Poe Edgar Allan Un vis
Selena ParaschiveanuCâteva seri mai târziu m-am întins în pat ca să dorm şi, cum în ultimii ani căpătasem obiceiul ca înainte de-a închide ochii şi de-a mă abandona mrejelor somnului să zăbovesc niţel asupra unor pasaje din Scriptură, am procedat întocmai şi în împrejurarea de faţă. Din întâmplare privirea mi-a căzut pe locul unde harul poetic întipărise chinurile cele din urmă ale Domnului Naturii. Somnul îmi fu tulburat de astfel de gânduri, precum şi de scenele ce-au urmat morţii sale. Există cu siguranţă ceva tainic şi de neânţeles în felul în care se înlănţuie adeseori zborurile nestrunite ale imaginaţiei, dar răspunsul la aceasta stă mai degrabă în puterea fiziologului decât a "visătorului" neâncercat. Se făcea că sânt un fariseu care se întoarce la scena morţii. Fusesem martor atunci când palmele Celui răstignit pe cruce fură străpunse de cuiele ascuţite-cel mai sumbru spectacol pe care l-a trăit vreodată omenirea. Am auzit geamătul surd răscolindu-i adâncul sufletului în clipa în care fierul nemilos luneca scrâşnind pe lângă oasele sale. M-am dat înapoi câţiva paşi de la locul execuţiei şi m-am întors să-l privesc pe duşmanul meu cel mai înverşunat. Nazariteanul nu era încă mort: viaţa mai pâlpâia încă în învelişul de lut, ca şi când s-ar fi temut să o ia singură spre calea morţii. Mi s-a părut că văd broboanele reci care apar pe sprâncenele muribunzilor-boabe mari pe sprâncenele sale. Vedeam cum îi tremură fiecare muşchi: ochiul care începuse să-şi piardă strălucirea, privirea oarbă a cadavrului. I-am auzit gâlgâitul înfundat din gâtlej. O clipă-şi lanţul vieţii avea să fie rupt, o verigă avea să se piardă în eternitate. M-am întors şi m-am plimbat apatic o vreme, până când am ajuns în inima Ierusalimului. La mică depărtare se înălţau semeţe turnurile Templului. Cupola sa aurie răsfrângea raze la fel de orbitoare ca sursa de la care emanau. Plimbându-mi privirea peste holdele întinse şi peste munţii falnici ce străjuiau această podoabă a Răsăritului, un sentiment de negrăită mândrie mi s-a furişat în suflet. În dreapta mea se profila Muntele Măslinilor acoperit de arbuşti şi viţă-de-vie, iar hăt-departe, cât cuprindea privirea omenească, se zăreau alţi munţi, încălecaţi unii peste alţii. La stânga erau câmpiile mănoase ale Iudeii. Văzând Kedronul, pârâiaşul ce zorea printre pajişti spre lacul îndepărtat, m-am minunat nespus de tabloul luminos al vieţii omeneşti. Auzeam glasul vesel al frumoasei fecioare care aduna spice în miriştea pierdută în zare. Şi amestecat cu ecourile muntelui ajungea până la mine fluieratul subţire al păstorului ce-şi chema mioara rătăcită de turmă. O frumuseţe fără seamăn părea să fi cuprins natura însufleţită. Dar "în sufletul meu curând avu loc o schimbare"; am simţit cum deodată mă pătrunde un fior rece. Instinctiv mi-am îndreptat privirea către soare şi am zărit o mână trăgând încet peste el un zăbranic. Am căutat stelele, dar toate încetaseră să mai strălucească, fiindcă aceeaşi mână le acoperise cu straiele morţii. Lumina argintie a lunii nu se mai oglindea în valurile leneşe ale Mării Moarte, iar mulţimea norodului se porni să cânte răguşit prohodul cetăţilor din Câmpie; şi ea îşi ascunse chipul, ca şi când s-ar fi temut să privească la cele ce se petreceau pe