Sari la conținut

Operațiunea defensivă strategică de la Marea Baltică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Operațiunea Baltică
Parte din Frontul de Est Modificați la Wikidata
Informații generale
Perioadă Modificați la Wikidata
LocStatele baltice, Lituania
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Operațiunea defensivă strategică de la Marea Baltică (în rusă Прибалтийская стратегическая оборонительная операция) a cuprins operațiunile desfășurate de Armata Roșie în perioada 22 iunie - 9 iulie 1941 pe teritoriile ocupate ale Lituaniei, Letoniei și Estoniei ca răspuns la ofensiva lansată de Wehrmacht în cadrul Operațiunii Barbarossa.

Părți operaționale

[modificare | modificare sursă]

Operațiunea a constat din trei operațiuni distincte mai mici

Bătăliile defensive de la graniță (22-24 iunie 1941)
Bătălia de la Raseiniai, cunoscută și ca contraatacul de la Kaunas
Operațiunea contraofensivă de la Šiauliai (24-27 iunie 1941)
Apărarea bazei navale Hanko (22 iunie-2 decembrie 1941)

Execuție

[modificare | modificare sursă]

Principalele formațiuni ale Armatei Roșii în cadrul operațiunii au fost Frontul de Nord-Vest și Flota Mării Baltice, principalele forțe terestre fiind compuse din Armatele 8 (comandantul general-maior Piotr Sobennikov), 11 (comandant general-locotenent Vasili Morozov) și, ulterior, 27.

Operațiunea a fost desfășurată după ce forțele Districtul Militar Special Baltic au fost alertate în dimineața zilei de 22 iunie 1941, în urma unui atac surpriză al Grupului de Armate Nord al Wehrmachtului german, format din Armatele de Câmp 18, 16 și Grupul 4 Panzer, precum și din elemente ale Grupului 3 Panzer, sprijinite de Luftflotte 1⁠(d).[1]

La 22 iunie, Armata a 8-a sovietică a fost poziționată în nordul Lituaniei, opunându-se Armatei a 18-a germane. Armata a 11-a sovietică a apărat restul graniței lituaniene cu Prusia Răsăriteană și a încercat să limiteze atacurile Armatei a 16-a germane și ale Grupului 4 Panzer.

În timp ce Armata a 8-a sovietică s-a retras de-a lungul direcției Jelgava–Riga–Tartu–Narva–Pskov, Armata a 11-a sovietică a încercat să dețină inițial sectorul Kaunas și Vilnius al frontului, dar a fost nevoită să se retragă de-a lungul axei Daugavpils–Pskov–Novgorod. Aceste retrageri, deși costisitoare din punct de vedere al pierderilor de personal și material, au evitat încercuirile majore suferite de fronturile din sud și au reușit să întârzie suficient Grupul de armate Nord pentru a da timp forțelor sovietice să pregătească apărarea Leningradului.

Operațiunea nu a fost o singură retragere continuă, ci a fost punctată de contraatacuri sau contraofensive de scurtă durată.[2]

Formațiuni subordonate Armatei Roșii

[modificare | modificare sursă]

Formațiunile și unitățile subordonate armatelor au fost:

Subordonarea frontală

Urmări

[modificare | modificare sursă]

Forțele sovietice au fost învinse și forțate să se retragă. Următoarea operațiune, conform istoriei oficiale sovietice, a fost operațiunea defensivă strategică de la Leningrad (10 iulie-30 septembrie 1941), care a încercat să stabilească un front stabil de-a lungul liniei Narva-Novgorod.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Bishop 2005, p. 69.
  2. ^ Glantz 2005, p. 70.
  3. ^ Wagner 1973, p. 36.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bishop, Chris (). The Military Atlas of World War II. London: Igloo Books. ISBN 1-904687-53-9. 
  • Glantz, David M. (). Colossus reborn: The Red Army at war 1941-1943. Lawrence: University Press of Kansas. ISBN 0-7006-1353-6. 
  • Krivosheev, Grigori F. (). Soviet Casualties and Combat Losses in the Twentieth Century. London: Greenhill Books. ISBN 1-85367-280-7. 
  • Wagner, Ray (). The Soviet Air Force in World War II: the official history. Melbourne: Wren Publishing. ISBN 0-85885-194-6. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Operațiunea_defensivă_strategică_de_la_Marea_Baltică&oldid=16446339