Girafă
 |
Acest articol este nominalizat pentru primirea statutului de articol de calitate. Pentru aceasta conținutul și forma articolului trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde, precizate printr-o serie de criterii. Dacă subiectul articolului vă este familiar, vă invităm să evaluați calitatea expunerii și |
Girafa este un mare mamifer african cu copite aparținând genului Giraffa. Este cel mai înalt animal terestru viu și cea mai mare rumegătoare de pe Pământ. În mod tradițional, girafele au fost considerate ca aparținând unei singure specii, Giraffa camelopardalis, împărțită în nouă subspecii. Totuși, cercetările recente asupra ADN-ului mitocondrial și nuclear au sugerat împărțirea girafelor în patru specii distincte. Aceste specii pot fi diferențiate în principal prin modelele unice ale blănii fiecărei specii. Alte șapte specii dispărute de Giraffa sunt cunoscute din înregistrările fosile.
Caracteristicile distinctive ale girafei includ gâtul și picioarele extrem de lungi, ossiconele(d) (excrescențe osoase acoperite cu piele, asemănătoare unor coarne) și blana cu modele de pete. Girafa face parte din familia Giraffidae(d), împreună cu cea mai apropiată rudă existentă, okapiul. Aria de răspândire a girafei se întinde din Ciad în nord, până în Africa de Sud în sud și din Niger în vest până în Somalia în est. Girafele trăiesc în principal în savane și păduri, și păduri, hrănindu-se cu frunzele, fructele și florile plantelor lemnoase, în special din arborii de salcâm(d), la înălțimi pe care alte erbivore terestre nu le pot atinge.
Printre prădătorii naturali ai girafei se numără leii, leoparzii, hienele pătate(d) și câinii sălbatici africani. Girafele trăiesc în grupuri formate din femele înrudite și puii acestora sau în grupuri de masculi adulți. Acestea sunt animale gregare, putând forma grupuri mari. Masculii stabilesc ierarhiile sociale prin „necking” (lovituri cu gâtul în cadrul luptei). Masculii dominanți au acces la împerechere cu femelele, care sunt singurele responsabile de creșterea puilor.
Girafa a fascinat diverse culturi din întreaga lume datorită aspectului său neobișnuit, fiind frecvent reprezentată în artă, literatură și desene animate. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) clasifică girafa ca fiind vulnerabilă la dispariție. Specia a dispărut din multe părți ale arealului său inițial, însă în 2016 populația sălbatică era estimată la aproximativ 97.500 de indivizi. În 2010, mai mult de 1.600 de girafe erau ținute în grădini zoologice.
Etimologie
[modificare | modificare sursă]Numele „girafă” provine din cuvântul arab zarāfah (زرافة),[4] iar rădăcinile sale pot fi urmărite până la cuvântul persan زُرنَاپَا (zurnāpā), care este un compus din زُرنَا (zurnā, „flaut, zurna”) și پَا (pā, „picior”).[5][6] În engleză, termenul a evoluat prin variante precum jarraf și ziraph,[7] preluate din arabă, iar forma modernă giraffe a fost împrumutată din franceză în jurul anului 1600.[4]
Un alt nume vechi pentru girafă în engleză este „camelopard” /kəˈmɛləˌpɑrd/, derivat din grecescul καμηλοπάρδαλις (kamēlopárdalis), un compus din κάμηλος (kámēlos), „cămilă” și πάρδαλις (párdalis), „leopard”, referindu-se la combinația de trăsături asemănătoare cămilei și la coloritul asemănător leopardului.[8][9]
Taxonomie
[modificare | modificare sursă]Evoluție
[modificare | modificare sursă]Girafa este unul dintre cele două genuri existente din familia Giraffidae, cealaltă specie fiind okapiul.[10] Ambele fac parte din ordinul Artiodactyle i suntr umegătoare din clada Pecora, împreună cu familii precum Antilocapridae (antilocapra(d)), Cervidae (cerb), Bovidae (bovine, antilope, capre și oi) și Moschidae(d) (cerbul mosc). onform unui studiu genomic din 2019, Giraffidae sunt un grup soră cu Antilocapridae, de care s-au separat acum peste 20 de milioane de ani.[11]
Familia Giraffidae a fost cândva mult mai diversificată, cu peste 10 genuri fosile descrise.[10] Alungirea gâtului girafelor pare să fi început devreme în evoluția lor, cu vertebrele apropiate de craniu alungindu-se mai întâi, urmate de cele din partea inferioară a gâtului.[12] Un strămoș timpuriu al girafidelor a fost Canthumeryx(d), care a trăit acum aproximativ 25-20 de milioane de ani (sau conform altor estimări, între 18 și 14,3 milioane de ani), iar fosilele sale au fost găsite în Libia. Canthumeryx avea un corp de mărime medie și o constituție ușoară, asemănătoare cu cea a unei antilope. Giraffokeryx(d) a apărut în urmă cu 15-12 milioane de ani pe subcontinentul indian și semăna cu un okapi sau o girafă mică, având un gât mai lung și ossicoane(d) similare.[10]
Se crede că Giraffokeryx a făcut parte dintr-o cladă comună cu girafe mai masive, cum ar fi Sivatherium(d) și Bramatherium(d).[12] Girafidele precum Palaeotragus(d), Shansitherium(d) și Samotherium(d) au apărut în urmă cu aproximativ 14 milioane de ani și au trăit în Africa și Eurasia. Aceste animale aveau cranii mai largi, iar cavitățile frontale erau reduse.[10][12] Palaeotragus semăna cu okapiul modern și ar putea fi un strămoș al acestuia,[10] deși alți cercetători cred că linia okapiului s-a despărțit mai devreme, înainte de apariția Giraffokeryx.[12] Samotherium a fost o fosilă de tranziție importantă în evoluția girafei, având vertebre cervicale cu o lungime și structură intermediară între cele ale girafei moderne și cele ale okapiului.[13]
Bohlinia(d), care a trăit acum 9-7 milioane de ani în sud-estul Europei, este considerată un strămoș direct al girafei. Semăna foarte mult cu girafele moderne, având gâtul și picioarele lungi, precum și ossicoane și dentiție asemănătoare.[10] Bohlinia a colonizat China și nordul Indiei, iar din ea a evoluat genul Giraffa, care, în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani, a ajuns în Africa. Schimbările climatice au dus la dispariția girafelor din Asia, în timp ce cele din Africa au supraviețuit și au evoluat în noi specii. Girafele moderne par să fi apărut acum aproximativ 1 milion de ani în Africa de Est, în timpul Pleistocenului.[10]
Un studiu sugerează că girafele moderne descind din Giraffa jumae(d);[14] o specie mai mare și mai robustă, deși Giraffa gracilis, o specie mai mică și mai zveltă, este considerată de alți cercetători ca fiind un candidat mai probabil.[10] Tranziția habitatului, de la păduri extinse la savane deschise, acum aproximativ 8 milioane de ani, este considerată un factor major în evoluția girafelor.[10] Aceste schimbări au favorizat dispariția vegetației tropicale și apariția savanelor uscate din estul și nordul Africii, precum și vestul Indiei.[15][16] S-a emis ipoteza că această schimbare de habitat, împreună cu o dietă diferită, incluzând specii de salcâm, a expus strămoșii girafelor la toxine care au cauzat mutații rapide și o rată accelerată de evoluție.[17] Modelele de blană ale girafelor moderne ar fi putut evolua ca adaptare la noile condiții de habitat.[10]
Genomul girafei are o lungime de aproximativ 2,9 miliarde de perechi de baze, comparativ cu cele 3,3 miliarde de perechi de baze ale okapiului. Divergența dintre liniile girafei și okapiului datează de acum aproximativ 11,5 milioane de ani, iar un mic grup de gene reglatoare la girafă pare a fi responsabil pentru înălțimea sa și adaptările circulatorii asociate.[18][19]
Specii și subspecii
[modificare | modificare sursă]
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) recunoaște în prezent o singură specie de girafă, Giraffa camelopardalis, împărțită în nouă subspecii. Carl Linnaeus a clasificat girafa modernă ca o singură specie în 1758, dându-i numele binar Cervus(d) camelopardalis. Mathurin Jacques Brisson(d) a introdus denumirea generică Giraffa în 1762.[21] În cursul anilor 1900, au fost propuse diferite clasificări, inclusiv cu două sau trei specii distincte.[22]
Un studiu din 2007 privind genetica girafelor, bazat pe analiza ADN-ului mitocondrial, a sugerat existența a cel puțin șase linii genetice distincte, care ar putea fi considerate specii separate.[20] În 2011, un alt studiu, bazat pe analiza detaliată a morfologiei și pe aplicarea conceptului filogenetic de specie, a propus existența a opt specii de girafe moderne.[23] Un studiu din 2016 a confirmat că girafele sunt formate din mai multe specii, sugerând că există patru specii distincte, care nu au făcut schimb de informații genetice între ele timp de 1-2 milioane de ani.[24]
Un studiu din 2020 a indicat că diferite metode de analiză pot susține ipoteze taxonomice care recunosc între două și șase specii de girafe. Totuși, ipoteza celor trei specii (Giraffa camelopardalis, Giraffa giraffa și Giraffa tippelskirchi) este susținută de cele mai multe studii filogenetice și genetice.[25] În 2021, un studiu de secvențiere a genomului a sugerat existența a patru specii distincte și a șapte subspecii.[26] De asemenea, un studiu din 2024 a descoperit un flux genetic străvechi mai mare decât se aștepta între populațiile de girafe.[27]
Cladograma de mai jos arată relațiile filogenetice propuse între cele patru specii de girafe și cele șapte subspecii, pe baza studiului genomic din 2021.[26] Cele opt linii corespund subspeciilor tradiționale din ipoteza unei singure specii. Girafa Rothschild este inclusă în Giraffa camelopardalis camelopardalis.
|
Tabelul următor compară diferitele ipoteze pentru speciile de girafe. Coloana descrierii arată cele nouă subspecii tradiționale în ipoteza unei singure specii.[28]
| Descriere | Imagine | Taxonomia a opt specii[23] | Taxonomia a patru specii[24][26] | Taxonomia a trei specii[25] |
|---|---|---|---|---|
| Girafa Kordofan(d) (G. c. antiquorum) are o distribuție care include sudul Ciadului, Republica Centrafricană, nordul Camerunului, și nord-estul Republicii Democratice Congo. Populațiile din Camerun au fost anterior incluse în G. c. peralta, dar acest lucru a fost incorect.[29] Comparativ cu girafa nubiană, această subspecie are pete mai mici și mai neregulate. Petele sale sunt prezente pe partea interioară a picioarelor, uneori sub jarete. O umflătură mediană este prezentă la masculi.[30]:51–52 Se crede că în sălbăticie mai există aproximativ 2 000. A existat o confuzie considerabilă cu privire la statutul acestei subspecii și al G. c. peralta în grădinile zoologice. În 2007, din grădinile zoologice europene sunt, de fapt, G. c. antiquorum.[29] Cu această corecție, aproximativ 65 trăiesc în grădinile zoologice.[31] | 
|
Girafa Kordofan(d) (G. antiquorum) |
Girafa nordică (G. camelopardalis) | |
| Girafa nubiană(d) (G. c. camelopardalis), se găsește în estul Sudanului de Sud și în sud-vestul Etiopiei, pe lângă Kenya and Uganda. Are pete de culoare castanie cu margini ascuțite, înconjurate de linii mai ales albe, în timp ce părțile inferioare nu prezintă pete. O umflătură este proeminentă în mijlocul capului masculului.[30]:51 Se crede că aproximativ 2,150 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie, iar alți 1,500 de indivizi aparțin ecotipului Rothschild(d). Odată cu adăugarea girafei Rothschild la subspecia nubiană, girafa nubiană este foarte comună în captivitate, deși fenotipul original este rar — un grup este păstrat la grădina zoologică Al Ain din Emiratele Arabe Unite.[32] În 2003, acest grup număra 14 exemplare.[33] | 
|
Girafa nubiană(d) (G. camelopardalis)[28] Cunoscută și sub numele de girafa Baringo sau girafa ugandeză | ||
| Girafa lui Rothschild(d) (G. c. rothschildi) poate fi un ecotip al G. camelopardalis. Aria sa de răspândire include părți din Uganda și Kenya. Prezența sa în Sudanul de Sud este incertă.[34] Această girafă are pete întunecate mari, cu margini în mod normal bine definite, dar uneori despărțite. Petele întunecate pot avea, de asemenea, spirale de culoare deschisă în interiorul lor. Petele ajung rareori sub tibie și rareori până la copite. Acest ecotip poate dezvolta și cinci „coarne”.[30]:53 Se crede că în jur de 1 500 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie
, iar mai mult de 450 trăiesc în grădini zoologice.[31] Conform unei analize genetice efectuate în jurul lunii septembrie 2016, este conspecifică cu Girafa nubiană(d) (G. c. camelopardalis).[24] |
| |||
| Girafa vest-africană(d) (G. c. peralta) este endemică în sud-vestul Nigerului. Acest animal are un pelaj (blană) mai deschis decât alte subspecii,[35]:322 cu pete roșii în formă de lobi care ajung până sub tibie. Ossiconele sunt mai erecte decât la alte subspecii, iar masculii au umflături mediane bine dezvoltate.[30]:52–53 Este cea mai amenințată subspecie din cadrul Giraffa, cu 400 de indivizi rămași în sălbăticie. Se credea anterior că girafele din Camerun aparțin acestei specii, dar sunt de fapt G. c. antiquorum. Această eroare a dus la o anumită confuzie cu privire la statutul său în grădinile zoologice, dar în 2007 s-a stabilit că toate „G. c. peralta” păstrate în grădinile zoologice europene sunt de fapt G. c. antiquorum. Același studiu din 2007 a constatat că girafa vest-africană este mai strâns înrudită cu girafa Rothschild decât cu girafa Kordofan, iar strămoșul său ar fi putut migra din estul spre nordul Africii și apoi spre vest, odată cu extinderea deșertului Sahara. În cea mai mare parte, Lacul Chad ar fi putut acționa ca o graniță între girafele din Africa de Vest și cele din Kordofan în timpul Holocenului (înainte de 5000 î.Hr.).[29] | 
|
Girafa vest-africană(d) (G. peralta), Cunoscută și sub numele de girafa din Niger sau girafa nigeriană | ||
| Girafa reticulată(d) (G. c. reticulata) este originară din nord-estul Kenyei, sudul Etiopiei și Somalia. Modelul distinctiv al blănii sale constă în pete poligonale brun-roșcate cu margini ascuțite, înconjurate de linii albe subțiri. Petele se pot extinde sau nu sub tibie, iar masculii prezintă o umflătură mediană.[30]:53 Se estimează că în sălbăticie mai există aproximativ 8 660 de exemplare, iar pe baza înregistrărilor din Sistemul Internațional de Informații privind Speciile, peste 450 trăiesc în grădini zoologice.[31] Un studiu din 2024 a constatat că girafa reticulată este rezultatul hibridizării dintre stirpea girafei nordice și cea sudică.[27] | 
|
Girafa reticulată(d) (G. reticulata),[36] Cunoscută și sub numele de girafa somaleză |
||
| Girafa angolană(d) (G. c. angolensis)[37] este prezentă în nordul Namibia, sud-vestul Zambia, centrul Botswanei, vestul Zimbabwe, sudul Zimbabwe și, de la jumătatea anului 2023, din nou în Angola.[38][39][40] Un studiu genetic efectuat în 2009 asupra acestei subspecii a sugerat că populațiile din nordul deșertului Namib și din Parcul Național Etosha formează o subspecie separată.[41] Această subspecie este albă, cu pete mari de culoare maro cu margini ascuțite sau tăiate. Modelul de pete se extinde de-a lungul picioarelor, dar nu și în partea superioară a feței. Petele de pe gât și de pe crupă tind să fie destul de mici. Subspecia are, de asemenea, un semn alb pe ureche.[30]:51 Se estimează că aproximativ 13.000 de animale rămân în sălbăticie, iar aproximativ 20 trăiesc în grădini zoologice.[31] | 
|
Girafa angolană(d) (G. angolensis) Cunoscută și sub numele de girafa namibiană |
Girafa de sud (G. giraffa) | |
| Girafa sud-africană(d) (G. c. giraffa) se găsește în nordul Africii de Sud, sudul Botswanei, nordul Botswanei și sud-vestul Mozambicului.[39][40] Are o culoare de fond cafeniu marcată cu pete întunecate, oarecum rotunjite, „cu unele proeminențe fine”. Petele se extind în josul picioarelor, devenind mai mici pe măsură ce o fac. Umflătura mediană a masculilor este relativ mică.[30]:52 Se estimează că în sălbăticie au rămas cel mult 31,500 de exemplare, iar aproximativ 45 trăiesc în grădini zoologice.[31] | 
|
Girafa sud-africană(d) (G. giraffa)[42] Cunoscută și sub numele de girafa Cape | ||
| Girafa Masai(d) (G. c. tippelskirchi) poate fi întâlnită în centrul și sudul Kenyei și în Tanzania. Modelul blănii sale este foarte divers, cu pete care variază de la cele mai multe rotunjite și cu margini netede la cele de formă ovală și cu margini incizate sau lopătate.[43] O umflătură mediană este de obicei prezentă la masculi.[30]:54[44] Se crede că în total 32,550 de exemplare trăiesc în sălbăticie, iar aproximativ 100 trăiesc în grădini zoologice.[31] | 
|
Girafa Masai(d) (G. tippelskirchi)[37] Cunoscută și sub numele de girafa Kilimanjaro |
Masai giraffe (G. tippelskirchi) | |
| Girafa lui Thornicroft(d) (G. c. thornicrofti) este limitată la Valea Luangwa din estul Zambiei. Are pete crestate și oarecum în formă de stea care și pot sau nu să se extindă de-a lungul picioarelor. Mărimea mediană a grumazului masculilor este modestă.[30]:54 Nu mai mult de 550 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie, niciunul nefiind în grădini zoologice.[31] A fost numită după Harry Scott Thornicroft(d).[37] | 
|
Girafa lui Thornicroft(d) ("G. thornicrofti") Cunoscută și sub numele de girafa Luangwa sau girafa Rhodesian | ||
Prima specie dispărută de girafă descrisă a fost Giraffa sivalensis, identificată de Falconer și Cautley în 1843. Aceasta a fost o reevaluare a unei vertebre care a fost inițial considerată fosilă de girafă modernă.[45] Cu toate că există unele incertitudini taxonomice, alte specii dispărute de girafe publicate includ:[46]
- Giraffa gracilis
- Giraffa jumae(d)
- Giraffa pomeli
- Giraffa priscilla(d)
- Giraffa punjabiensis
- Giraffa pygmaea(d)
- Giraffa sivalensis(d)
- Giraffa stillei(d)
Anatomie
[modificare | modificare sursă]
Girafele adulte au o înălțime cuprinsă între 4,3 și 5,7 m, masculii fiind în general mai înalți decât femele.[47] Greutatea medie a unui mascul adult este de aproximativ 1.192 kg, iar a unei femele adulte de aproximativ 828 kg.[48] În ciuda lungimii impresionante a gâtului și picioarelor, corpul girafei este relativ scurt.[49]:66 Pielea sa este în mare parte gri[48] sau cafenie[50] și poate ajunge la o grosime de 20 mm.[51]:87 Coada, lungă de 80-100 cm,[37] se termină cu un smoc de păr lung și închis la culoare, fiind folosită pentru apărarea împotriva insectelor.[51]:94
Blana girafei are pete de diverse nuanțe — portocaliu, castaniu, maro sau aproape negru — înconjurate de păr alb sau crem.[52] Pe măsură ce îmbătrânesc, masculii tind să devină mai întunecați.[44] Modelul de pete al blănii fiecărei girafe este unic, funcționând ca un camuflaj în mediile luminoase și umbrite ale savanei.[37] Puii moștenesc trăsături ale acestui model de la mamele lor, iar aceste trăsături sunt corelate cu supraviețuirea lor. De asemenea, sub pete se află rețele complexe de vase de sânge și glande sudoripare mari, care ajută la reglarea temperaturii corpului.[10][53][54][43][55][56][57][58]
Cap
[modificare | modificare sursă]
Girafele au ossicoane(d) — formațiuni osoase asemănătoare coarnelor — care pot atinge 13,5 cm în lungime. Acestea sunt formate din cartilaj osificat acoperit de piele și sunt atașate de craniu.[44][51]:95–97[55][59] La femele și pui, ossicoanele sunt subțiri și acoperite de smocuri de păr, în timp ce la masculii adulți, acestea sunt lipsite de păr și mai noduroase. Pe măsură ce masculii îmbătrânesc, craniul lor devine mai greu, ceea ce îi avantajează în luptele pentru dominanță.[44][21][52][51]:103[44][51]:103, 110[21]
Gâtul
[modificare | modificare sursă]Girafa are un gât extrem de alungit, care poate ajunge până la 2,4 metri.[60] Deși lungimea vertebrelor cervicale este mare, numărul acestora este același ca la majoritatea mamiferelor, șapte vertebre cervicale.[21][51]:72–73 Gâtul lung este sprijinit de mușchi puternici și un ligament nucal robust, ancorat de spinii vertebrelor toracice.[17][61][37][61][62][49]:71
Există mai multe teorii privind originea evolutivă a gâtului lung.[59] Una dintre acestea, ipoteza browserelor concurente, susține că alungirea gâtului a oferit girafelor un avantaj în accesul la frunzișul copacilor, reducând competiția cu alte erbivore. De asemenea, există ipoteza selecției sexuale, care sugerează că gâtul lung a evoluat ca un avantaj în luptele dintre masculi pentru femele. Cu toate acestea, unele studii recente au arătat că femelele pot avea gâturi mai lungi proporțional decât masculii, probabil din necesitatea de a se hrăni mai eficient.[63][64][65][14][59][63][66][67][68][69][70]
Girafele au un câmp vizual larg datorită ochilor lor poziționați pe părțile laterale ale capului.[71]:85, 102[72] De asemenea, ele pot vedea în culori și au simțuri auditive și olfactive bine dezvoltate. Limba girafei, de aproximativ 45 cm lungime și de culoare neagră, este foarte flexibilă, permițându-i să apuce frunzele de pe ramurile înalte.[73]:109–110
Picioare, locomoție și postură
[modificare | modificare sursă]
Picioarele din față sunt mai lungi decât cele din spate, iar acest lucru oferă girafei o postură distinctivă.[51]:109 De asemenea, la masculi, picioarele din față sunt proporțional mai lungi decât la femele, oferindu-le un suport mai bun atunci când își balansează gâtul în timpul luptei pentru dominanță.[68] Oasele picioarelor girafei nu includ prima, a doua și a cincea metapodială(d).[51]:109 Se pare că un ligament suspensor(d) ajută la susținerea greutății mari a girafei, compensând laxitatea picioarelor.[74] Copitele masculilor mari de girafă pot ajunge la dimensiuni de 31 cm x 23 cm în diametru.[51]:98 Încheietura piciorului este joasă față de sol, facilitând susținerea greutății. Girafele nu au ghearele de rouă și nici glande interdigitale, iar pelvisul lor este relativ scurt, cu creste iliene întinse.[21]
Girafele au doar două tipuri principale de mișcare(d): mersul și galopul. În timpul mersului, picioarele de pe o parte a corpului se mișcă împreună, urmate de cele de pe cealaltă parte.[44] În timpul galopului, picioarele din spate trec pe lângă cele din față,[52] care apoi avansează, iar coada se arcuiește în timpul mișcării.[44] Capul și gâtul asigură echilibrul și impulsul în timpul galopului.[35]:327–29 Girafa poate atinge o viteză maximă de aproximativ 60 km/h[75] și poate menține o viteză de 50 km/h pentru distanțe mai scurte.[76] Deși girafele nu sunt înotători competenți,[77] din cauza proporțiilor corpului, există studii care sugerează că ar putea pluti în apă,[78]deși ar întâmpina dificultăți în coordonarea mișcărilor.[77][78]
Girafele se odihnesc culcându-se, cu corpul sprijinit pe picioarele îndoite.[35]:329 Pentru a se ridica, ele îngenunchează mai întâi pe picioarele din față, apoi își ridică partea din spate. Capul este folosit pentru echilibru în fiecare etapă a ridicării.[51]:67 Când trebuie să bea apă, girafa își întinde picioarele din față sau își îndoaie genunchii.[44] În captivitate, girafele dorm intermitent aproximativ 4,6 ore pe zi, predominant noaptea, și pot dormi atât culcate, cât și în picioare. Somnul profund este caracterizat prin întinderea capului pe șolduri sau pe coapse, ceea ce indică faza de somn paradoxal.[79]
Sisteme interne
[modificare | modificare sursă]
Nervul laringian recurent stâng al girafei este cel mai lung dintre toate animalele, măsurând peste 2 m.[80][81] Acești nervi sunt mai lungi decât la alte mamifere, iar traiectoria lor include o buclă lungă prin corp înainte de a reveni în laringe.[80]Fiecare celulă nervoasă de-a lungul acestui traseu poate ajunge la 5 m în lungime la girafele adulte.[82] În ciuda gâtului său lung, creierul girafei este relativ tipic pentru un ungulat. Pierderea de căldură prin evaporare în pasajele nazale menține creierul răcoros.[83] Forma scheletului limitează volumul pulmonar relativ la masa corpului, dar girafa compensează cu un volum tidal ridicat, menținând astfel o proporție similară între spațiul mort și volumul tidal ca la alte mamifere.[84]
Sistemul circulator al girafei este adaptat pentru a compensa înălțimea sa mare.[85] Inima sa, care cântărește aproximativ 11 kg și are o lungime de 60 cm, trebuie să genereze o presiune sanguină dublă față de cea umană pentru a pompa sângele la înălțimea capului.[86] eretele inimii poate avea o grosime de până la 7,5 cm. Frecvența cardiacă a girafei este relativ mare, în jur de 150 de bătăi pe minut.[87]:76 Când capul este coborât, un sistem de vase sanguine numit rețea mirabilă(d) ajută la reglarea fluxului sanguin spre creier, prevenind supraîncărcarea cu sânge.[88] Vasele de sânge din picioare sunt supuse unei presiuni mari din cauza gravitației, dar pielea groasă și strânsă a picioarelor ajută la prevenirea acumulării excesive de sânge.[89][90]
Girafele au mușchi esofagieni puternici, care le permit să regurgiteze hrana pentru rumegare.[87]:78 Stomacul lor este format din patru camere, adaptate pentru digestia hranei vegetale.[91] Intestinele unei girafe adulte pot măsura peste 70 de metri în lungime, iar raportul între intestinul subțire și gros este relativ mic.[92] Ficatul este compact,[49]:76 iar în stadiul fetal poate exista o vezică biliară, care dispare înainte de naștere.[21][93][94]
Comportament și ecologie
[modificare | modificare sursă]Habitat și hrănire
[modificare | modificare sursă]
Girafele trăiesc în mod obișnuit în savane și păduri deschise, preferând zonele dominate de arbori din familiile Acacieae(d), Commiphora(d), Combretum(d) și Terminalia(d) față de Brachystegia(d), care sunt mai dense.[95]:322 Girafele din Angola pot fi întâlnite și în medii deșertice.[96] Aceste animale se hrănesc în principal cu crengi de copaci, preferând arborii din subfamilia Acacieae și genurile Commiphora și Terminalia,[97] deoarece acestea sunt surse importante de calciu și proteine, necesare pentru susținerea ritmului lor de creștere.[98] Pe lângă crengi, girafele se hrănesc și cu arbuști, iarbă și fructe.[35]:324 O girafă adultă consumă în jur de 34 kg de materie vegetală pe zi.[99] Atunci când sunt stresate, ele pot mesteca ramuri mari, scoțând scoarța,[35]:325 iar uneori mestecă oase vechi.[100]:102
În sezonul ploios, când hrana este abundentă, girafele sunt mai răspândite, în timp ce în sezonul uscat se adună în jurul copacilor cu frunze veșnic verzi.[101] Mamele preferă zone deschise pentru a detecta mai ușor prădătorii, chiar dacă acest lucru poate reduce eficiența hrănirii.[102] Fiind rumegătoare, girafele își mestecă inițial hrana, apoi o regurgitează pentru a o mesteca din nou.[87]:78–79 Deoarece frunzișul pe care îl mănâncă este foarte nutritiv, girafele au nevoie de mai puțină hrană în comparație cu alte erbivore și au un sistem digestiv eficient.[97] Fecalele lor sunt sub formă de pelete mici.[91] De obicei, girafele pot rezista până la trei zile fără apă, atunci când au acces regulat.[99]
Girafele influențează copacii din care se hrănesc, încetinind creșterea copacilor tineri și modelând copacii înalți prin hrănire. Activitatea de hrănire este maximă dimineața devreme și seara. În restul zilei, girafele stau de obicei în picioare și rumegă, o activitate care predomină noaptea, când de obicei sunt culcate.[99]
Viața socială
[modificare | modificare sursă]
Girafele formează grupuri de dimensiuni și compoziții variabile, influențate de factori ecologici și sociali.[103] Grupurile sunt adesea flexibile și în schimbare,[104] dar studii recente sugerează că ele pot forma grupuri sociale stabile bazate pe rudenie, sex și alți factori.[105][106][107][108][109] Apropierea de așezările umane poate perturba aceste aranjamente sociale.[106] În Tanzania, girafele Masai formează subpopulații distincte, conectate de masculi.[110][111][112]
| |||
Dimensiunea grupurilor poate varia de la unu la 66 de indivizi.[113][114] Grupurile de femele sunt adesea formate din mame și pui, acestea fiind cele mai stabile.[109][115][116][105][117] Masculii tineri formează, de asemenea, grupuri și se angajează în lupte, dar devin mai solitari pe măsură ce îmbătrânesc.[109][117] Girafele nu sunt teritoriale,[91] dar își pot modifica arealele în funcție de precipitații și de apropierea de oameni.[118] Masculii hoinăresc adesea departe de zonele pe care le frecventează în mod obișnuit.[95]:329
Contrar opiniei anterioare că girafele sunt mute, s-a dovedit că ele emit o varietate de sunete, inclusiv horcăituri, tuse și gemete.[99][119][44] În timpul curtării, masculii pot emite tuse puternice, iar puii scot sunete precum behăituri și mieunături.[120] Noaptea, girafele par să comunice prin fredonări,[121] și există indicii că ar putea folosi infrasunete.[122] Masculii dominanți își arată supremația printr-o postură erectă, în timp ce cei subordonați își manifestă supunerea.[44]
Reproducere și îngrijire parentală
[modificare | modificare sursă]
Reproducerea la girafe este poligamă: masculii mai în vârstă având prioritate la împerechere.[115] Femelele sunt fertile pe tot parcursul anului, având cicluri estrale aproximativ la fiecare 15 zile.[123][124] Masculii detectează estrul femelelor prin mirosirea urinei acestora, proces cunoscut sub numele de flehmen.[125][105][115][126][117]
După 400-460 de zile de gestație femelele nasc de obicei un singur pui.[127][91][128][129]
Puii, cu o înălțime de 1,7-2 metri la naștere, sunt capabili să alerge la câteva ore după naștere și se camuflează cu ajutorul modelului blănii.[130] Mamele se adună adesea în turme cu puii, lăsându-i uneori în grija unei alte femele.[99][129] Puii sunt vulnerabili la prădători, iar mamele îi apără cu lovituri de picior.[131][132] Puii încep să rumegă între patru și șase luni și sunt înțărcați între șase și opt luni, devenind independenți la 14 luni.[100]:49
Femelele girafe devin fertile la vârsta de patru ani, iar masculii încep să fie capabili de împerechere în jurul vârstei de șapte ani.[44][133]
Necking
[modificare | modificare sursă]
Girafele masculi își folosesc gâtul ca armă în lupte, un comportament cunoscut sub numele de „necking” (gâtuire). Acesta este folosit pentru a stabili dominanța, iar masculii care câștigă luptele de necking au un succes reproductiv mai mare.[134] Acest comportament poate avea o intensitate mică sau mare. În cazul necking-ului de intensitate mică, combatanții se freacă și se sprijină unul pe celălalt, iar masculul care se menține mai drept câștigă lupta. În necking-ul de intensitate mare, combatanții își întind picioarele din față și își învârt gâturile, încercând să aplice lovituri cu ossicoanele. Ei încearcă să evite loviturile adversarului și să contraatace. Puterea loviturilor depinde de greutatea craniului și de balansul gâtului.[99] Un duel de necking poate dura mai mult de o jumătate de oră, în funcție de cât de bine sunt potriviți combatanții.[95]:331 Deși majoritatea luptelor nu cauzează răni grave, au fost raportate cazuri de maxilare rupte, gâturi rupte și chiar decese.[14]
După un duel, este comun ca doi masculi să se mângâie și să se curteze reciproc. Aceste interacțiuni între masculi sunt mai frecvente decât cuplajul heterosexual.[135] Într-un studiu, până la 94% dintre incidentele de montaj observate au avut loc între masculi. Proporția activităților între animale de același sex variază între 30 și 75%. Doar 1% dintre incidentele de montaj între animale de același sex au avut loc între femele.[136]
Mortalitatea și sănătatea
[modificare | modificare sursă]
Girafele adulte au o rată ridicată de supraviețuire și o durată de viață mai lungă decât alte rumegătoare,[137] de până la 38 de ani.[138] Supraviețuirea femelelor adulte este corelată cu numărul de asociații sociale.[139] Datorită dimensiunii lor, vederii excelente și loviturilor puternice, girafele adulte sunt rareori prădate,[99] leii fiind singurii prădători majori.[100]:55 Puii sunt mult mai vulnerabili și sunt prădați de leoparzi, hiene pătate(d) și câini sălbatici.[86] Aproximativ 25-50% dintre puii de girafă ajung la vârsta adultă.[137][140] Supraviețuirea puilor depinde de anotimpul nașterii, puii născuți în sezonul uscat având rate de supraviețuire mai mari.[141]
Prezența turmelor mari de antilope gnu și zebre migratoare reduce presiunea prădătorilor asupra puilor de girafă, crescând astfel șansele lor de supraviețuire.[142] Alte ungulate pot beneficia de prezența girafelor, deoarece acestea pot observa prădătorii de la distanțe mari, oferind astfel un avantaj celor din jur. De exemplu, zebrele petrec mai puțin timp observând împrejurimile atunci când girafele sunt prezente.[143]
Girafele sunt gazde pentru diverși paraziți, în special căpușe, care se adună în jurul organelor genitale, unde pielea este mai subțire. Printre speciile de căpușe care parazitează girafele se numără cele din genurile Hyalomma(d), Amblyomma(d) și Rhipicephalus(d). Girafele pot apela la ciocănitorile cu cioc roșu(d) și galben(d) pentru a îndepărta căpușele și pentru a fi alertate de pericol. De asemenea, girafele sunt afectate de diverse boli parazitare interne și au fost victime ale virusului rinderpest (acum eradicat).[91]
O afecțiune a pielii, care se manifestă prin riduri, leziuni sau fisuri crude, afectează girafele din anumite regiuni, în special în Parcul Național Ruaha, unde până la 79% dintre girafe prezintă simptome. Totuși, această boală nu a cauzat mortalitate în Tarangire și este mai puțin răspândită în zonele cu soluri fertile.[144][145][146]
Relațiile umane
[modificare | modificare sursă]Semnificație culturală
[modificare | modificare sursă]Cu constituția sa impunătoare și blana pătată, girafa a fost o sursă de fascinație de-a lungul istoriei omenirii, imaginea sa fiind frecvent întâlnită în cultură. Girafa a simbolizat flexibilitatea, clarviziunea, feminitatea, fragilitatea, pasivitatea, grația, frumusețea și chiar continentul african.[147]:7, 116
Girafele au fost reprezentate în arta din întreaga Africă, inclusiv în operele kiffianilor, egiptenilor și kușitilor.[148]:45–47 Kiffianii sunt responsabili pentru o gravură rupestră de dimensiuni reale, veche de 8.000 de ani, care înfățișează două girafe și este considerată „cea mai mare petroglifă din lume”.[147]:45[149] Modurile în care girafa și-a dobândit înălțimea au fost subiectul mai multor povești populare africane.[134] Poporul Tugen din Kenya folosea girafa pentru a-l reprezenta pe zeul lor, Mda.[150] Egiptenii au atribuit girafei propria hieroglifă; „sr” în egipteana veche și „mmy” în perioadele ulterioare.[147]:49
Girafele sunt prezente și în cultura occidentală modernă. Salvador Dalí a inclus girafe cu coama aprinsă în unele dintre picturile sale suprarealiste, considerând girafa un simbol masculin. În opera lui Dalí, o girafă în flăcări reprezenta un „monstru cosmic apocaliptic masculin”.[148]:123 Girafa este un personaj popular în literatură pentru copii, apărând în cărți precum Girafa care se temea de înălțimi de David A. Ufer, Girafele nu pot dansa de Giles Andreae(d) și Girafa și Pelly și eu de Roald Dahl. În plus, girafele au avut apariții notabile în filmele de animație precum Dumbo și Regele Leu și Madagascar. „Girafa Sophie” a devenit populară încă din 1961. O altă girafă fictivă faimoasă este Geoffrey, mascota Toys "R" Us.[147]:127
Girafele au contribuit și la descoperiri științifice. Oamenii de știință au folosit proprietățile pielii de girafă ca model pentru costumele de astronaut și pilot de vânătoare, pentru a preveni leșinul cauzat de fluxul sanguin spre picioare.[87]:76 De asemenea, informaticienii au modelat tiparele blănii girafelor folosind mecanisme de reacție-difuzie.[151] Constelația Girafa, introdusă în secolul al XVII-lea, simbolizează acest animal.[148]:119–20 În cultura Tswana din Botswana, constelația Crucea Sudului este văzută ca două girafe: Acrux(d) și Mimosa(d) formând un mascul, iar Gacrux și Delta Crucis(d) formând o femelă.[152]
Captivitate
[modificare | modificare sursă]Girafele au fost printre primele animale ținute în captivitate de egipteni, care le-au expediat în jurul Mediteranei.[148]:48–49 Prima girafă a fost adusă la Roma de Iulius Cezar în 46 î.Hr.[147]:52 După cu căderea Imperiului Roman de Apus, girafele au devenit mai rare în Europa,[147]:54 dar în Evul Mediu, europenii au cunoscut girafele prin contactul cu arabii.[86]
Girafele captive au avut un statut celebru de-a lungul istoriei. În 1414, o girafă din Malindi a fost dusă în China de exploratorul Zheng He și a fost plasată într-o grădină zoologică din dinastia Ming, fiind considerată o creatură mitică asemănătoare Qilinului(d).[148]:56 Girafa de Medici, adusă la Florența în 1486, a provocat o mare agitație,[153] iar Zarafa, o girafă oferită în dar lui Carol al X-lea al Franței, a devenit o senzație în Paris în secolul al XIX-lea.[147]:81
Girafele sunt atracții populare în grădinile zoologice moderne, dar menținerea lor în captivitate este dificilă. Acestea necesită spații mari și cantități mari de hrană, iar girafele din grădinile zoologice din America de Nord și Europa prezintă o rată mai mare de mortalitate decât în sălbăticie, din cauza unor probleme legate de creștere, nutriție și gestionare.[100]:153 În captivitate, girafele manifestă adesea comportamente stereotipe, precum lingerea obiectelor și mersul repetitiv.[51] :164 Pentru a le stimula, îngrijitorii le antrenează să ia mâncare de la vizitatori,[51]:167, 176 iar grajdurile lor sunt construite deosebit de înalte pentru a se adapta la înălțimea lor.[51]:183
Exploatare
[modificare | modificare sursă]Girafele au fost ținte pentru vânătoare în întreaga Africă,[95]:337 diverse părți ale corpului lor fiind folosite în moduri variate.[91] Carnea era folosită ca hrană, părul de pe coadă era folosit pentru realizarea de plici de muște, brățări și coliere, iar pielea era utilizată pentru fabricarea scuturilor și sandalelor.[21][35]:337 Tendoanele erau folosite pentru coardele instrumentelor muzicale, iar fumul rezultat din arderea pielii de girafă era folosit în Buganda(d) pentru a trata sângerările nazale.[35]:337 Poporul Humr(d) din Kordofan(d) prepară băutura Umm Nyolokh din ficatul și măduva osoasă a girafelor, despre care se spune că poate provoca halucinații, inclusiv viziuni cu „fantomele girafelor”.[154][155]
Starea de conservare
[modificare | modificare sursă]n 2016, girafele au fost clasificate ca speciiv ulnerabile dde către IUCN. Numărul girafelor din sălbăticie a scăzut de la aproximativ 155.000 în 1985 la aproximativ 97.500 în 2016.[156] Subspeciile Masai și reticulată sunt pe cale de dispariție, iar subspecia Rothschild este considerată aproape amenințată. Subspecia nubiană este în pericol critic.[157][158][159]
Principalele amenințări pentru girafe includ pierderea habitatului și vânătoarea ilegală. Girafele au dispărut din mare parte din arealul lor istoric, incluzând țări precum Eritreea, Guineea, Mauritania și Senegal. În unele locuri, precum Rwanda și Eswatini, girafele au fost reintroduse.[160]
Zonele protejate, cum ar fi parcurile naționale, oferă girafelor un habitat sigur, iar eforturile comunitare din afara acestor parcuri s-au dovedit eficiente în protejarea lor. De asemenea, rezervațiile private de vânat au contribuit la conservarea girafelor în Africa de Est și de Sud.[90] În 2017, girafele au fost incluse pentru protecție în cadrul Convenției ONU privind speciile migratoare, iar în 2019, au fost adăugate în Apendicele II al CITES, ceea ce înseamnă că comerțul internațional cu girafe sau părți ale acestora este reglementat.[161][162][163][164][165][166][167][168]
Translocările sunt folosite pentru a restabili populațiile diminuate, dar acestea prezintă riscuri și necesită studii aprofundate pentru a asigura succesul.[169][170] Metodele aeriene de monitorizare sunt cele mai comune pentru a urmări populațiile de girafe, dar sunt cunoscute pentru a subestima numărul lor, motiv pentru care sunt utilizate și metodele de monitorizare la sol pentru a oferi estimări mai precise.[171]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Brisson (1762) Regnum animale in classes[*], p. 37 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Opinion 1894 Regnum Animale , Ed. 2 (M. J. Brisson, 1762): rejected for Nomenciatural Purposes, with the conservation of the Mammalian generic names Philander (Marsupialia), Pteropus (Chiroptera), Glis, Cuniculus and Hydrochoerus (Rodentia), Meles...[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Mammal Species of the World[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor); - ^ a b „Giraffe”. Online Etymology Dictionary. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Dehkhoda, Ali-akbar. „زراف”. Dehkhoda Lexicon Institute and International Center for Persian Studies (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ačaṙean, Hračʿeay (). „զուրափէ” [in Hayerēn armatakan baṙaran [Armenian Etymological Dictionary] (in Armenian), volume II, 2nd edition, a reprint of the original 1926–1935 seven-volume edition]. www.nayiri.com. Yerevan: University Press. p. 110a. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Őrsi, Tibor (). French Linguistic Influence in the Cotton Version of Mandeville's Travels. Tinta Könyvkiadó. p. 113. ISBN 9789637094545. Accesat în .
- ^ „Definition of CAMELOPARD”. m-w.com. Encyclopædia Britannica: Merriam-Webster. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Definition of camelopard”. Dictionary of Medieval Terms and Phrases. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d e f g h i j k Mitchell, G.; Skinner, J. D. (). „On the origin, evolution, and phylogeny of giraffes Giraffa camelopardalis”. Transactions of the Royal Society of South Africa(d). 58 (1): 51–73. Bibcode:2003TRSSA..58...51M. doi:10.1080/00359190309519935.
- ^ Chen, L.; Qiu, Q.; Jiang, Y.; Wang, K. (). „Large-scale ruminant genome sequencing provides insights into their evolution and distinct traits”. Science. 364 (6446): eaav6202. Bibcode:2019Sci...364.6202C. doi:10.1126/science.aav6202. PMID 31221828.
- ^ a b c d Danowitz, M.; Vasilyev, A.; Kortlandt, V.; Solounias, V. (). „Fossil evidence and stages of elongation of the Giraffa camelopardalis neck”. Royal Society Open Science(d). 2 (10): 150393. Bibcode:2015RSOS....250393D. doi:10.1098/rsos.150393. PMC 4632521
. PMID 26587249.
- ^ a b Danowitz, M.; Domalski, R.; Solounias, N. (). „The cervical anatomy of Samotherium, an intermediate-necked giraffid”. Royal Society Open Science. 2 (11): 150521. Bibcode:2015RSOS....250521D. doi:10.1098/rsos.150521. PMC 4680625 . PMID 26716010.
- ^ a b c Simmons, R. E.; Scheepers, L. (). „Winning by a Neck: Sexual Selection in the Evolution of Giraffe” (PDF). The American Naturalist(d). 148 (5): 771–786. doi:10.1086/285955. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Janis, C. M. (). „Tertiary Mammal Evolution in the Context of Changing Climates, Vegetation, and Tectonic Events”. Annual Review of Ecology and Systematics(d). 24: 467–500. doi:10.1146/annurev.ecolsys.24.1.467. JSTOR 2097187.
- ^ Ramstein, G.; Fluteau, F.; Besse, J.; Joussaume, S. (). „Effect of orogeny, plate motion and land–sea distribution on Eurasian climate change over the past 30 million years”. Nature. 386 (6627): 788–795. Bibcode:1997Natur.386..788R. doi:10.1038/386788a0.
- ^ a b Badlangana, L. N.; Adams, J. W.; Manger, P. R. (). „The giraffe (Giraffa camelopardalis) cervical vertebral column: A heuristic example in understanding evolutionary processes?”. Zoological Journal of the Linnean Society(d). 155 (3): 736–757. doi:10.1111/j.1096-3642.2008.00458.x.
- ^ . Arhivat din original
|archive-url=necesită|url=(ajutor) la . Lipsește sau este vid:|title=(ajutor) - ^ Agaba, M.; Ishengoma, E.; Miller, W. C.; McGrath, B. C.; Hudson, C. N.; Bedoya, R. O. C.; Ratan, A.; Burhans, R.; Chikhi, R. (). „Giraffe genome sequence reveals clues to its unique morphology and physiology”. Nature Communications(d). 7: 11519. Bibcode:2016NatCo...711519A. doi:10.1038/ncomms11519. PMC 4873664 . PMID 27187213.
- ^ a b Brown, D. M.; Brenneman R. A.; Koepfli, K.-P.; Pollinger, J. P.; Milá, B.; Georgiadis, N. J.; Louis Jr., E. E.; Grether, G. F.; Jacobs, D. K. (). „Extensive population genetic structure in the giraffe”. BMC Biology(d). 5 (1): 57. doi:10.1186/1741-7007-5-57. PMC 2254591 . PMID 18154651.
- ^ a b c d e f g Dagg, A. I. (). „Giraffa camelopardalis” (PDF). Mammalian Species(d) (5): 1–8. doi:10.2307/3503830. JSTOR 3503830. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Gippoliti, S. (). „Impacts of taxonomic inertia for the conservation of African ungulate diversity: an overview”. Biological Reviews(d). 93 (1): 115–130. doi:10.1111/brv.12335. PMID 28429851. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Groves, C.; Grubb, P. (). Ungulate Taxonomy. JHU Press. pp. 68–70. ISBN 9781421400938. Accesat în .
- ^ a b c Fennessy, J.; Bidon, T.; Reuss, F.; Kumar, V.; Elkan, P.; Nilsson, M. A.; Vamberger, M.; Fritz, U.; Janke, A. (). „Multi-locus Analyses reveal four giraffe species instead of one”. Current Biology(d). 26 (18): 2543–2549. Bibcode:2016CBio...26.2543F. doi:10.1016/j.cub.2016.07.036. PMID 27618261.
- ^ a b Petzold, A.; Hassanin, A. (). „A comparative approach for species delimitation based on multiple methods of multi-locus DNA sequence analysis: A case study of the genus Giraffa (Mammalia, Cetartiodactyla)”. PLOS One(d). 15 (2): e0217956. Bibcode:2020PLoSO..1517956P. doi:10.1371/journal.pone.0217956. PMC 7018015 . PMID 32053589.
- ^ a b c Coimbra, R.T.F.; Winter, S.; Kumar, V.; Koepfli, K.-P.; Gooley, R. M.; Dobrynin, P.; Fennessy, J.; Janke, A. (). „Whole-genome analysis of giraffe supports four distinct species”. Current Biology. 31 (13): 2929–2938.e5. Bibcode:2021CBio...31E2929C. doi:10.1016/j.cub.2021.04.033. PMID 33957077.
- ^ a b Bertola, L. D.; Quinn, L; Hanghøj, K; Garcia-Erill, E; Rasmussen, S. M.; Meisner, J; Bøggild, T; Wang, X; Lin, L (). „Giraffe lineages are shaped by major ancient admixture events”. Current Biology. 34 (7): 1576–1586.e5. Bibcode:2024CBio...34E1576B. doi:10.1016/j.cub.2024.02.051. PMID 38479386 Verificați valoarea
|pmid=(ajutor). - ^ a b Linnaeus, C. (). Systema Naturæ.
- ^ a b c Hassanin, A.; Ropiquet, A.; Gourmand, B.-L.; Chardonnet, B.; Rigoulet, J. (). „Mitochondrial DNA variability in Giraffa camelopardalis: consequences for taxonomy, phylogeography and conservation of giraffes in West and Central Africa”. Comptes Rendus Biologies. 330 (3): 173–183. doi:10.1016/j.crvi.2007.02.008. PMID 17434121.
- ^ a b c d e f g h i Seymour, R. Patterns of subspecies diversity in the giraffe, Giraffa camelopardalis (L. 1758): comparison of systematic methods and their implications for conservation policy (Teză).
- ^ a b c d e f g „Giraffa”. ISIS(d). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Exhibits”. Al Ain Zoo(d). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Nubian giraffe born in Al Ain zoo”. UAE Interact. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ IUCN Red List of Threatened Species. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor); - ^ a b c d e f g Kingdon, J. (). East African Mammals: An Atlas of Evolution in Africa. ((3, Part B: Large Mammals)). University of Chicago Press(d). pp. 313–337. ISBN 978-0-226-43722-4.
- ^ Winton, W. E. de (). „XXXVIII.—On mammals collected by Lieut.-Colonel W. Giffard in the northern territory of the Gold Coast”. Annals and Magazine of Natural History(d). 4 (2 3): 353–359. doi:10.1080/00222939908678212. ISSN 0374-5481. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d e f Pellow, R. A. (). „Giraffe and Okapi”. În MacDonald, D. The Encyclopedia of Mammals (ed. 2nd). Oxford University Press. pp. 520–527. ISBN 978-0-7607-1969-5.
- ^ „For the first time in decades, Angolan giraffes now populate a park in Angola”. NPR(d). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Bock, F.; Fennessy, J.; Bidon, T.; Tutchings, A.; Marais, A.; Deacon, F.; Janke, A. (). „Mitochondrial sequences reveal a clear separation between Angolan and South African giraffe along a cryptic rift valley”. BMC Evolutionary Biology. 14 (1): 219. Bibcode:2014BMCEE..14..219B. doi:10.1186/s12862-014-0219-7. ISSN 1471-2148. PMC 4207324 . PMID 25927851.
- ^ a b Winter, S.; Fennessy, J.; Fennessy, S.; Janke, A. (). „Matrilineal population structure and distribution of the Angolan giraffe in the Namib desert and beyond”. Ecological Genetics and Genomics. 7–8: 1–5. Bibcode:2018EcoGG...7....1W. doi:10.1016/j.egg.2018.03.003.
- ^ Brenneman, R. A.; Louis, E. E. Jr.; Fennessy, J. (). „Genetic structure of two populations of the Namibian giraffe, Giraffa camelopardalis angolensis”. African Journal of Ecology(d). 47 (4): 720–728. Bibcode:2009AfJEc..47..720B. doi:10.1111/j.1365-2028.2009.01078.x.
- ^ Rookmaaker, L. C. (). The Zoological Exploration of Southern Africa 1650–1790. CRC Press. ISBN 9789061918677. Accesat în .
- ^ a b Lee, D. E.; Cavener, D. R.; Bond, M. L. (). „Seeing spots: quantifying mother-offspring similarity and assessing fitness consequences of coat pattern traits in a wild population of giraffes (Giraffa camelopardalis)”. PeerJ(d). 6: e5690. doi:10.7717/peerj.5690. PMC 6173159 . PMID 30310743.
- ^ a b c d e f g h i j k Estes, R. (). The Behavior Guide to African Mammals: including Hoofed Mammals, Carnivores, Primates. University of California Press. pp. 202–207. ISBN 978-0-520-08085-0.
- ^ van Sittert, S. J.; Mitchell, G. (). „On reconstructing Giraffa sivalensis, an extinct giraffid from the Siwalik Hills, India”. PeerJ. 3: e1135. doi:10.7717/peerj.1135. PMC 4540016 . PMID 26290791.
- ^ „Giraffa Brisson 1762 (giraffe)”. paleobiodb.org. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Nowak, R.M. (). Walker's Mammals of the World. 1. The Johns Hopkins University Press. pp. 1086–1089. ISBN 978-0801857898. Accesat în .
- ^ a b Skinner, J. D.; Smithers, R. H. M. (). The mammals of the southern African subregion. University of Pretoria(d). pp. 616–20. ISBN 978-0-521-84418-5.
- ^ a b c Swaby, S. (). „Giraffe”. În Harris, T. Mammal Anatomy: An Illustrated Guide. Marshall Cavendish(d). pp. 64–84. ISBN 978-0-7614-7882-9.
- ^ Langley, L. (). „Do zebras have stripes on their skin?”. National Geographic. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d e f g h i j k l m Dagg, A. I. (). Giraffe: Biology, Behaviour, and Conservation. Cambridge University Press. ISBN 978-1107610170.
- ^ a b c Prothero, D. R.; Schoch, R. M. (). Horns, Tusks, and Flippers: The Evolution of Hoofed Mammals. Johns Hopkins University Press. pp. 67–72. ISBN 978-0-8018-7135-1.
- ^ Foster, J. B. (). „The Giraffe of Nairobi National Park: Home range, sex ratios, the herd, and food”. African Journal of Ecology. 4 (1): 139–148. Bibcode:1966AfJEc...4..139F. doi:10.1111/j.1365-2028.1966.tb00889.x. Arhivat din original la .
- ^ Lee, D. E.; Lohay, G. G.; Cavener, D. R.; Bond, M. L. (). „Using spot pattern recognition to examine population biology, evolutionary ecology, sociality, and movements of giraffes: a 70-year retrospective”. Mammalian Biology(d). 102 (4): 1055–1071. doi:10.1007/s42991-022-00261-3. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Mitchell, G.; Skinner, J.D. (). „Giraffe thermoregulation: a review”. Transactions of the Royal Society of South Africa(d). 59 (2): 49–57. Bibcode:2004TRSSA..59..109M. doi:10.1080/00359190409519170. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Fine Maron, Dina (). „Another rare spotless giraffe found—the first ever seen in the wild”. National Geographic (în engleză). Accesat în .
- ^ Romo, Vanessa; Jones, Dustin (). „A rare spotless giraffe gets a name to match”. NPR(d). Accesat în .
- ^ Wood, W. F.; Weldon, P. J. (). „The scent of the reticulated giraffe (Giraffa camelopardalis reticulata)”. Biochemical Systematics and Ecology(d). 30 (10): 913–17. Bibcode:2002BioSE..30..913W. doi:10.1016/S0305-1978(02)00037-6.
- ^ a b c Simmons, R. E.; Altwegg, R. (). „Necks-for-sex or competing browsers? A critique of ideas on the evolution of giraffe”. Journal of Zoology. 282 (1): 6–12. doi:10.1111/j.1469-7998.2010.00711.x.
- ^ Taylor, M. P.; Wedel, M. J. (). „Why sauropods had long necks; and why giraffes have short necks”. PeerJ(d). 1: e36. doi:10.7717/peerj.36. PMC 3628838 . PMID 23638372.
- ^ a b Van Sittert, S. J.; Skinner, J. D.; Mitchell, G. (). „From fetus to adult – An allometric analysis of the giraffe vertebral column”. Journal of Experimental Zoology Part B: Molecular and Developmental Evolution(d). 314B (6): 469–479. Bibcode:2010JEZB..314..469V. doi:10.1002/jez.b.21353. PMID 20700891.
- ^ Solounias, N. (). „The remarkable anatomy of the giraffe's neck” (PDF). Journal of Zoology(d). 247 (2): 257–268. doi:10.1111/j.1469-7998.1999.tb00989.x. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ a b du Toit, J. T. (). „Feeding-height stratification among African browsing ruminants” (PDF). African Journal of Ecology(d). 28 (1): 55–62. Bibcode:1990AfJEc..28...55D. doi:10.1111/j.1365-2028.1990.tb01136.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Cameron, E. Z.; du Toit, J. T. (). „Winning by a Neck: Tall Giraffes Avoid Competing with Shorter Browsers”. American Naturalist(d). 169 (1): 130–135. doi:10.1086/509940. PMID 17206591. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Woolnough, A. P.; du Toit, J. T. (). „Vertical zonation of browse quality in tree canopies exposed to a size-structured guild of African browsing ungulates” (PDF). Oecologia(d). 129 (1): 585–590. Bibcode:2001Oecol.129..585W. doi:10.1007/s004420100771. PMID 24577699. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Young, T. P.; Isbell, L. A. (). „Sex differences in giraffe feeding ecology: energetic and social constraints” (PDF). Ethology(d). 87 (1–2): 79–89. Bibcode:1991Ethol..87...79Y. doi:10.1111/j.1439-0310.1991.tb01190.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Mitchell, G.; van Sittert, S.; Skinner, J. D. (). „The demography of giraffe deaths in a drought”. Transactions of the Royal Society of South Africa. 65 (3): 165–168. Bibcode:2010TRSSA..65..165M. doi:10.1080/0035919X.2010.509153.
- ^ a b Cavener, D. R.; Bond, M. L.; Wu-Cavener, L; Lohay, G. G.; Cavener, M. W.; Hou, X; Pearce, D. L.; Lee, D. E. (). „Sexual dimorphisms in body proportions of Masai giraffes and the evolution of the giraffe's neck”. Mammalian Biology. doi:10.1007/s42991-024-00424-4.
- ^ Brownlee, A. (). „Evolution of the Giraffe”. Nature. 200 (4910): 1022. Bibcode:1963Natur.200.1022B. doi:10.1038/2001022a0.
- ^ Williams, E. M. (). „Giraffe Stature and Neck Elongation: Vigilance as an Evolutionary Mechanism”. Biology. 5 (3): 35. doi:10.3390/biology5030035. PMC 5037354 . PMID 27626454.
- ^ Dagg, A. I. (). Giraffe: Biology, Behaviour, and Conservation. Cambridge University Press. ISBN 978-1107610170.
- ^ Peterson, D. (). Giraffe Reflections. University of California Press. p. 30. ISBN 978-0520266858.
- ^ Dagg, A. I. (). Giraffe: Biology, Behaviour, and Conservation. Cambridge University Press. ISBN 978-1107610170.
- ^ Wood, C. (). „Groovy giraffes...distinct bone structures keep these animals upright”. Society for Experimental Biology(d). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Garland, T.; J., C. M. (). „Does metatarsal/femur ratio predict maximal running speed in cursorial mammals?” (PDF). Journal of Zoology. 229 (1): 133–51. doi:10.1111/j.1469-7998.1993.tb02626.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Rafferty, J. P. (). Grazers (Britannica Guide to Predators and Prey). Britannica Educational Publishing. p. 194. ISBN 978-1-61530-336-6.
- ^ a b Henderson, D. M.; Naish, D. (). „Predicting the buoyancy, equilibrium and potential swimming ability of giraffes by computational analysis”. Journal of Theoretical Biology(d). 265 (2): 151–59. Bibcode:2010JThBi.265..151H. doi:10.1016/j.jtbi.2010.04.007. PMID 20385144.
- ^ a b Naish, D. (). „Will it Float?”. Scientific American. 304 (1): 22. Bibcode:2011SciAm.304a..22N. doi:10.1038/scientificamerican0111-22. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Tobler, I.; Schwierin, B. (). „Behavioural sleep in the giraffe (Giraffa camelopardalis) in a zoological garden”. Journal of Sleep Research. 5 (1): 21–32. doi:10.1046/j.1365-2869.1996.00010.x. PMID 8795798.
- ^ a b Wedel, M. J. (). „A monument of inefficiency: the presumed course of the recurrent laryngeal nerve in sauropod dinosaurs” (PDF). Acta Palaeontologica Polonica(d). 57 (2): 251–256. doi:10.4202/app.2011.0019. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Harrison, D. F. N. (). The Anatomy and Physiology of the Mammalian Larynx. Cambridge University Press. p. 165. ISBN 978-0-521-45321-9.
- ^ Graïc, J.-M.; Peruffo, A.; Ballarin, C.; Cozzi, B. (). „The brain of the giraffe (Giraffa camelopardalis): surface configuration, encephalization quotient, and analysis of the existing literature”. The Anatomical Record. 300 (8): 1502–1511. doi:10.1002/ar.23593. PMID 28346748.
- ^ Mitchell, G.; Skinner, J.D. (). „Giraffe thermoregulation: a review”. Transactions of the Royal Society of South Africa(d). 59 (2): 49–57. Bibcode:2004TRSSA..59..109M. doi:10.1080/00359190409519170. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Skinner, J. D.; Mitchell, G. (). „Lung volumes in giraffes, Giraffa camelopardalis” (PDF). Comparative Biochemistry and Physiology A. 158 (1): 72–78. doi:10.1016/j.cbpa.2010.09.003. PMID 20837156. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ . Arhivat din original
|archive-url=necesită|url=(ajutor) la . Lipsește sau este vid:|title=(ajutor) - ^ a b c Prothero, D. R.; Schoch, R. M. (). Horns, Tusks, and Flippers: The Evolution of Hoofed Mammals. Johns Hopkins University Press. pp. 67–72. ISBN 978-0-8018-7135-1.
- ^ a b c d Swaby, S. (). „Giraffe”. În Harris, T. Mammal Anatomy: An Illustrated Guide. Marshall Cavendish(d). pp. 64–84. ISBN 978-0-7614-7882-9.
- ^ Mitchell, G.; Skinner, J. D. (). „How giraffe adapt to their extraordinary shape”. Transactions of the Royal Society of South Africa(d). 48 (2): 207–218. Bibcode:1993TRSSA..48..207M. doi:10.1080/00359199309520271.
- ^ Mitchell, G.; van Sittert, S. J.; Skinner, J. D. (). „The structure and function of giraffe jugular vein valves” (PDF). South African Journal of Wildlife Research. 39 (2): 175–180. doi:10.3957/056.039.0210. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b Pellow, R. A. (). „Giraffe and Okapi”. În MacDonald, D. The Encyclopedia of Mammals (ed. 2nd). Oxford University Press. pp. 520–527. ISBN 978-0-7607-1969-5.
- ^ a b c d e f Dagg, A. I. (). „Giraffa camelopardalis” (PDF). Mammalian Species(d) (5): 1–8. doi:10.2307/3503830. JSTOR 3503830. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Pérez, W.; Lima, M.; Clauss, M. (). „Gross anatomy of the intestine in the giraffe (Giraffa camelopardalis)” (PDF). Anatomia, Histologia, Embryologia. 38 (6): 432–435. doi:10.1111/j.1439-0264.2009.00965.x. PMID 19681830. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Cave, A. J. E. (). „On the liver and gall-bladder of the Giraffe”. Proceedings of the Zoological Society of London(d). 120 (2): 381–93. doi:10.1111/j.1096-3642.1950.tb00956.x.
- ^ Oldham-Ott, C. K.; Gilloteaux, J. (). „Comparative morphology of the gallbladder and biliary tract in vertebrates: variation in structure, homology in function and gallstones”. Microscopy Research and Technique(d). 38 (6): 571–579. doi:10.1002/(SICI)1097-0029(19970915)38:6<571::AID-JEMT3>3.0.CO;2-I. PMID 9330347.
- ^ a b c d Kingdon, J. (). East African Mammals: An Atlas of Evolution in Africa. ((3, Part B: Large Mammals)). University of Chicago Press(d). pp. 313–337. ISBN 978-0-226-43722-4.
- ^ Fennessy, J. Ecology of desert-dwelling giraffe Giraffa camelopardalis angolensis in northwestern Namibia (Teză). University of Sydney(d).
- ^ a b Kingdon, J. (). „Giraffes Giraffidae”. The Kingdon Field Guide to African Mammals. Academic Press(d). pp. 339–344. ISBN 978-0-12-408355-4.
- ^ Mitchell, G.; Skinner, J. D. (). „On the origin, evolution, and phylogeny of giraffes Giraffa camelopardalis”. Transactions of the Royal Society of South Africa(d). 58 (1): 51–73. Bibcode:2003TRSSA..58...51M. doi:10.1080/00359190309519935.
- ^ a b c d e f g Estes, R. (). The Behavior Guide to African Mammals: including Hoofed Mammals, Carnivores, Primates. University of California Press. pp. 202–207. ISBN 978-0-520-08085-0.
- ^ a b c d Dagg, A. I. (). Giraffe: Biology, Behaviour, and Conservation. Cambridge University Press. ISBN 978-1107610170.
- ^ Kingdon, J. (). „Giraffes Giraffidae”. The Kingdon Field Guide to African Mammals. Academic Press(d). pp. 339–344. ISBN 978-0-12-408355-4.
- ^ Young, T. P.; Isbell, L. A. (). „Sex differences in giraffe feeding ecology: energetic and social constraints” (PDF). Ethology(d). 87 (1–2): 79–89. Bibcode:1991Ethol..87...79Y. doi:10.1111/j.1439-0310.1991.tb01190.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Bond, M. L.; Lee, Derek E.; Ozgul, A.; König, B. (). „Fission–fusion dynamics of a megaherbivore are driven by ecological, anthropogenic, temporal, and social factors”. Oecologia(d). 191 (2): 335–347. Bibcode:2019Oecol.191..335B. doi:10.1007/s00442-019-04485-y. PMID 31451928. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ van der Jeugd, H. P.; Prins, H. H. T. (). „Movements and group structure of giraffe (Giraffa camelopardalis) in Lake Manyara National Park, Tanzania” (PDF). Journal of Zoology(d). 251 (1): 15–21. doi:10.1111/j.1469-7998.2000.tb00588.x. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ a b c Pratt, D. M.; Anderson, V. H. (). „Giraffe social behavior”. Journal of Natural History(d). 19 (4): 771–781. Bibcode:1985JNatH..19..771P. doi:10.1080/00222938500770471.
- ^ a b Bond, M. L.; König, B.; Lee, D. E.; Ozgul, A.; Farine, D. R. (). „Proximity to humans affects local social structure in a giraffe metapopulation”. Journal of Animal Ecology(d). 90 (1): 212–221. doi:10.1111/1365-2656.13247. PMID 32515083.
- ^ Bercovitch, F. B.; Berry, P. S. M. (). „Herd composition, kinship and fission–fusion social dynamics among wild giraffe”. African Journal of Ecology(d). 51 (2): 206–216. Bibcode:2013AfJEc..51..206B. doi:10.1111/aje.12024.
- ^ Carter, K. D.; Seddon, J. M.; Frèreb, C. H.; Carter, J. K. (). „Fission–fusion dynamics in wild giraffes may be driven by kinship, spatial overlap and individual social preferences”. Animal Behaviour(d). 85 (2): 385–394. doi:10.1016/j.anbehav.2012.11.011.
- ^ a b c VanderWaal, K. L.; Wang, H.; McCowan, B.; Fushing, H.; Isbell, L. A. (). „Multilevel social organization and space use in reticulated giraffe (Giraffa camelopardalis)”. Behavioral Ecology(d). 25 (1): 17–26. doi:10.1093/beheco/art061.
- ^ Bond, M. L.; König, B.; Ozgul, A.; Farine, D. R.; Lee, D. E. (). „Socially defined subpopulations reveal demographic variation in a Giraffe metapopulation”. The Journal of Wildlife Management(d). 85 (5): 920–931. Bibcode:2021JWMan..85..920B. doi:10.1002/jwmg.22044. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Bond, M. L.; Lee, D. E.; Ozgul, A.; Farine, D. R.; König, B. (). „Leaving by staying: Social dispersal in giraffes”. Journal of Animal Ecology. 90 (12): 2755–2766. Bibcode:2021JAnEc..90.2755B. doi:10.1111/1365-2656.13582. PMC 9291750 .
- ^ Lavista Ferres, J. M.; Lee, D. E.; Nasir, Md.; Chen, Y.-C.; Bijral, A. S.; Bercovitch, F. B.; Bond, M. L. (). „Social connectedness and movements among communities of giraffes vary by sex and age class”. Animal Behaviour. 180: 315–328. doi:10.1016/j.anbehav.2021.08.008.
- ^ Bond, M. L.; Lee, Derek E.; Ozgul, A.; König, B. (). „Fission–fusion dynamics of a megaherbivore are driven by ecological, anthropogenic, temporal, and social factors”. Oecologia(d). 191 (2): 335–347. Bibcode:2019Oecol.191..335B. doi:10.1007/s00442-019-04485-y. PMID 31451928. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ VanderWaal, K. L.; Wang, H.; McCowan, B.; Fushing, H.; Isbell, L. A. (). „Multilevel social organization and space use in reticulated giraffe (Giraffa camelopardalis)”. Behavioral Ecology(d). 25 (1): 17–26. doi:10.1093/beheco/art061.
- ^ a b c Pratt, D. M.; Anderson, V. H. (). „Giraffe social behavior”. Journal of Natural History(d). 19 (4): 771–781. Bibcode:1985JNatH..19..771P. doi:10.1080/00222938500770471.
- ^ Carter, K. D.; Seddon, J. M.; Frèreb, C. H.; Carter, J. K. (). „Fission–fusion dynamics in wild giraffes may be driven by kinship, spatial overlap and individual social preferences”. Animal Behaviour(d). 85 (2): 385–394. doi:10.1016/j.anbehav.2012.11.011.
- ^ a b c Leuthold, B. M. (). „Social organization and behaviour of giraffe in Tsavo East National Park”. African Journal of Ecology. 17 (1): 19–34. Bibcode:1979AfJEc..17...19L. doi:10.1111/j.1365-2028.1979.tb00453.x.
- ^ Knüsel, M.; Lee, D.; König, B.; Bond, M. (). „Correlates of home range sizes of giraffes, Giraffa camelopardalis” (PDF). Animal Behaviour(d). 149: 143–151. doi:10.1016/j.anbehav.2019.01.017. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Kasozi, H.; Montgomery, R. A. (). „How do giraffes locate one another? A review of visual, auditory, and olfactory communication among giraffes”. Journal of Zoology. 306 (3): 139–146. doi:10.1111/jzo.12604.
- ^ Volodina, Elena V.; Volodin, Ilya A.; Chelysheva, Elena V.; Frey, Roland (). „Hiss and snort call types of wild-living giraffes Giraffa camelopardalis: acoustic structure and context”. BMC Research Notes(d). 11 (12): 12. doi:10.1186/s13104-017-3103-x. PMC 5761111 . PMID 29316966.
- ^ Baotic, A.; Sicks, F.; Stoeger, A. S. (). „Nocturnal "humming" vocalizations: adding a piece to the puzzle of giraffe vocal communication”. BMC Research Notes. 8: 425. doi:10.1186/s13104-015-1394-3. PMC 4565008 . PMID 26353836.
- ^ Von Muggenthaler, E. (). „Giraffe Helmholtz resonance”. Proceedings of Meetings on Acoustics. 19 (1): 010012. doi:10.1121/1.4800658.
- ^ del Castillo, S. M.; Bashaw, M. J.; Patton, M. L.; Rieches, R. R.; Bercovitch, F. B. (). „Fecal steroid analysis of female giraffe (Giraffa camelopardalis) reproductive condition and the impact of endocrine status on daily time budgets”. General and Comparative Endocrinology(d). 141 (3): 271–281. doi:10.1016/j.ygcen.2005.01.011. PMID 15804514. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Bercovitch, F. B.; Bashaw, M. J.; del Castillo, S. M. (). „Sociosexual behavior, male mating tactics, and the reproductive cycle of giraffe Giraffa camelopardalis”. Hormones and Behavior(d). 50 (2): 314–321. doi:10.1016/j.yhbeh.2006.04.004. PMID 16765955.
- ^ Seeber, P. A.; Duncan, P.; Fritz, H.; Ganswindt, A. (). „Androgen changes and flexible rutting behaviour in male giraffes”. Biology Letters(d). 9 (5): 20130396. doi:10.1098/rsbl.2013.0396. PMC 3971675 . PMID 23925833.
- ^ Leuthold, B. M. (). „Social organization and behaviour of giraffe in Tsavo East National Park”. African Journal of Ecology. 17 (1): 19–34. Bibcode:1979AfJEc..17...19L. doi:10.1111/j.1365-2028.1979.tb00453.x.
- ^ del Castillo, S. M.; Bashaw, M. J.; Patton, M. L.; Rieches, R. R.; Bercovitch, F. B. (). „Fecal steroid analysis of female giraffe (Giraffa camelopardalis) reproductive condition and the impact of endocrine status on daily time budgets”. General and Comparative Endocrinology(d). 141 (3): 271–281. doi:10.1016/j.ygcen.2005.01.011. PMID 15804514. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Nowak, R.M. (). Walker's Mammals of the World. 1. The Johns Hopkins University Press. pp. 1086–1089. ISBN 978-0801857898. Accesat în .
- ^ a b Langman, V. A. (). „Cow-calf relationships in giraffe (Giraffa camelopardalis giraffa)”. Zeitschrift für Tierpsychologie. 43 (3): 264–286. doi:10.1111/j.1439-0310.1977.tb00074.x. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Langman, V. A. (). „Cow-calf relationships in giraffe (Giraffa camelopardalis giraffa)”. Zeitschrift für Tierpsychologie. 43 (3): 264–286. doi:10.1111/j.1439-0310.1977.tb00074.x. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Saito, M.; Idani, G. (). „Suckling and allosuckling behavior in wild giraffe (Giraffa camelopardalis tippelskirchi)”. Mammalian Biology(d). 93: 1–4. Bibcode:2018MamBi..93....1S. doi:10.1016/j.mambio.2018.07.005.
- ^ Gloneková, M.; Brandlová, K.; Pluháček, J. (). „Further behavioural parameters support reciprocity and milk theft as explanations for giraffe allonursing”. Scientific Reports. 11 (1): 7024. Bibcode:2021NatSR..11.7024G. doi:10.1038/s41598-021-86499-2. PMC 8007720 . PMID 33782483.
- ^ Hall-Martin, A. J.; Skinner, J. D.; Hopkins, B. J. (). „The development of the reproductive organs of the male giraffe, Giraffa camelopardalis” (PDF). Journal of Reproduction and Fertility(d). 52 (1): 1–7. doi:10.1530/jrf.0.0520001. PMID 621681. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b Simmons, R. E.; Scheepers, L. (). „Winning by a Neck: Sexual Selection in the Evolution of Giraffe” (PDF). The American Naturalist(d). 148 (5): 771–786. doi:10.1086/285955. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Coe, M. J. (). „'Necking' behavior in the giraffe”. Journal of Zoology. 151 (2): 313–21. doi:10.1111/j.1469-7998.1967.tb02117.x.
- ^ Bagemihl, B. (). Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity. St. Martin's Press. pp. 391–393. ISBN 978-0-312-19239-6.
- ^ a b Lee, D. E.; Strauss, M. K. L. (). Reference Module in Earth Systems and Environmental Sciences. Elsevier. doi:10.1016/B978-0-12-409548-9.09721-9. ISBN 9780124095489.
- ^ Müller, D.W.; Zerbe, P.; Codron, D.; Clauss, M.; Hatt, J.M. (). „A long life among ruminants: giraffids and other special cases”. Schweizer Archiv für Tierheilkunde. 153 (11): 515–519. doi:10.1024/0036-7281/a000263. PMID 22045457.
- ^ Bond, M. L.; Lee, D. E.; Farine, D. R.; Ozgul, A.; König, B. (). „Sociability increases survival of adult female giraffes”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 288 (1944): 20202770. doi:10.1098/rspb.2020.2770. PMC 7893237 . PMID 33563118.
- ^ Lee, D. E.; Bond, M. L.; Kissui, B. M.; Kiwango, Y. A.; Bolger, T. (). „Spatial variation in giraffe demography: a test of 2 paradigms”. Journal of Mammalogy(d). 97 (4): 1015–1025. doi:10.1093/jmammal/gyw086.
- ^ Lee, D. E.; Bond, M. L.; Bolger, D. T. (). „Season of birth affects juvenile survival of giraffe”. Population Ecology. 59 (1): 45–54. Bibcode:2017PopEc..59...45L. doi:10.1007/s10144-017-0571-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lee, D. E.; Kissui, B. M.; Kiwango, Y. A.; Bond, M. L. (). „Migratory herds of wildebeests and zebras indirectly affect calf survival of giraffes”. Ecology and Evolution(d). 6 (23): 8402–8411. Bibcode:2016EcoEv...6.8402L. doi:10.1002/ece3.2561. PMC 5167056 . PMID 28031792.
- ^ Schmitt, M. H.; Stears, K.; Shrader, A. M. (). „Zebra reduce predation risk in mixed-species herds by eavesdropping on cues from giraffe”. Behavioral Ecology. 27 (4): 1073–1077. doi:10.1093/beheco/arw015.
- ^ Lee, D. E.; Bond, M. L. (). „The occurrence and prevalence of Giraffe skin disease in protected areas of northern Tanzania”. Journal of Wildlife Diseases(d). 52 (3): 753–755. doi:10.7589/2015-09-247. PMID 27310168.
- ^ Bond, M. L.; Strauss, M. K. L.; Lee, D. E. (). „Soil Correlates and Mortality from Giraffe Skin Disease in Tanzania”. Journal of Wildlife Diseases. 52 (4): 953–958. doi:10.7589/2016-02-047. PMID 27529292.
- ^ Muneza, A. B.; Montgomery, R. A.; Fennessy, J. T.; Dickman, A. J.; Roloff, G. J.; Macdonald, D. W. (). „Regional variation of the manifestation, prevalence, and severity of giraffe skin disease: A review of an emerging disease in wild and captive giraffe populations”. Biological Conservation(d). 198: 145–156. Bibcode:2016BCons.198..145M. doi:10.1016/j.biocon.2016.04.014.
- ^ a b c d e f g Williams, E. (). Giraffe. Reaktion Books(d). ISBN 978-1-86189-764-0.
- ^ a b c d e Williams, E. (). Giraffe. Reaktion Books(d). ISBN 978-1-86189-764-0.
- ^ „The Dabous Giraffe rock art petrograph”. The Bradshaw Foundation(d). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Shorrocks, B. (). The Giraffe: Biology, Ecology, Evolution and Behaviour. Wiley. p. 3. ISBN 9781118587478.
- ^ Walter, M.; Fournier, A.; Menevaux, D. (). „Integrating shape and pattern in mammalian models”. Proceedings of the 28th annual conference on Computer graphics and interactive techniques. pp. 317–26. doi:10.1145/383259.383294. ISBN 978-1-58113-374-5. Accesat în .
- ^ Clegg, A. (). „Some Aspects of Tswana Cosmology”. Botswana Notes and Records. 18: 33–37. JSTOR 40979758.
- ^ Ringmar, E. (). „Audience for a Giraffe: European Expansionism and the Quest for the Exotic” (PDF). Journal of World History(d). 17 (4): 353–97. doi:10.1353/jwh.2006.0060. JSTOR 20079397. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Rudgley, Richard The Encyclopedia of Psychoactive Substances, pub.
- ^ Ian Cunnison (). „Giraffe hunting among the Humr tribe”. Sudan Notes and Records(d). 39.
- ^ „Giraffe – The Facts: Current giraffe status?”. Giraffe Conservation Foundation. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Matt McGrath (). „Giraffes facing 'silent extinction' as population plunges”. BBC News. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „New bird species and giraffe under threat – IUCN Red List”. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ IUCN Red List of Threatened Species. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor); - ^ „Giraffa”. ISIS(d). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Qiu, Jane (). „Surge in wildlife killings is wiping out giraffes”. Science. doi:10.1126/science.aan7000. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lee, Derek E. (). „Evaluating conservation effectiveness in a Tanzanian community wildlife management area”. The Journal of Wildlife Management (în engleză). 82 (8): 1767–1774. Bibcode:2018JWMan..82.1767L. doi:10.1002/jwmg.21549. ISSN 1937-2817. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lee, Derek E; Bond, Monica L. (). „Quantifying the ecological success of a community-based wildlife conservation area in Tanzania”. Journal of Mammalogy(d). 99 (2): 459–464. doi:10.1093/jmammal/gyy014. ISSN 0022-2372. PMC 5965405 . PMID 29867255.
- ^ Knappert, J (). East Africa: Kenya, Tanzania & Uganda. Vikas Publishing House. p. 57. ISBN 978-0-7069-2822-8.
- ^ Charles Foley; Lara Foley; Alex Lobora; Daniela De Luca; Maurus Msuha; Tim R. B. Davenport; Sarah M. Durant (). A Field Guide to the Larger Mammals of Tanzania. Princeton University Press. p. 179. ISBN 978-1-4008-5280-2. Accesat în .
- ^ „National Symbols: National Animal”. tanzania.go.tz. Tanzania Government Portal. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Chimpanzees among 33 breeds selected for special protection”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Good News for Giraffes at CITES CoP18 > Newsroom”. newsroom.wcs.org. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Muller, Zoe; Lee, Derek E.; Scheijen, Ciska P. J.; Strauss, Megan K. L.; Carter, Kerryn D.; Deacon, Francois (). „Giraffe translocations: A review and discussion of considerations”. African Journal of Ecology(d). 58 (2): 159–171. Bibcode:2020AfJEc..58..159M. doi:10.1111/aje.12727.
- ^ Lee, De; Fienieg, E.; Van Oosterhout, C.; Muller, Z.; Strauss, M.; Carter, Kd.; Scheijen, Cpj; Deacon, F. (). „Giraffe translocation population viability analysis”. Endangered Species Research. 41: 245–252. doi:10.3354/esr01022. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lee, Derek E.; Bond, Monica L. (). „Precision, accuracy, and costs of survey methods for giraffe Giraffa camelopardalis”. Journal of Mammalogy(d). 97 (3): 940–948. doi:10.1093/jmammal/gyw025.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Fauna Africii
- Centrul Girafelor
- Giraffe Manor(d) - hotel în Nairobi cu girafe
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Site web oficial la Giraffe Conservation Foundation
