Sari la conținut

Walter Rudolf Widmann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Walter Rudolf Widmann
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat1965 (73 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
„Cap de ţăran”
acuarelă semnată W.Widmann

Walter Rudolf Widmann (n. 25 decembrie 1891, Orăștie – d. 1965) a fost un pictor, scenograf și profesor universitar din România.

După ce a absolvit gimnaziul evanghelic Samuel Brukenthal din Sibiu, sub îndrumarea profesorului Carl Dörschlag, care se afla în fruntea celei mai importante societăți artistice germane din Transilvania, Sebastian Hann[1], a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice din Budapesta în 1909 și apoi la Baia-Mare (1909 - 1910), cu Ferenczy Károly.

În 1913 a obținut diploma de profesor de desen și a întreprins o călătorie de studii în Italia. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat și a căzut prizonier de război.

A întreprins o călătorie de studii în Germania și a studiat scenografia la Berlin în 1920, pentru ca în anul 1921 să se întoarcă în țară spre a preda desenul la Liceul Bruckenthal din Sibiu.

Ca pictor (asociat fie cu mișcarea expresionistă, fie cu direcția post-impresionistă[1]), a debutat în anul 1926, la Saloanele Oficiale, aceasta fiind prima sa manifestare plastică publică. Prima expoziție personală a organizat-o la Cluj, iar în următorii ani a participat la numeroase expoziții de grup din Capitală și din Transilvania.

În anul 1928 a colaborat cu Opera de Stat din București. În același an, a deschis prima expoziție personală la Cluj, apoi în 1933, o serie de expoziții la Arad, Sibiu și Brașov, genul său preferat fiind acuarela.

Împreună cu artiștii Rudolf Schweitzer–Cumpăna și Béla Gy. Szabó a organizat în 1954 o expoziție personală la București, participând cu un număr de peste o sută de acuarele.

Din 1954 a lucrat ca pictor scenograf la Opera din Cluj, iar din 1956 a fost angajat ca lector la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj, unde a predat pictura scenografică.

În 1962, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Fondul Plastic, Filiala Cluj, au organizat expoziția retrospectivă a pictorului Walter Widmann.

În 1954 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. a II-a.

Lucrări în muzee

[modificare | modificare sursă]
  • Maria Razba - Personalități hunedorene - Dicționar, Biblioteca Județeană "Ovid Densușianu", Deva - Hunedoara, 2000
  • Octavian Barbosa - Dicționarul artiștilor români contemporani, Editura Meridiane, București, 1976

Legături externe

[modificare | modificare sursă]