Sari la conținut

Lactarius rufus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lactarius rufus
Râșcovi roșii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. rufus
Nume binomial
Lactarius rufus
(Scop.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus rufus Scop. (1772)
  • Agaricus variabilis Batsch (1783)
  • Galorrheus rufus (Scop.) P.Kumm. (1871)
  • Lactarius rufus subsp. rubescens Sacc. (1887)
  • Lactifluus rufus (Scop.) O.Kuntze (1891)
  • Lactifluus rubescens (Sacc.) Britzelm. (1891)
  • Lactarius boughtonii Peck (1911)
  • Lactarius compactus (Pers.) A.Blytt (1905)
Modifică text Consultați documentația formatului

Lactarius rufus (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] denumită în popor râșcov roșu,[2] lăptucă buricată, lăptucă iute sau roșcov chipărat.[3] Acest burete foarte răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în grupuri orânduite în cercuri sau șiruri, pe sol nu prea umed, acru, sărac în baze și nutrienți, în păduri de conifere și mixte, preferat sub molizi și pini, mai rar de asemenea în simbioză cu brazi argintii. Apare de la câmpie la munte din (iunie) iulie până în noiembrie.[4][5] Epitetul soiului este derivat din cuvântul latin (latină rufus=roșcat, de păr roșu).[6]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]

Prima denumire acceptată a fost Agaricus rufus descrisă de cunoscutul omul de știință italian Giovanni Antonio Scopoli, în volumul 2 al publicației sale Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas din 1772.[7] Alinierea falsă la genul Agaricus a fost corectată de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries care a mutat specia corect la genul Lactarius sub numele binomial valabil până în prezent (2018), de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[8]

Ceilalți taxoni propuși (vezi infocaseta) nu sunt folosiți și de acea neglijabili, dar acceptați sinonim.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Lactarius rufus
  • Pălăria: are un diametru de 4–10 (14) cm, este cărnoasă, inițial convexă cu un cocoș mic central și cu marginea subțire, pentru timp lung răsfrântă spre picior, devenind apoi din ce în ce mai aplatizată, adâncită în centru, nu rar chiar în formă slabă de pâlnie, întotdeauna cu un gurgui mic conic, ascuțit și bine vizibil în mijloc. Cuticula este netedă, mată, uscată și pe vreme umedă maximal doar ușor lipicioasă. Nu este zonată. Coloritul variază între brun-portocaliu, brun-roșu și brun închis, în nuanță mai deschisă către margine și cu aspect gir-liliaceu.
  • Lamelele: stau destul de înghesuite, sunt subțiri, inegale, dar nu bifurcate, nu prea înalte, fiind inițial aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă și devenind decurente de-a lungul lui. Coloritul este inițial crem, devenind cu vârsta ocru-roșiatic.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 0,7-1,5 cm, fiind cilindric, fusiform, friabil, mat, cu bază ușor bulboasă, acoperită de un puf albicios, tânăr plin, dar la bătrânețe deseori gol pe dinăuntru. Suprafața, în regulă mai deschisă decât cuticula, este inițial albicioasă cu nuanțe rozalii precum brumată alb, devenind cu maturitatea din ce în ce mai brun-portocalie până maronie sau brun-roșiatică. Ca toate speciile ale genului nu prezintă un inel.
  • Carnea: este compactă și fragilă, albicioasă, colorându-se după o secțiune longitudinală sub cuticulă precum de-a lungul cojii piciorului brun-roșiatic. Mirosul este nu neplăcut slab rășinos, dar gustul, deși în primul moment blând, devine repede extrem de iute și poate să provoacă bășici pe buze la persoane sensibile.
  • Laptele: are același calități ca carnea, rămânând alb și după uscare.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori lat elipsoidali cu o mărime de 6,8-9,5 x 5,3-7,4 microni, ușor amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), suprafața fiind presărată de negi mici care sunt crestat-reticulați. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare sunt cuneiforme până cilindrice și măsoară 35-42 x 8-9 microni. Prezintă ambele forme de cistoide: cheilo-cistoidele (pe muchiile lamelelor, bine vizibile) au formă de măciucă fusiformă la capăt turtită, dar câteodată și ascuțită, cu o mărime de 28-42 x 7-9 microni, iar pleuro-cistoidele (mai rare, pe suprafața lamelelor) cu aspect asemănător măsoară 25-60 × 6-10 microni.[9][10]
  • Reacții chimice: Cuticula se decolorează cu acid sulfuric, carnea și lamelele se colorează cu anilină de la lila-purpuriu la purpuriu negricios, cu fenol imediat gri-roșiatic, apoi brun ca ciocolata, în sfârșit violet închis, cu guaiacol roșu de vin închis, cuticula cu Hidroxid de potasiu slab gri și carnea ceva gri-gălbui, carnea și lamelele cu sulfat de fier mai întâi roșiatic murdar, apoi palid gri-verzui, iar cuticula brun-violet închis și buretele cu tinctură de Guaiacum gri-verzui.[11][12]
  • L. rufus, lamele din apropiere, lapte
    L. rufus, lamele din apropiere, lapte
  • L. rufus, pălărie, lamele și picior
    L. rufus, pălărie, lamele și picior
  • L. rufus tineri
    L. rufus tineri
  • L. rufus bătrâni
    L. rufus bătrâni

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Râșcovul roșu poate fi confundat preponderent cu specii asemănătoare, necomestibile, cu toate foarte iute ca Lactarius acris,[13] Lactarius azonites,[14] Lactarius decipiens,[15] Lactarius fluens,[16] Lactarius hysginus,[17] Lactarius lacunarum sin. Lactarius sphagneti,[18] Lactarius pterosporus,[19] Lactarius vietus[20] sau cu ușor otrăvitorul Lactarius helvus (miros intensiv de leuștean în timpul uscării, poate fi folosit uscat, făcut praf și însă doze mici ca condiment),[21] dar de asemenea cu comestibilii Lactarius aurantiacus,[22][23] Lactarius camphoratus,[24]Lactarius fulvissimus,[25] Lactarius lilacinus (necomestibil),[26] Lactarius quietus,[27] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),[28] Lactarius serifluus (necomestibil),[29] Lactarius subdulcis,[30] Lactarius subumbonatus (necomestibil)[31]sau Lactarius volemus,[32] precum cu posibil letalul Lactarius turpis,[33] în stadiu tânăr chiar și cu deliciosul Gomphidius glutinosus[34] care însă nu secretă un lapte.

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Gomphidius glutinosus
    Gomphidius glutinosus
  • !Lactarius acris!
    !Lactarius acris!
  • Lactarius aurantiacus
    Lactarius aurantiacus
  • !Lactarius azonites!
    !Lactarius azonites!
  • ! Lactarius decipiens!
    ! Lactarius decipiens!
  • !Lactarius fluens!
    !Lactarius fluens!
  • Lactarius fulvissimus
    Lactarius fulvissimus
  • !Lactarius hysginus!
    !Lactarius hysginus!
  • !Lactarius lacunarum sin. sphagneti!
    !Lactarius lacunarum sin. sphagneti!
  • !Lactarius lilacinus!
    !Lactarius lilacinus!
  • !Lactarius mammosus!
    !Lactarius mammosus!
  • !Lactarius pterosporus!
    !Lactarius pterosporus!
  • Lactarius quietus
    Lactarius quietus
  • !Lactarius serifluus!
    !Lactarius serifluus!
  • Lactarius subdulcis
    Lactarius subdulcis
  • !Lactarius subumbonatus!
    !Lactarius subumbonatus!
  • !!!Lactarius turpis!!!
    !!!Lactarius turpis!!!
  • !Lactarius vietus!
    !Lactarius vietus!
  • Lactarius volemus
    Lactarius volemus

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Lăptucă buricată este necomestibilă din cauza iuțimii arzătoare care nu se pierde nici după pregătire.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ „Denumire RO 1”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 513, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365-2, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 448-449, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1055
  7. ^ Giovanni Antonio Scopoli: „Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas, vol. 2, Editura Johann Paul Krauss, Viena 1772, p. 451 [1]
  8. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 347 [2]
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 381
  10. ^ Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 98, ISBN 3-85604-060-9
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 556, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 458
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 372-373, ISBN 88-85013-25-2, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 386-387 , ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 308-309, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 352-353 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 374-375, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 362-363, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 388-389, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 378-379, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 378-379, ISBN 88-85013-25-2
  32. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 177-180, ISBN 3-426-00312-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7
  34. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 27, 97-99, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto, volumul 1-5, 7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_rufus&oldid=15163220