Sari la conținut

Jules Renard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pierre-Jules Renard
Date personale
Nume la nașterePierre-Jules Renard Modificați la Wikidata
Născut[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Châlons-du-Maine, Pays de la Loire, Franța[7] Modificați la Wikidata
Decedat (46 de ani)[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Înmormântatcimetière de Chitry-les-Mines[*][[cimetière de Chitry-les-Mines (cemetery located in Nièvre, in France)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
aphorist[*][[aphorist (writer of aphorisms)|​]]
dramaturg
romancier[*]​
diarist[*]​
critic literar[*]​
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[8][9] Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitor1892-1910
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata
Mișcare/curent literarNaturalism
Specie literarăpoezie, teatru, roman, povestire
Operă de debutLes Roses (Trandafirii)
Note
PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​
grand prix des Meilleurs romans du XIXe siècle[*][[grand prix des Meilleurs romans du XIXe siècle |​]][1]  Modificați la Wikidata
Decorații:Legiunea de Onoare; Membru al Academiei Goncourt
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jules Renard (n. , Châlons-du-Maine, Pays de la Loire, Franța – d. , București, România) a fost un romancier și dramaturg francez.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

A urmat cursurile de retorică și filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. După bacalaureat, a rămas la Paris unde a început să colaboreze la diverse reviste și să frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actrița Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.

În 1889, împreună cu câțiva prieteni, a fondat revista literară Mercure de France, în care a publicat povestiri care au apărut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În această perioadă a început să se implice din ce în ce mai mult în viața artistică a capitalei și să frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin și Edmond de Goncourt. I s-a propus să facă parte din comitetul de lectură al Théâtre d’Art.

Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a apărut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a cărei versiune teatrală a obținut un succes fenomenal în 1990.

Grație lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont și a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 până în 1910 a fost primarul orașului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.

Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) și Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecție, ironie și umor, îi domină opera.

Scrieri

[modificare | modificare sursă]
  • Les Roses (versuri), 1883
  • Crime de village, 1888
  • L’Écornifleur, 1892
  • Poil de Carotte (Morcoveață), 1894
  • Le Vigneron dans sa vigne,1895
  • Histoires naturelles (Istorii naturale), 1896, unele transpuse pe muzică de Maurice Ravel
  • Le Plaisir de rompre, 1897
  • Huit jours à la campagne, 1906
  • Les Buccoliques, 1898 – 1908
  • Les Cloportes, (volum apărut postum, în 1919)
  • Journal (Jurnal) (volum apărut postum, în 1925)
  • Correspondance (volum apărut postum, 1925 – 1927)

Scrieri traduse în limba română

[modificare | modificare sursă]

Anecdotă

[modificare | modificare sursă]

În Jurnal, 1900: "Un exemplar din "Morcoveață" circulă la Chitry, adnotat cam în felul următor: Exemplar aflat din întâmplare la un librar. Este o carte în care el (adică Jules Renard) o bârfește pe maică-sa pentru a se răzbuna împotriva ei"[11].

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Les douze meilleurs romans du XIXᵉ siècle ont été désignés aujourd'hui (în franceză), Le Monde, , p. 12 
  2. ^ a b The Fine Art Archive, accesat în  
  3. ^ a b Jules Renard, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b Jules Renard, Internet Broadway Database, accesat în  
  5. ^ a b Jules Renard, Find a Grave, accesat în  
  6. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  7. ^ Ренар Жюль, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ Selectia "Formula AS", Adriana Bittel, Formula AS - anul 2007, numărul 792, accesat la 21 ianuarie 2014
  11. ^ Modest Morariu, Prefață la: Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970, p. 9.

Surse bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  • Clouard Henri, Histoire de la littérature française, Paris, Albin Michel, s.d. (1962), vol. I
  • Jules Renard, Œuvres choisies, Éditions en langues étrangères, Moscou, 1958.
  • Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970.
  • Mic dicționar. Scriitori francezi, Editura științifică și enciclopedică, București, 1978.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jules Renard
Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Jules Renard.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jules_Renard&oldid=16023322