Sergiu Moraru între călăuze și muzee

CZU:069.02:39+821.135.1(478).09 https://doi.org/10.52505/sm.75.2021.03 SERGIU MORARU ÎNTRE CĂLĂUZE ȘI MUZEE Dr. Iulian FILIP Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Ministerul Educației și Cercetării, Republica Moldova Rezumat: Patron spiritual al gimnaziului din Obreja Veche, folcloristul Sergiu Moraru își onorează misiunea – în relație cu tânăra generație – prin modelul devenirii sale și prin operă. Folcloristul de vocație are nevoie de pedagogi de vocație, care să ajusteze potențialul biografiei și al operei în proiecte atractive pentru elevii gimnaziului ce-i poartă numele, dar și pentru cei de la Gimnaziul nr. 1 din comuna Olacu, județul Giurgiu (România), motivându-i să cunoască mai altfel muzeele și bibliotecile din localitate – dimensiunea patrimonială a existenței lor, în care destinul lui Sergiu Moraru e un fel de călăuză. Motivul atractiv al devenirii folcloristului se întâlnește cu motivul vocației, chemării, categorii cruciale, generatoare de polemici și lecții pe potriva vârstei celor două instituții unite într-un proiect. Nuanță benefică, oferită din Italia de către poetul și pedagogul Iurie Bojoncă, face trimitere la importanța familiei și a baștinei știutoare de tradiții și obiceiuri. Cuvinte-cheie: patron spiritual, călăuză, dimensiune patrimonială, devenire. Abstract: Spiritual patron of the gymnasium from Obreja Veche, the folklorist Sergiu Moraru honors his mission ‒ in relation to the young generation ‒ through the model of his becoming and through the opera. The vocation folklorist needs vocation pedagogues, who can adjust the potential of the biography and the work in attractive projects for the pupils of the gymnasium that bears his name, but also for those from the Gymnasium no. 1 from Olacu commune, Giurgiu district (Romania). To motivating them to know more about the museums and libraries in the locality ‒ the patrimonial dimension of their existence, in which Sergiu Moraru’s destiny is a kind of guide. The attractive reason for becoming a folklorist is the reason for vocation, calling, crucial categories, generating controversy and lessons according to the age of the two institutions united in a project. The beneficial 21 nuance, offered from Italy by the poet and pedagogue Iurie Bojoncă, refers to the importance of the family and the native village that knows traditions and customs. Keywords: spiritual patron, guide, patrimonial dimension, becoming. De Ziua Mondială a Educației, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” le-a oferit pedagogilor o surpriză în format on-line, moderată de Adrian Ghicov cu virtuozitatea și siguranța ce-l caracterizează – un Coloquim despre vocație. În „cârdășie” cu Eugenia Bejan, gazda evenimentului, moderatorul a intrigat lumea, anunțând cheia ludică a punerii problemei – pedagogi-scriitori și scriitori-pedagogi. Mulțumesc că am fost invitat și eu, absolventul din 1970 al Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți! Ceilalți doi „bălțeni”, lideri ai celui mai important șantier din orice țară, Adrian Ghicov și Aurelian Silvestru, au aplicat motivul vocației în școală, înălțând imnuri de înțelegere și prețuire celor mai performanți și mai consacrați misiunii supreme pedagogi. Îndemn lumea să intre pe pagina Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” și să solicite evenimentul din 5 octombrie – un coloquim de toată plinătatea, iar eu pornesc spre două suflete din tagma vorbită, ca să ajung la un folclorist de vocație. Două profesoare de limba și literatura română, pedagogi de gradul didactic unu, Rodica Cazacu din Obreja-Veche, raionul Fălești și Victoria Guțan din Oinacu, județul Giurgiu, au elaborat o frumusețe de proiect transfrontalier, pretextat de folcloristul Sergiu Moraru, motivând clasa a VII-a „A” din Gimnaziul nr. 1 din Oinacu și clasa a VII-a „A” a Gimnaziului „Sergiu Moraru” din ObrejaVeche să pornească spre muzee și biblioteci, ca să recolteze ceea ce a împlinit în viața sa Sergiu Moraru între înaintașii cu harul… albinelor. Felicitări celor două călăuze a două clase simetrice că au demonstrat o cale din mai multele ce duc spre normalitate în relațiile noastre cu… noi. Doi elevi din Oinacu au avut o comunicare despre vizita lor la Muzeul satului și despre impresiile mai deosebite despre ce vestigii patrimoniale păstrează și ocrotește un asemenea muzeu. Muzeul satului Obreja-Veche e amplasat chiar în incinta Gimnaziului „Sergiu Moraru”, de aceea elevii de aici au apucat-o spre biblioteca publică 22 și cea școlară… Îmi doresc să revin la Obreja și să vizitez muzeul, ca să-l compar cu Muzeul satului Pașcani (Hâncești), care e amplasat de asemenea în incinta gimnaziului local. Ceea ce am admirat în mod deosebit (în afară de bogăția mostrelor muzeistice) – cele două călăuze frumoase, două eleve din clasele mari, îmbrăcate în splendide haine naționale și echipate temeinic cu… istoria satului și subtilitățile legate de țesături, unelte, vestigii vechi. În muzeul din Obreja aș vrea să descopăr mai multe amănunte despre anii de acasă ai lui Sergiu Moraru, repere biografice care constituie un răspuns la întrebările ce plutesc în jurul acestei împliniri, care e viața și opera patronului spiritual al gimnaziului, inerent un model de… ce faci cu viața și cu talentele pe care le ai. Mai întâi trebuie să ai norocul să te naști într-un sat ca Obreja-Veche. Și aici călăuzele/ghizii Muzeului trebuie să fie stăpâni pe date deosebite din istoria baștinei, dar și din biografia cărturarului Sergiu Moraru care se mândrea cu satul unde a văzut lumina zilei. Când a ajuns la Chișinău la Facultatea de Litere, a avut norocul suplimentar de două călăuze remarcabile… În acei ani studenții de la filologie erau incluși în echipele folcloriștilor Academiei de Științe pentru expediții folclorice (în contul practicii pedagogice prevăzute de program). Sergiu a nimerit în echipa lui Grigore Botezatu, nume deja notoriu în domeniul specialiștilor și a părinților cu copii, pentru care folcloristul culegea și edita povești. Sergiu Moraru avea ce învăța de la redutabilul folclorist, cu care ulterior a ajuns să fie coleg de lucru. Tot în anii de studenție ai lui Sergiu Moraru se întemeia Muzeul de Literatură pe lângă Uniunea Scriitorilor, iar elementul nuclear al acestui șantier era omul de aleasă cărturărie și cumsecădenie, muzeograful de vocație Gheorghe Cincilei. În epocă ceea ce „roia” în jurul inimosului Gheorghe Cincilei încă nu se numea voluntariat, dar entuziaștii studenți de la litere, racolați și contaminați ireversibil de vrednicul întemeietor de muzee, asta o realizau. Cea de a treia călăuză era pământeanul nostru Victor Gațac, ajuns specialist marcant în Moscova, unde absolventul Facultății de Litere a Universității de Stat din Chișinău și-a făcut doctoratul. În expedițiile mele folclorice, organizate de Academia de Științe, de cele mai dese ori eram într-o echipă cu Sergiu Moraru 23 și Victor Cirimpei, ambii școliți și îndrumați de Victor Gațac. Sunt două activități foarte diferite – lucrul de birou și activitatea de colectare a folclorului în expediții, când cunoști sute de oameni diferiți, tăinuind daruri deosebite. Darul lui Sergiu Moraru consta în intuiția valorii și tactul, delicatețea cu care dialoga cu purtătorii acestor nestemate, pe care ulterior le-a valorificat în cărțile sale, pe care tinerii consăteni le au și la muzeu, dar și în biblioteci. Harul pedagogic… Importantă e provocarea unui proiect frumos, care să-i întoarcă din nou și din nou nu doar spre bustul folcloristului Sergiu Moraru, dar în primul rând deasupra cărților – poate că se alege un continuator al cercetărilor sale la asemenea lecții. Din Italia pedagogul și poetul Iurie Bojoncă a remarcat pregătirea evenimentului, consacrat folcloristului din Obreja și a mărturisit public că l-a cunoscut pe Sergiu Moraru în condiții reale de colectarea folclorului pe teren. L-am îndemnat să aștearnă mai multe amănunte, iar ceea ce am primit mi se pare veriga lipsă în memoriile de până acum legate de folclorist – tatăl acasă la Obreja. Iată mărturiile lui Iurie Bojoncă: „Era prin anii ’80 ai secolului trecut. Pe atunci susținusem deja sesiunea de vara și urma să trecem în anul II la Institutul Pedagogic de Stat «Ion Creangă». După ce ascultasem Cursul de folclor ținut de domnul profesor doctor habilitat în filologie Constantin Șchiopu, urma să mergem pe teren la practica folclorică. Într-o bună zi ne trezim în sala de curs cu domnul profesor Sergiu Moraru. S-a prezentat. Fusese desemnat de rectorat conducătorul practicii folclorice. Era cercetător în domeniul folclorului la Academia de Științe a RSSM, cum se numea pe atunci independența noastră. Grupele Facultății de Filologie au fost divizate în două. O parte mergea să facă practica dialectologică și alta se grăbea să-l urmeze pe folcloristul Sergiu Moraru, care se scăpase cu vorba și divulgase numele satului unde vom culege folclor. Auzisem de Obreja Veche ceva mai înainte. Se știa despre acest sat în toată Republica, fiindcă era acolo o femeie în vârstă care trata foarte mulți bolnavi după o metodă personală. De unde să știm pe atunci că urma să ne tratăm și noi sufletele cu perlele folclorice pe care le-am cules în satul de baștină a folcloristului 24 Sergiu Moraru, sat care nu-l uită, mai ales prin școala ce îi poartă numele. Așadar Obreja Veche. În fiece dimineață domnul profesor făcea repartizarea studenților pe sectoarele satului. Nu știu cum s-a întâmplat că în una din zile eu și colegul meu Victor Druță ne pomenim în ograda casei lui Sergiu Moraru, față în față cu tatăl folcloristului. Era un bătrân tipic, parcă venit din lumea poveștilor. Noi cu stilourile și caietele în mână gata sa scriem orice va spune interlocutorul nostru, l-am început a întreba dacă nu știe cumva vreo legendă a iazului din preajmă. La care bătrânul ne-a rugat să punem caietele și stilourile pe măsuța de lemn care era afară. A mers în depozitul său și a ieșit cu o beschie. Când am privit mai atent, ceva mai la vale era o grămadă de trunchiuri de salcâm care trebuiau tăiate cu beschia. Era pregătită și o capră din lemn pe care puneam câte un trunchi ca să-l facem de aceeași măsură cu gura sobei. Și cum noi tăiam, bătrânul ne povestea legenda iazului care o dată în an înghițea câte o viață de om. Fie că se întâmpla vara, în timpul scăldatul, ori iarna, când copiii se jucau pe oglinda înghețată. Și din vorbă în vorbă, până soarele vesti miezul zilei, crescu un morman de lemne tăiate de beschia noastră, iar noi depănam în minte tot ce povestea bătrânul. Lângă caietele de pe măsuță apăru, ca din senin, un ulcior cu vin alb și un teanc de plăcinte. Nici până atunci, nici după acea zi nu știu dacă am mai gustat un vin atât de delicios. Era vară, căldură mare și după atâta vorbe cu duh un vin alb s-a dus în trupurile noastre studioase ca o apă în nisip. După ce bătrânul a turnat ultimul strop din ulcior a spus că asemenea fapte ce am făcut eu cu Victor Druță în acea zi se mai numesc prin satele noastre «clacă». Iar «claca» face parte din obiceiurile și tradițiile populare. Și a mai adăugat: «Nu știu dacă o să scrieți despre ce v-am povestit cât ați tăiat lemnele, dar de clacă n-o să uitați niciodată, fiindcă ați făcut-o chiar azi în ograda mea. Vă mulțumesc din suflet». Și într-adevăr, despre clacă nu trebuie doar să se știe că a fost, dar ar trebui să o readucem în viața noastră. Și nu doar claca de muncă fizică, dar și implementarea tradiției de a organiza câte o clacă spirituală, așa cum este și Conferința științifică consacrată folcloristului Sergiu Moraru care ar fi împlinit 75 ani de la naștere. Să-i fie amintirea luminoasă așa cum i-a fost și firea. Iar 25 organizatorilor Conferinței să le dea Dumnezeu puteri și sănătate. Iurie Bojoncă” (Apud Filip, 2021, p. 94-95). Cele mai sublime capodopere sunt despre devenire… Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, autobiografiile lui Mark Twain, A trăi pentru a-ți povesti viața de Gabriel García Márquez… Ca să devii folclorist, trebuie să ai norocul unui sat deosebit, în care să știi de o consăteancă deosebită, la care vine lume de pe lume să se lecuiască, dar să știi și de celebrul medic și parlamentar, consăteanul Dumitru Noroc, dar, mai ales, să ai norocul unui tată, care știe rostul unor tradiții de elementară cumsecădenie și de bună vecinătate. Sergiu Moraru a avut aceste repere la pornirea să devină folcloristul apreciat – și acasă, și în lumea largă a cunoscătorilor. Referințe bibliografice: FILIP, Iulian. Iurie Bojoncă (1961). Poetul cere cuvântul. În: Litere. Revistă lunară de cultură a societății scriitorilor târgovișteni (Târgoviște). 2021, nr. 10 (259), p. 94-95. Notă: Articolul a fost realizat în cadrul proiectului de cercetare 20.80009.1606.03 Contexte socioculturale autohtone și interconexiuni europene în creația populară și literatura cultă din Basarabia (sec. XIX până în prezent), Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC. 26