Relațiile externe ale Rusiei

	Rusia
	; Acest articol face parte din seria:; Politica și conducerea ; Rusiei
	Constituția; Președinte: Vladimir Putin; Prim-ministru: Mihail Mișustin; Adunarea Federală Consiliul Federației; Duma de Stat; ; Puterea judecătorească Curtea Constituțională; Curtea Supremă; Curtea Supremă de Arbitraj; ; Partide politice; ; Alegerile din Rusia Prezidențiale: 1991 - 1996 - 2000 - ; 2004 - 2008 - 2012 - 2018; Parlamentare: 1990 - 1993 - 1995; - 1999 - 2003 - 2007 - 2011 - 2016; ; Subdiviziuni administrative; Subiecte federale; Drepturile omului; Relațiile externe;
	Politica altor țări • ; Această infocasetă: v • d • m

În domeniul relațiilor externe, Rusia, după proclamarea independenței, a făcut pași importanți pentru a deveni un partener cu drepturi depline în principalele organizații și grupări politice internaționale. Acest articol acoperă relațiile internaționale ale Federației Ruse de la destrămarea Uniunii Sovietice din 1991.

Istoria diplomatică a Rusiei

Articole principale: Politica Externă a Imperiului Rus și Relațiile externe ale Uniunii Republicilor Socialite Sovietice.

Calitatea de membru al ONU și parteneriatrul cu UE și NATO

Pe 27 decembrie 1991, Federația Rusă a preluat locul oficial deținut de Uniunea Sovietică în Consiliul de Securitate al ONU.

Rusia este de asemenea membru al CSI, Uniunii Rusia-Belarus, OSCE, NACC,.

Rusia a semnat pe 22 iunie 1994 inițiativa Parteneriat pentru Pace a NATO. Pe 27 mai 1997, NATO și Rusia au semnat Actul de Fondare NATO-Rusia, act care pune bazele parteneriatului de durată între alianță și Federația Rusă, ceea ce este o contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al XXI-lea. Pe 24 iunie 1994, Rusia și Uniunea Europeană au semnat o înțelegere de parteneriat și cooperare.

Relațiile cu țările desprinse din fosta URSS

Țările neruse care au fost parte a Uniunii Sovietice au fost etichetate ca străinătate apropiată de Rusia. Mai aproape de zilele noastre, liderii politici ruși au denumit cele 15 republici apărute după destrămarea Uniunii Sovietice sunt numite în mod colectiv "spațiul postsovietic", Rusia manifestându-și în acest fel interesul special pentru zonă. ^[1] în țările așa-numitei străinătăți apropiate a rămas o foarte importantă minoritate rusă, această problemă fiind tratată diferit în fiecare țară în parte. Astfel, în țări vecine cu Rusia, așa cum sunt Ucraina sau Kazahstan, reprezentanții minorității ruse au cerut în unele cazuri alipirea teritoriilor locuite de ei la patria mamă. Intervenția activă a Rusiei în apărarea minorității naționale ruse nu este privită cu ochi buni în țările în care acești minoritari trăiesc.^[2] Mai mult, țările baltice (Estonia, Lituania și Letonia), și-au exprimat în mod cât se poate de clar dorința de a se afla în afara oricărei zone de influență pretinsă de Rusia, așa cum a demonstrat atât aderarea la NATO cât și de admiterea în Uniunea Europeană în 2004.

Între Rusia, Belarus și Ucraina există strânse legături etnice, istorice și cultural. Cel puțin din punctul de vedere al Rusiei, cetățenii celor trei țări au fost tratați ca un singur grup etnic, numindu-i pe ruși ca "ruși mari", belarușii ca "ruși albi", iar pe ucraineni ca "maloruși (ruși mici)". Pe de altă parte, trebuie spus că puțini ucraineni acceptă statutul de "frați mai mici" ai rușilor, iar eforturile Rusiei de a se amesteca în politica internă a țării, așa cum a fost sprijinul acordat de Vladimir Putin unuia dintre candidații la alegerile prezidențiale de la Kiev, sunt privite cu o deosebită rezervă.

Conflictele internaționale – eforturi pentru menținerea păcii

Rusia a jucat un rol important în medierea unor conflicte internaționale, fiind implicată în mod deosebit în eforturile pentru reglementarea procesului de pace din Kosovo. Rusia este cosponsor al procesului de pace din Orientul Mijlociu și sprijină activ eforturile ONU în Golful Persic, Cambodgia, Angola, fosta Iugoslavie și Haiti. Rusia este membru fondator al Grupului de Contact și, (de la Summitul de la Denver din 1997), este membru al G8. În noiembrie 1988, Rusia a devenit membră a APEC.

Rusia a contribuit cu trupe la forța de stabilizare (condusă de NATO) din Bosnia și și-a afirmat public sprijinul pentru respectare dreptului internațional și a principiilor OSCE.

Rusia a acceptat implicarea ONU sau OSCE în zonele de conflict din țările vecine, inclusiv prin plasarea de observatori în Georgia, Republica Moldova, Tadjikistan și Nagorno-Karabah.

Rusia încearcă să întărească legăturile de securitate și apărare cu unele state membre CSI, sau să-și păstreze influența în zonă, păstrând baze militare în Armenia, Tadjikistan, Georgia, Republica Moldova și Kîrgîstan.

Dispute teritoriale

Articole principale: Dispute teritoriale ale Rusiei și Evoluția teritorială a Rusiei.

Rusia a moștenit problemele teritoriale ale defunctei URSS cu Republica Populară Chineză, pe care le-a rezolvat în 2005 și cu Japonia, disputa nefiind soluționată în acest caz. După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a trebuit să rezolve problemele de graniță cu statele baltice, Azerbaidjanul și Kazahstanul.

Până în ziua de azi granițele maritime din Marea Caspică nu sunt încă concret determinate. Problemele dintre Rusia și celelalte state cu ieșire la mare, Azerbaidjan și Kazahstan, au fost rezolvate d-abea în 2003. Rusia nu are granițe comune (terestre sau marine) cu Iran sau cu Turkmenistan, celelalte două țări care nu sunt de acord cu acordurile maritime semnate de către aceasta.

Disputele teritoriale dintre Rusia și Estonia față de unele teritorii din Regiunea Pskov și Regiunea Leningrad sunt încă nerezolvate. Tratatul din 2005 privind granița dintre Rusia și Estonia nu a fost ratificat de către partea rusă. Negocierile au fost reîncepute în 2012 iar tratatul a fost semnat în 2014, dar ratificarea încă este în așteptare.^[3]

Momentan Rusia nu are teritorii revendicate în Antarctica, chiar dacă are dreptul la să o facă. De asemenea, aceasta nu recunoaște suveranitatea altor state asupra pământurilor lor din continent. Uniunea Sovietică a semnat totuși Tratatul Antarcticii din 1960.

Disputele legate de granița cu Georgia, legate de recunoașterea rusească a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud au condus la Războiul Ruso-Georgian, degradând relațiile diplomatice dintre cei doi beligerați.

Drepturile omului

Articol principal: Drepturile omului în Rusia.

Rusia este criticată de multe ori pentru ceea ce sunt considerate violări ale drepturilor omului, (de exemplu în cazul comportării militarilor ruși față de populația civilă în timpul războiului din Cecenia).

Relații bilaterale

Africa

Țară	Relațiile formale au început în	Informații
Algeria		Vezi Relațiile dintre Rusia și Algeria Rusia are o ambasadă în Alger și un consulat în Annaba. Algeria are o ambasadă în Moscova.
Angola		Vezi Relațiile dintre Rusia și Angola și Relațiile dintre Angola și Uniunea Sovietică Rusia are o ambasadă în Luanda. Angola are o ambasadă în Moscova și un consulat onorariu în Sankt Petersburg. Angola și predecesorul Rusiei, Uniunea Sovietică, au intrat în contact diplomatic după independența Angolei.
Benin		Vezi Relațiile dintre Rusia și Benin Rusia are o ambasadă în Cotonou, iar Benin are una în Moscova.^[4]
Botswana	6 martie 1940	Vezi Relațiile dintre Rusia și Botswana Botswana și Uniunea Sovietică au inițiat relații diplomatice la 6 martie 1970. În ciuda orientării sale pro-occidentale, Botswana a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1980. Relațiile actuale dintre cele două țări sunt descrise ca fiind prietenoase și de lungă durată. În martie, cele două țări au sărbătorit, de asemenea, a 35-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice. Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Rusia a fost una dintre primele țări care a stabilit relații diplomatice complete cu Botswana.^[5] Cooperarea comercială și economică dintre Rusia și Botswana este stipulată de Acordul comercial din 1987 și de Acordul de cooperare economică și tehnică din 1988. Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Botswana au semnat Acordul privind Cooperarea culturală, științifică și educațională în septembrie 1999. Rusia și Botswana au avut o cooperare fructuoasă într-o varietate de domenii, în special în dezvoltarea resurselor umane. Rusia oferă în continuare mai multe burse în sectoare-cheie precum sănătatea, care în prezent se confruntă cu o lipsă critică de forță de muncă. De asemenea, Botswana este una dintre țările în care cetățenii ruși nu au nevoie de viză.^[6] Rusia are o ambasadă la Gaborone, în timp ce Botswana acoperă Rusia de la ambasada sa din Stockholm (Suedia) și un consulat onorific în Moscova.

Percepție

Opinia globală

Pew Research Center a indicat că (din 2015) doar 4 țări chestionate au o perspectivă pozitivă (50% sau mai mare) asupra Rusiei. Primele zece țări cele mai pozitive sunt Vietnam (75%), Ghana (56%), China (51%), Coreea de Sud (46%), Liban (44%), Filipine (44%), India (43%), Nigeria (39%), Tanzania (38%), Etiopia (37%) și Uganda (37%). În timp ce zece țări intervievate au cea mai negativă vedere (sub 25%) a Rusiei. Țările fiind Pakistan (12%), Turcia (15%), Polonia (15%), Regatul Unit (18%), Iordania (18%), Ucraina (21%), Japonia (21%), Statele Unite ( 22%), Mexic (24%) și Australia (24%). Opinia rusă asupra Rusiei a fost extrem de pozitivă, aceasta fiind de 92%.^[7]

Presupuse agresivități

Termenul a fost folosit pentru a face referire atât la agenda Ecaterinei cea Mare din secolul al XVIII-lea^[8] și la politicile ruse ale secolului XXI. ^[9] În anii '90, susținătorii lărgirii NATO în Europa de Est au adăugat că aceasta ar pune capăt "agresiunii rusești".^[10]

De obicei Rusia este învinovățită pentru conflictul din Ucraina care a urmat Euromaidanului, tot pe baza "agresivității rusești".^[11] Analiștii sponsorizați de NATO au descris o așa numită "agresiune cibernetică rusească" împotriva Ucrainei în anii 2010.^[9]

Participarea la organizații internaționale

Rusia este membră a:

Note

^ Vladimir Socor, "Kremlin Refining Policy in 'Post-Soviet Space'," Eurasia Daily Monitor pe http://www.jamestown.org/edm/article.php?article_id=2369222.
^ Lowell W. Barrington, Erik S. Herron, și Brian D. Silver, "The Motherland Is Calling: Views of Homeland among Russians in the Near Abroad," World Politics 55, nr. 2 (2003) : 290-313.
^ Postimees
^ Benin–Russia relations at the Russian Ministry of Foreign Affairs
^ „WE MUST EXPLOIT RUSSIA'S POTENTIAL”. Arhivat din original la 2 februarie 2017. Accesat în 7 martie 2018.
^ „Botswana-Russia relations”. Arhivat din original la 29 martie 2009. Accesat în 7 martie 2018.
^ „Opinion of Russia - Indicators Database | Pew Research Center”. Pewglobal.org. Arhivat din original la 6 iunie 2017. Accesat în 11 iunie 2017.
^ Ragsdale, H. (1988). Evaluarea tradițiilor agresiunii ruse: Ecaterina a II-a și proiectul grecesc. Revista slavonă și est-europeană , 66 (1), 91-117.
^ ^a ^b Geers, Kenneth, ed. Cyber war in perspective: Russian aggression against Ukraine. CCDCOE, NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence, 2015.
^ Michael E. Brown (1995). The flawed logic of NATO expansion, Survival: Global Politics and Strategy, 37:1, 34-52, DOI: 10.1080/00396339508442775
^ Mearsheimer, John J. "Why the Ukraine crisis is the West's fault: the liberal delusions that provoked Putin." Foreign Affairs 93 (2014): 77.

Vezi și

	Portal Rusia
	Portal Politică

Bibliografie

Ambrosio, Thomas (2005). Challenging America's Global Preeminence: Russia's Quest for Multipolarity. Routledge. ISBN 0-7546-4289-5.
Ambrosio, Thomas, and Geoffrey Vandrovec. "Mapping the Geopolitics of the Russian Federation: The Federal Assembly Addresses of Putin and Medvedev." Geopolitics (2013) 18#2 pp 435–466.
Bowen, Andrew (2017). „Coercive Diplomacy and the Donbas: Explaining Russian Strategy in Eastern Ukraine”. Journal of Strategic Studies. doi:10.1080/01402390.2017.1413550.
Contessi, Nicola. "Prospects for the Accommodation of a Resurgent Russia" in T.V. Paul, ed. Accommodating Rising Powers. Past, Present and Future. Cambridge: Cambridge University Press, 2016, pp. 268-290. DOI: https://doi.org/10.1017/CBO9781316460191.013
Dall'Agnol, A. C.; Zabolotsky, B. P.; Mielnieczuk, F.„The Return of the Bear? Russian Military Engagement in Latin America: The Case of Brazil”. Military Review (2018).
Gvosdev, Nikolas K., and Christopher Marsh. Russian Foreign Policy: Interests, Vectors, and Sectors (Washington: CQ Press, 2013) excerpt and text search
Hopf, Ted, ed. Understandings of Russian Foreign Policy (1999)
Kanet, Roger E. Russian foreign policy in the 21st century (Palgrave Macmillan, 2010)
Larson, Deborah Welch, and Alexei Shevchenko. "Status seekers: Chinese and Russian responses to US primacy." International Security (2010) 34#4 pp 63–95.
Legvold, Robert, ed. Russian Foreign Policy in the 21st Century and the Shadow of the Past (2007)
Menkiszak, Marek: "Responsibility to protect... itself? Russia’s strategy towards the crisis in Syria" Arhivat în 22 septembrie 2013, la Wayback Machine., FIIA Briefing Paper 131, The Finnish Institute of International Affairs.
Mankoff, Jeffrey. Russian Foreign Policy: The Return of Great Power Politics (2nd ed. 2011).
Myers, Steven Lee. The New Tsar: The Rise and Reign of Vladimir Putin (2015)
Roberts, Sean P.: Russia as an international actor: The view from Europe and the US Arhivat în 27 septembrie 2017, la Wayback Machine., FIIA Report 37 (2013), The Finnish Institute of International Affairs Arhivat în 14 noiembrie 2017, la Wayback Machine.
Sakwa, Richard. Russia against the Rest: The Post-Cold War Crisis of World Order (Cambridge UP, 2017) 362pp online review
Saul, Norman E. Historical Dictionary of Russian and Soviet Foreign Policy (2014)excerpt and text search
Stent, Angela E. The Limits of Partnership: U.S. Russian Relations in the Twenty-First Century (Princeton UP, 2014) 355 pages; excerpt and text search
Titarenko, Mikhail L. "Russia's Strategic Partnerships in Asia: The Asian Dimension of Russian Federation Foreign Policy." China Report 44.3 (2008): 281-295.
Tsygankov, Andrei P. "The Russia-NATO mistrust: Ethnophobia and the double expansion to contain "the Russian Bear"." Communist and Post-Communist Studies (2013).
Yefremenko, Dmitry. Forced or Desired Modernity? Russia’s Chances in the Post-American world. // Russia in Global Affairs, 2010, July / September, No. 3. - P. 36-49. Mode of access: http://eng.globalaffairs.ru/number/Forced-or-Desired-Modernity-14996 Arhivat în 29 aprilie 2014, la Wayback Machine.
Yefremenko, Dmitry. Waiting for a Storm. Russian Foreign Policy in the Era of Change. // Russia in Global Affairs, 2012, April–June, No. 2. - P. 18-32. Mode of access: http://eng.globalaffairs.ru/number/Waiting-for-a-Storm-15571 Arhivat în 2 februarie 2014, la Wayback Machine.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Relațiile externe ale Rusiei

Гай-Нижник П. П. Росія проти України (1990–2016 рр.): від політики шантажу і примусу до війни на поглинання та спроби знищення. – К.: «МП Леся», 2017. – 332 с. ISBN: 978-617-7530-02-1
"Concept of the Foreign Policy of the Russian Federation", February 2013, Ministrul afacerilor externe (Rusia)
ru Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation
Russia and Its Neighbors from the Dean Peter Krogh Foreign Affairs Digital Archives
Foreign relations of Russia
Containing Russia: Back to the Future?, July 2007 article by Russian Ministrul Afacerilor Externe Serghei Lavrov.

[1] Vladimir Socor, "Kremlin Refining Policy in 'Post-Soviet Space'," Eurasia Daily Monitor pe http://www.jamestown.org/edm/article.php?article_id=2369222.

[2] Lowell W. Barrington, Erik S. Herron, și Brian D. Silver, "The Motherland Is Calling: Views of Homeland among Russians in the Near Abroad," World Politics 55, nr. 2 (2003) : 290-313.

[3] Postimees

[4] Benin–Russia relations at the Russian Ministry of Foreign Affairs

[5] „WE MUST EXPLOIT RUSSIA'S POTENTIAL”. Arhivat din original la 2 februarie 2017. Accesat în 7 martie 2018.

[6] „Botswana-Russia relations”. Arhivat din original la 29 martie 2009. Accesat în 7 martie 2018.

[Global_opinion-7] „Opinion of Russia - Indicators Database | Pew Research Center”. Pewglobal.org. Arhivat din original la 6 iunie 2017. Accesat în 11 iunie 2017.

[Ragsdale-8] Ragsdale, H. (1988). Evaluarea tradițiilor agresiunii ruse: Ecaterina a II-a și proiectul grecesc. Revista slavonă și est-europeană , 66 (1), 91-117.

[Geers2015-9] Geers, Kenneth, ed. Cyber war in perspective: Russian aggression against Ukraine. CCDCOE, NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence, 2015.

[10] Michael E. Brown (1995). The flawed logic of NATO expansion, Survival: Global Politics and Strategy, 37:1, 34-52, DOI: 10.1080/00396339508442775

[11] Mearsheimer, John J. "Why the Ukraine crisis is the West's fault: the liberal delusions that provoked Putin." Foreign Affairs 93 (2014): 77.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]