul 1975.
Dintre cărțile liturgice ale Bisericii Ortodoxe Române, am utilizat cartea
liturgică în care se regăsesc Sfintele Taine și Ierurgiile legate de viața omului și
care și-a primit numele după rugăciunile speciale de alungare a demonilor scrise
sub inspirația divină a Duhului Sfânt de către Sfântul Ierarh Vasile cel Mare,
Arhiepiscopul Cezareei Capadociei: Molitfelnic. Demn de remarcat este faptul
că locțiitorul actual al Tronului Cezareei Capadociei este Preafericitul Părinte
Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru studiul de față am folosit ediția din 2013 a Molitfelnicului, editată de
Patriarhia Română la editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din
București.
Față de toate aceste lucrări, inovația acestui studiu o reprezintă documentele
din arhivele Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului, la care am avut acces
cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și care prezintă o
imagine a monahismului din această Arhiepiscopie, în perioada adoptării infamului Decret 410/1959, un act nedrept și abuziv, eminamente antidemocrat. S-a
încercat a se oferi o rază de lumină asupra acestei perioade de răstignire a monahismului ortodox românesc.
II. Repere istorice referitoare la monahismul românesc, anterioare
Decretului Nr. 410/1959.
Începuturile monahismului. Monahismul este alcătuit din persoanele care
de bună voie au decis să-și închine viața lui Dumnezeu și să depună în fața
altarului cele trei voturi monahale: sărăcie, castitate și ascultare. Astfel, ei făgăduiau să nu agonisească nimic pentru sine, să trăiască în cucernicie și să-și taie
voia, ascultând de superiorul canonic. „Biserica ne învață, prin slujbele ei minunate, că întâi de toate trebuie să-L preamărim pe Dumnezeu, datorită Căruia noi
75
Studii istorice sibiene, 2/2022
existăm”1. Monahii au ales să-L preamărească pe Dumnezeu continuu și să-și
închine viața slujirii Lui și aproapelui. Calea monahală este anevoioasă, deoarece
diavolul caută mereu să piardă suflete. Monahii duc un stil de viață „solitară, nu
neapărat rupt sau total izolat de lume, ci mai curând mai puțin implicat în grijile
și problemele acesteia”2. Acești oameni se nevoiesc fie în pustii, munți, locuri
anevoioase, fie în comunități formate din mai mulți monahi, numite așezăminte
monahale. Aceste așezăminte monahale sunt împărțite, pentru femei și bărbați și
sunt grupate în schituri, mănăstiri și lavre. Ceea ce diferențiază aceste categorii
sunt numărul de viețuitori sau importanța istorică. Primul monah cunoscut a fost
sfântul Antonie cel Mare, care s-a nevoit în pustiul Egiptului. Cu sfântul Antonie
s-au luptat demonii nu doar spiritual, ci și fizic: „mintea luptă cu mintea... mintea
noastră cu mintea vrăjmașului... mândria unită cu închipuirea l-a făcut pe vrăjmașul sa cadă și el vrea sa ne târască și pe noi în aceeași cădere... Domnul îl face pe
slujitorul său să lupte și-l privește luptându-se, așa cum îl privea pe sfântul Antonie cel Mare, luptându-se cu demonii. În istoria vieții lui se spune că s-a sălășluit
într-un mormânt, unde demonii l-au bătut, încât și-a pierdut conștiința; prietenul
său, care slujea, l-a dus la biserica din sat. Noaptea următoare, venindu-și în fire,
sfântul Antonie l-a rugat pe prietenul său să-l ducă din nou în mormânt. Bolnav
și neputându-se ține pe picioare, el se ruga întins pe un culcuș. După rugăciune,
demonii și-au înnoit atacurile, iar când, chinuit, și-a înălțat ochii și a văzut lumina, a recunoscut în ea venirea Domnului și a strigat: «Unde erai, milostive Iisuse,
când vrăjmașii mă chinuiau?», Hristos a răspuns: «Aici eram Antonie, privind la
lupta ta»”3. Viața creștinului este o permanentă luptă pentru câștigarea mântuirii.
Nu mulți reușesc să ajungă la răsplată care se află la finalul acestei căi anevoioase, din cauza faptului că se lasă purtați de plăcerile lumii trecătoare. Cu toate
acestea, speranța există mereu, după cuvintele Mântuitorului: „de oricâte ori vei
cădea, scoală-te și te vei mântui”4. Urmând pilda vieții sfântului Antonie cel
Mare, tot mai mulți oameni au decis să-și închine viața lui Dumnezeu și să formeze comunități monahale. Astfel a început răspândirea monahismului în lume.
În Scytia Minor, pământ încreștinat de însuși sfântul apostol Andrei, fratele
sfântului apostol Petru și primul dintre apostoli chemat de Domnul Hristos la
apostolat, primul mare reprezentant al monahismului daco-roman sud-dunărean
a fost sfântul Bretanion episcopul Tomisului, „cunoscut datorită conflictului avut
Înaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului, Din exilul păcatului la Masa Împărăției, volumul I: Călătorie cu Hristos
spre Postul Mare, Sibiu, Editura Andreiana, 2016, p. 106.
2
Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc: istorie, contribuții și
repertorizare, volumul I: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi și până în
prezent, București, Editura Basilica, 2014, p. 11.
3
Arhimandrit Sofronie Saharov, Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul, traducere de
Preot Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, Sibiu, Editura Deisis, 2004, pp. 180-181.
4
Patriarhia Română, Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2013, p. 148.
1
76
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
cu împăratul Valens (364-378) în timpul campaniei acestuia împotriva goților
(367-369), când refuză să primească să împărtășească cu Preasfântul Trup și
Sânge pe arieni, apărând crezul niceean. În urma confruntării, sfântul, „bărbat
destoinic și renumit prin virtutea vieții sale” (Sozomen, Istoria bisericească, IV,
21, p. 237), îl va lăsa pe împărat împreună cu suita sa în basilica episcopalis,
mergând împreună cu comunitatea într-o altă bazilică”5. Sfântului Bretanion iau urmat numeroși monahi, precum sfântul Ioan Casian (360/365-435) sau
gruparea monahilor Leontius (înrudit cu generalul roman Vitalianus), Ioan,
Mauriciu, Petre Diaconul, Ioan și Ahile, condusă de arhimandritul Ioan Maxentius, care a elaborat mai multe lucrări, precum „Libellus fidei”, „Răspuns la epistola papei Hormisdas”, „Epistola către episcopi”, „Capete împotriva nestorienilor”6 și altele. Pentru monahii din Scytia Minor a tradus sfântul Dionisie Exiguul, din greacă în latină, cele două epistole ale sfântului Chiril al Alexandriei către
episcopul Succesus.
Monahismul românesc în Evul Mediu. Odată cu trecerea timpului, comunitățile monahale din țara noastră s-au consolidat tot mai mult. Astfel au fost întemeiate mănăstiri bine-cunoscute, precum mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de
Sus, mănăstirea Hodoș-Bodrog, mănăstirea Putna, mănăstirea Cozia, mănăstirea
Curtea de Arges, mănăstirea Voroneț, mănăstirea Polovragi, mănăstirea Neamț,
mănăstirea Peștera Sfântului Andrei și multe altele. Majoritatea domnitorilor
români au ridicat mănăstiri și schituri sau au contribuit la restaurarea unora mai
vechi. Până astăzi se păstrează în paginile de aur ale istoriei românilor, numele
domnitorilor Ștefan cel Mare și Sfânt, sfântul Neagoe Basarab, sfântul martir
Constantin Brâncoveanu, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun și alții. Nu doar
domnitorii, ci și mulți boieri au ridicat sau au restaurat mănăstiri.
Situația din spațiul intracarpatic. În Transilvania, monahismul a fost greu
încercat de stăpânitorii vremelnici. Odată ce Transilvania a fost cucerită de către
maghiari, potrivit Cronicii lui Anonymus, în secolele XI-XII, această parte a
României a trecut sub sfera de influență a Bisericii Romano-Catolice. În ciuda
acestui fapt, majoritatea românilor ardeleni și-au păstrat credința ortodoxă. Chiar
încercările făcute de reformatorii secolului al XVI-lea, în mare parte, au eșuat.
Însă, o lovitură puternică a fost semnarea, la 7 octombrie 1689, de către 38 de
protopopi ortodocși, a Declarației de Unire cu Biserica Romano-Catolică, cu
scopul de a beneficia de drepturile de care se bucura populația romano-catolică.
Astfel, unitatea religioasă a românilor ardeleni a fost spartă. A urmat desființarea
de către autoritățile habsburgice a străvechii Mitropolii a Transilvaniei de la
Bălgrad (Alba Iulia), în 1701. Încă o lovitură a fost dată câteva decenii mai târziu,
prin distrugerea majorității așezămintelor monahale din Transilvania, la ordinul
împărătesei Maria Tereza a Austriei. Ordinul a fost executat fără milă de generalul Adolf Nikolaus von Bukow. A supraviețuit mănăstirea Brâncoveanu-Sâm5
6
Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc...,vol. I, pp. 296-297.
Ibidem, p. 303.
77
Studii istorice sibiene, 2/2022
băta de Sus, pe care au bombardat-o cu tunurile, chiar de ziua hramului, 15 august
1785. „Chiar și după ce tunurile generalului Bukow au încercat să distrugă acest
adevărat izvor de bucurie, timp de 141 de ani, locul acesta a continuat să reverse
binecuvântarea lui Dumnezeu”7. Vechea Mitropolie a Transilvaniei a fost
reactivată abia sub împăratul Francisc Iosif I, în 1864, ca urmare a strădaniilor
sfântului Andrei Șaguna, primul mitropolit al reactivatei Mitropolii a Transilvaniei. Mănăstirea Brâncoveanu a rămas în stare de ruină până când Înaltpreasfinția
Sa Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a restaurat-o, în prima jumătate a
secolului XX.
Monahismul în perioada Coroanei. În perioada dobândirii autocefaliei
(independenței totale) de către Biserica Ortodoxă Română, prin Tomosul de
autocefalie, emis în aprilie 1885 de Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului, împreună cu Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, viața bisericească a început să fie reglementată prin diferite acte care se bazau pe sfintele
canoane ale Bisericii, precum Legea sinodală sau privind alegerea mitropoliților
și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod, promulgată de Majestatea
Sa Regele Carol I sau Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române (cu
Statutul Bisericii Ortodoxe Române anexat), promulgată în 1925, după Marea
Unire și ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, de Majestatea
Sa Regele Ferdinand I. Statutul organic, elaborat de Mitropolitul Andrei Șaguna
pentru Mitropolia Transilvaniei, a fost considerat model demn de urmat pentru
Statutul Bisericii Ortodoxe Române. „S-a convenit ca, în vederea realizării unei
organizări unitare a Bisericii, să se ia ca bază „Statutul organic” numit al lui
Șaguna, din Transilvania, potrivit căruia „conducerea spirituală era lăsată în seamă Sinodului episcopilor, iar toate celelalte afaceri bisericești, administrative,
școlare, fundaționale și epitropești erau încredințate unor corporațiuni reprezentative și organe executive, constituite din aleși ai clerului și credincioșilor în
proporție de 1/3 clerici și 2/3 mireni, prin votul tuturor credincioșilor îndreptățiți
la aceasta”8. Astfel, românii ardeleni contribuiau semnificativ la organizarea
Bisericii Ortodoxe din România întregită.
Totuși monahismul „nu era o temă nouă între problemele cu care se
confrunta Biserica Ortodoxă în perioada comunistă, ci una chiar prea mult
discutată în perioada interbelică și ale cărei neajunsuri fuseseră provocate și
generalizate încă din secolul al XIX-lea, sub influența curentului revoluționar
francez secularizant”9. În ceea ce privește Transilvania, „un rol catalizator pentru
dezvoltarea monahismului transilvănean în perioada interbelică l-a avut MitroÎnaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului, Bucuria de a trăi viața în Hristos, Sibiu, Editura Andreiana, 2012, p.
399.
8
Prof. Dr. Iorgu Ivan, „Organizarea și administrarea Bisericii Ortodoxe Române în ultimii 50 de
ani (1925-1975)”, în Biserica Ortodoxă Română, an XCIII, nr. 11-12, noi. – dec. 1975, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, p. 1410.
9
Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc..., vol. I, p 895.
7
78
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
politul Nicolae Bălan, el însuși conștient de necesitatea revigorării vieții monahale”10. În acest sens, este demnă de menționat marea lucrare de restaurare, pe
care a întreprins-o Mitropolitul Nicolae Bălan la mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, redându-i strălucirea de odinioară. Urmașul său, Înaltpreasfinția Sa
Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului susține că „vrednicul mitropolit Nicolae Bălan, în 1926, a
refăcut mănăstirea și i-a dăruit din nou viață prin monahii îmbunătățiți pe care ia adunat aici. Lucrarea acestui mare înaintaș al nostru a fost desăvârșită de
Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a făcut noua incintă și frumoasa Academie a mănăstirii”11. La mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Înaltpreasfinția
Sa Mitropolitul Nicolae Bălan a închegat o obște monahală condusă de însuși
protosinghelul Arsenie Boca. Chiar Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Nicolae Bălan afirma că „restaurarea vieții monahale este pentru Ardeal de o importanță
covârșitoare... mănăstirea Brâncoveanu devenind grăuntele din care va crește
stejarul robust al monahismului nostru organizat și luminat”12. Din obștea mănăstirii Brâncoveanu, condusă de Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, a făcut parte și viitorul Mitropolit al Ardealului, Nicolae Mladin.
Dată fiind legătura sacră dintre Biserică și Coroană, încercările de revigorare
a monahismului nu întâmpinau opoziția statului. Să nu uităm că una din fiicele
reginei Maria, principesa Ileana a României, arhiducesă de Austria, prințesă a
Croației, Boemiei și Ungariei, s-a călugărit în anul 1961 sub numele Alexandra.
O turnură neașteptată. Situația s-a schimbat pe 30 decembrie 1947, atunci
când Majestatea Sa Regele Mihai I a fost forțat de Prim-ministrul Petru Groza și
de Secretarul general al Partidului Comunist Român Gheorghe Gheorghiu-Dej,
să iscălească documentul de abdicare. Astfel a luat ființă Republica Populară
Română, un stat comunist, a cărui doctrină materialist-dialectică era eminamente
opusă credinței. „Aceasta [Republica] nu era expresia unei voințe populare, liber
exprimate, ci rezultatul unui dictat al unui grup politic care se manifestă ca
marionetă a stăpânului din exterior. Însăși legalitatea actului de proclamare a
Republicii era suspectă”13. Pe 27 februarie 1948, Preafericirea Sa Patriarhul
Nicodim Munteanu al României a trecut la Domnul. În Tronul patriarhal a fost
ales, pe 24 mai 1948, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Înaltpreasfinția Sa Justinian Marina.
Dr. Sebastian Dumitru Cârstea, Monahismul ardelean în trecut și astăzi, Sibiu, Editura Andreiana, 2008, p. 265.
11
Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Laurențiu Streza, Bucuria de a trăi..., p. 399.
12
Înaltpreasfinția Sa Acad. Dr. Nicolae Bălan, Arhiepiscop de Alba Iulia și Sibiu și Mitropolitul
Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Monahismul ortodox. Sensul și viitorul lui în viitor. Cuvântare rostită de Î.P.S. Sa mitropolitul Nicolae al Ardealului la deschiderea Adunării Eparhiale
în 18 mai 1930, Sibiu, 1936, pp. 3, 27, apud S. D. Cârstea, Monahismul ardelean..., p. 266.
13
Prof. Dennis Deletant, România sub regimul comunist, București, Fundația Academia Civică,
2012, pp. 85-86.
10
79
Studii istorice sibiene, 2/2022
Atitudinea Patriarhului Justinian față de monahism. Una din măsurile
tânărului patriarh Justinian a fost aceea de a elabora un nou statut, care să se
încadreze noii forme de guvernare și noilor legi. Pe lângă acesta, pentru a
îmbunătăți activitatea Bisericii, patriarhul Justinian a elaborat 12 regulamente.
Între acestea s-a regăsit și primul regulament privitor la monahism, alcătuit de
patriarhul Justinian Marina, adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române în ședința din 25 februarie 1950 și aprobat de Ministrul Cultelor, pe 26
martie 1953, prin Decizia Nr. 4928/1953. „Cunoscând ca nimeni altul situația
monahismului românesc, ca unul care își petrecuse mulți ani printre călugări
[după moartea soției], Părintele Patriarh Justinian a întocmit personal
Regulamentul pentru organizarea vieții monahale”14. Regulamentul acesta era
foarte detaliat, organizat în 11 capitole și 125 de articole. Primul articol definea
mănăstirea sau schitul ca „un așezământ duhovnicesc de rugăciune și de muncă,
în care trăiește o comunitate de călugări sau de călugărițe care s-au făgăduit
solemn să-și petreacă viața în înfrânare, în neagoniseală și în ascultare
necondiționată, sub povățuirea unui conducător (conducătoare) împuternicit de
Chiriarhul canonic”15. În ceea ce privește procedura de admitere în rândul
monahilor, regulamentul stipula în art. 11, că „cel ce voiește a se face monah este
dator a adresa starețului unei mănăstiri (sau schit) o petițiune în acest scop,
arătând motivele ce l-au determinat la aceasta. La cerere trebuie sa alăture toate
acele acte privitoare la studii și sănătate, iar din partea comunei un certificat din
care sa se constate vârsta, ocupația sau meseria, de este căsătorit sau nu, de are
copii sau nu. Dacă este sau a fost căsătorit, să se constate că s-a despărțit de soția
sa prin forme legale, ori prin văduvie, sau că soțul care a rămas în lume, de bună
voie, consimte la hotărârea luată de celălalt de a primi schima monahicească.
Dacă are copii, să se constate dacă nu are către ei datorii părintești de îndeplinit;
să prezinte testamentul de orânduirea ce s-a făcut cu averea sa, dacă o are,
întrucât cel intrat în cinul monahal nu mai poate poseda avere personală. De
asemenea să se constate dacă nu are datorii neplătite. Minorii vor avea și consimțământul părinților sau tutorilor”16. Tunderile în monahism nu puteau fi oficiate
decât cu aprobarea chiriarhului (a episcopului locului), dacă fratele sau sora au
împlinit vârsta de 21 de ani (art. 18). Regulamentul constituia un pas major
pentru monahismul românesc, deoarece stipula că monahii trebuie sa fie alfabetizați (art. 13). După ce urmau cursurile de alfabetizare (cei care nu au absolvit
învățământul elementar), urma admiterea în școlile monahale și la un atelier
Dr. George Stan, Părintele Patriarh Justinian Marina, București, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2005, p. 93.
15
„Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a Mănăstirilor, aprobat prin Decizia Nr. 4928/1953”, în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian: 1948-1953, București, Editura Institutului Biblic
și de Misiune Ortodoxă, 1953, p. 385.
16
„Regulament pentru organizarea vieții monahale..., aprobat prin Decizia Nr. 4928/1953”, în
Legiuirile..., p. 388.
14
80
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
mănăstiresc, pentru a se califica într-un meșteșug. Astfel, călugării nu puteau fi
socotiți „dușmani ai poporului”. Practic se introducea principiul „ora et labora”
(rugăciune și muncă). Se punea mult preț pe munca în obște căci în aceasta,
potrivit art. 58 din regulament „se cuprind toate ascultările, care răspund la
trebuințele și îndatoririle de obște ale mănăstirii, precum: povățuirea sufletelor,
administrația mănăstirii, învățământul, primirea străinilor, îngrijirea bolnavilor,
munca în atelierele mănăstirii sau ale cooperativei mănăstirii (tâmplăria, croitoria, țesătoria, covoare, ceramică, cismăria, sculptura, cusături naționale, pictura,
broderia, tipografia, etc.), grădinărit, pomicultură, stupărit, viticultură, creșterea
viermilor de mătase, cultura plantelor medicinale, curățenia, pregătirea hranei,
etc. De munca în chilie se leagă: citirea, scrierea și studiul”17. Patriarhul Justinian
punea accentul atât pe munca fizică, cât și pe cultura monahilor. În art. 87
menționa că „fiecare mănăstire va avea o bibliotecă în care, pe lângă cărțile
oficialului divin, se vor păstra și alte cărți de suflet folositoare, precum: Biblia,
scrierile Sfinților Părinți și alte cărți religioase, morale și științifice”18. Inclusiv
călugărilor bolnavi le erau asigurate facilități bine definite (art. 110-111): „o casa
curată, bine aerisită, încălzită și luminată, paturi curate, rufe des schimbate, hrană
sănătoasă și bine preparată, vase curate și bine întreținute, medicamente aduse și
date la timp de medicul lor, sunt necesități de prima ordine la o casă de neputincioși și bolnavi din mănăstire. Starețul va orândui un îngrijitor infirmier pentru
bolnavi și neputincioși, care va cere de la Consiliul Economic tot ce ar fi de
trebuință pentru buna lor căutare”19. Monahii (conform art. 76) nu puteau ieși din
mănăstire decât cu bilet de voie, ștampilat de stareț. De asemenea, în regulament
erau definite și gradele monahale (art. 24): „monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, sincel, protosincel, arhimandrit. La maici se disting: starețele fără cruce
și starețele cu cruce”20. Mai mult, regulamentul definea procedura de alegere a
starețului sau stareței și judecarea monahilor. Toți monahii făceau parte din
Soborul mănăstiresc, dar se prevedea existența unor consilii care să asigure buna
administrare a mănăstirii (Consiliul Duhovnicesc, Consiliul Economic și Consiliul de Judecată). Monahii aveau datoria să se roage și de aceea regulamentul
prevedea și programul slujbelor (art. 51): „Precum a legiuit Psalmistul: „De șapte
ori în zi Te-am lăudat, Doamne”, cele șapte Laude din zi sunt datori și călugării
a le aduce înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciunile și cântările lor de obște, de la
care nu pot lipsi decât când sunt bolnavi”21. Serviciul de seară avea loc între orele
181/2 – 211/2: Ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica, Utrenia și
Ceasul I. Serviciul de dimineață se desfășura între orele 6 – 8 și cuprindea Ceasul
„Regulament pentru organizarea vieții monahale..., aprobat prin Decizia Nr. 4928/1953”, în
Legiuirile..., p. 406.
18
Ibidem, p. 414.
19
Ibidem, p. 421.
20
Ibidem, p. 392.
21
Ibidem, p. 401.
17
81
Studii istorice sibiene, 2/2022
al III-lea, Ceasul al VI-lea și Sfânta Liturghie sau Obediența și celelalte, conform
tipicului zilnic.
Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Laurențiu Streza afirmă că „Dumnezeu ne-a
creat pe noi ființe doxologice, adică cu capacitatea sufletului de a-I aduce laudă,
adorare și mulțumire Creatorului”22. De aici rezultă că noi, având în vedere că
avem această capacitate, avem datoria de a o și îndeplini, iar cu atât mai mult au
această datorie monahii care și-au închinat viața Domnului. Sfântul Apostol
Pavel, apostolul neamurilor, spunea în Prima Epistolă Către Tesaloniceni:
„Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni V, 17). Monahii au datoria de a se ruga tot
timpul rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.
Una din datoriile principale ale monahilor este înfăptuirea de fapte bune față
de semeni, deoarece „criteriul dreptei Judecăți obștești va fi fapta bună ca act al
iubirii semenului și ca răspuns la nemărginita iubire milostivă a lui Dumnezeu
față de oameni”23 și tocmai de aceea ei trebuiau să-i găzduiască pe vizitatori în
spații bine întreținute, în arhondaric, să se îngrijească de monahii bolnavi și să
fie binevoitori în relațiile dintre ei. „Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire
a aproapelui nostru, ci a și dat pildă dumnezeiască a unei vieți de iubire, bunătate,
iertare și curăție sufletească, la care fiecare trebuie să năzuiască, spre desăvârșirea sa”24.
Trebuie recunoscut faptul că acest regulament a apărut într-o perioadă relativ bună pentru monahismul românesc. Numărul monahilor era impresionant. În
marile mănăstiri se nevoiau sute de monahi. Acestea erau mânăstirile de maici:
„Agapia cu aproape 600, Văratec cu aproape 500, Pasărea, Țigănești, Hurezi,
Tudor Vladimirescu peste 200 și altele; cele de călugări, Neamțu cu peste 200,
Slatina 160, Sihăstria 120, Cernica 120, Căldărușani, etc.”. Iar câteva luni mai
târziu, mai exact la 4 Octombrie 1953, Patriarhul Justinian indica chiar numărul
precis al călugărițelor de la mănăstirile Agapia și Văratec: „560” la prima și
„480” la cealaltă”25. După doi ani, pe 7 iulie 1955, Patriarhul Justinian declara
că „Biserica Ortodoxă Română avea atunci „7500 călugări și călugărițe” și „3
seminarii monahale – unul pentru călugări și 2 pentru călugărițe”. Prin urmare,
potrivit Patriarhului Justinian, Biserica Ortodoxă Română avea ,,aproape șapte
mii de monahi și monahii în anul 1953, și „7.500” în iulie 1955”26. Preafericirea
Sa chiar a afirmat că „Biserica Ortodoxă Română are mănăstirile cu cel mai mare
Înaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului, Din exilul păcatului la Masa Împărăției, volumul II: Pelerini cu Hristos
spre Învierea prin Postul Mare, Sibiu, Editura Andreiana, 2017, p. 106.
23
Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Laurențiu Streza, Din exilul păcatului..., vol. I, p. 152.
24
Preot Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 24.
25
Preot Dr. Ioan Dură, Monahismul românesc în anii 1948-1989: mărturii ale românilor și considerații privitoare la acestea, București, Editura Harisma, 1994, p. 57.
26
I. Dură, Monahismul..., p. 58.
22
82
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
număr de viețuitori din lume. Mănăstirile catolice nu depășesc numărul de 200.
La noi, mănăstirea Agapia are 600 de călugărițe, Văratec 500 de călugărițe și
altele”27. Numărul monahilor este, firește, impresionant, mai ales din cauza
faptului că vorbim despre o perioadă în care România era condusă de Partidul
Muncitoresc (comunist) Român.
În ceea ce privește pe Patriarhul Justinian, acesta se dovedise a nu fi unealta
comuniștilor, după cum reiese din documentele Securității: „Deși lumea democratică [democrat-populară, comunistă] pusese mari nădejdi în buna credință a
patriarhului Justinian, prin comportarea sa de după alegerea sa ca Patriarh, a
izbutit să dezamăgească pe toți cei care l-au sprijinit (...) Îndepărtează pe preoții
atașați politicii democratice (...) Uzând de poziția importantă pe care o are, a
manevrat de așa manieră încât s-au desființat toate organizațiile preoțești și
sindicatul, pentru ca preoții să nu poată face politică”28.
Dorind să întărească învățământul monahal, Preafericirea Sa „a adus la
[seminarul monahal de la mănăstirea] Neamț ca profesori, mai ales pe arhiereii
care își pierduseră posturile de vicari, în urma noilor acte normative bisericești
impuse de autoritățile statului. Apoi, asigurând tot necesarul pentru buna funcționare a acestor școli, în parte chiar cu sprijinul autorităților statutului, le-a deschis
în speranța formării a tot mai multe promoții de monahi absolvenți ai unui seminar teologic”29. Dar Patriarhul Justinian nu s-a limitat la seminariile monahale.
Este remarcabil faptul că „un inedit demers al Patriarhului Justinian a fost ca
monahii și monahiile sa urmeze cursurile Institutului Teologic de grad universitar [Facultății de Teologie] și chiar sa susțină doctorate în Teologie”30.
Pe lângă toate acestea, Patriarhul Justinian s-a îngrijit și de starea materială
a mănăstirilor. A restaurat multe dintre ele și pe cele pe care nu le-a putut reînființa ca mănăstiri, le-a transformat în seminarii (așa cum este cazul mănăstirilor
Curtea de Argeș și Radu Vodă).
Atitudinea organelor statului. Se pare că statul își dăduse seama de forța pe
care vetrele monahale o aveau și căuta să le diminueze puterea. Securitatea, atât
de dornică să înăbușe credința, a lucrat continuu împotriva Bisericii. Erau două
probleme importante: numărul mare al monahilor și faptul că mulți dintre ei erau
tineri. Spre exemplu, pe 20 iunie 1955, Corpul de inspecții al Ministerului Aface-
Preot Nițișor Cazacu, „Oaspeți arabi și brazilieni la Patriarhia Română”, în Biserica Ortodoxă
Română, an LXXIII, Nr. 6, 1955, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
p. 530, apud I. Dură, Monahismul..., p. 42.
28
Dr. Cristina Păiușan, Acad. Prof. Univ. Dr. Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub
regimul comunist: 1945-1958, vol. I, București, Editura Institutului Național pentru Studiul
Totalitarismului, 2001, p. 186.
29
Biserica Ortodoxă Română, LXVIII (1949), 7-10, p. 54; Biserica Ortodoxă Română, LXVIII
(1950), 3-6, p. 287; 10, pp. 548, 553, 557, apud Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc..., vol. I, p. 899.
30
Ibidem, p. 901.
27
83
Studii istorice sibiene, 2/2022
rilor Interne a înaintat un raport31 care prezenta starea muncii informativ-operative a Securității în mănăstirile ortodoxe. Se constata astfel că, aproape jumătate
din monahii din regiunea Suceava aveau între 15-30 de ani, iar în București, un
sfert dintre monahi aveau între 15-30 de ani.
Schimbări în Mitropolia Ardealului. Pe 6 august 1955, Înaltpreasfinția Sa
Acad. Dr. Nicolae Bălan, Arhiepiscop de Alba Iulia și Sibiu și Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului a trecut la cele veșnice. În februarie 1956,
Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Preacucernicul Preot Prof. Univ. Dr.
Iustin Moisescu în Tronul de Mitropolit al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După alegerea Mitropolitului Iustin în Tronul de Mitropolit al Moldovei
și Sucevei, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales, în primăvara anului 1957, pe
Preasfinția Sa Episcopul Nicolae Colan al Clujului în demnitatea de Mitropolit
al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. Întronizarea a fost oficiată de Preafericirea Sa Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, în data de 26 mai 1957.
Măsurile autorităților. Desigur, autoritățile nu puteau accepta performanțele înregistrate de Patriarh și de aceea, au adoptat o serie de măsuri menite să
împiedice dezvoltarea monahismului. „Spre sfârșitul anului 1958 și sub influența
evenimentelor din Ungaria din 1956 [revoluția anticomunistă], Biserica Ortodoxă Română era considerată unul dintre dușmanii interni ai regimului comunist.
Devenite „focare de activitate contrarevoluționară”, aproape toate lăcașele de
cult din țară intră în preocupările Securității”32. După o urmărire atentă, Securitatea i-a arestat pe cei implicați în fenomenul duhovnicesc Rugul Aprins și anume Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Arsenie
Papacioc, Părintele Dumitru Stăniloae, „toți aceștia și mulți alți slujitori ai Bisericii fiind considerați ca făcând parte dintr-o conspirație în frunte cu cel care trădase interesele regimului, anume Patriarhul Justinian Marina”33.
Pe 6 octombrie 1958, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici, a
înaintat un referat cu privire la activitatea contrarevoluționară desfășurată în
cadrul mănăstirilor. După o interminabilă evaluare a situației, ministrul propunea: „elementele legionare și elementele care au avut funcțiuni în aparatul de stat
burghezo-moșieresc, care sunt călugări în mănăstiri, la episcopii, mitropolii și
Patriarhie, să fie scoși din monahism, să li se interzică portul hainelor călugărești
și să nu li se mai permită reîntoarcerea în mănăstiri. Desființarea seminariilor
monahale și interzicerea frecventării de către călugări și călugărițe a Institutului
Adrian Nicolae Petcu, „Decretul nr. 410/1959 de la adoptare la aplicare”, în Biserică și stat.
Perspective teologice și istorice. Studii în memoria Părintelui Profesor Adrian Gabor, de VasileAdrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, Ionuț-Alexandru Tudorie (coordonatori), Brăila,
Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2019, p. 524.
32
Constantin Aioanei, Frusinica Moraru, „Biserica Ortodoxă Română în luptă cu «diavolul
roșu»” în Altarul Banatului, an XII (LI), Nr. 1-3, ian.-mar. 2001, Timișoara, Editura Mitropoliei
Banatului, p. 89.
33
Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc..., p. 910.
31
84
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Teologic. Pe viitor, intrarea în monahism să se facă numai cu avizul împuterniciților regionali pentru culte. Interzicerea cu desăvârșire ca pe viitor să se mai
înființeze mănăstiri și schituri și închiderea mănăstirilor și schiturilor ce au fost
înființate după 23 august 1944, urmând ca acestora să li se dea destinația
anterioară, adică de biserici deservite de un preot de mir. Numărul actual de
mănăstiri fiind prea mare, să fie redus la jumătate, urmând să fie desființate 50%
din ele, cuprinzând în numărul acestora în special pe cele care sunt în comune și
cele care s-au înființat după 23 august 1944, urmând ca locașul bisericii să fie
deservit de un preot de mir pentru slujbă. Clădirile acestora sa fie destinate pentru
case de naștere, spitale, cluburi, case de odihnă și școli. Terenurile, inventarul
agricol și utilajele acestora sa fie predate G.A.C.-urilor din jurul acestor mănăstiri. Interzicerea intrării elementelor tinere în mănăstiri, fixându-se limita de
vârstă de la 50 de ani în sus”34.
Monahii începuseră deja să fie scoși din mănăstiri, iar Patriarhul era din ce
în ce mai alarmat, după cum reiese din arhivele Securității: „în ultima vreme,
Patriarhul Justinian Marina se manifestă tot mai alarmat în legătură cu unele
evenimente ce au loc în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Toate acestea, le
explică printr-o campanie de persecuție a Bisericii Ortodoxe Române (...) Patriarhul Justinian Marina acționează împotriva unor măsuri luate de conducerea de
stat, încercând să contracareze aceste măsuri. Concludentă este și poziția sa față
de excluderea din mănăstiri a mai multor categorii de călugări. Într-o discuție cu
mai mulți clerici Patriarhul a afirmat deschis că el nu va aplica dispozițiunile
Departamentului Cultelor cu privire la această problemă, pentru că acestea nu ar
fi în conformitate cu hotărârea Sinodului. El susține că în Sinod s-a hotărât să fie
scoși numai acei călugări care nu corespund din punct de vedere al disciplinei
interioare a fiecărei mănăstiri, iar scoaterea acestora să fie hotărâtă de stareții și
exarhii respectivi”35. Lanțul se strângea în jurul Patriarhului Justinian. Un compromis trebuia realizat.
Noul regulament monahal. Pe 3 iulie 1959, Sfântul Sinod adopta un nou
regulament monahal, întocmit de această dată nu de Patriarhul Justinian însuși,
ci de Sinodul Permanent, format conform art. 17 din Statutul pentru Organizarea
și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, din „patriarh, ca președinte și
mitropoliții în funcțiune, ca membri”36. Astfel, acest regulament a fost elaborat
de Patriarhul Justinian, împreună cu Mitropoliții Iustin Moisescu al Moldovei,
Nicolae Colan al Ardealului, Firmilian Marin al Olteniei și Vasile Lăzărescu al
Banatului. Aprobarea a venit din partea Departamentului Cultelor de pe lângă
Consiliul de Miniștri, prin Decizia Nr. 11525/1959.
C. Păiușan, R. Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română…, vol. I, p. 331.
C. Aioanei, F. Moraru, „Biserica Ortodoxă Română în luptă...”, p. 94.
36
„Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul
nr. 233/1949”, în Legiuirile..., p. 9.
34
35
85
Studii istorice sibiene, 2/2022
Regulamentul nou îl restructura pe cel vechi, iar articolele erau simplificate.
Modificările prevederilor erau de esență. Astfel, art. 10 din vechiul regulament
prevedea că tunderea în monahism trebuia aprobată de chiriarh. Noul regulament, prin art. 34, specifica faptul că Sfântul Sinod trebuie să aprobe tunderea în
monahism. De asemenea, art. 14 din noul regulament prevedea că numărul
viețuitorilor din fiecare așezământ monahal trebuia stabilit de chiriarh. Aceste
prevederi permiteau o controlare a numărului persoanelor care intră în Monahism
și a numărului de viețuitori ai fiecărei mănăstiri. Organelor statului le era astfel
mai ușor să controleze amploarea pe care o avea monahismul, pentru că trebuia
doar să influențeze Sfântul Sinod și nu pe stareț, în privința aprobării intrărilor
în monahism. În plus, actele care erau cerute celor care doreau să intre în
monahism erau mult mai variate și mai detaliate: „cel care dorește să intre în
viața monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă,
însoțită de următoarele acte: a) certificat de naștere; b) certificat de sănătate; c)
certificat de studii, în care să se constate că are cel puțin școala elementară; d)
certificat de la organele de resort, din care să se vadă corecta atitudine cetățenească a petiționarului; e) certificat de stare civilă, din care să se constate că nu
are niciuna din obligațiile familiale prevăzute de Codul familiei în vigoare; f)
adeverință asupra bunurilor sale și a satisfacerii îndatoririlor fiscale; g) recomandare din partea parohului respectiv”37. Certificatul de la organele de resort care
să ateste „corecta atitudine cetățenească”38 era cu siguranță un mod foarte bun
pentru organele statului, de a se asigura că „dușmanii poporului” nu se „infiltrau”
în mănăstiri.
Și cu toate acestea, noul regulament nu îndeplinea aproape niciuna din
condițiile enunțate de ministrul Alexandru Drăghici în raportul său din 1958.
Arestările masive ale monahilor ar fi dat de gândit în străinătate. Trebuia să se
găsească o formă legală care să permită reducerea drastică a numărului monahilor și nu doar atât, ci și o asigurare că aceast număr nu va mai putea crește atât
de mult. Cum o schimbare de poziție din partea Patriarhului sau a Sfântului Sinod
era puțin probabilă, statul a decis să intervină direct în viața Bisericii.
Astfel, ziua de 28 octombrie 1959 va rămâne în istoria poporului român și a
Bisericii sale drept o zi în care s-a produs o mare nedreptate, adoptându-se următorul act legislativ:
Prezidiul Marii Adunări Naționale al Republicii Populare Române decretează:
Art. 1: Decretul 177 din 4 august 1948, pentru regimul general al cultelor
religioase se modifică după cum urmează:
După art. 7 se introduce art. 71 având următorul cuprins:
„Regulament pentru organizarea vieții monahale, aprobat prin Decizia Nr. 11525/1959”, în
Biserica Ortodoxă Română, an LXXVIII, Nr. 1-2, ian.-feb. 1960, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, pp. 172-173.
38
Ibidem, p. 172.
37
86
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Art. 71 - Monahismul poate funcționa numai în mănăstirile autorizate ale
cultelor legal recunoscute. Autorizarea de funcționare a mănăstirilor se dă de
către Departamentul Cultelor.
Absolvenții școlilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la orice
vârstă, dacă au satisfăcut serviciul militar.
Alte persoane pot fi admise în monahism numai dacă au împlinit vârsta de 55
de ani bărbații și de 50 de ani femeile, dacă renunță la salariu și la pensia de
Stat, dacă nu sunt căsătoriți și dacă nu au obligații deja stabilite pe baza
Codului Familiei.
În cazul când exercitarea cultului o reclamă, Departamentul Cultelor va
autoriza pe unii monahi să ocupe funcții bisericești și să primească salariul
cuvenit.
Dispozițiile de mai sus se aplică mănăstirilor și schiturilor existente.
Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale, Ion Gheorghe Maurer
Secretarul Prezidiului Marii Adunări Naționale, Gheorghe Stoica
București, 28 octombrie 1959, Nr. 41039
III. Monahismul în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Sibiului în
perioada Decretului Nr. 410/1959
Prin bunăvoința Înaltpreasfinției Sale Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, am avut acces
în Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului. Din această prestigioasă arhivă am selectat
documente legate de situația monahismului în perioada adoptării Decretului Nr.
410/1959 în Arhiepiscopia Sibiului, care atunci avea denumirea de Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu și era mult mai mare, din punct de
vedere teritorial, față de forma de actuală. Asupra acestor documente mă voi
apleca în acest capitol, cu scopul de a arunca o rază de lumină asupra situației
monahismului din Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu în
perioada anterior afirmată.
Situația mănăstirilor de munte. Astfel, aflăm că situația mănăstirilor de
munte din Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu era grea. Prin
adresa Nr. 12/1957 înregistrată la Arhiepiscopie cu Nr. 525/1957, starețul Mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Preacuviosul arhimandrit Ioan Dinu atrăgea atenția spre „greutatea mare cu care se face aprovizionarea cu alimente și cu
alte necesare traiului, în acest punct izolat de munte, unde nu se pot cultiva cereale”40.
Pentru consolidarea acestui bastion monahal, devenise o tradiție prezența
chiriarhului în străvechea mănăstire Brâncoveanu, la unul din hramurile acesteia:
Izvorul Tămăduirii. Astfel, pe 1 aprilie 1957, arhimandritul Ioan Dinu înainta o
cerere către Înaltpeasfinția Sa Dr. Iustin Moisescu, Mitropolitul Ardealului,
39
40
S. D. Cârstea, Monahismul ardelean..., pp. 279-280.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 525/21.01.1957.
87
Studii istorice sibiene, 2/2022
Crișanei și Maramureșului, căruia îi cerea „a mângâia și în acest an pe credincioșii cari se vor aduna atunci aici și pe viețuitorii în mănăstire, cu prezența Înaltpreasfinției Voastre”41. Constatăm astfel că legătura dintre chiriarh și mănăstiri
era puternică.
Darea de seamă din 1957. La finalul anului 1957, din încredințarea mitropolitului Nicolae Colan, Preasfinția Sa Episcopul Teodor Scorobeț dispunea ca
mănăstirile Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Sfântul Nicolae-Predeal, Reîntregirea-Alba Iulia, Sfântul Ioan Botezătorul-Alba Iulia, Sfânta Parascheva-PetrișDeda și Sfântul Ilie-Toplița să alcătuiască o complexă dare de seamă care:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
va cuprinde următoarele:
Tabloul nominal al tuturor persoanelor care constituie soborul Sf. M-tiri,
arătând locul de naștere, etatea și anul primirii în monahism.
Viața internă în mănăstire, cu serviciile religioase zilnice, ordinea mărturisirii
și împărtășirea cu sfânta cuminecătură.
Dacă sunt persoane în sobor care se spovedesc și se cuminecă în fiecare lună.
Felul ascultărilor săvârșite de persoanele soborului.
Dacă s-au ținut conferințe religioase în Mănăstire, (cuvânt indescifrabil) cine
și cu ce subiecte.
Serbări religioase publice la hram și alte ocazii, în cursul anului curent.
Este bibliotecă în M-tire și ce se citește. Se face citire zilnică din Sf. Scriptura?
Starea gospodărească a M-tirii și eventuale neajunsuri și lipsuri de înlăturat în
viitor.
Venituri și cheltuieli cu întreținerea localului [clădirilor], aprovizionare cu
alimente, îmbrăcăminte a personalului.
Întocmirea bugetului cu venituri și cheltuieli pentru anul viitor.
Întrucât s-au produs schimbări în persoanele soborului, care n-au formularele
cerute de on[oratul] Minister al Cultelor în 1955, trimitem sub un model, după
care se vor întocmi formulare (cuvânt indescifrabil), în câte două esemplare
pentru fiecare persoană, dintre care unul se va înainta secretarului general al
Cultelor42.
Formularul amintit anterior era foarte util pentru autoritățile statului, deoarece prezenta o imagine riguroasă a fiecărui monah. În formular trebuiau trecute
gradul monahal, locul și data nașterii, ocupația și averea părinților, studiile, ocupația înainte de intrarea în monahism, averea înainte și după intrarea în monahism, domiciliul înainte de intrarea în monahism, dacă a fost căsătorit și dacă are
copii, etc.43. Așa-zișii „chiaburi”, „dușmani ai poporului” sau cei cu „origini nesănătoase” puteau fi identificați cu ușurință și eliminați din viața monahală.
Mănăstirea Brâncoveanu a trimis informațiile cerute prin Darea de seamă
Nr. 239/1957. Pe 15 decembrie 1957 mănăstirea avea următorul sobor44:
41
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 2925/02.04.1957.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 9428/25.11.1957.
43
Ibidem.
44
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 10118/17.12.1957.
42
88
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
1. Arhimandrit Ioan Dinu – stareț, preot, pensionar
2. Protosinghel Serafim Popescu – duhovnic, preot
3. Ieromonah Veniamin Tohăneanu – econom, preot
4. Ierodiacon Ieronim Sofonea – diacon, student la I.T.U. Sibiu an III
5. Diacon Aurel Grecu – bibliotecar, diacon
6. Monah Timotei Tohăneanu – cântăreț, stupar, pictor
7. Monah Visarion Leancu – dulgher, îngrijitor uzină
8. Monah Sebastian Dobre, fără vedere
9. Monah Varnava Gavrilă, îngrijitor vite
10. Monah Efrem Druță – arhondar, grădinar
11. Monah Paisie Tinca – elev c. V Sem. Teol. Cluj
12. Monah Dometie Moian – bucătar, pantofar
13. Monah Nichita Corca – paraclisier
14. Monah Gherasim Andreias, vizitiu vite
15. Monah Teofil Părăianu – fără vedere
16. Frate Rasofor Victor Opriș – îngrijitor vite
17. Frate Rasofor Vasile Cîrstea – îngrijitor livadă pomi
18. Vasile Tohăneanu – îngrijitor la porci
19. Enea Popovici – ascultările de obște
Media de vârstă a monahilor era de 40,5 ani. Conform dării de seamă, starea
gospodărească a mănăstirii era mulțumitoare. Conferințele religioase s-au ținut
cu întreg soborul, în biserica mănăstirii, după încheierea slujbelor de seară. Subiectele au fost preluate din cărțile liturgice și cele bisericești. De asemenea, se
menționa că mănăstirea avea bibliotecă.
În ceea ce privește situația mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie din Toplița, starețul acesteia, Preasfinția Sa Arhiereul Emilian Antal a răspuns45 circularei Preasfinției Sale Teodor Scorobeț prin adresa Nr. 76/12.12.1957. Astfel, aflăm că la
acea dată, mănăstirea avea următorul sobor:
1. Arhiereu Emilian Antal – stareț, arhiereu-pensionar
2. Ieromonah Ioanichie Bocșa
3. Ieromonah Mihail Goia – econom
4. Ierodiacon Gherman Filip
5. Monah Agatanghel Mihai – casier
6. Monah Ignatie Vaida – elev an. II Sem. Teol. Cluj
Media de vârstă a monahilor era de 40 de ani. Starea gospodărească a mănăstirii era mulțumitoare, dar se simțea nevoia aducerii unor noi viețuitori pentru a
intensifica programul liturgic. Conferințele religioase nu s-au ținut, dar unii
membri ai soborului au luat parte la conferințele religioase ale protopopiatului.
Biblioteca mănăstirii era mică, dar monahii aveau acces la biblioteca personală
a Părintelui Stareț, care era mai mare.
45
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 10099/17.12.1957.
89
Studii istorice sibiene, 2/2022
Demn de remarcat este faptul că la finalul adresei, arhiereul Emilian nota
cinci monahi care au părăsit mănăstirea din 1955. Patru dintre ei au plecat la alte
mănăstiri, dar monahul Stavrofil (Ioan) Pătrunjel, a „ieșit din monahism, reîntors
la părinți în com. Maieruș, Reg. Stalin”46.
Mănăstirea Predeal și-a trimis Darea de seamă cu Nr. 24/20.12.1957, înregistrată la Arhiepiscopie cu Nr. 10257/23.12.1957.
Din Darea de seamă47 reiese faptul că soborul mănăstirii era foarte mic:
1. Ieromonah Visarion Cojocaru - stareț
2. Ieromonah Sofronie Achim – secretar
3. Monah Casian Cuciureanu
Media de vârstă a monahilor era de 36,6 ani. Starea gospodărească a
mănăstirii era precară. Aceasta poseda 2 ½ ha unde se aflau cele două biserici
(una mica – monument istoric – cu hramul Sfântul Nicolae și una mare cu hramul
Nașterea Maicii Domnului), clădirile și cimitirul monahilor și al mirenilor din
Parohia Predeal. În rest, pe acea suprafață se afla o grădină de legume și loc de
fânaț. Cu toate acestea, mănăstirea nu administra toate clădirile aflate de drept în
proprietatea acesteia, deoarece o parte era ocupată de Departamentul Cultelor
(care avea acolo casa de odihnă), iar stăreția era ocupată de către fostul preot
paroh Leonte Frângu. Cimitirul era folosit de Parohia Predeal, care percepea taxe
pentru locurile de înmormântare, dar nu ajuta mănăstirea la plata impozitului
pentru teren, pe care așezământul monahal era nevoit să-l plătească din fonduri
proprii. Conferințe religioase nu s-au ținut deoarece mănăstirea nu avea posibilități de întreținere a unui personal numeros. Mănăstirea Predeal avea bibliotecă,
în care majoritatea cărților erau scrise cu litere chirilice, dar monahii citeau și
revistele Patriarhiei, precum Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Ortodoxia.
Semne îmbucurătoare la mănăstirea Brâncoveanu. În ceea ce privește viața monahală de la mănăstirea Brâncoveanu, aceasta era înfloritoare. Pe 20 ianuarie 1959, Părintele Stareț cerea primirea în rândul fraților a tânărului Aurel Grama, conform dispozițiilor regulamentare privind intrarea în monahism. Cererea
a fost aprobată48. De asemenea, dintr-un raport al mănăstirii Brâncoveanu către
Arhiepiscopie, aflăm că monahul Dometie Moian învăța la Școala de Cântăreți
bisericești din Cluj49. De altfel, chemarea monahală nu era o simplă iluzie pentru
monahi. Drept dovadă, fratele-rasofor Victor Opriș a fost nevoit să părăsească
mănăstirea Brâncoveanu50, deoarece a primit ordin de chemare în armată în ziua
de 7 aprilie 1958. După aproape un an, pe 31 ianuarie 1959, starețul mănăstirii,
arhimandritul Ioan Dinu raporta că numitul s-a întors în mănăstire și „declară că
46
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 10099/17.12.1957.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1957, Nr. 10257/23.12.1957.
48
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 812/28.01.1959.
49
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond III-63-1959, Nr. 1032/03.02.1959.
50
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 1072/05.02.1959.
47
90
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
a rămas statornic în hotărârea ce și-a luat atunci când a venit la mănăstire, de ași trăi toată viața în mănăstire și acum își înnoieste făgăduința de a trăi în supunere și ascultare mănăstirească”51. Drept urmare, Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul
Nicolae Colan a aprobat ca numitul să-și reia locul în rândul fraților rasofori de
la mănăstirea Brâncoveanu. În plus, pe 11 martie 1959, arhimandritul Ioan Dinu
solicita52 admiterea legală a tânărului Ștefan Popica în rândul fraților. Cererea a
fost aprobată.
Atenția Departamentului Cultelor. Interesant este faptul că pe 13 martie
1959, arhimandritul Ioan Dinu raporta53 că în seara zilei de 23 februarie 1959 sa prezentat la mănăstirea Brâncoveanu împuternicitul Departamentului Cultelor,
Ștefan Motreanu. Acesta a cerut date privind înființarea mănăstirii, renovarea
acesteia, clădirile, terenurile, personalul monahal, animalele, inventarul agricol
și atelierele mănăstirii. Aceasta se întâmplă în timp ce Securitatea și Departamentul Cultelor duceau o lupta aprigă pentru reducerea numărului de monahi.
Din păcate, pe 14 martie 1959, fratele Aurel Grama solicita aprobarea ieșirii
din mănăstire54. Solicitarea a fost aprobată.
Conferințele religioase monahale. Pe 30 martie 1959, Cancelaria Sfântului
Sinod transmitea că „în conformitate cu rezoluția Preafericitului Patriarh Justinian, vă trimitem alăturat subiectele care urmează să fie tratate la conferințele de
îndrumare duhovnicească în mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române, pe
anul 1959, potrivit art. 7 lit. c din Regulamentul de organizare a vieții monahale”55.
Temele erau împărțite în patru subiecte:
1. Subiecte cu caracter moral-duhovnicesc;
2. Subiecte cu caracter liturgic;
3. Subiecte cu caracter pastoral;
4. Subiecte cu caracter istoric.
În total, erau 30 de lecturi recomandate, care urmau să fie tratate pe parcursul
anului. Era vorba de fragmente din Sfânta Scriptură, din scrierile sfinților părinți,
dar și alte cărți și studii cu tematică religioasă sau istorică. De altfel, este cunoscută preocuparea constantă a Preafericirii Sale Patriarhul Justinian, pentru cultura monahilor. Preafercirea Sa a afirmat: „sunt călăuzit de gânduri precise, de aceea dau și norme precise, vreau un monahism luminat, nu ignorant”56.
Mișcări în rândul monahilor. Pe 9 mai 1959, diaconul Aurel Grecu de la
Mănăstirea Brâncoveanu era transferat la Mănăstirea Sfânta Treime-Catedrala
Reîntregirii din Alba Iulia57.
51
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 1072/05.02.1959.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 2574/16.03.1959.
53
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 2573/16.03.1959.
54
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 2737/19.03.1959.
55
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 3147/06.04.1959.
56
G. Stan, Părintele Patriarh…, p. 94.
57
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 4250/01.05.1959.
52
91
Studii istorice sibiene, 2/2022
La 9 mai 1959, ierodiaconul Ieronim Sofonia, monahul Dometie Moian și
monahul Gherasim Andreiaș de la mănăstirea Brâncoveanu erau scoși dintre cadrele mănăstirii Brâncoveanu58, fără a se specifica motivul.
O lună mai târziu sosea la Arhiepiscopie următoarea telegramă: „Ieromonahul Boia la ordinul verbal al inspectorului Goprilă de la [Departamentul de] Culte
a plecat la Toplița. Stop. Binevoiți a dispune reîntoarcerea urgentă la mănăstirea
noastră [Sfânta Treime-Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia]. † Episcop Veniamin”59. Această telegramă dovedește în mod cert faptul că Departamentul Cultelor își depășea cu mult atribuțiile și lua decizii fără consultarea chiriarhilor. Mutarea monahilor de la o mănăstire la alta era o prerogativă a chiriarhului, deoarece
acesta era conducătorul fiecărei mănăstiri, conform Regulamentului pentru organizarea vieții monahale. În schimb, împuterniciții Departamentului acționau după cum doreau și doar Chiriarhia îi putea opri.
Pe 30 iunie 1959, starețul Mănăstirii Predeal, ieromonahul Sofronie Achim
îi comunica60 Mitropolitului Nicolae că pe 20 mai, ieromonahul Visarion Cojocaru părăsise mănăstirea și nu se întorsese.
Pe 17 august 1959, ieromonahul Ieronim Rohan de la schitul Sfântul Gheorghe-Sărciori, declara că se retrage din schit, stabilindu-se cu domiciliul la fratele
său.
Pe 8 august 1959, Preasfinția Sa Episcopul Teofil al Clujului îi propunea
Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae, ca ieromonahii licențiați în teologie „cari
trebuind să iasă din mănăstiri, cu aprobarea Departamentului Cultelor, ar putea
fi utilizați ca preoți la aceste parohii sărace [unde din cauza condițiilor modeste,
preoții cu familie nu pot trăi] (...) Din acest motiv, cu toată cinstea, rugăm pe
Înaltpreasfinția Voastră (...) să binevoiți a susține la Onor. Departament al Cultelor, ideea ca acești călugări licențiați în teologie, care trebuie să iasă din mănăstire, să poată fi utilizați ca preoți în parohiile sărace din eparhia noastră și în alte
eparhii unde nevoile ar cere aceasta”61.
Aplicarea noului regulament monahal. Nici n-a apucat să ajungă noul
regulament pentru organizarea vieții monahale la Arhiepiscopie, că Departamentul Cultelor a și trimis un ordin prin care dorea să sporească controlul asupra așezămintelor monahale:
vă rugam să luați următoarele măsuri:
1. Ghidurile ce se vor întocmi și tipări pentru mănăstirile, schiturile și metocurile
monumente istorice, spre a fi puse la îndemâna vizitatorilor, precum și sinodicele ce se vor afișa în aceste locașuri, să cuprindă numai date temeinic controlate și corespunzătoare cu adevărul istoric.
58
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 5204/08.06.1959.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 5223/09.06.1959.
60
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 5874/02.07.1959.
61
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 7016/13.08.1959.
59
92
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
2. Achiziționarea medicamentelor de către mănăstiri pentru micile lor farmacii și
folosirea acestor medicamente să se facă numai pentru persoanele care trăiesc
în mănăstiri , schituri și metocuri, potrivit unei evidențe scrise ușor de controlat.
3. Sosirea vizitatorilor care sunt găzduiți în mănăstiri (sau schituri) sa fie anunțată organelor de miliție potrivit normelor în vigoare (adică în timp de 24 ore
de la sosire).
Director, M. Neicov62.
Pe baza acestui ordin, Mitropolitul Nicolae Colan a emis Circulara Nr.
726463, la 27 august 1959, către mănăstirile Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Sfântul Nicolae-Predeal, Reîntregirea-Alba Iulia, Sfântul Ioan Botezătorul-Alba Iulia, Sfânta Parascheva-Petriș-Deda, Sfântul Ilie-Toplița și schiturile Sfântul Gheorghe-Țetiu, Sfântul Gheorghe-Foltea, ordonând respectarea întocmai a dispozițiilor ordinului. Stareții erau răspunzători pentru aplicarea dispozițiilor.
Pe 29 august 1959, însuși Preafericirea Sa Patriarhul Justinian trimitea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae64, Regulamentul pentru organizarea vieții monahale votat de Sfântul Sinod în ședința din 3 iulie 1959 și aprobat de Departamentul Cultelor prin Decizia Nr. 11525/1959.
Pe 28 septembrie 1959, Preasfinția Sa Teodor Scorobeț trimitea o circulară
către mănăstirile Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Sfântul Nicolae-Predeal, Reîntregirea-Alba Iulia, Sfântul Ioan Botezătorul-Alba Iulia, Sfânta Parascheva-Petriș-Deda și Sfântul Ilie-Toplița prin care transpunea Regulamentul anterior menționat, „cu îndatorirea de a-l studia împreună cu întreg soborul mănăstiresc și al pune imediat în aplicare”65.
Semne îngrijorătoare la Alba Iulia. Poate cel mai interesant document este
Raportul Nr. 71/1959, pe care mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia
l-a trimis Arhiepiscopiei. Redau integral conținutul raportului:
R. P. R.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu
Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”
Alba Iulia
Nr. 71/1959
Înalt Prea Sfințite Stăpâne.
Cu smerită metanie Vă raportăm următoarele:
În ziua de 21 X ora 5 p.m. a venit în control Dl. Insp. General de la Culte
Dinulescu, însoțit de Dl. Insp. Raional Alba, Staicu.
Au mers mai întâi în Sf. Biserică și au controlat cărțile de la strană și a găsit
un Mineu că nu era pe prima pagină complet ras titulatura fostului rege Mihai.
Apoi a intrat în Sf. Altar, fără să-și ceară voie și mi-a cerut Sf. Evanghelie, pe
62
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1959, Nr. 7264/25.08.1959.
Ibidem.
64
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond III-194-1959, Nr. 7445/31.08.1959.
65
Ibidem.
63
93
Studii istorice sibiene, 2/2022
care i-am arătat-o și am desfăcut prima pagină, unde nu era șters numele
fostului rege Mihai.
După ce am ieșit din Sf. Altar, i-am spus că așa le-am primit și crezând că cei
dinaintea mea le-au controlat, nu m-am mai uitat la nicio carte.
Apoi a făcut controlul la chilia lui Muntean C-tin și Roșca V-le, unde nu au
găsit nimic nepotrivit.
După aceea au trecut în anticamera chiliilor și a controlat biblioteca, unde a
găsit cărți mai vechi de anul 1944, unde se spunea rău de comuniști. De
asemenea, a găsit o revistă „Viața românească” din anul 1940 unde aveau
articole mai mulți scriitori, printre care și Tudor Arghezi în frunte, actualmente
scriitor apreciat și la urmă, era arătat de Pallady expoziția și artă plastică,
unde se arată două femei goale.
Li s-a spus că sunt cărți primite de la P.S. Policarp și care au fost controlate,
încredințați că a fost făcută această lucrare. Că noi nu avem timp nici să ne
facem pravila noastră, fiind ocupați cu munca și slujba, dar să mai citim cărți
de cultură generală. De altminteri, putea fi orice carte urâtă, dacă nu s-au
controlat, nu poate fi o învinuire asupra noastră. Și ca dovadă că nu am știut
că sunt cărți rele, nici nu ne-am ferit, fiind puse în anticamera chiliei de lângă
biserică. De asemenea, cum aș putea ține eu astfel de cărți, când eu am fost
voluntar în „Războiul Antifascist”, că nu am stat acasă, ci mi-am vărsat sângele
pe front. În fine, s-a dat sarcină lui Muntean C-tin care a făcut milităria la
securitate, să le controleze și apoi cele rele să le depună la protopopiat.
Apoi a făcut controlul chiliilor celorlalte. La monahul Olteanu Ilarion nu a
găsit nimic deosebit, deși l-au căutat și în portofel, la stareț nu a găsit nimic
nepotrivit, la fr. Pleșcan N. și Bârsan N. a găsit un bilet de voie pe care l-am
dat pentru de. Pleșcan N. și Hiticaș P. să meargă la hramul Sf. M-ri Râmeț și
un carnet cu diferite (cuvânt indescifrabil) din cărțile citite.
După aceea a mers la chilia fr. Dirig V-le și Hiticaș Petru unde a găsit poze
de la [mănăstirea] Vladimirești, a fostului rege Mihai și un memoriu și altele,
cari după declarația fr. Hiticaș P. care era de față, erau a lui Dirig V-le.
Eu le-am spus că nu știm nimic de acestea, fiind turburat de cele găsite.
În fine, s-au luat aceste lucruri care se vor depune de Dl. Dinulescu la cei în
drept.
Apoi au plecat și pe drum le-am spus că-mi recunosc greșeala, că am dat
bilete de voie să meargă la altă Sf. M-re, la hram, deoarece nu am știut că nu
se poate da, că de acum nu voi mai elibera astfel de bilete. Căci la cererea lor
și ca o mângâiere pentru munca depusă, la un an o data să se dea voie să
meargă la altă Sf. M-re sau la Sf. Moaște, nu mi s-a spus de nimeni în mod
precis.
Când a venit Dirig V-le de la Sebeș unde a fost sa vândă varză, i-am cerut să
dea declarație de cele găsite, declarație care se anexează.
Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm a dispune.
Alba Iulia 27 oct. 1959
Sărut mâna,
Stareț
ierom. Grigorie
94
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Declarație
Subsemnatul Fr. Dirig V-le prin prezenta declar următoarele: Recunosc că
cele ce s-au luat de Tov. Împuterniciți sunt ale mele și nu are niciun amestec cu
fr. Petru. De asemenea nu a știut nimeni din obște.
Memoriul a fost lăsat de pr. Cleopa Nanu când a fost cu mine în chilie, poza
lui Mihai a fost luată de pr. Cleopa Nanu din cărțile P.S. Policarp când le-a
adus de la Craiova. Celelalte obiecte le-am avut de când eram în viața civilă.
Toate acestea au rămas de la Cleopa Nanu.
Aceasta îmi este declarația.
Dirig Vasile
Alba Iulia
27 oct. 1959
R. P. R.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu
Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”
Alba Iulia
Nr. 75/1959
Către
Sf. Arhiepiscopie Ort. Rom. Sibiu
Vă aducem la cunoștință că Dirig Vasile a plecat din Sf. M-re în ziua de 28
oct. ora 15, plecând în Com. Farcașa Raionul Ceahlău Reg. Bacău,
conformându-se hotărârii obștei.
Alba Iulia 28 X 1959
Stareț,
ierom. Grigorie66.
Putem constata cu foarte mare ușurință, modul bolșevic în care Departamentul Cultelor înțelegea să facă controale în mănăstiri. De asemenea, vedem cu ușurință cum a fost smuls orice sentiment monarhic din inima poporului român. Comuniștii au înlăturat în mod brutal orice referință la regimul cu adevărat democratic, monarhia constituțională. Dictatura a fost impusă asemenea unui fier încins. Până și numele Majestății Sale Regelui însemna un pericol la adresa unui
regim ilegitim și aflat în dezacord cu năzuințele democratice ale poporului român.
Fotografiile de la mănăstirea Vladimirești, unde Maica Domnului s-a arătat
maicii Veronica și care în cele din urmă a fost desființată de comuniști, cele cu
Majestatea Sa Regele și acel memoriu l-au costat pe fratele Vasile, locul în
mănăstire, deoarece autoritățile puteau avea acum un motiv serios pentru a desființa mănăstirea. Singura opțiune era ca acesta să părăsească așezământul mona-
66
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 9074/02.11.1959.
95
Studii istorice sibiene, 2/2022
hal. Ulterior, pe 2 noiembrie 1959 și fratele Petru Hiticaș a părăsit mănăstirea67.
Ambii s-au întors la casele părintești.
Decretul Nr. 410/1959. Pe 28 octombrie 1959, Prezidiul Marii Adunări
Naționale adopta Decretul 410/1959.
Pe 3 noiembrie i se încuviința68 fratelui Ștefan Popica rămânerea în mănăstirea Brâncoveanu. Pe 9 decembrie, inspectorul Departamentului Cultelor, Ștefan
Motreanu, a făcut o inspecție în mănăstirea Brâncoveanu, raportată Arhiepiscopiei de starețul mănăstirii69, prilej cu care s-a constat că fratele Ștefan Popica trebuie să părăsească mănăstirea. Cu toate acestea, se așteptau dispozițiuni din partea Înaltpreasfinției Sale Mitropolitului Nicolae înainte de a se proceda în vreun
fel.
Pe 24 decembrie 1959, arhiminadritul Theofil Niculescu, de la Catedrala
mitropolitană din Craiova, îi cerea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae să-l
primească în Arhiepiscopia sa, spre a deservi o parohie vacantă. Alăturat trimitea
binecuvântarea de ieșire din eparhie semnată de Înaltpreasfinția Sa Firmilian,
Mitropolitul Olteniei. Pe 28 decembrie 1959, mitropolitul Nicolae aproba cererea, urmând să i se ofere arhimandritului Theofil, o parohie.
Ieromonahul Cleopa Nanu se adresa70 Înaltpreasfințitului Mitropolit în 24
ianuarie 1961, solicitându-i să fie reintegrat, deoarece îndeplinea criteriile cerute
de Decretul Nr. 410/1959, fiind absolvent de seminar. Fusese scos din mănăstirea
Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, fără să i se aducă la cunoștință motivul.
Pe 26 aprilie 1960, Arhiepiscopia trimitea Departamentului Cultelor, un tabel cu personalul monahal existent în mănăstiri, având pensie de la Stat. Astfel,
aflăm că doar 5 monahi din Arhiepiscopie beneficiau de pensie de la Stat și anume:
1.
1.
2.
1.
2.
„Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus Raionul Făgăraș
Arhimandrit Ioan Dinu - stareț, a prezentat declarația scrisă că renunță la pensie și rămâne în Mănăstire
Mănăstirea „Sf. Treime” – Alba Iulia
P.S. Episcop Veniamin Nistor - stareț
Monahia Mina (Maria) Șpan - îngrijitoare, declara că își menține pensia
întrucât este ieșită de multi ani din mănăstirea de maici, iar la Alba Iulia face
serviciu de îngrijitoare și econoamă, astfel încât nu mai are ascultare de călugăriță. La nevoie e gata să depună rasa.
Mănăstirea „Sf. Ilie” – Toplița, regiunea Autonomă Maghiară.
P.S. Episcop Emilian Antal, stareț
Arhimandritul Melchisedec Dimitriu (Mihail) preot slujitor, a prezentat declarație scrisă că renunță la pensie și rămâne în Mănăstire”71.
67
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 9150/05.11.1959.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 8963/03.11.1959.
69
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 10370/06.12.1959.
70
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 651/25.01.1960.
71
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 3538/27.04.1960.
68
96
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Noi ordine din partea Departamentului Cultelor. Pe 9 iunie 1960, Administrația Patriarhală, prin consilierul administrativ, aducea la cunoștință Arhiepiscopiei, adresa Departamentului Cultelor Nr. 5808, referitoare la schimbarea
destinației terenurilor zise „vatra mănăstirii”, care constituie sau fac parte din zonele de protecție ale unor monumente istorice. Astfel, Departamentul Cultelor
făcea cunoscut
următoarele:
1. Orice schimbare a amenajării și folosirii acestor terenuri care ar putea aduce
modificări cadrului corespunzător monumentelor, nu este îngăduită decât cu
aprobarea Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare
– Direcția Monumentelor Istorice.
2. Cererile însoțite de o schiță și o descriere succintă a propunerilor de construcții
sau instalații noi, de executări sau desființări de plantații, etc. vor fi înaintate
de conducerea eparhiei, Departamentului Cultelor, care le va transmite Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare – Direcția Monumentelor Istorice, spre avizare72.
Pe 28 iunie 1960, Maica Stareță a Mănăstirii Sfânta Parascheva Petriș-Deda,
monahia Eftimia trimitea o cerere73 Înaltpreasfinției Sale Mitropolitului Nicolae,
rugându-l să le aprobe un ajutor financiar pentru alimente și îmbrăcăminte. Arhiepiscopia i-a aprobat un ajutor de 1000 lei.
Erori de serviciu sau influența autorităților? Deranjantă este circulara pe
care Protopopiatul Făgăraș a trimis-o mănăstirii Brâncoveanu, la 6 iulie 1960.
Adresa, înregistrată la protopopiat cu Nr. 614/1960 îi atrăgea atenția Părintelui
Stareț să oficieze slujbele la o oră matinală pentru a ajuta la seceriș „astfel ca
Frăția Ta, [Părintele Stareț Arhimandritul Ioan Dinu] să nu prejudiciezi cu nimic
bunul mers al secerișului”74. De asemenea, „Frăția Ta nu vei mai face nicio plată
personalului auxiliar până nu va veni schema de organizare aprobată de On.
Departament al Cultelor și pe care Ți-o voi comunica la timp potrivit”75. În plus,
Protopopiatul Făgăraș atrăgea atenția că „orice reuniune a mai multor preoți cu
scop de servicii divine sau oricum este cu desăvârșire interzisă. Ieșirea la hotar,
sfințire de cruci în parohia Sf. Tale este admisă de unul singur și după ce ai
obținut aprobarea organelor puterii de Stat locale și a oficiului nostru. Conform
legilor în vigoare, câmpul nu este locaș de cult. Frăția Ta răspunzi penal de
executarea întocmai”76. Adresa a fost trimisă de către Părintele Stareț, Arhiepiscopiei, care și-a exprimat foarte clar dispozițiile, printr-o adresă către Protopopiatul Făgăraș, apărând astfel foarte clar, prestigiul mănăstirii: „Dispunem că
ofpp. [Oficiul protopopesc Făgăraș] să nu mai dea ordine mănăstirii „Brânco72
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1960, Nr. 4187/23.05.1960.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-50-1960, Nr. 5031/23.07.1960.
74
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1960, Nr. 6081/27.07.1960.
75
Ibidem.
76
Ibidem.
73
97
Studii istorice sibiene, 2/2022
veanu” de la Sâmbăta de Sus, cum a fost circulara ofpp. Nr. 614/1960. Mănăstirea „Brâncoveanu” ține direct de Arhiepiscopie, care este singura în măsură să
dea ordine mănăstirii”77. Nu este exclus ca Protopopiatul să fi fost supus unor
presiuni din partea autorităților, spre a redacta o asemenea circulară nu doar
jignitoare, ci și anticanonică.
Hirotonia Părintelui Teofil Părăianu. Pe 15 august 1960, de hramul
mănăstirii Brâncoveanu, Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Nicolae îl hirotonea
ierodiacon pe monahul Teofil Părăianu, viitorul mare duhovnic al românilor.
În acest timp, împuterniciții Departamentului Cultelor duceau o campanie în
așezămintele monahale din Sudul și Estul Țării, pentru a scoate cât mai mulți
monahi din mănăstiri.
Noi plecări din mănăstiri. Pe 22 august 1960, mănăstirea Brâncoveanu
informa Arhiepiscopia printr-o adresă, că monahul Vasile Cîrstea și fratelerasofor Victor Opriș au fost nevoiți să părăsească mănăstirea deoarece vârsta lor
nu corespundea celei cerute prin Decretul Nr. 410/1959. Mănăstirea îi solicita
Înaltpreasfintiei Sale Mitropolitului Nicolae să aprobe ca celor doi să le fie
acordat un ajutor de 500 lei fiecăruia, „pentru strictul necesar, până ce se vor
putea angaja în câmpul muncii”78. De asemenea, mănăstirea alătura un tabel cu
soborul, menționând că avea în grijă 4 bolnavi care nu făceau parte din sobor.
Arhiepiscopia a aprobat ajutorul financiar79, apreciind gestul făcut de așezământul monahal.
Pe 15 martie 1961, mănăstirea Brâncoveanu înainta Arhiepiscopiei un
tabel80 cu viețuitorii mănăstirii. Din păcate, constatăm o scădere a numărului monahilor, de la 19 în 1957, la 12 în 1961. În 1961, soborul era format din:
1. Arhimandrit Ioan Dinu
2. Arhimandrit Serafim Popescu
3. Ieromonah Veniamin Tohăneanu
4. Ieromonah Sofronie Achim (sosit în 30 martie 1961)
5. Ierodiacon Paisie Tinca
6. Ierodiacon Teofil Paraianu
7. Monah Visarion Leancu
8. Monah Timotei Tohăneanu
9. Monah Sebastian Dobra
10. Monah Varnava Gavrilă
11. Monah Nichita Corca
12. Monah Efrem Druță
Actuala medie de vârstă a monahilor era de 49,5 și reprezenta o creștere de
nouă ani față de anul 1957. Efectele Decretului se văd foarte clar: scoaterea mul77
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1960, Nr. 6081/27.07.1960.
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 6799/25.08.1960.
79
Ibidem.
80
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond V-66-1961, Nr. 2796/23.03.1961, Nr. 3072/04.05.1961.
78
98
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
tor monahi tineri din mănăstiri, cu scopul de a stopa creșterea numărului celor
care își dedicau viața Mântuitorului.
Cele mai dure efecte ale Decretului. Dintre așezămintele monahale din
Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu, am constat că una a fost
desființată. Nu am reușit să identific vreun act legat strict de desființarea mănăstirii de maici Sfânta Parascheva din Petriș-Deda, ci o cerere a fostei starețe, pe
care o voi reda integral și care prezintă în cel mai bun mod suferințele îndurate
de monahii care au fost nevoiți să părăsească mănăstirile, din cauză că nu îndeplineau condițiile impuse de Decretul Nr. 410/1959 sau cei a căror mănăstire a fost
desființată:
Înalt Prea Sfințite Stăpâne.
Subsemnata monahie Ghișan Eftimia, fostă stareță la mănăstirea „Cuv. Parascheva” din Petriș-Deda,
Vin înaintea Înalt Prea Sfinției Voastre cu această rugăminte: înainte de desființarea mănăstirii am fost internată la spitalul din Reghin, a doua oară la clinica din Cluj unde mi s-a spus, că am trebuință de liniște și tratament pe care
nici până în prezent nu le-am obținut.
La cuvântul Înalt Prea Sfinției Voastre și al Prea Sfințitului Emilian, m-am
decis sa vin la Toplița, unde timpul cât am stat m-am simțit bine până la data
de întâi iunie a.c. când Prea Sfințitul Emilian mi-a spus că nu mai este voie să
mai stau în mănăstirea Toplița; de la acea dată locuiesc unde pot, pe la maicile
care sunt intrate în servici, dar în starea asta nu pot să fiu mult timp fiind
bolnavă, nu pot să intru nicăieri să lucrez, iar maicile care sunt intrate în serviciu nu vor putea să mă întrețină atât pe mine, cât și pe ele.
Cu smerenie vă rog pe Înalt Prea Sfinția Voastră a mi se da și mie o posibilitate cât de mică, cu care sa pot trăi și eu...
Rămân încredințată că cererea mea va fi aprobată.
Rămân a Înalt Prea Sfinției Voastre supusă fiică duhovnicescă.
Monahia Eftimia Ghișan
Toplița la 1 oct. 196181.
Din păcate, din cauza faptului că Arhiepiscopia nu avea posibilitatea de a
plasa pe fosta Maică Stareță într-un post potrivit stării și sănătății dumneaei, nu
i s-a putut da curs cererii.
Concluzii. Din documentele pe care le-am analizat, se conturează un tablou
clar al Monahismului din Arhiepiscopia Sibiului în perioada Decretului
Nr.410/1959. Comparat cu eparhiile din Sudul și Estul Țării, efectele Decretului
Nr. 410/1959 nu sunt atât de însemnate. Cu toate acestea, dacă ne raportăm la
situația din Ardeal, care 1000 de ani s-a aflat sub puteri străine, unde monahii au
fost de foarte multe ori alungați și prigoniți, Decretul Nr. 410/1959 a însemnat
un mare pas înapoi în ceea ce privește renașterea monahismului. Plecarea multor
tineri din mănăstiri a însemnat și dificultăți privind gospodărirea mănăstirilor,
81
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond II-31-1958, Nr. 7983/06.10.1961.
99
Studii istorice sibiene, 2/2022
deoarece susținerea unor astfel de așezăminte necesita mâini în putere, iar
subvențiile pentru angajarea de personal erau foarte mici și categoric insuficiente
pentru bunăstarea acestor oaze de spiritualitate și cultură românească.
Cu ajutorul Domnului, în ultimele trei decenii, viața monahală din Arhiepiscopia Sibiului s-a întărit foarte mult. Din Arhiepiscopia Ortodoxă Română de
Alba Iulia și Sibiu a renăscut Episcopia de Alba Iulia (reînființată în 1975) sub
Preasfinția Sa Emilian Birdaș, ulterior ridicată la rang de Arhiepiscopie (în 1998)
sub Înaltpreasfinția Sa Andrei Andreicuț. De asemenea, tot din teritoriile care au
aparținut Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu au luat ființă
Episcopia Covasnei și Harghitei (în 1994) sub Preasfinția Sa Ioan Selejan și
Episcopia Devei și Hunedoarei (în 2009) sub Preasfinția Sa Gurie Georgiu.
În documentele la care am avut acces se făcea referire la următoarele mănăstiri:
Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia și Sibiu
1. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Sâmbăta de Sus
2. Mănăstirea „Sfântul Nicolae” – Predeal
3. Mănăstirea „Sfânta Treime – Catedrala Reîntregirii” – Alba Iulia
4. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” – Alba Iulia
5. Mănăstirea „Sfânta Cuvioasa Parascheva” - Petriș Deda
6. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Toplița
7. Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Țetiu
8. Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Foltea
După 63 de ani de la adoptarea Decretului Nr. 410/1959, situația așezămintelor monahale ortodoxe din teritoriul fostei Arhiepiscopii Ortodoxe Române
de Alba Iulia și Sibiu este următoarea:
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Sibiului:
1. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului – Sfântul Constantin Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus
2. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Turnu Roșu
3. Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Nocrich
4. Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” – Berivoi
5. Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” – Bunești
6. Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului” – Șinca Veche
7. Mănăstirea „Sfântul Nicolae” – Predeal
8. Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Dejani
9. Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Poiana Brașov
10. Mănăstirea „Sfântul Pantelimon – Colțul Chiliilor” – Zărnești
11. Mănăstirea „Soborul Sfinților Apostoli” – Șimon
12. Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului – Făget” – Boholț
13. Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Cârțișoara
14. Mănăstirea „Sfânta Treime” – Orlat
100
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
15. Mănăstirea „Naștera Maicii Domnului – Măgura” – Jina
16. Mănăstirea „Sfânta Treime” – Sibiel
17. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Pelișor
18. Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Loamneș
19. Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Foltea
20. Schitul „Nașterea Maicii Domnului” – Bazna
21. Schitul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” – Rășinari
22. Schitul „Înălțarea Domnului” – Veștem
23. Schitul „Sfântul Serafim de Sarov” – Chirpăr
24. Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” – Șura Mare
25. Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul – Radu Negru” – Breaza
26. Schitul „Naștera Maicii Domnului” – Șinca Veche
27. Schitul Înălțarea Domnului – Augustin
28. Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” – Șinca Nouă
29. Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Moeciu de Jos
30. Schitul „Sfântul Efrem cel Nou” – Cristian
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei:
1. Mănăstirea „Hristos Pantocrator” – Alba Iulia
2. Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Râmeț
3. Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Lupșa
4. Mănăstirea „Sfântul Mucenic Pantelimon” – Iasă
5. Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Alba Iulia
6. Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Afteia
7. Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Dumbrava
8. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Albac-Rogoz
9. Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Țet
10. Mănăstirea „Martirii Neamului” – Muncel
11. Mănăstirea „Buna Vestire” – Pătrângeni
12. Mănăstirea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Strungari
13. Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Rimetea
14. Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Rimetea
15. Mănăstirea „Sfânta Cuvioasa Parascheva – Subpiatră” – Sălciua
16. Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Livezile
17. Mănăstirea „Sfântul Nectarie” – Ponor
18. Mănăstirea „Sfântul Spiridon” – Ponor
19. Mănăstirea „Buna Vestire” – Cheile Cibului
20. Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Poșaga
21. Mănăstirea „Sfinții Ierarhi Iorest și Sava” – Valea Bistrei
22. Mănăstirea „Sfântul Ghelasie” – Cergăul Mic
23. Mănăstirea „Sfânta Treime” – Măgina
24. Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Tăuni
25. Mănăstirea „Sfânta Treime” – Fărău
101
Studii istorice sibiene, 2/2022
26. Mănăstirea „Înălțarea Domnului” – Poiana Sohodol
27. Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Recea
28. Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Sighișoara
29. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Sânmărtinul de Câmpie
30. Mănăstirea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Socolul de
Câmpie
31. Mănăstirea „Toți Sfinții” – Cașva
32. Mănăstirea „Sfântul Nicolae” – Lăpușna
33. Mănăstirea „Sfântul Nicolae” – Jacul Românesc
34. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Cipăieni
35. Mănăstirea „Înălțarea Domnului” – Nima Raciului
36. Schitul „Înălțarea Domnului” – Răzoare
37. Schitul „Adormirea Maicii Domnului” – Zimți
38. Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” – Aiud
39. Schitul „Buna Vestire” – Hăpria
40. Schitul „Sfântul Siluan Athonitul” – Cut
41. Schitul „Sfântul Ioan Teologul” – Găbud
42. Schitul „Învierea Domnului” – Albac
43. Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” – Călene
Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei:
1. Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae – Catedrala episcopală” –
Miercurea Ciuc
2. Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Toplița
3. Mănăstirea „Sfânta Treime și Tăierea Capului Sfântului Ioan
Botezătorul” – Făgețel
4. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Izvoru Mureșului
5. Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Doamnei
6. Mănăstirea „ Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul” – Valea Mare
7. Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Sita Buzăului
8. Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Români”
– Mărcuș
9. Mănăstirea „Icoana Maicii Domnului Prodromița și Sfântul Ierarh
Nectarie” – Comandău
10. Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Arhangheli
Mihail și Gavriil” – Dumbrăvioara
11. Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” – Gura Izvorului
Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei
1. Mănăstirea „Sf. Evanghelist Ioan” – Prislop
2. Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” – Crişan
3. Mănăstirea „Sfânta Treime” – Crişcior
4. Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” – Măgureni
102
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Groapa Seacă
Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Măgura
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Băiţa
Mănăstirea „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sf. Cuv.
Maxim Mărturisitorul” – Ohaba
9. Schitul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” – Ghelari
10. Schitul „Schimbarea la Față” – Retezat
11. Schitul „Duminica Tuturor Sfinţilor” – Suseni-Colț
12. Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” – Cucuiş
13. Schitul „Sf. Ierarh Nicolae” – Poiana Muntelui
14. Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” – Straja
15. Schitul „Duminica Sfinţilor Români” – Grădiştea de Munte
16. Schitul „Sf. Irodion de la Lainici” și „Sf. Doctori fără de arginți
Cosma și Damian” – Bălata
17. Schitul „Sf. Ier. Nectarie” – Nandru
18. Schitul „Nașterea Maicii Domnului” – Câmpu lui Neag
19. Schitul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” – Ardeu
20. Schitul „Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț” – Vața de Sus
21. Schitul „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sf. Cuv. Iosif Isihastul” –
Coroiești
22. Schitul „Buna Vestire” – Vălari
5.
6.
7.
8.
Acest număr impresionant de așezăminte monahale denotă o dinamizare a
vieții monahale din această parte a țării. Aceste așezăminte reprezintă repere pentru un popor prin cultura, moralitatea și istoria lor, dar și prin idealul către care
ele țintesc: mântuirea. Faptul că numărul lor a crescut așa de mult arată credința
pe care o are poporul român și cât de mult se poate realiza atunci când nu există
piedici.
Înaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a subliniat în cadrul Sinaxei Monahale a Arhiepiscopiei Sibiului, ținută în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă
„Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, în 8 octombrie 2015, că „viața spirituală din
mănăstire trebuie sa se răsfrângă într-o viață pastoral-misionară, pentru că monahii nu s-au retras în mănăstire pentru ca să se mântuiască singuri, ci ca să se roage
pentru întreaga lume, ca să poarte greutatea celor care n-au timp sau au nevoie
de mult sprijin. Ce valoare are o mănăstire pentru spiritualitatea ortodoxă, ce rol
sau ce utilitate sau folos au rugăciunile permanente, statornice, continue, ziua,
noaptea, din mănăstiri, pentru viața bisericească, ne dăm seama foarte ușor, dacă
ne gândim că Dumnezeu cu fiecare dintre noi are o chemare”82.
https://youtu.be/bj6WEcxpHKk, Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Sibiului,
TRINITAS TV, accesat în 02.07.2022
82
103
Studii istorice sibiene, 2/2022
IV. Bibliografie
A. Arhive
Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului
B. Volume
Înaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului
și Mitropolitul Ardealului, Bucuria de a trăi viața în Hristos, Sibiu, Editura Andreiana, 2012.
Înaltpreasfinția Sa Acad. Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului
și Mitropolitul Ardealului, Din exilul păcatului la Masa Împărăției, volumul I: Călătorie cu
Hristos spre Postul Mare, Sibiu, Editura Andreiana, 2016, volumul II: Pelerini cu Hristos spre
Înviere, prin Postul Mare, Sibiu, Editura Andreiana, 2017.
Patriarhia Română și Academia Română, Monahismul ortodox românesc: istorie, contribuții și repertorizare, volumul I: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi și până
în prezent, București, Editura Basilica, 2014.
Dr. Sebastian Dumitru Cârstea, Monahismul ardelean în trecut și astăzi, Sibiu, Editura Andreiana, 2008.
Prof. Dennis Deletant, România sub regimul comunist, București, Fundația Academia Civică, 2012.
Preot Dr. Ioan Dură, Monahismul românesc în anii 1948-1989: mărturii ale românilor și
considerații privitoare la acestea, București, Editura Harisma, 1994.
Dr. Cristina Păiușan, Acad. Prof. Univ. Dr. Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub
regimul comunist: 1945-1958, volumul I, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2001.
Preot Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004.
Arhimandrit Sofronie Saharov, Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul, traducere de
Preot Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, Sibiu, Editura Deisis, 2004.
Dr. George Stan, Părintele Patriarh Justinian Marina, București, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.
C. Legislație
Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian: 19481953, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1953.
„Regulament pentru organizarea vieții monahale, aprobat prin Decizia Nr. 11525/1959”, în
Biserica Ortodoxă Română, an LXXVIII, Nr. 1-2, ian.-feb. 1960, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă.
D. Studii și articole
Constantin Aioanei, Frusinica Moraru, „Biserica Ortodoxă Română în luptă cu «diavolul
roșu»” în Altarul Banatului, an XII (LI), Nr. 1-3, ian.-mar. 2001, Timișoara, Editura Mitropoliei
Banatului.
Prof. Dr. Iorgu Ivan, „Organizarea și administrarea Bisericii Ortodoxe Române în ultimii
50 de ani (1925-1975)”, în Biserica Ortodoxă Română, an XCIII, nr. 11-12, noi. – dec. 1975,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Adrian Nicolae Petcu, „Decretul nr. 410/1959 de la adoptare la aplicare”, în Biserică și stat.
Perspective teologice și istorice. Studii în memoria Părintelui Profesor Adrian Gabor, de VasileAdrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, Ionuț-Alexandru Tudorie (coordonatori), Brăila,
Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2019.
F. Materiale video
https://youtu.be/bj6WEcxpHKk, Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Sibiului, TRINITAS TV, accesat în 02.07.2022.
104
Monahismul ortodox din Arhiepiscopia Sibiului în fața decretului nr. 410/1959
Foto 1. Adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
privind introducerea și aplicarea noului Regulament al vieții monahale (1959)
Sursa: Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond III-194-1959, Nr. 7445/31.08.1959
105
Studii istorice sibiene, 2/2022
Foto 2. Telegrama de felicitare expediată de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Colan,
Preafericitului Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia zilei de naștere
Sursa: Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, fond I-2-1961, Nr. 1695/21.02.1961
106
Varia
O EXCURSIE PREMIUM…
(ITINERARII ISTORICE)
Timotei POP
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
[email protected]
Anul școlar 2021-2022. Ultimul pare-se sub semnul pandemiei. Sau al
teribilei împrejurări prin care dintre cei dragi ai noștri au plecat la Domnul. Un
an trist pentru mine, însă la școală a fost frumos. Interesant. Profesori Oameni.
Dăruiți cu har de dascăl. Acum la sfârșit de an realizez că timpul trece incredibil
de repede și pot spune deja cu nostalgie „am fost cândva pe-a zecea de liceu”.
Tradiția la Bruk spune că înainte de vacanța mare se pleacă în excursie. Un
sponsor generos oferă totul gratuit și nu mai rămâne decât de câștigat acest
privilegiu la Wettbewerb-ul despre cultura sașilor. Trăim în Siebenbürgen, ar fi
și ciudat să nu cunoaștem istoria locurilor și a oamenilor. Concursul s-a desfășurat în aulă într-o atmosferă de efuziune... Am participat 8 echipe de câte 4 elevi,
cei care trecusem de prima etapă. Întrebările veneau randomizat iar noi trebuia
să răspundem în 30 de secunde. Am avut câte 8 provocări, pe care 10D le-a trecut
cu bine. Tematicile au fost diverse: mai întâi elemente de cronologie, iar mai
apoi personalități sau nume bilingv de localități transilvane. Singura ezitare
pentru noi a fost legată de (ups!) anul în care școala noastră a fost ridicată la rang
de gimnaziu și anume 1555. Acum știm. Prima mențiune documentară a instituției este din 1380!
Am câștigat! Plecăm! Direcția vest și apoi sud, tocmai la Cazanele Dunării.
Dacă România ar fi un pește, cum ziceam când eram mic, mergem acum fix în
gura lui. Am pus bagajul și apoi geană pe geană. Somnul a venit cam greu, căci
deja creierul meu plecase în excursie și nenumărate proiecții fantastice mă făceau
să veghez, nu să dorm. Apoi a început furtuna și turna cu găleata. Cineva care
probabil voia să spele tot pentru ca lumea să fie curată...
Dimineața, 6 iunie 2022. Soare jovial, nici urmă de nor, aer pur, atmosferă
de vis. M-oi fi trezit? Cafeaua cu lapte, rucsacul în spate, alerg. Paisprezece elevi
și cu cei doi profesori, suntem 16 suflete. Plus șoferul, un tip destul de glumeț și
vorbăreț. Microbuzul are și extensie pentru bagaje. Deci în loc de patru roți,
plecăm pe șase... iunie bis acht. Suntem TransEuropa și mai exact vom merge
prin cinci județe: Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți.
Destinația: la Dunăre în Dubova, amonte de Orșova. La 9.00, nemțește,
plecăm. Autostrada A1. Așa că am parcurs repede prima parte a drumului, până
în zona Sebeș. Am ieșit de pe Autobahn între Orăștie și Simeria spre Călan și
Hațeg. Mi-am amintit că pe a 8-a, diriga de atunci proiectase o excursie la
109
Studii istorice sibiene, 2/2022
rezervația de zimbri, dar covid s-a opus... Nici de data aceasta nu ne oprim, poate
cu altă ocazie. Din mers vedem orașul care este aerisit, spun aceasta pentru că
am trecut prin fața parcului de lângă primărie și mi-a plăcut. Cu ani în urmă, eu
am mai trecut pe aici în drum spre mănăstirea Prislop, unde am dus flori la
mormântul părintelui Arsenie Boca. Îi aveam atunci pe bunici alături, ambii, și
eram fericit. Deoarece m-am documentat, aș spune că mi-au rămas în minte
vorbele lui Nicolae Iorga despre un alt locaș de cult ortodox din zonă, cum că ar
fi „fără pereche în toată românimea”, și anume biserica din Densuș, care rămâne
pentru mine, de asemenea, de cercetat. Se spune că este construită din pietre
romane fasonate, aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, spre care ne
îndreptăm noi acum.
Prima oprire. Am parcurs deja 157 km din drumul total de aproximativ 320
km. Fosta așezare romană se află la 17 km de Hațeg, pe DN68 și a fost cea mai
importantă metropolă de pe teritoriul Daciei Romane între anii 108-271. Capitală
a provinciei romane, este situată la 40 de km de Sarmizegetusa Regia, la rândul ei capitală a fostului regat dac. Aflându-mă aici, am o dovadă clară, palpabilă,
a originilor daco-romane. N-aș putea să spun totuși procentual cât din fiecare
simt că sunt eu... Ruinele orașului antic, ca niște oase măcinate de ploi și vânt și
arse de soare, sunt din materiale diverse, atât din piatră de râu și stâncă, de obârșie dacă probabil, dar și din marmură ce mă duce cu gândul la spița romană,
precum și cărămidă arsă în foc, amintind că „român” vine din daco-roman în
urma unei simbioze. E interesant și edificator să fiu aici.
În interiorul zidului de incintă, orașul de odinioară găzduia FORUL, acel
spațiu public unde se țineau discursuri, se discuta politică și se făcea comerț. Aici
se intersectau cele două drumuri principale, cardo maximus, orientat N-S, și
decumanus maximus, orientat E-V, adevărată inimă a orașului antic, sau busolă
a spațiului carpato-danubiano-pontic. Dacă închid ochii, aud forfota unei zile
obișnuite de luni în „agora” daco-romană și simt că vântul care adie acum este
același cu cel de acum mai bine de 1800 de ani, care înfoia togile demnitarilor
scorțoși sau rochiile diafane ale femeilor.
Din fosta Basilică au rămas mărturie resturi ale pilaștrilor cu capiteluri
ionice. Pe o latură a sa se afla curia, sala în care se țineau consiliile administrației
locale, iar sub aceasta, camere de tezaur, căci Dacia era bogată, bogăție cu care
a atras Roma...
În muzeul de arheologie din apropiere am văzut monede, argitărie, obiecte
din bronz, os, ceramică, sticlă, fragmente de mozaic, sau pictură murală precum
și arme. Dovadă că meșteșugurile erau înfloritoare.
Inedit, august 2015: descoperire arheologică la Ulpia Traiană, urma piciorului unui copil din acele vremuri imprimată într-o cărămidă făcând parte din
sistemul Hipocaustum, un mod de încălzire a locuințelor prin podea. Strămoșul
celor de azi!
110
O excursie premium… (Itinerarii istorice)
Amfiteatrul, având în mijloc arena, era destinat diverselor spectacole și
deși nu atât de mare, probabil, cât Colosseumul din Roma, era suficient de
încăpător pentru luptele cu gladiatori. În tribunele amfiteatrului, oamenii erau
așezați după statutul social: patricienii în rândurile din față, iar plebea pe rândurile din spate.
Apoi am ajuns la locul unde procuratorii luau taxele și supravegheau intrarea
legiunilor romane (XIII Gemina, V Macedonica) sau a unităților auxiliare în
oraș, unități care erau cantonate în noua provincie Dacia Felix cu scopul de
control sau/și apărare în fața invadatorilor. Se cunoaște că în secolul al III-lea,
provincia capătă privilegiul de a bate monedă de bronz: sesterți, dupondii, ași,
căci aurul și argintul dacilor se consumaseră de mult, iar Imperiul Roman era
acum sărăcit economic. Se consideră că vârful producției monetare în provincia
Dacia a fost în timpul domniei împăratului Marcus Iulius Philippus, zis Arabul,
în special anul 246 d.Hr. Pe reversul medaliei este ilustrată personificarea feminină a provinciei Dacia, care poartă căciula (pileus) dacică și ține în mână sabia
încovoiată (falx dacica), încadrată între un vultur cu coroană în cioc și un leu,
simboluri ale celor două legiuni mai sus menționate. De jur împrejur se află
inscripția PROVINCIA DACIA.
Nemesis își avea templul ei în apropiere, zeiță a norocului și a sorții, despre
care se credea că pedepsește crimele, păstrând echilibrul în univers, sub raport
moral. Un fel de balanță, cântărind riguros fericirea și nenorocirea umană, numită
de Homer, justitia divina. Foarte necesară actual, aș îndrăzni să spun... deși
răzbunarea...
Am citit aici, la Sarmizegetusa, și o inscripție despre zeul Hercules (Heracles
la greci). De aici provine denumirea Băilor Herculane, pesemne. Gândul îmi
zboară la cele 12 munci ale sale: uciderea leului din Nemeea, lupta împotriva
hidrei cu 9 capete, prinderea căprioarei Artemisei, a mistrețului de pe munte,
curățarea grajdurilor lui Augias, uciderea păsărilor de pe malul lacului Stimfalos
din Arcadia, prinderea taurului din Creta, îmblânzirea iepelor lui Diomede
(regele trac), furtul cingătorii Hipolitei (regină a amazoanelor), prinderea boilor
lui Gerion (înfuriați de tăuni), culegerea merelor de aur din grădina Hesperidelor
din ținutul hiperboreenilor și în sfârșit, prinderea lui Cerber în infern, cea mai
grea dintre munci. Ei, dacă am divagat ușor, iertat sper să fiu, căci a venit
vacanța... cu trenul din Franța.
Ruinele fostului oraș se întind pe 30 de hectare la poalele munților Retezat
și Poiana Ruscă, în vestul Țării Hațegului. Mândru de țara mea! Dar mai puțin
de 5% din suprafață este cercetată de către arheologi.
Ca și nouă capitală a provinciei Dacia Romană, Ulpia Traiana Augusta
Dacica Sarmizegetusa, nu putea să fie lipsită de Capitoliu, dovadă a păstrării
cultului dedicat Triadei Capitoline (Jupiter, Junona și Minerva), la fel ca și
Cetatea Eternă a Romei. Acesta era punctul central în care aveau loc cele mai
importante evenimente. Din el s-au păstrat doar câteva trepte de marmură și
111
Studii istorice sibiene, 2/2022
fragmente de coloane cu capiteluri corintice sau bucăți din fostele statui romane
(acvila, simbol al lui Jupiter, sau un deget al acestuia). O statuie impunătoare
care privea peste zidurile templului, amintind de măreția Romei.
Traseul cu microbuzul a continuat încă 150 de km fără oprire până la
Orșova, unde am ajuns la ora 14.30 și am intrat la Lidl pentru aprovizionare.
Orice expediție are nevoie și de această latură tehnică.
Revin însă cu povestea drumului parcurs, căci zona înconjurată de munți mă
inspiră. Plecând de la UTSarmizegetusa, am părăsit Transilvania prin a sa Poartă
de Fier, pătrunzând pe meleagurile bănățene, pe valea Bistrei. Pe aici, cu mult
timp în urmă, a intrat împăratul Traian până în inima Daciei.
Am trecut prin Oțelu Roșu, un orășel curat și verde, care înainte s-a numit
Bistra iar apoi a purtat numele regelui Ferdinand. Denumirea de acum se referă
la faptul că în comunism era aici dezvoltată siderurgia.
Unii istorici consideră că bătăliile de la Tapae ar fi avut loc chiar aici, pe
această vale, foarte importantă. Se pare că pe valea Bistrei, dacii ridicaseră un
sistem defensiv de amploare cu 3 puncte principale: Obreja, Oțelu Roșu și
Bucova, care avea rolul de a opri accesul în depresiunea Hațegului și de acolo
mai departe în Munții Orăștiei, unde au existat 6 fortărețe dacice (Sarmizegetusa
Regia, Luncani-Piatra Roșie, Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Căpâlna și
Bănița). Muntele Sfânt al dacilor, Kogaionon, se consideră a fi în masivul
Godeanu, vârful Gugu, de unde provine și denumirea de „gugulani”, pe care o
poartă cu mândrie oamenii din partea locului. Însă aceasta nu este singura teorie
ce privește locul în care s-a retras cândva Zamolxis...
Romanii la rândul lor au construit castre pe valea Bistrei, iar eu îmi imaginez
firește comori ascunse de ochii lor pe sub albii de râuri... Excursia noastră a
cercetat cu precădere urmele civilizației romane în această zonă a țării.
Ieșind din culoarul Timiș-Cerna, am ajuns la Orșova. Aici, Dunărea s-a
arătat majestuoasă în fața noastră, cu apă limpede că aproape mi-ar fi venit să
mă răcoresc puțin în ea după căldura drumului. Păstrez amintire o sticlă cu apă
din bătrânul fluviu pe care era să o dau din greșeală pe gât, de mai multe ori până
acum. Dunărea era mai lată decât mă așteptam, îmblânzită în defileul în care
munții românești și sârbești încercau să o strivească.
Acest important fluviu al Europei ajunge la noi depănând poveștile oamenilor din cele 4 capitale prin care trece: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Navigarea pe Dunăre este incitantă, pe deoparte apa destul de liniștită, iar pe de
altă parte, malul stâncos și vegetația oglindite în ea.
În cele din urmă am ajuns în localitatea Dubova, unde se află pensiunea
Melba, la care ne cazăm. La patru ace, pardon, stele, margarete, ce or fi... Lux,
caviar, șampanie, vorba cântecului... Ne preluăm camerele, eu, Alex, Victor,
Raul, Andrei, Tasi, Luca, Paula, Darius... și domnii profesori, care ne-au rugat
să ne purtăm civilizat, ca niște adevărați „olimpici”, dar și să semnalizăm orice
neregulă, gen lipsă bec veioză sau alunecare accidentală în diverse patimi păgu112
O excursie premium… (Itinerarii istorice)
boase... De la început mi s-a părut că mă aflu într-o locuință de rege. Camera
mea era sus, la mansardă, unde deși era cam prea cald, priveliștea asupra
Dunării cu spectaculoasele ei maluri, era superbă.
Urma program liber și mulți dintre noi au ales să meargă la piscină! Inclusiv
subsemnatul. Aici, apa era numai bună pentru răcorirea și relaxarea de care
aveam nevoie. Am sărit, am înotat, ce mai: ne-am distrat de minune. La
restaurant, mâncarea pe care am servit-o a fost foarte bună și mi-am întremat
astfel forțele. Seara, am jucat ping-pong cu băieții, iar apoi am vorbit diverse,
fete și băieți, pe pontoanele cu mese și scaune din fața pensiunii. Era totuși
normal să fim obosiți, așa că încet-încet ne-am îndreptat spre pat.
Marți, 7 iunie 2022. Ne-am trezit în jurul orei 8 și am luat micul dejun. Apoi
am plecat spre orașul Drobeta Turnu-Severin, cu Dunărea la braț, pe partea
dreaptă. Întâi ne-am oprit la Porțile de Fier I (Gura Văii). Impunătoare. În
muzeul de aici ne-a fost prezentată această cea de-a doua hidrocentrală ca
mărime din Europa. Jumătate aparține României, cealaltă jumătate Serbiei, cele
două părți fiind identice, precum în oglindă (simetrice). Sala turbinelor, un loc
fenomenal, care asigură 15% din energia țării. Cele 6 turbine vopsite în galben
lucrează parcă neobosite pentru îndeplinirea scopului lor. Apa e o forță uriașă,
aceasta e clar! În acest an se aniversează 50 de ani de la inaugurarea hidrocentralei, în 1972.
Cu ajutorul ecluzelor (sași!), vapoarele comerciale sau turistice pot trece pe
partea cealaltă a barajului, prin laterale. Prin mijloc curge, la o diferență de nivel
vizibilă, Dunărea, scăpată din cazanele mari și apoi din cele mici și din uriașul
baraj. Întotdeauna am fost fascinat de această majestuoasă construcție care poate
susține un volum atât de mare de apă. În sala muzeului am aflat și despre fauna
și flora din zonă și am văzut păsări împăiate, care mi-au potolit dorința de a
observa de atât de aproape niște creaturi misterioase ca acestea.
O privire asupra istoriei locului a adus în prim plan insula Ada-Kaleh
(insula-cetate/ a măslinilor), care, înainte să fie inundată, a reprezentat o zonă
interculturală de mare interes. Această insulă, numită și „Gibraltarul Dunării”, se
afla 3 km aval de Orșova de azi și a fost stăpânită pe rând de romani, apoi de
austrieci care au numit-o „Carolina” și în final de către turci, care au iubit-o și
apoi regretat-o ca pe un serai dispărut. Căci lacul de acumulare a schimbat
peisajul...
De asemenea, am putut vedea unele obiecte casnice salvate de inundare, în
anul 1970. Narghilele, covoare, lăzi de zestre, toate amintind că deși oamenii au
fost strămutați, traiul lor tihnit s-a curmat fără voia lor. Îmi imaginez orășelul
scufundat, cu străzile pustii și casele goale, în mijlocul cărora moscheea amuțise,
căci muezinul plecase. O Atlantidă cu iz balcanic, deoarece atunci populația era
preponderent turcească. Ada-Kaleh rămâne în amintire ca un port liber, un
paradis fiscal, scutit fiind de taxe vamale, dar și ca un cuib al contrabandiștilor,
iar din acest punct de vedere e poate mai bine că stă sub apă.
113
Studii istorice sibiene, 2/2022
Această a doua zi a excursiei a continuat urmând cursul Dunării, căci microbuzul merge aval și ajungem la Drobeta Turnu-Severin în mai puțin de o oră.
Este ora 12. Primul obiectiv vizitat, Cetatea Severinului, ctitorită de regele
Ladislau I în secolul XI, a servit ca fortăreață împotriva pecenegilor și cumanilor.
Cel dintâi Ban al Severinului a fost Luca, la 1233, care era vasal regelui maghiar.
După marea invazie a tătarilor care pustiesc Severinul la 1241, regele Ungariei
îi aduce aici pe Cavalerii Ioaniți.
Între 1260 și 1270, cetatea este atacată și chiar stăpânită pentru trei ani de
bulgari. În 1386, Mircea cel Bătrân intră în posesia cetății, devenind domn al
Banatului de Severin, iar în 1406 va fi Ban al Severinului. Cetatea Severinului a
fost motiv de război între voievozii valahi și unguri (bătălia de la Posada, 1330,
încheiată cu victoria forțelor românești sub Basarab I, care îl învinge pe regele
ungar Carol Robert de Anjou; locul unde s-a desfășurat bătălia nu este cert, una
din variante fiind Banatul de Severin). În 1429 sunt aduși în cetate Cavalerii
Teutoni. În 1432, Cetatea Severinului este asediată de turcii aliați cu domnul
muntean Vlad Dracul. În fața primejdiei otomane, regele Ungariei numește Ban
al Severinului în anul 1448 pe Iancu de Hunedoara. Acesta moare de ciumă în
1456, fiind înmormântat la Alba Iulia, iar pe mormântul său stă scris: „S-a stins
lumina lumii”, considerat fiind un apărător al creștinătății în această parte a
Europei. În 1524, Soliman Magnificul dă un atac nimicitor asupra cetății,
rămânând în picioare doar un singur turn din cele 6 (Turnul lui Sever). Cetatea a
fost distrusă de turci, dispărând astfel ca obiectiv militar, restaurată după 2007
cu bani europeni.
Tot în Drobeta Turnu-Severin vizităm Muzeul Regiunii Porților de Fier,
prilej cu care avem ocazia să aruncăm o privire prin toată istoria, începând din
mezolitic, neolitic, până în zilele noastre. Obiecte preistorice și din perioada
dacică, epoca romană și evul mediu sunt prezentate aici.
Aflăm că în special în localitatea Ostrovul Corbului au fost făcute multe
descoperiri arheologice din diferite epoci și că practic întregul mal al Dunării,
între km fluviali 911-916, (între brațele Dunării Mici) a fost locuit din mezolitic
până în prezent. La Botul Piscului s-au descoperit pe plaja Dunării încă din 1920
multe fragmente ceramice, statuete din lut aparținând culturilor neolitice Starcevo-Criș (mileniul VI î. Chr.) și Vinca (mileniile V-IV î. Chr.). Aceste obiecte
foarte vechi, fie cioplite în piatră, fie modelate în lut sau lucrate în bronz sau fier
de către om îmi dau certitudinea că un lucru bine făcut străbate timpul și vorbește
despre dibăcia și ingeniozitatea speciei umane.
Interesul față de ruinele antice și medievale vizibile și astăzi la Drobeta, s-a
manifestat încă din secolul XVII, când s-au demarat primele acțiuni de cercetare
științifică. Adevărate activități muzeografice au loc începând cu anul 1852, când
se expun în grădina publică a Severinului o serie de vestigii antice.
August Treboniu Laurian (filolog, istoric, jurnalist, revoluționar pașoptist,
profesor, membru al Academiei Române și președinte al acesteia, deputat) exe114
O excursie premium… (Itinerarii istorice)
cută săpături arheologice la Drobeta și recomandă amenajarea unui muzeu în grădina publică a orașului.
O inițiativă importantă este cea de înființare a unei Societăți Istorice și Arheologice și a unui muzeu la Severin, în 1881, an în care Romania a devenit pentru
prima dată regat, sub Carol I. Anul 1912 este cel al înființării muzeului, sub
titulatura de „Muzeul Istoric al Liceului Traian”. În anul 1926, muzeul își schimbă sediul într-o clădire construită lângă ruinele podului și castrului roman din
Drobeta, privind către Dunăre, care se va numi Muzeul Regional de Istorie și
Etnografie și mai apoi, Muzeul Regiunii Porților de Fier. Colecția Dr. Constantin
I. Istrati, creată cu pasiune de mama sa, Maria Istrati-Capșa, reprezintă și astăzi,
cel mai important și mai valoros fond muzeal donat orașului. Din 1972, muzeul
își deschide secțiile Științele Naturii, Acvariu și Istorie, iar din 1982 și secția de
Etnografie.
Deși intenția era să ocolim vizitarea acestui muzeu complex, care necesita
poate chiar ore bune, parcurgându-l totuși, am fost „martori” ai istoriei, i-am
salutat pe decurionii și centurionii romani, am văzut diferitele tipuri de arme și
dezvoltarea meșteșugurilor din perioada medievală, am fost părtași, cu ajutorul
machetelor, la scenele din tranșeele celor două Războaie Mondiale, am trăit efervescenta perioadă interbelică, dar și drama deportării șvabilor bănățeni în Bărăgan în anii ’50, sau perioada comunistă în care, pe vremea lui Ghe. GheorghiuDej și apoi Ceaușescu, Coca Cola devenea o amintire... și nu că aceasta ar fi fost
o problemă, ci faptul că și alimentele de bază erau greu de procurat.
Și a meritat cu adevărat să (re)vedem muzeul cu ale sale acvarii pline de
minunatele creaturi (menționez că sunt „fan fish”), dintre care cel mai mult miau plăcut sturionii, deși din păcate nu am reușit să gust, deoarece sunt ocrotiți
de lege. La ponton nu am putut pescui, căci nu aveam undiță și nici permis. Am
văzut în muzeu și o corăbioară cu catarg adusă tocmai din Rhodos, Grecia,
ambarcațiune despre care mă întreb dacă o fi navigat și pe Dunăre.
Acesta a fost muzeul, în care macheta grandiosului pod pe care mărșăluiau
legiuni romane ne-a atras desigur atenția, mai ales că Dunărea era și ea
reprezentată atractiv cu ajutorul tehnologiei, având o culoare albastră azurie.
Prototipuri ale pieselor de muzeu ni se prezentau rotindu-se sub forma unor holograme, dându-ne senzația că ne aflăm în viitor.
Deși suntem destul de obosiți, starea noastră de spirit este optimistă și sub
picioare ne răsar floricele când pășim prin muzeu.
Este ora 13.00 și ieșind de la muzeu, ne deplasăm pe jos la o altă întâlnire
cu istoria, căci în apropiere, la 5 minute distanță (viteza melcului), adânc înfipt
în pământul Daciei, stă piciorul podului construit de Apolodor din Damasc, ca
o măsea de minte cariată, mărturie că pe aici a trecut împăratul Traian. Din cei
20 de stâlpi ai podului, doar acesta și cel de pe malul sârbesc mai pot fi văzuți
astăzi.
115
Studii istorice sibiene, 2/2022
Mai apoi, în perimetrul orașului Drobeta, în vecinătatea muzeului, am vizitat
castrul și termele, datând din epoca romană. Termele sunt primele instalații cu
apă caldă din provincia Dacia Romană. Apa se încălzea prin sistem Hipocaustum. Am văzut aici 3 tipuri: Frigidarium (apă rece), Tepidarium (apă medie) și
Caldarium (apă caldă). Ele aveau izvoare de alimentare și canale de scurgere a
apei spre Dunăre. Acesta este unul din lucrurile pozitive pe care le-au lăsat moștenire romanii lumii: igiena îmbinată cu relaxarea, adică utilul cu plăcutul.
În anul 2010, în urma unor săpături mecanizate, s-a descoperit la 100 m vest
de ruinele castrului și la 50 m est de termele romane, un amfiteatru. Deoarece
încă din preistorie, civilizațiile umane s-au dezvoltat pe cursul râurilor, pot spune
că apa este într-adevăr un sanctuar al vieții.
După o scurtă revenire în cotidian, prilej cu care am ajuns inevitabil la
Mecca respectiv Mall, unde ne-am hidratat și hrănit, am pornit cu microbuzul
înapoi spre Dubova. Apoi tot pe calea apei, mergem ca într-o expediție a
Cireșarilor, în căutarea unor peșteri mai mult sau mai puțin inundate.
La ora 16.30 am ajuns mai întâi la grota Veterani, amonte de Dubova, până
la care am urcat circa 10 metri pe niște trepte de lemn iar în interior se mai putea
urca pe scări de piatră din sala centrală, foarte încăpătoare, lumina pătrunzând
aici printr-o fereastră rotundă cu diametrul de 2 metri. Grota a fost folosită în
timpul războaielor, putând adăposti și cai, ce erau adăpați acolo. Înăuntru era
umed și alunecos și ceva mai răcoros decât afară. În peșteră erau lilieci pe care
mai mult i-am auzit decât văzut, căci nu era voie să-i luminăm. Scoteau sunete
stridente de intensitate medie, iar după spusele ghidului veniseră aici de curând,
din alte peșteri. Probabil auziseră de expediția noastră și au vrut să ne salute.
La peștera Ponicova s-a intrat direct cu șalupa, fiind la nivelul apei și părea
mai mică decât grota. Mă simțeam ca într-un film de acțiune, în căutarea unei
comori.
La întoarcere am navigat aval de Dubova pentru a admira grandioasa
sculptură a lui Decebal de pe malul românesc, operă contemporană realizată
între 1994 și 2004, dar încă nefinalizată.
Ne-a atras atenția silueta Mraconiei oglindită în Dunăre, o mănăstire cu doar
9 măicuțe, după spusele căpitanului șalupei. Continuând navigarea în aval, am
văzut și Tabula Traiana pe malul sârbesc, la ieșirea din Cazanele Mici ale Dunării, un vestigiu important, placă memorială ridicată de împăratul Traian pentru
a celebra victoria sa în cel de-al Doilea Război Daco-Roman (105-106): „Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus Germanicus, preot
suprem investit cu putere de tribun a IV-a oară, părinte al patriei, consul a IIIa oară, spărgând munții a durat drum de-a lungul fluviului”. Această „masă a
lui Traian” a trebuit să fie ridicată cu 30 de metri față de poziția originală,
deoarece nivelul apei a crescut considerabil după construirea barajului Porțile de
Fier I.
116
O excursie premium… (Itinerarii istorice)
Reveniți la Dubova pe la orele 17.30, mi-am băut iaurtul Activia pe care
domnul profesor îl găzduise în rucsacul său, și care trebuie să spun că a fost foarte
bun. A urmat apoi circa o oră de distracție cu hidrobicicletele pe Dunăre. Aceste ambarcațiuni, un fel de catamarane cu pedale, aveau 4 locuri, 2 active, 2
pasive. Bune pentru făcut mișcare, dar și pentru relaxare. Indicația era să rămânem în golful Dubovei pentru mai multă siguranță. Am admirat pe îndelete peisajele și ne-am bucurat de soare și de apă, în a cărei împărăție ne aflam. Apoi din
nou la piscina cu vedere la Dunăre. Ne-am bucurat unii de alții și ne-am jucat ca
niște puști, uitând că trecem pe a 11-a. Suntem un grup unit. Apoi ne-am delectat
cu o masă copioasă la selectul restaurant al pensiunii. Cel mai bine mi-a căzut
ciorba de văcuță, dar și mămăliguța. Ca un final apoteotic am dat gata împreună
cu Alex o porție zdravănă de papanași. Până să mergem la culcare ne-am mai
jucat ping-pong, deși era deja cam întuneric. Apoi am stat la povești pe ponton
până destul de târziu. S-au dezbătut chiar și probleme politice la zi, Ukrain...
skaia, etc.
A treia zi am luat pe la 9.30 micul dejun, ne-am mai dat o dată pe
hidrobiciclete iar la 11.30 ne-am făcut bagajele și am predat camerele. Ne-am
luat la revedere de la pensiune și de la acele locuri, care vor rămâne vii în
amintirea noastră. La 12.00 am plecat cu microbuzul către casă. La întoarcere
numai două opriri tehnice am făcut și deoarece ultima parte a drumului este pe
autostradă, ajungem de unde am plecat cu două ore mai devreme decât fusese
programat. Sunt orele 17, suntem la Sibiu.
După un an școlar în care am învățat multe lucruri interesante și de folos,
lucru de care sunt de altfel mândru, această minunată excursie la Cazanele
Dunării a fost „ce trebuie”. Premiul pentru concursul despre istoria sașilor. O
excursie premium! Mulțumim domnilor profesori și sponsorului.
Melc, melc, codobelc... și te du la Dunăre, și bea apă tulbure. Bifat!
P.S. Concluzii în cuvinte cheie:
Peisaje spledide
Microbuz harnic
Profesori excelenți
Colegi de treabă
Mâncare bună
Bună dispoziție
Discuții interesante
Despre patrie
Descoperirea frumuseții
Cunoașterea de sine
117
Studii istorice sibiene, 2/2022
118
Related papers
Noi date cronologice referitoare la culturile Cernavodă I și Cucuteni obținute în urma cercetărilor arheologice de la Săveni (județul Ialomița)
Cercetări Arheologice, 2020
Cercetări arheologice preventive în județul Giurgiu
Cercetări Arheologice, 2021
Petrografia materialului litic descoperit la Bordușani - Popină în campaniile de cercetări arheologice 1995-1997
Cercetări arheologice, 2006
ETHNOGRAPHIC RESEARCHES CONCERNING THE ROMANIANS BETWEEN KOZLODUY AND SVISHTOV (English version)
Revista Romana de Sociologie, 2011
Cultural Heritage and Archaeological Investigations in East Thrace
Analecta Archaeologica Ressoviensia, 2018
Pedagogia Dos Multiletramentos: Novidade Ou Necessidade Atual?
Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research), 2022
Interdisziplinäre Rechtskritik und das Andere des Rechts
Kritische Justiz, 2010
The Amino Group in Adenine: MP2 and CCSD(T) Complete Basis Set Limit Calculations of the Planarization Barrier and DFT/B3LYP Study of the Anharmonic Frequencies of Adenine
The Journal of Physical Chemistry B, 2008
Archaeology in Jordan, 2012 and 2013 Seasons
American Journal of Archaeology, 2014
Addressing the Social and Emotional Needs of Refugee Adolescents in Schools: Learning From the Experiences of School Counselors
Journal of Child and Adolescent Counseling, 2018
Autonomy and Motivation in Higher Education: Rethinking the Culture of Teaching and Learning
Challenges and Opportunities in Global Approaches to Education, 2019
Location of Protection Devices on Electrical Tree Networks
Journal of the Operational Research Society, 1995
Do espaço ao lugar: Do lugar às remodelações sócio-espaciais
Horizontes Antropológicos, 2000
COVID-19: ANALYSIS DISEASE PATTERN, TREATMENT AND USE OF ADVANCE TECHNOLOGY TO CONTROL SPREADING OF DISEASE
EUROPEAN JOURNAL OF PHARMACEUTICAL AND MEDICAL RESEARCH, 2020
Языковые контакты в Калмыкии и формирование локального варианта русского языка
Труды Института русского языка им. В. В. Виноградова, 2020
Stochastic MPC design for a two-component granulation process
2017 American Control Conference (ACC), 2017
A new extension of fuzzy decision by opinion score method based on Fermatean fuzzy: A benchmarking COVID-19 machine learning methods
Journal of Intelligent & Fuzzy Systems
Equivalent Noise Level Response to Number of Vehicles: A Comparison Between a High Traffic Flow and Low Traffic Flow Highway in Malaysia
From Sources to Solution, 2013
Beyond Original Intent – The Use of a Corporation’s Administrative Databases for Academic Research
2014